You are on page 1of 18

FETIŢA FĂRĂ ŢARĂ

Maria, o fetiţă de 5 ani, din România, era împreună cu părinţii ei în excursie în


Italia, unde se simţeau foarte bine. O întâmplare nefericită a făcut ca Maria să se
piardă de aceştia.

Dintr-o dată, zâmbetul de pe faţa ei a dispărut şi în locul lui a apărut o faţă


tristă, speriată, pe care se rostogoleau lacrimi fierbinţi.

Câţiva italieni s-au apropiat de fetiţa singură şi înfricoşată, au întrebat-o de ce


plânge, dar ea nu înţelegea ce spuneau ei, pentru că vorbeau limba italiană. Când a
început fetiţa să vorbească, ei nu au înţeles limba în care vorbea Maria. A trecut pe
acolo o familie binevoitoare, cu suflet mare, căreia i s-a făcut milă de fetiţă. De
aceea, familia a luat-o şi a încercat să-i găsească părinţii şi ţara de unde venea.

Au mers împreună prima dată în Franţa. „Comment t'appelles tu?”, adică


„cum te numeşti?” au întrebat, dar fetiţa nu a înţeles ce o întrebau.

Atunci s-au îndreptat spre Anglia. „What is your name?, How old are you?”,
adică „Cum te cheamă, câţi ani ai?”. Dar nici de data aceasta fetiţa nu a înţeles
nimic. Dacă ar fi mers la grădi, ar fi făcut engleză şi atunci sigur ar fi înţeles ce au
întrebat-o.

Fără să piardă speranţa, căutările lor au continuat şi în alte ţări: Germania,


Grecia, Spania.

Şi aşa au ajuns într-o altă ţară frumoasă. Avionul trebuia să aterizeze. Cum
Maria stătea speriată şi privea pe fereastră, căci se gândea cu grijă că s-ar putea să
nu-şi mai găsească familia şi ţara ei, dintr-o dată a zărit în depărtare multe steaguri
fluturând. Privind mai cu atenţie şi-a dat seama că steagurile aveau culoarea roşu,
galben şi albastru.

Inima a început să-i bată mai tare, iar chipul i s-a schimbat. În locul unei feţe
triste şi posomorâte, a apărut o faţă senină, cu un zâmbet mare.

„Am ajuns! Am ajuns! E România! Aici e casa mea!” a strigat Maria.


Ea a recunoscut steagul ţării sale, cu cele trei culori. Cei care o însoţeau au
privit-o miraţi şi, chiar dacă nu au înţeles ce a spus fetiţa şi-au dat seama că
misiunea lor a luat sfârşit şi au zâmbit şi ei mulţumiţi.

Într-adevăr, pe aeroport erau foarte multe steaguri tricolore, pentru că


România se pregătea de sărbătoare.

Avionul a aterizat. Bucuroasă şi sigură pe ea, Maria s-a ridicat şi a vrut să


coboare.

„La revedere! şi... Mulţumesc frumos!” le-a spus fetiţa însoţitorilor ei.

„Acum sunt fericită. De mult nu m-am simţit aşa de bine.”

Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar de data aceasta erau lacrimi de bucurie.

Romanasi si romancute pentru Intalnirea de dimineata:

ANEXA 1
SILUETEA 1 SILUETEA 2 SILUETEA 3
DRAGOMIR FATA CEA MARE FATA CEA MIJLOCIE

SILUETEA 4
FATA CEA MICĂ (ILEANA)

ANEXA 2 – ROMÂNAȘ ANEXA 3 – COSTUMELE POPULARE


ȘI ROMÂNCUȚĂ DECORATE DE GRUPA ALBINUȚELOR
ANEXA 4 – FOTOGRAFIE DIN ACTIVITATEA 3 Ecuson 1 DECEMBRIE
Fiecare fasie se coloreaza cu A, G, R atat pe fata cat si pe verso respectand aceeasi ordine prin rasturnarea fasiei.

Hartile mari = A, cele mijloci = G, cele mici = R ; sw decupeaza si se lipesc in mijloc. Tricolorul se indoaie sub forma literei V, iar
la capete se taie cate un V mai mic ca la bentitele de la fundite. In partea de sus unde am indoit litera V se lipeste , in mijloc,
harta tricolora obtinuta.

Sunt superbe !

SPOR LA LUCRU !
LA MULȚI ANI,ROMÂNIA!

De 1 Decembrie,anul acesta , am realizat la AVAP ,cu copiii de cls.I , aceste lucrări:

Dacă vă plac ,vă prezint modul de realizare.

Materiale necesare:

 O coală albă A4 imprimată cu harta României și cei doi românași(modelul se află mai jos-ies două modele pe o coală);
 O jumătate de coală cartonată colorată
 Hârtie glasată autocolantă (roșu,galben,albastru)
 Creioane colorate /carioca
 Foarfece

Realizarea lucrării:
- se imprimă cele două pagini pe aceeași față a unei coli (pe rând);

-se trasează ,cu rigla ,două linii pe hartă ,pentru a delimita cele trei porțiuni corespunzătoare celor

trei culori ;

- se colorează cei doi românași;

- se lipesc bucățele de hârtie glasată în cele trei porțiuni ;

- se decupează pe contur ;

- se lipește pe coală cartonată.


Nume

Data:
Activitate matematica

1.Descompune multimile

2
MÂNDRU SUNT CĂ SUNT ROMAN!

Trăieşti în România, deci, vezi bine,

Te chemi şi tu român la fel ca mine!

Acelaşi drum cu mine de străbaţi,

Tovarăşi suntem, sau, mai bine, fraţi,

Aceeaşi limbă sfântă noi vorbim

Şi-atunci când suntem trişti şi când glumim

Şi cântece-mpreună de cântăm

Şi-n horă amândoi dacă săltăm,

Mai vesel şi mai bun atunci tu eşti

Şi bun român , şi frate te numeşti!

Pământu-acesta roditor ne ţine,

La masă, vezi, mâncăm aceeaşi pâine,

Acelaşi aer cu parfum de brad respiri

Şi dacă-ţi spun român, să nu te miri.


Iubeşte-ţi ţara ce te creşte,

Trăieşte-ntrânsa româneşte,

Fii bun, fii demn şi fii cinstit

Ca grâul cel curat, de Dumnezeu sfinţit!

AUTOR VERSURI: MIOARA LILESCU BOTEZATU

You might also like