FOLCLORULARHIVA VIE A POPOARELOR

Folclorul romnesc reprezinta totalitatea creatiilor culturii spirituale

romnesti. Sintagma se refera la productiile etniilor vorbitoare de limba
romna n toate dialectele ei (majoritar dacoromn, dar si aromn,
meglenoromn si istroromn), semnalate n interiorul granitelor
romnesti. Urmarind firul istoriei, folclorul din Romnilor include si
creasiile atribuite etniilor premergatoare populatiei romnesti (traco-
daci si presupusii proto-romni, n situasia n care nu exista izvoare
istorice care sa ateste o populatie la nord de Dunare n Evul mediu
timpuriu, pna n mileniul doi al erei creatine). Folclorul ajunge sa fie
divizat chiar si n functie de sate sau comune. Acest sistem de
diviziuni, aparent exagerat, evidentiaza multitudinea de obiceiuri,
traditii, datini, care, nsumate, releva identitatea romnilor, existenta
lor straveche.

Etimologia cuvntului engl. Folk- popor si

lore- stiinta , ntelepciune , deci ntelepciunea poporului.

Desi interesul pentru cultura poporului exista dintotdeauna, ornduirea

informatiilor ntr-un sistem de conventii, clasificarea lor si studierea n
mod stiintific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a
secolului XIX. folclorul pe teritoriul Romniei a fost mpartit n
numeroase zone folclorice, n functie de regiuni, vai ale rurilor mai
importante, judete sau subregiuni ale unui judet. Folclorul ajunge sa fie
divizat chiar si n functie de sate sau comune. Acest sistem de
diviziuni, aparent exagerat, evidentiaza multitudinea de obiceiuri,
traditii, datini, care, nsumate, releva identitatea romnilor, existenta
lor straveche.

Principalele zone folclorice romnesti sunt urmatoarele: Crisana, Banat,

Tara Motilor, Tara Oasului, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia,
Arges, Tinutul Mehedinti, zona Harghitei, care sunt n continuare
subdivizate n zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de
particularitate n privinta productiilor folclorice.

Arta populara constituie una din componentele esentiale a lazii cu

zestre a neamului. Ea reprezinta un element preponderent de
admiratie a creatorilor populari care de-a lungul secolelor au realizat
valori patrimoniale inestimabile contribuind la imbogatirea tezaurului
folcloric universal.
Arta populara romaneasca face parte din istoria neamului nostru,
este un document veridic scris intr-un limbaj propriu de catre creatorii
anonimi de-a lungul anilor. Ea face legatura intre om si natura,
reprezentand in intregul ei unitatea intrinseca pe intreg spatiul
romanesc a caracteristicilor si stilului propriu specific romanesc.

George Calinescu constata ca patru mituri sunt nutrite din ce in ce

mai mult in mediile literare,tinzand a deveni pilonii unei traditii
autohtone.
Cele 4 mituri consemnate de marele critic literar sunt:
1.Traian si Dochia-mitul etnogenezei romanesti,
Povesatea spune ca Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care
s-a indragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui
Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlau, impreuna cu
oile sale. Ea este ajutata sa se ascunda de urmaritor, de Maica
Domnului, care o transforma impreuna cu turma sa in stanci.

O alta varianta a mitului povesteste ca Dochia avea un fiu pe nume

Dragobete, care s-a casatorit impotriva vointei mamei sale cu o fata
frumoasa.

Ca o soacra rautacioasa, Baba Dochia i-a dat norei sale, intr-o zi rece
de iarna, un ghem de lana neagra spunandu-i sa se duca la rau cu el si
sa-l spele si nu se intoarca pana cand nu face lana alba.

Saraca fata a spalat lana pana cand mainile i-au sangerat, dar lana tot
neagra a ramas. Miscat de suferinta fetei, Isus i s-a aratat acesteia si i-
a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Mare a fost
mirarea fetei cand a vazut ca lana spalata cu apa in care a pus floarea
s-a albit.

Fericita ca a reusit sa treaca cu bine peste aceasta incercare grea, la

care o supusese soacra-sa, Baba Dochia, fata s-a intors acasa.
Acasa fata nu a fost primita bine, din potriva, soacra auzind povestea a
acuzat-o pe fata ca are un iubit, pe Martisor. Asa-i spusese fata
barbatului care a ajutat-o, nerecunoscandu-l pe Isus.

Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre

munte, convinsa ca primavara venise deja, doar vazuse floarea rosie,
semn ca zapada s-a dezghetat si ca primavara a venit. Urcand
muntele, Baba Dochia s-a incalzit si-a tot scos rand pe rand cele 12
cojoace pe care le purta, pana a ramas fara nici unul. Dar vremea
capricioasa s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe
atat de urat se facuse acum. Incepuse sa ninga si sa inghete totul in
jur.

Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform

legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele
Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.

Traditia romanesca spune ca primele noua zile ale lunii martie sunt
considerate-babesi ca fiecare dintre noi in aceasta perioada trebuie sa
isi aleaga o baba, o zi si in functie de cum va fi ziua aleasa frumoasa
sau urata, cu noroc sau cu ghinion , asa va fi tot anul .
2.Miorita simbolizand existenta pastorala a poporului
roman.
3.Mesterul Manole-mitul estetic,indicand conceptia noastra
despre creatie,care e rod al suferintei.
4.Zburatorul care e mit erotic,personalizarea invaziei
instinctului puberal.
Potrivit credintei populare, instalarea sentimentului erotic la tinerele
fete ajunse n pragul feminitatii ar fi legata de o fiinta supranaturala
denumita Zburator care, n imaginatia mitologica, are aspectul unui
tnar frumos, dar care este o faptura malefica, pentru ca provoaca
zbucium si suferinta.

Costumul popular romanesc reprezinta vesnicia si individualitatea

unei etnii.
Costumul popular este o combinatie a traditiilor locale, a asezarii
geografice, a climei, precum si a posibilitatilor economice. El reprezinta
o emblema de recunoastere, o marca a identitatii etnice, un document
cu certa valoare istorica si artistica. Materia prima folosita pentru
confectionarea costumelor populare o constituia lana, canepa, inul sau
bumbacul. Culoarea de fond, in general alba, indica o traditie pastrata
de la daci.

Portul barbatesc era format din camasa si pantaloni (confectionati

vara din in sau canepa si iarna din postav), chimir, caciula (sau clop) si
opinci. Chimirul era decorat de cele mai multe ori cu margele colorate
ce reprezentau diverse modele populare (figuri geometrice, flori,
frunze).
Portul femeiesc cuprindea opinci, poale albe, camasa, zadie, cojoc,
naframa, intr-o cromatica mai vie decat la barbati (perdominand albul
si rosul) si cu ornamente bogate si exuberante.

Una dintre che mai raspandite podoabe femeiesti era "latitarul", o

bentita ingusta din tesut ornat cu margele mici, colorate, purtata la
gat. Aceasta piesa se armoniza si complecta costumul popular
femeiesc.

Costumul popular romanesc este format din:

ciupag care este facut din panza tesuta. La maneci are prinsa cibca
facuta cu carligul din macrameu
alb. Pe piept si la maneci sunt cusute flori cu acul, de diferite culori
camasa este facuta din panza tesuta. La poale (jos) are prinsa cibca
facuta cu carligul din
macrameu alb si cususte flori de diferite culori cu acul
fustcul vine in fata peste camasa. Este facut din lana tesuta si prinsi
pe el fluturi
opregul vine in spate peste camasa. Este facut din lana tesuta si
prinsi pe el fluturi
brul este facut din lana tesuta. Cu el se incinge mijlocul (culori rosu,
albastru, alb, portocaliu,
verde)
cojocul este facut din piei de oaie. Pe margini sunt cusute flori de
diferite culori cu acul
crpa este facut din matase, iar pe margini are ciucuri lungi. La
fetele tinere carpa este inlocuita de somot.
Somotul este facut din catifea si impodobit cu margele.
stitele vin puse la maini. Sunt facute din lana si impodobite cu
margele.
La gat se poarta part facuta din margele de diferite culori insirate
pe ata.
De asemenea, se mai poarta salba din bani de argint si margele.