UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ADMINISTRAREA AFACERILOR

Lucrul individual

la disciplina Managemenul informațional și comunicarea în afaceri

Tema: „Comunicarea în organizație”

Conducător ştiinţific: Balmuș-Andone MIhaela, lector universitar

Autorul: Burlacu Valeria, grupa BA1452

Chişinău - 2018
Analiza tipurilor de comunicare, a stilurilor folosite și rolul lor în cadrul întreprinderii Moore
Stephens.

Pentru desfăşurarea unei activităţi economice orice organizaţie este înglobată într-o reţea formată
din aceia care furnizează informaţii necesare desfăşurării în bune condiţii a propriei activităţi şi
din aceia care primesc de la aceştia informaţii necesare pentru desfăşurarea activităţii proprii.

Partenerii de comunicare externi ai organizaţiei Moore Stephens pot fi clasificaţi în 4 mari

categorii:

a) parteneri financiari

– sunt aceia cu care organizaţia comunică (negociază) pentru a-şi procura necesarul de fonduri
sau de resurse financiare folosite în dezvoltarea proprieiactivităţi economice. Printre participanţii
financiari ai unei organizaţii economiceenumerăm: băncile, bursele, societăţile de asigurare şi
alte instituţii financiare. Relaţiile de comunicare, de ex. cu băncile, se realizează în practică prin
negocierile purtate pt.angajarea de împrumuturi, în timp ce cu societăţile de asigurare,
comunicarea ser ealizează sub forma negocierii, care stau la baza încheierii contractelor de
asigurare.

b)partenerii sociali – sunt reprezentaţi de comunitatea locală, naţională, iar în unelecazuri, chiar
de comunităţi internaţionale, cu care organizaţia intră în contact.Comunicarea se realizează sub
forma activităţilor de relaţii publice care urmăresc decele mai multe ori promovarea imaginii
organizaţiei respective pe piaţa pe care aceasta îşi desfăşoară activitatea. O altă formă de
realizare a comunicării cu partenerii socialieste dată de comunicarea pe care o are organizaţia
respectivă cu sindicatele.

c)partenerii politici – are în vedere acel tip de comunicare realizat de către organizaţie cu
autorităţile publice locale şi cu puterea centrală. Comunicarea cu aceste două categorii de
parteneri politici se realizează de cele mai multe ori independent prin activitatea de negociere
care au ca principal scop perfecţionarea cadrului juridic şi legislativ în care organizaţia îşi
desfăşoară activitatea.

d)parteneri comerciali – se realizează sub forma schimbului de informaţii care au drept obiect
încheierea de tranzacţii atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

Pentru desfăşurarea oricărei activităţi, o entitate economică comunică atât cu partenerii externi,
cât şi cu cei interni organizaţiei. De foarte multe ori relaţiile de comunicare cu aceştia nu sunt
bine dimensionate şi/sau nu funcţionează optim.
În practica comercială a firmei Moore Stephens întâlnim astfel situaţii în care în cadrul
organizaţiei se primesc mai multe informaţii decât este necesar sau organizaţia primeste mai
puţine informaţii decât necesarul cerut pt. desfăşurarea optimă a activităţii. La rândul său,
organizaţia poate oferi prea multe sau prea puţine informaţii altor utilizatori existenţi pe piaţă.

Dacă utilizatorul primeşte mai multe informaţii decât are nevoie, el se află într-o situaţie de exces
de informare, deci fluxul informaţional depăşeşte capacitatea normală de informare şi de
prelucrare a informaţiilor, ceea ce duce de multe ori la un consum ridicat de resurse şi nu în
ultimul rând, la problem legate de gestionarea situaţiilor respective.

Dacă organizaţia primeşte mai puţine informaţii, sistemul se găseşte în deficit de informare, deci,
la nivelul organizaţiei, se pot adopta decizii superficiale şi inoportune.

Remedierea deficitului de informare la Moore Stephens se realizează fie prin extinderea reţelei
de informare, fie prin includerea în cadrul acesteia de noi surse de informare (parteneri externi
organizaţiei), fie prin colectarea de la sursele deja existente de informaţii mai exacte şi mai
diversificate.

Pentru a comunica, oamenii au nevoie de un ansamblu de mijloace necesare pentru transmiterea

de informaţii. Acestea trebuie să poată să fie înţelese de către toţi partenerii implicaţi în
comunicare, deci,trebuie să se realizeze într-un cod cunoscut. În cadrul comunicării
interpersonale, informaţiile se transmit astfel:

•cu ajutorul cuvântului (limbajul scris sau vorbit)

•cu ajutorul mijloacelor de comunicare non-verbale.

Comunicarea orală reprezintă mai multe forme de realizare în funcţie de nr. participanţilor care
ia uparte la acest proces. În funcţie de acest criteriu, comunicarea orală în cadrul întreprinderii
Moore Stephens se clasifiă astfel:

a)comunicarea orală de la o persoană la altă persoană

b)comunicarea orală în cadrul grupului

c) comunicarea orală în faţa publicului

a) Este cunoscută ca formă a comunicării interpersonale. Ea poate avea un grad diferit

deformalizare. Există şi foarte multe situaţii în care acest tip de comunicare verbală poate avea şi
un caracter informal (bârfe la locul de muncă). Conversaţia sau comunicarea realizată între un
şef şi un subordonat, chiar dacă e o comunicare liberă, introduce totuşi un anumit grad de
formalizare.Uneori, prin repetare, în cadrul comunicării orale, s-a ajuns ca anumite întâlniri sau
întrevederi săcapete caracter de formalism. Acestea trebuie să se desfăşoare în baza unor anumite
reguli şiproceduri de unde rezultă caracterul formal al comunicării orale în cadrul organizaţiei.
Ex.: o modalitate concretă de comunicare verbală realizată de la o persoană la alta e interviul.

În afacere,se face apel la această tehnică de comunicare în special pentru rezolvarea unor sarcini
manageriale curente, cum ar fi: selectarea personalului, evaluarea rezultatelor angajaţilor,
discutarea unorprobleme de serviciu într-un cadru formal.

b) În cadrul oricărei organizaţii economice există grupuri de indivizi sau echipe cu durate
defuncţionare permanente sau temporare. O formă frecvent întâlnită de comunicare orală între
aceste structuri organizatorice este şedinţa.

c) Acest tip de comunicare orală apare atunci când un angajat trebuie să vorbească în faţa unui
auditoriu larg, fie în situaţia în care acesta este format din persoane ce aparţin organizaţiei sau
nu. Această formă de comunicare orală poate fi definită termenul de prezentare. Această
activitate este o modalitate de a transmite mesaje sau idei către public în baza unei teme specifice
cu scopulde a informa, de a instrui, de a convinge, de a amuza. În cadrul acestui tip de
comunicare receptorul ascultă ideile şi opiniile emitentului fără a interveni în cadrul acestei
comunicări. Există însă în practica comercială situaţii în care pe parcursul unei prezentări,
receptorul să pună întrebărisau cere explicaţii. Deci, de cele mai multe ori, prezentarea exclude
dezbaterea temei comunicate,având adesea caracterul unei comunicări unidirecţionale.
Prezentările în faţa publicului suntnecesare în situaţii foarte diverse, ele îmbrăcând diferite forme
de comunicare şi întinzându-se pedurate diferite.

Deci, în cadrul organizaţii economice, comunicarea orală se desfăşoară pe 3 nivele:comunicarea

individuală (între persoane), comunicarea în echipă şi comunicarea în faţa publicului.

Calităţile particulare ale stilului

Comunicarea orală în afaceri urmăreşte scopuri practice, precise, dar reprezintă în acelaşi timp, şi
o modalitate prin care îşi manifestă interesul pt. tot ceea ce se întâmplă în cadrul procesului
decomunicare..Calităţile particulare ale stilului de comunicare orală care se statuează între
parteneri în timpul comunicării sunt sunt:naturaleţea, empatia, demnitatea, armonia.

Naturaleţea are la bază atitudinea adecvată faţă de interlocutor şi vizează o exprimare firească,
fără afectare, fără a folosi pe parcursul comunicării a unor cuvinte şi expresii neobişnuite de
dragul de a epatainterlocutorul.Empatia reprezintă capacitatea persoanelor de a privi lucrurile
prin ochii celuilalt; reprezintă capacitatea de a simţi pe parcursul comunicării ceea ce simte
interlocutorul. Ex.: În domeniul vânzărilornu este posibil ca cineva să devină un bun profesionist,
fără a avea această aptitudine. Empatia se asociază cu capacitatea de a accepta şi de a înţelege
până la un anumit punct interlocutorul. Pe plan comportamental, această atitudine se traduce prin
stăpânirea emoţiilor negative, prin limitarea tentativeide a acuza, de a critica şi de a emite
judecăţi de valoare pripite. Această calitate nu presupune faptul căvorbitorul trebuie să fie
întotdeauna ca interlocutorul său sau că acesta trebuie să aibă convingeri proprii.Demnitatea
presupune folosirea în cadrul comunicării orale numai a acelor cuvinte, expresii care nuaduc
atingere moralei şi bunei cuviinţe.Armonia, ca şi calitate a stilului de comunicare orală, are în
vedere obţinerea de încântare aauditorului prin folosirea de cuvinte sau expresii care să provoace
acestuia o reprezentare conformă amesajului cu intenţia de comunicare a emitentului.

Tipologia stilului de comunicare orală

În practica comercială sunt folosite mai multe stiluri de comunicare orală: stil rece de
comunicare,stil neutru formal, stil consultativ informal ,stil de comunicare managerială.

Stilul rece. Este folosit în cazul în care comunicarea e unidirecţională şi se foloseşte de cele mai
multeori în situaţia în care E nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi un răspuns de la acesta.
Mesajul oral trebuie pregătit foarte atent.

Stilul neutru formal. Se caracterizează prin absenţa deliberată a oricărei forme de exprimare a
trăirilorsufleteşti între partenerii de comunicare. Acest stil de comunicare este caracteristic
situaţiilor în care între E şi R nu se stabilesc alte relaţii în afara relaţiilor oficiale sau de serviciu.
Potrivit stilului de comunicareneutru formal, procesul de comunicare este marcat de importanţa
subiectului sau de diferenţa de statutdintre participanţii la comunicare. El are în vedere o atentă
pregătire a discursului şi o atentă atenţie amodului de exprimare a acestuia.

Stilul consultativ informal. Comunicarea se desfăşoară în mod liber fără a se supune unor reguli
şi/sauproceduri stricte. În cadrul acestui stil, limbajul este mai relaxat, acceptându-se în
conţinutul comunicării ezitările, reluarea unor idei şi chiar dezacordurile. Partenerii (receptorii)
iau parte activă la aceste discuţii,exprimându-şi în conţinutul lui, puncte de vedere proprii.

Stilul de comunicare managerială. Este acela potrivit căruia mesajul managerului are un impact
câtmai puternic posibil asupra auditoriului. Acest stil de comunicare are ca şi efect activare a
eficienţei şi eficacităţii persoanelor subordonate, angajarea acestora în cadrul problemelor
afectate deactivitatea desfăşurată cu scop informativ sau de atingere a obiectivelor.