Motivatia

In sensul ei general notiunea de motivatie a fost introdusa in psihologie la inceputul secolului

al XX-lea. Termenul de motivatie deriva de la adjectivul latin motivus = care pune in miscare si
desemneaza aspectul energetic, dinamic al comportamentului uman.
In acceptia cea mai larga, motivatia reprezinta ansamblul factorilor dinamici care determina
conduita unui individ (Sillamy, 1996, p.202). O definitie mai completa este cea oferita de Al.
Rosca (1943, p.8): Prin motivatie intelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca
sunt innascute sau dobandite, constientizate sau neconstientizate, simple trebuinte fiziologice
sau idealuri abstracte. Motivatia este factorul care determina organismul sa actioneze si sa
urmareasca anumite scopuri. Orice act de conduita este motivat, chiar daca, uneori, nu ne
dam seama pentru ce facem o actiune sau alta. Nici un act comportamental nu apare si nu se
manifesta in sine, fara o anumita incitare, directionare si sustinere energetica.
Motivatia reprezinta un proces psihic important pentru ca ea impulsioneaza, declanseaza
actiunea, iar actiunea prin intermediul conexiunii inverse influenteaza insasi baza
motivationala si dinamica ei. Motivatia este o sursa de activitate si de aceea este considerata
motorul personalitatii. Acest proces psihic are rol deosebit de important in activitatea de
invatare a elevului si in consecinta in formarea personalitatii acestuia. Nu poate avea loc un
proces educational real daca in prealabil nu s-ar identifica motivele invatarii si n-ar fi
determinata aria lor de actiune si daca educatorul n-ar sti sa se foloseasca de forta acestor
motive in practica instructiei. Cunoasterea motivelor ce-l impulsione 323e45d aza pe elev in
desfasurarea actului invatarii este importanta pentru invatator, deoarece acestea ii indica
exact calea ce trebuie s-o urmeze in vederea finalizarii cu succes a educatiei.
Studiul motivatiei are in vedere analiza factorilor ce determina comportamentul si a
mecanismelor care le explica efectele. Acesti factori pot fi numiti generic motive. M. Golu
(2000, p.476) face urmatoarea distinctie intre motivatie si motiv : Prin termenul de motivatie
definim o componenta structural- functionala specifica a sistemului psihic uman, care reflecta
o stare de necesitate in sens larg, iar prin cel de motiv exprimam forma concreta, actuala, in
care se activeaza si se manifesta o asemenea stare de necesitate. Asadar, prin motiv vom
intelege acel mobil care sta la baza unui comportament sau a unei actiuni complete. Sub
efectul stimularilor interne sau externe, motivele aduc individual in stare de actiune si-i sustin
activitatea o perioada de timp, in ciuda obstacolelor care pot aparea. De asemenea, ele pot
determina individul sa urmareasca un scop sau altul si sa stabileasca o anumita ierarhie intre
scopurile posibile. Motivatia are rolul de activare si de mobilizare energetica, precum si de
orientare, de directionare a conduitei intr-un anumit sens. Motivatia este o sursa de activitate
si de aceea este considerata motorul personalitatii.
Motivatia invatarii se subsumeaza sensului general al conceptului de motivatie si se
refera la totalitatea factorilor care il mobilizeaza pe elev la o activitate menita sa conduca la
asimilarea unor cunostinte, la formarea unor priceperi si deprinderi. Motivatia energizeaza si
faciliteaza procesul de invatare prin intensificarea efortului si concentrarea atentiei elevului,
prin crearea unei stari de pregatire pentru activitatea de invatare. Elevii motivati sunt mai
perseverenti si invata mai eficient. Motivatia este una dintre cauzele pentru care elevul invata
sau nu invata. In acelasi timp insa, motivatia poate fi efectul activitatii de invatare.
Cunoasterea rezultatelor activitatii de invatare (mai ales cand acestea sunt pozitive) sustine
eforturile ulterioare ale elevului. Din satisfactia initiala de a fi invatat, elevul isi va dezvolta
motivatia de a invata mai mult. Asadar, relatia cauzala dintre motivatie si invatare este una
reciproca. Motivatia energizeaza invatarea, iar invatarea incununata de succes intensifica
motivatia.
Pentru a-l intelege pe elev, pentru a-l instrui si educa in mod adecvat, profesorul trebuie sa
cunoasca motivele care, impreuna cu aptitudinile, temperamentul si caracterul, contribuie la
determinarea conduitei si a reusitei sau nereusitei elevului in activitatea de invatare.

1.2. Functiile motivatiei

Existand tipuri diferite de motivatii, vor exista si functii diferite ale acestora:
Functia de activare interna difuza, de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau
psihologic, intr-o prima faza a procesului motivational. De exemplu, trebuinta alimentara se
manifesta prin evidentierea starii de dezechilibru biochimic (scaderea glucozei sangvine )
traita psihologic ca senzatie de foame care declanseaza stare de activare interna, stare de
necesitate, de alerta ce creste pana la satisfacerea trebuintei si restabilirea echilibrului intern;
Functia de mobil sau declansator al actiunilor de satisfacere ( comportament, activitati ), intr-o
a doua faza;
Functia de autoreglare a conduitei; aceasta devine activa si selectiva, in functie de energia
motivului si directia pe care acesta se manifesta ( ii salutam pe ceilalti).

Formele motivatiei
In existenta concreta a omului sunt puse in functiune diferite forme ale motivatiei,
clasificate, doua cate doua, in perechi opuse.
1.4.1. Motivatia pozitiva/ negativa
Motivatia pozitiva - motivatia produsa de stimulari premiale ( lauda, incurajarea,
premierea ); se soldeaza cu efecte benefice: preferarea persoanelor, a activitatilor, angajarea
etc.
Motivatia negativa - produsa de folosirea unor stimuli aversivi ( amenintarea,
pedepsirea, blamarea ); se soldeaza cu efecte negative: abtinere, evitare, raspuns. Cea mai
neeficienta - ignorarea.

1.4.2. Motivatia intrinseca/ extrinseca

Motivatia intrinseca - sursa se afla in subiect, in nevoile si trebuintele lui personale, iar
motivatia este solitara cu activitatea subiectului. Aceasta forma de motivatie se satisface prin
insasi desfasurarea, indeplinirea activitatii respective ( nu prin recompensa finala ).
Motivatia extrinseca ( indirecta )- sursa este in afara subiectului, fiindu-i sugerata sau
chiar impusa acestuia de o alta persoana ( nu izvoraste din specificul activitatii subiectului ).
1.4.3. Motivatia cognitiva/ afectiva
Motivatia cognitiva - isi are originea in activitatea exploratorie, in nevoia de a sti, de a
cunoaste. Forma ei tipica - curiozitatea pentru nou. Se numeste cognitiva pentru ca actioneaza
din launtrul proceselor cognitive, stimuland activitatea intelectuala din aproape in aproape.

Motivatia afectiva - este determinata de nevoia omului de a obtine aprobarea din partea
altor persoane, de a se simti bine in compania altora. Exemplu: copilul care invata doar pentru
a nu pierde dragostea parintilor - este animat de motivatie afectiva.
1.5. Motivatie si performanta. Optimum motivational.
Intr-o
acceptiune
foarte
larga,
termenul performanta desemneaza
rezultatele
observabile ale invatarii. Pentru abordarile socio-cognitive ale invatarii, termenul performanta
trimite la comportamentele care traduc utilizarea de catre elevi a cunostintelor declarative ori
a cunostintelor procedurale in diferite situatii de invatare.
Performanta joaca un rol important in dinamica motivationala. Ea este si o consecinta a
motivatiei, deoarece cu cat un elev e mai motivat cu atat performanta sa va fi mai buna. Un
elev motivat va persevera mai mult, va utiliza strategii de invatare adecvate, care ii vor
influenta performanta. Relatia dintre motivatie si performanta nu trebuie privita unilateral, caci
si performanta poate influenta motivatia. Performanta, ca rezultat concret al activitatii de
invatare, devine pentru elev o sursa de informatie care influenteaza perceptiile acestuia
asupra propriei competente.
Efectul performantei asupra perceptiilor de sine ale elevului poate fi pozitiv sau negativ.
Daca un elev reuseste, intr-o sarcina de invatare in care s-a angajat cognitiv si a perseverat
pentru rezolvarea acesteia, el va estima ca performanta a fost meritata. Acest fapt va
imbunatati opinia elevului cu privire la propria activitate si il va face sa valorizeze mai mult
acel tip de activitate. In acelasi timp, un esec poate avea un efect negativ asupra perceptiilor
elevului privind propria competenta, facandu-l sa se indoiasca de posibilitatile sale de
reusita in activitatile pe care i le propune profesorul. Un esec repetat il poate conduce pe elev
catre fenomenul neajutorarii invitate. Performanta nu reprezinta, asadar, o simpla
demonstratie a ceea ce elevul a invatat, ci este si un eveniment prin care el se judeca, se
evalueaza, se valorizeaza ca persoana.
1.5.1. Nivelul de aspiratie
Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se realizeaza si prin
intermediul nivelului de aspiratie. Cand un elev indeplineste o sarcina de invatare, el poate
avea un sentiment de reusita sau de nereusita. Acest sentiment rezulta din compararea unei
informatii actuale, rezultatul obtinut in sarcina, cu o informatie de referinta numita nivel de
aspiratie. Nivelul de aspiratie este definit drept asteptarile, scopurile ori pretentiile unei
persoane privind realizarea viitoare a unei sarcini date.(E. Hoppe ) sau scopurile pe care
subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau sfera de activitati in care este angajat
profesional, social, intelectual ( F. Robaye ).
Nivelul de aspiratie este o modalitate prin care individul isi fixeaza valoarea sau
stacheta scopurilor in general sau in raport cu diferite categorii de sarcini. El depinde, asadar,
de previziunea individului asupra posibilitatilor sale de reusita intr-o activitate. Psihologii au
introdus o distinctie intre nivelul de aspiratie, care se refera la o realizare mai indepartata, la
indeplinirea unor obiective de amploare, si nivelul de expectanta, care exprima rezultatul
concret la care subiectul se asteapta in urma rezolvarii unei anumite sarcini. In mod concret
insa, se opereaza cu conceptul de nivel de aspiratie, care poate sa acopere ambele situatii.
Nivelul de aspiratie are atat o componenta motivationala, cat si una cognitiv evaluativa, deoarece el se fixeaza in functie de imaginea pe care o are un individ despre
propria persoana si despre performantele realizate in prealabil la anumite categorii de sarcini.
Asa se face ca aceeasi nota obtinuta la o disciplina de invatamant ( nota 7, de exemplu ) il
bucura foarte mult pe un elev, in timp ce pe altul il intristeaza. Cei doi elevi apreciaza diferit
aceeasi nota pentru ca, pe baza rezultatelor obtinute in prealabil la acea disciplina de
invatamant, au niveluri de aspiratie diferite. Elevul cu un nivel de aspiratie ridicat va considera
nota 7 un esec, in timp ce elevul cu un nivel de aspiratie scazut va considera nota 7 un succes.
Aceasta inseamna ca furnizarea de feed-back elevilor, cu privire la rezultatele obtinute pe

parcursul invatarii, reprezinta un important factor motivational care va influenta scopul propus
pentru etapele urmatoare ale invatarii.
Cercetarile referitoare la variatiile nivelului de aspiratie au aratat ca succesul face sa
creasca nivelul de aspiratie, in timp ce insuccesul il coboara. Efectele se fac resimtite nu numai
pentru aceeasi categorie de sarcini, ci si de la o sarcina la alta. Exista insa si diferente
individuale. Persoanele foarte ambitioase nu renunta la telurile lor chiar daca au avut un
esec. Aceste reactii atipice se datoreaza, pe de o parte, trasaturilor de personalitate, iar pe de
alta parte, mediului familial si educatiei. Conditiile educative din familie si scoala pot favoriza
dorinta realizarii de sine, ambitia, efortul sistematic, ceea ce va permite mentinerea aspiratiilor
la acelasi nivel, in pofida unor eventuale esecuri.
Nivelul de aspiratie trebuie sa fie in concordanta cu posibilitatile individului. Cunoasterea
propriilor posibilitati este foarte importanta. Un nivel de aspiratie mult prea ridicat in raport cu
posibilitatile reale este daunator, deoarece il va angaja pe elev in activitati pe care nu le poate
indeplini si din care se va alege doar cu insuccese si deceptii. Sentimentul infrangerii este
demobilizator. El atrage dupa sine pierderea increderii in fortele proprii, frustrarea si chiar
resemnarea. Esecul este resimtit cu atat mai puternic cu cat aspiratiile sunt mai inalte. La fel
de daunator poate fi si un nivel scazut al aspiratiilor in raport cu posibilitatile reale, deoarece
impiedica regresul individului. Elevul obtine cu usurinta ceea ce si-a propus, fara un efort prea
mare si fara a-si valorifica la maximum posibilitatile. Cu timpul, se pot forma si consolida
trasaturi precum : aversiunea pentru eforturi prelungite, comoditatea, lipsa de ambitie.
Scoala, profesorii pot contribui la formarea unei imagini de sine corespunzatoare la o mai
buna autocunoastere, astfel incat nivelul de aspiratie al elevului sa fie in concordanta cu
posibilitatile sale reale. Se considera optim acel nivel de aspiratie ce corespunde posibilitatilor
maxime ale elevului. Aspiratiile la acest nivel il activeaza pe elev, mobilizandu-l la un efort
sustinut, si ii asigura obtinerea succesului.
1.5.2.Optimum motivational
Motivatia reprezinta o conditie esentiala pentru reusita elevului in activitatea scolara. O
problema care se ridica este urmatoarea : cat de puternica trebuie sa fie motivatia pentru a
obtine performante superioare in realizarea sarcinilor scolare ? Cercetarile au aratat faptul ca
motivarea prea intensa ( supramotivarea ), cat si motivarea prea scazuta ( submotivarea ) intro activitate pot conduce la rezultate slabe sau chiar la esec. Supramotivarea determina o
mobilizare energetica maxima si o tensiune emotionala ce pot avea drept consecinte blocajul
psihic, stresul, dezorganizarea conduitei, si, in final, esecul. Submotivarea duce la o
insuficienta motivare energetica, la tratarea cu superficialitate a sarcinilor, iar in cele din urma
rezultatul este nerealizarea scopului propus.
In aceste conditii, s-a pus problema nivelului optim al motivatiei care sa conduca elevul
catre obtinerea de performante inalte in activitatea de invatare. Raspunsul la aceasta
problema se regaseste in legea optimumului motivational, cunoscuta si sub numele de legea
Yerkes- Dodson, conform careia cresterea performantei este proportionala cu intensificarea
motivatiei numai pana la un punct, dincolo de care urmeaza stagnarea si chiar regresul.
Momentul in care incepe declinul depinde de complexitatea si dificultatea sarcinii. In cazul
sarcinilor simple, de rutina, zona critica a motivatiei apare la un nivel mai ridicat, in timp ce in
cazul sarcinilor complexe, zona critica se situeaza la un nivel mai scazut.
Nivelul optim al motivatiei depinde nu numai de dificultatea sarcinii, ci si de
particularitatile psihice individuale : emotivitate, echilibru, stapanire de sine. Persoanele care
apartin tipului puternic, echilibrat sunt capabile sa suporte tensiuni psihice semnificative,
provocate de stari emotionale mai intense sau de sarcini mai dificile. Persoanele care apartin
tipului slab si celui neechilibrat nu reusesc o asemenea performanta. Eficienta activitatii este
maxima la o anumita marime a intensitatii motivatiei, numita optimum motivational. Acesta
difera de la o activitate la alta si de la o persoana la alta.

Profesorul ar putea avea un rol important in atingerea nivelului optim al motivatiei

daca il va obisnui pe elev sa aprecieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se
confrunta si daca va lua in considerare particularitatile psihologice individuale atunci cand
concepe strategiile didactice in articularea demersului metodic al lectiei.
1.6. Strategii si conditii de promovare a motivatiei scolare
1.6.1. Strategii si conditii de promovare a motivatiei scolare de natura familiala
Printre cele mai deosebite se pot mentiona :
- prezenta activa a unui grup familial inchegat;
- relatii familiale bazate pe indrumare si exigente instructiv-educative, pe cooperare,
intelegere, respect si ajutor reciproc;
- preocuparea constanta a parintilor pentru educatia elevata a copiilor elevi ( si chiar a
studentilor ), pentru o comportare demna, civilizata in familie si in afara ei;
- antrenarea copiilor - elevi ( studenti ) la indeplinirea anumitor activitati gospodaresti si de
alta natura, care insa sa nu duca la diminuarea preocuparilor lor pentru invatatura;
- conditii favorabile de viata, de hrana, imbracaminte, incaltaminte, igiena, sanatate;
- conditii favorabile de invatatura si cultura - loc de studiu, surse de informatii - manuale,
indrumare, culegeri de probleme, inclusiv rechizitele necesare;
- conditii de folosire activa si profitabila a timpului liber;
- stimularea spiritului de independenta si initiativa, inlaturandu-se tutelarea sau autoritarismul
fata de copii - elevi (studenti);
- sprijin in rezolvarea unor dificultati la invatatura, inclusiv prin meditatii, fara sa se ajunga la
supraincarcare;
- indrumare in alegerea anturajului copiilor, care sa-i fereasca de influente negative si de
abateri de la conduita demna, civilizata, si de la neglijarea scolii;
- relatii si contacte nemijlocite ale parintilor cu scoala, cu profesorii, cu profesorul diriginte
indeosebi, pentru a cunoaste exigentele acestora si a contribui la indeplinirea lor, mai ales a
celor legate de invatatura, de folosirea timpului liber, de orientare scolara si profesionala.
1.6.2. Strategii si conditii
psihosociofiziologica

de

promovare

motivatiei

scolare

de

natura

Printre cele mai importante se pot evidentia :

- asigurarea unui organism bine dezvoltat, sanatos, puternic si echilibrat. Daca situatiile o cer,
tratarea medicala corespunzatoare a unor eventuale deficiente senzoriale, motorii etc. si a
unor eventuale boli ale sistemelor organismului, cu asigurarea conditiilor de igiena;
- asigurarea unui psihic normal, echilibrat, capabil sa dezvolte o activitate intelectuala,
afectiva, volitiva etc., favorabila unei activitati de invatare elevate si eficiente; daca este cazul,
realizarea tratamentului medical si a psihoterapiei corespunzatoare in vederea inlaturarii unor
tulburari nervoase si psihice, cum ar fi unele eventuale stari de impulsivitate, de

inadaptabilitate scolara si sociala, de

comportamentale, cum sunt psihozele;

singuratate

sau

unor

eventuale

tulburari

- asigurarea unor relatii interumane si sociale valoroase.

1.6.3. Strategii si conditii de promovare a motivatiei scolare de natura pedagogica
Strategiile si conditiile pedagogice sunt numeroase. Printre cele mai importante se pot
enumera :
- calitatea organizarii scolare la toate nivelurile (clasa de elevi, grupa de studenti, scoala,
facultate, universitate, inspectorate scolare, Ministerul Educatiei si Cercetarii etc.);
- calitatea si modernitatea continutului invatamantului (curriculum-ului) si al documentelor
scolare in care se obiectiveaza (planuri de invatamant, programe analitice, manuale scolare);
- calitatea profesorilor, in sensul posedarii de catre acestia a unei inalte si eficiente pregatiri
de specialitate, generale, pedagogice, metodice, moral - civice etc., pe baza careia sa se
manifeste o deosebita maiestrie pedagogica si un elevat si dinamic tact pedagogic;
- o moderna si completa baza tehnico - materiala necesara activitatii instructiv - educative, in
care sa-si gaseasca locul mijloacele informatice;
- folosirea de strategii didactice moderne, care sa determine caracterul activ - participativ si
euristic al elevilor (studentilor) in actul invatarii si sa asigure legarea teoriei de practica si
accesibilitatea cunostintelor, fara coborarea nivelului stiintific prevazut de documente;
- concomitent cu o tratare formala a elevilor (studentilor), sa fie prezenta activ si permanent si
o tratare individuala si diferentiata a acestora, urmarindu-se valorificarea la inalt nivel de
performanta a posibilitatilor individuale ale tinerilor (capacitati intelectuale, aptitudini,
interese, aspiratii etc.) sporind atentia fata de cei supradotati;
- tratarea in cat mai mare masura a elevilor, si cu atat mai mult a studentilor, ca subiecti ai
educatiei, transformandu-i in proprii lor educatori, capabili de autoinstructie, autoevaluare si
de manifestare a feed - back-ului;
- cooperare sistematica intre profesorii diferitelor discipline de invatamant ce se
interconditioneaza, asigurarea unitatii de notare, a evitarii paralelismelor suparatoare si a
supraincarcarii elevilor (studentilor);
- relatii democratice intre elevi, intre profesori si elevi, intre profesorul diriginte si elevii clasei,
intre conducerea unitatii de invatamant si elevi (studenti), dezvoltandu-se concomitent
indrumarea si exigenta corecte, normale, cu cooperarea si cosilieratul, cu intelegerea,
respectul si ajutorul reciproc;
- dezvoltarea unor grupuri scolare (studentesti) inchegate, capabile de a se manifesta ca
factori educativi;
- asigurarea unei valoroase si reale orientari, eventual reorientari scolare si profesionale a
elevilor, iar pentru studenti, dezvoltarea dragostei si devotamentului fata de profesia aleasa
sau in care se pregatesc ca viitori specialisti;
- formarea convingerilor pentru obtinerea unei pregatiri de inalta performanta, pentru
autodepasire, eliminandu-se in cat mai mare masura si chiar in totalitate masurile coercitive;

- realizarea unei obiectivitati si a unei coerente evaluari a rezultatelor scolare si interiorizarea

acestei evaluari pentru educarea capacitatii de autoevaluare;
- organizarea de competitii scolare (studentesti) interne si internationale, cu antrenarea a cat
mai multi elevi (studenti);
- formarea in timpul scolii (facultatii) a capacitatilor necesare integrarii socio- profesionale
eficiente si creative;
- contributia mass media si a altor factori educativi (societati comerciale, asociatii de tineret,
culturale etc.) in sustinerea rolului invatamantului, a necesitatii sporirii eforturilor pentru
obtinerea unei pregatiri de calitate de catre toti cei aflati pe bancile scolilor (facultatilor);
- aprecierea favorabila a societatii fata de invatamant, pe care-l considera ca un domeniu de
prioritate nationala si sociala, precum si certitudinea ca absolventul va gasi un loc de munca
corespunzator, dupa terminarea scolii (facultatii).