MIORITA

Noi , cei de astzi , putem s ne dm seama de varietatea doinelor si baladelor

pe care omul simplu , din popor , le-a cntat n versuri de o neasemuit
frumusee de-a lungul timpului . Baladele populare sunt cntece pe care poetul
anonim le-a creat i care constituie o adevrat bogie pentru folclorul
romnesc .
Mioria a fost descoperit de Alecu Russo n Munii Vrancei i publicat de
Vasile Alecsandri n volumul su de poezii populare (1852) . Balada s-a transmis
mult vreme pe cale oral , de aceea se cunosc peste 1000 de variante ale
acesteia . Alturi de Traian i Dochia , Meterul Manole i Zburtorul , ea
reprezint unul dintre miturile noastre fundamentale , care ne definesc ca popor ,
este mitul existenei pastorale . Este o balad pastoreasc pentru c este
inspirat din viaa pstorilor .
Structura epic a baladei este simpl , liniar i nu nregistreaz un final definit .
Motivul fundamental al acestei balade este omorul tinuit unei fiine dragi i
modalitatea de a fi comunicat alegoric . Mioria se compune din ase motive :
motivul transhumanei , motivul complotului , motivul mioarei nzdrvane ,
motivul testamentului , motivul alegoriei moarii ca nunt i motivul micuei
btrne .
Motivul transhumanei debuteaz prin nregistrarea cadrului definitoriu naional
cu alternana munte/es , cadru care va fi analizat ca spaiu-matrice de Lucian
Blaga . Este n acelai timp un spaiu mitic , fr repere concrete , cu o aur de
fantastic i fabulos , care evoc totodat un acord deplin ntre om i natur prin
cele dou metafore cu valoare simbolic : Pe-un picior de plai , / Pe-o gur de
rai .
n felul acesta spaiul devine benefic i se poate interpreta integrarea
ciobnaului n natur ca o prelungire a influenei exercitate de acest spaiu
asupra omului , care nu mai este terorizat de moarte , tiind c existena sa
poate fi continuat n elementul natural .
mprejurrile social-politice n care a fost creat Mioria pot fi localizate n
epoca marilor micri de transhuman pstoreasc ce legau Transilvania de
Moldova i Muntenia . Repetiia numeralului trei subliniaz simetria , generalul ,
individualizat apoi prin enumeraie : Unu-i moldovan , / Unu-i ungurean / i unu-i
vrncean .
Motivul complotului celor doi ciobani (ungurean i vrncean) sugereaz
distrugerea echilibrului , a senintii din prima secven . Intensa participare
afectiv a creatorului anonim este aici reliefat prin prezena dativului etic : Ca
s mi-l omoare . Motivaia gestului celor doi oieri este invidia , deoarece crima
este justificat astfel : C-I mai ortoman / -are oi mai multe , / Mndre i

cornute , / i cai nvai , / i cni mai brbai. . Din versurile de mai sus se
desprind cteva trasturi morale ale eroului , i anume hrnicia , dragostea i
devotamentul cu care acesta i face meseria .
Motivul mioarei nzdrvane reprezint n balad ultima secvena epic , practic
aici epicul propriu-zis se ntrerupe .Element fabulos , personificare a naturii ,
mioara surprins n dialog cu ciobanul subliniaz desvrita armonie dintre om
i natur , dintre om i profesiunea sa . Dialogat , pasajul este profund dramatic .
Utilizarea diminutivelor n formula de adresare a ciobanului sau a mioarei
(Miori , Drgu mioar , Drguule bace ) , repetiia incantatorie : laie ,
laie , buclaie , dativul etic (Vreau s mi te-omoare) , poteneaz comuniunea
dintre om i natur.
Tensiunea dramatic se intensific pe msur ce eroul repet ntrebarea prin care
vrea sa afle de ce mioara este nelinistit , punctul de maxim intensitate fiind
atins n clipa n care ea destinuie complotul nsoitorilor . Un nduiotor
ataament dezvluie rugmintea plin de patetism a oiei , ca i sfaturile pe care
i le d stpnului : Stpne , stpne , / i chem -un cne , / Cel mai
brbtesc / i cel mai fresc . n continuare balada are o evoluie
precumpnitor liric , cu att mai semnificativ , cu ct pretextul lirismului este
ipotetic : i de-a fi s mor . Motivul testamentului este un testament potenial ,
semnificativ pentru concepia popular asupra existenei , pentru raportul dintre
via si moarte , pentru valorile fundamentale ale vieii .
Acest motiv cuprinde gndurile i sentimentele ciobanului n faa morii posibile .
Atitudinea sa este calm fr spaim , a omului din popor care se afl n faa unei
situaii grele . Senintatea n faa morii dovedete tria sufleteasc a
ciobanului , ct i nelepciunea acestuia de a nelege c omul nu este
nemuritor , dar el i cucerete un loc n nemurire prin faptele sale. Locul i
obiectele cu care dorete s fie ngopat sunt nc o dovad a dragostei ciobanului
mioritic fa de profesia sa , legtura profund a tnrului oier cu natura , dorina
de a rmne mereu , i dup moarte , n mijlocul lucrurilor , fiinelor i locurilor pe
care le-a iubit n timpul vieii : Ca s m ngroape / Aice , pe-aproape , / n
strunga de oi , / S fiu tot cu voi ; / n dosul stnii / S-mi aud cnii . .
Aceast rugminte este adresat celorlali doi ciobanii prin intermediul oii
nazdravane . Prin aceasta el dovedete superioritatea moral , caracterizat prin
trie i demnitate . Ciobanaul i dorete sa i se pun la cap fluierul , instrument
muzical tipic oieritului , simbolul muzicii romneti , care capt n balada chiar
un sens mai larg : simbolul ntregii arte . Continuarea cntecului sau reprezint
nemurirea spiritului artistic romnesc : Iar la cap s-mi pui / Fluiera de fag , /
Mult zice cu drag ; / Fluiera de os , / Mult zice duios ; / Fluiera de soc , / Mult
zice cu foc ! . Metafora personificatoare Pe mine m-or plnge / Cu lacrimi de
snge ! poteneaz la maximum lirismul ca expresie a participarii afective
intense a microcosmosului , a naturii , la drama existenei umane .
Partea cea mai concentrat a baladei , ct i cea care ne impresioneaz n mod

cu tot deosebit , o constituie moartea ciobnaului , pe care poetul anonim ne-o

nfieaz ca pe o nunt cosmic , la care particip toate elementele naturii
mpreun cu cele cosmice , realiznd astfel alegoria moarte-nunt , exprimat
prin metafore de o neasemuit frumusee ce subliniaz nc o dat indestructibila
legatur dintre om i natur . Motivul alegoriei morii ca nunt sintetizeaz tema
fundamental a baladei , conine sensurile filozofice cele mai profunde ale ei :
prin moarte , individul nu dispare , ci se contopete cu macrocosmosul , cu fiina
etern a naturii .

MOARTEA LUI FULGER

de George Cosbuc
Poet de referinta, alaturi de O. Goga, al spatiului transilvanean, G. Cosbuc si-a
fundamentat creatia literara pe graiul viu al poporului, pe credintele, obiceiurile si
modul sau de viata, realizand o opera monografica, monumentala prin vastitatea
motivelor, a temelor, a speciilor si a formulelor lirice abordate. El infatiseaza
universul satului transilvanean intr-o viziune idealizata, infrumusetand in mod
constient acest spatiu si viata oamenilor care-1 populeaza intr-o maniera ce se
deosebeste major de dramatismul patetic si mesianic din versurile lui O. Goga.
Opera cosbuciana evolueaza pe patru mari directii: poezia erosului rural si a
naturii (La oglinda, Rea de plata, Nu te-ai priceput. Noapte de vara, Iarna pe
ulitA), poezia marilor evenimente din viata satului (Nunta Zamfirei si Moartea lui
Fulger), poezia sociala (Hora, Doina, Noi vrem pamanT), poezia evocarii trecutului
si a Razboiului de Independenta (Decebal catre popor, Moartea lui Gelu, Pasa
Hassan, Oltenii lui Tudor).
in cele patru volume de versuri publicate (Balade si idile, Fire de tort, Ziarul unui
pierde-vara si Cantece de vitejiE), Cosbuc reface momente esentiale din istoria
poporului, da o noua dimensiune, mitico-legendara, credintelor si obiceiurilor,
recompune pas cu pas un mod de viata si o spiritualitate arhetipale.
G. Cosbuc a intentionat sa scrie o mare epopee a neamului, in care sa
concentreze momentele esentiale din existenta acestuia, asa cum declara in
prefata la volumul Fire de tort: M-a tot framantat ideea sa scriu un ciclu de
poeme cu subiecte luate din povestile poporului si sa le leg astfel ca sa le dau
unitate si extindere de epopee". Din acest frumos si ambitios proiect, Cosbuc a
finalizat numai doua balade culte - Nunta Zamfirei si Moartea lui Fulger -, tot
atatea capodopere ale creatiei sale. Prima infatiseaza ritualul nuntii taranesti, iar
cea de-a doua pe cel al inmormantarii, ambele fiind scrise prin impletirea
fabulosului cu viziunea realista.
Moartea lui Fulger, avand aceeasi desfasurare ritualica precum Nunta Zamfirei,
porneste de la un fapt real - moartea pe campul de lupta a unui erou - ce devine
pretext liric pentru o meditatie si o elegie cu rezonante de bocet popular pe
marginea mortii, a sensului vietii, a existentei lui Dumnezeu, a egalitatii
oamenilor in fata mortii, a locului oamenilor in univers. Accentul nu cade deci, ca
in Nunta Zamfirei, pe spectacol, ci pe implicatiile intamplarii tragice in constiinta
personajelor.
Textul este deosebit de complex, construindu-se pe baza impletirii elementelor
epice cu cele dramatice si lirice, pe schema ampla a baladei proiectandu-se
procedee, imagini si formule literare apartinand mai multor specii literare:

epopee, tragedie, oda, elegie, meditatie, bocet, blestem, poem.

Nu se poate vorbi de un subiect poematic propriu-zis, ci doar de o dezvoltare

gradata a secventelor ritualice, care pot fi rezumate, in spiritul evolutiei epice,
astfel: sosirea solului de pe campul de lupta cu vestea mortii lui Fulger, reactia
parintilor la aflarea vestii, ritualul de inmormantare, durerea mamei, aparitia
batranului sfetnic si revelatia finala in fata mortii.
Trasaturile epice ale textului vizeaza existenta unor personaje, chiar daca
simbolice, a conflictului, a evolutiei gradate a subiectului, frecventa verbelor,
existenta unui narator care povesteste participand subiectiv la derularea
evenimentelor. Dramaticul provine din folosirea dialogului ca mod de expunere,
din interventiile naratorului, care comenteaza faptele, descrie atmosfera, ritualul,
personajele si starea lor fizica si sufleteasca, precum si din dramatismul profund
al trairilor eroilor.
Toate aceste elemente sunt insa grefate pe structurile liricului, intr-un limbaj
metaforic de o muzicalitate evidenta, cu deschideri catre profunzimile filosofice
ale ideii poetice. Autorul stie sa exprime emotia, devenirea actiunii si a trairii, nu
numai in mod direct, prin intermediul cuvintelor, ci si indirect, prin versul lapidar,
ritmul sacadat, aglomerarile verbale, frecventa exclamatiilor, a interogatiilor
retorice si a vocativelor, gerunziile aflate in rima si imperfectul verbelor, care
confera o tonalitate de bocet continuu, de plans nesfarsit poeziei, astfel incat
sensul se deduce si din stratul sonor.
Durerea sfasietoare a tatalui ia forma revoltei si chiar a blestemului impotriva
soartei care lasa miseii sa traiasca si ii condamna pe cei buni, a intregului
univers, care nu mai merita sa dainuie dupa moartea unui asemenea erou: Dar
mane va mai fi pamant?/ Mai fi-vor toate cate sunt?/ Cand n-ai de-acum sa mai
privesti/ Pe cel frumos cum insuti esti,/ De dragul cui sa mai traiesti,/ Tu, soare
sfant?".
Zbuciumul imparatesei capata accente patetice, suferinta ia dimensiuni cosmice,
poetul apeland la hiperbola tocmai pentru a da masura acestor trairi: isi rupe cu
mana vesmantul, ochii i se topesc de lacrimi, plansul devine vaiet cumplit, parul ii
albeste, graiul i se stinge, incat Si tot palatul plin era/ de plans cumplit". La jalea
mamei ia parte intreaga natura, cel mort fiind un om ales, fiu de imparat si erou
neintrecut, asa cum arata si numele : Ah, mama, tu! Ce slaba esti! / N-ai glas de
vifor, sa jelesti; / N-ai mani de fer, ca fer sa frangi; / N-ai mari de lacrimi, mari sa
plangi,/ Nu esti de foc, la piept sa-1 strangi,/ Sa-1 incalzesti! ".
Ritualul trecerii in lumea cealalta este redat in elementele sale tipice, fiecare
lucru avand un sens in acest scenariu mitico-religios: colacul de grau este
merindea simbolica pana ajunge la imparatia celor vesnice", faclioara" ii va
lumina calea prin bezna sfarsitului, banul" il va ajuta sa treaca peste vamile

timpului. Fiul de crai va fi insotit de intreg poporul in aceasta mare trecere", dar
si de spiritele celor morti deja, care vin sa-1 planga si sa-1 primeasca pe ortacul
lor".
Tensiunea lirico-dramatica va culmina in momentul aparitiei batranului sfetnic,
nascut cu lumea intr-un ceas", trimis de Dumnezeu sa desluseasca celor ramasi
intelesul lucrurilor ascunse. O intreaga filosofie a vietii si a mortii este cuprinsa in
vorbele mamei, putand fi usor identificate motive clasice precum desertaciunea
desertaciunilor, trecerea ireparabila a timpului, sfarsitul implacabil, egalitatea
oamenilor in fata mortii, soarta nestatornica etc. : Sa fii cat muntii de voinic,/ Ori
cat un pumn sa fii de mic,/ Cararea mea si-a tuturor/ E tot nimic// Ca tot ce esti si
tot ce poti,/ Parere-i tot, daca socoti -/ De mori tarziu, de mori curand,/ De mori
satul, de mori flamand./ Totuna e! Si rand pe rand/ Ne ducem toti! ".
Sensul mortii lui Fulger si al tuturor lucrurilor pieritoare pare a fi lamurit de magul
batran: eroul traieste in eternitate prin faptele lui, viata este o lupta de care
numai lasii se tem, este un dar dumnezeiesc, de care oamenii nu au dreptul sa se
indoiasca, moartea nu inseamna disparitie, ci intrarea intr-o alta ordine, ca o
rasplata pentru faptele bune de pe Pamant.
Balada are curgerea melodioasa a unui poem, ecouri din versetele biblice, un
vocabular contrastant, alcatuit din neologisme cu rezonante filosofice, termeni
religiosi, cuvinte si expresii populare, toate dizolvate intr-o formula literara
generoasa, originala, de mare amploare si complexitate ideatica, asa cum
observa si G. Calinescu in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent:
in leganarea multimilor, in trecerea mecanica de la o atitudine la alta, de la
deznadejdea cu bocete la plansul infundat si plata resemnare, in toata aceasta
demonstratie de ceasornic arhaic, care merge - exterior si interior - inexorabil, sta
vraja acestor poeme, al caror sens ultim liric este: inutilitatea reactiunilor
personale in fata rotatiei lumii".