You are on page 1of 3

Cronicar prin memoriile Marelui Razboi. Ce a facut Dumnezeu in Marele Razboi?

Dorin Stanescu,

Revenim cu un nou episod al cronicilor noastre prin memorialistica Marelui Razboi, avand un subiect
provocator: religia in vremea razboiului. Titlul articolului este inspirat dintr-o reflectie asupra unuia dintre
momentele cele mai tragice ale secolului al XX-lea, Holocaustul.
La sfarsitul razboiului, cand au iesit la iveala atrocitatile inimaginabile comise de Germania hitlerista asupra
evreilor, cineva a intrebat: ,,unde a fost Dumnezeu, cand in lagarele naziste se petreceau acele crime infioratoare
asupra unor fiinte umane" Intrebarea a fost pusa unor teologi. Evident, este o intrebare grea, care aproape nu
ar trebui rostita, dar interesant a fost un raspuns, nici nu mai conteaza cine l-a oferit, ci esenta acestuia: ,,dar
oamenii, oamenii unde au fost<"
Pornind de la aceste afirmatii, vom incerca astazi sa vorbim despre religie, preoti militari, simboluri religioase si
reflectarea acestora in Marele Razboi. Generatia contemporana cu Primul Razboi Mondial, a fost, in linii mari, o
generatie care si-a trait o copilarie si o adolescenta fericita, sa nu uitam ca este generatia care a prins asa-zisa
epoca frumoasa - la belle epoque. Pentru acei oameni, optimismul, increderea in stiinta si in progres au fost
elementele care le-au dat un confort interior asa cum putine generatii anterioare au trait. Intre 1870 si 1914,
aceasta generatie a vazut cum viata i s-a schimbat in bine datorita unor inventii aparte - pornind de la lucrurile
marunte, banale: guma de mestecat, bicicleta, aparatul de ras, pana la telefon, automobil, avion, cinematograf.
Oamenii acestia s-au simtit, fara indoiala, independenti de capriciile naturii, de orice alte forte superioare. Poate

asa se si explica de ce a fost posibil ca un Nietzsche sa proclame cu seninatate, la sfarsitul secolului, ca


Dumnezeu a murit. Socul razboiului si urmarile sale sangeroase aveau sa prabuseasca acest intreg esafodaj al
optimismului generatiei la belle epoque, care avea sa-si recunoasca eroarea triumfalismului in progres si stiinta,
in credinta in valorile umanismului absolute; cartea lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului, a parut un fel
de mea culpa colectiva.
Aflat singur si neajutorat in uriasa inclestare a uzinei mortii - frontul, omul s-a intors cu fata catre religie, iar
acest lucru s-a reflectat in faptul ca nu exista lucrare memorialistica a combatantilor in care sa nu apara cuvantul
Dumnezeu. Acesta este omniprezent in jurnalele si memoriile scrise pe front, iar acest fapt se reflecta cu
pregnanta, in special in memorialistica celor de pe frontul de est. Pentru o armata dintr-o tara ortodoxa, unde
religia joaca un rol important in viata societatii, este evident ca Dumnezeu este un subiect important. In
Romania, Ministerul de Razboi si-a creat un Serviciu religios al Armatei, coordonat de preotul Constantin
Nazarie, iar in timpul luptelor in jur de 200 de preoti au servit alaturi de soldati.
De altfel, mai toate armatele sunt insotite pe front de preoti militari care joaca un dublu rol - psihologi, prin
intermediul spovedaniei, a rugaciunilor pentru sanatate si izbanda si prestatori de servicii religioase pentru
soldati. Nu exista ceremonie militara din care sa lipseasca momentul rugaciunii.
Foarte importanta este constructia bataliei, ce se face prin invocarea prezentei divine, iar uneori, momente cu
incarcatura religioasa sunt folosite propagandistic pentru a demoniza adversarul.
,,Cu Dumnezeu inainte", soptesc soldatii in timpul atacului. ,,De izbanda noastra sa nu va indoiti, caci cu
dreptatea noastra e si Dumnezeu din cer care ne va ajuta" - sunt cuvintele prin care un preot militar ridica
moralul soldatilor pentru batalia ce va urma.
Intr-o carte devenita clasica, Marele Razboi si memoria moderna (The Great War and Modern Memory), Paul
Fussell identifica dorinta de a crea mituri despre Primul Razboi Mondial ca unul dintre elementele cheie ale
memoriei razboiului. Drept exemplu edificator stau crucile, icoanele care au supravietuit bombardamentelor si
au creat o aplecare spre mitic, mai ales in tarile catolice si ortodoxe care aveau o puternica traditie a
supranaturalului. Un alt exemplu in acest sens sunt imaginile care circula printre randurile armatelor aliate in
cadrul Antantei - reproduceri ale unor biserici bombardate de catre germani in Franta. Legenda Madonei de
Albert (o biserica franceza aflata in zona bataliei de pe Somme si distrusa de germani, din care a ramas doar o
statuie a Maicii Domnului) a calatorit in toata Rusia, fiind omniprezenta in tipicul stirilor de razboi. Mesajul
unor astfel de istorii era unul simplu, Germania avea sa fie pedepsita de Dumnezeu.
Pentru romani, dar si pentru bulgari, rusi sau sarbi (The Illustrated London News, din 18 noiembrie 1916,
prezinta o fotografie cu un preot sarb binecuvantand tunurile!), constructia bataliei se face, evident, folosindu-se
din plin prezenta divina. De la sine inteles este faptul ca in armatele din est, formate din tarani, multi fara stiinta
de carte, religia juca un rol de maxima importanta. ,,Cu Dumnezeu inainte", soptesc soldatii in timpul atacului.
,,De izbanda noastra sa nu va indoiti, caci cu dreptatea noastra e si Dumnezeu din cer care ne va ajuta" - sunt
cuvintele prin care un preot militar ridica moralul soldatilor pentru batalia ce va urma. ,,Aceste chinuri sunt o
incercare pentru viata plina de pacate dusa pana acum", scrie un alt memorialist. In spatiul rus, propaganda
tarista de razboi a apelat din plin la mistificari: o populara imagine a fost cea a aparitiei Maicii Domnului in fata
trupelor ruse inaintea unei batalii. Acest poster a fost reprodus in 320.000 de copii, iar in alte imagini tiparite,
Maica Domnului si Hristos apareau pe campul de lupta pentru a alina suferinta celor raniti sau care decedau: un
soldat cazut pe campul de lupta era primit la ceruri, in mainile lui Hristos.
Incheiem acest material spunand ca, prin intermediul divinitatii se pot justifica multe. Dumnezeu e, astfel,
explicatia cea mai facila a tuturor intamplarilor, dar, mai ales, un puternic suport psihologic pentru cel care a
doua zi va ucide sau va fi ucis... a la guerre comme a la guerre!

Se pare ca noi, oamenii purtam povara de a nu invata niciodata din lectiile istoriei, de aceea ramane mereu
intrebarea - raspuns la toate marile erori ale umanitatii: ,,Dumnezeu unde a fostm Dar oamenii, oamenii unde au
fostp"
In episodul viitor, vom prezenta memoriile unui preot militar.

You might also like