Militaru Alina – Maria, grupa 2, Finanțe Corporative

THE IMPACT OF TAX REGULATIONS REGARDING THE ASSESSMENT OF OUTGOING STOCKS ON THE
COMPANY’S RESULTS

Impactul fiscalității în ce privește stocurile date în consum asupra rezultatelor companiei

Annals of the University of Petroşani, Economics, 9(1), 2009, 69-76

LUCIAN BUŞE, MIRELA GANEA, OANA-ADRIANA DUŢĂ

Taxarea influențează nivelul consumului de materii prime. Prin aceasta este influențată
performanța întreprinderii. Articolul analizează modalitatea de stabilire și raportare a valorii materiilor
prime și consumabilelor (mărfuri) în procesul de producție.
Autorii prezintă tipurile de costuri, precum și definirea acestora pentru a stabili cadrul de
cercetare. Costurile de producție au influență directă asupra cheltuielilor operaționale, asupra
rezultatului final, precum și asupra obligațiilor fiscale ale companiei (cu precădere asupra impozitului pe
profit). Costul la care sunt eliberate în consum stocurile și materiile prime poate fi evaluat în trei feluri:
prin metoda costului mediu, LIFO sau FIFO. Costul mediu poate fi calculat fie la sfârșitul lunii, fie calculat
după fiecare ieșire a stocurilor sau materiilor prime. LIFO (Last In First Out) presupune eliberarea în
consum a stocurilor sau materiilor prime la prețul ultimelor achiziții. FIFO (First In First Out) presupune
eliberarea în consum a stocurilor sau materiilor prime la prețul la care acestea au fost achiziționate.
Autorii fac observația că metoda FIFO determină supraevaluarea bunurilor ieșite din gestiune,
așadar, subevaluarea rezultatului exercițiului (profitului), în timp ce metoda LIFO determină
subevaluarea bunurilor scoase din gestiune, deci supraevaluarea rezultatului exercițiului (profitului).
Studiul de caz a fost realizat pe o companie ce realizează comerț cu cereale (deține mărfuri,
depozitează cerealele). Stocurile deținute de companie sunt substanțele chimice utilizate pentru
păstrarea cerealelor. Elementele e bilanț analizate au fost materiile prime și mărfurile, cheltuielile cu
mărfurile și materiile prime, precum și ponderea cheltuielilor cu materiile prime în totalul cheltuielilor
de exploatare. Observațiile făcute pe marginea analizei au fost, plecând de la faptul că societatea
utilizează metoda FIFO pentru eliberarea în consum a mărfurilor și materiilor prime, că creșterea
stocurilor determină creșterea cheltuielilor cu mărfurile. Au fost estimate valorile aferente celorlalte
metode, apoi au fost calculate diferențele dintre metodele potențiale pentru utilizare, respectiv metoda
costului mediu și metoda LIFO, și metoda utilizată în fapt, metoda FIFO.
Rezultatele analizei au dezvăluit că evaluarea la un preț mai mic determină cheltuieli mai mici cu
stocurile și materiile prime. Așadar, dacă societatea folosea metoda LIFO, stocurile și materiile prime ar
fi fost subevaluate.
Au fost calculate câteva rate ca indicatori de performanță ai activității societății, respectiv rata
activelor circulante, rata stocurilor, rata materiilor prime, rata produselor în curs de execuție și rata
bunurilor finite. Ultimele două rate, respectiv rata produselor în curs de execuție și rata bunurilor finite
la un moment dat, rămân constante indiferent de metoda costului folosită, deoarece acestea nu au în
componenta de calcul niciun element de bilanț analizat ca parte din metoda de evaluare. Elementele
variabile sunt cele legate de stocuri și materii prime. Rata activelor circulante nu variază foarte mult,
deoarece ponderea materiilor prime și a mărfurilor în total active este destul de mică. Pe de altă parte,
metoda LIFO reduce artificial ponderea consumabilelor în total stocuri, deoarece acestea sunt evaluate
la prețuri de obicei mai mici.
A fost analizat și capitalul de lucru, ca fiind suma dintre stocuri și clienți, din care se scad
datoriile companiei. Capitalul de lucru reprezintă acel capital care trebuie menținut pentru finanțarea
stocurilor și a decalajelor temporare între plata furnizorilor și încasarea clienților.
Autorii fac observația că nevoia de finanțare crește prin evaluarea LIFO. Dacă există
incertitudine cu privire la cea mai bună metodă, metoda costului mediu este recomandată ca fiind cea
mai ușor de aplicat și cea mai convenabilă. Ca privire de ansamblu, metoda FIFO este e cea mai realistă,
deoarece evaluarea se face la costul real înregistrat.
În cadrul studiului a fost comparată valoarea veniturilor cu valoarea costurilor prin cele trei
metode și au fost calculați indicatori de performanță, alături de taxele aferente de plată, ca principal
factor de influență asupra indicatorilor, în special asupra valorii adăugate a produsului finit. S-a observat
o influență puternică asupra mărimii cheltuielilor dar și asupra deductibilității cheltuielilor.
Rezultatele studiului au fost sintetizate după cum urmează. Metoda LIFO prezintă cel mai scăzut
nivel al taxării, deci și cea mai mare economie de impozit. Metoda costului mediu reprezintă cea mai
dezavantajoasă metodă, iar metoda FIFO generează cel mai mare profit, deci și o taxare mai mare
asupra profitului operațional. O parte a surplusului de profit e obținută datorită deductibilității
cheltuielilor. Așadar, metoda LIFO generează un profit mai mic, dar mai realist, deci un impozit mai mic
(respectiv o economie mai mare de impozit). Pe de altă parte,metoda costului mediu prezintă cel mai
mare profit, deci și cel mai mare nivel al impozitului datorat.
În cazul în care criteriul de alegere îl reprezintă nivelul taxării, care afectează fondurile
companiei, metoda LIFO e cea mai recomandată metodă, datorită subevaluării costurilor materiilor
prime și a stocurilor.
În concluzie, cea mai bună situație pentru o societate plătitoare de impozit pe profit din punctul
de vedere al evaluării costului materiilor prime și a stocurilor date în consum pentru obținerea bunurilor
finite sau vânzare ar fi aplicarea metodei FIFO pentru înregistrarea în contabilitate și, respectiv, a
metodei LIFO pentru raportarea fiscală. Cu toate acestea, legislația nu oferă o astfel de posibilitate
(raportare financiară diferită de raportarea fiscală).