You are on page 1of 1

„Ziua Părinţilor de Îngeri“, la Brașov.

Ca în fiecare an, copilaşii plecaţi mult prea devreme dintre noi, vor avea parte de o zi
dedicată lor, organizată de Organizaţia E.M.M.A.
„Ziua Părinţilor de Îngeri“ este singurul eveniment din România., dar şi cel mai mare din
lume, dedicat memoriei copiilor plecaţi la îngeri.

Organizaţia E.M.M.A. - Eternul Miracol Materna Alinare, vă invită duminică, 26 mai, de


la ora 17:30, în Parcul „N.Titulescu“, la cea de a șasea ediţie a evenimentului “Ziua
Părinţilor de Îngeri” , de comemorare a copiilor plecaţi prea curând din această lume.
Alături de Braşov, „Ziua Părinţilor de Îngeri“ va fi marcată şi în alte 16 oraşe din ţară,
dar şi în patru oraşe din Anglia, Franţa şi Germania.
Participanţii la eveniment, părinţi sau rude ale copiilor plecaţi mult prea devreme din
lumea aceasta, vor aprinde lumânări în memoria copiilor şi vor înălţa simultan în toate
oraşele, baloane colorate, ca un ritual simbolic de despărţire.
Prin acest eveniment, organizatorii încercă, să ofere părinţilor care au trecut prin drama
pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim cu toţii că au mare nevoie,
indiferent de circumstanţele care au marcat această tragedie, deoarece nici un om nu
trebuie să treacă singur prin aşa ceva! O vorbă bună spusă cu sinceritate, poate face
diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte încercările vieţii.

Vali Blajovan

You might also like