Faptele Apostolilor

Mareste imaginea.

Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor este o scriere cu cuprins istoric in care se descrie infiintarea Bisericii crestine, primele inceputuri
ale crestinismului si raspandirea sa in lume. Prezinta istoria raspandirii crestinismului prin cei mai insemnati
Apostoli ai Mantuitorului Hristos.

Ea este scrisa de Evanghelistul Luca, fiind a doua carte a sa, precum se deduce din prologul cartii respective (Fapte
1, 1-3) si precum marturiseste traditia bisericeasca. Titlul cartii nu este dat de autor, ci de Parintii Vechi
bisericestigasindu-se in cei mai vechi codici cu acest titlu. Dupa autor, ea este a doua carte adresata catre Teofil si s-
ar fi putut intitula: "A doua carte a lui Luca catre Teofil".

In ceea ce priveste autenticitatea scrierii, aceasta este confirmata de numerosi Parinti bisericesti: Sfantul Irineu
(+202), Clement Alexandrinul, Tertulian si Origen. Faptele Apostolilor se afla in Lista canonica a Sfintilor Parinti:
Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Sfantul Grigorie de Nazianz. Parintii apostolici folosesc Faptele
Apostolilor ca o carte canonica si inspirata; la fel Clement Romanul, Barnaba, Ignatiu de Antiohia.

Timpul scrierii - Intre Evanghelia a treia si Faptele Apostolilor este o stransa legatura: Evanghelia a fost scrisa
inaintea Faptelor Apostolilor, precum se vede din prologul acesteia (1, 1-3). Or, cum Evanghelia a fost scrisa la anul
63, urmeaza ca Faptele Apostolilor au fost scrise la sfarsitul anului 63. Locul de unde a fost scrisa a fost Roma, de
unde era Teofil.
Scopul scrierii nu se deosebeste prea mult de cel al Evangheliei, deoarece este adresata aceluiasi personaj, Teofil. In
Evanghelia a treia, Luca l-a intarit in credinta despre Domnul Hristos ca Mantuitor al lumii. Aici continua a-l
informa de divinitatea invataturii crestine, dovedita prin repeziciunea raspandirii ei, cu toate potrivniciile vremurilor.

Planul Cartea cuprinde 28 de capitole si se imparte in doua mari parti, precedate de un prolog si introducere.
Prologul si introducerea (cap. 1, 1-11) cuprinde scopul scrierii, aratarile Mantuitorului inviat Apostolilor si inaltari la
cer.
Partea I (cap: 1, 12-12) descrie inceputurile crestinismului lui in Ierusalim si raspandirea sa in afara de Ierusalim si
Iuldea
Partea a II-a (cap. 13 -28) istoriseste raspandirea crestinismului in cuprinsul Imperiului Roman prin calatoriile
misionare ale Sfantului Apostol Pavel si captivitatile sale in Cezarea Palestinei si Roma.

Importanta scrierii. Scriere cu pronuntat caracter istoric, cartea Faptele Apostolilor, descrie intemeierea Bisericii
crestine si activitatea celor mai importanti Ucenici ai Mantuitorului intru raspandirea crestinismului. Dar ea nu
indica numai anumite date istorice si nume geografice, ci in ea se expun o seama de invataturi esentiale ale credintei
crestine si norme de vietuire crestina.

Idei dogmatice : invierea Domnului, confirmata prin multe aratari catre ucenici (1, 3); prin cuvantarile Sf. Petru (2,
27, 32; 3, 15; 4, 10) si prin cuvantarile Sfantului Pavel (13, 30-37; 17, 31); inaltarea la cer a Mantuitorului si sederea
de-a dreapta Tatalui (2, 33-35; 7, 56); Domnul Hristos va judeca viii si mortii la Parusie (10, 42); Pogorarea Duhului
Sfant (2, 17-21); Sfantul Duh consubstantial cu Tatal (5, 4); infiintarea Bisericii de Domnul Hristos (20, 28),
realizata la Cincizecime (2, 41); deosebirea dintre botezul lui Ioan si cel crestin (19, 4); Taina Mirungerii prin
punerea mainilor (8, 17; 19, 6); Taina marturisirii (19, 18); Sfanta Euharistie (2, 42; 20, 7); preotia (14, 23); diaconia
(6, 6); episcopia (13, 2-3); cinstirea sfintilor (2, 7-8; 14, 10); venerarea relicvelor (5, 15), serbarea Duminicilor (20,
7).

Norme de vietuire crestina: Petrecerea Apostolilor si a fratilor in rugaciune (1, 14), iar primii crestini petreceau in
ascultarea invataturii Apostolilor, impartasire, rugaciune si agape (2,42; 4, 31; 12, 12); comunitarismul crestin (2,
44-45); inutilitatea legii iudaice si desprinderea crestinismului de iudaism (7,48-49); condamnarea cinstirii
templelor: iudaice sau pagane (7,48-49; 17, 24), care nu se impotriveste cu nimic cinstirii bisericilor ca locasuri de
inchinare.