You are on page 1of 21

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ ORGANICĂ
DISCIPLINA: Creşterea ecologică a animalelor

PROIECT

TEMA:

CREŞTEREA ECOLOGICĂ A OVINELOR ȊN FERMA MAIERU,


JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD

ÎNDRUMĂTOR PROIECT;
Conf. dr. ing. GHEORGHE ŞTEŢCA

MASTERAND
Ing. MOTOFELEA EMIL ALEXANDRU

1
Cluj-Napoca
2017
CUPRINS

1. TRECEREA DE LA AGRICULTURA CONVENŢIONALĂ LA AGRICULTURA


ECOLOGICĂ....................................................................................................................3
2. DURATA PERIOADEI DE CONVERSIE ÎN SECTORUL ANIMAL........................5
3. CADRUL GEOGRAFIC AL AMPLASĂRII FERMEI MAIERU...............................6
4. CREŞTEREA OVINELOR ÎN FERMA MAIERU......................................................7
4.1. Întreţinerea ovinelor.............................................................................................8
4.2. Alimentaţia ovinelor.............................................................................................9
4.3. Activitatea de reproducţie...................................................................................14
4.4. Acţiunile sanitar-veterinare.................................................................................15
4.4. Caracteristici morfo-productive ale ovinelor din ferma Maieru.........................16
4.5. Produsele tradiţionale din lapte de oaie fabricate ȋn ferma Maieru....................16
5. CONCLUZII................................................................................................................19
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................20

2
1. TRECEREA DE LA AGRICULTURA CONVENŢIONALĂ LA
AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Pasii care trebuie făcuţi pentru trecerea de la agricultura convenţională la


agricultura ecologică sunt următorii:

PASUL I : să se cunoască legislaţia în vigoare din România


a) Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi
etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91;
b) Regulamentul (CEE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea
produselor ecologice;
c) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare
ecologice, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Ordin nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de
inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a
activităţii organismelor de control;
e) Ordinul comun nr. 317/190/2006 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
f) ORDIN nr. 181 din 22 iulie 2011 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi
certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control
g) HOTĂRÂRE nr. 590 din 8 iunie 2011
pentru modificarea şi completarea HG. nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare
specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică
h) ORDIN nr. 17 din din 20 ianuarie 2011 privind aprobarea reducerilor şi excluderilor
aplicabile cererilor de plată a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole
în sectorul de agricultură ecologică
i) ORDIN nr. 6 din 11 ianuarie 2011 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind

3
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi
certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control
j) HOTĂRÂRE nr.1303 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea HG.
nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele
defavorizate şi a HG. nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea
calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică
k) HOTĂRÂRE nr.1095 din 2010 pentru modificarea HG. nr. 755/2010 privind schema
de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi a HG. nr.
759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor
agricole în sectorul de agricultură ecologică
l) ORDIN nr.252 din 2010 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înregistrarea
operatorilor în agricultura ecologică
m) ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele
agroalimentare ecologice
n) HOTARARE nr. 759 din 21 iulie 2010 cu modificarile si completarile ulterioare
privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în
sectorul de agricultură ecologică
o) ORDIN nr. 219 din 21.03.2007 cu modificarile si completarile ulterioare pentru
aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologica
p) ORDIN nr. 65 din 17 martie 2010 pentru aprobarea regulilor privind organizarea
sistemului de inspectie si certificare, de aprobare a organismelor de inspectie si certificare si de
supraveghere a activitatii organismelor de control
q) ORDIN nr. 51 din 1 martie 2010 pentru aprobarea regulilor nationale privind
autorizarea importurilor de produse agroalimentare ecologice din tari terte
r) ORDIN nr. 317/190 din 11 mai 2006 privind modificarea şi completarea anexei la
Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind
etichetarea produselor agroalimentare ecologice

PASUL II : să se aleagă un organism de certificare, din lista organismelor acreditate


în România, care va efectua certificarea produsului obţinut

4
PASUL III: să se solicite informaţiile necesare din partea organismului de
certificare: caiete de norme, formulare de înscriere, tarife, legislaţia naţională sau
comunitară
PASUL IV: să se încheie cu organismul ales un contrat de inspecţie şi certificare

PASUL V: să se pregătească dosarul pentru certificare


Un dosar bine pregătit trebuie să cuprindă:
 planul fermei
 evaluarea riscurilor de contaminare asociate cu producătorii învecinaţi;
 registru de curăţire şi dezinfecţie (atunci când este cazul);
 analiza apei, solului etc.
 un istoric în ceea ce priveşte: istoria culturilor pe parcele, rotaţia plurianuală a
culturilor, lucrările solului, semănatul, administrarea de îngrăşăminte organice,
recoltarea, etc.

2. DURATA PERIOADEI DE CONVERSIE ÎN SECTORUL ANIMAL

În cazul în care o unitate de creştere şi exploatare a animalelor iniţiază procesul de


conversie către sistemul de producţie ecologic, totalitatea suprafeţei agricole destinată asigurării
furajelor va trebui să treacă concomitent, în mod obligatoriu, la acelaşi sistem de producţie.
Perioada de conversie poate fi redusă la un an în cazul păşunilor şi a suprefeţelor de teren
utilizate ca padocuri pentru păsări şi poate fi redusă la numai şase luni, în cazul în care nu au fost
utilizate nici un fel de produse interzise pentru tratarea acestor suprafeţe. Decizia de scurtare a
perioadei de conversie în cazul acestor terenuri o ia comisia de atestare la propunerea organului
de certificare şi control.
Pentru ca produsul animal să poată fi valorificat ca produs provenit din agricultura
ecologică, animalul trebuie să fie supus conform regelmentărilor în vigoare unei perioade
minime de conversie, care în funcţie de specie este de:
 12 luni în cazul cabalinelor şi a bovinelor destinate producţiei de carne (inclusiv
speciile Bubalus şi Bison).
 6 luni pentru rumegătorele mici şi pentru suine. Cu toate acestea, pentru o perioadă
tranzitorie ce expiră la 24 august 2003, perioada de conversie pentru suine este de numai 4 luni.
 6 luni pentru animalele exploatate pentru producţia de lapte. Pentru o perioadă
tranzitorie care expiră la 24 august 2003, perioada de conversie se reduce până la 3 luni.

5
 10 săptămâni la păsările exploatate pentru producţia de carne cu condiţia introducerii
în exploatare până la vârsta de trei zile.
 6 săptămâni pentru păsările exploatate pentru producţia de ouă.
Pentru a se putea asigura posibilitatea constituirii efectivelor şi turmelor, viţeii şi
rumegătoarele mici destinaţi producţiei de carne pot fi vânduţi ca provenind din crescătorii
ecologice pentru o perioadă tranzitorie în următoarele condiţii:
 să provină din unităţi şi exploataţii ce au practicat un sisten extensiv de creştere.
 să fie crescuţi în unităţi ecologice, pentru o perioadă minimă de şase luni pentru
viţei şi de două luni pentru rumegătorele mici, până în momentul achiziţionării.
 originea animalelor să fie comformă reglementărilor în vigoare cu privire la
provenienţa animalelor ce pot fi crescute în sistemul de producţie ecologic.
În cazul adoptării procedeului de conversie simultană a întregii unităţi, înţelegând
sectorul de creştere a animalelor, al păşunilor şi al terenurilor destinate asigurarii furajelor,
perioada totală de conversie se reduce la douzeci şi patru de săptămâni sub rezerva următoarelor
condiţii:
 această facilitate nu se aplică decât animalelor existente deja în fermă şi în acelaşi
timp terenurilor ori păşunilor destinate furajării animalelor existente în unitate
înaintea declanşării perioadei de conversie.
 ca furajele să provină în exclusivitate din unitatea aflată în perioada de conversie.

3. CADRUL GEOGRAFIC AL AMPLASĂRII FERMEI MAIERU

Ferma de ovine este amplasată pe raza comunei MAIERU din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Comuna Maieru este aşezată în nordul judeţului Bistriţa-Năsăud, într-o zonă de deal -
munte, pe valea Someşului. Comuna este străbătută de râul Somes cu afluenţii săi. Este
înconjurată de dealuri.

6
4. CREŞTEREA OVINELOR ÎN FERMA MAIERU

Ferma de ovine a luat fiinţă în anul 2015 prin achiziţionarea de 100 capete oi mame şi
100 capete mioare rasa Ţurcană, varietatea albă.
Efectivul achiziţionat a fost crescut în rasă curată şi exploatat pentru producţia de lapte,
carne şi lână. Beneficiind de condiţiile de climă deosebit de favorabile şi deţinând o suprafaţă
importantă de teren, ferma s-a dezvoltat ajungând astăzi la un efectiv de 400 capete.
Datorită specificităţii rasei Turcană, ovinele din fermă se caracterizează printr-o
rezistenţă organică ridicată şi o capacitate mare de adaptare la condiţiile de mediu, fapt ce a
determinat ca acestea să fie mai puţin sensibile la condiţiile de umiditate mare asociat fie cu
temperaturi prea ridicate, fie cu altele scăzute, care au o influenţă negativă asupra evoluţiei,
sănătăţii şi a productivităţii în general asupra ovinelor.

Efectivul de ovine pe categorii la începutul anului 2017


Nr. Efectiv existent
Categoria de ovine
crt. la începutul anului
1 BERBECI REPRODUCĂTORI 17
2 OI FĂTĂTOARE 280
3 T. F. A. P. 95
4 T.M. A.P. 8
5 T. A.C. 0
6 TOTAL 400

7
Pe lângă efectivul de animale, în prezent, ferma dispune şi de o suprafaţă de teren de 130
ha din care 40 sunt proprietate şi 90 hectare arendate. Terenul exploatat are următoarea
destinaţie: 90 hectare păşune, 20 ha fâneţe şi 20 hectare culturi furajere reprezentate de: 5 ha
porumb boabe, 3 ha orz, 2 ha ovăz şi 10 ha lucernă.
Ca şi construcţii, în fermă se găsesc:
 un adăpost tip saivan pentru ovine;
 locuinţă de serviciu pentru personalul fermei;
 o magazie pentru furaje;
 1 fânar acoperit;
Dotarea cu utilaje agricole a fermei este următoarea: 1 tractor, remorcǎ, plug,
semănătoare, disc, trailer, presă de balotat, cositoare, greblă mecanică.

Saivanul

4.1. Întreţinerea ovinelor


Cazarea animalelor se face într-un adăpost de tip saivan, construit din bca, lemn şi metal,
prevăzut cu acoperiş din tablă. Acest tip de adăpost asigură condiţii de confort şi microclimat
pentru toate categoriile de animale în timpul iernii.

8
Amenajarea interioară a saivanului
În perioada de stabulaţie ovinele sunt întreţinute pe aşternut permanent din paie, care se
elimină din adăpost odată pe an, primăvara, odată cu scoaterea oilor la păşune. Adăpostul este
prevăzut în interior cu lese necesare formării unor compartimente pentru separarea oilor gestante
şi fătate, zona amenajată cu boxe de fătare, precum şi spaţii de refugiu pentru hrănirea
suplimentară a mieilor. De asemenea sunt prezente iesle de tip grătar, confecţionate din lemn,
pentru administrarea fibroaselor, care la partea inferioară sunt prevăzute cu jgheaburi pentru
administrarea concentratelor şi recuperarea florii şi frunzelor de fân.
Suprafaţa de adăpost construită este corelată cu numărul de animale şi necesarul
tehnologic, şi anume: 1 mp pentru oile adulte fără miel; 1,2 -1,6 mp pentru oile adulte cu miel;
0,6 mp pentru tineretul până la 1 an şi 4,0 - 6,0 mp pentru berbecii de reproducţie.

4.2. Alimentaţia ovinelor


Creșterea ovinelor ca afacere profitabilă în agricultură, impune un regim alimentar
adecvat pentru o creștere și o producție optimă a animalelor, de aceea în ferma Clapa se acordă o
atenţie deosebită alimentaţiei animalelor, aceasta făcându-se pe categorii după cum urmează:

1. Alimentaţia berbecilor
O atenţie deosebită se acordă întreţinerii şi exploatării berbecilor deoarece este ştiut
faptul că funcţia sexuală şi capacitatea de fecundare a spermei sunt strâns corelate cu modul de
întreţinere şi mai ales cu nivelul alimentaţiei în perioada premergătoare montei.

9
Berbeci reproducători din ferma MAIERU

În alimentaţia berbecilor se disting trei perioade, care impun modificări de structură şi


valoarea alimentaţiei: perioada de pregătire pentru montă, de montă şi de repaus sexual.
Pregătirea pentru montă impune o ridicare a valorii energo - proteice, vitaminice şi
minerale a raţiei cu circa 40 de zile înainte de începerea montei. Perioada corespunde cu ultima
etapă a sezonului de păşunat. În acest fel, în funcţie de condiţiile date, pe lângă 5 - 6 kg nutreţ
verde se vor introduce 0,5 - 1 kg fân. Concentratele sunt majorate la 0,3 - 0,5 kg pe zi, în funcţie
de greutatea corporală şi starea de întreţinere; deoarece raţia se echilibrează uşor în proteină prin
nutreţul verde şi fân, nu este necesară folosirea nutreţurilor proteice vegetale.
Perioada de montă impune o ridicare substanţială a valorii nutritive a raţiei. Ea se
realizează pe seama concentratelor, care se pot majora până la 1 kg pe zi.
Perioada repausului sexual. În această perioadă alimentaţia se face pe bază de nutreţuri
fibroase, fibroase plus suculente, la care se fac adausuri reduse de concentrate: 1,5 - 2,3 kg
fibroase, în care se pot include şi fibroasele grosiere, 1 - 2 kg nutreţuri suculente de iarnă şi 0,2 -
0,4 kg concentrate, în funcţie de valoarea nutreţului de bază. În timpul verii, nutreţul verde, în
cantităţi de până la 10 - 12 kg (în funcţie de greutate) poate satisface întregul necesar de hrană.
Adaosul de concentrate, 0,1 - 0,3 kg, se practică în caz de necesitate.

2. Alimentaţia ovinelor adulte


În perioada de pregătire şi de montă oile sunt la păşune unde se asigură, un nivel de
hrană majorat cu 15 - 20 % faţă de perioada anterioară (mai ales oilor care nu sunt în condiţii
bune de întreţinere). Acest “şoc de hrănire” (flushing) începe cu 2 - 3 săptămâni înainte de

10
montă, în scopul stimulării ovulaţiei. Dacă nutreţul verde nu satisface raţia, aceasta se
completează cu fân. În caz de necesitate se utilizează şi concentratele, 100 - 200 g pe zi.
În prima perioadă a gestaţiei oile mai sunt la păşune, unde beneficiază de masă verde,
iar când cantitatea de iarbă nu satisface necesarul se completează raţia cu suculente şi fân.
Deoarece necesarul acestei etape diferă puţin de cel în care alimentaţia trebuie să satisfacă doar
producţia de lână, raţiile sunt diferite. În structura raţiei pot intra 1 - 2 kg fibroase, 2 - 3 kg
suculente şi 100 - 200 g concentrate, care asigură 1,3 - 1,4 UN şi 130 - 140 g PBD.
Alimentaţia din primele 3 luni de gestaţie influenţează formarea foliculilor piloşi şi, în
consecinţă, desimea lânii la descendenţi.
În perioada gestaţiei avansate este necesar ca oile să fie bine hrănite, cu furaje de bună
calitate sub forma unor raţii complete şi bine echilibrate, deoarece în ultimele două luni până la
fătare, are loc o creştere rapidă în greutate a fetusului. Alimentaţia acestei perioade se reflectă nu
numai asupra greutăţii mieilor la naştere, ci şi asupra producţiei de lapte din prima perioadă de
lactaţie a oilor. Având în vedere că substanţele nutritive sunt utilizate prioritar pentru dezvoltarea
fetusului, o carenţă alimentară din acest interval se reflectă asupra producţiei şi calităţii lânii.
În structura raţiei la oile aflate în gestaţie avansată predomină fânul de bună calitate, iar
fibroasele grosiere şi suculente se reduc până la valori minime. Nutreţul concentrat se
majorează, pentru a completa, la un volum mai redus al raţiei în asamblu, atât necesarul
energetic, cât şi cel proteic.
Structura raţiei urmăreşte, totodată, asigurarea unui nivel optim de Ca, P şi caroten. În
funcţie de greutate şi faza gestaţiei, oile primesc 1,5 - 2 kg fân, 1 - 2 kg suculente şi 200 - 300 g
amestecuri de concentrate. Se evită utilizarea nutreţurilor mucegăite sau îngheţate.
În perioada de lactaţie, se majorează nutreţurile suculente la 3 - 4 kg pe zi. Raţia din
primele două luni de lactaţie, este formată din 1,5 kg fân, până la 2 - 3 kg suculente şi 300 - 400
g amestecuri de concentrate. Hrănirea oilor în perioada de gestaţie şi început de lactaţie se face
pe grupe omogene sub raportul stării fiziologice. Raţia se administrează în două tainuri în prima
parte a gestaţiei şi trei tainuri în gestaţie avansată şi lactaţie. Adăpatul se face de două ori pe zi.
Ieşirea la păşune impune schimbarea structurii alimentaţiei. La început se reduc
nutreţurile suculente şi concentratele, continuându- se administrarea fibroaselor dimineaţa, înaite
de ieşirea la pâşune şi seara. Cantitatea de concentrate din raţie se stabileşte în funcţie de
calitatea păşunii. După trecerea la regim normal de alimentaţie cu nutreţuri verzi, care impune o
perioadă de tranziţie de 10 - 12 zile, necesarul este satisfăcut în întregime prin păşunare, sau
păşunare şi completare cu nutreţ verde cultivat.

11
3. Alimentaţia mieilor şi tineretului ovin de prăsilă
Alimentaţia mieilor în perioada de alǎptare.
Prima alăptare cu colostru se face la circa o oră de la naştere.
În primele 10 zile mieii sug de 5 - 6 ori pe zi, apoi tainurile se reduc treptat la 4, iar după
30 de zile la 3. Cantitatea de lapte supt este de circa 0,500 - 0,600 kg pe zi în prima săptămână,
după care, până în săptămâna a 7-a, creşte treptat, ajungând la 0,8 - 1,5 kg pe zi, ca apoi să scadă
tot treptat până la înţărcare.
În primele trei săptămâni, la o alimentaţie numai pe bază de lapte, mieii realizează
sporuri zilnice de 150 - 300 g, consumul de lapte pentru realizarea unui kg spor fiind de 4 - 5 kg.
Începând de la vârsta de 2 săptămâni, mieii sunt obişnuiţi treptat cu suplimente de
nutreţuri concentrate sau combinate, suculente şi fibroase. La început se dau cantităţi mici de
concentrate, 15-20 g, în care sunt uruială de ovăz, tărâţe şi şroturi. Cantitatea de nutreţuri
concentrate se majorează treptat, ajungându-se la 80 - 100 g pe zi la vârsta de o lună, la 150 -
180 g la 2 luni şi la 200 -300 g la înţărcare. În amestecul de concentrate se adaugă 2 - 3 %
amestec mineral format din 40% calciu furajer, 40% fosfat dicalcic şi 20% sare de bucătărie.
O dată cu nutreţul concentrat sau combinat mieii primesc în hrană fân de graminee sau de
leguminoase de bună calitate. Fânul se dă pe grătare separate, la început în cantităţi mici, apoi
mai mari, astfel ca la înţărcare mieii să consume zilnic între 0,2 - 0,3 kg. După 4 - 6 săptămâni
mieii sunt scoşi la păşune împreună cu oile - mame asigurânduli-se în continuare suplimentul de
concentrate şi cel mineral.
Înţărcarea mieilor
Pentru a putea fi înţărcaţi mieii trebuie să consume 0,15-0,30 kg fân de foarte bună
calitate (sau 1 kg nutreţ verde) şi circa 300 g amestec de concentrate sau nutreţ combinat.
Mieii din ferma Clapa sunt înţărcaţi tradiţional, la circa 2 luni, iar greutatea acestora
ajunge la 16 kg femelele şi respectiv 18 kg masculii.
Alimentaţia tineretului ovin înţărcat
Mieii înţărcaţi sunt grupaţi în turme separate, pe sexe cărora li se rezervă cele mai bune
păşuni.În perioada de păşunat pentru tineretul ovin de reproducţie (3-8 luni), hrana de bază o
constituie masa verde păşunată pe păşuni naturale sau cultivate (2-4 kg/zi). Când păşunea este
mai slabă hrana se suplimentează cu 150 - 250 g concentrate formate din uruieli de ovăz, orz,
porumb, şroturi. Spre sfârşitul sezonului de păşunat hrana se completează cu fân de bună calitate.
De la vârsta de 8 -10 luni şi până la 14 luni este perioada stabulaţiei din timpul iernii,
când tineretul femel este alimentat cu 1 - 1,5 kg fân de bună calitate, 0,5 - 1 kg suculente şi 200 -
300 g nutreţuri concentrate.

12
Adaosul mineral este format din 5-10 g calciu furajer şi fosfat dicalcic şi 6-10 g sare de
bucătărie. Sarea se dă sub formă de bulgări. Raţia se administrează în 4 tainuri, adăparea
făcându-se de 1 - 2 ori pe zi.
În perioada de vârstă 14-18 luni, tineretul femel este alimentat pe păşune (5-6 kg/zi),
până toamna când intră la reproducţie. Dacă păşunea este bună nu se mai administrează
supliment de concentrate.

13
Ovinele fermei Maieru, la păşune
4.3. Activitatea de reproducţie

Cunoaşterea şi valorificarea funcţiei de reproducţie este unul din principalii factori ai


sporirii eficienţei economice ai exploatării ovinelor în direcţia obţinerii unor indici superiori de
fertilitate şi prolificitate. Pentru realizarea acestor deziderate în fermă, în perioada pregătirii
pentru montă a reproducătorilor masculi, are loc controlul cantitativ şi calitativ al spermei din
punct de vedere al volumului ejaculatului, al concentraţiei de spermatozoizi, al mobilităţii şi
viabilităţii acestora.
În situaţia în care berbecii reproducători nu corespund parametrilor biologici reproductivi
urmăriţi se exclud de la reproducţie pentru a nu diminua principalii indici de reproducţie din
fermă.
Asigurarea unor indici de reproducţie optimi poate conduce la ridicarea parametrilor
economici şi rentabilizarea creşterii ovinelor indiferent de sistemul de exploatare aplicat.
Stabilirea indicilor de reproducţie se face la sfârşitul fiecărui sezon de fătare.
Natalitatea reprezintă numărul de oi fătate din 100 de oi gestante, în ferma Clapa
realizându-se o natalitate de 96 %, astfel din 380 de oi au fătat 365.
Prolificitatea reprezintă numărul de miei obţinuţi la 100 de oi fătate. Ea este determinată
atât de factori genetici cât şi de factori de mediu. Prolificitatea depinde de vârstă, greutatea
corporală, sezonul de reproducţie, nivelul alimentaţiei. La populaţia de oi fătate din ferma Clapa,
prolificitatea a fost de 110 %, de la 365 oi fătate în primăvara anului 2017, s-au obţinut 402 miei.
Valoarea prolificităţii înregistrată este redusă, dat fiind faptul că la nucleele precoce ale
rasei Ţurcană, Pădeanu I., Dărăban S. şi Voia S., citează valori ale acestui indice de peste 142%.
În ferma Clapa, monta se face natural prin aplicarea montei naturale libere, dar începând
cu acest an mi-am propus ca pe 250 din cele mai bune femele să practic monta naturală dirijată
cu berbeci de rasă Ţurcană, varietatea „brează” de cea mai bună calitate, încărcătura pe mascul

14
fiind de 40 de oi, sub cea recomandată de literatura de specialitate, deoarece vreau să previn
epuizarea masculilor şi să am o variabilitate mai mare a resursei genetice în nucleul de selecţie.
Înainte cu 6 săptămâni de declanşarea campaniei de montă, berbecii vor fi supuşi unei
perioade de pregătire, dar având în vedere condiţiile de întreţinere şi încărcătura pe berbec de
aproximativ 40 de oi, furajarea în perioada de pregătire nu va fi excesivă, asigurându-li-se pe
lângă masa verde şi fân de leguminoase (trifoi şi lucerna) circa 1,2 kg şi 1,4 kg nutreţ concentrat
în care ovăzul este în proporţie de 30 %.

4.4. Acţiunile sanitar-veterinare

Pentru ca animalele să-şi poată manifesta potenţialul biologic este necesar să existe o
responsabilitate sporită în ceea ce priveşte sănătatea animalelor. Prevenirea bolilor vizează
limitarea, evitarea şi înlăturarea posibilităţilor de contaminare a factorilor favorizanţi patogeni
prin măsuri restrictive, respectarea tehnologiilor, tratamente şi acţiuni profilactice.
Dintre bolile care apar sporadic în cadrul fermei Clapa amintesc :
 Dictiocauloza care este provocată de agentul patogen Dictiocaulus Filaria şi
afectează mai frecvent oile adulte şi mieii înţărcaţi. Tratamentul se face cu
antiparazitare, primăvara înainte de ieşirea oilor la păşune şi toamna la două
săptămâni după intrarea oilor pe stabulaţie, pentru toate categoriile de ovine;
 Necrobaciloza podală, provocată de Bacillus Necroforus, localizată în regiunea
podală apărând mai frecvent la sfârşitul perioadei de stabulaţie şi în sezoanele cu
umiditate excesivă. Tratamentul este local prin îndepărtarea ţesuturilor moarte şi
necrozate, badijonare locală cu soluţie de formol 10 % , unguente;
 Fascioloza este produsă de trematodul Fasciola hepatica caredetermină alterarea
stării generale a animalelor şi slăbirea progresivă a acestora. Tratamentul se face cu
antiparazitare interne.
În cadrul fermei se fac obligatoriu următoarele acţiuni de vaccinare: vaccinarea
anticărbunoasă; vaccinarea contra anaerobiozelor; vaccinarea contra avortului salmonelic.
Pe timpul verii se recoltează probe din sursele de apă existente pe păşuni pentru
depistarea eventualelor contaminări ce pot apărea. În timpul iernii acţiunile sanitar-veterinare se
rezumă la tratamente curente.

15
Miei ferma Maieru
4.4. Caracteristici morfo-productive ale ovinelor din ferma Maieru

 Masa corporală medie a berbecilor - 90 kg


 Masa corporală medie a oilor mame - 60 kg
 Masa corporală medie a mieilor la naştere - 4,2 kg
 Masa corporală medie a mieilor la înţărcare (60 zile) - 16 kg femelele, 18 kg masculii.
 Cantitatea de lână fizic tunsă în anul 2016 a fost de 5,3 kg la berbeci şi de 3,9 kg la oi.
 Producţia medie de lapte pe întreaga lactaţie a anului 2016 a fost de 128 litri pe cap.
 Producţia de lapte medie zilnică pe lactaţie a fost de 0,80 litri pe zi.
 Procentul mediu de grăsime a fost de 7,16%, iar cel de proteină a fost de 4,71%.

4.5. Produsele tradiţionale din lapte de oaie fabricate ȋn ferma Maieru

Pregătirea produselor tradiţionale din lapte de oaie ȋn ferma Clapa, reprezintă o


îndeletnicire care ȋmbină tradiţia cu actualitatea. Vă prezentăm în continuare modul de preparare
al principalelor produse obţinute ȋn fermă:
Caşul dospit
Pentru prepararea casului dospit, după închegare, laptele se desprinde uşor cu mâinile de
pe pereţii cazanului şi se mărunţeşte bine până la mărimea bobului de mazăre, timp de 10
minute, pentru scoaterea zerului, după care se amestecă uşor încă aproximativ 5 minute.
În continuare, se adaugă 5 litri de zer, încălzit la 40-42°C, la 100 l lapte, pentru păstrarea
constantă a temperaturii de 37°C, apoi coagulul (laptele închegat) se adună uşor, timp de 10
minute, cu ambele mâini, formându-se un conglomerat mare şi rotund, pe sub care se trece cu

16
atenţie sedila, în vederea aşezării lui pe crintă, sub o greutate uşoară. După 5 minute, se rupe în
bucăţi de mărimea unui ou, apoi se leagă sedila şi se presează cca. 2 minute. Urmează o nouă
mărunţire până se ajunge la mărimea bobului de mazăre, după care sedila se leagă, fiind supusă
ultimei presari uniforme şi moderate, cca 2 ore, cu ajutorul unei plăci mai groase din lemn de fag
sau de stejar, pe care eventual se poate aşeza şi o lespede de piatră de mărime potrivită.
În ceea ce priveşte cheagul, în lipsa soluţiei industriale de pepsina, se foloseşte stomacul
mieilor sacrificaţi până la vârsta de 3 săptămâni, în care se adăugă lapte şi sare multă. După circa
2-3 săptămâni se secţionează, iar conţinutul se dizolvă prin frecare între degete în cca 2 kg de
apă caldă, după care se filtrează. Tot în acelaşi scop se poate folosi şi mucoasa stomacului de
porc, frecată cu sare multă, după care se introduce într-un vas, peste care se toarnă lapte, lăsându-
se cca 2 săptămâni în această stare, apoi se filtrează şi se foloseşte.
Branza telemea
Pentru a obţine branza telemea, laptele trece prin mai multe etape de producție,
închegarea laptelui este prima dintre ele. Aici trebuie avut în vedere faptul că laptele trebuie să
fie ”potrivit de cald”, adică să aibă temperatura laptelui proaspăt muls. În acesta se adaugă
amestecul de cheag, iar după aproximativ o oră, laptele este gata de prelucrat.
Cea de-a doua etapă este puțin mai complexă și se împarte în două. În această etapă are
loc scurgerea zerului din lapte. După ce laptele s-a coagulat urmează să fie pus într-un vas
denumit crintă, în care a fost așezat în prealabil o sedilӑ, pentru ca laptele să nu se împrăștie; se
leagă cele patru colțuri și, din când în când, folosind un cuțit, se taie efectiv laptele în pătrățele
pentru a permite zerului să se scurgă mai repede și mai ușor. Această operațiune se repetă cam o
dată la 30 de minute, până se observă că telemeaua începe să se lege și capătă consistență.
După ce o parte din zer s-a scurs, ceea ce a rezultat prezintă o formă neregulată iar ca
procesul mai eficient, se taie marginile în forma unui dreptunghi, marginile respective fiind puse
deasupra, pentru a da grosimea preparatului. În continuare, într-un colț al crintei folosind mai
multe bucăți de lemn special concepute special pentru prepararea brânzei, totul se aranjează
astfel încât telemeaua să capete și grosime. După ce se pune o greutate deasupra, se așteaptă 3
ore fix.

17
Procesul de fabricare a brȃnzei telemea
A treia etapă urmeazӑ după cele trei ore în care s-a scurs și restul de zer, telemeaua se taie
în bucăți, astfel încât fiecare bucată să aibă forma unui cub, și se așează în saramură. Saramura
fiind un amestec de apă, zer şi sare care este atât de concentrat încât un ou de găină trebuie să
plutească nestingherit deasupra. Timpul pe care telemeaua îl petrece în baia de sare poate varia,
în funcție de cât de sărată vrei să fie brânza. Telemeaua standard, care este foarte sărată, stă 24 de
ore, însă pentru un gust aparte, se scurtează timpul de îmbăiere la 6 ore.

Urda
Pentru prepararea urdei, zara rămasă după pregătirea casului dulce, se fierbe timp de 1
ora la temperatura de 85-90°C, interval în care are loc precipitarea restului de proteină. Pe tot
timpul fierberii, zerul se agită continuu cu o lingură de lemn, ca să nu se prindă de fundul
cazanului şi să se afume. Bucăţelele de urda se ridică treptat la suprafaţa cazanului, unde se culeg
cu o lingură şi se pun în sedila pentru scurgerea zerului, operaţie care va dura cca. 10-12 ore.
În această fază, urda apare ca o pastă omogenă, granulată fin şi de culoare alb-cenuşie.
Se consuma proaspătă sau sărată, frământată şi presată în putini sau în diverse forme,
confecţionate din coajă de brad, pentru conservare timp mai îndelungat. Din cca 10-12 l de zer,
rezultă de regulă 1 kg de urda.

18
Producţia de carne
Producţia de carne se valorifică atât de Paşte, când de regulă mieii din fătări gemelare şi
cei care nu prezintă caractere de reţinere la prăsilă, se valorifică ca şi miel de lapte, iar cea mai
mare parte a tineretului reţinut se valorifică la diferite vârste în funcţie de oferta pieţei.
Pentru mieii din anul 2017 sacrificaţi de Paşte (vârsta de aprox. 65 zile), masa corporală a
fost de 15,4 kg cu limite între 12 – 24 kg. Preţul de valorificare fiind de 18,0 lei/kg carcasă (cu
cap şi organe interne) direct din gospodărie.

Carcase de miel
5. CONCLUZII

În contextul actual al situaţiei social – economice din România, specia ovină cunoaşte un
mediu economic propice datorat faptului că producţiile sale de bază: carnea şi laptele, nu sunt
restricţionate cantitativ de către politicile economice Comunitare. Din această cauză considerăm
că oaia Ţurcană crescută în ferma Maieru din localitatea Maieru, judeţul Bistriţa- Năsăud,
constituie o populaţie cu performanţe deosebite avâd dezvoltare corporală accentuată, producţie
de lapte superioară mediei rasei, viteză mare de creştere a mieilor de la naştere la înţărcare,
conformaţie deosebită a mieilor la vârsta înţărcării şi producţie cantitativă a lânii superioară.
Analiza principalelor verigi tehnologice din ferma Maieru, în vederea conversiei au
condus la următoarele concluzii:
Sub aspect tehnologic şi de igienă. Analiza relevă condiţii tehnologice şi de igienă
favorabile creşterii ovinelor pentru lapte şi carne cu parametrii ce se pot converti cu multă
uşurinţă spre sistemul ecologic. Principalele verigi tehnologice din tehnologia convenţională
practicată ȋn fermă şi cele ecologice sunt foarte asemănătoare, în multe cazuri identice, fapt ce ne
permite să afirmăm "că ferma de ovine Maieru poate trece la sistemul ecologic de creştere şi
exploatare". Menţionăm dintre aceste verigi tehnologice favorabile pentru sistemul ecologic:

19
 Adăposturile sunt construite preponderent din lemn, prezintă anexele constructive
necesare, asigură animalelor în general confort de cazare.
 Pe timp de vară, stâna este bine organizată sub toate aspectele.
 Se asigură animalelor mişcare pe tot parcursul anului, în padoc(iarna) şi pe păşune(ȋn
restul anului).
 Microclimatul pe perioada de stabulaţie se realizează la nivel de la satisfăcător până
la foarte bine, dar există încă unele deficienţe la asigurarea temperaturii optime din
maternitate ȋn iernile geroase.
 Furajarea animalelor, indiferent dacă este sistem ecologic sau convenţional, este
foarte asemănătoare, bazată pe iarbă de păşune vara şi fân pe timp de iarnă, la care se
adaugă cantităţi mici de concentrate, în special cereale.
 Dejecţiile din fermă sunt atent gospodărite, pentru a reduce impactul asupra mediului
ambiant.
Serviciul Sanitar-veterinar este bine organizat. Ferma beneficiază de asistenţă sanitară
veterinară corespunzătoare, verificându-se normele prevăzute în Regulamentul U.E nr. 834/2007
pentru fermele ecologice. Există încă unele probleme incomplet rezolvate în ceea ce priveşte
igiena generală a fermei şi asigurarea biosecurităţii acesteia.
BIBLIOGRAFIE

1. Aldescu Teodora, (2003) - Importanţa agriculturii ecologice, principii, obiective, curente.


Suport de curs pentru bioagricultori;
2. Camalesa N., (1975) – Oaia Ţurcană. Ed. Ceres, Bucureşti;
3. Dărăban S., (2006) – Tehnologia creşterii ovinelor.Ed. Risoprint, Cluj-Napoca;
4. Georgescu, B., (2006) - Curs de ecologie şi protecţia mediului. Ed. Risoprint, Cluj
Napoca
5. Mireşan Vioara, Adel Ersek, Camelia Răducu, (2003) – Fiziologia animalelor domestice.
Ed. Risoprint, Cluj-Napoca;
6. Pascal C., (2003) – Rase autohtone de ovine şi caprine. Ed. Pim, Iaşi;
7. Pop A. şi col., (1983) – Tehnologia creşterii ovinelor şi caprinelor. E.D.P. Bucureşti;
8. Voia S., (2005) – Ovine şi caprine – ghid practic de creştere. Ed. Waldpress Timişoara;
9. *** Reţea Internet, http//www.fao.org.com;
10. *** Reţea Internet, http//www.elsevier.com;

20
21