FACTORII MEMORIEI

Obiectivul lucrării
Memoria este partea integrantă a vieții unui om, fiind factorul psihic căruia îi
datorăm rutina zilnică de a ne aminti unde ne-am lăsat lucrurile sau ce trebuie să facem
la locul de muncă sau reușita în carieră. Astfel nu este nevoie să subliniem importanța
ei în viața societății umane. Lucrarea de față își propune să analizeze factorii care pot
influența memoria sub diferite aspecte, pozitive sau negative, de origine intrinsecă sau
artificială, obiectivă sau subiectivă. Evident că toți oamenii au memorie însă nu toți
posedă aceeași capacitate de a stoca informațiile cu care se confruntă în anumite
momente ale existenței. De aceea este necesară o analiză a factorilor care pot exercita
influență
le relevă asupra
aceastămemoriei
acțiune a șilor.
a datelor
Acest referat
pe careva privi memoria sub aspectul unui proces psihic
de stocare a informațiilor și va evidenția factorii cei mai importanți.

Rolul memoriei în viața omului

Memoria este o capacitate psihică absolut necesară întrucât face legătura dintre trecut,
prezent și viitor. Fără a avea disponibile informațiile din trecut, nu am putea să ne descurcăm
în prezent; ar fi necesar să redescoperim de fiecare dată cine sunt persoanele care ne
înconjoară, cum se numesc și la ce servesc lucrurile din jurul nostru, care este drumul spre
casă, etc. Pot fi exemplificate cazurile de amnezie, tulburare a memoriei în care informațiile
stocate nu mai pot fi reactualizate. Totuși memoria umană nu este un corp static în care sunt
stocate aceste informații ci din contră, este un element foarte dinamic și activ, de a cărui
funcție depind orientarea și reglarea comportamentelor1.
Factorii şi legile optimizării memoriei
Procesele memoriei se realizează mai uşor sau mai greu, mai repede sau mai încet, cu un
consum mai mare sau mai mic de energie şi timp, cu o eficienţă crescută sau scăzută în
funcţie de o serie de factori. Aceştia ar putea fi împărţiţi în 2 mari categorii:
1) particularităţile materialului de memorizat;
2) trăsăturile psihofiziologice ale subiectului.

1
SĂLĂVĂSTRU Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, București, 2009, p. 19;
§ Prima categorie include:
 Natura materialului, care poate fi intuitiv obiectual sau abstract, descriptiv sau explicativ-
raţional, semnificativ sau lipsit de sens logic, teoretic sau utilitarpragmatic.
Materialul care urmează să fie memorat poate avea diferite caracteristici care pot influența
pozitiv sau negativ memoria precum ambiguitatea, caracterul descriptiv sau abstract. Este
evident că se memorează mai ușor un material intuitiv senzorial decât unul nesemnificativ.
Cercetările au demonstrat că se întipăreşte mai uşor un material intuitiv-senzorial
(imagini ale obiectelor) decât unul simbolic- abstract (cuvinte). Vârsta modifică însă această
legitate, studenţii reproducând mai uşor cuvintele abstracte decât imaginile intuitive. Un
material verbal semnificativ (un poem, un fragment în proză)– mai bine decât altul
nesemnificativ (grupaje de litere fără sens logic).
 Organizarea materialului (grad mare, mediu, redus). Se înţelege că un material, care
dispune de un grad mare de organizare şi structurare, va fi mai bine memorat decât altul cu
organizare şi structurare mai reduse. Organizarea în serie a materialului produce un efect
interesant, în funcţie de poziţia ocupată de materialul în serie. Investigaţiile au demonstrat că
elementele de la începutul şi sfârşitul seriei sunt mai bine memorate decât cele de la mijlocul
ei. Reţinerea mai bună a elementelor de la începutul seriei a fost numită efect de primaritate
(MSD), iar cea de la sfârşitul seriei, efect de recenţă (MLD).
 Omogenitatea materialului produce următoarele 3 efecte:
1) efectul Robinson (1924) – o serie omogenă (numai litere, cuvinte sau figuri geometrice)
este memorată mai rapid;
2) efectul Restorff (1932) – elementele eterogene plasate într-o serie mai mare de elemente
omogene sunt reţinute mai bine decât acestea din urmă (exemplu: perechile neomogene, decât
cele omogene);
3) efectul Underwood (1950) materialele cu un grad mare de omogenitate se reţin mai greu
comparativ cu cele cu un grad mai scăzut de omogenitate.
 Volumul materialului. S-a constatat că numărul de repetiţii necesar memorării unui
material este cu atât mai mare cu cât materialul este mai amplu.
Procesul de memorare este pe o progresie geometrică dacă materialul de memorat crește
aritmetic, iar în condiții egale de exersare, materialul lung se amintește mai bine decât cel
scurt.
S-au stabilit două legi în acest sens:
1) dacă materialul de memorat creşte în progresie aritmetică, timpul de memorare creşte în
progresie geometrică (Lyon a demonstrat deja din a. 1914 că pentru a memora 50 de cuvinte
sunt necesare 2 minute, pentru 100 de cuvinte 9 minute, iar pentru 1000 de cuvinte 165 de
minute);
2) în condiţii egale de exersare, materialul lung se aminteşte mai bine decât materialul scurt
(Robinson a demonstrat că 6 silabe se reamintesc în proporţie de 71%, 12 silabe – 78%, iar 18
silabe în proporţie de 81%), deci dificultatea unei sarcini nu este direct proporţională cu
lungimea ei.
Miller a remarcat că volumul informaţiilor reţinute în acelaşi timp este de 7+2 unităţi
informaţionale, pe care le-a denumit prin termenul (intraductibil) de chunk. Un chunk este o
structură integrată de informaţii. Dacă îmi amintesc o parte a unui chunk, îmi voi aminti
întregul ansamblu. Aşadar, chunkul se referă la unităţile de semnificaţii.
 Alte particularităţi ale materialului:
- familiaritatea (frecvenţa utilizării în plan verbal sau acţional a stimulului);
- semnificaţia (ca şi în cazul familiarităţii, gradul înalt de semnificaţie influenţează pozitiv
memorarea);
- caracterul agreabil sau dezagreabil al materialului de memorat influenţează de asemenea
productivitatea memorării. Astfel, materialul agreabil se reţine mai bine decât cel dezagreabil,
iar cel dezagreabil este reţinut mult mai bine în raport cu cel indiferent.
A doua categorie include :
 Trăsăturile psihofiziologice ale subiectului:
- starea generală funcțională a subiectului (odihnă, sănătate, boală);
- tipul de activitate nervoasă superioară (forţa sistemului nervos);
- modul de învăţare;
- experiența anterioară a subiectului;
- gradul de implicare în activitate (familiar, nefamiliar). Materialele care conțin cuvinte
frecvent folosite, cunoscute, familiare se rețin mai bine.
- motivaţia- are rolul de activare și de mobilizare energetică, precum și de orientare, de
direcționare a conduitei într-un anumit sens. Motivația este o sursă de activitate și de aceea
este considerată „motorul” personalității2.
- atitudinile şi înclinaţiile acestuia;
- repetarea optimă (subînvăţarea creează „iluzia învăţării”, iar supraînvăţarea conduce la

2
SĂLĂVĂSTRU Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, București, 2009, p. 69;
instalarea inhibiţiei de protecţie, la apariţia stării de saturaţie şi a trebuinţei de evitare. Deci,
dacă pentru memorarea unui material au fost necesare 10 repetiţii, cele suplimentare nu
trebuie să depăşească 5).
În urma datelor experimentale se pot formula următoarele concluzii: intervalul optim de
efectuare a repetiţiilor este fie de minute (5–20), fie de zile (1–2 zile); repetiţia activă,
realizată independent (cu redarea pe dinafară a textului) este superioară repetiţiei pasive
(bazată doar pe recitirea textului); repetiţia încărcată cu sens, cu semnificaţie este mai
productivă comparativ cu cea mecanică; repetiţia planificată, ritmică este în avantaj faţă de
cea accidentală; în sfârşit, repetiţia făcută din plăcere, din nevoia resimţită din interior de a
reţine informaţiile este mai eficientă, decât repetiţia făcută din obligaţie.
Cercetările au demonstrat că reţinem 10% din ceea ce citim, 20% din ce auzim, 30% din ce
vedem, 50% din ce vedem şi auzim în acelaşi timp. Deci, cu cât acţiunile cognitive sunt mai
complexe, creşte şi productivitatea memoriei.
Condițiile memorării eficiente:
a) În primul rând sunt importante motivația subiectului, scopul memoriei, ce sens are
învățarea pentru el.
b) un alt aspect îl constituie necesitatea cunoașterii efectelor, a rezultatelor învățării pe
parcurs, el fiind de natură să ghideze eforturile viitoare.
Factorii memoriei preșcolarului și școlarului mic
Memoria evolueaza odată cu vârsta cronologică sau intelectuală a omului. În perioada
de 0-3 ani, memoria are un caracter spontan și este legată de satisfacerea trebuințelor sale
biologice. Urmele lăsate pe scoarța cerebrală de procesele nervoase durează foarte puțin și de
aceea memoria copilului este de scurtă durată.
În perioada 3-6 ani, perioada preșcolară, memoria copilului suferă modificări importante.
Este perioada când se fac eforturi deosebite de a trece spre formele superioare și mai
productive ale memoriei. În această perioadă, copilul se străduiește să rețină reguli, să le
fixeze iar mai apoi să-și aducă aminte de acțiunile sale. Specialiștii spun că memoria
preșcolarului se caracterizează prin efortul continuu de organizare și dezvoltare.
Unele cercetări au arătat că în activităţile de joc repetat un copil de 3- 4 ani poate ajunge
să asimileze notele caracteristice unui comportament mnezic superior. Capacitatea de
memorare după 4 ani este deosebit de activă. Acest lucru poate fi observat în uşurinţa cu care
copiii preşcolari memorează diferite poezii, povestiri etc. Cu toate acestea durata păstrării este
încă destul de scurtă. Copilul memorează cu uşurinţă şi rapiditate dar şi uită la fel de uşor.
La copiii de vârstă preşcolară memorarea involuntară a unui material ce constituie obiect
al activităţii prezintă o productivitate sporită în comparaţie cu memorarea voluntară. Totuşi
treptat memorarea voluntară va ocupa din ce în ce mai mult teren. Faptul că aceşti copii pot
memora voluntar un text este evidenţiat de capacitatea acestora de a reda textul în cuvinte
proprii. Această notă personală nu apare imediat după memorare ci după un anumit timp.
Capacitatea de reproducere sau ,,memoria reproducătoare” atinge un nivel maxim în
perioada preșcolară.
Memoria are totuși și un caracter nediferențiat, difuz fapt care face ca uneori copiii să
confunde obiectele care se aseamănă, lucru care este evidențiat mai ales în momentul
reproducerii când se produc confuzii.
Emotivitatea își pune amprenta și asupra memoriei. ,,Copilul memorează mai ușor,
păstrează mai bine, și reproduce mai exact lucrurile care primesc o întâlnire emotivă, în
special pozitivă.”3 Memoria are și un caracter intuitiv- concret astfel că se memorează mai
ușor atunci când există și un suport vizual. Memoria verbal- logică apare mai târziu. Din
materialul verbal se memorează mai ușor descrierile și acelea în care se accentuează
elementul emotiv.
Memoria copilului suferă o profundă restructurare o dată cu trecerea la învăţământul
primar. În faţa memoriei şcolarului se ridică sarcini noi şi mult mai complexe.
Noile condiţii în care este pus să trăiască şi să acţioneze copilul, noile cerinţe care i se pun
în faţă şi pe care trebuie să le rezolve atrag după ele următoarele schimbări mai importante ale
memoriei : are loc disciplinarea şi ordonarea desfăşurării ei după o anumită logică, memoria
se intelectualizează în sensul că se sprijină tot mai mult pe raţiune, pe logică, pe înţelegere;
devine voluntară prin excelenţă; capătă o mare plasticitate datorită schimbului interpersonal
de amintiri cu ceilalţi colegi de clasă; creşte volumul ei, câştigă în supleţe şi fidelitate; devine
obiect al meditaţiei copilului care este interesat din ce în ce mai mult de cunoaşterea
particularităţiilor memoriei sale, de posibilitatea de a-şi depăşi anumite deficienţe.
Particularităţile generale ale memoriei şcolarului mic sunt determinate de nivelul de
dezvoltare a proceselor memoriei în timpul preşcolarităţii, şi de formele concrete de activitate
pe care le desfăşoară şcolarul mic. Dezvoltarea caracterului voluntar al memoriei începe încă
din perioada preşcolară. Formarea unor elemente de memorare intenţionate, pe baza unui
anumit scop dinainte fixat, constituie premisa necesară pentru activitatea de învăţare în şcoală.
Condiţiile concrete ale activităţii şcolare impun copilului necesitatea de a-şi stăpâni şi dirija în
mod conştient, voluntar, procesele de memorare şi reproducere şi în general întreaga conduită.

3
JURCĂU, N, Megieșan, Psihologia generală și a dezvoltării, Cluj Napoca, Editura U. T. Pres., 2001
 La vârstă şcolară mică, memoria logică este încă insuficient dezvoltată. Școlarul nu este în
stare să folosească suficient activitatea gândirii în sprijinul memoriei. Adesea se întâmplă ca,
având pe primul plan sarcina memorării unui material, copilul să piardă din vedere înţelesul și
semnificaţia sa logică. De aici rezultă o altă particularizare a memoriei şcolarului mic şi
anume predominarea memoriei textuale. La şcolarii mai mari predomină memorarea
inteligibilă.
În afară de dezvoltarea insuficientă a memoriei logice, o altă cauză a înclinaţiei şcolarilor
mici spre o memorare şi reproducere textuală este desigur şi absenţa unor priceperi şi
deprinderi de învăţate conştienţă. Aşa numita memorare mecanică se manifestă atunci când
copilul întâmpină dificultăţi în învăţare, de aceea învăţătorul trebuie să acorde suficientă
atenţie dezvoltării memoriei logice. Treptat, sub acţiunea unei îndrumări adecvate se dezvoltă
memorarea logică.
Tendinţa copilului spre memorarea textuală este favorizată de anumiţi factori.
În primul rând, plasticitatea deosebită a creierului său, fapt care condiţionează o bună păstrare
a urmelor excitaţiilor anterioare.
Pe de altă parte, frecvenţa temelor de învăţare pe de rost duce la formarea obişnuinţei de a
învăţa pe de rost.
O altă trăsătură importantă a memoriei şcolarului mic este caracterul său concret, intuitiv.
Deşi se constată un progres net al memoriei verbal-logice, sub influenţa asimilării diferitelor
cunoştinţe, a noţiunilor sistematice în procesul de învăţământ, memoria intuitivă, în imagini,
este dominantă încă la această vârstă. Școlarii mici memorează mai bine imaginile obiectelor
şi fenomenelor concrete, iar din materialul verbal reţin în primul rând povestirile, descrierile
cu un conţinut concret şi cu efect emotiv. Acest fapt se datorează pe de o parte, marii
receptivităţi a copiilor, iar pe de altă parte predominării relative a primului sistem de
semnalizare faţă de cel de-al doilea. Bogăţia materialului intuitiv contribuie în mare măsură la
dezvoltarea memoriei intuitive.
În timpul şcolarităţii mici
- se dezvoltă şi se perfecţionează capacitatea de înţelegere a materialului de memorat,
priceperea de a lega cunoştinţele noi cu cele vechi;
- creşte volumul memoriei: elevul memorează şi reţine date despre uneltele cu care lucrează,
despre semnele şi simbolurile cu care operează, despre noii termeni pe care îi utilizează,
despre legile şi regulile pe care le învaţă;
- creşte trăinicia şi rapiditatea memorării. Aceasta depinde de materialul supus memorării, de
felul acţiunilor pe care le efectuează şcolarul, de mijloacele de memorare şi reproducere a
materialului de care dispune elevul;
- volumul memoriei creşte de 8-10 ori, se prelungeşte timpul de reţinere, sporeşte trăinicia şi
productivitatea legăturilor mnemonice. Dacă la 7-8 ani copiii recunosc 24 din 30 de cuvinte şi
reproduc 5, în jurul vârstei de 11 ani ei recunosc 28 de cuvinte şi reproduc 11;
- se accentuează caracterul voluntar, conştient al memoriei, îndeosebi în partea a doua a micii
şcolarităţi;
- copilul este capabil să-şi fixeze sarcina de a memora, să-şi planifice timp pentru memorare,
să se autocontroleze în procesul reproducerii celor memorate.
De asemenea, sub îndrumarea învăţătorului copilul învaţă să memoreze în mod raţional
materialul, îşi dezvoltă priceperile de memorare raţională : desprinderea ideilor principale,
alcătuirea planului material de memorat, folosirea comparaţiei în memorare şi reproducere.
Memorie şi uitare
Uitarea este un fenomen opus memoriei şi constă în ştergerea sau scăderea sub pragul
de actualizare a informaţiilor, experienţelor, amintirilor de un gen sau altul. Ea are atât o
latură pozitivă, cât şi una negativă. Latura pozitivă rezidă în aceea că ne ajută să ne debarasăm
de informaţii şi date nesemnificative şi inutile, lăsând locul liber pentru achiziţionarea altora
mai importante; latura negativă constă în blocarea sau eliminarea din fluxul actual al
conştiinţei a unor informaţii şi date importante şi necesare pentru finalizarea optimă a unei
activităţi.
Dinamica ei depinde de natura şi caracterul materialului memorat. Astfel, uitarea se
produce mai rapid şi în raţii mai mari în cazul unui material fără sens (ex. silabe, cuvinte fără
înţeles) decât în cazul materialului cu sens; se produce mai repede şi mai intens în cazul unui
material neorganizat, fragmentat, decât în cazul unui material bine sistematizat şi organizat
logic; se produce mai repede şi mai intens în cazul unui material lipsit de semnificaţie pentru
noi, decât în cazul unui material cu semnificaţie mare.
Uitarea nu acţionează ca o fatalitate decât în cazuri patologice, de amnezie totală. În
mod normal, ea poate fi ţinută sub control, determinând-o să acţioneze selectiv. Cerinţa
principală pentru stabilirea efectului negativ al uitării constă în activarea şi întărirea
(consolidarea) periodică a celor pe care le apreciem ca fiind importante şi necesare în
activitatea noastră viitoare.
Multe dintre datele experienţei anterioare se diminuează, dispar din mintea noastră.
Intervine aşa numitul fenomen al uitării, fenomen natural, normal şi mai ales relativ necesar.
 Uitarea este un proces pozitiv şi necesar numai în anumite condiţii, dacă aceste
condiţii nu sunt respectate aceasta devine o piedică pentru memorie, care îşi reia de la început
procesele. Între memorie şi uitare există relaţii dinamice, facilitându-se sau împiedicându-se
reciproc.
Uităm informaţiile care îşi pierd actualitatea, informaţiile neesenţiale, amănuntele,
detaliile, dar şi informaţiile care au mare semnificaţie pentru reuşita noastră. Uităm din cauza
stării de oboseală, a surmenajului, anxietatii, a îmbolnăvirii creierului sau proastei organizări a
învăţării (subînvăţării- cu mai puţine repetiţii decât e necesar; supraînvăţarea- cu mai multe
repetiţii decât e necesar).
Ca și memoria, uitarea are un caracter selectiv, ce este influențat de interese,
sentimente, de faptul că un anume lucru este considerat la un moment dat mai puțin important.
În cele din urmă, uitarea, ca fenomen psihic, trebuie înțeleasă, cu excepția formelor
patologice, ca un fenomen firesc, necesar chiar. În absenta sa, percepțiile și reprezentările s-ar
amesteca cu imaginile vii și ar face dificilă, chiar imposibilă, orientarea în prezent.
Referindu-ne la ritmul uitării putem spune că uitarea este destul de mare, de masivă
chiar imediat după învăţare şi apoi din în ce mai lentă, aproape stagnantă.
Putem combate uitarea prin eliminarea cauzelor care duc la instalarea ei și prin
repetarea optimă a materialului memorat (repetiţiile suplimentare nu trebuie să depășească
50% din numărul iniţial de repetiţii, necesare însușirii materialului).
 CONCLUZII

Așadar memoria este procesul psihic prin care se realizează gestionarea informaţiilor
şi experienţelor cotidiene prin: fixare sau engramare, păstrare, reorganizare şi reactualizare.
Ea conferă Eului nostru identitate şi continuitate în timp şi asigură transformarea
necunoscutului în cunoscut. Omul are posibilitatea să întipărească impresiile produse de
obiecte, fenomene care acționează asupra analizatorilor, iar procesul psihic care asigură
păstrarea experienței lui anterioare este memoria.
Memoria este un proces psihic de reflectare a experienței anterioare prin fixarea
(întipărirea și păstrarea), recunoașterea și reproducerea imaginilor senzoriale, ideilor, stărilor
afective sau mișcărilor din trecut. Procesele memoriei se desfășoară atăt în legătură cu
reflectarea senzorială cât și în legătură cu procesele de gândire și de limbaj, la unii oameni
predominând memoria senzorial-intuitivă, la alții cea verbal-abstractă, în funcție de factorii
care o influențează.
Diverși factori ne pot influența capacitatea de a ne aminti anumite evenimente sau
detalii din trecut. Oamenii de știință încă încearcă să afle care sund modalitățile prin care ne
putem ajuta memoria să stocheze mai bine informațiile.
Fără memorie omul ar trăi într-un continuum prezent, numai sub influența datelor
nemijlocite de reflectare, comportamentul său fiind haotic, spontan, fără stabilitate și
finalitate, fără durabilitate în timp. Toate obiectele care ar acționa asupra lui i s-ar părea
absolut noi, necunoscute, el nu ar avea posibilitatea de a utiliza rezultatele cunoșterii,
împotriva acestora ar trebui luată, de fiecare dată de la început, gândurile și acțiunile lui n-ar
putea rezolva probleme.
Gândirea și memoria sunt implicate în marile comportamente ale vieții omului;
cunoștere și învățare, înțelegere și rezolvarea de probleme, inteligență și creativitate și
contribuie la funcționalitatea optimă a acestora.
 Bibliografie

COSMOVICI A, Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 2005

DOBRESCU Alina, Memorator de psihologie, Editura Steaua Nordului, București,
2009
SĂLĂVĂSTRU Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, București, 2009
STYLES Elizabeth A., Attention, Perception and Memory – An integrated
introduction, Psychology Press, New York, 2005
ȘTEFĂNESCU Doina –Olga, Elena Bălan , Cristina Ştefan, Manual de Psihologie
pentru clasa a X- a, Editura : Humanitas Educaţional, București, 2010
WINGFIELD Arthur, Dennis L. BYRNES, The Psychology of Human Memory,
Academic Press, New York, 1981
ZLATE Mielu, Eul și personaliatea, Editura Trei, București, 1999;
ZLATE Mielu, Psihologia mecanismelor cognitive, coll. Psihologie, Adrian Neculau
(ed.), Editura Polirom, București, 2009
JURCĂU, N, Megieșan, Psihologia generală și a dezvoltării, Cluj Napoca, Editura
U.T. Pres., 2001.