3.2.

Antreprenoriatul Statelor Unite ale Americii

3.2.1. Condiţiile oportune pentru antreprenoriatul american
Din Europa, revenim în Lumea Nouă, ca să vedem primul exemplu al industrializării în
America.
Paralel cu situaţia unică din America, vom găsi şi similitudini între industrializarea în SUA şi
Marea Britanie, dar şi diferenţe. La sfârşitul secolului XIX, SUA au depăşit Marea Britanie şi au
devenit o ţară înalt dezvoltată industrială.
În 1810, aproximativ 20 de ani, după obţinerea independenţei, America era o ţară predominant
agrară. În anul 1790, avea o singură fabrică, iar în 1808 erau 15 fabrici de prelucrare a bumbacului.
Oferta capitalului a fost limitată, dar, totuşi, mai mare pe cap de locuitor decât în Germania, Franţa,
Rusia şi Japonia.
Piaţa internă s-a dovedit a fi foarte favorabilă antreprenorilor americani. Ea se caracterizează
prin creştere rapidă, o componentă favorabilă şi o cerere mai mare decât în Europa. Piaţa autohtonă
a asigurat un impuls pentru industrializarea în SUA, după 1810, ca urmare a reducerii importului
din Marea Britanie, în baza Actului despre embargo din anul 1807 şi a Războiului din 1812. Aceste
evenimente au înlăturat concurenţa produselor superioare din Marea Britanie, dar, totodată, au
demonstrat necesitatea dezvoltării propriului sistem industrial.
Dezvoltarea rapidă a pieţei interne este rezultatul combinaţiei creşterii economice şi creşterii
rapide a populaţiei. Populaţia a crescut aproape de 7 ori între anii 1810-1880 de la 7,2 mln până la
50,2 mln.
Îmbunătăţirea pieţei interne a provocat schimbările care au dus la creşterea cererii pentru
produsele specifice şi la creşterea integrării. În anii 1820-1830, s-a îmbunătăţit sistemul de
transportare şi distribuire, construire a drumurilor. Dezvoltarea sistemului de canale a constituit
punctul principal între anii 1830 – 1840. Aceste schimbări au cauzat intensificarea comerţului între
regiuni şi au stimulat creşterea cererii la producţia metalurgică. Tot atunci, apare o piaţă mare cu
producţie de armament, care a solicitat o cerere mare în ţările frontaliere.
O dezvoltare evidentă a pieţei interne s-a produs în 1850, când a început construcţia căilor
ferate. Boom-ul iscat de construcţia căilor ferate a constituit primul imbold pentru economie între
anii 1870 – 1880, încurajând creşterea cererii la producţia metalurgică şi de maşini. Acest fenomen
a fost deosebit de important pentru SUA din cauza distanţelor mari. Dezvoltarea drumurilor a
contribuit la promovarea industriei manufacturiere în alte regiuni ale SUA
În 1861, izbucnirea Războiului civil a cauzat creşterea semnificativă a cererii, în special, la
producţia militară. Cererea la producţia manufacturieră a predominat până la depresia din anul
1873. Ciclurile businessului (crizele economice) au fost cu mult mai severe în SUA decât în Europa
şi au dus la ruinarea unor antreprenori, dar, totodată, ele au servit ca impuls pentru antreprenorii
inovaţionali şi perseverenţi.
Referitor la pieţele externe, ele au fost cu mult mai dezavantajoase pentru antreprenorii
americani din cauza competiţiei rigide a produselor din Marea Britanie şi alte ţări dezvoltate
industrializate din Europa.
Oferta capitalului circulant era limitată la începutul perioadei de tranziţie în SUA, căci şi rata
dobânzii capitalului era mai mare, în comparaţie cu alte ţări dezvoltate.
Piaţa financiară a fost cu mult mai dezvoltată în partea de nord-est în jurul comerţului străin şi
comerţului cu bumbac, dar exista o competiţie mare din partea altor sectoare din economie.
Echipamentul pentru transport era foarte costisitor şi cerea sume mari de capital. În plus, investitorii
străini au evitat să investească în manufactură, în perioada aceea, dar, totuşi, sistemul bancar se
dezvolta încet.
Începând cu anul 1820, necesitatea capitalului pentru construcţii şi transport a stimulat
dezvoltarea mecanismelor de mobilizare a capitalului în bănci şi companii de asigurare.
 Oferta capitalului a crescut, după 1850, ca urmare a descoperirii aurului în California şi a
creşterii comerţului străin şi investiţiilor străine. Magnaţii financiari asigurau sume esenţiale de
capital şi industria americană a trecut de la capitalismul industrial la cel financiar.
Oferta capitalului a crescut enorm, în comparaţie cu perioada iniţială, iar capitalul străin nu a
fost atât de important. SUA au devenit una din cele mai mari ţări care ofereau credite altor ţări.
Disponibilitatea forţei de muncă americane pentru antreprenoriat a fost limitată, la început, dar
s-a îmbunătăţit, ca urmare, a imigraţiei. Cea mai mare problemă a fost deficitul forţei de muncă
calificată şi, în special, în sectorul de producere a mărfurilor de larg consum. Ca urmare, forţa de
muncă era mai scumpă decât în Marea Britanie, dar, totodată, relativ mai mobilă şi mai disponibilă
să accepte inovaţii tehnologice decât forţa de muncă din Marea Britanie.
Fluxul rapid al imigranţilor a rezolvat problema deficitului forţei de muncă.
SUA au beneficiat de o ofertă enormă de diferite resurse naturale. Industria de textile era
asigurată cu bumbacul care creştea pe plantaţiile din Sud. Industria metalurgică era asigurată cu
metal şi cărbuni, dar metalul american conţinea mult fosfor, ceea ce crea dificultăţi la folosirea
Oferta de apă şi lemn era foarte mare şi unul din avantaje era că ele erau situate în regiuni
industriale.
Antreprenorii americani au fost capabili să aplice numărul mare al tehnologiilor.
Din analiza efectuată, am ajuns la concluzia că condiţiile economice au devenit foarte
favorabile pentru antreprenoriatul american, după 1810. Oferta limitată de capital şi a forţei de
muncă, în perioada iniţială, s-a îmbunătăţit foarte repede.
3.2.2. Rolul guvernului
Guvernul a promovat inovaţiile oferind sectorului privat specialişti-tehnicieni, a susţinut
promovarea facilităţilor de transport. În 1850, guvernul a oferit 200 de milioane de acri de pământ
pentru construirea căilor ferate.
Guvernul a promovat dezvoltarea formelor corporative, precum societăţile cu răspundere
limitată, între anii 1800-1830.
Politica privind sistemul bancar, probabil, a fost cea mai slabă latură a politicii de stat în
privinţa susţinerii antreprenoriatului..
Din materialele expuse, rezultă că guvernul american a susţinut antreprenoriatul. Aceste acţiuni
au avut drept consecinţă creşterea influenţei antreprenoriatului în promovarea politicii conform
intereselor sale.
Antreprenorii au început să se mobilizeze politic în perioada 1816-1832, când au fost
promovate legile despre tarife şi bănci.
Antreprenorii au început să joace un rol important în sistemul politic, ca să nu fie dependenţi de
politicieni.
 3.2.3. Caracteristicile antreprenoriatului american
În continuare, vom expune modul în care antreprenoriatul american a răspuns la crearea
condiţiilor favorabile economice oportune.
Inovaţiile. Creşterea industrială dintre anii 1810-1880 a fost accelerată de inovaţiile
tehnologice, organizaţionale, materiale şi de producţie, care au fost aduse din Europa de către
imigranţi. Totodată, antreprenorii autohtoni au făcut multe inovaţii. Multe dintre aceste inovaţii erau
mai mult organizaţionale decât tehnologice. Talentul antreprenorilor americani s-a manifestat în
abilitatea lor de a adopta ori îmbunătăţi inovaţiile care, particular, au fost relevante în contextul
american.
Industria metalurgică a început să se dezvolte mai rapid după Războiul civil
A treia mare schimbare, afară de mecanizarea şi aplicarea noilor procese, a fost folosirea noilor
surse de energie în manufactură.
Contribuţia antreprenorilor americani la inovaţiile tehnologice a constat în crearea maşinilor şi-
n producerea instrumentelor pentru maşini, în special, în industria electrică, de asamblare a
maşinilor şi dezvoltarea maşinilor automate.
Inovaţiile şi dezvoltarea industriei de producere a pieselor pentru maşini au avut două
consecinţe pentru industrializarea americană. Prima consecinţă: a devenit posibilă folosirea pieselor
standard cu schimb reciproc pentru producerea mărfurilor industriale şi de larg consum. Şi a doua, a
devenit mai uşoară producerea mărfurilor standardizate în masă. În genere, putem spune că costul
relativ înalt al forţei de muncă, în SUA, a stimulat inovaţiile tehnologice. Forţa de muncă era
înlocuită de maşini noi. Ca rezultat, în SUA, a fost constituită industria capital intensivă.
Deseori, în literatura de specialitate, putem găsi caracteristica antreprenorilor americani ca
inovatori mari. De exemplu, Carnegie este caracterizat drept persoana care merge la riscuri
extremale. Conform afirmaţiilor lui, adoptarea inovaţiilor nu a fost un pas eroic, ci exploatarea
oportunităţilor multiple.
Strassman (1959) confirmă că cei mai mari inovatori au fost cei care dispuneau de informaţie.
Inovaţiile organizaţionale au constituit un supliment important la inovaţiile tehnologice.
Antreprenorii din industria de textile au fost orientaţi, de la început, spre producerea în fabrici.
De exemplu, în 1814, prima maşină de prelucrare a bumbacului din lume, care includea operaţiunile
începând de la materia primă şi până la obţinerea produsului finit
În 1870, aproape toate întreprinderile americane industriale erau din sectorul de manufactură.
În 1900, firmele integrate, care produceau materia primă din materialele lor, prelucrau şi
transportau, având în componenţa lor vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul, deja predominau.
Industria metalurgică a trecut la producerea în proporţii mari după Războiul civil. Generaţia
clasică de antreprenori încadraţi în această ramură, , nu era capabilă să adopte combinaţii industriale
bine integrate care cuprindeau mai mult de două stagii de producţie.
Următoarea generaţie, generaţia lui Carnegie, cu astfel de personalităţi, ca Frick şi Oliver, a fost
capabilă să facă următorul pas în procesul de integrare: crearea legăturilor între sursele de materie
primă, transportarea şi distribuirea producţiei finale. Şi, ca urmare, după anul 1880, Carnegie şi
Frick au creat o combinaţie verticală de mine de cărbuni, cuptoare de cocs, depozite de calcar, mine
de minereu, căi ferate şi vapoare.
Concomitent, paralel cu integrarea verticală, s-a creat şi integrarea orizontală care includea
producătorii aceleiaşi producţii cu scopul reducerii concurenţei.
 Căile ferate, folosite de corporaţii, au deţinut primul loc în secolul XIX. Aproape 50% din
corporaţiile înregistrate între anii 1800-1860 au fost înregistrate în perioada boom-ului din
construcţia căilor ferate.
Antreprenorii americani au contracarat deficitul forţei de muncă prin introducerea inovaţiilor
labour-saving şi prin folosirea copiilor şi femeilor în calitate de forţă de muncă. De exemplu, în anul
1816, 90% din 100000 de angajaţi în industria de prelucrare a bumbacului au fost femeile şi copiii.
Antreprenorii încurajau imigrarea..
Angajarea persoanelor cu calificare înaltă a început după Războiul civil. Angajaţii aceştia îi
impuneau pe antreprenori să aplice procese noi de prelucrare a metalului, ca procesul Bessemer.
Totodată, au început să fie instituite laboratoare de cercetări ştiinţifice în domeniul industriei, şi
prima dintre ele era cea creată de Bell Telephone Company în 1876. Această inovaţie a permis
antreprenorilor americani să creeze alianţa dintre industrie şi ştiinţă, similară celei din Germania.
Adoptarea inovaţiilor de materie se efectua relativ încet, în primul rând, din cauza ofertei mari
a materialelor mai ieftine, precum cărbunii şi din cauza problemelor generate de introducerea lor.
Materia nouă a fost cu mult mai semnificativă pentru industria de maşini şi de producere a
instrumentelor pentru maşini. Multe din inovaţiile tehnologice americane timpurii au apărut în
industria care lucra cu maşini din lemn, dar, din 1835, maşinile au început să fie construite din
metal, ceea ce a cerut noi instrumente pentru aceste maşini. O dată cu introducerea oţelului, în 1870,
el a devenit principalul material în industria de producere a strungurilor şi pieselor pentru ele.
Antreprenorii americani au prezentat o combinaţie interesantă de diversificare şi specializare pe
piaţă, în special, în industria de maşini. Producătorii echipamentelor pentru textile au fost printre
primii care au dezvoltat producerea varietăţii instrumentelor pentru industria grea. Tot atunci a
început producerea locomotivelor. Industria metalurgică s-a dezvoltat puţin mai încet în direcţia
diversificării.
Principala inovaţie pe piaţă a antreprenorilor americani a fost reorganizarea potenţialului
producerii în masă pentru piaţa internă. După expansiunea iniţială şi acumularea resurselor a avut
loc folosirea raţională a lor. Antreprenorul tipic american se extindea pe pieţe şi subdiviziuni noi
pentru folosirea deplină a acestor resurse.
În comparaţie cu alte ţări, antreprenorii americani nu au folosit intens pieţele străine. În
perioada 1870-1880, ponderea SUA în comerţul mondial a constituit 8.8%, a Marii Britanii – 24%,
a Franţei – 10,8%, a Germaniei – 9.7% şi a Rusiei – 4,5%.
Aşadar, antreprenorii americani au împrumutat numeroase inovaţii tehnologice, la care au
adăugat şi propriile inovaţii. Ei au introdus schimbările organizaţionale prin crearea corporaţiilor, ca
o formă nouă de integrare între producătorii produselor şi a finanţelor. Combinarea acestor
schimbări le-a permis să răspundă cererii crescânde a pieţei interne.
Nivelul inovaţiilor
Antreprenorii americani au obţinut rezultate serioase în sporirea productivităţii, ca urmare a
introducerii inovaţiilor tehnologice, dar ele nu s-au văzut imediat. De exemplu, industria de
producere a metalului a fost criticată pentru ineficienţa ei, şi după introducerea metodei Bessemer
de obţinere a metalului a durat mult timp până s-a produs oţelul de înaltă calitate.
Costurile producerii au fost reduse după 1860 şi această tendinţă a continuat. Convertizoarele
Bessemer din SUA au fost de 3 până la 5 ori mai eficiente decât în Marea Britanie. Trecerea la
integrarea verticală în industria grea a avut consecinţe pozitive. Între anii 1880-1900, rata creşterii
anuale în sectorul produselor de larg consum în SUA şi Germania a fost 5,1% şi 5,4%, în
comparaţie cu 2,0% în Marea Britanie.
Expansiunea
Antreprenoriatul american poate fi caracterizat ca având o tendinţă permanentă de expansiune,
care rezultă din investiţiile făcute chiar şi atunci când business-ciclul avea o amplitudine mare de
oscilaţii. În consecinţă, creşterea produsului manufacturial, în secolul XIX, s-a produs relativ
repede. Dacă, în anul 1808, existau 15 întreprinderi de prelucrare a bumbacului, în anul 1887,
numărul lor a crescut până la 87.
 Este evident că creşterea cerinţelor faţă de capitalul iniţial şi concentrarea lui în anul 1880 a
permis intrarea antreprenorilor noi în această ramură dificilă.
Din perioada timpurie, antreprenorii americani au folosit pentru finanţarea expansiunii afacerii
lor profiturile reinvestite. Ei au devenit mai dependenţi de finanţarea externă după 1850.
Nivelul de expansiune
Volumul expansiunii a crescut, ca şi în alte ţări, după anul 1850. În perioada timpurie,
majoritatea întreprinderilor au fost mici, de exemplu, cu 10000 de dolari s-au putut cumpăra
clădirea şi echipamentul.
Majoritatea afacerilor au rămas mici până în 1850, excepţie făcând industria de textile şi
producerea încălţămintei în New England.
Războiul civil şi adoptarea inovaţiilor tehnologice au dus la dezvoltarea industriei metalurgice.
Antreprenorii americani şi-au început expansiunea între anii 1810-1880.
Identitatea antreprenorială
Industrializarea, în SUA, deseori, este prezentată în manuale, ca fiind legată de personalitatea unor
antreprenori individuali ca Rockefeller, Carnegie, Ford şi financiari ca Goul şi Morgan. Această
caracteristică nu ar trebui să ne inducă în eroare, deoarece, din anul 1810 şi până în anul 1880,
antreprenorii americani nu se deosebeau de contemporanii lor din alte ţări. Perioada aceasta a fost
perioada de tranziţie de la antreprenoriatul individual la cel colectiv şi trecerea masivă la corporaţii.
Parteneriatul predomina în manufactură, cel puţin, până la Războiul civil. Antreprenoriatul
individual continua să rămână semnificativ şi după război, totodată, antreprenorii implicaţi în diferite
domenii ale businessului, de exemplu, Carnegie, jucau un rol semnificativ. Antreprenoriatul de familie a
fost popular în perioada timpurie în industria de textile, în New England. Mai târziu, după 1850,
numărul firmelor de familie din această ramură s-au diminuat. Antreprenoriatul american a fost
completamente privat. Comercianţii au fost sursa principală a formării antreprenoriatului industrial şi
sursa capitalului industrial.
Artizanatul şi "mâinile dibace" au avut, de asemenea, un rol important, în special, în perioada
timpurie, în industria fierului. Totodată, oportunităţile noi au apărut pentru antreprenorii cu studii
tehnologice în industriile noi, precum industria electricităţii în care Edison, Westinghouse, Brush,
Thomson, Spradue şi Stanley au început să apară în anii 80 ai sec XIX. Această dezvoltare a fost
identică cu apariţia antreprenorilor-ingineri în Germania, tot în perioada aceea.
3.2.4. Rata creşterii industriale americane
Dezvoltarea industrială a fost accelerată în SUA după anul 1850. Dacă, în 1810, SUA
rămâneau în urmă, în comparaţie cu Marea Britanie, după volumul PIB, atunci, după 1860, SUA
ocupau locul doi, după Marea Britanie. În 1870, PIB per capita în SUA constituia 69% din PIB per
capita din Marea Britanie.
Rata creşterii industriale anuale în SUA a fost 4,3% în perioada 1860-80 şi ea era mai înaltă
decât în Marea Britanie – 2,4%, Franţa – 2,4% şi Germania – 2,7%.
3.2.5. Importanţa antreprenoriatului american
Condiţiile economice oportune pentru antreprenoriatul american între anii 1810-1880 au fost
foarte favorabile. După părerea autorului, antreprenoriatul american a fost neimportant cauzal în
perioada de tranziţie industrială americană.
Există două argumente în favoarea acestei opinii: primul – condiţiile oportune erau cu mult mai
favorabile în SUA decât în alte ţări în perioada 1860-1880.
Şi condiţiile oportune în SUA, în anii 1860-1880 nu erau mai puţin favorabile decât în
Germania ori Japonia. Dar, dacă comparăm rata creşterii industriale anuale în această perioadă,
atunci vedem că în SUA erau – 4,3%, Germania – 5,3%, Japonia, în anul 1913, – 7,5%.
Din analiza acestor date putem deduce că antreprenoriatul avea importanţă cauzală pozitivă în
Germania şi Japonia, în aceasta perioadă, dar era cauzal nesemnificativ în SUA.
În plus, în multe ramuri, antreprenorii americani nu au fost atât de inovaţionali şi expansivi. În
al doilea rând, am menţionat inconvenientul inovaţiilor în industria textilelor, antreprenorii în
metalurgie reacţionau foarte încet la creşterea cererii la producţia lor în timpul boom-ului din
construcţia căilor ferate. În al treilea rând, noi am menţionat că lent se efectua aplicarea energiei de
aburi.
Unicul domeniu în care americanii şi-au adus o contribuţie tehnologică mare a fost producerea
mărfurilor standardizate în masă. Americanii au făcut perfecţionări pentru majorarea productivităţii
muncii şi tehnicii.
3.2.6. Factorii neeconomici care influenţează dezvoltarea antreprenoriatului american
Apare întrebarea: de ce răspunsul antreprenorilor americani industriali a fost mai puţin dinamic
decât ar putut fi? Noi am arătat că riscurile economice pentru antreprenoriat nu au fost aşa de mari.
Ştiind cât de importantă a fost dezvoltarea industriei în SUA, în secolul XX, ne miră faptul că
existau diferite opinii în privinţa legalităţii antreprenoriatului în secolul XIX. Pe de o parte, exista
evidenţa suportului valorilor legate de antreprenoriat, iar pe de altă parte, caracteristicile culturale,
ca evaluarea pozitivă a bogăţiei materiale, încurajarea promovării personale şi dorinţa acceptării
inovaţiilor.
Totodată, în perioada timpurie, exista o opoziţie puternică împotriva folosirii unor astfel de
forme organizaţionale, precum cooperaţia în perioada de tranziţie industrială.
Din analiza efectuată de noi şi de către alţi savanţi, putem trage concluzia că există, într-o
măsură oarecare, opoziţia antreprenoriatului în perioada jacksoniană, dar aceasta era opoziţia
antreprenoriatului industrial şi nu opoziţia antreprenoriatului, în general. Dar opoziţia existentă în
SUA era insignifiantă, în comparaţie cu opoziţia care exista în asemenea ţări ca Franţa, Germania,
Japonia şi Rusia. America, într-o mare măsură, este considerată ţara tuturor oportunităţilor şi aşa a
fost pentru milioane de imigranţi, veniţi acolo în secolul XIX.
Noii veniţi în ţară au găsit comunităţi deschise fără o conducere stabilită. În Europa, asemenea
conducere a fost constituită de nobilime (aristocraţie), care, în SUA, nu exista.
Factorii principali, care creau obstacole pentru integrare în noua societate până la începutul
Războiului civil, erau diverşii concurenţi locali.
Războiul a fost o cauză potenţială a insecurităţii antreprenorilor, dar el nu a adus multe pagube
antreprenoriatului din Nord. Mulţi dintre ei au evitat slujba în armată plătind înlocuitori. Dreptul
proprietăţii private a fost asigurat şi guvernul, practic, nu intervenea în activitatea antreprenorială.
Se poate presupune că intervenţia neînsemnată a guvernului a generat insecuritatea
antreprenorilor, în special, în domeniul investiţiilor de capital, dar, în SUA, riscurile sociale pentru
antreprenoriat nu erau mari.
Există multe speculaţii despre nivelul capacităţilor populaţiei americane în secolul XIX, care
erau unice şi îndreptate spre activitatea antreprenorială. Savanţii, Burn, 1931, menţionează diferite
caracteristici, precum concentrarea asupra succeselor personale, iniţiativa, originalitatea, eforturile
sistematice.
Teoria need-achievement-ului (necesitatea realizării) a lui Hagen (1962), ca şi pierderea
statutului de respect, are o importanţă mare pentru imigranţii veniţi în SUA. Cei care imigrau, fie că
au avut un nivel înalt de need-achievement, fie că au suferit în ţările de origine din cauza pierderii
statutului de respect. De aceea, imigranţii care au creat noua naţiune a SUA au avut predispunere
psihologică de a promova comportamentul antreprenorial.
Perceperea a fost tot un puternic factor psihologic. Abilitatea nativă de-a anticipa multe lucruri
le-a dat un atu puternic la evaluarea costurilor şi beneficiilor din acţiunile lor.
Caracteristicile socio-psihologice au fost favorizate de condiţiile economice oportune
favorabile în această ţară nouă.
În Germania, Japonia şi SUA, guvernul a jucat un rol diferit. Acest fapt îl demonstrează
acţiunile guvernului în privinţa susţinerii antreprenoriatului şi procesului de industrializare. În
Germania şi Japonia, guvernul s-a aflat în fruntea procesului de industrializare şi a rupt relaţiile cu
trecutul feudal. În SUA, guvernul a fost mai puţin activ în procesul stimulării.

5.1. Antreprenoriatul Moldovei

5.1.1. Condiţiile oportune pentru antreprenoriatul Moldovei
Moldova este un caz excepţional în analiza noastră. Formarea ei, în 1991, ca stat independent,
ea a complicat analiza comparativă cu alte ţări. În primul rând, din cauza lipsei datelor statistice şi,
în al doilea rând, practic, până în 1940, nu era dezvoltată industria. Până în anul 1940, ea făcea parte
integrantă din România, iar după cel de-al II-lea război mondial până în anul 1991 a fost o republică
sovietică în cadrul fostei Uniuni Sovietice.
În 2002, ponderea industriei Moldovei în PIB a constituit 18,6%, iar a agriculturii – 21,0%.
Conform criteriului propus de noi, Moldova, în 2002, era o ţară agrară. Perioada de tranziţie la
economia de piaţă şi reformele economice au agravat situaţia economică în ţară. Între anii 1991-
1998, se observă o scădere esenţială a producerii, îndeosebi, în industrie. Industria Moldovei suferă
din cauza unor factori nefavorabili. Producţia Moldovei în fosta Uniune Sovietică a fost integrată în
sistemul unional de producţie. Până în prezent, ea depinde de fostele pieţe unionale de desfacere,
energia şi materia primă, în volum de 60%, este importată din Rusia. O dată cu destrămarea Uniunii
Sovietice, s-a dezintegrat sistemul industrial sovietic, comerţul, precum şi furnizarea materiei prime
din Rusia a devenit dificilă. Moldova şi-a pierdut pieţele de desfacere din fosta Uniune Sovietică şi,
totodată, nu a găsit altele noi.
Din sondajele efectuate de Centrul Moldo-American pentru Susţinerea Iniţiativei Private pentru
Banca Mondială şi BERD şi din rapoartele Ministerului Economiei deducem că 90% din
antreprenorii anchetaţi au confirmat necesitatea resurselor financiare suplimentare. 61% din
întreprinderile mici şi mijlocii sunt gata să obţină credite de la bănci. 30% sunt în căutarea
investiţiilor străine. Oferta capitalului industrial pentru investiţii este foarte limitată. Băncile
comerciale ale Moldovei, în marea majoritate, oferă credite pe termen scurt cu o rată a dobânzii
înaltă. Deficitul capitalului autohton este suplinit parţial prin credite oferite de capitalul străin:
Banca Mondială, BERD, USAID, Uniunea Europeană şi altele.
Investiţiile străine sunt foarte importante pentru orice ţară, pentru că ele sunt una din sursele cele
mai sigure de stimulare a creşterii economice. Dar şi la acest capitol Moldova nu prea are cu ce se lăuda.
Până la sfârşitul anului trecut, Moldova a atras investiţii străine în valoare de aproape 800 mln USD. Şi
dacă comparăm cu vecinii noştri – România, vedem că, în anul 2003, companiile americane au investit
în România 834 mln dol. Această cifră include doar investiţiile companiilor americane pentru un an şi
este mai mare decât tot volumul de investiţii străine în Moldova. Investiţiile făcute în România din toate
sursele internaţionale, în 2003, au depăşit 10 mln dol. Investiţiile străine directe pe cap de locuitor, în
Moldova, constituiau 219 USD, în România – 586 USD, aproape de 3 ori mai mare.
Foarte multe ramuri al economiei Moldovei au nevoie de investiţii. Un studiu recent a demonstrat că
agricultura Moldovei are nevoie de investiţii în valoare de 2 mlrd USD, pentru a deveni competitivă. Şi aici
putem să ne referim la condiţii economice favorabile pentru dezvoltarea economică a Moldovei.
Moldova are o amplasare geografică favorabilă între Est şi Vest. Ţara are legături strânse
politice şi economice cu Rusia, Ucraina şi cu ţările europene.
Amplasarea Moldovei poate atrage atât investitori din fosta Uniune Sovietică, cât şi din Europa
Occidentală.
Referitor la resursele naturale, ţara noastră nu deţine resurse energetice, metale, dar are soluri
fertile, ceea ce este foarte important pentru o ţară agricolă ca Moldova, cunoscută ca producător de
vinuri, fructe, legume care sunt exportate în Est şi Vest.
Un factor important îl constituie faptul că Moldova are forţa de muncă calificată şi, relativ,
ieftină, ea fiind ţara în care se poate obţine o educaţie excelentă.
Anul trecut, rata inflaţiei a constituit 11,7%; ea afectează esenţial atât cetăţenii cu venituri fixe,
cât şi antreprenorii.
Presingul impozitar este un alt obstacol serios care împiedică activitatea antreprenorială din
Moldova. Oficial, în Moldova se percep 23 de impozite diferite, dintre care 6 republicane şi 17
locale. Din sondajele efectuate de către Centrul Moldo-American pentru Susţinerea Iniţiativei
Private (MACIP), rezultă că un agent economic achită, în medie, 8,5 impozite şi taxe pe an.

5.1.2. Rolul statului în dezvoltarea antreprenoriatului Moldovei

Cadrul legislativ în care funcţionează antreprenoriatul din Republica Moldova este stabilit atât
de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, adoptată în ianuarie 1992, cât şi de Legea cu
privire la susţinerea şi protecţia micului business, adoptată în august 1995. Noul proiect al legii cu
privire la protecţia şi susţinerea micului business s-a discutat în Parlament şi a fost aprobat.
În perioada 1995-1999, a fost elaborat un program menit să asigure protecţia şi susţinerea
micului business, care, cu părere de rău, treptat, s-a pierdut din vedere. Un nou program statal de
susţinere a fost elaborat pentru perioada 1999-2000 şi cuprindea doar doi ani. Însă, în practică,
programul a fost aprobat de către Parlament în august 1999.
Programul dat poate fi caracterizat ca fiind, cel puţin, vag şi incoerent.
În proiectul programului de stat de susţinere a micului business pentru anii 1998-2000, propus
pentru aprobare concomitent cu elaborarea şi perfecţionarea bazei legislative şi de drept, orientată spre
licenţierea activităţii, ameliorarea situaţiei privind înregistrarea întreprinderilor, comercializarea
producţiei, sunt prevăzute măsuri ample pentru modificarea legislaţiei în domeniul impozitării agenţilor
economici ce practică activităţi prioritare în primii ani de activitate a acestora, pentru acordarea
garanţiilor şi chezăşiei la utilizarea creditelor băncilor, pentru crearea unui sistem integru al
infrastructurii antreprenoriale (business-incubatoarelor, centrelor de instruire şi consultare, parcurilor
industriale, tehnologice, ştiinţifice şi inovaţionale, companiilor leasing), în centrul căruia va funcţiona
Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Micului Business, dar, de fapt, ea n-a fost creată nici până în
prezent.
Există şi un Fond de susţinere a micului business, creat în 1994, care a obţinut numai 2,4 mln
de lei, în loc de 19 mln promise de Guvern, ceea ce înseamnă că Fondul nu dispune de fondurile
necesare.
 5.1.3. Caracteristicile antrepenoriatului moldovenesc
Întreprinderile private reprezintă 89% din numărul total de întreprinderi şi 24% din numărul
total de salariaţi, antreprenoriatul a deţinut 22% din cifra de afaceri (vânzări nete) totală pe
republică. 72,8% din numărul total al întreprinderilor se află în proprietate privată, 11,7% – în
proprietate publică, 4,3% – în proprietate străină, 5,5% – în proprietatea întreprinderilor mixte.
Caracterizând dimensiunile întreprinderilor din sectorul nominalizat, e necesar de menţionat că,
în medie, pe o întreprindere, în perioada de referinţă, numărul mediu de salariaţi constituia 6
persoane, iar volumul cifrei de afaceri 446,7 mii lei, fiind, respectiv, de 3,8 ori şi 4,1 ori sub nivelul
mediu din totalul economiei naţionale.
Totodată, productivitatea muncii, calculată prin volumul vânzărilor nete la un salariat,
constituie 93% faţă de nivelul mediu înregistrat din total în republică (74,5 mii lei faţă de 80,5 mii
lei).
Antreprenoriatul este reprezentat, preponderent, prin societăţi cu răspundere limitată: 74% din
numărul total, 81% din cifra de afaceri şi 61% din numărul angajaţilor în acest sector. Societăţile pe
acţiuni deţin circa 10% din numărul întreprinderilor mici, 13% din suma vânzărilor nete şi 19% din
efectivul de salariaţi.
În structura cifrei de afaceri pe forme de proprietate, partea cea mai importantă, 90%, a revenit
proprietăţii private, după care urmează proprietatea întreprinderilor mixte (proprietatea Republicii
Moldova, plus proprietatea străină) cu 4%. Totodată, din totalul subiecţilor, întreprinderile mici şi
mijlocii, 36% au declarat cifra de afaceri nulă.
În 2001, s-a menţinut tendinţa negativă privind activitatea şi pierderile agenţilor economici atât
pe ansamblul economiei (rezultatul financiar a însumat pierderi în valoare de 909,1 mln lei), cât şi
în sectorul micului business (451,0 mln lei).
Conform rezultatelor obţinute în 2001, doar 32% din întreprinderile micului business au obţinut
beneficiu din activitatea lor, 29% revenind întreprinderilor cu proprietate privată, celelalte forme de
proprietate încadrându-se în cota 0,4% – 1%. E de menţionat însă faptul că reprezentând 89% din
numărul total de întreprinderi, cota-parte a micului business în pierderile generate pe ansamblul
economiei a constituit 31%.
Rezultatele obţinute pe tipuri de activităţi, ne indică faptul că antreprenoriatul şi-a consolidat
poziţia în domeniul tranzacţiilor imobiliare, acoperind 44% din cifra de afaceri din acest domeniu
pe republică, 95% în numărul de întreprinderi şi 44% în numărul mediu anual de salariaţi.
Sunt preferabile, de asemenea, activităţile de servicii colective, sociale şi personale, comerţul şi
construcţiile.
În construcţii, ponderea micului business în valoarea cifrei de afaceri a constituit 38%,
reprezentând 90% din numărul total al întreprinderilor de construcţii din republică şi 41% din
numărul anual de salariaţi.
În comerţ, ponderea micului business a constituit 96% din numărul de întreprinderi şi,
respectiv, 37% şi 64% în cifra de afaceri şi numărul mediu anual de salariaţi din acest domeniu.
Deţinând 96% în numărul de întreprinderi cu activităţi de servicii colective, sociale şi
personale, micul business s-a soldat cu 45% în numărul de salariaţi şi 30% în cifra de afaceri.
Destul de insignifiante sunt rezultatele activităţii din transport, depozitare şi comunicaţii.
Constituind 88% din numărul total al agenţilor economici cu acest gen de activitate, cifra de afaceri
a înregistrat doar 12%, iar numărul mediu anual de salariaţi doar 14% în totalul domeniului.
În industria prelucrătoare, ponderea micului business în valoarea cifrei de afaceri a constituit
13%, reprezentând 85% din numărul total al întreprinderilor cu acest tip de activitate şi 17% în
numărul mediu anual de salariaţi.
Conform repartizării teritoriale, în majoritatea lor, subiecţii micului business sunt concentraţi în
mun. Chişinău (68% din numărul total).
Trebuie de menţionat, însă, că, dacă, pe ansamblul activităţii economice, micul business a
înregistrat rezultate relativ bune, microîntreprinderile se află într-o situaţie economică dificilă. Deţinând
72% (16479 unităţi) din numărul total de întreprinderi pe republică, microîntreprinderile au acoperit 9%
din numărul mediu de salariaţi şi 7% în cifra de afaceri. Din numărul total al acestora, 44% au declarat
cifra de afaceri nulă, doar 27% au obţinut beneficiu din activitatea lor (7%, faţă de beneficiul obţinut pe
total republică), iar 50% au suferit pierderi (12%, faţă de pierderile înregistrate pe total republică).
O caracteristică importantă este identitatea antreprenorială, care ar trebui să identifice antreprenorii
moldoveni. Rezultatele sondajului efectuat de Centrul Moldo-American pentru Banca Mondială şi
Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare au demonstrat că 2/3 din antreprenorii anchetaţi au
studii superioare, vârsta medie este de 40 de ani.
Faptul că tranziţia la economia de piaţă în Moldova a început cu privatizarea întreprinderilor de stat
a creat condiţii favorabile, în primul rând, pentru directorii acestor întreprinderi. Ei au avut multe
avantaje: experienţă de conducere, relaţii stabilite cu parteneri, acces la informaţie şi la surse financiare.
52% din antreprenorii anchetaţi, care au afaceri în industrie, au lucrat în calitate de conducători ai
întreprinderilor de stat. În sfera de deservire, ponderea acestora este de 36%.
Aşadar, mai mult de jumătate dintre antreprenori sunt foştii conducători ai întreprinderilor de stat,
care au beneficiat de efectele privatizării.
Cauzele iniţierii unei afaceri de către antreprenorii moldoveni sunt:
1. Tendinţa de a-şi îmbunătăţi starea materială, de a-şi asigura un salariu normal – au indicat
66% dintre proprietari;
2. Necesitatea de a obţine independenţă, de a fi stăpân au indicat-o 82% din antreprenori.
Necesitatea de creaţie şi activitate independentă este condiţionată de calificarea înaltă şi
experienţa bogată a majorităţii managerilor;
3. Necesitatea de a „supravieţui”, asigurându-şi un salariu minimal – au confirmat-o 48% dintre
antreprenori. Rata şomajului în Moldova, conform datelor statistice oficiale, este 2,4%, conform
estimărilor specialiştilor cota populaţiei neangajate în câmpul muncii depăşeşte 17%.
40% dintre antreprenorii anchetaţi au subliniat că importă energia şi materia primă din Rusia şi
Ucraina. 2/3 din capitalul iniţial, necesar pentru a porni afacerea, a fost obţinut din economiile
familiilor şi numai 10% din anchetaţi s-au folosit de credite de la bănci.
Totodată, 90% din antreprenorii anchetaţi au subliniat necesitatea surselor financiare.
Sectorul întreprinderilor private este foarte diversificat. Întreprinderile mici şi mijlocii pot fi,
practic, în diferite domenii de activitate, totodată, cu o concentrare mai evidentă în comerţ. O
microîntreprindere mică în comerţ tipică are de la 1 până la 3 angajaţi. Foarte multe reprezintă o
gheretă („kiosk”) plasată într-un loc fix. 68% din numărul total al întreprinderilor din Moldova se
află în Chişinău. În momentul actual, pe teritoriul municipiului Chişinău, sunt amplasate 12000
unităţi comerciale, dintre care 31% aparţin întreprinderilor individuale, 36,4% aparţin SRL-urilor,
13,5% aparţin deţinătorilor de patente. Multe întreprinderi private practică activităţi tradiţionale, ca
agricultura, vinificaţia, prelucrarea produselor agricole, construcţia şi, totodată, activităţi moderne,
precum asamblarea şi deservirea calculatoarelor, elaborarea softurilor, farmaceutica, producerea
fitochimică, electronica, beaty-saloanele, serviciile de consultanţă şi altele.
Multe întreprinderi şi-au schimbat activitatea de producere cu industria serviciilor ori cu
comerţul. Explicaţia este că băncile nu oferă credite de lungă durată, de care au nevoie
antreprenorii, ca să lanseze afaceri de producere. De aceea, ei încep să activeze în comerţ, unde
circulaţia capitalului se efectuează mai repede, iar profitul obţinut din comerţ îl investesc în
producere.
Multe întreprinderi sunt firme de familie. Majoritatea lor sunt firme nou-create şi personalul
lor, deseori, nu are experienţă în management şi în conducerea afacerii, dar majoritatea lor învaţă
repede lucrând „do it yourself”. Multe din întreprinderile mici şi mijlocii închiriază oficiile de la
municipii, guvern. Ele întâmpină dificultăţi în obţinerea acestor spaţii şi-n problema plăţii pentru
chirie, care, deseori, nu este stabilă şi creşte nejustificat.

5.1.4. Factorii neeconomici care influenţează antreprenoriatul din Moldova

Se ştie că un cadru juridic stabil, respectarea supremaţiei legii şi instituţiile eficiente oferă
stabilitate, oportunităţi egale. Antreprenoriatul are nevoie de instituţii şi valori democratice
puternice. Guvernul, care este conştient că răspunde în faţa poporului său prin alegeri libere, nu va
întreprinde acţiuni inconsecvente ce pot periclita încrederea antreprenorilor.
Ce se întâmplă în Moldova la acest capitol. Au fost adoptate legile: Legea cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, Legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, dar nu au
fost implementate întotdeauna într-un mod echitabil şi universal. Mediul de afaceri din Moldova
este instabil şi nefavorabil.
Din studiile efectuate de noi, am depistat circa 60 de instituţii de stat în Republica Moldova,
care controlează activitatea antreprenorilor. Numărul mediu de controale efectuate la o
întreprindere, timp de un an, au fost de 17 în 2003. Dacă, însă, se iau în calcul şi vizitele neoficiale,
atunci acest indicator se ridică până la 33.
Numărul modificărilor în legislaţia ce reglementează funcţionarea sectorului privat în ultimii 10
ani de tranziţie a depăşit cifra de 760.
Antreprenorii nu au acces la informaţia privind modificările din legislaţie. Faptul acesta se
explică prin lipsa transparenţei. Nevoia de transparenţă şi limitarea birocraţiei sunt legate intrinsec.
Aparatul birocratic excesiv şi lipsa transparenţei duc la multe formalităţi, reglementări excesive şi
intervenţii din partea guvernului şi înflorirea corupţiei.
Studiul „costului afacerii” din 2004 a demonstrat că procedura de înregistrare a unui agent
economic a durat, în medie, 27,6 zile. Conducătorii de întreprinderi din Moldova folosesc aproape
19% din timpul lor încercând să satisfacă diverse cerinţe obligatorii.
Sunt supuse licenţierii 58 tipuri de activităţi economice. Procedura obţinerii unei licenţe
durează, în medie, 32 de zile şi costă 642 de dolari americani. Circa 31,4% din întreprinderile din
Moldova sunt supuse diferitelor modalităţi de reglementare a preţurilor, numărul lor crescând
semnificativ pe parcursul ultimilor ani.
O problemă serioasă cu care se confruntă antreprenoriatul Moldovei este corupţia. Un sondaj
recent arată că nu mai mult de 10% dintre moldoveni cred că poţi avea o afacere în această ţară fără
a da mită.
Majoritatea oamenilor de afaceri anchetaţi de către experţii Centrului Moldo-American pentru
Susţinerea Iniţiativei Private la comanda Băncii Mondiale şi Băncii Europene de Dezvoltare au
subliniat atitudinea negativă a aparatului birocratic faţă de reprezentanţii sectorului privat.
Predomină mentalitatea socialistă, potrivit căreia orice activitate antreprenorială era condamnată, iar
antreprenorul – sancţionat. Mentalităţile socialiste tradiţionale, cu părere de rău, se schimbă greu.
Statul nu asigură, pe deplin, securitatea antreprenorială, securitatea proprietăţii private. Cazurile
de naţionalizare a companiilor private, precum cele ale companiilor „Air Moldova International” şi
„Farmaco” creează precedente negative în mediul antreprenorial.
Sunt foarte ridicate riscurile financiare, iar agenţii economici pierd depozite bancare în cazurile
de faliment al băncii comerciale şi nu au nici o garanţie ori protecţie din partea statului. Există
multiple exemple cu milioane de lei pierduţi, ca urmare a falimentului băncilor „Întreprizbank”,
„Basarabiabank”, „Guineabank” şi altele.
Guvernul Moldovei nu îşi menţine angajamentul ferm şi consistent faţă de întreprinderile
agricole private prin acordarea de garanţii proprietăţii private.
Analizând factorii neeconomici, care afectează apariţia şi dezvoltarea antreprenoriatului,
trebuie să ne referim la analiza normelor şi valorilor socio-culturale. Cazul Moldovei este specific.
În 50 de ani de dominaţie a ideologiei comuniste, care condamna şi interzicea orice iniţiativă
privată, a crescut o generaţie nouă de oameni care au fost educaţi de o unică ideologie permisă –
ideologia comunistă.
Se ştie că mentalitatea este un factor foarte conservator care se schimbă foarte greu şi prin
aceasta se explică fenomenul atitudinii negative a majorităţii populaţiei faţă de antreprenorii care au
apărut în perioada de tranziţie din Moldova în ultimii 12 ani.
Această atitudine negativă este agravată de starea deplorabilă de pauperizare, în care se află
majoritatea populaţiei Moldovei. După nivelul de trai, conform estimărilor ONU, Moldova se află
pe locul 108 şi este una din cele mai sărace din Europa. Omul sărac şi flămând este agresiv. Sărăcia
provoacă invidia faţă de cel care trăieşte mai bine. Invidia este o deficienţă foarte serioasă a
moldovenilor. Acest neajuns este tema multor poveşti, proverbe şi anecdote (ex., „să moară şi capra
vecinului”). El constituie un impediment foarte serios în calea dezvoltării antreprenoriatului.
Deseori, afacerile sunt distruse din invidie.
Situaţia aceasta este agravată de lipsa unei ideologii noi la nivel de stat, care ar promova noile
principii de comportare şi abilităţile antreprenoriale ale naţiunii.
Mass-media, cinematografia, cărţile, programele de studii trebuie să contribuie la formarea noii
mentalităţi a oamenilor, la promovarea atitudinii pozitive faţă de antreprenoriatul corect. În
Moldova, se manifestă intoleranţă faţă de diferenţierea din societate. Diferenţierea totdeauna a
existat. În trecut, pur şi simplu, guvernanţii comunişti escamotau realitatea şi camuflau nivelul
superior de trai al elitei comuniste. Oamenilor trebuie să li se explice că noi, genetic, suntem diferiţi
şi ne naştem cu diferite capacităţi: unul este mai capabil în matematică, altul în muzică, al treilea în
arte, al patrulea în afaceri etc. De aici, rezultă că diferenţierea materială este inevitabilă. Trebuie
cultivată o toleranţă în societate şi nu numai faţă de diferenţierea materială, dar şi faţă de
diferenţierea religioasă şi rasială. Acestea sunt valorile noi ale adevăratei societăţi democratice.
Un alt factor neeconomic esenţial este mobilitatea forţei de muncă. Oficial, putem afirma că
legislaţia Republicii Moldova nu permite mobilitatea liberă a forţei de muncă. Există multe restricţii
pentru cetăţenii Moldovei, în ceea ce priveşte deplasarea lor în alte ţări. Se ştie că lipsa mobilităţii
duce la apariţia acţiunilor ilegale de plecare peste hotare. Ca urmare, mai mult de 600000 de
cetăţeni ai Republicii Moldova sunt plecaţi peste hotare şi lucrează ilegal în Rusia şi-n ţările
europene.
Este cunoscut faptul că în condiţiile în care legalitatea şi mobilitatea antreprenorială este joasă,
majoritatea persoanelor vor fi atrase în activităţi nonantreprenoriale şi rolurile antreprenoriale vor fi
transmise grupelor marginalilor. În unele cazuri, indivizii din aceste grupe marginale refuză să
devină antreprenori legali şi devin antreprenori în structurile criminale şi, ca urmare, 60% din
economia Moldovei este tenebră. Cifra 60% a economiei tenebre confirmă declaraţia savantului
Redlich, care consideră că insecuritatea nu poate împiedica apariţia antreprenoriatului, dar, din
contra, diferite modele de insecuritate duc la apariţia diferitelor tipuri de antreprenoriat.
70% din companiile moldoveneşti, care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de
comunicaţii, îşi desfăşoară activitatea în economia tenebră. Acest fapt pune în pericol creşterea
ulterioară a acestui sector şi reduce motivarea pentru inovaţii interne şi, totodată, împiedică investiţiile
străine.
 Tabelul 12
Principalii indicatori ai industriei
um 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Numărul de
unit 418 431 428 763 1266 1433 1633 1897 2104 2325 2539
întreprinderi
Numărul mediu mii
anual al personalului per- 207,9 165,6 148,0 143 142 130 118 117 115 116 123
industrial productiv soane

Sursa: 1995 – 2004 Anuarul Statistic al Moldovei 2004,Ed. Statistica, p.242;374 2004 – Departamentul Statistică
şi Sociologie al R. Moldova, www.statistica.md

Din datele statistice prezentate în tabelul 12 vedem că numărul întreprinderilor private în

industrie a crescut în Republica Moldova de 6,07 ori de la 418 în 1993 până la 2539 în 2003. Putem
spune că creşterea economică se datorează creşterii numărului şi eficienţei antreprenoriatului privat.