Mitul pesterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omenesti in privinta educatiei si a lipsei

acesteia, dupa cum zice chiar in primul paragraf. Astfel avem descrierea, impartita in secvente, a unui
proces, cauzat de educatia acelei vremi - filosofia.
Procesul consta in o serie de analogii.
Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune cu fata la un perete pe care se vad
umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar luminate
de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin oamenii prinsi in scaune simbolizeaza
prejudecatile; peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati; umbrele
reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci superficialitate, iar aceste umbre sunt si ele
partiale, fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o piedica
psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina; focul, adica "un soare", simbolizeaza
intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in scaune si legati
inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare chiar din incipitul educatiei omului, este la
baza ei.
Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu
altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc
realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din punctul de vedere al acestor indivizi
legati.
Dialogul cu Glaucon, dialog format prin dialectica, are rolul de a indruma cititorul. Dialogul ofera
raspunsul unor intrebari si afirmatii retorice.
Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar fi dezlegati.
Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filosofice sau cum zice Platon
"vindecarea de lipsa lor de minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur reprezinta primul pas din
educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si inceputul cautarii adevarului, primul pas
fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor care provocau umbrele
reprezinta a doua etapa a "gasirii adevarului", prin faptul ca a gasit prima forma de lumina, focul ceea
ce e asemenea soarelui, si in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce omul din
"drum", datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea focului; observarea obiectelor sub lumina
focului reprezinta inceperea redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii.
Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat pentru a in lumina
soarelui. Suisul greu si pieptis simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filosofica;
primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta gasirea ratiunii si a
primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii; lacrimile sunt in acest caz lacrimi de
durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului, coplesitor pentru omul recent
dezlegat. Suferinta produsa in urma acestei secventa reprezinta prima mare suferinta din devenirea
unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda
obisnuintei: "ar vedea mai lense umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale celorlalte lucruri,
apoi lucrurile insele a...i ar fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi,
privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul ziceli, soarele si lumina sa." Noaptea
reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester, o alt fel de lume; o lume in care lumina vine de
la astre mai mici ca soarele, dar care ofera tot lumina adevarata. Acestea simbolizeaza al doilea
"adevar" care produce noi redefiniri in mentalitate, noi filosofii "mici", dar care ofera o fericire
puternica omului. Astfel sunt poetii, cei ce raman la etapa noptii.
Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in legatura cu soarele reprezinta primele incercari
de folosire a filosofiei, a ratiunii si a luminii oferite de "soare", iar toate acestea duc spre universul,
"cum functioneaza" totul, si ajungand in final sa vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate).
Platon mentioneaza sentimentu care apare atunci: mila fata de oamenii care inca sunt legati, astfel
apare si intentia de a ii elibera, de a "da lumina".

Urmatoarea secventa descrie sistemul social de valori: "daca ...ar exista laude si cinstiri si s-ar da
rasplata celui mai ager in a vedea umbrele a...i" (superficiale si care produc si mai multa prejudecata),
valori pe care omul ce a devenit liber si luminat nu poate sa si le insuseasca, cunoscand adevarul.
Al patrulea cadru descrie intoarcerea omui liber in lumea celor legati: "acel om, coborand, s-ar aseza
in acelasi scaun". Uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime nu ar putea sa le vada, astfel
oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu vederea corupta si deci nu ar merita sa se
urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia filosofului in contextul comunitatii, a societatii, adica
de cele mai multe ori e judecat ca "nebun" sau chiar diavol. Aici apare acest paradox in viata de
filosof: sa sti adevarul, sa cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti datorita
superficialitatii judecatii lor, datorita orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant
din viata unui filosof... cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog.

MITUL CAVERNEI (Platon)

Acuma, reluai eu, reprezint-i n felul acesta starea naturii noastre cu privire la tiin i
netiin, nchipuiete-i nite oameni ntr-o locuin subteran, n form de peter, avnd pe
toat limea ei o intrare deschis la lumin; aceti oameni sunt acolo din copilria lor, cu
picioarele i gtul n lanuri; n acest fel c ei nu se pot nici mica, nici privi n alt parte dect
naintea lor, lanul mpiedicndu-i a ntoarce capul; lumina le vine de la un loc aprins departe n
spatele lor; ntre foc i prizonieri trece un drum ridicat: Imagineaz-i c pe acest drum este
construit un zid mic asemenea paravanului pe care acei ce arat marionetele l aaz n fa i
deasupra crora ei i arat minuniile lor.
-

Vd aceasta, spuse el.

nchipuie-i acum de-a lungul acestui zid oameni care duc tot felul de obiecte care depesc
zidul, statuete de oameni i animale n piatr, n lemn i n alte feluri de materii; natural, c ntre
acetia unii vorbesc, alii nu.

Este, spuse el, un tablou straniu i stranii sunt prizonierii.

Ei seamn cu noi, am rspuns, i nainte de toate crezi tu c ntr-o asemenea situaie ei au

vzut vreodat altceva din ei nii i din vecinii lor dect umbrele proiectate de foc pe pereii
cavernei care le stau n fa?
-

Cum ar fi fcut-o, observ el, dac sunt forai s stea toat viaa lor cu capul nemicat?

i pentru obiectele care trec nu este acelai lucru?

Fr ndoial.

Dar dac ei ar putea vorbi mpreun, nu crezi tu c ei ar lua, ca obiecte reale, umbrele pe care
le vd?
-

Este necesar.

i dac peretele din fund al peterii ar avea un ecou, de fiecare dat ce unii din purttorii
obiectelor ar vorbi, ar crede ei c aud altceva dect pe umbrele care trec naintea lor?
-

Pe Zeus nu, spuse el.

Desigur, reluai eu, aceti oameni nu vor atribui o realitate dect umbrelor obiectelor fabricate.

- Este absolut necesar.

- Gndete-te acum la ceea ce li s-ar ntmpla n mod natural dac ei ar fi scpai de lanurile lor
i ar fi vindecai de netiina lor. Dac unul din aceti prizonieri ar fi desfcut, dac el ar fi forat
s se ridice numaidect, s ntoarc gtul, s mearg, s ridice ochii ctre lumin; fcnd toate
aceste micri, el va suferi - i orbirea luminii l va mpiedica s disting aceste obiecte, din care,
nainte, nu vedea dect umbrele. Ce crezi tu c ar rspunde el, dac cineva ar veni s-i spun c
el nu a vzut pn atunci dect numai fantome goale, dar c acum, mai aproape de realitate, i
ntors ctre obiecte4e mai reale, el vede mai drept?
Dac, n fine, artndu-i fiecare din lucrurile care trec, l-ai obliga s spun ntrebndu-l ce sunt
acestea? Nu crezi c el ar fi ncurcat i c umbrele pe care le vede nainte i vor aprea mai
adevrate dect obiectele care i sunt artate acuma?
- Mult mai adevrate, recunoscu el.
- i dac l sileti s priveasc lumina ea nsi - ochii si .nu vor fi rnii? Nu va fugi el de
privirea ei, pentru a se rentoarce la lucrurile pe care poate s le vad i nu va crede el c acestea
sunt mai distincte dect cele care i se arat?
- Desigur.
- i dac, reluai eu, el este smuls din peter cu fora, dac este pus s urce urcuul greu i
prpstios i dac nu i se d drumul nainte s fie trt pn la lumina soarelui, nu va suferi el
mult i nu se .va plnge de aceste maltratri? i cnd va fi ajuns la lumin, va putea el, orbit de
strlucirea ei, s disting singur ntre lucrurile pe care acum le numim adevrate?
- Nu o va putea face, rspunse el, cel puin la nceput.
- El va avea nevoie de obinuin pentru a vedea lucrurile din regiunea superioar, nti, va
distinge mai uor umbrele, apoi chipurile oamenilor i ale
celorlalte obiecte care se reflect n ap, dup aceea, nfruntnd lucirea stelelor i a lunii, va

putea s contemple mai curnd n timpul nopii corpurile cereti i cerul nsui dect ziua, soarele
i lumina soarelui.
- Desigur.
- La sfrit, mi nchipui, va fi soarele nsui, n locul lui i nu imaginile lui goale, reflectate n ap
sau alte lucruri.
- Este necesar, zise el.
- Dup aceea va ajunge la concluzia despre soare, c acesta face anotimpurile i anii, c el
conduce totul n lumea care se vede, i c, ntr-un fel oarecare, este cauza a tot ceea ce vedea cu
tovarii si n peter.
- Sigur c va ajunge la aceast concluzie.
- Atunci ns aducndu-i aminte de prima sa locuin, de ce se tie (cunoate) acolo i de cei
care au fost tovarii si de captivitate, nu crezi tu c el se va bucura de schimbare i c va
plnge pe acetia din urm?
- Da, desigur.
- i dac acetia i-ar mpri ntre ei onoruri i laude, dac ei ar avea premii pentru acela care
prinde cu un ochi mai ager trecerea umbrelor, care-i aduce mai bine aminte de cele care trec de
obicei nti sau cele din urm, sau de cele care trec mpreun i care, prin aceasta, ar fi cel mai
ndemnatic a ghici apariia lor, crezi tu c omul nostru ar fi gelos de aceste distincii i c ar
invidia pe acei dintre prizonieri care sunt onorai i puternici? Sau nu ar prefera el de o mie de ori,
ca i eroul lui Homer, s nu fie dect servitor la plug i s sufere totul pe lume mai curnd dect
s se rentoarc la vechile lui iluzii i s triasc aa cum tria?

Acuma, drag Glaucon, reluai eu, trebuie s aplicm punct cu punct aceast imagine la acelea ce
am spus mai sus; s comparm lumea pe care ne-o arat vederea cu timpul petrecut n nchisoare
i lumina focului care o lumineaz, puterii soarelui; ct despre ridicarea n regiunea superioar, la
contemplarea obiectelor ei, dac tu o consideri ca o ascensiune a sufletului ctre inteligibil, atunci
nu te vei nela asupra gndirii mele, fiindc tot doreti s-o cunoti, n ceea ce m privete,
aceasta este prerea mea: n lumea inteligibil, ideea binelui este perceput cea din urm i cu
greutate; dar nu poi s-o vezi fr s tragi concluzia c ea este cauza a tot ce este drept i frumos
n toate lucrurile. C ea a creat n lumea vizibil lumina i pe suveranul luminii i c, n lumea
inteligibil, ea nsi este suveran i mparte adevrul i inteligena.
(Platon: Republica, cartea VII)