Arta comunicarii in casnicie isi are secretele ei.

In timp ce, la inceput, comunicarea apropie

oamenii ca un magnet, conversatia incepe sa se deterioreze cu timpul, uneori chiar si in
faimoasa
luna
de
miere.
Fiecare se intreaba cine poarta vina, de obicei fiecare o atribuie celuilalt si rareori si-o
recunoaste pe a sa. Cand, in sfarsit, cei doi se dumiresc ca au ajuns prea departe, niciunul nu
stie cum s-o dreaga, desi nimic n-ar fi mai simplu decat s-o repare de acolo unde s-a stricat
totul.
De
la
cauza,
dupa
cum
sugereaza
kabanik.ru.
Cauza

1:

Unul

din

noi

ridicat

tonul

Daca ar fi sa credem psihologii, trebuie sa admitem ca jumatate din conflictele in familie

provin din ridicarea tonului, pentru ca nimeni nu suporta sa i se vorbeasca rastit, fara sa
demonstreze
ca
stie
si
el
sa
se
rasteasca,
mai
abitir.
Tonul ridicat creaza emotii neasteptate, emotiile genereaza isterie, isteria indignare, iar de la
indignare pana la repulsie nu mai ramane decat un pas. Exista familii unde odata ridicat tonul
nu-l
mai
coboara
nimeni
niciodata.
Ce-i de facut? Simplu: atunci cand unul si-a permis sa se rasteasca, cealalalt trebuie sa
cedeze onorabil. Solutii sunt multe. Cea mai simpla este asta: "Iti dau dreptate si-ti fac pe
plac, dar, ca sa fim chit, randul viitor pretind sa-mi cedezi tu. Daca vrei, chiar instituim o
regula:
cedam
alternativ.
Vrei?"
Daca respectivul tine la linistea familiei va vrea. Daca nu tine, n-are decat sa refuze, dar
atunci poate e mai bine sa ne lamurim mai devreme decat mai tarziu.
Cauza
2:
Cuvintele
nu
controleaza
emotiile
Emotia nu reprezinta totdeauna ceea ce doreste partenerul sa auda de la tine. Dimpotriva,
starea ta emotionala poate sa-l deranjeze. Arta bunei comunicari este modul de a nu tranti in
cuvinte intreaga ta stare emotionala, fara sa stii ce reactie va produce.
Oricat de sinceri ar fi partenerii intre ei, este ideal sa aiba doua canale de comunicare: unul
direct emotiv, cand stii ca mergi "la sigur", si altul indirect, cand stii ca trebuie sa-l iei "pe
ocolite". Arta comunicarii pe ocolite este cheia intelepciunii, atunci cand vrei sa eviti socurile
provocate
partenerului
de
eventuala
surpriza.
Ganditorul Montesquieu, in lucrarea sa "Lettres persanes", ne-a lasat urmatoarele vorbe
intelepte, care nu s-au demodat nici astazi: "Nu superi niciodata prin ce spui. Superi numai
prin
cum
o
spui".
Cauza

3:

Sunteti

mereu

in

competitie

unul

cu

altul

Competitia exista peste tot, dar, in casnicie, daca unul din soti vrea sa castige, numai el
totdeauna, va crea inevitabil o prapastie intre el si celalalt. Regula de aur spune ca sotul
castigator trebuie sa stie sa cedeze, macar din cand in cand. Daca, la nevoie, creaza artificial
o
partida
in
care
piede,
atunci
a
salvat
totul.

Dar si cel care pierde sistematic poate salva totul, acceptand amuzat pozitia de perdant.
Daca va reusi sa-si atribuie, din senin, si trofee imaginare, il poate determina pe partener sa
sesize
singur
ridicolul
unei
situatii
in
care
singur
s-a
lansat.
Tot un clasic ne-a transmis inteleapta vorba ca nimic nu vindeca mai bine trufia decat acel
succes,
care
te
arunca
in
derizoriu.
Cauza

4:

Spui

"eu",

in

loc

de

"noi"

Experienta arata ca excesul conversatiei purtate de sot pe tema ce va face "el" in profesia lui,
cum va avansa, cat va castiga, cum va triumfa, toate acestea sunt la fel de paguboase
pentru cuplu ca si excesele sotiei, cand ii explica sistematic sotului ce palarie isi cumpara
"ea", ce pantofi, ce coafura isi face, ce lentile de cotact isi comanda.
In conversatia dintre soti trebuie sa existe si ceva despre cum vom orna "noi" noua
noastralocuinta, despre cum ne vom creste copilul nostru, despre cum vom petrece vacantele
noastre si care ne sunt planurile de batrante. Asa, suntem un adevarat cuplu. Altfel, suntem
numai
colegi
de
pat.
Cauza

5:

Nu-ti

pasa

de

parerea

partenerului

Sa nu-ti pese de parerea parteneruui este unul din cele mai dureroase sageti otravite la
adresa lui. Sa fim intelesi: nu trebuie sa te supui neaparat parerii sale. Este suficiednt sa-i
arati
ca
ai
tinut
seama
de
ea.
Daca el are un punct de vedere, iar tu altul, pornesti de la al lui si te arati gata sa-l aplici. Dar,
hai sa discutam. Punctul lui de vedere, recunoscut ca excelent (asta il va umple de mandrie),
se poate aplica intr-un fel sau altul, se poate nuanta, se poate dezvolta, se poate amana,
pana cand ajungi cat mai aproape de punctul tau de vedere, pe care il va accepta bucuros,
ramanand si cu impresia ca ai acceptat propunerea lui, iar el a acceptat detaliile.
Dezastrul respingerii punctului de vedere "ab initio" nu este decat un mod de a produce
conflicte