PLANUL LUCRRII

Introducere______________________________________________________________1
I. Mentaliti despre moarte n literatur mitologie i religiile lumii______________9
a) Moartea n literatur i mitologie_____________________________________________9
b) Moartea la diferite religii ale lumii___________________________________________10
II. Moartea clinic_______________________________________________________14
III. Moartea n viziunea ortodoxiei__________________________________________16
a) Nemurirea sufletului_______________________________________________________16
b) Moartea i pcatul originar_________________________________________________20
c) Desprirea sufletului de trup_______________________________________________22
d) Moartea pruncilor_________________________________________________________25
e) Moartea lui Hristos omorrea morii________________________________________25
f) Gndul morii_____________________________________________________________34
Concluzii.______________________________________________________________36
MOARTEA_____________________________________________________________4
CE ESTE MOARTEA?________________________________________________________6
MOARTEA E INCOMPREHENSIBIL PENTRU MINTEA UMAN (sf. Ignatie
Brancianinov)_______________________________________________________________36

Introducere
Mntuirea i renaterea omului nu sunt rezultatul unor
prestidigitaii, ci sunt rodul liberei expresii a voinei sale, rodul
suferinei, al luptei i al unei munci istovitoare. Din pcate, muli
oameni ai timpurilor noastre se mulumesc cu evenimentele
magice, aparente. A fi convins de existena vieii de apoi este o
problem de sensibilitate duhovniceasc luntric. Chiar dac
cineva ar nvia din mori, unii ar putea spune c este vorba de o
nlucire.

1
 Astzi se vorbete foarte mult despre aa numitele triri
dup moarte . Unii oameni afirm c sufletul le-a prsit trupul,
sau era pe punctul de a-l prsi i apoi s-a ntors napoi n trup. Ei
povestesc nspimnttoarele lucruri pe care le-au vzut i trit.
n cadrul Bisericii Ortodoxe se afirm faptul c au existat
cazuri cnd sufletul s-a rentors n trup. Cu alte cuvinte, oamenii au
fost nviai prin puterea lui Dumnezeu. Acestea sunt ns cazuri
excepionale ; nu se ntmpl oricui. Exist sfini care au trit
experiene nspimnttoare, n care au cunoscut iadul i raiul, au
trit chinurile flcrilor iadului, au vzut ngeri i demoni. Cnd i-
au revenit, au dus o via de pocin i au propovduit-o i
celorlali. Totui, considerm c majoritatea experienelor n afar
de trup sunt de inspiraie demonic sau reprezint fructul tririlor
refulate, ori nu sunt dect fantezii sau rezultatul sedativelor i
drogurilor date pentru combaterea durerii din pricina suferinelor
prodse de bolile care i afectau pe respectivii oameni. Desigur c n
acest caz se cere mult discernmnt pentru a putea deosebi aceste
stri dac ele vin de la Dumnezeu, de la diavol sau dac sunt
datoare anomaliilor psihologice i somatice.
n cadrul Bisericii nu ateptm nvierea sfinilor sau trirea
acestor stri pentru a crede n Dumnezeu. Avem Sfnta Scriptur,
vieile Proorocilor, ale Apostolilor i ale Sfinilor, avem cuvintele
i nvturile lor, precum i sfintele lor moate, i credem c viaa
venic exist cu adevrat. Uneori, fiecare dintre noi este
nvrednicit de Dumnezeu s triasc n inima sa experiena raiului
i a iadului.
Dincolo de acestea, urmm ndemnurile lui Hristos pentru a
ne vindeca sufletele, astfel nct s ne putem rezolva multe
probleme existeniale, interpersonale, sociale i ecologice.
Ascultnd poruncile lui Dumnezeu devenim oameni echilibrai.

Ceva despre moarte ca legtur

Tema este de o importan ancestral i peren pentru omenirea

ntreag, pentru c moartea este o realitate care intersecteaz viaa

2
pe tot parcursul ei (moartea animalelor, a prietenilor, a familiei sau
a unor necunoscui, vesti despre mori nprasnice, ori grija de sine
i de apropiai pentru a-i sau a ne feri de moarte). ntlnirea zilnic
cu diferite aspecte ale morii este un factor care stabilete o
coordonat pesimist a existenei, fapt ce reclam n fiinele umane
o sete continu pentru o soluie de contracarare a efectelor pe care
le produce moartea, cutarea soluiilor elixirice, a izvorului apei
vieii sau a trmului imortalitii fiind preocupri umane pe care
literatura le dovedete ca prezente n cvasitotalitatea culturilor i pe
parcursul ntregii istorii. Soluia nud i comun, dincolo de
direcia cutrilor, a fost ns identificat de oameni cu sperana nu
att n gsirea leacului pentru conferirea unei rezistene a biosului
la timp, ct mai ales cu continuarea existenei dup ncetarea
funciilor trupului, speran care a fost fundamentat pe scenarii
despre lumea de dincolo, dintre care unele au devenit dogme,
genernd filosofii sau acte rituale complexe, iar altele au rmas la
stadiul de superstiii, legende sau basm. Peste toate aceste producii
ale spiritului uman, unele naive, altele profunde, dar n definitiv
lipsite de confirmarea de dincolo, s-a aezat concepia iudeo-
cretin despre moarte i nviere, concepie care, mai ales n
cretinism, impregneaz cu optimism umanitatea, ndejdea vieii
dup moarte primind confirmarea singurei autoriti n msur s o
certifice, a lui Dumnezeu nsui, care l-a ridicat pe Hristos dintre
cei mori i care, prin Iisus, a fgduit via venic oamenilor.

Tema deci, este important att pentru omenirea n general, datorit

interesului individual i colectiv al oamenilor fa de acest subiect,
ct i pentru biserica lui Hristos, care i leag practica de ndejdea
unirii cu Hristos n venicie. Astfel, Pavel i ncurajeaz pe cretinii
din Tesalonic prezentndu-le perspectiva nvierii: Nu voim,
frailor, s fii n necunotin despre cei ce au adormit, ca s nu
v ntristai ca ceilali, care n-au ndejde. Cci dac credem c
Isus a murit i a nviat, credem i c Dumnezeu va aduce napoi
mpreun cu Isus pe cei ce au adormit n El (1 Tes. 4:13-14).

3
MOARTEA dac va trebui de adugat p 85 Her Vlah
Moartea este definita ca opusul vietii. Aceasta nu este de fapt
adevarat. Daca vorbim de moartea animalelor , ea reprezinta
incetarea activitatilor vitale in trupul aminalului. Atunci cind
animalul " nu se mai misca" si nu mai "rasufla " spunem despre el
ca a murit. Desigur ca sint tot felul de definitii biologico-stiintifice
despre moarte, atit in ce priveste animalele cit si fiinta umana.
Moartea este ceva dincolo de oprirea batailor inimii. Este mai mult
decit oprirea rasuflarii. Moartea este o alta viata pe care nimeni nu
ar dori s-o traiasca. Daca oamenii ar lua seama la definitia mortii si
ce inseamna ea , ar face tot ce este posibil sa o evite. Poti deci evita
moartea ?. Nu, nu ai cum s-o eviti. Dar poti, dupa ce ai " gustat-o "
pentru o perioada sa eviti efectele ei si sa te trezesti " din nou " la
adevarata viata pe care ai dori sa o traiesti. De fapt pentru cei care
gusta moartea si beneficiaza de trezirea la o viata noua nici nu se
considera ca au murit. Isus Hristos Fiul Lui Dumnezeu a spus: "
Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si
crede in Celce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata,
ci a trecut de la moarte la viata. "( Ioan 5: 24). Surprinzator!, nu-I
asa? Pentru cei care beneficiaza de viata vesnica , moartea trupului
este doar o tranzitie , o mica halta, o stationare inaintea vesniciei.
Nici evreii de pe vremea Domnului Isus nu au inteles ca moartea
trupului este pentru cei mintuiti doar o stare de tranzitie spre
vesnicie."daca pazeste cineva cuvintul Meu , in veac ( adica
niciodata) nu va vedea moartea", a zis Domnul Isus fariseilor .
Raspunsul lor din Ioan 8: 52 (citeste versetul) de dovedeste clar ca
nu au inteles definitia mortii.
Asadar, ce este moartea? Moartea pentru om este sufletul fara casa,
fara trup. Apostulul Pavel il numeste cort. As dori sa meditezi la ce
scrie Pavel in 2 Cor. 5: 1-10. Am sa comentez doar citeva aspecte
ale acestui paragraf. Omul in perspectiva Biblica traieste in trupul
sau ca intr-un cort, ca imbracat cu o haina, ca intr-o cladire. Trupul
omului este " mediul " prin care sufletul poate fi " afara sau "

4
inauntru ". Cind trupul moare sufletul este intr-o stare de "
anomalie " , altfel decit a fost creat. Este o stare pe care omul nu ar
fi trebuit sa o experimenteze niciodata. Daca sufletul continua sa
ramina in aceasta stare " transparenta " a existentei , aceasta
inseamna moarte. Asadar moartea este " starea transparenta a
existentei sufletului ". De aceea Pavel in citatul de mai sus isi
exprima dorinta de a nu fi in aceasta stare transparenta nici macar o
clipa. El se exprima astfel :" Si gemem in cortul acesta, plini de
dorinta sa ne imbracam peste el cu locasul nostru ceresc, ". Adica
sa nu asteptam dupa " desfacerea " case pamintesti, adica moartea
trupului nostru, ci inainte de moartea trupeasca sa ne imbracam cu
trupul ceresc si vesnic de la Dumnezeu , fara sa mai gustam starea
transparenta de tranzitie , a sufletului fara trup. Teama lui Pavel
este ca " daca atunci cind vom fi imbracati, " adica in trupul
ceresc , "nu vom fi gasiti desbracati de el", adica de trupul
pamintesc. Si teama lui Pavel vine de la simtamintul general al
omului ca moartea nu este pentru el. Dumnezeu ne-a creat sa nu
traim moartea, ci intotdeauna sufletul nostru sa aibe un trup.
Probabil ca toti vom gusta starea transparenta a despartirii
sufletului nostru de trup. Intrebarea se pune, pentru cit tim?. Daca
esti mintuit in Isus Hristos numai pentru " putina vreme ". Daca nu
esti mintuit, atunci pentru vesnicie, si aceasta este moartea.
Moartea este starea vesnica a sufletului fara trup. Este starea
vesnica a creatiei divine care si-a pierdut caracterul de " persoana
". Este starea groaznica a implinirii care nu se mai implineste.A
dorintei de completare care nu se mai completeaza.Este asteptarea
vesnica ca cineva sa-ti acopere goliciunea si acel cineva nu mai
apare. Este dorinta niciodata implinita de a fi " imbracat ' .Este
starea incomoda de a te stii dezbracat de propria ta persoana, de
constiinta, de caracter.
Cineva m-a intrebat daca se mai poate intilni in viata de dincolo cu
sotia lui care a murit de multi ani. L-am intrebat daca a crezut in
Isus Hristos si a murit mintuita. Mi-a raspuns ca nu. Am fost
obligat sa-I dau o veste proasta. Si anume ca sotia lui nu va mai fi
o persoana niciodata in vesnicie. Si ca atare nu se mai poate intilni

5
cu nimeni, nici vorbi cu nimeni, nici sa-si aminteasca de cineva.
Pentru ca sotia lui este un duh neimplinit fara trup pentru
totdeauna.
Daca vrei sa traiesti " dincolo", in vesnicie , trebuie sa intelegi ca
trebuie sa devii o persoana, suflet si trup. Moartea este o alta "
viata " in care nu mai esti o persoana ci doar un duh neimplinit si
ratacit . O anomalie a creatiei . Solutia este sa accepti sa ramii o
persoana " duala " , trup si suflet, aici pe pamint cit si in vesnicia
Lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus deja la dispozitia ta " o cladire
cereasca " cum o numeste Pavel , cu care sufletul tau sa se imbrace
in vesnicie. Nu-ti pierde cladirea!. Ramii o persoana. Invinge
moartea. Traieste viata.

CE ESTE MOARTEA?

Dup sf. Dositei Ua Pocineipg. 56

Celui ce s-a nscut, aceluia de nevoie i urmeaz neaprat i
moartea. Un cuvnt cu puine silabe! Numai dou silabe cuprinde
numele morii, dar lucrarea ei cuprinde toate nefericirile de fiecare
om trebuie s se team i s se nfricoeze. Un cuvnt este numele
acesta, adic, moartea, dar ns, cte merg naintea ei, cte
cltoresc mpreun cu dnsa i cte i urmeaz, nici ritorul cel
prea bine tlcuitor i cuvnttor n-ar putea vre-o dat, dup cum se
cade, s le tlcuiasc. Noi, ns, cu puterea lui Dumnezeu, vom
ncerca s ptrundem i s nelegem aceast tain, taina
minunatului i nfricoatului nume al morii.
Deci, de ntrebi Ce este moartea?, s tii c moartea este s
lai cu totul desvrit lumii acesteia, n care ai trit, toate cele care
se vd i par a fi ale tale: patria n care te-ai nscut, oraul n care
ai vieuit, casa n care ai locuit, palatele n care te-ai desftat,
coala, adic s lai cu totul desvrit, toate locurile lumii, ca i
cum n-ar fi rmas nici un unghi undeva n toat lumea, ntru care
s poi sta mcar un minut.

6
 Dar moartea mai are i alte nelesuri. Moartea este s
fericeti pe prinii ti pentru toate cu fericirea cea mai de pe urm,
adic s-i ei ziua bun cea mai de pe urm d la prinii ti, de la
frai i surori, da la vecini i rude, de la prieteni i de la cei
mpreun de o vrst cu tine, deci de la toi oamenii, zicndu-le s
rmn sntoi, pentru c nimeni nu va fi s mearg cu tine s-i
ia rmas bun cnd vei pleca spre acea strin, necunoscut i pre
minunat ar a veniciei.
Moartea este s te dezbraci de toate buntile cele trupeti,
att ale ntmplrii, ct i ale firii. Atunci te dezbraci de toate
hainele tale, de moii, de bogii, zicnd: Gol am ieit din
pntecele maicii mele, gol m voi duce acolo 1. De vei fi mai
bogat i dect mpratul Cris2, nu ai s poi lua cu tine nici din
arinile tale un spic, nici din comorile tale un ban, nici din
dobitoacele tale o unghie, nimic, chiar nimic.
Moartea este s prseti deodat toate dulceile, toate
bucuriile, toate ospeele, desftrile i poftele i toate cele ce
bucur i veselesc ochii ti cu frumuseea, sau auzul tu cu dulcea
glsuire l ndulcesc, sau mirosul tu cu bune miresme l
nvioreaz, sau gustul tu cu dulceile l ndulcesc, sau pipirea ta
cu moliciunea o rsfa.
Moartea este s simi n tot sufletul i n tot trupul nfricoate
prefaceri i schimbri. Cci, atunci se vd feele pierdute, ochii
deschii fr de micare i stini, nasul vestejit, gura cu dinii negri,
va csca cu o csctur scrbelnic, scrnav i puturoas, se usuc
gtlejul, se vestejesc toate simurile, se stric culoarea cu acare era
mpodobit faa i zugrvit obrazu, nceteaz frumoasa grirea
gurii, sudorile prea reci inund tot trupul, se terge roeala flcilor,
l cuprinde glbeneala apoi rceala, apoi mpuiciunea i pe urm
mizeria. i nu puin schimbare i durere se pricinuiete i
sufleteor ce stau de fa la privirea lui. Iar dup ce i d sulfetul, se
dezbrac i rmne prea singur i pustiu de ctre toi casnicii lui,

1
Iov 1, 21
2
Cresus

7
iar acetia, care mai nainte l iubeau, mai pe urm se scrbesc de
el.
Moartea este s ajungi la lupta i primejdia cea ma ide pe
urm, s te nevoieti cu aceast lupt asupra vrjmailor ti pentru
sufletul tu, s te lupi cu stpniile ntunericului i cu cel mai
nfricoat vrjma dect toi vrjmaii. Atunci, acela va unelti mii
de chipuri pentru ca s te vatme i pentru ca s se lupte cu tine.3
Moartea este s zac trupul tu jos pe pmnt ntins i
ngheat, s te nfori cu pnz, s te pui ntr-un mic pat de lemn,
s te pori mprejur pe toate cile i uliele oraului, pn la
bisric, avnd mprejur rudele tale, vecinii i prietenii ti, care
cltoresc cu tine, cu tnguiri i lacrimi pn la mormntul cel
ntunecat i prea strmt, ntru care te vei acoperi cu pietre i cu
pmnt, i cu puturoasele oase ale celor care au murit i sau
ngropat mai nainte de tine. Acolo te vei mpui i vei fi mncat de
viermi, vei putrezi i, mai pe urm de toate, te vei face pulbere.
Moartea este s treac sufletul tu la alt via, n alt patrie,
n loc necunscut, n casa veniciei, acolo unde bogiile pmntului
nimic nu pltesc, vredniciile nu au nici o cinste, tiinele cele
lumeti nu se ntreab, nici nu se laud, acolo unde toate cele
minunate ale lumii acesteia, ca pe nite zadarnice i vremelnice,
nimeni nu le laud, nici nu le cinstete.
Moartea este, mai pe urm de toate, s-i cerceteze diavolii
toate lucrurile i faptele tale, s te griasc de ru i s te prasc;
i fie s fii rnduit la loc de lumin i de odihn cu drepii, pn la
nvierea cea de obte (cnd ai s iei i venicia), fie la loc
ntunecat, de durere i de chinuire, mpreun cu pctoii.

3
Apocalipsa 12,12

8
 I. Mentaliti despre moarte n
literatur mitologie i religiile lumii
a) Moartea n literatur i mitologie
Dicionarul Explicativ moartea este ca ncetare a vieii, oprire a
tuturor funciilor viatale, sfritul vieii; rposare; deces.

Ne-am obisnuit sa definim normalitatea in functie de statistici,

considerand ca fiind normale" acele conceptii, mostre de
comportament si convingeri care se inscriu intr-un registru al
covenientelor sociale. Pe masura ce o civilizatie se auto-defineste,
isi construieste identitatea integrand sau adaugand mentalitatii
colective de tip traditionalist, reforme de ordin ideologic astfel
incat, in plan social, se petrece o simbioza intre vechile norme
sociale, admise ca fiind normale si un nou tip de mentalitate.
O alta aspiratie umana, de un calibru infinit mai mare, este
aceea de-a invinge moartea. Din aceasta aspiratie s-au format
diversele forme de rit funerar asociate cultelor religioase. Toate
mitologiile, practicile transcendentale si religiile au construit o
viziune asupra sensului vietii pe axa unei conceptii despre moarte.
Indiferent de civilizatia sau rasa care le-au conceput, riturile
religioase descind din aspiratia umana spre eternitate.
Exista o multitudine de variabile de ordin cultural intre o
mentalitate traditionala si alta. Acest fapt se datoreaza, in speta,
modului diferit de raportare la viata si implicit la moarte. Astfel,
de-a lungul timpului au existat, prin raportare la mentalul colectiv,
diferite conceptii legate de moarte si implicit de ritualul funerar.
Filosoful grec Platon sustinea, probabil influentat de orfism, ca
sufletul detine imortalitate. Drept pedeapsa pentru nelegiuirea
primordiala, sufletul este inchis in corp ca intr-un mormant. Astfel,
existenta intrupata, ceea ce noi numim viata insemna pentru Platon
moarte. Moartea era inceputul vietii adevarate, dar aceasta viata nu
era inceputa decat dupa judecarea greselilor savarsite inaintea

9
parasirii corpului.
Spre deosebire de conceptia lui Platon, acceptiunea crestina
data acestui concept are urmatoarele implicatii. In Noul Testament
se mentioneaza ca sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul
Noului Testament fiind ca Iisus Hristos a invins moartea. Prin
stapanirea mortii, diavolul avea toti oamenii in puterea sa, dar
Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. In Biblie se spune ca
"cei care cred in Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viata
vesnica" (Ioan 3:16). In religia crestina exista doua finalitati unde
merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), unde merg doar cei
drepti la inviere, rascumparati prin sangele lui Iisus Hristos si
moartea definitiva fara speranta invierii. Unele culte cred in
existenta Iadului (Infernul) unde merg pacatosii pentru chinuri
vesnice. Soarta omului este stabilita dupa judecata facuta de Fiul,
dupa faptele de fidelitate crestina care le-a facut cand era in viata.
In mitologie nemurirea insemna perfectiune, insemna
invincibilitate, insusiri de care oamenii nu aveau parte, ci doar zeii.
Cu toate acestea, omul va aspira spre nemurire in multe din
legendele diferitelor mitologii.

b) Moartea la diferite religii ale lumii

Egiptul Antic
Piramidele egiptene erau scrile ctre cer, prin care faraonii
aspirau la nemurire. n mitologia egiptean, exist via dup
moarte, dar aceasta este condiionat doar de reunirea dup deces a
celor trei elemente eseniale fiinei umane : corpul, ba-ul (sufletul)
i ka-ul (vitalitatea).

Orientul Mijlociu
n Orientul Mijlociu exista credina c morii sunt nc vii,
moartea nsemnnd doar o separare a sufletului de trup. n
mitologia persan, dup moarte omul se divide n trup i suflet.

10
Trupul este considerat dup moarte impur, este vzut ca o parte
material a fiinei umane, de care nu mai este nevoie dup moarte.
Religia islamic
n Coran se spune c "fiecare suflet va gusta moartea" i c
fuga de moarte este inutil. Musulmanii cred c moartea vine ca o
amoreal ("sakra"), pe care nu o poi nvinge. Odat ce un om este
mort i ngropat, perioada pn la nviere i se va prea scurt.
Religia budist
Religia budist susine faptul c omul este captiv unui ciclu
infinit moarte-renatere n funcie de karma acumulat n timpul
vieii. Aadar, pentru buditi exist mai multe viei, iar moartea nu
este dect o etap de trecere ntre ele.
Dacii
Conform lui Herodot, printele istoriei, geto-dacii se credeau
nemuritori. Pentru ei moartea nu era dect o cale de a merge la zeul
lor suprem Zamolxes, zeu subpmntean al vegetaiei i al
fertilitii. De aceea, moartea unui dac nsemna pentru ei un prilej
de bucurie, o srbtoare.
Galii i celii
Nici poporul galilor nu se temea de moarte. Diodor din
Sicilia spune n lucrarea sa "Biblioteca Istoric": "Ei nu se feresc
de moarte. S-a nrdcinat la ei credina pe care o avea Pitagora
despre nemurirea sufletului omenesc care, dup un numr anumit
de ani, ar intra ntr-un alt trup i ar ncepe o nou via."
Popoarele germanice i scandinave
n mitologia nordic, moartea era vzut ca un eveniment
tragic, prin care omul se desparte pentru totdeauna de Midgard,
lumea celor vii. Zeii nordici, spre deosebire de zeii altor mitologii
nu erau nemuritori, ci i ctigau aceast atribuie mncnd merele
fermecate ale Idunnei. Aceste mere le ofereau tineree venic, dar
nu i fceau invincibili.
Grecii antici
Dac n multe culturi i mitologii gsim o divizare a lumii n
dou, Paradis i Iad, n mitologia greac, trmul morilor este unul
singur, condus de zeul Hades. Lumea morilor era bine delimitat

11
de lumea celor vii, ptrunderea unui om viu pe trmul lui Hades
fiind aproape imposibil.

Teoria lui Platon despre moarte

Filosoful grec Platon susinea, probabil influenat de orfism,
c sufletul deine imortalitate. Drept pedeaps pentru nelegiuirea
primordial, sufletul este nchis n corp ca ntr-un mormnt. Astfel,
existena ntrupat, ceea ce noi numim via nsemna pentru Platon
moarte. Moartea era nceputul vieii adevrate, dar aceast via nu
era nceput dect dup judecarea greelilor svrite naintea
prsirii corpului.
Etruscii
n mitologia etrusc, viaa omeneasc se desfoar n
dousprezece homeomade; dup cea de-a dousprezecea, oamenii
i prsesc propriul spirit, iar zeii nu le mai trimit nici un semn.
Slavii
Slavii antici, pgni, credeau c lumea lor era un copac uria,
crengile reprezentnd Paradisul, lumea zeilor, iar rdcinile fiind
lumea morilor. n timp ce zeul Perun, guverna sub forma unui
oim lumea divin, zeul Veles, nfiat ca un arpe se ncolcea n
jurul rdcinilor, pzind trmul celor mori. Pentru slavi, acest
trm nu era unul respingtor, ci dimpotriv era pitoresc i
armonios, dup cum reiese din basmele slavone.
Aztecii
Masc aztec de jad, cu care era acoperit faa mortului,
pentru a nu permite sufletului s ias prin gur.
n mitologia aztec, moartea, violena, sacrificiul sunt
acceptate, recunoscute, necesare cererii divinitilor. Moartea face
parte din spiritualitatea poporului aztec, ea este inclus n zodiac,
alturi de celelalte semne zodiacale.
Mitologia romneasc
Crestinarea timpurie in epoca de formare a poporului roman a
impiedicat formarea unei mitologii unitare, aceste credinte vechi
transformandu-se in superstitii de obicei asociate raului, sau devin
sfinti, in unele cazuri. n mitologia romneasc, viaa omului

12
parcurge trei etape importante: naterea, nunta i nmormntarea
(moartea). Dup moarte, sufletul se desparte de trup i se
integreaz cosmosului, se unete cu natura formnd cu aceasta un
ntreg.
Religia cretin
n tradiia biblic, primul om, Adam era la nceput nemuritor, dar a
primit moartea drept pedeaps de la Dumnezeu pentru c a czut n
ispit. Adam a trebuit s se ntoarc n pmnt, adic n materia din
care a fost creat ("Pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce" --
Facerea 3:19). Moartea nu este considerat n Vechiul Testament
un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu
"somnul" (Iov - 3:13), ceea ce implic o trezire la Judecata de
Apoi. n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte.

II. Moartea clinic

Moartea clinic este un fenomen care apare la un pacient grav
rnit i const n oprirea temporar a contraciilor inimii i a
respiraiei. Oamenii care au trecut prin aceast etap, apoi au
revenit la via, datorit renceperii activitii organismului, au trit
o experien uluitoare, iar relatrile lor despre moarte sunt
asemntoare cu cele descrise n "Cartea tibetan a morilor". n
1975, Raymond Moody public o carte despre experienele a sute
de oameni ce au trecut prin moarte clinic, care din punct de
vedere medical nu este considerat moarte propriu-zis. Primul
stadiu pe care l parcurg aceste persoane este asemntor cu cel de
prsire a corpului, este sentimentul unei plutiri n afara trupului.
Omul vede adesea scene, evenimente ntmplri din viaa
personal, dar dintr-o perspectiv diferit, ca i cum nu ar fi dect
un simplu spectator. Senzaia aceasta este nsoit de o stare
deplin de calm. Acest prim stadiu pe care muli dintre cei care
cred n posibilitatea vieii dup moarte l citeaz ca un argument n
sprijinul tezei lor, s-a demonstrat n ultimii ani ca avnd cauze

13
naturale; astfel de stri au fost obinute n laborator, fr ca mcar
s fie nevoie de o aparatur sofisticat, aa cum ne indic cteva
ecouri din massmedia, ca acesta: Doctors create out-of-body
sensations http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/2266740.stm
Wednesday, 18 September, 2002
Dup starea de percepie extracorporal, unora dintre cei care
trec prin moarte clinic i care declar ca au avut n aceast
perioad anumite experiene remarcabile, li se pare c trec printr-
un tunel ntunecat i c simt o adiere de vnt. Psihologul american
Susan Blackmore opineaz c tunelul de lumin se datoreaz unei
creteri temporare a activitii cortexului vizual (acea parte a
scoarei cerebrale care se ocup cu interpretarea percepiilor
vizuale), n codiiile n care lipsa de oxigen reduce inhibiia
fiziologic operat de unele celule asupra altora. Aceast activitate
mai ridicat dect aceea normal a celulelor din cortexul vizual,
produce efectul de tunel luminos, aa cum s-a artat n simulri, i
aa cum se produce i n alte situaii n afar de aceea a hipoxiei, i
asta din cauz c cele mai multe celule sunt responsabile de zona
central a cmpului vizual. La captul tunelului, persoana
respectiv vede figuri cunoscute ale prietenilor, ale rudelor, etc. De
asemena n unele cazuri persoana vede o figur strlucitoare care
este o parte important din credina religioas a ei. Apare apoi
senzaia c vede grdini, flori, ruri, insule, lumini, dup care
individul i urmrete filmul vieii, ce prezint n special ocaziile
pierdute de a face un bine sau de a ajuta. Este interesant de
remarcat aici c exist o oarecare interdependen ntre aceste
declaraii ale celor care au trit o experien de moarte clinic i
mediul cultural i religios din care acetia provin. Mai mult chiar,
se constat c detaliile declaraiilor variaz ntr-o cultur dat
chiar, de la o epoc la alta. Astfel, putem din pcate concluziona c
avem de-a face cu descrieri influenate de credinele celor care
triesc astfel de experiene. Aceast condiionare cultural i chiar
temporal, care face ca ntr-o arie dominat de o anumit mitologie
n ce privete moartea s existe descrieri nrudite, i ca ntr-o
aceeai cultur descrierile s varieze pe msura ce realitatea

14
tehnico-tiinific a societii din care provine individul evolueaz,
nu poate fi explicat dect prin ideile preconcepute pe care
indivizii le au n legtura cu moartea. Astfel, relatrile din aria
mitologiei iudeo-cretine, aveau relatri ce descriau imagini fixe
acum unul sau dou secole, n timp ce aceste relatri descriu azi n
aceeai arie cultural adevrate "filmulee" 4. Persoana n cauz
simte c nu mai exist spaiu i timp, iar la ntoarcerea la via are
un puternic sentiment de dezamgire i autorepro. Cu toate c
aceste relatri par fabuloase, tiina a reuit s explice o parte din
ele. Datorit faptului c n momentul morii, corpul sufer
modificri fizice i chimice ca scderea tensiunii arteriale i
micorarea cantitii de oxigen care ajunge la creier, celulele
nervoase ale creierului nceteaz s mai funcioneze. Centrul
vzului este primul afectat, iar imaginile sunt percepute tot mai
greu. Aceasta duce la senzaia perceperii unei lumini strlucitoare
nconjurat de ntuneric, percepie care apare n memorie sub
forma unui tunel.

III. Moartea n viziunea ortodoxiei

a) Nemurirea sufletului
Sfntul Grigore de Nyssa definete sufletul ca fiind natur creat,
vie, nelegtoare (raional), care mprtete trupului organic i
senzorial putere de via i de receptare a impresiilor senzoriale
atta timp, firete, ct trupul rmne n via. Sufletul aduce putere
vital n organismul trupesc pentru a activa simurile. Acest lucru
nseamn c trupul se mic prin puterea i energia sufletului.
Deci, sufletul este creat, nscut, fcut de Dumnezeu, natur
duhovniceasc i vie care, cu ajutorul i puterea lui Dumnezeu,
transmite via trupului att timp ct este meninut unitatea dintre
trup i suflet.

4
Vezi explicaiile lui Douwe Draaisma de la Universitatea din Groningen, n articolul " How it
feels to die " , al lui Mark Pilkington n The Guardian, din data de Joi 25 martie 2004 (
http://www.guardian.co.uk/life/farout/story/0,,1176799,00.html ).

15
 Nichita Stithatul ne d o definiie complet a sufletului. Ele
scrie: Sufletul este, aa cum att de frumos au filosofat alii,
natur simpl, netrupeasc, vie, nemuritoare, nevzut ochilor
pmnteti, nelegtoare (raional), fr chip, care se folosete de
un trup material i i druiete acestuia micarea de via, puterea
de cretere, simire i nmulire, avnd mintea (nous) ca partea cea
mai pur a sa, zmislitoare a cuvntului, de sine stpnitoare prin
fire cu liber-arbitru n.tr.) nzestrat cu voin i cu lucrare, i n
stare a se pleca spre ru, ca unul ce este zidit.5
Aceast definiie scoate la ivealmai multe adevruri. Mai nti
de toate, faptul c sufletul easte creat, fcut de Dumnezeu, i
aceasta reese din faptul c sufletul este schimbtor, independent i
are posibilitatea de a discerne binele de ru. Posibilitatea de
alegere, care constituie aa numita voin gnomic, reprezint o
trstur caracteristic a creaiei, i astfel aceasta constituie
nedesvrirea naturii n comparaie cu Cel Necreat, cu Dumnezeu.
Sufletul este nevzut ochilor trupeti, este netrupesc i simplu.
Nimeni nu poate vedea sufletul cu ochii trupeti, ceea ce nseamn
c este abstract i, prin comparaie cu trupul, sufletul este simplu.
Trupul omului este complex, alctuit din diferite elemente: ap,
aer, pmnt i foc, dup cum susin i vechii filosofi. De aceea
trupul se descompune n elementele din care este alctuit dup ce
este prsit de suflet. Sufletul este simplu, adic nu este compus
din elemente diferite, i de aceea nu se descompune dup prsirea
trupului.
Dei sfuletul este simplu i indivizibil, are multe puteri. Mintea
(nous) reprezint partea cea mai pur a sufletului, i cea care
produce cuvntul. Aadar sufletul este raional (logiko/j) i
intelectual (noero/j). Datorit puterilor i energiilor sale, sufletul d
via, micare, simire i energie trupului. Deci, trupul este
coordonat i controlat de suflet. Trupul nu gzduiete sufletul pur
i simplu altfel spus, trupul nu este o temni a sufletului, dup
cum au spus vechii filosofi ci sufletul d via trupului i l

5
Nichita Stithatul: Mystica singrammata, Panaghiotis Hristu, Thessaloniki 1957 , pg. 98

16
controleaz. De aceea, de ndat ce sufletul prsete trupul, prin
voina Domnului, trupul moare, se descompune.

Crearea i geneza sufletului

Unul din subiectele de baz, care i-a preocupat att pe filosofii
antici ct i pe primii teologi, este crearea sufletului. n general, s-
au propus trei teorii referitor la originea sufletului6.
Prima teorie este cea a preexistenei sufletului. Potrivit acestei
teorii, propuse de Platon, sufletul aparine lumii ideilor i deci al
existat naintea trupului. Dup cderea sufletului din lumea ideilor,
el a fost nchis n trup ca otemni. Teoria transmigrrii sufletului a
fost de asemenea legat de teoria preexistenei acestuia. Biserica a
respins att teoria preexistenei, ct i pe cea a transmigrrii,
precum i faptul c sulfetul ar trece iari n alt trup pn cnd se
purific. Sfntul Grigore de Nyssa a criticat ideea c sufletul este
preexistent (trupului) i c se afl nchis n trup din cauza tendinei
sale spre ru. Potrivit acestei concepii, nici omul i nici animalul
nu sunt creai dac sufletul nu intr n trup. Dar att timp ct
intrarea sufletului n trup atrage dup sine cderea lzui din lumea
ideilor, iar cderea este cauzat de fora rului, acest lucru
nseamn c rul st la baza crerii fiinelor. Aceast concepie este
totui nentemeiat, amgitoare i necuvioas, fiindc noi credem
c Dumnezeu st la temelia creaiei, i nu rul sau pcatul. 7 Pcatul
nu este mai vechi dect viaa. nelepciunea lui Dumnezeu este
temeiul vieii.8
Concepia potrivit creia sufletul nu exist naintea trupului nu
implic faptul c acesta este creat dup naterea trupului, c
sufletul este mai tnr dect trupul, deoarece nimeni nu poate crede
c trupul n sine posed energie pentru a se mica, a crete i a se
dezvolta. Aceasta nseamn c trupul primete via i micare
numai prin intermediul sufletului, care posed energie vital. Astfel
n cadrul Bisericii Ortodoxe noi credem c sufletul i trupul sunt
6
Athenagora Kokinaki, 1, EPE, pg.84
7
Grigore de Nyssa:Dialogul despre suflet i nviere, ed.cit.,pg.390
8
Idem, pg.391

17
create de Dumnezeu n acelai timp. Trupul i sufletul au unul i
acelai nceput.9
Un copac crete dac este pus n pmnt un buta tiat de la
rdcin. Aa cum pmntul nu d energie i putere, ci d
posibilitatea dezvoltrii copacului, tot aa se ntmpl i n cazul
sufletului. Trupul d temei sufletului s dea via i micare.
Puterea sufletului crete pe msur ce trupu se dezvolt, tot a cum
puterea mldiei se dezvolt treptat spre a atinge desvrirea.
La nceput, sufletul i exercit un embrion, n pntecele matern,
puterea de a hrni i a face s creasc; apoi el d puterea perceperii
senzoriale acelora care se nasc i ies la lumin, i mai trziu, ca un
fruct care crete treptat, apare puterea gndurilor. Aadar, ne
meninem ideea conform creia omul este alctuit din trup i suflet
laolalt, fr preexistena sufletului sau a trupului.10
A doua teorie a crerii sufletului este aceia a transplantrii
sufletului, teorie potrivit creia sufletul copilului este un vlstar al
sufletelor prinilor. Aceast teorie a fost vehiculat de filosofii
epicurieni i de un numr mare de erezii antice. Nu putem susine
concepia potrivit creia sufletul embrionului este o parte din
sufletul prinilor ca i cum ar fi un mugure din ramura lui Adam.
De fiecare dat cnd un embrion este conceput, observm
repetearea crerii dinti, naterea lui Adam. Apoi Dumnezeu a
creat trupul lui Adam i apoi Dumnezeu a suflat n faa lui suflare
de via i s-a fcutomul fiin vie. (Facerea 2,7)
Acelai lucru se ntmpl i acum cu excepia faptului c acum
n loc s ia rna din pmnt, Dumnezeu ia seminia brbteasc i
pe cea femeiasc i astfel sufletul ia natere. Faptul c Dumnezeu
nsui conduce lumea reprezint nvtura de baz a Bisericii.
Aadar sufletul nu este o emanaie a sufletului androginului, nu
este oprelungire a existenei prinilor, ci este creat de Dumnezeu.
n acest punct trebuie de asemenea s menionm o teorie pe care
au susinot-o mai muli filosofi antici i eretici, teorie care se
coreleaz cu ceea ce am spus n acest capitol despre prima teorie,
9
Idem, pg.394
10
Ibidem

18
aceea a preexistenei sufletului, aa cum o analizeaz i o combate
Sf. Grigore de Nyssa.
A treia teorie despre existena sufletului este a crerii lui. Ea
susine c sufletul este creat de Dumnezeu odat cu crearea
trupului i se manifest odat cu dezvoltarea trupului, a
embrionului, a copilului i n general a individului. Aceasta
reprezint concepia patristic i ortodox asupra existenei
sufletului. Printre alii, Sf. Chiril al Alexandriei este unul dintre
acei care susin aceast concepie. Aadar, sufletul este imaterial,
este creat de Dumnezeu, nu este parte a fiinei lui Dumnezeu, ci El
creaz sufletul cu ajutorul Sfntului Duh. Sufletul este creat, este
fptur.

b) Moartea i pcatul originar

Cnd se vorbete despre moarte i pcatul originar, asta nu
nseamn c mai nti a fost moartea, ca un aspect inerent al figurii
omeneti, i apoi a urmat pcatul originar, ci moartea este strns
legat de strmoul nostru Adam, ea este o consecin a acestui
pcat. n acest punct trebuie s vorbim despre moarte, care la
nceput nu era ceva firesc pentru oameni, dar care a fost implantat
n firea omeneasc i acioneaz ca un parazit.
n Sfnta Scriptur se afirm n mod repetat c nu Dumnezeu
a creat moartea, ci c moartea a ptruns n lume din cauza
pcatului lui Adam. A vrea s menionez doar dou pasaje din Sf.
Scriptur:
Primul este din Vechiul Testament: Cci Dumnezeu n-a
fcut moartea i nu se bucur de pieirea celor vii. El a zidit toate
lucrurile spre via i fpturile lumii sunt izbvitoare; ntru ele nu
este smn de pieire i moartea nu are n-are putere asupra
pmntuluicci dreptatea este nemuritoare.11 Nu este posibil ca
rul s provin de la Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu este Bun.
Ca atare, atunci cnd El l-a creat pe om, nu l-a creat ca s moar.
Dup cum se poate vedea n tradiia patristic, El nu l-a creat pe
11
Cartea nelepciunii lui Solomon, 1, 13-15

19
om muritor i nici nemuritor, ci avnd posibilitatea s devin
muritor sau nemuritor.
Al doilea pasaj este din Epistola Sfntului Apostol Pavel
ctre Romani: precum printr-un om a intrat pcatul n lume i
prin pcat moartea, aa i moartea a trecut la toi oamenii, pentru
c toi au pctuit n elCi a mprit moartea de la Adam pn
la Moise12 n acest pasaj moartea este vzut ca un intrus, un
parazit pentru natura fiinei umane, rezultatul i rodul pcatului lui
Adam. Deci moartea a intrat n firea omeneasc i astfel a ptruns
n ntreaga creaie.
Cderea lui Adam din raiul desftrii reprezint pcatul din
cauzacruia a aprut moartea. i dup acest pcat moartea a
devenit ceva obinuit pentru oameni mai nti moartea
duhovniceasc, care reprezint desprirea omului de Dumnezeu, i
apoi moartea trupeasc, ce reprezint desprirea sufletului de trup.
n ziua n care Adam a pctuit, el a murit duhovnicete i, mult
mai ncet, a murit i trupete.
n vreme ce acesta este poziia Sf. Scripturi n ceea ce
privete moartea, i Sf. Prini mprtesc aceast concepie,
teologia apusean privete dintr-un unghi diferit aceast problem.
Teologia apusean privete moartea ca o modalitate aleas de
Dumnezeu pentru a-l pedepsi pe om pentru pcatul su, i vede
moartea ca pe o motenire a ntregii seminii umane, ca urmare a
pcatului originar.
n nvtura patristic, dup cum s-a mai spus, se pare c
moartea nu reprezint o pedeaps de la Dumnezeu, ci rodul i
rezultatul pcatului lui Adam. Termenul de moarte este folosit
pentru a defini deprtarea i desprirea omului de Dumnezeu, n
Care se afl de fapt adevrata via. Astfel, oricine fuge de via-
de Dumnezeu- este atins de moarte. n acest sens, dup cum
subliniaz Sf. Grigore Palama, primul care a suferit aceast
omorre a fost Satan, pe care Dumnezeu l-a prsit n chip
ndreptit din pricina neascultrii sale. Diavolul atins de moarte

12
Romani 5, 12-14

20
a transmis moartea i omului, pentru c omul i-a urmat sfatul i nu
l-a ascultat pe Dumnezeu, pierznd astfel harul Lui dumnezeiesc.
Sf. Maxim Mrturisitorul spunea c atunsi cnd vorbim
despre moarte ne referim mai ales la ndeprtarea de Dumnezeu.
Aceast ndeprtare se produce prin pcat, deci pcatul reprezint
centrul morii. Pentru c omul a nesocotit porunca lui Dumnezeu i
pentru c omul s-a ndeprtat de Dumnezeu a urmat de la sine i
moartea trupului.13
i Sf. Ioan Damaschin vede lucrurile n aceast lumin atunci
cnd subliniaz faptul c originea tuturor oamenilor este de la
Dumnezeu, dar c stricciunea i urmarea ei, care este moartea,
provin din propria noastr pctoenie. Moartea a venit mai
degrab prin om , adic prin pcatul lui Adam, i la fel celelalte
pedepse. Deci crearea omului este lucrrea puterii creatoare a lui
Dumnezeu, iar durata vieii noastre rezultatul marii purteri i
energii. Moartea este rezultatul propriei noastre alegeri i propriei
noastre pctoenii, nu pedeapsa i lucrarea lui Dumnezeu.14
Mortea potrivit prerii Sf. Ioan Damaschin, a ptruns n lume
ca o fiar slbatic i nemblnzit ce vrea s prpdeasc viaa
oamenilor.15 Aceasta este o imagine foarte frumoas i care
exprim foarte bine ntrega realitate. Moartea este ntr-adevr
asemnea unei fiare slbatice i nemblnzite care devasteaz i
distruge viaa oamenilor. i muli dintre noi triesc cu adevrat
aceast slbtcie a morii prin intermediul celor dragi nou.
Sf. Grigore Palama vorbete n termeni foarte vii i de o
minunat precizie. Atunci cnd Eva a auzit sfatul diavolului celui
iret, ea a vzut, s-a mptimit, a mncat, amurit, l-a atras pe
brbat i a mprit cu el att gustarea, ct i cderea.16

c) Desprirea sufletului de trup

13
A doua sut de capete despre dragoste, Filocalia 2.
14
Sf. Ioan Damaschin: Dogmatica,pg. 89
15
Idem. , pg. 95
16
Sf.Grigore Palama: Omilia 40, n EPE, pg. 542

21
 Taina morii const n faptul c este distrus unirea dintre
suflet i trup. Aceast unire ia fiin odat cu crearea omului,
imediat ce a fost conceput n pntecele matern, i continu
pn n momentul morii sale. Omul este o fiin psiho-
somatic, ceea ce nseamn c nu sufletul formeaz omul n
ntregime, i nici trupul su. Deci, n momentul n care sufletul
este desprins de trup prin moarte au lucruri tainice . Sufletul
nu era viu nainte de crearea trupului, i deci nu vrea s
triasc fr acesta. Desprirea sufletului de trup se face cu
sila, i aceasta este taina morii.
Acest adevr este foarte bine evideniat n troparul scris de Sf.
Ioan Damaschin i cntat n momentul cnd sufletul prsete
trupul. Acesta spune: Cu adevrat, nfricotoare este taina
morii: cum sufletul cu sila se desparte de trup; cum, cu voin
dumnezeiasc, legtura cea fireasc se desface din alctuire.
Aici apar cteva adevruri mari. Mai nti c exist o legtur
foarte strns i fiareasc ntre suflet i trup, precum i o
armonie. Al doilea adevr e c aceast legtur este rupt cu
sila. Aceast violen constituie nfricotoarea tain a morii.
Al treilea adevr e c aceast rupere a sufletului de trup se
produce prin voina lui Dumnezeu. Dumnezeu nu reprezint
pricina morii, dar El a ngduit ca aceast s ptrund n viaa
omului, pentru c nimic nu se ntmpl n viaa omului fr
voina lui Dumnezeu.
Ceea ce este nfricotor n privina morii nu este faptul c
trebuie s prsim aceast lume de care am fost legai, ci faptul c
ncep s lucreze numeroase taine, taine pe care nu le puteam
percepe nainte, din cauza materialitii grosiere a organelor
noastre senzoriale.
n acest moment decisiv, omul, fr s fie pregtit dinainte
pentru moarte, se nelege foarte bine pe sine nsui. ntreaga via
pe care a trit-o i apare n fa ca o pelicul de film.
Teama n faa tainei morii const n faptul c o nou via
ncepe pentru acel om. i acest lucru este legat desigur, de
starea venic a sufletului i a trupului su. Potrivit Sf.

22
 Teognost, momentul morii reprezint o nou natere, cnd
omul i anume omul drept iese ca dintr-un alt ntuneric al
pntecelui matern, i apoi intr ntr-un trrm imaterial i
luminos.
Potrivit mrturiilor Sfinilor lucru foarte caracteristic omil
triete diferite experiene nu numai dup ce sufletul prsete
trupul, dar i pe msur ce se apropie momentul ca sufletul s
prseasc trupul. De vreme ce este vorba de o stare-limit,
aceste experiene sunt justificate: adic, el poate avea viziuni
ale sfinilor, lumii dumnezeieti .a.m.d., dar i viziuni ale
demonilor care ncearc s-l nspimnte i mai mult i s
pun stpnire pe el.
n vreme ce drepii au viziuni dumnezieti, care i ncnt i le
pricinuiesc mari bucurii, prin contrast, acei pctoi care nu au
fost curii n timpul vieii au viziuni demonice.
Se ntmpl numeroase taine atunci cnd sufletul se pregtete
s prseasc trupul, taine care sunt neelucidate. Totui, nu le
putem nega, att timp ct acestea sunt atestate de sfini. Mai
mult cunoatem bine pilda bogatului nesocotit care la vremea
ieirii sale din trup a auzit o voce de la Dumnezeu. Nebune!
n aceast noapte vor cere de la tine sufletul tu. i cele ce ai
pregtit ale cui vor fi?!17 Iar Sf. Macarie Egipteanul afirm:
Cnd sufletul prsete trupul, se svrete o mare tain.
Aceste taine ncep a se svri n clipa n care sufletul se
pregtete s prseasc trupul.
Lucruri tainice se petrec i n momentul n care sufletul
prsete trupul. Dup textele sfinilor prini atunci cnd
sfultetul prsete trupul, acesta face cunoscut acest lucru,
precum i casa n care se afl persoana decedat. Aceasta se
nmpl de obicei celor sfini.
Desprirea sufletului de trup, mai ales la sfini, este nsoit
de multe semne. Sf. Grigore Dialogul afirm faptul c este un
fenomen obinuit ca, atunci cnd sufletele sfinilor prsesc

17
Sf. Ev. Luca 12,20

23
 trupul, ei s aud slavoslovii n ceruri. Acest lucru astfel ca ei
s nu simt suferina despririi sufletului de trup.
Sfntul Macarie Egipteanul ne nva faptul c dac cineva nu
se pociete pn la ieirea sufletului din trup cete de
demoni i ngeri dea stnga i puteri ale ntunericului trag
acel suflet i-l in cu sila n partea lor. Dimpotriv, cei care l
slujesc pe Dumnezeu , se nvrednicesc ca n momentul ieirii
sufletului din trup cetele ngereti s le primeasc sufletele i
s le poarte spre locul lor n veacul cel curat18.
Aceast nvtur nu vine numai de la sfinii prini ci este
ntrit prin cuvintele lui Hristos. n parabola bogatului
nemilostiv i a sracului Lazr se spune c Lazr a fost purtat
de ngeri n snul lui Avraam. i a murit sracul i a fost dus
de ctre ngeri n snul lui Avraam19. Iar n pilda bogatului
lipsit de minte: Nebune! n aceast noapte vor cere de la
tine sufletul tu20, referinduse la demoni. Dup cum se spune
i n stihira urmtoare: Vai! Ct lupt are sufletul cnd se
desparte de trup! Vai, ct lcrmiaz atunci, i nu este cine
s-l miluiasc pe dnsul! Ctre ngeri ridicndu-i ochii, n
zadar se roag; ctre oameni minile ntinzndu-i, i n-are
cine s-i ajute.21
Cretinul este contient de aceast realitate, pentru c n
cadrul Pavecerniei mici pe care o citete n fiecare sear
nainte de culcare, i cere Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu
s l ajute n ceasul morii pentru a evita feele ntunecate ale
demonilor: i n vremea ieirii mele ticlosul meu suflet l
pzete, ntunecatele chipuri ale demonilorcelor vicleni
departe de la dnsul gonindu-le.
Cu adevrat dup ieirea sufletului din trup au loc lucruri de
tain lucruri pe care nu ni le putem nchipui acum i pe care
Sfinii Prini ni le-au dezvluit nu pentru a ne nspimnta ci
pentru a ne pregti pentur ceasul acela nfricoat. ntreaga
18
Sf. Macarie Egipteanul: Omilia a 22-a, n ed.cit., p.196
19
Sf. Ev. Luca 16,22
20
Sf. Ev. Luca 12,20
21
Patrologia Orientalis vol. 17, p. 284-287

24
 via cretin nu este altceva dect opregtire pentur moarte.
Desigur c aceast pregtire se face cu bucurie i optimism
att timp ct este insuflat de Harul lui Dumnezeu i face viaa
mai uman: fiindc acela care este pregtit s prseasc
aceast lume tie s nfrunte n felul cel mai potrivit tot ceea
ce se ntmpl n via i devine bun cu ceilali semeni.

d) Moartea pruncilor

e) Moartea lui Hristos omorrea morii 275

Moartea, in care se sfarseste fiecare viata omeneasca de pe

pamant, nu a putut fi imprimata umanitatii de catre Creatorul ei.
Dumnezeu nu a putut crea pe oameni ca fiinte cunoascatoare si cu
puteri transformatoare in lume, ca fiinte capabile de o nesfarsita
inaintare in bine, spre a muri. Moartea s-a introdus prin despartirea
lor voluntara de Dumnezeu, Izvorul vietii. Iar odata patrunsa, nu
mai putea fi departata din lume de catre ei insisi, oricat de mult
voiau. Insa nici Dumnezeu nu putea sa accepte moartea ca sfarsit
definitiv al oamenilor. De aceea intreprinde El Insusi invingerea ei.
In acest scop Se face om Insusi Fiul lui Dumnezeu, ca sa invinga in
umanitatea Sa moartea pentru oameni. Dar nu o invinge
neprimind-o, victoria asupra ei nu putea fi completa decat
producandu-se chiar de catre Cel asupra caruia s-a exercitat
puterea ei pana la capat. Numai asa s-a putut imprima in firea
umana a tuturor puterea biruitoare a mortii.
Astfel, Fiul lui Dumnezeu, intrupandu-Se, foloseste chiar
moartea pentru a invinge moartea. El intoarce rostul mortii. In loc
de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de
El ca mijloc de biruire a ei si de intrare ca om in viata vesnica.

25
Dumnezeu da astfel in Fiul Sau Cel intrupat un rost pozitiv chiar
mortii.
Dar adevarul pe care-l propovaduieste si pentru care sufera
Hristos moartea nu consta numai din atata. El sufera moartea
pentru ca Se prezinta ca Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, venit sa
scape pe oameni de moarte prin moartea Sa. O spune aceasta de
mai multe ori: "Ca asa a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau
Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba
viata vesnica" (Ioan III, 17). Sau: "Fiul omului n-a venit ca sa I se
slujeasca, ci ca sa slujeasca si sa-si dea sufletul sau ca
rascumparare pentru multi" (Matei XX, 28; Marcu X, 45). Acelasi
lucru il da de inteles de cate ori spune ca "va fi dat la moarte, dar a
treia zi va invia" (Matei XVI, 21; Matei XX, 18-19). Dar daca va fi
dat la moarte pentru neamul omenesc (Ioan XI, 31), fiind nu numai
om, ci si Dumnezeu, desigur ca tot pentru el va invinge moartea.
Tot despre invingerea mortii, prin moartea Sa pentru toti, vorbeste
Iisus, dupa Sfantul Evanghelist Ioan, si cand spune: "Iar Eu cand
ma voi inalta de pe pamant ii voi atrage pe toti la Mine. Iar aceasta
o spunea aratand cu ce moarte va muri" (Ioan XII, 32-33). Despre
biruirea mortii prin moarte graieste Iisus si cand zice: "Daramati
templul acesta si in trei zile il voi ridica". Caci Sfantul Evanghelist
Ioan adauga: "Iar El vorbea despre templul trupului. Sau: Dupa ce
S-a sculat din morti, ucenicii Lui si-au adus aminte ca aceasta o
spusese El si au crezut Scripturii si cuvintelor pe care le spusese
Iisus" (Ioan II, 19, 21).
Ca va suporta moartea pentru multi, pentru ca si viata cea noua la
care se va ridica dupa moarte prin biruirea ei sa fie in folosul
oamenilor, o spune Mantuitorul si la Cina cea de Taina, declarand:
"Beti dintru acesta toti, ca acesta este sangele Meu, al legii celei
noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea
pacatelor". Iisus a fost deci dat la moarte mai ales pentru ca
sustinea ca e Fiul lui Dumnezeu, Care a venit sa scape lumea de
moarte, prin moartea Lui. Vointa fortei publice de a-L supune
mortii s-a intalnit cu vointa Lui de a primi moartea, pentru a o
birui.

26
 Hristos oferea umanitatii, prin moartea Lui, o unire maxima
cu Absolutul, pe care reprezentantii oficiali ai respectarii lui
Dumnezeu de la distanla nu o puteau crede. Era absurd ca ei sa
accepte ideea ca se poate invinge moartea de cineva care e supus
mortii, ca orice om muritor. Forta aceasta voia sa arate oamenilor,
prin moartea ce i-o impunea, ca Hristos nu e Dumnezeu si nu poate
invinge moartea, spre a nu se slabi ordinea intemeiata pe o distanta
a lui Dumnezeu, pentru ca o accepta ca sa o invinga.
Apostolii, dupa ce L-au vazut pe Hristos inviat, s-au convins
in mod neindoielnic ca El a invins moartea pentru El si pentru toti
si prin aceasta ii poate atrage pe toti la Sine si la Tatal, intrucat i-a
impacat-cu Dumnezeu de Care se instrainasera prin pacat. Dar s-au
convins si de faptul ca El e cu adevarat Dumnezeu si ca Dumnezeu
nu e indiferent fata de moartea care stapaneste asupra oamenilor si
nici lipsit de puterea de a scapa pe oameni de ea.
Sf. Apostol Pavel spune: "Dar Dumnezeu invedereaza dragostea
Lui fata de noi prin aceea ca pentru noi Hristos a murit, cand noi
eram pacatosi. Cu atat mai vartos, deci, acum, fiind indreptati prin
sangele Lui, ne vom izbavi prin El de manie. Caci daca pe cand
eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului
Sau, cu atat mai mult, impacati fiind ne vom mantui prin viata Lui"
(Rom V, 8-10).
Aceasta semnificatie a mortii lui Hristos ca mijloc de
impacare a noastra cu Dumnezeu si de indreptare a noastra, nu
poate fi redusa la faptul ca, prin primirea ei, Hristos ne-a pus la
inima o invatatura oarecare a Lui, cerandu-ne si dandu-ne curaj sa
ne punem viata pentru ea. Pe de alta parte, aceasta invatatura
consta tocmai in aceea ca ne face sa stim in mod sigur ca El ne-a
mantuit de moarte prin moartea Lui, intrucat e cu adevarat
Dumnezeu. El ne da, prin moartea acceptata si biruita de El,
putinta sa ne mantuim "de moarte", adica sa ne impartasim de viata
Lui, la care a intrat prin inviere. Din starea la care s-a ridicat
umanitate a Lui prin biruirea mortii vine in noi harul, care nu ne
aduce numai vestea ca sutem indreptati in fata lui Dumnezeu, cine
face drepti, nemaifiind supusi fara voie pacatului (Rom. V, 19). Cu

27
alte cuvinte, din starea la care s-a ridicat El prin moarte, invingand-
o, ne vine si noua "moartea pacatului", sau puterea de a nu mai trai
in pacatele ce ne duc la moartea definitiva (Rom. VI, 2), ci de a
ajunge prin unirea cu El si prin el cu Tatal Sau la invierea cu trupul
intru fericirea de veci. Caci El a invins moartea nu numai pentru ca
a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitate a Lui a fost fara de
pacat si pentru ca prin aceasta a fost unita cu Dumnezeu, sau chiar
il avea pe El ca ipostas. Iar unirea aceasta s-a desavarsit in biruirea
mortii.
Aceasta semnificatie a mortii lui Hristos o prezinta Sf.
Apostol Pavel si mai direct in Coloseni 1, 21. Caci aici spune si
mai direct ca Impacarea adusa noua prin moartea lui Hristos
depaseste impacarea juridica, aratand ca moartea lui Hristos nu e
numai o plata, achitata lui Dumnezeu de Fiul Sau facut om, pentru
ofensa sau nesocotirea ce I-am aratat-o prin neascultare, ci mai ales
o reIntarire produsa in fiinta noastra prin daruirea ei lui Dumnezeu.
Iar acest lucru place lui Dumnezeu, satisfacandu-L in acest sens.
Chiar prin moartea suportata cu umanitatea Sa, Hristos S-a aratat
pe Sine ca tine ca om mai mult la Dumnezeu, decat la lucrurile
lumii si chiar la viata Sa in lume. Iar prin unirea noastra tainica cu
Hristos Cel mort cu trupul acestor lucruri, ne insusim si noi
moartea Lui fata de cele ale lumii, prin care pacatuim, alipindu-ne
si noi de Dumnezeu si, prin aceasta, sfintindu-ne. E o mutatie
radicala care se produce astfel in uman prin reintrarea in legatura
cu Dumnezeu. "Dar pe voi care oarecand erati instrainati si
vrajmasi cu cugetarea voastra, aratata in faptele viclene, acum v-a
impacat in trupul carnii Lui prin moarte, ca sa va puna inaintea Sa
sfinti fara de prihana si nevinovali" (Col. 1, 21-22).
In acest mod, Hristos a transformat moartea, din pedeapsa
pentru pacat, in mijloc de inaltare a umanului la Dumnezeu si de
intarire a lui. Ea devine jertfa prin care omul reintarit spiritual se
reuneste cu Dumnezeu si cu semenii sai in iubire. Iar prin aceasta
se sfinteste.
Moartea suportata de Hristos creeaza in noi, daca ne unim cu
El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale

28
lumii si de daruire Tatalui si vointei Lui de a ne iubi unii pe allii.
Iar aceasta ne da taria biruirii mortii. Acest lucru il spune Sf.
Apostol Pavel in Filip. III, 10-11, declarand ca, prin credinta, eu
vreau "sa-L cunosc (sa experiez) pe El si puterea invierii Lui
(putere ce vine din starea Lui inviata) si sa fiu primit partas la
patimile Lui, facandu-ma asemenea cu El si moartea Lui
(imprimand in mine starea spirituala a mortii Lui), ca, doar, sa pot
ajunge la invierea cea din morti". Cine voieste sa ajunga la invierea
reala cu Hristos, trebuie sa traiasca cu putere si moartea lui cu El.
E vorba mai intai nu de o moarte ca despartire a trupului de suflet,
ci de o stare in care trupul e mort fata de toate faptele care
instraineaza.
In acest sens, in Epistola catre Evrei X, 12-14, se spune:
"Acesta dimpotriva, aducand o singura jertfa pentru pacate, S-a
asezat pentru veci de-a dreapta lui Dumnezeu si asteapta pana ce
vrajmasii Lui vor fi pusi asternut picioarelor Lui. Caci printr-o
singura jertfa adusa, a adus la desavarsire pentru veci pe cei cati in
Hristos au fost sfintiti". Aceasta o spune Sf. Apostol Pavel, dupa ce
a vorbit de jertfa repetata in fiecare an a arhiereului din Vechiul
Testament.
Moartea este, astfel, ea insasi, pe de o parte, poarta de intrare
a umanitatii lui Hristos si, dupa ea, si a celor ce se unesc cu El la o
stare de suprema intalnire cu Dumnezeu, de desavarsita intimitate
cu El, o stare care ramane ca atare in Hristos si in care ii ridica tot
mai mult si pe cei ce isi insusesc prin unirea cu El moartea Lui. E o
stare de deplina transcendere a umanului la Dumnezeu cel absolut
in viata Lui, sau independent de toate.
Moartea lui Hristos este desfiintarea afectelor, ca urmari ale
pacatelor lor in umanitatea Lui. Iar alipirea la El ne da putere si
noua, inca in cursul vietii acesteia, sa ne eliberam, in parte, de
puterea acestor afecte, sau puterea de a ne infrana de la pacatul
prilejuit adeseori de ele. Moartea e pentru Hristos ca om o biruire a
mortii, ca ultima urmare a pacatului si de o deschidere a caii spre
inviere, iar pentru noi, prin alipirea la El, in Botez, inceputul caii
de biruire a afectelor si de pregatire pentru a trece prin moartea

29
trupeasca, atunci cand va veni, la fericirea unei mai mari apropieri
de Dumnezeu cu sufletul si, la sfarsitul chipului acesta al lumii, la
invierea cu trupul.
Moartea lui Hristos este in realitate o omorare a mortii
inleleasa ca inchidere in ingustimea opaca a vietii in trup si lume, a
vietii care, dupa scurte placeri, duce la moartea definitiva. Moartea
lui Hristos si a noastra din unirea cu El, Care a murit si a inviat, e
transcenderea totala spre unirea cu Dumnezeu, pentru Hristos ca
om spre unirea desavarsita, pentru noi spre o unire tot mai mare,
pana la unirea deplina cu Hristos si cu Tatal prin inviere. Pe Hristos
moartea ca jertfa L-a asezat ca inviat de-a dreapta Tatalui, lucrand
de acolo cu iubirea maxima fata de noi aratata pe cruce, la vesnica
desavarsire a celor ce cred si la supunerea definitiva sau la privarea
totala de putere a vrajmasilor Lui, adica a demonilor si a celor ce
nu vor crede in El. Ultimilor le poate da in cursul acestei vieti si
putinta sa se schimbe, iar demonilor le ia puterea in sensul ca cei
ispititi pot sa lupte in aceasta viata impotriva lor si sa se faca tari
spiritual.

Omorarea mortii noastre, inleleasa ca inchidere in ingustimea

si in intunericul vietii opace in lume si in trup, si ca moarte finala
cu trupul, a luat puterea din omorarea mortii in Hristos, prin
invierea Lui. Aceasta se spune in Epistolele Sfinlilor Apostoli. Ele
descriu starea de dreptate ca echivalenta cu aceasta omorare a
mortii de catre cei ce se unesc cu Hristos. Celor scapati de moarte,
inleleasa ca o astfel de opacitate, li se face transparent Fiui lui
Dumnezeu Cel nemuritor, intrupat ca om si inviat, Care le
comunica viata Lui o data cu puterea de a se comunica si ei altora.
Caci o data inviat Hristos cu trupul, ei Il au in totala transparenta si
comunicare, spre o desavarsita comunicare altora.
Sf. Apostol Pavel spune: "Iar acum harul iubirii lui
Dumnezeu s-a dat pe fat prin aratarea Mantuitorului nostru Iisus
Hristos, Cel ce a nimicit moartea si a adus la lumina viata si
nemurirea prin Evanghelie" (II Tim. 1, 10). Nimicind El moartea, a

30
luat si puterea intunericului dusman care-i ducea spre moarte pe cei
ce traiau, potrivit ispitei lui, o viata opaca, robita, despartita de
Dumnezeu. "Deci de vreme ce copiii (dati lui Hristos de
Dumnezeu) s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si
El s-a impartasit acestora, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are
stapanirea mortii, adica pe diavol" (Evr. II, 14). El a putut invinge
moartea si pe sustinatorul ei chiar prin umanitatea Sa, pentru ca
chiar in starea Sa de muritor prin umanitate avea, ca lipsit in
aceasta umanitate de pacatul despartitor de Dumnezeu Tatal si ca
purtator dumnezeiesc al ei, sau ca Fiul lui Dumnezeu intrupat,
transparenta pentru a fi comunicarea iubitoare cu Dumnezeu Tatal.
De aceea, El n-a fost invins definitiv de moarte, ca de o putere
nimicitoare mai tare ca El, ci a gustat-o numai, si aceasta pentru
fratii Sai. Sfantul Chiril al Alexandriei o socoteste ca un somn. Iar
biruind-o prin umanitatea Sa, nu fara colaborarea acesteia, aceasta
biruinta I-a adus slava umanitatii Lui si, prin ea, tuturor celor ce, in
unire cu El, se vor ridica prin moarte la lumina vietii eliberata de
non-sens, sau de intunericul definitivei morti: "Pe Cel ce, scurta
vreme, a fost pus mai prejos de ingeri, pe Iisus, Il vedem incununat
cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca,
prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.
Caci ducand pe multi oameni la marire, I se cadea Aceluia, pentru
care sunt toate si prin care sunt toate (Tatalui) ca sa desavarseasca
prin patimire pe Incepatorul mantuirii lor" (Evr. II, 10).

Moartea i-a adus lui Hristos preainaltarea umanitatii (Filip II,

9), nu ca o plata data exterior ci prin insasi suportarea ei, sau prin
faptul ca puterea acestei suportari in actiune a fost trecerea spre
viata biruitoare a mortii (pasca). Chiar prin patimire si moarte,
Hristos invinge patimirea si moartea, dovedindu-Se mai tare ca ele.
Aceasta nu numai pentru ca umanitatea Lui era in comunicare
constienta neimpiedicata cu Dumnezeu, fiindca era nepacatoasa, ci
si pentru ca El a primit patimirea si moartea umanitatii Sale nu
pentru Sine, ci din mila atotgeneroasa, si deci plina de putere ea
insasi, pentru fratii sau pentru copiii Sai. Ele n-au avut in ele

31
pentru El puterea sa-L impinga la pacat, pentru ca n-au avut nici
originea in pacatul adoptat personal, care arata o slabiciune a firii,
ci au fost simple prilejuri de suferire altruista pentru ceilalti, dar si
de biruire a lor prin rabdarea lor cu toata taria. Ele n-au fost ocazii
de a-L face si mai netransparent pe Dumnezeu umanitatii. Prin
suportarea lor S-a aratat si mai intelegator si mai milos pentru fratii
Sai in umanitate si le-a dat pilda si puterea de a lupta si ei pentru
eliberarea de sub robia slabiciunii trupului, prin alipirea la
Dumnezeu, Izvorul tariei spirituale si al libertatii. Caci din mila
pentru altii a luat putere si a dat putere de rabdare si de biruire a
durerilor si mortii. Fiindca cel milos se depaseste pe sine din
dragoste, pana la a patimi si suporta moartea pentru altii cu tarie.
Mila si dragostea sporesc puterile de rabdare a patimirii si a mortii.
Iar in Hristos, Care e si Dumnezeu, rabdarea din mila a avut atata
putere, ca a coplesit patima si L-a ridicat din moarte.

Prin moartea lui Hristos, pcatul, stricciunea, moartea i puterea

diavolului sunt nimicite; omul cel vechi moare, viaa cea
pctoas i supus morii piere, diavolul este nlnuit, iar
puterea lui surpat. ns acest act esenial i indispensabil
pentru mntuirea noastr, el singur nu era de ajuns. dac
Hristos n-a nviat, zadarnic este credina noastr, spune
Apostolul Pavel (1 Cor. 15, 17). ncheierea i mplinirea
lucrrii Lui mntuitoare este
nvierea Sa. Prin ea, omul dobndete cu adevrat neptimirea,
nestricciunea i nemurirea i afl poarta vieii celei noi.

Patima, moartea i nvierea, prin care a dobort cele dou mari

stavile dintre noi i Dumnezeu pcatul i moartea i ne-a
mpcat cu El (Rom. 5, 10; Cor. 5, 18), constituie cheia de
bolt a lucrrii Sale mntuitoare. El ne-a redat astfel sntatea
desvrit, a firii noastre dintru nceput, druindu-ne
nestricciunea i nemurirea. Vorbind despre patima, moartea i

32
 nvierea Domnului, Sf. Grigore de Nazianz spune: Toate
acestea erau la Dumnezeu unelte de tmduire a slbiciunii
noastre, prin aducerea lui Adam din starea n care czuse i
aezarea lui din nou alturi de pomul vieii.

Sfntul printe vrea s spun astfel c prin moartea Sa Hristos

ofer o simpl satisfacie de ordin juridic; el restaureaz
ontologic firea omeneasc pe care i-a asumat-o. Pentru c
singur Fiul lui Dumnezeu l putea rscumpra pe om, El se
jertfete, primind s moar cu trupul. ns moartea Sa nu este
doar plata datoriei pe care omel o avea fa de Dumnezeu, ci
izbvirea omului de moarte. Numai Dumnezeu avea putere s
lecuiasc de rele neamul omenesc i numai asumndu-i
moartea noastr, ca Cel care singur are nemurire (1 Tim. 6,
16), putea s ne izbveasc din moarte, cci dup cum spun
Sfinii Prini, numai ceea ce este asumat poate fi tmduit.

Moartea lui Hristos purtata in noi este o transcendere a

noastra spre Absolutul personal, este eliberarea noastra de orice
robie. Cea mai inalta transcendere a realizat-o umanitatea lui
Hristos. Aceasta o spune cuvantul: "Si a sezut de-a dreapta tronului
slavei" (Evr. VIII, 1) in Sfanta Sfintelor. Si numai in unirea prin
credinta cu El, unire pe care o face posibila unirea noastra dupa
fire cu umanitatea Lui si, deci, si iubirea Lui de frate comunicata
noua, avem si noi putinta unei depline transcenderi

f) Gndul morii

33
 Sf. Ioan Gur de Aur spune c e mare primejdie pentru om s
nu tie c morii i urmeaz judecata i e de folos s i se spun c-l
ateapt o alt lume.
De aceea Sfinii Prini ne ndeamn adesea s ne aducem
aminte de moarte, ca s-o ntmpinm aa cum se cuvine i s fim
aflai vrednici de mprie.
Pomenirea morii rodete dac e necurmat. Sf. Grigore de
Nazianz i sftuiete ucenicul astfel: Se cuvine s trieti
pentruveacul ce va s fie i s faci din viaa aceasta o nencetat
aducere aminte de moarte.
Sf. Atanasie zice i el: Adui aminte n tot ceasul c vei
pleca de aici i n fiecare zi s ai moartea naintea ochilor . Iar
Sf. Ioan Scrarul scrie: Gndul morii s fie cu tine i cnd dormi
i cnd te trezeti.
Sf. Isihie Sinaitul numete pomenirea nencetat a morii:
pedagog bun al sufletului i al trupului . ntradevr, nencetata
cugetare la moartel desprinde pe om de aceast lume i de poftele
trupului i-i face sufletului ieirea uoar la despririi lui de trup i
de cele pmnteti. Gndul morii l ferete de pcat i de patimi:
n tot ce faci adui aminte de sfritul tu i nu vei pctui
niciodat22. l face s se alipeasc de Dumnezeu i s-I
mplineasc voia mplinind poruncile. Dup Avva Isaia, de are
omul moartea nintea ochilor , unit cu pocina, va putea pzi
virtuile . Pocina este rodul ce lbunal cugetrii la moarte, de cel
mai mare folos la vremea trecerii din acest via.
Aducerea aminte de moarte trezete, firete, team, dar nu de
putrezirea trpului, ci de Dreapta Judecat a lui Dumnezeu e
de osnd. Teama c vom sta naintea lui Dumnezeu trebuie
s ne fie ca rsuflarea , spune Avva Isaia. Sf. Vasile cel Mare
zice i el : Fericit este sufletul care zi i noapte de nimica nu
se ngrijete i la nimic alta nu gndete dect cum va putea
s rspund fr fric de viaa lui n Marea Zi, cnd toate
fpturile vor sta naintea Judectorului, ca s dea socoteal
de faptele lor .
22
Is. Sir. 7,38

34
 Prinii ne ndeamn s trim fiecare zi ca i cnd ar fi cea din
urm. Cel mai bun mijloc de strpire a patimilor spune Sf.
Ioan Casian este s te gndeti n fiecare zi c vei pleca din
lumea aceasta . Avva Isaia din Schete nva limpede :
Cuget n fiecare zi c doar azi am s triesc n lume, i nu
vei pctui fa de Dumnezeu . Dar cel ce crede c are mult
de trit va cdea n multe pcate. Dumnezeu se ngrijete s
cureasc de pcate tot drumul celui ce se pregtete s dea
rspuns de faptele lui, dar cel ce dispreuiete aceasta i zice :
Mai am pn oi ajunge la sfrit va fi pus alturi de
fctorii de rele.
Ca s nu cdem n delsare nva Sf. Antonie cel Mare
e bine s cugetm la spusa Apostolului : Mor n fiecare zi !23.
Cci de vom tri i noi ca cei ce mor n fiecare zi, n-am
pctui. Iar ceea ce se spune prin aceasta trebuie s-o nelegem
aa : n orice zi, sculndu-ne, s socotim c nu vom mai apuca
seara, iar cnd ne culcm, s credem c nu ne vom mai scula.
Cci viaa noastr este prin fire nesigur i fiecare zi a noastr
ne este msurat de Pronie.

Concluzii.

MOARTEA E INCOMPREHENSIBIL PENTRU MINTEA

UMAN (sf. Ignatie Brancianinov)

S-i aduci aminte de ieirea ta din pmntul Egiptului n

toate zilele vieii tale24
Mare e taina morii! Moartea este naterea omului din viaa
pmntean vremelnic, n viaa venic. n timpul mplinirii tainei
morii ne lepdm de pe noi nveliul nostru grosolan trupul, i,
cu fiina noastr sufleteasc subire, eteric, trecem ntr-o alt
23
1 Cor. 15,31
24
cartea a doua a Legii (Deuteronomul) XVI,3

35
lume, n lcaul fiinelor de acelai fel cu sufletele. Lumea aceasta
e inaccesibil organelor grosolane ale trupului prin care, n timpul
petrecerii noastre pe pmnt acionm simurile, simuri ce de fapt
aparin propriu zis sufletului. Sufletul ieit din trup e nevzut i ne
este inaccesibil, ca i celelalte realii ale lumii nevzute. Vedem
doar n timpul svririi tainei morii nensufleirea, subita glorie
de via a trupului, apoi e l ncepe s se descompun i noi ne
grbim s-l ascundem n pmnt; acolo el devine victima
putreziciunii, a uitrii. Ce s-a ntmplat ns i ce se ntmpl cu
sufletul care a prsit trupul? Aceasta rmne pentru noi n
condiiile posibilitilor noastre de cunoatere, necunoscut.
Adnc tain e moartea! Pn la luminarea omenirii cu
lumina cretinismului omul avea cele mai false i mai grosolane
noiuni despre nemurirea sufletului; cei mai mari nelepi ai
pgntii se mulumeau cu speculaii i bjbieli n aceast
privin. Totui, i inima omului czut, ct ar fi de ntunecat i
tocit, simea permanent, ca s zic aa, i simea venicia. Toate
religiile idolatre dau mrturie de aceasta: toate i fgduiesc omului
viaa de dup moarte fericit sau nefericit, n funcie de meritele
pmnteti.
Suntem pribegi, trectori pe pmnt, i ne este de prim
trebuin s ne cunoatem soarta n venicie. Dac n timpul scurtei
noastre pribegii grijile noastre se concentreaz asupra modului n
care am putea s deprtm de noi tot ce e suferin i s ne
nconjurm de tot ce este plcut: cu ct mai mult trebuie s ne
ngrijim cu privire la soarta noastr n venicie. Ce svrete cu
noi moartea? Ce are de ntmpinat sufletul dincolo de limita
substanialitii? Oare nu cumva acolo nu exist rsplat pentru
bine i ru, pentru binele i rul fcut de oameni pe pmnt, cu
voie i fr voie? Oare nu cumva nu exist aceast rsplat, n timp
ce rul, pe pmnt, n ansamblu, progreseaz i triumf iar binele
este prigonit i sufer? E de neaprat trebuin, e de prim
necesitate s descifrm taina morii i s vedem cu ochii cugetului
ce-l ateapt pe om dincolo de mormnt.

36
37