Moartea caprioarei

Nicolae Labis s-a nascut la 2 decembrie 1935 la Malini, judetul Suceava, sat aflat la
confluenta lumii lui Creanga cu umanitatea pastratoare a vechilor traditii din "Baltagul"
sadovenian.

Copil minune al poeziei, ca si Rimbaud, Labis este o voce lirica de o puritate si de o

gravitate extraordinara. Neindoielnic, nu tot ce a scris este memorabil, dar nu exista un
singur vers in care Vocea Poetului sa nu fie perceptibila, ca o muzica subterana,
inalterabila. "Primele iubiri", volumul sau de debut (1956) se situeaza, am putea spune, la
o rascruce semnificativa pentru poezia epocii.

El inglobeaza, pe de o parte, piese ce nu se detaseaza prea mult de fundalul literaturii la

ordinea zilei, dar pe de alta parte, creeaza si primele nuclee mitice personale, care vor
trasa, in scurta vreme, l
iniile de forta ale viziunii sale poetice. "Lupta cu inertia" (1958) anunta pentru prima oara
in literatura noastra noua constituirea unui univers liric de mare complexitate, Labis
promitand a realiza o noua treapta de clasicitate, de cuprindere totala a sensibilitatii
omului contemporan, in cel mai variat registru afectiv retinut pana la acea data de istoria
recenta a acestei lirici. Semnele de lirism din primul volum se implinesc si se
generalizeaza aici, in cadrele unei poezii esential reflexiva. Motivele poetice sunt cam
aceleasi, rasfrante insa inlauntru, intelectualizate.

"Procesul de intelectualizare a lirismului nu anuleaza la Labis valoarea spontana a

emotiei. Ca si Eminescu, care pastreaza toate motivele poeziei sale din tinerete, Labis isi
trateaza temele initiale, dar dintr-o perspectiva poetica indiscutabil superioara." (Eugen
Simion, Scriitorii romani de azi, Bucuresti, 1974)
Alte volume apar postum, sub ingrijirea editorilor ''Primele iubiri" (1962), "Moartea
caprioarei" (1964), "Albatrosul ucis" (1971), "Sunt spiritul adancurilor" (1971).

Poezia moartea caprioarei a fost publicata prima oara in revista "Viata romaneasca" din
1954, nr. 10, si apoi in volumul "Primele iubiri". Se poate observa la prima lectura a
textului literar, faptul ca la baza trairii poetice stau doua experiente tragice din viata
poetului si a intregii colectivitati umane: marea seceta de dupa razboi, din Moldova
anului 1946 si suferintele umane, cauzate de cel de-al doilea razboi mondial.

Momentul va fi evocat de Geo Bogza, prieten cu tatal poetului: ''Strabatand in marea

feerie a toamnei, alaturi de tatal poetului, locurile prin care Nicolae Labis copilarise, il
auzii spunandu-mi, in timp ce arata, dincolo de apa salbatica a Suhei, o culme de munte:
Acolo am impuscat caprioara! Era in vara lui 1945; abia ma intorsesem din razboi, iar
copiii din refugiu. Vanam ca sa potolesc foamea. Atunci il luasem si pe baiat cu mine.
Seara, pe la noua fara un sfert, caprioara a venit in bataia pustii. De fapt era un caprior,
dar el a scris ca despre o caprioara Ramase cu ochii mari deschisi..."
Evocand o intamplare din copilarie la care a participat: "Vanatoarea foametei in muntii
Carpati", poetul atribuie faptului real semnificatii general-umane, poezia fiind astfel o
"problematizare a existentei". (Ion Pop, Poezia unei generatii, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1973). Confesiunea lirica se face intr-o constructie epico-drarnatica sustinuta de
alternanta regulata a unor aspecte de viata atitudini si trairi umane, aflate mereu in
opozitie.
Intaia strofa proiecteaza o delicata perceptie a realului terifiant: a ucis orice boare de vant
Soarele s-a topit si a curs pe pamant. A ramas cerul fierbinte si gol.
Ciuturele scot din fantana namol.
Peste paduri tot mai des focuri, focuri,
Danseaza salbatice, satanice jocuri."

Cu exceptia ultimelor doua, fiecare din celelalte versuri alcatuieste o propozitie

principala, strofa intreaga fund realizata prin juxtapunere, asa cum procedeaza de pilda T.
Arghezi in Poezia "De ce-as fi trist". Cu instinctul poetului innascut, Nicolae Labis a
imprimat versurilor o tonalitate grava corespunzatoare atmosferei apasator dominante.
Imaginea stranie a naturii cuprinsa de seceta este realizata prin procedee artistice
adecvate: personoficare: "Seceta a ucis"; metafora "Soarele s-a topit si a curs pe pamant";
epitet dublu, metafora 'Danseaza salbatice, satanice jocuri".
In peisajul straniu, halucinant, poetul se insereaza ca individualitate distincta cu foarte vie
incredintare ca paseste pe un taram ostil, cladit pe zbuciumul elementelor primordiale:
soarele, focul au ucis apa:
"Setea ma naruie. Fierbe pe piatra
Firul de apa prelins din cismea
Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta
Planeta imensa straina si grea".

Confesiunea lirica a copilului sugereaza starile ciudate psihice prin care trece, senzatia de
instrainare intr-o lume devenita "straina si grea". Simetria imaginilor, selectarea si
reliefarea pregnanta a detaliului expresiv, prezenta verbelor si a substantivelor au rostul
de a motiva sacrilegiul ce se pregateste. Personificarea "brazii ma zgarie", epitetul dublu:
brazii "rai si uscati", hiperbola "Fierbe pe piatra/ Firul de apa prelins din cismea",
comparatia si epitetul triplu, in gradatie ascendenta din versurile: "Pasesc ca pe-o alta/
Planeta imensa straina si grea" potenteaza imaginea de "apocalips".

Imaginile metaforice creeaza un tablou de natura asezat la limita dintre real si ireal,
proiectand in exterior universul sufletesc al copilului care se simte "legat prin sete de
vietate
a care va muri/ la ceas oprit de lege si de datini".

In desfasurarea dramei, postul trece de la planul afectiv la un lirism reflexiv, de la un

eveniment la semnificatia lui. In cea de-a doua etapa a cnstructiei compozitionale liricul
se converteste in epic si asistam la o gradatie a faptelor imediate: 1) "Pornim amandoi
vanatoarea de capre/ Vanatoarea foametei in muntii Carpati"; 2) "Asteptam intr-un loc
unde inca mai suna/ Din strunele undelor line, izvoarele"; 3) "Aici vor veni in sirag sa s-
adape/ Una cate una caprioarele".

Panda si elementele de natura sunt percepute prin prisma psihologiei infantile -

solidaritatea cu victima nevinovata caprioara Mai intai, semnele prevestitoare:
"Ametitoare apa ce-ntunecat te datini", "Cu fosnet vestejit rasuna valea", toate asezate pe
panza insangerata a amurgului: "Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca/
Mainile pline de sange pe piept mi le-am sters". Tulburarea sufleteasca a copilului si
groaza proiectata din interior asupra cosmosului sunt sugerate printr-o paleta complexa de
procedee artistice: epitete: fosnet "vestejit", "Ingrozitoare" inserare, epitetul cu valente
cromatice "pieptul rosu" "de sange"; personificarea "rasufla valea", comparatia "pieptul
mi-i rosu, de parca/ Mainile pline/ de sange pe piept mi le-am sters", prin care se
contureaza cadrul straniu, rosu si vinetiu. Natura este reprezentata animata universul
receptand semnele vinovatiei. Semnificativa este si antiteza tata/ fiu din versul: "Spun
tatii ca mi-i sete si-mi face semn sa tac".

Tatal simbolizeaza varsta maturitatii, copilul etapa inocentei; cel dintai determina si
limiteaza prin influenta sa comportamentul celui de-al doilea obligandu-l sa participe la
ceea ce fiul considera a fi un sacrilegiu.
Poezia devine balada iar tensiunea dramatica se adanceste in urmatorul moment al
discursului poetic. Confesiunea lirica staruie in accente de mit si legenda
"Ca pe-un altar ard ferigi cu flacari vinetii,
Si stelele uimite clipira intre ele.

Vai, cum as vrea sa nu mai vii, sa nu mai vii.

Frumoasa jertfa a padurii mele!"
Trairile afective ale copilului sunt amplificate de manifestarile elementelor universale:
ferigile ard "cu flacari vinetii", "ca pe-un altar". Comparatia anterioara este menita sa
"umanizeze" natura, sa sugereze corespondenta intre starea sufleteasca
a copilului si ciudata ei impresionabilitate sugerata de personificarea: "Si stelele uimite
clipira printre ele"; iar interjectia, repetitia si metafora din versurile urmatoare
accentueaza antiteza intre dorinta ti realitate. Legatura sufleteasca intre copil si animalul
care va cadea jertfa declanseaza o explozie de sentimente, care deschid calea de accedere
spre ireal, spre lumea de mit si legenda:
"Mi se parea ca retraiesc un mit
Cu fata prefacuta-n caprioara".
Dar aceasta accedere este anticipata de o drama a cunoasterii, a constiintei generata de
comunicarea cu natura
"Sticlea in ochii umezi ceva nelamurit. Stiam ca va muri si c-o s-o doara". Descrierea
caprioarei este plina de gratie: "De sus, lumina palida, lunara, Cernea pe blana-i calda
flori stinse de cires".
Epitetele: lumina "palida, lunara", blana "calda", flori "stinse", metafora "flori stinse de
cires" concura la frumusetea imaginii.
Punctul culminant il constituie moartea caprioarei. Scena mortii este magistral recreata
printr-o aliteratie de superioara plasticitate:
"Isi ridicase capul, il clatina spre stele.
Il pravali apoi, starnind pe apa
Fugare roiuri negre de margele"
Detaliile semnificative din lumea realului se convertesc in simboluri: "O pasare albastra
zvacnise dintre ramuri Si viata caprioarei spre zarile tarzii Zburase lin, cu tipat, ca
pasarile toamna Cand lasa cuiburi sure si pustii".
Versurile citate se constituie intr-o metafora dezvoltata, concretizand moartea
Deznodamantul este o adevarata inclestare dramatica intre sentimentul de durere si
vinovatie a copilului si legea spra a vietii, a luptei pentru existenta. Trairea interioara si
gesturile copilului sunt in contrast cu atitudinea tatalui. Are revelatia trecerii intr-o lume
matura supusa necesitatii:
"Impleticit m-am dus si i-am inchis
Ochii umbrosi, trist strajuiti de coarne,
Si-am tresarit tacut si alb cand tata
Mi-a suierat cu bucurie: -Avem carne!"
In planul modalitatii artistice, epitetele adjectivale si adverbiale: "impleticit", "umbrosi",
"trist", precum si repetarea vocalei u sugereaza tristetea si subliniaza gestul de ritual
uman; verbul "am tresarit" si epitetele-adverbe: "tacut si alb", "cu bucurie" marcheaza
trecerea spre un alt taram psihologic.

Plansul final, zguduitor prin sobrietatea emotiva

"Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea..
Tu, iarta-ma fecioara - tu, caprioara mea'"
motivarea explici t afirmata
"...legea ni-i desarta si straina
Cand viata-n noi cu greu se mai anina
Iar datina si mila sunt desarte,
Cand soru-mea-i flamanda bolnava si pe moarte",
subliniaza intrarea copilului intr-o alta varsta. Lacrimile, caderea in somn, focul
infricosat", alaturarea verbelor departate prin sfera notionala: "Mananc si plang"
dezvaluie pretul platit experientei existentiale a imperii in asprimile lumii. In plan artistic,
propozitiile scurte, interogative si exclamative, uneori eliptice de predicat, alteori formate
numai din predicat, asezate intr-o simetrie perfecta, potenteaza caracterul dramatic al
discursului po
etic si confera versului o anume plasticitate si muzicalitate.

Poemul este "experienta lirica a unei experiente tragice - a cunoasterii - imbracand

aspectul unui conflict intre real si ideal" (Silviu Angelescu) iar povestea vanatorii nu este
altceva decat un scenariu ritual de initiere, care ascunde acea experienta tragica de
cunoastere" (id). Tatal si fiul intruchipeaza in poem nu numai doua varste diferite, ci si
doua trepte ale cunoasterii, unul din personaje este initiatorul, iar celalat este cel initiat
"Setea, tacerea, drumul strabatut durerea, stapanirea de sine si intelegerea sunt de fapt
probe si obstacole morale in drumul catre cunoastere" (Iustina Itu). Cel supus initierii
descopera, pana la urma, o altl imagine a lumii, izvorata din conflictul adanc dintre real si
ideal. "Tensiunea lirica este tocmai consecinta acestei experiente traite contradictoriu,
pentru ca aspiratiei de a ramane in ideal i se opune imperativul asumarii realului". (Silviu
Angelescu). Opera este o balada culta, cu profunde virtuti meditative, amintind de
universul poetic sadovenian si de celebrul poem "Dupa melci" de Ion Barou.

Nicolae Labis a murit la 21 de ani. El a licarit scurt intre doua nopti: anonimatul si
moartea fizica Abia a avut timpul sa-si compuna o fizionomie de adolescent fascinat de
maturitatea pe care n-avea s-o atinga niciodata Iar referitor la opera poetica lasara in
urma, George Calinescu scria "Ce este poezia intreb din nou? Padurile, cerbii, cinegetica
au fost cantate si de altii si pot sa para conventionale ca si Pegasul pe care ilustratorul 1-a
pus pe coperta culegerii Primele iubiri.

Poetul este descriptiv si narativ cu abundenta intr-o fraza de esenta prozei, nu fireste
lipsita de metafore. Farmecul provine dintr-o senzatie puternica de materie, cuvintele sunt
carnale ca fructele, poetul pare in permanenta vrajit de univers (...) Avem de-a face cu un
adevarat poet a carui fraza chiar discursiva canta cu o sonoritate exceptionala si care
acorda lumii de toate zilele o a patra dimensiune: semnificatia lirica". (in Literatura noua
Ed Scrisul Romanesc, Craiova, 1972).