You are on page 1of 1

ANTIM IVIREANUL - DIDAHIILE MIJLOC DE MBOGIRE MORAL I

CULTURAL

Prof. Maria Ionescu


coala Gimnazial ,,Al. Macedonski
Craiova

Antim Ivireanul (1650-1716), unul dintre cei mai stralucii ierarhi ai Bisericii romaneti, s-a remarcat
prin personalitatea sa plurivalent, prin lupta continu pentru promovarea culturii romaneti din secolul
al XVIII-lea. Cunoscnd valoarea nvturii cretine pentru transformarea vieii moral-religioase i
sociale a credincioilor, Antim Ivireanul a mbinat temeinic predicile sale cu elemente de teologie
moral care priveau aspecte ale vieii sociale.
Mitropolit fiind, s-a dovedit a fi un mare predicator si literat. S-a remarcat ndeosebi prin Didahiile
sale ce reprezint cea mai nalt expresie a cuvntului rostit de pn atunci. Meritul Didahiilorsale
este acela ca pn la ele slujbele bisericeti nu se fceau n limba romn. Ele au fost tiprite pentru
prima dat n anul 1866.
Autorul Didahiilor constat n viaa duhovniceasc a pastoriilor si o serie de practici, atitudini i
deprinderi necretineti i antisociale, pe care nu mai vrea s le treac cu vederea. El i mai critic i pe
unii dintre preoii vremii sale din cauz c nu au pregtirea necesar pentru a pstori suflete,
considernd c se nevoiesc mai mult pentru folosul lor dect pentru cel al credincioilor. n acest caz
nu este de mirare c pstoriii rmn n stare de ignoran. Antim demasca falsitatea i obiceiul nefast
al celor care aparineau claselor privilegiate de a alerga dupa duhovnici mediocri, ignorani, tocmai
pentru c ei nii se aflau n grava confuzie moral.
Fr ndoial, Antim Ivireanul a contribuit la progresul limbii romne literare, ntrind elementele
proprii ei i nmulindu-le. El a prelungit viaa unor arhaisme a caror dispariie ar fi srcit limba.

Bibliografie:
1. Antim Ivireanul , Didahii, Ed. Academiei Republicii Popularea Romne, Bucureti, 1962
2. Damian P. Bogdan - Viaa lui Antim Ivireanul n Biserica Ortodoxa Romn, 1956
3. Nicolae Iorga Despre Antim Ivireanul, n Biserica Ortodoxa Romn, 1937, nr. 11-12
4. Nicolae Alexa nvturi dogmatice in ,,Didahiile lui Antim Ivireanul n Studii Teologice,
nr. 9-10, 1977

You might also like