FORME FARMACEUTICE SOLIDE

CURS 1 – 06.10.2014
PULBERI

Definiția conform FRX – pulberile sunt preparate farmaceutice solide

alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor substanțe active
asociate sau nu substanțelor auxiliare.
Sunt folosite ca atare sau divizate în doze unitare.
Administrare: oral; aplicate pe piele, mucoase.
Definiție: pulberile pot fi definite ca suspensii sedimentate constituite din
particule solide de forme și dimensiuni diferite cuprinse între 0,5-800 µm.
Clasificarea pulberilor
1. După compoziție:
- Simple – conțin o singură substanță activă fără substanțe auxiliare;
- Compuse – conțin un amestec de substanțe active cu sau fără substanțe
auxiliare.
2. După modul de dozare: nedivizate, divizate.
3. După modul de utilizare/administrare:
- De uz intern;
- De uz extern (pudre);
4. După gradul de finețe:
- Pulberi groscioare (trec prin sita IV);
- Pulberi mijlocii (trec prin sita V);
- Pulberi semifine (trec prin sita VI);
- Pulberi fine (trec prin sita VII);
- Pulberi foarte fine (trec prin sita VIII);
- Pulberi extrafine (trec prin sita IX).
Există pulberi la care dimensiunea particulelor este mai mică decât
dimensiunea sitei IX. Pulberile cu dimensiuni ale particulelor foarte mici se
numesc pulberi coloidale.
5. După modul de formulare: magistrale, oficinale, industriale.
6. După natura lor:
- Preparate din produse naturale (vegetale, animale, minerale);
- Preparate din substanțe de sinteză.

Prepararea pulberilor – se aplică următoarele operații:

I. Uscarea;
II. Pulverizarea;
III. Cernerea;
IV. Amestecarea/omogenizarea;
V. Divizarea în doze;
VI. Sterilizarea (în cazuri speciale).
1
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

I. Uscarea
FR X menționează ca uscarea să se facă atunci când este cazul.
Uscarea se impune atunci când umiditatea substanței depășește limita admisă
și în cazul în cazul substanțelor eflorescente cu scopul de a putea respecta
concentrația prescrisă sau de a preveni unele interacțiuni între componentele
asociate. Uscarea trebuie să se efectueze la o temperatură corespunzătoare în
funcție de termostabilitatea substanțelor:
- Substanțele termolabile se vor usca la temperatura camerei sau în
exsicator;
- Substanțele ce se pot descompune la temperaturi se vor usca la 40-50 0C;
- Substanțele termostabile se vor usca la 90-1000C.
FR X prevede pentru unele substanțe eflorescente deshidratarea până la un
anumit grad înaintea asocierii sau amestecării cu alte substanțe.
Metode de uscare:
a) Uscarea la aer;
b) Uscarea în exsicator;
c) Uscarea la cald;
d) Uscarea cu radiații infraroșii.

a) Uscarea la aer – reprezintă expunerea în aer liber a unor materiale care

pierd ușor umiditatea și nu sunt sensibile la acțiunea agenților atmosferici
(soare, umbră, spații închise). Materialul se întinde în strat subțire și se
vântură pentru a grăbi procesul. Prin expunere la aer pot fi uscate o serie
de substanțe solide care pierd ușor umiditatea sau apa de cristalizare și nu
sunt influențate de aer.
b) Uscarea în exsicator
Exsicator – recipient cu pereții groși de sticlă care poate fi acoperit etanș cu
un capac și care servesc la uscarea unor substanțe. Unele exsicatoare au la partea
inferioară un compartiment peste care se găsește o placă de porțelan care servește
drept suport pentru masele care conțin materialul de uscat. Compartimentul
inferior servește pentru introducerea unor substanțe higroscopice care fixează
umiditatea (oxid de Calciu, silica gel). Substanțele higroscopice și delicvescente
rețin sau fixează umiditatea din aer în condiții defectuoase de păstrare. Se
deosebesc prin cantitatea de apă absorbită. Substanțele higroscopice se umezesc
în prezența umidității atmosferice. Substanțele delicvescente se pot dizolva în apa
absorbită.
Exsicatoarele servesc la deshidratarea unor substanțe în cantități mici sau
pentru păstrarea unor produse higroscopice (unele extracte moi, unele extracte
uscate).
c) Uscarea la cald – se face cu ajutorul unui agent de uscare încălzit (aerul
este cel mai des folosit), care circulă deasupra materialului, se încarcă cu

2
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

vapori de apă și este evacuat prin ventilare. Uscarea la cald necesită o

aparatură specială și condiții de lucru controlate. Cele mai simple aparate
de uscare sunt: etuvele și dulapurile de uscare.
d) Uscarea cu radiații infraroșii – se realizează cu ajutorul unor lămpi care
emit raze infraroșii. Încălzirea materialului depinde de:
- Intensitatea sursei;
- Distanța dintre lampă și material;
- Culoarea;
- Capacitatea de absorbție a produsului.
Durata de uscare este mai mică decât la alte metode.
Uscarea cu radiații infraroșii e constituită din mai multe lămpi așezate la
partea superioară a încăperii de uscat. Materialul e așezat pe o bandă rulantă care
se rotește cu o viteză mică la o anumită distanță de sursele de radiații. Această
metodă poate fi folosită pentru uscarea următoarelor produse: vegetale, granulate,
pulberi.

II. Pulverizarea – este operația prin care corpurile solide sunt transformate
în fragmente mai mici de 1 mm. În cazul produselor vegetale pulverizarea
este precedată de mărunțire. Pulverizarea permite aducerea unei pulberi la
gradul de mărunțire prevăzut de monografia respectivă.
a. Pulverizarea la mojar – este operația cea mai frecvent întâlnită în
practica farmaceutică. Se poate face prin:
- Pisare sau lovire – se efectuează lovind cu putere substanța aflată
pe fundul mojarului cu pistilul, pe o direcție perpendiculară.
Această metodă se aplică substanțelor dure (acidul tartric) sau
produselor vegetale care au țesuturi tari (rădăcina de Ipeca);
- Triturare – procedeul în care pistilul e învârtit în mojar
imprimându-se o acțiune de presare. Rotirea pistilului se face de
obicei în sens invers acelor de ceasornic. Prin triturare se
pulverizează substanțele mai puțin dure.
b. Pulverizarea prin intermediu. Unele substanțe folosite în farmacie nu
pot fi pulverizate prin simpla triturare la mojar pentru că datorită
structurii lor se aglomerează. Pentru a înlesni pulverizarea se recurge
la o altă substanță numită intermediu. Intermediile folosite pentru
pulverizare pot să rămână sau nu în amestec. Intermediile pot fi:
solide – zahărul (intermediu permanent); lichide – alcool, eter,
cloroform (intermedii volatile).
În general o substanță se pulverizează fără reziduu. Un eventual reziduu se
pulverizează din nou și se încorporează în amestec. Excepție a pulverizării cu
reziduu este rădăcina de Ipeca.
Gradul de finețe al pulberilor diferă după destinația lor:
3
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- Pansamente gastrice, pudrele trebuie să corespundă unei fineți avansate.

Se folosesc sitele VII, VIII, IX;
- Pulberile care se dizolvă înainte de administrare – pulberile de uz intern
care sunt dizolvate de secreția gastrointestinală pot avea un grad de
dispersie mediu sitele V, VI, VII.
Substanțele se pulverizează în cantități necesare pentru că stabilitatea lor sub
formă de pulbere e mai redusă.

III. Cernerea – prin operația de pulverizare se obține o pulbere care e

constituită din particule de dimensiuni diferite. Deseori e necesar ca
particulele care au dimensiuni mai mari să fie separate.
Cernerea este operația prin care particulele cu dimensiuni mai mari se separă
cu ajutorul sitelor. Prin cernere rezultă 2 fracțiuni:
- Particule cu dimensiuni mai mici decât dimensiunile sitei și poartă
denumirea ce cernut;
- Particule cu dimensiuni mai mari sau egale cu dimensiunea sitei numit
refuz.
Sitele pot fi caracterizate prin: latura interioară a ochiului în mm, numărul de
ochiuri pe cm2, diametrul sârmei în mm.
Sita I – se folosește pentru fragmente mari. Sita IX – pentru particule
extrafine.

!!!!! FR X prevede ca reziduul la cernerea pulberilor nu poate fi mai mare

de 5%. !!!!!

IV. Amestecarea/ omogenizarea pulberilor farmaceutice are ca scop

omogenizarea particulelor de mărimi diferite din aceeași substanță sau a
particulelor apropiate ca ordin de mărime, dar diferite din punct de
vedere chimic. Amestecul obținut trebuie să fie omogen.
!!!!! Pentru amestecarea pulberilor în farmacie se utilizează de obicei
mojarele. Acestea trebuie să aibă o capacitate de 5-10 ori mai mare decât
volumul pulberii. !!!!!
!!!!! FR X – la prepararea pulberii compuse, substanțele se amestecă în
ordinea crescătoare a maselor cu excepția substanțelor cu densitate mai mare,
care se adaugă la început. !!!!!
Când masa pulberii depășește 20 g, cernerea finală este obligatorie. Dacă
substanța care este în cantitatea cea mai mică este din grupa celor puternic active
sau toxice se introduce în mojar numai după ce cu o porțiune egală sau dublă
dintr-o altă substanță prevăzută în amestec s-au astupat porii mojarului. La fel se
procedează și în cazul substanțelor colorate.

4
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

Componentele care sunt prescrise în cantitate mai mare sau prezintă volume
mai mari se adaugă în mai multe porțiuni succesive.
Substanțele cu densitate mică, voluminoase, se adaugă la sfârșit.
În scopul asigurării omogenizării amestecului de pulberi, FR X recomandă,
în cazul pulberilor ce depășesc 20 g, trecerea prin sita imediat inferioară sitei ce
indică finețea pulberii respective, deoarece în timpul trecerii prin sită are loc o
sortare a pulberii, la început trecând prin sită particulele mai fine, iar la sfârșit
cele mai mari, se impune readucerea pulberii în mojar și omogenizarea ei din
punct de vedere al mărimii particulelor.

CURS II – 13.10.2014

V. Divizarea în doze a pulberilor se face în mai multe moduri:

a) Divizarea prin apreciere vizuală - se realizează pe cartele de celuloid
care trebuie să aibă o flexibilitate corespunzătoare. Pentru a micșora
gradul de eroare divizarea prin apreciere vizuală se face în maxim 10
părți egale. Cartelele pe care are loc divizarea se așează pe 2 rânduri a
câte 5 cartele pe fiecare rând, fiecare cartelă având acoperit 2/3 din
suprafață, iar pe spațiul rămas liber se divizează substanța. Se mai pot
utiliza cartele cu cioc (ușurează munca atunci când se deschid pungile
cu substanță), cartele cu cercuri concentrice.
b) Divizarea după volum – se poate realiza în următoarele moduri:
- Prin împărțirea volumului în părți egale, operația se realizează în
dispozitive formate dintr-un cilindru în care se introduce pulberea în
strat uniform. Împărțirea în doze se realizează pein introducerea unor
lamele despărțitoare aflate la distanțe egale între ele;
- Scoaterea unor volume egale de pulbere – operația se realizează cu
lingurița de dozat pulberi;
c) Divizarea prin cântărire – este cel mai exact mod de divizare. Dă cele
mai exacte rezultate deoarece constă în cântărirea fiecărei doze în
parte.
După divizare urmează introducerea pulberii divizate în capsule de hârtie
simplă sau cerată, în capsule amilacee, capsule de gelatină. Capsulele se aleg în
raport de: cantitatea pulberii, natura pulberii, proprietățile pulberii.

Reguli practice pentru prepararea pulberilor

A. Pentru pulberi nedivizate:

- Pulberi simple și compuse nedivizate:

5
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

 Pulberile simple conțin o singură substanță activă care se

pulverizează corespunzător și se ambalează într-o pungă sau cutie
potrivită, se etichetează și se eliberează în acest mod. Pe etichetă
trebuie să fie indicat modul de administrare, preparatorul, data
preparării, cantitatea, denumirea, etc.
 Pulberile compuse nedivizate se prepară în felul următor:
 Substanțele din prescripție se cântăresc în ordinea crescândă a
cantității și descrescândă a densității. Fiecare substanță cântărită se
pulverizează într-un mojar apoi se trece prin sită în mojarul de
amestecare în care se amestecă treptat în ordinea luării în lucru. În
afară de substanțele active în prescripție pot fi și excipienți care se
adaugă în aceeași ordine;
 Pentru substanțele higroscopice sau substanțe lichide (extracte,
tincturi) se adaugă adsorbanți sau alți auxiliari necesari.
- Pulberi cu substanțe foarte active și toxice
Deoarece sensibilitatea balanțelor uzuale este mică, pentru prepararea
rețetelor care conțin astfel de substanțe se utilizează pulberile titrate în raport de
1:10 sau 1:100.
!!!!! O pulbere titrată se obține din substanța activă care este diluată cu un
excipient inert (lactoza). Aceste pulberi se prepară în cantități mici,
corespunzătoare necesarului unității. Pulberile titrate se depozitează la
Venena. !!!!!
Umiditatea pulberilor nu trebuie să depășească 1%.
Administrarea pulberilor nedivizate se face empiric cu vârful de cuțit sau
linguriță, excepție făcând pulberile care au în compoziție substanțe toxice sau
puternic active.
B. Pulberi divizate – sub aceste forme se prelucrează în general pulberi care
conțin substanțe puternic active sau toxice.
Regulile de preparare sunt aceleași ca și la pulberile nedivizate, diferența
fiind că la etapele existente la categoria anterioară, în cazul pulberilor divizate se
adaugă divizarea și împachetarea dozelor individuale care apoi sunt ambalate în
pungi de hârtie și eliberate conform indicațiilor din prescripție. La pulberile care
conțin substanțe efervescente se admite o umiditate de maxim 1%. Pulberile se
păstrează în vase bine închise, ferite de lumină și de acțiunea factorilor
atmosferici.

Pulberi compuse cu substanțe ce dau amestecuri eutectice

O serie de substanțe organice cu funcții fenolice, aldehidice, cetonice,

asociate între ele, după triturare pot da amestecuri eutectice.

6
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

Amestecurile eutectice au punctul de topire mai mic decât al fiecărui

component în parte, cel mai adesea mai mic decât temperatura ambiantă și
rezultă amestecuri moi sau lichide. (eutectic(ă) = Care se topește sau se solidifică
la temperatură constantă, inferioară punctului de topire al fiecăruia dintre
constituenți)
Probleme la încorporarea amestecurilor eutectice în pulbere apar doar la
cantități mari.
Exemple de substanțe ce formează amestecuri eutectice: camfor + mentol,
aspirina + aminofenazona, camfor + fenol.
Evitarea formării eutecticului se poate realiza prin:
- Separarea componentelor printr-o rondelă de Hostia;
- Amestecarea componentei aflate în cantitate mai mare cu o cantitate
egală dintr-o pulbere absorbantă (lactoză, amidon, caolin, carbonat bazic de
magneziu, fosfat de calciu) apoi adăugarea celeilalte componente;
- Înlocuirea componentei ce formează amestecul eutectic cu o sare a ei.

Pulberi compuse cu uleiuri volatile

Se prepară prin încorporarea substanței volatile în componentele cu

reactivitate chimică cea mai mică adăugând apoi restul componentelor.
Exemple de substanțe volatile:
- Lichide: uleiurile volatile se adaugă picătură cu picătură pe capul
pistilului și se triturează până la omogenizare. Se pot prepara oleozaharuri
astfel: la 1 picătură de ulei volatil se încorporează 2 g zahăr pulverizat.
- Solide: camfor, mentol, timol. Se pulverizează repede și se amestecă cu
pulbere inertă și apoi cu restul pulberii.
Pulberile cu substanțe volatile se cern numai prin site speciale destinate
acestei pulberi.
Pulberile divizate se ambalează în capsule de hârtie cerată sau pergaminată
iar pulberile nedivizate se ambalează în borcane de sticlă.

Pulberi compuse cu extracte și tincturi

1. Pulberi compuse cu extracte uscate

2. Pulberi compuse cu extracte moi
3. Pulberi compuse cu extracte fluide (tincturi)

1. Pulberi compuse cu extracte uscate

Dispersarea acestor extracte în pulberi nu ridică probleme deosebite deoarece
nu duce la modificarea consistenței și aspectului acestora. Nefiind pulberi fine,
extractele uscate trebuie pulverizate.
7
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

!!!! Conform FR X extractele uscate se prezintă sub formă de: pulberi cu

aspect uniform, lamele, masă spongioasă care se pulverizează ușor. !!!!!
Pulverizarea se face la mojar prin triturare.
Deoarece extractele uscate se prescriu în cantități mici, ele nu se aduc
primele în mojar pentru a evita reținerea unei părți în porii mojarului. Se
pulverizează întâi o cantitate aproximativ egală cu cantitatea de extract de
pulbere inertă (adică lactoza). Dacă sunt prescrise cantități mari se aduc la gradul
de mărunțire dorit prin pulverizare și cernere și apoi se amestecă.

2. Pulberi compuse cu extracte moi – extractele moi sunt preparate

vâscoase, semisolide, colorate, cu aspect uniform care au un conținut de
cel mult 20% materii volatile. Încorporarea extractelor moi în pulberi
ridică probleme în cazul în care sunt prescrise în cantități mari. Maxim
30% din pulberea compusă poate fi reprezentată de extractul moale.
Această limită depinde de capacitatea de absorbție a componentelor. În
cazul componentelor higroscopice cantitatea de extract moale ce poate fi
încorporată fără a modifica consistența pulberii este mai mică de 30%.

Metode de încorporare

a) Triturarea cu cantități succesive din pulberea componentelor obținute

anterior;
- Se prepară pulberea compusă după regulile generale de preparare;
- Se cântărește extractul moale pe o bucată de hârtie cerată;
- Se aduce cantitativ cu ajutorul unei spatule pe capul pistilului;
- Se triturează ușor pentru a evita formarea de aglomerate sau cruste prin
adunarea extractului moale de pereții mojarului și de pistil;
- Se continuă triturarea până la obținerea unei pulberi omogene.

!!! Nu se procedază ca la prepararea soluțiilor când se cântărește extractul

moale pe o hârtie de filtru care se aducea pe capul pistilului și se umezea la
exterior. Prin această metodă s-ar introduce o cantitate de apă suplimentară în
pulbere. !!!!!

b) Dispersarea extractului în una din componentele pulberii cu capacitate

maximă de absorbție
Peste pulberea preparată în mojar din una din componente și extractul moale
se aduc celelalte componente sau pulberea compusă preparată în prealabil într-un
alt mojar.

8
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

c) Diluarea cu o mică cantitate de alcool a extractului moale, apoi

dispersarea în pulberea compusă și încălzirea ușoara a mojarului pentru
îndepărtarea alcoolului
Această metodă prezintă un dezavantaj: introduce suplimentar o cantitate de
apă în pulberea compusă.
3. Pulberi compuse cu extracte fluide sau tincturi

Extractele fluide sau tincturile în proporție de maxim 10% față de restul

componentelor se pot încorpora în pulberea compusă fără probleme.
Fiind prescrise în cantități mici se măsoara cu ajutorul picătorului normal sau
al pipetei.
Picăturile se aduc treptat pe capul pistilului și se triturează ușor pulberea
compusă pentru a evita formarea de cruste.
Se continuă triturarea până la obținerea unei pulberi omogene.
Dacă proporția de extract fluid sau de tinctură depășește 10% se folosește
concentrarea cu ajutorul unei pulberi inerte (aceleași ca și pentru extractele moi).
La concentrare se folosește o parte pulbere inertă pentru o parte tinctură sau
extract fluid.
Concentrarea este contraindicată pentru tincturile și extractele fluide care
conțin principii termolabile.

Pulberi compuse cu substanțe colorante și colorate

Substanțele colorante și colorate ridică probleme de manipulare:

- albastru de metilen;
- violet de gențiană;
- rivanol.

Reguli:
- nu se pulverizează în mojar poros pentru a evita împregnarea mojarului cu
substanța colorată;
- se folosește un mojar cu pereții lucioși, de obicei se aduce la mojar o
cantitate mică dintr-o pulbere inertă pentru a astupa porii mojarului după
care se aduce pulberea colorată;
- se folosesc vase, cartele și site speciale pentru aceste substanțe.

Pulberi compuse cu substanțe eflorescente

Substanțele eflorescente = substanțe cu apă de cristalizare care au tendința de

a pierde o parte din apa de cristalizare în anumite condiții:
- conservare defectuoasă;
- variații de temperatură;
9
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- triturare.
Prin pierderea apei de cristalizare ele se transformă din substanțe cristaline în
substanțe amorfe și mai pulverulente.
La încorporarea substanțelor eflorescente în pulberi apar o serie de probleme:
- umezirea pulberii compuse datorită apei eliberată din substanța
eflorescentă;
- reacții chimice nedorite între componente – reacții care nu ar fi avut loc în
condiții de umiditate corespunzătoare;
- modificarea dozajului – de aceea ori de câte ori se prescriu substanțe
eflorescente farmacistul are obligația să înlocuiască substanțele cristaline
cu cele uscate în cantitate echivalentă.

CURS III – 20.10.2014

Pulberi de uz extern (Pudre)

Pudrele sunt pulberi de uz extern, caracterizate printr-un grad avansat

de finețe care se aplică pe piele cu efect sicativ, dezodorizant, antiseptic și
cicatrizant. Pudrele trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- grad de finețe foarte avansat;
- să absoarbă bine umiditatea, grăsimile;
- să aibă o bună capacitate de a adera pe epiteliu;
- să cedeze bine substanța activă.

Formulare
Pentru prepararea pudrelor utilizăm următoarele componente:
1. Substanțe active, care pot fi:
- solide: sulf, antibiotice, antiseptice (Acid boric), camphor;
- lichide sau moi: uleiuri volatile, ichtiol etc.
2. Excipienți – care pot fi de diferite proveniențe: minerală, vegetală sau de
sinteză. Excipienții trebuie să îndeplinească câteva condiții:
- grad de finețe avansat;
- să fie sterilizabili;
- să fie hidrofobi;
- să nu fie un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor.

Exemple de excipienți:
a) Amidonul (Amylum F.R. X). Se utilizează diferite soiuri de amidon (orez,
grâu, cartof, porumb). Amidonul are o bună aderență pe epitelii, este bun
adsorbant dar are dezavantajul că în prezența unei umidități ridicate se
transformă în cocă de amidon;
10
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

b) Bentonita – este varietate de argilă constituită din silicați de Aluminiu

asociat cu oxizi de Magneziu, Fier etc. Este pulbere fină albă spre cenușiu,
utilizată în pudre dezodorizante etc.;
c) Caolinul (Bolus alba) – este o pulbere albă sau slab cenușie, cu capacitate
de adsorbție inferioară talcului.
d) Licopodiul – o pulbere vegetală ușoară, de culoare galbenă, fără gust și
miros, cu bune proprietăți lubrifiante;
e) Oxidul de Magneziu și Carbonatul de Magneziu – sunt pulberi cu bune
calități adsorbante dar aderență scăzută pe epitelii;
f) Oxidul de Titan – este o pulbere albă, amorfă, inodoră, cu capacitate de
albire dublă față de oxidul de zinc;
g) Oxidul de Zinc (Zinci Oxydum F.R. X). Este pulbere albă care aderă bine
pe epitelii, sicativ, dezodorizant și antiseptic;
h) Stearat de Zinc și Stearat de Aluminiu – acțiune astringentă,
antiseptică, este bun aderent și lubrifiant;
i) Talc (Talcum F.R. X). Din punct de vedere chimic este hidrosilicat de
Magneziu care poate conține și silicat de Aluminiu. Talcul este o pulbere
foarte fină, albă, onctuoasă la pipăit, fără miros şi fără gust, cu o bună
aderență și sterilizabil. Sterilizarea se face la 1600C timp de 3 ore
sau1700C timp de 1 oră.

Prepararea Pudrelor

Prepararea cuprinde aceleași faze ca și la pulberile de uz intern și anume:

- uscarea;
- mărunăirea și pulverizarea;
- cernerea;-
- amestecarea;-
- sterilizarea.

Sterilizarea pulberilor de uz extern (pudrelor)

Prin sterilizare se înțelege distrugerea sau îndepărtarea tuturor

microorganismelor sub formă vegetativă și sporulată din materialele sterilizate.
F.R. X prevede sterilizarea pulberilor destinate administrării pe pielea sugarilor,
pe plăgi deschise sau arsuri.
!!!!! Pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea sugarilor se prepară
prin metode care le asigură sterilitatea și care permit evitarea unei
contaminări ulterioare cu microorganisme. Pulberile care conțin antibiotic
trebuie să fie sterile pentru a evita scăderea acțiunii antibioticului și pentru a
evita suprainfectarea rănilor. !!!!!
11
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

Metoda de sterilizare se alege în funcție de proprietățile fizico-chimice a

substanțelor active. Pentru substanțele termorezistente sterilizarea se face în
etuve cu ajutorul căldurii uscate și anume:
- la 1600C cel puțin 3 ore;
- la 1700C cel puțin 1 oră;
- la 1800C cel puțin 30 minute.
Substanțele se introduc în recipiente potrivite (borcane bine închise prevăzute
cu dop). Ustensilele utilizate pentru preparare se sterilizează prin autoclavare la
1210C-1240C cel puțin 30 minute. Prepararea pudrelor cu substanțe termolabile se
realizează aseptic în boxe sterile. Mojarul și pistilul se pot steriliza prin flambare
și anume: se aduce în mojar puțin alcool, se aprinde, iar prin arderea acestuia se
realizează sterilizarea.

Conservarea pudrelor se realizează în recipiente bine închise, ferite de

umiditate.

Controlul pudrelor – se controlează următorii parametrii:

1) determinarea porozității;
2) determinarea mărimii particulelor;
3) determinarea densității;
4) determinarea capacității de aderare;
5) determinarea capacității de adsorbție;
6) determinarea umidității;
7) determinarea pH-ului;
8) identificarea;
9) dozarea.

Caractere și control. Conservare

F.R. X prevede controlul următorilor parametrii:

a. Omogenitatea – pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform: întinse în
strat subțire pe o lamelă de sticlă și examinate cu lupa mărit de 4,5 ori nu
trebuie să prezinte aglomerări de particule;
b. Gradul de finețe – la pulberi, la care masa depășește 20 g cernerea finală
este obligatorie. Gradul de finețe a pulberilor se determină cu sitele
standardizate oficinale în F.R. X. Reziduul de la cernere obținut cu sita
specificată nu trebuie să fie mai mare de 5% și nu trebuie să fie mai mic
de 60% cu sita imediat superioară dacă monografia nu prevede altfel.
c. Masa totală pe recipient – se efectuează la pulberile nedivizate și se
procedează în felul următor: se cântăresc individual 10 recipiente. Față de
masa declarată pe recipient se admit abaterile:

12
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- până la 10 g – abatere de ± 5%;

- de la 10 g la 50 g – abatere de ± 3%;
- de la 50 g la 100 g – abatere de ±2%;
- peste 100 g – abatere de ± 1%.
d. Uniformitatea masei – acest parametru se determină la pulberile divizate.
Se cântăresc 20 pulberi individuale și se calculează masa medie.
e. Controlul sterilității – se execută la pulberile care se aplică pe plăgi,
arsuri sau pielea sugarilor. Controlul se realizează conform F.R. X și
trebuie să corespundă prevederilor de la monografia „Controlul
sterilității”.
f. Dozarea – pentru pulberile nedivizate se admit abateri pentru conținutul
de substanță activă față de valoarea declarată dacă monografia respectivă
nu prevede altfel:
- Până la 0,1% conținut declarat în substanță activă – abatere de ±
7,5%;
- De la 0,1% la 0,5% conținut declarat în substanță activă – abatere de
± 5%;
- De la 0,5 % sau mai mult conținut declarat în substanță activă –
abatere de ± 3%.
Pentru pulberile divizate se admit abaterile:
- Până la 10 mg conținut declarat în substanță activă – abatere de ±
10%;
- Între 10-100 mg conținut declarat în substanță activă – abatere de ±
7,5%;
- Peste 100 mg conținut declarat în substanță activă – abatere de ± 5%.
g. Conservarea – datorită gradului ridicat de dispersie pulberile sunt mai
sensibile la acțiunea factorilor externi (apă, aer, lumină) decât materiile
prime din care provin. Pentru a preveni modificări nedorite pulberile se
condiționează în cantități corespunzătoare în ambalaje închise ermetic în
unele cazuri cu materiale adsorbante în interior. F.R. X prevede
conservarea în flacoane bine închise, ferite de lumină și umiditate iar cele
efervescente în prezența silicagelului. Pulberile efervescente se păstrează
în recipiente închise etanș sau în recipiente bine închise în prezența
substanțelor deshidratante.

Pulberi – avantaje și dezavantaje

Avantaje:
- Au o biodisponibilitate bună comparativ cu drajeurile, comprimatele și
capsulele;
- Sub formă de pulberi se pot obține amestecuri omogene de substanțe;
13
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- Comoditate la administrare mai ales în medicația infantilă;

- Se dizolvă mai rapid decât alte forme solide;
- Sunt ușor de preparat.
Dezavantaje:
- Conservare dificilă datorită suprafeței mari de contact cu agenții
atmosferici;
- Sub formă de pulberi sunt greu de prelucrat substanțe care absorb sau
elimină apa (higroscopice, delicvescente, eflorescente);
- Unele pulberi sunt greu accesibile datorită gustului sau mirosului neplăcut.

CURS IV – 27.10.2014
EXEMPLE DE PULBERI

1. PULBEREA ALCALINĂ( FR X Pulvis alcalinum)

Rp:
Sulfat anhidru de sodiu …………………. 2g
Fosfat acid de sodium …………………… 4g
Carbonat acid de sodiu …………………… 6g

Preparare: componentele se pulverizează separate după o prealabilă uscare.

Se aduc la mojar în ordinea crescătoare a maselor, triturând după fiecare
adăugare. Se eliberează în pungi sau capsule de hârtie de mărimi
corespunzătoare.
Descriere: este o pulbere albă, gust sărat amărui, pH = 8,2 – 9,8.
Observații: amestecarea se face în ordinea crescătoare a maselor, pentru că
substanțele au densitățile apropiate (dacă nu ar avea densități apropiate s-ar pune
în ordinea descrescătoare a densităților). Pentru cernere se folosește sita 5. Nu
este necesar un grad mai avansat de mărunțire pentru că pulberea este destinată
dizolvării în apă. Un eventual reziduu, de la cernere, se pulverizează din nou și se
încorporează în amestec.
Conservare: se prepară în cantități mici și se păstrează ferit de umiditate.
Acțiune: coleretică, colagogă, antiacidă, antiemetică.
Întrebuințări: în afecțiuni hepatice sau ale căilor biliare.
Se dizolvă conținutul unui plic într-un litru de apă fiartă și răcită. Se
administrează 125-200 ml, cu jumătate de oră înainte de masă, 1-2/zi. Soluția se
încălzește la 45grade înainte de întrebuințare. Se prepară numai la nevoie.

2. PULBEREA LAXATIV EFERVESCENTĂ (FR X Pulvis efervesceus

laxans)

Rp:
14
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

I: Sulfat anhidru de sodiu ………………… 2g

Carbonat acid de sodiu ………………… 6,5 g
II: Acid tartric ……………………………. 6g

Preparare: se amestecă sufatul anhidru de sodium și carbonatul acid de

sodium. Se trec prin sita 5 și se introduc într-o capsulă de hârtie albastră. Acidul
tartric pulverizat și trecut prin sita 5 se introduce într-o capsulă de hârtie albă.
Descriere: sunt pulberi albe, I are gust sărat amar și II gust acru. Dizolvate
împreună în apă, produc efervescență.
Observații: acidul tartric trebuie să piardă, prin uscare, cel mult 0,5% din
masă. Altfel, se usucă la 1050C până la masă constantă. Conținutul celor 2
capsule reprezintă o doză. Se consumă după dizolvare în apă, deci pulberea nu
necesită o mărunțire mai avansată.
Se poate prepara o singură pulbere, compusă din cele 3 elemente, dar în acest
caz umiditatea pulberii compuse nu trebuie să depășească 1% pentru a nu avea
loc reacții între componente.
Conservare: se face în flacoane bine închise, în prezența unei substanțe
deshidratate sau în flacoane închise ermetic. Se păstreaza ferit de umiditate și se
prepară la cerere.
Acțiune: laxativ.
Întrebuințări: pentru acțiunea laxativă se dizolvă conținutul fiecărei capsule
în 100 ml apă fiartă și răcită și cele 2 soluții se pot administra fie succesiv (nu se
mai produce efervescența) fie după amestecarea soluțiilor și încetarea
efervescenței, fie cu ajutorul unui pahar cu 2 compartimente.

EXEMPLE DE PULBERI OFICINALE

1. Pulberea de opiu și ipeca = Pluverea dover = Pulvis opii et ipecancuanhae

– antitusiv, expectorant, antiemetic

Exemple de pulberi magistrale

1. Pulbere bronhodilatatoare pentru copii sub 1 an – bronhodilatatoare și

sedative;
2. Pulbere bronhodilatatoare pentru copii 1-3 ani;
3. Pulbere cistotropă – antiseptic urinar, cistite.
Pulbere tipizate: Fasconal – acțiune analgezică
Pulbere somnifer: Diazepam, Fenobarbital

Exemple de pudre tipizate (tipizae = industrial = specialități farmaceutice)

1. Baneocin – eczeme infectate, dermatite, fesiere infectate, herpes simplex;
2. Sapromed – antiseptic, antimicrobian, antifungic;
15
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

3. Pudră fructată – absorbant al umidității, contra iritațiilor, antipruriginoasă;

4. Septovag (pliculețe cu pulbere pentru spălaturi vaginale) – astringent,
dezinfectant, decongestiv;
5. Smecta.
Exemple de pudre magistrale
1. Pudră pentru acne – astringent, absorbant;
2. Pudră pentru eczemă;
3. Pudră contra transpirației picioarelor;
4. Pudră pentru zona zoster;
5. Pudră contra urticariei.

CURS V – 03.11.2014
CAPSULE

Definiţie: Capsulele sunt preparate farmaceutice formate din învelişuri

care conţin doze unitare de substanţe active asociate sau nu cu substanţe
auxiliare, destinate administrării pe cale orală.
Tipuri de capsule utilizate în practica farmaceutică:
A) Capsule de hârtie;
B) Capsule amilacee;
C) Capsule gelationoase.
B) + C) = capsule medicamentoase.
A) Capsulele de hârtie – sunt utilizate pentru ambalarea dozelor individuale
de pulberi divizate în cantităţi de decigrame până la 1-2 g. Trebuie să fie
confecţionate din hârtie de bună calitate (celuloză aproape pură) şi să fie
inerte chimic fţă de majoritatea substanţelor. Substanţele higroscopice,
eflorescente sau cele sensibile faţă de gazele din atmosferă se ambalează
în capsule siliconate sau cerate. În funcţie de mărimea capsulei de hârtie
se numerotează de la 1 la 10. Pulberile care se prepară în cantităţi mai
mari de 5 g se ambalează în pungi.

Capsule medicamentoase

B) Capsulele amilacee – prezintă şi avantaje şi dezavantaje.

Avantaje:
- Se manipulează uşor;
- Maschează gustul neplăcut al medicamentelor;
- Biodisponibilitate bună;
- Sunt biodegradabile;
- Sunt inerte chimic;
16
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- Reprezintă un înveliş preferat pentru pulberile divizate în farmacii.

Dezavantaje:
- Din cauza porozităţii sunt permeabile faţă de gaze şi umiditate;
- Substanţele higroscopice păstrate în capsule amilacee devin umede;
- În stomac este posibil ca masa învelişului să nu se desfacă uşor,
prelungindu-se timpul de eliberare al substanţei active.
Capsulele amilacee au formă de cilindri plaţi deschişi la partea superioară cu
diametre puţin diferite astfel încât să fie posibilă îmbinarea. Grosimea este de
aproximativ 1 mm.
În funcţie de cantitatea de pulbere divizată care poate fi ambalată în capsule
avem 4 mărimi:
a) 00 – pentru cantităţi de 0,5 g pulbere;
b) 0 – pentru cantităţi de la 0,5 g la 1 g pulbere;
c) 1 – pentru cantităţi de la 1 g la 1,5 g pulbere;
d) 2 – pentru cantităţi de la 1,5 g la 2,5 g pulbere.

Preparare
Prepararea capsulelor amilacee are loc în următorul mod:
- Se face dintr-un amestec de amidon de grâu şi amidon de porumb cu
diferite adaosuri (glicerol 1%) pentru a le conferi o oarecare elasticitate şi
luciu. Componentele se transformă într-o pastă cu ajutorul apei. Se toarnă
în tipare. Prin încălzire un timp scurt la aproximativ 100 0C se usucă şi se
întăresc. Se scot din tipare apoi se lasă un timp de 48 ore la aer pentru a
fixa o anumită umiditate, apoi se taie şi se ambalează în cutii de carton.
- Umplerea capsulelor amilacee se face prin introducerea în capsule a
pulberilor divizate de pe cartelele din plastomei, sau prin divizarea direct în
capsulele amilacee aşezate apropiat pentru a elimina eventualele erori.

Conservare – se păstrează ferite de umiditate în cutii.

C) Capsulele gelationoase
Definiţie: sunt învelişuri compuse dintr-un amestec de gelatină, glicerină şi
diferiţi auxiliari ca: metil celuloza, alcoolul polivinilic.
Avantaje:
- Protecţia substanţei active de agenţiii atmosferici;
- Preparare simplă şi rapidă;
- Dozare exactă;
- Dirijarea absorbţiei;
- Condiţionare elegantă;
- Administrare comodă.
Dezavantaje:
17
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- Nu se pot administra ăn capsule apă sau soluţii apoase şi nici substanţe

care reacţionează cu gelatina (săruri de fier, taninuri).

Clasificarea capsulelor:
1) După formă: ovoidale, sferice, cilindrice.
2) După consistenţă:
- Capsule moi;
- Capsule rigide;
- Capsule operculate.
3) După modul de eliberare al substanţei medicamentoase:
- Cu efect imediat;
- Cu acţiune prelungită;
- Cu acţiune controlată.
4) După modul de preparare:
- Obţinute prin imersie;
- Capsule ştanţate;
- Capsule obţinute prin picurare.

Formularea şi prepararea capsulelor gelationoase

Pentru obţinerea capsulelor gelatinoase se utilizează gelatina şi auxiliari care

trebuie să corespundă calitativ prevederilor din FR X sau altor normative de
calitate. FR X admite în formula de preparare cel mult 3% pentru talc, cel mult
1% pentru stearat de magneziu, stearat de calciu sau acid stearic, cel mult 10%
aerosil. Auxiliarii utilizaţi trebuie să fie cei admişi de Ministerul Sănătăţii şi
familiei.
Prepararea capsulelor comportă 4 faze:
1. Prepararea masei;
2. Obţinerea capsulelor propriu-zise;
3. Umplerea capsulelor cu substanţe medicamentoase;
4. Închiderea capsulelor.

Capsulele se pot prepara prin mai multe metode utilizând diferite tehnologii:
a) Metoda imersiei – conform acestei metode gelatina hidratată cu apa
necesară se încălzeşte pe baia de apă cu glicerina şi alţi auxiliari pînă la
dizolvare. În acest amestec fluid se introduce forma în prealabil gresată
(cu ulei de silicon sau ulei de parafină). După imersie se scoate forma şi se
lasă pentru întărire la loc răcoros, apoi sunt scoase de pe formă prin
uşoară tracţiune manuală. În continuare capsulele sunt uscate în etuvă la
aproximativ 20-300C.
18
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

b) Metoda turnării – constă în turnarea materialului fluid pentru capsule în

forme prealabil gresate.
c) Metoda plăcii sau de preparare a capsulelor prin presiune. În acest
mod se obţin capsulele ştanţate. Substanţele medicamentoase se introduc
între 2 plăci de gelatină, care apoi sunt supuse presiunii. În acest mod se
obţin industrial capsule gelatinoase sferice numite „perle”. Plăcile utilizate
sunt prevăzute cu scobituri sferice. După fixarea foiţelor de gelatină pe
plăci acestea se încălzesc astfel încât prin topire gelatina să fie repartizată
uniform pe suprafaţa plăcilor şi a scobiturilor aferente. În cavităţile
formate se introduce medicamentul care după suprapunerea plăcilor şi
presare să se obţină capsule.
d) Metoda matriţei rotative – este asemănătoare cu vriantele precedente cu
excepţia că plăcile sunt înlocuite cu 2 cilindri care se rotesc în sens opus
pe suprafaţa cărora se găsesc scobituri de forma capsulelor. Între cilindri
se introduc foiţele de gelatină care vor lua forma capsulei concomitent cu
introducerea substanţei active;
e) Metoda picurării – se utilizează un dispozitiv format dintr-un tub cu
pereţii dubli. În tubul interior curge lichidul de umplere a capsulelor, în
cel exterior masa gelatinoasă. Picătura de soluţie medicamentoasă este
înconjurată de pelicule de gelatină care ajungând în lichidul de răcire se
solidifică.

Tipuri de capsule gelatinoase:

a. Capsule gelatinoase moi – au formă ovoidală, sferică sau alingită, sunt

elastice şi sunt utilizate pentru substanţe solide sau lichide în cantităţi de
0,5-5 g. Perlele sunt capsule sferice şi se utilizează pentru uleiuri volatile,
tincturi, vitamine;
b. Capsule gelatinoase dure – ca formă şi mod de preparare acest tip de
capsule sunt asemănătoare capsulelor gelatinoase moi, diferenţa constând
în duritatea ridicată, parametru realizat prin utilizarea unor cantităţi
crescute de gelatină şi prin scăderea conţinutului de glicerină;
c. Capsule operculate – sunt capsule gelatinoase tari, formate din 2 cilindri
închişi la un capăt cu diametre puţin diferite astfel încât să permită
închiderea capsulei prin uşoară suprapunere şi apăsare. Sunt de diferite
dimensiuni şi în funcţie de capacitate au fost numerotate de la 000 la 5,
cele cu numărul 5 având capacitatea cea mai mică. Sunt utilizate pentru
ambalarea diferitelor medicamente sub formă de pulberi sau granule.
Utilizarea acestor capsule prezintă următoarele avantaje:
- Se pot fabrica uşor;

19
 FORME FARMACEUTICE SOLIDE

- Protejează substanţele active faţă de factorii externi (lumină, oxigen,

umiditate);
- Permit mascarea gustului neplăcut al unor substanţe medicamentoase;
- Utilizând diferiţi coloranţi se pot distinge diferite tipuri de capsule;
- Dezagregare corespunzătoare;
- Se poate dirija absorbţia în funcţie de materialul utilizat la prepararea
învelişului.

20