You are on page 1of 15

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu

Facultatea de Ştiinţe,
Profilul: Psihologie

Practică

Grigorescu Andreea
Cunoaşterea şi combaterea criminalităţii
Anul 1
Introducere

Odată cu definirea stresului în anii '50 s-au făcut numeroase cercetări pe această temă. În
zilele noastre este un fapt binecunoscut că stresul este prezent în vieţile noastre, fie că este cauza
vieţii profesionale, fie că este vorba de factori stresanţi cotidieni, zilnici.
Stesul ne afectează întreaga viaţă şi activitate, ne scade productivitatea şi poate cauza
depresii, comportamente deviante sau antisociale. Aceste descoperiri au determinat multe companii
să ofere angajaţilor condiţii menite să scadă nivelul de stres existent şi să prevină stresul pe viitor.
Printre aceste măsuri se numără sălile de sport înfiinţate în birouri, şedinţe de masaj precum şi un
mediu mai stabil de muncă.
Necesitatea combaterii şi prevenirii stresului este cunoscută în întreaga lume, se aplică din
ce în ce mai multe programe de intervenţie menite să mărească productivitatea angajaţilor prin
înlăturarea stresului. Dar să nu uităm ca stresul nu este neapărat ceva negativ. Aici vorbim de stresul
pozitiv, care poate fi în anumite situaţii de real folos.
Lucrarea de faţă este menită să explice modul în care stresul ne afectează viaţa şi duce la
comportamente deviante, care pot avea consecinţe grave. De asemenea am inclus şi o propunere, un
program de intervenţie menit să combată şi să prevină stresul. Acest program poate fi aplicat în
orice instituţie şi promite rezultate superioare.
1. BAZĂ TEORETICĂ

1.1. Stresul

Stresul reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor


mediului, ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare, tensiune.
Termenul şi-a obţinut recunoaşterea medicală în anii 1950 odată cu cercetările lui Selye, care îl
consideră un răspuns biologic nespecific al organismului uman faţă de acţiunea externă a unor
agenţi cauzali şi astfel descrie sindromul general de adaptare.
După ândelungate experimente pe cobai, Selye descrie în 1936 „Sindromul general de
adaptare” sau SGA. Acesta este legătura dintre agresiune şi reacţie, fiind determinat de trei faze:
1. o fază de alarmă şi are două subetape:
1.1. faza de şoc, când pot apărea hipertensiune şi hipotermie.
1.2. faza de contraşoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor
din faza de şoc şi are la bază răspunsuri de tip endocrin.
2. o fază de rezistenţă când după primul contact cu agentul stresor organismul se adaptează, se
refac mijloacele de apărare folosite pentru mobilizarea de alarmă
3. o fază de epuizare sau de descompensare, în care mecanismele de adaptare cedează prin
epuizarea rezervelor.
Sursele de stres au făcut obiectul unor numeroase clasificări. Lazarus şi Cohen au propus o
clasificare pe trei capitole mari:
1. Catastrofe naturale sau provocate de om, solicitând un răspuns adaptativ major.
2. Schimbări care nu afectează decât puţine persoane sau numai un individ, însă prezentând
aceleaşi caracteristici imprevizibile şi de o intensitate asemănătoare cataclismelor.
3. Constrângeri sau iritări cotidiene, al căror caracter este mai mult sau mai puţin permanent,
repetitiv sau cronic.
În ceea ce îl priveşte pe Crocq, factorii stresanţi sunt organizaţi în trei categorii: factori
fizici, factori fiziologici şi dactori psihici.
Reacţiile fiziologice în faţa unei situaţii stresante sunt nespecifice, pentru că ele sunt identice
pentru toţi indivizii indiferent de experienţa anterioară şi de caracteristicile psihologice individuale.
Acestea sunt dependente de axa neuronală care permite o reacţie de urgenţă. Răspunsul se înscrie
numai pe termen scurt şi în faza iniţială a reacţiei la stres. Activarea reacţiilor psihologice necesită
un timp mai îndelungat decât cele fiziologice, dar acţiunea lor este mai elaborată şi prelungită.
În faţa unei situaţii ameninţătoare este activat în primul rând axa de urgenţă, care permite
apărarea prin luptă sau fugă. Datorită cogniţiilor şi emoţiilor stocate la nivelul memoriei, pentru
aceaşi situaţie persoane diferite reacţionează diferit. Aprecierea unei situaţii depinde mai puţin de
evenimentul în sine, decât de evaluarea subiectivă a individului.

1.1.1. Stresul adaptativ

Stres adaptativ este atunci când există o mobilizare adaptată a posibilităţilor fizice şi
intelectuale, cu o hipervigilenţă prin concentrarea atenţiei, cu o gândire mai sigură. Acestea permit
subiectului să evalueze rapid şi corect situaţia şi să elaboreze o strategie. Stresul nu se desfăşoară
într-un climat de tensiune anxioasă.

1.1.2. Stresul neadaptativ acut

Subiectul prezintă o criză de angoasă acută, cu o frică de necontrolat, dar de durată scurtă,
care este depăşit imediat. Se asistă la o siderare sau la o agitaţie ineficientă, uneori fugă. Această
criză durează de la câteva minute la maxim trei zile. Ea poate fi scurtată de prezenţă benefică a unei
alte persoane.Starea aceasta reprezintă un real pericol pentru subiect şi pentru ceilalţi.

1.1.3. Stresul neadaptativ de durată

Totul începe printr-o criza de angoasă. Ea devine recurentă odată cu o nouă situaţie de stres
deosebit de intens. Cel în cauză dezvoltă o hipersensibilitate senzorială. Crizele de angoasă se
înmulţesc, subiectul devine centrat pe situaţie şi are impresia ca nu se mai poate ieşi din ea. Dacă
această stare persistă, se instalează simptomatologia depresivă constând în tristeţe, descurajare,
pierderea interesului, iritabilitate, impulsivitate, izolare socială.

1.1.4. Stresul pozitiv

Stresul nu este prin definiţie un lucru negativ, dăunător. Stresul pozitiv, denumit şi eustres,
este acel nivel de stres necesar pentru a îmbunătăţi şi menţine toleranţa, fără a induce o tosuşi stare
de stes, Un anumit nivel de stres este util şi chiar necesar pentru sănătate. Pentru a îmbunătăţi şi a
menţine toleranţa faţă de un factor fizic stresant este necesară o expunere controlată, graduală la
acel factor. Această expunere va crea reacţii de rutină în ceea ce priveşte respectivul factor. Deşi
eustresul este predominant valabil pentru factorii fizici, ca de exemplu expunerea la căldură sau
exerciţiile fizice, se poate aplica şi la factorii stresanţi cognitiv-emoţionali.
2. Comportament deviant. Comportament delicvent.
2.1. Devianţa

Devianţa, definită de T. Butoi ca fiind „lipsa de adeziune la modelul normativ şi axiologic al


grupului”, se manifestă printr-un comportament care încalcă prescripţiile normative şi violează
cerinţele instituţionale. Comportamentul deviant nu este universal omogen, normele si valorile fiind
diferite de la o cultură la alta, de la un grup la altul. Etichetarea anumitor comportamente ca fiind
normale sau anormale depinde de normele sociale, gradul de toleranţă şi pericolul actual pe care
respectivul comportament îl reprezintă pentru stabilitatea vieţii sociale. Devianţa presupune
nonconformismul faţă de normele sociale, dar şi conformitatea faţă de propriile norme sau normele
unui grup social sau subculturi. Comportamentul deviant violează aşteptările instituţionalizate, dar
este recunoscut şi aprobat în cadrul unui sistem social.

2.2. Delicvenţa

„Delicvenţa reprezintă ansamblul actelor şi faptelor care violează regulile penale şi care
impun adoptarea unor sancţiuni negative, organizate de agenţii specializaţi ai controlului social.
Delicvenţa este o formă de devianţă cu caracter penal”1.
Delicvenţa este un fenomen deosebit de complex şi include o serie de aspecte şi dimensiuni,
dintre care menţionăm:
• Dimensiunea statistică evidenţiază starea şi dinamica criminaităţii în timp şi spaţiu, prin
evaluarea şi măsurarea în procente, medii, precum şi corelarea acestora cu o serie de valori
şi indicatori.
• Dimensiunea juridică evidenţiază tipul normelor violate prin aceste acte antisociale precum,
periculozitatea socială a acestora precum şi intensitatea şi tipul sancţiunilor adoptate.
• Dimensiunea sociologică este centrată pe identificarea, explicarea şi prevenirea socială a
delictelor în raport cu multiplele aspecte de inadaptare, dezorganizare şi devianţă existente
în societate.
• Dimensiunea psihologică evidenţiază structura personalităţii individului delicvent în raport
cu cea a unui individ normal, motivaţia şi mobilurile comterii faptei precum şi atitudinea
delicventului faţă de fapta comisă.
• Dimensiunea economică evidenţiază consecinţele directe sau indirecte ale diferitelor delicte
din punct de vedere material şi moral.
• Dimensiunea prospectivă evidenţiază tendinţele de evoluţie în viitor ale delicvenţei.

1 Butoi, T. - Devianţă şi control social


2. SUBIECTUL

Subiectul A.Ş. Este în vârstă de 50 de ani, lucrează în cadrul Inspectoratului Judeţean de


Poliţie Covasna, pe postul de principal investigator al departamentului de Criminalistică. În
atribuţiile sale de muncă intră culegerea de date şi informaţii în vederea soluţionării mai multor
tipuri de delicvenţe majore, ca de exemplu crime şi tâlhării.

2.1. Mediu de provenienţă

A.Ş. este cel mai mic dintre tei fraţi. Părinţii lui făceau parte din clasa socială medie, deşi nu
au fost foarte bogaţi, şi-au permis un trai decent şi le-au asigurat copiilor toate cele necesare pentru
o dezvoltare echilibrată. Mama era casnică, se ocupa de copii şi de gospodărie, iar tatăl era inginer
intr-o fabrică. Ceilalţi doi fraţi fiind mai mari, l-au ajutat întotdeauna pe subiect.
Subiectul făcea parte dintr-o familie echilibrată, deşi mai existau conflicte între părinţi,
încercau să păstreze un climat optim pentru a nu afecta copiii.

2.2. Educaţie

Subiectul A.Ş. a absolvit liceul cu rezultate destul de bune, după care a dat la Academia de
Poliţie din Bucureşti. După absolvirea academiei s-a angajat in poliţie iniţial pe un post mai mic,
urmând să fie promovat pe parcurs. În cadrul Poliţiei Municipale a absolvit numeroase cursuri de
autoformare şi informare.

2.3. Statut social, situaţie materială

În momentul de faţă subiectul face parte din clasa socială înaltă, este cunoscut de foarte
multe persoane din oraş, având o situaţie materială bună. În momentul de faţă trăieşte cu soţia si cei
doi copii într-o casă particulară aproape de centrul oraşului Sf. Gheorghe.
Este deseori invitat la diferite petreceri, evenimente importante din oraş la care participă
oameni cu un statut social înalt.

2.4. Dezvoltarea subiectului

Subiectul nu a fost dat la grădiniţă având în vedere că mama era gospodină şi s-a putut
ocupa de el. Din această cauză integrarea lui în mediul şcolar a fost problematică. Era bun la
învăţătură, dar era retras şi avea puţini prieteni. În următorii ani de şcoală a reuşit să se destindă, şi-
a făcut destul de mulţi prieteni dar a rămas o persoană sensibilă.
În anii adolescenţei a ajuns să fie o persoană apreciată în grupul de prieteni, era mereu
invitat la petreceri şi reuniuni. Profesorii îl apreciau pentru inteligenţă şi interes. Astfel a reuşit să
termine liceul cu rezultate bune, optând pentru Academia de Poliţie ca şi continuare a studiilor.
După ce a absolvit academia s-a întors în oraşul natal şi s-a angajat în poliţie. Iniţial a fost
angajat pe un post mic, dar a fost promovat treptat datorită rezultatelor bune la muncă. A ajuns ca la
vârsta de 30 de ani să fie principalul investigator în domeniul criminalistic. Cerinţele superioare ale
acestui post precum şi situaţiile cu care se confrunta i-au provocat o stare de stres care ulterior a
devenit un stres de lungă durată. Fiind o persoană sensibilă, participarea la investigaţii criminale,
recuperarea de cadavre i-au afectat atât viaţa profesională cât şi cea personală. Pe baza acestui stres
de lungă durată subiectul a început să consume excesiv şi recurent băuturi alcoolice şi să dezvolte
un comportament deviant.
Pe baza stresului şi a consumului de alcool a deveni incapabil de a-şi respecta fişa postului.
Ceea ce a fost la început un comportament deviant a devenit comportament delicvent, A.Ş. a fost
prins la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-a descoperit faptul că din neglijenţa lui s-au
pierdut dovezi în mai multe cazuri de investigaţii criminale.
Mediile în care se învârte individul au o influenţă mare asupra lui, fie ele pozitive sau
negative. În cazul de faţă mediul familiar a fost corespunzator unei creşteri şi dezvolări armonioase,
astfel nu poate fi cauza acestui comportament delicvent al subiectului. Familia l-a susţinut în
permanenţă, indiferent de situaţie.
Anturajul este cel care de multe ori influenţează negativ individul. În adolescenţă subiectul a
avut numeroşi prieteni care aveau un comportament deviant şi care l-au influenţat într-un mod
negativ, dar în acel moment subiectul a avut tăria de a părăsi acest anturaj. Printre colegii de muncă
se găsesc foarte mulţi indivizi care au un comportament cel puţin deviant, cauzat de stresul de la
locul de muncă. Fiind adânc implicat în acest mediu, subiectul a adoptat şi el comportamente
deviante.

2.5. Metode de investigare

Pentru a cunoaşte individul, prima metodă aplicată a fost cea a observaţiei. Subiectul a fost
observat în timpul activităţii zilnice la locul de muncă. De asemenea i s-au aplicat scalele de stres
pentru a vedea în ansamblu nivelul stresului precum si modalităţile de adaptare pe care acesta le
aplică. În funcţie de rezultatele primelor două metode subiectul a participat la un interviu pentru a
completa imaginea acolo unde mai existau lacune.
3. CONCLUZII FUNALE

Subiectul investigat are o viaţă profesională solicitantă, a intrat în contact cu numeroase


situaţii stresante, stres căruia într-un final nu i-a mai putut face faţă. Prin acumularea nivelului de
stres, acesta a început să dea semne de depresie. Fiind o persoană sensibilă, emotivă, nu a reuşit să
facă faţă situaţiilor pe care le investiga. Victimele infractiunilor investigate îl impresionau puternic
de fiecare dată.
Stresul de lungă durată, dacă nu este urmat de soluţionarea situaţiei stresante poate duce la
stări depresive şi la comportamente deviante şi delicvente. În cazul subiectului comportamentul
deviant a început odată cu consumul de alcool împreună cu mai mult colegi de muncă şi s-a
transformat în comportament delicvent în momentul în care s-a urcat băut la volanul maşinii,
punând în periocol propria viaţă şi viaţa altora din jurul lui. Una alt comportament involuntar, dar
delicvent îl constituie distrugerea de probe, fie şi din neglijenţă.
Acest subiect, ca şi mulţi alţii ca el au nevoie urgentă de un program de intervenţie prin care
să se diminueze nivelul stresului şi să se încerce prevenirea stresului pe viitor. Am propus un astfel
de program, care poate fi aplicat cu uşurinţă în orice instituţie, dorindu-se un rezultat superior în
combaterea şi prevenirea stresului.
Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe
Durata: 2 luni

Combaterea şi prevenirea stresului la locul


de muncă

Propunător: Grigorescu Andreea


ARGUMENT

Stresul este definit ca fiind o stare de încordare sau tensiune neuropsihică determinată de un
factor sau ansamblu de factori de mediu. Fiecare persoană reacţionează diferit la factorii stresanţi în
funcţie de experienţele anterioare precum şi de particularităţile psihice.
Stresul este din ce în ce mai prezent în viaţa profesională a omului contemporan. Viaţa din
ce în ce mai activă, cerinţele angajatorilor precum şi condiţiile socio-economice actuale sunt factori
care pot duce la apariţia stresului.
Mulţi angajatori şi-au dat seama de efectele nocive pe care le are stresul în performanţa
profesională. Situaţiile stresante pot scade productivitatea şi pot cauza un comportament deviant.
Din aceste considerente multe dintre companiile multinaţionale au înfiinţat săli de sport unde
angajaţii se pot relaxa în timpul pauzelor precum şi grădiniţe pentru părinţii care nu au cu cine îşi
lăsa copii în timpul programului de lucru.
Programul de faţă a fost gândit astfel încât să-i ajute pe participanţi să se relaxeze prin
intermediul activităţilor sportive, să-i informeze şi să-i înveţe cum pot evita situaţiile stresante.
Durata programului va fi de 2 luni, iar întâlnirile vor avea loc în fiecare sâmbătă, având o durată de
2 ore.
Importanţa implementării şi aplicării unui program de prevenire şi combatere a stresului la
locul de muncă este o de necontestat. Acesta va menţine sănătatea şi productivitatea personalului în
limitele cerute de angajatori.

SCOP

Scopul acestui program este de a identifica factorii stresanţi în vederea eliminării lor,
precum şi implementarea unor strategii prin care angajaţii pot evita sau rezolva situaţiile cauzatoare
de stres.
Scopul direct al acestui program este de eliminare a stresului prezent şi de a preveni stresul
în viitor.

OBIECTIVE CADRU

1. Cunoaşterea şi înţelegerea stresului şi a factorilor stresanţi

2. Cunoaşterea şi înţelegerea modalităţilor de reacţie a organismului uman la factorii stresanţi.


3. Cunoaşterea modalităţilor de combatere şi prevenire a stresului.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ

1. să cunoască ce este stresul


2. să cunoască factorii stresanţi
3. să cunoască reacţiile fizice caracteristice în situaţii stresante
4. să cunoasca reacţiile psihice caracteristice în situaţii strsante
5. să cunoască reacţiile emoţionale caracteristice în situaţii stresante
6. să cunoască modalităţi de prevenire a stresului
7. să cunoasca modalităţi de evitare a situaţiilor stresante

EVALUARE

1. scale de stres
2. autoevaluare

TEMATICA

Nr. Data Tema Metode


Crt.
1 Săptămîna 1 Stresul şi factorii stresanţi Explicaţia, conversaţia euristică
2 Săptămîna 2 Reacţii umane la situaţii stresante Studiul de caz
3 Săptămîna 3 Combaterea stresului: activităţi sportive
4 Săptămîna 4 Prevenirea stresului: comunicarea asertivă Explicaţia, jocul de rol
5 Săptămîna 5 Combaterea stresului: activităţi sportive
6 Săptămîna 6 Prevenirea stresului: îmbunătăţirea stimei de Exerciţii, conversaţia euristică
sine
7 Săptămîna 7 Stresul pozitiv. Inteligenţa emoţională, Explicaţia, conversaţia euristică
8 Săptămîna 8 Evaluare. Autoevaluare. Concluzii finale.

Săptămîna 1

Participanţii vor fi rugaţi să definescă conceptul de stres şi să identifice factorii stresanţi pe


care îi cunosc şi care le influenţează zilnic viaţa şi activitatea. Ca opţional se poate întocmi un tabel
prin care să se organizeze aceşti factori în funcţie de predominanţa şi agresivitatea lor.

Săptămîna 2

Participanţilor li se vor prezenta mai multe sudii de caz din care se vor extrage reacţille
fizice, psihice şi emoţionale ale individului prezentat în respectiva situaţie stresantă.

Săptămîna 3

Participanţii vor fi organizaţi în 2 echipe pentru un meci amical de fotbal.

Săptămîna 4

Participanţilor li se va explica conceptul de comunicare asertiva şi le se vor prezenta câteva


situaţii cotidiene drept exemplu. Ei vor fi rugaţi ca prin jocul de rol să exemplifice situaţii stresante
pe care le vor aborda la început prin propriile strategii, după care aplicând principiile comunicării
asertive. Ca încheiere, participanţii vor analiza beneficiile aplicării comunicării asertive în
activitatea zilnică.

Săptămîna 5

Participanţii vor organiza un campionat amical de tenis de masă.

Săptămîna 6

Participanţilor li se va explica conceptul de stimă de sine şi modul în care aceasta


influenţează viaţa şi activitatea individului. Ei vor fi rugaţi să participe la două activităţi, pe baza
cărora vor trage câteva concluzii.

1. „Ghicitul în palmă”
Obiective:
În urma acestei activităţi participanţii vor fi capabili:
- să sesizeze notele personale caracteristice

- să descopere imaginea pe care o au colegii despre ei

Desfăşurarea activităţii:
Participanţii pun mâna stângă pe coala de hârtie şi îşi trasează conturul. În interiorul fiecărui
deget vor scrie câte o caracteristică, calitate sau defect, având grijă ca vecinul să nu vadă. Foile se
semnează şi coordonatorul le adună. Acesta alege foile în ordine aleatorie şi citeşte caracteristicile,
urmând ca participanţii să intuiască despre cine e vorba. După ce palma a fost asociată unei anumite
persoane, colegii pot argumenta de ce sunt sau nu de acord cu caracteristicile scrise în degete.

2. „Harta inimii”

Obiective:

În urma acestei activităţi participanţii vor fi capabili:


- să îşi aprecieze propriile trăsături

- să îşi asume responsabilitatea propriei reuşite

Desfăşurarea activităţii:

Participanţii vor completa fişa de lucru, constând într-o inimă împărţită în 4 astfel:

- I: calităţi care îi ajută să reuşească în viaţă


- II: defecte care pot deveni piedici
- III: caracteristici pe care ar dori să le schimbe
- IV: recomandări de la unul sau mai mulţi colegi
După ce toate căsuţele au fost completate, câţiva doritori prezintă cele scrise pe fişă, argumentând
ce a scris şi exprimându-şi părerea cu privire la sfatul dat de colegi.

Săptămîna 7

Coordonatorul defineşte conceptul de stres pozitiv, dă câteva exemple din viaţa cotidiană.
Participanţii vor da exemple de metode prin care stresul pozitiv poate fi introdus în viaţa
profesională în vederea optimizării activităţii.
Coordonatorul defineşte conceptul de inteligenţă emoţională şi modul în care poate fi aplicat
în viaţa de zi cu zi. Participanţii vor fi rugaţi să mediteze asupra scenariului cu avionul şi să
identifice reacţia proprie la stres precum şi modul în care îşi experimentează propriile reacţii
emoţionale.
Scenariul cu avionul (Suyanne Miller)
„Să ne imaginăm pentru o clipă că ne aflăm într-un avion care zboară de la New York la San
Francisco. A fost un zbor lin, dar pe măsură ce vă apropiaţi de Munţii Stâncoşi, se aude aude vocea
pilotului: „Doamnelor şi domnilor, urmează nişte turbulenţe. Vă rugăm să vă întoarceţi la locurile
dumneavoastră şi să vă puneţi centurile de siguranţă.” Apoi avionul intră in zona de turbulenţe, care
sunt mai rele decât ce aţi întâlnit până acum – avionul este aruncat în sus şi în jos şi dintr-o parte în
cealaltă precum o minge de plajă purtată de valuri.
Ce faceţi?
• Vă refugiaţi într-o carte, o revistă sau continuaţi să vă uitaţi la un film adaptându-vă
turbulenţelor?
• Recitiţi instrucţiunile pentru cazuri disperate sau le pândiţi pe stewardese pentru a vedea
daca dau semne de panică?
• Sunteţi dintre cei care-şi ciulesc urechile spre a auzi dacă e ceva în neregulă cu motoarele?”

Săptămîna 8

Participanţii vor completa scale de stres pentru a verifica nevoia continuării acestui program
la unii participanţi. Fiecare persoană în parte îşi va face o scurtă autoevaluare în sensul de înainte şi
după acest program.
Participanţii împreună cu coordonatorul vor trage concluziile finale ale acestui program.
Bibliografie:

1. Butoi, T. – Devianţă şi control social.

2. Goleman, D. – Inteligenţa emoţională, Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2001.

3. Garvasuc, C. – Astecte fiziologice şi psihologice legate de stres, Buletin de


informare şi documentare nr. 3/99.

4. Faber, A., Mazlish, E. – Cum să-i asculţi pe adolescenţi şi cum să te faci ascultat,
Bucureşti: Curtea Veche Publishing, 2007.

5. Cocoroadă, E. Coord – Consilierea în şcoală, o abordare psihopedagogică, Sibiu:


Editura Psihomedia, 2004.

6. Dicţionarul explicativ al Limbii Române

7. ro.wikipedia.org

8. FM 22-51

You might also like