Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina.

Și el
cugeta în șine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi
face: Voi strica jitnitele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile
mele; Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani;
odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte
vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-
și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.
(Luca 12,13-21. Duminică a 26-a după Rusalii).

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Preacucernice Părinte binecuvântați

ca să predic! Amin!

Suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani; odihnește-te mânâncă, bea
veselește-te.
Iubiți credincioși, în nenumărate locuri ale Sfintei Scripuri ni se arată greutatea și
amăgirea păcatului iubirii de avuții dar și urmările acestuia în lipsa milosteniei. Voind dar să
ne păzim de aceasta patimă și să căutăm viața cea veșnică vom vorbi astăzi despre
îmbogățirea în Dumnezeu.

Pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca ne pune înainte portretul unui

om bogat aflat într-o stare de profundă amorțire sufletească, determinată de alipirea exclusiv
de bunurile materiale. Contextul în care Mântuitorul a rostit aceasta parabolă este ca de obicei
strâns legat de învățămintele ce se desprind din ea. În pasajul ce precede fragmentul
evenghelic citit astăzi, ne este prezentat un episod în care cineva îi cere Domnului Iisus
Hristos să-L convingă pe fratele său să-și împartă moștenirea cu el. Mântuitorul îi răspunde:
Omule, cine M-a pus judecător sau împărțitor peste voi? Apoi adaugă pentru cei de față:
Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul bogățiilor sale ( Luca
12, 13-15).

În debutul acestei parabole nu găsim indicii asupra modului în care acest bogat și-a
agonisit averea sa. Ne este în schimb arătată preocuparea acestuia pentru bunul mers al
gospodăriei sale, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că și-a agonisit avuțiile într-un mod
cinstit. Dumnezeu la rândul Său îi răsplătește această implicare, și voind prin pedagogia Sa,
să și-L apropie, Îi dăruiește o recoltă bogată pentru ca acesta, văzând binefacerea primită să
miluiască la rându-i pe cei în lipsă. Dar, asemeni oricărui materialist, bogatul se gândește ca
tot ce are să așeze cât mai bine pentru desfătarea proprie. Mântuitorul accentuează aceasta
preocupare pentru sine a bogatului, prin repetarea pronumelui posesiv al meu: jitnițele mele,
roadele mele, sufletului meu. Referitor la suflet, textul pericopei prezintă pe deoparte
perspectiva deformată a bogatului asupra acestuia și modul greșit de a se raporta la el; pe de
altă parte este expusă și viziunea corectă asupra sufletului a Celui Care cere sufletele, a lui
Dumnezeu Atoțiitorul.
 Acesta atitudine egoistă, care reflectă vidul spiritual al omului preocupat doar de cele
materiale, distant față de Dumnezeu și de semeni, este modelul omului secularizat, care se
complace în autosuficiență. El ajunge într-un final să nu mai fie chip al Creatorului, fiind
golit de tot ce avea în interiorul său etern și transcent. Foarte grăitoare în acest sens este
istorisirea vechitestamentară din prima carte a Regilor despre Nabal când acesta spune: Nu
cumva voi lua pâinile mele și apa mea și vinul pregătit pentru cei ce tund oile mele și să le
dau la niște oameni pe care nu-i știu de unde sunt? ( 1 Regi 25, 25). Acest egoism și
strângerea pătimașă a averilor sunt deopotrivă precursori pentru înșelăciune, jurământ strâmb,
minciună, furt, vrajbă ș.a. Prin urmare, împătimiții de avere trăiesc într-o beție în care sufletul
este întunecat de pofte ce nu pot fi saturate, devenind astfel pustiu. Patima în care ne
complacem, este defapt o noapte ce ne desparte de lumina harului divin. Această noapte a
păcatului a întunecat și cugetul bogatului din Evanghelia de astăzi. Noi trebuie așadar, să
conștientizăm că Dumnezeu este lumină și că, după îndemnul Apostolului Pavel trebuie să
umblăm ca fii ai luminii , iar roada lminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr ( Efeseni 5,
8-9).

Tot Sfântul Apostol Pavel scrie în Epistola către Evrei despre drepții Vechiului
Testament că ei nu au socotit a avea aici o patrie stătătoare, dorind una mai bună, adică pe
cea cerească ( Evr. 11, 16). Bogatului din Evanghelia acestei duminici exact această direcție
de viețuire îi lipsește. Deci, motivația Mântuitorului atunci când îl numește nebun, rezidă
tocmai în faptul că bogatul ignora acest adevăr fundamental, care până la urmă este atât de
ușor de constatat de către oricine. În aceeași direcție Francis Henry, autor englez, în lucrarea
a sa apologetică intitulată Cuvinte nescrise ale Domnului afirmă că: Lumea este un pod;
podul există ca să treci pe el, nu ca să-ți faci sălașul pe el. ( pg. 71)

Chintsența acestei pilde este parcă legată ființial de perpectiva românescă asupra
existenței. Mircea Vulcănescu în lucrarea sa Dimensiunea românească a existenței arată că
pentru român, acumularea de exepriențe și bunuri preponderent pe plan material, înseamnă
ca o împuținare de ființă, o scădere de posibilități, deci în fond o limitare a faptului de a fi.
Iubiți credincioși, Mântuitorul Hristos, concluzionând, ne arată adevăratul scop pe
care omul trebuie să îl urmărească în viață și anume îmbogățirea în Dumnezeu, spunând că
așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu ( Luca 12,
21). Ce presupune această îmbogățire în Dumnezeu?

Îmbogățirea în Dumnezeu presupune adăugarea în viețile noastre a faptelor bune, a

milosteniei și a diponiblității de într-ajutorare chiar și atunci când circumstanțele ne cer mai
mult decât am fi dispuși să oferim. Doar așa putem face roditor harul dumnezeiesc primit prin
baia Sfântului Botez. Sfântul Ioan Gură de Aur ne povățuiește în legătură cu practicarea
milosteniei, să o facem proporțional cu mijloacele materiale pe care le deținem. Tot el ne
spune, că perpectivă acestei îmbogățiri spirituale transcede orice perspectivă de tip
materialist, comparând strădaniile în a face binele cu jocurile sportive din arenele de întreceri,
premiul sau cununa constând în dobândirea patriei cerești.
Foarte răsunătoare sunt cuvintele Sfântului Ioan Damaschin de la sluja înmormântării:
Când dobândim lumea atunci în groapă ne sălășluim, cuvinte ce fac să pară ridicole toate
eforturile de căutare a confortului; și totuși, este evidentă aplecarea noastră de a ne lega de
scurta existență materială a ființei, în detrimentul trăirii în veșnicie. Aplecarea spre
materialism este promovată agresiv în toate mediile aducând prejucii grave capacității noastre
de a crede, credință care este în fond singurul element ce ne poate ajuta pe calea satifacerii
nevoii noastre de infinit, adică de îmbogățire în Dumnezeu. Apostolul Pavel se adresează
credincioșilor din Corint, scriindu-le că: Toate sunt ale voastre ( I Cor. 3,21), referindu-se la
faptul că prin asumarea lui Hristos ca adevăr personal avem totul, căci în El a binevoit
Dumnezeu să sălășluiască toată plinirea ( Col. 1, 19). Un exemplu grăitor în acest sens este
și viața Fericitului Augustin, care în tinerețe a gustat din plin plăcerile lumești până în
momentul în care, întâlnirea cu Dumnezeul personal al creștinilor care l-a făcut să afirme:
Ne-ai facut pentru tine Doamne și neliniștit este sufeltul nostru până ce se va odihnii întru
tine.

Dreptmăritori creștini, este chiar ceasul să ne trezim din somn după cum zice Sfântul
Apostol Pavel ( Rom. 13, 11). Dacă am trăit până acum precum bogatul cel nebun lăsându-ne
copleșiți de de lăcomia celor trecătoare, uitând scopul pentru care am fost creați, putem să
punem început bun și să ascultăm chemarea lui Hristos, dobândind astfel dorul și râvna
pentru îmbogățirea în Dumnezeu. Amin!

Bibliografie

1. Pr. Prof. Vasile Mihoc- Lumina Evangheliei

2. Ne vorbește Pr. Cleopa
3. Simion Mehedinți- Parabole și Învățături din Evanghelie
4. Pr. Ilarion Felea- Pildele Mântuitorului
5. Mircea Vulcănescu- Dimensiunea românească a existenței