De ce cred romanii ca de Pasti se arata comorile ascunse.

Misterul flacarilor care

sclipesc straniu in noapte
Costel Crangan,

Cautatorii de comori romani au descifrat semnificatia flacarilor ce strajuiesc, zice-se, comorile, creand un
adevarat cod al culorilor, care separa binele de rau si aurul de metalele mai ieftine. Superstitia este contrazisa
insa de arheologi, care spun ca descoperirile inseamna ani grei de munca si nu descifrarea unor semne mistice.
Legendele despre comori sunt, fara indoiala, unele dintre cele mai spectaculoase povesti transmise din generatie
in generatie. Nu de alta, dar dincolo inerentul val de mister care se tese in jurul unei astfel de legende exista si
irezistibila tentatie a bogatiei, care a stat (si sta) si la baza marilor descoperiri, dar si la cea a marilor tragedii ale
umanitatii.
La urma urmelor, la temelia lucrurilor sta deseori o nestavilita lacomie, care, alaturi de setea de cunoastere, a
fost mai mereu ,,motorul" lumii. Si cum tentatia imbogatirii fara efort a fost si ramane mare, este de la sine
inteles ca legendele despre comori au avut tot timpul un succes teribil la toate categoriile de public.
De la jidovi la haiduci

Evident, cel mai important lucru pentru orice cautator de comori este sa identifice locul unde s-ar putea gasi
avutia. Traditia populara este, de altfel, plina de tot felul de ,,instructiuni" in acest sens, care s-ar putea lejer
strange intr-un adevarat manual al cautatorilor de tezaure ascunse.
Unele dintre cele mai ample referiri la importanta comorilor in credintele populare ale romanilor se gasesc intr-o
cercetare etnografica veche de mai bine de un secol (Gheorghe F. Ciausanu - ,,Superstitiile poporului roman",
1912; reeditata in 2014 de editura Saeculum).
Cercetatorul face o ampla trecere in revista a tuturor superstitiilor legate de bogatiile (materiale) ascunse,
identificand o multime de elemente care, deloc intamplator, vor ramane de referinta in toate studiile ulterioare
pe aceasta tema.
,,Poporul nostru crede ca in pamant se afla bani de aur, argint si de arama, bani care sunt ingropati de jidovi si
sunt paziti de duhuri necurate", scrie Gh.F. Ciausanu in lucrarea amintita.
Este de remarcat ca termenul de ,,jidov" nu se refera, asa cum gresit s-ar putea crede, la evrei (confuzia a existat
deseori), ci la niste fiinte umanoide mitologice, de dimensiuni uriase (se crede ca aveau trei-patru metri
inaltime), care ar fi stapanit pamantul inaintea civilizatiei actuale.
Evident, exista si parerea ca o mare parte dintre comorile ascunse ar fi de la haiducii celebri din Evul Mediu,
informatie care, in sinea ei, nu este chiar departe de adevar, caci se stie ca hotii preferau sa ascunda prada in
locuri tainice. Facand o paralela cu mitologia asiatica, frumoasa poveste a lui Aladdin si a pesterii lui Ali Baba
este un exemplu sugestiv, insa nici povestile cu piratii Dunarii sau cele despre haiducii Pintea si Andrii Popa nus mai prejos.

FOTO Adevarul (Dana Lepadat)

Lucirile de flacara ale comorilor pierdute
Traditia populara romaneasca spune ca toate comorile ascunse ,,se arata" la un moment dat. Acest lucru se
intampla, negresit, in preajma marilor sarbatori, Pastele fiind, se pare, momentul preferat pentru ca aurul si

argintul sa dea de veste in ce cotlon al pamantului sunt uitate.

Fiind vorba despre tezaure misterioase, semnul nu poate sa fi altfel decat plin de taine, caci pe locul comorii
,,joaca" o flacara mistica. In unele locuri se spune chiar, textual, ca ,,joaca dracii pe comoara". Caci trebuie stiut
ca nu toate comorile sunt la fel. Unele sunt curate, iar altele necurate, delimitand cumva luota dintre bine si rau.
,,Cele curate sunt ingropate de oameni, de teama sa nu vina si sa le rapeasca dusmanii sau hotii. Ele ard dupa ce
au cantat cocosii de miezul noptii si, uneori, pana la amiazi. Cele necurate au fost ingropate de zgarciti, ca
nimenea, nici chiar rudele cele mai apropiate, sa nu poata avea parte de ele. Cand le ingroapa, ele sunt inchinate
diavolului si incredintate pazei lui", scrie Gh.F. Ciausanu in lucrarea mentionata.
Dovezi ale acestor luciri ale comorilor se afla in numeroase lucrari literare si chiar monografice. Bunaoara, in
judetul Galati (undeva in partea de nord-est a satului Zarnesti) exista un deal, numit Piscul Manastirii, unde
pana acum doua secole ar fi existat o bogata manastire greceasca. Manastirea a disparut intr-o singura noapte, in
urma unei alunecari de teren catastrofale, iar pe povarnisul dealului joaca uneori, spun localnicii, lucirile
comorilor ingropate de calugari.
Codul de culori al flacarilor
Sa fie clar: romanii nu trateaza cu superficalitate problema comorilor ascunse! Traditiile consemnate de
etnograful Gh.F. Ciausanu scot la iveala un adevarat cod de culori, prin intermediul caruia se poate deosebi o
comoara buna de una diavoleasca si se poate afla ce fel de metal pretios ascunde pamantul.
,,Para care iese din comorile curate este albastruie. In schimb, flacara care iese din cele necurate este albicioasa
ori galbuie", consemneaza etnograful.
Exista si alte variante legate de culoarea flacarii. Astfel, Alexandru Ciura scrie, intr-o culegere de obiceiuri din
zona Ardealluui, aparuta la 1911, ca ,,flacara roscata inseamna argint, cea galbena anunta aurul, iar cea
albastruie este pentru arama".
Este important de stiut ca, in toate variantele culese de etnografi, flacara ce joaca pe comori nu arde propiu-zis,
adica nu degaja caldura, caci, dupa cum spune Gh.F. Ciausanu, ,,poate sa joace pe zapada, fara sa o topeasca".

FOTO Adevarul (Dana Lepadat)

Interesant este ca exista credinta frecventa ca toate comorile curate, nepazite de diavol, ard doar o data pe an, de
regula in noaptea de Inviere, din miezul noptii si pana in zori, in vreme ce bogatiile necurate isi arata flacara mai
des pe parcursul anului, intre lasarea serii si primul cantat al cocosilor. In unele parti ale Moldovei, noaptea
magica a comorilor curate este considerata cea de Sfantul Gheorghe , in vreme ce comorile rele ar luci cel mai
abitir in preajma Sfantului Andrei.
Superstitii si arheologie
In ultimele decenii, de legendele flacarilor de pe comori s-a mai ,,lipit" o poveste: cea a arheologilor care
,,vaneaza" flacarile pentru a descoperi cate un minunat tezaur stravechi.
Desi teoria este intens vehiculata in folclor, specialistii de la Muzeul de Istorie de la Galati spun ca nu exista, in
realitate, nicio dovada ca s-ar fi intamplat astfel si ca, de fapt, in spatele fiecarei descoperiri arheologice nu stau
semne mistice, ci decenii de munca intensa, de sapaturi, de studiu, de cartare, de cercetare laborioasa.
In ciuda acestor asigurari stiintifice, straniile straluciri din noapte - de pe comori, ori doar din ceea ce numim
,,focuri vii" - continua sa inflacareze imaginatia romanilor. Fascinatia focului si cea a bogatiei au mers
dintotdeauna mana in mana, la urma urmelor.
Va mai recomandam si:
Legendele nestiute ale Dunarii. Povestea misteriosului drum subacvatic, folosit de pirati sa-si ascunda comorile
in Delta
Povestea stranie a manastirii galatene care a fost inghitita de pamant intr-o clipita. Arheologii n-au mai gasit
nicio urma a ei

Legendele nestiute ale Dunarii. Pe urma povestii stranii a fecioarelor zidite de vii in malurile fluviului

Deochiul la romani: 65% din populatie crede in el. La ce foloseste ata rosie si cand
sa ne ferim de ochii verzi
Costel Crangan,

Potrivit sondajelor, 65% din romani cred in puterea deochiului. Ca urmare, poporul roman are un,,arsenal" de
superstitii si de leacuri pentru a combate "fenomenul".
Una dintre cele mai bine inradacinate superstitii romanesti (dar nu mai romanesti, caci este intalnita la mai toate
popoarele) este legata de puterea oamenilor de a produce rau celorlalti prin admiratia excesiva, pizmasa. Nu este
vorba (doar) despre traditionala capra a vecinului si nici despre mentalismul spectacular al vremurilor moderne,
ci despre ceva mult mai simplu: deochiul.
Romanii cred in deochi mai tare decat in sfarsitul lumii
Acum doi ani, cei de IRES au avut curiozitatea de a afla cat de mult cred romanii in tot felul de concepte, cum
ar fi deochiul, diavolii, fantomele, ingerii, blestemul si alte lucruri pe care lumea moderna le numeste generic
,,superstitii".
Ei bine, nu mai putin de 65% dintre respondenti au declarat ca sunt convinsi ca deochiul este o certitudine, ceea
ce inseamna cu romanii chiar cred in asta, nu-i doar o moda trecatoare.
Spre comparatie, in fantome cred in jur de 15% dintre romani, in blesteme - sub 40%, iar in sfarsitul lumii 38%.

Care va sa zica, deochiul este o superstitie de top.

De unde vine credinta in deochi si ce spun teologii
Desi exista impresia ca deochiul si descantecul sunt o ,,mostenire culturala" recenta (multi asimileaza cele doua
notiuni cu rromii migratori), de fapt credinta este foarte veche. Vine din negura vremurilor. Deochiul sau
,,ochiul rau" (ayin ha'ra) este mentionat in mai multe locuri atat in Vechiul, cat si in Noul Testament. ,,Nu
manca painea celui ce se uita cu ochi rai si nu pofti bucatele lui", spune inteleptul rege Solomon (Pildele lui
Solomon, 23:6).

Evanghelistul Marcu detaliaza conceptul: ,,Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile,
hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia,
usuratatea - toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om" (Marcu 7:21-23).
Teologii crestini continua descrirea deochiului, pe care - iata! - nu-l considera ca fiind de sorginte pagana, ci il
asimileaza credintei fundamentale. Iar acest lucru se intampla chiar si in ortodoxie, ,,aripa" crestina care accepta
mai greu dezbaterile colaterale slovei biblice.
,,Deochiul este o actiune a diavolului savarsita de oamenii pizmasi", spune Sfantul Vasile cel Mare, unul dintre
cei mai importanti filosofi ai ortodoxiei.
Desi subiectul este inca destul de delicat, s-au gasit chiar si reprezentanti ortodocsi ai vremurilor moderne care
sa se pronunte asupra deochiului. Iata ce spune cuviosul Paisie Aghioritul, calugar ortodox, traitor la muntele
Athos (1924-1994): ,,Deochiul este o lucrare diavoleasca. Exista si o rugaciune speciala. Cand cineva spune
ceva cu invidie, atunci prinde deochiul". Totusi, cuviosul Paisie respinge traditia totemurilor protectoare pentru
prunci la deochi: ,,Nu este bine. Sa spuneti mamelor lor sa le puna cruciulite".
Cum se manifesta deochiul si care-s ,,factorii agravanti"
Evident, asa cum se obisnuieste in majoritatea chestiunilor care tin de credinte cu radacini adanci in istorie,

romanii au si superstitii despre deochi care nu se prea potrivesc cu dogma crestina.

Una dintre cele mai interesante carti romanesti despre superstitiile populare - am numit aici lucrarea
,,Superstitiile poporului roman", scrisa acum aproape un secol de catre etnologul Gf. F. Ciausanu, aloca un
spatiu generos deochiului.
In esenta, deochiul este privit ca un fel de ,,vampirism energetic", chiar daca termenul pare cumva ciudat, de
domeniul SF.

Iata cum se descrie in lucrarea amintita fenomenul: ,,Simptomele deochiului sunt: somn zbuciumat sau
insomnie, dureri de cap, dureri de inima, greata. Se pot deochia nu numia oamenii, ci si vitele, care incep sa
tanjeasca. Pasarile deochiate se ciupesc una pe alta, stupii se pustiiesc de albine, pomii se usuca, laptele nu mai
da unt".
S-ar parea ca deochiul este, la romani, un fel de ,,Acar Paun" al tuturori necazurilor pentru care nu exista o
explicatie logica. Ba chiar superstitia merge si mai departe, gasind ,,factorii agravanti" ai problemei: deochetorii.

,,Se crede ca toti cei care au ochii verzi si sprancenele imbinate deoache nevoie mare cand stau si privesc mai
mult sau un lucru si nu zic <<Sa nu-i fie de deochi!>>, scuipand de trei ori. Se poate deochia tot ceea ce este
frumos, atragator", scrie Gh. F. Ciausanu.
Este de remarcat ca simpla privire nu-i destul. Trebuie sa existe asociate si niste laude cu parfum de invidie,
altfel deochiul nu se lipeste. Cel putin asa afirma etnologii, inclusiv cei moderni.
Cum sa te feresti de deochi

Cum deochiul este un punct de interes major pentru romani, este evident ca si interesul pentru leacuri, antidoturi
si dezlegari este unul major.
Si in superstitia deochiului functioneaza principiul medical ca ,,este mai usor sa previi decat sa tratezi". De altfel
Gh. F. Ciausanu concluzioneaza ca taranii de acum 100 de ani priveau deochiul ca pe o boala cauzata, ca toate
bolie de un spirit rau.

Cel mai bun leac, in acceptiunea unanima a expertilor, este firul rosu, traditie care vine de peste 3.000 de ani.
,,In satele Moldovei, se crede ca tot copilul nebotezat trebuie sa poarte la mana o ata rosie, ca sa-l apere de
diavolescul deochi pana cand va primi taina botezului intru Hristos", explica etonologul Adrian Romanescu.
Ata rosie ar fi cam singura ,,amuleta" cumva tolerata de Biserica, care nu neaga deochiul, insa crede ca acesta
poate fi combatut mult mai eficient cu o cruciulita si cu rugaciuni. Majoritatea preotilor recomanda rugaciunea
speciala a Sfantului Ciprian, a carui poveste de viata se potriveste de minune in context: acesta a fost un mare
vrajitor care, apoi, a devenit episcop.
In Oltenia, preventia in ,,cazuistica" de deochi este cea mai complexa de pe intreg teritoriul romanesc. Astfel, in
Valcea exista obiceiul ca nou-nascutilor sa li se puna scupat pe buric. In Mehedinti era de neacceptat ca o
persoana cu ochii albastri (deci nu verzi!) sa vada un prunc inainte de a fi botezat.
In Gorj, copiii nu trebuiau lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se credea ca se pot deochea
singuri!
In zona de est a Ardealului si in Moldova exista credinta ca un copil nou-nascut poate fi ferit de deochi daca se
face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu
funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii, sau la incheietura sprancenelor, il poate face
doar mama copilului. Se pare ca gestul este o mostenire evreiasca, desi este pomenit si la vechii greci precum si

la arabii din Asia mica.

In fine, dintre multiplele metode de preventie mai putem aminti purtarea podoabelor din aur (care se deoache ele
in locul stapanului), purtarea unui obiect de imbracaminte pe dos sau sa ai un catel de usturoi in buzunar.
Ultima metoda este chiar cu simbol multiplu, caci unii oameni cred ca usturoiul te apara de moroi, de lupi si
chiar de holera. Asta fara a pune la socoteala faptul ca este un condiment excelent.
Panoplia cu descantece
Chiar daca teologii sustin cu tarie ca arma suprema contra deochiului este rugaciunea, poporul are propria
varianta in chestiune, avansand ideea ca, de fapt, nadejdea sta la descantec.
Panoplia de descantece a romanilor este uriasa si ar ocupa sute de pagini, asa ca o sa ne rezumim la simbolistica
de baza.

Cel mai cunoscut descantec de deochi este si cel mai simplu. Bunicile noastre, atunci cand isi scoteau copilul
din casa, isi atingeau calcaiul, apoi fruntea copilului si spuneau: ,,Cand s-a deochea calcaiul, atunci sa se
deoache si copilul". Sau isi scuipau in san, rostind cuvintele: ,,Ptiu, ptiu, sa nu fie de deochi".
De regula, n-ai cum sa te descanti singur de deochi, deci trebuie sa spuna altcineva incantatia. Insa, daca n-ai
incotro, trebuie sa rostesti de trei ori ,,Tatal nostru" si sa schimbi locul in care stateai. In cazul in care te simti
rau in continuare, bea apa sfintita si roaga un preot sa-ti spuna o rugaciune sau un descantec special.
Iata o mostra de descantec, cules de Gh. F. Ciausanu din zona Olteniei: ,,Fugi deochi dintre ochi/ Dintre gene si
sprancene/ Din fata, din corp si mana/ Din picioare, mate si oase/ Duceti-va peste noua mari si noua tari/ Ca
acolo va asteapta/ Noua fete de imparat/ Cu mese intinse/ Si cu fripturi aprinse/ Si cand s-o deochea mata si
cainele/ Atunci sa se mai deoache (numele)"/ Atunci si nici atunci".
Placebo de deochie

Teoriile oamenilor de stiinta converg, insa, spre efectul placebo. ,,Descantecul de deochi poate avea un efect
linistitor asupra organismului. Orice poezioara ritmata, terminata in silabe cu vocale da un efect pozitiv, mai
ales la copii. De asemenea, mangaierile, pe frunte sau la ceafa, ce insotesc descantecul si masajele in zona
incheieturilor determina producerea de endorfine, hormoni ai placerii, ce pot regenera potentialul nervos
pierdut", spune psihologul Marian Colesnicov.
CITESTE SI:
Superstitiile romanesti legate de focul din ceruri. Ce ,,paratrasnet" magic este folosit de secole in satele
Romaniei

Legaturile ciudate care exista intre o caruta si sanatatea unui om. Dictionar misticomedical romanesc
Costel Crangan,

Cateva superstitii foarte interesante care circula mai ales in Moldova spun ca nu trebuie sa pui pe foc nicio parte
a unei carute, niciodata, caci de la fiecare piesa arsa ti se poate trage o boala grava, imposibil de vindecat.
Aparent, intre sanatatea unui om si o caruta nu pot sa existe prea multe legaturi, in afara deja clasicului accident
rutier care poate produce daune considerabile atat atelajului, cat si conducatorului acesteia.
Insa daca iesim din tiparul clasic si ne intoarcem putin in timp, catre folclor, descoperim in credintele si
superstitiile poporului un adevarat dictionar medical aplicat, care stabileste metodic corelatia dintre o caruta si
starea de sanatate a stapanului ei.
Cel putin doi folcloristi romani reputati (ne referim aici la suceveanul Artur Gorovei si la tecuceanul Tudor
Pamfile) au scris in lucrarile lor despre aceste credinte adanc inradacinate in mintea romanilor de pretutindeni,
dar mai cu seama a celor din zona Moldovei.
Tepu, punctul cardinal al superstitiilor despre caruta
Foarte interesant este ca ambii folcloristi (Arthur Gorovei - ,,Credintele si superstitiile poporul roman", 1914 si
Tudor Pamfile - ,,Industria casnica la Romani, trecutul si starea ei de astazi, contributiuni de arta si tehnica

populara", 1910) au ca punct de referinta satul galatean Tepu, loc in care exista, se pare, cele mai profunde si
mai structurate credinte legate de influenta banalului car asupra sanatatii gospodarului.
Bunaoara, Arthur Gorovei, in lucrarea mentionata (reeditata de Editura Saeculum din Bucuresti, in anul 2012),
pomeneste despre credinta tapenilor ca ,,inima" de la caruta (piesa din lemn, lunga de 4-6 metri, care asigura
legatura dintre osia din fata si cea din spate) nu trebuie nicicand arsa de foc, chiar si daca s-a frant.
,,De la caruta sa nu pui pe foc inima, ca-i rau de inima, lingoare", consemneaza folcloristul, lucru intarit si de
Tudor Pamfile, dar si de etnografi mai apropiati de zilele noastre, cum ar fi Eugen Holban, care a constatat
cerbicia cu care locuitorii satelor galatene pastreaza piesele unei carute stricate chiar si atunci cand este evident
ca nu mai pot fi folosite.
De altfel, refolosirea carutelor a ramas la moda si acum, fie ca vorbim despre utilizarea lor ca ,,mobilier" de
curte, fie ca ajung exponate de muzeu.
Bunaoara, pe site-urile specializate in vanzari, un car complet, reconditionat cu migala, se poate vinde cu circa
1.000 de euro. Iar daca vi se pare scump, putem sa va spunem ca nu e, caci Muzeul Taranului din Galati a dat
(in mod dubios; in esenta o gainarie din multele gainarii din zilele noastre) circa 2.500 de euro pe un o caruta
intr-o stare jalnica.

Valoarea unei carute a fost mereu controversata. Iata caruta (aproape penala) cumparata cu 10.000 de lei, aflata
la Muzeul Satului din Galati FOTO C. Crangan
In fine, revenind la tema de capatai a articolului de fata, sa spunem ca din lucrarea lui Tudor Pamfile aflam ca si
spitele rotii sunt supuse interdictiei la foc, caci ,,cine arde spitele va avea mare durere de dinti ori de masele". Iar
sirul de corespondente intre boala si piesele carutie este continuat de Artur Gorovei: ,,spetezele- coastele;
leucile - manele; posteuca - selele".
Profesor de istorie: ,,E un mod de a tine oamenii gospodari"

Profesorul de istorie Adrian Toma crede ca aceste superstitii au o origine mult mai profunda de cat ar putea
parea la o prima vedere.
,,Multi ar putea crede ca avem de-a face cu un soi de dictionar de ipohondrie sau cu o reactie obscurantista fara
explicatie. Ei bine, nu-i deloc asa. Carul, caruta, pana si banala cotiga, reprezinta lucrurile de capatai ale unei
gospodarii. Pana in urma cu un secol, caruta costa o avere. Era la acelasi palier al existentei cu locuinta, ba chiar
uneori era mult mai scumpa", spune profesorul.
In esenta, superstitia este ca un fel de ,,curs de mecanica arhaica", dar si un model de gospodarire eficienta a
avutului familiei. Nu arunci ceea ce ar putea sa-ti trebuiasca ulterior, nu pui pe foc ,,matrita" unei piese de la un
car dezmembrat (din varii motive).
,,Pe cale de consecinta, orice piesa a unei carute costa o mica avere, iar pastrarea ei avea un dublu rol: fie putea
fi folosita la o alta caruta, fie pentru ca mesterul satului - care nu era, de cele mai multe ori, capabil sa
construiasca un car complet - sa poata incropi, dupa modelul ei, o piesa de schimb cat de cat folositoare",
adauga profesorul.
,,In esenta, superstitiile culese de Artur Gorovei nu sunt neaparat despre sanatatea organismului uman (chiar
daca intr-un fel converg si acolo), ci despre sanatate economica. Daca pui pe foc piesele unei carute care, la un
loc, costa cat o casa, e evident ca trebuie sa cumperi alta, deci nu-ti mai raman bani pentru a te ingriji de
sanatate", isi incheie analiza profesorul Adrian Toma.
Va mai recomandam si:
Superstitii macabre. De ce refuzau doctoriile taranii de acum un secol: ,,Sunt facute din grasimea mortilor din
spitale. Spurcaciune!"
Ce patesti daca auzi cantecul cucului si de ce stropesc pomii cu tuica
Superstitiile romanesti legate de focul din ceruri. Ce ,,paratrasnet" magic este folosit de secole in satele
Romaniei

Obiceiul romanesc macabru: atarnarea cadavrelor de animale in garduri. Ce

semnificatie au capetele de cai sau de berbeci infipte in pari
Costel Crangan,

Cum alungau romanii holera gainilor acum un veac, ce cred medicii veterinari despre straniul obicei transmis
din mosi-stramosi si cum te poate ajuta un banal pitigoi sa pui mana pe o functie publica bine platita.
Chiar daca ritualurile legate de cadavre de animale nu au o prea mare trecere in traditiile si obiceiurile
romanesti, exista, aproape nestiute, un numar semnificativ de superstitii de acest fel, culese de etnografi din
diverse zone ale tarii.
Cu toate ca practicile transmise oral in comunitatile romanesti sunt departe (ca si complexitate si cruzime a
ritualurilor) de obiceiurile din zonele africane sau central-americane, nu inseamna, totusi, ca nu exista o
importanta doza de mister in spatiul carpatic si ca nu sunt avem de-a face cu detalii ce au atingere cu scenariile
unor filme de groaza.
Un cap de cal mort pe gardul casei
Oricat ar parea de groaznic, in urma cu aproximativ un secol exista, mai ales in jumatatea de nord a Moldovei,
obiceiul ca in parii gardului sa se infinga, din loc in loc, cate o capatana de cal mort.
Sa nu va inchipuiti insa ca obiceiul (consemnat de folcloristul Artur Gorovei, in volumul ,,Credinte si superstitii

ale poporului roman", aparut in anul 1915 la editura Academiei Romane) are vreo legatura cu obiceiul
mafiotilor de a-si baga in sperieti inamicii punandu-le un cap de cal mort in asternut. Nici pomeneala!
De fapt, satenii din Bosia (judetul Iasi) credeau ca asa isi protejau casele de spiritele rele, in vreme ce locuitorii
din Gainesti (judetul Vaslui) avea convingerea ferma ca o astfel de capatana de cal va alunga lupii din preajma
animalelor din gospodarie.
Specialistii in animale nu-s, insa, chiar asa de convinsi ca obiceiul are ceva real in el. ,,La spirite rele nu ma
pricep, dar in ceea ce-i priveste pe lupi, am convingerea ca o mortaciune atarnata de gard nu-i va speria, ci ii va
atrage cu mirosul", ne lamureste cumva cum stau lucrurile medicul veterinar George Stan.
In unele sate, mai ales din Moldova de vest (de munte, dar si din Muntenia si chiar din estul Transilvaniei,
capatana de cal este substituita cu una de berbec, insa semnificatiile gestului raman aceleasi: se crede ca apara
de duhuri rele sau de lupi.
Interesant este ca obiceiul se intalneste si intr-o forma stilizata. Bunaoara, in sudul Moldovei si la Piatra Neamt,
acoperisul caselor era decorat, la imbinarea sarpantelor, cu un cap de cal facut din tabla sau din lemn, ornament
despre care se credea ca este aducator de mare noroc.
Gardul cu gaini moarte
La fel de ciudat este si obiceiul cules de Artur Gorovei in zona Tutova (satul Perieni, judetul Vaslui) potrivit
caruia ,,cand se iveste molima holera gainilor se spanzura, in tarusul portii, o gaina moarta, zicand ca fuge
boala".
Desi, strict samanic, ar putea parea credibila o astfel de varianta, veterinarii vin cu o teorie total diferita, care
arunca in derizoriu tot valul de mister construit de generatiile de colportori anonimi ce au tinut vie superstitia.
,,Sa fim seriosi! Ceea ce taranii numeau, pe vremuri, holera gainilor este de fapt o boala contagioasa de tipul
gripei aviare. Orice boala contagioasa nu se combate expunand cadavrul unui animal mort din cauza acelei boli.
Dimpotriva, un animal bolnav trebuie izolat, iar cadavrul trebuie neutralizat cu substante care distrug microbii
sau prin ardere", ne spune veterinarul George Stan.
Cioara de pe gard si vrabia din mana
Un vechi proverb romanesc legat de goana dupa iluzii spune ca nu-i tocmai nimerit sa dai vrabia din mana pe
cioara de pe gard, din motive lesne de priceput.
Totusi, lucrurile pot fi si mai pline de semnificatii daca oratania de pe gard, fie ea cioara sau cotofana, e moarta
si e pusa acolo cu buna stiinta.
Nu de alta dar, potrivit amintitei lucrari a lui Artur Gorovei, in partea centrala a Moldovei se obisnuia, acum un
secol (obiceiul inca mai exista in cateva asezari izolate din zona), sa se ,,orneze" gardul gospodariei cu ciori
moarte, cu un scop dublu: alungarea ciorilor vii (mari amatoare de pui de gaina si de oua) si tinerea la distanta a
diferitelor molime ce lovesc pasaretul de ograda.
Baston de maresal sau cap de pitigoi
Am lasat la urma un alt obicei, de-a dreptul distractiv, care chiar daca nu implica un gard, are de-a face cu o
grea povara, care trece de orice forma de ingradire: visurile de marire ale romanilor.
,,Prin unele parti din Moldova, cine vrea sa ajunga la vreo demnitate, poarta in caciula (N.R.: Atentie! Nu la
caciula, ci in caciula) cap de pitigoi", scrie Artur Gorovei in lucrarea mentionata.

La ce bataie e-n zilele noastre pe functii, devine explicabil de ce bietii pitigoi devin, cu fiecare zi, pasari tot mai
rare. Bastonul de maresal a fost convertit de romani in cap de pitigoi.
Va mai recomandam si:
Cele mai ciudate cinci superstitii culinare la romani. Despre carnea caror animale se crede ca vindeca anumite
boli
Sapte superstitii bizare despre vie si vin. De ce se ingroapa un ou in vie si ce vesteste paharul cu vin varsat pe
masa
Sapte tabuuri despre mamaliga. Ce lucruri ingrozitoare prevesteste banalul aliment taranesc nascut din porumb

Sapte tabuuri despre mamaliga. Ce lucruri ingrozitoare prevesteste banalul aliment

taranesc nascut din porumb
Costel Crangan,

De ce nu-i bine sa mananci mamaliga direct din ceaun si de ce se lasa facaletul nespalat dupa utilizare. Ce
semnifica crapatura de pe mijlocul mamaligii si cum poate ajunge sa fie leac pentru dragostea cu nabadai.
Romanii sunt, orice s-ar zice, unul dintre cele mai superstitioase popoare de pe globul pamantesc. De altfel, sunt
destul de multe cercetarile etnografice care arata ca, dintre toate popoarele europene, nicaieri nu se poate afla o
mai mare acumulare de credinte si superstitii decat la poporul roman.
,,Tot ceea ce se intampla in viata de zi cu zi a romanului, de la cele mai de rand treburi din gospodarie si pana la
cele mai simple si obisnuite gesturi, capata semnificatii mistice, mostenite de la stramosi sau imprumutate de la
popoarele vecine. Romania este un rezervor european de superstitii", scria etnologul roman Gheorghe F.
Ciausanu in exceptionala lucrare ,,Superstitiile poporului roman in asemanare cu ale altor popoare vechi si noi",
aparuta acum mai bine de un secol (1914) sub obladuirea Academiei Romane.
Romanul cladeste superstitii pentru orice. Pentru nastere, pentru nunta, pentru moarte, dar si pentru lucruri
banale, cum ar fi, sa zicem, facutul prozaicei mamaligi, subiect de care ne vom ocupa, de altfel, in articolul de
fata.
Tabu nr.1: Sa nu mananci mamaliga direct din ceaun

Ca vorbim despre Moldova sau despre Oltenia, despre Ardeal sau despre Dobrogea, regula este clara: este cu
desavarsire interzis a se manca mamaliga direct din vasul in care a fost preparata.
Evident, exista si cate o amenintare concreta in sprijinul interdictiei. In zona Moldovei (Brosteni, Suceava),
,,daca mamaliga ramane lipita in parte de ceaun atunci cand se toarna, acolo trebuie sa ramana, caci alfel o sa ai
o multime de napaste", consemneaza etnologul Artur Gorovei, in lucrarea ,,Credinte si superstitii ale poporului
roman" (Editura Academiei, 1915), in vreme ce Gheorghe F.Ciausanu scrie ca, in zona Valcea, se crede ca ,,cei
care mananca mamaliga din ceaun vor face copii prosti".

Tot Gorovei culege (la Tepu, judetul Galati) superstitia ca acela ce se ospateaza din ceaun ,,face a saracie", iar la
Tatarusi (Suceava) e semn sigur ca o ,,dea uliul la pui". Variatiuni pe aceeasi tema sunt culese de cei doi
etnologi amintiti mai inainte si in Oltenia, Ardeal, Bucovina si Banat.
Tabu nr.2: Sa nu mananci mamaliga de pe facalet
Ca-i zice facalet, melesteu, culiser sau oricum altcumva, obiectul din lemn folosit la amestecarea mamaligii are
si el contributia lui spirituala. Bunaoara, potrivit lui Artur Gorovei, taranii din satul iesean Stanca cred ca ,,daca
mananci mamaliga de pe melesteu te mananca si pe tine lupii", in vreme ce la Tepu (Galati), un astfel de obicei
este in mod sigur sursa imbolnavirii ,,de galci" (amigdalita).

Ba chiar la Valcea (dupa Ciausanu) se crede ca folosrea inadecvata a melesteului poate favoriza aparitia
varcolacilor. Pe de alta parte, insa, se stie ca la olteni moroii se nasc din orice, oricand, oricum, asa ca nu-i de
mirare ca se invart si prin zona mamaligii.
Tabu nr.3: Sa nu tai mamaliga decat dupa obicei
Nici taiatul mamaligii nu-i chiar asa, o joaca, dupa cum ar fi unii tentati sa creada. Pai, nu! Vajnicul aliment
arhaic se taie neaparat cu ata, caci de vei folosi cutitul iti fuge tot norocul din casa.
Si nici daca o tai cu ata nu esti chiar asa de sigur ca esti scutit de belele. Aflam din lucrarea lui Artur Gorovei ca
la Brosteni (Suceava) este o drama economica sa tai cu ata de jos in sus: se va scumpi groaznic porumbul. Pe de
alta parte, pare o metoda buna de a influenta piata daca esti vanzator de porumb, nu
In total dispret fata de credinta ferma a sucevenilor, la Tepu (Galati), tehnologia este contrara: mamaliga se taie
de la baza in sus, caci altfel e semn ca va fi seceta.

Si asta inca nu-i tot. Prin Valcea se crede ca si locul de unde incepe taiatul are oarescare efecte zodiacale, caci
,,daca tai mamaliga din frunte, se ospateaza altul din ea". Unde vine ,,fruntea" mamaligii n-am aflat, insa un
lucru se contureaza ca fiind certitudine: nu-i vorba de fruntea omului, ca banuim ca valcenii nu-si aseaza
mamaliga deasupra sprancenelor inainte sa o manance.
Tabu nr.4: Sa nu faci mamaliga la moara
O superstitie absolut bizara circula in partea de nord a Moldovei si spune ca este o mare prostie sa faca
mamaliga in incinta morii unde ai macinat porumbul, caci ii ia dracul tot gustul.
Colportorul anomim de superstitii nu explica, totusi, ce cauta necuratul la moara, insa, pana la proba contrarie,
nu putem decat sa-l credem pe cuvant si sa acceptam ca e neaparata nevoie sa prepari mancarea din malai
altundeva decat la locul macinisului.
Tabu nr.5: Nu crapa mamaliga, ca faci drum lung
Iata un tabu legat de estetica alimentului de baza al taranului roman. Potrivit lui Artur Gorovei, care ii citeaza pe
satenii din Ciulnita (Ialomita), Brosteni (Suceava), Stanca (Iasi) si Tepu (Galati), daca mamaliga se crapa in
doua atunci cand este turnata, atunci gospodarul sau gospodina vor avea drum greu si lung de facut.
Tabu nr.6: Sa nu dai mamaliga calda la caini
In caz ca v-a trecut prin cap sa-i dati ceva mamaliga lui Azorel, prietenul dumneavoastra necuvantator, ar fi bine
sa aflati despre o superstitie raspandita in toata Moldova, dar si in numeroase alte sub-zone etnografice: ,,Nu-i
bine sa dai mamaliga calda la caini, ca turbeaza" (Artur Gorovei).

Strict de curiozitate, am intrebat un medic veterinar despre asta, prilej cu care am avut o crunta deziluzie.
,,Cainii nu turbeaza de la asa ceva, va dau in scris. Insa alimentele fierbinti pot afecta aparatul digestiv al
animalelor", ne-a lamurit medicul veterinar George Stan.
Tabu nr.7: Sa nu mananci mamaliga cu buburuze
Cel mai ciudat tabu legat de mamaliga este, neindoielnic, cel care spune ca daca iti cade o buburuza (gargarita)
in ceaun e bine sa o scoti repede-repejor si sa o arunci dupa usa. Dar neaparat dupa usa, caci altfel te pasc mari
nenorociri (Artur Gorovei).
Dupa atatea grozavii, un leac de dragoste mamaligaresc
Totusi, nu credem ca e cazul sa cadem in neagra depresie legata de tabuurile mamaligii. Va asiguram ca exista si
alte aspecte, pozitive, legate de alimentul pe baza de malai.
Bunaoara, in Baragan se crede ca ,,fetele amorezate, cand fac mamaliga si o toarna din caldare, pun apoi in vas
apa, apoi beau, ca sa iasa focul de la inima cum iese din caldare in apa". Dupa aspirina saracului, poporul roman
a inventat, iata, si diazepamul omului necajit.
Va mai recomandam si:
Cum au ajuns camasile sa aiba rol de horoscop in viata romanilor. Semnele rele aratate de izmenele luate
pe dos
Superstitii macabre. De ce refuzau doctoriile taranii de acum un secol: ,,Sunt facute din grasimea
mortilor din spitale. Spurcaciune!"
Superstitii macabre legate de nunta. Despre ce semne cred romanii ca prevestesc moartea unuia dintre
miri

Sapte superstitii bizare despre vie si vin. De ce se ingroapa un ou in vie si ce vesteste

paharul cu vin varsat pe masa
Costel Crangan,

Ce legatura este intre hornul casei si productia de struguri, in ce zile cred romanii ca este interzis a se lucra via si
ce procedeu ciudat este folosit pentru a salva recolta de asaltul insectelor.
Cand vine vorba despre vie si vin, romanul este neintrecut in a scorni tot felul de povesti bizare si superstitii
nastrusnice, caci vita-de-vie si rodul ei au fost, inca din antichitate, lung prilej de controverse, fiind considerate
ba esenta vitejiei, ba cauza pierzaniei.
Spre edificare, este suficient sa ne amintim de legenda conform careia marele rege Burebista a dat ordin sa se
arda toate viile dacilor, pentru ca acestia preferau mai degraba sa se lupte cu butoaiele decat cu vrajmasii.
Una peste alta, credinta crestina a asezat vinul intr-o pozitie privilegita fata orice alt lichid (nici macar esentiala
apa nu are o asa trecere), caci bautura alcoolica obtinuta din fermentarea strugurilor este considerata a fi
simbolul sangelui Domnului, fiind folosita la Taina Sfanta a Impartasaniei.
Insa nu despre istoria viei sau vinului vom vorbi in articolul de fata, ci despre bizara lume a superstitiei, acolo
unde lucrurile imbraca, deseori, haine halucinante, misterioase, cu parfum de incredibil. Si, pentru ca topurile
raman mai mereu la moda, va propunem sapte supertitii bizare despre vie si vin.

1. Sa nu pui vita verde pe foc

Potrivit etnologului Gheorghe F, Ciausanu (autorul excelentei lucrari ,,Superstitiile poporului roman in
asemanare cu ale altor popoare vechi si noi", aparuta in 1914 sub obladuirea Academiei Romane) in zona Valcii
este cu desavarsire interzis a se pune pe foc vita-de-vie verde, adica lastari, frunze ori butuci de vie de-a-ntregul.
Valcenii credeau, acum o suta si mai bine de ani, ca un astfel de gest ar atrage dupa sine ,,blestemul lui
Dumnezeu", adica tot felul de nenorociri, care mai de care mai inspaimantatoare.
2. Via noua se sadeste din furat
Si mai ciudata este superstitia culeasa de folcloristul Artur Gorovei (consemnata in volumul ,,Credinte si
superstitii ale poporului roman", aparuta in 1915 la editura Academiei Romane) in satele din jumatatea de sud a
Moldovei. In fapt, avem de-a face cu un indemn direct la incalca una dintre poruncile crestine de capatai.

,,Cel ce sadeste vita de struguri, sa sadeasca din furat, caci aceea va fi roditoare si cu castig", spun colportorii
anonimi din Tepu (Galati), Zorleni (Vaslui) sau Panciu (Vrancea), iar noi nu avem argumente a-i contrazice,
caci totul pare un fel de selectie naturala cu substrat genetic. Nu de alta, dar nimeni n-o fi asa de stupid incat sa
fure pentru plantat un soi prost de vita.
3. Foarfecele frecat cu usturoi alunga ganganiile
Tot prin Artur Gorovei, dar de data asta din zona Munteniei, ni se transmite o alta credinta, usor neverosimila,
cum ca usturoiul ar putea sa fereasca via de omizi si de ale insecte daunatoare.
Sa nu va ganditi insa ca taranii munteni de acum un secol umpleau viile cu funii de usturoi, ca-ntr-un urias ritual
antivampiresc. Nici vorba! De fapt, ei credeau ca ,,daca se freaca cu usturoi foafecele de taiat la vie, strugurii
vor fi feriti de ganganii".
Pentru ca usturoiul din februarie (cand se taie de obicei viile), pare cam departe de omizile de iunie sau moliile

de septembrie, am cautat si un specialist, care sa ne lamureasca ce-o avea el, usturoiul, cu strugurii si cu via. Lam gasit pe inginerul horticultor Petru Savin, care ne-a lamurit repede-repejor.
,,Din pacate, este o superstitie si atat. Ar fi fost frumos sa fie nevoie doar sa ungi cu un pic de usturoi, de vreo
50 de bani, foarfecele de taiat la vie, si sa scapi astfel de toate insectele daunatoare. Economiile ar fi mari, caci
in medie se dau 3-4 stropiri cu insecticide pe an, insa totul e doar o poveste. Cred ca singura legatura dintre
usturoi si vie sta in binomul pastorelian tulburel-pastrama", ne-a taiat elanul inginerul Savin.
4. Via muncita duminica se usuca numaidecat
Un obicei cules de Gheorghe F. Ciausanu din zona de est a Olteniei indica faptul ca orice gospodar care
munceste via in zilele de duminica nu va avea parte de tulburel, caci vitele se vor usca numaidecat. Interesant
este ca superstitia are si o varianta moldoveneasca (culeasa de Artur Gorovei), potrivit careia vinerea este ziua
fatidica (dar nu ca uscaciune, ci ca ploaie cu grindina), dar numai in caz ca se sapa via in ziua a cincea a
saptamanii.
5. De ce-i bine sa ingropi un ou in vie
Toate ca toate, dar urmatoare superstitie pare de-a dreptul un ritual voodoo: ,,Cine ia un ou in Vinerea Pastilor sil ingroapa in vie, nu-i va bate piatra via in acel an". Vorbele au fost spuse, se pare, de gospodarii din Spatarei
(Ialomita), iar obiceiul are caracter de unicat, caci nicaieri pe teritoriul romanesc nu s-a mai gasit o asa abordare
a problemei.

Atata doar ca lucrurile-s putin cam confuze, caci nici rapsodul, dar nici culegatorul de traditii, nu furnizeaza
raspunsul la cateva intrebari esentiale: de la ce pasare sa fie oule Sa fie fiert sau crude Sa fie vopsit sau nevopsiti
Si, uite-asa, nadejdea de a scapa strugurii de grindina ramane tot la sistemul de rachete ori doar la bunul
Dumnezeu.
6. O superstitie cu parfum de inginerie
O superstitie culeasa de Artur Gorovei in satul Catane din Dolj a reusit sa intre in categoria ,,ciudat" de-abia

dupa ce am trecut-o prin filtrul specialistului care ne-a fost alaturi de aceasta data, inginerul horticultor Petru
Savin.
Suna asa: ,,Sa scuturi cosul de funingine si sa o duci in ziua de ajun (de Anul Nou) la vie, ca sa se incarce via de
struguri cum se incarca hornul de funingine". Iar specialistul, cu totul neasteptat, este de acord cu asta.
,,Acea funingine de pe horn contine, oricat ar parea de ciudat, o serie de microelemente care pot sa
imbunatateasca ceea ce numim chimia solului. Sunt de acord ca rodul ar putea fi mai bogat, insa cu conditia sa
nu se tranforme plantatia inr-un desert de cenusa si funingine", este de parere inginerul Savin.
7. Daca versi paharul pe masa te-a lovit norocul

Chiar daca gospodinele nu vor fi de acord cu aceasta superstitie (stiti ce greu ies petele de vin rosuo), in aproape
intreg teritoriul romanesc se crede ca e mare semn de belsug si de fericire daca cineva varsa din greseala paharul
de vin de pe masa.
Va mai recomandam si:
Sapte tabuuri despre mamaliga. Ce lucruri ingrozitoare prevesteste banalul aliment taranesc nascut din
porumb
Cum se prepara celebrele ,,Oaua Targasiti", micul dejun preferat de aromanii de la Dunarea de Jos
De ce cred taranii romani ca banalul curcubeu poate sa le schimbe sexul

Superstitii bizare la romani - de ce e bine sa se taie cocosul inainte sa faca trei ani si
cum ne apara de strigoi sangele de pasare neagra
Costel Crangan,

Cateva dintre ciudatele superstitii romanesti legate de fudula oratanie din orice curte taraneasca, cocosul, au
darul de a starni zambete contemporanilor. Totusi, pana acum cateva decenii, majoritatea obiceiurilor
controversate prezentate in articolul de fata erau respectate la scara larga de populatia autohtona.
Pentru lumea moderna este o pasare banala, un fel de ceas desteptator rural, insa pentru bunicii nostri era o
vietate cu totul speciala: o venerau si se temeau de ea. Cocosul, caci despre el este vorba, apare intr-o sumedenie
de superstitii romanesti, iar ipostazele in care este zugravit ,,stapanul ograzii" sunt in mod covarsitor pozitive.
Exista insa si aspecte ciudate, chiar infricosatoare, care par sa fie desprinse din practicile bizarei religii voodoo.
Stramosii nostri beau frecvent sange de cocos ca leac
Desi pare greu de crezut, numeroase surse etnografice indica faptul ca in urma cu cateva decenii in Romania
inca mai exista obiceiul ca taranii sa bea sange de cocos, despre care se credea ca alunga strigoii sau vindeca
anumite boli.

Etnograful Gh.F.Ciausanu, in lucrarea ,,Superstitiile poporului roman" (Editura Saeculum, Bucuresti - 2014),
mentioneaza ca in satele oltenesti ,,sangele din creasta cocosului se da de baut copiilor care rasar (N.R. tresar) in
somn", pentru ca acestia sa se vindece.

Obiceiul este consemnat si pentru sudul Moldovei (mai ales in zonele dinspre Prut), intr-o varianta ceva mai
,,light": copilului i se dadeau doar trei picaturi de sange de cocos, amestecate intr-o cana de lapte.
Insa asta nu e tot, caci deja celebra apetenta olteneasca pentru povestile cu moroi aduce in atentie credinta ca
sangele de cocos este un leac fara rival contra vampirilor.
,,Cel care are dureri la inima, crezand ca i-o mananca strigoii, bea sange de cocos negru pentru a indeparta
nefasta influenta a acestor duhuri rele"
Gh.F.Ciausanu - ,,Superstitiile poporului roman"
Cocosul de peste trei ani face oua de varcolac
Una dintre cele mai bizare superstitii despre cocosi o gasim tot in lucrarea lui Gh.F.Ciausanu, care relateaza o
cercetare etnografica facuta in satele din Valcea.
Potrivit acestei superstitii, cocosul trebuie musai taiat inainte de a face trei ani, caci altfel de prapad. ,,Cand
ajunge la varsta de trei ani, cocosul face un ou mititel si indata ce-l face, iese din el un varcolac. De aceea nu-i
bine sa tii cocosul pana la trei ani, ca se inmultesc varcolacii si mananca Luna si Soarele", scrie Ciausanu.

Aceasta povestioara olteneasca de tip ,,Dosarele X" l-a facut sa zambeasca pe medicul veterinar Iulian B., pe
care l-am rugat sa ne lamureasca daca un cocos poate sa faca oua.
,,Evident ca nu se poate! Este o legenda de tipul celei cu gaina care naste pui vii. Cat despre varcolacii care ar
putea sa iasa din oua, iarasi avem de-a face cu o aberatie. In cel mai rau caz, dintr-un ou de gaina - doar nu de
cocos! - poate sa iasa un pui cu maformatii, insa acesta nu va manca, cu siguranta, nici soarele si nici luna. Cel
mai probabil, va muri dupa cateva ore", ne-a spus veterinarul.
Leacuri si blesteme din ,,parti componente" de cocos
Nici macar mancatul cocosului nu-i un lucru tocmai simplu la romani. Bunaoara, in Muntenia si Olteani se
credea, acum un secol, ca niciun barbat nu trebuie sa manance capul cocosului (evident, gatit) pentru ca ar fi o
mare nelegiuire ca ,,un voinic sa manance capul altui voinic" (Gh.F.Ciausanu).

Culmea este ca in partile Moldovei circula, in aceeasi perioada, o traditie contrara, care stabilea ca gospodarul,
capul familiei, trebuie sa primeasca din orice pasare servita la masa (deci si din cocos), pe langa altele, neaparat
capul.
,,Cate bordeie, atatea obiceie", este de parere, hatru, folcloristul Paul Buta, care nu se poate hotari care dintre
cele doua traditii ar fi mai apropiata de adevar.
Interesant este ca si alte ,,componente" ale pasarii au o simbolistica alimentara si mistica. Spre exemplu, potrivit
lui Gh.F.Ciausanu, fuduliile cocosului sunt leac contra sterilitatii la barbati, in vreme ce ,,limba cocosului
trebuie sa o manance cei carora le este frica sa ramana singuri pe intuneric".
Pana si penele au un rol in credintele stravechi. ,,Penele de cocos se pun in scalda copilului - mai cu seama dupa
botez - pentru ca sa fie ferit de duhuri de rele si de bantuielile lor, in toata viata lui", se mentioneaza in lucrarea
,,Superstitiile poporului roman".
Cocosul, moartea, bocetul si... rockerii de la Phoenix
O alta credinta interesanta este aceea ca gaina care canta cocoseste transmite un mesaj prevestitor cu dubla
semnificatie: ,,daca e indreptata cu ciocul inspre apus, atunci vesteste moartea, nenorocirea irevocabila a unui
casnic, sau a intregii familii; daca insa e cu ciocul catre rasarit, vesteste bine, noroc sau, oricum, nu vesteste
nenorociri apreciabil", scrie folcloristul bucovinean Simion Florea Marian.
In tot spatiul romanesc exista credinta, inca bine inradacinata in spatiul rural, despre vestirea mortii de catre
cocosul care canta fara vreun rost in timpul noptii. Originea acestei superstitii vine din insasi din esenta
crestinismului, caci cocosul este cel care a vestit, prin cantecul sau haotic, de trei ori in miez de noapte,
lepadarea de Hristos a Sfantului Petru, dar si moartea Mantuitorului pe cruce.

Foarte interesant este ca in Banat, Hunedoara si nord-vestul Olteniei circula un bocet ancestral numit ,,Cantecul
Zorilor", al carui text a fost adaptat partial de trupa de rock ,,Phoenix", in piesa ,,Cocosii Negrii".
,,Cocosii negri cantara/ Zori albe nu se varsara/ Zorilor surorilor/ Nu grabireti a zorire/ Pan' cutare s-o gatire/ So gati, s-o-mpodobire/ Cu podoabe de argint/ Cum n-o mai fost nicicand/ Pan' a fi mers in pamant"
Phoenix - "Cocosii Negri"
Textul original era considerat de Constantin Brailoiu, cel mai important etnolog-muzicolog roman, ca fiind nu
doar un simplu bocet, ci un stravechi cantec funerar, ,,care se canta in cele trei zile de la moarte, la ivirea zorilor,
dupa cel de-al treilea cantat al cocosilor, pentru a le ruga sa intarzie cu aparitia, sa-l mai lase putin pe ,,dalbul de
pribeag" printre oameni si sa-l gateasca pentru marea despartire".
,,Trasaturile arhaice ale formei sale, elementele mitologice precrestine din continutul sau au fost puse in
evidenta de O. Barlea, care a demonstrat convingator existenta speciei intr-o epoca anterioara formarii zonelor
etnografico-folclorice si dialectale cunoscute noua astazi", scrie Brailoiu in lucrarea ,,Songs To the dead from
Gorj", publicata in 1984 de editura prestigioasei universitati din Cambridge.
Alte credinte populare despre cocos
,,Fetelor care aud cantatul cocosului cand se gandesc la iubit vor avea noroc sa se marite. Dar, daca canta
cocosul in ziua nuntii, casatoria va fi una plina de certuri si nefericiri" (Gh.F.Ciausanu - ,,Superstitiile poporului
roman").

,,In descantecele populare boala este alungata in locuri unde nu se semnaleaza prezenta acestei pasari: Fugi,
deochi, / Dintre ochi..., / Sa te duci, iar duci, / Unde popa / Nu toaca, / Unde fata / Nu joaca,/ Unde cocos nu
canta" (Romulus Vuia - ,,Studii de etnografie si folclor").
,,Daca-ti canta cocosul in prag, e semn sigur ca or sa-ti soseasca musafiri" (Gh.F.Ciausanu).
Si totusi, este personaj pozitiv
Dincolo de toate, insa, cocosul este considerat, in tot spatiul romanesc (ba chiar si in cel european) o pasare
sacra, aducatoare de noroc. A intrat chiar si in basmele de capatai ale romanilor, ,,Punguta cu doi bani" fiind cel
mai la indemana exemplu.

Are chiar si o zi a lui, care se serbeaza in prima duminica de dupa Paste in satele de la malul Dunarii, iar
obiceiul este intalnit si la bulgari si la sarbi.

Sa nu uitam, de asemenea, ca fudula oratanie este simbol national in Franta, iar in tot teritoriul romanesc este
asezata pe crestele acoperisurilor, sub forma de ornament din tabla sau din ceramica, ca protector al gospodariei.
Mai mult decat atat, cocosul a intrat si in arta romaneasca, prin faimoasa reprezentare de pe ceramica de Horezu
(devenita marca de renume mondial), dar si prin sculptura omonima a marelui Brancusi.

Cele mai ciudate cinci superstitii culinare la romani. Despre carnea caror animale se
crede ca vindeca anumite boli
Costel Crangan,

Meniul cu pretentii medicinale este compus din cele mai bizare lucruri, care de obicei trezesc repulsie: inima
cruda de porumbel, zeama de broasca sau carne de barza ori de soparla.
Arta culinara a romanilor este, indeobste, scutita de excese si bizarerii. Daca la alte popoare (mai ales la cele din
Africa si Asia) a consuma carne cruda sau insecte este ceva firesc, in zona Carpatilor bucataria este axata, cand
vine vorba de carne, in proportie covarsitoare, pe animale domestice.
Totusi, exista la romani, aproape nestiute (caci nu s-a facut prea multa valva pana acum), si cateva obiceiuri
culinare cu totul aparte, chiar le-am putea spune bizare, care amintesc de samanism si de practicile voodoo.
Interesant este ca, in majoritatea cazurilor, aceste retete ciudate au pretentii ca vindeca anumite boli, de la cele
banale, precum amigdalita, pana la unele potential mortale, cum este tifosul.
Va prezentam in cele ce urmeaza cinci astfel de obiceiuri culinare ciudate, asa cum se regasesc ele in volumul ,,
Credinte si superstitii ale poporului roman", publicat sub egida Academiei Romane acum aproape un secol
de catre marele foclorist Artur Gorovei.
1. Inimi crude de porumbel contra durerilor de piept

Conform amintitei lucrari, in zona central-estica a Moldovei (satul Banca, judetul Vaslui) exista credinta ca o
persoana care are dureri in piept (junghi) se va vindeca rapid daca va inghiti cateva inimi crude de porumbel.
Acelasi tratament era valabil, in aceeasi regiune (dar si mai la sud, in regiunea Balabanesti-Bursucani, judetul
Galati), pentru a lecui ,,lipitura". Mai precis, pentru a vindeca tulburarile de somn si de comportament ale
copiilor care au suferit o trauma psihica majora (spaima).
2. Zeama de broasca testoasa pentru bolile de stomac
Potrivit lucrarii citate mai inainte, in satul iesean Bosia ,,zeama de broasca testoasa este leac pentru boale de
stomac", probabil si pentru ca, se stie, reptilele cu carapace sunt extrem de rare prin zona.
Nu foarte departe, la Urecheni (judetul Neamt) se credea ca bolile de piept se pot videca lesne mancand carne de
broasca testoasa, ceea ce face sa credem ca moldovenii au fost foarte aproape sa declare batracianul ca fiind un
fel de leac universal.
3. Bors de barza, nu de varza
La Smultii de Galati se credea, acum o suta de ani, ca borsul (ciorba) de barza (ca doar nu de varza) vindeca
aproape tot, dar mai cu seama le face fertile pe femeile care nu pot face copiii.
Superstitia este comentata, cu umor, de profesorul de limba romana Aurel Mereuta: ,,Sincer, mi se pare o
contaminare dintr-o alta legenda, care spune ca berzele aduc copiii pe lume. Ce si-o fi zis oameniic Daca aduc
copii, atunci sunt bune si-n ciorba, cu acelasi scop".
4. Extract de soparla pentru a combate galcile
Complet bizar (dar si destul de scarbos) este leacul cules de Artur Gorovei in zona Tutova (la Perieni, Vaslui,
mai exact) care spune ca ,,untdelemnul in care s-a tinut o soparla e bun pentru galci". Desi Gorovei nu explica
modul de administrare al leacului, la alti autori (cum ar Gh.F. Ciausanu) se spune ca uleiul cu ,,decoctul" de
soparla este adaugat (cateva picaturi, evident) intr-o mamaliga din care se ospateaza pacientul.
Obiceiul este prezent si in Oltenia (la Scaesti, Dolj), insa intr-o varianta mult mai elaborata, aproape ritualica:
,,Gusterului i se taie capul in luna lui martie, cu o moneda de argint, si se intrebuinteaza (N.R.: nu-i prea clar
cum) la boalele de gat".
5. Carnea uscata de cristei ,,usureaza trupul"
La Bogdanesti (Suceava), exista superstitia ca oamenii care au fost cam lacomi cu mancarea si cu bautura la
tinerete ,,isi pot usura trupul" mancand carne uscata de cristei. Pentru a nu va lasa in confuzie lingvisticomedicala, va furnizam definitia din DEX pentru pomenitul cristei.
CRISTEI, cristei, s. m. Pasare calatoare mai mare decat mierla, cu penajul brun-masliniu si cu aripile roscate,
care traieste pe camp si in stufarisul din apropierea baltilor (Crex crex). Compus: cristei-de-balta = pasare
calatoare acvatica, cu aripi scurte, cu ciocul lung si ascutit, cu penajul brun-masliniu(Rallus aquaticus). [Var.:
crastel, carstel s. m.] - Din sl. krasteli.
Va mai recomandam si:
Cum se prepara celebrele ,,Oaua Targasiti", micul dejun preferat de aromanii de la Dunarea de Jos
Sapte tabuuri despre mamaliga. Ce lucruri ingrozitoare prevesteste banalul aliment taranesc nascut din
porumb

Sapte superstitii bizare despre vie si vin. De ce se ingroapa un ou in vie si ce vesteste paharul cu vin varsat
pe masa

Superstitii macabre legate de nunta. Despre ce semne cred romanii ca prevestesc

moartea unuia dintre miri
Costel Crangan,

Folcloristii romani, mai cu seama Artur Gorovei si Gheorghe F Ciausanu, au scos la iveala o adevarata colectie
se superstitii, unele de-a dreptul horror, legate de de semnificatiile evenimentelor din timpul unei nunti.
Desi nasterea si moartea insumeaza cele mai multe superstitii la romani, si cel de-al treilea eveniment major din
viata unui om, nunta, are parte de o sumedenie ,,reguli" transmise pe cale orala, unele dintre aceste obiceiuri
fiind de-a dreptul macabre, cumva in contradictie cu fericitul moment al casatoriei.
Cele mai multe dintre aceste superstitii au ajuns si in cartile de specialitate, prin eforturile a doi dintre cei mai
mari etnografi romani, Artur Gorovei si Gheorghe F Ciausanu, care au completat impreuna un adevarat mozaic
national al credintelor populare legate de nunta.
Semnele macabre din ziua nuntii
Artur Gorovei, in lucrarea ,,Credinte si superstitii ale poporului roman" (1915), consemneaza, bunaoara, ca in
Ialomita exista credinta ca daca doua mirese se intalnesc pe drum este semn sigur ca una dintre ele va muri
curand.
Pronosticul sumbru este, insa, ceva mai bland in Valcea, unde, potrivit lui Gheorghe F Ciausanu (,,Superstitiile

poporului roman in asemanare cu alte popoare" - 1914), ,,intalnirea a doua mirese in ziua nuntii aduce nefericire
in casnicie".
Unele dintre cele mai raspandite superstitii macabre de nunta din spatiul romanesc sunt legate de lumanarile de
cununie. Astfel, lucrarea citata a lui Artur Gorovei arata ca bucovinenii cred ca ,,acela dintre miri va muri intai,
a carui lumanare se va trece mai intai", dar si ca (mult mai alarmant) ,,daca una dintre lumanari se rupe, unul
dintre soti va muri curand".
Nici drumul de la biserica nu-i scutit de peripetii. Dincolo de clasica intalnire fatala dintre mirese, exista si
problema pierderii unul lucru, oricare ar fi acesta.
,,Dupa ce mirii s-au cununat si se intorc de la biserica, daca pana acasa pierde unul dintre ei ceva, se crede ca
acela va muri", consemneaza Artur Gorovei o superstitie din zona Munteniei.
Nici in casa nu se intra oricum, caci s-ar parea ca, dupa credintele romanilor din Bucovina, lumanarile de nunta
nu trebuie sa fie aduse in casa in ziua cununiei, caci asta ar insemna ca se prevesteste moartea cuiva.
Ba chiar si petrecerea nuntii poarta cu ea anumite simboluri prevestitoarea de rau, ori aflate de-a dreptul in zona
confuziei. Un exemplu este spargerea unui pahar in timpul ospatului, eveniment care in Bucovina ar insemna ca
moare cineva curand (Artur Gorovei), dar in Gorj inseamna noroc pentru tinerii casatoriti (Gheorghe F
Ciausanu).
Cu umoru-i recunoscut, actorul si folcloristul Paul Buta incearca, in vremurile noastre, sa impace cele doua
viziuni. ,,Ar putea fi amandoua valabile. Daca se sparge paharul, moare un unchi bogat, care lasa averea
tinerilor casatoriti, deci norocul e cu ei", spune Buta.
Semne rele si alte belele
Pana la urma, insa, nu toate semnele din ziua nuntii sunt mortale. Unele aduc doar nenorociri si neimpliniri,
ceea ce, la o adica, nu-i chiar totuna cu moartea.
Aflam, bunaoara, din volumele amintite mai inainte, ca acum un secol nunta nu se facea in niciun caz sambata,
ci doar duminica, iar cei care nesocoteau acest lucru era loviti de cumplit ghinion. De asemenea, luna mai era
prohibitie la nunti, caci in regiuni intinse exista superstitia ca acea casatorie se va destrama rapid, asa cum se
scutura florile de mai.
Oglinda are si ea un rol in poveste. Astfel, se credea ca atunci cand mireasa e gata sa iasa din casa pentru
ceremonia de nunta o ultima privire in oglinda este aducatoare de noroc. Totusi, daca se intoarce din drum
pentru a se uita in oglinda va avea ghinion.
Si, ca sa incheiem intr-o nota otimista, sa consemnam ca exista si semne aparent rele care, de fapt sunt pozitive.
Putem aminti aici credinta ca daca in ziua nuntii ploua, casnicia va fi marcata de belsug. Cu cat e mireasa mai
uda din cauza ploii, cu atat averea familie va fi mai mare.
Va mai recomandam si:
Legaturile ciudate care exista intre o caruta si sanatatea unui om. Dictionar mistico-medical romanesc
De ce cred romanii ca de Pasti se arata comorile ascunse. Misterul flacarilor care sclipesc straniu in noapte
Superstitii bizare la romani - de ce e bine sa se taie cocosul inainte sa faca trei ani si cum ne apara de strigoi
sangele de pasare neagra

Superstitii macabre. De ce refuzau doctoriile taranii de acum un secol: ,,Sunt facute

din grasimea mortilor din spitale. Spurcaciune!"
Costel Crangan,

Potrivit etnografului Gh. F. Ciausanu, taranii romanii ii suspectau pe doctori si pe spiteri de vrajitorie. Ei
preferau leacurile invatate de la stramosi in locul medicamentelor, despre care credeau ca-s facute din cadavre.
In schimb, in unele comunitati rurale se foloseau parti de cadavre pentru tot felul de ritualuri bizare.
O cercetare etnografica facuta in prima jumatate a secolului al XX-lea de catre reputatul etnograf roman Gh.F.
Ciausanu (1889-1963), scoate la lumina relatia ,,incordata" care a existat in Evul Mediu, dar si la inceputurile
erei moderne, intre lumea rurala si medicina.
Taranii surprinsi de cercetarea de teren a profesorului Ciausanu preferau sa apeleze la metodele traditionale de
vindecare (asa-numitele ,,leacuri babesti"), fugind de spitale si de ,,doftoriile" farmacistilor mai ceva ca diavolul
de tamaie.
Oamenii credeau ca medicamentele se fac ca sapunul de casa

Iata cum este descrisa relatia satean-medicina in lucrarea ,,Superstitiile poporului roman in asemanare cu a altor
popoare vechi si noi", republicata recent de editura Saeculum Vizual: ,,In poporul nostru, este credinta ca
doctoriile sunt spurcate, fiindca sunt facute ca sapunul, pe la spiterii, din grasimea oamenilor care mor pe la
spitale". Sinistru!
,,De aici se naste scarba, greata, ce o are taranul cand este silit sa ia o lingurita de doftorie. Chiar si doctorii sunt
priviti cu groaza, ca niste casapi de carne omeneasca", se mentioneaza in lucrarea amintita.
,,Mai bine sa mor decat sa-mi pangaresc sufletul cu astfel de doftorii, de spurcaciuni", este citat de catre Gh.F.
Ciausanu un taran din zona Valcii.

Exista inclusiv credinta ca anumite familii sarace vindeau cadavrele raposatilor pentru ca din ele sa se faca alifii,
pomezi si doctorii. Evident, un sambure de adevar exista in toata aceasta poveste, caci facultatile de medicina au
cumparat mereu cadavre pe care viitorii medici sa invete despre corpul uman si sa-si incerce mana pentru
procedurile chirurgicale standard.
,,In trecut, taranii se uitau la medici si la spiteri ca la niste samani. Multi erau suspectati de vrajitorie, de lucrul
cu diavolul. Asta explica de ce si medicamentele erau considerate de unii spurcate", ne-a spus farmacistul Toma
Nicolescu.
Frica de medic a ramas si in zilele noastre
Chiar daca ne place sa credem ca teama de medic si de medicamente a disparut o data cu evolutia societatii
umane, statisticile ne contrazic fara mila.

Potrivit un studiu realizat, in 2011 de catre IMAS, la solicitarea unei mari retele de clinici private din Romania,
13% dintre romani nu merg nicio data la medic, preferand sa se trateze de boli cu diverse leacuri invatate de la
batrani. ,,Oamenii se tem de medici si se tem si de medicamente, despre care crede ca te vindeca de ceva ca sa te
imbolnaveasca de altceva", se mentioneaza in raportul care insoteste sondajul.
Au insa oamenii motive sa se teama de medicamented Niciun medic nu se incumeta sa spuna raspicat ca exista
riscuri, insa raspunsul vine uneori din zone din care nici nu te astepti. In cursul anului 2014, procurorii DIICOT
au descoperit o ampla retea de falsificatori de medicamente care vandusera, din primele estimari (ancheta este in
curs) marfa de peste cinci milioane de euro.
Evident, nu era vorba despre doctorii ,,facute din osanza de mort", cum se infricosau taranii din alt veac, ci de
produse sintetizate in laboratoare. Din pacate, mai bine de jumatate dintre respectivele medicamente erau, de
fapt, praf de creta, mii de pacienti fiind inselati. Asta ca sa nu mai pomenim de cei care, in lipsa tratamentului
(caci praful de creta nu aveau cum sa-i vindece), s-au pomenit ca bolile li s-au agravat.
Ritualuri bizare cu parti de cadavru
Chiar daca mitul ca medicamentele au fost in trecut fabricate din grasime de cadavre s-a dovedit o simpla
legenda urbana (ca, de altfel, multe dintre superstitiile romanilor) in literatura etnografica exista foarte multe
referiri la folosirea de parti de cadavre la diverse ritualuri.
Astfel, exista marturii ca in urma cu mai bine de o suta de ani in satele din Moldova se faceau descantece de
,,duca-se pe pustiu" (in fapt, crizele de epilepsie), folosind un praf obtinut prin pisarea dintilor unui mort
dezgropat dupa sapte ani. In perioada interbelica (in 1938) presa din Iasi relata un astfel de caz sinistru. O banda
de tigani a profanat mai multe morminte din satul Poeni, pentru a face rost de ,,materie prima".

O alta legenda sinistra vine de la romanii din sud. La sfarsitului secolului XIX inca mai exista superstitia ca
haiducii si talharii se ung la ochi cu alifie facuta din grasime de cadavru uman, pentru a putea vedea in
intunericul noptii. Referirea este intalnita in lucrarea amintita mai inainte, a lui Gh.F.Ciausanu.
In fine, in zona Ilfovului exista credinta ca mana dreapta a unui mort e tocmai buna pentru a ajuta hotii sa prade
neobservati o gospodarie: ,,Se inconjoara casa de trei ori cu mana de mort". De altfel, expresia ,,a dormit de
parca a avut mana de mort la cap" insa mai este folosita in unele comunitati rurale pentru a vorbi despre cineva
caruia ii place sa doarma adanc.
Farmece si blesteme legate de morti si cadavre
Fantezia romanilor nu are limite cand vine vorba despre farmecele si blestemele legate de morti si de cadavre.
Iata doar cateva dintre acestea, extrase din cartea ,,Superstitiile poporului roman in asemanare cu a altor popoare
vechi si noi".

,,In Valcea se crede ca cu lumanarea de la mort poti sa omori cap de om, in chipul urmator: o aprinzi si apoi o
stingi inmuind-o in pahar de rachiu. Aceasta lucrarea magica se repeta, pe ascuns, de mai multe ori. Rachiul se
pastreaza pentru a fi dat ca sa-l bea acea ce este menit sa moara prin niste vraji. E crede ca este peste poate ca un
astfel de om - care a baut rachiul in care s-a stins lumanarea de la mort - sa mai traiasca".
Tot in Valcea, se crede ca ,,matura cu care ai maturat dupa un mort trebuie aruncata sau arsa si sa nu se mai
mature cu ea in casa, ca se matura intru moarte cei vii".
Poate parea absurd, insa pe seama mortilor se putea gasi inclusiv leacul impotriva violente domestice. Iata ce
credeau oltencele din zona Gorjului acuma o suta si mai bine de ani: ,,Se masoara cu o ata un mort care seamana
cu barbatul femeii batute si se coase ata la maneca sumanului sau a camasii, iar barbatul n-o s-o mai bata".
Ba chir si razbunarile cu tenta sexuala erau posibile, inclusiv provocarea impotentei unui dusman! ,,Scaldatura
de mort (N.R.: apa folosita la spalarea cadavrului), daca este data cuiva ca bautura, il face sa nu mai poata simti
placerile sexuale".
CITESTE SI
Superstitiile romanesti legate de focul din ceruri. Ce ,,paratrasnet" magic este folosit de secole in satele
Romaniei

Superstitiile romanesti legate de focul din ceruri. Ce ,,paratrasnet" magic este

folosit de secole in satele Romaniei
Costel Crangan,

Traditiile si superstitiile romanesti legate de trasnet si fulger sunt foarte ,,colorate" si includ elemente
imprumutate de la mai multe religii arhaice. Totusi, in credintele locale, Sfantul Ilie ramane marele stapan al
sagetilor de foc care cad din cer.
Frica de fulgere si trasnete este una dintre cele mai vechi angoase ale omului, care, timp de mii de ani, a asimilat
spectaculoasele fenomene cu numeroase divinitati, una mai fioroasa si mai razbunatoare decat alta.
Succesul acestora a fost unul garantat la public, dat fiind spectacolul ceresc oferit, insa vremurile lor de glorie
au inceput sa apuna dupa ce Benjamin Franklin a descifrat misterul sagetilor de foc care cad din cer si a inventat
paratrasnetul.
Cine erau stapanii fulgerelor
Mitologia este plina de astfel de ,,stapani ai fulgerelor", dintre care cei mai cunoscuti sunt Zeus al grecilor,
Jupiter al romanilor, Thor al scandinavilor si Tinia al etruscilor.
Insa, pe teritoriul romanesc, altii au fost zeii, ce-i drept mai putin celebri, care au tinut in mana fulgerele si
trasnetele. Cea mai veche divinitate a ,,focului din cer" este, fara indoiala Gebeleizis - sau Nebeleizis, zeul

fulgerului, tunetului si ploii la vechii daci. Era reprezentat ca un barbat chipes, uneori cu barba, care tuna si
fulgera pentru a-i alunga pe dusmani.
Oarecum suprinzator, insa, obiceiurile romanilor au fost influentate de un zeu obscur - pe nume Perun - in care
credeau slavii de la rasarit. De altfel, numele lui in rusa arhaica inseamna inaltime sau deal.

Perun este echivalentul zeului Perkons (Letonia) sau Perkunas (Lituania) din mitologia baltica, zeului vedic
Parjanya din mitologia indiana, Thor din mitologia scandinava, Donar din mitologia germana, Taranis din
mitologia celta. Unii cercetatori afirma ca i-a luat locul lui Rod ca zeu suprem in vechea mitologie slava.
Cert este ca la 988, cand rusii au fost crestinati de Sfantul Vladimir I, marele principe al Kievului, Perun era
zeul lor principal. Era reprezentat ca un barbat cu statura impunatoare, cu par de argint si mustati de aur. De
obicei purta o ghioaga (uneori un ciocan), o secure de razboi si un arc cu care tragea sageti din fulgere sau
traznete. Pentru el se faceau, de obicei, sacrificii de cocosi si de capre, in timp ce pentru ritualurile cele mai
importante se sacrificau tauri si ursi.
Stejarul era considerat arborele sfant al lui Perun. Dupa trecerea rusilor la ortodoxie, identitate lui Perun s-a
dizolvat sincretic in profetul Ilie, al carui car de foc gonea prin cer, declansand fulgerele asociate cu vechiul zeu.
De altfel, toate aceste supersititii pornite dinspre Perun sunt adanc infipte in mentalul colectiv al taranului
roman, mai ales in Moldova si Muntenia.
Superstitii tip ISU si sageata care te scapa de junghiuri
Cele mai multe dintre superstitiile romanilor legate de fulger si trasnet au legatura cu Sfantul Ilie, care este
considerat ,,marele pedepsitor" al raului si relelor. Folcloristul tecucean Tudor Pamfile (1883-1923)
consemneaza mai multe dintre obieceiurile taranilor legate de furtuna si fulgere, iar multe dintre acestea par un
fel de instructiuni pentru situatii de urgenta.
,,Sa nu stea la fereastra ori in tocul usii cand fulgera si trasneste, caci pe acolo intra diavolul in casa si acolo va

lovi sageata Sfantului Ilie", scrie folcloristul, relatand o vorba batraneasca din aria Nicorestiului.
,,Diavolul, ca sa raza de Domnul, se duce pe culmea de deal, ori pe varf de sura, iar acolo il trasneste Ilie", este
o alta relatare, culeasa din zona Comesti, carea arata fara echivoc ca a nu merge pe un loc inalt cand e furtuna e
reteta sigura de protejare.

Uneori, se credea ca in locul unde cade traznetul se afla o comoara. ,,Joaca dracii pe comoara, iar Sfantul Ilie ii
alunga cu trasnete", este o veche superstitie care insa se mai pastreaza in satele din centrul si nordul judetului
Galati, dupa cum ne-a confirmat si folcloristul Paul Buta.
Exista insa si obiceiuri mai putin obisnuite, cea mai impresionanta colectie de acest fel fiind adunata de
folcloristul Gh.F.Ciausanu (1889-1963).
Aflam astfel ca ,,sagetile de fier si cremene care cad din cer odata cu trasnetul sunt bune de leac si de noroc".
Evident, unele formatiuni erau chiar produse de fulger, care topea nisipul cu formidabila lui forta electrica, insa
cele mai multe erau doar artefacte arheologice: virfuri de sageti din piatra si din fier.
Ei bine, cu aceste sageti de fulger, tarani credeau ca se pot lecui de junghiri de sale! ,,Sageata de fier a
trasnetului se spala in trei ape, iar apa aceea se da sa bea celui care e tinut de junghiuri", scrie Gh.F.Ciausanu.
Amulete de leac, de rod si de noroc
Obtinerea sagetii ,,garantate" nu era deloc usoara. Exista credinta ca sageata trasnetului intra in pamant noua
stanjeni (in Oltenia) sau sapte (in Muntenia), de unde iese cate un stanjen pe an, deci in cam sapte sau noua ani
pot fi adunate si folosite.
Din aceste pietre se faceau amulete de leac pentru bolnavii de plamani (,,de aprindere"), pentru ca pomii
neroditori sa rodeasca sau pentru ca vitele bolnave sa se indrepte. Obiceiul in ca mai exista in unele sate din
sudul judetului Vaslui.

Insa cel mai important rol al amuletelor era de protectie fata de trasnet. In Oltenia (potrivit lui Gh.F.Ciausanu)
era obiceiul sa se gaureasca si sa se poarte la gat ca talisman care sa te fereasca de fulgere.
Traditia exista si in Ardeal, fiind povestita chiar de catre George Cosbuc, care descrie o astfel de amuleta tinuta
intr-o punga de postav rosu si despre care se credea ca este aducatoare de noroc.
Alungarea trasnetului cu batul, cu urzica si cu salcia
Insa metodele de protejare fata de trasnet sunt mult mai complexe decat par.

Folcloritul Tudor Pamfile, relateaza credinta taranilor de prin partile Tecuciului de a alunga ,,sarpele de foc"
(traznetul) cu un bat de alun pe care drumetul trebuie sa-l tina in mana. Principiul era valabil si pentru sarpele
veninos, iar superstitia inca mai este intalnita in satele Moldovei.
In unele locuri (mai ales in satele din estul Transilvaniei - obiceiul fiind de origine austriaca) exista obiceiul de a
arunca in timpul furtunii urzici in foc, culese in ziua de Sanziene.
Salcia este, de asemenea, considerata protectoare, mai ales in satele din lunca Dunarii. Mladita de salcie pusa la
icoana de Sfantul Gheorghe sau de Florii se scoate la vreme de furtuna si se pune pe pervazul ferestrei, pentru a
alunga trasnetul.
In ajunul Sanzienelor, tarani din Oltenia de sub munte culeg floarea de sanziene si o impletesc in cununi sau in
buchete, pe care le arunca pe acoperisul casei, unde vor sta toata vara. In alte locuri, se pun cununi de salcie la
creasta acoperisului sau chiar impletituri din urzici.
Cu ramura-n chimir, fugind de mata!
Ciobanii din Bacau si Neamt inca mai au traditia tinerii in chimir a unei mladite de salcie de la Florii, pentru a
apara de fulger, de junghiuri in sale si de muscatura de sarpe. Merge sau nu merge e greu de spus. Si pescarii
lipoveni au superstitii legate de trasnet. Ei cred ca piatra de trasnet agatata printre greutatile navodului le va

aduce mare noroc la prins pesti.

In Oltenia, potrivit lui Gh.F.Ciausanu, se crede ca nu este bine sa stai cand fulgera aproape de o pisica sau de un
caine, caci in acestea se ascunde cel mai des diavolul, deci exista risc de a fi trasnit de Sfantul Ilie, care tinteste
pe necuratul.
De altfel de aici deriva obiceiul de a face, cand trasneste, de trei ori semnul crucii, caci astfel diavolul este
alungat. Obiceiul este intalnit pe tot teritoriul romanesc.
De ce se pun mladite de salcie la casa noua
Foarte multe credinte sunt legate de protejarea locuintei. In Moldova, ca capriorii caselor in constructie se pun
mladite de salcie si busuioc, legate de o cruce din lemn, scopul fiind acela ca imobilul sa fie ferit de trasnet. In
alte zone, mai ales in sud, pietrele de trasnet sunt zidite in peretii locuintei, uneori chiar sub pervazul unei
ferestre.

Tot in Moldova se crede ca omul rau, nelegiuit, este lovit de trasnet din senin, tocmai ca pedeapsa a rautatii lui.
Iata cum suprindea credinta aceasta Vasile Alecsandri (Poesii populare - Vidra): ,,Bine vorba nu sfarsea/ Pe loc
cerul se-aprindea/ Si trei fulgeri repezea/ Pe Stoian popa-l lovea/ Si in cenusa-l prefacea".
Locuri care au luat nume de oameni trasniti
In trecut, locurile in care oamenii erau loviti de trasnet erau marcate cu o cruce din piatra. In localitatea
galateana Jorasti, un intreg deal poarta numele unei femei ucise de un trasnet. Locul este marcat in harti sub
numele ,,Crucea Balasei".
In localitatea respectiva, in urma cu circa trei decenii, un activist de partid a avut un schimb de replici demn de
Caragiale cu un brigadier care, la intrebarea ,,Unde sa treiera graul azi", a primit un raspuns cu iz
impertinent: ,,La crucea mamei mele!" Brigadierul respectiv se nimerise sa fie tocmai fiul Balasei, femeia a
carei moarte a dat nume dealului. ,,Doar n-o sa-i spun mamei mele Balasan", s-a scuzat taranul cu o intrebare

din care razbate bunul-simt al neamului.

Traditii si superstitii de Buna Vestire. Ce patesti daca auzi cantecul cucului si de ce

stropesc pomii cu tuica
Costel Crangan,

Semnificatia obiceiului de a manca peste de Buna Vestire. Ce explicatii stiintifice au superstitiile legate de
calendarul agricol si de ce cred lautari ca un cap de cuc atarnat de instrumentul muzical este cheia succesului.
Ziua de 25 martie este una de o importanta deosebita pentru romani, caci la sarbatoarea crestina a Bunei Vestiri
(care are, la randul ei, o simbolistica speciala) au fost atasate numeroase credinte arhaice, precrestine, sau chiar
obiceiuri moderne.
In materialul de fata vom incerca sa parcurgem, in forma restransa, cele mai importante traditii romanesti legate
de ziua de Buna Vestire (cunoscuta si sub denumirea de Blagovestenie) si de perioada ulterioara a primaverii.
Ne vor sta alaturi cativa etnografi de renume si lucrarile lor speciale.
Buna Vestire sau Ziua Cucului
Din capul locului, trebuie sa spunem ca Buna Vestire este prima sarbatoare crestina atestata documentar ca fiind
inchinata Maicii Domnului. Dincolo de aspectul religios, amintita sarbatoare (marcata in fiecare an pe 25
martie) a devenit pentru gospodarul roman un fel de reper al anului agricol.
De altfel, in popor, ziua de 25 martie mai este cunoscuta si sub denumirea de Ziua Cucului, caci se spune ca

aceasta este prima zi din an in care cunoscuta pasare migratoare isi etaleaza celebrul tril. Potrivit etnografului
Gheorghe F. Ciausanu, este foarte important din ce parte auzi cucul cantand pentru oprima oara, caci poate fi un
semn bun sau unul rau.
,,Glasul lui meneste a bine cand rasuna de-a dreapta omului sau din fata lui. Dimpotriva, meneste totdeauna a
rau cand rasuna din stanga sau din spate", scrie etnograful in lucrarea ,,Superstitiile poporului roman" (Editura
Saeculum, 2014).
O alta credinta populara, prezenta in Moldova, Muntenia si Oltenia, spune ca atunci cand auzi prima oara
cantecul cucului trebuie sa numeri de cate ori va rosti el cunoscutul ,,cu-cu", pentru ca atatia ani vei mai avea
de trait.
In trecut, existau si anumite practici de tip totemic legate de cuc. Astfel, lautarii obisnuiau sa-si impodobeasca
instrumentele muzicale cu pene de la amintita pasare sau chiar cu capul unui cuc. ,,Ca sa devin si ei cantareti asa
vestiti", scrie Gh.F Ciausanu.
O alta credinta (derivata in mod cert din sarbatoarea crestina a Bunei Vestiri) spune ca omul trebuie sa auda
cantecul cucului veselindu-se, cu burta plina de bucate alese si neaparat cu bani in buzunar, in portofel sau in
chimir. Ba chiar oamenii trebuie sa se impace inca din ajun cu toti cei cu care-s certati, caci altfel vor avea
numai certuri tot anul.
Pomi amenintati cu toporul si focuri mari
Buna Vestire are semnificatii speciale si in partea de vest a tarii. Astfel, in Ardeal, exista obiceiul ca pomii sa fie
amenintati cu toporul si sa fie stropiti cu tuica, pentru a da rod bogat si ferit de insectele daunatoare.
Practica exista la scara mai mica si in Moldova, fiind dublat de obiceiul de a varui trunchiurile pomilor
fructiferi. Culmea este ca acest gest are si o explicatie stiintifica, dupa cum ne-a lamurit inginerul agronom Petre
Grigore.

Focul purificator. FOTO: arhiva personala

,,Stropitul cu tuica al pomilor nu l-am aprofundat, insa stiu ca datul cu var al trunchiurilor, primavara devreme,
este cea mai veche metoda de a tine deoparte o serie de insecte, dar si fungi care pot afecta ulterior fructele. Cu
siguranta, este ceva folositor", spune inginerul.
In Maramures, exista traditia ca in seara de Blagovestenie sa se aprinda focuri mari prin curti, in care se ard,
pana dupa miezul noptii, lucrurile nefolositoare. ,,Este ca un ritual de purificare inainte de inceperea lucrarilor
campului", descifreaza semnificatia gestului etnologul Simeon Florea.
De ce se mananca peste
A devenit un obicei ca in fiecare an, de Buna Vestire, sa fie dezlegare la peste, in buna traditie a bisericii
ortodoxe de a permite credinciosilor sa se bucure de marea sarbatoare, chiar daca aceasta cade in zi de post.
Evident, exista si semnificatii colaterale, una dintre acestea fiind superstitia ca acela care mananca peste va fi tot
anul ca peste in apa, adica dezinvolt si descurcaret.

Pestele nu trebuie sa lipseasca de pe masa oricarui gospodar. FOTO Bogdan Nistor.

Si daca tot veni vorba despre peste, trebuie sa spunem ca si pescarii au o superstitie: se spune ca n-au voie sa
faca momeli din mamaliga nici de Buna Vestire si nici in zilele de dupa , pentru ca altfel tot pestele din apa unde
pescuiesti astfel va muri.
Se mai spune (tot in lucrarea lui Gh.F.Ciausanu) ca de Blagovestenie si in saptamana de dupa nu ai voie sa pui
closca la clocit, caci puii vor iesi din oua diformi, cu doua capete sau cu patru picioare.
De asemenea, o veche traditie prevede ca asa cum va fi vremea de Buna Vestire asa va fi si de Paste, insa la
acest capitol exista si varianta ca vremea de Florii este cea care conteaza in prognoza meteo pentru Paste.
In fine, nu putem incheia fara a aminti de ,,zeul" romanesc al agriculturii: spinul (cunoscut si sub numele de
porumbar). Taranii cred ca inflorirea acestuia este semnul cert sa se poate incepe semanatul culturilor de
primavara, caci pamintul s-a incalzit suficient pentru a putea face semintele sa germineze. Culmea este ca in
99% din cazuri spinul chiar are dreptate.
Va mai recomandam si:
Superstitii macabre. De ce refuzau doctoriile taranii de acum un secol: ,,Sunt facute din grasimea mortilor din
spitale. Spurcaciune!"
Deochiul la romani: 65% din populatie crede in el. La ce foloseste ata rosie si cand sa ne ferim de ochii verzi
Superstitiile romanesti legate de focul din ceruri. Ce ,,paratrasnet" magic este folosit de secole in satele
Romaniei