Alecu Vacarescu- Oglinda-comentariu

Oglinda cnd i-ar arta

ntreaga frumuseea ta,
Atunci i tu, ca mine
Te-ai nchina la tine.

N-ar fi mijloc s te priveti

Asemenea dup cum eti
i idolatrie
S nu-i aduci tu ie.

Ochii n ea cnd i-i arunci

D tot s-ntunec atunci
i d te i arat
Iar nu adevrat.

D-aceea nu da crezmnt
Oglinzii ce cu sczmnt
i face nlciune
i tot minciuni i spune.

Ci ct eti s tii, d vei,

Da crezmnt ochilor miei,
Fiindc nu te-nal
Nici fac vreo greeal.

n ei te cat s te vezi
ntocma p ct luminezi
i d-ntr-a lor vedere
Vezi ct ai putere.

Crede-i sracii cnd i spun

C numai ie s supun
i c le eti din fire
A lor dumnezeire.

Lirica erotica a lui Alecu Vacarescu este plina de gingasie si uneori de emotie adevarata. In poezia
Oglinda cand ti-ar arata poetul ilustreaza tema frumusetii ideale a iubitei, apeland la motivul oglinzii, des
intalnit in literatura manierista. Acesta e strans legat de cunoastere, deoarece oglinda este instrumentul
iluminarii, ea are functia de a reflecta o realitate, de a dezvalui un adevar. Oglinda are menirea aici de a
reda frumusetea imposibil de tagaduit a iubitei: Oglinda cand ti-ar arata I "intreaga frumusetea ta, I
Atunci si tu, ca mine, I le-ai Inchina la tine. II N-ar li mijloc sa te privesti I Asemenea dupa cum esti I Si

idololatrie I Sa nu-ti aduci tu tie". in viziunea poetului insa, conceptul de frumusete are dimensiuni mai
profunde. Pe langa stralucirea chipului, femeia trebuie sa intruchipeze calitati ce apartin inefabilului. De
aceea, in urmatoarele doua strofe el va sublinia neputinta oglinzii, obiect al universului material,
impersonal, de a reda adevarata imagine a frumusetii, in esenta sa spirituala, imateriala:
Ochii in ea cand ti-i arunci

Da tot sa-ntuneca atunci

Si da te si arata I Iar nu adevarata.

D-aceea nu da crezamant

Oglinzii, ce cu scazamant

Iti face insalaciune

Si lot minciuni iti spune".

Introducand motivul ochilor, poetul va face trecerea de la planul impersonal al reflectarii frumusetii in
oglinda reala, la cel subiectiv. Metaforic, ochii pot acoperi notiunile de frumusete, lumina, lume, univers,
viata, dar sunt si un simbol al sufletului si al cunoasterii. Ei sunt o oglinda menita sa reflecte chipul
celuilalt:

Ci cata esti sa stii, da vei,

Da crezamant ochilor miei,

Fiindca nu te-nsala

Nici fac vreo gresala.

In ei te cata sa te vezi

Intocmai pa cat luminezi

Si d-intr-a lor vedere

Vezi cata ai putere".

Asadar, singura oglinda pasiunii - metafora a ochilor eului inamorat - poate recunoaste si reflecta
frumusetea si farmecul iubitei.

Este remarcabila, in aceste versuri, voalarea sentimentelor. Alecu Vacarescu a abandonat lirismul patetic
(lamentatiile, marturisirea zgomotoasa a dragostei, elogiul frumusetii feminine explicit formulat in texT)
si, cu multa inteligenta si iscusinta, a transformat declaratiile curtenitoare in concetto, procedeu specific
literaturii manieriste. Prin acest mijloc expresia poetica apare puternic incifrata, facand apel la
perspicacitatea cititorului, la deprinderea acestuia de a dezlega" astfel de enigme. Poetul a gasit, asadar,
o modalitate indirecta de a-si marturisi sentimentele, folosind motivul ochilor, adevarata zona de iradiere
sentimentala, de comunicare a starii de extaz. Iubirea este recognoscibila, in aceasta poezie, prin privire.
Iubita este marea absenta a liricii lui Alecu. Plasmuire a imaginarului poetic, femeia este o faptura lipsita
de identitate materiala, singura forma de intrupare a ei fiind privirea: Ochii in ea cand ti-i arunci".

Alecu Vacarescu prelungeste si in aceste versuri spiritul trubadurilor, prin asumarea rolului de rob al
fiintei iubite. Eul indragostit se afla intr-o stare de sclavie erotica, supunandu-se pe veci unei fapturi ce
poarta atributele divinitatii: Crede-i saracii cand iti spun I Ca numai tie sa supun I Si ca le esti din fire IA
lor dumnezeire".

Poezia Oglinda cand ti-ar arata isi trage esenta din atmosfera liricii erotice cultivata in epoca, depasindu-i
insa granitele. Prin realizarea de concetto si prin utilizarea formelor rafinate si complicate de exprimare a
sentimentelor, poezia se apropie de creatiile manieriste.

Aprecieri critice

"Desi porneste din atmosfera liricii anacreontice, cultivandu-i in parte temele si procedeele,
traiectoria lui Alecu Vacarescu incalca zone diverse ale poeziei. Prin fabricare de concetti" si
gustul pentru redundante stilistice, se apropie de manierism. Vibratia acuta a sensibilitatii si setea
puritatii inaccesibile il situeaza alaturi de preromantici. De fapt, personalitatea literara ii ramane
nedecisa, captata intre limitele de gust ale unei epoci care-si cauta ea insasi fizionomia, nestiind
incotro sa-si fixeze privirile."

(Paul Cornea - Originile romantismului romanesc, Editura Minerva, Bucuresti, 1972, p. 142)

Oglinda, cea mai savanta dintre compunerile lui Alecu Vacarescu, exprima pe o cale mai ocolita
nasterea obiectului erotic. Femeia este o divinitate facuta, iar nu nascuta. Este creatia pura a
subiectului. Ea apare prin pasiunea si vointa omului indragostit. in stil galant, Alecu traduce
aceste idei grave prin fabula oglinzii care, in recea ei obiectivitate, imputineaza frumusetea
femeii. Numai oglinda pasiunii nu face vreo greseala."

(Eugen Simion - Diminea[a poetilor. Eseu despre inceputurile poeziei romane. Editura Univers
Enciclopedic, Bucuresti,1998, pp. 26-27) (M. L. B.)