Rolul literaturii în perioada paŞoptistĂ

Românii supt Mihai-voievod Viteazul

de Nicolae
Bălcescu
 Nicolae Bălcescu (fig. 1) (27
iunie 1819, Bucureşti – 29 noiembrie
1852, Palermo) a fost soldat, istoric,
Fig. 1. Gheorghe Tăttarescu, 1851,
jurnalist şi o figură importantă în
Nicolae Bălcescu
cadrul Revoluţiei de la 1848.

Se naşte la Bucureşti într-o familie de mici boieri şi va creşte fără o figură

paternă alături, deoarece tatăl sau se stinge din viaţă când Nicolae avea doar 5 ani.
Mama sa este cea care se va ocupa de el, iar acesta va prelua numele ei de familie -
Bălcescu - întrucât ea era originară dintr-un sat de pe valea Topologului, satul
Bălceşti din judeţul Argeş. Creşte alături de 2 fraţi, Costache şi Barbu, şi de două
surori, Sevasta şi Marghioală, despre care George Călinescu spune că “toţi
alcătuiesc o strânsă fraternitate de conspiratori”1.
Este elev la “Sfantul Sava”, unde îl are printre profesori pe Ion Heliade-
Rădulescu şi drept coleg pe Ion Ghica, cu care leagă o prietenie de lungă durată
după ce cel din urmă i-a luat apărarea lui Bălcescu atunci când a fost agresat
pentru o bucată de alviţă.
Se pare că în urma altercaţiei, Nicolae Bălcescu era însă mai preocupat de
starea unui caiet cu citate ale lui Radu Greceanu, ale misteriosului cronicar

1
• Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
Constantin Căpitanul şi ale lui Petru Maior decât de starea proprie. Acest fapt arată
preocuparea sa pentru cercetarea faptelor istorice şi aflarea unui adevăr plauzibil şi
concret al istoriei românilor (nu cu intervenţii asemănătoare “basnei lui Simion
Dascalul” sau comentarii şi viziuni subiective ale cronicarului în funcţie de
domnul care îl plătea). Tot din “Istoria literaturii române de la origini până în
prezent” aflăm că “se zice că ar fi avut memorie bună, putând recita sute de versuri
pe dinafară, aptitudini la matematici, interes pentru filosofie”2.
Motivat de patriotism şi din dorinţa de a mai uşura povara de pe umerii
mamei sale, se înrolează în armată, fiind condus şi de crezul în “ideea regenerării
naţiei prin puterea militara”3.
Începe să participe la acţiuni conspirative şi ajunge pentru prima oară la
închisoare în anul 1840 pentru că a jinduit la accelerarea dezvoltării şi
modernizării Munteniei, şi totodată visa la unirea României. Face parte din alte
asociaţii conspirative care pregăteau în secret terenul pentru revoluţia de la 1848 şi
în acelaşi timp devine membru al câtorva societăţi literare, iar ulterior scrie pentru
revista Magazin istoric pentru Dacia (1844).
Colaborează cu membrii din celelalte principate române, călătoreşte şi
studiază mult, în special istoria ţării. Datorită faptului că se implică în problema
agrară, ajunge să plece din ţară. Îşi petrece următorii ani la Viena şi la Paris unde
se documentează pentru cea mai importantă lucrare a sa, însă contactează o formă
de tuberculoză care ulterior se va dovedi a fi letală.
Revoluţia de la Paris din februarie 1848 îl găseşte pe Bălcescu la Paris,
unde participa activ, întorcându-se plin de avânt şi de încredere că o astfel de
mişcare va avea succes şi în Ţările Române. Participă la revoluţia din 11 iunie şi
este timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului
provizoriu instaurat de revoluţionari.

2
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
3
idem
 În ciuda bolii sale Nicolae Bălcescu participă în continuare la activităţile
revoluţionare şi este arestat şi exilat odată cu sosirea trupelor otomane care i-au
domolit pe revoluţionari. A scăpat din închisoare şi a petrecut o perioadă de timp
în Transilvania până când a fost expulzat de autorităţile habsburge.
Grav bolnav, acesta încearcă să obţină sprijin extern pentru problema
românească, timp în care publică în 1850 lucrarea La Question Economique des
Principautés Danubiennes, care se concentrează pe problemele agrare din aceste
teritorii. În această perioadă lucrează cu sârguinţă la lucrarea sa Românii supt
Mihai-Voievod Viteazul, scriere realizată în timpul exilului, având un puternic dor
de ţară, motiv pentru care Bălcescu spune: “Nu cunosc o povară mai grea decât
aceasta”
Cu un paşaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, "au nom de Sa
Majesté l'Empreur des Ottomans", în primăvara lui 1852, pleacă la
Constantinopol, de aici, la Galaţi şi încearcă să pătrundă în Ţara Românească, însă
autorităţile nu-i permit, deşi era bolnav şi voia să o vadă pe mama sa, care era în
vârstă şi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult
mai blândă. Trece prin Malta, Napoli şi se stabileşte la Palermo, în Sicilia, la
hotelul "Alla Trinacria". Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

Opera “Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul” a fost scrisă în timpul

exilului şi a fost începută în anul 1849, însă nu a fost terminată datorită morţii
premature a lui Nicolae Bălcescu. Această scriere a fost publicată pentru prima
oară în 1877 într-o ediţie îngrijită de Alexandru Odobescu, şi cu câteva zile înainte
de apariţia ei, Mihai Eminescu îşi scria primul articol având ca temă exact acest
eveniment. Poetul vorbeşte cu repect şi admiraţie despre această monografie a
perioadei de tranziţie dintre secolele XVI şi XVII, aşa cum o demonstrează şi
următorul citat din articolul “Balcescu şi urmaşii lui”: “Peste două-trei zile va ieşi
de sub tipar Istoria lui Mihai vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu. Se ştie neobositul
zel cu care acest bărbat plin de inimă şi înzestrat de natură c-o minte pătrunzătoare
şi c-o fantezie energică a lucrat la Istoria lui Mihai vodă. Din sute de cărţi şi
documente el a cules c-o adevărată avariţie pentru gloria naţiei româneşti toate
colorile din relaţii şi notiţe, cu cari apoi a zugrăvit acea icoană măreaţă din care
figură voievodului românesc iese din prosceniu, vitejească şi mândră şi vrednică
de a se coborî din strălucită viţă a Basarabilor. Limba lui Bălcescu este totodată
culmea la care a ajuns românimea îndeobşte de la 1560 începând şi până astăzi, o
limbă precum au scris-o Alecsandri, Const. Negruzzi, Donici şi care astăzi este
aproape uitată şi înlocuită prin păsărească gazetarilor. Deşi Bălcescu se întemeiază
pretutindenea pe izvoare şi scrierea lui e rezultatul unei îndelungate şi amănunţite
munci, totuşi, munca nu se lasă nicăieri în samă, precum în icoanele maeştrilor
mari nu se vede amestecul amănunţit de vapsele şi desemnul îngrijit linie cu linie.
O neobicinuita căldură sufletească, răspândită asupra scrierii întregi, topeşte
nenumăratele nuanţe, într-un singur întreg şi asemenea scriitorilor din vechime, el
îi vede pe eroii săi aievea şi-I aude vorbind după cum le dictează caracterul şi-I
ajunge mintea, încât toată descrierea personajelor şi întâmplărilor e dramatică, fără
ca ajutorul să-şi fi îngăduit a întrebuinţa undeva izvodiri proprii ca poeţii.”4
Această lucrare este reprezentativă pentru “Momentul 1848 în literatura” şi
Nicolae Bălcescu vrea ca prin această scriere să trezească conştiinţa patriotică a
compatriotilor săi reînviind figura unui domn exemplar, Mihai Viteazul, căzut în
luptă pentru idealurile sale nobile, cum ar fi unitatea de neam şi eliberarea de sub
jugul străin. Nicolae Iorga clasifica această lucrare drept “o lucrare de propagandă,
o armă de luptă, un argument pentru putinţa unor nouă lupte nationale” 5
Nicolae Bălcescu îşi concepe monografia într-o compoziţie care dă dovadă
de măiestrie. Opera care îşi propune să analizeze perioada domniei lui Mihai
Viteazul (1593 - 1601) este alcătuită din şase părţi numite “carti”, fiecare
analizând o etapă importantă din domnia acestuia şi o introducere.

4
Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucureşti
5
•Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
 Introducerea prezintă ideea că fiecare popor are o “misie” stabilită de
Dumnezeu pe care trebuie să o ducă la îndeplinire, un fel de karma a naţiunilor.
Bălcescu continuă introducerea cu o scurtă prezentare a istoriei poporului român,
aşa cum făceau şi reprezentanţii Şcolii Ardelene, încă de la venirea lui Traian şi
continuă până la momentul sosirii lui Mihai pe tron, descriind totodată şi situaţia
din Transilvania şi Moldova, spunând că “aceasta ochire (notă personală: asupra
trecutului) ne va da înţelegerea revolutiilor ei (n.p.: ţării) de faţă şi a revoluţiile ei
viitoare”6. Descrie pe scurt, însă foarte concis problemele cu boierii şi cum cresc
interesele acestora, felul în care evreii şi grecii găsesc drumul spre putere, dar şi
felul în care cu câteva daruri scumpe plasate Porţii puteai ajunge să jupoi o ţară
lăsând oamenii în sărăcie şi deznădejde.
“Cartea I - Libertatea natională”, începe cu intenţia autorului de a înfăţişa
contemporanilor “anii istoriei cei mai avuţi în fapte vitejeşti în pilde minunate de
jerftire către patrie”7, pentru ca acele “timpuri eroice să deştepte în noi
simţământul datorinţei ce aveam d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această
preţioasă mostenire”8. Tot aici se poate găsi portetul lui Mihai din timpul în care
era ban al Craiovei, o descriere a unui “barbat ales şi lăudat prin frumuseţea
trupului său, prin virtuţile lui alese şi felurite”9. Aici mai există şi portretele unora
din personalităţile epocii cu rol direct în desfăşurarea evenimentelor, cum ar fi
Sigismund Bathori sau Murad al-II-lea. Apar şi informaţii care arată o bună
cercetare a izvoarelor istorice şi dintre acestea menţionez felul în care pierderile
erau innumarate în câţi creştini muriseră în bătălie sau ucişi în prizonierat şi cu
tributul pe care îl plăteau Ţara Românească şi Moldova (“in toţi anii se încărca din
acele ţări 150 corăbii cu făină, unt şi carne pentru Constantinopol; […] plăteau
atunci la Poartă o tonă de aur […] afară de daruri pe la paşi şi ministri”10), dar sunt

6
Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucureşti
7
idem
8
ibidem
9
ad ut
10
Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucureşti
prezente informaţii mult mai precise care se pot întâlni în descrierea bătăliilor în
special.
“Cartea a II-a - Calugareni” conţine descrierea locului (fig 2) unde se va
desfăşura acţiunea, adică bătălia dusă de Mihai şi de Sinan paşa. Evocarea acestui
eveniment şi felul în care este accentuata exemplaritatea faptelor săvârşite de
domnitor îl vor inspira pe George Coşbuc să scrie balada “Paşa Hassan”. Este
descrisă cu minuţiozitate această bătălie, iar locurile sunt prezentate astfel încât să
ofere şi o viziune referitoare la strategia de luptă folosită de Mihai Viteazul, la
mişcările tactice folosite, cum ar fi retragerile bine gândite, şi la folosirea
teritoriului în avantajul românilor care erau depăşiţi numeric de turci. “Cartea a
III-a - Servagiu” face un scurt istoric al ideii de unitate la români până la Mihai
Viteazul, amintindu-i şi pe marii voievozi Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare

Fig. 2: Theodor Aman,(1872) Izgonirea turcilor la Călugăreni.

“Unitatea naţională” din “Cartea a IV-a” se deschide cu frumoasa evocare a

naturii Transilvaniei, cu arhitectura sa impunătoare şi sălbatică totodată :“Pe
culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi, se întinde o ţară mândră şi binecuvântată
între toate ţările semănate de domnul pre pamant”11. Se poate observa exaltarea
patriotica a lui Nicolae Bălcescu care analizează un registru bogat cum ar fi istoria
glorioasă, frumuseţile şi bogăţiile patriei, dorinţele contemporanilor, dar şi ale
strămoşilor, anume: unitatea, independenţa şi libertatea.
“Cartea a V- Miraslau”, cu care a ajuns doar până la capitolul al XXXIII-
lea, şi a şasea parte a cărţii care a rămas doar un proiect – “Goraslau” amintesc de
localităţile care vor încheia epopeea lui Mihai. În penultima carte apare imaginea
unui voievod hărţuit de forţe oştile, dar încrezător încă “in steaua sa şi în
fatalitate”12. Partea scrisă din din cea de-a cincea carte îl înfăţişează pe Mihai în
Ţara Bârsei, unde “el îşi aşezase oştile la Bod şi Presmar”13, aşteptând venirea
ungurilor şi a nemţilor. Este momentul în care Sigismund Bathori şi Ieremia
Movilă intră în Ardeal.
Deşi neterminată, această monografie a lui Nicolae Bălcescu oferă o privire
de ansamblu referitoare la istoria noastră din ultimul deceniu al secolului al XVI-
lea, urmărind cu precădere să aducă aminte poporului că el este cel care îşi
făureşte propriul destin în libertate şi unitate. Tocmai datorită acestul fapt, titlul
operei este acela de Romanii supt Mihai- voievod Viteazul.
Conform lui Nicolae Iorga această operă este una de propagandă. Acest
lucru este verosimil, întrucât una dintre ideile paşoptiştilor era aceea că mulţimea
trebuia luminată şi că “adevarurile există latent în popor”14. Astfel, lucrarea începe
cu ideea că fiecare naţiune are o menire şi instigă individul la acţiune, aşa cum
citatul următor o demonstrează: “Dumnezeu este sânul universal al binelui şi
istoria mijlocul de mergere spre absolut. Omul ar fi un instrument orb al fatalităţii,
de n-ar avea liberă alegere între bine şi rău care presupune şi sancţiuni. Ceea ce-i
rămâne individului de făcut este de a se jerfti familiei, patriei, omenirii,

11
Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucureşti
12
idem
13
ibidem
14
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
comunitatii”15. Tocmai această datorie oferă o “perspectiva eroică şi mitica”16 care
duce la sfârşitul tragic al lui Mihai tocmai din cauza că acesta nu şi-a îndeplinit
“misia”. Totuşi, deşi această scriere vrea să aibă un rol educativ, aşa cum spune şi
George Călinescu că “monografia este o frumoasă demonstraţie care îşi găseşte
raţiunea în urmările ei, o carte înalt educativa”17, ea este “o operă literară învechită
chiar la data târzie când aparuse”18. Acelaşi lucru declară şi Şerban Cioculescu,
care spune că “lucrarea nu poate fi înţeleasă decât în atmosfera culturală şi socială
care a dus la realizarea ei”19.
Lucrarea, deşi istorică, are în conţinutul ei şi câteva fapte despre care nu se
ştie sigur dacă s-au petrecut, ţesând o pânză de istorie împletită cu câteva fapte
destul de probabile, dar care dau un caracter mai lejer operei şi care fac opera mai
interesantă pentru cititorul actual. Un astfel de exemplu este povestea Mariei
Putoiana, o fată care după nume pare a avea obârşie românească, dar care s-a
deghizat în băiat şi a luptat alături de oştile creştine, până în momentul în care au
fost capturaţi de turci. Deşi aceasta mărturisise că omorâse musulmani, a câştigat
simpatia acestora datorită cutezanţei ei.
N. Bălcescu încearcă să îi dea viaţă lui Mihai Viteazul cu o cât mai mare
acurateţe, şi îşi încadrează eroul cu cât mai multe obiceiuri şi instituţii, motiv
pentru care regăsim în “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”
următorul citat: “Totul este meticulos înfocat, aglomerat, înghesuit ca în
hronografurile occidentale, cu momente patetice […] Trebuie să recunoaştem cu
toate acestea o îndemânare a cuvântului, un răsuflet desfăşurat în desfăşurarea
epica”20. Tonul folosit in aceasta scriere este unul “avantat si testamentar”21 si
spiritul cartii se bazeaza mai mult pe sentimente decat pe idei, ceea ce aduce un
plus din punct de vedere literar al acestei creaţii. Din acest motiv, N. Bălcescu este
15
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
16
Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
17
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
18
idem
19
Cioculescu, S.; Streinu, V.; Vianu, T.; Istoria literaturii române moderne
20
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
21
Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
clasificat drept un “romantic pur sange”22. Stilul sau concis si narativ este
asemanator cu cel al lui Grigore Ureche23.
Modurile de expunere folosite sunt descrierea şi naraţiunea. Despre cel din
urmă mod de expunere Tudor Vianu spune că este asemănătoare cu un
basorelief24, în prim plan figura şi acţiunile lui Mihai, iar în fundal acţiunile
celorlalţi conducători şi intrigile lor. Tot acesta afirmă că “mare meşter este
Bălcescu în întrebuinţarea verbelor, mai ales din succesiunea timpurilor” 25, fapt
care contribuie la înfrumuseţarea, armonizarea şi dinamizarea acţiunii.
Textul prezintă un “retorism hiperbolizant”26 creat prin utilizarea epitetelor
clasice sau a comparatiilor moral abstracte. Un lucru demn de remarcat este
folosirea unor expresii abil alese şi cumpănite şi totodată a termenilor arhaici, cum
ar fi “ se învârteja indarat”, “se apucaseră de-a fugire”. Un aspect deosebit de
interesant mai ales în prezent este faptul că se poate observa evoluţia unor cuvinte
de la momentul împrumutului până în prezent. Un exemplu concludent este
cuvântul “burgeosie” care provine din italienescul borghesia, după frantuzescul
bourgeoisie, astăzi devenit burghezie27.
Romanii supt Mihai voievod Viteazul este o operă care nu da doar indicii
despre epoca lui Mihai Viteazul, despre acest domnitor deosebit de important, ci şi
despre autor însuşi, acesta investind sentimente şi idei puternice în elaborarea
acestei lucrări. Astfel poate fi descoperit un om deosebit de cult, comparat la
erudiţie cu Miron Costin şi cu Dimitrie Cantemir28. Are o orientare sociologică29,
deşi această disciplină nu era încă formată în vremea acestuia şi este “primul
gânditor politic care pune problema claselor sociale şi o rezolvă în favoarea

22
Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
23
possium Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
24
possium Vianu, T.; Arta prozatorilor români
25
Vianu, T.; Arta prozatorilor români
26
Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
27
www.dexonline.ro
28
Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
29
Cioculescu, S.; Streinu, V.; Vianu, T.; Istoria literaturii române moderne
plugarilor”30, motiv pentru regimul comunist l-a considerat un înaintaş al doctrinei
socialiste. Nu stăpâneşte la perfecţie limbajul filosofic, însă atitudinea şi gândirea
îl fac să găsească cuvintele potrivite pentru a-şi exprima ideile 31. George Călinescu
chiar afirmă că “gandirea lui Bălcescu […] este partea cea mai viabilă a operei”32.
Romanii supt Mihai Viteazul este o carte a unităţii naţionale, o pledoarie şi
o justificare a unităţii naţionale într-o vreme în care nici unirea Munteniei cu
Moldova nu se realizase. Dar cum Bălcescu însuşi spune undeva, Unirea era,
tocmai din pricina sentimentului necesităţii ei, un vis vechi al românilor. “Unitatea
naţională - scrie el - este visarea iubită a voievozilor nostri cei viteji, a tuturor
bărbaţilor noştri cei mari, cei cari intrupară în sine individualitatea şi cugetarea
poporului, spre a o manifestă lumii. Pentru dânsa ei trăiră, munciră, suferiră şi
muriră. Pentru dânsa Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare se luptară toată viaţa lor
îndelungată şi traseră asupra-le năvălirea îngrozitoare a turcilor, pentru dînsa
Mihai cel Viteaz cade ucis în câmpul Turda, pentru dînsa Şerban Cantacuzino bea
otravă, pentru dînsa Horia moarte cumplită pe roată suferă…”33
Aşa cum cei menţionaţi mai sus au murit încercând să facă ceva pentru
patrie, aşa s-a stins şi Nicolae Bălcescu ca un “mucenic al idealului”34 la vârstă de
33 de ani înainte de a-şi termina de scris cel de-al 33-lea capitol din cartea a V-a…

30
Cioculescu, S.; Streinu, V.; Vianu, T.; Istoria literaturii române moderne
31
possium Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
32
Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
33
Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura Minerva, Bucureşti
34
Cioculescu, S.; Streinu, V.; Vianu, T.; Istoria literaturii române moderne
 Bibliografie

• Bălcescu, N.; (1970) Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Editura

Minerva, Bucureşti
• Călinescu,G.; Istoria literaturii române de la origini până în prezent
• Cioculescu, S.; Streinu, V.; Vianu, T.; Istoria literaturii române moderne
• Manolescu, N.; Istoria critică a literaturii române
• Vianu, T.; Arta prozatorilor români
• www.dexonline.ro