Rolul esenial pe care l au

asisteniimedicali

Asi
stent
ul
medi
cal
ncu
raje
az
i
ocrot
ete
e
preg
tit
s
se
ngrij
easc

 de
boln
avi,
de
acci
dent
ai i
de
pers
oan
ele
n
vrst
.

Nur
sing
in T
oda
ys
Worl
d

Chal
leng
es, I
ssu
es,
and
Tren
ds (
Nurs
ingul
n
soci
etat
ea
de
azi

dific
ulti
,
cont
rove

rse
i
tendi
ne).
Trebuie s-i iubeti pe oameni i s doreti cu adevrat s-i ajui pe
alii. Trebuie s fii capabil s faci fa stresului, ntruct n nursing nu
exist jumti de msur.
Ca asistent medical trebuie s ari cldur. E necesar s fii tolerant i
s dai dovad de empatie.
Medicina

este

nu

numai

stiinta,

ci

este,

de

a s e m e n e a , o a r t a . E a n u consista din facerea de pilule si

plasturi, ea se ocupa cu adevarat la procese alevietii, care trebuie
bine cunoascute inainte ca acestea sa fie bine calauzite. Pentru a fi
desavarsite, arta si mestesugul medicinii trebuie sa izvorasca din
dragoste.
DA BOLNAVILOR STIINTA SI TALENTUL TAU DAR NU UITA
DRAGOSTEA SI COMPASIUNEA

Aparatul locomotor servete micarea, iar

micarea este forma primordial de
manifestare a vieii.

A ngrijii, a asculta, a nsoi n vindecarea

suferinelor sau n moarte, a reda maximul de

autonomie a fiecrui pacient, al vedea relundu-i

o via activ i a avea mai trziu veti de la el,
este poate cea mai pasionant, cea mai uman
dintre arte
Trebuie s poi simi durerea i zbuciumul sufletesc al pacientului i s doreti s-l ajui. E
necesar s fii bun i s ai mult rbdare. Trebuie s doreti mereu s nvei mai multe despre
ngrijirea bolnavilor i despre medicin.

ALTRUISMUL este esenial, ns nu e suficient pentru a fi

un bun profesionist ca asistent medical. Un bun asistent
medical trebuie s fie bine instruit i s aib o experien
bogat. O cerin fundamental este studiul i instruirea
practic pe parcursul a unu pn la patru ani sau chiar
mai mult. Dar ce caliti sunt necesare pentru a fi un bun
asistent medical? V prezentm n continuare rspunsurile
unor asisteni medicali cu experien, crora
revista Trezii-v! le-a luat interviu.
Medicul l vindec pe bolnav, ns asistentul medical se
ngrijete de el. Acest lucru necesit, de obicei, eforturi
pentru a le ridica moralul pacienilor pe care, de exemplu,
vestea c au o boal cronic sau c nu mai au mult de
trit i distruge att pe plan afectiv, ct i pe plan fizic.

Trebuie s fii o mam pentru cel bolnav. Carmen

Gilmartin, Spania.
Trebuie s poi simi durerea i zbuciumul sufletesc al
pacientului i s doreti s-l ajui. E necesar s fii bun i
s ai mult rbdare. Trebuie s doreti mereu s nvei mai
multe despre ngrijirea bolnavilor i despre medicin.
Tadashi Hatano, Japonia.
n ultimii ani, asistenii medicali au fost nevoii s-i
mbogeasc cunotinele profesionale. Prin urmare, e
foarte important s ai dorina de a studia i capacitatea de
a nelege ceea ce studiezi. n plus, asistenii medicali
trebuie s evalueze lucrurile rapid i s treac imediat la
fapte atunci cnd situaia o impune. Keiko Kawane,
Japonia.
Ca asistent medical trebuie s ari cldur. E necesar s
fii tolerant i s dai dovad de empatie. Araceli Gracia
Padilla, Mexic.
Un bun asistent medical trebuie s fie studios, un bun
observator i s dea dovad de un deosebit
profesionalism. Dac un asistent medical nu
demonstreaz spirit de sacrificiu dac el sau ea are
nclinaii egoiste sau respinge sfatul dat de cadrele
medicale superioare , atunci acel asistent nu va fi

potrivit nici pentru bolnavi, nici pentru colegi.

Rosngela Santos, Brazilia.
Sunt indispensabile mai multe caliti: flexibilitatea,
tolerana i rbdarea. De asemenea, trebuie s fii receptiv,
s poi s te nelegi bine cu colegii ti i cu celelalte cadre
medicale. Trebuie s fii gata s-i nsueti noi deprinderi
pentru a rmne un asistent eficient. Marc Koehler,
Frana.
Trebuie s-i iubeti pe oameni i s doreti cu adevrat
s-i ajui pe alii. Trebuie s fii capabil s faci fa stresului,
ntruct n nursing nu exist jumti de msur. Trebuie
s fii adaptabil, ca s poi efectua aceeai norm de lucru
atunci cnd se ntmpl s fie mai puini colegi, fr s
prejudiciezi calitatea muncii. Claudia Rijker-Baker,
Olanda.

Acordarea ngrijirii

n publicaia Nursing in Todays World se spune c

nursingul presupune acordarea ngrijirii ntr-o diversitate
de probleme de sntate. Prin urmare, considerm c
medicina se ocup cu vindecarea pacientului, iar nursingul
cu ngrijirea acestuia.
Aadar, asistentul medical este o persoan care acord
ngrijire. n consecin, este evident c asistentul trebuie

s se ngrijeasc de bolnav. Cu ctva timp n urm, s-a

fcut un sondaj n rndul a 1 200 de asisteni medicali,
una dintre ntrebrile care li s-au pus fiind: Ce conteaz
cel mai mult n munca de asistent medical? n 98% din
cazuri, rspunsul a fost: o ngrijire de calitate.
Uneori, asistenii medicali se subestimeaz n ce privete
ajutorul dat bolnavilor. Carmen Gilmartin, o asistent cu 12
ani vechime, ale crei cuvinte au fost citate mai nainte, a
declarat revistei Trezii-v!: Odat i-am mrturisit unei
prietene c simeam c nu fac tot ce pot cnd i ngrijesc
pe cei foarte bolnavi. M consideram un simplu
pansament. Dar prietena mea mi-a zis: Un
pansament binecuvntat, deoarece, cnd cineva e
bolnav, tu eti exact ceea ce are el nevoie mai mult dect
orice: o asistent nelegtoare.
E inutil s mai spunem c acordarea acestei ngrijiri l
poate solicita foarte mult pe un asistent medical care
lucreaz zilnic zece sau mai multe ore! Ce anume le-a
determinat pe aceste persoane cu spirit de sacrificiu s
devin asisteni medicali?

De ce sunt asistent medical?

Revista Trezii-v! le-a luat interviu ctorva asisteni

medicali din mai multe ri, punndu-le ntrebarea: De ce

ai ales s fii asistent medical? V prezentm n

continuare cteva rspunsuri.
Terry Weatherson este asistent medical de 47 de ani.
Ea este n prezent asistent specializat i lucreaz la
secia de urologie a unui spital din Manchester (Anglia).
Am crescut ntr-o familie de catolici i am urmat cursurile
unei coli catolice cu internat, spune ea. Cnd eram
feti, am hotrt s m fac ori clugri, ori asistent
medical. Doream s le slujesc altora. Asta s-ar putea
numi vocaie. Dup cum vedei, am ales s devin
asistent.
Chiwa Matsunaga, din Saitama (Japonia), are o clinic
proprie, pe care o conduce de 8 ani. Ea spune: Am urmat
concepia tatei, i anume c e bine s nvei o meserie
care s-i ofere calificarea pentru a lucra tot restul vieii.
Aa c am ales meseria de asistent medical.
Etsuko Kotani, din Tokyo (Japonia), asistent-ef cu 38
de ani vechime n domeniu, a spus: Cnd mergeam nc
la coal, tata a leinat i a pierdut mult snge. n timp ce
aveam grij de tata la spital, am luat hotrrea s m fac
asistent ca s-i pot ajuta n viitor pe cei bolnavi.
Alii au fost motivai de propria lor experien ca bolnavi.
Eneida Vieyra, asistent medical n Mexic, spune: Cnd
aveam 6 ani, am fost spitalizat timp de dou sptmni

din cauza unei bronite i atunci am hotrt s m fac

asistent medical.
Evident, profesiunea de asistent medical necesit mult
abnegaie. S analizm mai ndeaproape att greutile,
ct i recompensele acestei nobile profesii.

Bucuriile asistentului medical

Care sunt bucuriile asistenilor medicali? Rspunsul la

aceast ntrebare depinde de domeniul de activitate al
fiecrui asistent. De exemplu, moaele se simt rspltite
cu fiecare natere reuit. E minunat s asiti venirea pe
lume a unui copil sntos a crui dezvoltare ai
supravegheat-o chiar tu, spune o moa din Olanda.
Jolanda Gielen-Van Hooft, tot din Olanda, declar:
Naterea unui copil e unul dintre cele mai frumoase
lucruri din viaa unui cuplu, dar i din cea a unui lucrtor
din sistemul sanitar. E un miracol!
Rachid Assam, din Dreux (Frana), este asistent medical
anestezist i a mplinit recent 40 de ani. De ce i place
aceast profesie? Deoarece ai satisfacia c ai contribuit
la succesul unei operaii i c i desfori activitatea ntrun domeniu fascinant, aflat n permanent progres, declar
el. Isaac Bangili, tot din Frana, a spus: M simt micat
cnd pacienii i familiile lor i exprim mulumirile, mai

ales n cazurile de urgen, cnd reuim s ajutm un

pacient s-i revin dintr-o situaie care prea disperat.
Terry Weatherson, ale crei cuvinte le-am citat mai nainte,
a primit asemenea mulumiri. O vduv i-a scris
urmtoarele: Nu vreau s scap ocazia de a meniona din
nou ct linite ne-ai adus prin calmul i prezena ta pe tot
parcursul bolii lui Charles. Atitudinea ta clduroas a fost
ca o raz de soare i a devenit ca o stnc din care am
primit i noi putere.

nfruntarea dificultilor

ns, pe lng bucurii, asistenii medicali au de nfruntat i

multe dificulti. n aceast profesie nu se admit greeli!
Indiferent c e vorba de administrarea unor medicamente,
de recoltarea sngelui, de introducerea unui aparat
intravenos sau chiar de simpla mutare a pacientului, un
asistent medical trebuie s fie extrem de atent. Acesta nui poate permite s greeasc, mai ales n rile n care se
obinuiete s se ntreprind aciuni judectoreti privind
acest domeniu. Uneori ns, un asistent se poate gsi ntro situaie dificil. De exemplu, s presupunem c
asistentul consider c un medic a prescris un
medicament care nu e bun pentru pacient sau c i se
spune s fac anumite lucruri care nu sunt spre binele

pacientului. Ce poate face asistentul n acest caz? S

nfrunte medicul? Acest lucru necesit curaj i tact, dar
prezint i un oarecare risc. Din nefericire, unii medici nu
privesc cu ochi buni sugestiile celor pe care i consider
subalternii lor.
Ce au remarcat unii asisteni medicali n aceast privin?
Barbara Reineke, din Wisconsin (SUA), asistent medical
de 34 de ani, a declarat revistei Trezii-v!urmtoarele: O
asistent trebuie s fie curajoas. Mai nti de toate, ea
este rspunztoare n faa legii de medicamentele pe care
le administreaz sau tratamentele pe care le face, precum
i de orice prejudiciu pe care l-ar aduce acestea bolnavilor.
Ea trebuie s fie capabil s refuze ndeplinirea unei cereri
venite din partea medicului n cazul n care consider c
nu intr n atribuiile ei sau cnd este de prere c ceea ce
i se cere s fac nu e bine. Nu mai e ca pe timpul lui
Florence Nightingale; lucrurile privind ngrijirea bolnavilor
s-au schimbat chiar i fa de cum erau cu 50 de ani n
urm. Acum, asistenta medical trebuie s-i dea seama
cnd s-i spun medicului Nu i cnd s insiste ca
medicul s consulte pacientul, chiar i la miezul nopii,
dac e necesar. Iar, cnd ai greit, trebuie s fii destul de
insensibil pentru a accepta orice batjocur care ar putea
veni din partea medicului.

O alt problem cu care se confrunt asistenii medicali

este violena la locul de munc. Conform unei tiri din
Africa de Sud, se tie c [cei din personalul mediu
sanitar] sunt expui unui risc mai mare n ce privete
abuzurile i violena la locul de munc. De fapt, riscul de a
fi atacat la locul de munc e mult mai mare n cazul
asistenilor medicali dect n cazul gardienilor din nchisori
sau al poliitilor; n plus, 72% dintre asisteni nu se simt n
siguran n ce privete un atac. O situaie similar se
nregistreaz i n Marea Britanie, unde 97% dintre
asistenii medicali intervievai ntr-un sondaj efectuat
recent au spus c cunoteau un asistent care fusese
agresat fizic pe parcursul anului precedent. Care este
cauza acestei violene? De obicei, problema apare cnd e
vorba de un pacient drogat sau de unul care a but alcool
sau de unul care se afl sub stres ori care este cuprins de
durere.
Asistenii medicali trebuie s fac fa i surmenajului
cauzat de stres. Lipsa personalului constituie un factor n
acest sens. Cnd un asistent contiincios nu se poate
ngriji n mod corespunztor de un pacient din cauz c
are prea multe de fcut, stresul se acumuleaz n scurt
timp. Dac ncearc s ndrepte situaia aprut lucrnd

fr pauz i peste program, asta nu va face dect s-i

sporeasc nelinitea.
n multe spitale din lume sunt cadre insuficiente. Spitalele
noastre duc lips de asisteni medicali, se arat ntr-o
tire dat publicitii n revista Mundo Sanitario din Madrid.
Toi cei care au avut nevoie de ngrijire medical neleg
importana asistenilor medicali. Ce anume a fost
menionat drept cauz a acestei lipse? Necesitatea de a
economisi bani! Aceeai tire preciza c spitalele din
Madrid au nevoie de 13 000 de cadre medii sanitare!
Un alt motiv care cauzeaz stres este faptul c turele sunt,
n general, prea lungi i salariile prea mici. n
ziarul The Scotsman se spuneau urmtoarele: Potrivit cu
Unison, o uniune a serviciilor publice, mai mult de unu din
cinci asisteni medicali britanici i un sfert din infirmieri au
un al doilea loc de munc pentru a-i putea ctiga
existena. Trei din patru asisteni medicali consider c nu
sunt pltii suficient. Ca urmare, muli au decis s
abandoneze aceast profesiune.
Mai sunt i ali factori care genereaz stres n cazul
asistenilor medicali. Judecnd dup interviurile luate de
revista Trezii-v! n mai multe ri de pe glob, moartea
pacienilor poate avea un efect deprimant asupra
asistenilor medicali. Magda Souang, de origine egiptean,

lucreaz n Brooklyn, New York. Cnd a fost ntrebat ce

anume a fcut ca munca ei s fie greu de ndeplinit, ea a
rspuns: n 10 ani am vzut cum cel puin 30 de bolnavi
incurabili pe care i-am ngrijit ndeaproape s-au stins din
via sub ochii mei. Acest lucru te sleiete de puteri. Nu
este de mirare c o publicaie afirm: Cnd i ngrijeti
necontenit i cu abnegaie pe bolnavii care mor, simi cum
resursele tale fizice i afective se epuizeaz.

Ce viitor exist pentru asistenii me

dicali

Progresul i influena tehnologiei sporesc presiunile

asupra asistenilor medicali. Sarcina dificil const n a
pune n acord tehnologia cu latura uman, cu modul uman
de a trata pacienii. Nici o main nu poate nlocui grija i
compasiunea unui asistent medical.
Iat ce se spunea ntr-o revist: ngrijirea bolnavilor este o
profesie etern. . . . Aadar, atta timp ct exist oameni,
va fi mereu nevoie de grij, compasiune i nelegere.
Munca asistenilor medicali satisface aceast necesitate.
Dar exist un motiv i mai puternic de a privi cu optimism
viitorul asistenei medico-sanitare. Biblia arat c va veni
un timp cnd nimeni nu va zice: Sunt bolnav (Isaia
33:24). n lumea nou pe care o promite Dumnezeu nu va

mai fi nevoie de medici, asisteni medicali i spitale.

Isaia 65:17; 2 Petru 3:13.
Biblia mai promite c Dumnezeu . . . va terge orice
lacrim din ochii lor, i moartea nu va mai fi; nici jale, nici
strigt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au
trecut (Revelaia 21:3, 4). Pn atunci ns trebuie s fim
recunosctori pentru toat atenia acordat i pentru toate
sacrificiile fcute de milioanele de asisteni medicali din
ntreaga lume, fr de care spitalizarea ar fi n mod sigur
mai puin plcut, dac nu chiar imposibil! Aadar, ct de
potrivit e ntrebarea: Ce ne-am face fr asistenii
medicali?
[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]
Florence Nightingale O pionier n nursing
Nscut n 1820 n Italia, ntr-o familie de britanici bogai,
Florence Nightingale a fost rsfat n copilrie. Tnra
Florence a respins cererile n cstorie i s-a dedicat
studierii sntii i a ngrijirii sracilor. n pofida opoziiei
din partea prinilor ei, Florence a ocupat un post la o
coal de infirmiere n Kaiserswerth (Germania). Apoi a
studiat la Paris, iar la 33 de ani a devenit directoarea unui
spital de femei din Londra.
Ea a avut ns de nfruntat cele mai mari greuti cnd sa oferit ca voluntar pentru a-i ngriji pe soldaii rnii din

Crimeea. Aici, mpreun cu cele 38 de infirmiere care

veniser cu ea, a trebuit s extermine toi obolanii dintrun spital infestat. Sarcina lor a fost deosebit de grea,
ntruct la nceput nu aveau nici spun, nici lighene, nici
prosoape i nu aveau nici suficiente paturi de campanie,
saltele i bandaje. Florence i celelalte infirmiere au
depit momentele dificile, iar pn la sfritul rzboiului
ea iniiase o adevrat reform la nivel mondial n nursing
i n administrarea spitalelor. n 1860, a nfiinat coala de
Infirmiere Nightingale la Spitalul Sf. Toma din Londra
prima coal de infirmiere care nu era afiliat vreunei
organizaii religioase. Pn la moartea ei, survenit n
1910, Florence a fost invalid muli ani, fiind intuit la pat.
Cu toate acestea, ea a continuat s scrie cri i brouri n
dorina de a ridica nivelul asistenei medico-sanitare.
Unii obiecteaz cu privire la imaginea altruist atribuit lui
Florence Nightingale, argumentnd c exist i alii crora
trebuie s li se acorde cel puin tot attea merite pentru
contribuia adus n nursing. n plus, reputaia ei a fost
subiectul unor polemici aprinse. Potrivit
crii A History of Nursing, unii susin c era impulsiv,
arogant, ncpnat, irascibil i dominant, n timp ce
alii erau fascinai de mintea ei ager i de farmecul ei, de
vitalitatea ei uimitoare i de personalitatea ei plin de

contradicii. Oricare ar fi fost adevratul ei caracter, un

lucru e sigur: metodele introduse de ea n nursing i n
administrarea spitalelor s-au rspndit n multe ri. Ea
este considerat o pionier n nursing, cum l cunoatem
noi azi.
[Legenda fotografiei]
Spitalul Sf. Toma dup nfiinarea colii de Infirmiere
Nightingale
[Proveniena fotografiei]
Prin amabilitatea National Library of Medicine
[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]
Calificrile personalului ngrijitor
Asistent medical: Persoan cu pregtire ndeosebi n
domeniul de baz al ngrijirii bolnavilor i care ndeplinete
anumite cerine n ce privete instruirea i competena
necesare.
Asistent medical cu diplom recunoscut oficial: Asiste
nt medical cu diplom care a fost autorizat prin lege (trecut
pe lista oficial) s-i practice meseria n urma examinrii
de ctre o comisie de stat . . . i care are dreptul prin lege
s foloseasc sigla R.N. (registered nurse).
Asistent medical specialist: Asistent medical cu diplom
recunoscut oficial avnd un nivel ridicat de cunotine,

precum i deprinderi bune i o competen deosebit ntrun anumit domeniu al ngrijirii bolnavilor.
Moa calificat: Persoan instruit n ngrijirea bolnavilor
i obstetric.
Infirmier: Persoan care are experien practic n
ngrijirea bolnavilor, dar care nu a absolvit o coal de
specialitate.
Sor medical cu drept de liber practic: Absolvent a
unei coli de ngrijire practic a bolnavilor . . . care are
dreptul la practic medical particular.
[Proveniena]
Dup Dorlands Illustrated Medical Dictionary i Dicionarul
medical englez-romn, 1998, Ed. Medical
UN/J. Isaac
[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]
Baza sistemului sanitar
Cu ocazia celei de-a 100-a Conferine a Consiliului
Internaional al Asistenilor Medicali inute n iunie 1999,
dr. Gro Harlem Brundtland, directorul general al
Organizaiei Mondiale a Sntii, a declarat:
Asistenii medicali cadre sanitare de o importan
fundamental se afl ntr-o poziie unic, din care pot
aciona ca militani eficieni pentru o planet
sntoas. . . . ntruct asistenii medicali i moaele

alctuiesc deja pn la 80% din personalul sanitar calificat

din majoritatea sistemelor sanitare naionale, ei reprezint
un puternic potenial n realizarea schimbrilor necesare
pentru satisfacerea dezideratului Sntate pentru Toi n
secolul al XXI-lea. De fapt, contribuia lor la serviciile
sanitare se rsfrnge asupra ntregului sistem sanitar. . . .
E clar c asistenii medicali constituie baza n cele mai
multe echipe din sistemul sanitar.
ntr-un discurs, fostul preedinte al Mexicului Ernesto
Zedillo Ponce de Len a ludat n mod deosebit asistenii
medicali din Mexic: Zi de zi, voi toi . . . druii tot ce avei
mai bun din cunotina voastr, din spiritul vostru de
solidaritate i din serviciul vostru pentru a menine i a
restabili sntatea mexicanilor. Zi de zi le oferii celor care
au nevoie de ngrijire nu numai ajutorul vostru profesional,
ci i mngiere, care izvorte din bunvoina voastr, din
angajamentul vostru i din umanismul vostru profund. . . .
Suntei categoria cea mai numeroas din instituiile
noastre de profil. . . . n fiecare via salvat, n fiecare
copil vaccinat, n fiecare natere asistat, n fiecare
dezbatere pe tema sntii, n fiecare tratament aplicat,
n fiecare pacient care beneficiaz din plin de atenie i
sprijin se simte prezena eforturilor depuse de personalul
mediu sanitar.

[Proveniena fotografiilor]
UN/DPI Foto de Greg Kinch
UN/DPI Foto de Evan Schneider
[Chenarul/Fotografia de la pagina 11]
Un medic care i exprim aprecierea
Dr. Sandeep Jauhar, de la Spitalul Presbiterian din New
York, a recunoscut c se simte ndatorat fa de unii
asisteni medicali competeni. O asistent l-a convins cu
mult tact c un pacient care se afla pe moarte avea nevoie
de mai mult morfin. Iat ce a scris el: Asistenii medicali
competeni pot chiar s-i nvee pe medici. Asistenii din
seciile specializate, cum ar fi unitile de terapie intensiv,
sunt printre cele mai instruite cadre sanitare din spital.
Cnd eram medic internist, ei m-au nvat cum s
introduc cateterele i s reglez aparatele de respirat. Ei
mi-au spus ce medicamente s nu administrez.
El a scris n continuare: Asistenii medicali le ofer
pacienilor un ajutor esenial pe plan psihologic i afectiv,
deoarece petrec cel mai mult timp cu bolnavii. . . . Rareori
reacionez mai repede ca atunci cnd un asistent n care
am ncredere mi spune c trebuie s merg imediat la un
pacient.
[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Doream s le slujesc altora. Terry Weatherson, Anglia

[Legenda fotografiei de la pagina 7]
n timp ce aveam grij de tata la spital, am luat hotrrea
s m fac asistent. Etsuko Kotani, Japonia
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Naterea unui copil e unul dintre cele mai frumoase lucruri
din viaa unei moae. Jolanda Gielen-Van Hooft,
Olanda
[Legenda fotografiei de la pagina 8]
Moaele au parte de bucurie i satisfacie cnd asist
naterea unui copil

Copyright 2015 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania

Sa sarbatorim Puterea Imagisticii Medicale: Ziua Europeana a Radiologiei Desi

Imagistica medicala este o unealta importanta a medicinii moderne, foarte putini
pacienti realizeaza importanta ei. De la detectia si tratamentul malignitatilor pana la
diagnosticul accidentelor vasculare cerebrale sau traumatismelor severe, radiologii
contribuie la salvarea de vieti in toate domeniile medicale. Pentru a populariza acest
rol, Societatea Europeana de Radiologie va sarbatori prima Zi Europeana a
Radiologiei, in data de 10 februarie, comemorand descoperirea razelor X de catre
Wilhelm Conrad Rntgen. Viena, Ianuarie 2011 Medicii radiologi, tehnicienii
radiologi, asistentii si toti cei care beneficiaza de aportul imagisticii medicale nu pot
sa nu recunoasca rolul important al Radiologiei in sistemul de sanatate; cu toate
acestea, importanta radiologiei ramane in mare parte necunoscuta publicului. Desi
multe din denumirile tehnicilor radiologice sunt cunoscute, iar impactul unor
examinari radiologice de rutina poate influenta semnificativ prognosticul
pacientului, perceptia asupra radiologiei de catre multi din noi este deseori mult mai
neclara decat imaginile de inalta rezolutie interpretate de catre radiologi.
Majoritatea oamenilor sunt familiarizati cu conceptul de radiografie ca fiind rolul
primar al radiologiei, cu toate acestea numeroase progrese tehnologice si in
cercetare au facut ca radiologia sa ocupe un rol foarte important in sistemul de
sanatate, nu doar in diagnostic dar si ca un contributor major in tratament si
recuperare. Lucrand in tandem cu alte discipline, radiologia a avut un impact major

in domenii importante precum detectia precoce a cancerului, diagnosticul rapid in

traumatisme, localizarea precisa a accidentelor vasculare, si multe altele. Pentru a
spori interesul publicului larg si pentru a atrage atentia asupra vastelor contrbutii
ale imagisticii medicale asupra sistemului sanitar, Societatea Europeana de
Radiologie (ESR) a decis sa lanseze prima Zi Europeana a Radiologiei in data de
10 februarie, comemorarand plecarea dintre noi a celui ce a fost Wilhelm Conrad
Rntgen, cel care a descoperit razele X in 1895. Ziua Europeana a Radiologiei va
beneficia, pentru prima oara, de comunicate de presa coordonate a tuturor
societatilor de radiologie europene, cu scopul de a sublinia rolul si importanta
imagisticii medicale. Societati in 19 tari europene au acceptat invitatia ESR de a lua
parte la acest efort, iar fiecare dintre acestea va lansa comunicate de presa cu
referire la subiecte importante, subliniind provocarile si realizarile de actualitate in
tarile de origine. Subiectele reflecta provocarile actuale ale radiologiei, care sunt la
fel de importante pacientilor si celor care lucreaza in domeniu. Diagnosticul si
tratamentul cancerului, radiologia in urgente, siguranta pacientului si reducerea
iradierii, precum si imagistica accidentelor vasculare cerebrale sunt de importanta
majora in Radiologie, iar fiecare tara se va axa pe cel putin unul din aceste subiecte
in comunicatele de presa, unele societati organizand evenimente publice in jurul
datei de 10 februarie. Societalile nationale de Radiologie din Anglia, Austria, Belgia,
Cehia, Croatia, Elvetia, Franta, Georgia, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Polonia,
Portugalia, Romania, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria au fost toate de accord sa ia
parte la aceasta initiativa iar un total de 27 reprezentanti ai acestor societati au fost
intervievati de catre personalul ESR pentru a realiza comunicate de presa care sa fie
distribuite prin mijloace media in tarile de origine. In multe cazuri, subiectele
parcurse vor fi similare, dar implicarea personala a societatilor de radiologie va
creea un caracter particular al comunicatelor de presa, adaptat la tara de origine.
Speram ca acest lucru sa creasca specificitatea mesajului larg al organizatorilor
evenimentului, pentru a sublinia rolul radiologiei ca un element esential si progresiv
al sistemului medical modern. Sistemele de santatate variaza de la o tara la alta,
dar problemele mari ale radiologiei sunt universale. Desi mai multe societati de
radiologie vor participa la Ziua Europeana a Radiologiei, initiative a fost conceputa
si coordonata de catre ESR, o organizatie non-profit cu sediul in Viena, Austria.
Creata in 2005 prin unirea a doua alte mari organizatii European Association of
Radiology si European Congress of Radiology ESR a sustinut in ultimii ani
promovarea si coordonarea evenimentelor si activitatii in Radiologie si Imagistica
Medicala, aducand impreuna in aceasta perioada mai mult de 50000 membri pe
intreg globul. Data de 10 februarie a fost aleasa ca Zi Europeana a Radiologiei
pentru a stabili o legatura intre inceputurile radiologiei si prezent, subliniind astfel
progresul facut, precum si pentru a onora viata omului care a facut primii pasi in
formarea acestei discipline. Wilhelm Conrad Rntgen a primit Premiul Nobel pentru
Fizica in 1901 ca recunoastere a aportului extraordinar pe care l-a avut prin
descoperirea unor raze care ulterior au fost denumite X. Foarte important, el
refuzat sa obtina brevete, intentionand ca aplicatiile practice ale razelor X sa
foloseasca omenirii la potential maxim, in plus nici macar nu a dorit ca descoperirea

sa-i poarte numele. Mult timp dupa stingerea sa, el este incontestabil cea mai
importanta personalitate in istoria Radiologiei, punand bazele a variate progrese si
aplicatii radiologice. Prin Ziua Europeana a Radiologiei, ESR si societatile
participante spera sa contribuie la popularizarea progreselor facute in Radiologie si
Imagistica Medicala si sublinierea rolului acesteia. Link:
www.myESR.org/EuropeanDayofRadiology Contact for ESR: ESR Press Office
Neutorgasse 9 1010 Vienna, Austria Phone: +43 1 533 40 64-0 Fax: +43 1 533 40
64-441 press@myESR.org www.myESR.or

1. Imaginea radiologica normala a scheletului

imaginea radiologica a oricarui segment scheletic se datoreaza prezentei componentei
minerale, fosfo-calcice, a osului;
indiferent de forma si dimensiunile sale, o piesa scheletica este constituita la periferie din
tesut osos compact, iar in interior cuprinde tesut osos spongios si tesuturi moi (tesut conjunctiv,
maduva, vase, nervi);
radiologic se evidentieaza numai tesuturile osoase, compact si spongios, in masura in care
cuprind saruri minerale radioopace; maduva, tesutul conjunctiv, vasele si nervii nu au o
reprezentare directa, iar periostul devine vizibil numai in conditii patologice;
tesutul osos compact, care intra in componenta compactei si corticalei, este un tesut dens si
dur, constituit din lamele concentrice formand sisteme tubulare care inconjoara canalele Havers;

tesutul osos compact se traduce radiologic printr-o imagine intens opaca, lipsita de structura;

tesutul osos spongios care se intilneste in epifizele oaselor lungi, scurte si plate este format
din lamele de os haversian care sint legate intre ele, formind o retea cu o arhitectura complexa;
spatiile conjunctive sint mult mai largi decit la osul compact, cu o abundenta mai exprimata a
tesutului moale;

 imaginea radiologica a tesutului spongios este realizata de opacitati lineare fine care
realizeaza o retea cu ochiuri fine radiotransparente, al caror continut in saruri minerale este in
functie de actiunea mecanica la care acestea sint supuse;

grosimea si orientarea traveelor osoase depind de actiunea factorului mecanic.

2. Anatomia radiologica a pieselor scheletului

prin structura sa tesutul osos este puternic radioopac absorbind o mare cantitate de radiatii,
care nu trebuie sa fie confundata cu opacitatea calcara produsa prin impregnare calcara
heterotopa, care este lipsita de structura;
absorbtia inegala a radiatiilor se datoreste structurii chimice a diferitelor componente
anatomice care dau contrastul natural, permitind evidentierea elementelor osoase in cele mai
bune conditii.

2.1. Macrostructura osului

osul este format din tesut osos spongios si compact, reprezentate variat in functie de
segmentul scheletic considerat;
periostul este reprezentat de o lama de tesut conjunctiv ce inconjoara oasele si care la
extremitati se continua cu capsula articulara;
canalul medular la oasele lungi este reprezentat de o membrana conjunctiva fina denumita
endost;
maduva osoasa ocupa canalul medular si spatiile intratrabeculare ale spongioasei osului,
fiind formata dintr-un tesut mezenchimatos reticulat, continind in ochiurile sale la virsta tinara
celule din seria hematopoetica, maduva care dupa virsta de 15-16 ani este inlocuita cu maduva
grasoasa.;

la adult maduva hematopoetica este localizata in oasele plate craniene, vertebre, coaste, stern
si in epifizele proximale ale femurului si humerusului;
aspectul radiografic prezinta unele particularitati in raport cu forma oaselor care pot fi lungi,
scurte si plate.

Oasele lungi

la adult sint alcatuite din diafiza si doua epifize;

 zona diafizo-epifizara sau metafiza reprezinta regiunea de unire a diafizei cu epifizele,

considerata de catre Lannelongue bulbul osos;
la limita diafizo-epifizara se poate observa o linie transversala opaca, groasa de citiva mm,
care reprezinta cicatricea cartilajului de crestere;
la copii, oasele lungi sint reprezentate radiografic de diafize, care prezinta la extremitati cite
o linie radioopaca transversala groasa de 2 mm, care traduce zona de calcificare provizorie;
in cursul cresterii la diferite virste, caracteristic pentru fiecare os apar nucleii de osificare
epifizari, care au o forma rotunda;
intre nucleii epifizari si diafiza se afla cartilajul de crestere, reprezentat radiografic de o zona
transparenta avind cele doua contururi(superior si inferior) neregulate si care isi reduce grosimea
treptat pe masura ce se termina procesul de crestere in lungime, osificindu-se in final;

elementele de macrostructura ale oaselor lungi sunt compacta, corticala si spongioasa;

compacta osului lung seamana cu un cilindru de os dens, care pe

radiografie apare sub forma a doua dungi radioopace longitudinale,
situate la periferia osului, de intensitate mare, omogena, lipsita de
structura, a caror grosime variaza in raport cu osul considerat si cu
modul de proiectie fata de fascicolul de radiatii;
conturul extern al compactei are o delimitare neta, conturul intern
fiind mai putin precis delimitat, cu aspect sters;
corticala oaselor lungi se subtiaza progresiv spre regiunile epifizare unde are forma unui
contur opac, fin, liniar, net delimitat;
spongioasa oaselor lungi se afla preponderent la nivelul epifizelor, fiind alcatuita dintr-o
retea de trabecule osoase, care prin intretaiere delimiteaza spatii transparente de maduva osoasa;
dispozitia trabeculelor osoase este in raport direct cu sarcinile mecanice suportate de osul
respectiv.

Oasele scurte

sint alcatuite din spongioasa, avind o delimitare periferica subtire care reprezinta corticala;

oasele scurte sunt alcatuite dintr-o corticala periferica subtire si o spongioasa interna, cu o
structura similara celei a epifizelor;

 spongioasa calcaneului, os supus unor solicitari mecanice deosebite, prezinta o orientare

functionala a traveelor foarte exprimata, asemanatoare celor evidentiate la nivelul colului
femural.

Oasele plate

sint formate din doua compacte paralele, intre care se afla dispus tesut spongios;

spongioasa oaselor plate este diferita in functie de segmentul examinat;

la nivelul omoplatului traveele osoase au o dispozitie radiara;

la nivelul coxalului structura spongioasei este similara epifizei oaselor lungi;

oasele cutiei craniene au spongioasa poroasa, areolara, cu ochiuri fine (diploia oaselor
craniene);
oasele copilului prezinta din punct de vedere radiologic particularitati notabile, in functie de
varsta la care se practica examenul;
formarea oaselor lungi implica aparitia si dezvoltarea unor puncte sau nuclee de osificare
primara, din care rezulta diafiza si a unor nuclee de osificare secundara, situate la extremitatile
osului, din care vor rezulta epifizele si apofizele;

nucleele de osificare primara ale tuturor oaselor lungi apar in viata intrauterina, incat ele pot
fi evidentiate chiar de la nastere;
nucleele de osificare secundara, care intregesc formarea diverselor piese scheletice, apar la
varste diferite: unele sunt prezente la nastere; epicondilul humeral este evidentiat numai aproape
de pubertate;
din prima categorie face parte in primul rand nucleul de osificare al epifizei superioare a
tibiei;
aparitia nucleului de osificare secundara al epifizei inferioare a femurului (nucleul lui
Beclard) precede intotdeauna cu cateva zile nasterea la fete si intotdeauna la baieti;
prezenta nucleului lui Beclard in imaginea radiologica are importanta medico-legala in
aprecierea nasterii la termen;

 in cursul dezvoltarii oaselor lungi, nucleele primare diafizare raman separate de cele
secundare, epifizare, prin cartilajele diafizo-epifizare (de crestere sau de conjugare), care asigura
cresterea osului in lungime;
dezvoltarea in grosime este realizata de stratul intern al periostului, care produce apozitii
succesive, concentrice, de tesut osos compact;
cartilajul de crestere apare radiologic sub forma unei linii transparente, de largime ce variaza
de la o piesa scheletica la alta (in medie 2-3 mm), care strabate osul de la o margine la cealalta.

contururile, usor ondulate, sunt intotdeauna nete, iar la oasele pereche aspectul este simetric,

structura histologica a cartilajului de crestere, in portiunea lui vecina cu epifiza, este de tip
hialin (celule fara capsula, fibrile colagene orientate transversal); dedesubt se situeaza o zona cu
celule dispuse in grupe formand corpusculi cartilaginosi;
in stratul urmator celulele se dispun in serii paralele, dupa care urmeaza o zona in care
celulele cu dimensiuni mult crescute, precum si substanta fundamentala prezinta semne evidente
de degenerescenta, realizand zona cartilajului hipertrofic;
subiacent cartilajul se impregneaza cu saruri calcice, formand o retea in jurul elementelor
celulare, corespunzand cartilajului calcificat;
cavitatile cartilajului sunt invadate de vase si tesut conjunctiv tanar provenind din tesutul
osos diafizar, care prin metaplazie va realiza o zona de osificare primitiva, responsabila de
cresterea in lungime a osului;
la examenul radiografic zona cartilajului calcificat corespunde unei imagini lineare opace, cu
contur net si regulat, care delimiteaza banda de transparenta corespunzatoare celorlalte straturi
ale cartilajului de crestere - se delimiteaza regiunea de tranzitie diafizo-epifizara sau metafiza,
sediul unor procese metabolice importante pentru os denumita de catre Lannelongue bulbul
osos (prin comparatie cu bulbul rahidian);
cartilajul diafizo-epifizar dispare odata cu terminarea cresterii, vestigiile sale sub forma de
opacitati lineare discrete se pot observa uneori pana la varsta de 30 ani;
oasele scurte au ca origine nuclee de osificare ce pot fi echivalate ca moment de aparitie,
aspect radiologic si mod de dezvoltare cu nucleele de osificare secundara ale oaselor lungi,
aparitia si dezvoltarea lor fiind supuse la numeroase variatii individuale;
in general se admite ca, nucleele de osificare apar la fete cu 1-2 ani mai timpuriu decat la
baieti, in vreme ce sudarea lor la diafiza se produce cu 3-4 ani mai devreme.

2.2. Imaginea radiologica normala a articulatiilor

 articulatiile reprezinta formatiuni anatomice complexe, care realizeaza legatura dintre oase,
asigurand in acelasi timp un anumit grad de mobilitate;

din punct de vedere morfofunctional se disting:

diartroze: caracterizate prin prezenta unei cavitati in care extremitatile oaselor

acoperite de cartilaje si legate prin capsula si ligamente pot efectua miscari de
amplitudine in sensuri diferite, asigurand un grad ridicat de mobilitate a pieselor
scheletice pe care le unesc (exemplu articulatia genunchiului);

amfiartroze: reprezinta tipuri de articulatii care leaga segmentele osoase invecinate

prin intermediul unor structuri fibro-cartilaginoase, miscarile pe care le permit fiind
limitate la producere intr-un singur sens (exemplu articulatiile inter-tarsiene);

sinartroze: se caracterizeaza prin realizarea de legaturi intre oase prin intermediul unor
formatiuni cartilaginoase fibro-conjunctivale sau osteofibroase (exemplu : sutura frontoparietala).

capsula articulara, cartilajele, ligamentele si celelalte tesuturi moi

periarticulare nu au expresie radiologica proprie in mod normal;
conturul segmentelor osoase intraarticulare este reprezentat de
linii opace fine, regulate, formate din corticala subcondrala a epifizelor,
fiind caracterizate printr-un paralelism perfect, care asigura
uniformitatea in inaltime a spatiului articular, traducand in acelasi timp
congruenta suprafetelor osoase necesara unor miscari normale;
spatiul articular la examenul radiografic este reprezentat sub forma unor benzi transparente,
omogene, cu largime sensibil egala pe toata intinderea, in general de ordinul catorva mm, cu
forma variabila in functie de articulatia examinata;
pentru interpretarea corecta a starii normale sau patologice a spatiului articular este indicata
obligativitatea efectuarii de radiografii bilaterale comparative;
in orientarea diagnosticului, cu ocazia interpretarii vom utiliza urmatoarele criterii (dupa
Schintz) :

Numarul segmentelor osoase afectate:

 procesul patologic, poate interesa un singur os, doua oase vecine, doua oase simetrice,
doua oase la distanta, mai multe oase, afectarea sistematizata si generala a scheletului;
localizarea poate fi monoostica (un singur os), sau poliostica (mai multe oase),
monotopa (localizare unica pe un os) si politopa.

Modificarile de forma si dimensiune ale osului:

osul poate fi alungit;
scurtat;
deformat;
incurbat (scoliostoza);
suflat (oedostoza);
ingrosat (hiperostoza);
subtiat (hipostoza).

Modificarile de macrostructura osoasa:

osteoporoza;
osteoliza;
osteoscleroza;
osteonecroza;
periostoza;
atrofie prin compresie, etc.

Modificarile spatiului articular:

largit;
ingustat;
disparut.

Localizarea procesului patologic in raport cu lungimea osului:

diafiza;
metafiza;
epifiza;
articulatie;
in grosimea osului (medulara, spongioasa, corticala, subperiostala, paraosoasa).

Forma procesului patologic:

rotund;
oval;
neregulat;
lobat, etc.

Conturul procesului patologic:

bine delimitat;
imprecis delimitat;
sters;
infiltrativ.

Important de retinut:

pe baza criteriilor, stabilirea diagnosticului comporta

integrarea sistematica a informatiilor radiologice in contextul
datelor clinice si paraclinice;
interpretarea imaginilor normale intampina o serie de dificultati, legate de aparitia
nucleilor secundari de osificare la copii produc uneori aspecte bizare pentru medic, care in
timpul studiilor nu s-a ocupat decat de scheletul adult);

 radiologia descopera o multime de variante care nu corespund tipului normal studiat la

anatomie, variante care se preteaza la confuzii;
varianta reprezinta mici abateri cantitative de la dezvoltarea normala a caror cunoastere este
utila din punct de vedere practic.

3. Leziunile elementare osoase

leziuni elementare osoase distructive;

leziuni elemntare osoase reconstructive.

3.1. Leziuni elementare osoase distructive

leziunile elementare osoase care distrug osul sunt:

osteoporoza;

osteoliza;

osteonecroza;

atrofia prin compresie.

3.1.1. Osteoporoza
leziune elementara osoasa care consta in diminuarea cantitatii de saruri fosfocalcice, cu
pastrarea matricei conjunctive, respectiv a traveelor osoase;

aspectul radiologic evidentiaza subtierea traveelor osoase si a compactei;

ochiurile spongioasei devin mai mari, iar compacta care se subtiaza, incat poate apare uneori
fasciculata;
spongioasa se rarefieaza, iar compacta se spongiozeaza; osul este mai transparent, translucid,
cu aspect sticlos, iar canalul medular largit;
poate fi localizata sau difuza, interesand un os, mai multe oase sau toate elementele
scheletice;
uneori este neomogena, patata, insulara, aspect intalnit in osteomielita acuta, precum si in
imobilizari dupa fracturi; alteori osteoporoza este omogena;

in producerea osteoporozei intervin diversi factori:

1. Factorul sanguin

este un fin element de reglare a homeostaziei mediului intern;

scaderea calcemiei este rapid reechilibrata datorita rezervei calcice a organismului de la

nivelul scheletului, prin interventia parathormonului si prin hiperemia declansata intraosos:

osteoporoza prin lipsa reconstructiei osoase - la batrani,

casectici, in afectiuni osoase carentiale, demineralizarea care se
produce, nu mai este urmata de reconstructie osoasa;
osteoporoza prin aport calcic insuficient: aport exogen
nesatisfacator; tulburari de absorbtie intestinala (enterocolite);
osteoporoza prin pierdere exagerata de calciu: drenaj biliar
extern indelungat;
osteoporoza prin hiperfunctie paratiroidiana: boala
Recklinghausen.

2. Factorul circulator

hiperemia intraosoasa modifica pH-ul intraosos, in sensul acidozei;

favorizeaza astfel desprinderea sarurilor fosfocalcice.

3. Factorul conjunctiv
intervine prin starea celulelor osoase si a matricei conjunctive, care este influentata de
vitamine (vit C. si vit. D) si hormoni (hormonul tiroidian) in sensul de a fixa sarurile fosfocalcice;
in avitaminoza C (scorbut), precum si in avitaminoza D (rahitism), se constata
demineralizari importante ale scheletului.

4. Factorul mecanic

are importanta particulara in pastrarea structurii si functiei tesutului osos:

suprimarea sarcinilor mecanice determina pe cale nervoasa

accentuarea circulatiei in segmentul afectat, avand drept urmare
demineralizarea;
in imobilizarile de durata se constata demineralizarea
segmentelor respective ;
presiunea exercitata perpendicular pe un segment osos lung,
determinata de un proces patologic din vecinatate, irita
formatiunile nervoase din periost, care produc vaso-dilatatia
reflexa locala;
are loc demineralizarea locala, cu atrofie osoasa prin
compresiune(anevrisme de aorta descendenta cu distructii
importante ale corpilor vertebrali, procese proliferative-ganglioneurinoame);
presiunea produsa in interiorul osului, in spatiile medulare,
determina aspectul de os suflat sau oedostoza ;
tractiunea produce un dublu proces prin osificari la nivelul
insertiilor ligamentare si rarefactii ale osului vecin.

rarefactiile osoase determinate de tractiunile osoase produc zonele de resorbtie Looser si

de fracturile de oboseala:

solicitarile mecanice care nu depasesc gradul maxim de

elasticitate a osului, determina linii de forta care au ca urmare
zone de resorbtie osoasa, perpendiculare pe axul lung al osului
sau zonele Looser;
in cazul in care intensitatea solicitarii depaseste un anumit grad,
pe os se produc fracturi de oboseala;
radiologic se traduc prin imagini transparente sub forma de
benzi, dispuse transversal sau oblic, groase de cativa milimetri.
Limitele sunt destul de precise.

osteoporoza poate fi intalnita in: osteoartropatii inflamatorii acute si cronice, osteoartropatii

dismetabolice, osteoartropatii discrinice, tumori.

1. Osteoporoza in procesele inflamatorii osoase

Osteomielita acuta

prezinta osteoporoza cu aspect insular, patat, neomogen la

nivelul metafizei;
aspectul apare la 14-21 zile de la debutul clinic al bolii.

Tuberculoza osoasa

boala ostoporozanta;
demineralizarea afecteaza epifizele oaselor, de obicei fiind
interesate doua elemente osoase ale unei articulatii cu solicitare
mecanica mare (scapula si humerusul in osteoartrita
tuberculoasa scapulo-humerala; un cuplu vertebral sau mai
multe vertebre adiacente, in cazul morbului Pott).

2. Osteoporoza in osteoartropatiile dismetabolice

Rahitismul (hipovitaminoza D)

Scorbutul (hipovitaminoza C, boala Mller-Barlow)

are loc o demineralizare, cu tulburarea sintezei colagenului;

se asocieaza imaginea caracteristica de prabusire a zonei de
calcificare provizorie si de osificare primitiva;

apare aspectul in chenar de doliu.

caracterizata prin demineralizarea difuza, cu aspectul fasciculat,

disecat al compactei, cu spongiozarea compactei;
demineralizarea marcata determina fragilitatea oaselor, avand
loc curbarea oaselor si frecvente fracturi in aceste cazuri.

Osteomalacia (rahitismul adultului)

se produce osteoporoza generalizata si accentuata care

determina stergerea aproape completa a macrostructurii oaselor;
oasele fragile se curbeaza (scoliostoza) si apar frecvent fracturi,
foarte greu de consolidat;
in regiunile metafizare apar zone Looser;

explorarile biologice evidentieaza hipocalcemie si

hipofosforemie.

3. Osteoporoza in osteoartropatii discrinice

Osteodistrofia fibroasa generalizata (boala Recklinghausen sau hiperparatiroidismul
primar)

determinata de adenomul paratiroidian, se caracterizeaza prin

resorbtie osoasa, datorita extragerii masive a calciului din os,
matricea conjunctiva eliberata nefiind capabila sa fixeze calciu;
compacta este fasciculata, sticloasa, subtiata, iar trabeculele
sunt subtiate si reduse numeric;

canalul medular este largit;

in epifize si metafize apar chiste numeroase.

Sindromul suprareno-metabolic (boala Itenko-Cushing)

se manifesta prin osteoporoza difuza a intregului schelet,

predominant a coloanei vertebrale ai carei corpi sunt tasati cu
aspect de lentila biconcava;
discurile bombeaza avand aspect de lentila biconvexa;
uneori se constata vertebre tasate cu aspect de triunghi, pana
sau plate.

4. Osteoporoza in procese tumorale

Osteosarcomul osteolitic central

se caracterizeaza in principal printr-o zona de osteoliza centrala;

in vecinatatea acesteia apare o demineralizare de grade variate,
reflectand caracterul invaziv al procesului.

Osteosarcomul Ewing

caracterizat prin osteoliza diafizara, se insoteste de

deminearalizare difuza;

caracter invaziv al tumorii bogat vascularizate.

Plasmocitomul

prezinta o forma caracterizata prin demineralizare difuza,

afectand diverse segmente osoase si in special corpii
vertebrali;corpi vertebrali cu rezistenta scazuta, producandu-se
tasari ale acestora.

3.1.2. Osteoliza
osteoliza reprezinta procesul de distructie a tesutului osos, interesand toate
componentele sale, sarurile fosfatice si distructia matricei conjunctive.

osteoliza se produce prin osteoclazie, fenomen efectuat de o celula specializata: osteoclastul;

se considera ca fenomenul de osteoclazie este de natura enzimatica si se petrece lent;

osteoclazia se poate produce in situatii fiziologice (osteoliza fiziologica) si in stari

patologice (osteoliza patologica).

osteoliza fiziologica se produce in cazurile in care factorii

mecanici noi necesita o reorientare a traveelor osoase si
procesul se petrece in special in timpul formarii oaselor
(organogeneza);
osteoliza patologica se produce in cazurile in care diverse
procese patologice (embolii, neoplazii, inflamatii, hemoragii,
etc. ) au drept urmare necroze osoase;
eliminarea se realizeaza prin fagocitoza si prin osteoclazie.

aspectul radiologic este variat:

osteoliza fiziologica difuza din cursul organogenezei nu are o

expresie radiologica;
osteoliza patologica, circumscrisa, intereseaza intr-o anumita
zona, toate elementele tesutului osos, fiind inlocuit cu un tesut
de neoformatie - macrostructura este intrerupta la nivelul
osteolizei, constatandu-se zone de transparenta crescuta, fara
travee osoase, cu dimensiuni, numar si forme variate;

in jurul osteolizei structura osului poate sa fie normala, aspect

intalnit in tumori benigne osoase; alteori se constata
demineralizare, de exemplu in leziunile TBC, sau dimpotriva
condensari osoase (abces Brodie, goma sifilitica);
conturul osteolizei poate sa fie delimitat, (ca in abcesul Brodie)
sau imprecis delimitat, sters (in caz de osteosarcom osteolitic);
zona osteolitica poate sa fie localizata marginal in spongioasa, in
interiorul compactei, pe conturul extern sau intern.

1. Osteoliza in artropatii inflamatorii

Osteomielita

Tuberculoza osteoarticulara

prezinta in cursul evolutiei imagini de osteoliza cu forme, numar

si dimensiuni variate, traducand procesele necrotice determinate
de procesul supurativ;
contextul clinic si inlantuirea dinamica a celorlalte leziuni
elementare osoase permit stabilirea diagnosticului.

osteolizele pot sa fie marginale la nivelul corticalei, de

dimensiuni mici (eroziuni) sau de dimensiuni mai mari (caria
osoasa);
zonele osteolitice situate in interiorul osului traduc cavernele
tuberculoase;
osteolizele apar in majoritatea cazurilor pe fondul de
demineralizare difuza ale extre-mitatilor epifizare;
cavernele sunt situate epifizar;insa uneori pot avea sediul
metafizar.

Sifilisul osos

in sifilisul congenital precoce se pot observa zone osteolitice,

traducand procesul de osteomielita sifilitica;

in sifilisul prin contaminare zonele de osteoliza reflecta gomele

sifilitice, cu numar, forme si dimensiuni variate, insotite de o
bogata reactie de condensare osoasa in vecinatate, realizand
tabloul de sifilis sclerogomos;
R.B.W. pozitiva si datele anamnestice permit precizarea
diagnosticului.

2. Osteoliza in artropatii discrinice

Osteodistrofia fibroasa generalizata (boala Recklinghausen)

zone osteolitice unice sau multiloculare, expresie a chisturilor

osoase si a tumorilor brune.

3. Osteolize in distrofii osoase

Chistul osos esential (chistul primar solitar)

distrofie monostica si monotopa, ce apare intre 6 si 10 ani si se

caracterizeaza printr-o imagine osteolitica uniloculara, rareori
multiloculara;
sediu in electie in extremitatea proximala a diafizelor oaselor
lungi, cu tendinta de dezvoltare diafizara;
prin dezvoltare lenta dar progresiva, subtiaza compacta osului,
dand aspectul de cupa si realizand o discreta imagine de os
suflat;
osul din vecinatate nu este afectat si nu se produce reactie
periostala.

Tumora cu mieloplaxe

considerata de unii autori distrofie, de altii tumora semimaligna,

apare la tineri intre 20 si 30 ani;
imagine de osteoliza brazdata de lame opace ce realizeaza
aspectul polichistic;
alteori aspectul este unilocular, sediul central sau periferic
(cortical);

compacta este uneori subtiata, nu se insoteste de reactie

periostala, septurile dispar si conturul osului este sters sugerand
caracter de malignitate, ceea ce face in asemenea cazuri dificil
diagnosticul diferential.

Osteomul osteoid

localizarile periferice produc deformari, cu imagine de os suflat

(oedostoza);

distrofie monostica si monotopa, caracterizata prin osteoliza (sau

nidus) situata la nivelul compactei sau spongioasei, cu diametru
care de obicei nu depaseste 1 cm, prezinta in jur reactie
periostala marcata.

Osteodistrofia fibroasa localizata Jaffe-Lichtenstein

distrofie poliostica, de obicei unilaterala, intalnita mai frecvent la

femei;
sunt afectate oase lungi care sunt deformate, ingrosate, usor
suflate, cu prezenta de imagini pseudochistice, neregulate ca
forma si dimensiuni.
in cazuri de localizare femurala, acesta are aspect de carja
episcopala, marele trohanter avand con-tact cu osul iliac cu
care formeaza o noua articulatie;
compacta este fasciculata;
modificarile osoase sunt mai accentuate proximal, diminuand in
sens distal.

4. Osteolize in tumorile osoase

Tumori osoase benigne

exceptand osteomul, toate celelalte tumori benigne se traduc

prin imagini de osteoliza bine circumscrise, cu dimensiuni si
localizari diverse;

Fibromul: se prezinta ca imagine osteolitica, cu contur bine

delimitat; uneori se constata o fina reactie de osteoscleroza in jur
cu aspect multilocular.
Condromul solitar:
se manifesta prin imagini de osteoliza situate central (encondrom) sau periferic
(eccondrom), care subtieaza compacta si sufla osul (oedostoza);
in unele cazuri de condroame mari situate periferic pot apare incurbari ale osului
respectiv (scoliostoza);

prin crestere, se sparge compacta osului cu fracturi multiple.

Condromatoza:
prezinta acelasi aspect radiologic ca si condromul;
este poliostica si politopa;
in cazuri in care afecteaza o jumatate de corp, este cunoscuta sub numele de sindrom
Ollier.

Tumorile osoase maligne

Se manifesta prin osteolize variate ca sediu, forma si dimensiuni:

Osteosarcomul
forma osteolitica cu doua variante: periferica, situata in compacta si centrala, situata in
spongioasa;
zona de osteoliza are dimensiuni variate, contur imprecis, sters, iar in vecinatate osul
este demineralizat;
prin dezvoltarea tumorii, aceasta erodeaza compacta pe care o sparge, invadand
tesuturile moi.

Sarcomul condroblastic (Geschickter-Copeland, 1938)

tumora maligna ce apare la tineri, afectand epifizele oaselor lungi;
se caracterizeaza prin resorbtie osoasa, pe fondul careia apare osteoliza, care se mareste
progresiv;

 tumora distruge epifiza si invadeaza partile moi.

Sarcomul osos Ewing

se manifesta prin osteoliza, imprecis conturata, cu sediul diafizar, in jurul careia osul
este demineralizat;
procesul osteolitic se extinde rapid, erodeaza compacta si invadeaza tesuturile moi;
se produce o reactie periostala in lamele suprapuse la nivelul diafizei, realizand aspect
'in bulb de ceapa'.

Fibrosarcomul periostal
se manifesta prin osteolize marginale la nivelul compactei osului;

Metastazele osteolitice
se caracterizeaza prin zone osteolitice imprecis delimitate, ca numar si dimensiuni;
sedii variate, cel mai frecvent constatandu-se la nivelul oaselor boltii craniene, coloanei
vertebrale, coastelor, sternului, claviculei, bazinului si mai rar pe oasele membrelor;
metastazele osteolitice solitare apar in special in cancerul tiroidian si in hipernefrom
(tumori inalt diferentiate);
metastaze osteolitice multiple se produc la femei in special, in cancerul mamar primar.

Plasmocitomul osos
ca boala de sistem, se manifesta radiologic prin zone de osteoliza unice sau, mai
frecvent, multiple;
de dimensiuni diferite, bine delimitate;
localizate la nivelul oaselor craniene, coaste, oasele bazinului, oasele lungi ale
membrelor.

5. Osteolize in reticuloze lipoidice sau nelipoidice

Lipoidozele (tezaurismoze)

Boala Hand-Schuller-Christian (tulburarea metabolismului colesterinic)

se manifesta prin intinse zone de osteoliza, interesand

predominant oasele calotei craniene, cat si baza craniului;
aspect de 'harta geografica'.

se manifesta prin triada: diabet insipid, exoftalmie si imagini

osteolitice la nivelul craniului, cu aspect de 'harta geografica';
zonele osteolitice au diferite dimensiuni, unele depasind 6-7 cm,
cu contur neregulat, fara reactie de oseteoscleroza;
leziunile pot afecta si alte oase (bazin, maxilar).

Granulomul osos eozinofilic

reticuloza nelipoidica, care apare la tineri sub 20 ani;

se manifesta prin zone de osteoliza net circumscrise, fara reactie
perifocala;
localizari de electie in oasele plate: calota, coaste, bazin,
maxilar inferior;
este caracteristica vindecarea spontana - unii autori incadreaza
granulomul eozinofilic in categoria tumorilor benigne.

3.1.3. Osteonecroza

leziune osoasa care se produce in cazul obstruarii unui vas sanguin din os;

se poate instala in cazul unor procese infectioase (necroze septice) care determina embolii in
vasele intraosoase, sau in cazuri de traumatisme, care au drept urmare spasme vasculare durabile
cu ischemie consecutiva (necroze aseptice).

Necrozele osoase septice

se produc in procesele inflamatorii septice;

embolia microbiana obstrueaza vase de dimensiuni variate;
embolia produsa in vase cu dimensiuni reduse (iriga o zona
restransa din os), da osteonecroza limitata;

intervin osteoclastele care prin fenomenul de fagocitoza elimina

elementele necrozate, determinand o imagine de osteoliza;
daca vasul obliterat prin embolie a fost de calibru mare, se
produce o necroza osoasa mai intinsa;
datorita intreruperii circulatiei sanguine, in zona necrozata
elementele celulare mor, iar sarurile fosfo-calcice raman in
regiune, nemaiexistand torent circulator;
emboliile septice de la periferia zonei necrozate determina
fenomene inflamatorii locale;
hiperemia care se instaleaza are drept urmare o resorbtie
fosfocalcica din zona de os limitrofa portiunii necrozate, avand
ca urmare demineralizarea;
in zona din jurul segmentului necrozat intervin osteoclastele care
prin fagocitoza elimina micile necroze din zona;
odata realizata osteoporoza si osteoliza din jurul zonei
necrozate, se creeaza conditiile fizicale pentru vizualizarea
radiografica a segmentului necrozat, care isi pastreaza
opacitatea cunoscuta ca sechestru osos.
radiologic, sechestrul apare sub forma unui fragment osos dens,
inconjurat de o zona
radio-transparenta;
in osteomielita zona radio-transparenta este delimitata de obicei
prin scleroza osoasa.
sechestrele au dimensiuni, localizari si numar variat, avand
dimensiuni mici, sau intereseaza aproape integral diafiza unui os
lung;
dimensiunea sechestrului este in functie de bogatia
vascularizatiei, precum si de numarul si sediul emboliilor - in
cazuri in care osul are o vascularizatie abundenta cu numeroase
anastomoze, sechestrele prezinta dimensiuni mici;

daca vascularizatia este saraca, sechestrele pot fi de dimensiuni

mari;
necrozele osoase septice se intalnesc in cazuri de osteomielita
si de tuberculoza osoasa;
in osteomielita, sechestrele pot sa fie situate in spongioasa sau
in compacta;
sechestrele osoase in osteomielitele severe devin vizibilie
radiologic in interval de 4-6 saptamani, iar in formele obisnuite
apar dupa cateva luni
sechestrele coexista cu leziuni de osteoliza, de osteocondensare
si cu reactii periostale;
in tuberculoza osoasa, sechestrele au dimensiuni mici, fiind
constatate mai frecvent pe oasele scurte ale mainii;
este cunoscut faptul ca leziunea elementara osoasa initiala in
tuberculoza este osteoporoza, fapt care explica aspectul
demineralizat al sechestrelor din cursul tuberculozei osoase.

Necrozele osoase aseptice

afecteaza spongioasa epifizelor sau oasele scurte, aparand de

obicei la persoane in varsta tanara;
mecanismul de producere al osteonecrozelor aseptice nu este
elucidat;
radiologic, se constata modificari de structura a spongioasei
oaselor mici (scafoid, semilunar) sau spongioasei epifizelor
(femur), constand in demineralizare, urmata de mici zone
osteolitice, cu prabusiri de travee osoase;
in stadii mai avansate epifiza este deformata, cu aspect
fragmentat;
vindecarea se produce lent, in cativa ani, reconstituindu-se
epifiza care insa va avea un aspect deformat;
spatiul articular in tot timpul evolutiei procesului va fi usor largit;

dupa vindecare, incongruenta articulara se va instala, va favoriza

dezvoltarea leziunilor degenerative ale articulatiei respective,
constituindu-se modificari artrozice;
localizarile cele mai frecvente ale necrozelor aseptice sunt:
necroza capului femural denumita boala Calv-Legg-PerthesWaldenstrm, necroza capului metatarsianului II denumita boala
Khler-Freiberg, necroza scafoidului tarsian sau boala Khler,
necroza semilunarului sau boala Kienboeck, necroza apofizei
tibiale anterioare sau boala Osgood-Schlatter-Lannelongue,
necroza aspetica vertebrala sau boala Calv, apofizita vertebrala
Scheuermann Mau.

3.2. Leziuni ososase reconstructive

leziunile elementare osoase care reconstruiesc osul sunt

osteoscleroza, periostoza, osificarile heterotope si distrofiile osoase.
3.2.1. Osteoscleroza

osteoscleroza este o leziune elementara radiologica, reprezentata

de depunerea de saruri fosfo-calcice in exces in anumite regiuni ale
unuia sau mai multor oase, constand in ingrosarea traveelor pana la
stergerea spongioasei si uneori a canalului medular;
in interiorul osului spatiile conjunctive, inclusiv in cele din canalele Havers, unde exista o
circulatie limfatica, se realizeaza conditiile necesare osteogenezei, cu aparitia unor focare de
osteoscleroza. In raport cu sediul osteogenezei se produce spongioscleroza si endostoza.

Spongiosleroza

reprezinta producerea de os nou la nivelul spongioasei;

datorita incetinirii circulatiei limfatice, intr-o regiune a
spongioasei, are loc metaplazia tesutului conjunctiv din spatiile
spongioasei, care devine osificabil;
traveele osoase se ingroasa, prin apozitii de saruri minerale, pe
de alta parte se formeaza noi travee osoase pentru ca in final sa

se produca o densificare a osului, pana la disparitia spatiilor

spongioasei, cu os compact, eburnat;

procesul poate interesa o singura zona din spongioasa unui os,

mai multe zone din acelasi os sau din oase diferite, astfel ca
spongiosleroza poate sa fie monostica si monotopa, monostica
si politopa sau poliostica si politopa.

Endostoza

reprezinta formarea de os nou la nivelul compactei - procesul de

scleroza osoasa se produce pe fata interna a compactei, unde
exista conditiile favorabile osteogenezei in spatii largi cu tesut
conjunctiv osificabil;
endostoza poate determina obstruarea canalului medular.

1. Osteoscleroza in procesele inflamatorii osoase

Osteomielita

se insoteste de formarea unei osteoscleroze abundente care se

traduce prin modificari de structura (stergerea spongioasei si
disparitia canalului medular);
modificari de dimensiuni (osul este ingrosat);

modificari de forma (osul este deformat);

Tuberculoza osoasa

osteoscleroza se produce dupa cateva saptamani de la inceputul

bolii si este rezultatul inversarii ritmului circulator din os, care
este incetinit datorita modificarilor cicatriceale locale.

produce o slaba reactie osteogenica, fapt explicat prin

modificarile distrofice de tip lipoidic ale tesutului conjunctiv
intraosos, care devine impropriu calcificarii;
scleroza osoasa se produce in perioada de stabilizare a
procesului si este putin abundenta.

Sifilisul osos

este o inflamatie cronica, ce se insoteste de o bogata scleroza

osoasa;
sifilisul congenital tardiv, prezinta o puternica reactie de scleroza
osoasa pe anumite segmente scheletice, in special la nivelul
tibiei;
tibia este ingrosata, curbata si cu puternica remaniere
structurala, cu disparitia spongioasei, cu aspectul de tibie in
iatagan;
sifilisul prin contaminare se manifesta prin osteoscleroza (in
stadiul tertiar al bolii), asociata cu numeroase gome, realizand
forma sclero-gomoasa a sifilisului osos.

2. Osteoscleroza in distrofiile osoase

Osteomul osteoid

are loc condensarea osoasa in jurul unei mici zone osteolitice

care este denumita nidus (cuib);
poate afecta orice os, exceptand craniul;

mai frecvent se localizeaza la femur si tibie.

Osteodistrofia deformanta Paget

distrofie osoasa caracterizata prin resorbtia complexului fosfocalcic din anumite zone ale oaselor afectate si mutatia acestuia
in vecinatate, in alte zone ale osului;
nu se insoteste de eliminarea din organism a sarurilor fosfocalcice, cu aspect anarhic al structurii osoase;
are loc o rarefactie masiva (compacta fasciculata, spongioasa
porozata), care alterneaza in zone invecinate cu
osteocondensare neregulata, dezordonata.
modificarile fac ca osul sa fie fragil, mai putin rezistent, fapt
reflectat de incurbarile segmentelor afectate si tasarea corpilor
vertebrali.

Meloreostoza Leri

(melos=membru, reo= a curge) este o hiperostoza care apare

mai ales la baieti, intre 6 si 10 ani;
proces de endostoza, caracterizat prin imagini de scleroza in
forma de benzi, dispuse in lungul unor segmente osoase ale
unui membru;

uneori leziunile sunt poliostice si politope.

Osteopoichilia

exista sub doua forme: opacitati nodulare (tipul AlbersSchnberg) si opacitati liniare in forma de striuri (tipul
Voorhoeve).
Osteopoichilia Albers-Schnberg

denumita si osteopatia condensata diseminata, sau boala

oaselor patate (poikilos= patat);
afectiune de etiologie necunoscuta cu caracter familial, adeseori
manifestata prin procese de osteoscleroza;

caracterizata prin opacitati nodulare cu diametru cuprins intre 3

si 10 mm, situate in spongioasa;
mai frecvente in oasele mainii, piciorului si in epifizele oaselor
lungi.

Osteopoichilia Voorhoeve

se manifesta prin opacitati in forma de benzi paralele dispuse in

lungul osului, conferind un aspect striat segmentelor afectate;
sediu de predilectie in metafizele si epifizele oaselor lungi.
Osteopetroza Albers-Schonberg (boala oaselor de marmura)

afectiune ereditara si familiala caracterizata prin cresterea

considerabila a densitatii oaselor, datorita unui dezechilibru intre
procesele de resorbtie si constructie osoasa;
oasele au aspect eburnat (fildes) sau de marmura;

canalele medulare sunt disparute, ca si ochiurile spongioasei;

oasele lungi pot fi curbate usor si prezinta imagini de fracturi

consolidate;
la nivelul oaselor craniene, osteoscleroza realizeaza aspect de
masca;
scleroza osoasa produce micsorarea orificiilor de trecere a
formatiunilor neuro-vasculare craniene, producand grave
tulburari de deglutitie, de fonatie, atrofia nervilor optici, paralizie
faciala;
corpii vertebrali sunt osteocondensati;
uneori se constata un aspect stratificat, etajat al condensarii
osoase.

Boala Camuratti-Engelmann

se manifesta prin osteoscleroza produsa prin tulburarea

procesului de tubulatie osoasa;
afectiune rara, ereditara, caracterizata prin ingrosarea fusiforma
a diafizelor;
procesul de osteoscleroza, care oblitereaza canalul medular;
zona de scleroza osoasa este net delimitata spre epifize care nu
sunt afectate.
Hiperostoza frontala interna (sindromul Morel-Morgagni-Stuart)

intereseaza in 90% sexul feminin, cu etiologie neprecizata;

radiologic se constata hiperostoza neregulata a frontalului care
poate ajunge la grosimea de 2 cm;

clinic se manifesta cu ameteli, pareze, tulburari psihice;

este necesar diagnosticul diferential cu tumorile cerebrale.

3. Osteoscleroza in bolile sanguine

in unele anemii cu splenomegalie, apare osteomieloscleroza;

se observa mai ales la copii;

se manifesta cu scleroza osoasa care inlocuieste maduva osoasa;

modificarile evidente apar la nivelul oaselor lungi si corpilor vertebrali.

4. Osteoscleroza in intoxicatii cu metale si metaloide

Osteosleroza bismutica

se caracterizeaza prin benzi opace la nivelul metafizei oaselor

lungi ale membrelor;
apar dupa tratamente cu preparate de bismut.

Osteoscleroza in saturnism

are loc o intoxicatie cu plumb;

aparitia benzilor de osteoscleroza la nivelul regiunii diafizoepifizare .
Osteoscleroza in intoxicatii cronice cu fosfor

se caracterizeaza prin osteo-condensare sub forma de inele la

nivelul oaselor tarsiene;
osteocondensare sub forma de benzi la nivelul metafizelor
oaselor lungi.

5. Osteoscleroza in tumorile osoase

Condensarea osoasa poate aparea in cursul tumorilor benigne si a celor maligne.

Osteomul

tumora benigna care se manifesta prin condensare osoasa de

dimensiuni variate, omogena, bine conturata, avand sediul de
electie la nivelul sinusurilor frontale;
alteori osteomul este localizat pe oasele boltii craniene.

Osteosarcomul osteocondensant

se caracterizeaza printr-o neoformatie osoasa anarhica,

interesand o anumita portiune din os;
pune dificile probleme de diagnostic diferential cu forma
condensanta a osteomielitei;
trasaturile particulare ale osteosarcomului sunt reprezentate de
cresterea rapida, nelimitata a procesului, care depaseste
compacta;
invadeaza partile moi cu formarea de os nou atat la nivelul
compactei, cat si a periostului.

Metastaze osoase condensate

se intalnesc in special in cancerele de prostata si in cancerele cu

celule mucipare (cancere bronsice si cancere de tub digestiv);
radiologic se constata zone de condensare osoasa in numar si
forme variate.

3.2.2. Periostoza
periostoza (apozitie osoasa periostala) este o leziune elementara osoasa reprezentata de
formarea de os la nivelul periostului;
in mod normal, periostul (membrana fibro-elastica prezentand o vascularizatie bogata care
inveleste osul) nu are expresie radiologica.
vascularizatia periostului are legaturi stranse cu vascularizatia osului si cu vascularizatia
musculaturii adiacente;
solidaritatea circulatorie se evidentieaza si in cazuri patologice, tulburarile circulatorii
intraosoase, respectiv din musculatura, reflectandu-se la nivelul periostului;
staza venoasa in cazuri de varice, ca si hiperemia de tip inflamator de la nivelul osului, au
repercursiuni la nivelul periostului, traduse prin aparitia periostozei.
daca se produce o congestie periostala datorita traumatismelor sau inflamatiilor, tesutul
fibros al periostului se edematieaza, devenind un mediu osificabil;
osteogeneza periostala este favorizata de faptul ca in vecinatatea periostului edematiat exista
din abundenta saruri fosfocalcice;

concomitent cu congestia periostala la nivelul osului se produce hiperemie;

congestia periostala se soldeaza cu edemul periostal, iar hiperemia osoasa cu resorbtia

sarurilor fosfo-calcice;
se realizeaza cele doua conditii necesare osteogenezei: edemul preosos periostal si surplus
calcic la nivelul osului, care va fi transmutat la nivelul periostului.

Radiologic:

la inceput apozitia periostala are un aspect de opacitate calcara

destramata, neomogena, nestructurata;
imaginea de periostoza devine evidenta radiologic dupa 2-3
saptamani de la inceputul tulburarilor circulatorii periostale;
reactia periostala poate fi locala, regionala sau generala;
periostoza monoostica sau poliostica, cu aspect regulat sau
neregulat;
periostoza cu apozitii lamelare suprapuse amintind imaginea
bulbului de ceapa;
reactia periostala este sub forma de spiculi perpendiculari pe
diafiza oaselor lungi sau pe oasele craniene;
reactia periostala poate sa ingroase osul si sa realizeze aspect
de hiperostoza;
procesul de periostoza poate persista intreaga viata;
in cazuri de osteomielita periostoza este inglobata in compacta
osului alaturi de osteoscleroza pe o perioada variabila (luni-ani);
in cadrul periostozelor, trebuie amintite osteofitele.
Osteofitul

este o osificare formata la nivelul unei insertii ligamentare;

prin actiuni mecanice puternice se produc rupturi de fibre
ligamentare, inclusiv ale unor mici vase sangvine, urmate de

vasodilatatie reflexa, edematierea tesuturilor conjunctive, cu

creerea conditiilor de osteogeneza;

surplusul calcic este asigurat prin solidaritatea circulatorie osperiost, iar vasodilatatia periostala se reflecta si in os unde
determina demineralizare si astfel se poate produce o
transmutatie fosfo-calcica din os la nivelul tesutului periosos
edematiat;
osteofitul are tendinta de a resorbi, dar persistenta solicitarilor
mecanice contribuie la mentinerea conditiilor necesare
osteogenezei;
osteofitul apare sub aspecte variate : in varf de lance, in forma
de carlig, de cioc;
cand au dimensiuni mari, dau aspect caricatural (imagine de
corn de rinocer, in flacara);
osteofitele posterioare ale coloanei cervicale produc ingustari ale
gaurii de conjugare si compresiuni vasculo-nervoase;
osteofitul este o leziune caracteristica si proceselor degenerative
artrozice;
trebuie deosebit de sindesmofit care este o punte osoasa
dispusa vertical intre unghiurile a doua vertebre adicente;
sindesmofitul se produce prin osificarea inelului fibros al discului;
este caracteristic spondilitei anchilopoetice cand se realizeaza
aspectul in coloana de bambus.

1. Periostoza in inflamatii osoase

Osteomielita stafilococica

in osteomielita apare o reactie periostala care imbraca aspecte

variate;
reactia periostala este regulata, dubland compacta osului, alteori
este neregulata sub forma unor calcificari spiculare, unghiulare si
cu creneluri;

aspectele pseudo-tumorale, cu mici spiculi dispusi perpendicular

sau cu dispozitie diafizara, uni sau multistratificata, pun
probleme de diagnostic diferential cu osteosarcomul si cu
sarcomul Ewing;
la nivelul oaselor late atinse de osteomielita, se constata rareori
reactie periostala.

Sifilisul osos

se insoteste de o marcata reactie periostala;

Sifilisul congenital precoce
prezinta o reactie periostala poliostica care se constata imediat dupa nastere;
reactia periostala este separata de compacta diafizara pe care o dubleaza, de obicei
simetrica;
in dactilita sifilitica apare o marcata reactie periostala;
diagnosticul diferential al periostozei sifilitice trebuie facut cu periostoza din rahitism si
scorbut;
prin tratament antiluetic se produce stergerea reactiei periostale.

Sifilisul congenital tardiv

intre 5 si 15 ani prezinta de asemenea reactie periostala;
se realizeaza imaginea de tibie in iatagan care reflecta osteosleroza si periostoza.

Luesul prin contaminare

se poate asocia cu periostoza;
periostoza intereseaza coastele, tibia, sternul, oasele mainii;
in sifilisul tertiar, in forma sclerogomoasa se constata de asemenea periostoza.

Tuberculoza osteoarticulara

se insoteste rar de reactie periostala;

periostoza poate fi intalnita in special la varsta tanara, la oase in

crestere;

localizarea cea mai frecventa a periostozei in leziunile osoase

tuberculoase este reprezentata in special de oasele scurte ale
mainilor, realizand forma denumita spina ventoza;

sunt afectate metacarpienele, metatarsienele, falangele si

uneori radiusul;

osul afectat este sediul unor demineralizari si osteolize, care se

asociaza cu o reactie periostala in manson;

reactia periostala poate fi constatata in tuberculoza articulara, in

special la nivelul soldului, genunchiului si cotului.

Actinomicoza

poate determina leziuni osoase si respectiv periostale, prin

extensia procesului prin contuguitate;
in actinomicoza pulmonara se pot produce reactii periostale pe
coastele din vecinatate.
Procesele inflamatorii periosoase (miozite, celulite)

au uneori repercursiuni asupra periostului, pe care il

congestioneaza si il edematieaza;
favorizeaza osteogeneza periostala variata: spiculi sau lamele
care dubleaza compacta.

2. Periostoza in leziuni traumatice

in traumatisme cu formarea de hematoame subperiostale sau musculare se pot produce

periostoze.

3. Periostoze in afectiuni reumatismale si colagenoze

Poliartrita cronica evolutiva

Spondilita anchilozanta

se insoteste de reactie periostala sub forma de spiculi sau de

lamele la nivelul falangelor, metacarpienelor si metatarsienelor,
precum si la nivelul oaselor antebratului si gambei;
nodulii Hebenden reprezinta osteofite (reactii periostale).

se asociaza cu reactie periostala la nivelul ischioanelor si

oaselor iliace, unde realizeaza o periostoza destramata in forma
de spiculi.

Artrozele

se insotesc frecvent cu reactii periostale, mai ales la nivelul

articulatiei coxofemurale, genunchilor, articulatiilor sacroiliace;
la calcaneu, se manifesta sub forma de pintene periostal.

4. Periostoze in afectiuni dismetabolice

Rahitismul (avitaminoza D)

Scorbutul infantil (avitaminoza C)

modificarile radiologice apar intre luna a 6-a si 18 de viata;

se pot insoti de reactie periostala, sub forma de lamele care
dubleaza compacta diafizelor.

apare ca si rahitismul dupa a 6-a luna de viata;

se asocieaza cu reactie periostala indusa de hematoamele
subperiostale.

Guta (hiperuricemie)

se manifesta alaturi de zonele osteolitice cu reactie periostala la

nivelul falangelor.

5. Periostoze in discrinii

Acromegalia

se insoteste de periostoza la nivelul falangelor si pe crestele de

insertie muscu-lara ale altor oase.

Osteodistrofia fibroasa generalizata (boala Recklinghausen,

hiperparatiroidismul primar)
se asociaza uneori cu reactie periostala sub forma de
proeminente la nivelul oaselor care prezinta imagini de chiste si
de tumori cu mieloplaxe.

6. Periostoze in tulburari circulatorii

Varicele membrelor inferioare

se insotesc cu leziuni de periostoza si hiperostoza;

se constata reactii periostale sub forma de spiculi sau de
calcificari neregulate la nivelul oaselor gambei, care apar
deformate, ingrosate.

Arteritele diabetice si arteritele senile

se pot manifesta prin reactii periostale neregulate la nivelul

oaselor piciorului.

7. Periostoza in tumorile osoase

Osteosarcomul

in cele doua variante osteolitica si osteocondensanta se poate

asocia cu reactie periostala, care imbraca mai multe aspecte;

in cazurile de osteosarcoame osteolitice care distrug compacta

osului si invadeaza partile moi, periostul din vecinatatea zonei
tumorale este deslipit de os si reactioneaza realizand imaginea
de pintene periostal, cu forma triunghiulara (triunghiul mortii
descris de Coodmann).

in unele cazuri, reactia periostala este sub forma de spiculi,

perpendiculari pe diafiza osului realizand varianta radiara a

osteosarcomului: in acest caz calcificarile se produc paralel cu

traiectele vaselor osului care sunt perpendiculare pe diafiza;

Sarcomul Ewing

dominat de o simptomatologie de tip inflamator;

radiologic se caracterizeaza prin osteoliza diafizara, asociata cu
reactie periostala sub forma de lamele suprapuse, cu aspect in
bulb de ceapa;
aspectul clinic sugereaza o osteomielita, dilema diagnostica fiind
inlaturata prin tabloul radiologic net diferentiat in cele doua
afectiuni.

Sarcoamele periostale

alteori osteosarcomul se insoteste de reactie periostala in lamele

suprapuse in forma de bulb de ceapa la nivelul diafizei,
realizand varianta diafizara a osteosarcomului.

produc calcificari in tesuturile moi situate in vecinatatea osului,

cu reactie periostala si osteolize marginale.

Metastazele osoase

se pot asocia cu reactii periostale;

in cancere mamare, apar zone osteolitice asociate cu reactii
periostale.

8. Periostoza in alte procese tumorale si in boli de sistem

Meningioamele boltii craniene

se insotesc de reactii periostale.

Limfogranulomatoza maligna

se poate manifesta intr-o proportie redusa de cazuri cu reactie

periostala;
intereseaza mai ales oasele lungi (humerus, femur).

Sarcoidoza (boala Besnier-Boeck-Schaumann)

Leucemiile

leziunile principale sunt reprezentate de mici imagini osteolitice,

se asocieaza uneori cu reactie periostala diafizara.

se pot insoti cu reactii periostale diafizare, datorita infiltratiilor

leucozice care decoleaza periostul.

Cancerul pulmonar

se insoteste uneori de reactie periostala la nivelul oaselor,

aspect care se include in cunoscuta osteoartropatie
hipertrofianta pneumica (boala Pierre-Marie);
bolnavii prezinta degete hipocratice, expresie a tulburarilor
circulatorii;
dupa exereza tumorii reactia periostala regreseaza;
alte procese pulmonare care se asociaza cu tulburari circulatorii
periferice si consecutiv de reactii periostale: supuratii pulmonare
cronice, bronsite cronice, bronsiectazii.

3.3. Tulburari distrofice osoase

distrofiile osoase se caracterizeaza prin tulburari cantitative si calitative care modifica

profund macrostructura compactei si spongioasei oaselor;

osul este alcatuit din insule de tesut de slaba calitate, alternand cu insule de fibroza;

leziunea initiala este constituita de demineralizarea osoasa dezordonata, produsa prin

hiperemie;

procesul de reconstructie nu mai are loc si tesutul conjunctiv eliberat de complexul fosfocalcic va suferi alterari distrofice, cu fibrozarea sau/si lichefierea sa, cu aparitia de formatiuni
chistice.

sarurile fosfocalcice desprinse de pe matricea conjunctiva osoasa pot sa fie vehiculate pe

cale vasculara si apoi eliminate prin fluxul urinar, modalitate intalnita in distrofiile osoase cu
eliminare de saruri fosfocalcice (boala Recklinghausen);

in alte situatii, complexul fosfocalcic nu este eliminat din organism, depunandu-se in mod
dezordonat in acelasi os, pe zone osificabile, aspect constatat in distrofii osoase, dar fara
eliminarea sarurilor calcice (boala Paget).

distrofiile osoase pot fi:

monostice si monotope: chistul solitar si osteomul osteoid ;

poliostice: osteodistrofia fibroasa Jaff - Lichtenstein ;

generalizate: osteita deformanta Paget.

aspectul radiologic al distrofiilor osoase este variabil in functie de tipul leziunii;

sunt afectate oricare dintre elementele macrostructurii: compacta, spongioasa, canalul

medular;

osul este demineralizat, translucid, sticlos, cu opacitate redusa;

compacta este subtiata, infoiata, fasciculata;

spongioasa prezinta retea de trabecule cu ochiuri mari, cu travee subtiate, cu aparitia de

formatiuni chistice sau polichistice;

canalul medular este largit;

alaturi de modificarile de resorbtie osoase, se constata si fenomene de reconstructie osoasa

sub forma de insule calcare, anarhice, dezordonate, conferind osului aspectul vatos,
destramat, in unele cazuri cu producere de reactii periostale;

datorita modificarilor macrostructurii, osul este mai putin rezistent la actiunile mecanice si
apar deformari, modificari de contur, de forma si dimensiune ale oaselor afectate.

Tulburari de forma ale oaselor:

modificarile macrostructurii osoase reprezentate de leziunile

elementare osoase (osteoporoza, osteoliza, osteoscleroza,
periostoza, osteonecroza), precum si leziunile de tip distrofic
osos, cand afecteaza zone intinse ale unor piese scheletice si
leziunile sunt accentuate, pot apare modificari de forma ale
segmentelor respective;
modificari elementare de forma ale oaselor sunt reprezentate de
scoliostoza si edostoza.

3.3.1. Scoliostoza

se caracterizeaza prin curbarea axului osului respectiv;

modificari de tip scoliotic intalnim intr-o serie de afectiuni osoase caracterizate in prin-cipal
prin tulburarea resorbtiei osoase, ceea ce determina o scadere a rezistentei la soli-citari
mecanice ale osului respectiv.

1. Scoliostoze in osteoartropatii dismetabolice

Osteoartropatia rahitica

manifestata prin scoliostoze ale oaselor lungi;

expresie a demineralizarii accentuate si a diminuarii rezistentei
osoase.

Osteomalacia (rahitismul adultului)

se produce o marcata osteoporoza cu stergerea macrostructurii;

se constata frecvent scoliostoze ale oaselor lungi.

2. Scoliostoze in distrofii osoase

Osteodistrofia fibroasa localizata (boala Jaffe-Lichtenstein)

se manifesta prin scoliostoza unilaterala a femurului;

profunda dezorganizare a macrostructurii osoase.

Osteodistrofia fibroasa generalizata Recklinghausen

demineralizare cu leziuni chistice si polichistice;

incurbarea oaselor lungi ale membrelor.

3. Scoliostoze in procese tumorale

Condroamele oaselor mainilor

in special eccondroamele, pot determina scoliostoze ale

metacarpienelor si falangelor.

4. Scoliostoze in displazii encondrale

Boala Bassel-Hagen

este o condrodisplazie, manifestata prin incurbarea radiusului si

lipsa de dezvoltare a extremitatii inferioare a cubitusului .

Boala Madelung

este o condrodisplazie complexa tradusa prin radius incurbat, cu

dezvoltarea dorsala marcata a fetei articulare a acestuia.

5. Scoliostoze in displazii conjunctive

Osteopsatiroza Lobstein

se manifesta prin hipostoza, scoliostoza si fracturi in os patologic

reflectand rezistenta redusa a oaselor.

3.3.2. Edostoza

edostoza sau osul suflat este o leziune elementara de forma reprezentata de cresterea
localizata a dimensiunilor unui os, in legatura cu presiuni marite din interiorul osului,
determinate de procese care se dezvolta in canalul medular;

presiunea este urmata de desprinderea unei cantitati de saruri fosfocalcice de pe trabeculele

osoase rezultand resorbtie osoasa;

conturul zonei de resorbtie osoasa este imprecis;

daca presiunea este intermitenta, se poate produce in perioada de acalmie osteogeneza in

zona respectiva, relizandu-se aspectul de os suflat.

3.3.3. Displazii osoase

displaziile osoase se produc datorita tulburarilor de organogeneza, fiind reprezentate de

modificari de forma si de structura care au loc in perioada de crestere si de osificare,
respectiv de modelare si tubulatie osoasa;

este cunoscut faptul ca piesele scheletice se dezvolta prin doua mecanisme de crestere, cel
encondral (prin care osul creste in lungime) si periostal (prin care osul creste in grosime);

tulburarea in crestere si osificare poate interesa oricare din cele doua mecanisme mentionate,
dand nastere la displazii encondrale si periostale;

mai exista grupa displaziilor determinate de tulburarea mecanismului de modelare si

tubulatie osoasa, caracterizate prin osteocondensare.

A. Displazii determinate de tulburarea mecanismelor de crestere in dimensiune ale

oaselor (modificari de forma si dimensiune ale oaselor)
1. Displazii osoase cu mentinera echilibrului intre cresterea encondrala si
cea periostala:

hiperplazia caracterizata prin cresterea in dimensiune a tuturor segmentelor osoase

cunoscuta sub denumirea de gigantism, existind si posibilitatea cresterii numai a unor
segmente (gigantism partial);

hipoplazia definita prin oase de dimensiune redusa, care isi pastreaza forma si structura,
realizind aspectul de nanism.

2. Displazii osoase cu ruperea echilibrului intre cresterea encondrala si cea

periostala, in favoarea unuia din ele.
1. Displazii periostale (conjunctive)

sunt expresia tulburarii mecanismului de osificare periostala, cresterea encondrala fiind

normala;

oasele afectate au lungime normala, insa sunt subtiri, gracile, osteoporotice;

aspect de os hipostotic, cu compacta subtire si spongioasa osteoporotica, fapt pentru care

rezistenta la incarcare osoasa este redusa, osul incurbindu-se (scoliostoza) sau fractu-randuse frecvent.

osteogeneza imperfecta Vrolick, sau boala sclerelor albastre;

manifesta de la nastere, cu prognostic fatal;
caracterizata prin oase scurte ale membrelor datorita frac-turilor multiple, urmate de
calusuri exuberante, care le ingroasa.

osteopsatiroza Lobstein
prognostic favorabil;

 caracterizata prin prezenta unor oase ale membrelor de lungime normala, dar cu diafize
subtiri, translucide, hipostotice, incurbate, cu compacta foarte subtire si spongioasa
osteoporotica;
fracturari frecvente, a caror consolidare se face cu dificultate;
la nivelul incurbarilor mai accentuate se produc zone Looser, sub forma unor benzi de
transparenta transversala, iar corpii vertebrali sunt demineralizati, tasati,cu aspect
biconcav.

Fig 12.1. Osteopsatiroza Lobstein cu fracturi multiple si calusuri ; bolta craniului subtiata,
turtita in sens vertical, deformata in bereta cu depasirea bazei craniului.

2.

Displazii encondrale (condro-displaziile)

sunt afectiuni osoase determinate de tulburarile care apar in dezvoltarea cartilajelor de

crestere, mecanismul periostal desfasurindu-se normal;

ruperea echilibrului intre cresterea encondrala si cea periostala in favoarea primului se

soldeaza cu aspectul de nanism dizarmonic: oasele lungi ale membrelor sunt groase, avind
numai jumatate din lungimea normala, cu epifize latite, cu aspect de epifize in paleta, craniul
are o baza larga, vertebrele sunt turtite, biconcave, conducind la scolioze, nucleii epifizari
sunt fragmentati;

in ansamblu vor prezenta deformari de ax, cu incurbari, incongruente

articulare, urmate de formarea de artroze. In aceasta categorie sunt
cuprinse:

Fig 12.2. Sindrom Morquio : corpi vertebrali turtiti, cu aspect biconcav

datorita afectarii cu predilectie a punctelor de crestere si osificare vertebrala,
realizand platispondilie generalizata ; epifizele oaselor lungi au nuclei epifizari,
fragmentati, cu epifizele deformate.
sindromul Morquio caracterizat prin platispondilie gene-ralizata si deformari ale
epifizelor;

sindr
omul Hurler caracterizat prin nanism dizarmonic: cap mare, cifoza,
brate scurte, miini groase si late, abdomen proeminent, torace in
clopot, hepato-splenomegalie; craniul are dimensiuni marite, oasele
boltii ingrosate, orbitele indepartate; vertebrele sunt turtite determinind
cifoza sau cifoscolioza, cu coaste latite, nucleii epifizari sunt
neomogeni, oasele carpului sunt hipostotice, mici, cu metacarpiene de
forma conica, fiind groase diafizar si subtiri la extremitatea carpiana .

Fig 12.3. Sindrom Phaundler-Hurler (gargoilism) : metacarpiene de aspect conic ;

nuclei ososi epifizari, fragmentati, cu deformarea epifizelor

acondroplazia Parrot este o displazie determinata de tulburarea

functiei cartilajului de crestere diafizo-epifizar, osificarea periostala
fiind normala, ceea ce conduce la un nanism disproportionat; bolnavii
acondroplazici prezinta un torace normal, cu oasele membrelor
inferioare scurte cu grosime normala, dar cu epifize hipertrofiate, cu
aspect de maciuca; tibia este mai scurta decit peroneul; capul are

dimensiuni mari; bazinul este deformat cu strimtoarea pelvina

diminuata, iar vertebrele turtite, determina cifoza sau cifoscolioza
Fig 12.4. Acondroplazia Parrot : metafize largite si ingrosate, cu epifize hipertrofiate si
deformate in paleta.

3.
Displaziile directionale

sunt constituite din afectiunile osoase in care cartilajul de crestere se dezvolta normal
cantitativ, dar in sens aberant si nu in lungimea osului;

uneori, cartilajul de crestere migreaza subperiostal si determina excrescente cartilaginoase

care ulterior se calcifica rezultand exostoze multiple.

Boala exostozanta (exostoze cartilaginoase multiple) se

manifesta prin excrescente osoase cu dimensiuni si forme
variate: in ciuperca, in forma de carlig, etc;
exostozele se constata numai pe oasele care au dezvoltare encondrala;
osul nu mai creste in lungime, deoarece cartilajul migreaza subperiostal si formeaza
excrescente marginale, care initial sunt osificate, central si cartilaginoase periferic;
ulterior au structura analoaga osului;

Fig 12.5. Exostoze osteogenice: excrescente osoase, multiple, bilaterale, simetrice, in forma de
carlig

se produc pe oasele lungi: femur si tibie, radius si cubitus, alteori,

portiuni din cartilajul de crestere migreaza aberant in osul respectiv.

Condromatoza osoasa

 este expresia migrarii cartilajului de crestere in os, determinand insule cartilaginoase

care se manifesta radiologic prin zone de osteoliza rotunde, cu sediul in plin os
(encondroame) sau in periferie (eccondroame);
condromatoza este localizata la oasele extremitatilor membrelor si in oasele lungi ale
membrelor;
formatiunile cartilaginoase produc suflarea osului (edostoze).

Boala Ollier
varietate de condromatoza care afecteaza o jumatate din schelet, oasele respective
avand lungime mai mica decat cele din jumatatea controlaterala;
pot prezenta scolioze si fracturi.

B. Displazii determinate de tulburarea mecanismelor de tubulatie si de modelare

ale oaselor

apar in perioada de crestere;

traduse prin modificari de forma si de structura.

1. Displazii prin tulburarea procesului de tubulatie

se caracterizeaza prin absenta sau dimensiunile reduse ale canalului medular;

se datoresc lipsei resorbtiei osoase pe conturul intern al compactei.

Boala Camuratti -Engelmann

este tipul de displazie prin tulburarea procesului de tubulatie;

diafiza oaselor este deformata, cu condensare masiva, canalul

medular fiind disparut;

 osificarea periostala determina ingrosari ale segmentelor respective, cu

diafiza fusiforma;

boala este ereditara si se constata la copii intre 1 si 5 ani.

Fig 12.6. Boala Camurati-Engelmann : condensare masiva a diafizei, cu canal medular

disparut

2.
Displazii prin tulburarea procesului de modelare osoasa

actiunea modelanta osoasa este perturbata ereditar, prin lipsa de adaptare a celulelor
mezenchimale pentru actiunea osteoclastica;

Boala oaselor de marmura (osteopetroza) sau boala AlbersSchnberg

se caracterizeaza prin osteocondensare masiva datorita actiunii osteoblastice cu
endostoza si spongioscleroza interesand oasele lungi, bazinul, coloana vertebrala,
coastele, claviculele, craniul;
canalul medular al oaselor lungi este ingustat sau disparut;
spongioasa este inlocuita cu os eburnat;
extremitatile oaselor lungi sunt ingrosate in maciuca;
uneori se constata un aspect striat al oaselor alcatuit din alternante de benzi de
opacitate diferita;
oasele bazinului prezinta condensari curbilinii paralele cu creasta iliaca;
oasele sunt fragile si se fractureaza frecvent.

Fig 12.7. Boala Albers-Schonberg (boala oaselor de marmura) metafize deformate in maciuca, cu striatii
transversale la nivel metafiziar (sagetile) ; vertebre cu aspect in sandwich, linii opace acciforme, paralele cu
crestele iliace.

3.4. Osteoartropatii traumatice

3.4.1. Fracturi osoase
reprezinta intreruperea continuitatii unui os, determinata de actiunea unor agenti traumatici a
caror intensitate a depasit rezistenta segmentului scheletic (frango = a rupe);

 examenul radiologic are o importanta deosebita in stabilirea diagnosticului, prognosticului si

in urmarirea evolutiei fracturii in timpul tratamentului, pana la vindecare;
examenul radiografic se va efectua in cel putin doua incidente perpendiculare una pe cealalta,
uneori fiind necesare si incidente suplimentare;
examenul radiologic:
furnizeaza informatii valoroase in traumatismele osoase;
confirma supozitia clinica de fractura, evidentiind solutia de disconstinuitate osoasa;

precizeaza sediul fracturii, numarul fragmentelor si deplasarea acestora;

aspectul traiectului fracturii permite aprecierea mecanismului de actiune al agentului

traumatic, aducand informatii importante din punct de vedere medico-legal;
da informatii privind structura osului fracturat, permitand stabilirea tipului de fractura,
in os sanatos sau patologic;
arata daca reducerea si cooptarea fragmentelor fracturate s-a efectuat in pozitie corecta
sau vicioasa;

permite urmarirea evolutiei fracturii, respectiv studiul formarii calusului.

Fig 12.8.Tipuri de fracturi:1,2, - fisuri, 3 fractura in Y, 4 fractura in T, 5

fractura in lemn verde

1.Fracturile oaselor sanatoase

pot sa fie: fracturi inchise (fragmentele fracturate nu comunica cu exteriorul) sau fracturi
deschise (datorita leziunilor partilor moi comunica cu exteriorul);
fracturile produse in oase sanatoase sunt grupate in functie de intensitatea si durata
traumatismului in:
fracturi de forta care sunt produse de un traumatism unic violent;
fracturi de oboseala sau de durata, produse datorita unor solicitari mecanice, de
intensitate redusa dar de durata, care actioneaza mereu asupra aceleiasi regiuni;

Fig 12.9. Fractura de mars metatarsianul II si cu calus postfractura de oboseala, pe

metatarsianul III.

fracturile de oboseala mai sunt denumite si fracturi spontane (de

primul tip) si trebuie diferentiate de fracturile spontane de tipul al
doilea, respectiv de fracturile in os patologic.

fractura se poate produce la locul de

aplicare al agentilor traumatici (fracturi directe)
sau la distanta (fracturi indirecte);
fracturile directe se produc la locul
de aplicare al agentului traumatic, fiind
mai ales afectate oasele superficiale
(clavicula, cubitus, tibia);

 fracturi indirecte sunt cele mai frecvente si se produce la distanta de locul de aplicare
al agentului traumatic;
in caz de cadere, prin sprijinire pe mana, fractura se poate produce la nivelul
radiusului sau la nivelul extremitatii distale a humerusului;
fracturile indirecte depind de o serie de factori: violenta traumatismului, directie,
punctul de aplicare, precum si rezistenta osului;
fracturile indirecte se produc in regiunea cea mai fragila a osului, care reprezinta locul
de electie;
deseori se asocieaza cele doua feluri de fracturi

un agent traumatic aplicat pe un os al boltii craniene determina o

fractura la acest nivel prin mecanism direct, dar traiectul de fractura

poate iradia la oasele bazei craniului (mecanism indirect).
Fig 12.10. Fracturi prin mecanism direct aspecte ale fragmentelor de fractura : 1 deplasare
laterala, 2 angulare cu pozitie in unghi, 3 fragmente incalecate, 4 fragmente distantate.

mecanismele de producere ale fracturilor indirecte pot sa fie prin:

flexiune: agentul patogen produce fie apropierea, fie indepartarea celor doua
extremitati, realizand exagerarea sau diminuarea curburii osului; osul incurbat se
fractureaza, avand un traiect oblic;
compresiune verticala: determina rareori fracturi, de obicei localizate la jonctiunea
epifizei cu diafiza, uneori cu penetrarea diafizei in epifiza spongioasa;
tractiune: determina smulgerea unui fragment osos la nivelul de insertie al unor
tendoane.

Aspectul radiologic

fracturile oaselor pot sa fie complete sau incomplete;

fracturile complete sunt constituite de solutii de continuitate in care fragmentele osoase sunt
complet separate, unice sau multiple;
fracturile incomplete sunt cele in care fragmentul fracturat nu este complet separat de restul
segmentului osos;
fracturile complete comporta analiza traiectului fracturii, aspectul fragmentelor osoase
fracturate si deplasarea fragmentelor.

sediul fracturii poate sa fie diafizar, diafizo-epifizar;

o fractura epifizara care afecteaza sinoviala devine o fractura articulara;

daca linia de fractura nu patrunde in articulatie fractura este juxtaarticulara;

numarul traiectelor de fractura:

fracturi unice cand exista un singur traiect de fractura;

 fracturi cominutive cand traiectul de fractura prezinta o serie de ramificatii, izoland

fragmente osoase mici, denumite eschile;
fracturi multiple cand exista mai multe traiecte situate la distanta unul de altul pe
acelasi os sau pe oase diferite;
fracturi simultane: se constata concomitent fracturi pe doua oase simetrice;
directia liniei de fractura se aprecieaza in raport cu axul longitudinal al oaselor - liniile de
fractura pot avea directie: transversala, oblica, spiroidala, longitudinala;

fracturile transversale sunt produse prin mecanism direct

sau prin flexiune,
prezinta traiect perpendicular pe axul longitudinal al
osului;
linia de fractura poate fi dintata sau regulata;
fracturile oblice se produc prin flexiune, realizand uneori imaginea de cioc de
clarinet;
fracturile spiroidale sunt produse prin torsiune, reprezentand o varianta de fractura
oblica;
fracturile longitudinale sunt extrem de rare.
Fig 12.11. Directia traectului de fractura : 1 transversal, 2 oblic, 3,4 spiroid, 5
longitudinal.

Fragmentele osoase fracturate:

sunt variate numeric;
de obicei sunt doua, dar uneori sunt numeroase si au dimensiuni diverse;
forma suprafetei fracturii are importanta practica: uneori fragmentele sunt rugoase,
neregulate, cu dintaturi; acestea creeaza dificultati in manevrele de reducere, dar odata
repuse la locul lor se mentin perfect;

alteori fragmentele au suprafata de fractura neteda, regulata fara asperitati.

Deplasarile (dislocarile) fragmentelor fracturate:

se pot produce longitudinal (in axul osului), lateral (transversal) sau prin rotatie;
deplasarile depind de forta si directia traumatismelor, precum si de actiunea muschilor
care actioneaza asupra fragmentelor;
deplasarea se poate instala imediat si sa fie fixa, in cazul in care fragmentele sunt inca
in contact prin o parte a suprafetei lor, producandu-se astfel o angrenare;
alteori deplasarea se accentueaza progresiv, sub actiunea musculaturii si manevrelor
intempestive;
aceasta deplasare secundara reprezinta un obstacol in manvrele de reducere;

 de aceea este indicat ca tratamentul fracturilor sa se efectueze imediat dupa accident;

deplasarile prezinta schematic mai multe varietati in functie de cele trei directii ale
spatiului, dar in realitate deplasarile sunt de obicei mixte;
Deplasarile longitudinale (in sensul axului osului) se pot produce in doua feluri: cu
scurtare si cu indepartare sau diastaza;

Fig 12.12. Fractura Dupuytren a

extremitatii inferioare a tibiei si
peroneului, cu deplasare externa a
astragalului.

Scurtarea se produce prin incalecare

sau penetratie:

 incalecarea reprezinta alunecarea unui fragment osos fracturat pe langa

celalalt,
se constata frecvent in fracturile cu traiect oblic;
penetratia reprezinta intrepatrunderea fragmentelor fracturate;
se constata mai ales in fracturile juxtaarticulare ale oaselor lungi;
diafiza care este mai subtire si mai densa, patrunde in epifiza care este mai larga
si mai spongioasa; scurtarea in acest caz este redusa;
penetratia difera de angrenarea fragmentelor fracturate, care reprezinta numai
acrosarea fragmentelor osoase datorita neregularitatilor liniei de fractura, fara
penetratie si fara scurtare.
indepartarea fragmentelor se constata la nivelul segmentelor osoase pe care se
insera muschii puternici: rotula, olecran.
Deplasarea laterala a fragmentelor fracturate poate sa fie partiala sau totala, fiind
constatata in fracturile transversale;
se realizeaza angulare sau imaginea in baioneta a osului fracturat.
Rotatia in jurul axului longitudinal determina decalarea fragmentelor;
Fig 12.13. Masurarea deplasarii
fragmentelor de fractura : 1
deplasare laterala, trasand axele
longitudinale ale fragmentelor, 2 ,3
incalecarea fragmentelor cu angulatie,
trasand axele longitudinale ale
fragmentelor, 4 masurarea separarii
fragmentelor, cu deplasare laterala.

rotatia in jurul axului transversal determina aspectul de angulare a

osului; varful unghiului poate sa fie orientat variat: anterior, posterior,
medial, lateral.

Fracturile incomplete

sunt apanajul varstei tinere, oasele copiilor avand o mare elasticitate.

Se pot constata mai multe aspecte:

Fractura in lemn verde:
se produce prin incurbarea diafizei unui os lung care se poate fractura
unilateral, la nivelul compactei care devine convexa;
Fractura subperiostala:

 are sediul diafizar, insa sunt afectate ambele compacte;

oasele fracturate sunt mentinute in pozitie anatomica datorita integritatii
periostului
fractura se produce mai ales la jonctiunea diafizei cu metafiza;
Fig 12.14. Fracturi in lemn verde : A fractura Poutteau-Colle ; B,C - proeminenta in
burelet, a compactei osoase.

uneori diafiza patrunde in metafiza,

neregularitate a conturului la acest nivel.

determinand

usoara

Infundarea:
este o fractura caracteristica oaselor boltii craniene, interesand numai tabla
externa;
la oasele lungi fractura cu infundare se traduce prin linie mai opaca, datorita
sumatiei trabeculare.

2.Fracturile in os patologic
se produc cu usurinta sub actiunea unor agenti traumatici de mica intensitate, datorita
fragilitatii oaselor;

sunt intalnite in rahitism, osteomalacie, in fragilitate osoasa

congenitala, in boala oaselor de marmura, in tumori.
Fig 12.15. Fractura spontana a femu-rului in os patologic (osteosarcom
osteogenic).

 Turtirea:
este o fractura care se produce la nivelul spongioasei epifizelor si oaselor
scurte, compacta ramanand neafectata;
in acest tip de fractura se incadreaza sindromul Kummel-Verneuil;
in cazul de turtiri (tasari) se constata o deformare si o ondulare a trabeculelor
osoase, fara a se decela un traiect de fractura;
Fisurile:
reprezinta linii de fractura incomplete;
fara deplasari de fragmente osoase.

Diagnosticul diferential al fracturilor:

se va face cu alte leziuni traumatice: entorse, luxatii, contuzii;

examenul radiologic furnizeaza informatiile necesare pentru

stabilirea diagnosticului.

radiologic trebuie avute in vedere imaginile care pot simula existenta unor fracturi:
canalele vasculare osoase, cartilajele de crestere si unele creste osoase;
anomalii congenitale osoase;
imagini de sumatie la nivelul oaselor (musculatura, grasime) care determina imaginea
de lizereu care intretaie structura osului;
nucleii de osificare nesudati, persistenti ai unor oase.

3.4.2. Evolutia fracturilor

Poate sa fie normala sau anormala.

Evolutia normala:
se caracterizeaza prin aparitia calusului, care, trecand printr-o serie de stadii intermediare, va
realiza sudarea fragmentelor fracturate;
radiologic, primele imagini ale calusului apar dupa 20 zile sub forma de opacitati
neomogene, insulare, la nivelul focarelor de fractura; concomitent se constata demineralizarea
fragmentelor fracturate.
calusul provizoriu se constata in primele 6 luni de la fractura si se manifesta ca o
opacitate ovalara neomogena, situata in jurul fragmentelor fracturate; calusul are
dimensiuni mari, aspect neomogen, contur neregulat;
calusul definitiv se realizeaza dupa 6 luni; prezinta dimen-siuni reduse, opacitate
intensa, contururi regulate, nete.

Evolutia anormala:

se caracterizeaza fie prin calusuri anormale, vicioase;

aparitia unor complicatii.

1. Calusurile anormale imbraca mai multe aspecte, consolidarea fragmentelor facandu-se in

pozitii vicioase:
calus cu sudarea oaselor in forma de baioneta, aspect consemnat in fracturi cu deplasare
laterala sau incalecare;
calusuri cu sudarea oaselor in forma de unghi, axul osului aparand frant si determinand
tulburari de statica;

calusuri anormale cu sudarea fragmentelor in pozitie de rotatie ;

calusuri cu scurtarea osului.

2. Calusuri cu evolutie anormala a consolidarii:

calusuri exuberante, care isi mentin dimensiuni mari dupa remanierea definitiva si pot
produce compresii ale trunchiurilor nervoase (dureri, paralizii) si vaselor (edem); uneori
determina impotenta functionala;
intarzierea consolidarii calusului, din cauza unor factori locali sau generali (diverse boli,
carente) - este o stare tranzitorie, prin tratament se ajunge la consolidare;
pseudoartroza este o stare definitiva necesitand tratament chirurgical; se poate manifesta
sub doua forme anatomo-patologice principale:
pseudoartroza fibroasa in care nu exista pierdere de substanta; fragmentele osoase
desi apropiate sunt independente unul fata de celalalt; extremitatile osoase sunt
condensate, prezentand osteofite; canalele medulare sunt obstruate prin tesut de
osteoscleroza, iar intre fragmentele osoase exista tesut fibros, dens si dur;
pseudoartroza libera flotanta cu pierderea de substanta osoasa, existand un interval
variat intre cele doua fragmente, care sunt efilate si demineralizate.
Radiografic, in pseudoartroza se constata :

spatiul liber intre cele 2 fragmente fracturate si absenta calusului;

extremitatile oaselor sunt ingrosate si latite sau ascutite in forma conica;

osteoporoza fragmentelor osoase;

canalul medular obliterat prin osteoscleroza;

 fragmentele osoase sunt mobile; uneori se constata pseudoartroza cu pierderi considerabile

de substanta osoasa.
3. Osteoporoza dureroasa post-traumatica se traduce clinic prin dureri care survin dupa
vindecarea unei fracturi osoase.
4. Calcificari anormale si miozita osificanta posttraumatica:

se datoreaza transmutatiei calcice;

aspectele decelate sunt variabile :

calcificari neregulate in jurul unei articulatii;
osificari la nivelul unui muschi - de exemplu osteomul in brahialul anterior ;
osificari posttraumatice in vecinatatea condilului intern al femurului (boala PellegriniStieda) care se caracterizeaza prin calcificare ce dubleaza conturul osului, separat printr-o
mica zona transparenta.

3.4.3. Radiodiagnosticul in traumatologia maxilo-faciala

Examenul radiologic este fundamental indispensabil in traumatismele cranio-faciale deoarece:

evidentieaza fractura si o localizeaza;

evidentieaza traiectul fracturii: trasversal, oblic, spiroid, longitudinal si mixt;

precizeaza numarul si marimea fragmentelor (unice, multiple, cominutive), daca sunt sau nu
dislocate;

precizeaza structura osului din jurul fracturii, daca s-a produs sau nu in os patologic;

precizeaza daca sunt sau nu asociate fracturi ale dintilor sau ale regiunilor invecinate la
distanta;
permite stabilirea atitudinii terapeutice privind alegerea metodelor de reducere si imobilizare
de urgenta definitiva;
descopera corpii straini radioopaci proiectati in tesuturile moi, focare de fractura, cavitati
osoase;
aprecieaza corectitudinea tratamentului ortopedic si evolutia normala/anormala a procesului
de consolidare osoasa.

Fracturile masivului maxilar

de cele mai multe ori sunt asociate cu fracturi ale oaselor din etajul
mijlociu al fetei;

fracturile limitate numai la masivul maxilar sunt rare;

format in general din os spongios, cu corticala subtire, avand in interior o serie de cavitati
(sinusuri, fose nazale, orbite), maxilarul superior prezinta cateva zone de ingrosare, sub forma
unor stalpi de rezistenta: alveolo-palatin, zigomatic si nazo-frontal;
organizati pentru a face fata actiunii fortelor verticale, acesti stalpi cedeaza relativ usor la
actiunea fortelor traumatice, care in marea majoritate actioneaza transversal.

Fig 12.16. Stalpii de rezistenta ai maxilarului : 1 alveolo-palatin, 2 zigomatic, 3 nazofrontal.

 pentru justa evaluare a traiectelor de fractura, de un real folos sunt liniile lui Campbell si
McGregor XE 'liniile lui Campbell si McGregor' reprezentate de:
curba orbitara superioara XE 'curba orbitara superioara' (linie imaginara ce
trece prin extremitatile superioare ale orbitelor);
curba orbitara inferioara XE 'curba orbitara inferioara' (linie imaginara care
trece prin extremitatile inferioare ale orbitelor);
curba palato-nazala XE 'curba palato-nazala' (linie imaginara care trece prin
apexurile dentare si extremitatea inferioara a foselor nazale);

curba ocluzala XE 'curba ocluzala' (corespunzatoare

planului de ocluzie dentar).

Fig 12.17. Liniile lui

Campbel :
1 curba orbitara superioara,
2 curba orbitara inferioara,
3 curba palato-nazala,
4 curba ocluzala.

alaturi de liniile lui Campbell in

aprecierea traiectelor de fractura mai
utilizam liniile lui Le Dinh, Ginestet si

Robert Buchet XE 'liniile lui Le Dinh, Ginestet si Robert Buchet' , a caror conformatie este
urmatoarea:

linia fronto-zigomatica superioara XE 'linia frontozigomatica superioara' (linie imaginara care uneste osul
frontal cu apofiza zygomatica portiunea superioara;
linia orbitara infero-laterala XE 'linia orbitara infero-laterala' (linie imaginara
care uneste marginea laterala si inferioara a orbitei);
Fig 12.18. Liniile lui Ginestet Le Dinh si R. Buchet : 1 linia fronto-zigomatica superioara, 2
linia orbitara infero-exterioara, 3 linia maxilo-zigomatica inferioara.

linia maxilo-zygomatica inferioara XE 'linia maxilo-zygomatica

inferioara' (linie imaginara care uneste peretele extern maxilar cu
apofiza zigomatica portiunea inferioara;

 in caz de fracturi maxilo-faciale aceste linii imaginare

prezinta discontinuitati si denivelari de diferite grade,
unice sau asociate, fiind in raport direct cu forta, directia si
zona de actiune a traumatismului.
tinand cont de clasificarea clasica, examenul
radiografic pune in evidenta urmatoarele tipuri de fracturi
maxilo-faciale:

Fracturi totale XE 'fracturi totale'

a. Fracturi orizontale
inferioare (tip Le Fort I) pe linia subnazo-pterigoidiana;
mijlocii (tip Le Fort II) pe linia nazo-zigomo-pterigoidiana;
superioare (tip Le Fort III XE 'fracturi Le Fort' ) pe linia orbito-nazala, denumite
si disjunctie cranio-maxilara.
b. Fracturi verticale si oblice
medio-sagitale (sau disjunctia intermaxilara)
laterale
c. Fracturi combinate
fractura Richet XE 'fractura Richet'
fractura Walther XE 'fractura Walther'
d. Fracturi cominutive

Fracturi partiale XE 'fracturi partiale'

creasta alveolara
bolta palatina
pereti sinusali

 tuberozitate
apofiza zigomatica
impartirea este mai mult didactica, pentru ca nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceste
tipuri de fracturi pot fi intricate.

Fig 12.19. Fractura orizontala

inferioara :fractura Le Fort I sau
Guerin (pe linia subnazopterigoidiana).

Fig 12.20. Fractura

orizontala
mijlocie :fractura Le Fort II
(pe linia nazo-zigomopterigoidiana)

Fig 12.21. Fractura

orizontala superioara: fractura L
e Fort III (pe linia orbito-nazala).

Fracturile mandibulei
XE 'fracturile mandibulei'
sunt cele mai frecvente, frecventa ce se ridica la 50-80% din totalul fracturilor maxilofaciale;
frecventa crescuta a fracturilor este datorata si de o serie de factori care se refera la forma
multirecurbata a mandibulei, la situatia sa proeminenta si la mobilitatea ei deosebita;
localizari de predilectie ale fracturilor sunt regiunea simfizei, a unghiului, ramura orizontala,
apofiza coronoida, condilii;
fracturile sunt de regula totale, unice sau multiple si intereseaza osul in totalitate, fiind
insotite de dislocari importante ale fragmentelor de fractura;
dislocarile XE 'dislocari' care se produc se datoreaza fortei agentului traumatic, dar si
tractiunilor musculare, ceea ce duce la producerea anumitor tipuri de deplasare, care sunt
caracteristice pentru fiecare localizare a fracturii;
examenul clinic pune in evidenta puncte dureroase, denivelari osoase, decalaje interdentare,
tulburari de ocluzie, plagi ale mucoasei gingivale fixe, tulburari nervoase de diverse tipuri;
examenul radiografic furnizeaza date importante in ceea ce priveste traiectul de fractura,
directia acestuia, existenta unor fracturi multiple, raporturile focarului de fractura cu dintii, starea
osului fracturat.
traiectul de fractura are un aspect radiologic, diferit in functie de tipul de fractura si unghiul
sub care este strabatuta de fascicolul de radiatii;
linia de fractura simpla poate apare dubla pe filmul radiografic in masura in care fragmentele
de fractura decalate fata de directia fascicolului, se proiecteaza la nivele diferite pe film.
de regula, ambele linii de fractura ale unei fracturi unice, au un punct comun la nivelul
marginii bazilare; pentru a obtine detalii suplimentare in cazul unor fracturi cu dublu traiect
radiografia axiala cu film in plan ocluzal puncteaza diagnosticul;
examenul radiografic evidentiaza deplasarea fragmentelor de fractura in cele trei planuri,
concomitent cu scurtarea si angularea fragmentelor;

Fig. 12.22. Ilustrarea posibilitatilor de fracturare a mandibulei in functie de directia de actiune

a agentului traumatic : A impact latero-lateral cu fractura mediana de menton, B impact
mentonier si latero-lateral cu fractura paramediana a mentonului, C fractura paramediana
dreapta de menton si de ramura orizontala, D impact cu directie caudo-craniala la nivelul
mentonului cu fractura unghiului mandibular.

Fracturile arcadei temporo-zigomatice XE 'fracturile arcadei temporo-zigomatice'

formata din osul zigomatic XE 'osul zigomatic' (malar) si apofiza zigomatica XE 'apofiza
zigomatica' a temporalului, arcada temporo-zigomatica formeaza relieful portiunii latero-

superioare a fetei, intre orbita si conductul auditiv extern, fiind o punte de legatura intre craniul
visceral (maxilar) si craniul neural (temporal, frontal, sfenoid);

reprezinta 15% din totalul fracturilor masivului facial;

examenul clinic pune in evidenta deformatia faciala caracteristica (infundarea marginii

infraorbitare, a umarului obrazului), palpatoric depistandu-se traiectele de fractura la marginea
infraorbitara, apofiza fronto-malara, creasta zigomatico-alveolara, la care se mai asocieaza
blocajul mandibulei, anestezia nervului infraorbitar, diplopie, epistaxis, echimoza in monoclu;
clasic se descriu doua fracturi: fracturi anterioare (orbito-sinusale) si fracturi posterioare (ale
arcadei subtiri).

Fracturile oaselor nazale

se pot produce izolat daca intensitatea traumatismului nu este prea mare;

dar pot fi si asociate fracturilor masivului facial daca traumatismul este puternic;

traiectele de fractura sunt variate, producindu-se uneori detasarea oaselor proprii nazale de
osul frontal si de apofizele ascendente ale maxilarului, cu cedarea concomitenta a septului nazal;
in urma traumatismului se produc prabusiri in bloc ale piramidei nazale, devieri laterale si
infundari limitate sub forma unor santuri transversale pe dorsumul nazal sau versante;
examenul radiografic in incidente de ansamblu si regionale releva date importante pentru
diagnostic prin efectuarea unor radiografii in incidenta pentru oasele proprii nazale, radiografii in
incidenta semiaxiala a masivului maxilar, precum si radiografia oaselor proprii nazale cu film in
plan ocluzal;
fracturile patologice au loc in cadrul unor procese inflamatorii sau degenerative care
determina scaderea rezistentei osului asa cum se intimpla in cazul osteitelor, tumorilor benigne, a
celor maligne, etc;
examenul radiografic este deosebit de important si de util, indeosebi in cazurile in care forta
traumatismului nu explica si nu este in concordanta cu simptomatologia clinica, ce este prea
saraca in elemente pentru diagnosticul fracturii;
imaginea radiografica se deosebeste de cea obisnuita in leziunile traumatice, deoarece
acestea poarta amprenta procesului patologic care le-a generat.

Traumatismele articulatiei temporo-mandibulare

 intalnite in traumatismele cranio-faciale complexe pe care le acompaniaza, indeosebi la

politraumatizati, pot fi si localizate strict numai la articulatie;

semnele clinice ale luxatiei temporo-mandibulare sunt destul de evidente si caracteristice;

daca suspectam asocierea unei fracturi, se indica radiografii in mai multe incidente;

cel mai des intalnita este luxatia XE 'luxatia' anterioara simpla (fara fractura) a apofizei
articulare, care se produce de obicei bilateral;
in pozitia cu gura deschisa, condilul mandibular insotit de discul articular aluneca inainte,
pentru a se aseza sub tuberculul articular; in cazul unei des-chideri excesive a gurii, condilul
depaseste tuberculul, si nu mai poate reveni la loc;
mai rar se intalnesc luxatii simple posterioare, cand condilul se aseaza sub conductul auditiv
extern cu semnele clinice absolut evidente;
daca in regiunea temporo-mandibulara actioneaza un traumatism puternic, in functie de forta
si directia socului, se pot produce luxatii asociate cu fracturi diverse:
luxatia centrala cu infundarea condilului in cavitatea glenoida;
luxatia mandibulei si fractura stancii, cand traumatismul actioneaza in axul ramurii
ascendente mandibulare;
luxatia posterioara cu fractura canalului auditiv extern;
Fig 12.23. Luxatie anterioara (A) si posterioara (B punctat) a articulatiei temporomandibulare.

luxatia interna a condilului mandibular, totdeauna asociata cu

fractura.

 evolutia acestor luxatii si

fracturi este in general
satisfacatoare; totusi uneori
se dezvolta tardiv o artroza
deformanta la nivelul
articulatiei traumatizate.
3.4.4. Luxatiile
luxatiile sunt leziuni traumatice traduse prin indepartarea durabila a extremitatilor osoase ale
unei articulatii, cu modificarea permanenta a raporturilor articulare;

Fig 12.24. Luxatie : A - de cot

cu paleta humerala situata
anterior de olecran, B de cap
humeral cu fractura
concomitenta de tubercul.

radiologic se evidentieaza noua pozitie a oaselor luxate, directia de

deplasare a segmentelor osoase interesate.

luxatiile pot fi dobandite

(patologice sau traumatice) si
congenitale.
luxatiile patologice se
produc in cazurile in care
extremitatile osoase articulare
sunt distruse prin diverse procese:
artrite acute
nespecifice,

 artrita tuberculoasa,
artrite cronice,
poliartrita cronica evolutiva;
luxatiile traumatice se produc intr-o articulatie normala, in urma actiunii unor factori
mecanici mai ales la nivelul membrelor: scapulo-humerala, cot, coxo-femurala;
radiologic se evidentieaza gradul de indepartare a oaselor, directia deplasarii elementelor
osoase, precum si, eventual, mici fragmente osoase fracturate;

uneori, leziunile traumatice sunt mai complexe, coexistand fracturi si luxatii.

Luxatia congenitala a soldului

luxatia congenitala a soldului reflecta un proces anormal de dezvoltare al articulatiei coxofemurale sau al hemibazinului in viata intrauterina;

este mai frecventa la fete, fiind mai des unilaterala;

radiologic se constata urmatoarele modificari:

nucleul capului femural se proiecteaza in cadranul infero-extern Ombredanne, in caz
de luxatie coxo-femurala la copiii care nu au inceput sa mearga si in cadranul superoextern la copiii care merg;

cadranele Ombredanne sunt realizate de orizontala care trece prin cartilajul in Y

(zona de unire a celor trei componente ale hemibazinului respectiv) si de verticala care este
tangenta la conturul extern al sprancenei cotiloide;
normal, nucleul de osificare a capului femural se proiecteaza in cadranul infero-intern
Ombredanne ;
planul cavitatii cotiloide, care este turtit, are o oblicitate in sus si in afara, descriind un
unghi mai mare de 30 de grade la varsta de un an; normal, linia tangenta la planul
acetabular realizeaza cu orizontala care trece prin cartilajul in Y (linia
lui Hilgenreiner), un unghi de 34 de grade la nastere si de 24 de grade la un an ;
nucleii ososi ischiopubieni sunt mai indepartati de partea luxata, realizand aspect
in ghiara de rac;
intreruperea liniei cervico-obturatoare ; normal, conturul inferior al colului femural se
continua cu conturul superior al gaurii obturatoare (linia cervico-obturatoare)
formand arcul Shenton-Menard ;

 nucleul de osificare al capului femural de partea luxata apare mai tarziu si are
dimensiuni mai mici;
sincondroza ischio-pubiana se inchide mai tarziu de partea luxatiei;
normal, sincondroza ischiopubiana este osificata la 6 ani;
femurul de partea luxata este hipoplazic, cu o grosime si o opacitate mai redusa;
colul femural este mai indepartat de acetabul, de partea luxata, distanta d este mai mare
de 16 mm;
femurul de partea luxata este mai aproape de linia Hilgenreiner (distanta h mai mica
de 6 mm)
in cazuri de luxatie congenitala netratata, leziunile progreseaza, capul femural se
deplaseaza cranial si ajunge in fosa iliaca externa unde se poate produce o neoarticulatie;

 capul femural se turteste, luand aspect de tampon, spranceana

cotiloida dispare, cotilul continuandu-se fara nici o delimitare cu fosa
iliaca.
Fig 12.25. Luxatia congenitala de sold evaluare radiologica : nucleul capului femural
proiectat in cadranul infero-intern (aspect normal) ; unghiul acetabular, format de linia
orizontala Hilgenreiner si tangenta la planul acetabular masoara 340 la nastere si 240 la varsta
de 1 an ; nuclei ososi, ischipubieni dehiscenti, cu aspect in ghiara de rac ; arcul cervico
obturator Shenton-Menard intrerupt de partea luxata ; distanta h (normal de 6 mm) lipseste din
partea luxata ; distanta d este mai mare 16 mm de partea luxata, datorita lateralizarii femurului,
al carui ax central nu mai trece prin spranceana cavitatii cotiloide.

3.4.5. Entorsele
entorsele sunt leziuni traumatice produse prin miscari fortate sau in miscari de rasucire,
caracterizate clinic prin dureri vii;
se produc rupturi sau intinderi ale ligamentelor paraarticulare, ale vaselor sau fibrelor
nervoase;
uneori se asocieaza cu smulgeri de mici fragmente osoase din zona de insertie a ligamentului
respectiv;

entorsele nu sunt vizibile pe imaginea radiografica;

 in cazurile in care concomitent cu ruperea unui ligament este

smuls si un mic fragment osos din zona de insertie a ligamentului
respectiv, acesta devine vizibil radiografic.
4. Osteonecrozele aseptice
osteonecrozele aseptice reprezinta o categorie de afectiuni osoase de etiologie inca
imcomplet precizata, caracterizate prin lezarea epifizelor oaselor lungi, apofizelor sau unor oase
scurte.

4.1. Patogeneza osteonecrozelor aseptice

Patogenetic, se considera, ca necrozele osoase aseptice sunt

determinate de traumatisme cu intensitate care nu depaseste gradul
de elasticitate al osului respectiv si care determina tulburari durabile
ale vascularizatiei intraosoase;
studiile anatomice au evidentiat ca prin sinusurile venoase
intraosoase prevazute cu pereti subtiri trec artere;
in cazul in care afluxul venos creste foarte mult, se poate produce
comprimarea pana la obliterare a arterei din interiorul sinusului venos,
fapt care intrerupe circulatia si duce la necroza aseptica.

Fig 12.26. Sediul osteonecrozelor aseptice (dupa Coffey

modificat) :1 osteonecroza capului humeral Hass, 2
osteonecroza condilului humeral Panner, 3
osteonecroza scafoidului carpian (boala KhlerMouchet), 4 osteonecroza septica de semilunar (boala
Kienbock), 5 osteonecroza septica a capului
metacarpienelor (boala Mauclaire), 6 osteonecroza
simfizei pubiene (boala Pierson), 7 osteonecroza
septica a ischionului (boala Van Neck-Opfelberg), 8 osteonecroza capului femural (boala Legg-CalvePerthes-Waldenstrm), 9 osteonecroza septica a
rotulei (boala Sinding-Larsen-Johansohn), 10 tibia
varum (boala Blount), 11 osteonecroza septica a
tuberozitatii anterioare a tibiei (boala Schlatter-OsgoodLannelongue), 12 osteonecroza septica a epifizei
calcaneului (boala Sever-Hass-Haglund), 13
osteonecroza septica de astragal (boala Diaz), 14
osteonecroza septica a scafoidului tarsian (boala Khler
I), 15 osteonecroza septica metatarsian V (boala
Iselin), 16 osteonecroza septica a capului
metatarsianului II (boala Khler II : Khler-Freiberg).

 radiologic modificarile devin evidente numai dupa un rastimp, in momentul in care zona
necrozata este detasata de osul normal vascularizat;
boala dureaza intre cateva luni si cativa ani, iar refacerea regiunii se constituie in unele
cazuri dupa 4-5 ani.

4.2. Principalele osteonecroze aseptice

4.2.1. Necroza aseptica a capului femural (boala Legg-Calve-PerthesWaldenstrm)

boala afecteaza mai des baietii intre 6 si 12 ani;

clinic simptomatologia este saraca;

semnele radiologice apar dupa o perioada variabila.

radiologic se evidentieaza :
structura neomogena a capului femural, constand in zone de densificare (prabusiri de
travee) a spongioasei, cu rarefactie in vecinatate, uneori cu aspect chistic (hemoragii);
interlinia coxo-femurala este normala sau largita de partea bolnava;
nucleul cefalic poate fi discret aplatizat;
cartilajul de crestere poate fi neregulat;
mai tarziu, in evolutie capul femural apare turtit, fragmentat; aceste fragmente pot
apare densificate;

Fig 12.27. Osteonecroza aseptica a capului femural (boala Legg-Calve-PerthesWaldenstrm) : structura neomogena a capului femural datorita prabusirii tra-veelor, cu
deformarea capului femural in tampon de vagon sau bereta.

 in perioada de refacere, dupa 4-5 ani, epifiza reapare cu aspect

rotunjit; in cele mai multe cazuri insa capul femural ramane usor
deformat, iar colul femural scurtat;
in cazul unui tratament neadecvat vindecarea se produce cu deformarea accentuata a capului
femural, care are aspect de basca sau tampon de vagon;

persista o incongruenta articulara, care in timp va favoriza instalarea unei artroze;

 diagnosticul diferential se face cu tuberculoza coxofemurala: in

necroza capului femural, interlinia articulara se pastreaza, chiar se
largeste, in timp ce in tuberculoza procesul afecteaza cartilajele
articulare producand pensarea sau disparitia interliniei articulare la
care se adauga caracterul osteoporozant al tuberculozei osoase, ca si
afectarea tuturor elementelor articulatiei.
4.2.2. Osteonecroza metatarsianului II (boala Freiberg-Kohler)

procesul afecteaza epifizele distale ale metatarsienelor II si III, aparand mai des la fete;

radiologic se constata turtirea capului metatarsianului II si/sau III, cu densificarea

neomogena a structurii;
vindecarea se produce cu refacerea structurii capului metatarsianului, care insa va ramane
deformat.

interlinia articulara ramane mai larga, producandu-se o incongruenta

articulara, a carei consecinta in timp va fi o artroza locala.
Fig 12.28. Boala capului celui de-al doilea metatarsian Freiberg-Kohler II : fragmentare
necrotica si turtirea capului cu rezorbtia fragmentelor si recon-stituirea unui cap deformat ; in
spatiul articular , uneori soarece articular

4.2.3. Boala Scheuermann-Mau (cifoza juvenila)

este o necroza aseptica care afecteaza coloana vertebrala;

se intalneste la tineri intre 12-16 ani;

radiologic se constata neregularitati ale platourilor vertebrale, hernii intraspongioase, turtirea

corpilor vertebrali in jumatatea anterioara cu instalarea unei cifoze;

spatiile discale sunt ingustate;

nucleii epifizei de la nivelul unghiurilor anterioare a corpilor vertebrali nu apar;

 uneori boala nu este decelata in faza evolutiva, incat diagnosticul se stabileste retrospectiv
pe baza modificarilor radiologice constatate la varsta adulta: vertebre de aspect cuneiform,
neregularitati ale platourilor vertebrale, hernii intraspongioase (noduli Schmorl), discuri pensate.

Fig 12.29. Osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann-Mau) : modi-ficari la nivelul inelului

marginal de osificare al corpilor vertebrali, cu scaderea rezistentei placilor epifi-zare, aparitia
de fisuri prin care se produc hernii intraspongioase si retro-marginale ale nucleului pulposdiscal, cu aparitia de cifoza cu raza mare de curbura.

4.2.4. Osteocondrita tuberozitatii anterioare a tibiei (boala SchlatterOsgood-Lannelongue)

 este o boala care se intalneste la varsta de 12-16 ani,

preponderent la baieti, ca o consecinta a repetatelor traumatisme la
acest nivel;

clinic se traduce prin tumefactia regiunii, insotite de dureri.

radiologic se evidentiaza fragmentarea tubercului anterior al tibiei,

largirea spatiului ocupat de cartilajul de crestere dintre tuberculul
anterior si metafiza, cu decalcificarea fetei corespunzatoare a
metafizei si departarea varfului.
radiologic se evidentiaza:
fragmentarea tubercului anterior al tibiei;
largirea spatiului ocupat de cartilajul de crestere dintre
tuberculul anterior si metafiza;
decalcificarea fetei corespunzatoare a metafizei si departarea
varfului tuberozitatii tibiale care ia aspect in trompa de tapir.

Fig. 12.30. Osteocondrita

tuberozitatii anterioare tibiare
(boala Schlatter-Osgood-Lanelongue) - fazele de evolutie, cu
realizarea aspectului de trompa de
tapir.

RADIOANATOMIA MEMBRELOR
Explorarea imagistica a membrelor se bazeaza inca pe examenul radiografic conventional, chiar
in conditiile aparitiei si dezvoltarii noilor tehnici de examinare, respectiv computer-tomografia
(CT) si rezonanta magnetica nucleara (RMN).

Examenul radiologic conventional ofera informatii legate atat de forma cat si

de arhitectura interioara a osului; unul dintre principalele sale inconveniente
este acela ca nu ofera informatii detailate asupra tesuturilor moi. Tehnicile
radiologice complementare (tomografia uniplan, radiografia marita,
artrografia) pot oferi elemente in plus, prin recunoasterea leziunilor sau prin
evidentierea unor elemente ale substratului anatomic care nu apar intotdeauna
pe radiografii.
Explorarea radiologica clasica presupune utilizarea mai multor incidente, alese in
functie de segmentul scheletic de investigat; in general, pentru fiecare regiune, se
folosesc doua incidente, perpendiculare una pe cealalta.
CT si RMN, ca si ultrasonografia aduc informatii suplimentare asupra partilor moi
ale membrelor, permitand un bun studiu anatomic mai ales al articulatiior.
Pe imaginile RMN toate tendoanele apar in hipersemnal (negre), a carui intensitate
depinde de secvenTa de lucru utilizata. In secventele T1 muschii apar in hiposemnal
(gri inchis), inconjurati de o banda de hiposemnal intens (neagra) ce reprezinta
fascia. In secventele T2, semnalul muschilor creste usor, acestia aparand gri
clar. Corticala osoasa apare sub forma unui hiposemnal net. Medulara
are un semnal intermediar in T2 si hipersemnal in T1.
Imaginile CT permit identificarea tendoanelor sub forma unor opacitati rotunjite,
omogene, bine delimitate. In stare normala tecile tendinoase nu sunt vizibile, iar
retinaculele se pot numai observa. Muschii apar sub forma unei opacitati rotunde

sau ovalare, inconjurati de o aponevroza densa, subliniata in general de un strat

subtire de grasime hipodensa.
Ecografic, pe sectiunile executate in axul lor lung muschii apar fie ca un ansamblu
de linii ecogene paralele racordate in unghi ascutit la o aponevroza intramusculara
(aspect penat), fie apar sub forma unei succesiuni de linii ecogene, paralele la axul
muschiului. Pe sectiunile perpendiculare pe axul lor lung muschii apar sub forma
unei plaje hipoecogene limitata de un lizereu fin hiperecogen, dat de aponevroza. Pe
sectiunile luate in axul lor lung, tendoanele se prezinta ca banzi cu margini
paralele, subliniate de un fin lizereu hiperecogen, care contin - pe un fond de
ecogenitate medie fine ecouri paralele cu marele ax al tendonului. Pe sectiunile
transversale tendoanele sunt rotunjite sau ovalare, net delimitate, cu mici ecouri
punctiforme intre tendon si teaca. Oasele apar sub forma unor imagini lineare
hiperecogene, cu atenuare posterioara completa a fasciculului de ultrasunete.

UMARUL
Radiografia conventionala
In general, se foloseste numai incidenta de fata, cu pacientul astfel pozitionat incat
interliniul scapulo-humeral sa fie tangential la fasciculul de raze x. Pentru degajarea
articulatiei scapulo-humerale de suprapunerea boltiiacromio-claviculare, sursa
(tubul) de raze x va fi usor inclinata caudal. Pe o radiografie obtinuta in aceste
conditii vor putea fi recunoscute:

capul humeral cu marea tuberozitate, colul anatomic, mica tuberozitate,

santul bicipital si colul chirurgical;

scapula cu cele trei margini si trei unghiuri, baza de implantare a spinei,

procesul coracoid, acromionul si articulatia acromioclaviculara, precum si
cavitatea glenoida;

interlinia articulara scapulo-humerala;

clavicula cu extremitatea mediala, eventual curburile si tuberculul conoid.

In anumite circumstante se poate executa si o radiografie de profil a articulatiei

scapulo-humerale care va evidentia: clavicula, apofiza coracoida, cavitatea
glenoida, 1/3 proximala a humerusului, acromionul, articulatia acromio-claviculara.

Fig. 1 Radiografie de umar fata, cu evidentierea cartilajului de crestere,

la un copil de 6 ani
Scheletul umarului la copil
La copii, imaginea radiologica prezinta o serie de particularitati datorate prezentei
nucleilor de osificare (fig. 1). Extremitatea superioara a humerusului se dezvolta
prin trei puncte de osificare: pentru cap (apare la 4-8 luni), pentru marea
tuberozitate (apare la 2-3 ani) si pentru mica tuberozitate (la 3-5 ani). Punctele de
osificare tuberozitare se unesc intre ele si la 13 ani se sudeaza cu punctul de
osificare al capului. Unirea cu diafiza humerala are loc la 18-20 ani. In primul an de
viata apar 7 centrii (secundari) de osificare ai scapulei, diferit distribuiti, care se vor
suda intre ei la 22-25 ani; corpul si o parte din spina se dezvolta dintr-un punct de
osificare primar ce apare in saptamana a 8 a de viata intrauterina. Corpul claviculei
si extremitatea sa laterala se dezvolta din doua puncte de osificare primare
incepand din a 5-a saptamana de viata intrauterina; extremitatea mediala se
dezvolta dintr-un nucleu secundar de osificare ce apare la 18-20 ani Si se sudeaza
cu restul claviculei la 20-25 ani.

Ecografia
Este un examen usor de realizat, netraumatizant, permitand un studiu dinamic
bilateral. Efectuandu-se sectiuni in cele trei planuri spatiale, vor putea fi identificate:

capul humeral sub forma unei linii hiperecogene prelungita printr-un discret
con de umbra;

procesul coracoid si acromionul;

tesutul subcutanat sub forma unei benzi de ecogenitate moderata de grosime

variabila;

m. deltoid de ecogenitate scazuta, cu fine ecouri lineare care corespunde

structurilor aponevrotice;

bursa seroasa subacromiodeltoidiana ca o fina banda hiperecogena intre

deltoid si supraspinos;

mm. supraspinos, subscapular si portiunea lunga a m. biceps.

Fig. XX Sectiuni echografice frontala oblica si respectiv axiala externa la nivelul

umarului
Rezonanta magnetica nucleara (RMN)

Permite un fidel studiu anatomic in toate cele trei planuri ale spatiului al centurii scapulare:

in plan axial (fig. 2) pot fi evidentiate in mod special urmatoarele structuri:

mm. subscapular, subspinos, supraspinos, tendonul lung al bicepsului in
santul intertubercular, articulatia scapulo-humerala, portiunile anterioara si
posterioara ale bureletului glenoidian, manunchiul vasculo-nervos axilar;

in plan frontal oblic, paralel cu axul m. supraspinos se evidentiaza: articulatia

acromio-claviculara, tesutul gras subacromiodeltoidian, spatiul bursei seroase
subacromiodeltoidiene, portiunea musculotendinoasa a m. supraspinos,
portiunile superioara si inferioara ale bureletului glenoidian;

in plan sagital oblic (fig. 3) se pot studia: spatiul acromioclavicular, dispozitia

si grosimea muschilor subscapular, subspinos si supraspinos, precum si
tendonul lung al bicepsului.

Fig. 2 Sectiune axiala RMN la nivelul

umarului

Fig. 3 Sectiune oblica sagitala RMN la

nivelul umarului

Artrografia
Artrografia presupune vizualizarea radiologica a partilor moi ale unei articulatii
(mari) cu ajutorul unei substante de contrast introdusa intraarticular (fig. XX).
Pentru umar, calea preferata este cea anterioara; dupa introducerea substantei de
contrast se executa radiografii in mai multe incidente evindentiindu-se: cavitatea
articulara (cu cele patru camere), interlinia gleno-humerala, insertia capsulei pe
bureletul glenoidian, bursele subscapulara, subcoracoidiana si bicipitala
(comunicand in mod normal cu articulatia).

Fig. XX Artrografie opaca scapulo-humerala normala, in rotatie indiferenta si respectiv in

rotatie externa

Computer-tomografia (CT)
CT permite obtinerea unor sectiuni transversale de o foarte buna definitie spatiala a
partilor moi si a scheletului umarului. Daca ea va fi precedata de introducerea unei
substante de contrast intraarticular artroscanner atunci va fi posibila o explorare
articulara completa.

Fig. XX Sectiuni CT axiale oblice prin umar, dupa introducerea intraarticulara de

contrast (artroscanner)

COTUL
Radiografia clasica
In mod obisnuit se folosesc incidentele, de fata si de profil (fig. 4).
Radiografia de fata se executa cu membrul superior in extensie, mana si antebratul
in supinatie si fasciculul de razeperpendicular pe interlinia articulara, pune in
evidenta:

epifiza distala a humerusului cu capitulul radial si trohleea si epicondilii

medial si lateral; posterior, intre epicondili se gaseste fosa olecraniana in care
se poate distinge imaginea olecranului;

epifiza proximala a ulnei cu: olecranul, procesul coronoid, marea si mica

incizura sigmoidiana;

epifiza proximala a radiusului care prezinta: capul radiusului cu foseta capului

radial, colul si tuberozitatea radiusului;

spatiul articular este mai bine evidentiat in portiunea sa laterala ( intre

capitulul humeral si capul radiusului).

Radiografia de profil se efectueaza cu antebratul flectat 90 0, sprijinit cu epitrohleea

pe caseta port-film; fasciculul de radiatii este perpendicular pe interlinia articulara.
Vor putea fi recunoscute: capitulul humeral, epicondilul medial, marginea mediala a
trohleei, olecranul, procesul coronoid si capul radiusului.

Fig. 4 Radiografie de cot in incidenta antero-posterioara si laterala

Scheletul articulatiei cotului la copil

Dezvoltarea epifizei distale a humerusului se face prin 4 puncte de osificare care
apar pentru condil la 1-2 ani, pentru epicondilul lateral la 2-4 ani, pentru trohlee si
epicondilul medial la 10-12 ani. Sudarea completa aextremitatii inferioare a
humerusului are loc la 14-17 ani (mai devreme la fete).
Epifizele proximale ale radiusului si ulnei se dezvolta fiecare prin cate un punct de
osificare (la 10-12 ani apare cel pentru olecran Si la 4-6 ani pentru radius); sudarea
definitiva a extremitatilor superioare ale celor doua oase se produce intre 16-18 ani.

Computer tomografia

Evidentiaza principalele grupe musculare periarticulare:

- median bicepsul si inapoia sa m. brahial;

- medial se evidentiaza bine doar m. rotund pronator;

- lateral se distinge superficial, m. brahioradialul, iar profund
mm. lung si scurt extensor radial al carpului (fig. XX).
Este utila in aprecierea extensiei tumorale in tesuturile moi.

Fig. XX Sectiune axiala CT la nivelul cotului

Rezonanta magnetica nucleara

Se lucreaza cu sectiuni sagitale si coronare pentru evidentierea tesuturilor moi ale
articulatiei cotului ca si a celor periarticulare. In prezent RMN reprezinta dupa
radiografia clasica principalul mijloc imagistic de explorare aacestei regiuni.

Artrografia
Acul de punctie se introduce in santul paraolecranian lateral, imediat deasupra
capului radial; dupa introducerea substantei de contrast se efectueaza radiografii de
fata, profil si eventual in incidente oblice. Dupa necesitati se poate recurge apoi si la
CT (artro-scanner).

Fig. 5a Sectiune sagitala RMN la

nivelul cotului

Fig. 5b Sectiune frontala RMN la nivelul

cotului

PUMNUL
1. Radiografia clasica

In mod curent, ca si pentru articulatia cotului, se folosesc incidentele de fata si de profil (fig. 6a,
b). Radiografia de fata, executata cu mana si antebratul in pronatie si fasciculul de radiatii
perpendicular pe articulatie, evidentiaza:

epifiza distala a radiusului cu fatetele articulare pentru scafoid si semilunar si

fateta mediala pentru capul ulnei si procesul stiloid;

epifiza distala a ulnei cu: fatetele articulare pentru osul piramidal si pentru
radius si procesul stiloid;

oasele carpiene dispuse in doua randuri.

Radiografia de profil (marginea laterala a pumnului sprijinita pe caseta portfilm) evidentiaza epifizele distale ale oaselor antebratului suprapuse; imediat sub
radius se observa semilunarul, iar sub el osul mare care se continua cu

metacarpianul III. Imaginea scafoidului se suprapune partial peste semilunar si osul

mare. Celelalte carpiene sunt greu de individualizat din cauza suprapunerii lor.

Scheletul pumnului la copil

Maturarea osoasa si cresterea pumnului se produc in decursul primelor doua decade
de viata. La nastere nu estevizibil nici un punct de osificare. Catre varsta de 6 luni
apare nucleul osului mare. Spre varsta de 11 ani apar principalele puncte de
osificare ale oaselor articulatiei pumnului.

2. Artrografia
Articulatia radiocarpiana se punctioneaza pe fata dorsala, la nivelul interliniei dintre
scafoid si radius, dupa care se introduce substanta de contrast si se executa
radiografii de fata si profil. Cavitatea articulara apare sub forma unei opacitati
lineare curbe cu covexitatea proximal, bine delimitata. Ea prezinta 3 prelungiri
sinoviale: recessusurile prescafoidian, preradial si prestilian.

MANA
Radiografia clasica
Radiografia de fata a mainii se executa in pozitie volara sau dorsala cu fasciculul de
raze x orientat perpendicular pe filmul radiologic (fig. 6a). Pe radiografia de fata a
mainii se vor putea recunoaste:

oasele metacarpiene;

interlinia articulara carpo-metacarpiana care nu poate fi degajata complet,

spre deosebire de interlinia metacarpo-falangiana care apare cu
inaltime constanta;

falangele si interlinia articulara interfalangiana de asemenea cu

inaltime constanta.

Radiografia de profil a mainii se executa marginea sa ulnara sprijinita pe caseta

port-film si fasciculul de raze x, perpendicular, orientat catre articulatiile
metacarpofalangiene. Imaginile obtinute in aceste conditii sunt greu de interpretat
din cauza suprapunerilor, motiv pentru care in examinarea de rutina este preferata
incidenta de semiprofil (oblica). Mana va fi sprijinita pe caseta port-film prin
marginea sa ulnara, in usoara pronatie, 450 cu orizontala. Aceasta pozitie, disociaza
imaginile metacarpienelor si permite evidentierea celor mai mici detalii de
structura.

Fig. 6a Radiografia pumnului si

mainii incidenta anteroposterioara
Scheletul mainii la copil

Fig. 6b Radiografia pumnului in incidenta

laterala

La nastere metacarpienele si falangele sunt vizibile. Catre varsta de 2 ani apar

nucleii epifizari distali ai metacarpienelor; catre varsta de 3 ani apare nucleul
epifizar proximal al policelui, urmat dupa varsta de 3 ani de nucleii celorlalte
degete.

Rezonanta magnetica nucleara

Reprezinta singurul mijloc de vizualizare a tesuturilor moi articulare si periarticulare,
pe sectiuni in toate cele trei planuri spatiale (fig. 7).

Fig. 7 Sectiune coronala si sagitala la nivelul pumnului si mainii

SOLDUL
Radiografia clasica
Radiografia de fata se executa cu bolnavul in decubit dorsal, avand membrele
inferioare in extensie si usoara rotatie mediala. Fasciculul de raze x , perpendicular
pe film intra la 3-4 cm sub mijlocul pliului inghinal. Respectand aceste conditii,
radiografia de fata a soldului va permite evidentierea urmatoarelor structuri
anatomice:

sacrumul si articulatiile sacroiliace;

linia iliopectinee;

simfiza pubiana;

gaura obturata;

acetabulum si cavitatea cotiloida;

epifiza proximala a femurului cu capul femural, foseta ligamentului rotund,

micul si marele trohanter, colul femural.

Este important de urmarit in aceasta incidenta relatiile axiale ale articulatiei coxale.
Marginea inferioara a colului femural formeaza cu marginea superioara a gaurii
obturate o linie curba continua (linia Shenton sau arcul cervico-obturator). Unghiul
format de axul lung al colului cu axul diafizar masoara 120-130 0.
Radiografia de profil se executa cu pacientul in decubit dorsal cu caseta port-film in
contact cu fata mediala a coapsei, perpendicular pe masa de examen si fasciculul
de radiatii paralel cu masa de examinare si perpendicular pe caseta, tintind

marele trohanter. Pe o astfel de radiografie vor putea fi recunoscute: gaura

obturatorie, spina ischiadica, tuberozitatea ischiadica, ramul ischiopubian, corpul
pubisului, cavitatea cotiloida, epifiza proximala a femurului.
Radiografia de profil, completata eventual si de alte incidente (incidenta Cochin)
sunt folosite in special pentru aprecierea luxatiilor capului femural.
Studiul radiologic complet al bazinului necesita o radiografie de ansamblu (fig.
8). Aceasta se executa cu pacientul in decubit dorsal cu membrele inferioare in
extinsie, cu calciiele usor departate si cele doua apropiate. Fasciculul de radiatii,
perpendicular, intra pe linia mediana, la cca 6 cm deasupra simfizei.
Radiografia de ansamblu a bazinului evidentiaza:

ultimele 2-3 vertebre lombare;

corpurile vertebrale sacrate, gaurile sacrate anterioare si posterioare partial
suprapuse, hiatusul sacrat;
articulatiile sacroiliace de forma literei y, w sau o;
osul iliac cu: fosele iliace, cavitatea cotiloida, gaura obturata, linia arcuata,
fata articulara auriculara, spinele iliace anterioare si posterioare, spina
ischiadica, incizura nenumita, incizurile ischiadice, eminenta iliopectinee;
ischionul si pubisul.

Fig. 8 Radiografie de bazin

Scheletul bazinului la copil

Osul iliac se dezvolta din trei puncte de osificare (pentru ilion, ischion si pubis) ce
apar intre lunile 2-4 de viata intrauterina si din mai multe puncte secundare (pentru
cotil, creasta iliaca, tuberozitatea ischiadica, spina ischiadica) ce apar intre 8-10 ani.
Unirea principalelor puncte de osificare intre ele are loc intre 6-12 ani. Punctele
secundare se sudeaza intre 15-25 ani, ultimul fiind nucleul de osificare al crestei
iliace (fig. 9).

Articulatia coxala la copil

Nucleul capului femural apare dupa luna a 6-a si se uneste cu colul la 14-16
ani. Nucleul marelui trohanter apare la cca 3 ani, iar cel al micului trohanter la 7-8
ani. Ei se vor uni cu diafiza femurala la 17-18 ani.

Fig. 9 Radiografie de bazin la un sugar de 2 luni

Artrografia
Dupa introducerea substantei de contrast intr-una dintre cavitatile articulare se
executa radiografii de fata si de profil. In acest mod este posibila evidentierea (fig.
XX):

cavitatii articulare sub forma a doua benzi opace (camerele cavitatii

articulare) ce traverseaza colul femural. portiunea antero-mediala a cavitatii
apare sub forma unei opacitati cu convexitatea in jos, datorita umplerii
recessului articular inferior (acetabular).se observa si doua mici opacitati
ovalare proiectate pe fundul cotilului, corespunzand fundurilor de sac sinoviale
ce insotesc ligamentul rotund. in partea supero-laterala a cavitatii articulare
se remarca recessul supralimbic;

cartilajului articular;
bureletul cotiloidian apare ca o opacitate triunghiulara care prelungeste in
afara marginea cotilului;
bursei seroase a psoasului.

Fig. XX Artrografie opaca normala de sold, in rotatie interna, respectiv externa

Computer tomografia
Studiul sectiunilor axiale obtinute CT aduce un plus de informatii referitoare la
structura articulatiei coxo-femurale, fara sa inlocuiasca explorarea radiologica
clasica (fig. XX). Reconstructia tridimensionala tinde sa realizeze vizualizarea in
relief a structurii anatomice a soldului din orice unghi dorit. Asocierea
CT cu artrografia si cu angiografia aduce informatii suplimentare despre structurile
articulare si vasculare invecinate. De asemenea CT permite masurarea unghiului de
anteversie a colului femural.

Fig. XX Sectiuni axiale CT la nivelul articulatiilor coxo-femurale

Rezonanta magnetica nucleara

Articulatia soldului a fost printre primele studiate cu ajutorul RMN, metoda
impunandu-se rapid ca examen de electie.
In imagistica RMN a soldului se pot studia (fig. 10a, b):

muschii periarticulari care apar in hipersemnal in T1;

osul spongios subcondral care apare in hipersemnal in T1 si in hiposemnal in
T2; situatia traveelor osoase scade global nivelul semnalului in capul femural;
relicvatul metafizar apare sub forma unei linii de semnal scazut;

interlinia articulara si bureletul cotiloidian nu apar foarte clar, decat printr-o

marire a semnalului;

in secventele ponderate in T2 se observa lichidul articular, chiar in cantitate

mica.

Fig. 10a Sectiune axiala RMN coxofemurala

Fig. 10b Sectiune frontala RMN la

nivelul coapsei

GENUNCHIUL
Radiografia clasica
Radiografia de fata se efectueaza la pacientul cu membrul inferior in extensie, iar
fasciculul de raze x, perpendicular pe film, va intra la 2 cm sub varful rotulei.
Pe un astfel de cliseu vor putea fi evidentiate (fig. 11):

epifiza femurala distala cu cei doi condili, fosa intercondiliana, foseta de

insertie a m. popliteu (pe conturul extern al condilului lateral), trohlea
femurala;

rotula se proiecteaza peste trohlea femurala, in spatiul articular;

epifiza tibiala proximala cu cei doi condili, platoul tibial, spinele tibiale;

spatiul articular cu o inaltime de cca 4-6 mm;

capul fibulei, in mare masura suprapus peste condilul tibial lateral.

Pentru radiografia de profil, pacientul este pozitionat cu marginea laterala

a genunchiului sprijinita pe caseta, fasciculul de radiatii, perpendicular, intrand la egala distanta
intre fata anterioara si cea posterioara a genunchiului de radiografiat. Vor putea fi evidentiate
urmatoarele elemente anatomice:

condilii femurali suprapusi;

tuberculul adductorului al III-lea, deasupra condilului medial;

rotula;

suprafetele articulare tibiale si condilii tibiali;

tuberozitatea tibiei;

spatiul articular tibio-fibular.

Fig. 11 Radiografie de fata si profil a genunchiului

Scheletul articulatiei genunchiului la copil

La nastere sunt prezente punctele de osificare ale extremitatilor proximala a tibiei si
distala a femurului; cel pentru epifiza proximala a fibulei apare la 4 ani. Aceste
puncte de osificare se sudeaza cu diafizele respective intre 16-24 ani. Rotula se
dezvolta dintr-un punct de osificare ce apare la varsta de 5 ani. Intre 10-14 ani
apare un nucleu secundar de osificare pentru tuberozitatea tibiei care se va suda cu
extremitatea superioara a osului la 16-18 ani.

Artrografia
Artrografia genunchiului este cea mai frecventa dintre artrografii. Pacientul se
aseaza in decubit dorsal cu genunchiul usor flectat; se patrunde in articulatie in
partea superioara a interliniei articulare femuro-patelare, lateral sau medial. Dupa
evacuarea unui eventual revarsat articular, se injecteaza produsul de contrast si se
executa radiografii in mai multe incidente. Este astfel posibila vizualizarea
meniscurilor, plicilor sinoviale, ligamentelor incrucisate si cartilajului femuro-patelar
(fig. XX).

Fig. XX Artrografie opaca de genunchi cu vizualizarea meniscului intern

Computer-tomografia
CT are o serie de avantaje: osul este studiat in ansamblu cu partile moi (tesut gras,
tendoane, ligamente, etc); permite studierea in amanuntime a articulatiei femuropatelare (fig. XX). Permite calculul unor indicatori importanti ai functionalitatii
articulatiei genunchiului (distanta dintre proiectia tuberozitatii anterioare si cea a
gatului trohleei, panta bitrohleana, profunzimea trohleii, etc); permite evidentierea
directa a unor leziuni de dimensiuni foarte mici.

Fig. XX Sectiuni axiale CT la nivelul genunchiului pentru evidentierea articulatiei

femuro-patelare

Rezonanta magnetica nucleara

RMN poate fi considerata actualmente ca metoda optima de explorare a
genunchiului (fig. 12a, b). Neinvaziva si netraumatica, ea constituie cel putin
deocamdata o cale inegalabila de diagnostic in patologia reumatologica, ortopedica
si oncologica. Corticala osoasa emite un semnal de joasa intensitate si apare sub

forma unei structuri lineare negre ce contrasteaza cu semnalul intens al structurilor

vecine (spongioasa osoasa si grasimea periarticulara). Medulara osoasa
prezinta un semnal intens datorita continutului sau grasos; jonctiunea metafizoepifizara apare la adult sub forma unei fine linii de hiposemnal. Cartilajul hialin
articular emite un semnal de intensitate intermediara, spre deosebire de
fibrocartilajul meniscal care apare in hiposemnal. Ligamentele, tendoanele si
capsula articulara emit un semnal de slaba intensitate, distingandu-se de tesuturile
grase vecine si de osul pe care se insera. Vasele sanguine apar in
hiposemnal. Nervii prezinta un semnal ceva mai intens datorita continutului grasos
al mielinei. Lichidul sinovial emite un semnal intermediar pe secventele ponderate
in T1 si apare in hipersemnal pe secventele ponderate in T2.

Fig. 12a Sectiune sagitala RMN la nivelul

genunchiului

Fig. 12b Sectiune axiala RMN la

nivelul genunchiului

GLEZNA
Radiografia clasica
Radiografia de fata se efectueaza cu membrul inferior in extensie si glezna sprijinita
de caseta port-film; fasciculul de raze este perpendicular si tinteste intre cele
doua maleole (fig. 13).
In acest mod este posibila recunoasterea urmatoarelor structuri anatomice:

extremitatea distala a tibiei care prezinta: maleola mediala, suprafata

articulara talara, fateta articulara fibulara;

extremitatea distala a fibulei cu maleola laterala mai jos situata decat cea
mediala si o fateta articulara pentru apofiza laterala a talusului;

spatiul articular situat intre tibie, peroneu si talus, cu o inaltime normala de

cca 3-4 mm;

suprafetele articulare ale corpului osului talus.

Radiografia de profil se executa cu fata laterala a gleznei sprijinita de caseta port-film si

fasciculul de radiatii perpendicular. Pe o astfel de radiografie se pot evidentia:

epifizele distale ale tibiei si peroneului;

conturul suprafetelor articulare;

maleolele partial proiectate peste talus;

osul talus cu trohleea, corpul, colul, capul si apofizele articulare;

calcaneul cu fetele articulare pentru talus si cuboid.

Fig. 13 Radiografie a gleznei de fata si profil

PICIORUL
Radiografia conventionala
Radiografia de fata se executa cu piciorul sprijinit cu fata plantara pe caseta portfilm fasciculul de raze x fiind perpendicular (fig. 14). Vor putea fi recunoscute
urmatoarele structuri:

falangele cu articulatiile interfalangiene (trohleartroze);

metatarsienele; baza metatarsianului al V-lea prezinta o apofiza stiloida usor

de recunoscut;

tarsienele, respectiv cuboidul, navicularul, partea anterioara a marii apofize a

calcaneului si capul talusului.

Pentru radiografia de profil, piciorul este aplicat cu fata laterala pe caseta,

fasciculul de raze, perpendicular, tintind un punct situat la 2 cm inferior si

inaintea maleolei interne. Pe un astfel de cliseu falangele, metatarsienele si oasele

tarsului anterior sunt suprapuse. Totusi se pot individualiza o serie de structuri:

falangele halucelui si prima articulatie matatarso-falangiana;

fata dorsala rectilinie si cea plantara, concava, a metatarsienelor;

partea mediala a articulatiei Lisfranc (tarso-metatarsiana);

metatarsienele IV si V;

talusul, calcaneul, scafoidul si cuboidul.

Fig. 14 Radiografie de picior de fata si semiprofil

Scheletul piciorului la copil

Oasele tarsului se formeaza din cate un nucleu de osificare, cu exceptia calcaneului
care are doi nuclei (unul este prezent la nastere, celalalt apare la 6-9 ani). La
nastere este prezent si punctul de osificare al talusului. In prima luna dupa nastere
apare cuboidul, la 7 luni primul cuneiform, iar intre 2-4 ani punctele de osificare ale
navicularului si celorlalte cuneiforme.
Falangele au osificate la nastere doar diafizele care se dezvolta dintr-un punct
comun cu extremitatea distala; extremitatea proximala se formeaza dintr-un punct
de osificare propriu ce apare la 4-6 ani. Sudarea epifizelor cu diafiza are loc intre 1620 ani.

Rezonanta magnetica nucleara

Foloseste pentru studiul articulatiilor gleznei si piciorului sectiuni axiale, frontale si
sagitale (fig. 15a, b).

Fig. 15a Sectiune sagitala RMN la nivelul

gleznei

Fig. 15b Sectiune frontala RMN la

nivelul gleznei si piciorului

RADIOLOGIA VASCULARA A MEMBRELOR

In randul metodelor si tehnicilor de explorare a membrelor se inscriu, cu succes
inca, arteriografia, flebografia si limfografia.

Arteriografia
Datorita usurintei executiei, rarelor incidente si accidente tehnica folosita este cea
descrisa de Seldinger. Dupa reperarea prin palpare a arterei femurale in trigonul
Scarpa, aceasta va fi punctionata si apoi cateterizata. Sub control fluoroscopic
cateterul este ghidat catre nivelul dorit, dupa care se introduce substanta de
contrast si se executa o serie de radiografii care surprinde progresia contrastului in
axul arterial de studiat. In acest mod esteposibila vizualizarea intregului ax arterial
al membrelor.
Axul arterial al membrului pelvin (fig. 16) apare constituit din: a. femurala (cu a.
femurala profunda si ramurile sale perforante), a. poplitee, trunchiul tibio-peronier
din care se vor desprinde a. tibiala anterioara (continuata de a. pedioasa), a.
peroniera care se bifurca in arterele peroniere anterioara si posterioara) si a. tibiala
posterioara (continuata de arterele plantare laterala si mediala ce vor participa la
formarea arcadei plantare).

Fig. 16 Imagini arteriografice la nivelul membrului pelvin

Vizualizarea axului arterial al membrului superior presupune

evidentierea arterelor axilara (cu ramurile sale colaterale), humerala (cu a.
humerala profunda), radiala, ulnara; arterele mainii sunt reprezentate de trei
formatiuni arteriale: reteaua carpului si arcadele palmare superficiala si
profunda. De la ele pornesc aa.interosoase, digitale si colaterale ale degetelor
(fig. 17).
Explorarea angiografica are rolul de a confirma diagnosticul clinic, de a stabili
stadiul evolutiv al bolii, de a preciza prognosticul si indeosebi de a determina exact
starea de operabilitate locala.

Fig. 17 Arteriograma cu substractie la nivelul axilei, bratului si mainii

Flebografia
Flebografia membrelor este metoda de vizualizare radiologica a venelor opacifiate
cu ajutorul unui produs de contrast.
Tehnica folosita pentru flebografia membrelor inferioare presupune parcurgerea
urmatoarelor etape: punctionarea unei vene de pe fata dorsala a piciorului,
instalarea unui garou la baza maleolelor (pentru a bloca circulatia venoasa
superficiala), injectarea contrastului, executarea de radiografii de fata si de profil,
aplicarea unui alt garou deasupra genunchiului (pentru a bloca circulatia venoasa
superficiala si profunda a membrului), reinjectare de contrast, urmata de o noua
serie de radiografii.
Pe o flebografie normala se recunosc cu usurinta venele safene si intregul ax venos
profund (vv. tibiale posterioare, vv. tibiale anterioare, v. polplitee si v. femurala). In
general exista variatii anatomice insemnate ce privesc colateralele si anastomozele,
mai ales la nivelul venelor superficiale, fapt ce poate preta la confuzii (fig. 18).

Fig. 18 Flebografie a membrului inferior

Pentru flebografia membrului superior, injectarea substantei de contrast se face
intr-una dintre venele dorsale ale mainii, sau de la plica cotului. Substanta de
contrast care se injecteaza intr-una din venele dorsale ale mainii trece in venele
superficiale ale antebratului si nu poate fi dirijata spre profunzime cu ajutorul unui
garou, ca la membrele inferioare, din cauza numarului redus sau a lipsei venelor
comunicante intre cele doua sisteme. Teoretic, pentru a vizualiza venele profunde
ale antebratului ar trebui sa se faca o flebografie transosoasa cu injectia
contrastului in epifiza distala a radiusului. Pentru vizualizarea axului profund al
bratului produsul de contrast se injecteaza in venele de la plica cotului (fig. 19).

Fig. 19 Flebografia mainii

Limfografia
Limfografia membrelor este metoda de vizualizare radiologica a vaselor si releelor
ganglionare limfatice ale membrelor cu ajutorul unor substante de contrast. Ea se
practica fie prin introducerea in spatiile interstitiale a unei substante de contrast
care se absoarbe electiv prin capilarele limfatice (limfografia indirecta), fie prin
injectarea unei substante de contrast direct in sistemul limfatic (limfografia directa).

Sistemul limfatic al membrului pelvin apare normal format din:

limfaticele superficiale sunt satelite ale venei safene interne si sunt formate
din 3 4 vase care ulterior divizandu-se ajung in trigonul lui scarpa in numar
de 10 15;

limfaticele profunde sunt dispuse intr-un grup postero-median si altul posterolateral;

limfoganglionii inghinali sunt formati dintr-un grup de 3 6 ganglioni

superficiali si 1 3 ganglioni profunzi.

Sistemul limfatic al membrului toracic este format din:

limfaticele superficiale ale antebratului si bratului;

limfaticele profunde;
ganglionii limfatici axilari reprezentati fie prin 10 15 mici limfoganglioni, fie
prin 4 6 ganglioni voluminosi.

ngrijirea pacienilor cu fractur de antebra

1
ARGUMENT
Pentru a sintetiza lucrarea de fa, dar i la orele de nursing n cei treiani de coal sanitar, am
nvat c este necesar ca personalul medical ssuplineasc la bolnavi ceea ce acestora le lipsete
pentru a fi "complet", un
"ntreg"sauun
individ "independent", caliti ce
-ilipsescpacientuluifiedin
cauza pierderii forei fizice n cazul bolilor organice, fie din cauza lipsei devoin n cazul bolilor
psihice, fie din lipsa de cunotine de specialitate necesare
ngrijirii lui.Lucrareaprezent

reune

teno

iunideanatomiealesistemuluiosos,n
special cele ale antebraului,
no
iuni generale despre fractura de antebra
,
noiunidespre ngrijirea pacientului cu fractur i
preg

tirea
pentru explorrile clinice i
paraciliniceapacien

iilor,aplicatenstagiulpracticurmndunplannursing.
n lucrarea de fa am reunit cunotiinele teoretice,
deprinderile practice, noiunile de farmacologie, de anatomie i fiziologie a omului
, de
medicin intern
,pecarele-amnglobatntehnicil
e de Nursing dup modelul
conceptual al Virginiei Henderson.Pentruobun

realizareaatribu


iilorsale,asistentamedical

trebuies

ntocmeasc

unplandengrijireprin:-Culegereadatelordiscutndcubolnavul,indentificareaantecedentelorpersonale

ihetero-colaterale,m

surareatensiuniiarteriale,atemperaturii;-Planificaeangrijirilornfunc

iedenecesit

i,princunoa

tereacelor14nevoifundamentalealeomului;-Realizareangrijirilorprinsupravegherea,colaborareantreasistent

medical

,pacient

imediculcaretrateaz

pacientul;-Evaluareaobiectivelorpropusepermiteevaluareaprocesuluidengrijire

iaducereademodific

ripentreagaevolu

ieast

riides

tateapacientului.