Mitul Peșterii” (Republica, cartea a VII–a):

simboluri:
peștera — lumea sensibilă (a realității aparente);
întunericul peșterii — ignoranța omului incult, limitat;
lanțurile — prejudecățile, simțurile care ne limitează;
focul — lumina cunoașterii;
umbrele de pe peretele peșterii — imaginile corpurilor fizice, aparențele care generează
opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației);
corpurile purtate prin fața focului — aparențele adevărate, realitatea fizică, generează
opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din peșteră — drumul inițiatic
spre cunoașterea esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;
contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin intelectul pur
(episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune)
Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)

Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea

inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea —
are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar
o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului —
închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească
omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor);
condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea
sufletului pentru recunoașterea imortalității sale.