CUM TRANSFORMI UN NU IN DA.

TEHNICI DE
NEGOCIERE CU COPILUL DE 3 ANI

Oricine a avut cel putin o singura data experienta comunicarii cu un copil de 2,5-3,5
ani stie ca pana si cele mai banale activitati cotidiene se pot transforma in cateva
secunde in cele mai mari provocari.
Astfel ca propozitii precum Nu vreau sa mananc, Nu vreau sa iesim afara, Nu
vreau sa imbrac pantalonii albastri iti pot strica nu doar momentul, ci chiar intreaga
zi, la fel si pe cea a micutului.
Impunerea cu rigiditate a propriei opinii nu este o solutie, la fel cum nu este o solutie
sa facem exclusiv ce spune ca vrea sau nu vrea copilul mic. Mai ales ca, de multe
ori, el spune ca nu vrea ceva cand, in realitate, isi doreste acel lucru.

Care este solutia?

Pentru a-l determina pe copil sa faca anumite lucruri pe care spune ca nu vrea sa le
faca, psihologul rus Anna Bikova ii sfatuieste pe parinti sa-l scoata pe micut din
context si sa recreeze lumea din jurul lui. Chiar daca suna destul de pretentios, iata
cateva exemple cum poti transpune aceasta solutie in realitatea de zi cu zi:

Nu! Nu vreau sa-mi pun pantofii!

Bine, atunci lasa-i sa sara singuri pe piciorusele tale (spus cu o intonatie jucausa).
Pantofii isi iau avant Start! Dreptul l-a depasit pe stangul si hop! sare pe piciorus!

-Nu, nu vreau sa mananc!

In regula, nu vom manca. Hai sa stam pur si simplu la masa sa vedem cum
mananca ceilalti. Uite cum pluteste cartoful (carnea, orezul etc.) in ciorba! Hai sa-l
prindem!
Si prindem cu lingura pe rand toti cartofii, carnea etc. Poti inlocui conceptul de pranz
cu o iesire la pescuit.

Nu! Nu vreau sa dorm!

Bine, nu dormi. Astazi nu vom dormi la pranz. Vom sta pe pat si vom astepta sa
vina mama (tata).
Copilul e de acord si, 5 minute mai tarziu, adoarme, deoarece, in realitate, ii este
somn, insa nu are constiinta ca doarme.

Nu! Nu vreau sa ma dezbrac!

Bine, nu te dezbraca. Nu trebuie. Culca-te imbracat. Hai sa eliberam doar burtica.
 Burtica trebuie sa se odihneasca de la nasturei si elastice. Ca sa se odihneasca
burtica, hai sa dam jos pantalonasii, fara sa te dezbraci.

Nu! Nu merg la plimbare!

In regula. Astazi nu mergem la plimbare. Mergem sa cautam o comoara! Unde e
lopatica ta? Ia-o si hai sa mergem mai repede ca sa nu o gaseasca altcineva
inaintea noastra!

Pe de alta parte, copiilor aflati la aceasta varsta nu le place deloc sa auda un refuz,
un nu la adresa lor. Atunci cand aude cuvantul nu, micutul incepe sa protesteze si
nu mai este atent la niciun argument care urmeaza dupa aceea.
Asadar, in loc sa-i spui copilului nu, ii poti spune da, urmat de explicatii. Important
este ca cel mic sa se simta acceptat si inteles, chiar daca nu ii poti satisface cererea
pe moment.

Iata cateva exemple:

Da, inteleg ca vrei sa mai stam in parc. Insa s-a facut seara si e timpul sa
mergem acasa. Sa ne gandim ce lucruri interesante vrei sa facem cand ajungem
acasa!

Da, inteleg ca vrei aceasta jucarie. Acum nu am bani la mine. Vom trece pe aici
sa o cumparam data viitoare.

Da, inteleg ca vrei sa bei laptele chiar acum. Doar ca este inca foarte foarte
fierbinte. Hai sa suflam impreuna ca sa se raceasca mai repede.

MITURI GRESITE DESPRE COPII

Copilul va fi rasfatat

Sa tii copilul in brate, sa nu-l pedepsesti, sa te joci cu el, sa-l lasi sa decida singur.
Sigur va fi un rasfatat! De fapt, copilul are nevoie de atentie si de multa afectiune.
Astfel, se simte in siguranta, relaxat, nu are motiv sa tipe, sa sparga pahare, sa
arunce cu jucarii pentru a-ti capta atentia. Pentru ca atunci cand nevoile sale afective
sunt indeplinite, starea lui de bine nu are de ce sa fie alterata.

O atitudine democratica nu este productiva

Unii parinti sunt de parere ca prea multa democratie strica, mai ales acolo unde sunt
mai mult de doi copii. Argumentul lor este ca este imposibila o solutie unanima,
atunci cand fiecare isi doreste, de fapt, altceva. Iar in acest context, parintele simte
ca trebuie sa intervina si sa-si impuna punctul de vedere. Cineva trebuie sa ia o
decizie pana la urma, nu? In acelasi timp, parintii nu prea au incredere ca
adolescentul va sti sa foloseasca cum trebuie democratia, atat acasa, cat si la
scoala.
Insa, spiritul democratiei il va ajuta pe copil sa-si dezvolte autodisciplina. Pentru ca
va invata despre egalitate, despre respect reciproc, despre responsabilitatile pe care
le avem cu totii si despre luarea unor decizii de grup.

Copilul este un profitor

Nu poti avea incredere in copil pentru ca va profita de situatie. Insa, acest

argument afecteaza profund relatia dintre parinte si copil. Parintele porneste in
aventura cresterii copilului sau cu aceasta idee negativa. Ce sansa mai are acest
parinte de a initia o relatie sanatoasa, constructiva, bazata pe incredere si respect
reciproc?

Atunci cand pedepsim aspru copilul, inevitabil acesta se va revolta, va avea un

comportament dificil. Insa, totul este generat de pedeapsa. Copilul reactioneaza la
pedeapsa, la rusinea ca l-ai luat pe sus din parc, in timp ce prietenii lui se uitau la el,
la faptul ca i-ai impus un lucru pe care el nu doreste sa-l faca in acel moment.

Dar cand suntem calmi, respectam nevoile copilului si-i oferim chiar si celui de trei
ani respect, cand ne jucam pe covor si ne lasam purtati in lumea lui imaginara, cand
ii explici, cand il pregatesti si-l anunti din timp ca veti pleca undeva, cand doarme
bine si mananca sanatos, relatia cu copilul nu ar trebui sa puna probleme.

Conflictele dintre parinti si copii nu pot fi evitate

Intr-adevar, sunt situatii care pun parintele si copilul in tabere opuse. Insa, nu vorbim
despre conflicte. Daca nu castig eu, atunci castiga copilul se gandesc foarte multi
parinti si profesori. Si, cum nu ne place sa pierdem, ne folosim de putere. Ascultarea
activa este un instrument foarte util parintilor pentru ca asa ajung la adevarata
problema care genereaza comportamentul copilului.
Pedeapsa este din Biblie

Pentru multi, Biblia este un reper si ajung sa o interpreteze dupa bunul plac. Bataia
nu e rupta din Rai. O disciplina represiva conduce, frecvent, la neascultare,
rebeliune. Copiii au obiceiul de a ignora adultul care le dicteaza sau ii obliga.

Permisivitatea este cauza tuturor relelor

Cum sa lasi copilul de capul lui, sa faca tot ce doreste? Sigur isi va neglija temele!
Poate chiar va renunta la facultate!
Iar daca sunt prea permisiv cu fata mea, la adolescenta de unde stiu ca nu va avea
probleme cu baietii?
Si, oare, nu va refuza apoi regulile?

Iata trei ganduri pe care le au toti parintii. De fapt, parintii trebuie sa fixeze niste
limite, pentru a ghida copilul. Insa, trebuie descurajat controlul parental. Copilul are
nevoie sa simta ca poate decide pentru el. Si daca parintele nu-i satisface aceasta
nevoie, copilul se va ocupa singur, dar nu va avea un rezultat pozitiv. A fi permisiv cu
copilul nu inseamna sa nu-ti mai pese de ceea ce face el si sa-l lasi de capul sau. Nu
trebuie sa debordezi de toleranta, ori sa fii prea permisiv. Trebuie sa tii cont ca si tu
ai nevoie de libertate, de independenta si sa stii ca ai sprijinul familiei. Te face sa te
simti mai puternic, dar si mai responsabil.

A fi parinte sau educator nu se invata la un curs ori dintr-o

carte

Da, o singura carte, ori un singur curs nu va revolutiona modul in care iti educi
copilul. Insa, este un punct de plecare. De fapt, nu trebuie sa aplici tot ceea ce citesti
sau auzi, ci trebuie sa fii deschis si sa-ti lasi mintea sa analizeze in timp noua
informatie. Apoi, vei vedea daca, intr-adevar, merita sau nu incercata. Un alt motiv
pentru care ar trebui sa citesti carti de parenting este acela ca iti ofera instrumente
necesare pentru a preveni din problemele despre care vorbesc multi parinti. Cartile si
cursurile contin, de cele mai multe ori, exemple concrete. Iar din solutiile dezbatute
poti beneficia si tu.
Si noi am fost crescuti asa si am ajuns bine

Iata una dintre cele mai des intalnite argumente ale parintilor care nu vor sa renunte
la disciplina prin pedepse si recompense. Este preferat in special de tatici, dar si de
familiile in care mamele care au nevoie sa detina controlul. Acesti parinti cred ca
fiecare copil are nevoie de disciplina, strictete si de un parinte care sa actioneze la
timp pentru binele copilului. Principiul care defineste cel mai bine aceasta abordare
este: Mila cand e mic, regrete cand e mare.

De fapt, lucrurile stau complet invers. Pentru ca puterea exercitata de parinte pentru
binele copilului va indeparta copilul, va descuraja orice comunicare. Daca isi stau
sa-si aduca aminte, aceiasi parinti recunosc faptul ca nici lor nu le convenea aceasta
atitudine a propriilor parinti si mai mult ii inversunau si se gandeau cum sa faca pe
viitor, pentru a nu fi prinsi.

O relatie bazata pe control exclude armonia, caldura, respectul si efortul in plus pe

care parintele trebuie sa il faca. Pentru ca este mult mai usor pentru parinte sa
controleze, sa dicteze asa cum ii convine, decat sa investeasca timp pentru a-si
asculta copilul, pentru a descoperi adevarata problema din spatele
comportamentului.

La scoala este nevoie de o disciplina riguroasa

Scoala este sinonima cu controlul profesorului asupra copilului, existenta unui orar si
rigiditatea unui plan de curs ce trebuie urmat, obsesia legata de rutina (tabla sa fie
stearsa, elevii sa fie in banci in momentul in care profesorul intra in clasa), linistea si
necesitatea ca elevii sa nu faca zgomot, seriozitatea (la scoala se lucreaza, nu se
joaca). Insa, niciunul dintre aceste elemente nu ajuta copilul sa invete si pot fi
eliminate usor. S-a dovedit ca elevii au rezultate bune atunci cand sunt stimulati de
profesor prin: respectul care li se ofera, explicatiile atent oferite pe intelesul tuturor,
empatia profesorului fata de evolutia fiecarui elev in parte, comunicarea usoara intre
profesor si elev, un cadru mai relaxat (bancile dispuse in semicerc sau fata in fata).

Un parinte adevarat trebuie sa fie autoritar, sa stabileasca

limite. Iata, insa, ADEVARATA reactie a copilului in fata
controlului parintelui
Disciplina dura, regulile pentru orice fleac, nu rezolva problemele, ci le
adancesc. Si, intr-adevar, este cea mai usoara alternativa pentru parinte, ACUM
nu necesita efort, rabdare, implicare, dorinta de a gasi o rezolvare. Privind, insa, in
perspectiva, observam ca, de fapt, parintele a generat o problema pe care
foarte greu o va controla / rezolva peste ani. Atunci, copilul sau nu ii va fi partener
 de dialog, nu va exista o comunicare. Iar parintele va primi acelasi tratament pe care
l-a oferit: va fi ignorat, repezit, tratat cu superficialitate.

Scopul, insa, nu scuza mijloacele, iar copilul isi va gasi propriile mecanisme de
adaptare: in timp, multi dintre ei se vor revolta si isi vor ignora parintii complet. Poate
vor ajunge sa foloseasca puterea cu prima ocazie: fata de fratii mai mici, fata de
colegii de scoala, iar in timp, fata de partenerul de viata si de propriii copii. Altii se vor
izola, vor deveni nesiguri pe ei si vor avea o stima de sine scazuta, vor fi obedienti,
isi vor insusi opiniile altora ca fiind ale lor, vor uita ca au o voce si vor fi exact pe
placul celor dintai iubitorii de putere.

Iata si alte mecanisme de adaptare la controlul

parental:
Violenta, agresivitate

Repulsie fata de tot ce inseamna regula, ceea ce duce la incalcarea legii

Minciuna

Fuga de acasa

Intrarea in grupuri / bande ca o forma de organizare impotriva adultilor

Depresie, neincredere in fortele proprii

Egoism

Timiditate

Obiceiul de a trisa, de a copia la scoala

Lipsa curajului de a incerca lucruri noi, provocatoare

Nevoia de a primi, constant, aprobare din partea altora

Va fi un lingusitor

Nesiguranta
 Boli psihosomatice

Boli de alimentatie: bulimie sa obezitate

Abuz de alcool, droguri

Aceste situatii sunt un exercitiu de imaginatie pentru parintii care au convingerea

ca trebuie sa fie autoritari fata de copil, sa disciplineze cu orice pret, sa includa
puterea in relatiile dintre ei si copii.

COPILUL TE MANIPULEAZA? AFLA SOLUTIA CARE NU DA GRES

Imagineaza-ti urmatoarea scena: copilul incepe sa scanceasca pentru ca vrea un

anumit lucru pe care parintele nu este dispus (din diferite motive) sa i-l ofere. Apoi,
incepe sa planga tot mai tare, iar mama sau tatal se simte manipulat de cel mic si,
atunci, face ce crede ca este mai potrivit pentru a-l dezvata pe micut de acest
comportament. Ii refuza acel lucru si, in cel mai bun caz, ii explica de ce i-l refuza
sau ii tine o lectie de educatie si comportament, iar in cel mai rau caz striga la copil
sau chiar il loveste, ca sa-l invete minte sa nu-si mai manipuleze parintii data
viitoare.
Din perspectiva acestor parinti, la varsta de 2-3 ani, copilul are toate instrumentele
pentru a-si manipula parintii cu scopul de a obtine ceea ce vrea. Am intalnit parinti
convinsi ca pana si bebelusii de 3-4 luni pot si stiu cum sa-si manipuleze parintii.

Daca si tu ai avut macar o data gandul ca fetita sau baietelul tau te

manipuleaza,acest articol este pentru tine. Pe masura ce il citesti, vei afla ce se
petrece in sufletul si in mintea copilului in timp ce tu simti ca te manipuleaza. Si poate
ca vei simti nevoia sa-ti schimbi comportamentul fata de copil.

Oare copiii mici chiar pot manipula?

Gandeste-te la un copil mic, de 2 ani. El nu a facut scoala, facultate, poate ca nici la

gradinita inca nu merge. Nu stie sa citeasca, deci nu a citit carti sau articole din ziare,
reviste sau de pe internet. Nici nu prea socializeaza cu alti copii de varsta lui si, chiar
daca o face, este putin probabil sa impartaseasca, intr-o limba numai de ei inteleasa,
idei si strategii care mai de care mai eficiente de manipulare a parintilor.

Poate ca cineva crede ca cei mici manipuleaza din instinct, ca se nasc cu aceasta
abilitate de a manipula. Asa o fi? Sau poate ca noi, adultii, suntem cei care proiectam
frustrarea noastra ca suntem manipulati asupra copilului?

Din acest punct de vedere, nu este deloc suprinzator ca acuzatiile de manipulare ale
parintilor la adresa copiilor apar si sunt cele mai intense exact la aceste varste.

Deci, copilul are o nevoie puternica de iubire si acceptare pentru a se dezvolta

armonios si pentru a-si construi o personalitate bazata pe incredere in sine.
Atunci cand simte ca parintele nu-i acorda acceptare si iubire neconditionata, copilul
nu face decat sa le ceara si o face in modul in care stie s-o faca: plange, isi
manifesta suferinta, se zbate, in unele cazuri se da cu fundul sau cu capul de
pamant sau se tavaleste pe jos.
Aici, exista 2 atitudini diferite ale parintilor:
1. Parintii scandalizati de aceste manifestari fac tot ce stiu pentru a le pune capat
imediat: ii explica celui mic, ridica tonul vocii, ii spun cum este corect sa procedeze,
isi manifesta autoritatea, il iau de acolo cu forta, il obliga sa taca sau chiar ii dau
cateva palme, eventual adaugand: macar sa stii pentru ce plangi.

2. Pe de alta parte, parintii care au rabdare si sunt atenti la nevoile copilului se

vor aseza la nivelul lui si ii vor acorda toata iubirea si acceptarea lor, nelimitate. O
imbratisare, o mangaiere, urmata de oferirea altui lucru in schimb ii vor restabili celui
mic confortul emotional si vor vindeca relatia cu parintii. De multe ori, doar cateva
minute de atentie exclusiva indreptata catre intelegerea, acceptarea si iubirea
copilului fac minuni si cel mic inceteaza sa mai manifeste acel comportament
neplacut.

Daca voi face asa, data viitoare copilul va proceda la fel, s-ar putea sa spuna
unele voci. Desigur, daca nu vei face nicio schimbare in tine! Si ma intreb daca poti
privi plansetul si tipetele copilului ca pe o nevoie a sa de a primi adevarata acceptare
si iubire neconditionata din partea ta. I-am facut toate poftele sau I-am cumparat
tot ce a vrut nu inseamna deloc ca a si simtit apropierea si acceptarea ta. Si atunci,
cu sufletul gol, care are nevoie sa fie umplut de iubirea ta neconditionata, copilul o
cere cu disperare, pentru ca e posibil ca tu sa nu fi observat manisfestarile mai
subtile ale nevoii sale pana a ajunge la disperare.
Cand se simte iubit copilul

La polul opus, un copil care are parte de mangaieri, de iubire neconditionata, de

incurajari, de intelegere si acceptare din partea parintilor nu va simti nevoia sa faca
lucruri iesite din comun pentru a atrage atentia cuiva, pentru ca el le va avea
mereu.

Esential este sa simta ca are atentia si iubirea noastra, iar asta nu se va intampla
deloc atata timp cat reactia noastra la comportamentul copilului este judecata, critica,
fortarea, obligarea. Oricat de mult si-ar iubi un parinte copilul, daca, atunci cand
deschide gura, spune doar critici si judecati de valoare, cel mic nu va simti ca este
iubit.
Revin la intrebarea de la inceput: Ce sa faci cand simti ca te manipuleaza
copilul?
In primul rand, inainte sa-i ceri celui mic sa-si schimbe comportamentul,schimba-l tu
pe al tau. Inarmeaza-te cu rabdare si, timp de 7-10 zile, lasa deoparte ideea ca cel
mic te manipuleaza, vei reveni la ea, daca vei mai dori, la finalul acestei perioade.
Timp de aproximativ o saptamana propune-ti in relatia cu copilul doar sa-l intelegi,
sa-i arati cat mai clar ca il iubesti, ca il apreciezi, ca il respecti si ca ii respecti si
nevoile si dorintele, fa-l sa se simta acceptat cu adevarat. Iar cand ii vorbesti, poate
ca ai observat deja ca, atunci cand stai asezat/a la nivelul celui mic, fara sa-i vorbesti
de sus la propriu, canalul de comunicare dintre voi este deschis pe deplin si el este
dispus sa te inteleaga, la randul lui.

De fapt, atunci cand simti ca cel mic te manipuleaza, fii prima persoana care
renunta la manipulare si nu incerca sa-l faci sa se simta jenat sau vinovat, nu-l
pedepsi nu de asta are nevoie. Copilul are nevoie de dragoste neconditionata, de a
fi acceptat si inteles. Daca esti prezent 100% langa copil, acele momente de
presupusa manipulare vor disparea.
 LECTIA PE CARE O INVATA UN COPIL ATUNCI CAND E PEDEPSIT.
CE SPUNE ALFIE KOHN, AUTORUL BESTSELLERULUI PARENTING
NECONDITIONAT

Alfie Kohn, autorul care a revolutionat metodele de educatie din intreaga lume si din
Romania, definind si promovand conceptul de parenting neconditionat, critica
sistemul de educatie bazat pe pedepse si recompense.
El scrie, intr-un articol publicat recent pe HuffingtonPost.com, ca, in ciuda cartilor si
articolelor pe care le-a publicat si care cuprind dovezi ca pedepsele sunt nu numai
ineficiente, ci si contraproductive in educatia copiilor, se pare ca sustinatorilor
acestor tactici nu le pasa ca acestea nu functioneaza. Scopul pare a fi nu sa
aduca binele pe termen lung si sa produca efecte constructive asupra valorilor
copilului si asupra actiunilor sale viitoare, ci este sa se asigure ca cel mic nu scapa
nepedepsit si este tras la raspundere.
Sa luam, spre exemplu, pedeapsa. Atunci cand facem copiii sa sufere pentru ca au
procedat urat, ii invatam o lectie? Da. Ii invatam ca persoanele cu mai multa
putere pot obliga persoanele care au mai putina putere sa faca tot ceea ce le
cer. Ii invatam ca motivele si cauzele sunt irelevante; numai comportamente
observabile conteaza. Ii invatam ca interesul propriu consecinta pentru tine,
actorul este singurul considerent relevant atunci cand decizi cum sa-ti traiesti viata:
Evita sa faci lucruri pe autoritate le displace, daca esti de parere ca ai putea fi prins,
scrie Alfie Kohn.

Autorul a ajuns la concluzia ca aceasta atitudine a parintilor care ignora argumentele

parentingului neconditionat nu este o justificare practica, ci un imperativ moral.
Puteti sublinia ca pedeapsa nu produce niciodata nimic mai mult decat o
supunere temporara (resentimente) si are niste costuri imense. Puteti explica faptul
ca alternativa este rezolvarea activa a problemelor, nu permisivitatea; opusul lui a-i
face cuiva este a lucra impreuna cu cineva, si nu a nu face nimic. Insa, vei vorbi cu
tine insuti, deoarece, pentru multe persoane, miza reala atunci cand impun ceea ce
este numit eufemistic consecinta este pedeapsa, o versiune primitiva a justitiei, a
carei premisa este Daca faci ceva rau, trebuie sa ti se faca si tie ceva rau, mai
scrie autorul american. Acesta precizeaza ca studiile dovedesc ca pedeapsa nu face
decat sa inrautateasca lucrurile.
Alfie Kohn mai spune ca oamenii au tendinta sa-si apere convingerile morale, politice
si religioase atunci cand acestea le sunt amenintate, respingand noile informatii,
ceea ce se intampla si cu noile descoperiri in domeniul educatiei.
Au copiii nevoie de competitie?
Intr-o lume a notelor, concursurilor si examenelor, numerosi parinti nici macar nu-si
pun problema ca niciun fel de concurenta nu ar trebui sa existe in sistemul de
invatamant.
Acelasi lucru este adevarat cand toata lumea de pe terenul de joaca primeste un
trofeu de multumesc pentru ca ai jucat. Competitia nu trebuie diluata! O linie groasa
trebuie desenata intre castigatori si perdanti, iar cei din urma nu trebuie sa
primeasca nimic ce ar putea semana cu un premiu. De ce? Pentru ca viata
inseamna o serie de concursuri si copiii ar trebui sa se obisnuiasca inca de pe acum
cu neplacerea de a pierde, arata Alfie Kohn modul de a gandi al acestor parinti.
El aduce dovezi ca aceste premise sunt gresite. Competitia nu este necesara
pentru a promova excelenta si deseori ii retine pe oameni din a da ce-i mai bun
din ei. Expunerea copiilor la experient neplacute sa-si juleasca nasul in esecul lor
public nu este o cale constructiva de a-i pregati pentru posibilitatea ca vor avea
parte de niste experient mai neplacute cand vor creste mai mari. Si nu sunt dovezi
care sa sugereze ca acei copii care primesc semne de recunostinta doar pentru ca
au jucat, sau de sustinere doar pentru ca au incercat, vor dezvolta asteptari
nerealiste, un sentiment ca au dreptate sau o lipsa brusca de interes pentru a face
lucrurile bine, afirma autorul american de parenting.
El spune ca i-a luat ani de zile sa inteleaga ca atitudinea parintilor care sustin ca cei
care au pierdut trebuie sa plece acasa cu mainile goale nu tine de psihologie, ci de
ideologie. Acesti parinti nu considera corect ca micutii sa treaca peste ceva prea
repede sau sa aiba sentimente pozitive legate de ei insisi fara sa castige cumva
acest drept.

COMUNICAREA CU COPILUL: 5 LUCRURI PE CARE NU TREBUIE S

LE SPUI

Iat cteva exemple de reacii frecvente ale adulilor pe care ar fi bine s le putei
evita i s le nlocuii cu alternative de exprimare mai blnde. i nu v fie fric de
eventualitatea c, dac vei fi mai puin dur, copilul se va sui n cap. Dimpotriv, cu
ct v va simi mai apropiat i mai nelegtor, cu att va avea mai mult ncredere n
dvs., va fi sincer i va avea reineri mai mari cnd s-ar pune problema s fac ceva
despre care este sigur c v displace.

Aadar, iat cinci exemple de rspunsuri nepotrivite ale prinilor care au efecte
nedorite n mintea copilailor.
Ce spune printele: E prea scump.
Ce aude copilul: Fericirea nu poate exista fr bani.
Ce se poate spune n loc: n acest magazin se vnd o
mulime de lucruri interesante, dar noi avem deja multe jucrii
acas i nu vom mai cumpra acum altele noi.

Ce spune printele: mparte cu alii jucriile tale.

Ce aude copilul: D-i jucria ta altuia.
Ce se poate spune n loc: Paul ar dori s se joace puin cu mainua
ta. Dup aceea, i-o d napoi.

Ce spune printele: Gndete-te nainte s vorbeti!

Ce aude copilul: Nu vreau s te ascult!

Ce se poate spune n loc: M bucur c ai venit s vorbeti cu

mine, dar am o rugminte la tine. Cred c acest cuvnt este
nepoliticos, aa c te rog s nu-l foloseti.

Ce spune printele: Nu-i f griji, totul va fi bine.

Ce aude copilul: Nu are sens s te superi pentru fleacuri!

Ce poi spune n loc: neleg c nu i-a fost uor.

Spune-mi cum s-a ntmplat.

Ce spune printele: De ce ai fcut asta? (Nu a venit acas la timp, i-a nedreptit
sora mai mic etc.)
Ce aude copilul: Din nou te-ai comportat greit.

Ce se poate spune n loc: Cred ca ai ntrziat deoarece te

distrai i nu voiai s mergi acas. Data viitoare, s ncerci s
ajungi la timp.
 De ce copiilor nu le place sa doarma?
Noi, parintii, adunam deseori atat de multa oboseala, incat am putea adormi in cel
mult 10 minute la orice ora din zi si din noapte. In cazul copiilor nu este deloc
asa.Care este cauza pentru care copilul nu vrea sa doarma? Psihologul american
Alan Fromm face o clasificare a motivelor pentru care copiilor nu le place sa se
culce:

1. Pentru un copil, a merge la culcare inseamna sa se desparta de anumite

ocupatii care le sunt foarte interesante sau sa paraseasca o companie placuta (cum
ar fi mama si tata pe care ii vede doar seara).

2. Copiii stiu ca adultii inca nu merg la somn si considera ca noi ne permitem

lucruri care lor nu le sunt permise.

3. Deseori se intampla ca cei mici sa nu fie suficient de obositi.

4. In unele cazuri, copiii se tem de intuneric.

5. Este posibil ca cel mic sa fi avut un vis urat si din aceasta cauza sa apara un
sentiment neplacut legat de somn.

6. Nu este exclus ca, incercand sa-l convinga pe copil sa doarma, parintii sa fi

exagerat cu diverse activitati placute, astfel incat copilul a prins o oportunitate de a
se simti rasfatat.

Recunoasteti semnele oboselii

Este foarte important sa invatam sa observam primele semne ale oboselii. Acest
lucru ne ajuta sa mutam atentia copilului si sa prevenim suprastimularea inainte de
culcare. Este foarte simplu sa faci acest lucru. Atunci cand observi unul sau mai
multe dintre urmatoarele semnale, cel mai probabil, copilul tau are nevoie de
odihna:

Capriciile, plansul fara motiv;

Copilul incepe sa se frece la ochi, sa caste;

Copiii mici incep sa-si suga degetul, buza sau o zornaitoare;

Scade concentrarea si coordonarea miscarilor in special a mainilor, copilul

poate scapa jucariile sau poate face greseali in joc;
 Miscari incetinite, letargie;

Pot aparea actiuni agresive neobisnuite: copilului arunca sau ia cu forta jucarii,
tipa, se arunca pe jos etc.;

Pot fi si stari de hiperactivitate, neobisnuite pentru copil: alergare fara sens,

sarituri, lovituri cu piciorul etc.

De indata ce observi aparitia acestor semnale in comportamentul copilului, vei sti

deja ca e timpul sa-i distragi atentia spre procesul de culcare.

PREGATIREA DE CULCARE

Pregatirea de culcare e un moment foarte potrivit pentru intarirea legaturii

emoionale dintre parinte si copil. Acest proces trebuie sa fie placut pentru
amandoi. Ii puteti citi copilului dintr-o carte sau ii puteti canta un cantec de leagan.
De asemenea, ii puteti face un masaj usor, vorbindu-i cu o voce joasa, calma.

In cazul copiilor foarte emotionali si mobili, pentru a-i directiona atentia catre procesul
de culcare, folositi expresii scurte si simple precum E ora de culcare. Poate ca
va trebui sa repetati acest lucru de mai multe ori, dar faceti-o calm, pe un ton neutru.
Este foarte important ca, in acest moment, sa nu ridicati vocea.

Oferiti-i copilului o jucarie pentru vise frumoase, cum ar fi o jucarie de plus.

Spuneti-i micutului ca aceasta jucarie il va ajuta sa aiba vise frumoase. Atunci cand
plecat in vreo calatorie, luati si aceasta jucrie pentru a pastra aceleasi sentimente
pozitive asociate cu somnul, indiferent de locul in care doarme.

Permite-i copilului sa participe activ la pregatirea de culcare: alegeti impreuna

povestea pe care urmeaza s-o asculte, pijamaua sau cantecul de leagan. De
asemenea, pentru a pregati copilul de culcare, poti folosi diferite ritualuri de culcare.

Ritualuri de culcare

Deseori, copiilor le poate fi destul de greu sa se rupa de jocurile preferate sau de la

un program de la televizor in momentul in care parintii incep sa le spuna ca e tarziu
si ca ar trebui sa se culce. Prin urmare, puteti crea unele ritualuri de somn. Pe de o
parte, acestea linistesc sistemul nervos al copilului, iar pe de alta parte fac ca
procesul de culcare sa fie cat mai placut. Aceste jocuri linitite si activitati linistite ar
trebui desfasurate zilnic, daca e posibil la aceeasi ora si sa nu dureze mai mult de 30
de minute.
 Este important sa alegeti un joc linistit, pentru a evita suprastimularea copilului. De
exemplu, pentru un sugar ritualul ar putea fi reprezentat de unul si acelasi cantec
de leagan in fiecare seara.
Pentru copiii de la 1 la 3 ani, puteti alege un joc special in cadrul caruia ii spuneti
o poezioara sau o povestire scurta despre un personaj si care sa se incheie cu
luarea in brate a copilului. Apoi, puteti aduna impreuna jucariile, spunandu-i cuvinte
de apreciere legate de faptul ca strange jucariile si se pregateste de culcare.
Daca aveti copii mai mari, cel mai potrivit ar fi sa cititi impreuna o carte sau sa
aveti o discutie calma inainte de somn. Puteti sa-i povestiti o istorioara inventata,
lasandu-l si pe el sa-si imagineze continuarea.
Sau ii puteti povesti despre un loc deosebit care ii este deja cunoscut, spre exemplu,
o poienita sau o padure. Descrieti locul lent, cu o voce calma si linistita. Rugati-l pe
copil sa inchida ochii si sa-si imagineze tot ce-i povestiti. Spuneti-i despre animale
blande, oameni buni si intelepti. Pe masura ce va creste, copilul va vrea sa continue
el povestirea. Asemenea ritualuri trebuie mentinute si in timpul plecarilor de acasa.

O alta varianta de ritual o reprezinta jocurile cu apa. Apa are un efect pozitiv asupra
starii emotionale a copiilor, datorita senzatiilor placute pe care le resimte la atingerea
cu apa. Multi parinti au observat cum copiii se linistesc si inceteaza sa mai faca
mofturi atunci cand intra in contact cu apa. Sunetul apei care curge are un efect
linistitor, iar jocurile cu apa il ajuta pe micut sa scape de tensiunile emotionale.

CAND SA SPUI NU? INVATA-L PE COPIL SA APRECIEZE

CEEA CE ARE

In cartea sa Cand sa spunem NU copiilor, autorul Robert Langis vorbeste de

respectarea a trei reguli didactice eficiente pentru ca un copil sa invete deprinderea
de a aprecia. Iata mai jos care sunt acestea:

1. Copilul nu trebuie sa creada niciodata ca lui i se cuvine totul este nevoie sa

comunicam copilului faptul ca el nu va primi de fiecare data tot ceea ce isi doreste,
ca nu vom spune DA fiecarei cerinte a lui. Datoria noastra de parinti este de a
dezvata copilul sa mai creada ca noi vom raspunde afirmativ tuturor cerintelor.

2. Trebuie sa il invatam pe copil valoarea lucrurilor de la noi copilul va invata

valoarea lucrurilor, iar pentru a realiza acest obiectiv putem sa apelam la diferite
 strategii, cum ar fi: sa ii explicam faptul ca, pentru a obtine ceva, este nevoie si de
putin efort; sa il punem sa indeplineasca anumite sarcini si treburi prin casa pentru
a vedea ce inseamna munca; sa avem discutii despre faptul ca, pentru a cumpara
ceva, este nevoie de bani, iar pentru a avea bani este nevoie sa muncim pentru a ii
castiga; sa ii comunicam ca alti copii nu sunt la fel de norocosi, ca nu au unde sa
locuiasca sau ce sa manance; sa ii invatam de mici sa ofere din lucrurile lor pentru
alti copii defavorizati, ii putem lua cu noi sa vada cu propriii ochi ce inseamna sa nu
ai anumite lucruri; sa le vorbim de importanta caminului si a casei in care locuiesc,
pentru a constientiza acest lucru etc.

3. Copilul trebuie sa fie convins ca suntem capabili sa spunem nu altfel va

considera ca nu suntem fermi si hotarati in ceea ce spunem, iar el va continua sa
creada ca totul i se cuvine. Pentru a ne putea invata copilul si pentru a il putea
convinge de acest lucru este nevoie sa credem ca suntem noi insine capabili de
acest lucru, ca stim de ce anume ii spunem NU, iar copilul va intelege ca, atunci
cand parintii spun acest lucru, nu exista cale de intoarcere. Nu este nevoie sa
devenim niste parinti supusi, gata sa faca orice doreste copilul, deoarece ii vom face
o defavoare acestuia pe termen lung. Noi suntem adultii, copilul este nevoit sa
inteleaga ca atunci cand are o dorinta neadecvata va fi spre binele lui sa il refuzam.
Consecventa si perseverenta noastra va da roade, iar copilul va observa ca are de-a
face cu parinti care stiu ce isi doresc, care nu spun un lucru si fac altul, care sunt
calmi si fermi in exprimarea si aplicarea regulilor.

Cu cat aplicam mai devreme aceste strategii, cu atat mai usor ne va fi sa ii

facem pe copii sa inteleaga si sa aprecieze lucrurile pe care le facem pentru
ei si pentru buna lor dezvoltare.
Cand copilul este deja adolescent va fi mai greu de schimbat aceasta mentalitate,
dar este esentiala pentru buna functionare a familiei.
 Autorul conchide intr-un mod foarte elocvent discutia despre acest subiect: Copilul
care stie sa aprecieze este fericit.
Doresti sa afli mai multe din cartea Cand sa spunem NU copiilor de Robert
Langis? Iata de unde o poti comanda:

NE LAUDAM SAU NU COPIII? 8 REGULI PENTRU O LAUDA

CONSTRUCTIVA

De regula, cand vine vorba de laudarea copiilor, parintii, bunicii si educatorii se

pozitioneaza clar fie pro laude fie total impotriva lor.
Generatia tinerilor parinti de astazi este formata din numeroase persoane care au
suferit mai degraba din cauza educatiei bazate pe pedepse. Din acest motiv,
numerosi tineri parinti aleg sa-si laude copiii si, uneori, exagereaza in acest sens.
Pe de alta parte, sunt si parinti care, dorind sa aplice un parenting neconditionat,
resping total ideea de laude si chiar aprecieri.
Se pare ca adevarul este undeva la mijloc. Specialistii spun ca micutii trebuie
incurajati, iar laudele dauneaza educatiei copilului atunci cand sunt formulate gresit.
Din contra, daca sunt spuse corect, tinand cont de anumite reguli, laudele sunt
benefice, devenind niste laude constructive.

Specialistul in parenting si coach-ul Angela Nutu a vorbit despre acest subiect marti,
4 martie, in cadrul evenimentului Smart Parents, organizat de site-ul de parenting
Smart & Happy Child.
Iat 8 reguli pe care le-a prezentat Angela Nutu si de care sa tineti cont atunci
cand va laudati copilul pentru a-i spune o lauda constructiva:

1. Acordati o apreciere specifica: mentionati la ce moment va referiti, cand a

avut loc, in ce context, ce persoane au mai fost implicate, evitand exprimarile
generale.
2. Lauda trebuie sa fie descriptiva. Asadar, trebuie sa spunem ce apreciem la
comportamentul copilului, nu la persoana lui. De exemplu, Mi-a placut astazi cand ai
facut X.

3. Aprecierea trebuie acordata la momentul cand se intampla actiunea,

astfel incat copilul sa faca legatura intre situatia respectiva si reactia parintelui.

4. Fiti sinceri cand acordati laude. Aprecierile trebuie sa fie sincere, in caz
contrar copiii vor simti ca ceea ce faceti nu este decat sa aplicati o strategie, a
precizat Angela Nutu.

5. Apreciati, pe cat posibil, procesul, nu rezultatul. In acest fel, il vom stimula

pe copil sa doreasca mai mult, sa vrea sa obtina mai mult.

6. Concentrati-va pe proces, nu pe persoana. Daca este nevoie sa intervenim

sa corectam ceva, trebuie sa corectam procesul, nu persoana.

7. Niciodata nu laudati sau nu certati un copil prin comparatie cu alt

copil. Singura comparatie permisa este cu propriile sale performante.

8. Nu exagerati cu laudele! Daca acordam laude pentru lucruri foarte simple,

acestea isi pierd valoarea, spune specialistul in parenting. i, intotdeauna, lauda
trebuie ajustata contextului.