You are on page 1of 1

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

DIRECŢIA GENERALĂ EDUCAŢIE ŞI ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII

CONCURSUL NAŢIONAL DE CHIMIE „PETRU PONI”


EDIŢIA I, ONEŞTI 28-30 MAI 2010
CLASA a XII-a- Programă C2
PROBA PRACTICĂ

Determinarea indicelui de iod

1. Ustensile necesare
- pahare Erlenmeyer, pipete, biureta, vase Petri, bagheta de sticla, cilindru gradat, piseta

2. Reactivi
- ulei de floarea soarelui (probă), soluţie I2/KI 0,3N, soluţie tiosulfat de sodiu 0,1N ( F= 1,0358), indicator
amidon 1%, apă distilată, alcool etilic 96%

3. Consideraţii teoretice
Gradul de nesaturare al grăsimilor este caracterizat prin indicele de iod. Acesta reprezintă numărul de
grame de iod care se pot adiţiona la 100g grăsime, datorită dublelor legături ale radicalului acid.
Peste substanţa de analizat se adaugă o cantitate cunoscută de iod (aflat în soluţie apoasă de
concentraţie cunoscută) astfel încât iodul să fie în exces (după desfăşurarea reacţiei soluţia trebuie să prezinte
culoare brună, caracteristică iodului dizolvat în soluţie apoasă). Iodul rămas în exces se titrează cu soluţie de
tiosulfat de sodiu 0,1N, utilizând ca indicator amidonul.
Na2S2O3 + I2 → Na2S4O6 + NaI

4. Modul de lucru
Într-un pahar Erlenmeyer se aduc cantitativ 0,3 mL probǎ de analizat (ρ=0,92g/mL), se solubilizează
în 10mL alcool etilic 96% şi ulterior se omogenizează conţinutul paharului. În vederea determinării indicelui
de iod, peste soluţia din pahar se adaugă 15mL soluţie standardizată de iod în iodură de potasiu 0,3N şi 20mL
apă distilată. Se acoperă cu vasul Petri şi se lasă la întuneric 5-10 minute. Iodul rămas în exces se va titra cu o
soluţie standardizată de tiosulfat de sodiu 0,1N, până când soluţia va deveni galben deschis. Se adaugă o
picătură de soluţie de amidon 1% şi se continuă titrarea până la decolorarea soluţiei.
Se vor realiza 3 determinări.
5. Cerinţe
1. Scrieţi ecuaţiile sistemelor redox implicate şi precizaţi agentul oxidant şi reducător.
15 puncte
2. Precizaţi care este virajul culorii soluţiei la adaosul de amidon 1%.
5 puncte
3. Calculaţi indicele de iod al probei de analizat.
5 puncte
4. Prezentaţi modul de calcul pentru cerinţa 4 şi prezentaţi rezultatele intermediare şi finale în tabelul:

65 puncte
Nr. moli I2 moli I2 grame I2 /100 g
Viniţial Vfinal VNa 2 S 2O3 (mL)
titrare exces consumat grăsime

Se dau: Na – 23; S – 32; O – 16; C – 12; H – 1; I - 127


Notă
Se acordă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru 2 ore.

Subiect propus de prof. Andra Ionescu – inspector de specialitate ISJ Galaţi

You might also like