Pelerinajul in Iasi

Surse ale pelerinajului în municipiul Iaşi.
Impactul asupra vieţii urbane
CUPRINS
CUPRINS.........................................................................................................................2
CAPITOLUL I. INTRODUCERE..........................................................................................3
I.1. MOTIVAŢIA LUCRĂRII...........................................................................................3
I.2. METODOLOGIA LUCRĂRII......................................................................................5
CAPITOLUL II. PELERIN. PELERINAJE...............................................................................7
II. 1. CONSIDERAŢII GENERALE ALE EVOLUŢIEI...........................................................7
PELERINAJULUI...........................................................................................................7
II. 2. MOTIVELE PELERINAJULUI.................................................................................12
II. 3. PELERINAJUL LA NIVEL INTERNAŢIONAL............................................................15
Sursa: National Geographic, iunie 2008............................................................23
II. 4. PELERINAJUL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC................................................................24
CAPITOLUL III. ASPECTE ISTORICE ŞI CULTURALE – IAŞI...............................................31
III. 1. TOPONIMIA IAŞILOR........................................................................................31
III. 2. EVOLUŢIA CULTURAL – ISTORICĂ A.................................................................33
ORAŞULUI IAŞI..........................................................................................................33
III. 3. IAŞI – ORAŞUL BISERICILOR............................................................................36
CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ. PELERIN ÎN IAŞI..........................................................40
IV. 1. BISERICA ORTODOXǍ ROMÂNǍ......................................................................40
IV. 1. ADUCEREA MOAŞTELOR SFINTEI PARASCHEVA..............................................44
ÎN MOLDOVA............................................................................................................44
IV. 2. BISERICA “SFINŢII TREI IERARHI” –.................................................................47
REPERE ISTORICE.....................................................................................................47
IV. 3. CATEDRALA MITROPOLITANĂ IAŞI...................................................................50
~ LOCAŞ SFÂNT DE PELERINAJ ~..............................................................................50
IV. 4. DOUĂ PELERINAJE CU MOAŞTELE SFINTEI.......................................................52
PARASCHEVA............................................................................................................52
IV. 5. ANALIZA CHESTIONARULUI.............................................................................55
IV. 6. PELERINAJUL –...............................................................................................70
IMPACTUL ASUPRA VIEŢII URBANE A IAŞULUI...........................................................70
CAPITOLUL V................................................................................................................83
V. 1. CONCLUZII.......................................................................................................83
V. 2. ANEXE.............................................................................................................85
V. 3. BIBLIOGRAFIE..................................................................................................87
2
Surse ale pelerinajului în municipiul Iaşi. Impactul asupra vieţii urbane
CAPITOLUL I. INTRODUCERE
I.1. MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Este un lucru cert faptul că Iaşii, capitală a Moldovei, reprezintă unul

dintre cele mai importante centre de pelerinaj de pe teritoriul României, şi poate,
de pe întreg teritoriul Europei. Drept dovadă, în anul 2000, considerat an
internaţional de pelerinaj, municipiul Iaşi a fost inclus în rândul celor cinci oraşe
internaţionale de pelerinaj din Europa, alături de Tesalonic – Grecia, Trondheim –
Norvegia, Edinburgh – Marea Britanie şi Praga – Cehia, primind astfel titlul de
oraş internaţional de pelerinaj. Cu această ocazie Iaşii au avut drept oaspeţi de
onoare patru întâistătători de biserici: Prea Fericitul Hristodoulos, Arhiepiscop al
Atenei şi Primat1 al Greciei, Prea Fericitul Sava, Mitropolit al Varşoviei şi Primat
al Poloniei, Excelenţa Sa Cardinal Christoph Von Schönborn, Arhiepiscop al
Vienei şi Primat al Austriei, şi Excelenţa Sa Cardinal Adrianus Simonis,
Arhiepiscop de Utrecht şi Primat al Olandei, dar şi multe alte personalităţi
bisericeşti, politice şi culturale.
În fiecare an, la Iaşi sosesc mii sau chiar sute de mii de pelerini. Printre
aceştia se numără pelerinii ortodocşi, care trec pe la moaştele Sfintei Cuvioase
Parascheva din convingere religioasă, după ce au străbătut ţara şi chiar lumea
pentru un asemenea sacrificiu, şi care îndură zile la rând, înfometaţi, însetaţi,
nedormiţi, stând la coadă, doar cu speranţa că vor ajunge să se roage la racla
sfintei, îndeplinindu-li-se astfel cine ştie ce dorinţă. Pe lângă aceştia sunt prezenţi
şi pelerinii politici, care încearcă astfel să-şi îmbunătăţească imaginea, dar şi
pelerinii negustori care pentru câteva zile împânzesc centrul oraşului,
transformându-l într-un adevărat bâlci.
Hramul Sfintei Parascheva coincide cu Sărbătorile Iaşului şi, deşi ar
trebuie să fie o sărbătoare strict religioasă, aceasta se transformă într-o suită de
manifestări culturale, umanitare, comerciale şi de divertisment, manifestări care
1
Cel mai înalt grad în vechea ierarhie a bisericii ortodoxe şi catolice; Mitropolit primat – ( în
trecut ) titlu dat primului mitropolit al unei ţări; patriarh
3
au loc doar în centrul oraşului, cartierele sale mărginaşe păstrând acelaşi aer de
pustiu şi gri. Observăm astfel că, preţ de câteva zile zona centrală a Iaşiului
reprezintă principala arie polarizatoare a acestuia. În această perioadă Iaşul devine
unul dintre cele mai aglomerate oraşe ale României, populaţia acestuia fiind de
două sau chiar de trei ori mai mare decât de obicei, iar dulcele târg al Ieşilor se
îmbibă cu miros de mici, hamsii şi nu numai.
Chiar dacă acestea ar trebui să fie sărbătorile ieşenilor, care le aşteaptă
an de an, începând din 1992, acestea aparţin de fapt celor care au cel mai mult de
câştigat de pe urma acestora, printre care se numără diverse instituţii, autorităţi, ce
percep numeroase taxe şi amenzi de la negustorii prezenţi la această sărbătoare.
Dat fiind faptul că în această perioadă oraşul Iaşi este cuprins de cea mai
mare zarvă ce poate fi resimţită pe parcursul întregului an, dar şi datorită
autorităţilor care fac tot posibilul pentru a transforma aceste zile de sărbătoare
într-un adevărat festin, aducând an de an fel de fel de noutăţi, am putea afirma că
aceste sărbători ale Iaşului au devenit un minibrand sau poate chiar un brand al
Iaşului. Chiar dacă oraşul Iaşi îşi aşteaptă oaspeţii în toate zilele anului, doar în
perioada Sărbătorilor Iaşului, pelerinii veniţi să se închine la moaştele Sfintei
Parascheva au parte de o atmosferă specială, atmosferă datorată în mare parte
importanţei deosebite a evenimentului. Doar în această perioadă cei care sosesc la
Iaşi sunt întâmpinaţi de sumedenia de manifestări organizate cu această ocazie de
către autorităţile ieşene cu foarte mult fast, de tradiţionalul Festival al Vinului, dar
şi de obişnuitul Târg al Meşteşugarilor. Drept urmare, renumitul hram al Sfintei
Parascheva împreună cu Sărbătorile Iaşului pot constitui într-adevăr un brand
pentru oraşul Iaşi.
Dar oare numărul mare de persoane poate fi explicat doar prin importanţa
religioasă a fenomenului, sau mai bine prin dorinţa de a-i imita pe ceilalţi?
4
I.2. METODOLOGIA LUCRĂRII
La fel ca în orice lucrare dedicată analizei repartiţiei unui anumit

fenomen, şi în prezenta lucrare au fost utilizate diverse metode care au dus la
realizarea acesteia.
Principala metodă folosită a fost ancheta directă în teren, datorită
numeroaselor avantaje de care se poate beneficia utilizând această metodă. Pe de o
parte am putut înregistra realităţile referitoare la pelerinajul organizat cu ocazia
hramului Sfintei Cuvioase Parascheva direct de la cei aflaţi la faţa locului. Pe de
altă parte această metodă ne-a fost de folos în obţinerea anumitor date, a unor
detalii, care dealtfel nu pot fi găsite în literatura de specialitate. Această metodă a
fost transpusă în realitate prin intermediul unui chestionar ( vezi anexa ).
Dintre toate mijloacele folosite în cadrul anchetei directe în teren a fost
ales chestionarul deoarece acesta este considerat de specialişti a fi cel mai eficient
instrument de investigare, astfel justificându-se şi utilizarea lui frecventă.
Chestionarul reprezintă un instrument de cercetare flexibil, care permite culegerea
datelor primare prin intermediul unor întrebări, structurate după principii bine
definite, astfel încât să trezească interesul şi să antreneze subiecţii pentru a
răspunde cât mai sincer şi cât mai clar la întrebările care le sunt adresate prin
intermediul lui.
5
Aşadar, printre avantajele utilizării sale în cercetare se pot enumera:

bogăţia tematică a datelor ce pot fi recoltate cu ajutorul lui, manevrarea şi
prelucrarea accesibilă, posibilitatea administrării lui în mod repetat la aceiaşi
subiecţi sau la subiecţi diferiţi. De asemenea, chestionarul are capacitatea de a
culege atât informaţii de natură cantitativă, cât şi de ordin calitativ.
Astfel, prin intermediul chestionarului utilizat, din cuprinsul căruia fac
parte opt întrebări cu forme de răspuns diferite, au putut fi colectate o serie de
informaţii, după cum am menţionat mai sus, atât cantitative, cât şi calitative. Drept
urmare, pe baza eşantionului pe care a fost aplicat respectivul chestionar, am putut
afla spre exemplu localitatea de provenienţă a turiştilor, dacă sunt veniţi de pe
teritoriul României sau din afara acestuia, dar şi ce anume i-a determinat pe
aceştia să viziteze această zonă şi de ce în perioada ce corespunde hramului
Sfintei Cuvioase Parascheva şi totodată Sărbătorilor Iaşului.
O altă metodă de colectare a informaţiilor folosită în cadrul acestei
lucrări este reprezentată de studiul diferitelor documente, lucrări de specialitate,
dicţionare dar şi a site-urilor Internet. Datorită acesteia am putut realiza o sinteză
asupra conceptului de pelerinaj şi a evoluţiei acestuia de-a lungul timpului,
începând încă din perioada vechilor egipteni şi continuând până în zilele noastre.
De un real folos în conturarea acestei lucrări au fost şi metodele de
interpretare a realităţilor geografice colectate, principala metodă abordată fiind
metoda informatică, care se bazează pe utilizarea atât a calculatorului, cât şi a
diferitelor softuri care permit, cu ajutorul şi a altor metode ( de exemplu, metoda
statistică ) analizarea anumitor realităţi geografice în zona studiată. Astfel, această
metodă a fost utilizată în elaborarea hărţii prin care s-a încercat surprinderea
fluxului de turişti care se suprapune săptămânii în care este sărbătorită Sfânta
Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a întregii Moldove. Aplicarea acestei metode a
fost realizabilă cu ajutorul programului Philcarto2.
2
Program elaborat de Philippe Waniez
6
CAPITOLUL II. PELERIN. PELERINAJE
II. 1. CONSIDERAŢII GENERALE ALE EVOLUŢIEI
PELERINAJULUI
Pelerinajul, înțeles ca şi călătorie privată sau colectivă spre un loc sacru,

este o formă de cult foarte răspândită în religiile antice, practicată şi azi cu
intensitate. Chiar dacă fiecare religie în parte prezintă diferențe importante în ceea
ce priveşte timpul, modalitatea şi semnificația pelerinajului, ideea de bază este
comună şi scoate în evidență necesitatea de a vizita locuri considerate ca fiind
“locuite” de divinitate, sub diverse forme, obiecte sacre ale unor fondatori de
religii, relicve ale sfinților şi martirilor sau chiar unele locuri legate de
evenimente particulare. Se pare ca această practică a pelerinajului local, destul de
răspândită în lumea antică, are ca motiv principal distanța dintre localitatea în
care locuieşte pelerinul şi popasul final. Acest element ne aminteşte de originea
latină a termenului peregrinus, transmisă în multe limbi europene. Etimologic
cuvântul se referă la cineva care se îndepărtează de propriul ținut şi trăieşte ca
străin în alt loc. Uneori termenul de peregrinus era considerat ca şi sinomim
pentru cuvântul exilat.
7
Începând chiar cu antichitatea, cuvântul latin suferă încet o transformare

semantică în direcția actualei semnificații: călător spre locuri sfinte, cu scop
devoțional. La această mutație semantică şi-a adus contribuția şi concepția
prezentă în Vechiul şi Noul Testament şi, în special, în Epistola către Diognet3
( secolul II ), potrivit căreia creştinul este un străin pe acest pământ, mereu în
pelerinaj spre adevărata patrie cerească. În noua accepție, de călător spre locurile
sfinte cu scop devoțional, termenul este atestat începând cu secolul al VII-lea, în
patru reprezentații găsite pe pereții lăcaşului Sf. Mihail din Gargano ( Italia ).
În ceea ce priveşte practicarea pelerinajului înainte de venirea
Mântuitorului, ştim că vechii egipteni îl practicau în masă, spre exemplu
deplasându-se spre localitatea Bubast4i, după spusele lui Herodot. Indienii, din
timpuri străvechi ca şi astăzi, se îndreptau spre râul sacru Gange, în timp ce
japonezii aveau printre locurile preferate templul lui Amaterasu. În lumea clasică
păgână, pelerinajul nu avea numai un caracter devoțional, ci avea ca obiectiv şi
realizarea unor scopuri determinate cum ar fi: de a obține răspunsuri de la oracole
sau vindecări miraculoase. În Grecia, centre de pelerinaj erau templele şi
mormintele eroilor, în epoca romană, pelerinii se îndreptau spre sanctuarele unor
divinități ca Zeus şi Diana.
Referitor la pelerinajul creştinismului primar, în comparație cu alte forme
culturale şi devoționale, acesta se fondează inițial pe tradiția ebraică şi biblică şi
se îmbogațeşte de motivații ulterioare, dezvoltându-se dupa cerințe, modalități şi
forme noi, legate strâns de specificul creştin şi de modul în care acest specific s-a
implantat în diverse realități sociale.
În consecință, în pelerinaj se întrunesc şi conviețuiesc motive de natură
diversă, de la cele religioase la cele culturale şi până la cele spirituale, motive
culturale, psihologice, sociologice, topografice şi economice, care reuşesc să
mențină un fenomen mereu viu într-o revoluție constantă.
3
Epistolă editată pentru prima dată la Paris în 1952 de Henri Estienne, după singurul şi unicul
manuscris care a transmis textul, codicele Argentoratensis 9, din secolul XIII-XIV, care
reproducea un text probabil din secolul VII. Autorul acestei epistole este necunoscut la fel ca şi
Diognet cel căruia necunoscutul autor îi adresează epistola, deşi a fost identificat cu filosoful stoic
Diognet, unul din preceptorii împăratului Marc Aurelius, cu împăratul Adrian sau procuratorul din
Alexandria, Claudios Diognetos.
4
Oraş egiptean antic, capitală a celui de-al XVIII-lea district din Egiptul de Jos. Oraşul a fost
sediul cultului zeiţei Bastet, pe care vechii greci o identifică cu zeiţa Artemis. Ruinele templului
din Bubasti se află în partea de sud-est a oraşului modern Zagazig.
8
Înrădăcinată în Vechiu şi Noul Testament, simpla vizită la Ierusalim şi la

alte locuri sfinte, reprezintă fundamentul cultural şi istoric al pelerinajului creştin,
care, după cum este cunoscut, a avut ca prima arie de desfăşurare partea orientală
şi în special Ierusalimul.
Un moment crucial în istoria pelerinajului creştin îl reprezintă, fără
îndoială, Edictul de la Milan (313), prin care se recunoaşte libertatea de cult a
creştinilor şi se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii. După ce fusese
numită Augusta, şi după construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama
împăratului Constantin, întreprinde o călătorie la Locurile Sfinte, dorind să vadă
locurile Noului Testament
După părerea unui specialist ( Giorgio Otranto5 ), naşterea şi difuzarea
pelerinajului creştin se datorează în primul rând schimbării condițiilor istorice
decât unei noi mentalități. Acesta argumentează amintind faptul că, orice
schimbare a mentalității necesită un timp mai îndelungat pentru asimilarea unor
concepții determinate. În schimb, pelerinajul creştin se dezvoltă imediat după
pacea Bisericii, ca răspuns la necesitatea de mult alimentată de lecturile biblice, de
a vizita locurile în care a trăit şi a activat Mântuitorul Hristos.
În lucrarea sa „Demonstratio evangelica”, Eusebiu6 afirma, că toți
credincioşii la Hristos veneau, din toate părțile pământului, în Cetatea Sfântă, însă
nu ca înainte, doar să admire frumusețea şi practicarea cultului la templu, ci
pentru a se ruga la Muntele Măslinilor, unde a poposit şi s-a rugat Mântuitorul.
Numeroasele informații ale lui Eusebiu în legătură cu pelerinajul creştin,
demonstrează un flux moderat de pelerini spre Ierusalim şi alte locuri sfinte din
Palestina, la jumătatea secolului al IV-lea.
Pelerinajul la Ierusalim, la sfârşitul secolului al IV-lea devenise o realitate
bogată şi elevată spiritual, care se alimenta din Sfânta Scriptură, din credință, din
rugăciune, din practicile cultice şi care, după părerea celor care-l practicau, aducea
perfecțiunea creştinilor în credință şi în ştiință. Pe lângă persoanele care
reprezentau “spuma” societății, întâlnim şi meseriaşi, comercianți şi chiar sclavi
evadați, care întreprind pelerinaje la Locurile Sfinte.
5
Giorgio Otranto, născut în 1940 în Corigliano Calabro (Cosenza), este profesor de istorie a
crestinismului si bisericii la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bari.
6
Eusebiu din Cezareea sau Eusebiu de Cezareea ( aprox. 275 – 30 mai 339 ) a fost episcop de
Cezareea în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine.
9
O altă etapă importantă a pelerinajului în Ţara Sfântă, îl reprezintă

Betleemul, unde totul vorbea cu o simplicitate rustică despre Hristos şi se putea
vizita peştera şi ieslea în care L-au găsit păstorii şi L-au adorat magii. În apropiere
de Betleem mai sunt amintite şi alte locuri legate de viața Mântuitorului Hristos,
care au devenit locuri de pelerinaj, printre care Betania, Nazaretul, Cana, Muntele
Tabor, Naimul şi Capernaumul.
Informațiile asupra pelerinajului creştin şi toate itinerariile din secolul al
IV-lea evidențiază formarea unei geografii sfinte ( geografia sacră ), care nu
cuprinde doar locurile sfinte din Ierusalim şi Palestina, ci şi multe alte locuri atât
din Orientul Bizantin cât şi din Occident. Acestea ne permit să observăm alte
aspecte ale creştinismului primar, care sunt din ce în ce mai legate de fenomenul
pelerinajului: monahismul şi cultul sfinților.
Pelerinii creştini, după ce inițial au vizitat Locurile Sfinte de tradiție
biblică şi, în mod special, cele consacrate de viața, patimile, moartea şi învierea
Domnului, încep să se îndrepte spre mormintele martirilor şi spre locurile unde
locuiau personajele care se bucurau de mare stimă şi prestigiu în comunități, la
început mai ales monahii.
Astfel, unele locuri cenobitice7 sau eremitice8 deveneau centre de pelerinaj
datorită sfințeniei vieții celor care le locuiau sau le locuiseră. Începând cu anul
370, pelerinajul devine din ce în ce mai mult monastic, fie prin faptul că asemenea
călătorii erau coroborate cu vizita la unii călugări pe care vox populi îi declarară
sfinți, fie prin faptul că pelerinii erau ei înşişi călugări.
În concluzie, putem afirma că pelerinajul creştin a cunoscut o dezvoltare
rapidă, aproape o explozie, în prima jumătate a secolului al IV-lea. Motivele
principale pentru care erau întreprinse aceste călătorii erau două: a vizita aceste
locuri şi a se ruga acolo.
Începând cu a doua parte a secolului al IV-lea pelerinajul s-a combinat
direct cu alte aspecte creştine, cum ar fi cultul sfinților şi monahismul, şi s-a
îmbogățit apoi cu noi elemente: căutarea relicvelor, a minunilor, a vindecărilor
miraculoase, unele practici liturgice şi culturale.
7
Cenobit - Călugăr care trăieşte într-o mănăstire sau într-o comunitate monahală.
8
Eremit - Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-şi viaţa în post şi rugăciuni;
pustnic; sihastru; ascet; schimnic.
10
În secolele următoare practica pelerinajului continuă neîntreruptă şi fără

mari noutăți, cu faze alternative de difuzare, legate de diversele schimbări
culturale, sociale şi politice.
Circulația persoanelor înspre centrele religioase importante a continuat pe
întreaga perioadă medievală, pelerinajele devenind practici din ce în ce mai
extinse şi mai profitabile pentru locuitorii ale căror teritorii erau traversate
( metafora “pâraielor de aur” utilizată pentru a defini traseele urmate de aceşti
pelerini este sugestivă pentru a sublinia eficiența deplasărilor respective ) pe
măsura consolidării principalelor religii mondiale ( creştinismul, islamismul,
budismul ). Ca urmare, creştinii se orientează spre Roma, Ierusalim,
Constantinopol, Santiago de Compostella, musulmanii spre Mecca şi Medina,
budiştii spre templele din Tibet, Câmpia Indogangetică şi din Indochina.
11
II. 2. MOTIVELE PELERINAJULUI
A vedea
Pelerinul se duce undeva, se deplasează spre un loc unde “vede ceva”, cum
spunea Eusebiu din Cezareea. Pelerinul poate vedea un loc, moaştele unui sfânt, o
persoană deosebită. Nu este vorba numai de curiozitate. Pe de o parte este un
interes istoric pentru a cunoaşte locurile speciale legate de istoria mântuirii, la
care se adaugă o curiozitate mai puțin pioasă pentru a vedea minunatele şi
impunătoarele construcții care transformau Ierusalimul, precum Roma de astăzi,
într-un oraş populat de biserici. Pe de altă parte este un interes spiritual, care
legitimează pelerinajul: vederea locurilor sfinte trebuie să conducă la
contemplarea realităților spirituale şi la creşterea sentimentului de dragoste
creştină.
Pelerinul vizitează aceste locuri pentru a-şi hrăni nu numai ochii sufletului,
ci şi vederea, care se bucură prin credință de plăcerea spirituală.
12
Spre sfârşitul Evului Mediu occidental, nevoia de a vedea moaştele o

înlocuieşte pe aceea de a le atinge. Pietatea pelerinilor devine tot mai mult vizuală.
Corolarul acestei situatii este înmulțirea icoanelor sfinților în altare şi biserici.
Sunt amenajate locuri speciale pentru expunerea moaştelor sfinților.
A se ruga, a adora, a venera

Rugăciunea este tovarăşul nedespărțit de drum al călătorului în căutarea
lui Dumnezeu. Bisericile întâlnite în drum, capelele, troițele, sunt tot atâtea
îndemnuri spre rugăciune. Din tot timpul, contemplarea locurilor sfinte este
însoțită de rugăciune, fie individuală, fie colectivă. Vizitarea locurilor sfinte este
una din cauzele rugăciunii profunde a pelerinului. Pentru Sf. Ioan Damaschin
aceste locuri sfinte, unde adesea se regăsesc moaştele sfinților, sunt locuri de
adorare şi venerare pentru că au fost “receptacole ale energiei divine şi pentru că
Dumnezeu prin ei şi în ei a dorit să ne mântuim.” ( Cuvântări la sfintele icoane,
III )
A împlini un legământ
Un pelerinaj este şi un act de mulțumire sau de pocăință, o rugăciune de
mulțumire sau de căință pentru ispăşirea unui păcat. Drumul anevoios al
călătoriei este un semn al legământului făcut lui Dumnezeu în cazul rezolvării
favorabile a unei cereri. Când este vorba de pocăință, oamenii sunt de obicei
îmbrăcați în veşminte cernite. În cronicile timpului sunt descrise astfel de
pelerinaje cu scop penitențial. În Occident această practică apare începând cu
secolul al VI-lea.
A rămâne să locuiască, până la moarte, într-un loc sfânt

Aceasta este şi motivarea care îi inspiră pe unii oameni să aleagă viața
monastică.
A obține o favoare
Rugăciunea pelerinului are şi un alt motiv. Ea este un demers, o cerere
pentru împlinirea unui lucru oarecare, cel mai adesea vindecarea de o boală
deosebit de gravă. Multe locuri sfinte şi-au aflat renumele tocmai datorită
13
minunilor împlinite acolo în vindecarea bolnavilor. La mormântul Sf. Ioan

Botezătorul erau duşi demonizații. Grigorie de Tours povesteşte despre leproşii
duşi la fântâna lui Moise pentru a se vindeca. În zilele noastre, atât în lumea
catolică, cât şi în cea ortodoxă credincioşii merg în pelerinaj la locuri sfinte
pentru a obține binecuvântare şi vindecare, sufletească şi trupească. Merită
menționate pelerinajele în insula Tinos ( Grecia ), la Ars şi Lourdes ( Franța )
sau în țara noastră la Iaşi, Bucureşti, Curtea de Argeş.
A procura moaşte sau obiecte purtătoare de sfințenie, a oferi daruri

Pelerinul venit într-un loc sfânt, vrea să ia cu el, să ducă acasă ceva din
sfințenia locului. El caută să materializeze într-un fel amintirea timpului petrecut
în aceste locuri.
Moaştele erau cele mai indicate. Ele puteau fi directe ( lemn din Sfânta
Cruce, bucăți din moaştele sfinților ) sau indirecte ( evlogiile, adică
binecuvântarea locului sfânt pe care pelerinul doreşte s-o ia cu el sub forma
icoanelor sau altor obiecte ).
Astăzi oamenii cumpără diferite obiecte pentru a le oferi părinților,
prietenilor, cunoscuților: iconițe, statuete, metanii, apă sfințită. Astfel pelerinii de
la Santiago de Compostella agățau la pălărie sau la haină o scoică din metal, pe
care oamenii întalniți în drum o puteau săruta contra unui mic obol9. În Evul
Mediu, aceste amintiri permiteau pelerinului afilierea la o confrerie10 pelerină ai
cărei membri petrecuseră mulți ani pe drumurile spre locurile sfinte. În zilele
noastre, aceste amintiri care se regăsesc în casele oamenilor continuă aceeaşi
veche tradiție.
9
Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acţiune; contribuţie de orice natură; veche monedă
grecească, egală cu a şasea parte dintr-o drahmă – din fr. obole, lat. obolus.
10
( Franţuzism ) Asociaţie constituită în vederea unor obiective religioase sau caritabile; grup de
oameni uniţi prin aceleaşi idei sau prin legături de alt ordin; confraternitate.
14
II. 3. PELERINAJUL LA NIVEL INTERNAŢIONAL
Din punct de vedere al turismului, putem privi religia ca o formă veche de

călătorie practicată de adepţi către diferite puncte considerate sfinte. În timp, pe
măsura dezvoltării infrastructurii, a transporturilor, a comunicaţiilor dar şi a
creşterii numărului populaţiei, aceste locuri au început să fie vizitate de cât mai
mulţi turişti. Pe lângă adepţii a diferitelor religii, sunt numeroase persoane care
merg în scop cultural, de lărgire a orizontului în diferite zone ale lumii pentru a
vedea şi participa la evenimente care ţin de alte religii decât a lor.
15
Extinderea turismului religios ţine în principal de promovarea sa în

rândurile credincioşilor de către conducătorii cultelor dar şi realizarea unor
produse turistice pe această temă. O problemă a acestei forme de turism ţine de
concentrarea maselor de persoane în jurul unor evenimente din calendarele
religioase. Atunci apare o suprapopulare a zonelor şi a obiectivelor care pot genera
perturbarea activităţii obişnuite desfăşurate la lăcaşurile de cult, dar şi
suprasolicitarea bazei tehnico-materiale sau deteriorarea resurselor turistice.
În lume există o mulţime de locuri considerate sacre. Ele au fie caracter

natural, fie antropic. Prin valoarea lor ambele sunt considerate ca destinaţii pentru
turismul religios. Din categoria celor naturale remarcăm în special masivele
muntoase cum ar fi Kailas ( Tibet ), Sinai ( Egipt ), Fuji ( Japonia ), Olimp
( Grecia ) sau ape ca Indus sau Gange ( Asia ). Multe locuri sunt legate de numele
unor zei veneraţi în special în perioadele îndepărtate ale istoriei.
Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele,

templele, bisericile, catedralele, ( moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele şi
cimitirele ). Pe lângă aceste aşezăminte specifice cultelor, există o serie de alte
locuri pline de mister, atribuite însă practicilor religioase ( de exemplu
piramidele egiptene ).
În timp, unele locuri au căpătat o rezonanţă mondială, consacrându-se ca

puncte de pelerinaj majore. Ca loc de convergenţă a trei religii, Ierusalimul este
poate, cel mai celebru şi recunoscut în întreaga lume. Istoria sa zbuciumată,
fragmentată de numeroase cuceriri, luptele nesfârşite nu au ştirbit cu nimic
importanţa sa. De-a lungul secolelor, el a adunat noi valori fundamentale ale
patrimoniului universal. Pentru evrei, locul principal de pelerinaj este Zidul
Plângerii rămas din perioada distrugerii Celui De-al Doilea Templu ( 70 î.Hr ). De
peste 2000 de ani, evreii din întreaga lume vin să se roage aici. Alte asemenea
locuri sunt mormintele lui David, Rachela, Zaharia. Datorită rolului incontestabil
al Israelului în istoria mondială a religiilor, a frecvenţei siturilor istorice el a primit
denumirea de “Ţara Sfântă”.
Pentru musulmani, moscheea construită în secolul VII d.Hr. ( Cupola

Stâncii ) este sfântă. Ea adăposteşte multe moaşte legate de evenimente biblice,
16
inclusiv piatra pe care Abraham era pregătit să-şi sacrifice fiul. Cupola este de aur
iar mozaicurile şi sculpturile desăvârşesc interiorul.
Pentru creştini există mai multe locuri menţionate în Noul Testament,

dintre care amintim: Mormântul Maicii Domnului din Grădina Ghetsimani, ruinele
cetăţii Antonia unde a fost judecat Iisus de către romanul Pilat, Drumul Crucii
( Via Dolorosa ), Biserica Sfântului Mormânt. Acestea sunt vizitate în special cu
ocazia sărbătoririi Paştelui, când numeroşi credincioşi se adună aici pentru a lua
lumină şi alte lucruri sfinţite.
Cu peste un miliard de adepţi, islamismul deţine recordul referitor la

activitatea de pelerinaj anual la Mecca ( Arabia Saudită ), cu ocazia desfăşurării
călătoriei numite haji, se adună peste două milioane de musulmani. Mecca este
centrul spiritual al lumii islamice, aici fiind locul de naştere al lui Mohamed,
fondatorul religiei. Pelerinajul este unul dintre cei cinci stâlpi ce trebuie respectaţi
de credincioşi. El prevede înfăptuirea călătoriei cel puţin o dată în viaţă.
Ceremoniile durează câteva zile ( dintre care una este cea mai importantă ), însă
datorită numărului mare de persoane, sosirile de turişiti se întind pe două luni de
zile. Destinaţia centrală a pelerinajului este Moscheea Sfântă cu nouă minarete
( unică în lume ) şi Ka’abah – “piatra sfântă”,o clădire cubică construită din
piatră, fără geamuri.
Creşterea numărului de pelerini de la an la an determină autorităţile să

adopte măsuri cum ar fi permiterea instalării corturilor care sunt rezistente la foc
( 343 de persoane au murit în 1997 într-un cort obişnuit ), efectuarea unui singur
pelerinaj la cinci ani de către populaţia rezidentă, prezenţa unui număr considerabil
de cadre medicale. Pe de altă parte, cererea de alimente, spaţii de cazare, servicii
de igienă este în creştere masivă, iar infrastructura trebuie să permită desfăşurarea
în bune condiţii a festivităţilor.
Alte locuri de pelerinaj pentru lumea musulmană sunt: moscheea Sfântă

Sofia din Istanbul ( Turcia ), moscheea din Medina ( Arabia Saudită ), moscheea
Omeiazilor din Damasc ( Siria ) şi Marea Moschee din Kairouan ( Tunisia ).
Fosta catedrală, ridicată în cinstea împăratului Iustinian, Sfânta Sofia era

cel mai impunător monument din secolul al VI-lea. Cupola de 55 de metri
17
înălţime, cele 40 de ferestre şi 107 de coloane policrome îi dăduseră faimă dincolo

de graniţele Imperiului Bizantin. În 1453 este transformată în moschee prin
ridicarea a patru minerate. Medina este locul profetului Mohamed iar moscheea
adăposteşte mormântul acestuia. Prin reamenajare, oraşul poate găzdui peste
250.000 de pelerini. În curtea moscheei din Damasc se află cupola Tezaurului şi
trei minerate în stiluri diferite. Pentru pelerini ea mai are o valoare: aici se află
sarcofagul în care se crede ca ar fi depus capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Localitatea Kairouan este a doua Mecca pentru credincioşi, aici făcându-se
pelerinaje pentru cei care din diferite motive nu pot ajunge în Arabia Saudită.
Centrul creştinismului catolic este considerat Roma cu Vaticanul, devenit

stat independent în 1929. El este legat indisolubil de persoana Papei care este
conducătorul statului şi şeful bisericii romano-catolice. Şi aici, cu ocazia unor
sărbători cunoscute, se adună o mulţime de credincioşi veniţi din toată lumea
pentru a asculta cuvântările celor cu ranguri bisericeşti înalte. Dintre locurile pe
care le vizitează pelerinii amintim: Biserica Sf. Petru - cea mai mare din lume,
Capela Sixtină pictată de Michelangelo cu celebra “Judecată de Apoi” şi cu bolta
cu 343 de figuri.
Lourdes, un oraş situat la poalele Munţilor Pirinei, în sudul Franţei, este

unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa. Catolicii cred că
Fecioara Maria a apărut aici în anul 1858, iar apele unui izvor subteran aflat în
apropiere au dobândit de atunci puteri tămăduitoare. Acesta este exemplul de loc
care a devenit sacru deoarece s-a crezut că o divinitate şi-a făcut apariţia aici.
Influenţa acestui loc sacru s-a extins şi asupra comunităţii locale - oraşul s-a
dezvoltat rapid, prin costruirea de noi hoteluri, restaurante şi facilități destinate
pelerinilor.
Santiago de Compostella ( Spania ) este un loc devenit simbol al luptei

contra marilor cotropitori. De-a lungul timpului mii de oameni au lăsat urme ale
degetelor pe statuia Sf. Iacob, în semn de recunoştinţă pentru că au ajuns cu bine la
destinaţie. În interiorul catedralei, lângă racla Sf. Iacob, are loc anual o slujbă
aparte în luna iulie.
18
Unul dintre punctele de reper ale spiritualităţii ortodoxe este Muntele

Athos, supranumit “Grădina Maicii Domnului”, situat în partea nordică a Greciei.
Aici se găsesc 20 de mănăstiri istorice înfiinţate cu permisiunea împăratului
bizantin şi confirmate de către Patriarhul Constantinopolului. Numărul lor a rămas
fix de-a lungul timpului şi nu poate fi schimbat. Monahi greci, ruşi, români, sârbi,
bulgari şi ciprioţi locuiesc aici de sute de ani. Merită amintite şi mânăstirile de la
Meteora, amplasate în coloanele de gresie şi conglomerate erodate în diferite
forme. Grecia mai are o serie de temple închinate marilor zei ai antichităţii, temple
care fac în prezent obiectul turismului cultural decât al celui religios în sens strict:
Acropole ( închinate Atenei ), templele lui Zeus şi Hera din oraşul Olimpia, insula
Salamina cu templul Afroditei.
Un loc aparte în religie revine Masivului Sinai din Egipt. Moise, evreul
crescut la curtea faraonului, decide că este timpul să se întoarcă spre pământul
făgăduinţei ( Israel ). Însoţit de numeroase persoane, el traversează Marea Roşie şi
ajunge în pustiu. Dumnezeu se arată lui Moise pe muntele Sinai şi îi adresează cele
zece porunci, pe care acesta le spune poporului adunat. Ulterior, el le va scrie pe
“Tabelele Legii”. Moise rămâne astfel în istorie ca un mare iniţiat, organizator al
monoteismului. Pelerinii din zona arabă vin aici şi pentru Mănăstirea Sfânta
Ecaterina construită de împaratul Iustinian în 536.
India, locul de naştere a două mari religii ( hinduismul şi budismul ) are o

serie de locuri considerate sacre. Cel mai important este, fără îndoială, Varanasi
( Benares ), un loc ancestral, vizitat de pelerini din întreaga lume. Mulţimile se
adună pe malul Gangelui, de-a lungul debarcaderelor unde se găsesc ruguri
funerare. Credincioşii cred că baia în apele fluviului îi izbăveşte de păcate. Oraşul
are mai mult de 1500 de locuri sfinte dintre care cele mai cunoscute sunt Templul
de Aur şi Moscheea Aurangzeb. Construcţiile budiste sunt de două feluri: stupa şi
templul rupestru. Cea mai veche şi impunătoare stupă este Sanchi ( sec II î.e.n.)
având o înălţime de 13 metri şi un diametru de 32 de metri. Ca temple rupestre
amintim: Complexul de la Ajanta si cel de la Ellora ( în jur de 30 de temple şi
mănăstiri în incinta fiecăruia ). Alte amplasamente sacre pentru budişti sunt
Kelanya Vikar ( sau “Locurile Sfinte - Sri Lanka” ) pe unde se spune că a trecut
19
Budha, munţii Emei şi Wutai, oraşul Lhasa din China central – sudică ( primul are
peste 100 de temple şi mănăstiri ).
O lume fascinantă o constituie lumea religioasă tribală păstrată până în

zilele noastre. Astfel populaţia Hopi din America de Nord face pelerinaje la vârful
San Francisco pentru a invoca spiritul Katsina, aducător de ploaie, văzută ca
element fundamental al existenţei lor. În Peru, vârfurile ce străjuiesc cetatea
Cuzco, capitala imperiului incaş timp de mai multe secole, sunt locuri sacre
relaţionate cu diferite sărbători religioase. În mai multe sate andine sunt venerate
încă zeităţi ale pământului sau ale apei. Triburile aborigene ale Australiei cred în
continuare în măreţia Pământului şi în necesitatea proslăvirii lui. Pământul capătă
astfel sens dublu : de organizare dar şi religios. Astfel îi sunt atribuite diferite
nume simbolice. Cel mai renumit dintre acestea este muntele de granit roşu numit
Ayers Rock, cunoscut şi sub numele de Uluru, situat în inima continentului
australian. La baza lui, în peşteri sunt cioplituri şi picturi considerate sacre de
aborigeni.
Alte locuri importante de pelerinaj mai sunt şi :
• Mormântul Our Lady of Guadalupe din Mexico City ( Mexic ) - se spune că

Fecioara Maria i-a apărut în anul 1531 unui țăran sărac pe nume Juan Diego pe un
deal în Tepeyac, la nord - vest de locul unde se găseşte acum Mexico City;
credincioşii susțin că imaginea Fecioarei s-a imprimat pe mantaua lui Juan. Acum
ea se află deasupra altarului dintr-o bazilică construită pe locul unde Diego a avut
viziunea. În ciuda controverselor care au apărut în urma legendei, Diego a fost
canonizat de Papa Ioan Paul al II - lea în 2002.
• Mormântul lui Imam Reza din Mashad ( Iran ) - numele celui mai sfânt oraş din
Iran se traduce ca “loc al martirilor”, după al VIII - lea şiit Imam Reza, un
descendent direct al lui Mohamed. Mormântul lui Imam este cel mai important loc
şiit din Iran.
• Locurile sfinte şi căile de pelerinaj din Munții Kii din Range ( Japonia ) -
conform World Heritage Center “trei locuri sacre - Yoshino şi Omine, Kumano
Sanzan, Koyasan - legate de vechile oraşe - capitală Nara şi Kyoto prin drumuri
de pelerinaj reflectă contopirea religiei native a Japoniei, shinto, care îşi are
20
rădăcinile în tradiția cultului naturii din Japonia, şi budismul, care vine din China
şi Peninsula Coreea”.
• Catedrala Notre Dame din Paris ( Franța ) – catedrala a fost ridicată în cinstea
Fecioarei Maria de către Episcopul Parisului în secolul XII. Monumentul construit
în stil gotic a fost în centrul unor evenimente istorice: cruciații s-au rugat aici
înainte de a părăsi razboaiele sfinte, biserica a fost jefuită în timpul revoluției
franceze, iar Napoleon a fost încoronat chiar aici ca împărat.
• Sabarimala din Kerala ( India ) – acest centru hindus de pelerinaj din muntele
vestic Ghat al Indiei adăposteşte templul Sastha. Perioada de pelerinaj este din
noiembrie până în ianuarie.
• Aparecida do Norte din Brazilia - Aparecida este oraşul care adăposteşte cel mai
mare sanctuar în cinstea Fecioarei Maria din lume. Sanctuarul a fost ridicat în
secolul XVIII, când nişte pescari au scos la suprafață o statuie a Fecioarei Maria
fără cap. În 1955 o a doua bazilică a fost construită, care poate primi 45 000 de
persoane, a doua cea mai mare bazilică din lume, după Sf. Petru.
• Mormântul lui Padre Pio din Rotonda San Giovanni ( Italia ) – conform New
York Times, Padre Pio, un călugăr catolic capucin “a ieşit în evidență în 1918
când au început să îi sângereze mâinile, picioarele şi fruntea. Este primul preot
care a avut stigmata de la Sf. Francis în secolul XIII. Unele persoane cred că avea
şi alte daruri supranaturale, inclusiv abilitatea de a se afla în două locuri deodată
sau a emite un miros strident de flori”.
• Catedrala Cologne din Germania – catedrala construită în stil gotic este una
dintre cele mai mari biserici ale lumii şi a fost construită pe locul unde primii
creştini s-au reunit în Cologne, în vremurile romane vechi. Conform web-site-ului
catedralei “când episcopul Rainaldi von Dassel a adus relicvele magilor la
Cologne, în 1164, catedrala a devenit una dintre cele mai importante locuri de
pelerinaj din Europa”.
• Bazilica Sf Francis din Assisi ( Italia ) - oraşul medieval este şi locul de naştere
al Sf. Francis. Două milioane de pelerini au vizitat Assisi în 1926 pentru al
şaptelea centenar de la moartea Sf. Francis.
• Jasna Gora din Czestochowa ( Polonia ) – mănăstirea din centrul Poloniei
adăposteşte Madonna Neagră, o icoană care se presupune că are puteri
21
miraculoase. Jasna Gora este un loc de pelerinaj reînnoit, iar mulți dintre vizitatori
vin pe jos până aici.
• Fatima din Portugalia - în 1917, trei copii ciobani au susținut că au văzut-o pe
Fecioara Maria, care se pare că le-a împărtăşit trei secrete: o viziune a iadului,
începerea celui de-al Doilea Război Mondial, iar a treia a rămas necunoscută. Ea a
cerut să i se construiască o capelă. Capela Viziunilor se află pe locul revelațiilor.
Pentru mulţi adepţi ai pelerinajului religios, vizitarea unui anumit loc sacru
reprezintă scopul pelerinajului. Dar pentru alţii, călătoria în sine este o experienţă
spirituală personală. De aceea odată ajunşi într-o zonă recunoscută din punct de
vedere religios, ei fac o serie de deplasări pentru a vedea şi alte locuri sfinte. Astfel
s-au creat anumite circuite, un exemplu fiind circuitul celor 88 de temple budiste
din insula Shikoku ( Japonia ). Legenda spune că acest circuit a fost stabilit în
timpul secolului al IX-lea de către Koo Daishi, fondatorul sectei japoneze Shingon.
Pelerinii cred că acesta îi însoţeşte în călătorie iar prezenţa lui sanctifică
pelerinajul. Destinaţia pelerinajului nu este reprezentată de un singur punct final, ci
de o reţea de locuri sacre ce acoperă întreaga insulă.
Turismul religios s-a transformat într-o industrie cu dezvoltare rapidă, care

atrage în jur de 300 de milioane de călători şi produce anual 18 miliarde de dolari.
În India şi Arabia Saudită, lanţurile hoteliere construiesc masiv, în aşteptarea
fluxului de turişti; touroperatorii nord-americani se ocupă acum de ceea ce cândva
reprezenta o piaţă de nişă. Surplusul de venituri, costurile tot mai scăzute şi dorinţa
de a găsi un scop călătoriilor alimentează interesul diferitelor religii atât faţă de
destinaţiile tradiţionale, cât şi de cele mai puţin cunoscute – afirmă Kevin J.
Wright, preşedintele Asociaţiei Mondiale a Turismului Religios. Uneori, locul
sfânt e unul nou – mormântul de la Vatican al papei Ioan Paul al II-lea. Altele se
află în regiuni până de curând inaccesibile – Tibetul, de exemplu. Pelerinii
contemporani caută ceea ce căutau predecesorii lor din toate timpurile – spune
specialistul în turism religios David Gitlitz -, « punţi între uman şi divin », în
locuri în care simt că rugăciunile lor ar putea avea rezonanţă mai mare.11
11
Cole, D. – Drumurile pelerinilor, National Geographic, iunie 2008, pag. 24
22
Sursa: National Geographic, iunie 2008

23
II. 4. PELERINAJUL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
Momentul Decembrist 1989 a marcat, totodată, “deblocarea” unui drum

spre Biserică pentru toți românii. De la o orientare timidă a credincioşilor sau
curioşilor la început, s-a ajuns în timp la desfăşurarea sub formă organizată şi
neorganizată, a unei practici de vizitare, de închinare la locurile religioase,
individual şi/sau în grup restrâns sau lărgit, cei implicați fiind motivați de dorința
puternică de cunoaştere şi de apropiere de Dumnezeu.
Unii teologi consideră că a fi pelerin, a participa la un pelerinaj se
deosebeşte de a fi un simplu excursionist, turist care vizitează anumite locuri
religioase având scopul de a cunoaşte, a admira şi a se recreea; pelerinul
urmăreşte un scop sublime, acela de a se închina, de a se ruga simțindu-se mai
aproape de Dumnezeu.
Această practică sau formă de turism religios nu este una nouă pentru
români, sfârşitul secolului XX aducând consolidarea şi amploarea acesteia.
Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinței, toate sunt diferite
în pelerinaj. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales la pelerinajele
legate de hramurile locurilor sfinte sau la sărbătorile sfinților patroni spirituali ai
unor locuri.
Într-o perioadă a schimbărilor pe plan social, economic, politic amploarea
turismului religios este bine venită, apărând ca o datorie a noastră față de
Biserică, față de noi înşine, față de ceea ce suntem.
Printre motivațiile principale în desfăşurarea pelerinajelor se numără:
valoarea istorico – culturală ridicată a unor locaşe de cult, gradul de accesibilitate
( dat de căile şi mijloacele de transport ), unele sărbători religioase şi obiceiuri
aferente ( hramul, sărbătoarea locaşului de cult, sărbătorirea prin alese manifestări
a unui sfânt, ocrotitor spiritual al unui oraş mare sau al unei provincii istorice,
ciclul sărbătorilor de iarnă şi al sărbătorilor pascale, alte sărbători religioase ).
Există de asemenea si câteva motivații psihologice precum: apropierea de
Biserică şi de întărire a credinței în Dumnezeu, înnoirea şi îmbogățirea vieții
24
spirituale, dorința de a primi vindecarea bolilor sufletului şi ale trupului, dar şi

reculegere şi întărire duhovnicească.
Autoritatea Națională pentru Turism, interesată de modul şi gradul de
desfăşurare a turismului religios, în lucrarea editată Turismul religios, se opreşte
deocamdată, criterial, la circa 40 de destinații religioase. Harta pe care sunt
consemnate locaşurile de cult ( Biserici şi ansambluri mănăstireşti – locuri
renumite de pelerinaj ) designează o repartiție teritorială inegală la nivelul țării,
unele zone, ca Bucovina cu ctitoriile lui Ştefan cel Mare, Oltenia şi Muntenia
subcarpatică, Bucureşti cu împrejurimile, prin densitatea sporită a lor dau
încărcătură spirituală şi duhovnicească acestora.
Cele mai multe aparțin cultului creştin – ortodox şi se dispun pe axa
timpului din primele veacuri creştine, aşa cum este Peştera Sf. Apostol Andrei din
Dobrogea şi până la începutul secolului al XX – lea, când a fost construită ( în anii
1921 – 1922, după planurile arhitectului Gh. Ştefănescu ), în amintirea unui mare
eveniment istoric, Catedrala Ortodoxă Română de la Alba Iulia sau Catedrala
Întregirii Neamului. Trebuie precizat că ultimul locaş de cult, deşi are hramul Sf.
Treimi, cunoaşte un impresionant pelerinaj, în fiecare an, de 1 Decembrie.
Unele destinații religioase, măsoară fluxuri turistice mari, multe sub forma
pelerinajelor, fie de-a lungul unui an, şi aici este cazul de evidențiat cele din
Bucovina care au atins cel mai înalt grad de cultură în timpul domniei lui Ştefan
cel Mare, fie în perioada unei sărbători religioase, care uneori corespunde cu
hramul bisericii.
De exemplu, în calendarul ortodox, în ziua de 15 august, se prăznuieşte
Adormirea Maicii Domnului sau Sântămăria Mare, cum mai este numită de
popor, această sărbătoare, fiind socotită şi zi a pelerinajelor. Sunt cuprinse de
febra pelerinajelor mai ales mănăstirile Putna şi Humor din județul Suceava,
Tismana şi Polovragi din județul Gorj, Bistrița şi Govora din județul Vâlcea,
Văratic şi Bistrița din ținuturile Nemțului. mulți credincioşi merg să se închine,
de asemenea, la Celic Deré in județul Tulcea şi la Rohia în Maramureş.12
De asemenea mii de credincioşi din vestul țării, dar şi din Ungaria şi
Austria, vin să se reculeagă, de Sântămăria Mare, la Mănăstirea Hodoş Bodrog,
12
Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 386 – 389,
390
25
cel mai vechi lăcaş de cult de pe teritoriul României cu viață monahală

neîntreruptă.
În fiecare an, pelerini din județele Arad, Timiş, Bihor şi Hunedoara, dar şi
din Ungaria, participă la slujbele religioase de la mănăstirea din satul Bodrog, care
în data de 15 august îşi sărbătoreşte hramul. Praznicul Sfintei Mării de la
Mănăstirea Hodoş Bodrog are o semnificație aparte, mai ales că lăcaşul de cult
este considerat Grădina Maicii Domnului, iar mii de credincioşi asistă la slujbele
care au loc în zilele de 14 şi 15 august.
În urmă cu peste 300 de ani, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea
Nicula a lăcrimat timp de mai multe săptămâni. Prezente în documente, mărturiile
celor care au văzut întâmplarea acreditează existența unui miracol. Că este
adevărat, o dovedeşte şi fervoarea cu care, an de an, în preajma marii sărbători a
Adormirii Maicii Domnului, pe drumurile Transilvaniei curg râuri de oameni,
pelerini ai credinței, ce se îndreaptă către Nicula, un sat aflat la marginea
județului Cluj.
În marea zi a prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Putna îşi
sărbătoreşte hramul. De-a lungul timpului, Mănăstirea Putna a fost un important
centru cultural, aici funcționând şcoli de copişti, precum şi şcoli în care se
pregăteau cronicarii şi clericii moldoveni. De asemenea, la Mănăstirea Putna se
află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană care, an de an, la 15
august adună zeci de mii de credincioşi, care vin şi se roagă Fecioarei Maria.
Peste zece mii de pelerini din țară şi străinătate vin la Mănăstirea Putna pentru a
participa la hramul Sfintei Maria, mulți dintre cei ce vin special la marea
sărbătoare purtând costume populare specifice zonei din care provin. La slujba
religioasă vin de asemenea în număr mare şi preoți din Bucovina de Nord şi
Basarabia.
Tot de sărbătoarea Sfintei Mării, pe 15 august, mii de credincioşi, români
şi ucraineni, participă la slujbele religioase care au loc la mănăstirea Rohia. De
asemenea, la mănăstirea Rohia vin credincioşi din Maramureş, dar şi din județele
Bistrița-Năsăud, Sălaj şi Satu Mare. Mănăstirea Rohia – construită în 1923, este
mai ales cunoscută pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, pentru
muzeul de icoane pe sticlă şi lemn din sec. XVIII – XX şi biblioteca cu peste
40.000 volume.
26
Mănăstirea Tismana este unul dintre cele mai căutate şi mai preţuite locuri
de reculegere din România. La Tismana vin pelerini din toate colţurile ţării,
oameni care caută şi reuşesc să-şi găsească liniştea sufletească de care au nevoie.
Lăcaşul de cult de la Tismana a fost ridicat de către Sfântul Nicodim, care a fost
întemeietorul vieţii mănăstireşti în Ţara Românească. Sfântul Nicodim a întemeiat
mai multe lăcaşuri de cult ortodox, iar înainte de anul 1377, a ctitorit Mănăstirea
voievodală Tismana cu hramul „Adormirea Maicii Domnului".
Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăras, Mănăstirea
Brâncoveanu este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească
pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc în acest locaş sfânt. În
ziua de 15 august, de Sântămăria Mare, la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta
de Sus, comuna Voila, județul Braşov, se adună numeroşi pelerini din toate
colțurile țării să comemoreze, să se reculeagă, să se roage la icoana Maicii
Domnului şi să participe la slujbe.
O altă sărbătoare importantă dedicată Maicii Domnului este “Izvorul
Tămăduirii” prăznuit în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată. Mii de
pelerini din Dobrogea, dar şi din alte zone ale țării se adună în această zi la
Mănăstirea Dervent din județul Constanța. Aici, la mică distanță de sfântul lăcaş
se află un izvor despre care se crede că are puteri tămăduitoare. Mănăstirea este
recunoscută pentru darurile sale, un reper de spiritualitate pentru întreaga țară şi
chiar pentru străinii ce caută izvoarele crestinişmului românesc. Dervent este
preferat de pelerini şi pentru icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. La
Mănăstirea Dervent, miile de credinciosi participă la slujbele prilejuite de această
mare sărbătoare a creştinătății, Izvorul Tămăduirii.
În fiecare an, în zilele de 12 – 15 octombrie după calendarul ortodox,
Iaşul, vechea capitală a Moldovei, este asaltat de aproape un million de oameni
care vin să se închine, în ziua de 14 octombrie, la moaştele Sf. Parascheva, aflate
în Catedrala Mitropolitană13, astfel încât pentru câteva zile el devine cel mai mare
centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. Iaşul se arată
astfel a fi cel mai important loc de pelerinaj din România deşi numărul unor astfel
de locuri este destul de mare. Importanța sa se datorează în mare parte rolului
asumat pentru scurtă vreme în secolul al XVII - lea, de cel mai important oraş al
13
Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 390
27
ortodoxiei. Aducerea moaştelor Sfintei Parascheva a fost un gest prin care

monahii greci recunoşteau rolul acestui oraş. Pelerinajul în Iaşi la moaştele sfintei,
care este una dintre figurile centrale ale ortodoxiei, are o istorie de peste trei
secole. Moaştele ei, cred oamenii, au puteri tămăduitoare miraculoase, de aceea la
catedrală, vin nu numai români din toate colțurile țării, ci şi din Republica
Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia şi Muntenegru sau alte țări.14
Fenomenul, îngrădit în timpul comunismului, s-a reafirmat după 1990 şi
capătă o amploare din ce în ce mai mare. Paralel cu manifestările religioase, în
aceste zile, în capitala Moldovei se desfăşoară diferite activități laice menite să
marcheze Sărbătorile Iaşului, care au loc între 6 şi 14 octombrie. Sărbătoarea
Cuvioasei Parascheva adună în fiecare an sute de mii de pelerini din toate
colțurile țării, mai ales că, din anul 2000, Iaşul este oraş internațional de
pelerinaj. Pelerinajul de la Iaşi, prilejuit de hramul Cuvioasei Parascheva, este
unul dintre cele mai mari pelerinaje ale ortodoxiei.
Sf. Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este prăznuit în fiecare an la 26
octombrie după calendarul creştin – ortodox. În Biserica Patriarhală din Bucureşti,
cu hramul Sf. Împărați Constantin şi Elena, se află racla cu moaştele făcătoare de
minuni ale Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi, sărbătorit pe 27 octombrie. La
această sărbătoare credincioşii din toată țara vin aici în pelerinaj la moaştele
sfântului, fără ca biserica să fie o zidire aparte.
“Ziua Crucii” , sărbătoare fixată în calendarul creştin – ortodox pe 14
septembrie, este legată de Crucea Domnului descoperită la Ierusalim de Elena,
mama Împăratului Constantin cel Mare. Sărbătoarea a generat inițiative din partea
Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti de a organiza “Târgul Lemnului”.
Fluxurile turistice converg spre acest muzeu din diverse locuri ale țării.
Rusaliile ( sau sâmbăta Rusaliilor ) este ziua pe care secuimea catolică şi
ceangăii din Moldova, dar şi alți catolici din țară şi de peste hotare o prăznuiesc.
În această zi a fiecărui an, biserica Sfintei Fecioare Maria a mănăstirii
franciscanilor din Şumuleu – Ciuc devine un important loc de pelerinaj. Biserica
şi mănăstirea franciscanilor din Şumuleu sunt un străvechi loc de pelerinaj, încă
din secolul al XV – lea credincioşii adunându-se la Şumuleu cu ocazia sărbătorii
Sf. Maria. Aici, după 1990-1991 sosesc în fiecare an mii de pelerini. Pelerinajul
14
Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 391
28
este şi un semn de exprimare a recunoştinței față de Dumnezeu şi Fecioara Maria

pentru obținerea victoriei credincioşilor în anul 1567, adunați la Şumuleu şi
porniți în luptă împotriva principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund, care a
încercat să impună credincioşilor din scaunele Ciuc, Gheorgheni şi Caşin religia
unitariană.15 La acest pelerinaj participă credincioşi catolici români şi maghiari din
țară, dar vin pelerini şi din Ungaria şi chiar şi din Statele Unite ale Americii.
O altă sărbătoare importantă pentru credincioşii catolici generează
pelerinajul la sanctuarul din Cacica, care reprezintă, pe de o parte, un loc unde
este posibilă detaşarea de obligațiile cotidiene, iar pe de altă parte un spațiu
favorabil climatului de linişte, de rugă, de reflecție. Catedrala din Cacica a fost
sfințită în 1904, iar de atunci a devenit loc de pelerinaj pentru credincioşii catolici
din întreaga Europă. Catedrala Romano - Catolică impresionează prin arhitectură,
dimensiuni şi importanța religioasă. Aici are loc în fiecare an, la 15 august, cel
mai mare pelerinaj al catolicilor din Moldova. Până în 1949, o garnitură de tren a
circulat pe ruta Viena - Cacica în preajma zilei de 15 august. În 1996, biserica a
fost declarată sanctuar diecezan, iar în 1997 a primit titlul de “sanctuar național”.
Papa Ioan Paul al II-lea a acordat catedralei din Cacica, pe 14 martie 2000, titlul
de "Basilica Minor", fiind primul lăcaş de cult catolic din Moldova ce primeşte
acest titlu. Anual, mii de pelerini merg la Cacica, anul 2004 fiind declarat an
jubiliar, deoarece la 10 octombrie 2004 s-au împlinit 100 de ani de la stabilirea ca
hram a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi de la instituirea pelerinajului.
Prăznuit în fiecare an în ziua de 30 noiembrie, creştinătorul românilor se
bucură de o evlavie deosebită în rândul credincioşilor. Istoriografia, bazată pe
izvoare literare, arată că, după tragerea la sorți, Sf. Apostol Andrei a primit
misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos şi în vechea provincie a
Dobrogei. După cum ne încredințează cercetătorii, locul în care a sălăşluit şi s-a
rugat a fost peştera unde, actualmente există o mănăstire. Locaşul de cult este
unicat în spațiul monastic, incluzând primul altar creştin de pe teritoriul
românesc. În apropierea mănăstirii se află un izvor, care, asemeni celui de la
mănăstirea Dervent, este făcut de Sf. Apostol Andrei, lovind cu toiagul în piatră.
În săptămâna acestei mari sărbători mii de pelerini din întreaga țară îşi îndreaptă
paşii spre Peştera Sf. Apostol Andrei, locul în care a viețuit şi s-a rugat în
15
Soare I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte, 2007, pag. 393 – 395
29
perioada în care a predicat Cuvântul Evangheliei înaintaşilor noştri. Anual,

pelerini din întreaga țară poposesc la această mănăstire pentru a sta preț de câteva
minute în peştera sfântului şi pentru a se închina în fața relicvariului ce conține o
parte din moaştele Sf. Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de către Mitropolia
Kefaloniei din Grecia.
30
CAPITOLUL III. ASPECTE ISTORICE ŞI CULTURALE –

IAŞI
III. 1. TOPONIMIA IAŞILOR
Vechea cetate moldavă este situată în nord – estul țării, în partea central –
estică a Platformei Moldoveneşti, în marginea sudică a Depresiunii Prutului
mijlociu, pe şesul şi terasele Bahluiului, la intersecția paralelei 47o8’46” cu
meridianul 27o32’15” ( în zona Palatului Culturii ).
Încă înainte de a deveni capitala Moldovei, Iaşul, datorită poziției

geografice, era un important centru comercial cu dezvoltare urbană. Situat în zona
de contact dintre regiunea joasă a Depresiunii Prutului, care apare ca o insulă de
stepă, a cărei înălțime medie, în valea Bahluiului, este cuprinsă între 150 – 180 de
metri şi rama înaltă a dealurilor înconjurătoare care fac parte din Podişul Central
Moldovenesc, a cărui înalțime este cuprinsă între 350 – 400 de metri, Iaşul era
locul unde se intersectau drumurile ce veneau dinspre țara de sus spre țara de jos,
drumurile de legătură dintre Polonia şi porturile Chilia şi Cetatea Albă ( drumul
comercial al Cracoviei şi Lipovului cu Constantinopolul ), precum şi drumurile
comerciale dintre Asia şi centrul Europei, între care se făcea un intens schimb de
mărfuri.
Existența pe acest traseu a două obstacole, lunca inundabilă a Prutului şi

coasta Repedea ( un mare accident morfologic ), făceau din Iaşi un loc de popas şi
odihnă atât pentru oameni cât şi pentru animale, înainte de a traversa curmătura de
la Mogoşeşti – Bârnova, care juca rolul unei “porți de cetate”.
Drumurile ce veneau dinspre țara de sus, dinspre munte, spre “Basarabia”,

adica țara de jos, aveau de trecut lunca largă şi inundabilă a Prutului. Aceasta –
alături de coasta Repedea – formau un al doilea obstacol însemnat, căci în dreptul
Iaşilor, lunca Prutului se uneşte cu a Jijiei şi a Bahluiului, dând o adevărată
31
“Baltă”, care se poate asemăna, în lărgime, doar cu a Dunării ( 6 – 8 kilometri ).

Acest obstacol – “capăt de pod” – impunea o oprire: ea se făcea în Iaşi. Tot aşa
era celălalt obstacol: coasta Repedea, al cărei nume reprezintă intuiția exactă, pe
care a avut-o poporul urcând această pantă, ce se înalță pieptiş, cu peste 300 de
metri deasupra văii Bahluiului. Deci, două puternice obstacole, care încercuind
din trei părți Iaşul, impuneau un popas, o reînnoire a forțelor, reaprovizionare:
aceasta se făcea la Iaşi.
În modul acesta, devine centru de gravitație al Moldovei, astfel că, în cele

din urmă, domnitorii au trebuit sa părăsească Suceava, cu o poziție excentrică
țării, şi să formeze la Iaşi capitala ei ( V. Tufescu, 1932 ).
Deşi, timp de trei secole a fost capitala Principatului Moldovei, până la

unirea cu Principatul Munteniei ( 24 ianuarie – 5 februarie 1859 ), când s-au pus
bazele statului național român modern, oraşul Iaşi până în secolul al XV – lea,
datorită condițiilor naturale ( balta Bahluiului, zonele de alunecare, pădurile
înconjurătoare ), ocupa, ca întindere, o suprafață redusă în partea de sud – est a
dealului Copou, pe promontoriul terasei de 20 de metri de pe stânga Bahluiului, în
zona unde era Curtea Domnească, iar în prezent este Palatul Culturii.
Cu timpul, suprafața oraşului se extinde an de an, atât datorită dezvoltării

şi diversificării mesteşugului şi comerțului, cât şi al fluxului de populație din
mediul rural, ambele având ca efect apariția, dezvoltarea şi creşterea în suprafață
a zonelor funcționale din componența oraşului.16
16
Erhan, V. – Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi împrejurimi, Editura Tehnopress, Iaşi, 2003,
pag. 7 – 8
32
III. 2. EVOLUŢIA CULTURAL – ISTORICĂ A
ORAŞULUI IAŞI
Cine a fost o dată la Iaşi, cine a cutreierat pe străzile acestuia care

păstrează în amintirea lor paşi de poeți şi domnitori, cine a atins zidurile sale
arhaice ce spun povestea lui, dacă ochiul şi inima i-au fost inundate de lumina
tomnatică răsfirată prin teii îngălbeniți ai Copoului, atunci va simți mereu
chemarea acestui oraş plin de spiritualitate şi, asemeni marelui poet transilvănean
Lucian Blaga, va spune cu nostalgie: “Ce n-aş da să vin încă o dată la Iaşi, în
această vatră de lumină românească”. Iaşul nu se lasă uitat pentru că el e străbătut
de un farmec nedesluşit care îi este însăşi seva vitală ce curge necontenit pe
străzile lui cele vechi şi noi, prin grădinile şi parcurile lui, prin case de poeți şi
ziduri de biserici, prin statui ce vorbesc în tăcere, prin solemne săli de muzeu, prin
glasuri de actori romantici şi prin corzi de viori.
Pământul pe care se întinde oraşul Iaşi se destăinuie, revelând vestigii care
arată că acest teritoriu a fost locuit neîntrerupt încă din paleolitic. Nicolae Iorga
spunea despre Iaşi că “spiritul trecutului nostru … trăieşte în acest loc mai viu şi
mai bogat decât oriunde aiurea.”
Asemeni majorității oraşelor româneşti, oraşul Iaşi este rezultatul unei
evoluții îndelungate şi, ca urmare, nu se poate vorbi despre o dată de întemeiere.
Epoca întemeierii oraşului Iaşi, ca şi a mai tuturor oraşelor vechi din lume, se
pierde în timp. Nimeni şi nimic nu poate spune cu siguranță când şi prin ce
împrejurări a fost fondat, întemeiat şi mărit. Există însă documente care atestă
existența oraşului Iaşi începând cu o anumită perioadă. Cel mai vechi document
scris datează din anul 1408 şi menționează Iaşul ca punct de vamă.
Tot cuvântul scris aminteşte Iaşul ca oraş în anii 1415 şi 1434, când exista
aici o curte domnească, semn că oraşul devenise un centru economic şi militar. De
la cronicarul Ion Neculce, care a scris chiar aici, la Iaşi, Letopisețul Ţării
33
Moldovei, aflăm că “de la a doua domnie a lui Alexandru Vodă Lăpuşneanul au

început domnii a se aşedza mai cu temei în scaon la Iaşi.” Alexandru Lăpuşneanu
a domnit peste Ţara Moldovei între anii 1552 – 1561 şi apoi între 1564 şi 1568.
Rezultă aşadar că, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI – lea, Iaşul a
devenit reşedința domnească principală, cu alte cuvinte capitală a Moldovei.
El a continuat să îşi trăiască istoria în această onorabilă calitate timp de
trei secole, mai precis până în anul 1859, când Moldova şi Ţara Românească s-au
unit prin alegerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, formând Principatele
Române Unite.
Există un loc în Iaşi unde, când cineva se opreşte şi ascultă, alungând
zgomotul tramvaielor şi al oamenilor grăbiți, poate auzi ca venind de departe
glasuri de români cântând cu însuflețire şi îi va simți învârtindu-se în jurul său
într-un dans simbolic şi frățesc, numit simplu “Hora Unirii”. În acest loc s-au
adunat românii în 1859 pentru a sărbători înfăptuirea Unirii. Ei s-au prins în horă
şi au cântat “Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română.” Locul acesta
poartă numele de Piața Unirii şi este străjuit de statuia în bronz a domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, aşezată aici în anul 1912 ca semn de recunoştință din partea
neamului românesc.
După Unire, guvernul s-a stabilit la Bucureşti, şi astfel Iaşul a încetat a mai
fi capitală, dar cei ce au privilegiul de a fi ieşeni vorbesc şi astăzi cu mândrie
despre oraşul lor, “capitala Moldovei”.
Tot la Iaşi s-a realizat formal Unirea cea Mare din anul 1918, în condițiile
în care Iaşul devenise, pentru perioada refugiului din primul război mondial,
capitala României. Şi din nou, în aceeaşi Piață, s-a dansat simbolica Horă a Unirii
cu bucovinenii, basarabenii şi transilvănenii.
Dacă din punct de vedere organizatoric Iaşul nu mai deține de mult
statutul de capitală, el este înnobilat cu un alt titlu pe care îl merită pe deplin şi
care însumează esența sa: oraşul Iaşi este considerat a fi “capitala culturală a
României”.
Cu secole în urmă, minți luminate de cărturari au aprins aici scânteia vieții
culturale care a devenit o flacără nestinsă ce dăruieşte căldură şi lumină sufletului
şi minții româneşti.
34
Primele cronici ale Ţării Moldovei au fost scrise aici, la Iaşi, de trei
cronicari, Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, fără de care viețile şi
domniile atâtor voievozi moldoveni, viața însăşi a Moldovei acelor vremuri ar fi
ajuns până la noi doar sub formă de legende.
Un mare cărturar, Dosoftei, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei în perioada
1671 – 1686, despre care Ion Neculce spunea că era “prea învățat, multe limbi
ştia… În țara noastră pe această vreme nu era om ca acela”, a înființat la Iaşi una
din primele tipografii şi una din cele mai renumite şcoli din Moldova.
Şcoala şi cuvântul tipărit au creat aşadar la Iaşi, încă din vremuri vechi, un
mediu propice culturii. Înaintăm puțin în timp şi amintim un eveniment cultural
de mare însemnătate care a avut loc în anul 1860, când s-a inaugurat la Iaşi prima
universitate din țară. Sediul acesteia s-a mutat în anul 1897 în impunătoarea
clădire de pe Bulevardul Copou.
O altă întâietate culturală care a avut loc la Iaşi, de astă dată în planul
cuvântului tipărit, a fost apariția în 1840 a primei reviste, intitulată “Dacia
Literară”, editată de marele om de cultură şi politician Mihail Kogălniceanu,
revistă care îşi propunea a fi “un repertoriu general al literaturii româneşti în
carele ca într-o oglindă se vor vedea scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni,
bănățeni…”
Una din paginile cele mai reprezentative din istoria culturii româneşti a
fost perioada “Junimii” ieşene ( 1863 – 1885 ), societate literară care a reunit
nume de mare prestigiu, printre care Titu Maiorescu ( critic literar şi filosof, unul
din membrii fondatori ai societății ), Mihai Eminescu, Ion Creangă.
Bojdeuca lui Creangă, expresie a unei filosofii de simplitate, a devenit în
anul 1918 prima casă memorială din țară şi îşi aşteaptă şi acum, neschimbată şi
tăcută, dar plină de poveşti, vizitatorii.
Însă, ieşeanul care invită, plin de ospitalitate, să vii în “dulcele târg al
Ieşilor” îți va vorbi cu siguranță despre bisericile oraşului său. Nicolae Iorga
spunea că “Iaşul e înainte de toate o Biserică, biserica bisericilor pentru trecutul
nostru”.17
17
Chistrugă L. – Iaşi, Editura Institutul European, Iaşi, 2004, pag. 1 – 5
35
III. 3. IAŞI – ORAŞUL BISERICILOR
Asemeni marilor oraşe ale lumii, județul Iaşi are particularități

inconfundabile, simboluri şi efigii care i-au definit prin timp personalitatea.
Varietatea blândă a reliefului şi aşezarea geografică, evenimentele istorice
care i-au înscris numele în cronici, parfumul arhaic de veche capitală, vestit loc de
pelerinaj, oraş al culturii şi renaşterii naționale, punct de răscruce între Orient şi
Occident, cu viața universitară care îi conferă o tinerețe perpetuă… Toate acestea
contribuie la identitatea dinamică a oraşului în care îşi are reşedința de patru
secole Mitropolia Ţării Moldovei.
Dar spiritul adânc, imperceptibil la prima vedere şi inexprimabil prin
cuvinte, constă în vocația oraşului de chintesență a sufletului românului
moldovean de oriunde s-ar afla: contemplativ, dar atent la mersul istoriei,
melancolic, însă plin de speranță, tradiționalist, dar receptiv la noul care
înnobilează. Nicolae Iorga scria în 1935: “Oraşul acesta a fost creat nu din
capriciul unui domn sau dintr-un hazard al dezvoltării istoriei moldoveneşti…
Oraşul acesta este o creație organică a vechii Moldove, care ea însăşi este o
creație a poporului românesc”.
Oricine doreşte să cunoască sufletul oraşului trebuie să intre în bisericile
lui. Bisericile îi marchează vârstele, idealurile, bucuriile şi suferințele, marile
înfăptuiri şi neresemnatele eşecuri.
Simbolic este faptul că, din cetatea medievală de odinioară au rămas doar
câteva ruine, însă biserici din veacurile XV – XVII străjuiesc şi astăzi fruntariile
vechii capitale. Toată istoria vremurilor trecute ( spirituală, culturală, politică,
economică, administrativă ), poate fi înfățişată prin biserici. Oraş al “cărții
româneşti de învățătură”, al academiilor domneşti, al primei şcoli secundare şi al
primei universități din țară, Iaşii sunt totodată loc al confluențelor între cultura
greacă şi cea slavă, al prezențelor culturale armene şi iudaice. Expresie superbă a
sintezei culturale şi artistice înfăptuite la Iaşi este giuvaierul de piatră al Trei
Ierarhilor.
36
Regi, patriarhi, mari conducători politici şi personalități culturale din

întrega lume au trecut prin Iaşi, exprimându-şi admirația pentru frumoasele
biserici de aici.
Episcopul Marcus Bandinus, sosind la Iaşi pe la 1644, nota cu surprindere
că oraşul îi apărea “ca o nouă Romă”. Cărturarii veacului trecut erau încredințați
că Iaşii, “oraşul celor şapte coline”, este aşezat pe temelii romane şi că în solul său
au existat necropole clandestine ale primilor creştini, catacombe şi columbarii18,
întocmai ca în antica Romă. În ultimele decenii arheologii au spulberat însă acest
mit romantic.
O altă legendă din veacul XVII, consemnată de Evlia Celebi19, aminteşte
de un călugăr matusalemic, pe nume Iaşica, de la care s-ar trage şi numele Iaşilor.
Acesta fusese contemporan cu Iisus, dar mai trăia, încă, în veacul VII ( în vremea
profetului Mahomed ). Peste mormântul lui ar fi înălțat Ştefan cel Mare şi Sfânt
biserica Sf. Nicolae Domnesc care a fost zidită în anul 1492.
Deşi Iaşii nu păstrează mărturii ale unei vieți creştine de vechimea celor
din Dobrogea ( Scythia Minor ), creştinismul are, totuşi, o vechime venerabilă şi
pe locul binecuvântat al acestui oraş. Cea mai veche descoperire de acest gen este,
se pare, un vas fragmentar, de lut, pe care sunt incizate mai multe cruci, datând
din secolele IV – V. La Muzeul de Istorie a oraşului poate fi văzută o relicvă cu
valoare de unicat: o “eulogia” ( ampullia ) bizantină, un mic vas din plumb, având
încrustată crucea dublă, patriarhală, care se purta la piept şi în care se păstra
untdelemn sfințit. Piesa, descoperită chiar pe teritoriul oraşului, lângă Colegiul
Național, a fost datată, recent, ca fiind din secolul XII.
Iaşii au dobândit un statut urban pe la sfârşitul veacului XIV, fiind atestat
ca oraş, în mod cert, la anul 1408. În 1415, în fața acestui oraş a întâmpinat
Alexandru cel Bun, cu întreaga sa curte, moaştele Sf. Ioan cel Nou, aduse pentru
Mitropolia de la Suceava, capitala de atunci a Ţării Moldovei. La 1434 este
amintită în documente, pentru prima oară, curtea domnească de la Iaşi, dar abia
după 1564, în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, acest oraş a devenit
capitală. De atunci domnii Moldovei au fost, cu puține excepții, unşi şi încoronați
18
Columbar - construcţie funerară pe lângă un crematoriu, sub formă de perete cu nişe, în care se
zidesc urnele cu cenuşă după incinerare
19
Evliya Çelebi ( cunoscut şi sub numele de Derviş Mehmed Zilli ) ( 25 martie 1611 - 1682 ) a
fost un istoric, geograf, scriitor şi unul din cei mai cunoscuţi călători otomani, care a colindat timp
de 40 de ani teritoriile Imperiului Otoman şi regiunile vecine.
37
în biserica Sf. Nicolae de lângă curtea domnească, ctitoria voievodului Ştefan cel
Mare şi Sfânt. Din acelaşi veac XVII Mitropolia se mută la Iaşi, având ca sediu,
pe la 1677, aceeaşi biserică Sf. Nicolae.
Spre deosebire de vechea capitală, Suceava, Iaşii s-au bazat mai puțin pe
aria fortificațiilor de piatră, fiind, în primul rând, un oraş al mănăstirilor.
Deoarece era un oraş deschis, neînconjurat de ziduri, doar incintele de piatră ale
mănăstirilor de aici ofereau adăpost locuitorilor în vremuri de primejdie. Tot în
jurul bisericilor s-au organizat, începând din secolul XVI, şi breslele
meşteşugăreşti, care aveau la bază nu doar criteriul profesional, ci şi pe cel
confesional.
În mănăstirile din oraş şi împrejurimi s-au instalat numeroşi călugări din
răsăritul ortodox care au apelat la generozitatea şi protecția domnilor Moldovei.
Sprijinirea Locurilor Sfinte, aflate sub dominație otomană, prin sistemul de
“închinare” a mănăstirilor locale, a creat aici, cu timpul, un sistem de
reprezentanțe permanente ale Sf. Mormânt de la Ierusalim, Athosului şi Muntelui
Sinai, domnii Moldovei preluând de la împărații bizantini rolul de protectori ai
creştinilor de pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Răsărit. Prin aceasta, Iaşii au
fost nu doar capitala Moldovei, ci şi un foarte însemnat centru pe harta
creştinătății ortodoxe.
Domnii şi mitropoliții moldoveni au încercat în mai multe rânduri să
obțină statutul de Patriarhie pentru Mitropolia de la Iaşi. În acest scop a adus şi
Vasile Lupu Vodă, în 1641, din cămara relicvelor sfinte ale Patriahiei de la
Constantinopol, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva cea Nouă, din Epivata,
pentru a le depune la ctitoria sa, Trei Ierarhi. Această biserică – unicat uimeşte şi
astăzi prin broderia de piatră care îi acoperă în întregime fațada, inclusiv turlele.
Sunt îmbinate elegant, elemente gotice şi renascentiste cu motive decorative
persane, georgiene şi armene.
Moaştele Sfintei Parascheva s-au bucurat de mare prețuire în întreaga arie
balcanică. De-a lungul secolelor, au stat la Tarnovo, în Bulgaria ( 1235 – 1393 ),
la Belgrad, în Serbia ( 1393 – 1521 ), la Patriarhia de la Constantinopol ( 1521 –
1641 ) şi, în cele din urmă, la Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi ( 1641 – 1888 ).
Astăzi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană
38
din Iaşi. Fiind considerată şi protectoarea spirituală a localității, pelerinajul anual,

la 14 octombrie, prilejuieşte organizarea zilelor oraşului Iaşi.
Un important eveniment petrecut la Trei Ierarhi a fost aşa numitul Sinod
de la Iaşi, din 1642. Cu acest prilej, reprezentanți ai celor trei ramuri ale
ortodoxiei, greacă, slavă şi română, au aprobat “Mărturisirea Ortodoxă”, a
mitropolitului de Kiev, Petru Movilă, un mare erudit, provenit din cunoscuta
familie voievodală românească. Atunci s-au perfectat variantele în limbile latină şi
greacă ale acestei lucrări, care a devenit apoi cunoscută în întreaga lume ortodoxă.
Cu ocazia hramului Sf. Cuvioase Parascheva din 1996 au fost aduse din
oraşul Patras ( Grecia ), pentru o săptămână, moaştele Sf. Apostol Andrei.
Evenimentul a avut mare răsunet şi este trecut în calendarul Mitropoliei la data de
13 octombrie.
Acestea sunt câteva aspecte din istoria oraşului european răsăritean care a
fost desemnat a fi centru de pelerinaj internațional pentru anul 2000.
Astăzi, bisericile şi mănăstirile ieşene reprezintă mai mult decât o mărturie
a credinței înaintaşilor, sau o notă de culoare pentru trecutul oraşului. Evlavia
locuitorilor Iaşilor, cu liniştitele ei expresii şi jertfelnicele ei împliniri, însuflețeşte
zidurile mai vechi sau mai noi ale sfintelor lăcaşuri. Ospitalier şi cald, învăluit de
bucuria sărbătorii Sf. Parascheva, la 14 octombrie, oraşul bisericilor respiră şi
inspiră zi de zi frumusețea tainică a rugăciunii, rememorând la răscrucea
mileniilor gloria dreptmăritoare a Bizanțului de altădată.
Pelerinii vor descoperi în bisericile Iasilor, nu doar istoria unui oraş sau a
unei comunități umane, ci vor culege încă ceva din lumina pelerinajului nostru pe
acest pământ.20
20
Dascălu N., Iftimi S. – Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, pag. 2 – 7
39
CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ. PELERIN ÎN IAŞI
IV. 1. BISERICA ORTODOXǍ ROMÂNǍ
Biserica Ortodoxă Română este autocefală21 începând cu anul 1885 şi

organizată ca Patriarhie din anul 1925, cu titulatura Patriarhia Română.
Cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate
problemele dogmatice şi canonice, precum şi pentru cele bisericeşti de orice
natură este Sfântul Sinod, format din ierarhii în funcţiune ( mitropoliţi,
arhiepiscopi, episcopi, episcopi vicari şi arhierei vicari22 ). Între sesiunile Sfântului
Sinod funcţionează Sinodul Permanent, alcătuit din Patriarh, mitropoliţii în
funcţiune şi secretarul Sfântului Sinod.
Organismul reprezentativ central al Bisericii Ortodoxe Române, pentru
toate problemele administrative şi economice şi pentru cele care nu sunt de
competenţa Sfântului Sinod este Adunarea Naţională Bisericească, formată din
membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentaţi ai fiecărei eparhii 23 ( un cleric
şi doi mireni24 ), desemnaţi de adunările eparhiale respective pe termen de patru
ani.
Organismul suprem administrativ, atât al Sfântului Sinod, cât şi al
Adunării Naţionale Bisericeşti este Consiliul Naţional Bisericesc, alcătuit din trei
clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională Bisericească pe termen de patru
ani şi din consilierii administrativi patriarhali ca membri permanenţi. Patriarhul
este preşedintele acestor organisme de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române.
Ca organizare administrativă, Patriarhia Română cuprinde şase mitropolii
în ţară cu 10 arhiepiscopii şi 16 episcopii, 170 de protopopiate, 11 146 de parohii
şi 2351 filii şi un număr de 14 035 preoţi şi diaconi.
21
Care se conduce singur, independent
22
Preot sau episcop care ţine locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt
23
Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop; episcopie, dieceză
24
(Persoană) care nu aparţine clerului; laic
40
În jurul graniţelor României şi în Diaspora, în jurisdicţia Patriarhiei

Române funcţionează 3 mitropolii ( Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Ortodoxă
Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord şi Mitropolia Ortodoxă
Română a Europei Occidentale şi Meridionale ), 1 arhiepiscopie ( Arhiepiscopia
Ortodoxă Română în America şi Canada ) şi 2 episcopii ( Episcopia Ortodoxă
Română din Ungaria cu sediul la Gyula şi Episcopia Ortodoxă Română a
Vârşeţului ).
În ceea ce priveşte viaţa monahală, în cuprinsul Patriarhiei Române
funcţionează 434 mânăstiri, 190 schituri şi 7 metocuri, în care vieţuiesc peste
8059 de călugări.
Viaţa religioasă în România se desfăşoară conform principiului libertăţii
credinţelor religioase alături de libertatea gândirii şi a opiniilor. Pe teritoriul
României, în Transilvania mai exact, prin Edictul de la Turda25 a fost enunţată
pentru prima oară în Europa, în 1568 declaraţia privitoare la toleranţa religioasă.
Chiar dacă nu se defineşte explicit ca stat laic, România nu are nici o religie
naţională, respectând principiul de secularitate: autorităţile publice sunt obligate la
neutralitate faţă de asociaţiile şi cultele religioase. Cetăţenii sunt egali în faţa legii
şi în faţa autorităţilor publice, indiferent de convingerile religioase sau părerile
despre lume şi viaţă pe care le au.
Pe parcursul a zeci de ani România a cunoscut multe frământări
geopolitice. De altfel, formarea statului român modern a avut loc începând cu a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Aceste frământări în plan politic au fost
vizibile şi în ceea ce priveşte structura confesională. Un element motivaţional al
acestor mutaţii structurale l-a constituit influenţa factorului etnic. Desele shimbări
ale formei şi mărimii teritoriului naţional au influenţat, de asemenea, structura
populaţiei din punct de vedere al apartenenţei religioase, dar şi migraţia este un alt
factor care trebuie luat în calcul.
Majoritatea românilor sunt membri ai Bisericii Ortodoxe Române. Până la
unirea din 1918, circa 40% dintre românii din Transilvania făceau parte din
Biserica Greco-Catolică. În timpul regimului comunist însă, aceasta a fost
interzisă, iar greco-catolicii au fost nevoiţi să aleagă între ortodoxie şi romano-
25
Este un decret emis în 1568 de către Dieta de la Turda prin care se proclama libertatea
conştiinţei şi a toleranţei religioase pentru cetăţenii Transilvaniei. A fost promovat de către Ioan
Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei. Este primul de acest fel din istoria Europei moderne.
41
catolicism. Cei mai mulţi au ales să devină ortodocşi, iar opţiunea şi-au păstrat-o
şi după schimbările de la sfârşitul lui 1989. Catolicismul şi protestantismul sunt
prezente mai ales în Transilvania şi Crişana, acest lucru fiind vizibil şi prin
proporţia însemnată a adepţilor acestui cult şi proporţia relativ mică a numărului
de credincioşi ortodocşi în aceste regiuni ( vezi harta Proporţia populaţiei
ortodoxe şi organiyarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române ) . În judeţul
Bihor se află centrul cultului baptist din România, catedrala baptistă de aici fiind
impresionantă. De asemenea, în România există şi alte culte precum ortodocşii pe
stil vechi26, evrei mozaici, cultul armean şi altele, care, deşi au un număr mic de
credincioşi au o mare vechime şi o prezenţă semnificativă în istoria statului
român. În Dobrogea, există chiar o mică populaţie musulmană, rămasă de pe
vremea colonizării otomane din trecut.
În România postbelică libertatea religioasă a dus, ca şi în cazul libertăţii
politice, la o explozie de confesiuni declarate. La recensământul din 2002, 98,8%
din populaţie şi-a declarat apartenenţa la o confesiune, credincioşii ortodocşi
continuând să aibă o majoritate covârşitoare ( aproape 87% ).
Pe regiuni geografice se constată o configurare diferită a structurii

populaţiei după religii spre deosebire de cea prezentă la nivelul întregii ţări, astfel
ponderea religiilor fiind diferită de la o regiune la alta. Dintre toate, regiunea
Moldovei îşi păstrează asemănarea cu nivelul total pe ţară, în această zonă o
proporţie însemnată înregistrînd atât adepţii catolicismului cât şi adepţii culturilor
neoprotestante. Spre deosebire de aceasta, regiunea Munteniei şi a Olteniei, mai
precis zona de sud a ţării dispune de cel mai mare procent al populaţiei ortodoxe
de pe teritoriul României. În rest, se păstrează specificitatea provinciilor istorice,
musulmani în sud-est, greco-catolici în Transilvania, catolici şi reformaţi în
central ţării, menţinându-se astfel o strânsă concordanţă între naţionalitate şi
religie.
26
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a luat fiinţă în anul 1924, când Biserica Ortodoxă
Română a introdus calendarul gregorian, fapt care a determinat un grup de preoţi şi credincioşi să
serbeze în continuare sărbătorile după vechiul calendar (iulian), astfel luând naştere mişcarea
stilistă în rândul românilor.
42
43
IV. 1. ADUCEREA MOAŞTELOR SFINTEI PARASCHEVA
ÎN MOLDOVA
După căderea Constantinopolului sub turci ( 1453 ) pentru Patriarhia

Ecumenică începe o perioadă foarte dificilă. Popoarele ortodoxe din Balcani sunt
sub stăpânirea turcilor, plătind tributuri mari. Datoriile Patriarhiei cresc astfel
necontenit. În această perioadă, în Moldova domnea Vasile Lupu ( 1634 – 1653 ),
în cursul domniei sale, Biserica Ortodoxă de aici ajungând la o mare strălucire.
Aşa cum au făcut şi înaintaşii săi, Vasile Lupu a ajutat Locurile Sfinte, achitând
datoriile Patriarhiei de Ierusalim. De asemenea, a achitat şi datoriile Patriarhiei
Ecumenice în mai multe rânduri.
În luna mai 1641 Patriarhul Partenie al Constantinopolului împreună cu

membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice semnau un act de mulțumire
către Vasile Lupu pentru ajutorul acordat până atunci, hotărând ca moaştele
Sfintei Parascheva să îi fie date în “semn de mulțumire față de dânsul şi pentru
sfințirea țării lui”.
În biblioteca “Sfântului Mormânt” din Constantinopol se păstrează mai

multe documente referitoare la momentul aducerii sfintelor moaşte: tomul27
sinodicesc şi patriarhicesc, în care sunt amintite şi condițiile lui Vasile Lupu,
originalul hrisovului lui Vasile Lupu din 20 august 1641 în care se vorbeşte
despre datoriile Patriarhiei Ecumenice şi condițiile puse de domnitor Patriarhiei
pentru ca şi în continuare să o poată ajuta, dar şi alte acte domneşti şi
patriarhiceşti referitoare la achitarea datoriilor Patriarhiei Ecumenice de către
domnitorul moldovean.
27
Fiecare dintre părţile unei lucrări, ale unei opere de proporţii mai întinse, formând adesea o
unitate independentă şi purtând, de cele mai multe ori, un număr de ordine; volum; carte; operă,
lucrare.
44
Moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi în 13 iunie 1641, însoțite

de trei ierarhi greci, de un Kapugi – Başa28 şi de ostaşi. Până la Galaţi au venit cu
o corabie, la Iaşi au fost întâmpinate de Vasile Lupu şi familia sa, de Mitropolitul
Varlaam, de alţi episcopi moldoveni, de stareţi, preoţi şi mulţi credincioşi. Sfintele
moaşte au fost aşezate în biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.
În 1884 încep lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi, conduse de

Lecomte de Noüy. În 1888 moaştele sunt mutate în sala gotică, într-o raclă de
lemn, îmbrăcată cu argint şi cu un capac care se încuia, fiind acoperită cu un
acoperământ din stofă. În noaptea dintre 26 şi 27 decembrie 1888 paraclisul a luat
foc de la lumânarea din sfeşnicul de lângă raclă. Incendiul a fost observat a doua
zi dimineaţă de către elevii de la Şcoala Normală de la Mănăstire. După ce au
intrat în Paraclis cu toţii au observat că datorită temperaturii ridicate s-a topit
sticla de la tablourile ctitorilor care erau atârnate pe un perete iar policandrul era
înfierbântat până aproape de topire chiar dacă era situat la o mare distanţă de
centrul incendiului şi anume locul unde se aflau sfintele moaşte. Sfintele moaşte
au fost neatinse de incendiu.
La faţa locului s-au prezentat Mitropolitul Varlaam şi oficialităţile

oraşului, printre care prefectul Leon Negruzzi şi procurorul general care au
întocmit un proces verbal pentru a confirma minunea salvării în mod minunat a
sfintelor moaşte. În 28 decembrie a poposit la Trei Ierarhi şi Theodor Rosseti,
preşedintele Consiliului de Miniştri.
Într-o scrisoare din 7 ianuarie 1889 adresată de un prieten episcopului

Melchisedec Ştefănescu al Romanului, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de
la pereţi până la hainele Sfintei. “Capacul s-a lăsat pe corpul Sfintei şi flăcările au
cuprins capacul, care se vede foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit şi partea de
dedesubt a raclei şi a ajuns la o salteluţă umplută cu bumbac, pe care sta corpul
Sfintei. Această salteluţă se vede arsă la partea de dedesubt până la bumbac, care
este pârlit puţin”. Chiar dacă jăratecul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva,
aceastea nici măcar nu miroseau a fum. Peceţile de ceară de la veşmintele ei ( care
proveneau din timpul lui Vasile Lupu ) nu se topiseră.
28
Kapugi – başa ( sau capugibaşa ) – capul portarilor Seraiului, marele şambelean al Porții
Otomane
45
Ridicate din jar, Sfintele moaşte au fost puse în racla din lemn în care au
fost aduse iniţial din Constantinopol, şi aşezate în altarul aceleeaşi capele, care nu
fusese cuprins de incendiu. După puţin timp, au fost mutate în Catedrala
Mitropolitană, recent construită, unde se află până astăzi. Actualmente sfintele
moaşte sunt depuse într-o raclă nouă, din lemn de chiparos, acoperită cu argint.29
29
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza pelerinilor, Editura Trinitas,
Iasi, 2000, pag. 65 – 67, 69 – 70
46
IV. 2. BISERICA “SFINŢII TREI IERARHI” –
REPERE ISTORICE
Biserica Mănăstirii “Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi a fost sfințită la data de 6
mai 1639. Ea este ctitoria marelui voievod Vasile Lupu şi are o semnificație
spirituală deosebită pentru evlavia din Moldova, dar şi pentru evlavia românească
şi ortodoxă, în general.
Ea a fost numită o broderie în piatră sau o bijuterie arhitecturală, la puțin

timp după sfințirea ei, nu numai de către credincioşii de aici, din Moldova, ci şi de
către vizitatorii străini. Prin sinteza paşnică a multor stiluri arhitectonice şi prin
felul cum este zidită, din toate colțurile ei, din toate părțile ei, această biserică
îndeamnă la căutarea frumuseții sufleteşti.
Biserica “Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi este pusă sub ocrotirea Sf. Trei Ierarhi
Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, dar ea, la rândul ei,
ocroteşte mormintele a trei domnitori. Prin faptul că aici se află osemintele
domnitorului – ctitor Vasile Lupu, osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir şi
osemintele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, biserica este un sanctuar al
demnității sufletului românesc.
În această biserică s-au săvârşit lucruri minunate de-a lungul istoriei. În ea

au intrat chiar regi şi împărați de alte neamuri decât români. Aici au fost venerate
între anii 1641 – 1889 moaştele Sfintei Parascheva. În această biserică au intrat
regi catolici ai Poloniei, precum şi împăratul Rusiei, Petru I. Tot în această
biserică a fost hirotonit, în 1646, Patriarhul Ierusalimului, Paisie, care a fost
anterior starețul Mănăstirii Galata din Iaşi.
Această biserică a fost admirată, la puțin timp după zidirea ei, de către
străini. Aşa se face că, în 1647, Paul din Alep a descris în amănunt toată
înfățişarea acestei biserici. Podoabele de aur şi de argint care se aflau în această
47
biserică, piatra sculptată şi aurită în culori diferite, în exterior, zidurile mari şi

frumoase ale mănăstirii care înconjurau această biserică, turnul imens în care se
afla un ceasornic deosebit, toate acestea sunt descrise de către Paul de Alep care
spune: “Vizitatorul se minunează văzând această biserică. Niciunde nu se mai
întâlneşte o biserică mai frumoasă decât aceasta”.30
30
Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Cuvânt înainte, Mănăstirea Sf. Trei Ierarhi, Ed.
Trinitas, Iaşi, România 1999
48
49
IV. 3. CATEDRALA MITROPOLITANĂ IAŞI
~ LOCAŞ SFÂNT DE PELERINAJ ~
Actuala Catedrală Mitropolitană, construcţie monumentală din secolul al

XIX-lea este situată într-un perimetru plin de mărturii privind reşedința
mitropoliților Moldovei. “Maică a bisericilor” şi “maică a Patriei”, după numirea
ce i-a fost dată de primii ctitori, Mitropolia de azi, are trei hramuri: Sfânta
Cuvioasă Parascheva, Întâmpinarea Domnului şi Sfântul Mucenic Gheorghe.
50
Catedrala a fost construită pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai
vechi: Biserica Albă ( secolul XV ) şi Biserica Stratenia ( secolul XVII ).
Actul de naştere al edificiului este decretul domnitorului Ioan Sandu
Sturdza ( 8 august 1826 ), însă piatra de temelie şi construcția propriu-zisă se
datorează râvnei şi eforturilor mitropolitului Veniamin Costachi.
Lucrările au început în anul 1833 sub conducerea arhitecților vienezi
Johann şi Gustav Freiwald. S-a lucrat intens până în anul 1841, în ultimii ani sub
conducerea arhitectului rus Sungurov. În 1842 mitropolitul Veniamin este silit să
se retragă din scaun, astfel lucrările fiind întrerupte. Totodată apar şi probleme
serioase în legătură cu rezistența bolții centrale, încercându-se diferite soluții,
însă anii trec iar biserica rămâne neterminată timp de aproape 40 de ani.
La insistențele mitropolitului Iosif Naniescu autoritățile statului român
independent hotărăsc reluarea lucrărilor, la 15 aprilie 1880 punându-se ce-a de-a
doua piatră fundamentală. Refacerea planurilor bisericii este încredințată
arhitectului Alexandru Orăscu.
Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga
națiune, familia primului rege al României, Carol I, legându-şi numele de acest
locaş prin donații de mare valoare, ca semn al recunoştinței neamului pentru
jertfele fostei capitale a Ţării Moldovei, “a doua mea capitală“, cum o numea
suveranul.
Odor de sfințenie, izvor de speranță şi mângâiere sufletească, moaştele
Sfintei Parascheva, aduse aici de la Mănăstirea Trei Ierarhi în anul 1889, sunt un
dar de mare preț pentru toți credincioşii.31
31
Iasi, 2000, pag. 76 – 78
51
IV. 4. DOUĂ PELERINAJE CU MOAŞTELE SFINTEI
PARASCHEVA
Din anul 1641 şi până astăzi, moaştele Sfintei Parascheva au părăsit oraşul
Iaşi numai de două ori.
În primăvara anului 1944, când la Iaşi se pregătea evacuarea datorită

războiului, s-a pus problema ducerii sfintelor moaşte la Mănăstirea Turnu din
Eparhia Râmnicului, acolo unde se aflau la adăpost şi moaştele Sfântului Ioan cel
Nou de la Suceava. De ce n-au ajuns acolo, nu se ştie exact. Se ştie doar că racla
cu moaştele Cuvioasei Parascheva a poposit la Mănăstirea Sămurcăşeşti
( Ciorogârla ), de lângă Bucureşti, în perioada 10 aprilie - sfârşitul lunii octombrie
1944. Sfintele moaşte au fost însoţite de o escortă militară şi de preoţi de la
52
Caderala Mitropolitană din Iaşi. În perioada 27 octombrie - 13 noiembrie 1944 au

fost duse în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Pe drumul de întoarcere au trecut
prin următoarele localităţi: Ploieşti, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Bacău, Piatra
Neamţ, mănăstirile Văratec, Agapia şi Neamţ. Ajung la Iaşi în 26 noiembrie, unde
sunt întâmpinate de Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi numeroşi clerici şi mireni.
O altă perioadă de absenţă a sfintelor moaşte din Iaşi a fost în vara anului
1947. O vară fierbinte care odată cu problemele de pe urma războiului aducea şi o
secetă nemiloasă care înrăutăţea şi mai mult viaţa. Pentru ca mila lui Dumnezeu să
se arate din nou peste poporul său, mulţi preoţi şi credincioşi cereau insistent o
procesiune cu Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Parascheva prin Moldova. Atunci s-a
desfăşurat cea mai mare procesiune religioasă din Moldova.
Ea s-a derulat în două etape. Mai întâi în judeţul Iaşi ( sfârşitul lunii mai -
10 iunie ), iar apoi în judeţele Vaslui, Roman, Bacău, Neamţ şi Baia - până la
sfârşitul lunii august. La procesiune au luat parte mulţi clerici de la Catedrala
Mitropolitană din Iaşi şi de la parohii, în fruntea lor aflându-se Arhimandritul
Teoctist Arăpaşu, fostul Patriarh al bisericii ortodoxe.
Nu vom enumera toate localităţile pe unde a trecut procesiunea în acele

zile, dar, vom aminti de: Roman, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Mănăstirea Neamţ
( unde au rămas două zile ), Pipirig, Vânători, Neamţ, Râşca, Fălticeni, Rădăşeni,
Mălini, Mănăstirea Slatina.
Bătrânii satului Rădăşeni povestesc cum s-a oprit procesiunea cu Sfintele

Moaşte şi pe imaşul satului. Acolo au ieşit toţi sătenii, îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare, cu prapori şi flori pentru a întâmpina pe ocrotitoarea Moldovei. După
ce s-au făcut rugăciuni şi sfintele moaşte au plecat spre Slatina, deasupra satului s-
au adunat nori de ploaie şi a plouat. Era cu adevărat o minune, căci de mai multe
luni de zile nici un strop de ploaie nu mai udase pământul satului, iar efectele
secetei erau deja dezastruoase.32
Din vremea domnitorului Vasile Lupu şi până astăzi moaştele Cuvioasei

Parascheva au atras nenumărați pelerini veniți din toată țara şi din străinătate.
Clerici şi mireni, demnitari sau oameni de rând au văzut în Sfânta Parascheva o
32
Iasi, 2000, pag. 120 – 121
53
protectoare şi un sprijin în problemele vieții. Alături de moaştele Sfântului Ioan

cel Nou de la Suceava, moaştele Sfintei Parascheva au fost permanent dovadă vie
a sfințeniei şi a adevăratei iubiri de oameni.
În anii de libertate de după revoluția din 1989, evlavioşii creştini ortodocşi

au continuat să se adune într-un număr tot mai sporit în jurul Sfintei Parascheva,
în special de sărbătoarea ei. Evlaviei populare seculare față de Sfânta Parascheva
se adauga noi elemente care reprezintă motive pentru ca prezența credincioşilor să
fie într-o permanentă ascensiune: personalitatea marcantă şi spiritul organizatoric
al Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit al
Moldovei si Bucovinei până la data de 28 noiembrie 2007, înalții ierarhi şi
demnitari din țară şi din străinătate invitați la hram, căutarea de noi soluții pentru
îmbunătățirea condițiilor oferite pelerinilor veniți la Iasi.
În fiecare an din partea Mitropoliei se împart alimente pentru sute de

persoane, icoane, cărți cu viața Sfintei Parascheva şi alte obiecte bisericeşti. Timp
de mai multe zile, înainte şi după 14 octombrie, au loc manifestări religioase şi
culturale, în cadrul programului “Sărbătorile Iaşilor”. În ultima vreme unele
instituții publice, cum ar fi Primăria Municipiului Iaşi, oferă gratuit sute de
pachete cu mâncare pelerinilor care aşteaptă uneori mai mult de 15 ore pentru a se
închina la sfintele moaşte. 33
33
Iasi, 2000, pag. 82 – 83
54
IV. 5. ANALIZA CHESTIONARULUI
Elementul principal al acestei lucrări şi care a şi stat la baza realizării

acesteia este reprezentat de un chestionar privind tipul de turism practicat, în cazul
acestei lucrări, turismul religios. După cum am precizat anterior, printre avantajele
chestionarului, în general, se numără: bogăţia tematică a datelor ce pot fi recoltate
cu ajutorul lui, manevrarea şi prelucrarea accesibilă, posibilitatea administrării lui
în mod repetat la aceiaşi subiecţi sau la subiecţi diferiţi, dar şi capacitatea de a
culege atât informaţii de natură cantitativă, cât şi de natură calitativă.
Prezentul chestionar a fost aplicat pe un eşantion de 550 de persoane în
perioada Sărbătorilor Iaşului, mai anume între 8 octombrie şi 14 octombrie, în
zona Catedralei Mitropolitane Iaşi, cât şi în împrejurimile acesteia.
Chestionarul este alcătuit din 8 întrebări ce vizează în special provenienţa

turiştilor, motivele care i-au determinat să viziteze această zonă, dar şi dacă
55
impresia rămasă în urma acestei vizite a fost într-atât de bună încât să reprezinte
motivul unei noi vizite.
Totuşi, datele obţinute în urma aplicării prezentului chestionar nu trebuie

luate ca atare ( chiar dacă acestea nu fac altceva decât să prezinte anumite
realităţi ), deoarece acestea pot fi distorsionate într-o oarecare măsură.
ÎNTREBAREA NR. 1
Provenienţa turiştilor:
- externă ( de precizat ţara )
- internă ( judeţ, localitate ).
Această întrebare poate fi deosebit de relevantă în elaborarea unei

concluzii, şi anume, dacă acest eveniment religios atât de important pentru
56
întreaga lume creştină se bucură de aceeaşi atenţie şi în afara teritoriului

românesc, şi cât e de cunoscut el în afara graniţelor ţării, şi nu cetăţenilor români
stabiliţi peste hotare, ci celor care nu împărtăşesc aceeaşi limbă, aceeaşi cultură cu
noi.
Pentru eşantionul de 500 de persoane pe care a fost aplicat acest

chestionar, provenienţa turiştilor este în totalitate internă. Surprinzător este faptul
că majoritatea celor chestionaţi provin din localităţi situate în partea de sud a ţării,
la o distanţă apreciabilă faţă de oraşul Iaşi. Astfel, peste 3/4 din cei cărora le-a fost
aplicat chestionarul erau veniţi din jumătatea sudică a României.
Pe primul loc se află turiştii care au ca localitate de provenienţă capitala

Moldovei, Iaşi. Aceştia, chiar dacă însumează 91 de persoane nu servesc la
crearea unei idei referitoare la provenineţa turiştilor, deoarece deşi nu sunt
rezidenţi ai municipiului, ci ai împrejurimilor Iaşului, pot avea alte motive prin
care să se justifice, prezenţa acestora aici putând fi doar tranzitorie.
Al II-lea loc din ierarhie este ocupat de această dată de capitala ţării
Bucureşti ( 89 de persoane ), fiind urmat de judeţul Galaţi, ai cărui locuitori au
venit, fie pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva fie pentru a se bucura
de atmosfera creată de Sărbătorile Iaşului ( 65 de persoane ). Următoarele judeţe
care au avut o “contribuţie” semnificativă sunt Constanţa, Buzău şi Vrancea.
Printre judeţele care şi-au făcut simţită prezenţa la hramul Sfintei

Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi prin intermediul locuitorii lor se
numără şi: Ialomiţa, Prahova, Braşov ( cu aproximativ 20 de persoane fiecare ),
Brăila, Damboviţa ( 17 ), Bacău ( 31 ), Tulcea ( 10 ), Neamţ, Cluj, Bistriţa -
Năsăud, Suceava, Argeş, Ilfov ( 7 ), Mehedinţi, Maramureş ( 3 ), dar nu trebuie
omise nici judeţele Vaslui şi Botoşani.
În consecinţă putem afirma că proximitatea joacă un rol important,

observându-se atât prezenţa relativ însemnată a pelerinilor din toate judeţele
Moldovei, cât şi cvaziabsenţa acestora din partea de vest, de sud-vest şi cea de sud
a ţării.
57
58
59
60
61
În urma analizei graficelor de mai sus, putem preciza deasemenea că un

rol mult mai important îl reprezintă dimensiunea judeţelor furnizoare de pelerini,
mai precis proporţia populaţiei ortodoxe a acestora. Pentru a susţine această
afirmaţie un bun argument îl reprezintă absenţa pelerinilor, în acest caz, din
judeţele în care majoritatea este deţinută de populaţia catolică. Aşadar un element
decisiv în alegerea participării la pelerinajul organizat cu ocazia sărbătoririi
hramului Sfintei Parascheva este apartenenţa la un cult religios, a cărei
importanţă este primordială.
În acelaşi timp se poate observa faptul că rolul distanţei este relativ redus,
pentru cei care aleg să fie prezenţi la acest eveniment aceasta nereprezentând un
impediment.
ÎNTREBAREA NR. 2
Vizita dmneavoastră în regiune a fost determinată de motive:
→ profesionale: → personale:
· reuniune, conferinţă, congres · recreere
· misiune – organism internaţionale · pelerinaj religios/cultural
· afaceri · vizită la rude
· acţiune organizată ( şcoală, facultate) · însoţirea prietenilor
· informare profesională · altele …………………..
După cum se observă şi în graficul de mai jos, motivele pentru care

subiecţii chestionarului au ales pentru vizită această regiune sunt de natură
62
personală. Dar bineînţeles că, principalul motiv a fost determinat de pelerinajul

organizat cu ocazia hramului Sfintei Parascheva. Aşadar, turiştii veniţi aici în
perioada sărbătorilor, vin în general din convingere religioasă, deoarece puţini ar
străbate ţara pentru un asemenea sacrificiu. Unii dintre cei care ajung în Iaşi la
sfântă, aleg să se şi recreeze, să îşi viziteze şi rudele, iar alţii vin fie printr-o
acţiune organizată ( de şcoală, de facultate, de o anumită instituţie ) fie îşi însoţesc
prietenii.
63
ÎNTREBAREA NR. 3
Sunteţi în tranzit sau aţi venit să vizitaţi numai această zonă?
Făcând referire şi la întrebarea anterioară, unde majoritatea turiştilor au

ales drept locaţie pentru vizită această regiune în special datorită pelerinajului
religios/cultural, nu este deloc surprinzător faptul că majoritatea celor chestionaţi
au afirmat că au venit să viziteze în special această zonă. Chiar şi cei care au ales
să vină în această zonă fie pentru a-şi vizita rudele, pentru a-şi însoţi prietenii sau
în urma unei acţiuni organizate, au avut ca motiv secundar pelerinajul organizat la
Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Într-o proporţie redusă sunt prezente la acest pelerinaj şi persoane care
sunt în tranzi şi care au ales ca obiectiv turistic pelerinajul şi Catedrala
Mitropolitană.
64
ÎNTREBAREA NR. 4
Dacă sunteţi în tranzit, din ce direcţie veniţi şi încotro vă deplasaţi?
Proporţia subiecţilor cărora le-a fost aplicat chestionarul şi care au răspuns

că se află în tranzit a fost relativ redusă, în schimb nici un ˝chestionat˝ nu a dorit
să precizeze oraşul sau regiunea pe care o avea drept destinaţie. Printre cei care au
afirmat că se află în tranzit au fost prezente şi persoane din împrejurimile Iaşului.
ÎNTREBAREA NR. 5
Ce obiective turistice preferaţi traversând zona?
- grădini sau parcuri botanice ( dendrologice )
- grădini zoologice
- muzee, monumente, case memoriale
- mănăstiri, schituri, alte lăcaşuri de cult
- altele ( specificaţi care )
Datorită faptului că turiştii vin cu un singur scop, şi anume acela de a

participa la hramul Sfintei Parascheva, ei aleg să viziteze obiective turistice care
se află în aceeaşi sferă de influenţă. Astfel, sunt majoritari cei care preferă să
viziteze mănăstiri, schituri sau alte lăcaşuri de cult, proporţia acestora fiind de
aproximativ 89%.
Printre alte obiective turistice vizate de pelerini se numără şi muzeele,
monumentele şi casele memoriale, fiind bine cunoscută tradiţia pe care o are
oraşul Iaşi în acest domeniu, din acest punct de vedere acesta putându-se lăuda cu
prima casă memorială din ţara noastră, şi anume Bojdeuca lui Creangă de pe
Dealul Ţicăului. Turiştii care aleg acest tip de obiective turistice ( aproximativ 43
% ) îi depăşesc numeric pe cei care preferă totuşi şi grădinile sau parcurile
botanice ( circa 14 % ).
65
ÎNTREBAREA NR. 6
La traversarea zonei poposiţi pentru a lua masa?
- Da
- Nu
Dacă poposiţi, unde ( tipul unităţii de alimentaţie publică )?
- hotel, motel
- han
- popas turistic
- mănăstire, schit
- pensiune sau casă agroturistică
- altele ( specificaţi care )
Din totalul subiecţilor aproximativ 73% aleg să poposească pentru a lua

masa, în timp ce circa 23% preferă să parcurgă întregul traseu fără nici un popas.
66
Pentru a doua parte a întrebării, majoritatea celor chestionaţi, în proporţie

de aproximativ 43%, aleg ca unitate de alimentaţie publică pentru a poposi,
hotelul sau motelul. Următoarea unitate de acest gen preferată de turişti o
reprezintă popasul turistic, aceştia însumând circa 28,5%. Printre alte unităţi de
alimentaţie publică care pot reprezenta o opţiune pentru turişti se numără: hanul
( aproximativ 10% ), mănăstirile sau schiturile ( circa 11% ) şi pensiunile sau
casele agroturistice ( 5% ), în timp ce alţii ( circa 3% ) preferă să ia în calcul
varianta rudelor sau a prietenilor care îşi au domiciliul pe ruta acestora.
67
ÎNTREBAREA NR. 7
Ce anume v-a determinat să vizitaţi această zonă?
- obiectivele turistice antropice
- cadrul natural ( peisajul )
Dacă ne gândim puţin la perioada în care are loc acest important

eveniment, este foarte uşor de dedus care dintre cele două variante reprezintă un
motiv întemeiat pentru vizita în capital Moldovei. Aşadar, turiştii care sunt atraşi
de această regiune pentru obiectivele sale antropice deţin întâietatea, chiar dacă
nici numărul celor care preferă oraşul Iaşi pentru cadrul său natural nu este de
neglijat. Astfel, aproximativ 68,5% dintre turişti aleg să viziteze obiectivele
turistice antropice ale capitalei culturale a României, în timp ce circa 44% preferă
cadrul natural. Observăm că există o proportie însemnată, de aproape 25%, şi a
celor care aleg această zonă nu numai pentru obiectivele sale turistice antropice ci
şi pentru cadrul natural.
68
ÎNTREBAREA NR. 8
Aţi mai reveni în Iaşi şi în altă perioadă a anului?
- Da ( când anume )
- Nu
Chiar dacă hramul Sfintei Parascheva adună în capitala Moldovei mii,

poate chiar milioane de credincioşi din toate colţurile ţării, dar si de peste
graniţele acesteia, puţini sunt cei care ar mai reveni în Iaşi şi în altă perioadă a
anului, şi care să nu corespundă cu acest eveniment ( aproximativ 35,5% ). Printre
aceştia se numără fie cei care au rude, prieteni sau care sunt originari din această
zonă, fie cei care au rămas impresionaţi de acesta. Astfel, aceştia sunt depăşiţi
numeric de cei care nu preferă să mai revină în oraşul Iasi în nici o altă perioadă a
anului ( circa 64,5% ).
69
Ca o concluzie la răspunsurile date de subiecţii chestionarului putem

afirma că, într-o oarecare măsură sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva,
împreună cu toate manifestările prilejuite cu această ocazie reprezintă un
minibrand, poate chiar un brand pentru oraşul Iaşi, în mare parte datorită
numărului impresionant de persoane care vin an de an în capitala Moldovei pentru
a lua parte la acest important eveniment religios şi cultural totodată, număr care
creşte în fiecare an, dar şi a răsunetului resimţit în întreaga lume a ortodoxiei.
IV. 6. PELERINAJUL –
IMPACTUL ASUPRA VIEŢII URBANE A IAŞULUI
Sărbătoarea Sfintei Parascheva este un moment important în fiecare an

pentru capitala Moldovei, Iaşul fiind oraşul care deţine moaştele sfintei, Catedrala
Mitropolitană Iaşi fiind astfel un important loc de pelerinaj pentru ortodocşii din
România, dar şi unul important pentru întreaga ortodoxie.
Sute de mii de români se strâng pe 14 octombrie la Iaşi pentru a atinge
moaştele Sfintei Parascheva. Iaşul se arată astfel a fi cel mai important loc de
pelerinaj din Romania deşi numărul unor astfel de locuri este destul de mare.
70
Importanţa sa se datorează în mare parte rolului asumat pentru scurta vreme în

secolul al XVII-lea, de cel mai important oraş al ortodoxiei. Aducerea moaştelor
Sfintei Parascheva a fost un gest prin care monahii greci recunoşteau rolul acestui
oraş.
Pelerinajul în Iaşi la moaştele sfintei, care este una dintre figurile centrale
ale ortodoxiei, are o istorie de peste trei secole. Fenomenul, îngrădit în timpul
comunismului, s-a reafirmat după 1990 şi capătă o amploare din ce în ce mai
mare. Prin urmare pelerinajul de la Iaşi, prilejuit de hramul Sfintei Parascheva, de
pe 14 octombrie, este unul dintre cele mai mari pelerinaje ale ortodoxiei, capitala
Moldovei devenind în aceste zile cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul
dintre cele mai mari din Europa.
Paralel cu manifestările religioase, în aceste zile, în capitala Moldovei se
desfăşoară diferite activităţi laice menite să marcheze Sărbătorile Iaşului, care au
loc cu o săptămână înainte de ziua în care este sărbătorită Sfânta Parascheva.
Astfel, organizate sub patronajul municipalităţii ieşene, acestea includ spectacole
de teatru, de muzică uşoară şi populară, parade a costumelor de epocă, concursuri
sportive, concursuri artistice, sărbătoarea vinului, saloane de carte, dar şi târguri
de meşteri populari.
Întreaga suită de manifestări organizate de municipalitate cu cel mai mare
fast, se desfăşoară într-un perimetru destul de larg dacă ne referim la zona
metropolitană a Iaşului, ocupând doar partea centrală a oraşului, dar în acelaşi
timp destul de restrâns dacă facem referire la suprafaţa totală a judeţului.
Principala zonă în care au loc aceste activităţi este cunoscută în circuitul
turistic drept Platoul de Aur ( Ansamblul Mitropolitan – Mănăstirea Sf. Trei
Ierarhi – Mănăstirea Sf. Nicolae Domnesc – Palatul Culturii ). Bineînţeles că
manifestările nu sunt restrânse doar la această arie, ele extinzându-se si de-a
lungul altor căi de acces cu o importanţă deosebită. Printre acestea se numără:
Strada Lăpuşneanu, Str. Costache Negri, Str. Anastasie Panu, Str. Palat, Str.
Ipsilanti sau Splai Bahlui.
71
Sursa: www.sărbătorileiaşului.ro
În fiecare an pentru o mai bună desfăşurarea a evenimentelor autorităţile

ieşene stabilesc anumite zone ce vor fi închise circulaţiei pe parcursul Sărbătorilor
Iaşului, zone care în general se înscriu în acelaşi perimetru an de an. Dacă uneori
municipalitatea analizează dacă să oprească sau nu traficul auto în unele arii
apropiate de locul desfăşurării evenimentelor sau în ariile în care sunt amenajate
corturile comercianţilor, singurele străzi care sunt în permanenţă închise
circulaţiei, în fiecare an, sunt Bulevardul Ştefan cel Mare şi Costache Negri.
De-a lungul străzilor Costache Negri şi Armeană sunt dispuse, la fiecare
ediţie a Sărbătorilor Iaşului, corturi ale comercianţilor printre ale căror mărfuri
expuse se află haine de piele, blănuri şi căciuli, şi nu numai.
72
În schimb pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe lângă obişnuitul târg al

colecţionarilor, turiştii, dar şi locuitori ai Iaşului pot găsi nenumărate suveniruri:
icoane, cărţi bisericeşti, fel de fel de mascote, iar mai nou un adevărat aer boem
prin intermediul tinerilor în straie de epocă.
Strada Lăpuşneanu retrăieşte, pe parcursul zilelor ce se suprapun marelui
eveniment, atmosfera boemă a vremurilor trecute. Pe aleea ce porneşte din piaţa în
care acum câteva zeci de ani se dansa şi se auzeau ritmurile celebrei “Hora
Unirii”, şi până la noua statuie a lui Alexandru Lăpuşneanu, amplasată în faţa
sediului Romtelecom, sunt amplasate de către municipalitate standuri care
amintesc de timpurile de odinioară pline de savoare. Trecătorii care traversează
această zonă au ocazia să descopere celebrele saloane orientale sau cele boiereşti,
costumele aferente acestor epoci trecute, dar şi tradiţiile culinare din secolul al
XIX-lea. Toate acestea au loc pe un fond muzical al anilor trecuţi, toate acestea
auzindu-se de la un gramofon de o vârstă cu acele cântece.
73
74
Din cadrul Sărbătorilor Iaşului nu lipseşte tradiţionalul Festival al

Vinului, care îşi păstrează locaţia iniţială în fiecare an, şi anume pe Esplanada
Halei Centrale, şi căruia în ultimii ani i s-a alăturat Festivalul Tinerelor Gospodine
şi a produselor gastronomic tradiţionale moldoveneşti, această din urmă
manifestare desfăşurându-se în Parcarea Romtelecom.
Deasemenea, nelipsit de la acest eveniment este şi Târgul Meşterilor
Populari, manifestare organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul
Complexului Muzeal Naţional "Moldova" ce se desfăşoară pe esplanada din faţa
Palatului Culturii, manifestare ce reuneşte peste 100 de meşteri şi creatori
populari. La această sărbătoare a tradiţiilor din străbuni, participă meşteri populari
veniţi din toate colţurile ţării, precum şi din Republica Moldova, care ilustrează
domenii precum: prelucrarea lemnului, prelucrarea fierului, industrie casnică,
împletituri, cojocărit, olărit, măşti, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi pe sticlă,
instrumente muzicale, podoabe.
75
Sursa: www. gândul.info
76
Pe strada Palat pot fi găsiţi obişnuiţii comercianţi de suveniruri şi bijuterii,

comercianţi care se bat în fiecare an să închirieze spaţiile puse la dispoziţie de
municipalitate, transformând centrul Iaşului într-un veritabil şi uriaş iarmaroc. La
aceştia se pot cumpăra de la icoane sau mănunchiuri de busuioc şi crizanteme,
castane prăjite, oale, până la alte articole de uz casnic.
Sursa: www.gândul.info
77
O altă acţiune de mare anvergură ce se desfăşoară cu ocazia Sărbătorilor

Iaşului este Masa şi Ceaiul Pelerinilor, acţiune destul de cunoscută la nivel
naţional. Tradiţia mesei pelerinilor a început odată cu Sărbătorile Iaşului, însă, de
la an la an, celebrele sarmale au fost mai multe şi competiţia mai mare între cei
care le prepară. Masa pelerinilor se organizează la cantina socială, iar printre cei
care le prepară se numără reprezentanţi ale unor cunoscute firme şi restaurant
ieşene.
Aceeaşi tendinţă de creştere se observă şi în cazul numărului pelerinilor,
care de la an la an devine tot mai mare. Sute de mii de pelerini îndură, în fiecare
an, ore în şir oboseala şi frigul, aştepând la rând pentru a ajunge doar câteva
secunde lângă moaştele Sfintei Parascheva. În ultimii ani, datorită iniţiativei, dar
şi eforturilor depuse de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de a conferi acestui
eveniment o şi mai mare încărcătură spirituală, a devenit tradiţie ca la hramul
Cuvioasei Parascheva, în Catedrala Mitropolitană să fie aduse fragmente din
moaştele altor sfinţi. Astfel, în anii anteriori au fost aduse fragmente din moaştele
sfinţilor Andrei, Pavel, Gheorghe, Ioan Casian, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un
fragment din Sfânta Cruce şi Brâul Maicii Domnului. Acesta ar putea fi unul
dintre motivele pentru care numărul pelerinilor veniţi la Iaşi creşte în mod
78
constant anual. Prin urmare, autorităţile locale, în calitate de principal organizator,

au mărit perioada Sărbătorilor de la an la an.
79
În fiecare an, ziua de 14 octombrie, hramul Sfintei Parascheva, se deschide

cu Sfânta Liturghie oficiată de un înalt sobor de preoţi în Catedrala Mitropolitană,
şi se încheie cu un splendid foc de artificii oferit tuturor participanţilor la
Sărbătorile Iaşului de către municipalităţi.
80
Dar oare numărul mare de persoane poate fi explicat doar prin importanţa
religioasă a fenomenului, sau mai bine prin dorinţa de a-i imita pe ceilalţi?
Fie că vin din convingere religioasă sau din dorinţa de a fi ca ceilalţi, acest
eveniment strânge cu fiecare an tot mai mulţi turişti. Acest fenomen are drept
efect major creşterea din punct de vedere numeric a populaţiei oraşului Iaşi, iar
acest lucru are la rândul său multiple consecinţe.
Îmbulzeala, care este caracteristică în această perioadă în special pentru
împrejurimile Catedralei Mitropolitane, reprezintă şi o urmare a faptului că în
aceste zile vin pentru a participa la pelerinajul Sfintei Parascheva nu numai sute
de mii de pelerine din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare, ci şi sute de
localnici care au posibilitatea ca în fiecare zi de peste an să atingă moaştele
Sfintei, şi care vin şi se aşează la rând în ziua hramului. Unii poate vin din
obişnuinţă, însă alţii vin numai pentru că ceva le spune să vină, vin din credinţă.
Pe de o parte, în centrul urbei circulaţia auto este încremenită datorită
fluxului mare de turişti, creându-se astfel coloane interminabile. Totuşi
municipalitatea găseşte fel de fel de modalităţi pentru ca traficul să nu fie un
adevărat infern. Astfel, o modalitate de restricţionare a circulaţiei în zona în care
se desfăşoară Sărbătorile Iaşului, astfel încât să se elimine blocajele din trafic este
ca, unele străzi cu sens unic să aibă în această sens dublu. Acelaşi lucru se
întâmplă şi cu trotuarele acestuia, care sunt practic blocate fie cu buticuri, fie de
miile de maşini înghesuite ale comercianţilor veniţi din toate colţurile ţării, o altă
consecinţă a acestui eveniment fiind reprezentată de creşterea bruscă a parcului
auto al oraşului.
81
Tot cu ocazia acestui eveniment centrul Iaşului beneficiază de o adevărată

armată de forţe de ordine care să îi asigure securitatea. Zilnic pe perioada
sărbătorilor, sute de jandarmi, poliţişti şi pompieri asigură desfăşurarea, în cadrul
unui climat de ordine şi siguranţă publică, a manifestărilor prilejuite de
Sărbătorilor Iaşului şi a Hramului ”Sfintei Cuvioase Parascheva”. Astfel, sute de
jandarmi asigură ordinea şi siguranţa publică în locul de desfăşurare a
ceremoniilor religioase, în zonele limitrofe şi pe traseele care converg către zona
Mitropoliei, urmărind cu precădere desfăşurarea normală a activităţilor
programate, prevenind aglomerările de persoane şi crearea busculadelor de
moment. Deasemenea ei i-au măsuri suplimentare de ordine publică şi în gări şi pe
magistralele mijloacelor de transport. Acestora li se alătură sute de poliţisti ce
acţionează pentru menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire şi defluire ale
publicului, precum şi pentru prevenirea anumitor infracţiuni (furturi din buzunare,
genţi, de sau din autoturisme, etc.) în zonele adiacente Mitropoliei, gărilor şi
staţiilor mijloacelor de transport. Totodată, lucrătorii din Poliţia Rutieră asigura
fluidizarea traficului rutier, precum şi decongestionarea căilor de acces, dar şi
fluidizarea traficului rutier pe rutele de deplasare ale coloanelor oficiale ale
demnitarilor români, participanţi la procesiune. Pentru ca echipa să fie completă,
şi câţiva pompieri asigură măsurile de prevenire şi la nevoie de stingere a
incendiilor la obiectivele cuprinse în programul manifestărilor, precum şi pentru
intervenţia în cazuri de urgenţă.
De fiecare dată, Sărbătorile Iaşului au fost onorate de prezenţa unor
oameni deosebiţi - înalte feţe bisericeşti care, alături de Patriarhul Daniel, au
oficiat slujbele ţinute cu această ocazie. Sărbătorile Iaşului au adunat, însă, şi
mulţi politicieni - în fiecare dintre ultimii ani, aceştia s-au dovedit nelipsiţi. Dacă
în 1997, la hramul Sfintei Parascheva au venit doar Regele Mihai şi Regina Ana,
în 1999, anul premergător campaniei electorale, sărbătorile au fost pline de
reprezentantii majorităţii formaţiunilor politice, împreună cu mulţi alţi colegi de
partid şi o mulţime de deputaţi şi senatori. Specialiştii subliniază că importanţa
acordată pelerinajului întăreşte încă o dată ceea ce relevă sondajele, faptul că
Biserica este instituţia care se bucură de cea mai mare încredere la români şi că ea
joacă un rol foarte mare în societatea românească. Tocmai acesta pare a fi motivul
pentru care oamenii politici sunt nelipsiţi în aceste zile de la Iaşi.
82
Pentru următoarea ediţie a Sărbătorilor Iaşului, care a primit numele de

“Sărbătorile Iaşului – IAŞI 600” şi care va avea loc în perioada 06 – 14 octombrie
2008, municipalitatea a început deja pregătirile, primul pas în acest sens fiind
organizarea unei licitaţii pentru achiziţionarea mai multor corturi destinate
comercianţilor. Măcar din acest punct de vedere, centrul Iaşului va arăta în această
perioadă puţin mai organizat, având un aspect mult mai uniform al standurilor de
prezentare.
Spre deosebire de ediţiile anterioare, următoare se doreşte să reprezinte
apogeul programului “Iaşi 600”, deoarece documentul de atestare a Iaşului a fost
emis pe data de 6 octombrie, dată ce se suprapune cu Sărbătorile Iaşului.
În cele câteva zile de sărbătoare, Iaşul se schimbă deodată, iar rutina
obişnuită se transformă într-o atmosferă aparte, de credinţă şi bucurie. Pe de o
parte, modificarea are loc pentru că oraşul se umple de oameni, iar pe de altă
parte, datorită aspectului străzilor, care iau aer de sărbătoare. Iar peste toate,
mireasma de busuioc, ce devine stăpână, face ca Iaşul să devină o catedrală
enormă, în care oamenii ajung să creadă în minunile înfăptuite de moaştele Sfintei
Parascheva, în bunătatea semenilor şi să înţeleagă că, devenind mai buni, au parte
de mai multe bucurii şi de mai multă înţelepciune.
CAPITOLUL V
V. 1. CONCLUZII
În fiecare an, pe 14 octombrie, Iaşul devine un adevărat centru al

creştinătăţii, reunind sute de mii de credincioşi, înalte feţe bisericeşti şi oameni
83
politici, veniţi pentru a se ruga, dar şi pentru a-şi crea o imagine publică. Iar
pentru că în acea zi Iaşul este polul ce atrage oameni din întreaga ţară, autorităţile
au decis să-l sărbătorească aşa cum merită, ca pe un oraş al credinţei şi al culturii.
Cuvioasa Parascheva aduce în fiecare toamnă la Iaşi o mare imensă de
oameni care vin să se roage aici pentru întărirea în credinţă, pentru iertarea
păcatelor, pentru a se înnobila sufleteşte. Pe acei cu adevărat evlavioşi îi aduce la
Iaşi credinţa, pe acei care vor să-şi facă imagine îi aduce spiritul mercantil,
negustoresc.
Zilele Iaşului au loc în fiecare an în săptămâna premergătoare zilei în care
este sărbătorită de întreaga ortodoxie Cuvioasa Parascheva, punctul central al
manifestărilor organizate în această direcţie fiind Hramul Sfintei Parascheva.
Acesta este un mare eveniment spiritual care se consumă în fiecare toamnă în
cetatea Iaşului.
Cu toate că autorităţile locale organizează acest fastuos eveniment
acordând atenţie tututror detaliilor, Sărbătorile Iaşului nu s-au ridicat până acum
mai sus de nivelul unei serbări câmpeneşti, a căror scenă este reprezentată în loc
de tradiţionalul islaz, de străzile pe care se înghesuie toată lumea. Mai nou,
programul concertelor în cartiere, concertul care are loc la Palatul Culturii,
celebrul foc de artificii, sarmalele sau tonetele de pe străzi completează imaginea
unei aglomerări mai degrabă „balcanice” decât religioase.
În această mare imensă de persoane se află totuşi şi mici insule de
religiozitate: bătrânii care stau ore în şir în picioare în faţa Catedralei
Mitropolitane, pelerinii care dorm prin corturi şi mănâncă pe apucate, ţelul
acestora fiind unul singur şi care se află centrat în jurul Mitropoliei. În schimb
tinerii, chiar dacă nu toţi, percep sărbătorile Iaşului ca o petrecere.
Dacă privim manifestările religioase ale sărbătorilor, simţim că le lipseşte
ceva, poate o dimensiune generală, un pachet de „programe” care să înglobeze şi
monotonia repetată an de an. Se ştie ziua când este scoasă racla cu moaştele
Sfintei Parascheva şi are loc bine cunoscuta procesiune, se ştie când şi dacă se
aduc la Iaşi moaştele altui sfânt, se ştie când are loc Sfânta Liturghie, şi atât. Dacă
Iaşul are totuşi o minimă pretenţie de oraş cultural şi spiritual, ar trebui să ofere
mult mai multe manifestări religioase. În fond întregul fenomen numit
84
“Sărbătorile Iaşului” are loc în mare parte datorită existenţei renumitului pelerinaj
ocazionat de hramul Sfintei Parascheva.
Până şi manifestările laice ale acestor Sărbători lasă de dorit. Concerte prin
anumite cartiere, concert în centrul oraşului, kurtoş, recepţie la Primărie,
obişnuitele târguri şi festivaluri şi lista poate continua la nesfârşit. Sărbătorile
laice ale Iaşului se amestecă şi totul capătă un aspect comercial, acest lucru
diminuând însemnătatea actului spiritual. Faţă de unele manifestări ocazionate de
alte evenimente, singura diferenţă este dată de amploarea concertelor.
Dar până la urmă, Iaşul are o sărbătoare religioasă sau una laică? Din
păcate, organizatorii încearcă în fiecare an să le îmbine într-un mod nefericit, iar
rezultatul este un kitsch din ce în ce mai greu de acceptat.
V. 2. ANEXE
CHESTIONAR PRIVIND TIPUL DE TURISM PRACTICAT

ÎN IASI34
34
Se va specifica aria geografică în care se realizează documentarea.
Chestionarul este adaptat, în colaborare cu specialiştii de la Parcul
Natural Vânători-Neamţ, după un model realizat de InfoTurism Iaşi
85
1. Provenienţa turiştilor
- externă (de precizat ţara) .............................................................
- internă (judeţ, localitate) ...............................................................
2. Vizita dumneavoastră în regiune a fost determinată de motive:

- profesionale: - personale:
- reuniune , conferinţă, congres - recreere
- misiune – organisme internaţionale - pelerinaj religios/cultural
- afaceri - vizită la rude
- acţiune organizată (şcoală, facultate) - însoţirea prietenilor
- informare profesională -
altele: ....................................
3. Sunteţi în tranzit sau aţi venit să vizitaţi numai această zonă?
4. Dacă sunteţi în tranzit, din ce direcţie veniţi şi încotro vă deplasaţi?

............................................................................................................................
5. Ce obiective turistice preferaţi traversând zona?

- grădini sau parcuri botanice (dendrologice)
- grădini zoologice
- muzee, monumente, case memoriale
- mănăstiri, schituri, alte lăcaşuri de cult
- altele (specificaţi care)
6. La traversarea zonei poposiţi pentru a lua masa?
- Da
- Nu
Dacă poposiţi, unde (tipul unităţii de alimentaţie publică)?
86
- Hotel, motel
- Han
- Popas turistic
- Mănăstire, schit
- Pensiune sau casă agroturistică
- Altele (specificaţi care)
7. Ce anume v-a determinat să vizitaţi această zonă?

- obiectivele turistice antropice
- cadrul natural (peisajul)
8. Ati mai reveni in Iasi si in alta perioada a anului?
- Da ( cand anume )
- Nu
V. 3. BIBLIOGRAFIE
87
Bădărău, D., Caproşu, I. – Iaşii vechilor zidiri, Casa Editorială Demiurg,

Iaşi, 2007
Bălan, I. – Pelerinaj la mormântul Domnului, ediţia a III-a, Editura
Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994
Bogdan, N. A. – Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială ilustrată,
Editura Tehnopress , Iaşi, 2004
Cândea, M., Erdeli, G., Simon, T. – România. Potenţial turistic şi turism,
Editura Universităţii din Bucureşti, 2000
Chistrugă, L. – Iaşi, Editura Institutul European, Iaşi, 2004
Dascălu,N., Iftimi, S. – Pelerin în Iaşi, Editura Trinitas, Iaşi, 2000
Dezsi, Ş. – Patrimoniu şi valorificare turistică, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj, 2006
Duby, G. – Anul 1000, Editura Polirom, Iasi, 1996
Ernout, A., Meillet, A. – Dictionnaire etymologique de la langue latine,
Editura Klincksieck, Paris, 1959
Evdochimov, M. – Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici, Editura Pandora,
Târgovişte, 1999
Glăvan, V. – Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Ielenicz, M. ( coordinator ) – România. Enciclopedie turistică, Editura
Corint, Bucureşti, 2003
Ielenicz, M., Comănescu, L. – România. Potenţial turistic, Editura
Universitară, Bucureşti, 2006
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Sfânta Parascheva – călăuza
pelerinilor, Editura Trinitas, Iasi, 2000
Pascu, M., I. – România. Dicţionar turistic, Editura C.N.I. Coresi,
Bucureşti, 2005
Păcurariu, M. – Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Manual pentru
seminariile teologice liceale, ediţia a IV-a, Editura Episcopiei “Dunării de Jos”,
Galaţi, 1996
Ray, V., Groza, O. – Atlasul României, Editura Rao Books, Bucureşti,
2006
Soare, I. – Turism. Tipologii şi destinaţii, Editura Transversal,
Târgovişte, 2007
88
Şandru, I., Băcăuanu, V., Ungureanu, A. – Judeţele patriei. Judeţul Iaşi,

Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972
Todiraş, A. D. – Dicţionar de geografie, Editura A.D. Todiraş, Iaşi, 1999
Vasilescu, L. – Pelerinajul, dimensiuni semantice şi sintactice, Anuarul
Facultăţii de Teologie Oetodoxă, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000
*** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei, 1975
*** Encyclopedia Universalis, Paris, 1985
*** Partir en pelerinage, Les Editions du Cerf, 1999
*** Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă, Editura Arhiepiscopiei
Bucureştilor, 1984
*** Turism religios. România mereu surprinzătoare, Autoritatea
Naţională pentru Turism
www.centruldeplerinaj.ro
www.wikipedia.com
www.creştinortodox.ro
www.bor.ro
www.york.ac.uk/projects/pilgrimage
www.sacred-destinations.com
89

Pelerinajul in Iasi

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Pelerinajul in Iasi

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Surse ale pelerinajului în municipiul Iaşi.

Impactul asupra vieţii urbane

I.1. MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Este un lucru cert faptul că Iaşii, capitală a Moldovei, reprezintă unul

I.2. METODOLOGIA LUCRĂRII

La fel ca în orice lucrare dedicată analizei repartiţiei unui anumit

Aşadar, printre avantajele utilizării sale în cercetare se pot enumera:

CAPITOLUL II. PELERIN. PELERINAJE

II. 1. CONSIDERAŢII GENERALE ALE EVOLUŢIEI

Pelerinajul, înțeles ca şi călătorie privată sau colectivă spre un loc sacru,

Începând chiar cu antichitatea, cuvântul latin suferă încet o transformare

Înrădăcinată în Vechiu şi Noul Testament, simpla vizită la Ierusalim şi la

O altă etapă importantă a pelerinajului în Ţara Sfântă, îl reprezintă

În secolele următoare practica pelerinajului continuă neîntreruptă şi fără

II. 2. MOTIVELE PELERINAJULUI

Spre sfârşitul Evului Mediu occidental, nevoia de a vedea moaştele o

A se ruga, a adora, a venera

A rămâne să locuiască, până la moarte, într-un loc sfânt

minunilor împlinite acolo în vindecarea bolnavilor. La mormântul Sf. Ioan

A procura moaşte sau obiecte purtătoare de sfințenie, a oferi daruri

II. 3. PELERINAJUL LA NIVEL INTERNAŢIONAL

Din punct de vedere al turismului, putem privi religia ca o formă veche de

Extinderea turismului religios ţine în principal de promovarea sa în

În lume există o mulţime de locuri considerate sacre. Ele au fie caracter

Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele,

În timp, unele locuri au căpătat o rezonanţă mondială, consacrându-se ca

Pentru musulmani, moscheea construită în secolul VII d.Hr. ( Cupola

Pentru creştini există mai multe locuri menţionate în Noul Testament,

Cu peste un miliard de adepţi, islamismul deţine recordul referitor la

Creşterea numărului de pelerini de la an la an determină autorităţile să

Alte locuri de pelerinaj pentru lumea musulmană sunt: moscheea Sfântă

Fosta catedrală, ridicată în cinstea împăratului Iustinian, Sfânta Sofia era

înălţime, cele 40 de ferestre şi 107 de coloane policrome îi dăduseră faimă dincolo

Centrul creştinismului catolic este considerat Roma cu Vaticanul, devenit

Lourdes, un oraş situat la poalele Munţilor Pirinei, în sudul Franţei, este

Santiago de Compostella ( Spania ) este un loc devenit simbol al luptei

Unul dintre punctele de reper ale spiritualităţii ortodoxe este Muntele

India, locul de naştere a două mari religii ( hinduismul şi budismul ) are o

O lume fascinantă o constituie lumea religioasă tribală păstrată până în

Alte locuri importante de pelerinaj mai sunt şi :

• Mormântul Our Lady of Guadalupe din Mexico City ( Mexic ) - se spune că

Turismul religios s-a transformat într-o industrie cu dezvoltare rapidă, care

Sursa: National Geographic, iunie 2008

II. 4. PELERINAJUL ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

Momentul Decembrist 1989 a marcat, totodată, “deblocarea” unui drum

spirituale, dorința de a primi vindecarea bolilor sufletului şi ale trupului, dar şi

cel mai vechi lăcaş de cult de pe teritoriul României cu viață monahală

ortodoxiei. Aducerea moaştelor Sfintei Parascheva a fost un gest prin care

este şi un semn de exprimare a recunoştinței față de Dumnezeu şi Fecioara Maria

perioada în care a predicat Cuvântul Evangheliei înaintaşilor noştri. Anual,

CAPITOLUL III. ASPECTE ISTORICE ŞI CULTURALE –

III. 1. TOPONIMIA IAŞILOR

Încă înainte de a deveni capitala Moldovei, Iaşul, datorită poziției

Existența pe acest traseu a două obstacole, lunca inundabilă a Prutului şi

Drumurile ce veneau dinspre țara de sus, dinspre munte, spre “Basarabia”,

“Baltă”, care se poate asemăna, în lărgime, doar cu a Dunării ( 6 – 8 kilometri ).

În modul acesta, devine centru de gravitație al Moldovei, astfel că, în cele

Deşi, timp de trei secole a fost capitala Principatului Moldovei, până la

Cu timpul, suprafața oraşului se extinde an de an, atât datorită dezvoltării

III. 2. EVOLUŢIA CULTURAL – ISTORICĂ A

Cine a fost o dată la Iaşi, cine a cutreierat pe străzile acestuia care

Moldovei, aflăm că “de la a doua domnie a lui Alexandru Vodă Lăpuşneanul au

III. 3. IAŞI – ORAŞUL BISERICILOR

Asemeni marilor oraşe ale lumii, județul Iaşi are particularități