Comedia

SCENA II

IORDACHE, MIŢA

MIŢA: Iordache! Unde e Nae?

IORDACHE: Nu ştiu; a plecat de azi-dimineaţă şi până acuma nu s-a mai întors. Trebuie să vie,
ca să mă pot duce şi eu la masă.

MIŢA (trântindu-se pe un scaun) : Am să-l aştept şi eu...

IORDACHE: Dar dacă vine târziu, eu ce să fac? să rabd de foame? Trebuie să închiz prăvălia şi
să mă duc la mâncare...

MIŢA: Nu ştiu, nu voi să ştiu de nimic... (patetică) Iordache...

IORDACHE: Ce?

MIŢA: Iordache, sunt nenorocită...

IORDACHE: A simţit Crăcănel ceva...

MIŢA: Aş! Crăcănel! — îţi spui că sunt nenorocită...

IORDACHE: Pentru?

MIŢA: Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie... Tu
ştii cât l-am iubit?

IORDACHE: Ei! da. Ei! ce?

MIŢA (montându-se treptat) : Nae mă traduce.

IORDACHE: Aş!

MIŢA: Mă traduce la sigur.

IORDACHE: Fugi de-acolo!

MIŢA: La sigur... De opt zile nu l-am văzut. Îi scriu: „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine
miercuri la Ploieşti, remâi singură şi ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un
chef..." Şi Năică nici nu-mi răspunde. Iubeşte pe alta, mi s-a făcut semn. În cărţi cade mereu
gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire pe drum de seară cu o damă de verde.
(I.L.Caragiale, D’ale carnavalului)