Temă și viziune despre lume în romanul realist,modern,”Ion”,de Liviu

Rebreanu

“Ion”, primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), este un roman realist de tip obiectiv,
iar trăsăturile ce fac posibilă încadrarea în acest curent literar se concentrează în jurul cu
tematicii rurale, romanul respectând principiul simetriei, subiectele fiind inspirate din realitate.
Este o capodoperă a literaturii române interbelice, considerat de Eugen Lovinescu “cea mai
puternică creaţie obiectivă a literaturii române”; romanul prezintă drama ţăranului ardelean
integrat într-o societate pentru care pământul este, mai mult decât un mijloc de subzistenţă, un
criteriu al valorii individuale. Romanul este unul modern, acţiunile personajului Ion punând în
valoare inteligenţa ascuţită a acestuia, mobilitatea deosebită pe care mintea sa o are în a rezolva o
situaţie socială extrem de complicată: “Ion e expresia instinctului de stăpânire a pământului, în
slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, […] şi, mai ales, o voinţă imensă”.
Tema romanului este problematica pământului, analizată în condiţiile socio-economice
ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală, posesiunea
pământului, este dublată de tema iubirii şi de tema destinului. Romanul prezintă lupta lui
Ion, un ţăran sărac, pentru a obţine pământ şi consecinţele actelor sale. O scenă reprezentativă
pentru ilustrarea scenei este aceea în care Ion sărută pământul ca pe o ibivnică(amantă).
Sărutarea pământului este o scenă care evidențiază momentul în care Ion se simte ca un uriaș la
picioarele căruia se zbate un balaur. Odată ce află că Florica se mărită cu George, sentimentul de
glorie îi dispare, simțindu-se ca și cum cineva i-a luat "cea mai bună delniță de pământ". Aflăm
astfel că glasul pământului și glasul iubirii nu mai sunt acum două voci separate, ci cântă
împreună într-o "armonie" fatală. Scena horei prezintă timpul, spațiul și personajele universului
din roman. Personajele sunt ierarhizate și categoriile sociale sunt delimitate. Primarul și chiaburii
nu interactionează cu țăranii mjjlocași așezați pe prispă. Sărăntocii precum Alexandru Glanetașu
dau târcoale acestei lumi, dar nu se apropie. Preotul și familia Herdelea doar onorează cu
prezența, dar nu participă la petrecere. În această scenă se observă cele două personaje
antagonice: Ion și George Bulbuc. Bătaia de la cârciumă dintre cei doi este câștigată de Ion,
scena bătăii find simetrică cu sfârșitul, când Ion este răpus de rivalul său.
Viziunea realistă a autorului se răsfrânge în construcţia acţiunii. Pe scurt, povestea are la
bază dorinţa unui ţăran sărac, dar harnic, de a-şi depăşi condiţia şi de a-şi satisface setea de
pământ.Ascultând glasul acestei dorinţe primordiale, el seduce o fată bogată, pe care nu o
iubeşte, silind pe tatăl acesteia -Vasile Baciu- să permită căsătoria lor. Ion devine un personaj
complex prin faptul că nu se limitează la satisfacerea primei sale pasiuni. Îşi doreşte, cu aceeaşi
încrâncenare, satisfacerea glasului iubirii, din nou o imposibilitate, deoarece Florica, prima sa
iubire, este acum căsătorită cu George Bulbuc.Determinând moartea Anei, care, conştientă că
este înşelată, se spânzură, a copilului său Petrişor prin neglijenţă şi ridicând mâna împotriva
părinţilor, revoltându-se împotriva binefăcătorului său-învăţătorul Herdelea, comiţând adulter,
Ion suportă în final pedeapsa implacabilelor legi ale vieţii. Nu întâmplător este ucis cu o sapă,
unealtă legată de pământul care îl supune pentru ultima oară. Conflictul principal stă la bază
temei romanului. Conflictul exterior între Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un
“sărăntoc”, ci după alt “bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii. În
plan secundar există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu,pentru o brazdă de pământ,
între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută
autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict
între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal. Tehnicile
narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe planuri. Prin tehnica planurilor
paralele este prezentată simultan viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile se desfăşoară
în paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin
alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Apar, de asemenea,
tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei, conflictul între Ion şi
Vasile Baciu are corespondent conflictul între Herdelea şi preotul Belciug. Simetria incipitului
cu finalul se realizează prin descrierea drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al acţiunii
romanului. Personificat, drumul are semnificaţia simbolică a destinului. Descrierea drumului,
supusă convenţiei realiste a veridicităţii, prin detalii toponimice, îl introduce pe cititor în viaţa
satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea: “Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba,
întovărăşind Someşul […] se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, […] ca să dea buzna în
Pripasul pitit într-o scrântitură de coline.”
În opinia mea, tema romanului, viaţa satului transilvănean de la începutul secolului al
XXlea, are, prin destinul lui Ion al Glanetaşului, o ilustrare concretă şi semnificativă. Dra
ma ţăranului sărac în lupta lui pentru pământ individualizează, într-
un anumit fel, viaţa satului tradiţional. Povestea lui Ion concretizează tema pământului din
care decurge drama existenţială a ţăranului.