Professional Documents
Culture Documents
Hyperlink
reference not valid.
Error! Hyperlink
reference not valid.
Error! Hyperlink
reference not valid.
http://rd.yahoo.com/M=2
13858.2225292.3666735.
1830019/D=geocities/P=
m25vvro911000h00/S=76
001081:NE/A=837501/R
=0/*http://www.classmate
s.com/index.tf?s=5054
http://rd.yahoo.com/M=2
13858.2225292.3666735.
1830019/D=geocities/P=
m25vvro911000h00/S=76
001081:NE/A=837501/R
=0/*http://www.classmate
s.com/index.tf?s=5054
Error! Hyperlink
reference not valid.
http://rd.yahoo.com/M=2
13858.2225292.3666735.
1830019/D=geocities/P=
m25vvro911000h00/S=76
001081:NE/A=837501/R
=0/*http://www.classmate
s.com/index.tf?s=5054
http://rd.yahoo.com/M=2
13858.2225292.3666735.
1830019/D=geocities/P=
m25vvro911000h00/S=76
001081:NE/A=837501/R
=0/*http://www.classmate
s.com/index.tf?s=5054
Error! Hyperlink
reference not valid.
ZAMOLXIS
învatã cã „nici el, nici adeptii sãi, nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge într-un loc anume, unde
vor trãi pururi si vor avea parte de toate bunãtãturile lumii” (Fontes, I, 49)
Zamolxis, „la Geti le-a întocmit legile (…), convingându-i cã sufletul e nemuritor (…) si le-a scris legile” (Fontes,
îi ,19)
Pliroma : Împãrãtia luminii, a tuturor bunurilor eterne .
IISUS HRISTOS
Învatã : „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trãi (…). Eu le dau viata vesnicã si nu vor pieri niciodatã” .
Dar : cei rãi vor merge „la osânda vesnicã, iar dreptii la viata vesnicã” (Ev. Matei, 25, 46)
Împãrãtia Cerurilor : „Cele ce ochiul nu a vãzut, urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit, aceea gãteste
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe el” (I. Corint, 2, 9).
VECHEA EUROPA
Se istoriseste cã e o tarã pe care oamenii de stiintã, prîntre care Marija Gimbutas din Los Angeles, au numit-o
VECHEA EUROPÃ. Aceasta era odinioarã, demult, frumoasã si bogatã : pãduri imense cu pomi roditori, cu vânat
de tot felul cu ape si râuri, care din când în când vãrsau la maluri bucãti de aur. Aveau locuitorii Vechii Europe
scaune de aur, cum nu avea nici o altã tarã de pe lume. Se dusese vestea despre ea „peste nouã tãri si nouã mãri”.
CETATEA MUIERII
Si mai frumos era faptul cã tara aceasta era condusã de o reginã fecioarã. Cetatea ei de resedintã se numea cum se
numeste si azi, CETATEA MUIERII. Drumul pe care ea se plimba de la munte pânã la mare, prîntr-un câmp de
flori, se numeste si azi DRUMUL MUIERII.
Pestera în care se adãpostea iarna pe cumplitele geruri, se numeste si azi PESTERA MUIERII. Unii nestiutori ai
trecutului multimilenar o numesc PESTERA MUIERILOR. Aceastã muiere minunatã da legi si conducea regatul
feminin în Vechea Europã. Bãrbatii si toate celelalte muieri ascultau de glasul si dispozitiile ei.
HESTIA-(VESTA)
Documentele literare ale trecutului îndepãrtat al Vechii Europe, dintre multele regine care au condus acest regat
feminin nu ne-au pãstrat decât un singur nume acela al Hestiei sau Histiei, pe care altii au numit-o, mai târziu Vesta.
Era tânãra reginã, o fatã frumoasã. Decât ea alta mai mândrã nu se vãzuse. Obrajii ei erau mai curati decât floarea
crinului. Dupã gropitele din obraji pãrea cã întotdeauna e veselã, desi de multe ori avea de rezolvat probleme grele.
Ochii ei erau albastri ca cerul si pãrul ce-i ascundeau umerii era mai frumos decât borangicul si decât aurul Alutului
sau Crisurilor care adãpau grãdinile din tara sa. Tânãra Hestia era înaltã si cu mijlocul ca inelul. Vorbele ei domoale
erau mai dulci decât mierea fagurilor de albine. Cântecele ei treceau peste câmpii si rãsunau prîntre crestele
muntilor. În zilele de sãrbãtoare, dupã ruga cãtre Zeul Soare, mergeau pe un podis plin de mãrgãritar si în jurul
Hestiei se strângeau toate fetele si feciorii, grãmadã. Se dusese vestea în întreaga lume despre farmecul ei si toti ar fi
voit sã le fie mireasã, sã asculte de glasul ei si chiar sã-l slujeascã în cetate si în Sfat. Dar mama Hestiei al cãrei
nume cãrtile nu ni l-au pãstrat, într-o zi s-a îmbolnãvit. În zadar frumoasa printesã s-a rugat la Zeul Soare, cãci într-o
zi mama ei si-a luat zborul spre alte zãri, lãsând cenusa ca o simpla amintire. I se pãrea cã o aude pe marea regina cã
o striga din când în când : Hestia, Histia, Istia, Vesta, cum o alintaserã prietenele ei de joacã, în muntii Carpatilor, pe
dealuri sau chiar pe malurile Istrului.
HESTIA (HISTIA, ISTIA, VESTA) CEA DINTÂI
REGINÃ CUNOSCUTÃ NOMINAL A STRÃMOSILOR GETO-DACILOR (ANTE 2000, î.d.Hr.)
Se obisnuise cu colegele si cu colegii de joacã. Toate-i ziceau „Regina noastrã”. Acum era destul de mare si
admiratã pentru întelepciunea si priceperea ei. Ceva mai mult : Sfatul Muierilor chiar a ales-o ca sã le conducã tara
în locul mamei sale. Zadarnic a încercat sã ramanã fãrã griji multe si fãrã povarã de reginã. Bãtrânele, Babele cum li
se zicea obisnuit pe atunci (si nici una nu se supãra de aceasta), ajutau tânãra reginã. Nu era usor sã formulezi niste
precepte de conduitã, pe vremea când numai câteva stiau sã scrie si sã citeascã. Dar pe atunci, lumea nu era asa de
dusmãnoasã, de invidioasã, ca astãzi. Feciorii printeselor din lumea întreagã auziserã de prea frumoasa Ileana
Cosânzeana, cum va fi cunoscutã tânãra reginã mai târziu, în Cântecele populare. Nu era mai mare sãrbãtoare în
cinstea Soarelui, la care tineri cavaleri, bãieti si fete, pe cai nãzdrãvani sã nu batã la poarta cetãtii. Toti veneau cu
alai si cereau mâna tinerei si prea frumoasei regine, a „Vechii Europe”.
FÃT-FRUMOS—FIUL SOARELUI
Dîntre toti, unul i s-a pãrut demn de a o ajuta la conducerea Regatului. Acesta era Luceafãrul, Fiul Soarelui. Soarele
era cel mai puternic dintre toti zeii si lui i se închinau toate popoarele pãmântului. În betia încântãtoare a frumusetii
cerului, s-a auzit un glas de rugã : „Tu, print al Cerului albastru, rãmâi în munti, aicea lângã mine si sã schimbãm
numele cetãtii. Sã-i zicem Cetatea Printului din cer. Sã schimbãm numele Drumului Muierii si sã-i zicem Drumul
Craiului. Toate ale mele ti le dau tie, cã esti atât de frumos!”, „Sã nu te audã, cãci am picat din cer fãrã stirea lui si
ne va pierde pe amândoi.” N-a terminat bine aceste cuvinte Fãt-Frumos, fiul Soarelui, si-a luat zborul spre cer. Si s-a
tot dus, s-a dus asa cu chipul preafrumoasei regine în inima lui.
CULTUL SARPELUI
Mai întâi precizãm cã Sabazius era un „zeu frigian sau tracic” si era reprezentat „mai ales ca sarpe si socotit simbol
al reînnoirii anuale a vegetatiei”, suprapus cultului solar (Victor Kernbach,218). Dar era si simbolul întelepciunii.
Pe cât e de fioros, de înfricosãtor sarpele pentru noi, în antichitate era socotit protector, ajutãtor si chiar tãmãduitor.
În scrierile Gnosticismului crestin apare sarpele în întruchipare gnosticã), care a arãtat primilor oameni, Adam si
Eva, gnoza (termen grecesc)-cunostinta binelui si rãului. Sarpele era puterea salvatoare a omului. Amintim în acest
sens. Sarpele de aramã ridicat de Moise în pustie(Numeri,XXI), mentionat de Isus Hristos (Ev. Ioan,III,14).
Cuvântul semit nahas=sarpe, fonetic se apropia de naus=templu si a fãcut legãtura cu lãcasul de cult, cu biserica.
SARPELE CASEI
Etimologia cuvântului sarpe atât pentru lumea dacicã, precum si pentru cea românã e indoeuropeanul sarpa=sarpe
(Berinde si Lugojan,220-221). Acesta dovedeste vechimea nebãnuit de mare a cultului Sarpelui la Daco-Români.
Dupa o credintã multimilenarã gnosticã fiecare casã are sarpele ei protector. El nu e veninos si nici nu trebuie
omorât cãci „e pãcat”. Se mentioneazã în antichitatea daco-românã Cavalerul vânãtor având în fatã „încolãcit pe un
arbore cu coroana evazatã, sarpele-geniul bun al casei” (Dict. Enciclopedic de artã veche a Romaniei,86). Florin
Olteanu, Crina Cãlin si Valeria Matei, analizând balada „Sarpele”, afirma cã ea se prezintã ca un mesaj cultural
arhetipal referitor la pregãtirea primilor nãscuti în functie de pater familias, în arta vanãtorii, dobândirea
întelepciunii: La Geto-Daci, limbajul sarpelui reprezenta spiritul strãmosilor, marea lor întelepciune” (Silvia
Chitimia) si datoritã regenerãrii (…) era simbolul nemuririi lui Zamolxe. „Sarpele era unul din simbolurile zeitei
Hecate (zeitã tracã) a cãrei scoalã o gãsim încã în preistorie” (Noi tracii,1987,oct.,p.16). De altfel, Domnul Isus
Hristos dã sfaturi pentru eternitate adeptilor sãi : „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii: (Ev. Matei,,10,v.16).
Tema Sarpele a fost tratatã si de Mihai Coman. (Mitologia pop. român,I,p.110).
SARPELE CA ÎNSEMN AL CORPULUI MEDICAL
În prezent vedem „Sarpele sculptat pe portile institutiilor medicale si Spitalelor, imprimat pe sigilii si documente,
folosit ca însemn al corpului medical, imprimat pe prima paginã a cãrtilor, e mereu prezent Caduceul, însemnul,
simbolul vindecãrii-un baston, douã aripi la capãtul lui si doi serpi încolãciti pe el”.
De unde la început se utiliza „în ritmurile vindecãrii, sarpele viu, cu timpul el a fost înlocuit cu simbolul Sarpelui”.
Ca simbol el apare în diferite forme.
„În România simbolul e un sarpe încolãcind o cupã” (Viorica Dãnilã).
În vechile calendare, planeta Mercur e reprezentatã iconografic printr-un ostas în zale, tinând în mâna dreapta un
corn de alarmã, iar în stânga un buzdugan cu doi serpi. Aceastã ultimã formã a buzduganului se pãstreazã în
Crestinism si azi, la cârja arhiereascã.