AŞEZĂRI SUMERIENE

– STUDII DE CAZ –

Această studiu face parte dintr-o lucrare mai amplă, care este în curs de elaborare,
iar aici ne vom mulţumi să purcedem la vizitarea aşezărilor sumeriene Eridu, Uruk/Erech,
Ur, Agade/Akkadu, Babel, Calneh/Babilon, Nippur. Regiunea Asur/Asiria, cu cetăţile
Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen, despre care Biblia spune că ar fi fost întemeiate de
hamitul Nimrod, nu va intra în sfera intereselor noastre.

Mesopotamia în mileniul al III-lea î.e.n.

http://en.wikipedia.org/wiki/Eridu

1
I. STUDIU DE CAZ – AŞEZAREA ERIDU

A. Istoria aşezării Eridu

Eridu este cea mai veche şi cea mai sudică aşezare din Mesopotamia, fondată de
sumerieni1, probabil pe la 5.400 î.e.n., situată la 12 km sud-vest de Ur. Actualmente, acolo
se află movilele care constituie aşezarea Abu-Şahrein.
Aşezarea pare să se fi format la confluenţa a trei ecosisteme separate, susţinând trei
stiluri distincte care au ajuns la o înţelegere privitoare la apa dulce într-un cadru deşertic.
Cea mai veche aşezare era cea de tip agrar: fermierii se bazau nu numai pe creşterea
animalelor şi agricultura derivată din cultura nordică Samarra, caracterizată de construirea
de canale de irigaţii şi de construcţii din cărămizi de lut, ci şi pe arat, iar „productivitatea
solului a dus repede la un însemnat spor demografic.‖2
Pe lângă această cultură, mai existau culturile de vânători şi pescari care trăiau în
zona litorală, în colibe de trestie, probabil sumerienii autentici. A treia cultură era formată
de păstorii nomazi semiţi, locuind în corturi, care-şi creşteau turmele.
Toate aceste trei culturi par să fi co-existat în cele mai timpurii straturi
ocupaţionale.
La straturile sociale menţionate, se adaugă regalitatea, după cum ne spun Listele
regilor sumerieni, care ne semnalează că regalitatea a coborât din Cer într-o cetate,
Eridu(g), încă înainte de Potop:

Când regalitatea a fost coborâtă din Cer,

Regalitatea a fost coborâtă în Eridu(g).
În Eridu, Alulim a devenit rege;
El a domnit timp de 8 sars3.
Alalĝar a domnit timp de 10 sars4.
Doi regi;
Ei au domnit timp de 18 sars5.
Apoi Eridu a căzut,
Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira6.

Listele regilor sumerieni scriu despre domnii fabulos de lungi ale unor regi care au
domnit 67 de sars7 înainte de un mare Potop, iar apoi arată modul în care hegemonia s-a
deplasat progresiv spre nordul ţării.
Din punctul de vedere mitic, acest transfer este atestat de faptul că, la un moment
dat, zeiţa Inanna din Uruk/ Erech, vine în Eridu şi-i cere lui Enki „darurile civilizaţiei‖, iar

1
Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. I, p.
54 şi vol. al III-lea, pp. 126,127.
2
Alexandru Diaconescu, Mari civilizaţii ale Orientului antic, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2001, p. 30.
3
Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul zecimal, ci
şi cel hexagesimal. Aici, 8 sars ar fi 28.800 de ani.
4
Adică 36.000 de ani.
5
Adică 64.800 de ani.
6
A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sau
http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.
A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list
7
Adică 241.200 de ani.

2
zeul acceptă să i le dea8. Respectiva aşezare Uruk/Erech devine primul oraş din lume care
merită această denumire, după cum vom vedea mai jos.
Pe la 3.500 î.e.n., modesta aşezare Eridu se întindea pe 25 ha, având cam 8.000 –
10.000 de locuitori9 trăind în case de trestie şi de cărămizi de lut, însă a început să decadă
pe măsură ce Uruk-ul creştea rapid în dimensiuni şi influenţă.
Pe la 2.050 cetatea decăzuse, iar ziguratul lui Amar-Sin (cca. 2.047 – 2.039 î.e.n.),
neterminat, pune în valoare cele 18 temple finalizate, construite din cărămizi de lut. Eridu a
devenit un oraş-fantomă, abandonat de populaţie pentru perioade lungi de timp, o aşezare
unde mai sălăşluiau preoţii cultului lui Enki. Apoi a fost totalmente părăsit şi s-a prăbuşit
în ruine, în secolul al VI-lea î.e.n. În timpul dezvoltării sale din perioada neo-babiloniană,
Eridu a fost reconstruit doar ca aşezare sacră, în onoarea istoriei sale, „regii ţinând minte că
ea fusese cea dintâi dintre aşezările timpurii‖10.

Reprezentarea deplasării autorităţii monarhice înainte de Potop.

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpg

8
Samuel Noah Kramer, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o
„Introducere‖ de acad. Emil Condurachi, pp. 159-163. A se vedea şi p. 64 din Sumerian Mythology, de
acelaşi autor, carte disponibilă pe http://www.sacred-texts.com/ane/sum/index.htm
9
Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51. A se vedea şi: http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/
10
Daniel C. Snell, Religions of the Ancient Near East, Cambridge University Press, New York, USA, 2011,
p. 22.

3
 B. Religiozitatea aşezării Eridu: mitologie, lăcaşuri de cult, sacerdoţiu

1. Cultul acvatic al zeului Abzu?

Se prea poate ca, iniţial, în aşezarea Eridu să fi existat cultul acvatic al zeului Abzu
(Apsu, la babilonieni). Numele acestui zeu Abzu se traduce prin „ocean adânc‖, el era zeu
al abisului, sau chiar abisul însuşi. Abzu era căsătorit cu Thamte, babiloniana Tiamat, zeiţa
primordială a apelor sărate marine.
În cursul unui război purtat între două generaţii de zei, Abzu este ucis. După
moartea sa, el rămâne doar un simbol al abisului acvatic sau al locuinţei zeului Enki.
La nivelurile cele mai timpurii au fost descoperite depozite mari de oase de peşte,
care atestă o continuitate a cultului acvatic Abzu. Această continuitate evidentă a ocupaţiei
aşezării şi a existenţei manifestărilor religioase furnizează dovezi convingătoare pentru
originea indigenă a civilizaţiei sumeriene.
Interpretat din punct de vedere mitologic, Abzu era principiul masculin al haosului
acvatic iniţial, simbolizând apele dulci, fertilizante, iar Thamte era principiul feminin al
apelor sărate marine. Urmând schema lui Victor Kernbach11, putem spune că avem aici un
mit fenomenologic privitor la un element, apa, şi manifestat printr-un act cosmogonic.
Mărturiile concrete rămase din mitologia sumeriană pretind că aşezarea Eridu a fost
întemeiată de zeul Enki, un zeu acvatic, asociat mai târziu cu akkadianul Éa.

În acest sigiliu, zeul Enki/Éa stă în Apsu, casa sa acvatică.

http://www.crystalinks.com/sumergods.html

Alte istorisiri, mai puţin numeroase, ziceau că, de fapt, zeul Enki şi-ar fi mandatat
sfetnicul să fondeze această aşezare, pe straniul personaj Adapa U-an, pe care preotul
Berosus îl denumeşte Oannes12.
Iniţial, în Eridu a existat o capelă, o clădire simplă, dar centrală, mobilată cu un
simplu jertfelnic, însă, în timp, locuitorii din Eridu au edificat un templu aparţinând lui
Enki. Templul a fost numit E-Abzu, unde E înseamnă „templu‖, iar Abzu înseamnă
„Oceanul adânc‖. Se credea, deci, că toată viaţa provine din ape.
Niveluri ale templului E-abzu:
 5300-5000 î.e.n. nivelurile XVIII-XV;
 5000-4500 î.e.n. nivelurile XV-XII;
 4500-4000 î.e.n. nivelurile XII-VIII;

11
Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 8-10.
12
Despre Oannes, amfibia gânditoare, a se vedea Victor Kernbach, Miturile esenţiale, p. 219.

4
  4000-3800 î.e.n. nivelurile VIII-VI: apare un un edificiu cu aspect de
templu al cărui plan este incomplet; Eridu are cam 4.000 de locuitori;
 3800-3500 î.e.n. nivelurile VI-III: templul este clar bine păstrat, are o
poziţie topografică pre-eminentă şi clar individualizată de restul
ambientului. El avea o sală centrală, mai înaltă, asemenea navei mijlocii a
unei basilici, şi care era înconjurată de încăperi mai joase. În hala centrală
se găsea statuia divinităţii şi altarul. (…)13
 3500-3200 î.e.n. nivelurile III-I.

Templul E-Abzu. Imagine preluată de pe http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/

La Tell Uqair a fost descoperit un edificiu similar, cam din aceeaşi perioadă, iar la
Tepe Gawra exista prototipul unui templu asemănător. Acesta va fi planul tipic pentru
lăcaşurile de cult mesopotamiene.14
Regii care au construit sau au renovat templul E-Abzu sunt: Elili din Ur; Ur-
Nammu, Şulgi şi Amar-Sin din dinastia a III-a din Ur şi Nur-Adad din Larsa.
Mai târziu, babilonienii au încercat să elaboreze o religie unitară şi unică şi, în
această uriaşă încercare sincretică şi ecumenică, au scris texte care pretindeau că zeul
Marduk, fiul zeului Enki/Éa şi al zeiţei Damgalnuna/Damkina ar fi fondat această aşezare,
„cetatea sfântă, sălaşul desfătării (zei)lor‖.

2. Cultul zeiţei Ninħursag

Tot aici în Eridu exista încă un cult, cel al zeiţei Ninħursag, „adevărata şi marea
doamnă a cerului‖, „Stăpâna temeliilor dealurilor‖. Ea era zeiţă a fertilităţii, zeiţă-mamă şi
în acest caz, i se spunea Mamma sau Mami, nume care, exact ca şi în limba română,

13
Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51.
14
R.K. Harrison, Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker Books, Grand
Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 39.

5
 semnifica „mamă‖. Ea a dat naştere unor zei cum ar fi Uraş (diferită de zeiţa cu acelaşi
nume), Ninurta, Işkur, Nisaba/Nidaba, Nergal, Nanna(-Sün).
Uneori era omologată cu zeiţa Ninlil, consoarta lui Enlil şi avea o relaţie specială
cu regii din Sumer, despre care se zicea că „au fost alăptaţi de Ninħursag‖15. Despre zeiţa
Ninlil/ Ninħursag se credea că este mama tuturor fiinţelor. Aşadar, avem încă o zeiţă-
mamă, la fel ca zeiţa Nammu, dar sumerienii nu erau deranjaţi de aceste nepotriviri.
În Eridu i se dedicase un templu, denumit Esagila.

Imagine de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html
Această friză de cupru, înaltă de 1,07 m, a fost găsită în templul din Ubaid, fiind probabil
confecţionată prin 2.500 î.e.n. Friza o reprezintă pe Ninħursag,
zeiţa-vultur cu cap de leu. Aici, ea protejează doi cerbişori, care, mai târziu,
vor fi un motiv important în simbolismul religiilor păgâne16.

II. CULTURA URUK: PASUL SPRE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE

A. Istoria aşezării Uruk

Următoarea aşezare pe care o vom trece în revistă este una de referinţă, întrucât
poate fi considerată ca o „cumpănă a apelor‖ între aşezările săteşti şi cele urbane. O vom
aborda din câteva puncte de vedere diferite. Primul punct de vedere este cel al afirmaţiilor
biblice; al doilea este cel antropologic, care se focalizează pe dezvoltarea statului,
subliniind relaţiile dintre aşezări şi împrejurimile lor. Al treilea punct de vedere este cel
istoric, întrucât în cetatea Uruk apare scrierea, care separă istoria de preistorie şi ne
furnizează noi posibilităţi de studiere a populaţiilor investigate. Ultimul punct de vedere
este cel al istoriei artei, întrucât vom vedea o dată în plus dezvoltarea artei monumentale,
fapt care semnifică relaţii noi între artă şi societate.
Termenul „civilizaţie‖ provine din latinescul civis, care înseamnă „cetate‖. Ca
atare, este oarecum pleonastic să vorbim despre civilizaţie urbană, dar o vom face, totuşi.

15
Peoples of the Old Testament World, p. 24.
16
A se vedea Alexander Hislop, The Two Babylons („Cele două Babiloane‖), Londra, Marea Britanie, 1858.

6
 Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_period
Faza Ubaid a dăinuit până prin 3.500 î.e.n., în funcţie de zonă.

Sfintele Scripturi afirmă faptul că cel care a pus bazele civilizaţiei urbane, fiind
eroul civilizator şi fondând în Sumer aşezările Babel, Erech (sumerianul Uruk), Agade
(Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală semnificativă, a fost
Nimrod, războinicul puternic, marele tiran hamit descendent din Cuş! Aici în Sumer, sau,
după cum îl denumeşte textul sacru al Tanaħ-ului (Vechiul Testament) „Şinear‖ (Gen.
10:10; Is. 11:11; Zah. 5:11) sau Caldeea‖ (Ier. 50:10; Ez. 16:29) au avut loc evenimentele
din capitolele 10-11 din Genesa:

6 Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţrayim17, Put şi Canaan.

7 Fiii lui Cuş au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi
Dedan.

17
10:6Miţrayim înseamnă Două Egipturi, probabil cu referire la Egiptul de Sus şi cel de Jos; şi în v. 13.

7
 8 Lui Cuş18 i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe Pământ.
9 El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune:
„Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.―
10 Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne19, în ţara Şinar.
11 Din acea ţară, el s-a dus în Asur20 şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah
12 şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare.
Genesa, 10:6-1221.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu a lăsat ca rostirea finală privitoare la urbanitate să

fie făcută de un păgân, ci a răscumpărat noţiunea prin Mesia, după cum se vede în
Apocalipsa, 21:2,10-27; 22:14,19. Dar, să revenim la urbanizare.
Cetatea Uruk/ Erech a avut conducători de frunte: după Lista regilor sumerieni,
întemeietorul primei dinastii şi primul constructor al fortăreţei a fost Meş-ki-ang-gaşer, fiul
zeului Utu, care a domnit 324 de ani (o domnie fabulos de lungă), apoi a intrat în mare şi a
dispărut. În jurul fortăreţei, fiul lui Meş-ki-ang-gaşer, Enmerkar22, despre care David Rohl
crede că este una şi aceeaşi persoană cu Nimrod, puternicul vânător din Genesa 10 (cu atât
mai mult cu cât terminaţia –kar înseamnă, de fapt „vânător‖), a construit Unug/ Uruk şi a
fost regele acestuia timp de 420 de ani.
La domnie i-au urmat păstorul Lugal-Banda, probabil pescarul Dumuzi şi
Ghilgameş, care este cel mai celebru erou al întregii literaturi sumeriene. Nu ştim în ce ani
au avut loc aceste domnii şi faptele de vitejie ale suveranilor, întrucât personajele istorice
şi evenimentele au fost recuperate din compoziţiile literare şi nu din mărturii
contemporane; în consecinţă, este dificil să atribuim evenimentele unui anumit nivel
arheologic al cetăţilor Uruk, Aratta şi Kiş. În plus, la Uruk sau la Kiş au fost descoperite
foarte puţine mărturii din această perioadă. „Această epocă este întunecată, dar din ea
răzbat ecouri slabe de fapte pătimaşe realizate de un popor tânăr şi viguros‖23.
La sfârşitul mileniului al V-lea, cultura Ubaid evoluează, transformându-se în ceea
ce se numeşte „cultura Uruk‖24 (3.500 – 3.000 î.e.n.), sau chiar „fenomenul Uruk‖25.
Această cultură este extrem de importantă pe câteva planuri pe care le vom înfăţişa mai jos.
Mai întâi de toate, dezvoltarea forţelor de producţie şi productivitatea muncii în
agricultură a declanşat o serie de schimbări dramatice care au afectat întreaga civilizaţie
străveche: sub aspect economic, o dată ce solul irigat şi arat devenise foarte productiv,
indivizii au început să producă mai multă hrană decât consumau, fapt care îngăduie
demografiei să aibă o curbă ascendentă: pe la 3.500 î.e.n. aşezarea Uruk atinsese o
suprafaţă de aproape 100 ha şi avea o populaţie cam de 20.000 locuitori, fiind de două ori
mai mare decât celelalte cetăţi-state sumeriene, iar prin anii 3.000, în faza Uruk IVA,
cetatea se întindea pe o suprafaţă de 250 ha şi avea 30.000 – 50.000 locuitori26.

18
10:8 Nu acelaşi cu cel din vs. 6-7; probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (vezi Gen. 2:13).
19
10:10 Babilonia.
20
10:11 Asiria.
21
10:11 Asiria.
21
Versiunea Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com
22
Enmerkar a fost zeu sau rege mitic sumerian, fiul zeului solar Utu şi fratele zeiţei Inanna. „Enmerkar‖, în
Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, p. 168. A se vedea şi
http://en.wikipedia.org/wiki/Enmerkar
23
Art. „Sumer, sumerieni‖, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (red. princ.),
edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.
24
Unii o denumesc „cultura Ur – Uruk‖.
25
Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 - 323 BC, Blackwell Publishing,
Oxford, UK, second edition, 2007, p. 19.
26
Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 52.

8
 Relaţiile de vecinătate continuă să devină mai semnificative decât cele de rudenie,
iar aglomeraţia umană şi diluarea relaţiilor de familie continuă să ducă spre dizlocarea
semnificaţiei totemurilor şi zeilor gentilici şi spre înlocuirea lor cu o divinitate tutelară a
locuitorilor aşezării respective, sau cu un panteon al comunităţii.
Existenţa hranei abundente a avut implicaţii pe încă un plan, cel profesional: unii
dintre indivizi au început să petreacă în agricultură mai puţin timp – sau chiar deloc. Ei
meşteşugari, de exemplu tăbăcari, olari27 etc.28, sau negustori, iar unii se integrează ca
birocraţi în aparatul sacerdotal. Alţii îmbrăţişează cariera armelor, devenind oşteni de
profesie. „Masa amorfă a comunităţii se structurează, apărând categorii şi pături tot mai
bine individualizate.‖ Continuă apariţia însemnelor de rang/status: podoabe sau sceptre,
precum şi securi sau pumnale rituale.
O dată ce comunitatea acceptă tot mai uşor un panteon local, se continuă activitatea
de construire a templelor monumentale şi deservirea lor de către aparatul sacerdotal.
Noua orânduire a societăţii devine tot mai sofisticată şi, pentru necesităţile
administraţiei, prin 3.500 î.e.n. este inventat un tip de proto-scriere, cu caractere
pictografice. Ea avea un caracter rebusistic şi apare ca o simplă strângere de date de genul
registrelor de socoteli şi de venituri ale templelor, dar după vreo trei secole se va trece la
scrierea cuneiformă, iar pe tăbliţe vor fi scrise şi creaţii literare.
Practic, aceasta este perioada pe care o putem puncta ca fiind pasul decisiv spre
civilizaţie: încetează forma socială de comună primitivă, care ţinea de preistorie, şi se trece
la cetatea-stat, care ţine de istorie.
În perioada Djemdet Nasr (3.100 – 2.900 î.e.n.), despre care am scris când tratam
despre generalităţi sumeriene, oraşul Uruk se întindea pe o suprafaţă de cca. 500 ha şi avea
o populaţie probabilă de peste 60.000, poate chiar 80.000 locuitori, fiind centrul unui întins
teritoriu rural. Cu toate acestea, nu suprafaţa sau numărul său de locuitori îl recomandă ca
oraş, după cum observă Alexandru Diaconescu:

Oraşul Uruk (…) era centrul unui întins teritoriu rural. O parte din locuitorii săi se ocupau
în continuare de agricultură, cultivând terenurile din vecinătatea oraşului, dar restul
teritoriului agricol era pus în valoare de o sumedenie de mici aşezări rurale. Dacă oraşul
beneficia de hrana produsă de teritoriul său rural, la rândul său el îl aproviziona cu produse
meşteşugăreşti, precum şi cu produse agricole complementare, căci el era un centru de
schimb şi de redistribuire a alimentelor: ţăranii trimiteau către templu produsul lor şi
primeau în schimb toate celelalte produse necesare traiului.
În concluzie: o aşezare urbană nu constituie doar o mare concentraţie demografică, ci, spre
deosebire de sat, care este mono-funcţional şi suficient sieşi, oraşul exercită o serie de
funcţii productive, de schimb şi redistribuire, (fiind, deci, pluri-funcţional) şi exercitându-şi
totodată autoritatea administrativ-politică asupra unei întinse regiuni din jur. Într-un
cuvânt, îl putem defini ca aşezare urbană numai prin raportarea sa la lumea rurală
înconjurătoare29.

Iar mai târziu profesorul conchidea:

Societatea sumeriană nu era nicidecum scindată în „clase antagoniste‖ şi de aceea, pe drept

cuvânt, orânduirea primelor oraşe-stat a fost caracterizată drept „comunism teocratic‖.
Comunism, pentru că nu există proprietate clară asupra pământurilor şi „munca voluntară‖
27
„Ceramica lucrată cu mâna face loc celei lucrate la roata înceată. Mai simplă ca decor, ea dovedeşte o
sporire a capacităţii de producţie a meşteşugarilor locali.‖ Emil Condurachi, în Samuel Noah Kramer, Istoria
începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o „Introducere‖ de acad. Emil
Condurachi, p. 10.
28
În Uruk este foarte posibil să fi existat chiar şi o topitorie, vezi Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 24.
29
Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 56.

9
 e prestată de toată lumea; teocratic, pentru că întreaga viaţă social-politică era dirijată de
către clasa sacerdotală în formare (…)
Apariţia oraşului-stat a fost rezultatul unui îndelungat proces (desfăşurat pe parcursul mai
multor milenii) la capătul căruia societatea nu s-a „scindat‖, ci s-a „structurat‖ într-un mod
superior, fiecare grup şi categorie definindu-şi statutul social în funcţie de rolul jucat.
Statul nu poate fi deci categorisit (aşa cum o făcea Lenin) drept „un instrument de
dominare al unei clase îndreptat împotriva celorlalte clase şi pături sociale‖, ci este o formă
superioară, mai complexă de organizare a societăţii cu scopul coordonării activităţilor de
interes public. Conducerea societăţii înseamnă politică, iar statul reprezintă o nouă formă
de organizare politică, incompatibilă cu orânduirea gentilică, căci el înlocuieşte relaţiile de
sânge cu „cetăţenia‖30.

Mai adăugăm doar faptul că, pe la anii 2.700 î.e.n., Ghilgameş, faimosul erou de
numele căruia se leagă celebra Epopee, a fortificat aşezarea, obligându-şi concetăţenii
supuşi să împrejmuiască oraşul cu un zid de apărare31.

B. Religiozitatea cetăţii-templu Uruk

Cetatea Uruk şi cultura edificată de ea sunt de maximă importanţă şi din punctul de

vedere al religiozităţii efective.
În primul rând, sesizăm faptul că valoarea religioasă şi funcţională a zeilor gentilici
şi a totemurilor clanului aproape a dispărut, ei fiind înlocuiţi de panteonul comunităţii.
În al doilea rând, tăbliţele de lut descoperite în templu, sau, altfel spus, registrele
respective arată că zeul tutelar era considerat a fi stăpânul întregului pământ al oraşului-stat
respectiv, iar dreptul său se suprapune peste drepturile familiilor care aveau pământ. Iar
reprezentanţii vizibili ai zeului tutelar (adică aparatul sacerdotal) îşi asumaseră funcţia de
organizator al întregii vieţi economice:

Din tăbliţe rezultă că templele aveau şi terenuri direct administrate de ele, care erau lucrate
prin contribuţia comună a locuitorilor, sau erau date în arendă, dar dirijau şi producţia pe
restul pământului aparţinând oraşului-stat respectiv. Meşteşugarii locuiau şi lucrau de
obicei pe lângă templu, acesta procurându-le materia primă (uneori, de la mari distanţe,
asemenea materialelor de construcţie, piatra şi lemnul lipsind din Mesopotamia) şi
retribuindu-i în produse agricole. Templul îndeplinea, astfel, şi rolul de redistribuitor al
avuţiei sociale. Dar templul nu gospodărea doar propria-i avere, ci dirija şi activităţile de
interes comun, cum ar fi întreţinerea canalelor sau operaţiunile militare. Nu întâmplător
deci, pentru caracterizarea acestei perioade se foloseşte termenul de „oraş-templu‖
(Tempelstadt), căci autoritatea sanctuarului se confundă cu cea publică32.

Iar Constantin Daniel şi Ion Acsan confirmă:

Templul ajunge la sumerieni centrul existenţei, în jurul lui gravitând întreaga viaţă
economică, socială şi politică a statului-oraş. Aici se dezvoltă scrierea, care mai târziu
devine cuneiformă, slujind la înregistrarea tuturor mărfurilor, bunurilor şi a convenţiilor
comerciale33.

30
Ibid., p. 59.
31
Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, pp. 273-276.
32
Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 58.
33
Constantin Daniel şi Ion Acsan, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, Edit. Minerva, Bucureşti,
1981, pp. 5,6.

10
 În al treilea rând, aparatul sacerdotal, adică preoţii, specialiştii sacrului şi
coordonatorii activităţilor comunitare, precum şi personalul administrativ – o forţă de
muncă relativ calificată – îşi îngroaşă rândurile: apar hierodulele, prostituatele „sacre‖ de
la templele dedicate zeiţei Inanna, zeiţă a fertilităţii, despre care vom vorbi puţin mai jos.
Stela din bazalt de mai jos îl reprezintă pe ensi, regele-preot, la vânătoare de lei. În
registrul superior el înfruntă leul cu lancea, iar în cel inferior a rănit un prim leu cu trei
săgeţi, dar urmează să-l omoare şi pe al doilea, mai puţin vizibil.
Dincolo de valoarea artistică şi arheologică pe care o are această lespede (stelă),
trebuie înţeles simbolismul său: ucigând o fiară redutabilă, acest rege-preot sumerian, se
identifică ritualic cu zeul cosmizator care omoară monstrul primordial, despre care vom
vorbi mai târziu.

Stela de bazalt din Uruk, înălţime 78 cm.

http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htm

Începând cu faza Uruk IV B (3.200 – 3.100) preoţii şi personalul apropiat lor

edifică construcţii monumentale: în cazul de faţă ne referim concret la ansamblul de
sanctuare Eanna, unde se afla cel mai important templu dedicat zeiţei Inanna.

11
 Reconstrucţia Templului Alb
din faza a III-a a Uruk-ului (perioada Djemdet Nasr, 3.100 – 2.900 î.e.n.)
Platforma34 este gigantică, având 13 m înălţime, iar templul efectiv avea 22 x 17 m.
http://www.bloganavazquez.com

În această cetate exista şi un turn-templu, un zigurat, edificat de faimosul rege

Ghilgameş şi închinat zeului uranian An(u), Cerul, dar acesta este foarte puţin explorat35.

III. STUDIU DE CAZ: AŞEZAREA UR

A. Istoria aşezării Ur

Numele acestei cetăţi-stat se traduce prin „cuptor de foc‖, şi ea era situată pe fluviul
Eufrat, la 14 km sud de Masiriyeh sau la 350 km sud-est de Bagdad, în Tell el-Muqayyar
din sudul Iraq-ului de astăzi.
Această aşezare care, împreună cu cetăţile Uruk/Erech şi Kiş a fost o metropolă
importantă pentru civilizaţia sumeriană şi babiloniană, a fost întemeiată probabil în faza de
mijloc a epocii Ubaid, prin anii 4.300 î.e.n. Este posibil să fi fost plasată direct pe stratul
aluvionar provenit de la Potopul din cartea Genesa şi din Epopeea lui Ghilgameş. În orice
caz, în timpul întemeierii sale, oraşul era pe coastă, la revărsarea fluviului Eufrat în Golful
Persic.
Cum am mai spus, iniţial, viaţa cetăţenilor era condusă prin intermediul unui sistem
teocratic, dar în timp s-a instaurat regalitatea. Mai întâi a existat o „perioadă pre-dinastică
(sfârşitul mileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea, care corespunde începutului

34
Încă nu avem de-a face cu un zigurat.
35
Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 B.C., Oxford, United Kingdom,
second edition, 2007, p. 25.

12
civilizaţiei propriu-zis urbane din Mesopotamia. (…) Prima perioadă de înflorire a Ur-ului
se situează în faza finală a epocii sumeriene arhaice (Proto-dinasticul III A, între 2.600 şi
2.500)‖36.
Din punct de vedere arheologic, primul lugal, deci rege, atestat, este Meskalamdug.
Lui i-a urmat la domnie fiul său, Akalamdug, care, la rândul său, a fost urmat de
Meşanepada. În conformitate cu Listele regilor sumerieni, Meşanepada l-ar fi învins pe
Lugal-Kildu din Uruk şi se pare că şi-a supus oraşul Kiş. Acest Meşanepada era
contemporan cu Eannatum din cetatea Lagaş, dar domniile acestor regi corespund,
cronologic, cu începutul dinastiei din Lagaş, de la Ur-Nanşe la Eannatum.
Din acele timpuri îndepărtate (anii 2.900 – 2.500 î.e.n.) care se includ în perioada
clasică a Sumerului au fost descoperite morminte regale fabulos de bogate, conţinând
metale preţioase, pietre semi-preţioase, tiare, vase, cupe deosebite.
Tăbliţele dezgropate indică activităţi comerciale înfloritoare, la care se adaugă
vămuirea tuturor corăbiilor care aduceau mărfuri în Mesopotamia şi care trebuiau să treacă
prin Ur.

Reconstrucţia unei tiare şi a unei salbe purtate de o prinţesă sumeriană,

descoperite într-un mormânt regal.
Despre coarnele tiarei vom trata într-o altă lucrare privind religiile păgâne în antichitate.
Imagine preluată din http://en.wikipedia.org/wiki/Sumer

36
Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 269.

13
 „Stindardul‖ bătăliei din Ur, artefact datat din anii 2.600 – 2.400 î.e.n.
Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_of_Ur

Imperiul deţinut de cea de-a III-a dinastie din Ur

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Map_of_Ur_III.svg

Prin anul 2003 năvălitori elamiţi, veniţi din ţinutul deluros din împrejurimi, l-au
capturat pe regele domnitor Ibbi-Sin din dinastia a III-a şi au nimicit splendoarea cetăţii.
Mai târziu, zona a intrat în jurisdicţia Isinului, a Larsei şi a Babilonului. Cetatea şi-
a regăsit o parte din importanţă – din punctul de vedere religios, cel puţin – atunci când
mama regelui Nabonidus (556-539), copiind gestul Enheduannei, a devenit mare preoteasă
a zeului Sin.

14
 Decadenţa definitivă a oraşului a avut loc în epoca ahemenizilor.37

B. Religiozitatea aşezării (ulterior, a cetăţii-stat) Ur: sacerdoţiu,

construcţii

Cel mai faimos personaj sacerdotal din cetatea Ur a fost prinţesa şi marea preoteasă
Enheduanna, fiica marelui rege Sargon I, prima autoare al cărei nume este păstrat în
literatura universală38.
Ur-Nammu, fondatorul prosperei dinastii a III-a (cca. 2111) şi un faimos legiuitor,
a construit aici un turn-templu (ziggurat) în trei platforme terasate. Acest monarh pretindea
că însuşi Nanna(r), Zeul-Lună, divinitatea tutelară a Ur-ului l-a învestit ca rege.
În perioada Dinastiei a III-a din Ur (2119/2055 – 2004/1940), aparatul sacerdotal
din Ur era imens, ajungând la 62 de preoţi-bocitori şi la 180 de vocalişti şi de
instrumentişti39.

Marele zigurat din Ur, construit de Ur-Nammu.

Se numea E-temen-nigur(u),
în traducere „construcţia ale cărei temelii inspiră groază‖.
Imagine preluată din
http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Ziggurat_of_Ur

37
Jean Deshayes, op. cit., p. 271.
38
Pentru o discuţie despre acest personaj, a se vedea articolul privind literatura sumeriană.
39
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_religion

15
 C. Patriarhul Avram şi cetatea Ur

Pe când YHWH l-a chemat pe Avram să părăsească cetatea Ur, aceasta avea deja o
vechime de 2.300 de ani, era, pare-se, cel mai populat oraş din lume, atingând, poate, circa
65.000 de locuitori40, iar prosperitatea sa ajunsese la apogeu:

28 Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în ţara în care s-a născut, în Ur din Caldeea.
31 Terah i-a luat pe fiul său Avram şi pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum şi pe
Sarai, nora sa şi soţia fiului său Avram, şi au ieşit împreună din Ur, din Caldeea, ca să
meargă în Canaan; dar când au ajuns în Haran, s-au aşezat acolo.
Genesa, 11:28,31.

7 Domnul i-a mai spus:

- Eu sunt Domnul Care te-a adus din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dea această ţară (Canaan,
n.ns.) drept moştenire.
Genesa, 15:7.

7 Tu eşti Domnul, Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram, Care l-ai scos din Ur, din Caldeea,
şi i-ai pus numele Avraam.
Neemia, 9:7.
2 El a răspuns: – Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru
Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran,
3 şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!―41
4 Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor42 şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui
său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum…
Faptele apostolilor, 7:2-443.

În acest punct trebuie să sesizăm două lucruri; primul este acela că ascultarea
demonstrată de Avram (ulterior, Avraham) a fost răsplătită de YHWH prin faptul că
patriarhul a fost ferit de două mari calamităţi care s-au abătut peste cetate: pe de-o parte, a
fost ferit de năvălirea elamiţilor din anii 2003, care au nimicit splendoarea cetăţii. Pe de
altă parte, chiar dacă elamiţii nu ar fi năvălit, deja prin acei ani cetatea aceasta (şi cele din
jurul său) au început să nu mai aibă parte de recolte bogate: apa adusă prin irigaţii timp de
milenii făcuse ca solul să devină sărăturos şi tot mai puţin rodnic.
Al doilea lucru pe care îl menţionăm este acela că, în timpul patriarhului Avram,
Sumerul era denumit Şinear, nu Caldeea. Numele propriu „Caldeea‖ este inserat în Biblie
după anul 1.000 î.e.n., când fosta cetate-stat Ur făcea parte din ţinutul Caldeei. Cel care a
făcut această interpolare târzie, acest anacronism, a fost, probabil, cărturarul Ezra, care
dorea să menţină informaţia biblică la zi, în acord cu schimbările geo-politice44.

40
A se vedea http://geography.about.com/library/weekly/aa011201a.htm
41
7:3 Vezi Genesa, 12:1.
42
Sau: babilonienilor.
43
Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com
44
Din punctul nostru de vedere, acest anacronism nu diminuează cu absolut nimic conceptul de inspiraţie a
Bibliei, ci, dimpotrivă, demonstrează că Spiritul Divin colaborează fructuos cu oamenii în procesul de
redactare şi elaborare a Sfintelor Scripturi.

16
IV. STUDIU DE CAZ: AŞEZAREA BABEL

Tradiţia babiloniană târzie, din motive propagandistice şi ecumenice, pretindea că

zeul Marduk ar fi fondat aşezarea Babel.
Pasajul Genesa, 10:6-1245 ne spune că hamitul Nimrod, războinicul puternic,
marele tiran descendent din Cuş, a fondat în Sumer aşezările Babel, Erec (sumerianul
Uruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală
semnificativă.
Dumnezeu, care nu este numai Creator, ci şi Susţinător al creaţiei (Proniator), a
avut grijă ca Nimrod să dea acestei aşezări numele de „Bab-il‖, care înseamnă „Poarta
zeului (Il), nume care, mai târziu, în urma răzvrătirii oamenilor, a fost cu uşurinţă
transformat în Baalal, a confunda, a încurca46.
Talmudul denumeşte această cetate Borsippa („Turnul limbii‖) şi spune că era la o
distanţă de 20 km de Babilon.
În Babel a fost construit şi un turn faimos. Probabil că acesta era, de fapt, un
ziggurat în vârful căruia se afla un templu. În sumeriană ziguratul acesta era denumit
Etemenanki, care înseamnă „Clădirea platformei de temelie a Cerului şi a Pământului‖ al
cărei vârf „ajunge la Cer‖. Nu se ştie precis dimensiunile sale; este foarte posibil ca nivelul
de bază să fi avut 90 x 90 m, cu o înălţime de 33 m. Pe acest nivel au fost construite cinci
platforme, fiecare înaltă de 6-18 m, cu suprafaţa bazei tot mai mică, şi ziguratul a fost
finalizat printr-un templu, probabil cubic, unde neiniţiaţii credeau că se pogoară zeul.
Accesul la templu se făcea pe rampe sau pe scări.
Ziguratul era gigantic şi inspira groază şi admiraţie.
Într-un moment critic al istoriei sale, construirea Babelului a fost oprită. Tradiţia
babiloniană care vorbeşte despre acest lucru spune:

Nu la mult timp după Potop, oamenii au ajuns atât de plini de tăria şi statura lor încât au
început să-i dispreţuiască pe zei şi au trudit întru înălţarea turnului care acum este numit
Babilon, cu gând să se sălăşluiască în Cer. Dar pe când streşinile se apropiau de cer, iată,
zeii au chemat în ajutor vânturile şi au răsturnat turnul. Ruinele încă mai sunt numite
Babel, pentru că până atunci toţi oamenii avuseseră aceeaşi vorbire, dar acum a fost trimisă
asupra lor o confuzie de limbi diverse47.

45
Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com
46
Proniatorul face, uneori, asemenea jocuri de cuvinte în limbile pe care El le-a dat oamenilor; un alt
exemplu ar fi evreiescul pasħa, care înseamnă Paşte şi conexiunea pe care o poate face cu grecescul pasħein,
a pătimi. Speculaţia ar fi că de Pascha se pătimeşte. Această speculaţie lingvistică se verifică printr-un adevăr
incontestabil: Mesia a pătimit chiar de Paşte.
47
Abydenus, apud Eusebius, Præparatio Evangelica, cartea a IX-a, cap. 14,15, apud art. „Babel‖, în Fausset
Bible Dictionary, în Bible Works 7.

17
 Reconstrucţie artistică a ziguratului Etemenanki.
http://en.wikipedia.org/wiki/Tower_of_Babel

Alexandru Polyhistor, pe de altă parte, spune că cele patru vânturi s-au năpustit
asupra turnului şi l-au dărâmat.
Textul biblic are cam aceeaşi explicaţie:

1 Tot pământul vorbea o singură limbă şi folosea aceleaşi cuvinte.

2 Venind dinspre răsărit48, oamenii au găsit o câmpie în ţara Şinar şi s-au aşezat acolo.
3 Ei şi-au spus unul altuia: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine.― Ei foloseau
cărămizi în loc de pietre şi smoală în loc de mortar.
4 Apoi au zis: „Haidem să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer şi să ne
facem un nume, altfel vom fi împrăştiaţi pe tot Pământul.―
5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care oamenii le construiau.
6 Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toţi au aceeaşi limbă, iar acesta este doar
începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce şi-au propus să facă nu va fi imposibil
pentru ei.
7 Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă
limba unul altuia.―
8 Astfel, Domnul i-a împrăştiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai
construiască cetatea.
9 De aceea cetatea a fost numită Babel49, pentru că acolo Domnul a încurcat limba
întregului pământ şi apoi i-a împrăştiat pe tot pământul.
Genesa, 11:1-950.

O tradiţie evreiască spune că ziguratul din Babel a fost despicat până în temelii de
un foc venit brusc din Cer.51 Este ca şi cum la cei doi „haidem!...‖ omeneşti, a zis şi
Dumnezeirea „haidem!...‖; unul a fost suficient.
Porunca dumnezeiască din Genesa, 1:28, a fost aceea de creştere, de înmulţire, de
umplere a Pământului şi de supunere a sa, reiterată in Genesa, 9:1. De-asemenea, este

48
Babilonia.
49
11:9 Babel (akkadiană) înseamnă cale (poartă) spre zeu şi sună asemănător cu termenul ebraic pentru
confuzie sau încurcătură.
50
Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com
51
Samuel Bochart, Geographia Sacra seu Phaleg et Canaan, 1, apud art. „Babel‖, în Fausset Bible
Dictionary, în Bible Works 7.

18
posibil ca Peleg, fiul lui Eber din Genesa, 10:25, să-şi fi primit numele pentru că pe
vremea sa Pământul a fost despărţit în continente, şi pasajul de mai sus arată că oamenii
refuză să se supună poruncii dumnezeieşti de a popula Pământul; chiar mai mult, ei vor să-
şi facă propriul lor renume, iar construirea acestui turn-zigurat însemna, aşadar,
materializarea păcatelor de aroganţă şi de răzvrătire a omenirii împotriva Dumnezeirii,
care, singur, are voie să-Şi facă un renume (Is. 63:12,14; Ier. 32:20).
Fausset comentează52:

Turnul lor îndreptat spre cer semnifica, poate, dedicarea acestuia faţă de ceruri
(sabeanismul, care înseamnă închinarea la ţaabaa, la oştirea cerului), prima eră a idolatriei,
precum şi primul efort făcut în vederea întemeierii pe Pământ a imperiului unit şi universal,
lucru care nu se va realiza datorită ambiţiei omeneşti, ci datorită apariţiei lui Mesia, care
are dreptul la această Împărăţie (Ezechiel, 21:27).

Dumnezeu intervine dramatic, încurcă limba unică vorbită aici, seamănă confuzie
printre ei şi întrerupe comunicarea lor. Babelul a rămas, deci, simbolul confuziei şi al
pedepsei divine pentru mândria omenească.
Ulterior, turnul Babel a cunoscut o serie de dărâmări şi de restaurări. Astfel, pe la
anul 2340 î.e.n., faimosul conducător semit Sargon I, sau Sargon cel Mare, a nimicit
cetatea-stat unde se afla ziguratul şi a dus pământ din ea pentru a-şi întemeia noua capitală,
Agade/Akkadu53. Ulterior, Şarkalişari, rege în Agade prin 2250 î.e.n., a restaurat turnul şi
templul său, după cum ne spune un text descoperit, precum şi tradiţia babiloniană.
Mai târziu, prin anii 681-665, împăratul Esarhadon l-a restaurat din nou, dar a fost
afectat grav în războiul din 652-648 î.e.n.
A fost inclus în planul formidabilelor acţiuni edilitare ale împăratului Nebucadneţar
al II-lea (605-562 î.e.n.)54. Textul descifrat al inscripţiilor spune:

Am zidit şi isprăvit casa temeliei pământului (substructura pivniţei), cel mai străvechi
monument din Babilon; i-am înălţat capul cu cărămizi poleite în cupru… casa celor şapte
lumini (şapte planete); un rege din vechime a zidit-o în urmă cu 42 de veacuri, dar nu i-a
isprăvit capul. Din vremuri străvechi oamenii au părăsit-o fără poruncă ce să le exprime
cuvintele; cutremurul şi tunetul au despicat şi împrăştiat lutul său uscat la soare55.

Însă suburbia Babel, dimpreună cu Babilonul, era plină până la refuz de păcate de
idolatrie (Ier. 50:38), de vrăjitorie (Is. 47:9,12,13; Dan. 2:1,2), de aroganţă (Is. 14:13,14;
Ier. 50:29,31,32) şi lăcomie (Ier. 51:13), de opresiune (Is. 14:4). Dumnezeu a rostit
împotriva Babelului şi a Babilonului o profeţie prin care spunea că îl va dărâma prin mezi
(Is. 13:17) şi că nu va mai fi locuit (Is. 13:19-22; 14:22,23; Ier. 25:12; 50:13,39; 51:37).
Ziguratul descoperit la Birs Nimrud avea colţurile îndreptate spre punctele
cardinale şi din templul său se observau mişcările astrelor, punându-se, astfel, bazele
astronomiei.
Turnul a fost din nou demolat de Xerxes în 472 î.e.n. Alexandru a curăţat molozul,
intenţionând să restaureze ziguratul, dar a murit înainte de a putea face aceasta. Se
împlinea, astfel, blestemul dumnezeiesc menţionat mai sus.

52
Art. „Babel, Babylon‖, în Fausset’s Bible Dictionary, din Bible Works 7.
53
Cu toate acestea, Sargon nu este Nimrod, întemeietorul din Genesa, 10:10.
54
Daniel, 4:30.
55
Art. „Babel, Babylon‖, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7.

19
 www.bloganavazquez.com

V. STUDIU DE CAZ: CETATEA AKKADU/ AGADE

A. Istoria cetăţii Akkadu/ Agade

În cadrul semnificativei formaţiuni statale întemeiate de hamitul Nimrod,
descendent din Cuş, se afla şi Agade (Akkadu). (Reciteşte Genesa, 10:6-12).
Numele sumerian al cetăţii era Agade, iar cel semitic Akkadu. Nu se ştie precis
unde era situată această cetate-stat, posibil ca ruinele descoperite la Tell (Sesubar) să fie
ruinele Akkadu-lui. Cetatea-stat Akkadu avea, la fel ca alte cetăţi, şi o zonă agricolă care-i
furniza alimentele necesare, şi întreaga zonă a primit numele acesta.
Inscripţiile arată că faimosul conducător semit Sargon I (cca. 2340 î.e.n.), sau
Sargon cel Mare, a întemeiat aici o dinastie semitică generatoare de prosperitate, care a
dăinuit din secolul al XXIII-lea până în secolul al XXI-lea. El este acela care a pus capăt
poporului sumerian ca entitate identificabilă din punctul de vedere etnic şi politic şi a
început „semitizarea‖ Sumerului.
În vremea aceea cetatea-stat Akkadu a stăpânit peste tot Sumerul (sudul Babiloniei)
şi armatele sale au ajuns până în Siria, Elam şi sudul Anatoliei. Dat fiind comerţul şi marea
prosperitate care au urmat după domnia lui Sargon şi a succesorului său Naram-Sin,
dinastia lor a devenit simbolul „epocii de aur‖.
Către anul 2.200, populaţia Guti a distrus această capitală, împreună cu templele şi
statuile zeilor acestora.
Mai târziu, când Babilonul a devenit capitală, termenul „Akkadu‖ a continuat să fie
folosit în cronicile regilor din Asiria şi Babilon pentru a descrie tot Babilonul de nord, până
către sfârşitul perioadei persane.
Limba akkadiană „avea să înlocuiască încetul cu încetul sumeriana în epoca
dinastiei a III-a din Ur, apoi în cea a dinastiei de la Isin, înainte de a deveni, în mileniul al
II-lea, limba diplomatică a tuturor cancelariilor orientale‖56.

56
Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 66.

20
 Mai târziu, dialectul faimoasei dinastii din Agade a fost desemnat drept „acadiană
veche‖, iar termenul „acadian‖ (akkadian) este folosit pentru a desemna limbile semitice
asiriene şi babiloniene.
În ceea ce priveşte scrierea, această limbă preluase scrierea cuneiformă dezvoltată
de sumerieni.

B. Religiozitatea akkadiană

Privitor la religiozitatea akkadiană vom cita rezumatul făcut de Mircea Eliade57:

Majoritatea cetăţilor-temple sumeriene au fost unite de Lugalzaggisi, suveranul din Umma,

către ~ 2.375. Este prima manifestare a ideii imperiale despre care avem cunoştinţă. O
generaţie mai târziu, întreprinderea e repetată, cu mai mult succes, de către Sargon, regele
Akkadului. Dar civilizaţia sumeriană şi-a păstrat toate structurile. Schimbarea îi interesa
exclusiv doar pe regii cetăţilor-temple: ei se recunoşteau tributari cuceritorului akkadian.
Imperiul lui Sargon se prăbuşi după un secol, ca urmare a atacurilor gutilor, „barbari‖ care
nomadizau în regiunea Tigrului de Sus. De aici înainte, istoria Mesopotamiei pare să se
repete: unitatea politică a Sumerului şi Akkadului este distrusă de „barbarii‖ din afară; la
rândul lor, aceştia din urma sunt răsturnaţi de revolte interne. (…)Trecerea de la cetăţile-
temple la cetăţile-stat şi la imperiu reprezintă un fenomen de o importanţă considerabilă
pentru istoria Orientului Mijlociu58. (…) Conservatorismul religios sumerian se prelungeşte
în structurile akkadiene. Triada supremă a rămas aceeaşi: Anu, En-lil, Ea (= En-ki). Triada
astrală a împrumutat, în parte, numele semitice ale divinităţilor respective; Luna, Sin (care
derivă din sumerianul Suen); Soarele, Şamaş; steaua Venus, Iştar (= Inanna). Lumea
inferioară a continuat să fie guvernată de Ereşkigal şi soţul ei, Nergal. Puţinele schimbări
impuse de nevoile imperiului — ca, de exemplu, transferul la Babilon al primatului religios
şi substituirea lui En-lil prin Marduk — „au cerut secole pentru a se realiza‖59. Cât priveşte
templul, „nimic esenţial nu s-a schimbat în întocmirea generală [...] din faza sumeriană,
doar amploarea şi numărul edificiilor‖60.

VI. STUDIU DE CAZ: NIPPUR – CENTRU RELIGIOS ŞI CULTURAL

Despre Nippur nu se poate spune cu certitudine că era oraş, aşa încât vom folosi
termenul „aşezare‖. El nu este menţionat în Sfintele Scripturi, dar istoria sa este importantă
în contextul mai larg al lumii biblice, întrucât timp de peste 2.000 de ani aşezarea a fost
centrul religios şi cultural al civilizaţiei sumeriene, fără a fi fost vreodată capitala vreunui
imperiu sau a vreunei formaţiuni statale.
Nippur-ul era situat în Mesopotamia meridională, la graniţa dintre Sumer şi Akkad,
la cca. 80 km sud-est de cetatea antică a Babilonului. Ca reper modern am putea da oraşul
Bagdad din Iraq, aflat la 160 km nord de Nippur.
Aşezarea a fost fondată pe la anul 4.000 de un grup de purtători ai culturii Ubaid. A
devenit un centru unde înflorea industria: documentele descoperite în zonă, unele tăbliţe
datând din anii 2.500 î.e.n., precum şi mai târzii descriu o varietate de întreprinderi
comerciale.

57
Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele din
Eleusis‖, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, pp. 70-72.
58
„Instituţii noi (ca armata regulată şi birocraţia) sunt atestate pentru întâia oară; cu timpul ele vor fi adoptate
si de alte state.‖ N. a.
59
Jean Nougayrol, „La religion babylonienne‖, p. 217. N. a.
60
Ibid., p. 236. N. a.

21
 De-asemenea, Nippur era un important centru cultural, unde erau educaţi scribi a
căror educaţie se concentra pe învăţarea scrierii cuneiforme şi a matematicii. Au fost
descoperite numeroase tăbliţe conţinând exerciţii de şcoală şi fragmente de dicţionare,
majoritatea acestor tăbliţe aparţinând primelor secole ale celui de-al II-lea mileniu î.e.n.
(epocile Isin, Larsa, Babilon).
Dat fiind faptul că Nippur-ul era un centru de pregătire scribală, ne-am putea
închipui că a devenit şi o cetate-stat, care să fi dobândit chiar statutul de capitală a cetăţilor
din zonă, dar lucrurile nu stau aşa, şi vom vedea motivele pentru care acest lucru nu s-a
întâmplat.
Am menţionat mai sus, citând din Listele regilor sumerieni, că, înainte de Potop,
regalitatea a coborât din Cer în Eridu(g). O dată cu apariţia regalităţii, cetăţile din zonă au
devenit repede cetăţi-state sau regate, s-au războit pentru guvernarea regiunii şi au devenit
locurile din care se exercita supremaţia politică. În acest peisaj belicos, Nippur-ul face
excepţie, cetăţenii săi nu aveau nevoie să se războiască şi să întemeieze dinastii, pentru că
ei aveau alt tip de supremaţie, şi încă una incontestabilă, cea religioasă: cum am spus mai
sus, în Nippur sălăşluia En-lil, zeul suprem al panteonului sumerian. Acesta era zeul
aerului, al vânturilor, al vremii şi al destinelor, şi făcea parte din triada marilor zei An –
En-lil – En-ki. Zei diverşi controlau fiecare aspect al vieţii sumeriene, dar căpetenia tuturor
acestor zeităţi era En-lil, care sălăşluia în templul Ekur, „casa muntelui‖, din Nippur,
împreună cu Ninlil, soţia sa, zeiţă a văzduhului.
Se presupune că templul Ekur, „casa muntelui‖, a fost construit prin anii 2.700 –
2.600 î.e.n. de En-me-barage-si din Kiş.
Nippur-ul a jucat un rol religios încă şi mai semnificativ după ce regele Ur-Nammu
din Uruk (2.111 – 2.094 î.e.n.), întemeietorul celei de-a III-a dinastii din Ur, a edificat aici
un zigurat, iar templul în sine, Ekar, aflat în vârfului ziguratului, avea rol de sanctuar
federal.
Acest templu, sanctuarul de căpetenie al întregului Sumer, avea o semnificaţie atât
de mare încât sumerienii credeau că zeii tutelari ai tuturor celorlalte aşezări, încărcaţi cu
daruri, veneau aici în pelerinaj şi-l rugau pe zeul suprem să dăruiască prosperitate şi
abundenţă aşezărilor pe care le protejau61. Jean Deshayes face un comentariu pertinent:

…Alegerea Nippurului, oraşul sfânt al lui Enlil, pe care îl venerau toţi sumerienii, conferea
acestuia din urmă un fel de supremaţie asupra tuturor zeilor din celelalte oraşe şi făcea din
templul lui Enlil un loc universal de raliere62.

Pe planul mundan, oameni din toate straturile sociale, de la ţărani agricultori până
la regi, duceau sau trimiteau zeului suprem ofrande votive63, iar voia sa era transmisă prin
preoţie.
Prin urmare, valoarea religioasă a Nippur-ului era chiar mai importantă decât
calitatea sa de centru al educaţiei scribale sau de posibilă cetate. Profesorul Marc Van De
Mieroop aduce o lumină suplimentară:

Familiile divine (...) au fost unite într-un panteon babilonian comun care, la sfârşitul
perioadei dinastice timpurii, era cârmuit de Enlil, patronul aşezării Nippur. În lumea divină,
el avea puterea supremă (...). Nippur, aşezarea sa, a atins un statut unic care urma să
dăinuie până în secolul al XVIII-lea. În perioada târzie a celui de-al III-lea mileniu toate

61
A se vedea, de exemplu, S.N. Kramer, Sumerian Mythology, „Călătoria lui Nanna la Nippur‖, p. 47.
62
Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 79.
63
William Foxwell Albright, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process,
second edition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967, p. 190,191.

22
 oraşele babiloniene trebuiau să trimită suport pentru cultul său, iar în perioada timpurie a
celui de-al II-lea mileniu controlul politic asupra sa dădea unui rege dreptul de a pretinde
pentru sine conducerea suverană. Cumva, preoţia acestei aşezări lipsite de importanţă
militară avea autoritatea de a conferi un statut special unui dintre multiplii competitori64.

Iată, aşadar, o aşezare care, neavând armate, dar având puterea religioasă, domina
civilizaţia din timpul său şi arealul său, fiind un Vatican avant la lettre65. Conducătorii
energici, care aveau intuiţii despre trebuinţele religioase ale oamenilor şi despre psihologia
gloatelor încercau să speculeze pe plan religios prestigiul lor militar şi politic. De pildă,
prin anii 2.350 î.e.n. Lugal-Zaggesi, ensi al cetăţii Umma, un guvernator războinic, a
încercat prin intermediul unei serii de războaie să unească sumerienii într-un stat organizat.
Atunci Nippur-ul a jucat un rol de seamă în planurile acestui ensi, tocmai datorită faptului
că el putea coagula şi împlini trebuinţele religioase ale populaţiei sumeriene. În consecinţă,
Lugal-Zaggesi s-a deplasat la marele sanctuar din Nippur, unde a cerut să fie învestit cu
neobişnuitul titlu de „Rege al Ţării‖.
Aici mai merită semnalat un fapt de natură administrativă. Îl redăm prin cuvintele
lui Jean Deshayes:

În localitatea Drehem din apropiere66 a fost aleasă de către Şulgi67 pentru a crea acolo ceea
ce a fost poate un depozit de alimente şi de materii prime aparţinând zeului din Nippur, dar
independent de sanctuar: s-ar putea vedea în asta un fel de fond naţional la care contribuiau
în mod obligatoriu diferitele oraşe ale imperiului. Astfel ar fi luat naştere, pentru prima
dată, un tezaur de stat deosebit de bunurile regelui şi de cele ale templelor68.

Aici, la fel ca în cetăţile-stat importante ale Sumerului, a fost construit şi un

sanctuar consacrat freneticei zeiţe a sexualităţii şi a războiului, Inanna.
O dată cu ridicarea puterii babiloniene, influenţa şi proeminenţa Nippur-ului a
început să scadă. Până în vremea lui Hamurabbi (1.792 – 1.750 î.e.n.) Babilonul preluase
conducerea ca şi centru religios şi cultural, dar Nippur a continuat să rămână o aşezare
semnificativă până prin anii 250 î.e.n.

64
Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 51.
65
Apud Daniel C. Snell, op. cit., p. 21, întotdeauna capitalele religioase au fost – sau sunt – cârmuitoare şi
din punct de vedere politic. A se vedea Ierusalimul, Roma cu Vaticanul său, Mecca şi Istambul.
66
Din apropierea Nippur-ului, n.ns.
67
Rege din a III-a dinastie din Ur (2.093 – 2.046), fiul lui Ur-Nammu.
68
Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 83.

23
BIBLIOGRAFIE:

Traduceri ale Bibliei:

Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea Dumitru
Cornilescu, 1923, disponibilă pe http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescu
Noua Traducere Română (NTR), disponibilă pe http://ro.bibleserver.com/text/NTR, editată
de International Bible Society.

Articole:
Art. „Sumer, sumerieni‖, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas
(red. princ.), edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.
Art. „Babel, Babylon‖, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7.

Cărţi:
Albright, William Foxwell, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the
Historical Process, second edition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third
printing, 1967.
Daniel, Constantin şi Acsan Ion, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit.
Minerva, Bucureşti, 1981.
Deshayes, Jean, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C.
Tănăsescu, vol. I, p. 54 și vol. al III-lea.
Diaconescu, Alexandru, Mari civilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca,
2001.
Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la
misterele din Eleusis‖, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag.
Harrison, R.K., Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker
Books, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005.
Kernbach, Victor, Miturile esenţiale, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Kramer, Samuel Noah, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C.
Sabin, cu o „Introducere‖ de acad. Emil Condurachi.
Kramer, Samuel Noah, Sumerian Mythology, carte disponibilă pe http://www.sacred-
texts.com/ane/sum/index.htm
Snell, Daniel C., Religions of the Ancient Near East, Cambridge University Press, New
York, USA, 2011.
Van De Mieroop, Marc, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 - 323 BC, Blackwell
Publishing, Oxford, UK, second edition, 2007, p. 19.

SITOGRAFIE:
http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/
http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1#
http://en.wikipedia.org/wiki/Eridu
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Map_of_Ur_III.svg
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpg
http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Ziggurat_of_Ur
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumer
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list
http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_religion

24
http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_of_Ur
http://en.wikipedia.org/wiki/Tower_of_Babel
http://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_period
http://geography.about.com/library/weekly/aa011201a.htm
http://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.
http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htm
http://www.bibleserver.com
http://www.bloganavazquez.com
http://www.crystalinks.com/sumergods.html
http://www.sacred-texts.com

25