Pedagogie II

NOTE DE CURS

Procesul de învăţământ este ansamblul acţiunilor de organizare, planificare, conduse şi evaluate sistematic în cadrul
instituţional specializat , pe baza unor documente (planuri, programe), a unui sistem taxonomic al scopurilor şi obiectivelor, pentru
instruirea şi eucarea copilului, tânărului, adultului.
Elementele componente ale procesului de învăţământ sunt:
 obiectivele educative urmărite.
 conţinutul
 cei doi actori ai actului educativ– profesorul şi elevii sau clasa de elevi
 principiile didactice care asigură normativitatea activităţii didactice.
 procesele de predare- învăţare.
 metodele şi procedeele utilizate.
 resursele materiale – materiale didactice, mijloace de învăţământ etc.
 formele de organizare a activităţii (colective, pe microgrupuri, individuale etc.).
 relaţii interumane- profesor-elevi, elevi-elevi.
 timpul şcolar.
 mediul fizic şcolar (arhitectură, dotare etc).
 evaluarea rezultatelor.
 conexiunea inversă.
 contextul (mediul din exteriorul şcolii).
 rezultatele şi nivelul de educaţie.

Structura procesului de învăţământ

-din perspectiva nivelurilor de organizare: cicluri curriculare, trepte curriculare, niveluri curriculare
-din perspectiva activităţilor didactice: presupune corelaţia funcţională dintre profesor şi elev, realizabilă prin intermediul mesajului
pedagogic
- din perspectiva acţiunilor angajate în cadrul activităţii didactice: vizează: predarea- învăţarea – evaluarea
- din perspectiva componenetelor de bază împlicate în proiectare: include obiectivele – conţinutul-metodologia –evaluarea, si
modurile (formele) de organizare şi realizare a activităţilor didactice

Caracterizarea generală a procesului de învăţământ:

Trăsături caracteristice ale procesului de învăţământ:
Caracterul formativ
Caracterul informativ
Caracterul logic, raţional
Caracterul normativ
Caracterul sistemic
Caracterul axiologic
Caracterul educativ

Procesul de învăţământ ca relaţie predare-învăţare-evaluare

Predarea
Predarea reprezintă acţiunea cadrului didactic de transmitere a cunoştinţelor la nivelul unui model de comunicare unidirecţional,
aflat în concordanţă cu anumite cerinţe metodologice care condiţionează învăţarea, în general, învăţarea şcolară în special.
Modele ale predării
 Predarea ca transmitere
În practica instrucţiei tradiţionale, activitatea de predare este văzută ca transmitere de cunoştinţe şi tehnici de acţiune. A preda
înseamnă a da, a oferi, a transmite în mod sistematic cunoştinţe specifice unei discipline
 Predarea ca ofertă de experienţe
În această perspectivă, predarea se defineşte ca ofertă a unei progresii de experienţe cognitive, acţionale şi afective determinate şi
dirijate în mod intenţionat spre valori
 Predarea ca formă de dirijare a învăţării
A preda, cu sensul de a dirija, se referă astfel la ceea ce face profesorul pentru a-i motiva, a-i încuraja şi a-i inspira pe elevi să
atingă obiectivele de studiat. Predarea s-ar construi astfel atât dintr-un ansamblu de proceduri de prezentare a materiei, (indicaţii,
aprecieri, orientări, încurajări etc.), utilizate pentru ghidarea eforturilor elevilor în învăţarea conţinuturilor date. Ultima raţiune a
dirijării rămâne aceea de a îndruma în mod discret elevii spre studiul auto-dirijat.
 Predarea ca management al învăţării
Predarea are o mulţime de funcţii care nu se limitează la ceea ce se întâmplă în clasa de elevi, ci se extind la ceea ce se petrece
înainte şi după ceea ce se realizează in cadrul scolii. Tocmai această multitudine de funcţii conferă predării semnificaţia unei
activităţi de gestionare a învăţării, de management al schimbărilor numite învăţare.
 Predarea ca instanţă de decizie
Predarea este privită ca o instanţă decizională prin care se optează, în funcţie de criterii precis definite şi perioade alternative
de timp, pentru diverse strategii sau modele de învăţare.
În concluzie, predarea este o activitatea fundamentală a procesului de învăţământ care prezintă câteva caracteristici:
-este organizată şi condusă de către profesor
-implică interrelaţionarea celor doi poli ai educaţiei - profesorul şi elevul sau clasa de elevi
-presupune strategii de declanşare a învăţării la elevi
- motivează, coordonează, susţine activitatea de învăţare a elevilor
-gestionează resursele pe care le are la dispoziţie în vederea atingerii finalităţilor stabilite
-interacţionează cu învăţarea şi evaluarea etc.
Stiluri de predare
a.în funcţie de particularităţile cognitive ale predării:
- concret - în care accentul este pus pe detalii, exemple, pe cazuri
- abstract - folosirea unui limbaj de specialitate riguros care poate crea dificultăţi în înţelegerea mesajelor
b.după modul de adresare în comunicare
- direct
- indirect
c.după poziţia partenerilor în predare-instruire
- centrat pe profesor
- centrat pe elev-interactiv
d.în funcţie de ponderea metodelor de predare
- expozitiv
- interogativ
e.după notele dominante ale personalităţii profesorului
- responsabil
- neglijent
- indiferent

Învăţarea
Învăţarea reprezintă, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectată de cadrul didactic pentru a determina schimbări
comportamentale la nivelul personalităţii preşcolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacităţii acestora de dobândire a
cunoştinţelor, deprinderilor, a strategiilor şi a atitudinilor cognitive
Cele mai multe lucrări de specialitate prezintă învăţarea din trei perspective: ca proces, în funcţie de diverşi factori şi ca
produs.
a. învăţarea ca proces: învăţarea este înţeleasă ca o succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente interne, conştient
finalizate în transformări ce intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mentale, în modul de reflectare a realităţii şi de
comportare ale elevului. Învăţarea nu mai este considerată ca o simplă problemă de asimilare, ca o înmagazinare de cunoştinţe
şi achiziţii de deprinderi etc, ci ca un proces de cunoaştere, de reflectare a realităţii. Cheia învăţării este deplina angajare a
elevului în actul învăţării.