RISCURI DE SECURITATE

ÎN BAZINUL EXTINS AL MĂRII NEGRE

Masterand: Radu MOINESCU

Introducere
Accelerarea procesului de globalizare, mutaţiile politice, economice şi militare produse la
nivel mondial, în special pe continentul european, precum şi concepţia privind noua arhitectură
internaţională de securitate conferă regiunii Mării Negre și zonei extinse a acesteia o importanţă
economică şi geostrategică deosebită.
Bazinul extins al Mării Negre este o zonă a arealului geostrategic de o complexitate a
divergenţelor relativ uşor de înţeles însă este extrem de grea găsirea unui consens durabil.
Văzută ca „zonă pivot”, bazinul Mării Negre nu are nevoie decât de ceea ce se numeşte
„echilibru de putere” între entităţile statale şi non-statale cu interese strategice în acest areal.
În prezent, zona Mării Negre este caracterizată prin conectarea sa la o arie mai largă -
Balcani -Marea Caspică - Asia Centrală – Orientul Mijlociu, care a determinat sporirea interesului
principalilor actori politici, globali şi regionali, pentru această regiune şi amplificarea dinamismului
proceselor politice, economice şi de securitate zonale. Importanţa acestei zone, situată între două
spaţii cu potenţial conflictual foarte mare (Balcanii şi Caucazul) şi în apropierea bazinului răsăritean
al Mării Mediterane (marcat de conflictele din Orientul Mijlociu şi de exacerbarea terorismului
fundamentalist-islamic) este evidenţiată, în principal, de următoarele aspecte:
- reprezintă spaţiul de interferenţă a trei zone geopolitice şi geostrategice, care se confruntă
cu probleme deosebite privind securitatea şi stabilitatea: Europa de Sud, Europa Răsăriteană şi
Orientul Mijlociu;
- este traversată de două axe geopolitice majore: axa nord-sud (Rusia, Armenia, Iran) şi axa
est-vest, care include, via Caucaz şi Marea Neagră, resursele energetice ale spaţiului central-asiatic1;
- reprezintă poartă de ieşire la oceanul planetar pentru Ucraina, România, Bulgaria şi ţările
transcaucaziene;
- reprezintă un segment al graniţei de sud a F. Ruse şi, în acelaşi timp, extremitatea flancului
sud-estic al NATO;
- reprezintă un punct nodal pentru o serie de fluxuri strategice majore: fluxul dintre
producătorul de energie (Federaţia Rusă, ţările din arealul caspic şi Orientul Apropiat) şi
consumatorul de energie (comunitatea euro-atlantică); fluxul de securitate dinspre comunitatea
euro-atlantică şi un important consumator de securitate (Orientul Apropiat şi Asia Centrală); la
acest flux de securitate este conectat şi efortul statelor riverane pentru realizarea unei climat de
securitate zonal, menit a le proteja interesele şi a asigura dezvoltarea regiunii în conexiune cu
arealele adiacente.
Complexitatea divergenţelor de interese ale statelor riverane Mării Negre şi zonei extinse a
Mării Negre nu permit soluţionarea stărilor de insecuritate fără participarea şi fără o poziţie
cooperantă din partea tuturor ţărilor din regiune.
Riscurile care ameninţă securitatea zonei extinse a Mării Negre nu îşi au rădăcinile numai în
secolul acesta, ci şi în secolele trecute şi au ca punct de pornire convenţii şi tratate (Convenţia de la
Montreux, 1936), ambiţiile teritoriale, sferele de influenţă, interesele economice, căile de transport,
resursele naturale, conflictele etnice, existenţa unui mozaic cultural, neînţelegerile religioase.
Complexitatea situației geopolitice din zona Mării Negre și adiacente, a determinat apariția
conceptului de Zonă extinsă a Mării Negre. Acest concept, relativ nou, reuneşte trei state membre
NATO – Bulgaria, România şi Turcia, republicile ex-sovietice din Europa – Moldova şi Ucraina, o
mare putere regională – Rusia şi cele trei republici din Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan şi
Georgia1.

1
Stanislav SECRIERU, Şerban F. CIOCULESCU, Zona extinsă a Mării Negre – noua frontieră a Uniunii
Europene, Cadran Politic (Revistă de analiză şi informare politică), Nr. 21, 2007.
1
 O dezvoltarea superioară din punct de vedere economic, militar, politic a ţărilor din zona
extinsă a Mării Negre nu se poate realiza fără eforturi comune şi fără cooperare deoarece factorul
geografic (Marea Neagră) este chiar dacă vrem sau nu liantul imuabil.
Denumirea riscurilor de securitate din bazinul extins al Mării Negre
Analiştii din tabăra europeană consideră că întrucât Marea Neagră a devenit frontiera de
sud-est Europei, prin integrarea în UE la 1 ianuarie 2007 a României şi Bulgariei, securitatea
acestui continent nu poate fi realizată atât timp cât zona Mării Negre rămâne instabilă.
Riscurile care vizează securitatea în bazinul extins al Mării Negre încep de la provocările
apărute de reconstrucţia unor state după destrămarea URSS care presupune soluţionarea unor
conflicte etnice şi sociale, delimitările frontierelor, democratizarea, menţinerea păcii şi continuă cu:
- securitatea resurselor de energie;
- combaterea traficului de fiinţe umane, droguri şi de arme;
- criminalitatea transfrontalieră;
- proliferarea armelor de distrugere în masă.
Pentru minimalizarea acestor riscuri şi ţinerea lor sub control este necesară acţiunea
coordonată din partea mai multor guverne şi organizaţii.
De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că regiunea Mării Negre se identifică şi cu
coridorul energetic euro-asiatic, care permite transferul rezervelor de ţiţei şi gaze naturale din zona
Mării Caspice şi a statelor din Asia Centrală către statele occidentale.
Alte posibile surse de insecuritate, dar cu un grad mai mare de particularizare, care pot fi
identificate sunt:
- vecinătatea relativ apropriată dintre două zone geografice caracterizate de conflicte etnice
şi naţionaliste, cum sunt Balcanii, Europa de sud-est și Asia Centrală, zone unde americanii şi ruşii
sunt implicaţi indirect;
- posibila migraţie a populaţiei, care a fost gonită sau pur şi simplu a dorit să se salveze de
regimuri nedemocratice, provenită din zonele marcate de tensiuni şi conflicte deoarece măsurile de
securizare a frontierelor terestre ale UE au devenit mai drastice, au crescut fluxurile migraţioniste
pe rute maritime şi fluviale. Există rute ale migraţiei ilegale din Africa, Orientul Mijlociu şi
Orientul Extrem care traversează bazinul Mării Negre;
- fragilitatea democraţiilor ce au luat fiinţă după dizolvarea Uniunii Sovietice (Georgia,
Armenia, Azerbaidjanul);
- posibilitatea ca zona Mării Negre să devină o ţintă pentru terorismul internaţional datorită
noilor baze militare americane din Românie şi Bulgaria (inclusiv intenția de extindere a scutului
antirachetă în zonă) şi a conflictelor etnice din Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjanul;
- posibilitatea apariţiei unui conflict religios premisele fiind date de exemplu de Armenia
creştină şi un Azerbaidjanul musulman;
- menţinerea ca şi obiect al şantajului geostrategic a unor situaţii conflictuale de intensitate
relativă, cum este exemplul „conflictelor Îngheţate” din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud şi
Nagorno-Karabah; regimurile separatiste existente în aceste zone creează condiţii prielnice pentru
dezvoltarea contrabandei, a migraţiei ilegale şi a criminalităţii;
- existenţa unor zone cu un potenţial de risc ridicat în vecinătatea zonei extinse a Mării
Negre cum este Orientul Mijlociu, graniţele Iranului, Irakului şi Turciei;
- lipsa unei legislaţii internaţionale clare şi precise în zonă, care să fie respectată de toţi
actorii implicaţi precum şi lipsa organelor de monitorizare, prevenire şi control, de cooperare
regională şi internaţională. Acesta fiind unul din motivele pentru care s-a propus extinderea
operaţiunii Active Endeavour în Marea Neagră, care ar contribuii la securitatea regională, prin
acţiuni de monitorizare şi chiar de intervenţie antiteroristă;
- combaterea celor trei categorii de trafic de armament, droguri şi uman. Traficul de
armament este mai eficient pe rutele maritime deoarece frontierele terestre au devenit puternic
securizate. Traficul de droguri are cu predilecţie un singur sens, dinspre zona Caucazului de Sud şi
Afganistanului şi Pakistanului spre piaţa de desfacere din Occident. Traficul de fiinţe umane este
încurajat de fenomenul prostituţiei, reţelelor de crimă organizată, climatului politic instabil din
unele ţări din zona extinsă a Mării Negre;

2
 - alt risc de securitate îl conferă posibilitatea de realizarea unei reţele organizate de terorism
între grupările deja existente cum sunt Al Qaeda, grupările cecene şi Kurde.
Stabilirea relativă a factorilor generatori de riscuri şi ameninţări
După Pontus Euxinus, Mare Maggiore, Kara Deniz, Cernoe More, denumirile în greacă,
italiană, turcă şi rusă, care au însemnat şi perioadele de dominaţie sau influenţă ale ţărilor
respective, a sosit momentul american, „Black Sea”2.
Prin „momentul american” este subliniat faptul că SUA a început să fie mai atentă la această
zonă deoarece aici are importante interese economice, militare şi politice. România şi Bulgaria
sprijină planurile SUA privind extinderea influenţei sale în Marea Neagră, prin facilitarea
amplasării a patru baze americane, în România, la Mihail Kogalniceanu, Babadag, Smârdan şi
Cincu şi facilităţi militare pe teritoriul Bulgariei, poligonul de la Novo Selo, baza aeriană Bezmer,
ambele situate la graniţa cu Turcia, aerodromul de la Graf Ignatievo, precum şi a unui depozit de la
Aitos. Scopul declarat al bazelor militare americane este că acestea permit lansarea unor campanii
militare împotriva bazelor logistice ale organizaţiilor teroriste din Orientul Mijlociu, de unde provin
cele mai grave ameninţări la adresa securităţii civilizaţiei occidentale.
Tot în acest context, calculele geopolitice şi ambiţiile joacă un rol important, iar dacă
România, Bulgaria şi Ucraina consideră că, sub protecţia Alianţei, Marea Neagră va fi mai sigură,
în ceea ce priveşte Rusia şi Turcia, opiniile diferă.
Turcia nu doreşte accesul Statelor Unite în zonă pentru că este posibil să piardă controlul
asupra rutelor de transport către Europa a resurselor energetice. După cum se ştie prin această
regiune afluesc o cincime, şi cantitatea este în continuă creştere, din totalul resurselor minerale
folosite de către statele membre ale UE şi statele riverane Mării Negre.
Deşi este binecunoscută rivalitatea dintre Moscova şi Ankara, faptul că NATO şi SUA au
început să îşi facă din ce în ce mai mult simţită prezenţa în zonă le face pe acestea să adopte o
poziţie comună prin care doresc limitarea influenţei americane.
Cel mai mult Turcia şi Rusia sunt iritate de faptul că:
- România şi Bulgaria sprijină iniţiativă americană de revizuire a Convenţiei de la Montreux
încheiată în 1936, fapt care va duce la pierderea controlului asupra strâmtorilor (deplasarea navelor
militare);
- NATO doreşte extinderea operaţiunii Active Endeavour din Marea Mediterană şi în Marea
Neagră;
- Ankara nu doreşte facilitarea accesului SUA în zonă, pentru a nu pierde controlul asupra
rutelor de transport către Europa a resurselor energetice;
- Ankara şi Moscova doresc păstrarea alianţei politice ruso-turce în bazinul Mării Negre
pentru a-şi menţine supremaţia militară în regiune.
Poziţia ocupată de Ankara a dus la o anumită răcire a relaţiilor cu Washington-ul. Este încă
proaspăt în memoria politicienilor anul 2003, când Turcia nu a dorit să pună teritoriul său la
dispoziţia avioanelor americane (pentru alimentarea cu combustibil) care participau la campania din
Irak.
Însă deşi Ankara şi Moscova par a avea poziţii comune, ele mai au încă reminiscenţe ale
rivalităţii tradiţionale. Dovadă la cele spuse poate fi considerat şi faptul că Armenia are pe teritoriul
său baze militare ruse şi este implicată în dispute teritoriale cu Azerbaidjan şi Turcia, generând atât
ameninţări teroriste la adresa statelor învecinate, prin permiterea stabilirii de baze logistice ale
organizaţiei teroriste Partidul Muncitorilor din Kurdistan şi a refugiaţilor armeni din Azerbaidjan,
precum şi criminalitate organizată, prin activităţile de trafic de droguri şi de sabotare a reţelei ruse
de transport a gazului natural.
Dintre statele riverane Mării Negre, Turcia prezintă potenţialul terorist cel mai ridicat, în
acest complex de ameninţări asimetrice înscriindu-se o resurgenţă a fundamentalismului islamic,
etno-separatismului kurd, ultranaţionalismului şi extremismului de stânga, exemple concludente
fiind atentatele din Istanbul, Cesmet, Kusadasi şi Antalya. Deşi obiectivele vizate de terorişti au fost
civile şi turistice nu sunt excluse atentate asupra facilităţilor energetice sau a rutelor de transport
maritim.

2
Emil HUREZEANU, Aventuri la Marea Neagră, Cotidianul România Liberă din 5 iulie 2007.
3
 Turcia este împotriva extinderii operaţiunii Active Endeavour în Marea Neagră, considerând
că, în felul acesta, se va încălca Convenţia de la Montreux semnată în anul 1936 şi care
reglementează regulile de navigaţie în strâmtorile Mării Negre. Turcia consideră că pentru
asigurarea securităţii în Marea Negară sunt suficiente prezenţa grupului naval de cooperare
operativă Blackseafor, din care fac parte forţele maritime-militare ale celor şase ţări din regiune, de
asemenea, realizarea iniţiativei „Armonia Mării Negre” (Black Sea Harmony). Această iniţiativă,
axată pe asigurarea controlului asupra navigaţiei din Marea Neagră şi care are ţeluri asemănătoare
cu Active Endeavour, a fost lansată în anul 2004 de Turcia şi sprijinită de Rusia.
Consolidarea NATO la Marea Neagră prezintă dublul inconvenient de a-i reduce Turciei
importanţa strategică în cadrul Alianţei şi de a mări presiunea SUA asupra sa. Totodată, Turcia şi
Rusia ar pierde cvasimonopolul geopolitic obţinut prin „Convenţia asupra strâmtorilor”.
Cooperarea regională
Complexităţii problemelor din regiunea Mării Negre3 i se poate răspunde doar printr-un
demers constant şi cuprinzător de consolidare a democraţiei, stabilităţii, securităţii şi prosperităţii
generate de economia de piaţă. Statele din regiune nu pot face faţă eficient provocărilor din
domeniul securităţii dacă acţionează singure, izolate. În prezent, cea mai importantă dimensiune ce
caracterizează relaţia de parteneriat între statele din această regiune şi între aceste state şi acele ţări
care au interese majore în zonă, este dată de cooperarea economică. Experienţa Europei de sud-est
a arătat necesitatea cooperării regionale, care să includă sprijinul direct şi implicarea instituţiilor
europene şi euroatlantice.
Numeroase organizaţii regionale şi internaţionale tratează aspecte legate de securitate,
democraţie şi economie. Cu toate acestea, nu există un cadru cuprinzător pentru dialog şi
interacţiune între actorii interesaţi, care să aibă în vedere obţinerea unei sinergii a formelor de
cooperare deja existente.
Regiunea Mării Negre poate să beneficieze semnificativ de o formă de apropiere între state,
mai flexibilă, mai puţin instituţionalizată şi orientată către rezultate, care se poate concretiza în
cadrul oferit de iniţiativa românească: Forumul Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat/FMNDP4.
Forumul vizează crearea unei platforme de cooperare şi angajare, pentru a se ajunge la o
strategie regională şi o viziune comună, care să identifice oportunităţile de coordonare bazate pe
această viziune. Scopul Forumului este transformarea întregii regiuni într-o zonă de state suverane,
consolidate, cu economii de piaţă viabile, care se bucură de sisteme instituţionale transparente şi
pro-active, precum şi menţinerea unor legături puternice cu spaţiul euro-atlantic, în perspectiva
extinderii şi consolidării zonei de libertate, securitate şi stabilitate la ţărmurile Mării Negre şi mai
departe, prin proiecţia valorilor comune.
Iniţiativa de constituire a FMNDP nu a fost primită cu interes la Moscova, Federaţia Rusă
considerând că obiectivele vizate de Forum pot fi realizate prin structurile deja existente în acest
areal (Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre/OCEMN, BLACKSEAFOR).
Pentru rezolvarea problemelor de securitate specifice regiunii Mării Negre, trebuie să se aibă
în vedere următoarele aspecte:
- oportunităţile de cooperare pe care contextul actual politic, economic şi de securitate le
oferă statelor din regiune şi acelora care au interese în această regiune;
- interesele comune ce vizează dezvoltarea statelor din regiune, precum şi care animă statele
riverane şi statele cu interese majore în regiune în acţiunile îndreptate împotriva ameninţărilor
asimetrice; se au în vedere consolidarea cooperării, susţinerea reformelor democratice şi
promovarea transparenţei;

3
În sens strict geografic, cele şase state, care aparţin regiunii sunt: România, Georgia, Bulgaria, Ucraina,
Turcia şi Rusia, dar regiunea include şi Albania, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Grecia, Moldova, Serbia şi Muntenegru
care au un rol activ în procesele de cooperare din regiune, inclusiv în cadrul Organizaţia pentru Cooperare Economică a
Mării Negre.
4
La iniţiativa României, în perioada 14-15 iunie 2006, la Bucureşti s-a desfăşurat o reuniune a Forumului, cu
participarea preşedinţilor Ucrainei, R. Moldova, Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului. Turcia şi Bulgaria au fost
reprezentate la nivel de secretari de stat.
4
 - internaţionalizarea procesului de securizare a regiunii, ca principal mecanism capabil să
garanteze pacea în regiune; implicarea mai serioasă a comunităţii internaţionale este un factor
necesar în procesul de identificare a soluţiilor reale la problemele de securitate;
- crearea unei arhitecturi de securitate regională efective, eficiente în regiunea Mării
Negre, ca parte a arhitecturii globale şi europene de securitate; aceasta implică consolidarea
cooperării regionale şi consolidarea cooperării cu organizaţiile internaţionale.
Principalele aspecte ale cooperării regionale sunt:
a) dezvoltarea de parteneriate NATO cu statele PfP din regiune;
b) intensificarea cooperării în cadrul iniţiativelor de securitate din regiunea Mării Negre.
În regiunea Mării Negre există, în acest moment, următoarele organizaţii de cooperare
regională şi structuri ce asigură monitorizarea riscurilor şi ameninţărilor:
a) BLACKSEAFOR – a fost constituit în aprilie 2001, prin Acordul de la Istanbul semnat
de Turcia, Federaţia Rusă, Ucraina, Georgia, Bulgaria şi România; are ca principale obiective
consolidarea stabilităţii regionale, cooperării şi interoperabilităţii între forţele navale ale statelor
riverane la Marea Neagră; este o forţă aflată la dispoziţie, activată de două ori pe an, sau când este
necesar, prin consensul statelor semnatare; principalele activităţi desfăşurate în cadrul acestei
structuri sunt: vizitarea porturilor statelor membre, participarea la exerciţii de căutare-salvare,
deminare, misiuni de protecţia omului şi mediului, alte misiuni stabilita prin consens de către
participanţi;
b) Bleck Sea Harmony are un caracter naţional (este o operaţiune turcă); principalele
misiuni sunt lupta împotriva terorismului şi crimei organizate în Marea Neagră;
c) Organizaţia pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră/OCEMN a fost
înfiinţată în 1992, în măsură să dezvolte o largă cooperare economică, ca o contribuţie la eforturile
OSCE, de a crea un cadru care să permită transformarea regiunii Mării Negre într-o zonă paşnică,
stabilă şi prosperă; OCEMN cuprinde: 11 state membre (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria,
Grecia, Georgia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina), 7 state cu statutul de observator
(Austria, Israel, Egipt, Polonia, Slovacia, Tunisia şi Italia.
În legătură directă cu structurile de securitate şi cooperare la Marea Neagră, în vecinătatea
zonei extinse a Mării Negre există iniţiativa de securitate din regiunea Mării Caspice, dintre care
amintim:
- CASFOR, înfiinţată în iunie 2005 de către Federaţia Rusă, a fost constituită ca o forţă de
intervenţie în Marea Caspică destinată luptei antiteroriste şi combaterii traficului cu arme de
distrugere în masă, chimice, biologice, radiologice şi nucleare, proliferării nucleare, prevenirii
poluării şi controlului zonelor de pescuit;
- CASPIAN GUARD, a fost înfiinţată în aprilie 2005 de către SUA, şi stipulează crearea
unui sistem de supraveghere a spaţiului aerian şi maritim din regiunea Mării Caspice, şi intenţia de
a constitui un detaşament cu destinaţie specială şi o reţea de forţe de poliţie, care vor îndeplini
misiuni de patrulare maritimă, intervenţia în cazul unor atacuri teroriste asupra obiectivelor şi
instalaţiilor petroliere şi, de asemenea, lupta împotriva traficului de armament, muniţie şi droguri;
- Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă/CSTO, este o structură de securitate
recunoscută de ONU, constituită în aprilie 2003, la Duşanbe şi are ca state membre Federaţia Rusă,
Armenia, Belarus, Kazakhstan, Kirghgistan şi Tadjikistan; obiectivul organizaţiei este apărarea
regiunii împotriva riscurilor şi ameninţărilor specifice.
Întâlnirile din 06-07.07 2009 dintre preşedinţii american şi rus a dus şi la un început
clarificabil al coridoarelor de energie, precum şi la modul în care Federaţia Rusă şi Europa vor
înţelege să clarifice echilibrul strategic. Interesul Rusiei este să devină un spaţiu de echilibru, în
care interesele marilor puteri să fie realizat. Accesul la această zonă încă neexploatată reprezintă o
oportunitate şi vom vedea, din punctul de vedere al marilor proiecte de energie, care va fi
modalitatea cea mai bună pentru ţara noastră.
Securitatea maritimă
După cum se ştie, unele state din regiune, printre care şi România, subliniază necesitatea
menţinerii BLACKSEAFOR/BSF în formatul actual şi inoportunitatea transformării acestuia într-o
forţă permanentă. Alte state riverane pledează pentru fuziunea BSF şi BLACK SEA
HARMONY/BSH, care să devină o forţă permanentă cu mandat extins în misiunile de contracarare,
5
prevenire a terorismului şi proliferării armelor de distrugere în masă, cu un Centru Permanent de
Comandă Operaţională.
Acceptarea transformării BSF într-o structură navală permanentă la Marea Neagră poate
determina, în timp, un aranjament regional închis, care nu va permite participarea navelor aliaţilor
neriverani şi care nu va fi conectat cu structura de comandă a NATO.
În condiţiile improbabilităţii extinderii Operaţiunii NATO „Active Endeavour” (OAE) în
Marea Neagră şi a altor dezvoltări propuse în BSF, incompatibile cu interesele naţionale ale
României și ale organizaţiilor internaţionale la care țara noastră este parte, cooperarea în cadrul
BSH reprezintă o soluţie acceptabilă pentru partea română, aceasta fiind conectată la NATO.
Securitatea energetică
Prin potenţialul economic de care dispune (resurse, infrastructura de producţie, forţa de
muncă, pieţe de desfacere etc.) zona Marii Negre și cea extinsă a acesteia este origine, spaţiu de
tranzit şi destinaţie pentru importante fluxuri de transport – rutier, feroviar, maritimo-fluvial, aerian
și energetic.
Regiunea Mării Negre şi zona extinsă a acesteia formează o zonă cu importante resurse
energetice şi alte resurse naturale, care reprezintă o bună bază pentru dezvoltarea economică a
statelor din regiune. Marea Neagră este, de asemenea, o poartă de acces la Oceanul Planetar pentru
statele riverane.
Importanţa zonei Mării Negre este amplificată şi de existenţa unei vaste infrastructuri de
transport energetic. Totodată arealul ponto-caspic se constituie în zona pan-europeană de transport a
Mării Negre, care se conectează la celelalte zone pan-europene de transport – a Mării Barents, a
Mării Ionice şi a celei Adriatice, precum şi a Mării Mediterane. Rezultă că, reţeaua regională de
oleoducte şi gazoducte asigură transportul resurselor energetice din Federaţia Rusă, din spaţiul
caspic şi din Orientul Mijlociu, atât către ţările din regiune, dar mai ales către Europa Occidentală.
Pe lângă elementele de infrastructură deja existente (Sistemul de conducte Baltik,
oleoductele Tenghiz-Novorossiisk; Baku-Tbilisi-Ceyhan, Baku-Novorossisk, gazoductul Blue
Stream, între porturile Dhzugba/Federația Rusă și Samsun/Turcia, Magistrala de gaz rusă), se au în
atenţie şi proiectele de transport (oleoductele Burgas-Alexandropolis, Constanţa-Trieste, gazoductul
Nabucco, South Stream) pentru tranzitul petrolului şi gazelor naturale din regiunea Mării Caspice
către Europa de Vest.
Resursele energetice şi reţelele de transport a acestora asigură importante beneficii
financiare, atât pentru ţările implicate în fluxul de producţie şi în cel de transport, cât şi pentru
beneficiarii finali ai acestui flux. Orice perturbare existentă în fluxul de asigurare a resurselor
energetice, de la producător la consumator, are consecinţe grave, cu impact direct asupra creşterii
economice şi asigurării nevoilor curente ale populaţiei.
Prin dispunerea la intersecţia unor importante rute de transport, regiunea Mării Negre este
influenţată de o serie de riscuri și ameninţări:
- este dispusă într-un punct de interferenţă dintre zone cu potenţial conflictual ridicat
(Balcanii, Caucazul de Sud, regiunea separatistă transnistreană, Orientul Mijlociu). Datorită faptului
că, până în prezent, nu au fost găsite soluţii viabile, aceste conflicte sunt doar aparent latente. În
realitate, ele deţin un potenţial conflictual ridicat şi pot fi reactivate în viitor, ceea ce poate genera
insecuritate, inclusiv pentru reţele de transport, cu repercusiuni directe asupra procesului de
dezvoltare economică şi promovare a democraţiei în zonă;
- riscurile şi ameninţările de natură asimetrică, legate, îndeosebi, de crima organizată –
traficul de droguri, migraţia ilegală, traficul de armament si muniţie;
- deşi nu se manifestă activ în regiune, un risc important îl reprezintă terorismul şi
radicalismul islamic, prin prezenţa unor ,,baze logistice” în acest areal (pentru recrutarea de
personal, obţinerea de sprijin material şi financiar etc.);
Pericolul constă:
- pe de o parte, în folosirea diverselor rute de transport de către organizaţiile de crimă
organizată, cu punerea în pericol a fluidităţii şi securităţii acestora. În contextul intensificării
raporturilor de colaborare dintre crima organizată şi reţelele teroriste, există pericolul punerii la
dispoziţia structurilor teroriste a suportului logistic şi uman al reţelelor de crimă organizată;

6
 - pe de altă parte, există pericolul unor acţiuni directe asupra infrastructurii de transport,
îndeosebi a celei energetice, ca reacţie la unele acţiuni de combatere a crimei organizate, respectiv
împotriva intereselor statelor implicate în lupta împotriva terorismului.
Acest pericol este amplificat de o serie de factori precum: porozitatea graniţelor unora dintre
statele din regiune; corupţia ce se manifestă la autorităţile vamale si portuare; potenţialul redus al
unora dintre statele din zona de monitorizare și reacţie la factorii de risc.
Există şi posibilitatea producerii unor cataclisme naturale care pot afecta infrastructura de
transport, precum şi a unor accidente ecologice cu consecinţe incalculabile pentru flora şi fauna din
zona Mării Negre (inclusiv Delta Dunării), pe fondul intensificării traficului cu produse petroliere şi
mărfuri cu grad mare de periculozitate.
În acest context, promovarea unor măsuri eficiente de securizare a reţelelor de transport şi a
infrastructurii energetice în zona pan-europeană a Mării Negre devine una dintre principalele
componente ale procesului de securizare a zonei, care ar putea fi promovate de Forumul Mării
Negre pentru Dialog şi Parteneriat, după cum urmează:
- conectarea reţelei de transport pan-europene5 din acest areal cu spaţiul asiatic – „Drumul
Mătăsii" (una dintre variante ce se doreşte a fi dezvoltată este: China-Afganistan-Turkmenistan-
Iran-Azerbaidjan-Georgia-Turcia, respectiv Federaţia Rusă) în vederea asigurării unui flux continuu
de materii prime şi materiale, care să contribuie la descongestionarea traficului naval din Marea
Neagră;
- promovarea traseelor alternative de transport a resurselor energetice, care să asigure un
flux continuu de resurse energetice în cazul producerii unor avarii pe una din variantele de transport
a acestora (Nabucco şi Constanţa-Trieste pentru gazoductele şi oleoductele din nordul regiunii);
- promovarea unor programe comune de securizare a reţelelor de transport a resurselor
energetice la nivel european, care să beneficieze de susţinere financiară din partea organismelor
europene.
Asigurarea complementarităţii sistemelor tradiţionale de supraveghere cu cele moderne (de
tip satelitar, monitorizare video, sisteme de acoperire globală a sistemelor de conducte etc.), având
în vedere faptul că ameninţările la adresa infrastructurii regionale de transport nu afectează doar
interesele statelor din regiune, ci se repercutează pe o arie mult mai largă, efortul de combatere al
acestora trebuie să fie unul comun, prin integrarea eforturilor tuturor actorilor regionali cu cele ale
organismelor euro-atlantice în problemele de securizare a graniţelor, a infrastructurii regionale, de
prevenire a riscurilor şi ameninţărilor ce pot afecta transportul, de orice natură, în zona pan-
europeană a Mării Negre.
Ameninţări şi surse de instabilitate în bazinul Mării Negre
Amplele şi profundele mutaţii intervenite în mediul internaţional de securitate, în general şi
în cel al regiunii ponto-caspice, în special, ne determină să asistăm la o relaxare şi la o îmbunătăţire
a acestuia.
După opinia unor analişti politico-militari, regiunea Mării Negre, nivelul de insecuritate,
generat de existenţa NATO în regiune şi tendința Federației Ruse de a nu pierde influența în zonă,
este menţinut constant ridicat prin apariţia unor surse şi riscuri cu caracter „netradiţional”, de mai
mică amploare geografică, dar mai numeroase şi mai greu de gestionat.
Riscuri şi ameninţări asimetrice în bazinul Mării Negre
În concepţia NATO, riscurile asimetrice în bazinul Mării Negre sunt:
a) spionajul;
b) terorismul (internaţional);
c) subversiunea;
d) sabotajul;
e) crima organizată.

5
Coridoarele care traversează sau sunt adiacente regiunii Mării Negre sunt: IV. Berlin-Nurenberg-Praga-
Budapesta-Bucureşti-Constanţa-Istanbul-Salonic cu varianta Sofia-Istanbul-Salonic; VII. Marea Nordului-Rin-Main-
Dunăre-Marea Neagră; VIII. Durres-Tirana-Skopje-Varna; IX. Helsinki-Moscova-Kiev-Chişinău-Bucureşti-
Dimitrovgrad-Alexandropolis; X. Salzburg-Ljubljana-Zagreb-Belgrad-Skopje-Salonic, cu 4 ramuri spre Graz,
Budapesta, Sofia şi Veles-Bitola.
7
 Spionajul este la fel de vechi ca şi societatea omenească. În lupta pentru acapararea şi
menţinerea puterii, oamenii au avut, au şi vor avea totdeauna nevoie de informaţii care să le asigure
supremaţie asupra demersurilor adversarilor.
Prin poziţia sa geostrategică actuală, România va rămâne extrem de „interesantă” pentru
unele servicii de informaţii străine, mai ales ale celor ruseşti, care, în mod tradiţional, au considerat
teritoriul României o platformă ideală pentru desfăşurarea unor operaţiuni specifice de intelligence,
care să vină în întâmpinarea materializării dezideratelor sale geopolitice în zonă la care, după cum
se poate observa, nu au renunţat niciodată.
Pe de altă parte, apreciem că miza faţă de România a crescut enorm prin noul său statut de
ţară membră a Alianţei Atlantice, dar şi a Uniunii Europene, mai cu seamă după ce SUA a anunțat
intenția de a extinde scutul antirachetă.
În contextul actual de securitate rolul serviciilor în intelligence şi counter intelligence, civil
şi militare, se va menţine deosebit de activ.
Dezideratul trebuie să consiste în elaborarea celor mai adecvate strategii şi orientări care să
vizeze contracararea acţiunilor ostile României şi aliaţilor săi, din NATO şi UE, individual sau în
cooperare, oriunde s-ar produce acestea.
Terorismul (internaţional) este un fenomen cu adânci rădăcini istorice, etnice, religioase în
regiune, care a provocat şi provoacă, în continuare, imense pierderi de vieţi omeneşti şi de bunuri
materiale.
În ceea ce priveşte România, din punct de vedere teoretic, conceptul de terorism a fost
analizat şi studiat în contextul a numeroase manifestări organizate de-a lungul anilor, măcar că
România nu a reprezentat ţinta vreunei organizaţii teroriste. Această realitate de până astăzi nu
trebuie să ne determine către o anume uşurinţă în tratarea subiectului. Există în continuare destule
suspiciuni legate de activitatea unor firme de pe teritoriul României care, chiar dacă îşi desfăşoară
activitatea în condiţii aparent legale, că ar desfăşura activităţi de spălare de bani în scopul finanţării
în acţiuni cu caracter terorist.
În plus, prezenţa concretă a unor baze militare americane pe teritoriul României și intenția
de extindere a scutului antirachetă este de natură să constituie o anumită „atracţie” pentru eventuale
grupări teroriste, impunându-se astfel o serie de măsuri concrete despre care până azi s-a discutat
doar la modul teoretic.
Acţiunile teroriste care au avut loc în ultimii ani în ţări ca Turcia, Rusia, Cecenia au
demonstrat dificultatea prevenirii unor astfel de acţiuni, iar în unele cazuri, lipsa unor soluţii tehnice
eficiente de contracarare a acestor acţiuni.
Subversiunea, în concepţia NATO, este definită ca acţiunea menită să slăbească puterea
militară, economică sau politică a unei naţiuni, prin subminarea moralului, loialităţii sau încrederii
cetăţenilor ei.
Printre cele mai importante tehnici de subversiune, pot fi evidenţiate următoarele:
1. Propaganda, agitaţia, demonstraţiile, protestele de stradă etc.;
2. Utilizarea unor instituţii legale, de acoperire care să mascheze activităţile lor reale;
3. Selecţionarea şi recrutarea „agenţilor de influenţă” prin intermediul cărora se organizează
şi se desfăşoară operaţiunile subversive;
4. Activitatea destinată creării unui climat de suspiciune şi disoluţie care să ducă la
discreditarea guvernelor şi elitelor ţării;
5. Răspândirea de zvonuri false sau adevăruri care să ducă la erodarea încrederii în lider şi în
aliaţi.
Într-o lume aparent calmă şi lipsită de războaie distrugătoare, ca a noastră, dar măcinată de
convulsii şi conflicte religioase, interetnice, subversiunea este cea mai larg răspândită, constituind o
permanentă ameninţare la adresa securităţii.
Totodată, prin natura sa, prin scopurile, mijloacele, tehnicile, actorii şi ţintele sale, se
înrudeşte vizibil cu celălalt risc asimetric amintit la început, spionajul.
Prin faptul că utilizează metode ilegale sau neconstituţionale cu scopul de a genera fie o
schimbare de guvern, fie de a discredita membrii marcanţi ai elitelor naţionale, subversiunea
constituie o ameninţare (asimetrică) extrem de periculoasă şi nocivă, care foloseşte tehnici

8
specifice, uneori greu de depistat în faze incipiente, de multe ori reuşindu-se acest lucru doar după
consumarea operaţiunii în sine.
Printre procedeele cele mai cunoscute şi mai periculoase ale subversiunii amintim:
manipularea, intoxicarea, inducerea în eroare, dezinformarea, propaganda (albă, neagră, gri) ş.a.
Sabotajul. În contextul situaţiei geopolitice actuale din regiune, sabotajul, ca risc asimetric,
nu mai poate fi caracterizat şi evaluat prin prisma parametrilor specifici perioadei de dinainte de
destrămarea comunismului. Sabotajul era perceput atunci ca un act care în ultimă instanţă era tot de
natură teroristă, doar că obiectivul său principal nu consta în eliminarea de (cât mai multe) vieţi
omeneşti cu scop de şantaj politic sau de răspuns la măsuri cu caracter coercitiv asupra organizaţiei
care organiza actul ca atare, ci avea în vedere lovirea unor obiective militare, economice, politico-
administrative fiind întâlnit cu precădere în zonele de conflicte militare.
Astăzi, sabotajul trebuie privit mai puţin ca o activitate cu caracter terorist-violent îndreptat
împotriva unor astfel de obiective, descrise mai sus, ci ca un complex de demersuri de natură
politico-diplomatică, economică, financiară şi chiar militară prin care se încearcă discreditarea unei
idei, instituţii, iniţiative, a unui brand etc. Avem în vedere, de exemplu, demersul Federaţiei Ruse
de a efectua presiuni asupra unor state din zona Mării Negre, beneficiare a gazului metan, livrat în
condiţii discriminatorii şi preferenţiale pe de o parte, iar pe de altă parte ameninţarea directă de
stopare a livrărilor de gaze şi petrol, în cazul în care nu s-ar fi răspuns pozitiv la condiţiile impuse
de partea rusă. Această atitudine nu poate fi interpretată decât ca un demers menit să saboteze
economia ţărilor dependente energetic de Federaţia Rusă.
Crima organizată. Extrem de complex, vast şi din ce în ce mai agresiv pentru toate statele
din zona Bazinului Mării Negre şi nu numai, crima organizată este, în prezent, inamicul cel mai
insinuos, mai agresiv, mai diversificat ca procedee de manifestări ale unui stat, pentru că aşa vorbim
de globalizare în termeni economici, politici, financiari, culturali etc., la fel de bine putem vorbi de
o globalizare şi în domeniul crimei organizate, ca efect pervers care se manifestă în prezent datorită
modului deficitar în care sunt gestionate efectele negative ale fenomenului globalizării.
O privire realistă aruncată supra fenomenului ca atare demonstrează că „munca la negru”
este doar unul din elementele de risc asimetric ce compun fenomenul crimei organizate. Pentru că
din poziţia sa geostrategică la Marea Neagră, la graniţa de est a UE şi NATO, România mai are şi
alte lucruri de care să se teamă. Traficul de persoane este unul dintre acestea, disputele şi
disfuncţiile actuale legate de circulaţia între România şi R. Moldova nu ajută la rezolvarea acestei
surse de nelinişte. Traficul de persoane se menţine constant. Ţintele vectorilor de deplasare îl
reprezintă, este adevărat, deocamdată, ţările din vestul Europei, însă la fel de bine va trebui să ne
gândim la varianta în care România va deveni, în viitorul pe termen mediu şi lung, una dintre ţintele
favorite ale acestui trafic. În această idee, se impune o mai bună conlucrare, în domeniu, cu ţările
riverane Mării Negre, pe de o parte, iar pe de alta, luarea din timp a unor măsuri de ordin legal şi
instituţional care să evite elementele surpriză şi efectele nedorite care decurg din aceasta.
Principalele ameninţări curente în regiunea Mării Negre sunt ameninţările asimetrice. Zona
extinsă a Mării Negre este ţinta unei serii de ameninţări asimetrice ce pun în pericol atât securitatea
statelor riverane, cât şi a anumitor state europene. Această regiune este traversată de importante rute
de trafic de droguri, migraţiune ilegală, trafic ilegal de arme şi muniţie din Asia Centrală către
Europa, respectiv din Africa către Europa, activităţi care sprijină în mod direct sau indirect acţiunile
teroriste.
Imigraţia ilegală a înregistrat o creştere fără precedent, cauzată atât de conflictele şi
problemele economice din regiune, cât şi distanţa relativ redusă dintre Europa, Asia şi Africa. În
acest moment, toate statele din regiune sunt tranzitate de rute de migraţiune ilegală, multe din
organizaţiile implicate în traficul de fiinţe umane fiind prezente în această regiune.
Traficul ilegal de armament este stimulat de prezenţa în regiune a unor conflicte şi chiar
menţinerea acestora, depozite legale şi ilegale (Transnistria, Caucazul de Nord şi Caucazul de Sud),
numeroase structuri paramilitare (Cecenia, Transnistria), precum şi a unor facilităţi de producţie de
armament în statele din regiune, în special în zonele dificil de controlat (Transnistria).
Traficul de droguri este caracterizat de creşterea consumului de droguri, de modificarea şi
diversificarea rutelor, producerea drogurilor sintetice şi intensificarea activităţilor criminale legate

9
de traficul de droguri. Se apreciază că cea mai mare cantitate din drogurile consumate în Europa
Occidentală, provine pe filiera reţelelor de trafic din regiunea Mării Negre.
Spălarea de bani este un fenomen foarte răspândit în regiunea Mării Negre, în special în
Transnistria.
România, cunoscută ca a şaptea ţară ca mărime din UE şi având o poziţie strategică
importantă în flancul de sud-est al NATO şi al UE, învecinându-se pe deasupra cu Marea Neagră şi
cu statele din Balcanii de Vest, poate juca fără îndoială un rol important pe termen lung în:
- stabilizarea regiunii Europei de Sud-Est;
- asigurarea graniţelor Uniunii Europene;
- lupta împotriva terorismului;
- promovarea constructivă a relaţiilor de cooperare din regiune.

*
* *
Concluzii
Într-o lume a proceselor globale, Marea Neagră a jucat şi va juca, şi pe viitor, un rol major
în istoria continentului european, în care are toate atuurile să devină arie de convergenţă şi coabitare
a unor tendinţe politice apărute în ultimii ani ai secolului XX şi primii ai secolului XXI.
Regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă reprezintă, aşa cum este cunoscut, un izvor de
bogăţie, care constituie miza capitală în cadrul intereselor statelor riverane şi din zona extinsă, dar şi
pentru cele din alte zone.
Accesul la resursele de materii prime şi energie, valorificarea resurselor mediului marin şi
terestru din regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă, precum şi activităţile economice conexe,
exploatarea celui mai eficient sistem de transport şi tendinţa generalizată de creştere a traficului
maritim şi eficienţa acestuia, reprezintă tot atâtea determinări economice ale acestui spaţiu de
interes.
Nimeni nu are deja formulată o soluţie viabilă pentru contracararea riscurilor, indiferent de
natura lor tradiţional-militară, sau asimetric-neconvenţională, în regiunea Mării Negre şi zona sa
extinsă. Trăim în continuare într-o lume a interdependeţelor, într-o epocă contradictorie şi
bulversată de efectele proceselor de globalizare, de reechilibrare a balanţei de putere în plan
regional dar şi mondial, de o lume într-o continuă mişcare, marcată de eforturi uriaşe al întregii
comunităţi internaţionale pentru gestionarea eficace a crizelor.
Regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă rămâne o placă turnantă în care interesele cu actori
importanţi vor continua şi pe viitor să se confrunte. Avem în vedere UE, SUA şi Rusia. Important
ca această confruntare de interese să nu degenereze în crize violente.
Procesul de democratizare al regiunii va continua, devenind un important factor de progres
pentru regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă.
Pe termen scurt şi mediu, este foarte puţin probabil că va fi identificată o soluţie viabilă a
conflictelor din regiune, care îşi vor menţine caracterul de „conflicte îngheţate”.
Regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă se va confrunta în viitor cu o serie de riscuri şi
ameninţări. Contracararea acestor ameninţări reprezintă unul dintre principalele obiective ale
eforturilor comune ale statelor din regiune şi acelora care au interese în această zonă.
Cea mai bună soluţie pentru detensionarea zonei şi dezvoltarea ei democratică este
extinderea dialogului şi cooperării şi creşterea misiunilor de întărirea încrederii dintre state.
România are tot interesul ca în această regiune să fie caracterizată prin stabilitate,
democratizare şi prosperitate. Noi suntem parte a unui proces început deja şi care, cu siguranţă va
solicita din partea noastră o poziţie din ce în ce mai activă şi mai constructivă. Obiectivul proiectării
unui rol regional constructiv orientat spre deschiderea regiunii din Marea Neagră pe spaţiul de
cooperare şi integrare euroatlantică, coroborat cu cel de stat implicat constant în elaborarea, dar şi în
aplicarea iniţiativelor şi politicilor NATO şi UE în această zonă sunt doar obiective majore ale
clasei politice şi ale diplomaţiei româneşti de azi şi de mâine.
Prin aderarea la UE, politica externă şi de securitate a României a devenit credibilă,
România acţionând în mod activ ca stat de drept într-o democraţie liberală.

10
 Interesele comune ale statelor europene în regiunea Mării Negre și zona extinsă a acesteia
trebuie să fie realizate prin mai marea implicare a acestora, strategii şi mijloace comune care să
transforme o regiune a conflictelor într-una a cooperării.
Exploatarea comună a resurselor naturale şi umane, corelată cu dezvoltarea infrastructurii, îi
vor permite acestei regiuni să se folosească de avantajele pe care fără îndoială că le are. Iniţiativele
regionale, sprijinite de comunitatea internaţională, ar putea mări capacitatea statelor riverane Mării
Negre de a face faţă cu succes provocărilor pe care le reprezintă atât fenomenul globalizării, cât şi
cel al terorismului internaţional.
Concepţia SUA de reamplasare a bazelor sale militare din Europa şi de dispunere a unor
astfel de baze militare în Polonia, România, Bulgaria, precum şi în unele state care au făcut parte
din fosta URSS (Georgia) care să răspundă mai bine actualelor interese strategice întregeşte tabloul
importanţei regiunii Mării Negre şi zonei sale extinse în viitorul apropiat.
Suprapunerea procesului globalizării cu tendinţele de regionalizare şi, mai ales, afirmarea
unor actori nonstatali vor determina manifestarea unui spectru larg de riscuri şi ameninţări
strategice. Această tendinţă va provoca ciocnirea intereselor unor mari actori ai scenei geopolitice
mondiale pe spaţii largi şi va influenţa, aşa cum istoria a demonstrat-o de nenumărate ori, evoluţia
statelor aflate la intersecţia acestor interese.
Modificarea mediului de securitate este o consecinţă directă a căderii sistemului comunist şi
a URSS, dar şi a intereselor pentru controlul accesului la exploatarea resurselor de petrol din zona
caspică.
În pofida problemelor interne, Federaţia Rusă va continua să joace un rol important în
restructurarea acestei zone, care va avea, şi în viitor, cel mai ridicat potenţial conflictual în cadrul
teritoriului fostei Uniuni Sovietice.
Implicarea SUA şi a aliaţilor săi în regiunea Mării Negre şi zona sa extinsă, considerată de
Federaţia Rusă o ameninţare la adresa ei, schimbările rapide apărute în relaţiile dintre ţări, ca
urmare a necesităţii de a găsi susţinere pentru realizarea intereselor naţionale, constituie tot atâţia
factori de care vor menţine instabilitatea în acest spaţiu geopolitic.

11
 Bibliografie

1. *** Constituţia României, 1991, cu modificările şi completările ulterioare – republicată în

2003.
2. Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională, Bucureşti, 2007.
3. Guvernul României, Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004.
4. Stanislav SECRIERU, Şerban F. CIOCULESCU, Zona extinsă a Mării Negre - noua
frontieră a Uniunii Europene, Cadran Politic (Revistă de analiză şi informare politică), Nr. 21,
2007.
5. Cristian BARNA, Ameninţări teroriste în regiunea Mării Negre,
http://www.antiterorism.org/articolemain.php
6. Emil HUREZEANU, Aventuri la Marea Neagră, Cotidianul România Liberă din 5 iulie
2007.
7. Laurenţiu CONSTANTINIU, Marea Neagră: un lac prea disputat, Revista Cadran
Politic, Nr. 39.
8. Dr. Dan DUNGACIU, Geopolitică şi securitate la Marea Neagră – opţiunile strategice
ale României şi Moldovei, Securitate şi stabilitate în bazinul Mării Negre, a V-a sesiune
internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare, Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate, Bucureşti, 2005.
9. *** Colectiv de autori, Marea Neagră, spaţiu de confluenţă a intereselor geostrategice,
Editura CTEA, Bucureşti, ed. 2005.
10. Paul Claval, Geopolitică şi geostrategie. Gândirea politică, spaţiul şi teritoriul în
secolul al XX-lea, Editura Corint, Bucureşti, 2001.
11. Alvin şi Heidi Toffler, Război şi antirăzboi – supravieţuirea în zorii secolului XXI,
Editura Antet, Bucureşti, 2002.
12. www.reference-quides.com
13. www.presamil.ro - nr.2- 2008, Spirit Militar Modern.

12