Antropologia politic

Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce ncearca sa dobndeasca statut stiintific, se

impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor 18318w223s politice diferite.
Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea societatilor n
functie de traditii. Antropologia a ncercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor
tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice. Studieaza
societati "arhaice", n care statul nu este clar constituit sau prezinta configuratii deosebite.
Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu l leagp nici de singurele
societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de formare si
transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu
comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu n limitele unei istorii anume,
ci n toata ntinderea ei istorica si georgrafica.
2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care produc
degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta n Principele ntre doua tipuri
de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si
patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima ncercare de inventariere si clasificare a
tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si politica, si elaboreaza
teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale calatorilor, opere ale etnografilor); b)
Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c)
Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai
formarii statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea
studiilor sunt facute pe societatile africane;
3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii si
evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice n societatile
primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza
determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul terminologicelaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele
mai multe ori este nevoie de apel la lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub
aspectul relatiilor formale, care explica raporturile de putere instaurate ntre indivizi/grupuri; f)
demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a
celui structuralist).
II. Domeniul politicului
Att antropologia politica, ct si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar relatia dintre
ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului
normativ al filosofiei politice.
1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme politice
primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar nainte de acest demers, este nevoie
de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei
care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si
anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de aceasta abordare; W.
C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite de organizare politica, traind n anarhie.
Cel mai adesea, aceasta abordare nu exprima dect absenta institutiilor politice comparabile cu cele

care exista n statul modern. Este nevoie nsa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul.
Majoritatea autorilor considera ca acesta ncepe, acolo unde se sfrsesc relatiile de rudenie.
2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de organizare
spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza n cadrul unui
teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a
treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca ndeplinind functii de integrare si
adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrngere fizica; c) definire prin
modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica atunci cnd ncearca sa
controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei
administrative( prima se refera la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este
putere, cea de-a doua autoritate); guvernarea unei societati implica ntotdeauna aceasta forma dubla
de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea
antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel nalt de
formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt
adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile ramn
imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;
3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra
persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor recurgnd la
mijloace ce varieaza ntre persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta n orice societate,
indiferent ct de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate n care regulile sa fie
respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie, pentru a limita efectele
competitiei aparute ntre indivizi, puterea este vazuta ca necesitate, ca disimetrie (existenta
inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de
dominatie, dar consimtamntul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).
4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare pe care
le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau autoritate pentru
mentinerea ordinii sociale ntr-un cadru teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala,
aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.
III. Rudenie si putere
Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca structurile
de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica dezvaluie legaturile
ntre cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.
1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele n care functiile si institutiile politice sunt mai
putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1) Lingajele se bazeaza pe
oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; n functie de numarul de generatii si
extinderea lor varieaza numarul de segmente care l compun. Din acest motiv grupurile lignajere se
numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din faptul ca folosesc
simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2)
principiul descendentei si principiul teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj
(fie ele de razboi sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii
administrative bazate pe ierarhie. n societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice
este structura genealogica.
2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a cailor si
mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si lignajele nefiind

echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac
din dezechilibru si confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca
instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- n societatile segmentare, viata politica difuza se
manifesta mai mult prin situatii politice dect prin institutii politice (luarea deciziilor determina
aparitia oamenilor cu rang superior, antagonismele pun n evidenta mediatorii si detinatorii puterii).
Raporturile de putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si
lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de centru
integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa n retelele de aliante.
3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramne o problema delicata din
doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramne difuza, institutii politice
schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J.
Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si
lignaje integrate ntr-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de
descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot
situa n acelasi cadru genealogic.
IV. Stratificare sociala si putere
Nu exista societate fara putere politica (nteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici putere fara
ierarhii si fara raporturi inegale instaurate ntre indivizi si grupuri sociale.
1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare n antropologia politica pe baza ierarhieiunele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc n natura, iar altele
sustin ca stratificarea sociala este nradacinata n cultura. Exista o multitudine de stratificari si
ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim nsa, sa se restrnga
aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile
dominante se formuleaza pe alte criterii dect cele de vrsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile
ntre grupuri ierarhizate se produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.
2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia
personala a unui individ fata de ceilalti, n cadrul unui grup; ea permite aprecierea distantei sociale
existente ntre persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul n
termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen generic,
rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza distinctia ntre functia detinuta si
persoana care o detine pentru o vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;

3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a defini

rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonala- relatii de
protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.
VI. Aspecte ale statului traditional.
Interpretarile statului care l identificau cu orice organizare politica autonoma sunt n regres, n
vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.
1.Punerea n discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si
mentinerea ordinii n limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a formei statale:
caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrns ntrebuintarea,

definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice n vigoare. Interpretarea lor este
eronata, ntruct nu cuprinde si nivelul politic. ntre aceste doua interpretari (una laxista si una
restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2)
consimtamntul populatiei ce traieste ntre respectivele granite; 3) existenta de structuri organice
mai mult sau mai putin complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste
interpretari este ca nu sunt specifice, abordnd o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund
introduce conceptul de rationalitate statala- ce i permite sa opuna creatiile politice instinctive
(triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera
ratiunii. Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, i ramne acesteia exterior si realizeaza
acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc n mod necesar n raport de
contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica reciprocitate, n timp ce statul
implica autoritate si constrngere ce implica nereciprocitate.
2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate n definirea
statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a concepe o unitate ce
largeste limitele rudeniei si a nvecinarii spatiale; rudenia e nlocuita cu proprietatea ca baza a
organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun n evidenta 3 caracteristici ale acestui proces:
numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului n scopuri politice,
aparitia ideii de proprietate care intra n concurenta cu relatiile personale;
b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul si putea asigura puterea mult mai bine la
centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru a se mentine
depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut
din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de teritoriu,
se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o combate. A. Southal distinge ntre
stat unitar (complet dezvoltat) si stat segmentar, statul unitar realizndu-se foarte rar. sase
caracteristici ale statului segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce
se aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale
asupra carora nu exercita dect un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata;
4) autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip
piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu att mai multe posibilitati de schimbare cu ct ocupa o
pozitie mai periferica.
c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor politice
existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o tendinta de
organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista n cazuri rare de stat
traditional; ea devine mai accentuata n cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista
proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo unde statul devine
mai puternic dect societatea.
d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie, personalizarea
raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale, rivalitatea politica pentru
putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printrun model sociologic ce l-ar opune radical statului modern; n masura n care e stat el se
conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite aspecte:
statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care
reprezinta forma de politica pe care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la ntarirea
dominatiei dect la slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate n despotismul oriental). Trasaturi
distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati
politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care l diferentieaza de statul modern centralizat,
ramne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de

Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat primit
din cer/ zei n numele traditiei.
3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea voluntara
si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca factorul de cucerire
este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi mplinite pentru
constituirea statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor
grupuri/asociatii care sa permita n cadrul lor sa se desfasoare raporturi de inegalitate.
VII. Traditie si modernitate
1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se
raporteaza n general la colonizare/dependenta, colonizarea aparnd drept un factor modernizator.
Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati n curs de modernizare:
denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor
traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si autoritate,
desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a
fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de
noi roluri sociale, celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si
cele novatoare, toate fiind n incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala n societatile
n curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc
n fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultnd conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita
pe plan politic.
2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita imprecis de
catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale, pe care mitul sau
ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia
valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel
precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si scopurile
schimbndu-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, n perioada de dominatie coloniala, drept
ecran protector, prezentnd disimularea reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada
coloniala- traditia manipulata devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se
exprima o revendicare. Trebuie luat n considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate n
urma formarii statelor nu pot fi interpretate n perioada de tranzitie, dect recurgnd la vechiul
limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:
a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea constituie
cmpul de confruntare ntre traditie si modernitate; b) partidul politic, instrument modernizator,
avnd n vedere ca n societatile traditionale n curs de modernizare, partidul ndeplineste functii
multiple: orienteaza economia nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare;
este mijloc de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de
a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o
functie stimulata n perioadele modernizatoare (n cazul societatilor traditionale, ideologia apare
odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se prezinta n
doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru difuzarea n exterior si
una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se
caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative dect o perioada de timp scurta.
ncheiere. Perspective ale antropologiei politice.

Antropologia politica se prezinta ca un proiect n curs de realizare dect ca un domeniu constituit.

Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pna si la grupurile cu putere minimala).
Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea n considerare a
dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential dinamica.