Titlul poeziei este alctuit din dou sintagme: floare, reprezentnd efemeritatea, delicate ea i

albastr sugernd infinitul cosmic, dar i aspiraia. Titlul este i o metafor simbol, un motiv
romantic care apare i n alte literaturi. n literatura german, n lirica lui Novalis, floarea albastr
se metamorfozeaz n femeie lund chipul iubitei i tulburnd inima eroului. Motivul florii albastre
apare i la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastr reprezint voin a, dar i nostalgia
nesfritului sau femeia ideal. De asemenea, albastrul simbolizeaz infinitul, deprtarile mrii i
ale cerului, iar floarea poate fi fiina care pstreaz dorinele.
n Floare albastr, Eminescu evoc amintirea unui proiect erotic euat, dar e uat din cauza
confuziei brbatului asupra cilor omului de a fi fericit. Orgolios, acesta nu vrea s se lase amgit
de instincte i aspir spre cunoatere, spre cutarea Absolutului. Copila nevinovat care-l
avertizeaz: Nu cta n departare/ Fericirea ta, iubite!, mbiindu-l spre jocul voluptuos al idilei, are
intuiia adevrului, pe care poetul l descoper dup epuizarea, prin experien , a celorlalte ci.
Dar, aflat sub scurgerea timpului (aici ncepe tema fundamental a poeziei), omul nu se mai
poate ntoarce i clipa consonanei sufleteti, care i-ar fi putut aduce fericirea, rmne n veci
pierdut: i te-ai dus, dulce minune/ i-a murit iubirea noastr/ Floare-albastr! Floare-albastr/
Totui este trist n lume.