INTEGRAREA ECONOMICA SI GLOBALIZAREA

loading...

INTEGRAREA ECONOMICA SI GLOBALIZAREA

Activitatea economica este marcata in timp de schimbari, care acum au

devenit mai numeroase, mai ample, mai profunde. Dintre acestea s-a impus
atentiei, prin dimensiuni si consecinte, internationalizarea procesul prin care
actiunile sau actele economice, productia si piata, altadata locale sau zonale,
nationale, depasesc tot mai mult spatiile nationale si devin internationale,
expresia participariiunitatilor economice din tari diferite.

Aceasta tendinta, existenta totusi de multa vreme, s-a accentuat odata cu

formarea si dezvoltarea pietei mondiale. Ea este ilustrata in mod deosebit de:

- cresterea ponderei comertului exterior in produsul intern brut al tarilor

lumii;

- extinderea fara precedent a inventiilor externe;

- cresterea vertigioasa a tranzactiilor pe piata schimburilor valutare.

Integrarea economica

Iesirea activitatii economice dincolo de cadrul local si de frontierele

nationale a inceput prin contractile dintre unitatile economice apartinand
diferitelor tari. Nivelul dezvoltarii, starea transporturilor si comunicatiilor au
facut ca fenomenul internationalizarii sa se manifeste mai intai intre tari vecine,
din aceeasi zona. Ulterior, aceasta s-a extins pe o arie geografica din ce in ce
mai mare, astfel incat in present s-a mondializat. Fenomenul internationalizarii
economice nu a cuprins insa toate tarile si zonele lumii in aceeasi masura. Daca
avem in vedere modul de manifestare si intensitatea fenomenului, in cadrul
internationalizarii distingem doua fenomene fundamentale:

a) integrarea economica - ansamblul proceselor prin care cele doua sau

mai multe tari realizeaza un spatiu economic comun mai efficient sub anumite
aspecte sau in ansamblul sau;
 b) globalizarea economiei - procesul prin care actele economice,
economia devin expresia participarii la un system de relatii care au loc la scara
mondiala (globala).

Vecinatatea statelor faciliteaza internationalizarea economiei; granitele

commune si apropierea reprezinta factori importanti in acest sens. Dar, pe langa
acestia, mai trebuie sa existe si interese economice si politice commune sau
convergente pentru ca internationalizarea sa ajunga la parametrii de astazi.

Cand dezvoltarea economiilor unor tari din aceeasi zona geografica si a

relatiilor dintre ele a atins un nivel ridicat si un anumit grad de complexitate, au
aparut si interese economice si politice commune sau convergente, legate de
adancirea colaborarii si cooperarii dintre ele pe plan economic, social, cultural,
politic. Intr-un asemenea context istoric favorabil s-au creeat numeroase forme
de integrare, diferentiate dupa intensitatea pe care o au. Astfel, integrarea poate
impica intreaga economie sau anumite segmente alea acesteia si doar sub unele
aspecte. In primul caz se spune ca integrarea este globala, iar in cel de al doilea,
ca este sectoriala sau pe anumite produse.

Cu cat numarul statelor participante la integrare se mareste cu cat

intensitatea integrarii creste, cu atat se contureaza mai mult necesitatea unor
strucuri organizatorice si juridice permanente, inzestrate de statele respective cu
autoritatea corespunzatoare aducerii la indeplinire a colaborarii si cooperarii
specific procesului de integrare. Uneori, in formele foarete avansate de
integrare, structurile de acest gen li se confera un character supranational; ca
urmare, ele devin autonome in raport cu statele participante, acstea din urma
renuntand in mod deliberat la exercitarea unor atributii ce le reveneau ca state
independente, spre a realize performante economice superioare celor de pana
atunci. In aceasta forma integrarea este interstatala.

Uniunea Belgiano-Luxemburgheza (UEBL), formeaza in 1921 intre Belgia

si Luxemburg, a fost in realitate o uniune vamala cu moneda comuna (francul
belgian), fara taxe vamale in interior, cu tariff extern comun si politica
comerciala unitara. Dupa Al Doilea Razboi mondial, ca urmare a unor idei ce
dateaza inca din 1932, s-a realizat Uniunea Vamala Belgia-Olanda-Luxemburg,
carea avea ca obiectiv adancirea integrarii, astfel incat sa se constituie o uniune
economica. Aceasta a intrat in functiune la 1 ianuarie 1948, asigurand libertatea
totala a comertului prin suprimarea taxelor vamale si restrictiilor cantitative,
instituirea unui tariff vamal extern comun fata de celelalte tari. Procesul
integrationist al celor trei tari atinge o noua treapta la 3 februarie 1958, prin
semnarea tratatului de constituire a Uniunii Economice Benelux, intrat in viguare
in 1960. In cadrul acestei zone s-a avansat foarte mult in coordonarea politicilor
economice, sociale si financiare, promovarea unei politici commune in
raporturile cu tarile terte, spre a asigura libera circulatie a marfurilor,
persoanelor si capitalului. Dupa aderarea acestor tari la Piata Comuna
(europeana), Uniunea Economica Benelux a continuat sa functioneze atat timp
cat a fost necesara.

Integrarea si structurile sale s-au format intr-un context general

complex, insotit de contraoverse si dispute pentru ca:

- prin continutul lor, afecteaza raporul de interese existent in momentul

integrarii intre agentii economici rezidenti, modifica perspectivele lor in mod
diferit, plaseaza competitorii din fiecare tara pe o noua grila de start fata de
aceste perspective, adduce cu sine problema renuntarii la anumite ale
independentei tarilor, iar in cele din urma, aproape la toate;

- sunt insotite de renuntari, costuri si avantaje aproape imposibil de

distribuit in mod echitabil pentru toate tarile participante la integrare;

- orientarile si practicile generatoare de eficienta in spatiul tarilor

integrate au reflexe discriminatorii in relatiile cu celelalte tari, genereaza
avantaje unilaterale.

Integrarea, in general, si cea interstatala, in special, au un efect

multiplicator asupra eficientei in spatial tarilor member si asigura totodata cele
mai bune conditii pentru stabilirea si integritatea lor, ceea ce face ca acestea sa
prezinte interes pentru tot mai multe tari. Perfectionarea pe parcurs, remedierea
unor dificultati, concilierea unor interese si eforturi, in masura in care au loc, pot
spori atractivitatea integrarii ca mod de realizare a economiei contemporane.

Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) a fost creeata prin acordul

de la Stockholm la 19 noiembrie 1959, semnat apoi in capitalele tarilor
participante: Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Danemarca, Austria si
Portugalia. Aintrat in viguare la 15 aprilie 1960. In martie 1961, la AELS se
asociaza Finlanda, care devine membra deplina in 1963, iar in 1969 adera si
Islanda. Dupa intrarea Marii Britanii si Danemarcei, in 1973, in Comunitatea
Economica Europeana se diminueaza numarul tarilor member ale AELS; in
1986 intra in CEE si Portugalia, iar in 1995 au mai intrat Austria, Finlanda si
Suedia,in AELS ramanand si mai putini membrii. Intre timp insa, in
1990, a aderat Liechtenstein. Este apreciata ca o zona de comert liber, care
nu a ajuns la stadiul de uniune vamala pentru ca nu a aprobat tariful exterior
comun (unic) fata de tarile terte. Este condusa de consiliul statelor member, care
poate lua decizii numai cu unanimitate de voturi.

Printr-un acord incheiat de AELS cu Comunitatea Economica Europeana in

mai 1987 se creeaza o zona de comert liber de dimensiuni mult mai mari,
denumita Spatiul Economic European (SEE). Dup ace in 1994 s-a
semnat Maastrichtacordul de constituire a Uniunii Europene, SEE isi largeste
obiectivele in directia constituirii unei piete commune in stare sa asigure libera
circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului.

Integrarea economica dintre state poate lua diferite forme. Dupa gradul
de integrare, se disting:

a) zonele de comert liber, in care taxele vamale si restrictiile cantitative

in cadrul schimburilor dintre tarile member ale zonei sunt suprimate, dar
politicile externe ale fiecarui stat fata de celelalte tari raman libere. Asociatia
Europeana a Liberului Schimb a fost mult timp o asemenea zona;

b) uniunile vamale, care sunt zone de comert liber ce si-au armonizat

legislatiile vamale nationale si au adoptat un tariff vamal comun fata de tarile
terte. Comunitatea Economica Europeana a fost o uniune vamala;

c) pietele commune, care sunt de fapt uniuni vamale care asigura in

interior libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalurilor.
Comunitatea Economica Europeana nu este considerate pe deplin o piata
comuna pentru ca nu asigura in totalitate libertatea de circulatie a capitalurilor,
acestea fiind supuse controlului autoritatilor nationale;

d) uniunile economice, care sunt piete commune ce realizeaza in plus

armonizarea politicilor economice nationale atat pe ansamblu, cat si sectorial
(energetic, monetar, agrar, industrial, social etc.). Politica agricola comuna
(PAC) a Comunitatii Economice Europene este un exemplu de politica
sectoriala armonizata. Uniunea monetara, adica armonizarea politicilor monetare
si utilizarea unei monede commune (unice), apare ca o conditie a unei uniuni
economice;

e) intergarea economica totala, care este considerate a avea cel mai

inalt grad, caracterizat prin unificarea politicilor economice de ansamblu,
sectoriale si structurale sub conducerea unor autoritati supranationale;

f) integrarea politica si sociala, ce completeaza integrarea economica

totala prin crearea de institutii (structuri) commune, care preiau din
competentele statelor participante, avand atributii tot mai ample in domeniile
sociale si politice.

Efectul cresterii eficientei economice in procesul integrarii este insotit si

de alte fenomene, precum: intensificarea concurentei in interiorul noilor piete
marite, cresterea puterii de negociere a gruparilor integrationiste, transformarile
structurale pentru a atenua diferentele dintre zonele spatiului integrat, care devin
acum mai vizibile etc.

North American Trade Agreement (NAFTA) este o alta zona de liber schimb,
create in 1988 printr-un accord intre Statele Unite ale Americii si Canada, care
s-a extins prin aderarea Mexicului in 1993. Este deschisa aderarii si altot state.

Asociatia Latino-Americana de Dezvoltare si Integrare (ALADI) are si ea

statut de zona de liber schimb, dar evolueaza in directia pietei commune. A
rezultat din transformarea Asociatiei Latino-Americane a Liberului Schimb
(ALALC), ce fusese constituita in 1960 de catre Argentina, Bolivia, Brazilia,
Chile, Columbia, Ecuador, Mexic, Paraguay, Peru, Uruguay si Venezuela.
ALADI este formata din aceleasi tari prin acordul semnat la 12 august 1980
la Montevideo(unde isi are si sediul), care a intrat in viguare in 1981. Este
deschisa si aderarii altor tari din zona. Are ca obiectiv integrarea prin
dezvoltarea cooperarii, specializarea tarilor member si incurajarea schimburilor
dintre ele. Integrarea urmeaza sa se realizeze gradual, pornind de la faptul ca
tarile member au niveluri de dezvoltare diferite. Argentina, Brazilia si Mexic
sunt cele mai dezvoltate; gruparea urmatoare este formata din Columbia, Chile,
Peru, Uruguay, Vene-zuela si are un nivel mai scazut, iar la urma se situeaza
Paraguay, Bolivia si Ecuador. In procesul integrarii, diferentele dintre tari
urmeaza sa se atenueze. Are o structura organizatorica si juridical proprie
(Consiliul Ministrilor Afacerilor Externe, Conferinta pentru Evaluare si
Convergenta, Comitetul Reprezentantilor ca organ politic). A realizat
armonizarea regimului exporturilor si importurilor, circulatiei capitalurilor,
bunurilor si serviciilor provenite din tarile member, ceea ce practice inseamna
un mare pas spre adoptarea unui tariff exterior comun fata de terti.

Uniunea Vamala a Statelor Africii Centrale (UDEAC) a fost fondata in 1964

intre Congo, Gabon, Republica Africa Centrala, Camerun si Ciad. Este o piata
comuna, cu o moneda comuna -francul C.F.A.- si o banca centrala comuna
denumita Banca Statelor Africii Centale. In 1968, Ciadul s-a restrans din
UDEAC, iar Guineea Ecuatoriala a aderat la uniune in decembrie 1983.

Uniunea Europeana
 Este cea mai avansata forma de integrare. Isi are originea intr-o ide
lansata dupa Primul Razboi Mondial, in 1924, potrivit careia o Europa divizata
genereaza conflicte, ide care s-a revigorat dupa Al Doilea Razboi Mondial si a
capatat contur real.

Constituirea sa a avut loc prin Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie

1957 si a intrat in viguare la 1 ianuarie 1958. Statele semnatare au fost: Belgia,
Franta, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Ulterior au mai aderat: Marea
Britanie, Danemarca si Irlanda (la 1 ianuarie 1973), Grecia (la 1 ianuarie 1981),
Spania si Portugalia (la 1 ianuarie 1986), Austria, Finlanda si Suedia (la 1
ianuarie 1995). Are character interstatal. De asemenea, are character
deschis; un numar de tari sunt in curs de aderare, iar altele, printer care
si Romania, au inceput tratativele in acest sens.

Formarea Uniunii Europene a fost fovorizata de:

Existenta unui mod de viata relative asemanator, avand la baza

acelasi tip de civilizatie la majoritatea tarilor europene;

Efectele pozitive intrevazute de initiatori au fost percepute si

apreciate bine la majoritatea populatiei tarilor interesate de
realizarea integrarii, iar apoi confirmate in decursul functionarii;

Existenta unei vointe politice foarte puternice dedicate

integrarii;

Experienta si confirmarea posibilitatii unei integrari avansate

oferite de existenta, inca din 1951, a Comunitatii Carbunelui si
Otelului (CECO), ce urmarea crearea unei piete commune pentru
cele doua produse.

La constituire, principalul obiectiv prevazut in Tratatul de la Roma a

fost crearea, pana la sfarsitul anului 1992, a unei piete commune in cadrul
careia sa se realizeze libera circulatie a bunurilor si serviciilor, capitalurilor si
persoaneler. Tratatul de la Roma a fost actualizat in 1986 printr-un acord
cunoscut sub denumirea de "Actul unic", ce deschidea noi perspective pentru
Piata Comuna care se crease deja. In acest sens, obiectivul devenea uniunea
economica si monetara.In aprilie 1989, la Maastricht, in Olanda, Comunitatea
Economica Europeana devine Uniunea Europeana, printr-un tratat care-l
inlocuieste pe cel de la Roma, iar obiectivul economic principal devine crearea
uniunii monetare, prin adoptarea unei monede unice si a unor cursuri fixe in
interior. Ca urmare, in 1998 s-au nominalizat cele unsprezece tar ice participa la
uniunea economica si monetara, ele indeplinind trei criterii fundamentale cu
privire la deficitul bugetar, datoria publica si inflatie, care trebuie sa se situeze in
anumite limite, s-a adoptat moneda unica denumita euro, care a devenit efectiva
in 2001, si s-a creat Banca Europeana, menita sa realizeze politica monetara
corespunzatoare deciziilor luate.

Pe parcurs, structurile orgnizatorice si juridice au evoluat spre o retea

institutionala adecvata procesului integrarii.Uniunea Europeana are structuri
organizatorice, economie si politice proprii, cu anumite caracteristici
supranationale. Institutiile Uniunii Europene sunt:

- Consiliul European - cea mai inalta autoritate, in care tarile member

sunt reprezentate la cel mai inalt nivel (sefi de state si guverne). Stabileste
obiectivele politice cele mai importante;

- Consiliul European de Ministri - principala institutie cu putere de

decizie. Adopta decizii cu unanimitate de voturi sau, in functie de situatie, cu
majoritate calificata sau majoritate simpla. Fiecare tara are un numar de voturi
proportional cu potentialul economic si demographic;

- Comisia Europeana este institutia executiva, care are obligatia de a

reprezenta exclusive interesele comunitare. Pune in aplicare deciziile,
controleaza respectarea legislatiei comunitare;

- Parlamentul European este format din membri alesi prin vot direct
de cetatenii statelor Uniunii. Are competente largi, printer care: aproba
acordiurile internationale ale Uniunii Europene, controleaza bugetul comunitar,
urmareste aplicarea politicilor comunitare.

Dupa 1997, Uniunea Europeana evolueaza mai evident si in directia

integrarii sociale, prin plasarea in prim-plan a preocuparilor privind dezvoltarea
problemei locurilor de munca, promovarea drepturilor cetatenilor tarilor
member, asigurarea libertatii de miscare si securitatii lor. Totodata, Uniunea
Europeana respecta identitatea statelor member, guvernate pe principii
democratice, precum si drepturile fundamentale ale omului.

Drumul parcurs pana acum este marcat de numeroase intamplari, care

demonstreaza ca modelul de integrare ales este viabil, iar consecventa si
creativitatea celor care l-au pus in aplicare i-au asigurat succesul. Revelatoare
sunt superioritatea modelului comunitar fata de modelul AELS (ceea ce l-a facut
acceptat de mai multe state foste member de AELS), progresele evidente
realizate de economiile tarilor comunitare, concretizate in diminuarea costurilor
si cresterea nivelului general al eficientei, supletea mijloacelor folosite pentru
atingerea obiectivelor.

In perspective, Uniunea Europeana vizeaza nu numai realizarea

obiectivelor decise in ultimii ani, ci si extinderea sa spre estul Europei.
Treisprezece tari si-au depus candidature pentru intrarea in Uniunea
Europeana: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica
Ceha, Romania, Slovacia, Malta, Cipru si Slovenia. Dintre acestea, 11 au fost
admise, iar Bulgaria si Romania urmeaza programul prevazut pentru
2007. Premisele extinderii au fost create prin deschideri si acordari incheiate de
Uniunea Europeana cu tarile din aceasta zona inainte si dupa 1990. In acest
context se inscrie si acordul cu Romania, intrat in viguare la 1 ianuarie 1995 si
care prevede eliminarea restrictiilor cantitative si tarifele la fluxurile de marfuri
dintre tara noastra si Uniunea Europeana (in ambele sensuri), potrivit unui
calendar convenit, liberalizarea graduala a circulatiei serviciilor, capitalului si
persoanelor, armonizarea legislatiei romanesti cu cea comunitara etc.

Pentru Romania, ca si pentru celelalte tari candidate la intrarea in

Uniunea Europeana, principalele conditii care trebuie satisfacute se refera la:

- asigurarea stabilitatii institutiilor care genereaza nuna functionare a

democratiei, suprematia legii, drepturile omului si respectful fata de minoritati;

- incorporarea in propria legislatie si aplicarea sistemului de norme

comunitare - decizii, directive si regulamente - adoptate pana in momentul
aderarii;

- recunoasterea obiectivelor stabilite pentru realizarea uniunii economice

si monetare si promovarea actiunilor necesare in directia indeplinirii lor;

- existenta unei economi de piata functionale, capabile sa faca fata

presiunilor concurentiale din cadrul pietei interne unice, fapt ce implica
atingerea unui grad de dezvoltare apropiat de cel al tarilor member ale UE.

Atat pentru pregatirea negocierilor, cat si pentru incadrarea deplina in

exigentele aderarii, fortele politice din Romania au adoptat in acest an "Strategia
nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu", in care se
precizeaza:

"Obiectivul fundamental al acestui proiect il constituie crearea unei

economi de piata functionale, compatibile cu principiile, normale, mecanismele,
institutiile si politicile Uniunii Europene. Convergenta conturata in acest sens
se intemeiaza pe evaluarea resurselor si posibilitatilor, a contextului intern si
international. Ea raspunde dublului imperative al incheierii tranzitiei la
economia de piata in Romania si al pregatirii aderarii sale la Uniunea
Europeana, pentru a folosi sansa istorica oferita de decizia Consiliului Uniunii
Europene de la Helsinki din decembrie 1999, de a deschide negocierile de
aderarecu Romania."

Globalizarea economiei

Procesul prin care economia ca activitate devine expresia participarii la

un system de relatii a unitatilor economice s-a globalizat, cuprinzand in present
toate economiile nationale, Acest process, denumit globalizare a economiei, s-a
accelerat in mod deosebit dupa 1985, o data cu prabusirea comunismului, si este
adesea perceput ca expresie a modernizarii si viitorului bazat pe tehnologii de
varf, capitaluri si locuri de munca bine calificate. Multe guverne sunt acum
preocupate sa adopte strategi prin care economiile lor sa se inscrie in procesul
modernizarii prin intermediul globalizarii. Aceasta preocupare are
uneori un character radical, dar a inceput sa fie si puternic contestata.

Globalizarea sau mondializarea este pentru anumiti analisti procesul

prin care productia si schimbul se elibereaza de constrangerile impuse de
frontiere si de distante, pietele se mondializeaza, natiunile dispar, iar reglarea se
realizeaza de catre instante mondiale. Globalizarea pune capat
internationalizarii, care este un process similar sub aspect tehnico-economic, dar
care are loc in contextual recunoasterii, pertinentei frontierelor nationale si
controlului asupra circulatiei marfurilor, oamenilor si capitalurilor.

Factorii cei mai importanti care au actionat in favoarea globalizarii

sunt:

- inlaturarea reglementarilor care obstructionau investitiilor

transnationale;

- diminuarea evidenta a costului transporturilor si telecomunicatiilor,

dezvoltarea si modernizarea acestora;

- liberalizarea mai ampla a pietelor de capital locale si internationale.

Asemenea deschiderii au usurat investitiile societatilor comerciale acolo

unde ele doreau si gaseau cele mai mici costuri si riscuri, dar au contribuit in
mod essential si la generalizarea sau globalizarea concurentei.
 Globalizarea economiei este un termen care releva o dubla realitate:

Internationalizarea pietelor de bunuri si de factori de productie;

Aparitia si inmultirea firmelor, indeosebi industriale, ce isi

desfasoara activitatea simultan la scara mondiala, etaleaza
strategii globale de productie pe baza diviziunii internationale a
muncii, comercializeaza la standarde si cu marci mondiale, isi
lanseaza produsele simultan pe mai multe piete,prin integrarea
aportului firmelor specializate in marketing, creatie, publicitate,
expertise contabile si financiare etc.

Din punct de vedere economic, scopul globalizarii il constituie

profitul si mentinerea in activitate a firmelor in conditiile in care cresc
foarte mult cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, durata de viata a
produselor se diminueaza simtitor, a devenit necesara o retea densa de
parteneri, exigentele de calitate sunt foarte mari si viteza de reactie la
semnalele pietei se mareste.

Prin globalizare se capteaza numeroasele avantaje ce decurg din

diferentele ce exista intre economiile tarilor lumii,acestea constituind de
fapt sursa profiturilor.

In cautarea si pastrarea acestor avantaje s-a dezvoltat mobilitatea

geografica a intreprinderilor - delocalizarea (mutarea) lor sau a filiarelor lor si
pregatirea posibilitatii de a fi prezente in orice punct geografic sau economic al
planetei in functie de avantajele care apar (calificarea sau lipsa de calificare a
fortei de munca, distanta sau apropiere, salarii scazute sau mai differentiate,
facilitatile de comunicare etc.). Forta de munca este si ea asociata intreprinderii
nomade, si, ca urmare, isi pierde in mare masura stabilitatea domiciliului si
speranta la un mediu social, la un univers de relatii delimitat prin apropierea
geografica.

Se considera ca globalizarea economica va fi formal incheiata cand

bunurile si serviciile, capitalul si muca vor circula pe deplin liber,iar guvernele
si autoritatile locale din orice tara vor trata in mod egal toate firmele, fara
deosebire de nationalitate sau origine. Cu alte cuvinte, globalizarea se va incheia
cand diferentele dintre economiile tarilorlumii vor ajunge la o asemenea situatie
incat nu vor mai fi generatoare de avantaje suficiente pentru a intretine procesul
in cautarea de profit. O asemenea situatie este inca foarte indepartata, iar
globalizarea va continua si, probabil, se va intensifica.

Un rol deosebit in acest sens il au firmele multinationale si

transnationale, al caror capital si are originea in mai multe tari si care actioneaza
concomitant in diferite tari. Cea mai mare parte a acestor firme provin din tarile
dezvoltate (SUA, Uniunea Europeana si Japonia). Ele pot contribui la
dezvoltarea economiilor in care actioneaza, in special in aportul de capital,
cresterea productiei si distribuirea unor venituri (salarii, impozite si taxe). Exista
insa si aspecte negative: investitiile si obiectul activitatii lor nu corespund
neaparat nevoilor tarilor in care actioneaza, aportul in tehnologii
avansate este foarte limitat pentru ca cele mai complexe sunt rezervate tarilor de
provenienta, pot sa nu mareasca productia, dar ii inlocuiesc pe producatorii
locali, pot constitui obstacole economice si politice pentru tarile in care
actioneaza.

Asemenea argumente pro si contra sunt retinute si in sarcina globalizarii

economiei, iar in ultimi ani se observa cresterea evidenta a opozitiei fata de
actiunile promovate de Organizatia Mondiala a Comertului si Organizatia pentru
Cooperare si Dezvoltare Economica, care prin natural or pot avea efecte
negative.

Cu toate acestea, realitatile economice infirma aceste doua opinii

extreme, globalizarea fiind considerata un fenomen benefic pentru omenire. In
cadrul acesteia, insa, unii participanti se afla in postura de castigatori, iar altii, de
perdanti. De accea, pentru a raspunde cerintelor, este necesar ca acest prices sa
se desfasoare pe baza unor reguli valabile pentru toti participantii la fluxurile
economice internationale si sa se sigure o noua configuratie a schimburilor si
dezvoltarii economiei mondiale. In acest context, performantele economice si
sociale ale globalizarii vor fi mai evidente, repartizarea lor va fi mai echitabila.
In acest fel se va demonstra necesitatea globalizarii economice, se va inlatura
teama unor oameni fata de acest proces, se vor percepe corect consecintele
acestuia, faptul ca nu este un pericol pentru suveranitatea tarilor. Dimpotriva,
globalizarea asigura progres economic si social tuturor tarilor participante,
actionand astfel ca un factor de sprijin al afirmarii suveranitatii nationale .

Bibliografie:

1. Economie clasa a XI-aIlie Gavrila, Paul Tanase Ghita, Dan Nitescu,

Constantin Popescu

- Anderton Economics, Causeway Press Limited, Oxford, 1995

- ASE, Catedra de Economie si Politici Economice.. Economie, editia

a VI-a, Editura Economica, Bucuresti, 2003

- Dornbush, R., Fisher, S.. Macroeconomie, Editura Sedona,

Timisoara, 1997
-Lipsy,R.G., Crystal, K.A Economia pozitiva, Editura Economica,
Bucuresti,1999

- Lipsy, R. G., Crystal, K.A Principiile economiei, Editura

Economica, Bucuresti, 2002