Ministerul Educaiei i Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea Tehnic a Moldovei

Facultatea de Inginerie i Management n Electronic i

Telecomunicaii

Catedra Sisteme i Reele de Comunicaii Optoelectronice

REFERAT
La disciplina: Etica profesional

Tema: Relaiile dintre prini i adolesceni

A efectuat st. gr. IMTC-131: Bogaciuc

Nicolai

A verificat profesorul:
Simion Dan
 Chiinu 2014

Introducere
Adolescenta este perioada de trecere de la copilarie la viata
de adult. Daca prima inseamna dependenta de parinti
concomitent cu o importanta relativ scazuta a afirmarii de sine, ca
individ dotat cu trasaturi unice, cea de-a doua presupune o
functionare autonoma si o identitate de sine bine conturata.
Inevitabil, adolescenta aduce cu sine o pendulare intre aceste
doua poluri, adica o pendulare intre nevoile de dependenta, de
apartine si de identificare cu ceilalti si nevoile de autonomie si
afirmare de sine. Sa le luam pe rand.

Autonomizarea adolescentilor
La aceasta varsta are loc desprinderea psihologica a
copilului, devenit aproape adult, de parintii sai. Nevoia de
independenta, de autonomie il impinge pe adolescent sa isi caute
forme de exprimare aflate in opozitie cu normele parentale. Freud,
intrebat de o mama cum sa se fie o mama buna, a spus oricum
ati face, nu e bine. Ceea ce a vrut Freud sa spuna a fost ca
indiferent de modul in care se comporta parintii, copiii vor avea
oricum nevoie sa se dezica de ei la un moment dat, gasindu-le
neajunsuri si vini. Multi parinti se culpabilizeaza pentru
numeroasele certuri si neintelegeri cu copiii lor adolescenti,
considerandu-se incapabili si nepriceputi in a administra aceasta
relatie. In realitate, aceasta relatie, parinte-adolescent, este prin
definitie, as spune, impovarata de frictiuni, rebeliuni, explozii
emotionale, reprosuri si invinuiri reciproce. Despinderea de
trupul parintilor nu poate fi decat dureroasa, indiferent cum ar fi
parintii. Sau nu?

Daniel Offer a facut in 1969 un studiu bazat pe interviuri cu

73 de adolescenti si parintii lor. Offer era de parere ca prea multe
dintre concluziile despre adolescenti sunt bazate pe cazuri
extreme si, in mod deliberat, a ales pentru studiul sau adolescenti
care nu erau considerati ca fiind o problema pentru parintii lor si
pentru comunitatea in care traiau. Au fost efectuate 6 interviuri
3
cu fiecare subiect, timp de trei ani, s-au administrat teste
proiective si alte teste. Concluziile au fost urmatoarele:
neintelegerile cu parintii au atins un maximum in clasele a 7-a si
a 8-a de scoala dar, chiar si atunci, aceste neintelegeri nu erau
grave. 88% din baieti au considerat ca modul in care sunt
disciplinati de parinti este unul corect si au fost inregistrate doar
cateva plangeri mai serioase despre parinti (dintre care disciplina
aplicata arbitrar a fost cea mai frecventa). Cei mai multi parinti
erau multumiti de comportamentul copiilor lor. In timp ce numarul
maxim de rebeliuni in randul acestor adolescenti s-a inregistrat in
jurul varstei de 12-13 ani, cele mai multe discutii contradictorii
despre coafura si haine in jurul varstei de 13-14 ani, iar cele
despre masina in jurul varstei de 16 ani (care este, in Statele
Unite, varsta legata pentru sofat), Offer a ajuns la concluzia ca,
per ansamblu, cei mai multi dintre adolescenti impartasesc
aceleasi valori ca si parintii lor. El a concluzionat ca nu se poate
vorbi de un conflict intre generatii.

Douvan si Anderson au facut si ei un studiu extensiv asupra

adolescentilor, in 1966, si au concluzionat ca patru sunt aspectele
relatiei parinte-adolescent care favorizeaza autonomia
adolescentilor. Acestea sunt: a) interesul si implicarea parintilor;
b) intensitatea emotionala a interactiunilor din cadrul familiei; c)
gradul si natura comportamentului in cadrul familiei si d) natura
autoritatii parentale. Eu ai considerat ca un adolescent are cele
mai multe sanse sa atinga un oarecare grad de autonomie in
conditiile in care: parintii manifesta un grad moderat de interes
sincer pentru copiii lor; relatiile din interiorul familiei nu sunt nici
reci, nici intense; parintii permit o anumita cantitate de conflicte
(ascultandu-si copiii cand acestia isi explica punctul lor de
vedere); adolescentii participa in procesul de luare a deciziilor.
Cercetatorii au descoperit deasemenea ca fetele fac progrese mai
constante decat baietii in obtinerea independentei. In schimb
baietii sunt mai critici cu parintii.

G. H. Elder a facut un studiu, in 1962, legat tot de relatia

parinti-adolescenti. El a cerut unui numar de peste 7000 de
adolescenti sa aprecieze comportamentul parintilor lor. La
intrebarea despre corectitudine, cele mai pozitive aprecieri au fost

4
cele cele acordate parintilor considerati ca fiind democratici (care
invita adolescentul sa participe la discutii, dar deciziile final sunt
luate de parinti) sau egalitari (parintii si adolescentii iau decizii
impreuna). Cea mai scazuta apreciere au primit-o parintii
autoritari (care nu se consulta deloc cu adolescentii). Abordarea
democratica pare deasemenea sa contribuie la cresterea
increderii in sine si a independentei, intrucat da copiilor sansa de
a participa la luarea deciziilor si astfel sa castige experienta in a
lua decizii pe cont propriu fara a lipsi insa adolescentul de un
anumit grad de indrumare si control. Totusi, cercetatorii ii
sfatuiesc pe parintii care folosesc abordarea democratica in
relatiile cu copiii lor, sa nu-si exprime afectiunea intr-un mod prea
puternic, astfel incat relatia sa nu fie nici prea rece si distanta,
nici prea intensa si coplesitoare. Si asta pentru ca adolescentii
care provin din familii prea apropiate si excesiv de incarcate
afectiv se vor simti impovarati de aceste legaturi familiale atunci
cand va veni vremea sa treaca de la dependenta la independenta.

Din cele spuse anterior s-ar putea deduce, la o lectura

rapida, ca adolescentul isi doreste in mod categoric si permanent
independenta fata de parinti, iar comportamentul sau este in
permanenta in acord cu aceasta nevoie. Nimic mai fals. In
realitate, adolescenta se caracterizeaza printr-o mare fluctuatie si
inconstanta a nevoilor resimtite de tanar, prin numeroase
ambivalente si porniri contradictorii. Perioade caracterizate prin
rebeliuni mai mult sau mai putin fatise pot fi urmate de perioade
regresive, in care adolescentul inca se mai joaca cu jucarii, are
cereri specifice unui copil si cauta asigurarea si protectia
parintilor. Probabil aceasta variabilitate deosebita in nevoi si
comportamente este ceea ce confuzeaza cei mai multi parinti,
care nu mai stiu cum sa se poarte si cum sa raspunda acestor
manifestari. Nu in ultimul rand, chiar parintii contribuie uneori la
aceasta confuzie, ei insisi raportandu-se in mod variabil la
adolescenti, tratandu-i uneori ca pe copii, iar alteori ca pe adulti.

Dar despre ce fel de autonomie vorbim? Au fost descrise trei

tipuri de autonomie: morala, comportamentala si emotionala.
Autonomia morala inseamna a fi capabil sa distingi, pe cont
propriu, deosebirea dintre bine si rau. Autonomia

5
comportamentala inseamna a lua decizii pe cont propriu si a face
ceea ce doresti, indiferent daca parintii sunt de acord sau nu, iar
autonomia emotionala inseamna a fi suficient siesi, din punct de
vedere emotional, a nu te mai raporta la ceea ce asteapta parintii
de la tine, a nu mai cauta suportul si aprobarea lor si a cauta
surse de satisfactie interpersonala in afara familiei, prin legaturi
cu prietenii si/sau partenerul de viata. Probabil ca cele trei tipuri
de autonomii nu apar simultan, autonomia comportamentala fiind
probabil ceva mai usor si mai rapid de obtinut decat autonomia
emotionala, dar in lipsa unor studii sistematice in acest sens e
dificial de precizat.

Apropos de autonomia comportamentala si emotionala,

exista o butada care spune ca a fi copil inseamna sa faci ceea ce
spun parintii, a fi adolescent inseamna sa faci exact invers decat
spun parintii, iar a fi adult inseamna sa faci ceea ce vrei, chiar
daca parintii sunt de acord. Acest, chiar daca parintii sunt de
acord face trimitere tocmai la lipsa de reactivitate a adultulului
devenit independent din punct de vedere emotional, care nu mai
are nevoie nici sa se supuna dar nici sa se opuna punctelor de
vedere parentale.

Pentru a complica parca lucrurile si mai mult, tendinta

globala a tanarului de a se autonomiza in raport cu parintii este
contrabalansa de o tendinta spre conformism la nivel micro-
grupului social de care apartine. Societatea per ansamblu il
intereseaza mai putin, fiind uneori perceputa ca o extensie a
parintilor, impartasind aceleasi sistem de valori, dar grupul de
prieteni, de aceeasi varsta, capata o importanta deosebita si
pentru a apartine acestui grup, adolescentul este uneori dispus sa
faca mari concesii chiar sistemului propriu de valori si interese.
Este ca si cum, in trecererea de la dependenta de parinti, la
independenta, adolescentul are nevoie de ceea ce psihanalistii
numesc obiect tranzitional, adica de ceva sau cineva care sa nu
fie intocmai ca parintii dar sa suplineasca o parte din functiile
acestora inainte de a renunta definitiv la orice forma de
dependenta. Inlocuirea alientei cu parintii cu cea a grupului de
aceeasi varsta este o sursa de conflict in relatia cu parintii,
acestia neaceeptand cel mai adesea pierderea statutului lor si

6
stricarea educatiei propriilor copii de catre derbedeii din
cartier.

Afirmarea de sine ca individ unic

In paralel cu nevoia de autonomizare si strans legata de
aceasta, adolescentul e mai dornic ca oricand sa isi afirme propra
personalitate, sa se afirme ca individ cu trasaturi, abilitati si
potentiale unice, care il deosebesc atat de parinti, cat si de restul
indivizilor.

Erik Erikson, descriind cele opt stagii de dezvoltare

psihosociala, atribuie perioadei de adolescenta (12-18 ani) nevoia
rezolvarii conflictului dintre identitate si confuzia de rol. Erikson
are in vedere faptul ca individul, trecand in aceasta perioada
printr-o varietate mai mare decat oricand de situatii si
interactionand cu un numar tot mai mare de persoane, are nevoie
sa isi pastreze un anumit sentiment de stabilitate in raport cu
sine. Capacitatile cognitive ale adolescentului devenind apropiate
de cele ale adultului, capabil de a intelege notiuni si relatii
abstracte, ii permit acestuia accesul la o cantitate enorma de
informatii. Viata sociala a adolescentului devine si ea mult mai
complexa decat anterior astfel incat, per asnsamblu,
adolescentului i se prezinta, teoretic, o infinitate de modele
umane din care poate alege. In acest context, adolescentul isi
pune mai mult decat oricand intrebarea cine sunt eu? sau cum
si prin ce ma deosebesc de ceilalti?. In plus, sexualizarea
fiziologica intensa din aceasta perioada, insosita de o
psihosexualizarea corespunzatoare, pune probleme legate de rolul
sexual jucat in plan social. Nu in ultimul rand, apropierea
finalizarii studiile secundare, ca si presiunea sociala si parentala,
obliga adolescentul sa isi exprime unele optiuni profesionale. Iata
asadar o multitudine de planuri in care adolescentul este
confruntat cu problema unor alegeri, in conformitate atat cu
dorintele si nevoile sale, cat si cu totalitatea si varietatea
constrangerilor sociale. Deseori, aceste alegeri nu se fac in mod
definitiv, ci mai degraba printr-o serie de incercari, de renuntari si
reveniri etc.
7
 Aceasta cautare de sine, deloc liniara si progresiva, este
insotite de repercursiuni in plan afectiv si al relatiilor cu parintii.
Perioadele euforice, de entuziasm pentru o noua relatie
amoroasa, o noua carte, un nou profesor sau un nou obiect de
studiu interesant, alterneaza cu perioadele de dezinteres, lipsa de
activitate, iritare, spleen existential, egocentrism, depresie etc.
Binenteles ca si relatiile cu parintii au de suferit datorita acestei
variabilitati: uneori doreste sa fie tratat ca un adult, barbat sau
femeie, ca un om care stie ce vrea, avand clar definite valorile
(pentru care e dipus sa se certe ingrozitor atunci cand ii sunt puse
sub semnul indoielii) si scopurile sale in viata (chiar daca tata
zice ca o sa mor de foame cu pictura, eu ma fac pictor!), iar
alteori cere parintilor, direct sau indirect, sa l ndrume si sa i
mprumute din valorile lor. Parintii sunt deseori derutati de
variabiliatea optiunilor profesionale (anul trecut vroiai sa dai la
medicina, anul asta vrei sa te faci actor!) ca si de dificultatea
intelegerii motivelor care stau la baza acestor optiuni (motive
care, de altfel, nici adolescentului nu ii sunt clare).

Interventia parintilor in viata sexuala a

adolescentilor
Sub aspectul atitudinii adolescenilor n ceea ce privete
intervenia parinilor n viaa lor sexuala, raspunsurile la
afirmaia: Sexualitatea nu-i privete pe prini, au fost:

De acord: 78% dintre biei si 67% dintre fete;

mpotriva: 19% dintre baieti si 29% dintre fete.

Copilul care vorbea ntruna i punea o mie de ntrebari pe

minut i-a redus vocabularul acum la expresii monosilabice de
genul: nu tiu, poate, am uitat, ha?, nu, aha, cine_
eu? etc. n afara de acestea, aparatul de recepie nu mai
nregistreaza dect mormaieli, mrieli, bombaneli i tnguieli, iar
puntea de comunicare a disparut, prinii i adolescenii par a
vorbi doua limbi diferite.

8
 Muli dintre prini provin din familii n care nu li s-au oferit
dect puine informaii (sau nici una) despre schimbarile fizice din
adolescena, despre principiile privind ntlnirile de prietenie cu
persoanele de sex opus, sau despre cum sa faca fata presiunii
anturajului.

De fapt, majoritatea parinilor de azi provin din generaia

care a spus da la toate i le vine greu sa-i nvee copiii sa
spuna nu. Aceti parini considera ca ar fi ipocrii daca ar
proceda astfel, aa ca evita subiectul sau transmit mesaje
derutante.

Implicarea prinilor, comunicarea i, mai presus de toate,

dragostea, au o influena pozitiva fantastica asupra deciziilor
adolescenilor cu privire la relaii i sex. n educaia sexuala a
adolescenilor, abloanele sunt ineficiente pentru ca nu in de
profilul personalitii adolescentului factor critic pentru o
dezvoltare sexuala sanatoasa. Se ntmpla des ca parinii care se
neleg cu copii lor, care comunica, sa afle brusc ca fata lor are
o viaa amoroasa despre care nu tiau nimic. Lucru de multe ori
greu de admis: dreptul la intimidate i nevoia crescuta de
intimidate a adolescentului faa de acest aspect al vieii lui.

Nu este obligatoriu ca adolescenti sa abordeze subiectul

vieii lor sexuale cu parinii. Parinii nu vorbesc n general despre
viaa lor sexuala cu copii lor fiecare cu gradina sa secreta. i
asta pentru ca este mai uor sa se vorbesca despre probleme
generale dect despre problemele intime. exista parini care
accepta ca fiul sau fiica lor sa aiba o poveste amoroasa i sexuala,
cu condiia sa fie informai despre tot ce se ntmpla. Exista
mame care procura pilula pentru fetele lor nainte ca aceasta sa fi
pomenit de ea. Uneori, fetele reacioneaza violent la aceast
imixtiune n viaa lor intima, pentru ca se simt umilite si suporta
greu ca mama lor sa le priveasca astfel sexualitatea. Unele, din
provocari sau ciuda, nu vor folosi aceasta contracepie forata,
ceea ce poate sa duca la mari riscuri.

Unii parini sunt linitii de o relaie amoroasa regulate a

copilului lor: el sau ea nu va face prostii, el sau ea i organizeaza
viaa ca sa nvee bine i sa fie ndragostita. Alii sunt preocupai
9
de instalarea ntr-o viaa de cuplu, chiar n casa lor, cnd exista
perspectiva unor ani de studii.

Chiar daca parinii neleg atitudinea adolescentului lor, au

puin nostalgia acelui timp cnd copilaul lor le era complice
i.... uor de mnuit; cnd i admira gratuit i fara condiii. Acum
prinii nu mai sunt eroi i parerea lor poate fi discutata, criticata,
ba chiar ignorata.

Prin opoziia lui, adolescentul simte ca exista. Gsindu-i

propriul loc, devine el nsui, deci neaparat diferit de parinii sai.
Aceasta etapa de afirmare de sine se face mai mult sau mai puin
lent, n funcie de personalitatea fiecaruia i de familia de care
ncearca adolescentul sa se demarce. Uneori, ruptura se
limiteaza la o simpla distanare, alteori, la un adevarat razboi
deschis: piercing, tatuaje, par vopsit, certuri, mici delicte, orice
lucru care sa exprime revolta i sa-l faca remarcat, unic.

Unii parini, prea autoritari sau dimpotriva prea protectori, nu

faciliteaza deloc lucrurile. Intervenind prea mult in viata copilului
lor, ii provoaca o lipsa de ncredere, care va sta la originea
dificultilor relaionare.

Muli adolesceni refuza sa semene cu parini lor sau sa

devina ca ei. Prea multa angoasa! spun ei. Nu se jeneaza ca sa
remarce ca, la patruzeci de ani, parinii sunt scoi din circuit sau
depii, incapabili sa faca sport, sa asculte adevarata muzica sau
sa fie mai sensibili la cauzele importante.

Aceti parini sunt plesnii peste faa de entuziasmul i

cautarea absolutului al adolescentului; i dau seama ca idealurile
lor s-au tocit odata cu trecerea timpului. Ei observa ca parini sunt
mai puin antrenai n pasiune i lucruri uuratice, prea dominai
de constrngeri i teama (de boala, moarte, de a pierde ceea ce
au). Au nvat sa cntareasca lucrurile, sa vada reversul
medaliei, sa gndeasca nainte de a aciona, sa le fie teama de
dorinele lor. Unii aduli i dau seama atunci ca au fost infideli lor
nii. Astfel, ntre cele doua generaii se pot instala amaraciune,
agresivitate sau distana.

10
 Unii parini refuza sa admit ca odorul lor a crescut nu ca sa-l
scie i ca sa abuzeze de puterea lor, ci ca sa ncetineasca
trecerea timpului personificata de copilul lor. Cu ct l vor trata
ca pe un copila imatur, cu att timpul va ramne pe loc i ei se
vor simi tineri. Alti prini constata intelectual ca adolescentul lor
devine un adult, dar nu-l neleg din punct de vedere emoional.
Accepta nevoia lui de autonomie, dar in acelai timp sufera
pentru ca se simt respini, apar reprouri de tipul: Dupa tot ce
am facut pentru tine!

Relaiile n familie se complica odata cu apariia, mai mult

sau mai puin oficiala, a primelor ndragostiri. Prinii viseaza sa
regaseasca nepasarea i atitudinea uuratica a adolescentului...
Iar atunci cnd adolescentul lor ncepe sa se ntlneasca cu o
fata, retraiesc n felul lor acele emoii trecute. n consecina, fara
sa-i dea seama, pot sa fie in competiie cu el i sa pozeze ca
rival. Nu ca sa o seduca pe prietena n locul fiului, (evident nu e
ceva sexual), dar tatal ar putea sa faca o reflecie asupra felului in
care fiul sau abordeaza aventurile sau sa faca o remarca
ofensatoare despre lipsa lui de experiena. Nici mama nu va
ramne mai prejos: o va gasi pe iubita vulgara, tearsa, prost
crescuta...din aceasta cauza, din cauza nostalgiei persistente,
unele reacii par excese sau de neneles.

Cnd un adolescent vrea sa zboare cu propriile sale aripi,

prinii nu se pot abine sa nu se ingrijoreze. Capcanele de care
se tem, uneori pe buna dreptate, nu lipsesc deloc: frecventarea
unor persoane nepotrivite, alcoolul, tutunul, drogul, sexualitatea,
violenta...

Atitudinile prinilor i implicaiile lor in dezvoltarea sex-

rolurilor sunt diverse, dar deloc lipsite de importana. Potrivit
cercetarilor facute (Psihologia vietii de cuplu, p.155, 2002) au fost
identificate patru tipuri de atitudini parentale n legatura cu
nceperea vieii sexuale la adolescenii liceeni, i anume:

- dezaprobare (79% n cazul fetelor i 30% n cazul

baieilor);

- aprobare (11% n cazul fetelor i 39% n cazul baieilor);

11
 - susinere (10% n cazul fetelor i 11% n cazul baieilor);

- ignorare (0% n cazul fetelor i 20% n cazul baieilor).

Aceste atitudini au rol de bariere psihologice i sociale pe

care familia le interpune ntre tentaia de a-i ncepe viaa
sexuala, n cretere la adolesceni, i autoreglarea responsabila,
matura a comportamentului sexual al acestora.

Cuprins:
Introducere.................................................................................... 3

Autonomizarea adolescenilor....................................................3-6

Afirmarea de sine ca individ unic...............................................6-7

Interventia prinilor n viaa sexuala a adolescenilor.............7-10

12