Atașamentul romantic

Formulate inițial pentru a explica funcționarea și dinamica relațiilor dintre părinte și copil, teoriile
atașamentului au constituit repere puternice pentru înțelegerea relațiilor de cuplu, iubirii romantice și
comportamentului sexual.

În sens generic, conceptul de atașament se referă la o legătură emoțională între două persoane, dintre
care una este capabilă să ofere protecție, liniște și suport celeilalte.

Componentă fundamentală a vieții umane, atașamentul a fost inițial studiat de psihanalistul britanic
John Bolwby, care a pornit de la asumpția că atașamentul se referă la siguranță, protecție și reglarea
emoțională în momentele în care se percepe o amenințare sau un pericol. Atașamentul se dezvoltă prin
intermediul unor paternuri interacționale care încep să se formeze încă din primul an de viață și este
fundamental definit în relația mamă-copil.

Hazan și Shaver (1987) au fost primii cercetători care au explorat ideile lui Bowlby în contextul relațiilor
romantice. După ei, legătura emoțională care se dezvoltă între partenerii romantici adulți este parțial o
funcție a aceluiași sistem motivațional configurat de frică-atașament-explorare, care se dezvoltă în
legătura dintre mamă și copil.

Hazan și Shaver și-au pus și problema dacă la vârsta adultă se mențin cele trei tipuri de atașament
descrise inițial de Bolwby și apoi de Mary Ainsworth – sigur, evitant și anxios/ambivalent – și ce
implicații au ele asupra relațiilor adulte:

Adultul cu un stil de atașament securizant este suficient de încrezător în disponibilitatea și

accesibilitatea partenerului său, putând apela la acesta ca la baza sa de siguranță și în același timp este
responsiv și disponibil la nevoile partenerului.

Adultul cu un stil de atașament anxios va apela la o conduită excesivă de căutare a reasigurării și va

manifesta o hipervigilență față de orice ar putea fi interpretat ca semn de respingere sau abandon.

Adultul cu stil de atașament evitant este caracterizat de tentative repetate de a inactiva sistemul de
atașament, cu scopul de a diminua stresul resimțit. Adulții evitanți sunt mai puțin dispuși la intimitate și
manifestă o disponibilitate limitată când este nevoie să ofere suport emoțional partenerilor romantici.
Implicațiile diferitelor stiluri de atașament la vârsta adultă:

Atașamentul securizant Atașamentul anxios Atașamentul evitant

Deschidere mai mare spre comunicare în momentele de stres Pentru gestionarea situațiilor stresante,
utilizează strategii de tipul centrare pe emoții negative, ruminare cu privire la scenarii posibil negative și
întărirea sentimentelor de neajutorare Blochează stările emoționale pe care le declanșează sistemul de
atașament prin deturnarea atenției de la situația generatoare de stres

Evaluări optimiste ale evenimentelor cu potențial amenințător Frecvență și intensitate mai scăzute ale
emoțiilor pozitive Inhibă comunicarea verbală sau n0nverbală a distresului

Mobilizare mai ușoară a strategiilor de rezolvare de probleme și de căutare a sprijinului Pragul de

percepție a durerii scade și persoanele sunt mai puțin rezistente Inhibă dorința de a căuta ajutorul
altcuiva și nici nu oferă ajutorul

Nivel mai ridicat al autonomiei Interacționează mai puțin pozitiv cu ceilalți Se străduie să mențină
un grad ridicat de independență și se bazează mai mult pe ei înșiși

Persoane cu un sentiment mai stabil al propriei valori, mai curioase, creative, mai empatice și mai pline
de compasiune Manifestă dificultate în amintirea informațiilor legate de relațiile lor de
atașament

Întrucât persoanele evitante se projează prin faptul că „preferă” să nu primească sprijin de la alții, se
observă că, în general, partenerii evitanți vor alege tot un partener evitant în detrimentul chiar a unui
partener securizant. Partenerii securizanți și cei anxioși preferă, în mod evident, un partener securizant.

Studiile au demonstrat că individul cu un stil securizant devine un partener „etalon” și generează

experiențe emoționale corective pentru partenerul anxios sau evitant.

Adulții securizanți, pentru că își pot regla propriile emoții mai bine, îi ajută și pe partenerii lor să facă
față stresului, sunt mai cooperanți și au tendințe mai reduse de control atunci când răspund
partenerului.