HERMANN HESSE

Narcis i Gur -de-Aur

Narziß und Goldmund, 1957

CAPITOLUL I

În fa a arcadei sus inute de mici coloane duble

de la intrarea m stirii din Mariabronn, foarte
aproape de drum, se afla un castan, odrasl
însingurat a sudului, adus odinioar de un
pelerin sosit de la Roma, un castan nobil, cu
trunchi vânjos; coroana sa rotund se întindea,
mângâietoare, deasupra drumului, respirând cu
tot pieptul în vânt, iar prim vara, când de jur
împrejur totul era înverzit i pân i nucii
stirii înfrunzeau ro ietic, tinere te, el î i mai
sa mult vreme a teptate frunzele, apoi, la
vremea celor mai scurte nop i, împungea, dintre
nunchiurile de frunze, razele mate, alb-verzui
ale florilor sale exotice, care miroseau atât de
trunz tor, asemenea unei prevestiri
nelini titoare i grave; i în octombrie, dup ce
poamele i via fuseser culese, scutura din
coroana sa îng lbenit , în vântul de toamn ,
fructele epoase, care nu apucau a se coace în fiece
an, fructe pentru care b ie ii din m stire se
înc ierau i pe care subpriorul Gregor, originar din
ara italic , le pr jea în odaia lui, la focul din
min. Str in i delicat, frumosul copac î i frem ta
coroana deasupra intr rii m stirii, un musafir
de pe alte meleaguri, cu firea ginga , r bdând cu
greu frigul, legat, tainic rudenie, cu micile,
zveltele coloane împerecheate, de gresie, ale
portalului i cu dantel ria de piatr ce înflorea în
arcadele ferestrelor, pe corni e i pe stâlpi, iubit de
francezi i de latini, privit cu uimire de b tina i,
ca un str in ce se afla.
Nu pu ine genera ii de elevi ai m stirii
trecuser pe sub arborele prip it aici din ri
str ine; cu t bli ele la subsuoar , sporov ind,
râzând, jucându-se i certându-se, descul i sau
înc i, dup anotimp, cu o floare în gur , o nuc
între din i sau un bulg re de z pad în mân .
Veneau mereu al ii noi, la câ iva ani chipurile se
re- înnoiau, cele mai multe sem nând între ele:
blonde i cu p rul cârlion at. Unii r mâneau
locului, deveneau novici, deveneau c lug ri,
primeau tonsura, purtau rasa i cing toarea de
frânghie, citeau din c i, îi instruiau pe b ie i,
îmb trâneau, mureau. Al ii, dup ce le treceau anii
de coal , erau lua i acas de p rin i, în castelele
cavalerilor, în casele negustorilor i meseria ilor,
cutreierau lumea, f cându- i mendrele i meseriile,
mai veneau câteodat în vizit la m stire,
rba i în toat firea, î i aduceau feciora ii i-i
sau aici, elevi la cuvio ii p rin i, ridicau privirea
spre castan, zâmbind, c zu i pe gânduri, i-apoi se
pierdeau din nou în lume. În chiliile i s lile
stirii, printre arcadele rotunde, grele, ale
ferestrelor i vânjoasele coloane duble, cinstea i
perfidia, în elepciunea evangheliilor i
în elepciunea elinilor, magia alb i cea neagr ,
toate înfloreau aici câte pu in, era loc pentru toate;
era loc pentru sih strie i m niile de peniten ,
ca i pentru tov ie i trai pl cut; depindea
întotdeauna de persoana abatelui i de curentul
dominant al vremii, dac precump nea i st pânea
una sau alta. M stirea devenea vestit i
utat când pentru exorci tii i demonologii ei,
când pentru muzica ei excelent , când pentru un
sfânt p rinte care lecuia i f cea minuni, când
pentru ciorba ei de tiuc i pateul de ficat de cerb,
fiecare la vremea sa. i mereu s-a g sit în ceata
lug rilor i elevilor, a celor cuvio i i a celor f
ardoare, a celor sl bi i de post i a celor mai
rotofei, mereu s-a g sit printre cei mul i care
veneau, tr iau i mureau aici, unul singuratic i
deosebit, unul pe care to i îl iubeau sau de care
to i se temeau, unul care p rea ales, unul despre
care se mai vorbea înc mult timp dup ce
contemporanii s i erau da i uit rii.
i acum se aflau la m stirea Mariabronn doi
singuratici i deosebi i, unul b trân i unul tân r.
Printre fra ii numero i al c ror roi împânzea
dormitoarele, bisericile i s lile de clas , se aflau
doi, pe care to i îi tiau i îi priveau cu respect. Se
afla abatele Daniel, b trânul, i elevul Narcis,
tân rul, care abia î i începuse noviciatul, dar care,
din pricina darurilor sale deosebite i împotriva
tuturor obiceiurilor vechi, era folosit înc de pe
acuma ca dasc l, îndeosebi de elin . Ace tia doi,
abatele i novicele, aveau trecere, erau lua i în
seam i trezeau curiozitate, erau admira i i
invidia i i, de asemenea, bârfi i în tain .
Cei mai mul i îl iubeau pe abate, el nu avea
du mani, era plin de bun tate, de simplitate, de
smerenie. Doar înv ii m stirii amestecau în
dragostea lor o not de condescenden , c ci
abatele Daniel putea fi un sfânt, dar un c rturar
nu era nicidecum. Îi era proprie acea simplitate
care e îns i în elepciunea, dar latineasca lui era
modest , iar elina n-o cuno tea defel.
Acei, pu ini, care ocazional mai zâmbeau pe
seama simplit ii abatelui, erau îns cu atât mai
vr ji i de Narcis, copilul-minune, frumosul
adolescent cu elina lui elegant , cu purtarea sa
impecabil de cavalereasc , privirea lini tit i
trunz toare, de cuget tor, i cu buzele sub iri,
frumos i sever desenate. Era îndr git de c rturari
pentru c st pânea minunat elina; era iubit de to i
ceilal i, ba unii erau chiar de-a dreptul fermeca i
de noble ea i de fine ea sa. Erau i unii care îi
luau în nume de r u faptul c era atât de t cut i
de st pânit i avea asemenea maniere de curtean.
Abatele i novicele î i purtau fiecare în felul s u
destinul ales, dominând în felul s u i suferind în
felul s u. Fiecare dintre cei doi se sim ea mai
înrudit cu cel lalt, mai atras de el decât de tot
restul poporului din m stire: totu i nu g seau
calea unul spre altul, nu se puteau înc lzi, unul
al turi de cel lalt. Abatele îl trata pe tân r cu cea
mai mare aten ie, cu cea mâi mare considera ie, îi
purta de grij ca unui frate rar, ginga , poate
pretimpuriu pârguit, poate primejduit. Tân rul
primea fiece porunc , fiece sfat, fiece laud a
abatelui cu o inut des vâr it , nu-l contrazicea
vreodat , nu era nicicând sup rat i dac judecata
abatelui despre el era dreapt i singurul lui viciu
era trufia, atunci tia s ascund minunat acest
viciu. Nu se putea spune nimic împotriva lui, era
des vâr it, era superior tuturora. Numai c în
afar de c rturari, pu ini îi deveneau într-adev r
prieteni, c ci noble ea sa îl împrejmuia ca un suflu
de aer înghe at.
— Narcis, îi zise abatele dup o confesiune, m
recunosc vinovat de o judecat aspr pe seama ta.
Adeseori te-am socotit trufa i poate c astfel
te-am nedrept it. E ti foarte singur, tinere frate,
ti singuratic, ai admiratori, dar nu prieteni. Tare
fi vrut s am pricin a te dojeni din când în
când, dar nu am pricin . Tare a fi vrut s fii
câteodat necuviincios, cum sunt îndeob te
oamenii tineri, de vârsta ta. Tu îns nu e ti
niciodat necuviincios. Uneori sunt îngrijorat din
cauza ta, Narcis.
Tân rul î i ridic ochii întuneco i spre b trân.
 — Din suflet a dori s nu v pricinuiesc griji,
milostive p rinte. Se prea poate s fiu trufa ,
milostive p rinte. V rog s m pedepsi i pentru
asta. Eu însumi simt câteodat dorin a de a m
pedepsi. Trimite i-m într-o sih strie, p rinte, sau
pune i-m la treburi grosolane.
— Pentru amândou e ti prea tân r, iubite
frate, zise abatele. În afar de asta e ti în mod
deosebit dotat pentru limbi str ine i pentru
gândire, fiule; ar fi o risip a acestor daruri de la
Dumnezeu, dac te-a pune la treburi inferioare.
Probabil c vei deveni dasc l i c rturar. Nu este
asta i dorin a ta?
— Ierta i-m , p rinte, dar dorin ele mele nu-mi
sunt înc atât de limpezi. tiin ele m vor încânta
întotdeauna, c ci cum ar putea altminteri? Dar nu
cred c tiin ele vor fi singura mea preocupare.
i-apoi, nu întotdeauna dorin ele hot sc soarta
i menirea unui om, ci altceva, ceva predestinat.
Abatele lu aminte i deveni serios. Totu i, pe
chipul s u b trân st ruia un zâmbet, când
spunse:
— În m sura în care am ajuns s cunosc
oamenii, cu to ii suntem pu in înclina i, mai ales
în tinere e, s confund m providen a cu dorin ele
noastre. Dar cum tu crezi c i cuno ti dinainte
chemarea, spune-mi un cuvânt în privin a aceasta.
Pentru ce crezi c e ti chemat?
Narcis î i închise pe jum tate ochii întuneco i,
încât disp rur sub genele lungi, negre. T cu.
— Vorbe te, fiule, îl îndemn abatele dup o
lung a teptare. Cu voce înceat i ochii pleca i
Narcis, începu s vorbeasc .
— Mi se pare a ti, milostive p rinte, c înainte
de toate sunt chemat c tre via a monahal . Voi
deveni c lug r, a a cred, voi deveni preot, subprior
i poate abate. Nu cred acest lucru pentru c -l
doresc. Dorin a mea nu inte te func ii. Dar ele îmi
vor fi impuse.
cur amândoi, vreme îndelungat .
— De ce nutre ti aceast credin ? întreb ,
ov ind, b trânul. Ce însu ire a ta, în afar de
rtur rie, ar fi cea care se exprim în aceast
credin ?
— Este acea însu ire, zise Narcis încet, care m
înzestreaz cu un sim pentru firea i chemarea
oamenilor, nu numai pentru ale mele proprii, ci i
pentru ale celorlal i. Aceast însu ire m sile te
-i slujesc pe ceilal i dominându-i. Dac nu m-a
fi n scut pentru via a monahal , a fi fost nevoit
devin judec tor sau om de stat.
— S-ar putea, încuviin abatele, dând din cap.
i-ai încercat asupra unor exemple aptitudinea de
a recunoa te oamenii i destinul lor?
— Am încercat-o.
— E ti gata s -mi dai o pild ?
— Sunt gata.
— Bine. Cum nu a vrea s p trund în tainele
fra ilor no tri, f tirea lor, poate ai vrea s -mi
spui ce crezi c tii despre mine, abatele t u
Daniel.
Narcis î i ridic pleoapele i se uit în ochii
abatelui.
— Este porunca voastr , milostive p rinte?
— Porunca mea.
— Îmi vine greu s vorbesc, p rinte.
— i mie-mi vine greu s te silesc s vorbe ti,
tinere frate. i totu i, o fac. Vorbe te!
Narcis î i plec fruntea i zise, optind:
— tiu prea pu in despre dumneavoastr ,
cinstite p rinte. tiu c sunte i un slujitor al lui
Dumnezeu, c ruia i-ar fi mai drag s vegheze
caprele sau s trag clopo elul într-o sih strie i s
asculte spovedaniile ranilor decât s conduc o
mare m stire. tiu c nutri i o deosebit dra-
goste fa de Sfânta Maic a Domnului i c ei v
ruga i cel mai des. Uneori v ruga i ca elina i
celelalte tiin e care se cultiv în aceast m stire
nu devin sminteal i primejdie pentru
sufletele celor da i în paza voastr . Uneori v
ruga i ca s nu v pierde i r bdarea fa de
subpriorul Gregor. Uneori v ruga i pentru un
sfâr it blând. i ve i fi, cred eu, ascultat i ve i
avea un sfâr it blând.
Se l t cere în micul vorbitor al abatelui. În
cele din urm , b trânul gl sui:
— E ti un vis tor i ai viziuni, zise cu
bun voin venerabilul domn. Dar i viziunile
cucernice ori prietenoase pot am gi; nu te încrede
în ele, cum nici eu nu m încred. Po i vedea, frate
vis tor, ce gând nutresc în inima mea, în privin a
aceasta?
— Pot vedea c gândi i cu mult prietenie la
lucrul acesta. Iat ce gândi i: „Acest tân r ucenic
este pu in primejduit, are viziuni, poate c a
meditat prea mult. A putea, s -i impun o
peniten , nu-i va strica. Dar peniten a pe care i-o
voi impune lui, o voi lua totodat asupra-mi." Asta
e ceea ce gândi i chiar acuma.
Abatele se ridic . Zâmbind, îi f cu semn
novicelui s plece.
— Ei bine, zise el. Nu- i lua viziunile prea în
serios, tinere frate; Dumnezeu cere de la noi multe
altele, în afar de viziuni. S presupunem c ai
gulit un om b trân f duindu-i o moarte
oar . S presupunem c b trânul a avut
pl cere, vreme de o clip , ascultând aceast
duin . Acum îns ajunge. S reci i un rozariu,
mâine dup slujba din zori, s -l roste ti cu
umilin i d ruire i nu din vârful buzelor; i eu
voi face la fel. Du-te acum, Narcis, am vorbit
destul!
 Dup fiecare nou convorbire urmau zile de
cere sup rat i îmbufnare, pân ce Narcis,
îndemnat de sentimentul c are dreptate,
deschidea iar i discu ia. Pân la urm , pater
Lorenz zise, întrucâtva jignit:
— Ei bine, Narcis, s curm m cearta. Doar tii
hot rârea atârn de mine, i nu de tine, c ci nu
ti colegul, ci ajutorul meu i trebuie s -mi dai
ascultare. Dar cum pricina pare s aib pentru
tine atâta importan iar eu î i sunt într-adev r
superior în func ie i putere, dar nu în cuno tin e
i daruri, nu vreau s hot sc eu însumi, ci vom
supune disputa p rintelui nostru abate i-l vom
sa s hot rasc el.
Astfel i procedar pân la urm , iar abatele
Daniel ascult cu r bdare i bun voin cearta
celor doi c rturari cu vederi deosebite în ceea ce
prive te predarea gramaticii. Dup ce amândoi î i
expuser i î i argumentar temeinic p rerile,
trânul se uit la ei înveselit, cl tin pu in capul
runt i vorbi:
— Fra ii mei dragi, nici unul, nici altul nu
crede i, fire te, c eu
m-a pricepe la lucrurile acestea la fel de bine ca
voi. E l udabil din partea lui Narcis c ine atât de
mult la coal i c n zuie te a îmbun i
programul de înv tur . Dac îns superiorul s u
este de alt p rere, atunci Narcis trebuie s tac i
-i dea ascultare, c ci toate îmbun irile aduse
colii n-ar putea cump ni atât, încât ordinea i
ascultarea s se tulbure în casa aceasta, din
pricina lor. Îl dojenesc pe Narcis c n-a tiut s ce-
deze. i vou , amândurora, tineri c rturari, v
doresc s nu duce i niciodat lips de superiori
mai pro ti ca voi; nimic nu-i mai de folos împotriva
trufiei!
 Cu aceast glum blajin îi trimise la ale lor.
Dar în zilele urm toare nu uit s urm reasc din
priviri dac între cei doi dasc li
s-a restabilit buna în elegere.
i iat c se întâmpl s apar o fa nou în
stirea în care veneau i plecau atâ ia, i
aceast nou fa nu era dintre cele ce trec
neobservate i sunt repede date uit rii. Era un
tân r care, anun at de tat l s u cu mult înainte,
sosi într-o zi de prim var , ca s înve e la coala
stirii. Î i legar caii de castan, tân rul i tat l
u i, de sub bolt , fratele portar le ie i în
întâmpinare.
iatul î i ridic privirea spre copacul, înc
ple uv din iarn .
— Un astfel de copac, zise el, n-am mai v zut
pân acum. Un copac frumos i ciudat. A vrea s
tiu cum se nume te.
Tat l, un domn mai în vârst , cu fa a br zdat
de griji i parc de nep truns, nu lu în seam
cuvintele tân rului. Portarul în schimb, c ruia
iatul îi pl cuse numaidecât, îi d du l murirea.
Tân rul mul umi frumos, îi întinse mâna i-i zise:
— Mi se spune Gur -de-Aur i urmeaz s
înv aici, la coal .
rbatul îi zâmbi cu prietenie dup care o lu
înaintea noilor veni i, conducându-i prin portal,
apoi în sus, pe sc rile largi, de piatr , i
Gur -de-Aur p i în m stire f team , cu
sentimentul c în locurile acestea a i întâlnit dou
fiin e c rora le putea fi prieten: copacul i fratele
portar.
Noii veni i fur primi i mai întâi de p rintele
director al colii, iar spre sear de însu i abatele.
De fiecare dat , tat l, func ionar imperial, îl
prezent pe fiul s u Gur -de-Aur i fu poftit s mai
boveasc un timp, ca musafir al casei. Dar el
apel numai pre de o noapte la ospitalitatea
oferit , spunând c e nevoit s porneasc înd t,
la drum, chiar a doua zi. Oferi m stirii, în dar,
unul din cei doi cai ai s i i darul fu primit.
Discu ia cu fe ele biserice ti fu politicoas i rece:
dar atât abatele cât i p rintele privir cu bucurie
la Gur -de-Aur, care t cea respectuos; tân rul
frumos i delicat le pl cu de la bun început. F
regrete îl l sar pe tat s purcead a doua zi la
drum, iar pe fiu îl p strar cu pl cere.
Gur -de-Aur fu prezentat dasc lilor i primi un pat
în dormitorul elevilor. Respectuos i cu fa a
întristat î i lu r mas bun de la tat l s u, care
pornea c lare, r mase locului i privi în urma lui
pân ce disp ru, între hambarul de cereale i
moar , sub arcada por ii înguste a cur ii
exterioare. O lacrim îi atârna în genele lungi i
blonde, când se întoarse; dar fratele portar îl i lu
în primire, b tându-l dr stos pe um r.
— Tinere domn, zise el ca s -l consoleze, nu
trebuie s fii trist. Cei mai mul i tânjesc la început
dup cas , dup tat i mam , dup fra ii lor. Dar
ai s vezi i înc destul de repede, c se tr ie te i
aici, i nu prea r u.
— Mul umesc, frate portar, zise tân rul. Eu nu
am nici fra i, nici mam , îl am numai pe tata.
— În schimb aici g se ti camarazi i c rtur rie,
i muzic i jocuri noi, pe care înc nu le cuno ti,
i câte i mai câte, ai s vezi! Iar dac vei avea
nevoie de cineva, care- i vrea binele, nu trebuie
decât s vii la mine.
Gur -de-Aur îi zâmbi:
— Oh, v mul umesc frumos. i dac vre i
-mi face i o bucurie, v rog s -mi ar ta i cât se
poate de repede unde se afl c lu ul nostru, cel pe
care tata l-a l sat aici. A vrea s -l salut i s v d
dac îi merge bine i lui.
Fratele portar îl lu de îndat i-l conduse la
grajdul cailor, lâng hambarul de cereale. În
penumbra c ldu , mirosea iute a cai, a gunoi i
ov z i într-una din desp ituri Gur -de-Aur
descoperi calul murg, care-l adusese acolo.
Cuprinse cu amândou mâinile gâtul animalului,
care-l recunoscuse i- i întindea cât putea capul
spre el, î i lipi obrazul de fruntea lat , cu pete albe,
îl mângâie dr stos i-i opti la ureche:
— Bine te-am g sit, Bless, c lu ul meu, viteazul
meu, î i merge bine? M mai iube ti? Ai i tu de
mâncare? Te mai gânde ti acas ? Bless, c lu ule,
fl ia ule, ce bine c ai r mas aici, am s vin
adesea s v d cum o duci!
Trase din man eta hainei o felie de pâine,
ascuns înc de la dejun, o rupse în buc i i o
du animalului, s-o m nânce. Apoi î i lu r mas
bun, îl urm pe fratele portar de-a curmezi ul
cur ii, care era larg cât oborul unui mare ora i
în parte plantat cu tei. La poarta interioar îi
mul umi fratelui portar i-i întinse mâna, apoi î i
du seama c nu mai cunoa te drumul spre
clas , care-i fusese ar tat înc de ieri, râse u or, i
se îmbujora, îl rug pe fratele portar s -l conduc
i acesta îl înso i cu pl cere. Apoi p trunse în
clas , unde o duzin de copii i de tineri edeau în
nci, iar ajutorul de dasc l, Narcis, se întoarse
spre el.
— Eu sunt Gur -de-Aur, zise el, elevul cel nou.
Narcis salut scurt, f a zâmbi, îi indic un
loc în banca din fund i- i continu , f z bav ,
lec ia.
Gur -de-Aur se a ez . Era mirat c d duse
peste un dasc l atât de tân r, abia cu câ iva ani
mai în vârst ca el, era mirat i nespus de bucuros
-l g seasc pe acest tân r dasc l atât de frumos,
de distins, serios i-n acela i timp cuceritor i
demn de afec iune. Fratele portar fusese prevenitor
cu el, abatele îl întâmpinase prietenos, dincolo, în
grajd, se afla Bless, o f râm din lumea de acas ,
iar acuma, iat -l i pe acest dasc l uimitor de
tân r, grav ca un c rturar i delicat ca un prin , cu
vocea sa st pânit , rece, obiectiv , conving toare!
Ascult cu gratitudine, desigur f a în elege de la
început, despre ce era vorba. Dintr-odat se sim i
bine. Venise la oameni buni, demni de dragoste,
era gata s -i iubeasc i s se str duiasc pentru a
le dobândi prietenia. Diminea a, în pat, dup
de teptare, sim ise o strângere de inim i înc
oboseal dup c toria cea lung , iar la
desp irea de tat l s u plânsese pu in. Dar acum
totul se schimbase în bine, era mul umit. Privirea
îi st ruia îndelung i se întorcea mereu la dasc lul
cel tân r, îi pl cea statura lui zvelt i dreapt ,
ochii care fulgerau reci, buzele severe, care
formulau silabele limpede i r spicat, vocea
neostoit , plin de elan.
Dar când ora se ispr vi i elevii se ridicar cu
zgomot, Gur -de-Aur tres ri i observ , cam
ru inat, c dormise o bun bucat de vreme. i nu
numai el ci i vecinii de banc b gaser de seam
i comunicaser descoperirea mai departe, în
oapt . Abia p sise dasc lul cel tân r clasa, i
colegii începur s -l ciupeasc i s -l
îmbrânceasc pe Gur -de-Aur din toate p ile.
— Te-ai s turat de somn? întreb unul i rânji.
— Grozav elev! î i b tu joc altul. Asta o s fie o
lumin a bisericii. S tragi aghioase, chiar din
prima or !
— Duce i-l la culcare pe mititel, propuse unul i
îl apucar de mâini i de picioare, ca s -l care de
acolo, în mijlocul unor hohote de râs.
Trezit brusc, în felul acesta, Gur -de-Aur se
înfurie; începu s izbeasc în jurul s u, încerc s
se elibereze, primi câ iva ghionti i pân la urm îl
sar s cad , în vreme ce unul continua s -l in
de un picior. Se desprinse printr-o zvâcnire
violent i se azvârli la nimereal , asupra celui
dintâi care primi lupta, înc ierându-se cu el, într-o
lie crâncen . Adversarul s u era un fl c
avur timp s dispar , c intr pater Martin,
directorul colii i se opri în fa a lui Gur -de-Aur,
care r sese singur locului. Se uit , cu uimire, la
iatul ai c rui ochi alba tri îl priveau încurca i,
dintr-o fa înv iat i cam r it de
buim ceal .
— Ei, dar ce-i cu tine? întreb el. Tu e ti
Gur -de-Aur, nu-i a a? i-au f cut ceva,
haimanalele?
— O, nu, zise b iatul, am scos-o la cap t.
— Cu cine?
— Nu tiu. Înc nu cunosc pe nici unul. Unul
dintre ei s-a b tut cu mine.
— A a? El a început?
— Nu tiu. Nu, cred c am început chiar eu.
M-au luat în râs i atunci m-am mâniat.
— Ei, ce s zic, frumos începi, b iete. ine îns
minte: dac te mai încaieri o dat aici, în clas ,
urmeaz pedeapsa. i acum, vezi s ajungi la
gustarea de dup -mas ; hai, du-te.
Zâmbind, privi în urma lui Gur -de-Aur, cum
pleac în fug cople it de ru ine i în drum se
str duie te s i pieptene cu degetele p rul
blond-deschis, ciufulit.
Gur -de-Aur era i el de p rere c prima lui
isprav din noua via monahal fusese foarte
necuviincioas i neroad ; destul de mâhnit îi
ut i-i g si pe colegii s i de clas , la gustarea de
dup -mas . Dar fu primit cu respect i prietenie,
nu întârzie s se împace cavalere te cu inamicul
u i începând din ceasul acela se sim i bine în
cercul lor.
 CAPITOLUL II

De i tr ia în bun prietenie cu to i, nu g si
totu i prea curând un prieten adev rat; printre
colegii de coal nu se afla nici unul de care s se
fi sim it deosebit de apropiat sau îmbiat. Ei, în
schimb, erau uimi i s descopere în persoana
aprigului lupt tor cu pumnii, pe care fuseser
înclina i s -l cread un b simpatic, un coleg
foarte pa nic, ce p rea mai degrab a n zui la
faima de elev-model.
Doi oameni se aflau în m stire, c tre care
inima lui Gur -de-Aur se sim ea atras , care-i
pl ceau, care-i ocupau gândurile, fa de care
sim ea admira ie, dragoste i respect: abatele
Daniel i ajutorul de dasc l Narcis. Pe abate
înclina s -l socoteasc un sfânt, simplitatea i
bun tatea lui, privirea limpede i grijulie, felul s u
de a porunci i a conduce cu umilin a cu care i-ar
fi îndeplinit o îndatorire, purt rile sale frumoase,
lini tite, toate îl atr geau cu putere. Cel mai mult
i-ar fi pl cut s devin slujitorul acestui pios, s fie
mereu în preajma lui supunându-se i slujindu-l,
-i ofere, ca un prinos permanent, tot imboldul
u copil ros spre devo iune i d ruire i s înve e
de la el o via pur , nobil , cump nit în sfin enia
ei. Pentru c Gur -de-Aur avea de gând nu numai
absolve coala m stireasc ci, pe cât era cu
putin , s r mâie pentru totdeauna în m stire
is i închine via a lui Dumnezeu; aceasta era
vrerea lui, aceasta era dorin a i porunca tat lui
u i probabil c a a era statornicit i cerut de
însu i Dumnezeu. Privind b iatul chipe ,
str lucitor, nimeni nu- i putea da seama c ,
totu i, ap sa o povar asupra lui, o povar a
originii, o chemare tainic spre isp ire, spre
sacrificiu. Nici abatele nu o întrez rea, de i tat l
lui Gur -de-Aur îi f cuse unele aluzii i- i
exprimase r spicat dorin a ca fiul s u s r mân
pentru totdeauna la m stire. Un tainic stigmat
rea s pecetluiasc na terea lui Gur -de-Aur,
ceva trecut sub t cere p rea s pretind isp ire.
Dar tat l îi pl cuse prea pu in abatelui, el îi
întâmpinase cuvintele i întreg felul de a fi,
încerc rile de a- i da importan , cu o r ceal
politicoas i nu atribuise o însemn tate deosebit
aluziilor sale.
Cel de-al doilea care trezise dragostea lui
Gur -de-Aur vedea mai limpede i b nuia mai
mult, dar se re inea. Narcis observase fire te ce
superb pas re cu pene de aur venise, în zbor, s i
se a eze pe um r. El, cel însingurat în distinc ia
lui, recunoscuse în Gur -de-Aur un frate al s u,
de i în toate privin ele p rea s -i fie contrariul. Pe
cât se înf a Narcis de întunecat i usc iv,
pe-atât era Gur -de-Aur de luminos i înfloritor. Pe
cât era Narcis un gânditor i un analist, pe atât
rea Gur -de-Aur s fie un vis tor i un suflet
copil ros. Dar un fel de destin comun se arcuia
deasupra contrastelor; amândoi erau oameni
nobili, amândoi erau, însemna i prin daruri i
semne vizibile care-i distingeau de ceilal i i
amândoi fuseser învesti i de soart cu o voca ie
deosebit .
Narcis se plec înfl rat spre acest suflet
tân r, ale c rui soi i chemare le recunoscu
repede. Gur -de-Aur îl admira cu ardoare pe
înv torul s u cel frumos i cu mult mai înv at
ca el. Îns
Gur -de-Aur era timid; nu g sea alt mod de a-l
cuceri pe Narcis, decât s se str duiasc pân la
epuizare ca s devin un elev atent i studios. i
nu singur timiditatea îl re inea. Îl mai re inea
presim irea c Narcis ar reprezenta o primejdie
pentru el. Nu i-l putea alege drept ideal i
exemplu pe abatele cel bun i umil, i totodat pe
eruditul, pe lucidul Narcis. Totu i, jinduia cu toate
puterile tinere ii dup amândou aceste idealuri
neîmp cate, ceea ce adesea îl f cea s sufere.
Câteodat , în primele luni de coal , Gur -de-Aur
i sim ea inima atât de tulburat i p truns de
sfâ ietoare îndoieli, încât era teribil de ispitit s
fug sau s i descarce necazul i mânia l untric
în raporturile sale cu colegii. Adeseori el, blajinul,
se dezl uia pe nea teptate, o glum sau vreo
mic obr znicie a unui colar îl f cea atât de
prasnic, de s lbatec i de r u, încât nu se mai
putea st pâni decât cu pre ul unei încord ri
extreme i atunci întorcea spatele celui din fa a lui,
o vorb , cu ochii închi i i palid de moarte.
Apoi îl c uta în grajd pe c lu ul s u Bless, î i
rezema capul de gâtul lui, îl s ruta i plângea
lâng el. Încetul cu încetul, suferin a lui spori i
deveni evident . Obrajii i se sub iau, privirea îi era
stins , râsul lui, îndr git de to i, devenea tot mai
rar.
El însu i nu- i d dea seama de starea sa.
Dorin a i voin a lui sincer era s ajung un elev
bun, s fie admis în curând la noviciat i apoi, s
devin un frate credincios i lini tit al c lug rilor;
credea, într-adev r, c toate puterile i darurile
sale n zuiesc spre aceast int pioas , blând , de
alte n zuin i nu avea cuno tin . Oricât de straniu
i trist i se p rea, a adar, s fie nevoit s constate
aceast int simpl i frumoas este atât de
greu de atins. Cât de descurajat i uimit era,
descoperind din când în când în sine tendin e i
însu iri condamnabile: neaten ie i sil de
înv tur , visare i pl smuire de fantome sau
chiar somnolen în timpul lec iilor, r zvr tire i
repulsie împotriva dasc lului de latin , iritare i
ner bdare mânioas fa de colegii de coal . Dar
cel mai tulbur tor r mânea faptul c dragostea
pentru Narcis se l sa atât de greu împ cat cu
dragostea pentru abatele Daniel. Totu i, câteodat
credea c simte, cu cea mai intim certitudine, c
i Narcis îl iube te, se intereseaz de el i-l
teapt .
Gândurile lui Narcis îi erau închinate mult mai
mult decât ar fi b nuit b iatul. i-l dorea prieten
pe tân rul acela frumu el, luminos i fermec tor,
nuia în el contrariul i completarea sa, ar fi vrut
-l ia pe lâng dânsul, s -l conduc , s -l
instruiasc , s -l înal e i s -l aduc la înflorire.
Dar se re inea. Proceda astfel din mai multe motive
fiind în mare parte con tient de ele. Mai întâi îl
împiedica i îl paraliza dezgustul resim it fa de
acei dasc li i c lug ri, nu pu ini, care se
îndr gosteau de elevi, sau de novici. Prea des
sim ise el însu i, cu oroare, ochii pofticio i ai unor
rba i mai b trâni z bovind asupra lui, prea des
întâmpinase el însu i cu repulsie mut , gesturile
lor dr stoase i alint toare. Acum îi în elegea
mai bine – se vedea i el ispitit s -l iubeasc pe
frumosul Gur -de-Aur, s -i stârneasc râsul
dr la , s i treac mâna cu ging ie, prin p rul
lui blond-deschis. Dar niciodat el nu s-ar purta
astfel, niciodat . Afar de asta, ca ajutor de dasc l,
care, f a fi învestit cu func ia i autoritatea unui
dasc l plin, avea totu i rangul acestuia, era
obi nuit cu o pruden i o vigilen deosebit . Era
obi nuit s stea în fa a celor cu câ iva ani mai
tineri ca el, parc ar fi fost cu dou zeci de ani mai
în vârst , era obi nuit s i interzic sever orice
rtinire a vreunui elev, impunându- i dreptate i
grij deosebit cu atât mai mult fa de un elev,
care îi repugna. Slujba lui era o slujb a spiritului,
acestuia îi era închinat via a lui auster i numai
în tain , în clipele cele mai pu in supravegheate,
i îng duia savoarea trufiei, orgoliul celui superior
în erudi ie, în inteligen . Nu, prietenia cu
Gur -de-Aur, oricât ar fi fost de ispititoare,
constituia o primejdie i nu putea îng dui ca
însu i miezul vie ii sale s fie atins de ea. Miezul i
sensul vie ii sale erau slujirea spiritului, slujirea
cuvântului, îndrumarea t cut , superioar ,
dezinteresat a elevilor s i – i nu numai a elevilor
i – spre inte spirituale înalte.
Un an i mai bine trecuse de când Gur -de-Aur
era elev la m stirea din Mariabronn, de o sut
de ori jucase cu camarazii s i sub teii din curte i
sub frumosul castan, jocuri de colar, jocuri de-a
prinselea, jocuri cu mingea, jocuri de-a bandi ii,
lii cu bulg ri de z pad ; acum era prim var ,
dar Gur -de-Aur era obosit i se sim ea parc
bolnav, deseori îl durea capul i, la coal , trebuia
depun un efort pentru a se men ine treaz i
atent.
Iat c într-o sear se apropie de el Adolf,
acela i elev, care la prima întâlnire îi prilejuise
acea b taie cu pumnii i cu care începuse, în iarna
aceasta, s -l studieze pe Euclid. Era la ceasul de
dup cin , un ceas liber, când erau îng duite jocul
în dormitoare, sporov ial în s lile de clas , chiar
i plimbarea în curtea exterioar a m stirii.
— Gur -de-Aur, – zise el, tr gându-l în jos, pe
sc ri, – am ceva s i povestesc, ceva vesel. Îns tu
ti un b iat-model, vrei, f îndoial , s devii
cândva episcop, întâi d -mi cuvântul c ai s
respec i camaraderia i n-ai s m denun i
dasc lilor.
Gur -de-Aur î i d du, f ezitare, cuvântul.
Exista o onoare a m stirii i exista o onoare de
elev i cele dou intrau câteodat în conflict, dar ca
pretutindeni, legile nescrise erau mai puternice
decât cele scrise i niciodat , cât vreme era elev,
nu s-ar fi sustras legilor i principiilor de onoare
ale elevilor.
otind Adolf îl trase afar , dincolo de portal,
pân sub copaci. Se afl aici, îi spuse, câ iva colegi
buni, curajo i, printre care se num ra i el, care
au preluat de la genera iile anterioare obiceiul de
a- i aminti din când în când c de fapt ei nu sunt
lug ri, de a p si pentru câte o sear
stirea i a merge în sat. E o glum , o
aventur de care un b iat de n dejde nu s-ar lipsi,
iar noaptea se vor întoarce.
— Bine, dar atunci poarta-i închis , obiect
Gur -de-Aur.
Desigur, fire te c va fi închis , dar tocmai
sta-i hazul. Ei tiu îns cum s intre neobserva i,
pe c i secrete, i apoi n-o f ceau pentru întâia
oar .
Gur -de-Aur î i aduse aminte. Vorba aceasta,
„a merge în sat", o mai auzise, prin ea se
în elegeau excursiile nocturne ale elevilor, în
utarea a tot soiul de pl ceri i aventuri
misterioase iar legea m stirii le interzicea sub
amenin area cu pedepse grele. Se sperie. „A merge
în sat" era un p cat, era interzis. Dar pricepu prea
bine c tocmai de aceea în ochii „b ie ilor de
dejde" înfruntarea primejdiei putea face parte
din „onoarea de elev", i c a fi poftit la o asemenea
aventur însemna o favoare special .
Ar fi preferat s spun nu, s fug înd t is
se culce în pat. Era atât de obosit i se sim ea atât
de r u, toat dup -amiaza îl duruse capul. Dar îi
era pu in ru ine de Adolf. i cine tie, poate acolo,
afar , în toiul aventurii, va g si ceva frumos i
nou, ceva ce l-ar face s uite durerea de cap i
toropeala i dezn dejdea. Era o ie ire în lume, ce-i
drept, tainic i interzis , nu prea l udabil , dar
poate totu i o desc tu are, un eveniment. St tea
ov ind, în vreme ce Adolf îi vorbea, c utând s -l
conving i deodat izbucni în râs i zise da.
Se pierdu, neobservat, cu Adolf pe sub tei, prin
curtea larg , peste care se i l sase întunericul i a
rei poart exterioar era închis la ceasul acela.
Camaradul îl conduse la moara m stirii, unde,
sub ocrotirea crepusculului i în uruitul continuu
al ro ilor era u or s te strecori neauzit i nev zut.
Printr-o fereastr se ajungea, în bezn des vâr it ,
pe o stiv umed i lunecoas de grinzi de lemn,
dintre care una trebuia desprins i a ezat de-a
curmezi ul, peste pârâu, pentru a ajunge dincolo.
Iar acum se aflau afar pe oseaua alburie, ce se
topea în întunericul p durii. Toate acestea erau
captivante i pline de tain i-i pl ceau grozav
iatului.
La marginea p durii îl întâlnir pe Konrad, iar
dup ce a teptar vreme îndelungat , mai veni cu
pas ap sat i lunganul Eberhard. În patru, tinerii
str tur p durea, p ri de noapte î i luau
zborul peste capetele lor, câteva stele lic reau
senin-umede, printre norii lini ti i. Konrad flec rea
i glumea, din când în când ceilal i râdeau i ei,
totu i plutea deasupra lor misterul nop ii nelini tit
i solemn i inimile le b teau mai repede.
Dincolo de p dure, dup un ceas de drum,
ajunser în sat. Aici, totul p rea adormit,
acoperi urile scunde ale caselor luceau palide,
crestate de coastele întunecoase ale grinzilor,
nic ieri nu se z rea vreo lumin . Adolf mergea în
fa , înconjurar tiptil i în t cere câteva case, se
rar peste un gard, nimerir într-o gr din ,
lcar în arina moale a unor straturi, se
împleticir pe ni te trepte, se oprir lâng un
perete. Adolf b tu în oblon, a tept , b tu înc o
dat , în untru se stârni zgomot i curând lic ri o
lumin , oblonul se deschise i ei se c rar unul
dup altul intrând într-o buc rie cu horn negru
i cu lut pe jos. Pe vatr , într-o lamp de ulei, cu o
fe til sub ire, ardea, pâlpâind, o flac slab . Aici
îi întâmpin o fat , o ncu , firav , care d du
mâna cu cei sosi i; din spatele ei, din întuneric,
ap ru o a doua copil , cu cozi lungi, negre. Adolf
adusese, plocon, o jum tate de pâine alb ,
stireasc i ceva într-o pung de hârtie,
Gur -de-Aur b nui c trebuie s fi fost pu in
mâie furat , sau cear de luminare, ori ceva
asem tor. Cea mai tân , codana, ie i pe
bâjbâite, f a se folosi de lumin , z bovi afar
vreme îndelungat i se întoarse cu un ulcior de
lut cenu iu, împodobit cu o floare albastr , pe
care-l întinse lui Konrad. El b u i-l d du mai
departe, b ur to i, era un cidru tare.
La lumina fl rii mici a l mpii se a ezar ,
fetele pe taburete scunde, tari, iar împrejurul lor,
pe jos, colarii. Se vorbea pe optite i se bea cidru.
Adolf i Konrad conduceau discu ia. La r stimpuri,
câte unul se scula i mângâia fata cea sl bu pe
r i pe ceaf , îi optea câte ceva la ureche, de cea
mic nu se atingea nimeni. Probabil, gândi
Gur -de-Aur, cea mare era slujnica, cea mic i
frumoas , copila gospodarului. De altminteri nu
avea nici o importan , pe el nu-l privea nimic din
toate acestea, c ci nu se va mai întoarce niciodat
aici. Evadarea tainic i mar ul în toiul nop ii prin
dure, acestea fuseser frumoase, fuseser
neobi nuite, captivante i, totu i, neprimejdioase.
Adev rat, erau interzise, dar înc lcarea interdic iei
nu împov ra prea greu con tiin a. Îns ceea ce se
petrecea aici, aceast vizit nocturn la fete, era
mai mult decât un lucru interzis, sim ea el, era un
cat. Pentru ceilal i, poate c i asta era numai o
mic escapad , pentru el îns nu; lui, care se tia
destinat vie ii monahale i ascezei, nu-i era
îng duit nici un fel de joc cu fetele. Nu, niciodat
nu s-ar mai întoarce aici. Dar inima îi b tea tare i
speriat în zarea de lumin a l mpii din buc ria
cioas .
Colegii s i se groz veau fa de fete i- i d deau
aere, cu întors turi latine ti pe care le amestecau
în discu ie. To i trei p reau a se bucura de
favorurile slujnicei, se apropiau când i când de ea,
cu alint ri scurte i stângace, dintre care cea mai
îndr znea era câte o s rutare sfioas . P reau a
ti exact cât le era îng duit. i cum discu ia tre-
buia în întregime purtat pe optite, scena
dobândise de fapt un aer comic, dar
Gur -de-Aur n-o percepu astfel. edea nemi cat,
pe du umeaua de lut, i privea fix în fl ruia
fe tilei, f a rosti vreun cuvânt. Uneori prindea,
cu o privire piezi , cam pofticioas , câte una din
giugiulelile cu care se încântau ceilal i. Rigid, î i
inea privirea a intit drept înainte. Cel mai mult
i-ar fi pl cut s n-o piard din ochi pe codana
mititic , dar tocmai asta î i interzise. Ori de câte
ori voin a lui ceda i privirea îi r cea într-acolo,
spre chipul blând i dulce al fetei, întâlnea f
gre ochii ei negri a inti i asupra chipului s u,
uitându-se la el ca vr jit .
Trecu poate o or – niciodat nu tr ise
Gur -de-Aur o or atât de lung – pân ce vorbele
i ging iile elevilor se sfâr ir ; se l t cere, i
to i edeau cam stingheri i. Eberhard începu s
ca te. Slujnica d du atunci semnalul plec rii. Se
ridicar cu to ii, d dur mâna cu slujnica, ultimul
fu Gur -de-Aur. Apoi Konrad ie i pe fereastr cel
dintâi, dup el Eberhard i Adolf. Pe când se
ra, Gur -de-Aur sim i o mân pe um r care-l
tr gea înapoi. Nu se putu opri; abia dup ce ajunse
afar cu t lpile proptite în p mânt, se întoarse,
ov itor. Micu a codan se aplec spre el peste
marginea ferestrei.
— Gur -de-Aur! opti ea. El se opri. Te mai
întorci vreodat ? îl întreb . Vocea ei sfioas era
numai o adiere.
Gur -de-Aur î i scutur fruntea. Ea întinse
amândou mâinile, îi prinse capul, i el sim i,
fierbin i, mâinile mici pe tâmplele sale. Ea se
aplec adânc, pân ce ochii ei negri ajunser foarte
aproape de ai s i.
— Mai vino! opti ea i gura ei o atinse pe a lui,
într-o c utare copil roas .
Fugi repede dup ceilal i prin gr dina micu ,
trecu, împleticin –
du-se, peste straturi, adulmec râna reav
i b legarul î i r ni mâna de o tuf de trandafir,
ri gardul i zori în urma celorlal i, ie ind din sat,
spre p dure. „Nu mai vin niciodat ", rosti,
poruncitor, voin a lui. „Mâine", implor ,
suspinând, inima.
Pe drum hoinarii nocturni nu întâlnir pe
nimeni, ajunser nestingheri i înd t, la
Mariabronn, peste pârâu, prin moar , prin curtea
cu tei i pe c i ascunse, peste stre ini i prin
ferestrele sus inute la mijloc de coloane,
trunser în m stire i apoi în dormitor.
Diminea a fu nevoie de ghionturi pentru a-l
trezi pe lunganul Eberhard, atât de greu îi era
somnul. To i ajunser la timp la missa matinal , la
gustarea de diminea i apoi în clas , dar
Gur -de-Aur ar ta r u, atât de r u încât pater
Martin îl întreb dac e cumva bolnav. Adolf îi
arunc o privire semnificativ , pentru a-l avertiza,
i el r spunse c nu are nimic. La elin , îns , spre
amiaz , Narcis nu-l sl bi din ochi. V zu i el c
Gur -de-Aur e bolnav, îns t cu i-l observ cu
luare aminte. La sfâr itul lec iei îl chem la el.
Pentru a nu atrage aten ia elevilor, îl trimise, cu o
îns rcinare, la bibliotec . Îl urm acolo.
— Gur -de-Aur, zise el, te pot ajuta? V d c ai
un necaz. Poate e ti bolnav. În cazul acesta te
culc m în pat i- i trimitem o sup u oar i un
pahar de vin. Nu- i st ast zi capul la elin !
tept cât va vreme un r spuns. B iatul palid
îl privi cu ochi tulburi, plec fruntea, o în din
nou, buzele îi tres rir , voia s vorbeasc , nu
putea. Deodat se l într-o parte, î i r zim
fruntea de unul din pupitrele de lectur , între cele
dou capete de îngera i cioplite în lemn de stejar,
care-l încadrau i izbucni într-un asemenea plâns,
încât Narcis se sim i stingherit i î i întoarse
pentru un timp privirea, apoi îl lu i îl ridic pe
cel ce nu contenea s hohoteasc .
— Ei da, zise el mai prietenos decât îl auzise
Gur -de-Aur vreodat , ei da, amice, plângi în voie,
curând te vei sim i mai bine. A a, a eaz -te, nu
trebuie s vorbe ti. V d c ai ajuns la cap tul
puterilor; b nuiesc c toat diminea a te-ai
str duit s faci fa i s te por i în a a fel încât s
nu se vad nimic, ai fost într-adev r foarte curajos.
Plângi acum cât î i cere inima, e cel mai bun lucru
pe care îl po i face. Nu? Ai i ispr vit? E ti iar în
picioare? Bine, atunci ne ducem la camera
bolnavilor i te culci în pat i desear o s te sim i
mult mai bine! Haide!
Îl conduse, ocolind od ile elevilor, într-o camer
destinat bolnavilor, îi indic unul din cele dou
paturi goale, iar când b iatul, ascult tor, începu s
se dezbrace, el ie i pentru a anun a îmboln virea
lui Gur -de-Aur superiorului. De asemenea
comand pentru el la buc rie precum promisese,
o sup i un pahar de vin. Aceste dou beneficia,
obi nuite în m stire, erau foarte îndr gite de cei
mai mul i dintre cei u or bolnavi.
Gur -de-Aur z cea în pat i încerca s i revin
din z ceal . Acum un ceas poate c ar mai fi
izbutit s i dea singur seama ce anume îl obosea
într-atât ast zi, ce fel de încordare mortal , peste
puteri, a sufletului, era cea care-i seca mintea i-i
dogorea ochii. Era sfor area violent , în fiecare
minut reînnoit , în fiecare minut e uat , de a uita
seara de ieri – mai precis nu seara, nu fuga
nebuneasc i frumoas din m stirea z vorit ,
nu hoin reala prin p dure, nici puntea improvizat
 i lunecoas peste pârâul negru, la moar , sau
ratul peste garduri, intrarea i ie irea prin
ferestre i coridoare, ci singur clipa de la fereastra
întunecoas a buc riei, respira ia i cuvintele
fetei, prinsoarea mâinilor ei, s rutarea buzelor ei.
Dar acum se mai ad uga ceva, o nou spaim ,
o nou cutremurare. Narcis se interesase de el,
Narcis îl iubea, Narcis se str duise s -l ajute – el,
cel delicat, distins, inteligent, cel cu buze sub iri,
or batjocoritoare. Iar el, Gur -de-Aur i-a dat în
petec, stând înaintea lui ru inat, bâlbâindu-se i
pân la urm plângând în hohote! În loc de a
cuceri acest spirit superior cu armele cele mai
nobile, cu elina, filozofia, cu eroism spiritual i
stoicism demn, se pr bu ise în fa a lui, slab i
jalnic! Niciodat nu- i va ierta sl biciunea,
niciodat nu-l va putea privi în ochi pe Narcis f
a se ru ina.
Dar o dat cu plânsul tensiunea cea mare se
desc rcase, iar singur tatea tihnit a od ii, patul
cel bun îi priir , puterea dezn dejdii se spulberase
în cea mai mare parte.
Dup un ceas, intr în odaie un frate slujitor,
aducând o sup de f in , o felie de pâine alb i,
al turi, un p rel cu vin ro u, de care altminteri
elevii aveau parte numai în zile de s rb toare, i
Gur -de-Aur mânc i b u, goli farfuria pe
jum tate, o puse de-o parte, se str dui din nou s
gândeasc , dar nu putu; lu iar i farfuria în
mân , mai înghi i câteva linguri. i când, mai
târziu, u a se deschise încet i Narcis intr , ca s
vad de bolnav, acesta dormea lini tit, având iar i
bujori în obraji. Narcis îl privi îndelung, cu
dragoste, cu iscoditoare curiozitate i chiar cu
pu in invidie. Gur -de-Aur nu era bolnav, vedea
bine asta, mâine nu va mai trebui s -i trimit vin.
i mai tia c vraja nefast era rupt , c vor deveni
prieteni. Prea bine, Gur -de-Aur s fie ast zi cel
care are nevoie de el, c ruia îi putea fi de folos.
Alt dat va fi, poate, el însu i cel slab, cel ce va
avea nevoie de ajutor, de dragoste. i le-ar putea
primi de la acest b iat, dac va fi s fie cândva.

CAPITOLUL III

Era ciudat prietenia care se înfirip între

Narcis i Gur -de-Aur; prea pu ini erau cei c rora
le era pe plac i câteodat s-ar fi zis c displace
chiar i celor doi.
La început Narcis, gânditorul, avu de purtat
povara cea mai grea. Pentru el totul era spirit,
chiar i dragostea; nu-i era dat s i abandoneze
gândurile, l sându-se în voia unei atrac ii. El era,
în aceast prietenie, spiritul conduc tor i vreme
îndelungat fu singurul con tient de destinul,
amploarea i sensul ei. Vreme îndelungat r mase
însingurat chiar i în iubire, dându- i seama c
prietenul îi va apar ine într-adev r abia când îl va
fi condus spre cunoa tere. Gur -de-Aur se d ruia
vie ii celei noi; sincer i plin de ardoare, juc i
nesocotit Narcis primea înaltul destin lucid i
responsabil.
Pentru Gur -de-Aur fu întâi o mântuire i o
duire. Deun zi, la vederea i la s rutul unei
fete dr la e, proasp ta lui sete de dragoste
fusese tocmai trezit , cu vigoare, i în acela i timp
iremediabil descurajat . Pentru c , i asta o sim ea
pân în adâncul sufletului, întreg visul s u de
via , nutrit pân acuma, toate în câte crezuse,
toate câte i se p ruser a-i fi destin i chemare,
fuseser primejduite în fiin a lor de acel s rut dat
prin fereastr , de privirea acelor ochi negri.
Destinat de tat l s u vie ii monahale, acceptând cu
toat puterea voin ei aceast soart , aplecat cu
toat ardoarea primei aprinderi tinere ti c tre
idealul pios i ascetic-eroic, sim ise f putin de
gad , la prima întâlnire fugar , la primul apel al
vie ii c tre sim urile sale, la prima adiere a
feminit ii, c aici st la pând du manul i
demonul s u, c femeia constituie pentru el
primejdia. Iar acum, soarta îi oferea o salvare,
acum, în mijlocul amenin rii celei mai imediate, îi
venea în întâmpinare aceast prietenie, oferind
gândului s u o gr din înfloritoare, venera iei sale
un nou altar. Aici îi era îng duit s iubeasc , îi era
îng duit s se d ruiasc f de p cat, s i ofere
inima unui prieten admirat, mai în vârst , mai
în elept, s prefac fl rile primejdioase ale
sim urilor în nobile focuri de jertf ,
spiritualizându-le.
Îns din zorii cei dintâi ai acestei prietenii d du
peste opreli ti ciudate, peste nea teptate,
misterioase r celi, peste exigen e ce-l
însp imântau. C ci el era departe de a- i imagina
pe prieten drept polul opus, reversul personalit ii
sale. I se p rea c e nevoie numai de dragoste,
numai de d ruire sincer , pentru a face din doi
unul, pentru a terge deosebirile i a netezi
contradic iile. Dar cât de aspru i sigur, cât de
limpede i de riguros era acest Narcis! Se p rea c
lui îi era deopotriv necunoscut i nedorit o
inocent d ruire de sine, hoin reala comun i
plin de gratitudine, prin ara prieteniei. P rea a
nu cunoa te i nici a îng dui drumurile f de
int , r cirile vis toare. Ce-i drept, când
Gur -de-Aur p ruse bolnav, se ar tase îngrijorat
ce-i drept, îi st tea credincios al turi, îl ajuta i-l
sf tuia, în tot ce avea leg tur cu coala i
înv tura, îi deslu ea pasajele grele din c i, îi
deschidea orizonturi pe t râmul gramaticii, logicii,
teologiei; dar nici o dat nu p rea a fi cu totul
mul umit de prietenul s u i de acord cu el, ba
chiar destul de des p rea a zâmbi pe seama lui i a
nu-l lua în serios. Gur -de-Aur sim ea într-adev r
toate acestea nu erau simple atitudini de
dasc l, nu erau numai preten ii de autoritate ale
celui mai vârstnic i mai inteligent, c dincolo de
ele, se afla altceva, ceva mai profund, mai de
seam . Dar nu era în stare a în elege acest ceva
mai profund, a a c aceast prietenie îl întrista
adesea i-l l sa nedumerit.
În realitate, Narcis tia prea bine cum st teau
lucrurile cu prietenul s u, nu era orb în fa a
înfloritoarei sale frumuse i, nici a vitalit ii atât de
naturale i a plenitudinii biruitoare. Nu era
nicidecum dasc lul care s hr neasc un suflet
tân r, dogoritor, cu elina, i s r spund la o dra-
goste nevinovat cu precepte de logic . Mai de
grab îl iubea prea mult pe tân rul cel blond, iar
faptul constituia o primejdie, deoarece iubirea nu
era pentru el o stare fireasc , ci un miracol. Nu
avea voie s se îndr gosteasc , s se desfete cu
fermec toarea imagine a acestor ochi dr la i, cu
apropierea acestui copil blond, senin, înfloritor, nu
avea voie s îng duie acestei iubiri a z bovi pe
râmul sim urilor, chiar i numai o clip . C ci
dac
Gur -de-Aur se sim ea chemat spre c lug rie i
ascez , spre o via închinat aspira iei de a
dobândi sfin enia – Narcis era cel într-adev r
chemat la o asemenea via . Lui îi era îng duit a
iubi într-o singur form , în cea mai înalt . Iar în
chemarea lui Gur -de-Aur c tre ascez , Narcis nu
credea. Se pricepea s citeasc în oameni mai
limpede decât oricare altul, i aici, unde iubea,
citea cu sporit limpezime. Deslu ea firea lui
Gur -de-Aur, pe care, în ciuda antagonismului, o
în elegea pân în adâncurile ei, c ci era jum tatea
cealalt , cea pierdut , a propriei sale firi. Vedea
cum aceast fire este învelit într-o armur
ap toare, alc tuit din închipuiri, gre eli de
educa ie, cuvinte p rinte ti i b nuia de mult
întreaga tain , de altminteri nu prea complicat , a
acestei vie i tinere. Sarcina sa îi ap rea limpede: a
dezv lui taina purt torului ei, a-l scoate din
aceast armur , a-i reda adev rata, propria lui fire.
Va fi o misiune grea, iar lucrul cel mai greu va fi c
împlinind-o, ar putea s i piard prietenul.
Cu nesfâr it încetineal el înainta c tre
aceast int . Trecur luni, pân ce fu cu putin
un atac decisiv, o discu ie cu implica ii mai
profunde între cei doi. Atât de departe erau unul
de cel lalt, în ciuda prieteniei lor, atât de ampl
era deschiderea arcului încordat între ei. Unul
tor i unul nev tor, astfel înaintau al turi,
um r la um r; i faptul c orbul nu tia defel c e
orb era o u urare doar pentru el însu i.
Prima bre o f cu Narcis, cercetând
întâmplarea care atunci, în acel ceas de sl biciune,
îl mânase pe b iat, r it cum fusese, spre el.
Cercetarea se dovedi mai pu in dificil decât ar fi
crezut. Gur -de-Aur sim ea de mult nevoia de a
rturisi ce se întâmplase cu el în noaptea aceea;
dar, în afar de abate, nu exista nimeni în care s
fi avut destul încredere, iar abatele nu era
confesorul s u. A adar, când Narcis, la un ceas
care i se p ru potrivit, îi aminti acel prim început
al leg turii lor i atinse cu delicate e taina
prietenului, acesta zise f ocoli uri:
— P cat c înc nu e ti hirotonisit i nu po i
asculta confesiuni; a fi dorit s m eliberez prin
rturisire de ap sarea acelei întâmpl ri i s
primesc un canon ca isp ire. Dar p rintelui meu
confesor nu i-am putut-o împ rt i.
Prudent, cu viclenie, Narcis sap mai departe, o
dat ce f ga ul fusese descoperit:
— Î i aduci aminte, încerc el, de diminea a
aceea, în care p reai a fi bolnav; nu ai uitat-o, c ci
atunci am devenit prieteni. Adesea m-am sim it
îndemnat s m gândesc la ea. Poate nu ai b gat
de seam , dar eu am fost atunci de-a dreptul
neajutorat.
— Tu, neajutorat? strig neîncrez tor prietenul.
Dar eu eram cel neajutorat! Eu eram cel ce st tea
locului i înghi ea în sec i nu era în stare s
scoat un cuvânt i pân la urm a început s
plâng , asemenea unui copil! Ptiu, i ast zi înc
mi-e ru ine din pricina acelui ceas; am crezut c
niciodat nu voi mai putea da ochii cu tine. C
m-ai v zut atât de jalnic de slab!
Narcis înainta, pip ind:
— În eleg, zise el, c i-a fost nepl cut. Un
fl u a a de tare i de viteaz ca tine, s plâng în
fa a unui str in i înc a unui dasc l, asta,
într-adev r, nu i se potrivea. Ei bine, atunci te
socoteam într-adev r bolnav. Când îl scutur
febra, pân i un Aristotel se poate purta altfel
decât îi e firea. Dar tu atunci de fapt, nici nu erai
bolnav. Nici nu aveai febr ! i tocmai de asta î i era
ru ine. Nimeni nu se ru ineaz , pentru c e r pus
de febr , nu-i a a? ie î i era ru ine, pentru c te
cople ise altceva, pentru c ceva te învinsese. Oare
se întâmplase ceva deosebit?
Gur -de-Aur ov i pu in, apoi zise încet:
— Da, se întâmplase ceva deosebit. Hai s
spunem c ai fi p rintele meu confesor; odat i
odat tot trebuie m rturisit.
Cu capul plecat el povesti prietenului istoria
acelei nop i.
Narcis îi r spunse zâmbind:
— Ei da, a „merge în sat" e într-adev r oprit.
Dar po i f ptui multe din câte sunt oprite i po i
râde apoi sau po i m rturisi i cu asta totu-i
ispr vit i nu te mai prive te. De ce nu ai comite i
tu o dat , ca mai to i elevii, una din aceste prostii
runte? E chiar atât de grav?
 De ast -dat , Gur -de-Aur se dezl ui mânios:
— Vorbe ti într-adev r ca un dasc l! Doar tii
prea bine despre ce este vorba! Fire te c nu v d
un mare p cat în a ocoli o dat regulile m stirii
i a participa la o pozn col reasc , de i asta nu
ine chiar de exerci iile preg titoare pentru via a
monahal .
— Stai! strig Narcis t ios. Nu tii, prietene, c
pentru mul i cuvio i p rin i, tocmai aceste exerci ii
de preg tire au fost necesare? Nu tii c unul din
drumurile cele mai scurte c tre via a sfin it poate
fi via a u uratic ?
— Ah, nu vorbi! se ap Gur -de-Aur. Voiam
spun c nu acea mic nesupunere mi-a
împov rat con tiin a. Altceva a fost. A fost fata. A
fost un sentiment pe care nu i-l pot zugr vi!
Sentimentul c dac cedez acestei ispite, dac
întind doar mâna, ca s ating fata, nu mai am
vreodat cale de întoarcere, c p catul m va
înghi i precum o gur de iad i niciodat nu-mi va
mai da drumul. C atunci s-a ispr vit cu toate
visele frumoase, cu toate virtu ile, cu toat
dragostea fa de Dumnezeu i fa de Bine.
Narcis încuviin acum îngândurat
de-a-binelea.
— Dragostea fa de Dumnezeu, zise el încet,
utându- i cuvintele, nu este întotdeauna una i
aceea i cu dragostea fa de Bine. Ah, de-ar fi atât
de simplu! Ce este bine, tim, c ci e cuprins în
porunci. Dar Dumnezeu nu este numai în porunci,
ascult ce- i spun, poruncile nu sunt decât f râma
cea mai m runt din fiin a lui. Se prea poate s
împline ti, întocmai, poruncile, i s fii foarte
departe de Dumnezeu.
— Dar, nu m în elegi? se jelui Gur -de-Aur.
— Fire te c te în eleg. Tu sim i în femeie, în
sex, con inutul însu i a tot ce nume ti „lume" i
„p cat". Toate celelalte p cate, a a i se pare, fie c
nu e ti în stare s le s vâr ti, fie c , dac le-ai
vâr i, nu te-ar strivi, s-ar l sa m rturisite i
îndreptate. Numai acest p cat nu!
— Da, a a-i, chiar astfel simt!
— Precum vezi, te în eleg. i apoi nici nu
gre ti prea mult, povestea Evei i a arpelui,
într-adev r, nu este o simpl fabul , f rost. i
totu i, nu ai dreptate, dragule. Ai avea, dac ai fi
abatele Daniel sau sfântul al c rui nume îl por i,
sfântul Hrisostom, dac ai fi episcop ori preot sau
chiar m car un simplu c lug ra . Dar nu e ti. E ti
elev, i chiar dac nutre ti dorin a de a r mâne
pentru totdeauna în m stire, sau dac tat l t u
nutre te aceast dorin pentru tine, nu ai f cut
înc leg mânt, nu ai fost hirotonisit. Dac azi sau
mâine ai fi sedus de o fat frumoas i ai ceda
ispitei, nu ai tr da nici un jur mânt, nu ai c lca
nici un leg mânt!
— Nu un leg mânt scris! strig Gur -de-Aur,
prad unei puternice emo ii. Dar unul nescris, da,
i înc cel mai sfânt din câte port în mine. De ce
nu e ti în stare s vezi, c ce poate fi valabil pentru
mul i al ii, nu este valabil i pentru mine? Doar
nici tu nu ai fost înc hirotonisit, nu ai f cut înc
nici un leg mânt i totu i, niciodat nu i-ai
îng dui s te atingi de o femeie! Ori poate m în el
în privin a aceasta? Nu e ti astfel? Nu e ti cel ce
crezusem eu c e ti? Jur mântul pe care înc nu
l-ai depus în cuvinte în fa a superiorilor, oare nu
l-ai pecetluit i tu, de mult, în inima ta i nu te
sim i legat de el, pentru totdeauna? Nu e ti i tu
asemenea mie?
— Nu, Gur -de-Aur, nu sunt asemenea ie, nu
a cum crezi tu. Într-adev r, respect i eu un
leg mânt nerostit, în privin a aceasta ai dreptate.
Dar nu sunt defel asemenea ie. I i spun ast zi o
vorb de care- i vei aduce aminte odat : prietenia
noastr nu are alt int i alt sens, decât de a- i
ar ta c e ti cu des vâr ire diferit de mine.
Gur -de-Aur încremeni, izbit de ce-i fusese dat
aud ; Narcis vorbise cu acea privire i acel ton
care nu admiteau contrazicere. T cu. Dar de ce
rostise Narcis asemenea cuvinte? De ce ar fi
leg mântul nerostit al lui Narcis mai sacru decât al
u? Nu-l lua oare defel în serios, vedea în el
numai un copil? Confuziile i triste ile acestei
neobi nuite prietenii reîncepeau.
Narcis nu mai avea nici o îndoial în ce prive te
natura tainei lui Gur -de-Aur. În spatele ei se
ascundea Eva, Mama originar . Dar cum era cu
putin ca într-un tân r atât de frumos, de
tos, de înfloritor, sexul în curs de trezire s
dea peste o atât de acerb du nie? Trebuie s fi
fost isprava unui demon, a unui du man ascuns,
care izbutise s scindeze acest om superb,
învr jbindu-l cu instinctele sale primare. Bine,
adar, demonul trebuie descoperit, adus Ia
suprafa i dezv luit privirilor, numai astfel va
putea fi biruit.
Între timp, Gur -de-Aur fusese din ce în ce mai
ocolit de colegi, p sit, sau, mai degrab , ei se
sim iser p si i de Gur -de-Aur i, într-un fel,
tr da i. Nimeni nu vedea cu ochi buni prietenia lui
cu Narcis. Cei perfizi o discreditau, ca fiind
potrivnic firii, i anume tocmai cei ce fuseser ei
în i îndr gosti i de unul din cei doi tineri. Îns i
ceilal i, pentru care era evident c aici nu se putea
nui nici un viciu, cl tinau din cap. Nimeni nu se
bucura s -i vad pe ace ti doi oameni împreun ;
prin alian a lor, p reau a se fi separat trufa , ca
ni te aristocra i, de to i ceilal i, pe care nu-i
pre uiau îndeajuns; nu era o atitudine colegial ,
nici monahal , nici cre tineasc .
Abatelui Daniel îi ajunser la ureche tot soiul
de vorbe despre cei doi, zvonuri, învinuiri,
def im ri. În mai bine de patruzeci de ani de via
monahal , el v zuse multe prietenii între tineri,
ceau parte din îns i imaginea m stirii, erau
un adaos pl cut, uneori o distrac ie, alteori o
primejdie. El se inuse departe, cu ochii deschi i,
a se amesteca. O prietenie de asemenea
intensitate i exclusivitate era ceva rar, f
îndoial nu lipsit de primejdii, dar cum nici o clip
nu-i pusese la îndoial puritatea, o l în voia ei.
Dac Narcis n-ar fi avut o pozi ie excep ional
printre elevi i dasc li, abatele n-ar fi ov it s
ordone anumite m suri de separare a celor doi. Nu
era bine pentru Gur -de-Aur s se retrag din
mijlocul colegilor de coal i s cultive, exclusiv,
raporturi apropiate cu cineva mai vârstnic, cu un
dasc l. Îns Narcis, neobi nuitul, prea înzestratul,
cel considerat de to i dasc lii ca egalul, ba chiar
superiorul lor, putea fi oare tulburat în cariera sa
privilegiat i scos din activitatea de dasc l? Dac
Narcis nu ar fi corespuns ca dasc l, dac prietenia
aceasta a lui l-ar fi f cut neglijent sau p rtinitor,
abatele l-ar fi revocat imediat Dar nu i se putea
imputa nimic, nimic decât zvonuri, nimic decât
neîncrederea geloas a celorlal i. Afar de asta,
abatele nu ignora darurile deosebite ale lui Narcis,
cunoa terea lui de oameni straniu de
trunz toare, poate pu in arogant . Nu pre uia
peste m sur asemenea însu iri, i-ar fi pl cut s le
vad înlocuite cu altele; dar nu se îndoia defel c
Narcis remarcase la elevul Gur -de-Aur ceva
deosebit i-l cuno tea cu mult mai bine decât el
sau oricare altul. Lui însu i, abatelui, în afar de
gra ia cuceritoare a f pturii lui Gur -de-Aur nu-i
atr sese aten ia, decât un anume zel prematur, cu
care înc de pe acum, ca simplu colar i musafir,
iatul p rea s simt c apar ine m stirii, ca
unul dintre fra i. Socotea c nu era nimic de
temut, dac Narcis va ocroti i stimula i mai mult
acest zel mi tor dar imatur. Mai degrab era de
temut pentru Gur -de-Aur ca prietenul lui s -l
molipseasc de o anumit înfumurare spiritual i
trufie c rtur reasc ; dar primejdia nu i se p rea
prea mare, în cazul acestui elev, deci lucrurile
puteau fi l sate s i urmeze cursul. Gândindu-se
cu mult mai simplu, mai lini tit i mai comod
pentru un superior s guverneze oameni mediocri,
în loc de firi profunde i puternice, îi veni s ofteze
i s zâmbeasc totodat . Nu, nu voia s se lase
molipsit de neîncredere, nu voia s se arate ingrat
pentru c -i fuseser încredin i doi oameni ie i
din tiparele comune.
Narcis medita mult pe seama prietenului s u.
Darul lui special, de a întrez ri firea i chemarea
oamenilor, de a le recunoa te prin intui ie, îi
duse de mult r spunsul, în privin a lui
Gur -de-Aur. Tot ce era viu i str lucitor la tân rul
acesta, gr ia cât se poate de limpede: se vedeau în
el toate semnele unui om puternic, bogat înzestrat
în ce prive te sim urile i sufletul, ale unui artist
poate, în orice caz ale unui om cu o mare putere de
a iubi, a c rui voca ie i fericire consta în
capacitatea de a se putea înfl ra i d rui. Ei
bine, de ce acest om al iubirii, acest om cu
sim urile delicate, exuberante, care putea percepe
i iubi atât de adânc un parfum de floare, soarele
în zori, un cal, un zbor de pas re, de ce se
înver una el atât s devin un om al spiritului, un
ascet? Narcis cugeta îndelung la toate acestea. tia
tat l lui Gur -de-Aur încurajase aceast
încrâncenare. Dar oare el s-o fi provocat? Cu ce
vr ji î i fermecase fiul, încât îl f cuse s cread
într-o asemenea chemare i datorie? Ce fel de om
fi fost acest tat ? De i în mod inten ionat
aducea adeseori vorba despre el i Gur -de-Aur îi
povestea multe, totu i Narcis nu i-l putea închipui
pe acest tat , nu- i putea f uri imaginea lui. Nu
era un lucru ciudat i suspect? Când Gur -de-Aur
vorbea despre un p str v pe care-l prinsese în
frageda sa copil rie, când descria un fluture, imita
cântecul unei p ri, povestea despre un camarad,
un câine sau un cer etor, se n teau imagini, se
vedea ceva. Când vorbea despre tat l s u, nu se
vedea nimic. Nu, dac tat l ar fi fost într-adev r o
figur atât de însemnat , de dominant în via a lui
Gur -de-Aur, b iatul ar fi fost în stare s -l descrie
altminteri, s evoce alte imagini ale lui! Narcis nu-l
pre uia prea mult pe acest tat , omul nu-i pl cea;
câteodat chiar se îndoia c este într-adev r tat l
lui Gur -de-Aur. Era un idol g unos. Dar de unde
avea asemenea putere? Cum de fusese în stare s
încarce sufletul b iatului de vise, atât de str ine de
esen a acestui suflet?
i Gur -de-Aur despica deseori firul în patru.
De i dragostea devotat a prietenului s u i se
rea sigur , avea mereu sentimentul stingheritor
nu e luat în serios de el pe cât s-ar fi cuvenit i
e mereu tratat oarecum ca un copil. i apoi ce
însemnau vorbele prin care prietenul îi d dea
mereu a în elege c nu e asemenea lui?
Totu i reflec iile acestea nu umpleau zilele lui
Gur -de-Aur. Nu era în stare s se cufunde în
gânduri pentru mult timp. Cât era ziua de lung ,
erau altele de f cut. edea adeseori la fratele
portar, cu acesta se în elegea foarte bine. Mereu
dobândea prin rug min i i prin tot felul de
viclenii, prilejul de a c ri o or sau dou pe calul
Bless i era foarte iubit de cei câ iva locuitori din
preajma mân stirii, mai ales de morar, cu argatul
acestuia, st tea adesea la pând dup vidre, ori
coceau împreun lipii din f in alb , special
cinat pentru fe ele biserice ti, pe care
Gur -de-Aur o recuno tea cu ochii închi i, dup
miros, dintre toate soiurile de f in . Chiar dac
petrecea mult vreme cu Narcis, îi r mâneau totu i
destule ceasuri pentru a se l sa în voia vechilor
sale obiceiuri i bucurii. i serviciile divine erau, de
cele mai multe ori, o bucurie pentru el, cânta cu
pl cere în corul colarilor, rostea cu pl cere un
rozariu în fa a altarului îndr git, asculta latina
frumoas , solemn , a liturghiei, vedea scânteind,
în norul de fum de t mâie, aurul odoarelor din
altar i al od jdiilor i figurile lini tite i venerabile
ale sfin ilor, în ate pe coloane, pe evangheli ti cu
animalele, pe Iacob, cu p ria i desaga de
pelerin.
De aceste chipuri se sim ea atras, îi f cea
pl cere s pun aceste figuri de piatr i lemn,
într-o tainic rela ie cu persoana sa, bun oar ca
patroni, ocrotitori i îndrum tori, eterni i
atot tiutori ai vie ii sale. Tot a a sim ea dragoste, o
leg tur tainic , încânt toare, cu coloanele i
capitelurile ferestrelor i u ilor, cu ornamentele
altarelor, acele stinghii i coroane frumos profilate,
cu acele flori i frunze, stufoase, care n deau
precum buruienile piatra coloanelor i se
desf urau atât de gr itor i de sugestiv. I se p rea
o tain pre ioas , profund , faptul c pe lâng
natur , pe lâng plantele i animalele ei, mai
exista i aceast a doua natur , mut , pl dit
de om, ace ti oameni, animale i plante de piatr i
lemn. Nu rareori petrecea câte o or liber , f când
desene dup aceste chipuri, capete de animale sau
nunchiuri de frunze i câteodat încerca s
deseneze i flori adev rate, cai adev ra i, chipuri
de oameni vii.
Iubea foarte mult cântul bisericesc, mai ales
imnurile marianice. Iubea linia ferm , sever a
acestor cântece, rugile i osanalele care se repetau
întruna. Putea urm ri sensul lor cucernic, cuprins
de adora ie el însu i sau uitând sensul, putea, la
fel, iubi numai caden a solemn a acestor versuri,
sându-se p truns de tonurile joase, prelungite,
de vocalele sonore, de repet rile pioase. În cel mai
adânc ungher al inimii sale el nu iubea c rtur ria,
nici gramatica sau logica, de i aveau i acestea
frumuse ea lor, ci iubea cel mai mult lumea de
imagini i de sunete a liturghiei.
Mereu izbutea s înving , m car pentru câteva
clipe, înstr inarea dintre el i colegii s i de coal .
Cu timpul îi devenea sup tor i plicticos s fie
înconjurat de adversitate i r ceal ; adeseori îl
cea pe câte un vecin de pupitru, îmbufnat, s
râd , pe câte un vecin de pat, t cut, s flec reasc ,
se str duia, o or întreag , încerca s cucereasc ,
i folosea farmecul i recâ tiga vremelnic câteva
priviri, câteva fe e, câteva inimi. Datorit unor
asemenea apropieri, izbuti cu totul împotriva
inten iilor sale, s fie poftit iar i în dou rânduri
„a merge în sat". Dar de ambele da i se sperie i
du brusc înd t. Nu, nu se mai duse în sat i
reu i s-o uite pe codan , reu i s nu se mai
gândeasc la ea niciodat sau aproape niciodat .

CAPITOLUL IV

Vreme îndelungat tentativele de asediere ale

lui Narcis nu izbutir s dezghioace din înveli ul ei
taina lui Gur -de-Aur. Vreme îndelungat el se
str dui, aparent zadarnic, s -l trezeasc , s -l
înve e graiul în care taina s-ar fi putut împ rt i.
Povestirile prietenului despre obâr ia i patria
lui, nu se închegaser într-o imagine. Exista în ele
un tat , un fel de umbr f chip, venerat totu i,
apoi mitul unei mame, de mult vreme disp rut
sau pr dit , din care nu mai era decât un nume
palid. Treptat, Narcis, versat în deslu irea
sufletelor, î i d du seama c prietenul s u era
unul dintre oamenii c rora o parte din propria
via li se sustrage, care sub ap sarea unei
primejdii sau a unei vr ji au trebuit s se deprind
a uita o parte din trecutul lor. Recuno tea c
simplele întreb ri i pove e erau aici inutile;
recuno tea, de asemenea, c acordase prea mult
încredere puterii ra iunii i c zadarnic vorbise atât
de mult.
În schimb, r maser zadarnice dragostea ce-l
lega de prieten i obi nuin a de a fi împreun . În
ciuda deosebirilor profunde dintre firile lor,
amândoi înv aser mult unul de la cel lalt; se
pl dise cu încetul, între ei, al turi de limbajul
ra iunii, i un limbaj al sufletului i al semnelor,
astfel cum între dou a ez ri omene ti se poate
dura un drum larg, pe care trec c ru ele i
re ii, îns al turi de el mai apar numeroase
alte f ga uri l turalnice, de joac sau de tain ;
drumeaguri ale copiilor, poteci pentru îndr gosti i,
ri abia luate în seam ale câinilor i pisicilor,
încetul cu încetul, însufle it imagina ie a lui
Gur -de-Aur se strecurase pe c i magice în
gândurile prietenului s u i în expresia lor, iar
acesta, la rândul s u, î i însu ise ceva din felul lui
Gur -de-Aur de a în elege i a intui f cuvinte.
Se pârguiau încet, la lumina iubirii, noi leg turi de
la suflet la suflet, cuvintele veneau abia la urm .
a se încheg într-o zi, nea teptat de nici unul
din ei, o discu ie între cei doi prieteni, într-o zi f
cursuri, în bibliotec – o discu ie care le puse în
fa dintr-o dat chiar miezul i rostul prieteniei
lor i arunc noi lumini asupra unor perspective
îndep rtate.
Vorbiser despre astrologie, care nu se cultiva
în m stire i era interzis , iar Narcis spusese c
astrologia este o încercare de a ordona i a
sistematiza multele feluri de oameni, destine i
chem ri, deosebite între ele. Aici Gur -de-Aur
interveni:
 — Vorbe ti mereu despre deosebiri – cu timpul
mi-am dat seama c aceasta este însu irea ta
principal . Când vorbe ti despre marea deosebire
care, bun oar , ar exista între tine i mine, atunci
îmi pare c ea nu const în nimic altceva decât
tocmai în ciudata ta obsesie de a g si deosebiri!
Narcis: – Fire te, ai pus punctul pe i. În fapt,
pentru tine, deosebirile nu sunt prea importante,
pe când mie mi se par singurul lucru important.
Eu sunt, dup fire, c rturar, chemarea mea este
tiin a. i tiin a nu este nimic alta decât pentru a
cita cuvintele tale, „obsesia de a g si deosebiri".
Nici nu i s-ar putea defini mai bine esen a. Pentru
noi, oameni ai tiin ei, nimic nu este important
decât constatarea unei deosebiri, tiin înseamn
arta de a deosebi. De pild , a g si la fiecare om
tr turile care-i deosebesc de ceilal i, înseamn
a-l cunoa te.
Gur -de-Aur: – Ei, da. Unul poart înc ri
ne ti i e ran, cel lalt poart coroan i e
rege. Acestea sunt, într-adev r, deosebiri. Dar le
pot vedea i copiii f nici un fel de tiin .
Narcis: – Dar dac ranul i regele poart
acelea i straie, copilul nu-i mai deosebe te.
Gur -de-Aur: – Nici tiin a.
Narcis: – Ba poate c da... Admit c , ea nu e
mai de teapt decât copilul, are îns r bdare mai
mult , nu se opre te la acele caracteristici care sar
în ochi.
Gur -de-Aur: – A a procedeaz i orice copil
inteligent. Îl va recunoa te pe rege dup priviri sau
dup inut . Pe scurt, voi, înv ii, sunte i trufa i,
ne socoti i mereu mai pro ti pe noi, ceilal i. Po i fi
foarte de tept chiar dac te lipse ti de tiin .
Narcis: – M bucur c începi s în elegi lucrul
acesta. În curând vei mai în elege, c nu la
inteligen m refer când vorbesc de deosebirea
dintre tine i mine. Nu spun: e ti mai inteligent
sau mai prost, mai bun sau mai r u. Spun doar:
ti altfel.
Gur -de-Aur: – Asta-i u or de priceput. Dar tu
nu vorbe ti numai despre deosebiri în ce prive te
însu irile, vorbe ti adeseori i despre deosebiri
între destinele, între chem rile noastre. De ce, de
pild , ai avea tu alt chemare decât mine? E ti, la
fel ca mine, cre tin, te-ai hot rât, la fel ca mine,
pentru via a monahal , e ti, la fel ca mine, un
copil al tat lui milostiv din ceruri. Scopul nostru,
al amândurora, e comun: mântuirea ve nic . i
chemarea noastr e comun : întoarcerea la
Dumnezeu.
Narcis: – Foarte bine. În manualul de
dogmatic , bineîn eles c fiecare om este aidoma
celuilalt, în via îns nu. Mi se pare mie, sau
apostolul preferat al Mântuitorului, la pieptul
ruia se odihnea, i cel lalt apostol, care l-a
tr dat—nu puteau avea, amândoi, aceea i
chemare?
Gur -de-Aur: – E ti un sofist, Narcis! Pe calea
aceasta nu ne apropiem nicidecum unul de altul.
Narcis: – Noi nu ne apropiem unul de altul pe
nici o cale.
Gur -de-Aur: – Nu vorbi astfel!
Narcis: – O spun serios. Nu este de datoria
noastr s ne apropiem unul de altul, tot a a cum
nu se apropie soarele i luna sau marea i uscatul.
Noi doi, drag prietene, suntem soare i lun ,
suntem mare i uscat. Scopul nostru nu este de a
ne contopi unul într-altul, ci a ne recunoa te
reciproc i a înv a s vedem i s respect m
fiecare în cel lalt ceea ce e contrariul i
completarea sa.
Impresionat, Gur -de-Aur r mase cu fruntea
plecat , fa a i se întristase.
În sfâr it, zise:
 — Aceasta-i pricina pentru care, de atâtea ori,
nu-mi iei gândurile în serios?
Narcis ov i pu in cu r spunsul. Apoi zise cu
voce limpede i dur :
— Aceasta este. Trebuie s te obi nuie ti, drag
Gur -de-Aur, cu faptul c nu te iau în serios decât
pe tine. Crede-m , iau în serios fiecare nuan a
glasului t u, fiecare gest, fiecare zâmbet. Dar
gândurile tale le iau mai pu in în serios. Iau în
serios, la tine, ceea ce recunosc a fi esen ial i
necesar. De ce anume, ii neap rat s se acorde
aten ie deosebit gândurilor tale, când ai atâtea
alte daruri?
Gur -de-Aur zâmbi amar:
— Am spus-o doar, dintotdeauna m-ai socotit
un copil!
Narcis r mase ferm:
— O parte din gândurile tale le socotesc
gânduri de copil. Adu- i aminte, adineauri am
convenit c un copil de tept nu trebuie defel
socotit mai prost decât un c rturar. Îns când un
copil vrea s aib un cuvânt de spus despre
tiin , c rturarul bineîn eles c nu-l va lua în
serios.
Gur -de-Aur strig impetuos:
— Chiar i când nu vorbim despre tiin ,
zâmbe ti pe seama mea! Te por i mereu de parc
toat evlavia, toate str daniile mele pentru a
progresa la înv tur , dorin a mea de a îmbr ca
rasa monahal ar fi simple copil rii!
Narcis, îl privi sever:
— Te iau în serios, atunci când e ti
Gur -de-Aur. Dar tu nu e ti întotdeauna
Gur -de-Aur. Nu-mi doresc nimic altceva decât s
devii Gur -de-Aur pe de-a întregul. Tu nu e ti
rturar, nu e ti c lug r – un c rturar sau un
lug r se pot f uri dintr-un lemn mai pu in
pre ios. Tu crezi c-ai fi prea pu in înv at pentru
gustul meu, prea pu in logician sau prea pu in
pios. Ei nu, pentru mine e ti prea pu in tu însu i!
De i dup aceast discu ie Gur -de-Aur se
retr sese afectat, ba chiar jignit, totu i curând,
doar dup trecerea câtorva zile, el însu i v di
dorin a de a o continua. De ast dat îns Narcis
izbuti a-i da o imagine a deosebirilor dintre felul lor
de a fi, pe el care o putu deslu i mai u or.
Narcis se înc lzise, vorbind, sim ea c ast zi
Gur -de-Aur se deschide mai binevoitor cuvintelor
sale, c are putere asupra lui. Succesul, îl seduse
îndemnându-l s spun mai mult decât
inten ionase, se l purtat de propriile sale
cuvinte.
— Uit -te, zise el, exist un singur punct în
care- i sunt superior: eu sunt treaz, în vreme ce tu
ti abia pe jum tate treaz, iar câteodat e ti
adormit de-a binelea . Treaz îl numesc pe acela
care, folosind ra iunea i con tiin a, se cunoa te pe
sine, î i cunoa te for ele, impulsurile i sl biciunile
cele mai intime, nera ionale i tie s in seam
de ele. A înv a asta, iat rostul pe care-l poate
dobândi pentru tine întâlnirea noastr . La tine,
Gur -de-Aur, spiritul i natura, con tiin a i lumea
viselor sunt foarte dep rtate unul de altul. Tu i-ai
uitat copil ria, ea caut s te recâ tige din
adâncurile sufletului t u. Te va face s suferi pân
îi vei da ascultare. Ajunge! Precum i-am spus,
sunt mult mai treaz ca tine, în privin a aceasta î i
sunt superior i de aceea î i pot fi de folos. În toate
celelalte, dragule, îmi e ti tu superior – mai precis
îmi vei fi superior, îndat ce te vei g si pe tine
însu i.
Gur -de-Aur ascultase uimit, dar la cuvintele
i-ai uitat copil ria" tres ri ca lovit de o s geat ,
ca Narcis s observe, c ci avea obiceiul ca în
timp ce vorbea s i in uneori ochii o vreme
închi i sau s priveasc int , undeva, drept în
fa , de parc astfel i-ar fi g sit mai u or
cuvintele. Nu v zu cum fa a lui Gur -de-Aur
tresare deodat i începe a se albi.
— Superior eu, ie! bolborosi Gur -de-Aur,
numai ca s spun ceva; era parc paralizat.
— Fire te, continu Narcis s vorbeasc . Firile
de felul t u, cei cu sim urile viguroase i delicate,
cei însufle i, vis torii, poe ii, afectuo ii, ne sunt,
mai totdeauna, superiori nou , gânditorilor.
Originea voastr este matern . Voi tr i în
împlinire, vou v este dat puterea de a iubi i a
putea participa cu întreg sufletul la tr irile voastre.
Noi, gânditorii, de i p rem adesea a v îndruma i
conduce, nu tr im în plenitudine, noi tr im în
usc ciune. Vou v apar ine bel ugul vie ii, vou
sucul poamelor, vou gr dina iubirii, ara
frumoas a artei. Patria voastr este p mântul, a
noastr ideea. Pe voi v amenin înecul în lumea
sim urilor, pe noi de sufocarea într-un spa iu f
de aer. Tu e ti artist, eu cuget tor. Tu dormi la
sânul mamei, eu veghez în de ert.
Mie-mi str luce te soarele, ie luna i stelele, tu
visezi la fete, eu la b ie i...
Cu ochii larg deschi i, Gur -de-Aur îl ascultase
pe Narcis, care vorbise cuprins de o euforie
retoric , pe care singur i-o produsese. Unele din
cuvintele lui îl loviser ca ni te spade: la ultimele
li i închise ochii i când Narcis b de seam
i-l întreb , speriat, b iatul palid de moarte îi
spunse cu voce stins :
— Mi s-a întâmplat o dat s m pr bu esc în
fa a ta i s fiu nevoit s plâng – î i aduci aminte.
Nu trebuie s se mai întâmple, nu mi-a ierta-o
niciodat – i nici ie! Pleac acum repede i
las -m singur, mi-ai spus lucruri îngrozitoare!
Narcis era foarte descump nit. Se l sase dus de
propriile lui cuvinte, avusese sentimentul c
vorbe te mai bine decât de obicei. Acum vedea îns
cu consternare c , din tot ce spusese, ceva îi
cutremurase adânc prietenul, c , undeva, nimerise
în carne vie. Îi venea greu s -I lase singur în
aceast clip , ov i câteva secunde, dar fruntea
încre it a lui Gur -de-Aur i se p ru un
avertisment, a a încât, z cit, plec în grab ,
pentru a-i îng dui prietenului solitudinea de care
avea nevoie.
De ast dat încordarea extrem din sufletul lui
Gur -de-Aur nu se topi în lacrimi. Cu senza ia
unei r ni profunde i f leac, de parc prietenul
i-ar fi înfipt dintr-o dat un pumnal în piept,
mase intuit locului, respirând greu, sim ind o
strângere de inim mortal , alb la fa ca ceara, cu
mâinile amor ite. Era aceea i dezn dejde ca data
trecut , dar sporit ai câteva m suri, era aceea i
sugrumare l untric , sentimentul c este silit s
înfrunte ceva teribil, ceva de-a dreptul
insuportabil. Dar nici un hohot de plâns mântuitor
nu-l mai ajuta, de ast dat , pentru a trece de
clipa cumplit . Sfânt Maic a Domnului, ce era
asta? Se întâmplase ceva? Fusese asasinat?
Ucisese el? Ce lucru îngrozitor se rostise?
Gâfâind, sufl aerul afar din piept, asemenea
unui om otr vit era cuprins, pân la sfâ iere, de
senza ia c trebuie s se elibereze de ceva ucig tor,
care se cuib rise adânc în el. Mi când bra ele ca
un înot tor, se n pusti din odaie, alerg f s i
dea seama spre locurile cele mai lini tite i mai
pustii ale m stirii, pe coridoare, peste trepte,
afar , la aer. Nimerise în refugiul cel mai intim al
mân stirii, în patio, deasupra câtorva straturi verzi
se boltea limpede cerul însorit, aerul r coros,
pietros, de pivni , era str tut de dulcile i
ov ielnicele fire de parfum ale trandafirilor.
Involuntar, Narcis f ptuise în ceasul acesta
ceea ce fusese inta lui atâta vreme râvnit :
invocase numele demonului de care era st pânit
prietenul s u, îl silise la înfruntare. Taina din
inima lui Gur -de-Aur fusese atins de unul din
cuvintele sale, i se r zvr tise cu turbat durere.
Mult vreme r ci Narcis prin mân stire,
utându- i prietenul, dar nu-l g si nic ieri.
Gur -de-Aur st tea sub una din arcadele grele,
de piatr , care duceau din coridoare în gr dini a
din patio; de pe fiecare din coloanele arcadei
priveau câte trei capete de animale, capetele de
câini sau de lupi, cioplite din piatr , se holbau la
el, în jos. Rana îl r scolea înfior tor, nu vedea nici
o cale spre lumin , nici o cale spre ra iune. Frica
de moarte îi sugruma beregata i-i strângea stoma-
cul. Ridicân-
du- i mecanic privirea, v zu deasupra sa unul din
capitelurile cu cele trei dih nii i avu dintr-o dat
senza ia c acele trei capete se holbeaz i latr
undeva în untru, în m runtaiele lui.
— Acum va trebui s mor – sim i el, înfiorat. i
îndat dup aceea, tremurând de fric , sim i:
— Acum mi se întunec mintea, acum m
sfâ ie i m înfulec jivinile lacome...
Tres rind spasmodic lunec la piciorul
coloanei, durerea era prea mare, ajunsese la limita
extrem . Un le in îl înv lui; se cufund , cu
tr turile fe ei descompuse, în neantul pe care i-l
dorea.
Abatele Daniel avusese o zi defel
îmbucur toare, doi dintre c lug rii mai b trâni
veniser ast zi la el, sco i din fire, ciorov indu-se,
acuzându-se, certa i iar i, pân la furie, din
pricina unor vechi, neînsemnate gelozii. El îi ascul-
tase, chiar prea pe îndelete, îi dojenise, dar f
succes, pân la urm îi concediase cu severitate,
impunându-i fiec ruia câte un canon destul de
aspru i p strase în inim sentimentul c
str dania lui fusese inutil . Istovit se retr sese în
capela criptei, se rugase, apoi se sculase, f a se
sim i întremat. Acum, atras de mireasma de
trandafir, care adia sfios spre el, p i în patio, ca
respire o clip aer proasp t. Aici îl g si pe elevul
Gur -de-Aur z când le inat pe dale. Îl privi
întristat, speriat de paloarea ca de cenu a
chipului tân r, altminteri atât de frumos. Hot rât,
ast zi nu era o zi bun , pe deasupra i
întâmplarea de acum! Încerc s -l ridice pe tân r,
dar nu era destul de voinic pentru aceasta. Oftând
adânc, b trânul merse s cheme pe doi dintre fra ii
mai tineri, ca s -l duc pe b iat sus i-l mai
trimise i pe p rintele Anselmus, care st pânea
me te ugul t duirii. Totodat trimise dup
Narcis, care fu repede g sit i ap ru în fa a lui.
— Ai aflat? îl întreb el.
— Despre Gur -de-Aur? Da, milostive p rinte,
am auzit adineauri c ar fi bolnav ori s-ar fi
accidentat, a fost purtat pe bra e pân sus.
— Da, l-am g sit z când în patio, unde, de fapt,
nu are ce c uta. Nu e accidentat, e le inat. Nu-mi
place! Mi se pare c trebuie s ai un amestec în
toat întâmplarea, sau, cel pu in, s tii ceva, este
doar prietenul t u. De asta te-am chemat.
Vorbe te.
Narcis, cu inuta i vorba st pânite ca
întotdeauna, relat pe scurt despre convorbirea de
ast zi cu Gur -de-Aur i cât de surprinz tor de
violent fusese efectul asupra lui. Abatele cl tin
din cap, nu f sup rare.
— Ciudate convorbiri sunt acestea, zise el i se
sili s i p streze cump tul. Ceea ce mi-ai descris
adineauri, este o convorbire care ar putea fi
considerat iscodire într-un suflet str in, este, a
putea spune, o convorbire între un duhovnic i
înv celul s u. Dar tu nu e ti duhovnicul lui
Gur -de-Aur. Tu, de altfel, nu e ti duhovnicul
nim nui, înc n-ai fost hirotonisit. Cum se poate
vorbe ti cu un elev pe tonul unui sf tuitor,
despre lucruri care îl privesc numai pe p storul lui
sufletesc? Urm rile, precum vezi, au fost nefaste.
— Urm rile, zise Narcis pe un ton blând dar
sigur, înc nu le cunoa tem, milostive p rinte. Am
fost pu in cam speriat de efectul violent, dar nu
pun la îndoial c urm rile convorbirii noastre vor
fi bune pentru Gur -de-Aur.
— Vom vedea urm rile. Nu de ele vorbesc
acum, ci despre fapta ta. Ce te-a îndemnat s por i
asemenea convorbiri cu Gur -de-Aur?
— Precum ti i, este prietenul meu. Am o
afec iune deosebit pentru el i cred c -l în eleg
deosebit de bine.
Dumneavoastr numi i atitudinea mea fa de
dânsul duhovniceasc . Nu mi-am însu it nici un
fel de autoritate spiritual , am crezut numai c -l
cunosc ceva mai bine decât se cunoa te el singur.
Abatele ridic din umeri.
— tiu, aceasta este specialitatea ta. S
jduim c nu ai f cut o isprav rea. Dar
Gur -de-Aur e de fapt bolnav? Vreau s spun,
sufer de ceva? E debil? Doarme r u? Nu
nânc ? Îl doare ceva?
— Nu, pân ast zi a fost s tos. S tos la
trup.
— i altminteri?
— La suflet este într-adev r bolnav. ti i, este la
vârsta la care încep luptele cu instinctul sexual.
— tiu. Are aptesprezece ani?
— Are optsprezece.
— Optsprezece... Ei da! Destul de târziu. Dar
luptele acestea sunt fire ti, prin ele trebuie s
treac fiecare. Nu-i un motiv pentru a socoti c
iatul are sufletul bolnav.
— Nu, milostive p rinte, lucrul sta, sigur, nu
este un motiv. Îns Gur -de-Aur a fost bolnav
suflete te dinainte, înc de mult vreme, de aceea
luptele acestea sunt pentru el mai primejdioase
decât pentru al ii. Suferin a const , dup cum cred
eu, în aceea c i-a uitat o parte a trecutului.
— A a? Ce fel de parte?
— Mama lui i tot ce are leg tur cu dânsa. Nici
eu nu tiu nimic în privin a aceasta, tiu numai c
acolo trebuie s se afle izvorul bolii sale. C ci
Gur -de-Aur pretinde c nu tie nimic despre
mama lui, decât c a pierdut-o de timpuriu. Las
îns impresia, c i-ar fi ru ine din pricina ei.
Totu i, de la ea trebuie s fi mo tenit cele mai
multe din darurile sale, c ci ceea ce are de povestit
despre tat l s u nu ni-l înf eaz pe acesta ca pe
omul care poate avea un fiu atât de frumos, atât de
generos înzestrat i de ie it din comun. Toate
acestea nu le cunosc din povestiri, ci le deduc
numai din semne.
Abatele, care la început zâmbise în sinea lui pe
seama acestor cuvinte socotindu-le prea îndr zne e
i înfumurate, i pe care întreaga întâmplare îl
stingherea i îl obosea, începu s reflecteze. Î i
aduse aminte de tat l lui Gur -de-Aur, de b rbatul
acela ascuns, care stârnea neîncredere i î i mai
aminti deodat , acum, când î i r scolea memoria,
i de unele cuvinte pe care omul i le spusese, cu
privire la mama lui Gur -de-Aur. Ea l-a acoperit de
ru ine i a fugit de la el, spusese omul, iar el se
str duise s reprime în b ie el amintirea mamei i
viciile pe care le-ar fi putut, eventual, mo teni de la
ea. Izbutise într-adev r i b iatul era doritor, întru
isp irea celor f ptuite de mam , s i închine
via a lui Dumnezeu.
Niciodat Narcis nu-i pl cuse abatelui a a de
pu in ca ast zi. i totu i – cât de bine ghicise acest
gânditor, cât de bine p rea într-adev r a-l
cunoa te pe Gur -de-Aur!
La urm întrebat înc o dat despre cele
petrecute, Narcis zise:
 — N-am inten ionat s provoc cutremurarea
violent care l-a cuprins azi pe Gur -de-Aur. I-am
adus aminte c nu se cunoa te pe sine, c i-a
uitat copil ria i mama. Unul din cuvintele mele
trebuie s -l fi lovit i s fi p truns în întunericul
împotriva c ruia lupt, de atâta vreme. Era parc
cit, m privea ca i cum nu m-ar mai fi v zut
vreodat i n-ar mai fi tiut de sine. Îi spusesem
adeseori c doarme, c nu e treaz cu adev rat.
Acum a fost trezit, de asta nu m îndoiesc.
Fu concediat f mustrare, dar cu interdic ia
provizorie de a-l vizita pe bolnav.
Între timp pater Anselmus poruncise ca
Gur -de-Aur s fie culcat într-un pat i edea
al turi de el. Nu i se p rea potrivit a-l readuce la
cuno tin cu mijloace violente, brusc i
speriindu-l. B iatul ar ta mult prea r u. B trânul,
cu fa a zbârcit , blajin , îl privi pe adolescent cu
bun voin . Deocamdat cercet pulsul i ascult
inima. F îndoial , se gândi el, fl ul mâncase
vreo aiureal , un pumn de m cri iepuresc sau
alt prostie, tim noi cu cine avem de-a face.
Limba nu i-o putea vedea. Îi pl cea Gur -de-Aur,
dar pe prietenul s u, pe acest dasc l tinerel, mult
prea înv at pentru vârsta lui, nu-l putea suferi. i
acum, poftim! Bineîn eles c Narcis trebuie s aib
partea lui de vin în istoria asta stupid . Ce nevoie
avea un tân r atât de proasp t, cu ochi atât de
senini, unui asemenea copil dr la al naturii, s
se amestece tocmai cu acest c rturar trufa , cu
acest gr tic orgolios, pentru care elina sa e mai
important decât tot ce-i viu în lume?
Când, dup vreme îndelungat , u a se deschise
i intr abatele, pater Anselmus continua s ad
locului, privind fa a celui le inat. Ce fa
dr la , tân , încrez toare, i iat , stai
al turea, ar trebui s -l aju i i probabil c n-o s
po i. Sigur, pricina poate fi i o colic , îi va prescrie
vin fiert, poate revent. Dar cu cât privea mai
îndelung fa a palid-verzuie, tras , cu atât mai mult
nuielile sale înclinau în alt direc ie, mai grav .
Pater Anselmus avea experien . De mai multe ori
în decursul lungii sale vie i, v zuse poseda i. ov i
i rosteasc b nuiala, chiar i fa de el însu i.
Va a tepta i va observa. Dar, cuget el înver unat,
dac bietul b iat a fost într-adev r vr jit, vinovatul
nu va trebui c utat departe i nici nu-i va merge
bine.
Abatele se apropie, îl privi pe bolnav, îi ridic
încet o pleoap .
— Poate fi trezit? întreb el.
— A mai a tepta. Inima e s toas . Nu
trebuie s îng duim nim nui s vin la el.
— E în pericol?
— Nu cred. Nic ieri nu sunt r ni, nici vreo
urm de lovitur sau c dere. E le inat, poate l-a
apucat vreo colic . La dureri foarte intense, ne
pierdem cuno tin a. Dac s-ar fi otr vit, ar avea
febr . Nu, se va trezi i va tr i!
— Nu poate fi urmarea a ceva sufletesc?
— Nu vreau s neg. Dar nu se tie nimic? Poate
s-a speriat foarte tare? Vestea unei mor i? O
ceart violent , o jignire? În cazul acesta totul ar fi
or de explicat.
— Nu tim. Ave i grij , s nu fie nimeni primit
aici! V rog, p rinte, r mâne i lâng el, pân se
treze te. Dac situa ia se înr ut te,
chema i-m , chiar dac -i noapte.
Înainte de a pleca, b trânul se mai aplec o
dat peste bolnav; se gândi la tat l acestuia i de
asemenea la ziua când îi fusese adus aceast
mutri oar blond , frumoas i vesel i cum
dintr-o dat o îndr giser cu to ii. i lui îi pl cuse
iatul. Dar în punctul acesta, Narcis avea
într-adev r dreptate; Gur -de-Aur nu sem na în
nici o privin cu tat l s u! Ah, câte griji,
pretutindeni, câte neajunsuri în toate faptele
noastre! Oare nu neglijase ceva, în privin a acestui
biet b ie ? I se d duse confesorul cel mai
potrivit? Era în regul faptul c nimeni dintre cei ai
casei nu-l cuno tea atât de am nun it pe acest
elev, ca Narcis? Îl putea ajuta oare Narcis, care mai
era în noviciat, nici frate nu era, nici hirotonisit nu
fusese i ale c rui gânduri i p reri aveau, toate,
ceva nepl cut de superior, aproape du nos?
Dumnezeu tie, dac n-a fost mult vreme r u
uzit i Narcis? Dumnezeu tie, dac nu
ascunde sub masca supu eniei ceva r u, dac nu-i
cumva un p gân? i pentru tot ce vor deveni
vreodat ace ti doi oameni tineri, va purta i el o
parte de r spundere.
Când Gur -de-Aur î i reveni, era întuneric. Î i
sim ea capul gol i ame it. V zu c e întins într-un
pat, nu tia unde se g se te, nici nu încerca s
afle, îi era indiferent. Dar unde fusese? De unde
venea, de pe ce str ine meleaguri ale pl smuirilor
sufletului? Fusese undeva, foarte departe, v zuse
ceva, ceva extraordinar, ceva superb, ceva teribil
totodat i de neuitat – i totu i, uitase. Unde era
acel ceva? Ce anume se în ase în fa a lui, venind
din adâncuri atât de mare, de dureros, de aduc tor
de fericire i disp ruse iar i?
Pândi adânc în sine, acolo unde azi izbucnise
ceva, se petrecuse ceva – dar ce anume?
Tulbur toare m nunchiuri de imagini se
rostogolir spre el, vedea capete de câini, trei
capete de câini i mirosea parfumul de trandafiri.
Oh, cât îl duruse! închise ochii. Oh, cât de
îngrozitor îl duruse! Adormi iar i.
Din nou se trezi i tocmai în secunda când
lumea de vis disp rea lunecând grabnic spre
dep rt ri, reg si imaginea, i tres ri, ca într-o
voluptate dureroas . Vedea, dobândise darul
vederii. O vedea pe Ea. Vedea femeia înalt , str lu-
citoare, cu buze pline, înfloritoare, cu p rul
luminos. O vedea pe mama lui. În acela i timp, i se
ru c aude o voce: „ i-ai uitat copil ria." Dar a
cui voce era aceasta? Ascult , cuget i descoperi.
Era Narcis. Narcis? într-o clip , într-un cutremur,
totul revenise: î i aducea aminte, era tiutor. O,
mam , mam ! Mun i de moloz, m ri de uitare
disp ruser cu ochi rege ti, senin-alba tri îl privi
din nou ea, cea pierdut , cea nespus de iubit .
Pater Anselmus, care a ipise în jil ul de lâng
pat se trezi. Îl auzi pe bolnav mi cându-se, îl auzi
respirând. Se ridic , prudent.
— E cineva aici? întreb Gur -de-Aur.
— Sunt eu, fii f grij , fac lumin .
Aprinse lampa, lumina c zu peste fa a lui
br zdat , binevoitoare.
— Sunt bolnav? întreb tân rul.
— i-ai pierdut cuno tin a, fiul meu. D -mi
mâna, s vedem pulsul. Cum te sim i?
— Bine. V mul umesc, pater Anselmus,
sunte i foarte bun. Nu mai am nimic, sunt numai
ostenit.
— Fire te c e ti ostenit. Curând vei dormi
iar i. Ia întâi o gur de vin fierbinte, e gata
preg tit. S golim împreun un pahar, b iete, în
cinstea bunei noastre în elegeri.
Grijuliu, inuse preg tit o c ni de vin fiert,
cufundat într-o oal cu ap fierbinte.
— Iat c am dormit amândoi o bucat de
vreme, râse medicul. Stra nic îngrijitor de bolnavi,
care nu-i în stare s r mân treaz trebuie c i
spui tu în sinea ta. Ei da, suntem oameni. Hai s
bem pu in din licoarea asta vr jit , b iatule, nimic
nu-i mai pl cut decât un asemenea chefule f cut
în tain , în miez de noapte. Va s zic , prosit !
Gur -de-Aur râse, ciocni i gust . Vinul
fierbinte era aromat cu scor oar i cui oare i
îndulcit cu zah r, niciodat nu mai gustase
asemenea b utur . Î i aduse aminte c mai fusese
o dat bolnav, atunci îl îngrijise Narcis. De ast
dat pater Anselmus, se purta dr gu cu el. Îi
pl cea foarte, era nespus de bine i de ciudat, s
stea culcat, la flac ra l mpii i s bea în toiul
nop ii, cu b trânul pater, un pahar de vin dulce,
fierbinte.
— Te doare burta? întreb b trânul.
— Nu.
— Crezusem c ai colici, Gur -de-Aur. Va s
zic nici vorb de asta. Arat limba. Ei, e bine, înc
o dat b trânul vostru Anselmus habar n-a avut ce
se întâmpl . Mâine s stai culcat, am s vin s te
consult. Cu vinul ai i ispr vit? Bravo, s i fie de
bine! Ia s v d dac a mai r mas ceva. Pentru câte
o jum tate de pahar de fiecare mai ajunge, dac
facem împ eal dreapt . Grozav ne-ai mai
speriat, Gur de Aur! Z ceai acolo, în patio, ca un
mort. Într-adev r nu te doare burta?
Râser i f cur împ eal dreapt cu restul
vinului, p rintele î i în ir glumele i Gur -de-Aur
îl privi plin de gratitudine i amuzat, cu ochii din
nou însenina i. Apoi, b trânul plec la culcare.
Gur -de-Aur mai st tu o vreme treaz, încetul cu
încetul de undeva din adâncul fiin ei sale imaginile
rir din nou, cuvintele prietenului izbucnir
iar i, asemenea unor fl ri i din nou ap ru în
sufletul s u femeia blond , str lucitoare, mama;
ca suflarea vântului de prim var trecu imaginea
prin el, ca un nor de via , de c ldur , de ging ie,
ca cea mai profund chemare i aducere-aminte.
O, mam ! Cum a fost posibil, cum a putut-o uita!

CAPITOLUL V
 Gur -de-Aur tiuse i pân acum câte ceva
despre mama lui, dar numai din povestirile altora;
imaginea ei n-o mai p stra i din pu inul pe care
crezuse c -l tie despre dânsa, cele mai multe
lucruri le trecuse sub t cere fa de Narcis. Mama
era ceva despre care nu era îng duit s vorbe ti,
ceva de ru ine. Fusese o dansatoare, o femeie
frumoasa, s lbatic , de origine nobil , dar
necurat i p gân ; tat l lui Gur -de-Aur o
culesese, povestea el, din s cie i ocar ; cum nu
tiuse dac nu era cumva p gân , pusese s fie
botezat i instruit într-ale religiei; o luase în
torie i f cuse din ea o femeie respectat . Ea
îns , dup câ iva ani de cumin enie i via
ordonat , î i adusese din nou aminte de vechile ei
talente i obiceiuri, pricinuise necazuri, sedusese
rba i, lipsise zile i s pt mâni de acas ,
dobândise renumele unei vr jitoare i pân la
urm , dup ce b rbatul o strânsese în mai multe
rânduri de pe drumuri i o luase iar i la el,
disp ruse pentru totdeauna. Faima ei mai st ruise
câtva timp, o faim rea, pâlpâind ca o coad de
comet , pentru ca apoi s se sting . So ul î i
reveni încetul cu încetul, dup anii de nelini te,
spaim , ru ine i surprize permanente, pe care i le
oferise ea; în locul femeii denaturate, se ocup el
de cre terea b ie elului, care sem na leit cu mama
la trup i la chip; omul se acri, deveni bisericos i
di în Gur -de-Aur credin a c trebuie s i
închine via a lui Dumnezeu, pentru a isp i
catele mamei.
Cam atât povestea de obicei tat l lui
Gur -de-Aur despre nevasta sa pierdut , de i nu
ab tea cu pl cere discu ia spre acest subiect;
unele aluzii f cuse i abatelui, când îl adusese pe
Gur -de-Aur la mân stire; i toate astea erau
cunoscute i fiului, ca o teribil legend , de i el se
deprinsese s le dea deoparte, aproape s le uite
îns .
Cu des vâr ire uitase i pierduse imaginea
real a mamei, acea imagine complet alta, nu cea
alc tuit din povestirile tat lui i ale servitorilor,
sau din zvonuri tenebroase, nes buite. Propria sa
amintire, cea aievea tr it despre mama sa, o
uitase. Acum îns imaginea aceasta, steaua celor
dintâi ani ai vie ii sale, r rise din nou.
— Este de neîn eles cum de-am putut-o uita,
zise el c tre prietenul s u. Niciodat în via n-am
iubit pe cineva atât de mult ca pe mama, atât de
total i de arz tor, niciodat nu am venerat, nu am
admirat pe nimeni atât de mult, ea a fost soarele i
luna mea. Dumnezeu tie cum a fost cu putin s
întunec în sufletul meu aceast imagine luminoas
i s-o prefac încetul cu încetul în acea vr jitoare
rea i palid , cum a devenit ea de mul i ani, în
ochii tatii i ai mei.
Narcis î i ispr vise de curând, noviciatul i
îmbr case rasa. În mod ciudat se schimb i
purtarea lui fa de Gur -de-Aur. C ci
Gur -de-Aur, care înainte refuzase adeseori
observa iile i avertismentele prietenului ca pe o
preten ie sup toare de a ti i a vrea mai mult
decât al ii, era, începând de la marea întâmplare,
uluit de admira ie fa de în elepciunea prietenului
u. Cum i se împliniser cuvintele, asemenea
unor profe ii, cât de adânc privise acest om
tulbur tor în el, cât de precis ghicise taina vie ii
sale, rana ascuns , cât de în elept îl t duise!
ci tân rul p rea a fi t duit. Nu numai c
acel le in r mase f urm ri nefaste; dar se topise
parc i ceea ce f cuse juc , precoce,
neautentic, în firea lui Gur -de-Aur, acea
prematur atitudine monahal , credin a c e
obligat s -l slujeasc pe Dumnezeu într-un chip
deosebit. Tân rul p rea întinerit i îmb trânit
totodat , de când g sise calea spre sine. Toate
acestea i le datora lui Narcis.
Narcis, în schimb, se purta de la o vreme ciudat
de prudent cu prietenul s u; îl privea cu un fel de
modestie, f urm de superioritate sau tendin
de a-l d sc li, în vreme ce prietenul îl admira tot
mai mult. Vedea cum Gur -de-Aur se hr ne te cu
puteri din tainice izvoare, care lui îi erau str ine;
putuse favoriza cre terea lor, dar nu avea parte de
ele. Cu bucurie îl vedea pe prietenul s u
eliberându-se de sub îndrumarea sa i totu i,
câteodat , era trist. Se percepea pe sine ca o
treapt dep it , ca o coaj azvârlit deoparte;
întrez rea apropiatul sfâr it al acestei prietenii,
care însemnase atât de mult pentru el. Chiar i
acum tia despre Gur -de-Aur mai multe decât el
însu i; c ci Gur -de-Aur într-adev r î i reg sise
sufletul i era gata a-i urma chemarea, dar înc nu
presim ea încotro îl va duce. Narcis o presim ea i
era neputincios; calea preferatului s u ducea spre
meleaguri pe care el însu i nu le va c lca
niciodat .
Setea de tiin a lui Gur -de-Aur sc zu mult. Îi
trecuse i pofta de dispute prietene ti, se ru ina,
amintindu- i de multe dintre discu iile lor de
odinioar , între timp, în Narcis, în vremea din
urm , fie datorit termin rii noviciatului, fie
întâmpl rilor legate de Gur -de-Aur, se trezise
nevoia de a se retrage, nevoia de ascez i exerci ii
spirituale, o înclina ie spre post i rug ciuni
îndelungate, spre confesiuni dese, canoane
voluntare i Gur -de-Aur în elegea aceast
înclina ie, aproape o i împ rt ea. De la
duirea lui, instinctul i se ascu ise mult; chiar
dac nu tia înc nimic în privin a intelor sale din
viitor, sim ea totu i cu puternic i deseori
însp imânt toare pregnan c soarta lui se
preg tea acum, c un anume timp cru tor al
nevinov iei i lini tii s-a încheiat i totul în el
st tea încordat i preg tit; adeseori presim irea era
de natur a-l ferici, îl inea câte o jum tate de
noapte treaz, asemenea unei dulci îndr gostiri; dar
adeseori era sumbr , profund ap toare. Revenise
la el mama, cea de mult pierdut ; era o imens
fericire. Dar unde-l conducea chemarea ei
ispititoare? Spre nesiguran , spre încurc turile
vie ii, spre suferin , poate spre moarte. Nicidecum
spre lini te, spre blânde e, spre certitudini, spre
chilia de c lug r i comunitatea mân stirii, care
inea cât o via de om, chemarea ei nu avea nimic
de-a face cu acele porunci p rinte ti, pe care atâta
vreme le confundase cu propriile sale dorin e. Din
acest sentiment, care de multe ori devenea
puternic, nelini tit i arz tor ca o violent senza ie
trupeasc , se nutrea evlavia lui Gur -de-Aur.
Repetând îndelungi rug ciuni adresate Sfintei
Maici a Domnului el l sa s se reverse preaplinul
de sim ire, care-l atr gea spre propria sa mam . În
dese rânduri îns rug ciunile sale se ispr veau
iar i cu acele vise stranii, superbe, care-l
bântuiau acum atât de des: vise primite cu ochii
deschi i, cu sim urile pe jum tate treze, vise
despre dânsa, la care luau parte toate sim urile
sale. În asemenea clipe, lumea matern îl înv luia
cu parfumul ei, îl privea întunecat, cu ochii
misterio i ai dragostei, chema adânc precum
marea i paradisul, îngâna, alint tor sunete, f
sens, mai de grab sunete alint toare înc rcate de
sensuri, avea gust de dulce i gust de s rat, trecea,
mângâietoare, un p r m sos, peste însetate buze
i ochi. În fiin a mamei era nu numai tot ce este
frumos, nu numai dulcea, albastra privire de
dragoste, zâmbetul splendid, care f duia fericire,
nu numai alinarea dezmierd toare; în ea se mai
afla, sub atr toare înveli uri, i tot ce este
îngrozitor i tenebros, toat pofta, toat frica, toate
 catele, toat jalea, na terea, întreag fatalitatea
mor ii.
Adânc se cufunda tân rul în aceste vise, în
ienjeni ul acestor n luciri ale sim urilor
însufle ite. În ele nu reînvia numai, fermec tor, un
trecut îndr git: copil rie i dragoste matern , un
rit ai vie ii str lucitor, auriu; se în a la
orizont i un viitor amenin tor, plin de promi-
siuni, de ispite i de primejdii. Uneori visele
acestea, în care mama, Madona i iubita erau una
i aceea i, i se p reau ulterior crime îngrozitoare,
blasfemii la adresa lui Dumnezeu, p cate de
moarte, ce nu se pot isp i nicicând; alt dat
descoperea în ele toat mântuirea, toat armonia.
Via a plin de mistere îl privea în ochi, o lume
sumbr , impenetrabil , o p dure încremenit ,
plin de spini i primejdii fantastice – dar erau
tainele mamei, de la ea veneau, c tre ea duceau,
erau micul cerc întunecos, micul abis amenin tor
din ochii ei senini.
Mult copil rie uitat se ridic la suprafa în
aceste vise despre mama, din adâncimi nesfâr ite
i t râmuri pierdute, reînflorir multe flori ale
amintirii, deschizându-se ca ni te mici ochi de aur,
respirând un parfum plin de presim iri, amintiri
ale unor sentimente din copil rie, poate ale unor
întâmpl ri tr ite, sau ale unor vise. Visa câteodat
pe ti, înotau spre el, negri i argintii, r coro i i
netezi, p trundeau, înotând, în trupul lui, înotau
de-a curmezi ul, prin el, veneau ca mesageri,
purtând splendide ve ti îmbucur toare dintr-o
realitate mai frumoas , apoi disp reau ca ni te
umbre, tremurându- i aripioarele. Adesea, visa
pe ti care înotau i p ri care zburau, i fiecare
pe te sau pas re era o crea ie a sa, depindea de el
i o putea st pâni ca pe propria sa respira ie,
emana din el, asemenea unei priviri sau unui
gând, apoi revenea în fiin a lui. Adesea visa o
gr din , una vr jit cu copaci de basm, cu flori
nem surat de mari, cu pe teri adânci, albastre;
dintre ierburi priveau ochii scânteietori ai unor
animale necunoscute, pe crengi lunecau erpi
netezi, vânjo i; de vrejuri i tufe atârnau,
umed-str lucind, boabe imense, care îndat ce le
culegea se umflau în mâna lui, l sând s se scurg
din ele o zeam cald , asemenea sângelui, ori
aveau ochi i îi roteau, râvnitori i vicleni; se
rezema, pip ind, de un copac, întindea mâna dup
o creang i vedea i sim ea, cuib rit între trunchi
i creang , un ghemotoc de p r des i încâlcit,
asemenea p rului din c ul subsuorii. O dat se
vis chiar pe sine sau pe sfântul patron al numelui
u, îl vis pe Gur -de-Aur, Hrisostom; avea o
gur de aur i rostea, cu gura lui de aur, o seam
de cuvinte, iar cuvintele erau un stol de p ri
mici, care se dep rtau fâlfâind din aripi.
O dat vis c era mare, om în toat firea, dar
edea, ca un copil, pe p mânt, avea în fa lut i
modela, ca un copil, figuri din lut: un c lu , un
taur, un omule , o femeie mititic . Treaba asta îi
pl cea, iar animalelor i b rba ilor le f cu ni te
organe genitale ridicol de mari, în vis asta îi p ru
grozav de hazliu. Apoi joaca îl plictisi i îl obosi,
plec mai departe, dar sim i c în urma lui ceva
tr ie te, c se apropie de el, f zgomot, ceva
mare, î i întoarse privirea i v zu, cu adânc
uimire i cu mare spaim , îns nu f bucurie, c
micile sale figurine de lut crescuser i prinseser
via . Imens de mari, ca ni te uria i f grai,
figurinele m luir pe lâng dânsul, continuând
creasc , i pornir mai departe în lume,
gigantice i t cute, înalte cât ni te turnuri.
Tr ia mai mult în aceast lume de vis decât în
cea real . Lumea real : sala de clas , curtea
mân stirii, biblioteca, dormitorul i capela, era
numai suprafa a, numai o pieli sub ire i
tremur toare deasupra lumii suprareale a
imaginilor, înc rcat de vise. O nimica toat
ajungea, pentru a sparge aceast pieli sub ire:
ceva premonitor în sonoritatea unui cuvânt elin, în
toiul lec iei sobre, o und de mireasm din traista
cu ierburi a botanistului pater Anselmus, o privire
asupra unui lujer de piatr , nit din coloana
unei arcade de fereastr – asemenea mici
imbolduri ajungeau, pentru a str punge pojghi a
realit ii pa nic-aride i a dezl ui, de dincolo de
ea abisurile clocotitoare, torentele i c ile lactee ale
acestei lumi de imagini suflete ti. O ini ial latin
devenea f ptura înmiresmat a mamei, un ton
prelungit în Ave se pref cea în poarta raiului, o
liter greceasc într-un cal galopând, într-un arpe
ce se încol cea, apoi se dep rta calm, erpuind
printre flori pentru ca de îndat , în locul lui s
apar iar i pagina rigid de gramatic .
Rareori vorbea despre toate acestea, numai de
câteva ori îi f cu lui Narcis câte o aluzie la aceast
lume de vis.
— Eu cred, zise el o dat , c o petal de floare
sau un viermi or de pe drum gr ie te i cuprinde
mai mult decât toate c ile unei biblioteci. Cu
litere i cu vorbe nu se poate spune nimic.
Câteodat scriu o liter greceasc oarecare, o teta
sau o omega, i dac r sucesc pana numai pu in,
litera d din codi i e un pe te i într-o clip
recheam în amintire toate pâraiele i râurile din
lume, tot ce e r coros i umed, oceanul lui Homer
i apa pe care o c lca Petru sau litera se
preschimb în pas re, î i salt coada, înfoaie
penele, se umfl , râde i pleac în zbor. Ei bine,
Narcis, probabil c tu nu prea apreciezi asemenea
litere? Dar eu î i spun: cu ele a scris Dumnezeu
lumea.
— Le apreciez foarte mult, zise Narcis, trist.
Sunt litere de vraj , cu ele se pot invoca to i
demonii. Numai c , fire te, sunt improprii pentru
cultivarea tiin elor. Spiritul iube te ceea ce este
sigur, format, dore te s se poat încrede în
semnele sale, iube te ceea ce fiin eaz , nu ceea ce
e în devenire, realul, nu posibilul. Nu îng duise ca
omega s se transforme într-un arpe sau într-o
pas re. Spiritul nu poate tr i în natur , ci numai
împotriva ei, numai în opozi ie cu ea. Acum m
crezi, Gur -de-Aur, c nu vei deveni niciodat un
rturar?
Da, desigur, Gur -de-Aur credea aceasta de
mult, era de acord cu prietenul s u.
— Nu mai sunt deloc încrâncenat în str dania
de a dobândi spiritul t u, zise el, pe jum tate
râzând. În privin a spiritului i a c rtur riei, mi se
întâmpl la fel cum mi s-a întâmplat cu tat l meu:
credeam c -l iubesc mult i c -i sem n, fiecare
cuvânt al lui era lege pentru mine. Dar abia a
reap rut mama, abia am aflat iar i ce înseamn
iubirea i, al turi de imaginea ei, cea a tat lui meu
a devenit dintr-o dat mic , lipsit de voio ie i
aproape resping toare. Iar acum înclin s consider
tot ce apar ine spiritualul ca patern, str in i
advers mamei, i s nu pun mare pre pe el.
Vorbea în glum , dar nu reu ea s înveseleasc
chipul trist al prietenului s u. Narcis se uita la el,
când, privirea lui era ca o mângâiere. Apoi zise:
— Te în eleg prea bine. Acum nu mai trebuie s
ne cert m; te-ai trezit i ai recunoscut i
deosebirea dintre tine i mine, deosebirea dintre
originea matern i patern , dintre suflet i spirit.
Iar de aici înainte, vei recunoa te curând i c
via a ta în mân stire i str dania ta spre o via
monahal au fost o eroare, o n scocire a tat lui
u, care voia în felul acesta s absolve de p cat
amintirea mamei tale, sau poate numai s se
zbune împotriva ei. Sau mai crezi i acum c ar
fi chemarea ta s i petreci toat via a în
mân stire?
Îngândurat Gur -de-Aur privea mâinile
prietenului s u, aceste mâini fine, pe cât de severe
pe atât de delicate, slabe i albe. Nimeni nu putea
pune la îndoial c erau mâini de ascet i c rturar.
— Nu tiu, zise el cu vocea dobândit de câtva
timp, o voce pu in leg nat , care z bovea pe
îndelete asupra fiec rui sunet. Într-adev r nu tiu.
Îl judeci cam aspru pe tat l meu. Nu i-a fost u or.
Dar poate c ai dreptate i în privin a aceasta.
Sunt de mai bine de trei ani aici, la coala
mân stirii i nu m-a vizitat înc niciodat .
jduie te c voi r mâne pentru totdeauna aici.
Poate c ar fi cel mai bine, doar am dorit-o eu
însumi, dintotdeauna. Dar ast zi nu mai tiu, de
fapt, ce vreau i ce doresc. Înainte vreme totul era
simplu, la fel de simplu ca literele din cartea de
citire. Acum nimic nu mai e simplu, nici m car
literele. Totul a dobândit multe sensuri i fe e. Nu
tiu ce ar trebui s devin, acum nu sunt în stare
m gândesc la asemenea lucruri.
— Nici nu trebuie, fu de p rere Narcis. Se va
di de la sine, încotro te poart drumul t u. A
început prin a te readuce la mama ta i te va
apropia i mai mult. În ce-l prive te îns pe tat l
u, nu îl judec prea aspru. Ai vrea poate s te
întorci la el?
— Nu, Narcis, f îndoial c nu. Altfel a
face-o, îndat ce a ispr vi coala, sau chiar i
acum. C ci, de vreme ce nu voi deveni c rturar,
am înv at, de fapt, destul latin , elin i
matematic . Nu, nu vreau s m întorc la tata...
Privi îngândurat, în gol i deodat exclam :
— Dar cum de izbute ti s -mi spui mereu
cuvinte sau s -mi pui întreb ri care arunc în
mine o lumin i m limpezesc pentru mine
însumi? i acum, de pild , întrebarea ta, dac a
vrea s m întorc la tata, a fost cea care mi-a
ar tat dintr-o dat c nu vreau. Cum de izbute ti?
Pari s tii totul. Mi-ai spus atâtea lucruri despre
tine i despre mine, pe care nici nu le-am priceput
atunci când le-am auzit dar care, mai târziu, au
tat atâta importan pentru mine! Tu ai definit
originea mea ca matern i tu ai descoperit c
st team sub semnul unui blestem i c îmi
uitasem copil ria! De unde cuno ti atât de bine
oamenii? Nu pot s înv i eu me te ugul sta?
Narcis d du din cap, zâmbind.
— Nu, dragul meu, nu-l po i înv a. Exist
oameni care pot înv a multe, dar tu nu faci parte
dintre ei. Tu nu vei fi niciodat unul dintre cei ce
înva . i la ce bun? Nici nu ai nevoie. Tu ai alte
daruri. Mai multe decât am eu, e ti mai bogat ca
mine, i totodat mai slab, tu vei avea o cale mai
frumoas i mai grea ca mine. Uneori n-ai vrut s
în elegi, adeseori te-ai împotrivit ca un mânz,
nu a fost întotdeauna u or i de multe ori a trebuit
i pricinuiesc durere. Trebuia s te trezesc, c ci
dormeai. i când i-am adus aminte de mama ta,
întâi te-a durut, te-a durut grozav, ai fost g sit,
când asemenea unui mort, în patio. Trebuia s
se întâmple a a! Nu, nu-mi mângâia p rul! Nu,
las ! Nu pot îndura asta!
— i deci nu pot înv a nimic? Voi r mâne
întotdeauna un prost i un copil?
— Al ii vor fi cei de la care vei înv a. Am ajuns
la cap t cu ceea ce ai putut înv a de la mine,
copilule!
— O, nu, strig Gur -de-Aur, nu pentru asta
am devenit prieteni! Ce fel de prietenie ar mai fi
aceasta care, dup o bucat de drum, când i-a
atins inta, poate conteni? Te-ai s turat de mine?
M-ai scos din inima ta?
Narcis umbla agitat, de colo pân colo, cu
privirile în p mânt, apoi se opri în fa a prietenului:
 — Fii pe pace, zise el cu blânde e, tii prea bine
nu te-am scos din inima mea.
i privi cu îndoial prietenul, apoi, imediat, î i
relu plimbarea, încolo i încoace, se mai opri o
dat i se uit la Gur -de-Aur: de pe fa a aspr i
slab , ochii s i priveau cu fermitate. Cu voce
înceat , dar hot rât i dur zise:
— Ascult , Gur -de-Aur! Prietenia noastr a
fost bun ; a avut o int i a atins-o, te-a trezit.
Sper s nu fi ajuns totu i la cap t; sper c se va
reînnoi înc o dat i mereu, i va duce spre inte
noi. Pentru moment ea nu mai are nici o int . A ta
e incert , într-acolo eu nu te pot nici conduce, nici
înso i. Întreab-o pe mama ta, întreab imaginea ei,
-i ascultare! inta mea în schimb nu plute te în
incertitudine, ea e aici, în m stire, m solicit în
fiecare ceas. Mi-e îng duit s i fiu prieten, dar nu
mi-e îng duit s fiu îndr gostit. Sunt c lug r, am
cut un leg mânt. Înainte de a fi hirotonisit, m
voi l sa concediat din func ia de dasc l i m voi
retrage vreme de multe s pt mâni, pentru post i
rug ciune. În r stimpul acesta, nu voi vorbi despre
nimic lumesc, nici m car cu tine. Gur -de-Aur
în elese. Zise trist:
— Vei face deci acum ceea ce a fi f cut i eu,
dac a fi intrat pentru totdeauna în ordin. i când
poc in a ta va fi încheiat , când vei fi postit i te
vei fi rugat i vei fi vegheat destul – atunci încotro
vei mai inti?
— tii bine, zise Narcis.
— Ei, da. În câ iva ani vei deveni dasc l
principal, poate chiar director al colii. Vei
îmbun i înv mântul, vei m ri biblioteca. Poate
vei scrie i c i. Nu? Ei bine, nu. Dar care- i va fi
inta?
Narcis zâmbi palid:
— inta? Poate c voi muri director de coal ,
sau abate, sau episcop. Totuna. inta e aceea i: s
 aflu întotdeauna acolo unde pot sluji cel mai
bine, unde felul meu de a fi, aptitudinile i darurile
mele g sesc solul cel mai roditor, câmpul de
ac iune cel mai întins. Nu exist alt int .
Gur -de-Aur: – Nu exist alt int pentru un
lug r?
Narcis: – Ba da, inte sunt destule. Un c lug r
poate hot rî c scopul vie ii lui este s înve e
ebraica, s -l comenteze pe Aristotel, sau s
împodobeasc biserica m stirii, sau s se
claustreze pentru a medita, sau s întreprind o
sut de alte lucruri. Pentru mine, acestea nu sunt
eluri. Eu nu vreau nici s sporesc avu ia
stirii, nici s reformez ordinul sau biserica.
Vreau s slujesc spiritul în limitele puterilor mele,
a cum în eleg eu, nu altminteri. Asta nu-i o
int ?
Îndelung î i cump ni Gur -de-Aur r spunsul:
— Ai dreptate, zise el. Te-am stingherit foarte
mult pe drumul t u spre aceast int ?
— Stingherit? O, Gur -de-Aur, nimeni nu m-a
ajutat mai mult ca tine. Mi-ai f cut greut i, dar eu
nu sunt adversarul greut ilor. Am înv at din ele
i, în parte, le-am dep it.
Gur -de-Aur îl întrerupse i-i zise, jum tate în
glum :
— Minunat le-ai dep it! Dar spune-mi totu i:
dac m-ai ajutat,
m-ai condus i m-ai eliberat i mi-ai t duit
sufletul, în felul acesta ai slujit oare într-adev r
spiritul? A a, ai sustras probabil mân stirii un
novice zelos i bine inten ionat i ai crescut poate,
un adversar al spiritului, unul care va f ptui, va
crede i va râvni exact contrariul a ceea ce tu
socote ti c este bine...
— De ce nu? zise Narcis, cu profund
seriozitate. Drag prietene, cât de pu in m cuno ti
înc ! Probabil c am împiedicat devenirea unui
viitor c lug r, în schimb am deschis în tine calea
tre un destin ie it din comun. Chiar dac mâine
ai incendia frumoasa noastr m stire sau ai
predica lumii vreo erezie oarecare, smintit , nici o
clip n-a regreta c te-am îndemnat s mergi pe
aceast cale.
Prietenos î i a ez ambele mâini pe umerii
prietenului.
— Vezi, Gur -de-Aur, de scopul meu ine i
aceasta: orice a fi, dasc l sau abate, confesor sau
orice altceva, niciodat n-a vrea s ajung în
situa ia de a întâlni un om puternic, valoros i
deosebit i a nu-l putea în elege, a nu-l cunoa te, a
nu-l deschide lumii, a nu-l putea încuraja. i- i
mai spun: orice am deveni, tu sau eu, oricum ne
va merge, r u sau bine, niciodat , în clipa în care
vei chema cu tot dinadinsul i vei crede c ai
nevoie de mine, nu m vei afla cu inima z vorât .
Niciodat !
Toate acestea sunau a bun-r mas i,
într-adev r, erau o anticipare a desp irii. Stând
în fa a prietenului s u i privindu-i chipul hot rât,
ochii a inti i spre scopuri statornice, Gur -de-Aur
sim ea f gre c ei doi nu mai erau fra i i
camarazi i egali, c drumurile lor se i
desp iser . Cel din fa a lui nu era un vis tor, i
nici nu a tepta cine tie ce chem ri ale destinului;
era un c lug r, se înrolase, apar inea unei
rânduieli i unei datorii ferme, era slujitor i osta
al ordinului, al bisericii, al spiritului. El însu i
îns , iar asta i se limpezise ast zi, nu avea ce
uta aici, era f patrie, o lume necunoscut îl
tepta. La fel se petrecuser lucrurile odinioar
cu mama lui. P sise casa i gospod ria, b rbatul
i copilul, comunitatea i ordinea, datoria i
onoarea pentru a pleca în necunoscut, probabil c
de mult se i pr dise pe undeva. Altora le era
dat s aib eluri: avusese o int , cum nici el nu
avea vreuna. O, cât de limpede v zuse Narcis înc
de mult vreme toate acestea i cât dreptate
avusese!
Curând dup aceast zi, Narcis disp ru, se f cu
dintr-o dat nev zut. Un alt dasc l îi inea lec iile,
pupitrul s u de lectur , din bibliotec , r mase gol.
Se mai afla în m stire, complet invizibil nu era,
când i când putea fi z rit trecând prin patio,
câteodat putea fi auzit murmurând rug ciuni
într-una din capele, îngenuncheat pe dalele de
piatr ; se tia c începuse marea peniten , c
postea i se scula de trei ori pe noapte, pentru
rug ciuni. Se mai afla aici, i totu i trecuse în alt
lume; puteai s -l vezi, destul de rar, dar nu-l
puteai atinge, nu puteai avea nimic comun cu el,
nu-i puteai vorbi. Gur -de-Aur tia c Narcis va
ap rea din nou, î i va ocupa din nou pupitrul de
lucru i scaunul din refectoriu, va vorbi din nou –
dar nimic din cel ce fusese alt dat nu va mai
reveni, Narcis nu-i va mai apar ine. Gândindu-se
ia toate acestea, lui Gur -de-Aur îi fu limpede c
numai lui Narcis îi datora faptul c m stirea i
lug ria, gramatica i logica, studiul i spiritul îi
deveniser pre ioase i dragi. Exemplul s u îl ispi-
tise, î i f cuse un ideal din încercarea de a-i
sem na. Fire te, mai exista i abatele, i pe el îl
respectase, îl iubise, i întrez rise în el un exemplu
în tor. Dar ceilal i, dasc lii, colegii, dormitorul,
sala de mese, coala, exerci iile, serviciile divine,
întreaga m stire – f Narcis, nu-l mai
interesau. Ce mai c uta aici? A tepta, st tea sub
acoperi ul m stirii a a cum un drume
nehot rât, se opre te pe timp de ploaie, sub un
acoperi oarecare sau sub un copac, numai în
trecere, numai ca musafir, numai de frica lipsei de
ospitalitate a dep rt rilor.
Via a lui Gur -de-Aur, în vremea aceasta, nu
mai era decât o amânare i o preg tire a
desp irii. Se ducea în toate locurile care-i
fuseser dragi sau dobândiser vreo semnifica ie
pentru el. Mirat, înstr inat, constata c sunt
pu ine chipuri i oameni de care i-ar veni greu s
se despart . Erau Narcis i b trânul abate Daniel,
bunul i dragul pater Anselmus, poate prietenosul
frate portar i vecinul cel vesel, morarul – dar i
ace tia deveniser aproape ireali. Mai greu îi va fi
se despart de marea Madon de piatr din
capel i de apostolii portalului. Se oprea îndelung
în dreptul lor, ca i al frumoaselor cioplituri în
lemn ale scaunelor corului, în dreptul fântânii din
patio, al coloanei cu cele trei capete de animale, se
rezema de teii din curte, de trunchiul castanului.
Toate acestea vor deveni cândva amintiri, o
rticic cu poze p strat , în inima lui. Înc de pe
acum, când se mai afla în mijlocul lor, toate
reau s lunece departe de el, î i pierdeau rea-
litatea, se transformau, fantomatic, în ceva de
odinioar . Cu pater Anselmus, care îl inea cu
pl cere în preajma lui, se ducea la cules de ierburi,
la morarul mân stirii st tea i privea slugile iar
când i când se l sa invitat la vin i la pe te pr jit;
dar totul era înc de pe acum str in, pe jum tate
amintire. Precum dincolo, în penumbra bisericii i
în chilia de peniten , prietenul s u Narcis mai
umbla i tr ia, dar pentru el devenise o umbr , tot
astfel lumea din jurul s u î i pierduse consisten a,
respira toamn i nestatornicie.
Real i vie nu mai era decât via a din untrul
u, b taia speriat a inimii, spinul dureros al
dorului, bucuriile i temerile viselor sale. Lor le
apar inea, lor li se d ruia. În toiul cititului sau al
înv atului, în mijlocul camarazilor s i, se putea
cufunda în sine i uita de toate, d ruit în întregime
torentelor i glasurilor l untrice, care-l tr geau de
aici spre fântâni adânci, pline de melodii sumbre,
în abisuri colorate pline de legendare aventuri, ale
 ror sunete r sunau toate, asemenea glasului
mamei, ai c ror mii de ochi erau, to i, ochii mamei.

CAPITOLUL VI

Într-o zi, pater Anselmus îl chem pe

Gur -de-Aur în farmacia sa, în odaia în care inea
frumos-mirositoarele-I ierburi. Gur -de-Aur se
descurca bine aici. P rintele îi ar o plant
uscat , p strat curat între foi de hârtie i-l
întreb dac o cunoa te i dac ar putea-o descrie
exact, a a cum arat afar , pe câmp. Da,
Gur -de-Aur putea; planta se numea pojarni .
Trebui s descrie am nun it toate caracteristicile
ei. B trânul c lug r fu mul umit i-i du
tân rului s u prieten îns rcinarea de a culege
dup amiaz un snop zdrav n din aceast plant ,
indicându-i locurile în care ea cre tea de
preferin .
— Prime ti, în schimb, scutire de coal pentru
o dup -mas , dragul meu, cred c nu vei avea
nimic împotriv i nu vei pierde nimic. C ci i
cunoa terea naturii este o tiin , nu numai
gramatica voastr tâmpit .
Gur -de-Aur mul umi pentru binevenita
îns rcinare de a culege flori timp de câteva ceasuri,
în loc de a edea la coal . Pentru ca bucuria s -i
fie des vâr it , îl rug pe fratele gr jdar s -i dea
calul Bless i curând dup dejun scoase din grajd
animalul care nechez de bucurie; Gur -de-Aur
ri în a i, foarte mul umit plec la trap,
afundându-se în ziua c lduroas inundat de
lumin . Vreun ceas ori mai mult, colind c lare, se
bucur de aer i de mireasma câmpurilor i, mai
presus de toate chiar de plimbarea în a, apoi î i
aduse aminte c avea o îns rcinare i c ut unul
din locurile pe care i le descrisese p rintele. Acolo,
leg calul sub un ar ar umbros, st tu pu in de
vorb cu el, îi d du ni te pâine dup care porni în
utarea plantei. Câteva parcele de ogor p ginit
se-ntindeau aici, n dite de tot soiul de buruieni,
ni te fire mici, de mac pirpirii, cu ultimele flori
palide i multe capsule coapte pline de semin e, se
ridicau dintre lujerele uscate de r pit , tulpinile
cicoarei înflorite siniliu, ca cerul, i ale troscotului
decolorat; între dou ogoare câteva gr mezi de
bolovani erau locuite de opârle i aici g si primele
tufe de pojarni cu flori galbene, pe care începu s
le culeag . Dup ce adun un m nunchi gros, se
ez pe bolovani i se odihni. Era ar i el privi
cu jind spre umbra întunecoas a unei dep rtate
margini de p dure, dar nu voia s se abat la
distan atât de mare nici de locul cu pojarni ,
nici de calul s u, pe care de aici îl mai putea înc
ri. R mase a ezat pe bolovanii fierbin i, st tu
lini tit, ca s vad opârlele, care întâi fugiser i
acum ie eau din nou la iveal , mirosi pojarni a i-i
ridic frunzuli ele spre lumin , uitându-se la
sutele de g urele f cute parc în ele cu acul.
„Miraculos, gândi el, iat , fiecare dintre miile de
frunzuli e i-a împuns în propria sa fiin , micul
u cer înstelat, delicat ca o broderie". Miraculos i
de neîn eles era de fapt totul, opârlele, plantele,
pân i pietrele, absolut totul. Pater Anselmus,
care-l îndr gea atât de mult, nu- i mai poate
culege singur pojarni , îl apuc durerile de
picioare i zace zile întregi nemi cat, iar tiin a lui,
at duirii, nu-l poate lecui. Poate nu peste mult
timp va muri i ierburile din odaie vor continua s
miroas , dar b trânul pater nu va mai fi acolo.
Poate îns va mai tr i vreme îndelungat , poate
zece sau dou zeci de ani i va avea i atunci,
acelea i fire sub iri de p r alb i rar, i aceea i
re ea de cute hazlii, în jurul ochilor; dar din el
însu i, din Gur -de-Aur, ce se va alege, peste
dou zeci de ani? Vai, totul era de neîn eles i de
fapt, trist, de i era i frumos. Nu puteai ti nimic.
Tr iai i alergai pe p mânt sau c reai prin
duri i multe se uitau la tine atât de provocator
i promi tor i- i trezeau nostalgii: o stea în faptul
serii, o floare albastr de campanul , un lac
dit de verdele stufului, ochiul unui om sau al
unei vaci i câteodat p rea chiar c într-o clip se
va întâmpla ceva înc nev zut, dar de mult jinduit,
o s cad v lul de pe toate, dar clipa trecea i nu
se întâmpla nimic i taina nu se dezlega i vraja
secret nu se spulbera i pân la urm .
Îmb trâneai i ar tai la fel de iret ca pater
Anselmus sau de în elept ca abatele Daniel; i
poate c tot nu tiai nimic, a teptai i continuai s
pânde ti cu urechea.
Ridic o cochilie goal de melc, sunase stins
când o rostogolise printre bolovani i era înc lzit
de-a-binelea, de soare. Îngândurat îi privi
înf urarea, spirala crestat , îngustarea
capricioas a coroni ei, gura c scat i goal , care
scap sidefiu. Închise ochii, pentru a pip i forma
numai cu degetele, era un vechi obicei i joc al s u.
Învârtind melcul între degetele destinse, urm ri
liniile, pip ind u or, mângâind în lunecare,
încântat de miracolul model rii, de vraja
materialit ii. „Acesta, gândi el, vis tor, este unul
din dezavantajele colii i ale c rtur riei: pare a fi
una din tendin ele spiritului, aceea de a vedea i a
înf a totul, de parc ar fi plat i ar avea numai
dou dimensiuni", într-un fel i se p rea c aceasta
înseamn o sc dere, o lips de valoare a
cuprinderii ra ionale a lucrurilor, dar nu reu i s
re in ideea, melcul îi lunec printre degete, se
sim i obosit i somnoros. Cu capul plecat peste
ierburile sale, care, ofilindu-se, începeau a mirosi
din ce în ce mai intens, adormi la soare. Peste
pantofii s i alergau opârlele, pe genunchi i se
ofilea pojarni a, iar sub ar ar a tepta Bless,
cuprins de ner bdare.
Dinspre p durea îndep rtat venea cineva, o
femeie tân , cu o fust albastr , decolorat , o
sm lu ro ie peste p rul negru, i o fa
ratec , bronzat de soare. Femeia se apropie,
purtând o boccelu în mân i o garofi ro ie ca
focul între din i. Îl z ri pe cel ce edea pe bolovani,
îl privi îndelung, de departe, curioas i
nuitoare, v zu c doarme, veni precaut mai
aproape, avea picioarele descul e, bronzate, se opri
chiar în fa a lui Gur -de-Aur i se uit la el.
Neîncrederea ei se spulber , tân rul frumos,
adormit, nu p rea primejdios, chiar îi pl cea – cum
ajunsese oare, aici, în s lb ticie? Culesese flori,
zu ea, i zâmbi c ci florile erau de acum pe
jum tate ofilite.
Gur -de-Aur deschise ochii, întorcându-se din
desi urile viselor. Capul îi era a ezat pe moale, în
poalele unei femei, în ochii s i somnoro i i uimi i
priveau de aproape al i ochi str ini, calzi i c prui.
Nu se sperie, nu era în primejdie, stelele c prui,
calde, str luceau spre el cu prietenie. La privirea
lui uimit , femeia r spunse cu un zâmbet foarte
prietenos, i încet, încet, începu i el a zâmbi. Gura
ei coborî pe buzele lui zâmbitoare, se întâlnir
într-o s rutare blând , în timpul c reia
Gur -de-Aur î i aminti îndat de acea sear din
sat i de feti a cu cozi. Dar s rutarea nu se ispr vi.
Gura femeii z bovi pe a lui, se juca mai departe,
nec jindu-l i ademenindu-l, pân la urm îi
prinse buzele cu putere i l comie, îi r scoli
sângele i-l trezi pân în str funduri i în joc
prelung i mut, femeia oache se d rui b iatului,
înv ându-l cu r bdare, îndemnându-l s caute i
g seasc , l sându-l s se încing i domolindu-i
dogoarea. Splendida, scurta fericire a dragostei se
arcui deasupra lui, se aprinse aurie i înfl rat ,
sc pat i se stinse. St tea întins, cu ochii închi i,
cu fa a pe pieptul femeii. Nu rostir nici un cuvânt.
Femeia edea lini tit , îi mângâia încet p rul, îl
sa s i revin încet. În sfâr it, el deschise ochii:
— Tu! zise el. Tu! Cine e ti tu?
— Eu sunt Lise, r spunse ea.
— Lise, o îngân el, alintând numele. Lise, e ti
dulce! Ea î i apropie gura de urechea lui i-i opti:
— A fost prima dat ? N-ai iubit pe nici una
înaintea mea?
El î i scutur capul. Apoi, brusc, se ridic i se
uit împrejur, peste câmp i la cer.
— Oh, strig el, soarele a coborât bine de tot.
Trebuie s m întorc...
— Ei, unde?
— La m stire, la pater Anselmus.
— La Mariabronn? De acolo e ti? Nu vrei s mai
mâi cu mine?
— Tare a vrea...
— Atunci r mâi.
— Nu, asta nu ar fi drept. i trebuie s mai
culeg din buruiana asta...
— Chiar stai la m stire?
— Da, sunt elev. Dar nu mai r mân acolo. Pot
veni la tine, Lise? Unde locuie ti, unde e casa ta?
— Eu nu locuiesc nic ieri, odorule. Dar nu vrei
-mi spui care i-e numele? A a, Gur -de-Aur, te
cheam ? Mai d -mi o s rutare, guri de aur,
i-apoi te po i duce.
— Nu locuie ti nic ieri? Dar unde dormi?
— Dac vrei tu, cu tine, în p dure sau în fân.
Vii în noaptea asta?
— O, da. Unde? Unde te g sesc?
— tii s cân i ca o cucuvea?
— N-am încercat niciodat .
— Încearc ...
El încerc . Ea râse i fu mul umit .
 — Atunci vino în noaptea asta, ie i din
stire i cânt ca o cucuvea, eu o s fiu în
apropiere. Dar î i plac, Gur -de-Aur, b ie ul
meu?
— O, îmi placi grozav, Lise. Vin. Dumnezeu s
te aib în paz , acum trebuie s plec.
Cu calul aburind sosi Gur -de-Aur la
stire, în amurg, i fu încântat s -l g seasc
pe pater Anselmus foarte ocupat. Un frate se
desf tase, descul , în pârâu i se alesese cu un
ciob în talp .
Acum trebuia s -I caute pe Narcis. Întreb pe
unul din fra ii slujitori care serveau în refectoriu.
Nu, ziser ei, Narcis nu vine la cin , are zi de post
i probabil c acum doarme, c ci noaptea are
vigilii. Gur -de-Aur gr bi pasul, în timpul
prelungilor exerci ii, locul de odihn al prietenului
u era una din chiliile de peniten din incinta
interioar a m stirii. F a sta pe gânduri,
alerg într-acolo, ascult la u , nu se auzea
nimic. Intr f zgomot. Era strict interzis, îns
acum nu mai avea însemn tate.
Narcis st tea întins pe priciul îngust i în
umbra amurgului sem na cu un mort, a a cum
cea rigid, pe spate, cu fa a palid i osoas , cu
bra ele încruci ate pe piept. Dar ochii îi inea
deschi i i nu dormea. Privi în t cere spre
Gur -de-Aur, f repro , dar f a se urni, atât
de adâncit în sine, atât de prezent în alt timp i în
alt lume, încât avu nevoie de un efort pentru a-l
recunoa te pe prieten i a-i în elege cuvintele.
— Narcis! Iart -m , iart -m dragul meu, c te
tulbur, dar n-o fac din r utate. tiu c acum de
fapt nu ai voie s vorbe ti cu mine, dar f -o totu i,
te rog foarte mult!
Narcis se gândi o clip , clipind des, parc s-ar fi
ostenit s se trezeasc .
— E necesar? întreb el, cu voce stins .
 — Da, e necesar. Vin, ca s -mi iau r mas bun
de la tine.
— Atunci e necesar. N-ai venit degeaba. Vino,
stai jos lâng mine. Mai avem un sfert de or pân
începe prima veghe.
Se ridic în capul oaselor i ezu, slab i uscat
pe scândura goal ; Gur -de-Aur se a ez al turi.
— S m ier i, zise el, sim indu-se vinovat.
Chilia, priciul f a ternut, fa a nedormit i
epuizat a lui Narcis, privirea lui pe jum tate
absent , totul îi ar ta clar cât de nepotrivit era
prezen a lui aici.
— Nu am ce ierta. Nu ine seama de mine,
nu-mi lipse te nimic. Vrei s i iei r mas bun,
spui? Va s zic pleci'?
— Plec chiar ast zi. Ah, nici nu- i pot povesti!
Toate au ajuns deodat la deznod mânt.
— A sosit tat l t u, sau vreo scrisoare din
partea lui?
— Nu, nimic. Via a îns i a venit la mine. Plec,
tat , f permisiune. Te fac de ru ine, Narcis,
fug...
Narcis î i coborî privirea pe degetele sale
prelungi, albe, ce r reau sub iri i fantomatice
din mânecile largi ale rasei. Nu pe fa a lui sever ,
cumplit de vl guit , ci în vocea lui se sim i umbra
unui zâmbet, când zise:
— Avem foarte pu in timp, dragule. Spune-mi
numai, ceea ce e strict necesar, spune-o limpede i
scurt. Sau trebuie s i spun eu ce
s-a petrecut cu tine?
— Spune, îl rug Gur -de-Aur.
— E ti îndr gostit, b ie elule, ai cunoscut o
femeie.
— Cum de-o tii i pe asta ?
— E ti ca o carte deschis . Starea ta, o amice,
poart toate semnele acelui soi de be ie care se
cheam îndr gostire. Dar, acum vorbe te, te rog!
 Timid, Gur -de-Aur î i a ez mâna pe um rul
prietenului.
— Ai spus-o. Dar de ast dat n-ai spus-o bine,
Narcis, îmi zâmbea ca o floare i era dr stoas
cu mine; chiar la prima ei s rutare am sim it ceva
cum se tope te în mine i m doare într-un fel
minunat. Toat nostalgia, sim it vreodat , toate
visele, toate temerile dulci, toate tainele adormite
în mine, s-au trezit, totul era înviat, atins de vraj ,
totul dobândise un sens. Ea m-a înv at ce este o
femeie i ce tain ascunde. Într-o jum tate de ceas,
m-a îmb trânit cu mul i ani. tiu acuma multe. i
am sim it dintr-o dat c acum nu mai pot r mâne
în casa aceasta, nici m car o singur zi. Plec,
îndat ce se las noaptea...
Narcis ascult i încuviin din cap.
— A venit brusc, zise el, dar este cam ceea ce
a teptam c se va petrece. Am s m gândesc
mult la tine. Ai s -mi lipse ti, prietene. Î i pot fi de
folos, cumva?
— Dac i-e cu putin , pune o vorb la abatele
nostru, ca s nu m osândeasc prea aspru. Afar
de tine, este singurul din mân stire a c rui p rere
despre mine nu mi-e indiferent . El i cu tine.
— tiu... Mai ai vreo dorin ?
— O rug minte, da. Mai târziu, când ai s te
gânde ti la mine, roag -te o dat pentru sufletul
meu! i... î i mul umesc.
— Pentru ce, Gur -de-Aur?
— Pentru prietenia, pentru r bdarea ta, pentru
totul. Chiar i pentru c ast zi m ascul i, când î i
vine atât de greu. i pentru c nu ai încercat s m
re ii.
— Cum s fi vrut s te re in? tii bine ce
gândesc despre asta. Dar încotro ai s te îndrep i
totu i, Gur -de-Aur? Ai vreo int ? Te duci la
femeia aceea?
 — M duc cu ea, da! Nu am o int . E o str in ,
nu are patrie, a a se pare, poate e o iganc .
— Ei, da. Dar spune-mi, dragul meu, tii c
drumul t u împreun cu dânsa ar putea s fie
foarte scurt? N-ar trebui s te încrezi prea mult în
ea, socotesc eu. Poate c are rude, poate b rbat;
cine tie cum te vor primi acolo.
Gur -de-Aur se rezem de prietenul s u:
— tiu, zise el, de i pân acum nu m-am gândit
la asta. i-am mai spus: n-am o int . Nici femeia
aceea, care a fost atât de dulce cu mine, nu-mi
este int . M duc la dânsa, dar nu de dragul ei.
duc, pentru c trebuie, pentru c aud
chemarea...
cu i oft i edeau, rezema i unul de altul,
tri ti i totu i ferici i având sentimentul c
prietenia lor e indestructibil . Apoi Gur -de-Aur
continu :
— Nu trebuie s crezi c sunt cu des vâr ire
orb i mi-ai sacrificat ast zi pu in din somnul t u.
Greu îmi vine s te las i s plec. N-ai s m ui i?
— Nu-mi mai împov ra i nu- i mai împov ra
inima! N-am s te uit niciodat . Ai s te întorci, e
rug mintea mea, te a tept. Dac vreodat î i va
merge r u, vino la mine sau cheam -m . Cu bine,
Gur -de-Aur, Domnul fie cu tine!
Se ridicase. Gur -de-Aur îl îmbr a.
Cunoscând sfiala prietenului s u fa de gesturile
tandre, nu-l s rut , îi mângâie numai mâinile.
Se l sase noaptea; Narcis închise chilia în urma
sa i trecu dincolo, în biseric , sandalele sale
sunar pe dalele de piatr . Gur -de-Aur urm ri
cu ochi plini de dragoste silueta sub ire, pân se
topi la cap tul coridorului, ca o umbr , înghi it de
bezna din u a bisericii, absorbit , acaparat cu
totul de exerci ii, de îndatoriri, de virtu i. O, cât de
ciudat, ce infinit de straniu i de încurcat era totul!
Cât de ciudat i înfrico tor a mai fost i asta; s
vin la prietenul s u, cu inima înc rcat pân la
rev rsare, ame it de dragostea ce înflorea în el,
tocmai la un ceas când acesta, cufundat în
medita ie, consumat de post i de veghe, î i
crucifica i î i oferea jertf tinere ea, inima,
sim urile i se supunea celei mai severe coli a
supunerii, numai i numai pentru a sluji
spiritului, pentru a deveni, în întregime, minister
verbi divini! Z cuse acolo, obosit de moarte i stins,
cu fa a palid i mâinile sl bite, cu înf area
unui mort i totu i acceptase îndat convorbirea
cu prietenul s u, îi vorbise clar i afectuos, î i
plecase urechea spre cel îndr gostit, care mai
amirosea înc a femeie i- i sacrificase r gazul de
odihn , dr muit cu zgârcenie între dou exerci ii
de peniten ! Era straniu i minunat de frumos c
exista i o astfel de iubire, altruist , cu des vâr ire
spiritualizat . Cât de deosebit era, fa de
dragostea lui de ast zi, de pe câmpul însorit, acest
joc beat i f de r spundere al sim urilor! i
totu i, amândou erau iubire. Ah, i acum Narcis
contenise s mai existe pentru el, dup ce, în
ultimul ceas, îi mai ar tase înc o dat , atât de
limpede, cât de totalmente deosebi i sunt ei doi.
Narcis st tea acum în fa a altarului, ap sându- i
pe piatr genunchii s i osteni i, preg tit i primenit
suflete te pentru o noapte de rug ciune i
contempla ie, în care nu-i erau îng duite mai mult
de dou ore de odihn i somn, vreme ce el,
Gur -de-Aur fugea, pentru a o g si, undeva sub
copaci, pe Lise i pentru a repeta cu ea acele dulci
jocuri, s lbatice! Narcis ar fi tiut s spun câte
ceva, demn de luat în seam , despre acest subiect.
Ei bine: el, Gur -de-Aur, nu era Narcis. Nu era de
datoria lui s cerceteze aceste frumoase i
înfior toare enigme i confuzii i s spun lucruri
de seam despre ele. Singura lui datorie era s
mearg mai departe, pe nesigurele, pe neghioabele
 ga uri menite lui Gur -de-Aur. N-avea decât
datoria de a se d rui i a iubi, atât pe prietenul din
biserica nocturn , cufundat în rug ciune, cât i pe
femeia tân , frumoas , fierbinte, care-l a tepta.
Pe când se strecura printre teii din curte i
uta ie irea prin moar având inima r it de o
sut de sentimente potrivnice, îi veni totu i s
zâmbeasc deoarece î i aduse deodat aminte de
seara în care, odinioar , p sise m stirea cu
Konrad pe acela i drum ascuns, pentru „a merge
în sat". Cât de emo ionat i cuprins de spaim
nem rturisit pornise el atunci în mica excursie
interzis , iar azi pleca pentru totdeauna, umbla pe
i mult mai interzise i mai primejdioase i totu i
nu sim ea team , nu se gândea la fratele portar, la
abate i la dasc li.
De data aceasta nu se aflau scânduri lâng
pârâu, fu nevoit s treac f pod. Î i scoase
hainele i le arunc pe malul cel lalt, apoi trecu,
gol, prin pârâul adânc i repede, cufundat pân la
piept în apa rece.
În vreme ce se îmbr ca dincolo, gândurile sale
se întoarser din nou la Narcis. Ru inându-se, î i
dea seama acum, cu mare limpezime, c la
ceasul acesta nu face decât s împlineasc ceea ce
Narcis tiuse dinainte i c se îndrepta spre elul
spre care fusese condus de prietenul s u. Îl
revedea, cu excesiv claritate, pe acel Narcis
în elept, pu in ironic, care-l ascultase îndrugând
atâtea neghiobii, pe acela, care, odat , la un ceas
de r scruce, îi deschisese, atât de dureros ochii.
Câteva din cuvintele rostite de Narcis atunci, le
auzea acum din nou r spicat: „Tu dormi la sânul
mamei, eu veghez în de ert. Tu visezi la fete, eu la
ie i."
O clip inima i se strânse, înfrigurat , se afla
teribil de singur, acolo în noapte. În spatele lui era
 stirea o patrie iluzorie numai, totu i
îndr git , care îl inuse atâta timp la sânul ei.
În acela i timp îns sim i i cel lalt adev r: c
de acum încolo nu mai avea în Narcis un
conduc tor care s -l avertizeze, care s tie totul
mai bine, care s -l trezeasc . Ast zi, sim ea el,
lcase pe un t râm, unde î i va g si c rile
singur, unde nici un Narcis nu-l mai putea
conduce. Se bucur c devenise con tient de
aceasta; sim ea ap sare i ru ine privind astfel
înd t, c tre vremea dependen ei sale. Acum
dobândise darul vederii, nu mai era nici copil, nici
colar. i totu i – cât îi era de greu s i ia r mas
bun! îi f cea bine s-o tie. S -l tie acolo,
îngenuncheat în biseric , s nu-i poat da nimic,
nu-l poat ajuta cu nimic, s nu mai fie nimic
pentru el! i s fie de acum încolo desp it de el
pentru lung vreme, poate pentru totdeauna, s
nu tie nimic despre, el, s nu-i mai aud glasul,
nu-i mai vad ochii frumo i, nobili!
Se smulse din loc i înaint pe drumeagul
pietros. Când se dep rt cam o sut de pa i de
zidul m stirii, se opri, r sufl adânc i imit
cum putu mai bine ip tul cucuvelei. Îi r spunse
un ip t asem tor, de departe, din josul
pârâului.
ip m precum animalele, unul dup altul",
gândi el i- i aduse aminte de ceasul de dragoste
de dup amiaz ; abia acum, î i d du seama de
faptul c numai la urm , dup ce alint rile se
istoviser , el i Lise schimbaser câteva cuvinte i
chiar i atunci, doar pu ine, lipsite de însemn tate.
Cât de lungi convorbiri purtase cu Narcis! Dar
acum pare-se p ise într-o lume unde nu se
vorbea, unde oamenii se chemau unul pe altul, se
momeau cu ipete de cucuvea, unde cuvintele nu
aveau importan . N-avea nimic împotriv , azi nu
mai sim ea nevoia nici de cuvinte, nici de gânduri,
ci numai de Lise, numai de aceste mute, oarbe,
sim iri i r scoliri, f cuvinte, de aceast
dizolvare plin de suspine.
Lise era aici, o i vedea ie ind din p dure i
venindu-i în întâmpinare. Întinse mâinile, pentru a
o sim i, îi cuprinse cu mâini ginga e, iscoditoare,
capul, p rul, gâtul, ceafa, trupul sub ire, oldurile
rotunde. Petrecu un bra dup mijlocul ei i merse
cu ea, f a vorbi, f a întreba încotro. Ea c lca
ov ial , prin p durea adormit , el se ostenea
in pasul cu dânsa; asemenea unei vulpi sau
unui jder, ea p rea s vad prin întuneric, c lca
s se loveasc de ceva în cale, f s se
împiedice. El se l sa c uzit de ea în noapte, în
dure, pe meleagurile oarbe, tainice, f cuvinte,
gânduri. Nu se mai gândea la nimic, nici la
stirea pe care o p sise, nici la Narcis.
În t cere zorir pe drumul întunecos al p durii,
lcând ba pe mu chiul moale ca o pern , ba pe
cini tari i desc rnate; când se arcuia
deasupra lor, cerul senin printre coroane de arbori
rare i înalte, când era bezn des vâr it ; crengile
tufelor îl loveau peste fa , lujere de mure îi ag au
haina. Ea cuno tea locurile, i g sea lesne drumul,
arareori se oprea, arareori ov ia. Dup o bun
bucat de vreme ajunser la ni te pini solitari,
crescu i la mare distan unul de altul; cerul
noptatic se deschidea pân departe, p durea se
curma aici, o fânea se întindea ospitalier în fa a
lor, mirosea dulce a flori de câmp. Trecur printr-o
ap mic i domoal ; aici unde nu existau
opreli ti în cale era i mai mult lini te decât
fusese în p dure: nici o tuf fo nitoare, nici un
animal de noapte stârnit din culcu ul lui, nici un
trosnet de lemn uscat.
În dreptul unei cl i mari de fin, Lise se opri.
— Aici r mânem, zise ea.
 Se a ezar amândoi în fân, întâi respirând
lini ti i i savurând odihna, cam obosi i amândoi.
Se întinser , ascultar t cerea, sim eau cum li se
usuc frun ile i cum fe ele li se r coresc, treptat.
Gur -de-Aur edea cuprins de o pl cut oboseal ,
i îndoi, în joac , genunchii i-i întinse iar i,
sorbea adânc în piept noaptea i parfumul finului
i nu se gândea nici la trecut, nici la viitor.
Încet-încet se l sa îmbiat i vr jit de mireasma i
de c ldura iubitei, r spundea, când i când la
mângâierile mâinilor ei i sim ea, fericit, cum ea
începe a se înfierbânta al turi, lunecând treptat tot
mai aproape de el. Nu, aici nu erau necesare nici
cuvinte, nici gânduri. Sim ea limpede tot ce era
însemnat i frumos, puterea tinereasc i simpla,
toasa frumuse e a trupului de femeie, îi
sim ea dogoarea i dorin a; i mai sim ea limpede
de ast dat ea vrea s fie iubit altminteri
decât prima dat , c acum nu vrea s -l seduc i
-l înve e, ci s -l afle n valnic i doritor. În lini te
curen ii s -l str bat , percepea cu fericire
cutul jar care mocnea încet i viu în amândoi i
care, înte indu-se, pref cu micul lor culcu în
miezul încins al întregii nop i mute.
Când se aplec peste fa a Lisei i începu s -i
rute, în întuneric, buzele, z ri deodat ochii i
fruntea ei lic rind într-o lumin molcom i
urm ri, plin de uimire», cum lic rul r sare i cre te
repede. În elese i se întoarse: peste liziera neagr ,
întins a p durii, r rea luna. V zu
scurgându-se, miraculoas , lumina alb , molcom ,
peste fruntea i obrajii femeii, peste gâtul rotund,
str lucitor i zise încet, fermecat:
— Cât e ti de frumoas !
Ea surâse de parc ar fi primit un dar, el o
ridic pe jum tate, îi descheie rochia la gât, îi ajut
s-o scoat , parc descojind-o, pân ce umerii i
pieptul ei lic rir goale în lumina r coroas a lunii.
Cu ochii i cu buzele cercet , îmb tat, ginga ele
umbre, privind i s rutând; ea st tea ca vr jit ,
nemi cat , cu privirea plecat , cu o expresie so-
lemn , de parc i ei, abia în clipa aceasta, pentru
prima dat , i s-ar fi descoperit i revelat propria-i
frumuse e.

CAPITOLUL VII

În vreme ce peste câmpuri se l sa r coarea i

luna urca de la un ceas la altul, îndr gosti ii se
odihneau pe culcu ul luminat de raze blânde,
pierdu i în jocurile lor, alunecând împreun în
somn, în clipa trezirii, întorcându-se iar i unul
spre cel lalt, i aprinzându-se, împleti i înc o dat
unul cu altul, apoi adormind din nou. Dup ultima
îmbr are z ceau vl gui i, Lise se afundase
adânc în fân i respira greu, Gur -de-Aur edea pe
spate, nemi cat, i privea încremenit cerul palid,
tut de lun ; cre tea în amândoi triste ea cea
mare, din fa a c reia evadar în somn. Dormir
adânc i dezn jduit, cu l comie, de parc ar fi
fost pentru ultima oar , de parc ar fi fost osândi i
la o veghe etern i în ceasurile acestea dinainte ar
fi trebuit, s adape cu întreg somnul lumii.
La trezire, Gur -de-Aur o z ri pe Lise ocupat
i orânduiasc p rul negru. O privi câtva timp,
distrat i doar pe jum tate dezmeticit din somn.
— Te-ai i trezit? întreb el, pân la urm .
Ea se întoarse cu o tres rire c tre el, de parc
s-ar fi speriat.
— Trebuie s plec acum, zise ea, cumva
întristat i stingherit .
N-am vrut s te trezesc.
— Iat , sunt treaz. Trebuie s i plec m mai
departe? Suntem doar liberi...
 — Eu da, zise Lise. Locul t u e îns la
stire.
— Nu mai sunt la m stire, sunt cu tine,
singur i f int . A a c merg cu tine, fire te.
Ea î i feri privirea.
— Gur -de-Aur, nu po i veni cu mine. Eu
trebuie s m întorc la b rbatul meu; o s m
bat , pentru c am lipsit ast -noapte. Am s -i
spun c m-am r cit. Dar mai mult ca sigur c el
n-o s m cread .
În clipa aceasta, Gur -de-Aur î i aduse aminte
Narcis îi prezisese ce se va întâmpla. Va s zic ,
a st teau lucrurile.
Se scul i-i d du mâna.
— M-am în elat, zise el, am gândit c noi doi
vom r mâne împreun . Ai fi vrut, într-adev r, s
la i s dorm, i s fugi, f s i iei r mas
bun?
— Ah, am crezut c-ai s te superi i poate ai s
ba i. C b rbatul meu m bate, ei da, a a e
firesc s fie. Dar nu voiam s m love ti i tu.
El îi re inu mâna.
— Lise, zise el, eu nu te voi bate nici ast zi, nici
alt dat . Nu vrei s mergi mai bine cu mine, în loc
te întorci la b rbatul t u, dac el te chinuie te?
Ea se smuci din r sputeri, pentru a- i elibera
mâna.
— Nu, nu, nu, strig ea cu voce plâng rea . i
cum sim ea c inima o trage s plece de lâng
dânsul i c prefera s primeasc loviturile
celuilalt decât vorbele lui bune, Gur -de-Aur îi
du drumul i atunci ea începu s plâng . Dar, în
acela i timp, o rupse la fug . Fugi, acoperindu- i
cu mâinile ochii plini de lacrimi. El nu mai zise
nimic, privea numai în urma ei. Îi era mil ,
zând-o, cum zorea peste fâne ele cosite,
chemat , atras de o putere anume, o putere
necunoscut , la care va trebui s cugete. Îi era
mil de ea i întrucâtva i de el însu i; fiindc de
ast dat nu avusese noroc, a a se p rea; edea
locului, p sit, singur i cam n tâng. Între timp,
îns , continu s simt oboseal i nevoie de
somn, niciodat înainte nu fusese atât de stors de
puteri. Mai târziu, va avea r gaz destul s fie nefe-
ricit. A adar adormi din nou, f z bav , i se
trezi abia când îl încinse soarele, în at pân
aproape de crucea cerului.
Acum era într-adev r odihnit; se ridic repede,
alerg Ia pârâu, se sp i b u. Din ceasurile de
dragoste ale nop ii trecute, îi reveneau multe
amintiri, îl înv luiau, asemenea miresmelor unor
flori str ine, multe imagini, splendide, multe
senza ii ginga e, iscate în fiin a lui. Le c uta în
gând, în vreme ce se a ternu sprinten la drum,
sim ea totul înc o dat , gusta, mirosea i pip ia
totul înc i înc o dat . Câte vise îi împlinise
femeia oache , str in , câ i muguri adusese la
înflorire, cât curiozitate i cât dor domolise i câte
altele, noi, trezise...
Iar în fa a lui se întindeau câmpul i lunca, se
întindeau pârloaga ars i p durea întunecoas ,
undeva, dincolo de ele, puteau fi ogr zi i mori, un
sat, un ora . Pentru întâia oar lumea i se
ternea în fa deschis , a teptându-l, gata s -l
primeasc , s -i fac bine i s -i pricinuiasc
dureri. Nu mai era colarul care vede lumea prin
fereastr , drume ia lui nu mai era o plimbare, care
sfâr te, inevitabil, cu întoarcerea acas . Lumea
cea mare devenise acum realitate, el era o parte
din ea, destinul s u se afla ascuns într-însa, cerul
ei era i al lui, vremea ei era i a lui. Mic, în
aceast lume mare, mic, asemenea unui iepure,
unei gâng nii, alerga, prin infinitatea ei albastr i
verde. Aici nu-l mai chema nici un clopot la
de teptare, la slujb , la lec ie, la masa de amiaz .
 O, cât era de fl mând! O jum tate de pâine de
orz, o strachin cu lapte, o sup de f in – ce
amintiri miraculoase! Stomacul i se trezise ca un
lup. Trecu pe lâng un lan de grâu, spicele erau pe
jum tate pârguite, le dezghioc cu degetele i
din ii, zdrobi cu l comie semin ele mici, lunecoase,
culese mereu altele, î i îndes buzunarele cu spice.
si apoi alune, crude înc i sparse între din i, cu
poft , cojile care trosneau; strânse i din ele
provizii.
Ajunse apoi iar i la p dure, o p dure de cetini,
cu stejari i frasini pe alocuri, iar aici cre teau
afine, o sumedenie, deci el f cu popas, mânc i se
cori. Printre ierburile de p dure, sub iri i aspre,
înfloreau campanule albastre, fluturi maronii,
tu i de soare, î i luau zborul i disp reau în
zigzaguri capricioase. Într-o p dure ca asta locuise
sfânta Genoveva, povestea ei îi pl cuse
dintotdeauna. O, cât de mult ar fi dorit s-o
întâlneasc ! Sau poate exista în p dure o sih strie,
un pater b trân, b rbos, într-o pe ter sau într-o
colib înjghebat din coji de copac. S luiau,
poate, în aceast p dure i c rbunari, bucuros
le-ar fi dat bine e. Puteau fi chiar i tâlhari, cu
siguran c lui nu i-ar fi f cut nici un r u. Ar fi
frumos s întâlneasc oameni, orice fel de oameni.
Dar tia, fire te: se putea prea bine s i continue
mult vreme drumul prin p dure, ast zi i mâine
i înc multe alte zile, f a întâlni pe cineva. i
trebuia s îndure i asta, dac a a îi fusese scris.
Nu avea voie s cugete prea mult, totul trebuia
primit, a a cum venea.
Auzi cum cioc nea o ghionoaie i încerc , tiptil,
se apropie de ea; se str dui îndelung, pân s-o
reasc , în sfâr it izbuti i câtva timp r mase
locului nemi cat s-o priveasc , a a cum st tea
singuratic , lipit de trunchiul copacului,
cioc nind i mi cându- i sârguincios, capul, într-o
parte i în alta. P cat c nu se putea vorbi cu
rile: ar fi fost frumos s strige ghionoaia, s -i
spun ceva prietenos i s afle poate câte ceva
despre via a ei în copaci, despre truda i bucuriile
ei. Oh, de-am putea deveni altceva!
i aduse aminte cum în ceasurile lui libere se
îndeletnicise câteodat cu desenul, cum a ternuse
cu condeiul figuri pe t bli a de ardezie, flori,
frunze, copaci, animale, capete de oameni.
Adeseori, se jucase astfel, i uneori pl dise,
dup voin a sa, asemenea unui mic Dumnezeu,
creaturi m runte, în cupa unei flori desenase ochi
i o gur , dintr-un smoc de frunze ce neau pe o
creang , pl smuise chipuri, unui copac îi schi ase
un cap. În timp ce se jucase astfel, adeseori fusese,
vreme de un ceas, fericit i vr jit, putuse el însu i
vr ji, tr sese linii, neîncercând s ghiceasc , dac
desenul început va fi în cele din urm o frunz de
arbore, o gur de pe te, o coad de vulpe sau o
sprâncean de om. „La fel ar trebui s fim în stare
devenim i noi altceva, gândi el, cum se
transformaser atunci liniile juc e, pe t bli !"
Cu cât pl cere ar fi devenit Gur -de-Aur o
ghionoaie, pentru o zi, sau poate pentru o lun , ar
fi locuit în vârfurile arborilor, ar fi alergat în sus,
de-a lungul trunchiurilor netede, ar fi ciugulit din
coaj cu ciocul vânjos, proptindu-se de n dejde în
penele cozii, ar fi gr it în graiul ghionoaielor i ar fi
scos bun i din cr turile scoar ei. Loviturile
ghionoaiei în lemnul sonor împr tiau în aer
sunete dulci i pline.
Multe animale întâlni Gur -de-Aur pe drumul
u prin p dure. Întâlni câ iva iepuri, la apropierea
lui ei neau brusc din tufe, se uitau fix la el, se
întorceau i o rupeau la goan , cu urechile culcate
pe spinare i cu o pat deschis sub coad . Într-un
mic lumini g si un arpe lung, acesta nu fugi, nu
era un arpe viu, ci numai pielea goal , o ridic i
o privi, de-a lungul spatelui avea un desen frumos
brun-cenu iu i soarele lumina prin el, era sub ire,
ca pânza de p ianjen. V zu mierle negre cu ciocuri
galbene, priveau int printre pleoapele strânse din
rgelele rotunde ale ochilor negri i frico i, i
plecau în zbor razant, aproape de p mânt.
leandri i pi igoi erau mul i.
Într-un loc, în p dure, se afla o groap , o balt
plin cu ap verde, groas , pe care alergau de zor
ca nebunii prad unui joc f noim , p ianjeni cu
picioare lungi, iar deasupra b ii zburau câteva
libelule, cu aripi de un albastru foarte închis. i o
dat era târziu, aproape de sear v zu ceva, adic
mai degrab nu v zu decât frunzi agitat, r scolit,
auzi sf râmându-se crengi i plesc ind p mântul
ud i un animal mare abia întrez rit goni, cu
vigoare n prasnic , prin desi , rupându-l, poate
un cerb, poate o scroaf , nu tia. Mult vreme
st tu locului, respirând u urat dup spaima pe
care o tr sese, adânc tulburat încerc a ghici, cu
auzul la pând , f ga ul pe care i-l croia animalul,
i continu s asculte, i dup ce lini tea înv luise
de mult totul.
Nu g si drum de ie ire din p dure, fu nevoit s
înnopteze aici. În vreme ce- i alese un culcu i- i
cl di un pat din mu chi, încerc s i imagineze,
ce s-ar petrece dac nu ar mai g si niciodat
drumul i ar trebui s r mân ve nic aici, în
dure. Î i d du seama c ar fi o mare nenorocire.
La urma urmelor, ar fi cu putin s se hr neasc
numai cu boabe i, de asemenea s doarm pe
mu chi, în afar de asta, f îndoial , ar reu i
i dureze o colib , poate chiar s aprind focul.
Îns ar fi trist i de neîndurat s r mân mereu i
mereu singur, s s luiasc printre trunchiurile
cute i adormite ale copacilor, i s tr iasc
printre vie uitoarele care fug de el i cu care nu
poate vorbi, s nu întâlneasc nici un om, s nu
spun nim nui bun ziua i noapte-bun , s nu
mai poat privi chipuri i ochi, s nu mai vad fete
i femei, s nu mai simt un s rut, s nu mai
joace jocul tainic al buzelor i al trupurilor, o, ar fi
de neînchipuit! Dac asta i-ar fi h zit, se gândi
el, atunci ar încerca s devin un animal, urs sau
cerb, chiar renun ând la mântuirea ve nic . S fii
un urs i s iube ti o ursoaic nu ar fi r u, ar fi,
cel pu in, mult mai bine decât s i p strezi
ra iunea i graiul, i toate celelalte i avându-le, s
tr ie ti mai departe, singur i trist i neiubit.
De pe patul s u de mu chi, înainte de a
adormi, ascult curios i tem tor multele,
neîn elesele, misterioasele zgomote de noapte ale
durii. Ele erau acum tovar ii s i, cu ele era
nevoit s tr iasc , s se obi nuiasc , s se
soare i s se împace; era acum în rând cu
vulpile i cu c prioarele, cu brazii i cu molizii, cu
ei trebuia s tr iasc , cu ei s împart aerul i
soarele, laolalt cu ei s a tepte ziua, laolalt cu ei
fl mânzeasc , la ei s fie în ospe ie.
Apoi adormi i vis animale i oameni, vis c
era urs i o devora, printre mângâieri pe Lise. În
toiul nop ii se trezi cu profund spaim , nu tia de
ce, î i sim i inima teribil de înfrico at i mult
vreme r mase pe gânduri, tulburat. Î i aduse
aminte c ieri i ast zi se culcase f rug ciunea
de noapte. Se scul , îngenunche lâng culcu ul
u i- i rosti ruga de sear de dou ori, pentru
ieri i pentru ast zi. Peste pu in adormi iar i.
Uimit privi de diminea de jur împrejur, uitase
unde se afl . Teama de p dure începu acum s -l
seasc , se l în voia vie ii de codru, cu
încântare reînnoit având îns grij s mearg
drept înainte i potrivindu- i calea dup soare.
si o dat o por iune de p dure, complet neted ,
cu foarte pu ine tufe i desi , iar p durea îns i
era alc tuit din brazi albi, foarte gro i, b trâni i
drep i; dup ce umbl câtva timp printre aceste
coloane, ele începur s -i aminteasc de coloanele
bisericii mari din m stire, ale aceleia i biserici,
în al c rei portal negru îl v zuse, disp rând nu de
mult pe prietenul s u Narcis – când anume? S fi
fost într-adev r numai cu dou zile în urm ?
Abia dup dou zile i dou nop i ie i din
dure. Cu bucurie recunoscu semnele vecin ii
omene ti: p mânt lucrat, fâ ii de ogoare cu secar
i ov z, fâne e prin care se vedea, ici colo câte o
por iune de c rare îngust . Gur -de-Aur culese
secar i o mestec . Lanul îl privi prietenos dup
îndelungata s lb ticie a p durii, totul p rea c
poart pecetea omului i totul îi f duia tov ie,
ruia, ov zul, florile de ment trecute, albite. Va
ajunge acum printre oameni. Dup un ceas ce
trecu repede poposi în dreptul unui ogor, la
marginea c ruia se în a o cruce, îngenunche i se
rug la picioarele ei. Ocolind o costi de deal, se
trezi deodat în fa a unui tei umbros, ascult ,
încântat, melodia unei fântâni a c rei ap curgea
dintr-o eav , într-un jgheab, lung de lemn, b u
apa rece, gustoas i v zu cu bucurie câteva
acoperi uri de paie, în ându-se deasupra unor
tufe mari de soc, ale c ror boabe se i înnegriser .
Dar mai profund decât toat aceast priveli te
prietenoas îl mi mugetul unei vaci, era pl cut,
cald i domestic, asemenea unui salut i unei ur ri
de bun-venit.
Iscodind împrejurimea, se apropie de coliba
dinspre care venise mugetul. În colbul din fa a u ii
edea un b ie cu p r ro cat i ochi
alba tri-deschis, lâng el, pe jos, se afla o oal de
lut plin cu ap , copilul fr mânta din praf i ap o
coc , picioarele sale descul e erau mânjite de-a
binelea cu ea. Fericit i serios pritocea glodul umed
cu mâinile, privea cum îi muste te printre degete,
modela din el cocoloa e i pentru a-l fr mânta i
a-i da form , se mai folosea i de b rbie.
— Bun ziua, b ie , zise Gur -de-Aur, foarte
prietenos. Dar când mititelul î i ridic privirea i
zu un str in, r mase cu gura c scat , î i
strâmb fa a rotofeie i o tuli în patru labe pe u ,
scâncind. Gur -de-Aur îl urm i ajunse în
buc rie; era atât de întunecoas , încât venind
din str lucirea intens a amiezii, la început nu fu
în stare s deslu easc nimic. Pentru orice
eventualitate, rosti un salut cuviincios i nu primi
nici un r spuns; dar printre ipetele speriate ale
copilului, se f cu auzit , cu încetul, o voce
pi ig iat b trâneasc , gr indu-i pu tiului,
ogoindu-l. În sfâr it, din întuneric se ridic , i se
apropie o femeie m run ic , o b bu , care- i feri
cu o mân ochii i- i în privirea c tre musafir.
— Dumnezeu s te binecuvânteze, mam , strig
Gur -de-Aur, i to i sfin ii s i blagosloveasc
fa a, c -i bun ; de trei zile n-am mai v zut obraz
de om.
bu a îl privi n tâng, cu ochii sl bi i de
trâne e.
— Ce vrei ? întreb ea, nesigur .
Gur -de-Aur îi întinse mâna, apoi i-o mângâie
încet pe-a ei.
— Vreau s i dau bine e, bunicu o, i s m
odihnesc pu in i s i ajut s-aprinzi focul. O
bucat de pâine dac vrei s -mi dai, n-o
dispre uiesc, dar nici nu-s zorit s-o cap t.
ri o lavi la perete, se a ez pe ea, în vreme
ce b trâna t ie o felie de pâine b ie ului, care se
mai zgâia la str in, curios i încordat, gata i acum
izbucneasc în orice clip în plâns i s-o
tuleasc . B trâna t ie o a doua felie i i-o dete lui
Gur -de-Aur.
— Mul umesc, zise el. Dumnezeu s te
spl teasc .
 — i-e burta goal ? întreb femeia.
— E plin cu afine.
— Ei, atunci m nânc . De unde vii?
— De la Mariabronn, din m stire.
— E ti pop ?
— Nu, sunt elev. C toresc.
Ea îl privi mai în batjocur , mai în prostie i- i
cl tin u or capul, pe gâtul sl nog i stafidit. Îl
s mestece câteva îmbuc turi i-l scoase pe
mititel iar i la soare. Apoi se întoarse curioas ,
i-l întreb :
— Ai nout i?
— Îl cuno ti pe pater Anselmus?
— Nu. Ce-i cu el ?
— E bolnav.
— Bolnav? Trage s moar ?
— Nu tiu. L-au apucat picioarele. Nu poate s
umble.
— Trage s moar ?
— Nu tiu, poate.
— Ei, n-are decât s moar ! Trebuie s fierb
supa. Ajut -m s tai surcele.
Îi d du un butuc de brad, uscat grijuliu pe
vatr , i un cu it. El t ie surcele, câte voi ea i
urm ri din priviri cum le a eaz b trâna în
cenu , cum se pleac deasupra lor, cum se
ostene te i sufl pân ce ele se aprind. Cu o
ordine precis , ea stivui lemnele, brad i fag, focul
din vatra deschis str luci voios, ea împinse în
mijlocul fl rilor ceaunul mare negru, prins de un
lan îmbâcsit de funingine, ce atârna din co ul
sobei.
La porunca ei, Gur -de-Aur car ap de la
fântân , smântâni laptele din oal , ezu în
penumbra afumat a od ii, privi jocul fl rilor i
pe deasupra lor, fa a br zdat , osoas a b trânei
ap rând i disp rând în lic rul ro u; de al turea,
de dup un perete de scândur , auzi cum
scormone te i love te vaca în iesle. Îi pl cea
grozav. Teiul, fântâna, focul pâlpâind sub ceaun,
sfor itul i mestecatul vacii, izbiturile ei surde în
perete, înc perea semiobscur , cu masa i lavi a,
treb luitul femeii mititele, b trâne, toate i se
rur frumoase i bune, miroseau a hran i
pace, a oameni i a c ldur , a patrie. Mai erau
acolo i dou capre iar de la b trân afl c în
dosul colibei aveau i o cocin de porc i c b bu a
era bunica ranului, str bunica b ie ului.
Acesta se numea Kuno, din când în când venea
în untru i chiar dac nu scotea nici un cuvin el i
continua s arunce priviri sperioase, totu i nu mai
plângea.
Sosi ranul, împreun cu femeia lui, i fur
nespus de mira i s g seasc un str in în cas .
ranul fu gata s înceap a oc rî, neîncrez tor îl
trase de bra pe tân r, spre u , ca s -i vad fa a
la lumina zilei; apoi râse, îl b tu binevoitor pe
um r i-l pofti la mas . Se a ezar i fiecare î i
muie pâinea în strachina cu lapte comun , pân ce
pe fundul ei mai r seser doar câteva linguri,
iar ranul le sorbi.
Gur -de-Aur întreb dac îi îng duiau s stea
la ei pân a doua zi i s doarm sub acoperi ul
lor. Nu, fu de p rere b rbatul, nu ar fi loc, dar
pretutindeni afar este fân destul, î i va g si el
negre it un culcu .
ranca îl inea pe mititel al turea, nu se
amesteca în vorb , dar în timpul mesei, ochii ei
curio i puseser st pânire pe str inul cel tân r.
rul lui inelat i privirea o impresionaser de la
început, apoi îi descoperi cu pl cere i gâtul
frumos, alb, mâinile distinse, cu pielea neted i
mi rile lor degajate, frumoase. Era un str in
chipe i ales, i atât de tân r! Ceea ce o atr gea
îns în mod deosebit i o f cu s se
îndr gosteasc , fu vocea str inului, aceast voce
de b rbat tân r ce purta în ea o melodie ascuns ,
radiind c ldur , îmbiind cu o blânde e, care suna
asemenea unei alint ri. Ar fi stat oricât s-o asculte.
Dup mas ranul î i g si de treab în grajd;
Gur -de-Aur ie ise din cas , î i sp lase mâinile la
fântân i edea acum pe muchia scund a
pu ului, r corindu-se i ascultând susurul apei.
edea nehot rât; nu mai avea ce c uta aici, totu i
îi p rea r u c trebuie s plece. Tocmai atunci ie i
din cas ranca, inea în mân o c ldare, o a ez
sub firul de ap , i a tept s se umple. Cu glas
sc zut, îi zise:
— Dac desear mai e ti pe-aici, am s i aduc
de mâncare. Uite, dup ogorul acela mare cu orz, e
fân, abia mâine-l vor strânge. Ai s fii acolo?
Se uit la fa a ei pistruiat , la bra ele puternice,
încordate ca s ridice c ldarea, la ochii ei mari
care-l priveau senini i cu c ldur . Îi zâmbi i
încuviin din cap i în aceea i clip ea porni
înd t cu c ldarea plin i disp ru în întunericul
ii. Cu un sentiment de gratitudine mai z bovi
locului, foarte mul umit i ascult clipocitul apei.
Ceva mai târziu intr în cas , îl c ut pe ran,
du mâna cu el i cu bunicu a i le mul umi. În
colib mirosea a foc, a funingine i a lapte.
Adineauri îi era înc ad post i patrie, acum îi
devenise iar i un loc str in. Î i lu r mas bun i
ie i.
Dincolo de cele câteva colibe, g si o capel i în
apropierea ei o p durice frumoas , cu un pâlc de
stejari b trâni, vânjo i, i printre ei un covor de
iarb m runt . R mase aici, la umbr , umblând
de colo pân colo, plimbându-se printre
trunchiurile groase. Ciudat lucru, cuget el, cu
femeile i cu dragostea; de fapt, ele nu aveau
nevoie de cuvinte. Femeia folosise unul singur
pentru a-i indica locul întâlnirii, restul îi spusese
cuvinte. Dar cu ce? Cu ochii da, i cu un
sunet anume al glasului ei înv luit, i cu înc ceva,
poate o mireasm , o radia ie imperceptibil ,
ginga , a pielii, dup care femeile i b rba ii sunt
în stare s recunoasc numaidecât, c se doresc
unul pe altul. Totul era ciudat, precum o delicat
limb secret , dar ce repede o înv ase! A tepta
seara cu mult bucurie, era curios s afle cum va
fi oare aceast femeie blond , înalt , ce fel de
priviri i de sunete, ce fel de trup, de mi ri i de
rut ri va avea – desigur, cu totul altele, deosebite
de cele ale Lisei. Unde putea fi acum, Lise, cea cu
rul negru i aspru, cu pielea brun , cu oftaturile
scurte? O b tuse b rbatul ei? Se mai gândea oare
la el? G sise un nou amant, cum i el g sise ast zi
o nou femeie? Cât de repede se petreceau toate
acestea, cum se ivea, pretutindeni în drum,
norocul, cât de frumos i fierbinte era totul, i cât
de straniu de trec tor! Era un p cat, un adulter,
nu de mult s-ar fi l sat mai de grab ucis decât s
comit p catul acesta. Iar acum o i a tepta pe cea
de-a doua femeie, iar con tiin a lui t cea i era
lini tit . Adic lini tit poate nu era, totu i; dar nu
adulterul i voluptatea îi nelini teau câteodat
con tiin a i i-o împov rau. Era ceva de alt
natur , ceva c ruia el nu era în stare s -i spun pe
nume. Era sentimentul unei culpe nelegat de vreo
fapt , o culp cu care ai venit pe lume. S fi fost
ceea ce teologia nume te p cat originar? Se prea
poate. Da, via a îns i purta în sine ceva,
asem tor unei culpe – altminteri de ce un om
atât de curat i de în elept ca Narcis, s-ar fi supus
peniten e, asemenea unui condamnat? Sau de ce o
fi trebuind ca el însu i, Gur -de-Aur, s simt
undeva, în adâncul inimii, aceast culp ? Nu era
oare fericit? Nu era tân r i s tos, nu era liber
ca pas rea cerului? Nu-l iubeau femeile? Nu era
oare minunat s simt c el, amantul, putea d rui
femeii aceea i voluptate profund , pe care o gusta
 i el? Prin urmare de ce nu era, totu i, pe deplin
fericit? De ce putea p trunde când i când, în feri-
cirea lui, ca i în virtutea i în elepciunea lui
Narcis, aceast stranie durere, aceast fric surd ,
aceast plângere a ceea ce este trec tor? De ce era
de atâtea ori nevoit s cad pe gânduri, s i
stoarc min ile, de i tia bine c el nu este un
cuget tor?
În sfâr it, cu toate astea era minunat s
tr ie ti! Culese din iarb o floricic violet , o ridic
aproape de ochi, se uit în cupele mici, înguste,
acolo erpuiau vini oare i pulsau, vii, m dulare
runte, sub iri ca firul de p r; ca în poala unei
femei sau ca în creierul unui cuget tor, vibra i
acolo via a, tremura i acolo voluptatea. O, de ce se
tie atât de pu in? De ce nu se poate vorbi cu
floarea aceasta? De fapt, nici m car doi oameni
nu- i pot vorbi cu adev rat, pentru asta e nevoie
de prietenie deosebit i deschidere. Nu, e un
adev rat noroc c dragostea nu are nevoie de
cuvinte; altminteri, s-ar împotmoli cu totul în
neîn elegeri i neghiobii. Ah, cum se frânsese
privirea Lisei, pe jum tate ascuns sub pleoape în
rev rsarea cople itoare a volupt ii i cum se z rea
numai albul ochilor, sub genele ce tres reau – nici
cu zece mii de cuvinte savante sau poetice nu se
putea exprima clipa aceea! Nimic, ah, absolut
nimic nu se l sa exprimat în nici un fel, nu se l sa
gândit în nici un fel – i totu i, sim eai în tine,
mereu reînnoit , nevoia st ruitoare de a vorbi,
impulsul ve nic de a gândi!
Privi frunzele micu ei plante, cât de fermec tor,
ce nea teptat de în elept erau orânduite în jurul
tulpinii. Frumoase erau versurile lui Virgiliu, le
iubea; dar Virgiliu avea i versuri care nu erau nici
pe jum tate atât de limpezi i în elepte, atât de
frumoase i pline de sens, ca ordinea a ez rii în
spiral a acestor frunzuli e, în susul tulpinii. Ce
desf tare ar fi, ce noroc, ce fapt încânt toare,
nobil i plin de sens, dac un om ar fi în stare s
creeze o singur asemenea floare! Dar nimeni nu
era în stare, nici un erou i nici un împ rat, nici
un pap i nici un sfânt.
Când soarele sc pat spre asfin it, se ridic i
caut locul unde îl trimisese ranca. A tept
acolo. Era pl cut s a tepte astfel, i s tie c o
femeie se afl în drum spre el, purtând cu ea
dragostea.
Ea veni, aducând un tergar de in, în care
legase o bucat mare de pâine i o felie de sl nin .
Îl deznod i-l a ternu în fa a lui.
— Pentru tine, zise ea. M nânc !
— Mai târziu, r spunse el, nu sunt fl mând de
pâine, sunt fl mând de tine. O, arat -mi ce mi-ai
adus frumos!
Multe frumuse i îi adusese ea, buze tari,
setoase, din i tari, scânteietori, bra e puternice,
arse de soare, dar pe partea lor dinl untru, ca i
pe gât, i mai în jos, pielea era alb i ginga .
Cuvinte tia pu ine, îns adânc, în gâtlej, cânta pe
un ton dulce, îmbietor i când îi sim i mâinile pe
trupul ei, mâini atât de delicate, dr stoase i
blânde, cum nu mai sim ise niciodat , pielea i se
înfiora, iar în gâtlej îi susur , parc ar fi tors o
pisic . tia pu ine din jocurile dragostei, mai
pu ine decât Lise, dar era minunat de puternic , îl
strângea, de parc ar fi vrut s -i frâng grumazul.
Dragostea ei era copil roas i lacom , simpl i
plin de vigoare, înc ru inoas ; Gur -de-Aur fu
foarte fericit cu dânsa.
Ea plec apoi, oftând, se smulse din loc cu
greu, totu i nu mai putea s z boveasc .
Gur -de-Aur r mase singur, fericit, i în acela i
timp trist. Abia într-un târziu î i aduse aminte de
pâine, de sl nin i mânc de unul singur; se
înnoptase de-a binelea.
 CAPITOLUL VIII

Trecuse mult vreme de când Gur -de-Aur

torea, arareori r mânea dou nop i la rând în
acela i loc, pretutindeni dorit i fericit de femei,
bronzat de soare, sl bit de drume ie i de
mâncarea frugal . Multe femei se desp iser de
el în zorii zilei i plecaser , unele cu lacrimi în ochi
i câteodat se gândise: „De ce nu r mâne oare
nici una la mine? De ce, din moment ce m iubesc
i pentru o noapte de dragoste comit adulterul – de
ce toate se întorc neîntârziat la b rba ii lor, de la
care, de cele mai multe ori trebuie s îndure chiar
taie? Nici una nu-l rugase cu tot dinadinsul s
mân , nici m car una nu-l rugase vreodat s o
ia cu el, gata fiind, din dragoste, s împart cu el
bucuriile i nevoile drume iei. E adev rat, nici el
nu îmbiase pe vreuna, nici uneia nu-i împ rt ise
aceast dorin : când î i cerceta inima, î i d dea
seama c libertatea îi este mai drag i nu- i
amintea de nici o iubit de care s -i mai fie dor în
bra ele urm toarei. i totu i, i se p rea straniu i
pu in întrist tor c pretutindeni dragostea p rea
atât de trec toare, i cea a femeilor, i a lui însu i,
se s tura la fel de repede, precum se înfl ra.
Era bine astfel? Se întâmpla a a întotdeauna i
pretutindeni? Sau era din vina lui, poate c el era
în a a fel pl dit, c femeile îl doreau într-adev r
i-l g seau frumos, dar nu râvneau o înso ire cu el,
afar de cea scurt , f de cuvinte, în fân sau pe
patul de mu chi? S fi fost din pricin c el î i
ducea via a c torind iar pe oamenii a eza i la
casa lor traiul celor f de c tâi îi îngroze te?
Sau inea numai de el, de fiin a lui, faptul c
femeile îl doreau ca pe o p pu frumoas i-l
strângeau la piept, dar dup aceea fugeau toate
înapoi la b rba ii lor, chiar dac le a tepta b taia?
Nu tia.
Nu ostenea s înve e de la femei. De i se sim ea
mai atras de fete, de cele tinere de tot, care înc nu
avuseser b rbat i înc nu tiau nimic din ale
dragostei, de ele era în stare s se îndr gosteasc
arz tor; îns de cele mai multe ori fetele erau
inaccesibile, ele, cele iubite, sfioase, prea bine
zite. Dar i de la femei înv a cu pl cere. Fiecare
îi l sa ceva amintire, un gest, un fel de a s ruta,
un joc deosebit, un fel anume de a se d rui sau a
se ap ra. Gur -de-Aur primea orice, era nes ios i
gata la toate ca un copil, era dispus s accepte
orice seduc ie; numai astfel devenea el însu i atât
de seduc tor. Singur frumuse ea lui nu ar fi fost
de ajuns ca s atrag femeile c tre el cu atâta
urin ; era îns aceast fire de copil, aceast
receptivitate deschis , aceast nevinov ie plin de
curiozitate a dorin ei, disponibilitatea des vâr it
fa de tot ce o femeie putea dori de la el. F
i dea seama, era pentru fiecare iubit exact cel
pe care ea i-l dorise i i-i visase, pentru una
ginga i r bd tor, pentru cealalt iute i energic,
când copil ros precum un b iat care abia acum
cunoa te dragostea, când rafinat i cunosc tor.
Era gata de joc i de lupt , în stare s suspine i
râd , plin de pudoare i impudic; nu d ruia
unei femei decât ceea ce ea dorea i c uta într –
însul. Or tocmai asta ghicea repede la el orice
femeie cu sim urile treze, de asta devenea favoritul
tuturor.
Iar el înv a. Nu înv numai, în scurt timp,
me te ugurile i felurile iubirii i nu- i însu i
numai experien a multor iubite. Înv , de
asemenea, s vad femeile în diversitatea lor, s le
simt , s le perceap , s le adulmece: dobândi o
ureche sensibil la nuan ele oric rui glas i înv
a b nui f gre , numai dup sunetul glasului
unor femei, felul i amploarea capacit ii lor de a
iubi; contempl , cu mereu reînnoit încântare,
modurile nesfâr it de variate cum putea sta un cap
pe un gât, cum se putea delimita o frunte de
cina p rului, cum se putea mi ca o rotul .
Înv s deosebeasc în întuneric, cu ochii
închi i, cu degete ginga -cercet toare, un p r de
femeie de altul, o piele i un puf de altul. Nu dup
mult timp începu s i dea seama, c poate tocmai
aceasta era de fapt rostul drume iei sale, c poate
din pricina aceasta era mânat de la o femeie la
alta, pentru a înv a i a exersa cu tot mai mare
fine e, tot mai divers i mai profund aceast
aptitudine a cunoa terii i a deosebirii. Poate c
aceasta era chemarea lui: s cunoasc femeile i
dragostea, într-o mie de modalit i i într-o mie de
deosebiri, pân va atinge perfec iunea precum unii
muzicieni tiu s cânte nu numai la un
instrument, ci la trei, la patru, la multe. Nu tia,
fire te, la ce slujeau, unde duceau toate acestea;
sim ea doar c se afl pe drumul s u. Pesemne c
era dotat satisf tor pentru latin , i logic , dar
avea un talent deosebit rar i uimitor pentru ele, în
schimb pentru dragoste, pentru jocul cu femeile,
da; aici înv a f trud , nu uita nimic, aici
experien ele se adunau i se orânduiau de la sine.
Odat , dup ce colindase astfel un an sau doi,
Gur -de-Aur nimeri la curtea unui cavaler bogat,
care avea dou fete tinere, frumoase. Era toamn
timpurie, curând nop ile urmau s se r coreasc ;
în toamna i în iarna trecut îndurase frigul, se
gândea nu f griji la lunile ce aveau s vin , pe
timp de iarn drume ia era trudnic , întreb de
mâncare i de un ad post pentru noapte. Fu primit
dup cuviin , iar când cavalerul afl c str inul
studiase i tia grece te, îl pofti s treac de la
masa slujitorilor la a sa, tratându-l aproape ca pe
cineva egal în rang. Cele dou fiice ineau privirile
plecate, cea mai mare avea optsprezece ani, cea
mai mic abia aisprezece, Lydia i Julie.
A doua zi Gur -de-Aur voi s porneasc mai
departe. Nu exista nici o speran de a câ tiga pe
vreuna din frumoasele domni oare blonde, iar alte
femei, de dragul c rora ar fi putut r mâne, nu se
aflau prin preajm . Dar iat c , dup gustarea de
diminea , cavalerul îl lu deoparte i-l conduse
într-o camer pe care i-o amenajase în scopuri
deosebite. Modest, b rbatul cu tâmplele c runte îi
vorbi tân rului despre sl biciunea lui pentru
rtur rie i c i, îi ar un sipet, plin de scrieri
pe care le adunase, îi mai ar un pupitru de
scris, pe care i-l construise i o provizie de hârtie
i pergament din cele mai frumoase. Acest cavaler
pios, avea s afle Gur -de-Aur mai târziu, încetul
cu încetul, frecventase în tinere ea lui coli, dar
apoi se dedicase în întregime vie ii de r zboinic i
celei lume ti, pân ce, în timpul unei boli grave, un
avertisment divin îl hot rî s porneasc în
pelerinaj i s se c iasc de p catele sale din
tinere e. Ajunsese la Roma i chiar pân la
Constantinopol, la întoarcere îl g sise pe tat l s u
mort i casa pustie, se stabilise aici, se însurase,
i pierduse so ia, î i crescuse fetele iar acum, în
pragul b trâne ii, se a ezase i se apucase s scrie
o am nun it dare de seam a pelerinajului s u de
odinioar . Terminase mai multe capitole, dar –
precum îi m rturisi tân rului – latineasca lui era
destul de mediocr i-l împiedica la fiecare pas.
adar, îi oferi lui Gur -de-Aur un rând de haine
noi i ad post, f plat , dac ar fi dispus s
corecteze i s transcrie pe curat ce scrisese pân
acum i s -l ajute la continuarea lucr rii.
Era toamn , Gur -de-Aur tia ce înseamn asta
pentru un drume . Straiele noi erau i ele
binevenite. Mai presus de toate îns îi surâse
perspectiva de a r mâne o vreme sub acela i
acoperi cu cele dou surori frumoase. Spuse da,
s stea mult pe gânduri. Dup câteva zile,
menajera fu pus s deschid dulapul cu
postavuri, se g si un postav cafeniu frumos, i
comand din el un costum i o bonet pentru
Gur -de-Aur. Ce-i drept, cavalerul se gândise la o
hain neagr , un soi de ve mânt de magistru, dar
musafirul s u nici nu voi s aud , reu i s -l
conving i astfel, pân la urm se alese cu
aceast îmbr minte dr gu , pe jum tate de paj,
pe jum tate de vân tor, care-i venea foarte bine.
Nici cu latina lucrurile nu mergeau r u.
Rev zur împreun cele scrise pân acum i
Gur -de-Aur corect nu numai numeroasele
cuvinte inexacte sau gre ite, ci pe alocuri drese i
frazele scurte, neajutorate ale cavalerului,
compunând frumoase perioade latine ti, cu o
construc ie solid i o consecutio temporum
impecabil . Cavalerul era încântat, nu se zgârcea
cu laudele. În fiecare zi petreceau cel pu in dou
ceasuri cu lucrul.
La castel – de fapt era o curte neasc larg ,
protejat de un zid de ap rare – Gur -de-Aur g si
multe feluri de a- i petrece vremea. Particip la
vân toare i înv de la vân torul Heinrich s
trag cu arbaleta, se împrieteni cu câinii i avea
voie s c reasc oricând poftea. Rareori era v zut
singur; fie c vorbea cu un câine, sau cu un cal, fie
cu Heinrich sau cu Lea, menajera, o b trân gras ,
cu voce de b rbat i cu mult aplecare spre glum
i râs, cu b iatul de la câini sau cu un p stor. Cu
nevasta morarului, din vecin tate, ar fi fost u or de
înnodat o leg tur , dar se re inu, f când pe
ne tiutorul.
Cele dou fiice ale cavalerului îl fermecau. Cea
mic era mai frumoas , dar în acela i timp atât de
zuroas , încât abia schimba câte un cuvânt cu
Gur -de-Aur. El le întâmpina pe amândou cu cea
mai mare considera ie i polite e, dar amândou
percepeau prezen a lui ca o permanent tentativ
de cucerire. Mezina se închise complet,
înc ânat în timiditatea ei. Cea mai mare,
Lydia, g si în schimburile de cuvinte cu el un ton
special, tratându-l pe jum tate respectuos, pe
jum tate în b taie de joc, ca pe o ciudat dihanie
de c rturar, îi punea multe întreb ri curioase,
interesându-se de via a de m stire, dar v dind
mereu fa de el o nuan de ironie, ceva din supe-
rioritatea unei doamne. El accept totul, o trat pe
Lydia ca pe o doamn , pe Julie ca pe o c lug ri
mic i când reu ea s re in fetele prin
conversa ie, mai îndelung, la mas , dup cin , sau
când Lydia intra în vorb cu el prin curte sau în
gr din , i- i îng duia s -I tachineze, era
mul umit, sim ea c lucrurile nu stau pe loc.
În toamna aceea pân târziu frasinii înal i din
curte, î i p strar frunzele, pân târziu se mai
sir în gr din flori de ochiul boului i de
trandafir. Iat îns c într-o zi sosi în vizit un
vecin de mo ie cu nevasta lui, înso it de un rânda
de cai; veniser c lare, blânde ea zilei îi ispitise la
o plimbare neobi nuit de lung , a a ajunseser
pân aici i acum cereau ad post pentru o noapte.
Fur primi i foarte cuviincios i f z bav , patul
lui Gur -de-Aur fu mutat din odaia de musafiri în
cea de scris, iar înc perea primenit pentru
zduirea oaspe ilor se t iar câteva g ini i se
trimise la moar , dup pe te. Gur -de-Aur
particip cu încântare la emo iile preg tirilor
rb tore ti i sim i imediat c doamna cea str in
îl privea cu luare aminte. i îndat ce vocea ei, i
ceva din privire, îl f cur s -i ghiceasc simpatia i
dorin a, observ cu încordare sporit , cum Lydia
se schimb , cum devine t cut i închis , cum
începe s -i urm reasc din ochi pe el i pe so ia
vecinului. Când, în timpul festinului, piciorul
doamnei începu s se joace sub mas cu piciorul
lui, pe Gur -de-Aur nu-l încânt numai jocul în
sine, ci i mai mult tensiunea sumbr , t cut , cu
care Lydia observ jocul cu ochi curio i i
înv ia i. Pân la urm l dinadins s -i scape
un cu it pe jos, se aplec pentru a-l ridica de sub
mas , i- i trecu, mângâietor, mâna peste piciorul
i gamba doamnei; o v zu pe Lydia cum p le te
i- i mu buzele, i continu s povesteasc
anecdote m stire ti, sim ind c str ina ascult
cu d ruire, mai pu in pove tile propriu-zise, cât
mai mult glasul s u înv luitor. i ceilal i îl
ascultau, mentorul s u cu bun voin , musafirul
cu fa a imobil , dar sensibil i el la focul care
ardea în tân rul comesean. Lydia nu-l mai auzise
vreodat vorbind astfel, Gur -de-Aur înflorise,
zduhul era înc rcat de voluptate, ochii lui
sc rau, glasul îi vibra de fericire, ca i cum ar fi
implorat dragostea. Cele trei femei sim eau asta,
fiecare altminteri, micu a Julie cu violent
împotrivire i adversitate, nevasta cavalerului cu
radioas satisfac ie, Lydia cu o dureroas t zuire
a inimii, în care se amestecau o dorin arz toare,
o ap rare sfioas i o gelozie aprins , care îi crispa
tr turile i-i încinse privirea. Gur -de-Aur
sim ea toate aceste talazuri, ele se rev rsau spre el
asemenea unor r spunsuri tainice la chem rile lui
ispititoare, asemenea unor p ri zburau
împrejurul lui gândurile de dragoste, cele ce se
ruiau, cele ce se împotriveau, cele ce se luptau
între ele.
Dup cin , Julie se retrase, se l sase de mult
noaptea, p si foi orul, glacial, ca o c lug ri
mic , ducând lumânarea într-un sfe nic de lut.
Ceilal i mai z bovir un ceas, i în timp ce
amândoi b rba ii vorbeau despre recolt , despre
episcop i despre împ rat, Lydia asculta,
îmbujorat , cum între Gur -de-Aur i musafiri se
înfiripa o flec real oarecare, despre mai nimic,
prin a c rui urzeal rar se esea îns , o re ea
deas , dulce, pl dit din aluzii, priviri, accente,
mici gesturi, fiecare supraînc rcat de semnifica ii,
supraînc lzit de dogoare. Fata percepea aceast
atmosfer cu voluptate i cu oroare totodat , iar
când vedea sau b nuia c genunchiul lui
Gur -de-Aur îl atinge pe sub mas , pe cel al
str inei, sim ea atingerea parc pe propriul ei trup,
i tres rea. Apoi nu reu i s adoarm i jum tate
de noapte st tu la pând cu inima b tând s se
sparg , convins c cei doi se vor întâlni. Tr i în
imagina ie ceea ce le era interzis celor doi; îi vedea
aievea îmbr ându-se, le auzea s rut rile,
tremurând de emo ie, în vreme ce se temea i
dorea în acela i timp ca îndr gosti ii s fie
surprin i de cavalerul în elat iar acesta s -i înfig
pumnalul în inim tic losului Gur -de-Aur.
A doua zi cerul era acoperit, sufla un vânt
umed i oaspetele, refuzând invita ia de a- i
prelungi ederea, insist s porneasc neîntârziat.
Lydia asist la plecare, st tu lâng oaspe i când
înc lecar , le strânse mâinile i rosti cuvintele de
salut, dar nu- i d du seama de nimic din ce f cea
i spunea, toate sim urile ei se concentraser în
privirea cu care urm rea cum la urcarea în ea
nevasta cavalerului î i a eaz piciorul în mâinile
pe care i le oferea Gur -de-Aur i cum dreapta lui,
lat i viguroas , se încle teaz în jurul pantofului,
cuprinzând o clip piciorul ei.
Str inii plecaser c lare. Gur -de-Aur trebui s
se duc în camera de scris, i s lucreze. Dup o
jum tate de ceas auzi jos în curte glasul poruncitor
al Lydiei, auzi cum se scoate un cal din grajd,
st pânul se apropie de fereastr i se uit afar ,
zâmbind i dând din cap, apoi amândoi privir în
urma Lydiei, care p sea, c lare, curtea. În
diminea a aceasta progresar mai încet cu scrisul
în latine te. Gur -de-Aur era distrat; prietenos,
st pânul s u îi d du drumul mai devreme decât în
alte d i.
Neobservat Gur -de-Aur se strecur cu calul
afar din curte, c ri împotriva vântului rece i
umed de toamn , înainta în peisajul decolorat i
îndemnând calul la un trap din ce în ce mai
sus inut, sim i cum se înc lze te animalul sub el i
cum începe a se încinge i propriul lui sânge.
Str tu miri ti i p mânturi nedes elenite,
tuf ri uri i mocirle n dite de br di or i de
rogoz, c ri, respirând lacom, prin ziua cenu ie,
trecu prin vâlcele cu arini, prin crânguri de molizi
ce musteau de glod i peste lunci brumate, pustii.
Pe o coam înalt de deal, profilându-se
limpede pe cerul cenu iu-deschis, înnorat,
descoperi silueta Lydiei, edea semea pe cal,
înaintând în trap lent. Goni spre dânsa; dar când
ea de seam c e urm rit , ea d du pinteni
calului i fugi de el. Ba disp rea, ba se ivea din
nou, cu p rul fluturând. O gonea ca pe un vânat,
inima lui râdea, î i îndemna calul, cu strig te
scurte, ginga e, deslu ea din zbor, cu ochi
încânta i, reperele peisajului, câmpurile tupilate,
duricea de arini, cetele de ar ari, malurile
noroioase ale b ilor, i î i întorcea mereu privirea
spre inta din fa a lui, frumoasa care fugea.
Curând o ajunse.
Când Lydia îl sim i aproape, renun la fug
i- i struni bidiviul la pas. Nu se întoarse spre
urm ritorul ei. Mândr , aparent indiferent , c ri
înainte, de parc nu s-ar fi petrecut nimic, de
parc ar fi fost singur . El î i conduse calul al turi
de al ei, cei doi cai c lcau acum lini ti i, aproape
atingându-se, dar i animalele, i c re ii erau
încin i de goan .
— Lydia! chem el, încet.
 Nu primi nici un r spuns.
— Lydia!
Ea r mase mut .
— Cât de frumoas priveli te, Lydia, s te v d
de departe, c rind, p rul zbura în urma ta ca un
fulger auriu! Cât a fost de frumos! Ah, ce minunat
ai fugit de mine! Abia acum mi-am dat seama c
iube ti pu in. Nu tiam, asear m îndoiam
înc . Abia când ai încercat s fugi de mine, am
în eles dintr-o dat . Iubito, frumoasa mea, trebuie
fii obosit , hai s desc lec m!
Desc lec iute i apuc , în aceea i clip ,
strul calului ei, ca nu cumva s mai încerce
înc o dat s fug . Ea î i aplec fa a spre el, alb
ca varul i când o trase din a, izbucni în plâns.
Atent, o conduse câ iva pa i, o l s se a eze pe
iarba ve ted i îngenunche al turi. Stând acolo,
în iarb , ea lupt împotriva sughi urilor de plâns,
lupt cu n dejde i izbuti s le st pâneasc .
— Oh, e ti atât de r u! începu ea, când fu în
stare s vorbeasc . Abia izbutea s închege
cuvintele.
— Sunt chiar atât de r u?
— E ti un seduc tor, Gur -de-Aur. Vreau s uit
ce mi-ai spus adineauri, au fost cuvinte
neru inate, nu se cuvine s vorbe ti cu mine
astfel. Cum de po i crede c te-a iubi? Hai s
uit m toate astea! Dar cum s uit ce am fost
nevoit s v d ieri seara?
— Ieri seara? Dar de fapt ce-ai v zut?
— Ah, nu te mai preface, nu mai min i! A fost
îngrozitor i neru inat, cum o f ceai pe galantul, în
zul meu, în fa a acelei femei. N-ai pic de ru ine?
Chiar i piciorul i l-ai mângâiat sub mas , sub
masa noastr ! în fa a mea, sub ochii mei ! i acum
vii, îndat dup plecarea ei, i te ii dup mine !
Într-adev r, tu nu tii ce înseamn ru inea ?
 Gur -de-Aur regretase imediat cuvintele pe care
i le spusese înainte de a desc leca. Cât de prost
fusese! De cuvinte ne putem lipsi în dragoste, ar fi
trebuit s tac .
Nu mai spuse nimic. Îngenunche al turi de
dânsa i cum ea îl privea, atât de frumoas i de
nefericit , se molipsi de suferin a ei; sim i i el c
era într-adev r motiv de plâns. Dar în ciuda a ce
spusese Lydia, citea, totu i, dragoste în ochii fetei,
chiar i durerea de pe buzele care-i tremurau tot
dragoste era. D dea mai mult crezare ochilor
decât cuvintelor.
Îns ea a teptase un r spuns. Cum r spunsul
nu venea, Lydia î i în spri i mai mult buzele, îl
privi cu ochii înc pu in înl crima i, i repet :
— ie, într-adev r nu i-e ru ine?
— Iart -m , zise el umil, vorbim despre lucruri
care n-ar trebui s se vorbeasc . E vina mea,
iart -m ! M întrebi, dac nu mi-e ru ine. Da,
sigur c mi-e ru ine. Dar mi-e ti drag , i
dragostea nu tie de ru ine. Nu fi sup rat !
rea c nu aude. edea i- i inea mai departe
buzele strânse a am ciune, privind pe lâng el,
departe, în zare, de parc ar fi fost singur .
Niciodat Gur -de-Aur, nu mai fusese într-o
asemenea situa ie. Cuvintele erau de vin .
Cu un gest molcom î i a ez fa a pe genunchiul
ei i în aceea i clip atingerea îl reconforta. Totu i
se sim ea înc pierdut i trist, iar Lydia, la rândul
ei, p rea i ea mereu trist , edea nemi cat , t cea
i privea spre dep rt ri. Cât confuzie, cât
triste e! Dar genunchiul accepta, prietenos, alipirea
obrazului s u, nu-l respingea. Fa a lui, cu ochii
închi i întârzia, pe genunchiul ei, întip rind în sine
încetul cu încetul linia nobil , alungit a acestuia.
Gur -de-Aur descoperea cu bucurie i emo ie, în
gând, cât de bine se potrivea acest genunchi, prin
forma sa elegant i tinereasc , cu unghiile ei
lungi, frumoase, delicat bombate. Se lipea
recunosc tor de genunchiul acesta, l sându- i
obrazul i gura s -i gr iasc .
Apoi sim i cum mâna ei popose te, sfioas i
oar ca o pas re, pe p rul lui. Dulce mân , sim i
el, iar ea îi mângâie, încet i copil ros, p rul.
Privise de multe ori aceast mân cu aten ie i cu
admira ie, o cuno tea aproape la fel de bine ca pe a
sa, degetele lungi, sub iri, cu movili ele alungite,
frumos bombate, ale unghiilor roze. Acum degetele
lungi i sub iri gr iau cu timiditate buclelor sale.
Graiul lor era copil ros i tem tor, dar era graiul
iubirii. Plin de gratitudine î i lipi capul de mâna ei,
îi pip i palma cu ceafa i cu obrajii.
Atunci ea zise:
— E timpul s plec m.
El î i s lt capul i o privi cu ging ie, îi s rut
blând degetele sub iri.
— Te rog, scoal -te, zise ea, trebuie s ne
întoarcem acas .
El ascult neîntârziat, se scular , înc lecar ,
pornir .
Inima lui Gur -de-Aur era plin de fericire. Cât
era de frumoas Lydia, ce copil ros de curat i de
ginga ! Nici nu o s rutase înc , i totu i era atât
de îmbog it, atât de plin de dânsa. C rir
repede, i abia la întoarcere, chiar în marginea
cur ii, ea se sperie i zise:
— N-ar fi trebuit s sosim împreun ! Cât de
pro ti suntem! Iar în ultima clip , când
desc lecau, iar un rânda de la grajduri se
apropia, alergând, ea îi sufl în ureche repede i
fierbinte:
— Spune-mi dac noaptea trecut ai fost la
femeia aceea!
El î i scutur de mai multe ori capul i se
apuc s scoat c strul calului.
 Dup -amiaz , când tat l ei nu mai era acolo, ea
ap ru în camera de scris:
— E chiar adev rat? nu întârzie s întrebe
pasionat , i el ghici imediat la ce se gânde te.
— Atunci de ce te-ai jucat cu dânsa, atât de
îngrozitor, i ai f cut-o s se îndr gosteasc ?
— Te inteam pe tine, zise el. Crede-m , mi-ar fi
fost de o mie de ori mai drag s mângâi piciorul
u, decât pe al ei. Dar piciorul t u nu s-a apropiat
niciodat de mine sub mas , i nu m-a întrebat
dac te iubesc.
— Într-adev r, m iube ti, Gur -de-Aur?
— O, da!
— Dar la ce o s duc asta?
— Nu tiu, Lydia. Nici nu-mi pas . M simt
fericit c te iubesc – la ce o s duc , nu m
gândesc. M bucur când te v d c rind i când î i
aud glasul, i când degetele tale îmi mângâie p rul.
voi bucura când îmi va fi îng duit s te s rut.
— Doar mireasa i-e îng duit s o s ru i,
Gur -de-Aur. Nu te-ai gândit niciodat la asta?
— Nu, nu m-am gândit niciodat . La ce bun?
tii tot atât de bine ca i mine c nu po i deveni
mireasa mea.
— A a este. i pentru c tu nu po i s devii
rbatul meu i s r mâi lâng mine pentru
totdeauna, a fost cât se poate de nedrept din
partea ta s -mi vorbe ti de dragoste. Ai crezut c
m-ai putea seduce?
— N-am crezut i nu m-am gândit la nimic,
Lydia, în general gândesc mult mai pu in decât i
se pare. Eu nu doresc decât s m s ru i o dat .
Vorbim atât de mult. Îndr gosti ii nu fac a a. Cred
tu nu m iube ti.
— Azi-diminea ai spus contrariul.
— i tu ai f cut contrariul!
— Eu? Ce vrei s spui?
 — Întâi ai fugit din fa a mea, când m-ai v zut
apropiindu-m . Atunci am crezut c i sunt drag.
Apoi i-a venit s plângi i am crezut c-o faci
pentru c m iube ti. Apoi capul meu a stat pe
genunchiul t u i tu m-ai mângâiat i am crezut c
o faci din dragoste. Dar acum nu-mi dai nici un
semn de iubire.
— Eu nu sunt ca femeia al c rei picior l-ai
mângâiat ieri. Pari obi nuit cu asemenea femei.
— Nu, slav Domnului, e ti mult mai frumoas
i mai delicat ca ea.
— Nu despre asta vorbesc.
— O, dar a a este. tii oare cât e ti de
frumoas ?
— Am oglind .
— i-ai privit vreodat fruntea în oglind ,
Lydia? i apoi umerii i unghiile i genunchii? i ai
zut cum seam între ele, i cum se
armonizeaz una cu alta, cum au aceea i form
toate, o form prelung , zvelt , ferm i foarte
sub ire? Ai v zut?
— Cum vorbe ti! De fapt, n-am v zut niciodat ,
dar acum, când mi-o spui, îmi dau seama la ce te
gânde ti. Ascult , e ti totu i un seduc tor, încerci
m faci încrezut .
— Îmi pare r u c nu izbutesc nicicum s i fiu
pe plac. Dar de ce m-a str dui s te fac încrezut ?
ti frumoas i a vrea s i ar t recuno tin a
mea pentru asta. M sile ti s i-o spun cu vorbe;
i-a putea-o spune de o mie de ori mai bine
altminteri. Cu vorbele nu- i pot da nimic! i cu
vorbe nu pot înv a nimic de la tine nici tu de la
mine.
— Dar ce s înv eu de la tine?
— Eu de la tine, Lydia, i tu de la mine. Dar tu
nu vrei. Tu vrei s -l iube ti numai pe acela, c ruia
îi vei deveni mireas . Va râde când va vedea c nu
ai înv at nimic, nici m car s s ru i.
 — A a, va s zic vrei s m instruie ti în
materie de s rutat, magistre?
El îi zâmbi. Chiar dac vorbele nu-i erau pe
plac, în dosul flec relii pripite i pref cute sim ea,
totu i, cum fecioria ei era cuprins de voluptate i
cum Lydia se ap ra, speriat .
Nu-i mai d du nici un r spuns. Îi zâmbi, îi
prinse cu ochii privirea nelini tit i i-o inu
prizonier i, în vreme ce ea, nu f s reziste,
ced farmecului, î i apropie încet fa a de a ei, pân
ce buzele lor se atinser . Ii dezmierd u or gura, ea
îi r spunse cu un mic s rut de copil i când el nu-i
mai d du drumul, buzele ei se desf cur , ca într-o
dureroas mirare. Ispitind-o blând, urm ri gura ei,
care încerca s fug , o f cu s -i vin din nou,
ov ielnic , în întâmpinare i astfel, f
constrângere, o înv pe fata st pânit de vraj ,
ia i s primeasc s rutul, pân ce, epuizat , î i
îngropa fa a în um rul lui. O l s se odih-
neasc , îi adulmec fericit p rul blond i des, îi
murmur la ureche vorbe ginga e i lini titoare,
i- i aduse aminte cum odinioar pe când era
numai un colar ne tiutor, fusese ini iat în aceast
tain de iganca Lise. Cât de negru fusese p rul ei,
cât de brun pielea, ce puternic dogorise soarele i
cum mirosea pojarni a ve ted ! i cât de departe
era acum întâmplarea aceea, din ce dep rt ri
fulgera spre el! Atât de repede se ve tejea tot ce
abia înflorise!
Încet Lydia î i în fruntea, chipul ei nu mai
era acela i, ochii ei dr sto i îl priveau serio i i
mari. Las -m s plec, Gur -de-Aur, zise ea. Am
stat prea mult vreme cu tine. O, tu, tu, iubitul
meu!
În fiece zi se întâlnir pentru câte un ceas al lor
ascuns i Gur -de-Aur se l condus în toate de
cea îndr gostit , aceast dragoste de fat îl mi ca
i îl fericea ca un miracol. Câteodat vreme de o
or întreag ea nu voia, decât s -i in mâinile
într-ale ei, i s se uite în ochii lui luându- i apoi
mas-bun, cu un s rut de copil. Alt dat , s ruta
ruit i nes ioas , dar nu r bda nici o atingere.
Odat , ro ind adânc i înfrângându-se, în dorin a
de a-i face o mare bucurie, îl l s -i vad unul
din sâni cu sfial ea scoase micul fruct alb din
rochie; iar dup ce el a ezat în genunchi, îl s rut ,
ea îl ascunse din nou, grijulie, îmbujorat pân la
gât. Mai i vorbeau, îns într-un fel nou, nu ca în
prima zi; î i inventau unul altuia nume, ea îi
povestea cu pl cere despre copil ria ei, despre vise
i jocuri. Adesea fata vorbea despre faptul c
dragostea lor era nedreapt , pentru c el nu o
putea lua în c torie; pomenea toate acestea cu
triste e i resemnare i- i împodobea dragostea cu
taina acestei triste i, asemenea unui v l negru.
Pentru prima oar , Gur -de-Aur se sim ea nu
numai dorit de o femeie, ci i iubit.
Lydia zise odat .
— E ti atât de dr gu i de vesel. Dar, adânc, în
ochii t i, nu-i veselie, e numai jale; de parc ochii
i ar ti c nu exist fericire i c , nu putem
stra prea mult ceea ce e frumos i drag. Ai ochii
cei mai frumo i ce pot exista i cei mai tri ti. Cred
sunt a a, pentru c tu nu ai un c min. Ai venit
la mine din p dure i cândva ai s pleci iar i, ai
dormi pe mu chi i ai s colinzi lumea. Dar
unde-i oare c minul meu? Dac tu pleci, mai am,
ce-i drept, un tat i o sor i mai am o odaie i-o
fereastr , unde pot edea gândindu-m la tine; dar
voi fi dezr cinat pentru totdeauna.
El o l sa s vorbeasc , uneori zâmbea,
ascultând-o, uneori se întrista. N-o consola
niciodat cu vorbe, ci numai cu mângâieri blânde,
numai strângându-i capul la piept i murmurând
sunete de vraj f sens, precum otesc doicile
pruncilor când plâng. Odat Lydia zise:
 — A vrea s tiu, Gur -de-Aur ce se va
întâmpla cu tine în viitor, adeseori stau i m
gândesc. Nu vei avea o via obi nuit , nici una
oar . Ah, de i-ar merge bine! Câteodat m
gândesc c ar trebui s devii poet, unul dintre cei
ce au viziuni i vise i le exprim atât de frumos.
Vei hoin ri prin toat lumea i toate femeile te vor
iubi i, totu i, vei r mâne singur. Mai bine
întoarce-te la m stire, la prietenul t u, despre
care mi-ai povestit atâtea! Am s m rog pentru
tine, ca s nu trebuiasc s mori cândva, singur,
în p dure!
Asemenea lucruri era în stare s spun profund
serioas , cu ochii pierdu i. Îns pe urm c rea
iar i cu el, râzând, peste câmpurile tomnatice sau
îi d dea ghicitori glume e de dezlegat sau azvârlea
spre el crengu e ve tede i ghinde str lucitoare.
Odat Gur -de-Aur st tea în odaia lui, întins pe
pat i a tepta s -i vin somnul. Inima îi era grea,
într-un fel minunat i dureros în acela i timp, îi
tea în piept greu i cu putere, peste m sur de
înc rcat de dragoste, de triste e, de dezorientare.
Auzea cum vântul de noiembrie zgâl âia
acoperi ul; se obi nuise s stea astfel mult timp
înainte de a adormi somnul se l sa a teptat. Rosti
încet, precum obi nuia în fiecare sear , un imn
marianic, l sându-se p truns de el:

Tota pulchra es, Maria,

et macula originalis non est in te.
Tu laetitia Israel,
tu advocata peccatorum!

Cântecul picura, cu blânda sa melodie, în

sufletul s u, dar în acela i timp afar cânta vântul,
cânta despre nelini ti i drume ii, despre p dure,
despre toamn , despre via a celor hoinari. Se
gândea la Lydia, se gândea la Narcis i la mama
lui, inima neostoit îi era plin i grea.
Tres ri i se uit , neputând s i cread
ochilor: u a od ii se deschisese, în întuneric
trunse o f ptur înv luit într-o c ma alb ,
lung , Lydia intr , f un sunet, c lcând cu
picioarele goale pe dalele de piatr , închise încet
a i se a ez pe marginea culcu ului s u.
— Lydia, opti el, c prioara mea, floarea mea
alb ! Lydia, ce faci?
— Vin la tine, zise ea, numai pentru o clip .
Vreau s v d i eu cum st în p tu Gur -de-Aur
al meu, inima mea de aur.
Se întinse lâng el, statur nemi ca i, cu inimi
grele, palpitânde. Ea îl l s o s rute, l
mâinile lui îndr gostite s se plimbe pe bra ele ei,
mai mult nu-i era îng duit. Dup pu in, îi d du
încet mâinile de-o parte, îl s rut pe ochi, se scul
zgomot i disp ru. U a scâr âi, pe acoperi
vântul se zb tea i zorn ia. Totul era vr jit, plin de
mister, plin de spaime, plin de promisiuni, plin de
amenin ri. Gur -de-Aur nu mai tia nici ce
gânde te, nici ce face. Când, dup un somn scurt
i nelini tit, se trezi din nou, perna îi era ud de
lacrimi.
Ea reveni peste câteva zile, dulce stafie alb , i
st tu un sfert de ceas lâng dânsul, în pat, ca i
prima dat . Cuprins de bra ele lui, îi opti la
ureche, avea a-i spune i a i se plânge de multe. O
ascult cu delicate e, ea se culcase pe bra ul lui
stâng, cu mâna dreapt îi mângâia genunchii.
— Guri de aur, zise ea, cu vocea foarte
sc zut , aproape de obrazul lui, e atât de trist c
niciodat nu voi putea fi a ta. Mica noastr fericire,
mica noastr tain nu va mai dura mult. Julie a i
intrat la b nuial , în curând m va sili s -i
rturisesc tot. Sau va b ga de seam tata. Dac
m-ar g si la tine, în pat, pas rea mea de aur, ar fi
 u de Lydia ta; ar sta cu ochii plân i, s se uite la
copaci i l-ar vedea pe iubitul ei, atârnat acolo,
sus, i cl tinat de vânt. Ah, mai bine ai fugi chiar
acum, în loc s a tep i pân te leag i te spânzur
tata. Am v zut odat pe unul, spânzurat, un ho .
Nu te pot vedea spânzurat, mai bine fugi i
uit -m , s nu trebuiasc s te v d mort, dulcele
meu aura , s nu ciuguleasc p rile ochii t i
alba tri! Dar nu, comoara mea, nu te las s pleci –
ah, ce m fac dac m la i singur !
— Nu vrei s vii cu mine, Lydia? Fugim
împreun , lumea e mare!
— Ar fi foarte frumos, suspin ea, ah, cât ar fi
de frumos, s colind cu tine prin lume! Dar nu pot.
Nu pot s dorm în p dure i s tr iesc f
ad post i s umblu cu fire de paie în p r, nu pot.
i nici nu-l pot face de ru ine pe tata. Nu, nu-mi
spune nimic, nu sunt n luciri. Nu pot! A a cum
n-a fi în stare s m nânc dintr-o farfurie murdar
sau s dorm într-un pat de lepros. Ah, nou ne e
interzis tot ce-i bine i frumos: noi, amândoi,
suntem n scu i pentru suferin . Aura ul meu,
bietul meu b ie el, pân la urm tot am s te v d
spânzurat. i eu, eu voi fi închis i, apoi trimis
într-o m stire. Iubitule, trebuie s m p se ti
i s faci iar dragoste cu ig nci i cu nci. Ah,
du-te, du-te, înainte s te prind i s te lege!
Niciodat nu vom fi ferici i, niciodat .
El îi mângâie încet genunchii i atingându-i
foarte delicat locul de tain , o rug :
— Floricica mea, am putea fi atât de ferici i!
Vrei?
sup rare, dar cu putere ea îi d du mâna
deoparte i se dep rt pu in de el.
— Nu, zise ea, n-ai voie s faci asta! Mi-e
interzis. Tu, ig nu ule, poate nu în elegi. M port
cum nu trebuie, sunt o fat rea, fac de ru ine casa
noastr . Dar undeva în adâncul sufletului meu,
mi-am p strat mândria; i acolo nu are voie s
trund nimeni. Trebuie s -mi la i m car atât,
altfel n-am s mai pot veni niciodat la tine în
odaie.
Nicicând n-ar fi trecut peste o interdic ie, o
dorin sau o aluzie a ei. Era el însu i uimit de
puterea pe care fata o avea asupra lui. Dar suferea.
Sim urile îi r mâneau fl mânde i inima lui
protesta adeseori cu vehemen împotriva acestei
supuneri. Câteodat se str duia s se desprind
de ea. Câteodat o curta, cu polite e aleas , pe
micu a Julie i, de fapt, era chiar foarte necesar s
mân în rela ii bune cu aceast persoan
însemnat i, pe cât îi st tea în putin , s o
induc în eroare. Erau ciudate raporturile sale cu
aceast Julie, care de multe ori se purta atât de
copil re te i de multe ori se v dea atot tiutoare.
îndoial era mai frumoas decât Lydia, era o
frumuse e neobi nuit care, al turi de nevinov ia
i în elepciunea ei precoce, copil roas , constituia
o mare ispit pentru Gur -de-Aur; era adesea
foarte îndr gostit de Julie. Tocmai datorit acestei
ispite, pe care Julie o exercita asupra sim urilor
sale, recunoscu în cele din urm , uimit, deosebirea
dintre dorin i iubire. La început privise ambele
surori cu aceia i ochi, le socotise pe amândou
vrednice de a fi dorite, pe Julie o g sise îns mai
frumoas , meritând deci mai mult osteneala
seducerii, încercase f deosebire a le cuceri pe
amândou , p strându-le f contenire pe
amândou în raza privirilor sale. i acum, Lydia
dobândise aceast putere asupra lui! Acum o iubea
atât de mult încât din dragoste renun a s-o posede
în întregime. Îi cunoscuse i îi îndr gise sufletul,
copil ros cum era, ginga i înclinat spre triste e, i
se p rea asem tor cu propriul s u suflet;
adeseori r mânea profund uimit i încântat de
coresponden a des vâr it dintre sufletul i trupul
ei; când f cea ori spunea ceva, d dea grai unei
dorin e sau unei judec i, cuvântul ei i atitudinea
sufletului repetau în chip des vâr it acela i tipar,
ca t ietura ochilor, i conforma ia degetelor ei.
În asemenea clipe, în care el credea c vede
formele de baz i legile dup care era pl dit
fiin a ei, atât sufletul cât i trupul, se trezea de cele
mai multe ori în Gur -de-Aur pofta de a re ine i a
reda ceva din aceast f ptur i, pe câteva foi pe
care le p stra în mare tain , încerc s deseneze
din memorie, cu câteva tr turi de condei,
conturul capului, linia sprâncenelor, mâna,
genunchiul ei.
Cu Julie situa ia era mai complicat . Evident,
ea sim ea unda de dragoste ce o înv luia pe sora ei
mai mare i, pline de curiozitate i dorin e,
sim urile ei se îndreptau spre acest paradis, f
ca judecata ei înc ânat s recunoasc acest
lucru. Pe Gur -de-Aur îl trata cu exagerat r ceal
i antipatie i totu i, în clipe de uitare, se întâmpla
-l priveasc cu admira ie i voluptuoas
curiozitate. Cu Lydia se purta adeseori cu foarte
mult delicate e, câteodat se ducea chiar în patul
ei i în asemenea clipe, respira cu t cut l comie
atmosfera de dragoste i de sex, se apropia,
curajoas , de secretul interzis i râvnit. Apoi d dea
iar i a în elege, într-un fel aproape jignitor, c tie
fapta nepermis a Lydiei i o dispre uie te.
Fermec toare i stingheritoare, frumoasa copil
pâlpâia capricioas între cei doi îndr gosti i, se
hr nea, în visele ei însetate, din taina lor, ba
când pe neb nuitoarea, ba l sând s se
întrevad o primejdioas cuno tin de cauz ;
deveni repede dintr-un copil, o putere de temut.
Lydia avea mai mult de suferit de pe urma ei decât
Gur -de-Aur, care, afar de mese, o z rea rar. De
asemenea nu-i putea sc pa Lydiei c Gur -de-Aur
nu era insensibil la farmecul Juliei, câteodat
vedea privirea lui admirativ , plin de încântare,
bovind asupra mezinei. Nu avea voie s spun
nimic, totul era atât de complicat, totul atât de plin
de primejdii, Julie, mai ales, nu trebuia indispus
i jignit ; ah, în orice zi i în orice clip secretul
iubirii lor putea fi descoperit, fericirea lor atât de
împov rat de opreli ti i temeri putea fi curmat ,
poate într-un fel îngrozitor.
Câteodat Gur -de-Aur se mira c înc n-o
luase din loc, ceea ce de mult ar fi trebuit s fac .
Era greu de tr it a a cum tr ia el acum: iubit, dar
s trag n dejde nici într-o fericire îng duit
i durabil , nici în împlinirile u oare, cu care
dorin ele sale de dragoste fuseser obi nuite pân
mai deun zi; cu instinctele necontenit a ate i
fl mânde, niciodat potolite, i, în acela i timp, în
permanent primejdie. De ce r mânea aici i
suporta totul, toate complica iile acestea, toate
sentimentele acestea confuze? Oare acestea nu
erau tr iri, sentimente, st ri de con tiin cuvenite
sedentarilor, celor cu drepturi legitime, oamenilor
care locuiesc în od i înc lzite? Iar el, hoinarul f
min i f ambi ii, nu era el îndrept it s se
sustrag acestor ging ii i complica ii i s râd
de ele? Da, avea acest drept, i era o nebunie s
caute ceva aici, ceva ce sem na cu un c min i o
patrie, pl tind aceast c utare cu atâtea dureri i
atâtea confuzii. Totu i, a a f cea, i suferea, se
învoia s sufere i, în tain , suferin a aceasta îi
aducea fericirea. Era stupid i dificil, complicat i
extenuant s iubeasc astfel, dar era minunat. Era
superb triste ea splendid-întunecat a acestei
iubiri, ca i nebunia i dezn dejdea ei; aceste nop i
frumoase erau f somn, înc rcate de gânduri;
erau frumoase i pline de delicii toate acestea, ca i
tr tura de suferin ce se desena pe buzele
Lydiei, ca i sunetul pierdut, supus al glasului ei,
când îi vorbea despre dragoste i despre îngri-
jorare. Tr tura aceasta de suferin se crestase
i încremenise în pu ine s pt mâni pe fa a tân
a Lydiei, ale c rei linii el le trasa înc o dat cu
condeiul i acest lucru i se p rea frumos i foarte
important i sim ea c în aceste câteva s pt mâni,
el însu i devenise altfel, mult mai vârstnic, nu mai
în elept, dar totu i mai experimentat, nu mai
fericit, dar totu i mult mai matur i mai bogat la
suflet. Nu mai era un b ie andru.
Cu glasul ei blând, pierdut, Lydia îi zise:
— Nu trebuie s fii trist din pricina mea, n-a
vrea decât s te înveselesc i s te v d fericit.
Iart -m , te-am întristat, te-am molipsit cu teama
i cu mâhnirea mea. Noaptea visez ciud enii:
umblu mereu printr-un de ert, care e atât de
întins i de întunecos, cum nici nu- i pot spune, i
umblu, i umblu, i te caut, dar nu te aflu, i tiu
te-am pierdut, i va trebui întotdeauna,
întotdeauna s umblu astfel, singur de tot. Apoi,
când m trezesc, îmi spun: „O, ce bine, ce minunat
mai este aici i-l voi vedea, poate înc
pt mâni întregi, poate numai zile, totuna, dar
mai este aici!"
Într-o diminea , Gur -de-Aur se trezi curând
dup ce mijiser zorile i r mase câtva timp întins
în pat, c zut pe gânduri, mai roiau în jurul lui
imagini de vis, dar f leg tur între ele. Îi visase
pe mama sa i pe Narcis, continua s vad limpede
figurile amândurora. Dup ce se descâlci din firele
visului, lu aminte la lumina neobi nuit , la
seninul acela ciudat, care p trundea ast zi prin
micul ochi ie geam. S ri din pat i alerg la
fereastr , iar de acolo v zu acoperi ul grajdului,
intrarea în curte i întreg peisajul de dincolo de ea,
toate lic rind alb-alb strui, acoperite ie prima
pad a acestei ierni. Contrastul dintre nelini tea
inimii sale i tihnita, resemnata lume hibernal îl
impresiona; cât de calm, cât de emo ionant i pios
se d ruiau ogorul i p durea, dealul i lunca
soarelui, vântu-lui, ploii, secetei, om tului, cât de
frumos i domol î i purtau ar arii i frasinii povara
lor iernatic ! Nu putea deveni asemenea lor, nu
putea înv a nimic de la ei? Înc rcat de gânduri,
ie i în curte, î i croi pârtie prin z pad , o pip i cu
mâinile, trecu dincolo, spre gr din i privi peste
gardul nins i el din bel ug, spre tulpinile de
trandafir, încovoiate de povara om tului.
La micul dejun mâncar o sup de f in ,
vorbir despre prima z pad , to i – chiar i fetele –
fuseser în curte. Z pada sosea târziu anul acesta,
Cr ciunul era aproape. Cavalerul povesti despre
rile de la miaz zi, unde nu exist z pad . Îns
ceea ce avea s -l fac pe Gur -de-Aur s nu uite
niciodat aceast prim zi de iarn , se petrecu
abia mult dup ce se l sase noaptea.
Cele dou surori avuseser ast zi o ceart , de
care Gur -de-Aur nu tia. Noaptea, dup ce casa
se înv lui în lini te i întuneric, Lydia veni la el,
precum obi nuia, se culc lâng dânsul, cu capul
pe pieptul s u, pentru a auzi cum îi bate inima i
pentru a g si alinare în apropierea lui. Era ab tut
i speriat , se temea de tr darea Juliei, dar nu se
putea, decide totu i s -i vorbeasc iubitului despre
toate necazurile acestea împov rându-l i cu alte
griji. A a c edea lini tit cuib rit la inima lui, îl
auzea din când în când, optindu-i câte un cuvânt
alint tor i îi sim ea mâna care-i mângâia p rul.
Dar deodat – nu st tuse prea mult vreme
astfel – se sperie îngrozitor i se în , cu ochii
larg deschi i. i Gur -de-Aur se sperie, i înc
zdrav n, când v zu cum se deschide u a od ii,
sând s intre o persoan pe care, în prima lui
spaim , nici nu o recunoscu imediat. Abia când
ar tarea ajunse foarte aproape de pat i se aplec
peste el, v zu c era Julie, i sim i o violent
strângere de inim . Ea lep mantia pe care i-o
azvârlise peste c ma l sând-o s cad la
mânt. Cu un icnet de durere, de parc ar fi fost
înjunghiat , Lydia se culc la loc i se încle ta de
Gur -de-Aur.
Cu un ton de ironie i de satisfac ie mali ioas ,
dar totu i cu glasul nesigur, Julie zise:
— Nu-mi place s stau singur în pat, la mine
în odaie. Sau m lua i la voi i st m culca i
împreun to i trei, sau m duc i-l scol pe tata.
— Bine, atunci vino, – zise Gur -de-Aur i d du
învelitoarea de o parte, – c i înghea picioarele.
Ea se sui, i pe el îl cost oarecare trud , s -i fac
loc în culcu ul îngust, c ci Lydia î i îngropase fa a
în pern i edea nemi cat , în sfâr it se aflau to i
trei în pat, fetele de o parte i de alta a lui
Gur -de-Aur i pentru o clip el nu putu s alunge
gândul c abia cu pu in vreme în urm , aceast
situa ie s-ar fi potrivit de minune dorin elor sale.
Cuprins de o ciudat team , totu i în tain
încântat, sim i oldul Juliei atingându-i coapsa.
— Trebuia s v d i eu o dat , reîncepu ea,
cum se st în patul t u, pe care sora mea îl
viziteaz cu atâta pl cere.
Pentru a o potoli, Gur -de-Aur î i frec încet
obrazul de p rul ei i o mângâie, abia atingând-o,
pe old i pe genunchi, cum se alint o mâ , i ea
se d rui mâinii sale, t cut i curioas , cu
tulburare i reculegere, ca vr jit , nu opuse nici o
rezisten . Îns în timpul acestei descânt ri, n-o
uit nici pe Lydia, îi opti la ureche, încet, cuvinte
i alint ri dr stoase i o hot rî, pân la urm ,
i ridice m car fa a de pe pern i s o întoarc
spre el. Îi s rut în t cere gura i ochii, în vreme ce
dincolo, mâna lui o st pânea pe sora cea mic , pe
deplin con tient, aproape neputând s îndure
penibilul i falsitatea întregii situa ii. Mâna lui
stâng fu cea care îl înv de bine; în vreme ce ea
cea cuno tin cu trupul frumos al Juliei, care-l
 tepta în t cere, percepu, pentru prima oar , nu
numai frumuse ea i profunda dezn dejde a
dragostei sale fa de Lydia, dar i ridicolul ei. Ar fi
trebuit, a a i se p rea acum, în vreme ce- i d ruia
buzele Lydiei iar mâinile Juliei, ar fi trebuit fie s-o
constrâng pe Lydia la d ruire deplin , fie s
purcead mai departe, pe drumul s u. A o iubi i
totu i a renun a la ea, fusese o neghiobie, o
gre eal .
— Inima mea, opti el la urechea Lydiei,
suferim zadarnic. Cât de ferici i am putea fi acum,
to i trei! Hai s facem ceea ce ne cere sângele!
Cum ea se retrase, înfiorat , dorin a lui se
refugie la cealalt i mâna lui stârni atâta pl cere,
încât Julie r spunse cu un îndelung i tremurat
suspin de voluptate.
Când Lydia auzi acest oftat, gelozia îi strânse
inima, de parc i-ar fi picurat venin în ea. Se
ridic , brusc, în capul oaselor, smulse învelitoarea
de pe pat, s ri în picioare i strig :
— Julie, hai s mergem!
Julie tres ri; chiar i numai necugetata
intensitate a strig tului, care îi putea tr da pe to i,
o f cu s în eleag primejdia, deci se ridic în
cere.
Dar Gur -de-Aur, jignit i în elat în toate
instinctele sale, o cuprinse repede pe Julie, îi
rut amândoi sânii în timp ce ea se ridica, i-i
opti încins la ureche:
— Mâine, Julie, mâine!
Lydia st tea în c ma , descul , pe dalele de
piatr , degetele de la picioare i se zgârciser de frig.
Ridic de jos mantia Juliei i i-o anin de umeri,
cu un gest de suferin i de umilin totodat ,
care nici în întuneric nu-i sc celeilalte, gest
care o mi i o împac imediat. Surorile se
strecurar afar din odaie t cute ca ni te umbre.
scolit de sentimente contradictorii Gur -de-Aur
pândi în urma lor i respir u urat, c ci în cas
domnea aceea i lini te de moarte.
Astfel, p sind acea înso ire ciudat i
potrivnic naturii, cei trei tineri se v zur exila i
acum fiecare într-o singur tate ap sat de
gânduri, c ci nici amândou surorile, dup ce
ajunser în odaia lor de culcare, nu reu ir s se
mureasc între ele, ci fiecare edea în patul ei
singuratic , t cut i înc ânat . Un spirit al
nefericirii i a] înfrunt rii, un demon al lipsei de
sens, al însingur rii i al confuziei suflete ti p rea
fi pus st pânire pe cas . Gur -de-Aur adormi
abia dup miezul nop ii, Julie abia spre diminea .
Lydia r mase treaz , chinuit , pân ce peste
pad r ri paloarea zilei. Se ridic imediat, se
îmbr , z bovi îndelung în genunchi, în fa a
micului ei crucifix de lemn i se rug , iar apoi, de
cum auzi pe sc ri pasul tat lui ei, se duse la el i-l
rug s -i dea ascultare. F a încerca s fac vreo
distinc ie între grija pentru virtutea Juliei i
propria ei gelozie, ajunsese la concluzia c situa ia
trebuie curmat . Gur -de-Aur i Julie mai
dormeau, când cavalerul i aflase tot ce Lydia
sise de cuviin s -i împ rt easc . Trecuse sub
cere participarea Juliei la aventur .
Când Gur -de-Aur ap ru, la ceasul obi nuit, în
odaia de scris, îl z ri pe cavaler – care altminteri se
îndeletnicea cu compunerile lor în papuci i halat
de pâsl – înc at cu cizmele, îmbr cat cu tunica,
cu spada aninat la old i î i d du îndat seama
ce însemnau acestea.
— Pune- i boneta, zise cavalerul, am de f cut
un drum cu tine.
Gur -de-Aur î i lu boneta din cui i-l urm pe
st pânul s u pe sc ri în jos, de-a lungul cur ii i
afar pe poart . T lpile lor f ceau s scâr âie
strident om tul u or înghe at, pe cer mai st ruia
ro ea a dimine ii. Cavalerul mergea t cut înainte,
tân rul îl urma i î i întoarse, de mai multe ori,
privirea înapoi spre curte, spre fereastra od ii sale,
spre acoperi ul uguiat, acoperit cu z pad , pân
ce acesta se topi în zare. Niciodat nu va revedea
acest acoperi i aceste ferestre, niciodat odaia
de scris i cea de culcare, nici pe cele dou surori.
De mult vreme se deprinsese cu ideea unei
desp iri subite, totu i inima i se strânse.
Desp irea îl durea amarnic.
Vreme de un ceas umblar astfel, st pânul în
fa , tân rul în urma lui, amândoi f s scoat o
vorb . Gur -de-Aur începu s se întrebe ce-l
tepta. Cavalerul era înarmat, poate îl va omorî.
Totu i, nu-i venea s cread . Primejdia era
neînsemnat ; trebuia numai s o rup la fug i
trânul ar r mâne neputincios locului cu tot cu
spada sa. Nu, via a nu-i era în pericol. Dar drumul
acesta i t cerea, mersul în urma b rbatului
solemn, jignit, aceast escortare mut de la locul
faptei devenea, pas cu pas, tot mai chinuitoare. În
sfâr it, cavalerul se opri.
— De aici încolo, zise el cu voce spart , te vei
duce singur mai departe, mereu în direc ia aceasta
i- i vei relua via a de hoinar, cu care ai fost
obi nuit. De te vei ar ta vreodat în apropierea
casei mele, vei fi omorât. Nu vreau s m r zbun
împotriva ta; ar fi trebuit s fiu mai în elept i s
nu îng dui ca un om atât de tân r s ajung în
preajma fiicelor mele. Dac îns îndr zne ti s te
întorci, i-ai pierdut via a. Du-te acum, Dumnezeu
te ierte!
St tu pe loc; în lumina palid a zorilor i a
om tului, fa a lui cu barba cenu ie, p rea stins .
mase locului asemenea unei stafii i nu se urni
pân ce Gur -de-Aur nu disp ru dup urm toarea
creast de deal. Lic ririle ro ii de pe cerul acoperit
de nori se pierduser , soarele nu mai ap ru,
începu s ning încet, cu fulgi sub iri, ov ielnici.
 CAPITOLUL IX

Dup atâtea plimb ri c lare Gur -de-Aur

cuno tea împrejurimile; tia c dincolo de
stuf ri ul înghe at se afl o ur a cavalerului, iar
ceva mai încolo o gospod rie neasc , unde era
cunoscut; într-unul din locurile acestea, va putea
poposi i înnopta. Mâine va hot rî ce are de f cut
mai departe. Treptat îl cuprinse din nou senti-
mentul libert ii, al str in ilor, de care se
dezobi nuise de la o vreme. În aceast zi de iarn
moroc noas i geroas , str in tatea nu-l chema
cu un parfum pl cut, avea un iz iute de chin,
foame i ananghie i totu i, nem rginirea ei,
grandoarea i crâncena ei asprime gr ia inimii sale
sf ate, tulburate, cu un glas lini titor, aproape
consolator.
Umbl pân osteni. „S-a ispr vit cu c ria,
gândi el. O, lume larg !" Ningea încet, undeva,
departe, coamele p durilor se pierdeau, cenu ii, în
nori, t cerea se întindea nesfâr it , pân la
cap tul lumii. Oare ce se întâmpl acum cu Lydia,
cu biata ei inim speriat ? îi p rea amarnic de r u
de dânsa; se gândea la ea cu duio ie, în timp ce
edea s se odihneasc în mijlocul stuf ri ului
pustiu, sub un frasin singuratic i ple uv. Pân la
urm , frigul îl goni din loc, se scul cu picioarele
în epenite, se sili, treptat, la un mers întins,
lumina nevoia a zilei tulburi p rea s scad
iar i. În timpul mar ului îndelungat de-a
curmezi ul câmpurilor pustii sc de toate
gândurile. Acum nu era momentul s gândeasc
ori s nutreasc sentimente, oricât de ginga e,
oricât de frumoase; acum important era s nu
înghe e, s ajung la vreme într-un ad post pentru
noapte, s se strecoare asemenea jderului i vulpii
prin aceast lume neospitalier , de ghea , i, pe
cât cu putin , s nu se pr deasc aici, în câmp
deschis; nimic altceva nu mai avea însemn tate.
Privi uimit împrejur, c ci i se p ru c aude
taia dep rtat a unor copite. Ar fi cu putin s -l
urm reasc ? Pip i micul cu it de vân toare din
buzunar i-i desf cu teaca de lemn. Acum
re ul ajunse în raza privirilor sale i
recunoscu, de departe, un cal din grajdul cavaleru-
lui, ce se îndrepta st ruitor spre el. Fuga ar fi fost
inutil . Se opri locului i a tept , f a se teme
de fapt, îns foarte încordat i curios, cu inima
tându-i repede. Violent îl str fulgera o clip
gândul: „Dac a reu i s -l omor pe c re ul
acesta, ce bine mi-ar merge; a avea un cal i a
mea ar fi lumea!" Dar când îl recunoscu pe c re ,
pe tân rul Hans, rânda la grajduri, cu ochii s i
apo i, alba tri-deschis, cu fa a bun , de b ie
timid, îi veni s râd ; ca s -l omoare pe acest b iat
dr gu i bun ar fi avut nevoie de o inim de
piatr . Îl salut prietenos pe Hans i îl salut cu
ging ie pe Hannibal, calul care-l recunoscu
imediat, i c ruia îi mângâie gâtul fierbinte, umed.
— Încotro zore ti, Hans? îl întreb .
— Dup tine, râse fl ul, ar tându- i to i
din ii. Ai alergat o bun bucat de drum! Va s
zic , de z bovit, nu am voie s z bovesc, trebuie
doar s te salut i s i predau asta.
— Dar din partea cui s m salu i?
— Din partea domni oarei Lydia. Ei, amar
ciorb ne-ai mai fiert, magistre Gur -de-Aur; sunt
fericit c am putut s-o terg i eu pu in de acolo.
De i st pânul nu trebuie s bage de seam c am
fost plecat i c am îndeplinit unele îns rcin ri,
altfel ar ie i lat de tot. Va s zic , ia asta!
Îi întinse un pache el pe care Gur -de-Aur îl lu
în primire.
 — Ascult , Hans, ai cumva o bucat de pâine
prin buzunare? Dac ai, d -mi-o.
— Pâine? Ei, s-o mai g si o coaj . Scormoni
prin buzunare, i d du la iveal o bucat de pâine
neagr . Apoi voi s se a tearn din nou la drum.
— Dar domni oara ce face? întreb
Gur -de-Aur. Nu i-a încredin at nimic? N-ai vreo
scrisoric ?
— Nimic. Am v zut-o numai o clip . tii, în
cas e furtun ; st pânul alearg de colo pân colo,
ca regele Saul. Prin urmare trebuie s i predau
asta i atâta tot. Trebuie s m întorc.
— Da, o clip numai! Ascult , Hans, n-ai putea
-mi dai cu itul t u de vân toare? Eu nu am
decât unul mic. Dac vin lupii sau cine tie... ar fi
mai bine s am în mân ceva mai ac rii.
Îns Hans nici nu voia s aud . I-ar p rea r u,
zicea el, dac magistrul Gur -de-Aur ar p i ceva.
Dar jungherul s u, nu, nu l-ar da niciodat , nici
pentru bani, nici în schimb, o, nu nici m car dac
l-ar ruga, personal, îns i sfânta Genoveva. A a,
iar acum trebuie s se gr beasc , îi dore te vreme
bun i-i pare r u.
i strânser mâinile, b iatul întoarse calul i
plec . Gur -de-Aur privi în urma lui cu inima
ciudat de îndurerat . Apoi desf cu pachetul,
bucuros de cureaua bun , din piele de vi el, cu
care fusese legat. În untru g si un pieptar,
împletit din lân cenu ie, groas , evident lucrat de
mâna Lydiei, i destinat lui, iar în împletitura de
lân , bine învelit, mai sim i ceva tare, era o felie de
unc , iar în unc o crest tur mic , i înfipt în
ea, un ducat de aur, str lucitor. Nici un cuvânt
scris. Cu darurile Lydiei în mân st tu locului, în
pad , nehot rât, apoi î i scoase haina i trase pe
el pieptarul de lân , îi inea pl cut de cald. Se
îmbr repede, ascunse moneda de aur în buzu-
narul cel mai sigur, se încinse cu cureaua i porni
în grab mai departe, de-a curmezi ul câmpului;
era timpul s ajung la un loc de popas, ostenise
de-a binelea. Dar la ran nu voia s se duc , de i
acolo ar fi dormit la c ldur i cu siguran ar fi
primit i lapte; îns nu-i venea s flec reasc , nici
înfrunte întreb rile. Înnopta în ura cavalerului,
diminea a porni mai departe prin ger i vânt aspru,
frigul îl silea la mar uri îndelungate. Multe nop i
de-a rândul îl vis pe cavaler i spada lui i pe cele
dou surori; multe zile de-a rândul solitudinea i
melancolia îi împov rar inima.
Într-una din serile urm toare g si g zduire
pentru noapte într-un sat la ni te rani s raci,
care nu aveau pâine, ci doar sup de mei. Aici îl
teptau experien e noi. ranca, al c rei oaspete
era, n scu în timpul nop ii i Gur -de-Aur fu
sculat din fân ca s dea o mân de ajutor, de i,
pân la urm , nu i se g si altceva de f cut decât s
in o f clie pân ce moa a avea s i ispr veasc
treaba. Asista pentru prima oar la o na tere i
st tea cu ochii uimi i, arz tori, a inti i la fa a
femeii, îmbog it dintr-o dat cu o nou
experien . Ceea ce deslu ea pe fa a aceea i se
rea demn de luat în seam . La lumina faclei de
brad, privind cu neînfrânat curiozitate la femeia
care ipa în durerile facerii, î i d du seama de ceva
nea teptat: liniile chipului schimonosit al celei ce
ipa se deosebeau foarte pu in de altele pe care le
zuse, în clipa supremei beatitudini a dragostei,
pe alte chipuri de femeie! Expresia unei dureri
cumplite desfigura într-adev r mai mult, era mai
violent decât cea a unei mari volupt i – dar nu
fundamental deosebit , era aceea i contrac ie
aducând cu o grimas , aceea i înv iere i
stingere. F s în eleag de ce, descoperirea c
durerea i pl cerea se aseam precum dou
surori gemene îl covâr i ca un miracol.
 i se mai întâmpl ceva în satul acela. De
dragul unei femei din vecini, pe care o z rise în
diminea a urm toare i care r spunsese repede la
întrebarea ochilor s i îndr gosti i, r mase i a
doua noapte în sat i f cu femeia foarte fericit ,
ci abia acum instinctul s u se putu îndestula
iar i pentru prima oar dup foarte lung vreme
i dup multele întâmpl ri de dragoste, care-l
stârniser i-l dezam giser întruna în aceste
ultime s pt mâni. Iar amânarea plec rii îi prilejui
o nou experien ; din pricina ei întâlni a doua zi,
printre ranii din acela i sat, un tovar de drum,
un lungan obraznic, pe nume Victor, ce ar ta pe
jum tate a pop , pe jum tate a tâlhar. Acesta îl
salut cu frânturi de cuvinte latine ti i se d du
drept un student pribeag, de i dep ise de mult
vârsta anilor de înv tur .
rbatul cu b rbi ascu it îl salut pe
Gur -de-Aur cu oarecare cordialitate i cu un
anume umor de vagabond, care îl cuceri repede pe
tân r. La întrebarea acestuia unde anume înv ase
i încotro îl poart drume ia, ortacul cel ciudat
declam :
— Pe sufletul meu, s rmanul, coli înalte am
frecventat destule; am fost la Köln i la Paris i
despre metafizica sl ninii afumate arareori s-au
vorbit lucruri mai cu miez decât le-am rostit eu, în
dizerta ia pe care am inut-o la Leyda. De atunci
încoace, amice, eu, un biet porc de câine, cutreier
imperiul german, cu sufletul, dragul de el, chinuit
de ne rmurit foame i sete; mi se zice „spaima
ranilor" i meseria mea const în a instrui
femeile tinere în tainele limbii latine i a muta prin
vr ji, cârna ii din horn la mine în burt . inta mea
este patul nevestei primarului i dac m vor
mânca în prealabil ciorile, atunci probabil c nu
voi fi cru at de obliga ia de a m dedica plicticoasei
profesii de arhiepiscop. E mai bine, tinere coleg, s
folose ti mâinile ca s i îndestulezi gura i nu
invers, i la urma urmelor, niciodat o friptur de
iepure nu s-a sim it mai la locul ei decât în bietul
meu stomac. Regele Boemiei îmi este frate i tat l
nostru, al tuturor, ne hr ne te, deopotriv , pe
amândoi, dar, întru atingerea acestui scop, pe
mine m las s depun eu însumi grosul
str daniilor, iar alalt ieri, hain la inim cum sunt
ta ii îndeob te, a vrut s abuzeze de mine, pentru a
salva cu f ptura mea via a unui lup pe jum tate
mort de foame. De n-a fi omorât dihania, domnule
coleg, nu ai fi avut niciodat parte de onoarea de a
cunoa te. În saecula saeculorum, amen!
Gur -de-Aur, înc nefamiliarizat cu umorul
macabru i latineasca de haimana a acestui
specimen, se cam temea de derbedeul de irat,
ciufulit i de râsul prea pu in pl cut, cu care î i
înso ea glumele, totu i ceva îl atrase la acest va-
gabond uns cu toate alifiile i se l repede
convins s continue c toria împreun , c ci fie c
povestea cu lupul omorât fusese o n scocire, fie c
nu, în doi erau, în orice caz, mai puternici i aveau
a se teme de mai pu ine vitregii. Îns înainte de a
purcede mai departe, fratele Victor voia s mai
vorbeasc latine te cu s tenii, cum spunea el, i se
încartirui la un biet ran. Dar nu se purt ,
precum se purtase pân acum Gur -de-Aur, în
toate c toriile sale, când fusese g zduit într-o
gospod rie sau într-un sat, ci o lu din colib în
colib , flec ri cu fiecare femeie, î i vârî nasul în
fiecare grajd i în fiecare buc rie i nu p ru a se
învoi s p seasc nici o b tur , pân ce nu- i
lu de peste tot vama i tributul. Le povesti
ranilor despre r zboiul din ara italic i cânt
lâng vatr balada despre b lia de la Pavia, le
recomand bunicu elor leacuri împotriva podagrei
i a c derii m selelor, p rea c tie totul i a fost
pretutindeni, între timp î i burdu i c ma a
deasupra curelei, gata s plesneasc , cu felii de
pâine, cu nuci, cu pere primite în dar. Uimit
Gur -de-Aur îl privea cum î i duce, neobosit,
campania pân la cap t, cum izbutea ba s sperie
oamenii, ba s -i câ tige, lingu indu-i, cum se
umfla în pene i cum se l sa admirat, cum
maltrata latina i f cea pe c rturarul,
impresionând printr-un limbaj pestri i obraznic,
de haimana, cum în toiul povestirii sau al
discursurilor savante, înregistra cu ochi ageri, vigi-
len i, fiecare chip, fiecare sertar ce se deschidea,
fiecare cheie i fiecare jimbl . V zu, c avea de-a
face cu un vagabond viclean sp lat cu toate apele
mântului, un b rbat care cunoscuse i tr ise
multe, r bdase adesea de foame i de frig i în
lupta încrâncenat pentru via a sa, atât de
cioas i mereu primejduit , devenise
priceput i neobr zat. Deci a a deveneau to i cei
care tr iau vreme îndelungat pe drumuri. Oare i
el va deveni, cândva, la fel? A doua zi pornir mai
departe. Gur -de-Aur încerca acum pentru prima
oar gustul drume iei în doi. Umblau de trei zile
împreun i Gur -de-Aur g sea mereu câte ceva de
înv at de la Victor. Multe lucruri îl înv ase pe
vagabond în decursul anilor obi nuin a,
transformat în instinct, de a reduce totul la cele
trei nevoi principale ale omului lipsit de c min:
asigurarea împotriva primejdiei de moarte, g sirea
unui ad post pentru noapte i procurarea hranei.
recunoasc din semnele cele mai pu in vizibile
apropierea a ez rilor omene ti i pe timp de iarn ,
i în toiul nop ii, s cerceteze cu de-am nuntul
fiecare col or de p dure sau de câmp, ca s vad
dac e bun sau nu pentru popas, sau pentru un
culcu de noapte, ori s adulmece într-o secund ,
la intrarea într-o odaie, m sura bun st rii sau a
mizeriei în care tr ie te proprietarul, precum i
sura generozit ii, curiozit ii ori a fricii sale –
toate acestea erau arte în care Victor dobândise o
adev rat m iestrie. El povesti mai tân rului
tovar de drum multe lucruri pline de
înv minte. Când, odat , Gur -de-Aur îi ripost
zicând c lui nu-i vine s se apropie de oameni cu
atâta chibzuire calculat , i c , de i nu cuno tea
toate aceste arte, la rug mintea lui prietenoas
numai de foarte pu ine ori i se refuzase dreptul la
ospitalitate, lunganul Victor râse i r spunse
binevoitor:
— Ei da, Guri -de-Aur, mititelule, s-ar putea
ca ie s i izbuteasc , e ti a a de tân r i
frumu el i ar i a a de nevinovat, încât înf area
ta un bilet bun de încartiruire. Muierilor le placi,
iar b rba ii cuget : „Ah, Doamne, sta-i nevinovat,
sta nu face r u nim nui." Dar uite fr ioare, omul
îmb trâne te i pe mutra de copilandru cre te
barb i se sap riduri i pantalonii se g uresc i
pe nesim ite, devii un musafir urât i nedorit, i în
loc de tinere e i nevinov ie, în ochii t i nu se mai
cite te decât foame; dac pân la ceasul acela
omul înc n-a lep dat mila i n-a înv at câte ceva
din lume, e azvârlit f vorb mult la gunoi i se
pi câinii pe el. Dar mie mi se pare c tu nici a a
nu vei mai colinda prea mult vreme pe drumuri,
ai mâini prea fine, bucle prea frumoase, o s te
aciuie ti iar i pe undeva unde se tr ie te mai
bine, într-un pat cald dobândit cu cununie sau
într-o m stire frumoas , ghiftuit sau într-o
odaie de scris, înc lzit zdrav n. Chiar i por i
straie atât de frumu ele, încât ai putea fi luat drept
un tân r nobil.
Tot râzând, î i petrecu mâna peste
îmbr mintea lui Gur -de-Aur i acesta sim i
cum degetele caut i pip ie toate buzunarele i
cus turile; se feri, gândindu-se la ducatul s u de
aur. Povesti despre ederea lui în casa cavalerului
i cum î i câ tigase straiele cele frumoase, cu
mâzg leala latineasc . Îns Victor voi s tie de ce
sise în toiul iernii aspre un cuib atât de
lduros i Gur -de-Aur, neobi nuit cu minciuna,
povesti câte ceva despre fiicele cavalerului. Atunci
izbucni prima ceart între cei doi camarazi. Victor
îl socoti pe Gur -de-Aur un netot f pereche,
pentru c i luase pur i simplu catrafusele i
sase castelul i fecioarele care s luiau în el, în
voia bunului Dumnezeu. Gre eala trebuia dreas ,
va vedea el cum anume. Se vor duce la castel i
bineîn eles c Gur -de-Aur nu trebuia s se arate
acolo, ci doar s lase totul în seama lui. Va avea de
întocmit o scrisoric pentru Lydia, a a i pe
dincolo, i înarmat cu r va ul, el, Victor, va
descinde la castel i, pe r nile Mântuitorului, nu se
va întoarce de acolo f atât i atât, socotind în
bani i în bunuri. Gur -de-Aur se împotrivi i pân
la urm deveni violent; refuz s mai asculte o
vorb despre asta sau s -i dezv luie numele
cavalerului, i drumul c tre el.
Când Victor îl v zu atât de mânios, râse din
nou i- i compuse o min binevoitoare:
— Ei, zise el, am priceput, nu- i r ci gura de
poman ! Atât î i spun: ai l sat s ne scape, o
prad zdrav , b ietele, i de fapt, asta nu-i prea
frumos, nici colegial din partea ta. Dar tu nu le
învoie ti, m rog, doar e ti nobil, vrei s te întorci
la castelul t u c lare i s-o iei de nevast pe
domni oara! B iete, cât i-e capul de împuiat cu
prostii! Ei, hai, fie i a a, hai s ne vedem de drum
mai departe i s ne împ m cu degeratul
picioarelor.
Gur -de-Aur r mase pân seara sup rat i
cut, dar cum în ziua aceea nu d duser peste
nici o a ezare i peste nici o urm de om, îl l pe
Victor, nu f recuno tin , s caute un loc
potrivit pentru ad postul de noapte, s înal e o
ap toare între dou trunchiuri la marginea
 durii i s adune multe crengi de brad, pentru a
cl di un culcu . Mâncar pâine i brânz din
buzunarele pline ale lui Victor. Gur -de-Aur se
ru in de mânia sa de dinainte, se ar cuviincios
i gata de orice ajutor, îi oferi camaradului, pentru
noapte, pieptarul s u de lân , c zur la învoial ,
de frica fiarelor, s stea de straj cu schimbul, i
Gur -de-Aur prelu prima veghe, în timp ce Victor
se culc pe crengile de brad. Gur -de-Aur st tu
vreme îndelungat rezemat de un trunchi de molid,
i nu se mi , pentru a nu-l tulbura pe cel lalt,
care dormea. Apoi începu s se plimbe de colo
pân colo, c ci i se f cuse frig. Umbl în sus i în
jos pe o distan tot mai lung , v zu cum vârfurile
ascu ite ale brazilor în epau cerul palid, ascult cu
solemnitate i cu oarecare spaim lini tea pro-
fund a nop ii de iarn , î i sim i inima cald , vie,
tând solitar în t cerea glacial ce nu-i d dea
spuns i, întorcându-se încet, auzi respira ia
camaradului adormit, îl cuprinse, mai puternic ca
oricând, sentimentul celui pierdut în lume, care nu
a durat între fiin a lui i marea spaim ziduri
desp itoare de cas , de castel sau de m stire,
care alearg , gol i însingurat, prin lumea
neîn eleas , plin de du nie, însingurat pe sub
stelele reci, ironice, printre animalele pitite la
pând , printre copacii r bd tori, neclinti i.
Nu, gândi el, nu va deveni niciodat asemenea
lui Victor, chiar dac va r mâne pe drumuri toat
via a. Nu- i va putea însu i felul acesta de a se
ap ra de groaz , nici furi atul viclean, ho esc i
nici me te ugul acesta de a face pe m sc riciul
zgomotos, obraznic, acest umor macabru, limbut,
de fanfaron. Poate c b rbatul cel iste i aspru,
avea dreptate, poate c el. Gur -de-Aur, nu va fi
niciodat aidoma lui, niciodat pe de-a-ntregul un
vagabond iar într-o bun zi se va refugia, între
ni te ziduri. Cu toate acestea va r mâne,
dezr cinat i f de int , niciodat nu se va
sim i într-adev r ap rat i în siguran mereu, lu-
mea îl va înconjura misterios de frumoas i
misterios de tulbur toare, mereu va trebui s
pândeasc , s i plece urechea la aceast t cere,
în mijlocul c reia b taia inimii era atât de timid ,
de trec toare. Se vedeau pu ine stele, nu adia
nimic prin v zduh, dar sus, în t rii, norii p reau a
se înv lm i.
Dup o bun bucat de vreme Victor se
de tept – Gur -de-Aur nu se îndurase s -l
trezeasc – i-l chem .
— Vino, strig el, acum trebuie s dormi tu,
altfel mâine nu vei fi bun de nimic...
Gur -de-Aur îi d du ascultare, se întinse în
culcu i închise ochii. Era destul de obosit dar nu
dormi, gândurile îl ineau treaz, i dincolo de
gânduri, un sentiment, pe care nu i-l m rturisea
nici sie i, un sentiment de team i de neîncredere
fa de camaradul s u. I se p rea acum de
neîn eles cum de i-a putut povesti despre Lydia
acestui om grosolan, cu un râs atât de g gios,
acestui farsor i cer etor obraznic. Era sup rat pe
cel lalt i pe sine i, îngrijorat, c uta în gând felul
i prilejul cel' mai potrivit pentru a se desp i de
el.
Trebuie s fi a ipit totu i, c ci se sperie i
mase surprins când sim i mâinile lui Victor
pip indu-i atent hainele. Într-unui din buzunare
avea cu itul, în cel lalt ducatul; dac le-ar fi g sit,
Victor le-ar fi furat, negre it, pe amândou . Se
pref cu adormit, se r suci pe o parte' i pe alta,
parc beat de somn, î i mi bra ele, iar Victor se
retrase. Gur -de-Aur era foarte pornit. Împotriva
lui i hot rî ca a doua zi s se despart de el.
Când îns , cam dup un ceas, Victor se aplec
din nou peste el, începând s caute, Gur -de-Aur
fu cuprins de o mânie rece. F a se mi ca,
deschise ochii i zise, dispre uitor:
— Pleac de-aici, de la mine nu-i rost s furi
nimic. Speriat de apostrofare, ho ul întinse mâinile
i le încle pe gâtul lui Gur -de-Aur. Când
Gur -de-Aur se ap i încerc s se ridice,
cel lalt ap i mai tare, i în acela i timp îi puse
genunchiul în piept. Nemaiputând respira,
Gur -de-Aur se zb tu i se zvârcoli violent, i cum
nu izbuti s scape, îl str fulger spaima de moarte
care-i inspir prezen de spirit. Î i vârî mâna în
buzunar i în timp ce cel lalt continua s -l
sugrume, scoase micul cu it de vân toare i izbi,
brusc i orbe te, de câteva ori în cel îngenuncheat
peste el. Dup o clip mâinile lui Victor îl slobozir ,
avu din nou aer; inspirând adânc i s lbatic
Gur -de-Aur î i gust via a reg sit . Încerc apoi
se ridice, îns camaradul de irat se pr bu i
peste el, moale i fle it, cu un geam t înfior tor
i sângele lui n di fa a lui Gur -de-Aur. Abia
acum izbuti acesta s se scoale. În lumina cenu ie,
nocturn , îl z ri pe lungan, z când gr mad ;
atingându-l d du de sânge peste tot. Îi s lt capul,
dar acesta c zu la loc, moale i greu, ca un sac.
Din piept i din gât continua s -i gâlgâie sângele,
via a i se scurgea din trup cu oftaturi f rost, din
ce în ce mai slabe.
„Iat , am ucis un om", gândi Gur -de-Aur i
gândul îi revenea întruna, pe când, îngenuncheat
deasupra mortului, îi privea fa a cuprins de
paloare. „Sfânt Maic a Domnului, am ucis", se
auzi vorbind singur.
Deodat sim i c nu mai e în stare s
boveasc aici. Î i lu cu itul, îl terse de
pieptarul de lân purtat de cel lalt, i împletit de
mâinile Lydiei, pentru iubitul ei; vârî cu itul în
teaca de lemn i-l ascunse la loc în buzunar, s ri
în picioare i o rupse la fug , cât îl inur puterile.
 Moartea vagabondului cel vesel îi ap sa greu
sufletul; când se cr de ziu , se sp cu z pad ,
înfiorat de sângele pe care-l v rsase i r ci de
colo pân colo, f int , cuprins de groaz , înc o
zi i o noapte. Nevoile trupului îl dezmeticir pân
la urm i-i curmar regretele i frica.
zle it în inutul pustiu i înz pezit, f
ad post, f drum, f hran i aproape f
somn, ajunse la mare ananghie, foamea îi ipa în
trup asemenea unei fiare, de mai multe ori se
întinse epuizat, în mijlocul câmpului, închise ochii
i se crezu pierdut, nemaidorind nimic, decât s
doarm i s moar în z pad . Dar ceva îl
îmboldea s se scoale de fiecare dat , pornea s
mearg dezn jduit i lacom, pentru a- i salva
via a i chiar prad celor mai cumplite spaime, îl
încânt i-l ame i puterea i s lb ticia dincolo de
orice ra iune a voin ei de a nu muri, puterea
imens a instinctului vital. De pe o tuf înz pezit
de ienup r culese, cu mâini vinete de ger, bobi ele
stafidite i le mânc , sf râmicioase i amare cum
erau, amestecându-le cu ace de brad; înghi i
pumni întregi de z pad , pentru a- i stinge setea.
Cu respira ia t iat , suflând în mâinile în epenite,
ezu pe o movil i- i îng dui un scurt r gaz de
odihn , pândi lacom în toate direc iile, dar nu se
vedea nimic decât câmp sterp i p dure, nic ieri o
urm de fum. Peste capul s u, trecur în zbor,
ni te ciori, privi mânios în urma lor. Nu, nu se vor
osp ta din trupul lui, nu cât vreme mai avea o
pic tur de vlag în picioare, o scânteie de c ldur
în sânge. Se ridic i porni din nou în
ne-cru toarea curs împotriva mor ii. Mergea i
mergea, iar în febra epuiz rii i a ultimului efort,
gânduri ciudate puneau st pânire pe el, purta
discu ii smintite, de unul singur, ba pe t cute, ba
cu glas tare. Vorbea cu Victor, cu cel înjunghiat,
vorbea cu el brutal i ironic:
 — Ei, viclene, cum î i merge? î i râde luna-n
ma e, haimana, î i rod vulpile urechile? Zici c ai
omorât un lup? L-ai mu cat de beregat sau i-ai
smuls coada, hai? Ai vrut s -mi furi ducatul,
nes tulule! Numai c Guri -de-Aur, mititelul te-a
prins, a a-i b trâne, i te-a cam gâdilat pe la
coaste! i doar aveai desagile pline cu pâine i cu
cârna i i cu brânz , porcule, sac f fund ce e ti!
Împro ca i urla de unul singur asemenea
vorbe de ocar , îl suduia pe mort, se îmb ta de
biruin a asupra lui, îl lua în râs, pentru c se
sase r pus, tâmpitul, prostovanul, l ud rosul!
Dup aceea îns , gândurile i vorbele sale nu
mai fur adresate lui Victor. Acum o vedea pe
Julie, pe mica i frumoasa Julie, a a cum îl
sise în noaptea aceea; o striga, cu alint ri, cu
ging ii neru inate, nebune ti, încerca s-o seduc ,
s-o ademeneasc , s-o hot rasc s i scoat
a i s c toreasc împreun cu el prin
ceruri, cu un ceas înainte de moarte, cu o secund
înainte de jalnicul s u sfâr it. Implorându-i i
provocându-i, gr i sânilor ei mititei, pietro i,
picioarelor, p rului blond i cre de la sub ioara ei.
i iar i în vreme ce umbla împleticindu-se, cu
încheieturile în epenite, peste buruienile câmpului,
acoperite de z pad i înghe ate, beat de durere,
cu un sentiment de triumf inspirat de l comia de
via ce ardea în el ca o vâlv taie, începu s
opteasc ; dar acum cel cu care vorbea era Narcis,
lui îi împ rt ea noile sale descoperiri, în elepciuni
i glume.
— i-e fric , Narcis, îi vorbi, i-e groaz , ai
observat oare ceva? Da, stimate prietene, lumea e
plin de moarte, plin de moarte, st coco at pe
fiecare gard, dup fiecare copac i nu folose te la
nimic c în i ziduri i dormitoare i capele i
biserici, ea se zgâie te la voi prin ferestre, râde, v
cunoa te pe fiecare dintre voi f gre , în miez de
noapte o auzi i cum râde de sub geamul vostru i
strig pe nume. Cânta i-v psalmii i, aprinde i
frumos lumân ri pe altar i ruga i-v la vecernii i
la utrenii i strânge i buruieni pentru laborator i
i pentru bibliotec ! Poste ti, prietene? Te
lipse ti de somn? O s te ajute ea, cum tr , o s te
fac s te lipse ti de toate, numai ciolanele o s i
le lase. Fugi, scumpule, fugi repede, aici pe câmp
se a ine dumneaei, fugi i ine- i bine ciolanele
laolalt , c vor s se împr tie, n-o s le mai avem
mult vreme. Ah, bietele noastre ciolane, ah, biata
noastr gur i bietul nostru pântec, ah, biata
noastr f râm de creier de sub easta asta tare!
Totul vrea s se risipeasc , vrea s se duc naibii,
pe copaci ed ciorile, popi în sutane negre...
De mult nu mai tia cel r cit încotro se duce,
unde se afl , ce spune, dac e culcat sau mai e în
picioare. C dea peste tufi uri, se lovea de copaci,
se prindea, în c dere, de z pad sau de spini. Dar
instinctul s u era viguros, îl smulgea mereu din
loc, îl mâna mereu mai departe în goana lui oarb .
Când se pr bu i pentru ultima oar i r mase
când pe jos, se g sea în acela i s tuc, unde, cu
câteva zile mai înainte, îl întâlnise pe Victor, i
unde inuse, timp de o noapte, facla de brad
deasupra femeii ce n tea. Acolo r mase întins pe
mânt, iar oamenii venir , alergând, i se
strânser în jurul lui, i- i d dur cu p rerea, dar
el nu mai auzea nimic. ranca, a c rei dragoste o
gustase atunci, îl recunoscu i se sperie de
înf area lui, i se f cu mil de el, îl l pe
rbatul ei s-o oc rasc i-l târî pe cel pe jum tate
mort în grajd.
Nu dur mult pân ce Gur -de-Aur se putu
ridica din nou în picioare i fu în stare s i
continue drumul. C ldura grajdului somnul i
laptele de capr , pe care femeia i-l d duse de b ut,
îl t duir i-i redar puterile; relele prin care
trecuse de curând, alunecaser în urm , undeva
foarte departe, de parc s-ar fi scurs mult vreme
de când le tr ise. Mar ul cu Victor, noaptea
geroas , de spaim , din p dure, sub brazii aceia,
încle tarea înfior toare de pe culcu , moartea
îngrozitoare a camaradului, zilele i nop ile de ger,
de foame i r cire, toate ineau de trecut, le
uitase aproape; dar nu erau totu i uitate, ci numai
biruite, numai r mase în urm . Ceva st ruia îns ,
ceva imposibil de exprimat în cuvinte, ceva
totodat , de spaim i de pre , ceva scufundat i,
totu i, pentru totdeauna prezent, o experien , un
gust anume pe limb , un inel în jurul inimii. În
numai doi ani de ertase pân la fund cupa
pl cerilor i suferin elor vie ii f de c tâi:
singur tatea, libertatea, pânda p durii i a fiarelor,
dragostea necredincioas , hoinar , ananghia
cumplit , de moarte. Zile întregi fusese musafir în
câmpia v ratic , zile i s pt mâni în p dure, zile în
pad , zile în spaima i în vecin tatea mor ii i
din toate prin câte trecuse, lucrul cel mai
covâr itor i mai ciudat fusese felul cum se
ap rase de moarte, faptul c se tia mic i pr dit
i amenin at, i totu i, în aceast ultim lupt ,
dezn jduit , cu moartea, sim ise în sine aceast
putere, superb , teribil , aceast înc ânare a
vie ii. Asta st ruia în el ca un ecou, asta-i
sese înscris în inim , asemenea gesturilor i
chipurilor volupt ii, care sem nau atât de bine cu
ale na terii i ale mor ii. Cum strigase, deun zi,
femeia în chinurile facerii i cum î i schimonosise
fa a, i cum se pr bu ise, deun zi, tovar ul lui de
drum, Victor, iar sângele lui cursese atât de repede
i de t cut! Oh, i el însu i cum sim ise, în zilele
lui de foame, cum îl pânde te moartea din toate
ile, cât îl duruse foamea, i ce frig îi fusese, ce
frig! i cum luptase, cum îi d duse mor ii peste
nas, cu ce spaim i cu ce voluptate crâncen se
ap rase! Acum i se p rea c pe lâng cele ce i se
întâmplaser nici nu ar mai fi multe de aflat în
via . Poate cu Narcis ar fi putut vorbi despre toate
acestea, cu nimeni altcineva.
Când Gur -de-Aur î i reveni pentru prima oar ,
de-a binelea, pe culcu ul de paie din grajd, nu- i
mai g si în buzunar ducatul. S -l fi pierdut în
timpul mar ului îngrozitor, când umblase
împleticindu-se, pe jum tate incon tient, în ultima
zi de foame? R mase mult vreme pe gânduri,
utând r spuns Ia întrebare. Ducatul îi fusese
drag, n-ar fi vrut s -l piard . Ce-i drept, banii nu
însemnau mare lucru pentru el, abia le cuno tea
valoarea. Dar aceast moned de aur îi devenise
important din dou motive. Era singurul dar ce-i
mai r sese de la Lydia, c ci pieptarul de lân
cea în p dure, cu Victor, îmbibat de sângele
acestuia. i apoi, mai presus de toate, din pricin
nu voise s rabde înstr inarea monezii de aur,
de aceea se ap rase de Victor, i fusese silit s -l
ucid . Dac ducatul era acum pierdut, toate
întâmpl rile din noaptea aceea de groaz
mâneau f rost i f valoare. Dup ce
st tuse mult vreme pe gânduri, se dest inui i
ncii.
— Christine, îi opti el, am avut o moned de
aur în buzunar i acum n-o mai am.
— Ai i b gat de seam ? zise ea cu un zâmbet
deosebit de dr stos, dar totodat iret i hazliu
care-l încânt într-atât, încât în ciuda sl biciunii
sale, o cuprinse în bra e.
— Ce b iat ciudat e ti tu, zise ea cu ging ie,
atât de în elept i de delicat i totodat atât de
prost! C ci cine alearg prin lume cu un ducat în
buzunar la vedere? O, b iat copil ros ce e ti,
prostu i dulce! Moneda ta de aur am g sit-o eu,
înc de pe când te-am culcat aici, în paie.
— A a? i unde-i acuma?
 — Caut-o, râse ea i-l l , într-adev r, s o
caute îndelung, pân ce-i ar , pe tunic , locul cu
pricina, în care o prinsese cu o cus tur solid .
Mai ad ug o mul ime de sfaturi bune,
materne, pe care Gur -de-Aur le d du repede
uit rii, dar serviciul pe care i-l f cuse, din
dragoste, i râsul acela iret i binevoitor de pe
chipul ei de ranc , nu-l uit niciodat . Se str dui
a-i ar ta cât recuno tin îi poart , i când, peste
pu in, se sim i din nou în stare de drum i voi s
porneasc mai departe, ea îl inu pe loc, c ci în
zilele acestea se schimba luna i era sigur c
vremea se va mai îmblânzi. i a a se i întâmpl .
Când porni mai departe, z pada p rea cenu ie i
bolnav , i v zduhul era greu de umezeal , iar sus,
în t rii se auzea geam tul vântului, care prevestea
dezghe ul.

CAPITOLUL X

Din nou ghea a se scurgea pe râuri în jos, din

nou sub frunzi ul putred mirosea a violete, din
nou Gur -de-Aur umbla prin anotimpurile pestri e,
sorbea cu ochi nes io i p durile, mun ii i norii,
hoin rea de la o ograd la alta, de la un sat la
altul, de la o femeie la alta, edea uneori, în
coarea serii, trist i cu inima îndurerat , sub
câte o fereastr dincolo de care ardea lumina, iar
din r sfrângerea ei ro ietic radia spre el,
splendid i de neatins, imaginea a tot ce putea
însemna pe p mânt fericire, c min i pace. Toate
reveneau iar i i iar i, toate câte crezuse a le
cunoa te atât de bine, toate reveneau i p reau,
totu i, de fiecare dat altminteri: colindatul
îndelung peste câmpuri i lunci sau pe drumuri
pietroase, somnul v ratic din p dure, hoin reala
prin sate, în urma irurilor de fete tinere care se
întorceau acas , mân în mân , de la zvântatul
finului sau de la culesul hameiului, primul fior al
toamnei, primele geruri t ioase – toate reveneau, o
dat , de dou ori, banda pestri a imaginilor se
dep na nesfâr it în fa a ochilor s i.
Nu pu ine ploi i nu pu ine z pezi apucase
Gur -de-Aur pe drumuri, pân când, într-o bun
zi, str tând o p dure luminoas de fag, care
începuse a înmuguri verde-deschis urc o coast
i, de sus, de pe creasta muntelui, z ri,
desf urându-se în fa a sa, un peisaj nou, care îi
încânt ochii i stârni în inima lui un val de
presim iri, de doruri i de n dejdi. De zile întregi
tia c se apropie de acest inut i îl a teptase, dar
faptul c -l vedea izbuti totu i s -l surprind la
acest ceas de amiaz , i ceea ce ochii s i
percepur , la prima întâlnire, îi confirm i-i înt ri
tept rile. Printre trunchiurile cenu ii i printre
crengile ce se leg nau molcom, v zu o vale colorat
în brun i verde, în mijlocul c reia lic rea,
albastru-sticlos, un râu lat. Î i d du seama c
începând de acum se va ispr vi i pentru o bucat
de vreme cu umblatul peste miri ti, f drumuri,
prin câmpii s lbatice, prin p duri i singur i în
care numai arareori putea poposi în câte o
gospod rie sau în vreun s tuc nevoia . Aici, în
vale, curgea râul, i de-a lungul râului se întindea
unul din cele mai frumoase i mai vestite drumuri
ale imperiului, aici se a ternea pân în zare un
inut bogat, îndestulat, pe aici treceau plute i
rci, iar drumul ducea spre sate frumoase, spre
castele, m stiri i ora e bogate i cine voia putea
dui pe drumul acesta zile i s pt mâni în ir,
grij c s-ar putea înfunda brusc, asemenea
unui leau mizer de ar , undeva în desi ul unei
duri sau în umezeala unei mocirle. Îl a tepta
ceva nou i Gur -de-Aur se bucur .
 În seara aceleia i zile, se i afla într-un sat
frumos a ezat pe oseaua lat , între râu i
ro catele coaste cu vii, un sat unde casele cu
fronton, aveau grinzile aparente, vopsite vesel în
ro u; se vedeau por i cu intr ri boltite i str du e
iate în trepte de piatr , dintr-o fier rie se rev rsa
pe uli lumina ro ie a focului i b ile sonore ale
nicovalei. Plin de curiozitate hoin ri cel proasp t
sosit, prin toate uli ele i ungherele, adulmec izul
de butoi i de vin, ce izvora din gurile de pivni ,
iar la malul râului mirosul proasp t de ap i de
pe te; se uit la casa Domnului i cercet cimitirul,
i nu uit s i ocheasc o ur potrivit , în care la
nevoie se putea aciui pre de o noapte. Dar înainte
de asta, voia s i încerce norocul la casa
parohului cerând ceva de-ale gurii. D du peste un
preot gras, cu fa a stacojie, care-l interog i c ruia
îi relat povestea vie ii sale, trecând unele pasaje
sub t cere i ad ugând altele, n scocite; în urma
acestei povestiri fu primit cu prietenie i nevoit s
petreac seara în prelungi discu ii cu sfin ia-sa,
dar osp tat cu mânc ri alese i vin. A doua zi
porni mai departe, de-a lungul oselei, care urma
cursul râului. V zu trecând plute i b rci
împov rate, l în urm c ru e, câte una îl duse
chiar o bucat de drum; zilele de prim var gonir
una dup alta repede i supraînc rcate de imagini,
sate i or ele îl g zduiau, femei îi zâmbeau de
dup gardurile gr dinilor sau îngenuncheau în
râna brun , în care s deau r saduri, fete cântau
pe uli ele satelor, la ceasul înser rii.
Într-o moar , o slujnic tân îi pl cu atât de
mult, încât r mase dou zile încheiate în
împrejurimi i-i d du târcoale; ea râse i st tu cu
pl cere la flec real cu el, lui i se p ru c mai mult
ca orice i-ar surâde s devin ajutor de morar i s
mân pentru totdeauna aici. ezu cu pescarii,
ajut c ilor s dea nutre cailor i s -i esale,
primi în schimb pâine i carne i putu s i
continue c toria cu ei. Îi prii, dup îndelungata
lui singur tate, aceast lume de drume i
prieteno i, dup atâta vreme petrecut numai cu
gândurile lui, veselia laolalt cu oameni vorb re i
i voio i dup nesfâr itele posturi, îndestularea
cotidian cu mâncare îmbel ugat , bucuros se l
dus de valul acesta zglobiu care-l s lt i-l purt
mai departe; i cu cât se apropia de ora ul de
re edin al episcopiei, cu atât oseaua devenea
mai aglomerat i mai vesel .
Într-un sat, cum tocmai se însera, se duse s se
plimbe de-a lungul apei, sub ni te copaci cu
coroane falnice. Râul curgea puternic i lini tit,
uvoiul murmura i ofta sub r cinile arborilor,
de dup un deal r rea luna, azvârlind scânteieri
peste râu i umbre sub arbori. Întâlni acolo o fat
care edea i plângea, se certase cu iubitul ei, el
plecase i o l sase singur . Gur -de-Aur se a ez
lâng ea i-i ascult jelania, îi mângâie mâna, îi
povesti despre p dure i despre c prioare, o
împac , o f cu s râd pu in i ea îi îng dui o
rutare. Dar atunci ap ru, iubitul fetei pornit în
utarea ei; se potolise i regretase cearta. Când îl
si pe Gur -de-Aur, ezând lâng ea, se azvârli
asupra lui i-l izbi cu pumnii; Gur -de-Aur izbuti
cu oarecare trud s se apere, pân la urm reu i
totu i s se descotoroseasc de el, fl ul fugi,
oc rind, spre sat, fata se mistuise de mult. Dar
Gur -de-Aur, neîncrez tor în aceast pace
nestatornic , î i p si culcu ul preg tit i merse
mai departe, pre de-o jum tate de noapte la
lumina lunii, str tând o lume t cut , argintat ,
mul umit foarte, încântat de picioarele lui
zdravene, nu se opri pân ce roua nu-i sp colbul
alb de pe înc ri, apoi, obosit, dintr-o dat se
culc sub cel mai apropiat copac i adormi. Se
cuse de mult ziu când îl trezi un gâdilat pe
obraz, beat de somn c ut s izgoneasc , dând din
mân , presupusa gâz , adormi la loc i în curând
fu din nou trezit de acela i gâdilat; în fa a lui
st tea o ncu , care – în vreme ce-l privea – îl
gâdila cu vârful unei nuielu e de salcie. Se ridic ,
împleticindu-se, î i d dur bine e zâmbindu- i
unul altuia, iar ea îl conduse într-un opron, unde
chipurile se dormea mai bine. Dormir un timp
acolo, împreun , apoi ea plec în fug i reveni cu
o c ldare mic , plin cu lapte cald, proasp t muls.
rui fetei o benti albastr de prins p rul, pe
care nu de mult o g sise în uli i pe care o pu-
sese bine i apoi, înainte ca el s-o porneasc mai
departe, se mai s rutar o dat . Se numea
Franziska i lui Gur -de-Aur îi p ru r u c trebuia
s-o p seasc .
În seara aceleia i zile g si ad post într-o
stire, diminea a lu parte la mis ; o mie de
amintiri îi unduir miraculos în inim , aerul de
sub bol i, pietros i rece, sunetul sandalelor pe
dalele de piatr ale coridoarelor îl mi car ,
trezindu-i o emo ie parc de acas . Dup ce misa
se ispr vi i în biserica m stirii se l lini tea,
Gur -de-Aur r mase îngenuncheat; inima lui era
tulburat într-un fel ciudat, noaptea trecut visase
multe. Sim ea dorin a de a se elibera într-un fel de
propriul s u trecut, de a- i schimba oarecum
via a, nu tia nici el de ce, poate c îl tulbura
numai amintirea anilor de la Mariabronn i a
tinere ii sale pioase. Se sim ea îndemnat s se
confeseze i s se primeneasc , avea de m rturisit
multe p cate m runte, multe vicii ne- însemnate,
dar mai greu decât orice îl ap sa moartea lui
Victor, care se pr dise de mâna lui. G si un
preot, i se spovedi, îi povesti una i alta, îndeosebi
loviturile de cu it în gâtul i în spatele bietului
Victor. O, de cât timp nu se mai m rturisise!
Num rul i greutatea p catelor sale i se p rur
covâr itoare, ar fi fost gata s isp easc pentru
ele, luând asupr -i un canon greu. Dar p rintele
confesor p rea a cunoa te via a celor hoinari, nu
se îngrozi, îl ascult calm, îl dojeni i-l avertiz , cu
seriozitate i simpatie, f a se gândi s -l
afuriseasc .
Gur -de-Aur se ridic u urat, î i rosti
rug ciunile în fa a altarului, dup cum îl
îndemnase p rintele i era gata s p seasc
biserica, dar în acea clip o raz de soare p trunse
printr-o fereastr , privirea lui o urm ri i atunci
ri, într-o capel lateral , o statuie care parc îi
gr ia i-l atr gea atât de intens, încât se întoarse
spre ea cu ochi de îndr gostit i o privi, cu adânc
evlavie, profund mi cat. Era o Maic a Domnului,
lucrat din lemn, nespus de ginga , care st tea
or plecat i felul cum mantia albastr îi c dea
de pe umerii îngu ti, cum întindea mâna ginga ,
de fat , cum priveau ochii ei mai sus de gura
îndurerat , cum i se arcuia fruntea superb , toate
acestea erau atât de vii, de frumoase, de profunde
i de însufle ite, cum – i se p ru – nu mai v zuse
niciodat . Nu se s tura s priveasc aceste buze,
aceast curbur delicat , dulce a gâtului. I se
rea c vede ceva ce mai întâlnise de nenum rate
ori în visele i presim irile lui, ceva dup care
tânjise adesea. În câteva rânduri d du s plece,
dar de fiecare dat ceva îl atr gea înd t.
Când, în sfâr it, voi totu i s porneasc , îl
descoperi pe p rintele c ruia i se m rturisise
adineauri, stând în spatele s u.
— i se pare frumoas ? întreb acesta,
prietenos.
— Nespus de frumoas , zise Gur -de-Aur.
— Mul i spun la fel, r spunse preotul. Iar al ii
dimpotriv spun c n-ar fi o adev rat Maic a
Domnului, c ar fi prea de mod nou , prea
lumeasc , i totul de la exagerat i neadev rat.
Mul i se contrazic pe seama ei. Va s zic ie- i
place, îmi pare bine. Se afl abia de un an aici în
biseric , a donat-o un binef tor al casei noastre.
E cioplit de me terul Niklaus.
— Me terul Niklaus? Cine-i me terul Niklaus,
unde st ? Îl cunoa te i? O, v rog, spune i-mi ceva
despre el! Cel ce-i în stare s creeze asemenea
lucru trebuie s fie un om minunat i
binecuvântat.
— Nu tiu multe despre el. Este un sculptor în
lemn din ora ul de re edin al episcopului nostru,
cale de o zi de aici, i ca artist, se bucur de mare
faim . De obicei arti tii nu sunt chiar ni te sfin i i
probabil c nici el nu este, dar f îndoial un
rbat de talent, un spirit ales. L-am v zut de
câteva ori...
— Oh, l-a i v zut! Cum arat ?
— Fiule, pari cu totul vr jit de el. Ei bine,
caut -l i du-i salut ri din partea lui pater
Bonifazius.
Gur -de-Aur mul umi în cuvinte deosebit de
însufle ite. P rintele plec zâmbind, el îns z bovi
înc mult vreme în dreptul acestei statui
misterioase al c rei piept p rea c respir i pe a
rei fa p reau s tr iasc laolalt atâta durere
i atâta dulcea , încât i se încle ta inima.
Ie i din biseric schimbat, pa ii îl purtar
printr-o lume cu des vâr ire nou . Din clipele
acelea, tr ite în fa a statuii sfinte, de lemn,
Gur -de-Aur intrase în st pânirea a ceva ce el
însu i nu mai avusese niciodat , i care la al ii, îi
stârnise de atâtea ori zâmbetul sau invidia: un
scop! Avea un scop i poate c va izbuti s -l ating
i poate c astfel întreaga sa via neînchegat , va
dobândi sens i valoare. Cu bucurie i cu team
sim ea cum îl str bate acest sentiment nou, i-i
înaripeaz pa ii. oseaua frumoas , vesel , pe care
umbla, nu mai era ce fusese ieri, un prilej
permanent de s rb toare câmpeneasc i un loc
unde era o pl cere s z bove ti ast zi, nu mai era
decât un simplu drum, era drumul spre ora ,
drumul spre me ter. Zori, ner bd tor. Ajunse înc
înainte de a se însera, v zu turnurile r rind de
dup ziduri, deasupra por ii z ri blazoane d ltuite
i steme pictate, p i în untru cu inima palpitând
i abia lu în seam h rm laia i înghesuiala
voioas de pe str zi, cavalerii care treceau c lare,
ru ele i tr surile. Nici cavalerii, nici c ru ele,
nici ora ul i nici episcopul nu aveau vreo
însemn tate pentru el. Întreb pe primul om pe
care-l întâlni la poart unde locuie te me terul
Niklaus i r mase profund dezam git c acela nu
tia nimic despre sculptor.
Ajunse într-o pia cu case mari, multe dintre
ele erau împodobite cu picturi sau cu statui.
Deasupra intr rii unei case st tea, mare i
str lucitor, chipul sculptat al unui l ncier, colorat
în tonuri extrem de vii. Nu era atât de frumos, ca
statuia din biserica mân stirii, dar felul anume
cum st tea, i- i ar ta pulpa i în epa cu barba
tre lume, îl f cu pe Gur -de-Aur s gândeasc
totu i, c putea s fi fost f urit de acela i me ter.
Intr în cas , b tu la u i, urc trepte, d du pân
la urm peste un domn îmbr cat cu un halat de
catifea împodobit cu blan , i-l întreb , unde l-ar
putea afla pe me terul Niklaus. Ce vrea de la
dânsul, întreb domnul i Gur -de-Aur trebui s
fac un efort ca s se st pâneasc , i s se
rgineasc a-i spune doar c are de transmis un
mesaj. Domnul îi indic numele str zii în care
locuia me terul, i pân ce Gur -de-Aur, tot
întrebând, g si drumul pân acolo, se f cuse
noapte. Pu in cam speriat, dar totu i foarte fericit
st tea acum în fa a casei me terului, cu privirea
ridicat spre ferestre, gata s dea buzna. Dar lu
aminte c era târziu, c ar ta n du it i colbuit de
mar ul de peste zi, a a încât se st pâni i a tept .
mase vreme îndelungat în fa a casei. V zu o
fereastr luminându-se, i tocmai când se-ntoarse
plece z ri, apropiindu-se de geam, silueta unei
fete blonde, foarte frumoase, prin p rul c reia se
scurgea, venind din spate, lic rul blând al unei
candele.
Diminea a urm toare, dup ce ora ul se
de tept i h rm laia
reîncepu, Gur -de-Aur se sp pe fa i pe
mâini, la m stirea unde dormise peste noapte î i
cur hainele i înc rile de praf, apoi c ut
iar i drumul spre strada aceea, i b tu în poart .
Ap ru o servitoare care nu prea voi s -l conduc la
me ter, îns el reu i s-o îmbuneze, a a c pân la
urm b trâna îl conduse, totu i, în untru.
Me terul se afla într-o sal mic , ce-i slujea de
atelier, purta un or de lucru, era un b rbat înalt,
rbos, Gur -de-Aur i-ar fi dat patruzeci sau
cincizeci de ani. Îl privi pe str in cu ni te ochi
alba tri, t io i, i-l întreb scurt ce dore te.
Gur -de-Aur îi transmise salutul lui pater
Bonifazius.
— Altceva, nimic?
— Me tere, zise Gur -de-Aur cu respira ia
iat , acolo, la m stire, am v zut acea Maic a
Domnului, cioplit de dumneavoastr . Ah, nu v
uita i atât de neprietenos la mine, numai dragostea
i admira ia m aduc la dumneavoastr . Nu sunt
fricos, am hoin rit mult vreme i cunosc gustul
durii i al z pezii, i al foamei; nu exist om de
care m-a teme. Dar de dumneavoastr m tem.
Oh, am o singur , o mare dorin , de care inima
mi-e atât de înc rcat , încât m doare.
— i anume care dorin ?
— A vrea s v devin ucenic i s înv la
dumneavoastr .
 — Nu e ti singurul om care nutre te aceast
dorin , tinere. Îns mie ucenicii nu-mi plac, iar
dou calfe am. Dar de unde vii i cine- i sunt
rin ii?
— Nu am p rin i, i vin de nic ieri. Am fost
colar într-o m stire, unde am înv at latina i
greaca, apoi am fugit, ani de zile am fost tot pe
drumuri, pân ast zi.
— i de ce crezi c ar trebui s devii sculptor?
i-ai încercat vreodat mâna? Ai desene?
— Am f cut multe desene, îns nu le mai am.
De ce anume a vrea s înv aceast art , cred c
vi-o pot spune. Mi-au trecut prin cap multe
gânduri, am v zut nenum rate fe e i trupuri i
am cugetat asupra lor, iar unele din aceste gânduri
m-au chinuit neîncetat i nu
m-au l sat în pace. Am observat cum într-o
ptur se repet mereu o anume form , o anume
linie, cum o frunte corespunde unui genunchi, un
um r unui old i cum în miezul lor cel mai adânc,
toate sunt una cu fiin a i cu firea omului care are
un asemenea genunchi, un asemenea um r sau o
asemenea frunte. i am mai observat, asta am
zut-o într-o noapte în care a trebuit s ajut unei
femei care n tea: c cea mai mare durere i cea
mai mare voluptate au o expresie foarte
asem toare.
Me terul îl privi p trunz tor pe str in:
— Î i dai seama ce-mi spui?
— Da, me tere, a a este. Tocmai asta a fost,
spre cea mai mare încântare i uimire a mea, ceea
ce am g sit exprimat în Maica Domnului sculptat
de dumneavoastr , i de asta am i venit. Oh,
atâta suferin pe fa a aceea frumoas , sublim , i
în acela i timp parc toat suferin a a devenit
numai fericire, numai zâmbet. Când am v zut
asta, am fost ca fulgerat de un foc, toate gândurile
i visele mele de atâ ia ani au p rut s se confirme
 i deodat n-au mai fost de prisos i pe loc am
tiut ce am de f cut i încotro s m îndrept. Iubite
me tere Niklaus, v rog din inim , îng dui i-mi s
înv la dumneavoastr !
Niklaus ascultase cu aten ie, f ca chipul lui
devin mai prietenos.
— Tinere, zise el, tii s vorbe ti uimitor de
frumos despre art i m mir , de asemenea, c la
anii t i, ai atâtea de spus despre voluptate i
despre suferin . Ar fi o pl cere pentru mine s
st m de vorb despre toate acestea, într-o sear , la
o cup de vin. Dar uit -te: a sta de vorb
împreun , a schimba cuvinte pl cute i în elepte,
nu este acela i lucru cu a tr i i a munci câ iva ani
împreun . Aici e un atelier i se lucreaz , nu se
flec re te, i aici nu are pre ce i-a trecut prin cap
cuiva i ce tie s spun , ci numai i numai ce
poate pl di cu mâinile sale. Pari a avea inten ii
serioase, de aceea nu vreau s te trimit îndat de
unde ai venit. S vedem dac tii s faci ceva. Ai
modelat vreodat un chip în lut sau în cear ?
Gur -de-Aur se gândi imediat la visul avut
cândva, cu mult vreme în urm , în care modelase
mici figuri de lut ce înviaser i deveniser uria e.
Dar trecu întâmplarea sub t cere i r spunse c
n-a încercat înc niciodat asemenea lucruri.
— Bine. Atunci vei desena ceva. Acolo-i o mas ,
vezi, cu hârtie i c rbune. A eaz -te i deseneaz ,
nu te gr bi, po i r mâne pân la prânz sau chiar
pân desear . Poate atunci îmi voi da seama dac
ti sau nu bun de ceva. A a, i acum am vorbit
destul, eu trebuie s m apuc de lucrul meu;
apuc -te i tu de-al t u.
Gur -de-Aur se a ez pe scaunul pe care i-l
indicase Niklaus, la masa de desen. Nu se gr bi cu
lucrarea, întâi st tu i a tept lini tit, asemenea
unui colar intimidat, uitându-se cu nesa , curios
i plin de dragoste spre cel lalt cap t al s lii, la
me terul care-i întors pe jum tate cu spatele î i
continua lucrul la o statuie mic , de lut. Privea cu
aten ie la acest b rbat, în al c rui cap sever, u or
înc run it i în ale c rui mâini de me te ugar,
aspre dar nobile i însufle ite, s luiau splendide
puteri de vr jitor. Ar ta altfel decât i-l închipuise
Gur -de-Aur: mai b trân, mai modest, mai lucid,
mult mai pu in str lucitor i cuceritor, i defel
fericit. T ul necru tor al privirii sale
scormonitoare era acum a intit asupra lucrului,
astfel c ferit de ochii lui, Gur -de-Aur cercet cu
grij înf area me terului în ansamblul ei. „Omul
acesta, gândi el, ar fi putut deveni la fel de bine un
rturar, un cercet tor t cut, sever, care i-ar fi
închinat via a unei opere, început înaintea lui, de
un ir întreg de antecesori i pe care, odat , va
trebui la rându-i s o lase mo tenire urma ilor, o
oper tenace, de lung durat , ce nu se ispr ve te
nicicând, i care adun în sine munca i abnega ia
multor genera ii." Acestea toate le citea obser-
vatorul, privind capul me terului; erau înscrise
acolo mult r bdare, mult înv tur dobândit i
cugetare, mult modestie i cunoa tere a valorii
îndoielnice a oric rei munci omene ti, dar i
credin în propria lui misiune. Altul era limbajul
mâinilor sale, ele contraziceau chipul. Mâinile
acestea apucau cu degete sigure dar i foarte
sensibile lutul pe care-l modelau, atingeau lutul ca
mâinile unui amant pe iubita ce i se d ruise în
întregime: îndr gostite, pline de tremurul fin al
sim irii, doritoare, dar f s deosebeasc între a
lua i a da, voluptuoase i pioase în acela i timp,
sigure i m iestre, ca în elep ite de o str veche,
profund cunoa tere. Gur -de-Aur urm rea
încântat i plin de admira ie mi carea acestor
mâini bine-cuvântate. Cu drag inim l-ar fi
desenat pe me ter, de n-ar fi st ruit acel contrast
dintre fa i mâini, care-l paraliza.
 Dup ce îl privise poate vreun ceas pe artistul
care, singur cu sine î i vedea de lucrul s u, dup
ce iscodise cu gândul taina acestui om, o alt
imagine începu s se formeze în el, ar tându-se
ochilor sufletului s u, imaginea omului pe care-l
cuno tea cel mai bine dintre to i, pe care îl iubise
foarte mult i-l admirase cu ardoare; iar aceast
imagine era f fisuri i contradic ii, de i purta i
ea tr turi diverse i amintea de multe înfrunt ri.
Era imaginea prietenului s u Narcis. Ea se adun
tot mai dens într-o unitate, într-un întreg, tot mai
limpede ie ea la lumin în aceast imagine a sa
legea l untric a acestui om iubit, capul nobil era
modelat de spirit, gura frumoas , st pânit i
ochiul pu in trist, toate în sprite i înnobilate de
slujirea spiritului, umerii îngu ti, gâtul prelung,
mâinile sub iri, distinse, toate însufle ite de
aspira ia c tre spiritualizare. De-atunci, de când se
desp ise de m stire, niciodat nu- i mai
rev zuse atât de limpede prietenul, niciodat nu
avusese în sine imaginea lui atât de complet .
Ca în vis, nu din voia sa, totu i plin de d ruire
i ascultând parc o porunc , Gur -de-Aur începu
deseneze cu b gare de seam , petrecându- i
degetele dr stos, cu evlavie, împrejurul figurii ce
luia în inima lui, i uit de me ter, de sine
însu i i de locul în care se afla. Nu observ c
lumina din sal se mutase încet, nici c me terul
i aruncase în câteva rânduri ochii spre dânsul.
Ca o ofrand ritual î i împlinea datoria pe care
i-o asumase, pe care i-o impusese inima lui: s
înal e imaginea prietenului i s-o p streze astfel
cum ea tr ia ast zi, în sufletul s u. F a o numi
astfel în gând, socotea ceea ce înf ptuia în clipele
acestea ca achitarea unei datorii, ca o
recuno tin .
Niklaus se apropie de el i zise:
 — E vremea amiezii: m duc la mas , po i veni
i tu. Ia s v d, ai desenat ceva?
Trecu în spatele lui Gur -de-Aur i privi foaia
cea mare, apoi îl d du deoparte i o lu cu grij în
mâinile sale iscusite. Gur -de-Aur se trezise din
visul s u i acum privea spre me ter, cu a teptare
sufocat de emo ie. Me terul inea desenul cu
ambele mâini i-l cerceta foarte atent, cu privirea
ioas a ochilor s i alba tri-deschis, severi.
— Cine-i sta, pe care mi l-ai desenat aici?
întreb Niklaus dup o vreme.
— Este prietenul meu, un tân r c lug r i
rturar.
— Bine. Spal -te pe mâini, colea, în curte, ai s
vezi fântâna. Apoi s mergem la mas . Calfele mele
nu sunt aici, lucreaz în alt parte.
Gur -de-Aur se duse, ascult tor, g si curtea i
fântâna, î i sp mâinile i ar fi dat mult s
cunoasc gândurile me terului. Când se întoarse,
Niklaus era plecat din atelier, îl auzi, treb luind în
odaia vecin ; când reap ru, v zu c i el se sp lase
i în locul or ului purta o hain frumoas de
postav, în care ar ta impun tor i solemn. O lu
înainte, pe sc ri în sus, pila trii balustradei din
lemn de nuc aveau cioplite capete, de îngera i,
trecur printr-o înc pere mai mic în esat de
statui, mai vechi i mai noi, pân ajunser într-o
odaie frumoas , în care du umeaua, pere ii i
tavanul erau din esen tare i unde, în col ul de
lâng fereastr , a tepta o mas a ternut . O fat
veni într-un suflet, Gur -de-Aur o cuno tea, era
fata frumoas de asear .
— Lisbeth, zise me terul, trebuie s mai pui un
tacâm, am adus un musafir. Este, ei da, nici m car
nu-i cunosc înc numele...
Gur -de-Aur i-l spuse.
— Deci Gur -de-Aur. Putem mânca?
— Într-o clip , tat .
 Aduse o farfurie, ie i în fug i se întoarse
repede, înso it de slujnic ; aceasta servi
mâncarea, carne de porc, linte i pâine alb . În
timpul mesei tat l vorbi cu fata despre unele i
altele. Gur -de-Aur ezu t cut, mânc pu in i se
sim i foarte nesigur i stingherit. Fata îi pl cu
grozav, era o apari ie impun toare, frumoas ,
aproape tot atât de înalt ca i tat l ei, îns edea
cuviincioas i cu des vâr ire inaccesibil , ca sub
sticl , nu-i adres str inului nici vorbe, nici priviri.
Dup ce masa se ispr vi, me terul zise:
— Vreau s m odihnesc jum tate de ceas. Tu
du-te în atelier sau pierde- i vremea pe undeva, pe
afar , dup aceea vom sta de vorb despre cele ce
avem de f cut.
Gur -de-Aur ie i, salutând. Trecuse un ceas,
poate mai bine, de când me terul îi v zuse
desenul, dar nu-i spusese nici o vorb despre el. i
acum s mai a tepte alt jum tate de or ! Ei bine,
n-avea de ales, a a c a tept . Nu se duse în
atelier, nu voia s i revad acum desenul. Ie i în
curte, se a ez pe jgheabul fântânii i privi firul de
ap ce se scurgea necontenit din eava, c dea în
covat adânc , de piatr , stârnea, în c dere, valuri
minuscule i ducea cu el în adânc pu in aer, care
urca apoi în bule albe înd t, la suprafa . În
oglinda întunecat a fântânii î i v zu propriul chip
i se gândi c acest Gur -de-Aur, care-l prive te
din ap , nu mai este de mult Gur -de-Aur cel din
stire sau Gur -de-Aur al Lydiei, dar nici
Gur -de-Aur al p durilor nu mai este. Se gândi c ,
aidoma fiec rui om, se trece i el, parc
scurgându-se, i schimbându-se întruna, iar la
sfâr it se va risipi, în vreme ce imaginea pl smuit
de artist r mâne ve nic aceea i, neschimbat .
Poate c r cina oric rei arte, gândi el, poate
chiar r cina a tot ce-i spirit, este numai spaima
în fa a mor ii. Ne temem de ea, ne înfior m
întâlnind efemerul, observ m cu triste e cum
mereu florile se ofilesc i frunzele cad i sim im în
inima noastr certitudinea c i noi suntem
trec tori, i în scurt timp ne vom ofili. Iar dac ,
arti ti fiind, f urim imagini, sau gânditori fiind,
ut m legi i formul m idei, o facem pentru a
salva, totu i, ceva din marele dans macabru,
pentru a construi ceva ce are o existen mai
durabil decât noi în ine. Femeia, dup care
me terul î i modelase Madona cea frumoas , este
poate ofilit sau moart , i în curând va fi i el
mort, al ii vor locui în casa lui, vor mânca la masa
lui – dar opera sa va st rui, neschimbat , va
str luci în biserica lini tit a m stirii i peste o
sut de ani, sau mult mai mul i, i va r mâne,
pururea frumoas i va zâmbi pururea, cu aceea i
gur , înfloritoare i trist totodat .
Îl auzi pe me ter coborând sc rile, i alerg în
atelier. Me terul Niklaus se plimb încolo i
încoace, se uit de câteva ori la desenul lui
Gur -de-Aur, în sfâr it se opri în dreptul ferestrei
i zise, în felul s u cam t nat i sec:
— La noi e obiceiul ca ucenicul s înve e cel
pu in patru ani i tat l s u s pl teasc bani
pentru aceast înv tur .
Deoarece f cu o pauz , Gur -de-Aur crezu c
me terul se teme c nu va primi de la el plat
pentru înv tur . Scoase fulger tor cu itul din
buzunar, t ie cus tura din jurul ducatului ascuns
i-l pescui din ascunzi . În toat vremea asta
Niklaus îl privi uimit i când Gur -de-Aur îi întinse
moneda, începu s râd .
— Ah, asta ai crezut? f cu el. Nu, tinere,
streaz i ducatul. i acum ascult -m . i-am
spus care este la noi, în breasl , obiceiul cu
ucenicii. Dar nici eu nu sunt un me ter obi nuit,
nici tu nu e ti un ucenic obi nuit. C ci unul din
acesta î i începe ucenicia la treisprezece, pai-
sprezece sau cel mult cincisprezece ani, i
jum tate din timpul înv turii e pus la corvoad
i trebuie s fac i pe servitorul, fu îns e ti
fl u în toat firea, i judecind dup vârst , ai
putea fi de mult calf , ba chiar i me ter. Nu s-a
zut niciodat în breasla noastr ucenic cu barb .
i i-am mai spus, nu vreau s in ucenici în cas .
De altfel, nici nu pari a fi din soiul acelora care
rabd s li se porunceasc sau s fie trimi i de
colo pân colo.
Încordarea lui Gur -de-Aur sporise la
maximum, fiecare din cuvintele cump nite ale
me terului îl tortura, i se p rur îngrozitor de
plicticoase i d sc litoare. Cu violen exclam :
— De ce îmi spune i toate acestea, când nici nu
gândi i s m lua i la înv tur ?
Me terul continu îns nestingherit, pe acela i
ton:
— Am chibzuit vreme de un ceas la dorin a ta,
acum trebuie s ai i tu r bdarea s m ascul i.
i-am v zut desenul. Are gre eli, dar este, totu i,
frumos. De n-ar fi, i-a fi d ruit o jum tate de
galben, i-a fi dat drumul i te-a fi uitat. Nu
vreau s i spun mai multe despre desen. Doresc
te ajut s devii un artist, poate c e ti chemat
pentru aceasta. Dar ucenic nu mai po i. Pe de alt
parte, cine nu a fost ucenic i nu i-a f cut anii de
ucenicie, nu poate ajunge, în breasla noastr , nici
calf , nici me ter.
S-o tii din capul locului. Vei face îns o
încercare. Dac i-e cu putin s r mâi câtva timp
aici, în ora , vei veni la mine ca s înve i câte ceva.
obliga ii i f contract, po i pleca oricând
i-e voia. Ai s rupi la mine câteva cu ite de
cioplitor, ai s strici câ iva butuci de lemn, i dac
se va dovedi c nu e ti chemat s devii sculptor,
nu vei avea încotro i va trebui s i cau i altceva.
ti mul umit cu atât?
 Gur -de-Aur îl ascultase ru inat i mi cat.
— V mul umesc din inim – strig el. Fiind
hoinar de felul meu, voi ti s m descurc, aici, în
ora , tot atât de bine ca i afar , în p duri. În eleg
nu vre i s lua i asupra dumneavoastr grija i
spunderea pentru mine ca pentru un ucenic.
Socotesc un mare noroc c mi-e îng duit s înv
la dumneavoastr . Din inim v mul umesc c
face i asta pentru mine!

CAPITOLUL XI

Imagini noi îl împresurau pe Gur -de-Aur, aici

în ora , o nou via începea pentru el. Dup cum
meleagurile i ora ul acesta îl primiser cu
blânde e îmbietoare i d rnicie, tot a a via a
aceasta nou îi ie ea în cale cu bucurie i multe
duieli. Chiar dac în str fundurile sale triste i
tiutoare sufletul îi r sese neatins, la suprafa
totu i via a lui se desf ura, schimbând parc
felurite culori. Perioada care începu acum fu cea
mai vesel , cea mai lipsit de necazuri din toat
via a lui Gur -de-Aur. Afar îl întâmpina bogatul
ora de re edin episcopal , cu toate artele sale,
cu femei, cu sute de jocuri i desf ri i imagini;
în untru, sim ul s u artistic, pe punctul de a se
trezi, îl îmbog ea cu noi senza ii i experien e. Cu
ajutorul me terului g si ad post în casa unui
aurar, la pia a de pe te, i atât de la me ter cât i
de la aurar înv arta de a umbla cu lemnul cu
ghipsul, cu vopselele, cu firnisul i cu foi a de aur.
El nu f cea parte dintre acei arti ti neferici i,
care de i sunt înzestra i cu daruri înalte, nu
sesc mijloacele potrivite pentru a le exprima.
ci exist asemenea oameni, c rora le este dat s
perceap cu profunzime i grandoare frumuse ea
lumii i s poarte în suflet imagini elevate i nobile,
îns nu g sesc calea de a exterioriza apoi aceste
imagini, de a le întruchipa i împ rt i spre
desf tarea celorlal i. Gur -de-Aur nu suferea de
acest neajuns. Îi venea u or i-i pl cea s se
foloseasc de mâinile sale i înv trucurile i
deprinderile me te ugului, la fel cum odinioar , de
rb tori, îi venise u or s înve e de la ni te
camarazi cântatul din l ut iar duminica, pe
anele satelor, dansul. Înv a u or, parc de la
sine, f efort. Adev rat, cu sculptatul în lemn fu
nevoie, totu i, de str danii serioase, avu de
înfruntat greut i i dezam giri, ciopâr i câte o
bucat de lemn frumos i- i t ie de câteva ori,
zdrav n, degetele. Dar dep i repede începuturile
i deveni îndemânatic. Cu toate acestea, me terul
adesea era foarte nemul umit de el i-i vorbea
bun oar astfel:
— E bine c nu e ti ucenicul sau calfa mea,
Gur -de-Aur. E bine c tim amândoi c tu vii de
pe drumul mare i din p duri, i într-o bun zi tot
acolo ai s te întorci. Cine n-ar ti c nu e ti nici
or an, nici me te ugar, ci un om f c tâi, un
vagabond, ar putea fi ispitit s i cear una sau
alta, din cele pe care, în mod firesc, le cere orice
me ter oamenilor s u. E ti un lucr tor destul de
bun, când n-ai toane. Dar s pt mâna trecut ai
hoin rit dou zile. Ieri ai dormit jum tate de zi în
atelierul din curte, unde trebuia s lustruie ti cei
doi îngeri.
Avea dreptate, cu repro urile sale i
Gur -de-Aur le asculta în t cere, f s se
dezvinov easc . tia bine despre sine c nu este
nici harnic, nici om de încredere. Atâta vreme cât
munca îl captiva, îi punea probleme grele sau îi
dea prilejul s devin con tient i s se bucure
de propria sa îndemânare, era un lucr tor
sârguincios. Munca manual grea o executa f
nici o pl cere, iar acele lucr ri care nu erau dificile,
dar pretindeau timp i h rnicie, cum sunt atât de
multe în toate me te ugurile i se cer îndeplinite
cu devotament i r bdare, îi erau cel mai adesea
nesuferite de-a binelea. El însu i r mânea
câteodat uimit din pricina acestor sentimente.
Oare cei câ iva ani de drume ie au fost de ajuns,
pentru a-l preface într-un lene , într-un om pe
care nu te puteai bizui? Era mo tenirea mamei,
care cre tea în el i începea s -l domine? Sau ce
anume îi lipsea? î i aducea foarte bine aminte de
primii s i ani la m stire, când fusese un
înv cel atât de zelos i de vrednic. Cum de g sise
atunci atâta r bdare, iar acum ducea lips de ea,
de ce izbutise s se d ruiasc atât de neobosit
sintaxei latine ti i s înve e toate aoristele acelea
eline, care totu i, în adâncul inimii, nu avuseser
însemn tate pentru el? Cugeta uneori i- i
fr mânta mintea, în vremurile acelea îl c lise i-l
înaripase dragostea; înv tura lui nu fusese decât
o constant încercare de a-l cuceri pe Narcis, iar
dragostea acestuia putea fi câ tigat doar pe calea
respectului i a recunoa terii meritelor. Pe vremea
aceea, pentru o privire de apreciere din partea
dasc lului s u iubit, fusese în stare s se
str duiasc ore i zile întregi. Apoi inta râvnit
fusese atins , Narcis devenise prietenul s u i, în
mod ciudat, tocmai eruditul Narcis fusese cel ce-i
ar tase inaptitudinea sa pentru c rtur rie i-i
invocase imaginea mamei pierdute. În locul
rtur riei, a vie ii monahale i a virtu ii, puseser
st pânire pe el instinctele originare, viguroase, ale
fiin ei sale: sexul, dragostea de femei, impulsul
spre libertate, drume ia. Îns apoi v zuse figura
aceea a Mariei, f urit de me ter, descoperise
artistul din el, pornise pe o cale nou i prinsese
din nou r cini. Iar acum ce se întâmpl , încotro
se îndreapt drumul s u? De unde vin opreli tile?
 Întâi nu reu i s i dea seama. Nu putea
recunoa te decât c -l admira într-adev r foarte
mult pe me terul Niklaus, îns nu-l iubea
nicidecum în felul în care îl iubise odinioar pe
Narcis, ba câteodat chiar îi pl cea s -l
dezam geasc i s -l supere. Pesemne c tendin a
aceasta era pricinuit de dualitatea din fiin a
me terului. Statuile ie ite din mâna lui Niklaus, în
orice caz cele mai izbutite, constituiau pentru
Gur -de-Aur idealuri demne de venera ie, dar
me terul însu i nu era un ideal pentru el.
Al turi de artistul care cioplise acea Maic a
Domnului, cu gura cea mai îndurerat i mai
frumoas cu putin , al turi de vizionarul, de
tiutorul, ale c rui mâini erau în stare s
preschimbe prin vr jitorie experien e i presim iri
profunde în întrup ri vizibile, s luia în me terul
Niklaus un al doilea om: un tat de familie i un
me ter sever i întrucâtva fricos, un v duv, care,
împreun cu fiica lui i cu o slujnic urât , ducea
în casa lui t cut o via tihnit i cam retras , iar
acum se ap ra cu str nicie împotriva instinctelor
dezl uite ale lui Gur -de-Aur, un b rbat care se
acomodase cu o via lini tit , cump tat , foarte
ordonat i cuviincioas .
De i Gur -de-Aur îl respecta pe me terul s u,
de i niciodat nu i-ar fi îng duit s pun altora
întreb ri despre el sau s formuleze în fa a altora
judec i asupra lui, totu i dup un an tia, pân în
cele mai mici am nunte, tot ce se putea ti despre
Niklaus. Me terul era important pentru el, îl iubea
i îl ura deopotriv , îl zgând rea mereu i, astfel,
elevul p trundea cu dragoste i neîncredere, cu
dorin neostoit de a cunoa te, în ascunzi urile
felului s u de a fi i ale vie ii sale. Vedea c la
Niklaus în cas nu locuiau nici ucenici, nici calfe,
de i era loc destul. Vedea c iese foarte rar i tot
atât de rar invit musafiri. Observa cum î i iube te
fiica cea frumoas cu o dragoste mi toare i
plin de gelozie i caut s-o ascund de ochii
tuturor. Mai tia, de asemenea, c în spatele
abstinen ei severe i premature a v duvului,
continuau s pulseze instincte vii, c în
împrejur rile rare când o comand îl obliga, când
i când, la o c torie de câteva zile, putea s se
transforme i s întinereasc în mod ciudat. i
odat chiar observ c într-un or el str in, unde
instalau un amvon sculptat, Niklaus vizit într-o
sear , în mare tain , o târf pl tit , iar dup aceea
zile întregi fu nelini tit i prost dispus.
Cu timpul, curiozit ii, i se ad ug i altceva,
ce-l re inea pe Gur -de-Aur în casa me terului i-i
dea b taie de cap. Era fiica sa, frumoasa
Lisbeth, care-i pl cea foarte mult. D dea numai
rareori ochii cu dânsa, fata nu c lca niciodat în
atelier, i el nu avea cum afla dac nazurile ei i
sfiala în fa a b rba ilor erau numai impuse de tat ,
sau apar ineau firii ei proprii. Nu-i sc faptul c
me terul nu-l mai lu niciodat cu el la mas , i c
încerca s -i îngreuneze orice întâlnire cu fata.
Lisbeth era o fecioar de mare pre , p zit cu grij ,
în elese el, nu exista nici o n dejde de dragoste cu
ea f c torie; iar cine voia s-o ia în c torie,
trebuia întâi de toate s fie odrasla unor oameni
cumsecade i membru într-una din breslele
superioare, i-apoi, pe cât cu putin , s mai aib
i bani i cas .
Frumuse ea lui Lisbeth, atât de deosebit de
cea a pribegelor sau a ncilor, îl atr sese pe
Gur -de-Aur înc din prima zi. Era într-însa ceva
ce el înc nu cunoscuse, ceva ciudat, ce-l atr gea
cu putere dar, în acela i timp, îi stârnea
neîncrederea, ba chiar îl sup ra: o mare lini te i
nevinov ie, o bun cuviin i o cur enie care
totu i nu erau copil re ti, c ci în spatele cuviin ei
i manierelor ei frumoase se sim ea r ceal
ascuns i trufie, astfel c nevinov ia ei nu-l
mi ca i nu-l dezarma (nu ar fi putut seduce
niciodat o copil ), ci îl a a, ba chiar îl provoca,
îndat ce se familiarizase pu in cu silueta ei,
urindu- i o imagine l untric , sim i dorin a de a
pl di dintrînsa, odat i odat , o statuie, dar nu
a cum ar ta acum, ci cu tr turi vii, senzuale i
îndurerate, nu o mic fecioar , ci o Magdalen .
Adeseori î i dorea s vad aceast fa calm ,
frumoas i nemi cat , cutremurându-se în
sfâr it, fie de voluptate, fie de durere,
deschizându-se asemenea filelor unei c i i
dându- i taina în vileag.
i apoi, mai era un alt chip, care s luia în
sufletul s u i totu i, nu-i apar inea în întregime,
pe care dorea din r sputeri s -l prind i s -l
înf eze cândva, ca artist, dar aceast a doua
imagine i se sustr gea mereu i se întuneca. Era
chipul mamei. Acest chip nu mai era de mult
acela i, ca odinioar , când îi reap ruse dup
convorbirile cu Narcis, revenind din pierdutele
adâncimi ale amintirilor. În zilele de drume ie, în
nop ile de dragoste, în clipele de nostalgie, în cele
când via a îi era pericol i când se apropia de el
moartea, acest chip matern se pref cuse cu timpul
i se îmbog ise, devenise mai profund i mai
complicat; nu mai era imaginea propriei mame, ci
din tr turile i culorile acesteia se închegase,
treptat imaginea unei mame care nu mai era doar
a lui, imaginea unei Eve, a unei mame tuturor
oamenilor. Tot a a cum me terul Niklaus înf ase
în câteva Madone imaginea îndureratei Maici a
Domnului, cu o perfec iune i o vigoare a expresiei
care lui Gur -de-Aur i se p reau de nedep it, tot
an jduia ca odat , când va fi mai matur i
mai sigur de talentul s u, s înf eze el însu i
imaginea mamei-lume ti, a mamei-Eva, a a cum
era înscris în inima lui, ca cea mai veche i cea
mai sacr tain . Dar aceast icoan l untric , la
început doar o imagine a amintirii despre propria
sa mam i dragostea lui fa de ea, se afla în
permanent prefacere i cre tere. Tr turile
ig ncii Lise, ale fiicei de cavaler, Lydia, i nu-
meroase alte fe e de femei p trunseser în acea
imagine originar , i nu numai toate fe ele femeilor
iubite continuaser a o îmbog i, ci fiecare
zguduire, fiecare experien , fiecare tr ire în parte,
o d ltuise i-i d ruise noi tr turi. Pentru c
aceast figur , dac mai târziu ar izbuti s o redea
în lemn, nu trebuia s înf eze o anume femeie,
ci via a îns i, în chip de mam originar . Adeseori
credea c o vede, câteodat îi ap rea în vis. Dar nu
ar fi putut spune nimic mai mult despre acest chip
al Evei i despre ceea ce el urma s exprime, decât
ar trebui s arate voluptatea vie ii în intima ei
înrudire cu durerea i cu moartea.
Gur -de-Aur înv multe în decursul unui an.
La desen ajunse repede s i conduc mâna cu
mare siguran i al turi de sculptatul în lemn,
Niklaus îi îng dui s încerce câteodat i
modelatul în lut. Prima sa oper izbutit fu o
statuet de lut, înalt de cel pu in dou palme,
figura dulce, seduc toare, a micu ei Julie, sora
Lydiei. Me terul l ud lucrarea, dar nu împlini
dorin a lui Gur -de-Aur de a pune s fie turnat în
metal; socotea figura prea impudic , prea
lumeasc , pentru a-i deveni na . Apoi începu
munca la statuia lui Narcis, pe care Gur -de-Aur o
cioplea în lemn, i anume reprezentându-l pe
apostolul Ioan, c ci dac îi ie ea bine, Niklaus avea
de gând s o a eze într-o compozi ie închinat
stignirii, care i se comandase; cele dou calfe nu
mai lucrau de mult vreme decât la ea, pentru ca
apoi s lase pe seama me terului ultimele retu uri.
La figura lui Narcis, Gur -de-Aur lucra cu
adânc dragoste, în munca aceasta se reg sea, î i
reg sea darurile de artist i sufletul, ori de câte ori
se ab tuse de la calea dreapt , ceea ce se petrecea
destul de des: aventuri de dragoste, serb ri cu
dans, chefuri cu camarazii, joc de zaruri, adeseori
i înc ier ri îl antrenau cu violen , astfel încât
ocolea apoi atelierul pentru o zi sau mai multe, ori
st tea z cit i moroc nos, în fa a lucrului s u.
Dar la apostolul Ioan, al c rui chip iubit i vis tor
îi r rea tot mai pur din lemn, lucra numai în
ceasuri de mare sensibilitate, cu d ruire i
umilin . În ceasurile acestea nu era nici bucuros
nici ab tut, nu mai tia nici de volupt ile vie ii,
nici de nestatornicie; în inima lui revenea atunci
sentimentul respectuos, senin i pur, cu care se
ruise cândva prietenului, l sându-se cu bucurie
condus de dânsul. Nu el era cel ce st tea aici i
urea, din propria sa voin , un chip; era mai
degrab cel lalt, era Narcis, care se slujea de
mâinile sale de artist, pentru a p i dincolo de
efemerul i nestatornicia vie ii, înf ând imaginea
pur a fiin ei sale.
În felul acesta, – socotea câteodat Gur -de-Aur
cu un fior – iau na tere adev ratele opere. Astfel se
scuse neuitata Madon a me terului, pe care, de
atunci încoace, o vizitase în multe duminici, la
stire. În felul acesta tainic i sacru, fuseser
create cele mai izbutite dintre statuile vechi, pe
care me terul le p stra în înc perea de sus. Astfel
va fi creat , cândva, i cealalt imagine, cea unic
pe care el o socotea i mai tainic , i mai vrednic
de cinstire, imaginea mamei oamenilor. Ah, de-ar
ie i din mâinile arti tilor numai asemenea opere
sfinte, izvorând din nevoile sufletului, neîntinate de
ambi ii i de ert ciuni! Dar nu era a a, o tia de
mult. Se puteau crea i alte imagini, lucruri
dr la e, fermec toare, izvodite cu mare
iestrie, desf ri ale amatorilor de art , podoabe
pentru biserici i s li de consiliu ale prim riilor –
lucruri frumoase, da, îns nu sfinte, nu imagini
autentice ale sufletului. Nu v zuse numai ie ind
din mâna lui Niklaus i ale altor me teri
numeroase asemenea lucr ri, care, cu toat gra ia
imagina iei i meticulozitatea execu iei erau,
totu i, simple juc rii. Spre ru inea i triste ea lui,
cunoscuse i în propria sa inim , sim ise i în
propriile sale mâini în ce fel poate s dea un artist
astfel de obiecte dr gu e lumii, pentru pl cerea
me te ugului s u, din trufie sau din joac .
În clipa când dobândi pentru prima oar
aceast con tiin , se întrista de moarte. Ah,
pentru a f uri statuete frumu ele de îngera i, sau
alte fleacuri, fie ele oricât de pl cute, nu merit s
fii artist. Pentru al ii poate, pentru me te ugari,
pentru burghezi, pentru sufletele domoale i
mul umite, poate fi o satisfac ie suficient , pentru
el îns nu. Pentru el, arta i calitatea de artist erau
de valoare dac nu aveau dogoarea soarelui i
for a furtunii, dac nu aduceau decât mul umire i
pl cere, decât fericire m runt . El c uta altceva.
acopere cu foi de aur str lucitor coroni a
ginga , fin ca dantela, a unei Marii, nu era o
treab pentru el, chiar dac se pl tea bine. De ce
accepta me terul Niklaus toate aceste îns rcin ri?
De ce inea dou calfe? De ce st tea s -i asculte
ceasuri întregi pe ace ti domni consilieri sau pe
ace ti canonici, care îi comandau un portal sau un
amvon m surat cu cotul? Din dou motive, i
anume din dou motive meschine: fiindc inea s
fie un artist renumit, cople it de comenzi i fiindc
voia s adune bani, îns nu pentru a întreprinde
fapte mari sau pentru a gusta desf ri, ci bani
pentru fiica lui, care i a a era de mult o
mo tenitoare bogat , bani pentru zestrea ei, pentru
gulere de dantel i rochii de brocart, pentru un
pat conjugal din lemn de nuc, înc rcat de pl pumi
scumpe i lenjerie de pre ! De parc fata cea
frumoas nu ar putea cunoa te dragostea la fel de
bine i într-un pod oarecare cu fân!
În ceasurile unor asemenea medita ii, în
Gur -de-Aur se r zvr tea sângele mamei, mândria
i dispre ul celor f c tâi, fa de cei sedentari
i avu i. Câteodat me te ugul i me terul îl
îngre au deopotriv , precum fasolea a oas ,
adeseori era gata s i ia picioarele la spinare i s
fug .
i me terul regretase amar în câteva rânduri,
i f cuse de lucru cu acest tân r dificil, în care
nu se putea încrede i care-i punea de multe ori
bdarea la grea încercare. Ceea ce afl despre
felul de via al lui Gur -de-Aur, despre indiferen a
lui fa de bani i proprietate, despre pofta lui de
risip , despre amorurile lui numeroase, despre
desele sale înc ier ri, nu era de natur s -l
îmblânzeasc ; primise la el un igan, un ins
îndoielnic. De asemenea, nu-i sc pase nici cu ce
ochi o privea acest vagabond pe fiic -sa, Lisbeth.
Dac totu i v dea fa de el mai mult r bdare
decât i-ar fi f cut pl cere, n-o f cea nici din pricina
vreunui sentiment al datoriei, nici de team , ci de
dragul apostolului Ioan, a c rui figur o vedea
scându-se. Cu un sentiment de dragoste i de
înrudire sufleteasc pe care nu i-l m rturisea în
întregime nici sie i, me terul urm rea pe acest
igan, aciuat la el drept din p dure, cum î i
modeleaz statuia dup desenul atât de
emo ionant, de frumos, i, totu i, atât de
neîndemânatic, pentru care îl oprise atunci lâng
el, cum modela încet i capricios, dar totu i dârz i
gre , chipul de lemn al apostolului s u.
Cândva, în privin a aceasta me terul n-avea nici o
îndoial , statuia va fi ispr vit , în ciuda toanelor i
a întreruperilor, i atunci va fi o oper , cum nici
una din calfele sale nu ar fi putut f uri vreodat ,
cum pân i me terilor celor mari numai rareori le
reu te. Oricât de multe displ ceau me terului la
elevul s u, oricât de darnic era cu dojana, oricât de
des se înfuria – despre apostolul Ioan nu-i spunea,
niciodat , vreun cuvânt.
Urmele de gra ie tinereasc i de farmec
copil ros, pentru care Gur -de-Aur pl cuse
atâtora, se pierduser cu încetul, în cursul acestor
ani. Devenise un b rbat frumos i voinic, foarte
dorit de femei, foarte pu in agreat de b rba i. i
firea lui, profilul s u l untric se schimbase foarte
mult, de când Narcis îl trezise din somnul candid
al anilor s i de m stire, de când lumea i
drume iile îl fr mântaser , ca pe un aluat. Din
colarul frumu el al m stirii, blând, iubit de to i,
pios i gata oricând s fac altora servicii, devenise
de mult cu totul alt om. Narcis îl trezise, femeile îl
cuser tiutor, drume ia tersese puful de pe el.
Prieteni nu avea, inima lui apar inea femeilor. Ele
îl puteau câ tiga cu u urin , ajungea o singur
privire înc rcat de dorin i. Nu-i venea u or s
reziste nici uneia, r spundea la cea mai slab
chemare. El, care avusese o sensibilitate special
fa de frumuse e i, dintotdeauna, îndr gise cel
mai mult fetele tinere, în prima înflorire a lor, se
sa mi cat i sedus i de femei mai pu in
frumoase, chiar trecute de prima tinere e. La dans
se întâmpla s r mân ag at de o fat oarecare,
mai trecut , lipsit de curaj, pe care nu o dorea
nimeni i care îl câ tiga pe calea milei, dar nu
numai a milei, ci i a unei curiozit i ve nic treze.
Îndat ce începea a se d rui unei femei – poate
pentru ni te s pt mâni sau numai pentru câteva
ceasuri – i se p rea frumoas i el i se d ruia în
întregime. i experien a îl înv ase c fiecare
femeie e frumoas i în stare de a d rui fericire, c
fiin a cu înf are tears , dispre uit de b rba i,
este capabil de o nemaipomenit dogoare i
ruire, cea trecut , de o ging ie dulce-amar ,
mai mult decât matern , c fiecare femeie î i are
taina i vraja ei i deslu irea fiec reia ferice te. În
privin a aceasta toate femeile erau la fel. Orice
sc dere în privin a tinere ii sau frumuse ii era
compensat de un alt farmec, deosebit. Numai c ,
fire te, nu oricare din ele se dovedea în stare s -l
re in la fel de mult. Fa de cea mai tân i mai
frumoas nu era nici cu o f râm mai dr stos
sau mai recunosc tor decât fa de cea lipsit de
frumuse e, niciodat nu iubea cu jum tate de
sur . Dar existau femei care abia dup trei sau
dup zece nop i de dragoste îl cucereau de-a
binelea, i altele, care chiar dup prima erau
cunoscute pe deplin i date uit rii.
Dragostea i voluptatea i se p reau singurele
lucruri prin care via a poate într-adev r s se
umple de c ldur i s dobândeasc valoare. Nu
cuno tea ambi ia, îi pre uia la fel i pe episcop i
pe cer etor; nici câ tigul sau avu ia nu-l puteau
lega, le dispre uia, n-ar fi f cut pentru ele,
niciodat , cel mai mic sacrificiu iar banii pe care-i
câ tiga, în anumite perioade cu prisosin , îi
azvârlea f a sta pe gânduri. Dragostea femeilor,
jocul sexelor, iat ce avea pentru el cea mai mare
însemn tate i sâmburele deselor sale triste i i
plictiseli cre tea din experien a instabilit ii i a
naturii efemere a volupt ilor. Vâlv taia rapid ,
fugar , încânt toare, a poftei de dragoste, arderea
scurt , plin de pasiune, stingerea neîntârziat –
iat ce i se p rea a cuprinde esen a tuturor
tr irilor, iat ce devenea pentru el imaginea
tuturor desf rilor i a suferin elor vie ii. Se l sa
cu aceea i d ruire în voia acestei triste i, acestui
fior al vremelniciei ca i în voia iubirii, iar
melancolia aceasta era i ea dragoste, era i ea
voluptate. Dup cum în clipa supremei încord ri a
fericirii depline, voluptatea dragostei cuprinde
certitudinea c se va spulbera i va muri o dat cu
urm toarea respira ie, tot a a cea mai adânc
singur tate i contopire cu melancolia cuprinde
certitudinea c va fi brusc înl turat de dorin , de
o nou contopire cu latura luminoas a vie ii.
Moartea i pl cerea sunt una. Mama vie ii poate fi
numit iubire sau voluptate, dar de asemenea
poate fi numit întoarcere în rân i putrezire.
Mama este Eva, ea este izvorul fericirii i izvorul
mor ii, ea na te ve nic, ucide ve nic, în ea se
amestec dragostea i cruzimea i cu cât o purta
mai îndelung în inim , cu atât mai mult chipul ei
devenea pild i simbol sacru.
tia, nu din vorbe i din ra iune, ci din
profunda intui ie a sângelui, c drumul îl duce
tre aceast mam , c tre voluptate i moarte.
Latura patern a vie ii, spiritul, voin a, nu erau
patria lui. Acolo se sim ea în largul s u Narcis i
abia acum p trunse i în elese, în întregime,
Gur -de-Aur cuvintele prietenului s u i
recunoscu în el contrariul propriei sale fiin e i
tocmai asta voi s reprezinte i s exprime el în
chipul sculptat al apostolului Ioan. Îl putea dori pe
Narcis pân la lacrimi, îl putea visa minunat – îns
nu putea ajunge la dânsul, nici deveni ceea ce era
el.
Cu un sim secret, Gur -de-Aur b nuia i taina
voca iei sale de artist, a dragostei sale profunde
pentru art , a urii s lbatice care-l cuprindea
uneori, împotriva ei. F idei, c utând numai cu
sim irea, afla sensul multor simboluri: arta
înseamn revenirea lumii paterne cu cea matern ,
a spiritului cu sângele; ea poate începe chiar de la
sim uri, pentru a se ridica pân la cele mai înalte
abstrac ii sau poate porni din lumea pur a ideilor,
sfâr ind în cea mai sângeroas carnalitate. Toate
operele de art , care sunt într-adev r sublime, nu
numai scamatorii, izbuti cele înc rcate cu tain
ve nic , de pild acea Maic a Domnului, cioplit
de me ter, toate operele de art autentice i
neîndoielnice, posed aceast fa dubl ,
primejdioas i zâmbitoare, b rb tesc-femeiasc ,
aceast împreunare a instinctului spiritualitatea
pur . Aceast fa dubl în expresia ei cea mai
pregnant , o va ar ta lumii cândva, îns i
mama-Eva, dac el, Gur -de-Aur, va izbuti
vreodat s -i dea form .
În art i în existen a de artist Gur -de-Aur
descoperea posibilitatea de a împ ca cele mai
adânci contradic ii ale fiin ei lui i de a da grai
superbului, mereu înnoitului simbol al dezbin rii
naturii sale. Îns arta nu era un dar gratuit, nu se
putea dobândi pe degeaba, costa foarte scump,
cerea jertfe. Gur -de-Aur îi jertfise mai bine de trei
ani bunul cel mai de pre i de nelipsit pe care-l
cuno tea dup voluptatea dragostei: libertatea. A fi
liber, a r ci în dep rt ri necuprinse, bunul plac
al vie ii de hoinar, singur tatea i independen a –
pe toate le sacrificase. G seasc -l al ii capricios,
nesupus i prea încrezut, când, la r stimpuri,
ocolea cu furie atelierul i munca, – via a aceasta
era pentru el o sclavie, care îl am ra adesea pân
dincolo de ceea ce putea suporta. Nu me terul era
cel c ruia trebuia s -i dea ascultare, nici viitorul,
nici nevoia, – ci arta îns i. Arta care p rea s fie o
zei atât de spiritual , avea nevoie de atâtea
lucruri de nimic! Avea nevoie de un acoperi
deasupra capului, avea nevoie de scule, de butuci
de lemn, de lut, de culori i de aur, cerea munc i
bdare. Ei îi jertfise s lbatica libertate a p durilor,
be ia dep rt rilor, voluptatea aspr a primejdiei,
mândria s ciei i, icnind i scrâ nind, trebuia
i reînnoiasc mereu sacrificiul.
i lua în parte r splata pentru sacrificiile sale,
i îng duia r zbun ri m runte împotriva ordinii
de sclav i a vie ii sedentare pe care trebuia s-o
duc acum, în unele aventuri prilejuite de
dragoste, în înc ier ri cu rivalii. Toat
lb ticiunea z vorit , toat for a claustrat a firii
sale ni, parc fumegând, prin aceast sp rtur ,
astfel încât deveni un b cunoscut i temut.
fie atacat brusc, într-o str du întunecoas , în
drum spre o fat sau în drum spre cas , venind de
la dans, s încaseze câteva lovituri de ciomag, s
se r suceasc fulger tor i s treac de la ap rare
la atac, s striveasc în bra e, gâfâind, du manul
care gâfâia i el, s -l pocneasc sub b rbie cu
pumnul, s -l târasc de p r i s -l strâng zdrav n
de gât, toate acestea îi c deau bine i-l lecuiau
pentru o vreme de toanele lui sumbre. Iar aceste
lucruri pl ceau i femeilor.
i asta îi umplea cu prisosin zilele, i le d dea
un sens, cât vreme dura munca la apostolul Ioan.
Ea se prelungi mult i ultimele neteziri delicate, ale
chipului i ale mâinilor, se petrecur într-o
reculegere r bd toare i solemn . Ispr vi lucrarea
într-un mic opron de lemn, în dosul atelierului de
calfe. Sosi i ceasul de diminea , când sculptura
fu gata. Gur -de-Aur lu o m tur , deretic
meticulos opronul, scoase cu ging ie,
folosindu-se de pensul , ultimele fire de rumegu
din p rul lui Ioan, apoi st tu îndelung în fa a lui,
un ceas i mai bine, solemn, covâr it de
sentimentul unei tr iri rare, m re e, care se mai
putea repeta poate o dat în via a lui, dar putea
mâne i singura ce-i fusese h zit . Un b rbat
în ziua nun ii sau în ziua înnobil rii sale, o femeie
dup prima ei na tere puteau sim i ceva
asem tor în inima lor, o înalt consacrare, o
adânc seriozitate i totodat tainica team de
clipa în care i aceast în are, aceast clip sin-
gular va fi tr it i dep it , rânduit printre
altele, înghi it de obi nuita perindare a zilelor.
St tu i-l privi pe prietenul s u Narcis,
îndrum torul anilor s i de adolescen , cum parc
 tepta, cu fa a în at , înve mântat în straiele
celui mai iubit dintre apostoli cu o expresie de
lini te, de d ruire i de reculegere, în care p rea s
înmugureasc un zâmbet. Acestui chip frumos,
cucernic i spiritualizat, acestui trup zvelt care
parc plutea, acestor mâini lungi, ridicate cu gra ie
i evlavie nu le erau necunoscute nici durerea, nici
moartea, de i erau pline de tinere e i muzic
untric ; necunoscute le erau doar dezn dejdea,
dezordinea i revolta. Sub aceste nobile tr turi
sufletul putea s fi fost vesel sau trist, era îns
acordat cu puritate i ferit de disonan e.
Gur -de-Aur st tea i- i privea opera.
Contempla ia sa începu ca o reculegere în fa a
monumentului primei sale tinere i i al prieteniei,
dar se ispr vi cu o furtun de griji i gânduri
grave. Iat , opera se afla aici, în fa a lui, i
frumosul apostol va d inui peste ani i delicata lui
înflorire nu va conteni niciodat . El îns , cel care o
urise, era nevoit s i ia acum bun-r mas de la
opera lui, c ci începând chiar de mâine ea nu-i va
mai apar ine, nu-i va mai a tepta mângâierea
mâinilor, nu va mai cre te i înflori sub ele, nu-i va
mai fi refugiu, alinare i rost al vie ii. Gur -de-Aur
sim ea cum r mâne în urm , p sit i pr dat. I se
rea c cel mai bine ar fi s i ia ast zi
bun-r mas nu numai de la acest Ioan, ci i de la
me ter, de la ora , de la art . Nu mai avea nimic
de f cut aici; în sufletul s u nu se mai aflau
imagini pe care le-ar putea modela. Acea râvnit
imagine între imagini, figura mamei-oamenilor, îi
era înc inaccesibil , poate pentru mult timp. S
înceap acum s lustruiasc iar figuri de îngera i
i s ciopleasc ornamente?
Se smulse din loc i trecu în atelierul
me terului. Intr încet i r mase lâng u , pân
ce Niklaus îl observ i-l strig .
— Ce-i, Gur -de-Aur?
 — Sculptura mea e gata. Poate înainte s
merge i la mas , veni i dincolo s-o vede i.
— Vin bucuros, chiar acuma.
Trecur împreun dincolo, i l sar u a
deschis , ca s fie mai mult lumin . Niklaus nu
zuse de mai mult vreme statuia i-l l sase pe
Gur -de-Aur s lucreze nestingherit. Acum privi
opera cu t cut aten ie, chipul s u închis deveni
frumos i senin, ochii severi, alba tri – radio i.
— E bun , zise me terul. E foarte bun . E
lucrarea ta de calf , Gur -de-Aur, acum ai ispr vit
de înv at. Am s ar t statuia celor din breasl i
am s le cer s i dea pentru ea brevetul de me ter,
îl meri i din plin.
Gur -de-Aur punea pu in pre pe breasl , dar
tia cât apreciere cuprind cuvintele me terului i
se bucur .
În vreme ce mai d du o dat ocol statuii lui
Ioan, f grab , Niklaus zise cu un oftat:
— Chipul acesta este plin de evlavie i
limpezime, serios, dar plin de fericire i pace. S-ar
crede c l-a f urit un om în a c rui inim
luiesc senin tatea i veselia.
Gur -de-Aur zâmbi.
— ti i c în statuia aceasta nu m-am înf at
pe mine, ci pe cel mai drag prieten al meu. El este
cel care a adus în aceast sculptur limpezimea i
pacea, nu eu. De fapt, nu eu am f urit-o, ci el mi-a
dit-o în suflet.
— A a o fi, zise Niklaus. R mâne o tain cum
anume se na te o asemenea imagine. Eu nu sunt
chiar modest, dar trebuie s i spun: am f cut
multe opere care r mân departe în urma lucr rii
tale, nu în privin a înf ptuirii artistice i a grijii
pentru am nunt, ci în privin a adev rului. Ei bine,
probabil c tii i singur, o astfel de oper nu poate
fi repetat . Este o tain .
 — Da, zise Gur -de-Aur, când statuia a fost
terminat i m-am uitat la ea, m-am gândit: „Nu
mai po i face înc o dat ceva asem tor". i de
aceea i cred, me tere, c în curând voi porni din
nou la drum.
Niklaus îl privi mirat i nemul umit, ochii s i
devenir iar i severi.
— Vom mai vorbi despre asta. Abia acum ar
trebui s începi s munce ti cu adev rat, nu-i
momentul s dai bir cu fugi ii. Dar pentru azi
ajunge cu lucrul, iar la prânz e ti musafirul meu.
La amiaz , Gur -de-Aur ap ru piept nat i
sp lat, în straiele lui de s rb toare. De ast dat
i d dea seama cât înseamn i ce favoare
deosebit este s fii poftit de me ter la mas .
Totu i, pe când urca sc rile spre înc perea ticsit
cu statui, inima nu-i era nici pe departe atât de
înfiorat de respect i de bucurie sfioas , ca atunci
când intrase pentru întâia oar , palpitând de
emo ie, în aceste od i frumoase, lini tite.
i Lisbeth era g tit i purta la gât un colier de
pietre sclipitoare, iar la mas , afar de crap i de
vin, i se mai servi o surpriz : me terul îi d rui o
punguli de piele, în care erau dou monezi de
aur, r splata pentru statuia ispr vit .
De ast dat nu mai st tu mut, nici gazdele nu
se mai între inur între ele. Amândoi îi adresar
acum cuvântul i ciocnir cu el. Ochii lui
Gur -de-Aur erau neobosi i, c ci avea ocazia s-o
priveasc îndeaproape pe fata cea frumoas , cu
fa a distins i cam trufa , iar ochii s i m rtu-
riseau deschis cât de mult îi pl cea Lisbeth. Ea se
ar cuviincioas cu el, dar îl dezam gi fiindc
nici nu ro ea, nici nu se înc lzea. Gur -de-Aur
dorea cu ardoare s conving acest chip frumos i
nemi cat s gr iasc i s i dest inuie secretul.
Dup mas mul umi, z bovi pu in printre
sculpturile de al turi, iar dup -amiaz tând li
nehot rât prin ora , asemenea unui trândav f
nici o int . Fusese foarte onorat de me ter, mai
presus de orice a tept ri. De ce nu se bucura? De
ce toate onorurile acestea îi l sau un gust atât de
pu in s rb toresc?
Urmând o inspira ie de moment, închirie un cal
i porni spre m stirea în care, odinioar , v zuse
pentru prima dat o oper a me terului Niklaus
i-i auzise numele, întâmplarea se petrecuse doar
cu câ iva ani în urm , totu i p rea neînchipuit de
îndep rtat . În biserica m stirii o contempl iar
pe Maica Domnului i opera aceasta îl încânt i-l
subjug din nou la fel de puternic i ast zi; era
mai frumoas decât statuia lui, avea aceea i
profunzime i aceea i tain , dar îi era superioar
ca me te ug, p rea s pluteasc liber,
neîmpov rat de nimic. Vedea acum în lucrarea
aceasta unele am nunte pe care numai un artist le
vede, unduirile vagi i delicate ale straielor,
îndr znelile în modelarea mâinilor prelungi i a
degetelor, folosirea, plin de sensibilitate, a unor
accidente din structura lemnului – adev rat, toate
frumuse ile acestea nu însemnau nimic fa de
ansamblu, fa de simplitatea i adâncimea
viziunii, îns ele existau aievea i erau foarte
frumoase, i nici celui d ruit cu har nu-i erau la
îndemân decât dac st pânea temeinic
me te ugul. Pentru a putea înf ptui asemenea
lucru, nu era îndeajuns ca omul s pl deasc
numai imagini în suflet, ci trebuia de asemenea
i fi educat i încercat la nesfâr it ochii i
mâinile. Poate c merita totu i s i pun via a
întreag în slujba artei, sacrificându- i libertatea i
marile tr iri pentru a da cândva la iveal o
asemenea frumuse e, care nu era numai tr it , i
zut i conceput cu dragoste, ci în acela i timp
st pânit pân la ultimul am nunt, cu o m iestrie
neumbrit de nici o ov ial ? Era o mare întrebare.
 Gur -de-Aur se întoarse în ora târziu, noaptea,
cu calul ostenit. Mai g si deschis un birt mânc
acolo pâine i b u vin, apoi urc în odaia lui de
lâng pia a de pe te, dezbinat cu sine, împov rat
de întreb ri, împov rat de îndoieli.

CAPITOLUL XII

A doua zi Gur -de-Aur nu se putu hot rî s se

duc la atelier. Ca în multe asemenea zile când
n-avea chef, umbl prin ora de colo pân colo.
zu cum se duc s târguiasc nevestele i
slujnicele, se opri mai mult în preajma fântânii din
pia i-i privi pe negustorii de pe te i pe femeile
lor necioplite, cum î i pun marfa în vânzare i cum
o laud , cum se reped s scoat din putini pe tii
coro i, argintii i s -i ofere, cum pe tii se las
cumin i, în voia mor ii cu gurile c scate dureros i
ochii de aur holba i i plini de spaim sau cum se
ap de ea, furio i i dezn jdui i. Ca în multe
alte d i, fu cuprins de mil fa de aceste fiin e i
de o trist indignare, împotriva oamenilor; de ce
erau atât de nesim itori i grosolani, atât de
neînchipuit de s raci cu duhul i de n tângi, de ce
nu vedeau nimic, cu to ii de-a valma, nici pescarii
i nevestele lor, nici cump torii ocupa i cu
tocmeala, de ce nu vedeau gurile acestea, ochii
ace tia speria i de moarte, cozile acestea care
izbeau s lbatic primprejur, aceast lupt
dezn jduit , însp imânt toare, inutil , aceast
insuportabil transformare a fiin elor misterioase,
miraculos de frumoase, când ultimul tremur le
înfioar pielea i apoi zac, moarte i stinse,
doborâte, ni te jalnice h lci de carne, preg tite
pentru a desf ta cerul gurii mânc cio ilor? Nimic
nu vedeau oamenii ace tia, nimic nu tiau i nu
 gau de seam , nimic nu le gr ia! Era totuna
dac în fa a lor, piere un biet pe te frumos, sau
dac un me ter î i d fiori înf ând într-un chip
de sfânt, toat n dejdea, toat noble ea, toat
suferin a sau toat spaima gâtuitoare i sumbr a
existen ei omene ti – ei nu vedeau nimic, nu-i
mi ca nimic! Erau cu to ii mul umi i sau
preocupa i, aveau treburi importante, se gr beau,
strigau, râdeau i râgâiau, f ceau g gie, f ceau
glume, se ciorov iau pentru doi bani i tuturor le
mergea bine, to i erau împ ca i i mul umi i peste
sur de sine i de lumea întreag . Ni te porci,
ah, erau mult mai r i i mai gre i decât porcii! Ei
da, el însu i se aflase destul de des în mijlocul lor,
se veselise printre cei asemenea lor, alergase dup
fete, râsese i nu se înfiorase deloc mâncând pe ti
pr ji i. Îns necontenit i adeseori pe nea teptate,
ca printr-o vraj , bucuria i lini tea îl p seau,
iluzia aceasta de îmbuibare îl sufoca, aceast
mul umire de sine, trufie i trândav tihn a
sufletului se scuturau de pe el i ceva îl trimitea în
singur tate i medita ie, în pribegie, la
contemplarea suferin ei, a mor ii, a z rniciei
oric rei ac iuni, îndemnându-l s priveasc int
în abis. Iar uneori, din dezn dejdea
atotcuprinz toare, stârnit întrînsul de aceast
panoram a lipsei de sens, i a spaimei
atotst pânitoare, înflorea dintr-o dat în el o
bucurie, o dragoste violent , dorin a de a cânta un
cântec frumos ori de a desena; sau în vreme ce
mirosea o floare, se juca pu in cu o pisic , reg sea
armonia copil roas a vie ii. Sentimentul acesta
s-ar putea întoarce i acum, mâine sau poimâine,
i lumea ar deveni iar i bun , minunat . Pân
când s-ar înst pâni din nou celelalte, triste ea,
îngândurarea, dragostea disperat , sufocant ,
pentru pe tii muribunzi, pentru florile gata s se
ofileasc , spaima de o via n tâng , porceasc i
de oamenii ce se holbeaz , f a fi în stare s vad
ceva. În asemenea clipe nu putea s nu se
gândeasc , îmboldit de o chinuitoare curiozitate i
cu o dureroas strângere de inim , la studentul
pribeag Victor, c ruia îi înfipsese cu itul în coaste
i îl p sise, z când pe crengile de brad, sc ldat
în sânge i atunci se întreba iar i i iar i ce se
întâmplase pân la urm cu acest Victor, dac
animalele îl înfulecaser de tot sau dac mai
sese ceva din el. Da, cu siguran c mai
seser oasele, i poate câ iva pumni de p r. i
oasele – ce se va alege din ele? Cât dureaz oare,
decenii sau numai ani, pân i pierd i ele forma i
devin rân ?
Ah, ast zi, în vreme ce privea cu mil pe tii i
cu scârb pe precupe i, cu inima plin de
melancolie i de amarnic du nie împotriva
lumii i a lui însu i, fusese din nou nevoit s se
gândeasc la Victor. Poate c îl g sise cineva i îl
îngropase? i dac a a s-a întâmplat, oare pân
acum îi va fi c zut toat carnea de pe oase, va fi
putrezit, viermii vor fi ros totul? Mai avea înc p r
pe east i sprâncene deasupra orbitelor? i din
via a lui Victor, ce fusese plin de aventuri i
anii, de jocul fantastic al glumelor i poznelor
lui ciudate, ce mai r sese? Mai d inuia ceva, în
afar de cele câteva amintiri vagi, p strate de
uciga ul s u, ceva din aceast via de om, care
doar nu fusese una dintre cele mai obi nuite? Mai
exista un Victor în visele femeilor pe care le iubise
odinioar ? Ah, fire te c totul era dus i risipit. i
la fel se petrece cu toate i cu to i, înfloresc repede
i se ve tejesc repede, apoi om tul cade deasupra.
Câte nu înfloriser chiar în sufletul s u, când, cu
câ iva ani înainte, venise în ora ul acesta, dorind
cu sete s se d ruiasc artei, plin de profund ,
sfioas admira ie fa de me terul Niklaus! Mai
supravie uia ceva din toate acestea? Nimic, nu mai
mult decât r sese din statura de irat a
bietului Victor. De i-ar fi spus atunci cineva, c va
veni ziua, în care Niklaus îl va recunoa te ca pe
egalul s u i va cere breslei brevetul de me ter
pentru el, ar fi crezut c ine în mân tot norocul
din lume! i acum, totul nu mai era decât o floare
trecut , ceva ve ted i f bucurie.
Pe când cugeta astfel, Gur -de-Aur avu deodat
o viziune. Dur doar o clip , o tres rire
fulger toare: v zu fa a mamei originare, aplecat
deasupra abisului vie ii, privind cu un zâmbet
pierdut, frumos i când, o v zu cum prive te cu
acest zâmbet na terile, mor ile, florile, frunzele
fo nitoare ale toamnei, arta, mort ciunile
putrezite.
Punea pe toate acela i pre , ea, mama
originar , peste toate plutea, precum luna,
zâmbetul ei nelini titor, iar el, Gur -de-Aur, cu
gândurile lui melancolice, îi era tot atât de drag ca
i crapul care murea pe caldarâmul pie ei de pe te,
i mândra, glaciala fecioar Lisbeth tot atât de
drag ca i oasele, risipite prin p dure, ale lui
Victor, cel ce s-ar fi bucurat cândva s -i fure lui
ducatul.
Apoi fulgerul se stinse, misteriosul chip al
mamei disp ru. Dar lumina ei pal continua s
palpite în adâncurile sufletului lui Gur -de-Aur,
un val de via , de durere, de sugrumat nostalgie
se ab tu asupra inimii sale, r scolind-o. Nu, nu el,
nu voia fericirea i îndestularea celorlal i, a
cump torilor de pe te, a burghezilor, a oamenilor
cu ocupa ii statornice. S -i ia dracul pe to i! Ah,
tres rirea acelei fe e pale, gura plin , pârguit , ca
o var târzie, peste ale c rei buze r sfrânte
alunecase un fugar zâmbet de moarte, precum
suflarea vântului i lumina lunii!
Gur -de-Aur o porni c tre casa me terului, era
ceasul amiezii; a tept pân ce-l auzi pe Niklaus
 sindu- i lucrul i sp lându- i mâinile. Atunci
intr la el.
— Îng dui i-mi s v spun câteva cuvinte,
me tere, pot vorbi în vreme ce v sp la i pe mâini
i v îmbr ca i haina. Mor de sete dup o gur de
adev r, vreau s v spun ceva i pesemne c
numai acum sunt în stare, mai târziu niciodat .
simt astfel încât trebuie s vorbesc unui om i
dumneavoastr sunte i singurul care m-ar putea
în elege. Nu-i vorbesc b rbatului care are un
atelier vestit i prime te din partea ora elor i a
mân stirilor comenzi ce-i fac cinste, celui ce are
dou calfe i o cas frumoas , îmbel ugat . Îi
vorbesc me terului care a f urit-o pe Maica
Domnului, cea din m stire, cea mai frumoas
statuie pe care o cunosc. Pe omul acesta l-am iubit
i l-am cinstit, a deveni asemenea lui mi s-a p rut
scopul suprem pe p mânt. Am f cut o statuie, pe
Ioan, i nu am putut-o face atât de des vâr it ca
Maica Domnului ie it din mâna dumneavoastr ;
dar este a a cum este. Alt sculptur n-am de
cut, nu exist acum nici una care s m cheme
i s m sileasc s-o cioplesc. Mai curând, exist
una, o imagine sfânt îndep rtat , pe care va
trebui s-o f uresc cândva, dar ast zi îmi e cu
neputin . Pentru a o f uri, trebuie s mai tr iesc
i s mai cunosc foarte multe. Poate o voi putea
uri peste trei, peste patru ani, sau poate peste
zece, chiar mai târziu, poate niciodat . Pân atunci
îns , me tere, nu vreau s -mi câ tig pâinea cu
me te ugul i s lustruiesc sculpturi, i s
ltuiesc amvoane, i s duc o via de me te ugar
de atelier, i s câ tig bani i s devin ceea ce sunt
to i me te ugarii, nu, nu vreau asta, ci vreau s
tr iesc i s umblu, s simt vara i iarna, s
privesc lumea i s -i gust frumuse ea i groz via
ei. Vreau s suf r de foame i de sete, i vreau s
uit i s lep d tot ce am tr it i am înv at aici, la
dumneavoastr . A vrea
într-adev r s f uresc ceva atât de frumos i atât
de adânc-mi tor cum este statuia
dumneavoastr , dar s devin ce sunte i i s
tr iesc cum tr i dumneavoastr mi-e peste
putin ...
Me terul î i sp lase mâinile i le tersese, dup
asta se întoarse i îl privi pe Gur -de-Aur. Fa a lui
era sever , dar nu mânioas .
— Ai vorbit, zise el, i eu te-am ascultat. Acum
las lucrurile cum sunt. Nu te a tept la treab ,
de i avem multe de f cut. Nu te consider calfa
mea, tu ai nevoie de libertate. A vrea s st m de
vorb despre unele i altele, drag Gur -de-Aur;
nu acum, ci peste câteva zile, între timp petrece- i
vremea dup cum te trage inima. Vezi, eu sunt
mult mai b trân, i am cunoscut câte ceva din
via . Gândesc altfel decât tine, dar te în eleg, i
în eleg ce anume vrei s spui. Te chem peste
câteva zile. Vom vorbi despre viitorul t u, am o
mul ime de planuri. Pân atunci, fii cu r bdare!
tiu prea bine ce se întâmpl când ispr ve ti o
lucrare ce i-a fost drag , cunosc acest gol. Trece,
crede-m .
Gur -de-Aur plec nemul umit. Me terul era
plin de bune inten ii fa de el, dar cu ce-i putea
ajuta?
tia la râu un loc, unde apa nu era adânc i
curgea peste o albie plin cu vechituri i resturi, se
aruncau aici, în ap , tot soiul de gunoaie de pe la
casele din mahalaua pescarilor. Se duse acolo, se
ez pe mal i privi în ap . Iubea mult apa, orice
fel de ap îl atr gea. i adâncindu- i privirea pân
la fund, la albia întunecoas , neclar , în apa ce
rea a curge în uvi e de cristal, z ri, sclipind,
ici-colo, cu un lic r estompat, auriu, scânteind
îmbietor, obiecte de nerecunoscut, poate un ciob
de farfurie veche, sau o secer îndoit , aruncat ,
sau o piatr neted deschis la culoare, câteodat
un pe te de n mol, un mihal gras sau o ro ioar ,
care se r sucea acolo jos, prinzând pentru o
secund pe aripioarele albicioase de pe burt , i pe
solzi, câte o raz de lumin – niciodat nu se putea
recunoa te exact ce era de fapt aceast scurt i
tulbure lic rire a unor comori scufundate pe
fundul umed i negru al râului, dar întotdeauna ea
era fermec tor de frumoas i de ispititoare.
Aidoma acestei m runte taine a apei, î i zise el,
erau toate adev ratele taine, toate imaginile
adev rate, autentice ale sufletului: nu aveau
contur, nu aveau form , se l sau numai b nuite ca
o frumoas , îndep rtat posibilitate, erau înv luite
i aveau în elesuri multiple. Ca din crepusculul
adâncimilor verzi ale râului lic rea spre el,
tres rind câte o clip , ceva nemaiv zut de auriu
sau de argintiu, un nimic, i totu i înc rcat de cele
mai fericite f duieli, la fel profilul ters al unui
om, v zut pe jum tate din spate, putea vesti câteo-
dat ceva nesfâr it de frumos sau nemaipomenit
de trist, sau, de asemenea: un felinar atârnat sub
ru noaptea zugr vind pe ziduri umbrele
imense ale spi elor ce se învârteau în mers, jocul
acestor umbre putea fi pe durata unui minut tot
atât de plin de priveli ti, întâmpl ri i istorii, ca
toat opera lui Virgiliu. Din aceea i pl deal
ireal , magic , se eseau noaptea visele, câte un
fleac cuprindea toate imaginile lumii, o ap în
cristalul c reia s luiau, ca ni te virtualit i f
contenire treze, formele tuturor oamenilor,
animalelor, îngerilor i demonilor.
Se cufund iar i în jocul acesta, privi pierdut
în uvoiul râului, v zu, cum în profunzimile lui
tremur scânteieri înv lm ite, b nui coroane
regale i umeri albi de femeie. Cândva, la
Mariabronn, î i aminti el acum, întrez rise în
literele latine ti i eline asemenea vise ale formelor,
i vr ji ale metamorfozei. Nu vorbise oare pe atunci
cu Narcis despre ele? Ah, când se petrecuse asta,
cu câte sute de ani înainte? Ah, Narcis! Ca s -l
vad , ca s vorbeasc un ceas cu el, ca s -i in
mâna, ca s -i aud glasul calm, plin de
în elepciune, i-ar fi dat bucuros cei doi duca i de
aur.
De ce erau lucrurile acestea atât de frumoase,
sclip tul acesta de aur, de sub ap , aceste umbre
i presim iri, toate aceste apari ii ireale, feerice – de
ce erau atât de nespus de frumoase i
încânt toare, fiind totu i exact opusul frumosului
pe care-l putea crea un artist? C ci dac la
obiectele acelea f nume, frumuse ea era lipsit
de orice form i consta numai din mister, cu
operele de art lucrurile se întâmplau tocmai
invers, ele erau numai i numai form , gr ind cu
des vâr it claritate. Nimic nu era mai necru tor
de clar i de hot rât decât linia unui cap sau a
unei guri, desenate sau sculptate în lemn. Ar fi fost
în stare s deseneze din memorie, precis, absolut
precis buza de jos ori pleoapele Mariei lui Niklaus;
acolo nu era nimic nehot rât, în el tor, nimic care
curg i s se risipeasc .
Gur -de-Aur cuget cu pasiune la toate
acestea. Nu se l murea cum se face c tocmai
acele imagini, cele mai hot râte cu putin i mai
statornic prinse într-o form ac ioneaz asupra
sufletului la fel ca închipuirile impalpabile i lipsite
de contur. Un lucru i se limpezi îns în cursul
acestui exerci iu de gândire, i anume motivul
pentru care atâtea opere de art f cusur, bine
executate, nu-i pl ceau defel ci, în ciuda unei
anumite frumuse i, îl plictiseau i îi deveneau
aproape detestabile. Atelierele, bisericile i palatele
erau pline cu asemenea opere de art nefericite, el
însu i contribuise la crearea câtorva. Erau atât de
cumplit de dezam gitoare, pentru c trezeau
zuin a spre suprem i totu i nu o împlineau,
lipsindu-le principalul: taina. Asta au comun visul
i opera de art des vâr it : taina.
i Gur -de-Aur gândi mai departe: „Este o tain
pe care o iubesc, i-am dat de urm , am z rit-o
str fulgerând de mai multe ori, i eu, ca artist,
dac îmi va fi cândva cu putin , a vrea s o
reprezint i s -i dau grai. Este chipul marii
sc toare, a mamei originare iar taina ei nu
const , ca la altele, într-un am nunt anume, în
rotunjimile ei aparte sau în zvelte e, în asprime
sau ging ie, putere sau gra ie, ci const în faptul
marile contraste ale lumii, care altminteri sunt
de neîmp cat, în aceast f ptur s-au al turat i
au încheiat pace: na terea i moartea, bun tatea i
cruzimea, via a i distrugerea. Dac a fi n scocit
aceast fiin , dac ea n-ar fi decât un joc al
gândurilor mele sau o aspira ie ambi ioas de
artist, nu m-a înduio a din pricina ei, a putea
-i observ cusururile i s-o uit. Dar mama
originar nu este o idee, c ci eu nu am n scocit-o,
ci am v zut-o! Ea tr ie te în mine, m-am întâlnit
mereu cu dânsa. Întâia oar am presim it-o când,
într-o noapte de iarn , într-un sat, a trebuit s in
lumina peste patul unei nci care n tea: atunci
a început s tr iasc imaginea din mine. Adeseori
e departe i r mâne pierdut mult timp, dar brusc
sare iar i, ca i azi. Imaginea propriei mele
mame, cândva cea mai drag dintre toate, s-a
transformat întreag în aceast imagine nou , e
cuprins în ea ca sâmburele într-o cirea .
i intuia acum cu limpezime situa ia prezent ,
teama în fa a unei hot râri. Se afla, nu mai pu in
ca odinioar , în ceasul desp irii de Narcis i de
mân stire, pe o cale vital pentru el: calea care-l
ducea spre mam . Poate cândva, mama va deveni
o imagine palpabil i vizibil pentru to i, o oper a
mâinilor sale. Poate c acolo se g sea inta, acolo
st tea ascuns sensul vie ii sale. Poate; nu tia. Un
lucru tia îns : a da ascultare mamei, a merge
tre ea, a fi atras i chemat de ea, asta era bine,
asta era via . Poate c niciodat nu va fi în stare
-i creeze imaginea, poate c ea va r mâne pentru
totdeauna vis, presim ire, ispit , str fulgerare de
aur a unei sfinte taine. Oricum era dator s-o
urmeze, s -i încredin eze destinul s u, ea era
steaua lui c uzitoare.
i acum hot rârea îi st tea la îndemân , totul
devenise limpede. Arta era un lucru frumos, dar
nu o zei , i un scop, nu pentru el; nu artei
trebuia s -i dea ascultare, ci numai chem rii
mamei. Ce-i folosea lui s aib degetele tot mai
îndemânatice? Se vedea la me terul Niklaus unde
duce aceast sporire a îndemân rii. La faim i
nume, la bani i la via sedentar , la secarea i
degenerarea acelor sim uri l untrice, care, ele
singure pot descoperi taina. La f urirea unor
juc rii dr gu e, costisitoare, la tot soiul de altare i
amvoane bogate, un sfânt Sebastian i înc unul i
înc unul i capete frumu ele de îngeri buc la i,
patru taleri bucata. Oh, aurul din ochiul unui crap
i puful de argint, dulce i fin de pe marginea unei
aripi de fluture erau nesfâr it mai frumoase, mai
vii, mai de pre decât o sal întreag , plin cu acele
opere de art !
Un b iat venea, cântând, pe uli în jos spre
mal, din când în când cântecul s u amu ea, c ci el
mu ca dintr-o felie mare, de pâine alb pe care o
avea în mân . Gur -de-Aur îl v zu i îi ceru o
buc ic din pâinea lui, scormoni cu dou degete
miezul feliei i fr mânt din el cocoloa e mici.
Aplecat peste parapet, azvârli cocoloa ele de pâine
încet, unul dup altul, jos, în râu; vedea cum se
scufund bila alb în apa întunecoas , o vedea
înconjurat de îmbulzeala agitat a capetelor de
pe ti ce roiau în jurul ei, pân ce una din guri o
înh a. Urm ri, cufundându-se i disp rând, o bil
dup alta i fu adânc mul umit. Apoi i se f cu
foame i se duse la una din iubitele sale, slujnic
în casa unui m celar, pe care o botezase „st pân
a cârna ilor i a uncilor". O momi la fereastra
buc riei cu fluieratul obi nuit i avea de gând s
primeasc de la ea câte ceva de-ale gurii pe care s
le ia cu el sus, deasupra râului, pe unul din
dealurile cu vii, al c ror p mânt ro u, gras, se
ar ta vederii cu culoarea lui atât de vie, de sub
frunzi ul, bogat al vi ei i unde, prim vara, înflorea
hiacintul albastru, mirosind ginga a drupe.
Dar p rea a fi o zi a hot rârilor i a limpezirilor.
Când Katherine ap ru la fereastr , zâmbindu-i cu
fa a ei plin , cam grosolan , când el întinse mâna,
ca s -i dea semnalul obi nuit, î i aminti brusc de
alte d i, când st tuse aici la fel, în a teptare. i
totodat prev zu, cu o claritate care-l plictisi, ce se
va petrece în minutele urm toare: cum va
recunoa te ea semnalul i cum se va retrage, cum
va ap rea curând la u a din dosul casei, inând în
mân vreo afum tur , cum va lua el în primire cele
aduse i, între timp, o va mângâia pu in i o va
strânge la piept, gest pe care ea îl i a teptase – i
dintr-o dat i se p ru negr it de prostesc i urât,
repete toat aceast desf urare mecanic a
unor lucruri de atâtea ori tr ite i s i joace rolul
dinainte tiut de a lua în primire cârnatul, de a
sim i sânii voinici, cum îi dau ghes, i de a-i
strânge u or, de parc ar face i el, un dar, în
schimb. I se p ru deodat c vede pe fa a ei bun ,
rnoas , o obi nuin lipsit de suflet, iar în
zâmbetul ei prietenos ceva de prea multe ori v zut,
ceva mecanic, lipsit de tain , ceva nedemn de el.
Nu mai duse pân la cap t obi nuitul gest al
mâinii, zâmbetul îi înghe pe fa . O mai iubea
oare, o mai dorea cu adev rat? Nu, de prea multe
ori fusese aici, de prea multe ori v zuse mereu
acela i zâmbet, i-i r spunsese, f vreun imbold
al inimii. Ceea ce ieri înc ar fi putut face f a sta
judece, ast zi, dintr-o dat , nu mai era cu
putin . Slujnica mai st tea i-l privea, când el se
i întoarse i disp ru din uli , hot rât s nu se
mai arate niciodat pe acolo. Mângâie-i altul sânii.
nânce-i altul cârna ii cei gusto i! De fapt, câte
nu se înfulecau, i se iroseau zi de zi, în ora ul
acesta îmbuibat, mul umit de sine! Ce lene i, ce
sf i, ce mofturo i erau ace ti burghezi rotofei,
de dragul c rora se m cel reau zilnic atâ ia porci
i vi ei i se scoteau din râu atâ ia pe ti frumo i,
bie ii de ei! i el însu i – cât se r sf ase i se
stricase i el, ce scârbos de asem tor devenise
cu burghezii dolofani! În drume iile lui, pe câmpul
înz pezit, o prun uscat sau o coaj de pâine
veche avusese un gust mai grozav decât aici, în
îmbuibare, întreg banchetul unei bresle. O,
drume ia, o, libertatea, o, câmpul luminat de lun
i urma de animal, prudent cercetat , în iarba
cenu iu-umed a dimine ii! Aici, la ora , printre cei
eza i, toate mergeau atât de u or i costau atât
de pu in, chiar i dragostea. Dintr-o dat fu s tul,
scuip pe toate cele. Via a de aici î i pierduse
rostul, era un os f m duv . Fusese frumoas
i- i avusese rostul, cât vreme me terul p ruse a
fi un ideal, iar Lisbeth o prin es ; fusese
suportabil , cât vreme lucrase la Ioan al s u.
Acum se ispr viser toate, parfumul se mistuise,
floricica se ve tejise. Ca un talaz violent, îl
cuprinse sentimentul vremelniciei, care mereu îl
nea i-l ame ea atât de adânc. Repede se
ve teje te totul, repede se irose te orice pl cere,
nimic nu r mâne în urm , decât oase i pulbere.
Ba da, ceva r mâne: mama cea etern , str veche i
ve nic tân , cu zâmbetul ei de dragoste, trist i
crud. O z ri iar i pentru o clip : o uria , cu stele
în p r, edea vis toare la marginea lumii, culegea
cu mâna juc , floare dup floare, via dup
via i le l sa s cad încet, în spa iul f de
hotar.
În zilele acelea, în vreme ce Gur -de-Aur vedea
lind în urma lui o f râm ofilit de via , i
hoin rea de bun-r mas ca într-o be ie trist prin
împrejurimile ce-i deveniser familiare, me terul
Niklaus depunea mari str danii s -i asigure
viitorul, i s -l fac pe musafirul nestatornic s
prind r cini pentru totdeauna. Convinsese
breasla s -i elibereze lui Gur -de-Aur brevetul de
me ter i cump ni planul de a-l lega de el definitiv,
nu ca subaltern, ci ca asociat, astfel încât s se
sf tuiasc în privin a tuturor comenzilor mari i s
le execute împreun , f cându-l p rta la veniturile
dobândite de pe urma lor. Putea fi aici un risc,
chiar i din pricina lui Lisbeth, pentru c , fire te,
în cazul acesta, tân rul i-ar fi devenit, în curând,
ginere. Dar o sculptur ca Ioan nu ar fi izbutit s
creeze nici cel mai bun dintre câte ajutoare
imise Niklaus vreodat , iar el însu i îmb trânea
i devenea mai s rac în inspira ie i putere
creatoare, i nu voia s i vad faimosul atelier
dec zând i ocupându-se cu îndeletniciri
me te ug re ti obi nuite. Va fi greu cu acest
Gur -de-Aur, îns trebuia s ri te.
Acestea erau socotelile pe care, îngrijorat, i le
cea me terul. Va recl di pentru Gur -de-Aur
atelierul din dos, i-l va l rgi, îi va elibera odaia de
la mansard , i-i va d rui, cu prilejul primirii sale
în breasl , un rând de straie noi, frumoase.
Prudent, ceru i p rerea Lisbethei, care, înc de la
prânzul acela, se a teptase la asemenea propuneri.
i, ca s vezi, Lisbeth nu se împotrivea. Dac
fl ul era a ezat într-un c min i- i putea zice
me ter, era mul umit cu el. Nici în privin a
aceasta nu existau piedici. Iar dac me terul
Niklaus i me te ugul înc nu reu iser s -l
îmblânzeasc pe deplin pe acest igan, Lisbeth
neîndoielnic c va izbuti pân la urm .
a se puse totul la cale pentru prinderea
ruicii i momeala fu a ezat cu grij în la . i
într-o zi se trimise dup Gur -de-Aur, care nu se
mai ar tase pe la me ter. Fu înc o dat invitat la
mas , ap ru din nou periat i piept nat, ezu din
nou în odaia cea frumoas , pu in cam prea
solemn , ciocni din nou un pahar cu me terul i
cu fiica me terului, pân ce aceasta din urm ie i
din odaie i Niklaus d du la iveal marile sale
planuri i oferte.
— M-ai în eles, ad ug el uimitoarelor sale
dest inuiri, i nu trebuie s i mai spun c ,
niciodat pân acum un om tân r nu a fost
avansat atât de repede me ter, f s i fi f cut
car anii de ucenicie obligatorii, i n-a g sit de-a
gata asemenea cuib cald. Norocul t u e mare,
Gur -de-Aur.
Uimit i speriat Gur -de-Aur privi la me terul
u i împinse departe de sine paharul, înc pe
jum tate plin.
De fapt, se a teptase ca Niklaus s -l certe un
pic pentru zilele tând lite, i apoi s -i propun s
mân la el, ca ajutor. Va s zic a a st teau
lucrurile. Îl întrist i-l stingheri c trebuia s ad
fa -n fa cu b rbatul acesta, într-o asemenea
postur . Nu g si imediat r spunsul.
Me terul, cu fa a pu in încordat i dezam git
pentru c oferta, cu care-l cinstea, nu fusese
primit cu bucurie i cu umilin , se ridic i zise:
— Ei bine, propunerea mea î i vine pe
nea teptate, poate c vrei întâi s te gânde ti.
Recunosc c sunt pu in jignit, am crezut c i
preg tesc o mare bucurie. Dar m rog, iat , î i dau
gaz de cugetare.
 — Maestre, zise Gur -de-Aur, luptându-se
pentru a- i g si cuvintele, nu fi i sup rat pe mine!
mul umesc din toat inima pentru bun voin a
dumneavoastr i v mul umesc înc i mai mult
pentru r bdarea cu care m-a i tratat, ca înv cel.
Nu voi uita niciodat cât v sunt de îndatorat. Dar
gaz de cugetare nu-mi trebuie te, m-am hot rât
de mult.
— La ce te-ai hot rât?
— Am fost hot rât înc înainte de a primi
invita ia domniei-voastre i înainte de a avea habar
de ofertele dumneavoastr , care m cinstesc. Nu
mai pot r mâne aici, plec la drum...
Palid la fa , Niklaus îl privi cu ochi sumbri.
— Maestre, implor Gur -de-Aur, crede i-m ,
nu vreau s v jignesc! V-am spus care mi-e
hot rârea. Nu se mai poate schimba nimic. Trebuie
plec, s c toresc, s fiu iar liber. Îng dui i s
mai mul umesc o dat din inim i îng dui i s
ne desp im prieteni!
Îi întinse mâna, î i sim ea lacrimile aproape.
Niklaus nu-i primi gestul, se albise la fa i
începu s umble prin odaie din ce în ce mai
repede, pa ii s i ap sa i v dindu-i furia. Niciodat
Gur -de-Aur nu-l mai v zuse într-o asemenea
stare.
Apoi, brusc, me terul se opri locului, se st pâni
i cu un efort puternic zise, f a-l privi pe
Gur -de-Aur, uierând printre din i:
— Bine, atunci du-te! Dar du-te imediat! S nu
te mai v d! Nu cumva s fac i s spun ceva, ce-a
putea s regret mai târziu. Du-te!
Gur -de-Aur îi mai întinse o dat mâna.
Me terul f cu o min de parc ar fi fost gata s-o
scuipe. Atunci Gur -de-Aur, care p lise i el, se
întoarse i ie i încet din odaie, î i puse afar
boneta, se strecur în jos pe sc ri, l sându- i
mâna s alunece peste capetele sculptate ale
pila trilor balustradei, intr , în micul atelier din
curte, r mase pu in, de adio, în fa a statuii lui
Ioan, apoi p si casa cu o durere mai adânc în
inim decât cea pe care o sim ise odinioar la
desp irea de castelul cavalerului i de biata
Lydia.
Cel pu in a mers repede! Cel pu in nu s-a rostit
nimic inutil! Acesta fu singurul gând mângâietor
ce-i veni în minte pe când trecea pragul pentru ca
dintr-o dat , uli a i ora ul s -l priveasc în ochi
cu acea fa schimbat , str in , pe care o
dobândesc lucrurile ce fac parte din obi nuin ,
atunci când inima noastr i-a luat r mas-bun de
la ele. Azvârli o privire înd t, spre u a casei –
acum era u a unei case str ine, z vorit pentru el.
Dup ce ajunse în odaia sa, Gur -de-Aur î i
începu preg tirile de plecare. Bineîn eles, nu erau
multe de preg tit; nu avea de f cut decât s i ia
mas-bun. Pe perete atârna un tablou, pictat de
el, o Madon blând , iar primprejur atârnau i
ceau câteva lucruri pe care le putea numi ale lui:
ria de duminic , o pereche de înc ri pentru
dans, un sul de desene, o l ut mic , ni te figurine
de lut, modelate de el, apoi câteva daruri de la iu-
bite: un buchet de flori artificiale, un pocal
ro u-rubiniu, o turt dulce veche i uscat , în
form de inim i alte asemenea m run uri,
fiecare dintre ele î i avusese însemn tatea i
povestea sa, i-i fusese drag, dar acum toate erau
numai vechituri care-l încurcau, c ci la drum nu
putea lua cu el nici una. Izbuti m car s schimbe
cu proprietarul casei pocalul rubiniu pe un cu it de
vân toare solid, bun, pe care-l ascu i la tocila din
curte, f râmi turta dulce i hr ni cu ea g inile
din ograda vecin , d rui Madona gazdei i primi, în
schimb, un dar folositor: o rani veche, de piele i
provizii bogate pentru drum. În rani împacheta
cele câteva c i pe care le avea i câteva desene
mai mici, înf urate în jurul unei cozi de m tur ,
iar al turi a ez bucatele. M run urile celelalte
trebuiau l sate aici.
Existau mai multe femei în ora , de la care s-ar
fi cuvenit s i ia r mas bun; la una din ele
dormise chiar ieri, f s -i pomeneasc de
planurile sale. Da, a a se aga câte ceva ca scaiul
de tine, când vrei s-o porne ti la drum. Nimic nu
trebuie luat în serios. Nu- i lu r mas-bun de la
nimeni, afar de cei ai casei. O f cu de cu sear ,
pentru a putea porni la drum de cum s-o cr pa de
ziu .
Totu i, cineva se sculase de diminea i,
tocmai când d dea s p seasc , în lini te, casa,
îl chem în buc rie la o can cu lapte. Era fiica
gazdelor, o copil de cincisprezece ani, o fiin
cut , boln vicioas , cu ochi frumo i, dar cu o
tur la încheietura oldului, din pricina
reia chiop ta. Se numea Marie. Cu fa a
nedormit , palid de tot dar îngrijit îmbr cat i
piept nat , îl servi în buc rie cu lapte fierbinte i
pâine, i p ru foarte întristat de plecarea lui. El îi
mul umi i, de bun-r mas, o s rut , milos, pe gura
micu . Reculeas , cu ochii închi i, primi ea
rutarea.

CAPITOLUL XIII

În vremea dintâi a noii sale pribegii, în prima

ame eal lacom a libert ii redobândite,
Gur -de-Aur fu nevoit s înve e iar i s tr iasc
via a f c tâi i f ceasornic a hoinarilor.
Nedând ascultare nim nui, dependen i numai de
vreme i de anotimp, f int , în fa a ochilor, f
acoperi deasupra capului, neposedând nimic i
primind cu bra ele deschise tot ce le trimite
întâmplarea astfel î i duc pribegii via a copil roas
i viteaz , s cioas i vajnic . Sunt fiii lui
Adam, cel izgonit din paradis, sunt fra ii
animalelor nevinovate. Iau din mâna cerului, ceas
de ceas, ceea ce li se d : soare, ploaie, cea ,
pad , c ldur i frig, bun stare i nevoie, pentru
ei nu exist timp, nici istorie, nici ambi ie i nici
acel idol ciudat al prosperit ii i progresului,
ruia i se închin cu atâta disperare proprietarii
de case. Un vagabond poate fi delicat sau aspru,
rafinat sau grosolan, temerar sau fricos, îns în
inima sa r mâne mereu copil, tr ie te mereu în
ziua întâia, înainte s înceap istoria lumii, via a
lui e condus mereu de pu ine i simple instincte
i nevoi. Poate fi de tept sau prost; poate ti adânc
în sine, cât de fragil i nestatornic e orice via ,
cât de s rman i de înfrico at î i poart orice
vietate, pu inul sânge fierbinte prin ghea a
spa iilor cosmice; sau poate asculta numai,
copil re te i lacom, de poruncile bietului s u
stomac – întotdeauna este opusul i du manul de
moarte al celui avut, al sedentarului care-l ur te,
îl dispre uie te i se teme de el, pentru c nu vrea
i se aduc aminte de efemerul existen ei, de
ofilirea necontenit a tot ce e via , de moartea
implacabil , glacial , care, de jur împrejurul
nostru, umple universul.
Nevinov ia copil roas a vie ii de vagabond,
originea ei matern , adversitatea ei fa de lege i
spirit, vulnerabilitatea ei i tainica, permanenta
vecin tate a mor ii cuprinseser i modelaser de
mult sufletul lui Gur -de-Aur. Iar faptul c în el
luia totu i spirit i voin , c era totu i un
artist, îi îmbog ea i-i îngreuna via a. C ci, orice
via devine bogat i înfloritoare prin disloc ri i
contraste. Ce-ar fi ra iunea i luciditatea, pentru
cel care n-a cunoscut ame eala, ce-ar fi voluptatea
sim urilor dac în spatele ei nu s-ar ascunde
moartea i ce-ar fi dragostea, f eterna du nie
neîmp cat a sexelor?
Vara i toamna sc tar , Gur -de-Aur trecu
trudnic prin lunile grele, hoin ri ame it în
prim vara cu miresme dulci, anotimpurile se
perindau în goan , soarele înalt al verii cobora
iar i spre orizont. Trecu an dup an, i se p rea
Gur -de-Aur uitase c pe p mânt mai exist i
altceva afar de foame i dragoste i de aceast
cut , înfior toare grab a anotimpurilor; se p rea
se cufundase complet în lumea originar ,
matern instinctelor. Dar în fiecare vis i în fiecare
popas înso it de gânduri, l sându- i privirea s
colinde peste v ile înfloritoare sau ve tede, era plin
de ceea ce v zuse, era artist, suferea din pricina
nostalgiei chinuitoare, a dorin ei de a invoca prin
spirit i de a preface în sens, absurditatea candid
i trec toare a vie ii.
Odat , el, care de la aventura sângeroas cu
Victor nu mai c torise niciodat altfel decât de
unul singur, întâlni un camarad, care se lipi pe
nesim ite de el i de care nu sc apoi o bun
bucat de vreme. Dar nu era de soiul lui Victor, ci
era un pelerin pe drumul Romei, un b rbat înc
tân r, înve mântat în ras i cu p rie, care se
numea Robert, originar de lâng Bodensee. Omul
acesta, fiu de meseria , care un timp f cuse coala
la c lug rii sfântului Gallus, î i vârâse în cap, înc
de copil, s mearg în pelerinaj la Roma, r sese
întotdeauna devotat acestui gând, cel mai drag al
u, i folosise primul prilej pentru a-l înf ptui.
Prilejul acesta fu moartea tat lui s u, în atelierul
ruia lucrase ca tâmplar. Îndat dup
înmormântarea b trânului, Robert declar
maic i i sor i c nimic nu-l poate împiedica s
porneasc spre Roma întru potolirea ardorii sale i
isp irea p catelor lui i ale tat lui s u. Degeaba
se jeluir femeile, degeaba îl certar , el r mase cu
înc ânare la hot rârea sa dintru început i, în
loc de a se îngriji de cele dou femei, porni la drum
binecuvântarea maic i i urm rit de oc rile
mânioase ale surorii. Ceea ce îl îmboldea era, mai
presus de toate, dorul de duc , împletit cu un soi
de evlavie superficial , care-l f cea s încline a
bovi în apropierea unor a ez minte biserice ti i
a unor îndeletniciri spirituale, bucurându-se s fie
de fa oriunde ar fi întâlnit slujbe, botezuri,
înmormânt ri, miros de t mâie i de lumin ri
aprinse. tia pu in latine te, dar nu spre c rtur rie
râvnea sufletul s u copil ros, ci spre contempla ie
i t cut adora ie, în umbra bol ilor de biseric . Pe
când era b ie andru, se d ruise cu pasiune slujbei
de b iat în cor i servant de liturghie. Gur -de-Aur
nu-l prea lua în serios, dar inea totu i la el, se
sim ea pu in înrudit cu dânsul, datorit pornirii
instinctive spre pribegie i meleaguri str ine.
adar Robert plecase cu încântare la drum i
chiar ajunsese pân la Roma, beneficiase de
ospitalitatea a nenum rate m stiri i parohii,
contemplase mun ii i sudul, iar la Roma se
sim ise foarte bine, printre atâtea biserici i servicii
divine, ascultase sute de mise i se reculesese în
cele mai vestite i mai sfinte l ca uri i primise
sacramentele i înghi ise mai mult fum de t mâie
decât ar fi fost nevoie, pentru micile sale p cate de
tinere e, ca i pentru cele ale tat lui s u. Un an i
mai bine fusese plecat i când, în sfâr it, reveni i
trecu pragul casei p rinte ti, nu avu parte de
primirea fiului r citor, c ci între timp sora lui î i
însu ise îndatoririle i drepturile gospod re ti, i,
trebuindu-i o calf de tâmplar tocmise un fl u
sârguincios, se m ritase cu el i conducea acum
casa i atelierul atât de bine, încât cel reîntors î i
du seama repede c e de prisos, i într-adev r
nimeni nu-l pofti s r mân , când dup pu in
vreme începu s vorbeasc iar i despre plecare i
 torie. El nu se sup defel, accept de la
maic -sa cei câ iva b nu i ai ei, economisi i, se
împodobi iar i cu straiele de c tor evlavios i
porni într-un nou pelerinaj, f int de-a
curmezi ul imperiului, un hoinar pe jum tate
religios. Medaliile de aram , luate ca amintire din
localit i vestite de pelerinaj i m niile sfin ite
atârnau pe el, zorn ind.
Astfel d du el peste Gur -de-Aur, umblar o zi
împreun , schimbar impresii de pribegie, se
pierdur din ochi în or elul urm tor, ici-colo se
reîntâlnir i pân la urm se înso ir de-a
binelea, deoarece Robert era un tovar de drum
pl cut, gata oricând s se fac folositor.
Gur -de-Aur îi pl cea grozav, încerca s -l
cucereasc prin mici servicii, îi admira
cuno tin ele, curajul i spiritul i îi pl ceau
tatea, puterea i sinceritatea lui. Se obi nuir
unul cu altul, c ci i Gur -de-Aur era sociabil. Un
singur lucru nu-l suporta: când îl cuprindeau
triste ile sale sau c dea pe gânduri, t cea cu
înc ânare i-l trecea pe cel lalt cu vederea, de
parc nici n-ar fi fost de fa i în asemenea
împrejur ri nu erau îng duite nici tr nc nelile,
nici întreb rile, nici consol rile, ci trebuia l sat în
voia lui. Robert înv curând aceste reguli. De
când observase c Gur -de-Aur tie pe de rost o
mul ime de versuri i cântece latine ti, de când în
fa a portalului unui dom îl auzise explicând figurile
de piatr , de când îl v zuse desenând cu cret
ro ie pe un zid ple uv, lâng care poposiser , din
câteva linii mari, rapide, chipuri de dimensiuni
naturale, îl socotea pe camaradul s u un r sf at
al lui Dumnezeu, aproape un vr jitor. Mai b de
seam c era i un r sf at al femeilor, c ci pe
multe dintre ele le lua în st pânire numai cu o
privire i un zâmbet; asta îi pl cea mai pu in,
totu i nu putea s nu admire i aceste ispr vi.
 Odat c toria lor fu întrerupt într-un fel
nea teptat, într-o zi sosir în preajma unui sat, iar
acolo, îi întâmpin o ceat de rani înarma i cu
ciomege, pr jini i îmbl cii, iar cel din fruntea lor
le strig de departe s se întoarc din drum i s
se duc unde i-a în rcat dracul copiii, altminteri
îi omoar . Când Gur -de-Aur st tu locului i voi s
afle ce se petrece la urma urmei, primul bolovan
azvârlit de rani îl i nimeri în piept. Robert, dup
care- i roti privirea, o rupsese la fug , ca apucat.
ranii înaintau amenin tori i nici lui
Gur -de-Aur nu-i mai r mase altceva de f cut
decât s -l urmeze pe fugar, ce-i drept, cu pas mai
domol. Tremurând Robert îl a tepta la picioarele
unei cruci, cu Mântuitorul r stignit, în at în
mijlocul câmpului.
— Ai fugit ca un erou, râse Gur -de-Aur. Dar ce
au neciopli ii tia în c ân ? S fie oare r zboi?
eaz str ji înarmate în fa a c tunului lor
pr dit i nu vor s lase pe nimeni s intre! Stau
i m minunez ce s mai însemneze i asta...
Nu tiau nici unul, nici cel lalt. Abia în
diminea a urm toare d dur peste ceva într-o
gospod rie r zle it la marginea satului, i
începur s ghiceasc secretul. Gospod ria
aceasta, constând din c su , grajd i ur ,
împrejmuit de o livad verde cu mul i pomi, era
ciudat de lini tit i adormit : nici o voce
omeneasc , nici un pas, nici un ip t de copil, nici
un scrâ net de coas ascu it , nimic; în mijlocul
ogr zii, o vac mugea în iarb i se vedea cât colo
era vremea s fie muls . Ajunser în fa a casei,
tur la u , nu primir nici un r spuns, se du-
ser la grajd, acesta st tea deschis i pustiu,
merser apoi la opron, pe al c rui acoperi de
paie mu chiul verde-deschis lucea în soare, nici
aici nu g sir suflet de om. Se întoarser în fa a
casei, mira i i intriga i de pustietatea acestui
 min, mai b tur o dat cu pumnii în u , dar
maser i de ast -dat f r spuns.
Gur -de-Aur încerc s deschid i spre uimirea
lui g si u a nez vorât , o împinse i intr în odaia
întunecoas .
— Ziua bun ! strig el tare i: Nu-i nimeni
acas ? dar peste tot domnea t cerea.
Robert se oprise lâng u . Gur -de-Aur,
curios, p trunse mai adânc în untru. În c su
mirosea urât, mirosea ciudat i resping tor. Vatra
era plin de cenu , sufl în ea, dedesubt, printre
ciuni, mai lic reau scântei. Atunci z ri pe cineva,
ezând în penumbra din dosul vetrei; cineva edea
acolo pe un scaun dormind, p rea a fi o femeie
trân . Strig tele lui nu folosir la nimic, toat
casa p rea st pânit de o vraj . B tu femeia,
prietenos, pe um r, ea nu se urni i abia acum
observ c b trâna edea în mijlocul unei pânze de
ianjen, iar unele fire erau prinse de p rul i de
genunchii ei. „Asta-i moart ", gândi el cu o u oar
înfiorare i pentru a se convinge, începu s
treb luiasc la foc, scormoni i sufl , pân stârni o
flac i aprinse o a chie lung . Lumin chipul
femeii de pe scaun. Sub p rul c runt v zu o fa
vân , de cadavru, un ochi st tea deschis,
scându-se, gol i plumburiu. Femeia murise,
aici, pe scaun. Ei da, n-o mai putea ajuta cu nimic.
Cu a chia aprins în mân Gur -de-Aur c ut
mai departe i g si în aceea i odaie, pe pragul spre
înc perea din spate, un alt cadavru, un b iat de
vreo opt sau nou ani, cu fa a umflat , diform ,
îmbr cat numai cu o c ma . Z cea cu burta pe
pragul de lemn i- i încle tase dur i îndârjit,
amândoi pumni orii. „ sta-i al doilea", gândi
Gur -de-Aur; ca într-un vis urât trecu mai departe,
în odaia din spate, aici obloanele erau deschise i
lumina zilei p trundea, senin . Prev tor, stinse
facla i strivi scânteile pe du umea cu talpa.
 În odaia din spate se aflau trei paturi. Unul era
gol, sub cear aful cenu iu, din pânz aspr se
reau paiele. Pe cel de-al doilea z cea un b rbat
rbos, în epenit pe spate, cu capul dat înd t, cu
rbia i barba în ate: trebuie s fi fost st pânul
gospod riei. Fa a lui scofâlcit lucea stins, în
culorile stranii ale nop ii, un bra îi atârna peste
marginea patului. Jos, pe du umea, se afla,
sturnat i de ertat, un ulcior de lut, apa scurs
nu fusese înc înghi it pe de-a-ntregul în
du umea, se adunase într-o adâncitur , unde mai
st ruia o b ltoac . În al treilea pat st tea, învelit ,
îngropat de-a dreptul în cear afuri i p turi, o
femeie mare, voinic , fa a i-o ascunsese cu totul
în a ternut, p rul aspru, blond ca paiul, str lucea
în lumina senin . Lâng dânsa i încol cit de ea,
parc prins i sugrumat de cear aful r it, o
feti , blond i ea ca paiul, cu pete
albastre-cenu ii pe obrazul cadaveric.
Privirea lui Gur -de-Aur r ci de la un mort la
altul. Chipul fetei, de i desfigurat, mai purta
înscris groaza mor ii celei f de sc pare. Pe
ceafa i în p rul mamei, care se îngropase atât de
adânc i de s lbatec în culcu , se citea mânie,
team i p tima dorin de a fugi. Îndeosebi
rul rebel nu se l sa rob mor ii. Pe fa a ranului
se puteau vedea înd tnicie i durere câinoas ;
rea a fi murit greu, dar b rb te te, chipul s u
rbos se profila vertical i rigid în aer, asemenea
unui r zboinic întins pe câmpul de b lie. Aceast
atitudine t cut i sfid tor dreapt , pu in
înd tnic , era frumoas ; cel ce primise moartea
astfel nu fusese, cu siguran un om m runt i la .
Înduio tor era îns micul cadavru al b ie ului,
care z cea peste prag, culcat pe burt ; fa a lui nu
spunea nimic, dar pozi ia lui i pumnii strân i de
copil spuneau multe: suferin , nedumerire,
ap rare dezn jduit împotriva unor dureri
cumplite. Chiar al turi de capul s u era o gaur în
, fusese t iat cu fier str ul, pentru pisic .
Gur -de-Aur privi atent la toate. F îndoial ,
su a oferea o priveli te sinistr i mirosul de
cadavru era oribil; totu i pentru Gur -de-Aur toate
acestea aveau o profund putere de atrac ie, erau
înc rcate de m re ie i destin, atât de adev rate,
atât de nepref cute, ceva îi câ tig dragostea i-i
trunse în suflet.
Între timp, Robert începu s strige de afar ,
ner bd tor i speriat. Gur -de-Aur inea la Robert,
totu i, gândi el în clipa aceasta, cât de meschin i
de neînsemnat era omul viu cu frica i curiozitatea
sa, cu toate copil relile lui, în compara ie cu
mor ii. Nu-i r spunse i se cufund pe deplin în
contemplarea imaginii mor ilor, cu acel straniu
amestec de compasiune sincer i observa ie rece,
caracteristic arti tilor. Se uit atent la trupurile
culcate i la cel a ezat pe scaun, la capetele, la
mâinile lor, la mi carea în care încremeniser .
Cât lini te era în aceast c su vr jit ! Cât de
ciudat i de îngrozitor mirosea! Acest mic ad post
omenesc, cu vatra în care mai pâlpâia o urm de
foc, cum devenise el fantomatic i trist, locuit de
cadavre, str tut i umplut de moarte! Curând
acestor locatari t cu i, carnea le va c dea de pe
obraji i obolanii le vor ron i degetele. Ceea ce cu
al i oameni se s vâr te în co ciug i în mormânt,
în ascunzi trainic i ferit de priviri, ultima i cea
mai jalnic dintre prefaceri, descompunerea i
putrezirea, cu ace ti cinci se va s vâr i aici, acas ,
în od ile lor, la lumina zilei, cu u ile deschise,
nestânjenit, neru inat, nemilos. Gur -de-Aur
zuse mul i mor i pân acum, dar o asemenea
imagine a lucr rii neîndur toare a mor ii nu
întâlnise înc niciodat . i-o întip ri adânc în
minte.
 În sfâr it, strig tele de la u izbutir s -l
deranjeze, a a c ie i. Camaradul îl privi cu team .
— Ce este? întreb el încet, cu glasul înfrico at.
Nu-i nimeni acas ? Oh, i ce ochi ai. Vorbe te o
dat !
Gur -de-Aur îl m sur cu o privire rece.
— Du-te în untru i uit -te, e o cas de rani,
cam ciudat . Dup aceea vom mulge vaca asta
frumoas , colea. Hai, du-te!
Nehot rât, Robert intr , se îndrept spre vatr ,
o descoperi pe b trâna a ezat pe scaun i
observând c e moart , scoase un ip t puternic.
Reveni îndat , cu ochii larg c sca i.
— Pentru numele lui Dumnezeu! O femeie
moart sade acolo, lâng vatr . Ce-i asta? De ce nu
e nimeni cu ea? De ce n-o îngroap ? O, Doamne, a
i început s miroas ...
Gur -de-Aur zâmbi.
— Mare viteaz e ti, Robert! Dar te-ai întors prea
repede. O femeie b trân , moart , stând a a pe
scaun, e într-adev r, o priveli te neobi nuit ; dar
dac mai f ceai câ iva pa i, aveai prilejul s vezi
ceva mult mai ciudat. Sunt cinci, Robert. Trei zac
în paturile lor i un b iat a murit chiar pe prag.
To i sunt mor i. Toat familia moart , casa pustie.
De asta n-a muls nimeni vaca.
Îngrozit cel lalt se holb la el, apoi deodat
strig cu voce în bu it :
— O, acum îi în eleg i pe ranii de ieri care ne
împiedicau s intr m în sat. O, Doamne, acum se
limpeze te totul! E ciuma! Domnul s se îndure de
noi, e ciuma, Gur -de-Aur! i tu ai z bovit atâta
vreme în untru i poate c ai atins mor ii! Înapoi,
nu te apropia de mine, f îndoial c te-ai
molipsit. Îmi pare r u, Gur -de-Aur, dar trebuie s
plec, nu mai pot r mâne cu tine.
Chiar voia s o rup la fug , dar fu apucat de
haina lui de pelerin. Gur -de-Aur îl privi sever, cu
 cut dojan , i îl intui necru tor locului, de i
Robert se zb tea i se împotrivea.
— Scumpul meu b ie , îi zise el pe un ton
prietenos-batjocoritor, e ti mai de tept, decât pari,
probabil c ai dreptate. Ei bine, vom afla adev rul
în urm toarea ograd sau în urm torul sat.
Probabil c în regiunea aceasta bântuie ciuma.
Vom vedea dac sc m întregi i teferi. Dar de
fugit, micu ul meu Robert, nu te pot l sa s fugi.
Uite, eu sunt un om milos, am o inim mult prea
blând i când m gândesc c adineauri, acolo,
în untru s-ar putea s te fi molipsit i tu, iar eu
acum s te las s fugi i s te culci cine tie unde,
pe câmp, ca s mori, a a, de unul singur i nimeni
nu- i închid ochii i s nu- i sape un mormânt
i s nu arunce o lopat de rân peste tine – nu,
drag prietene, m în bu jalea. Deci fii atent i
ine minte ce- i spun, c nu i-o spun de dou ori:
noi, amândoi, ne afl m în aceea i primejdie, s-ar
putea s m nimereasc pe mine, s-ar putea s te
nimereasc pe tine. R mânem deci împreun i ori
pierim amândoi, ori sc m amândoi de ciuma
asta blestemat . Dac te îmboln ve ti i mori, eu
te îngrop, de asta po i fi sigur. Dac moartea m
alege pe mine, f cum vrei, îngroap -m sau
terge-o, mie mi-e totuna. Dar înainte de asta n-ai
speli putina, scumpule, ine bine minte! Avem
nevoie unul de altul. i acum tac i fleanca, nu
vreau s aud nimic i caut undeva, în grajd, o
ldare, ca s putem mulge vaca.
a se petrecur lucrurile i începând din clipa
aceea, Gur -de-Aur fu cel care poruncea i Robert
cel care asculta i amândoi ie ir astfel la
socoteal . Robert nu mai încerc s fug . Zise
numai împ ciuitor:
— O clip mi-a fost fric de tine. Nu mi-a pl cut
fa a ta, când te-ai întors din casa mor ilor. Am
crezut c te-ai molipsit de cium . Dar chiar dac
nu ciuma a fost pricina, fa a ta era totu i
schimbat . A fost chiar atât de îngrozitor ce – ai
zut acolo, în untru?
— N-a fost îngrozitor, zise Gur -de-Aur,
ov ind. N-am v zut nimic mai mult acolo,
în untru, decât ce m a teapt pe mine i pe tine
i pe to i, chiar dac nu ne molipsim de cium .
În drumul lor mai departe întâlnir
pretutindeni moartea neagr , care domnea peste
ar . Multe sate nu îng duiau intrarea str inilor,
în altele putur umbla nestingheri i, prin toate
uli ele. Multe gospod rii erau p site, mul i mor i
neîngropa i putrezeau pe câmpuri sau în od i. În
grajduri mugeau vacile, nemulse ori fl mânde;
peste câmpuri goneau dobitoace s lb ticite.
Mulser i d dur nutre multor vaci i capre,
iar i fripser la margine de p dure mul i iezi i
godaci, b ur vin i must din multe pivni i r mase
st pân. Duceau o via pl cut , era bel ug.
Dar nu-i sim ir gustul decât pe jum tate. Robert
tr ia neîncetat cu spaima de molim i la v zul
cadavrelor i se f cea r u, adeseori era complet
cit de groaz ; mereu se credea molipsit, când
aprindeau focul în locurile lor de popas î i inea
vreme îndelungat mâinile i capul la fum (ceea ce
se socotea a fi un mijloc de t duire), chiar i în
somn se pip ia, ca s vad dac nu cumva i-au
ap rut umfl turile la picioare, pe bra e sau la
subsuori.
Gur -de-Aur îl certa adesea, adesea î i b tea
joc de el. Nu împ rt ea teama lui, nici scârba;
trecea încordat i sumbru prin ara mor ii, atras
pân la durere de priveli tea marii stingeri, cu
sufletul plin de toamna cea mare, cu inima
împov rat de cântecul coasei, ce reteza vie i.
Câteodat îi reap rea imaginea mamei eterne, o
fa palid i uria , cu ochi de meduz , cu
zâmbetul greu, de suferin i moarte.
 Odat ajunser într-un mic ora ; era puternic
înt rit, începând de la poart o pasarel de ap rare
împrejmuia tot zidul ora ului, ridicându-se pân la
în imea caselor de locuit, dar nici un str jer nu
se afla sus, i nici unul în poarta deschis . Robert
refuz s calce în ora i-l implor i pe camaradul
u s nu intre. Între timp auzir sunetul unui
clopot, un preot ap ru la poart , purtând o cruce,
în urma lui veneau trei furgoane, dou trase de
cai, al treilea de o pereche de boi i toate, erau
înc rcate pân sus cu cadavre. Câteva slugi,
îmbr cate în pelerine ciudate, cu fe ele ascunse
adânc, în glugi, p eau al turi i mânau animalele.
Robert se mistui pe undeva, galben la fa ,
Gur -de-Aur urm de aproape carele cu mor i,
merser câteva sute de pa i, dar acolo nu se afla
un cimitir, ci o groap s pat chiar în mijlocul
câmpului pustiu, adânc numai de trei lope i, îns
întins cât o sal . Gur -de-Aur st tu locului i
privi cum slujitorii smulg cu pr jinile i cu c ngile
mor ii din furgoane i îi împing, gr mad , în gaura
scat , cum preotul î i vântur crucea deasupra,
murmurând ceva i cum pleac apoi, cum slujitorii
aprind focuri mari pe toate laturile mormântului
întins cât un ogor i alearg , t cu i, înd t, spre
ora , f ca cineva s încerce m car s acopere
groapa. Privi într-însa, s fi fost cincizeci sau mai
bine de oameni care z ceau acolo, azvârli i claie
peste gr mad , mul i f ve minte. Ici-colo, câte
un bra sau un picior se în a în aer, eap n i
acuzator, o c ma flutura încet în vânt.
Când se întoarse, Robert îl implor , aproape în
genunchi, s plece de grab , în alt parte. Avea
într-adev r temei s -l implore, c ci în privirea
absent a lui Gur -de-Aur deslu ise acea
cufundare i încremenire, care-i devenise
binecunoscut , acea aplecare spre lucruri
cumplite, acea curiozitate teribil . Nu reu i s i
re in prietenul. Gur -de-Aur intr singur în ora .
Trecu prin poarta nep zit i în vreme ce- i
auzea pa ii r sunând pe caldarâm, în amintirea lui
rir multe or ele i multe por i prin care
trecuse astfel, i- i aduse aminte cum îl
întâmpinaser acolo strig te de copii, jocurile
ie ilor, certurile muierilor, b ile de ciocane ale
fierarilor pe nicovale r sun toare, huruitul de
ru e i multe alte zgomote fine sau grosolane, al
ror talme -balme , împletit ca un n vod, vestea
feluritele îndeletniciri omene ti, bucuria, ispr vile
i veselia. Iat îns c aici, în aceast poart pustie
i pe aceast strad goal nu r suna nimic, nu
râdea nimeni, nu striga nimeni, totul z cea
încremenit într-o t cere funebr , în care cântecul
molcom al unei fântâni ce nu contenise s curg
suna prea tare, aproape g gios. Printr-o fereastr
deschis v zu un brutar, treb luind printre
jimblele i pâini oarele lui; Gur -de-Aur ar spre
una din ele i brutarul i-o întinse prudent a ezat ,
pe lopata lung , cu care umbla în cuptor, a tept
ca Gur -de-Aur s -i pun banii pe lopat , i
închise fereastra sup rat, dar f ceart , când
str inul mu din pâini oar i porni mai
departe, f a-i pl ti. La geamurile unei case
frumoase ad sta un ir de ghivece de lut, alt dat
purtaser în ele flori, acum din hârburile goale
atârnau numai frunze ve tede. Dintr-o alt cas
zb teau hohote de plâns i vaietele unor glasuri
de copii. Dar în uli a urm toare Gur -de-Aur z ri
sus, la o fereastr , o fat frumoas care- i
piept na p rul: o privi cât va vreme pân când,
sim indu-se privit , ea î i arunc ochii pe geam se
uit la el ro ind i fiindc tân rul îi zâmbi
prietenos, r ri i pe fa a ei îmbujorat , încet i
firav, un zâmbet.
 — Mai e mult pân ispr ve ti s te piepteni?
strig el în sus, spre geam.
Chipul luminos se aplec spre el surâzând, prin
deschiz tura ferestrei.
— Înc nu e ti bolnav ? întreb el i ea scutur
din cap. Atunci hai cu mine, s plec m din ora ul
sta, care-i al mor ilor, s mergem în p dure i s
tr im împreun o via frumoas .
Ea c sc ochii întreb tor.
— Nu sta mult pe gânduri, vorbesc serios,
strig Gur -de-Aur. E ti la tata i la mama, sau în
slujb , la oameni str ini? Va s zic , la str ini.
Atunci vino, copil drag ; las -i pe b trâni s
moar , noi suntem tineri i s to i, i vrem s ne
mai veselim, câtva timp. Vino, cosi castanie,
vorbesc serios.
Fata se uit la el cânt rindu-l din ochi,
ov itoare i mirat . El se duse încet mai departe,
tând li printr-o strad pustie apoi printr-o a doua,
i se întoarse încet. Fata tot mai st tea la fereastr ,
aplecat peste pervaz i se bucur când îl z ri
venind înapoi. Îi f cu semn, el î i încetini mersul,
curând, îl prinse din urm înc înainte s ajung
la poarta ora ului; purta o boccelu în mân i o
basma ro ie pe cap.
— De fapt, cum te cheam ? o întreb el.
— Lene. Vin cu tine. Oh, e atât de groaznic, în
ora ul, sta mor cu to ii. S plec m de aici, s
plec m!
Aproape de poart Robert edea ghemuit la
mânt, încruntat. S ri în picioare când ap ru
Gur -de-Aur i c sc ochii mari la vederea fetei.
De ast dat nu ced atât de repede, se lamenta i
cu scene. S iei cu tine o persoan din v una
asta afurisit , ciumat , i s impui tovar ului de
drum s rabde compania ei, asta era mai mult
decât o nebunie, însemna de-a dreptul s -l înfrun i
pe Dumnezeu, iar el refuza, nu voia s -i înso easc
mai departe, r bdarea lui ajunsese la cap t.
Gur -de-Aur îl l s afuriseasc i s se
jeluie, pân se lini ti.
— A a, zise el, ne-ai împuiat urechile destul. Ai
mergi cu noi i ai s te bucuri c avem, o
companie atât de dr gu . O cheam Lene i
mâne cu mine. Dar acum am s i fac i o
bucurie, Robert, ascult -m : vreau s tr im cât va
vreme în lini te i s tate, s nu ne mai întâlnim
cu molima. Ne c ut m un loc pl cut, o c su
goal , sau poate ne cl dim una acolo eu i cu
Lene, vom fi st pân i st pân , iar tu, prietenul
nostru, ai s stai cu noi. Vreau s ne fie bine, s
tr im frumos i în prietenie. Te învoie ti?
O, da, Robert se învoia cu drag inim . Dac nu
i se cerea s dea mâna cu Lene sau s -i ating
straiele...
— Nu, nu i se cere, zise Gur -de-Aur. Ba chiar
i se interzice cu str nicie s-o atingi pe Lene,
car i cu un deget. S nu- i treac prin minte
a ceva!
luir mai departe în trei, t cur mai întâi
apoi încetul cu încetul fata începu s vorbeasc , s
spun cât e de fericit c vede iar i cerul i
copacii i paji tile, în ora ul ciumat fusese atât de
sinistru. i începu s povesteasc i s i descarce
sufletul de imaginile triste i înfior toare pe care
fusese nevoit s le vad . Avea de povestit multe,
multe i urâte, or elul trebuie s fi fost un iad.
Din doi medici unul murise, cel lalt venea numai
la cei boga i, i în multe case mor ii z ceau i
putrezeau, pentru c nu-i ridica nimeni, în alte
case, în schimb, intraser dricarii, jefuiser ,
chefuiser i preacurviser i de multe ori
smulseser din paturi o dat cu cadavrele i
bolnavii, care înc mai suflau, îi înc rcaser în
ru ele lor de hingheri i-i azvârliser în gropi, la
un loc cu mor ii. Povesti fel i fel de fapte
înfior toare i nimeni n-o întrerupse. Robert
ascult îngrozit i lacom iar Gur -de-Aur r mase
cut i netulburat, o l s i de erte groz viile
i nu spuse nimic. C ci, ce ar fi fost de fapt de
spus? Pân la urm Lene obosi, uvoiul sec , i
cuvintele i se curmar . Atunci Gur -de-Aur începu
umble mai agale i intona, încet, un cântec cu
multe strofe i cu fiecare strof vocea îi devenea
mai plin ; Lene începu s zâmbeasc i Robert
ascult încântat i adânc uimit – niciodat nu-l
mai auzise pe Gur -de-Aur cântând. La toate se
pricepea acest Gur -de-Aur. Uite-l acum, umbla i
cânta, omul acesta bizar! Cânta ca un artist cu
glas limpede, dar re inut. i înc de la cel de al
doilea cântec, Lene începu i ea s zumz ie i
curând îi inu isonul, cu voce plin . Se apropia
seara, departe, la marginea câmpului se întindeau
duri negre i în oaptele lor, mun i alba tri,
scunzi, care parc deveneau din miezul lor tot mai
alba tri. În caden a pa ilor, cântecul r suna când
vesel, când solemn.
— E ti atât de bucuros azi, zise Robert.
— Da, sunt bucuros, fire te c azi sunt
bucuros, doar mi-am g sit o dr gu atât de dulce.
Ah, Lene, bine c dricarii te-au l sat în pace.
Mâine o s facem rost de un cuibu or al nostru,
unde s-o ducem bine i o s fim bucuro i c mai
avem carnea i oasele tefere i la locul lor. Lene, ai
zut vreodat , toamna, în p dure, ciuperca aceea
rnoas , pe care melcii o iubesc atât de mult i
care se poate mânca?
— O, da, râse ea, am v zut-o de multe ori.
— La fel de brun ca ea este i p rul t u, Lene.
i miroase la fel de frumos. Vrei s mai cânt m?
Sau poate i-e foame? în rani mai am destule
bun i.
 Ziua urm toare g sir ceea ce c utaser . Într-o
durice de mesteac n se afla o colib f cut din
trunchiuri necur ate de coaj , cl dit pesemne
cine tie când de t ietorii de lemne sau de
vân tori. St tea goal , u a o putur sparge i,
pân i Robert fu de p rere c e o c su pe cinste
iar împrejurimile sunt s toase. Pe drum
întâlniser câteva capre care umblau de colo pân
colo, f p stor, i luaser cu ei una mai
ar toas .
— Ei bine, Robert, zise Gur -de-Aur, chiar dac
nu e ti dulgher, cândva ai fost tâmplar. Vrem s
locuim aici, trebuie s faci un perete desp itor în
castelul nostru, ca s avem dou od i, una pentru
Lene i pentru mine, una pentru tine i capr . Nu
mai avem prea mult mâncare, ast zi trebuie s ne
mul umim cu laptele caprei, cât o fi, mult sau
pu in. Prin urmare tu me tere te peretele, iar noi
doi preg tim între timp culcu ul pentru tustrei. i
mâine o pornesc s caut de-ale gurii.
To i se apucar neîntârziat de lucru.
Gur -de-Aur i Lene se duser dup paie, ferigi i
mu chi pentru culcu , iar Robert î i ascu i cu itul
de o piatr , ca s taie trunchiuri sub iri, pentru
perete. Nu izbuti totu i s ispr veasc într-o zi, i
seara ie i s doarm sub cerul liber. Gur -de-Aur
si în Lene o tovar de dragoste dulce, sfioas
i neexperimentat , dar dr stoas . Blând o trase
la pieptul s u i veghe înc lung vreme, ascultând
taia inimii ei, mult dup ce, obosit i s tul , ea
adormise. Adulmec p rul ei brun i se lipi de ea i
se gândi în acela i timp la groapa aceea întins ,
scat , în care diavolii masca i aruncaser toat
înc rc tura carelor cu mor i. Frumoas e via a,
frumos i fugar norocul, frumos i repede se
ve teje te tinere ea.
Peretele desp itor le izbuti foarte bine, pân la
urm lucrar la el to i trei. Robert voia s arate ce
 tie i nu-i mai t cea gura, povestindu-le celorlal i
câte ar cl di, dac ar avea numai un banc de
rindeluit i scule i un vinclu i ni te cuie. Cum
afar de cu it i de mâini nu avea nimic, se
mul umi s reteze o duzin de trunchiuri sub iri de
mesteac n i s croiasc din ele un fel de gard des,
grosolan, împlântat în podeaua colibei. Golurile
îns , hot rî el, trebuiau astupate cu o împletitur
de grozam . Asta le lu ceva timp, dar ar ta vesel
i frumos, toat lumea puse mâna s ajute. Între
timp Lene trebui s caute mure i boabe, i s
vad de capr , iar Gur -de-Aur cercet
împrejurimile, întreprinzând mici incursiuni, c ut
hran , iscodi vecin ile i aduse câte ceva cu el.
Pe o raz întins nu se afla picior de om, ceea ce-l
bucur îndeosebi pe Robert; erau feri i astfel de
molipsire, ca i de du nii; pe de alt parte,
aveau dezavantajul, c se g sea prea pu in
mâncare. Exista în apropiere o cas neasc
sit , de ast dat f mor i, a a c
Gur -de-Aur propuse s o aleag drept ad post în
locul colibei, dar Robert refuz , înfiorat, nu-i
pl cea c Gur -de-Aur intr în casa pustie, iar
fiecare lucru pe care îl aducea de acolo trebuia
afumat i sp lat, înainte ca Robert s pun mâna
pe el. Gur -de-Aur nu g si acolo cine tie ce, totu i
aduse dou sc una e, o c ldare de lapte, câteva
str chini i c ni de lut, o secure iar într-o zi prinse
pe câmp dou g ini r cite. Lene era îndr gostit
i fericit , i to i trei sim eau pl cere cl dindu- i
micul lor c min i înfrumuse ându-l câte pu in în
fiecare zi. De pâine duceau lips , în schimb mai
puser la treab înc o capr i descoperir , i un
mic ogor cu sfecl . Trecu zi dup zi, împletitura
peretelui fu terminat , culcu urile îmbun ite,
apoi cl dir i o vatr . Pârâul curgea nu departe,
apa era limpede i dulce. Adesea, în timpul
lucrului, cântau.
 Într-o zi, pe când î i beau împreun laptele i- i
udau via a domestic , Lene zise deodat , pe un
ton vis tor:
— Dar ce se va întâmpla când va veni iarna?
Nimeni nu r spunse. Robert râse, Gur -de-Aur
privi cu o expresie ciudat , undeva în gol; Lene
începu s în eleag c nimeni nu se gândea la
iarn , c nimeni nu se gândea cu toat seriozitatea
r mân atâta timp în acela i loc, c de fapt
minul nu era un c min, c se afla printre
pribegi. Î i plec fruntea.
Atunci Gur -de-Aur zise, în joac i încurajator
totodat , parc ar fi vorbit unui copil:
— Tu e ti fat de ran, Lene, voi v îngriji i din
vreme de toate cele. Nu te teme, ai s nimere ti
iar i acas , când va fi trecut ciuma, c doar n-o
ine o ve nicie. Atunci ai s te întorci la p rin ii t i,
sau la cine vei mai avea tu, sau ai s te duci iar i
la ora , într-o slujb , i- i vei avea pâinea
asigurat . Acum îns mai este var i pretutindeni,
de jur împrejur, domne te moartea, aici în schimb
e frumos i ne merge bine. De aceea r mânem aici,
vreme lung sau scurt , cât ne-o place.
— i dup aceea? strig Lene, cu violen .
Dup aceea totul o s se ispr veasc ? i tu ai s
pleci mai departe? i eu?
Gur -de-Aur îi cuprinse cu mâna coada
împletit i o trase cu blânde e.
— Copil mic i prost ce e ti, zise el, ai i uitat
dricarii i casele pustii i groapa cea mare din fa a
por ii ora ului, unde ard focurile? Fii fericit c nu
zaci acolo, în groap , i ploaia nu curge iroaie
peste c a ta. La asta s te gânde ti, c ai
sc pat, c mai ai via în trup, draga mea, c mai
po i s râzi i s cân i.
Dar ea tot nu era mul umit .
— Nu vreau s plec din nou, se jelui ea, i nici
pe tine nu vreau s te las s pleci, nu. Nu m pot
bucura, când tiu c în curând totul se va ispr vi
i va fi trecut!
Gur -de-Aur îi r spunse înc o dat prietenos,
îns în glas îi suna o amenin are ascuns :
— Cu asta, micu Lene, i-au spart capul pân
la tine to i în elep ii i to i sfin ii lumii. Nu exist
fericire care s dureze mult timp. Dar dac nu- i
ajunge ce avem acum, i nu te mai bucuri, atunci
chiar în ceasul acesta dau foc colibei i ne vedem
fiecare de drumul nostru. Las-o balt , Lene, am
tut destul apa în piu .
Lucrurile r maser a a i ea renun la revolt ,
dar o umbr c zuse i îi întuneca bucuria.

CAPITOLUL XIV

Înc înainte ca vara s fi p lit cu totul, via a lor

în colib se curm , dar altminteri de cum
crezuser . Fu o zi în care Gur -de-Aur hoin ri
îndelung prin împrejurimi cu o pra tie pentru
ri, în n dejdea de a r pune vreo potârniche
sau vreo alt s lb ticiune, c ci hrana li se cam
împu inase. Lene se afla nu departe i culegea
boabe, câteodat trecea prin apropierea ei i-i
vedea, peste tufi uri, capul în ându-se pe gâtul
ar miu, care ie ea din c ma a de pânz , ori o
auzea cântând; o dat ciuguli cu ea câteva boabe,
apoi porni mai departe i câtva timp n-o mai v zu.
Se gândi la ea pe jum tate cu ging ie, pe
jum tate sup rat, c ci ea adusese din nou vorba
de toamn i de viitor, credea c e îns rcinat i
spusese c nu-l va l sa s plece. „Curând ne
apropiem de cap t, se gândea el, curând îmi va fi
de ajuns, atunci am s-o pornesc singur m despart
i de Robert, vreau s ajung pân la iarn din nou
în ora ul cel mare, la me terul Niklaus. R mân
acolo cât ine iarna i în prim vara viitoare îmi
cump r înc ri noi, o iau la drum, i r zbesc
pân la m stirea noastr din Mariabronn, s -l
salut pe Narcis, trebuie s tot fi trecut vreo zece
ani de când nu l-am mai v zut. Trebuie s -l v d,
fie numai pentru o zi sau dou ."
Un zgomot neobi nuit îl trezi din cugetare i
deodat deveni con tient c pentru un timp nici nu
se mai aflase acolo fiindc gândurile i dorin ele îl
purtaser departe. Ascult atent, ip tul de spaim
se repet , crezu c recunoa te vocea Lenei i se lu
dup ea, de i nu-i pl cea s fie strigat. Curând
ajunse destul de aproape – da, era glasul Lenei, îi
strigase numele, ca la mare primejdie. Alerg mai
repede, înc pu in sup rat, dar la ipetele ei
repetate, mila i grija covâr ir celelalte
sentimente. Când, în sfâr it, putu s-o z reasc ,
Lene era c zut sau îngenuncheat în iarb , cu
ma a sfâ iat , i se lupta, ipând, cu un b rbat
care încerca s o siluiasc . Gur -de-Aur sosi în
salturi lungi i toat sup rarea, nelini tea i
triste ea ce se adunaser în el se desc rcar într-o
turbat mânie împotriva atacatorului str in. Îl
surprinse pe când încerca s o trânteasc pe Lene
de-a binelea la p mânt, sânul ei dezgolit sângera,
str inul o inea îmbr at cu l comie.
Gur -de-Aur se azvârli asupra lui i cu mâini
furioase îl strânse de gât, sim indu-l, slab i vânos
i acoperit cu o barb încâlcit . Cu voluptate
Gur -de-Aur ap , pân când cel lalt slobozi fata
i atârn în mâinile lui, moale i fle it;
continuând s -l sugrume, îl târî pe b rbatul f
vlag , pe jum tate p sit de suflet, pân când
ajunse cu el la câ iva col i de stânc , cenu ii, care
se în au, pietre goale, din rân . Aici, îl s lt pe
cel biruit cât era de greu, îl ridic de dou -trei ori
în aer i-l izbi cu capul de muchia stâncilor.
Arunc apoi hoitul cu gâtul frânt; mânia lui nu era
înc ogoit , ar fi vrut s continue a-l lovi.
Lene privea radioas la cele ce se petreceau.
Sânul îi sângera i fata înc tremura din tot
trupul, abia izbutea s respire, dar se ridicase
îndat i urm rise cu o privire pierdut , plin de
pl cere i de admira ie, cum îl târ te voinicul ei
iubit pe venetic, cum îl sugrum , cum îi frânge
gâtul i cum îi azvârle cadavrul cât colo. Ca un
arpe strivit mortul z cea, fle it i frânt,
âna cenu ie, cu barba s lbatec i p rul rar,
firav, atârna, jalnic , pe spate. Lene se ridic
exaltând i se arunc la pieptul lui Gur -de-Aur,
dar p li brusc, spaima continua s -i st ruie în
oase, i se f cu r u i, epuizat , c zu în tufele de
afine. Curând îns fu în stare s mearg cu
Gur -de-Aur pân la colib . Gur -de-Aur îi sp
pieptul, era zgâriat i unul din sâni purta o
mu tur , din ii tic losului o r niser .
Robert se emo ionase, ceru înfierbântat s i se
dea am nunte despre lupt .
— I-ai rupt gâtul, zici? Formidabil!
Gur -de-Aur, e ti de temut!
Dar Gur -de-Aur nu voia s ne povesteasc
despre asta, se r corise i, plecând de lâng mort,
sim ise nevoia s se gândeasc la tâlharul Victor,
bietul de el, spunându- i c iat , acum un al
doilea om murise de mâna lui. Ca s scape de
Robert, zise:
— Acum, îns ai putea ajuta i tu cu ceva.
Du-te acolo i f s dispar cadavrul. Dac i-e
prea greu s -i sapi o groap , trebuie dus dincolo,
în stuf ri ul b ii, sau acoperit bine, cu pietre i
cu p mânt. Dar cererea fu respins , Robert nu
voia s aib de a face cu nici un fel de cadavre, nu
se putea ti dac ele nu poart cumva otrava
ciumei.
 Lene se culcase în colib . Mu tura de pe sân
o durea, dar curând se sim i mai bine, se scul
iar i, a focul i fierse laptele pentru sear ; era
foarte bine dispus , totu i fu trimis devreme la
culcare. Ascult supus , ca un miel, atât de mult îl
admira pe Gur -de-Aur. Acesta, la rândul s u, era
cut i sumbru; Robert cuno tea toana lui i-l
în pace. Când se duse într-un târziu spre
culcu ul s u de paie, Gur -de-Aur se plec , pentru
a trage cu urechea la Lene. Fata dormea. El nu- i
sea lini tea, se gândea la Victor, sim ea o
strângere de inim i dorin a de drume ie, î i
dea seama c se ispr vise cu joaca de-a
minul. Îns un lucru mai ales îl punea pe
gânduri. Prinsese privirea cu care îl urm rea Lene,
când îl zgâl âise i-l azvârlise pe individul ucis.
Fusese o privire stranie, tia c nu o va mai uita
niciodat : din ochii ei larg deschi i, dezn jdui i
i încânta i, radiase o mândrie, un triumf, o
profund , pasionat participare la voluptatea
zbun rii i a uciderii, cum nu v zuse vreodat pe
o fa de femeie i nu b nuise c ar putea exista.
De n-ar fi fost privirea aceasta, gândi el, poate c ,
mai târziu, cu anii, ar fi uitat fa a Lenei. Dar,
datorit acestei priviri, fa a ei de ncu
devenise mare, frumoas i teribil . De luni întregi
ochii s i nu întâlniser nimic care s -l str fulgere
cu dorin a: „Asta ar trebui desenat!" La privirea ei
îns sim ise, cu oarecare spaim , cum i se treze te
din nou aceast dorin .
Neputând dormi, pân la urm se scul i ie i
din colib . Era r coare, printre mesteceni plutea o
adiere. Se plimb de colo pân colo în întuneric,
apoi se a ez pe un bolovan, ezu i se cufund în
gânduri i în triste e adânc . Îi p rea r u de
Victor, îi p rea r u de cel pe care-l omorâse ast zi,
îi p rea r u de nevinov ia i copil ria pierdut a
sufletului s u. Pentru asta plecase din m stire,
îl p sise pe Narcis, îl jignise pe me terul Niklaus
i renun ase la frumoasa Lisbeth – pentru ca acum
i fac tab aici, într-o pustietate, s
pândeasc dobitoace r cite i s -l omoare acolo,
printre stânci, pe nenorocitul acela? Aveau oare
toate acestea un sens, merita s tr ie ti? Inima i se
chirci, din pricina lipsei de noim i a dispre ului
de sine. Se rezem cu spatele de bolovan, r mase
astfel i privi int spre norii palizi ai nop ii, în
vreme ce-o fixa îndelung, gândurile i se risipir ; nu
mai tia dac prive te norii cerului sau lumea
înnorat din untrul s u. Deodat , în clipa în care
adormi sprijinit de bolovan ap ru, tres rind
asemenea unei fulger ri, din goana norilor, o fa
mare, palid , chipul Evei, care privea grav i
înv luit dar deodat deschise larg ochii, ni te ochi
mari, plini de voluptatea sim urilor i de voluptatea
uciderii. Gur -de-Aur dormi pân ce-l umezi roua.
În ziua urm toare Lene era bolnav . O l sar
culcat , aveau treab mult : Robert d duse de
diminea în p durice peste dou oi care, de cum îl
riser , o rupseser la fug . Îl lu pe
Gur -de-Aur, i gonir mai bine de jum tate de zi
pân prinser una dintre ele; erau foarte obosi i
când, spre sear , se întoarser cu ea. Lene se
sim ea foarte r u. Gur -de-Aur o cercet , o pip i i
descoperi bubele ciumei. T inui descoperirea, îns
Robert intr la b nuial când afl c Lene
continu s fie bolnav i refuz s r mân în
colib . Are s doarm pe undeva, pe afar , zise, i
mai bine s ia i capra cu el, se putea molipsi i
ea.
— Atunci car -te dracului, strig Gur -de-Aur
mânios, nu vreau s te mai v d. Îns capra o
în fac i o trase la el, dincoace de peretele de
grozam . Robert se f cu nev zut în t cere, f
capr , îi venea r u de fric , de frica ciumei, a lui
Gur -de-Aur, a singur ii i a nop ii. Se culc în
apropierea colibei.
Gur -de-Aur îi zise fetei:
— R mân cu tine, nu- i fie grij . Ai s te
înzdr vene ti iar i.
Ea î i scutur capul.
— Fere te-te, dragule, ca s nu iei i tu boala,
nu trebuie s te mai apropii atât de mult de mine.
Nu te str dui s m alini. Eu am s mor i mi-e
mai drag s mor, decât s fiu nevoit într-o zi s
d culcu ul t u gol, pentru c m-ai p sit. În
fiecare diminea numai la asta m-am gândit i
mi-a fost fric . Nu, mai degrab mor.
Pân diminea starea ei se agravase mult.
Gur -de-Aur îi d duse din când în când câte o
înghi itur de ap , între timp mai adormise i el
câte pu in. Acum, la lumina zilei, recunoscu
limpede moartea apropiat înscris pe fa a ei,
ofilit i buh it . Ie i o clip din colib ca s
soarb o gur de aer proasp t i a privi cerul. La
marginea p durii câteva trunchiuri strâmbe de
pin, luceau ro ietice în soare, aerul avea un iz
proasp t i dulce, dealurile dep rtate înc nu se
vedeau din cea a dimine ii. Se duse ceva mai
încolo, î i întinse m dularele ostenite i trase aerul
adânc în piept. Frumoas era lumea în aceast
diminea trist . i, în curând va reîncepe
pribegia. Trebuia s i ia r mas-bun.
Dinspre p dure îl strig Robert. Voia s tie
dac -i merge mai bine Lenei? Dac nu era cium ,
el ar r mâne, Gur -de-Aur s nu fie sup rat, între
timp p zise oaia.
— Du-te dracului, cu oaia ta cu tot, îi strig
Gur -de-Aur, Lene trage s moar i eu sunt
molipsit.
Ultimul cuvânt era minciun ; îl spusese pentru
a sc pa de cel lalt. Chiar dac acest Robert era un
iat bun la inim , Gur -de-Aur se s turase de el,
era prea fricos i prea m runt, se potrivea prea
pu in unor asemenea vremuri de r scruce i de
cutremur. Robert se mistui i nu mai ap ru.
Luminos soarele se în pe cer.
Când se întoarse din nou la Lene, ea dormea.
Adormi i el înc o dat , iar în vis î i rev zu calul
de odinioar , pe Bless i frumosul castan al
stirii; avu senza ia c prive te înapoi, dintr-o
nesfâr it dep rtare i pustietate, spre o patrie
superb , pierdut , i când se trezi, peste obrajii s i
acoperi i cu barb blond curgeau lacrimi. O auzi
pe Lene vorbind cu glas sc zut; crezu c -l strig i
se s lt în capul oaselor, dar fata nu vorbea cu
nimeni, îngâna cuvinte în gol, cuvinte de alintare,
cuvinte de ocar , p ru c râde, îndat dup aceea
începu s ofteze din greu i s sughi , pân ce,
treptat, se lini ti iar i. Gur -de-Aur se scul , se
aplec peste fa a ei care se i urâ ise, ochii lui
urm rir cu amar curiozitate liniile care, sub
suflul pârjolitor al mor ii, se deformau i se
încâlceau atât de jalnic. „Drag Lene, strig inima
lui, copil scump , bun , i tu vrei s m
se ti? Te-ai i s turat de mine?"
Dac ar fi putut, ar fi rupt-o la fug . S colinde,
colinde, s mearg , s respire aer curat, s
osteneasc , s vad imagini noi, iat ce i-ar fi priit,
ce i-ar fi ogoit, poate, triste ea adânc . Dar nu
putea pleca, îi era cu neputin s lase copila
când i murind aici, în singur tate. Abia
îndr znea, s ias pu in, o dat la câteva ceasuri,
pentru a respira aer proasp t. Cum Lene nu mai
putea bea nici lapte, îl b u el pân se satur ,
altceva nu mai avea de mâncare. Scoase i capra
de câteva ori, ca s pasc , s bea ap i s se
mi te. Apoi ezu iar i lâng culcu ul Lenei, îi
murmur vorbe ginga e, se uit neîncetat la fa a ei
i urm ri, neconsolat, dar atent, cum moare
încetul cu încetul. Era con tient , uneori adormea,
dar când se trezea nu mai deschidea ochii decât pe
jum tate, pleoapele-i erau stinse i vl guite. În
jurul ochilor i a nasului, fa a ei îmb trânea de la
o or la alta, gâtul tân r i fraged purta acum un
cap care se ofilea repede, un chip de bunic .
Numai rareori rostea câte un cuvânt, spunea
„Gur -de-Aur" sau „iubitule" i încerca s i
umezeasc buzele umflate, alb strui, cu limba.
Atunci el îi d dea câ iva stropi de ap .
În noaptea urm toare muri. Muri f s se
jeluiasc , avu numai un spasm scurt, apoi
respira ia i se opri i peste piele îi trecu un fior, la
vederea c ruia lui Gur -de-Aur i se zb tu inima,
ci î i aduse aminte de pe tii muribunzi, pe care
îi v zuse i-i comp timise de atâtea ori în pia ; la
fel se stinseser i ei, cu un spasm i cu un fior
încet, îndurerat, al pielii, care lua cu el, str lucirea
i via a. Mai st tu câtva timp îngenuncheat lâng
Lene, apoi ie i la aer i se a ez în tufele de
iarb -neagr . Î i aduse aminte de capr , mai intr
o dat i scoase animalul care, dup ce se mi
pu in de colo-colo, se culc pe p mânt. El se culc
al turi, cu capul pe coastele ei i dormi, pân se
cu lumin . Atunci p trunse pentru ultima oar
în c su , trecu dup peretele împletit i privi
bietul chip f via . Îi repugna ideea de a p si
pur i simplu moarta. Se duse i adun bra e
întregi de usc turi i vreascuri ve tede, le azvârli în
colib i-i d du foc. Din untru nu luase nimic,
afar de amnar i cremene. Peretele uscat cu
împletitura de grozam se aprinse într-o clip ,
arzând cu fl ri vii. Se opri afar i privi, cu fa a
încins de foc, pân ce întreg acoperi ul fu cuprins
de fl ri i primele bârne se pr bu ir . Capra
op ia speriat i beh ia a jale. Ar fi fost bine s
omoare animalul s frig o halc de carne i s
nânce, pentru a avea puteri la drum. Dar nu
era în stare; goni capra spre câmp i plec . Fumul
incendiului îl urm ri pân când se afund în
dure. Niciodat nu pornise în drume ie atât de
neconsolat.
i totu i, pr dul care-l a tepta de aici încolo
se v di i mai cumplit decât b nuise. Începu la
primele ogr zi i sate i dur f contenire, i cu
cât înainta, devenea din ce în ce mai cumplit.
Toate împrejurimile, toat ara, cât era de întins ,
st tea înv luit într-o negur de moarte, într-un
l de oroare, de spaim i de întunecare a
sufletului, i nu casele pustii erau cele mai
cumplite, nici câinii de paz , mor i de foame i
putrezi i în lan uri, cadavrele care z ceau
neîngropate, copiii care cer eau, gropile comune
din fa a ora elor. Lucrul cel mai cumplit erau cei
ma i în via care, sub povara groazei, a spaimei
de moarte, p reau s i fi pierdut i ochii i
sufletul. C torul auzi i v zu pretutindeni
ciud enii i groz vii. P rin ii î i p siser copiii,
iar so ii nevestele, când se îmboln viser . Dricarii
ciumei i haidamacii din spitale st pâneau peste
tot, asemenea unor c i, jefuiau casele pustiite de
moarte, ba l sau, dup bunul lor plac, mor ii
neîngropa i, ba smulgeau muribunzii din paturi
înainte de a- i fi dat ultima suflare i-i azvârleau
pe furgoanele cu cadavre. Refugia i îngrozi i
ceau singuratici, s lb tici i, ocolind orice
întâlnire cu al i oameni, h itui i de spaima mor ii
Al ii se adunau, biciui i de o însp imântat poft
de via , chefuiau i serbau orgii de dans i de
dragoste, la care moartea le cânta din l ut . Al ii
st teau neîngriji i, îndolia i sau blestemând cu
priviri îndobitocite, ghemui i în fa a cimitirelor sau
a caselor golite de oameni. i, mai r u ca orice,
fiecare c uta un ap isp itor, pentru insuportabila
mizerie pe care trebuia s-o îndure, fiecare
pretindea c -i tie pe nelegiui ii care sunt vinova i
de molim , pe urzitorii ei tic lo i. Oameni ai
diavolului, se zicea, se îndeletniceau, p tima i, cu
spândirea mor ii, sco ând din cadavrele
ciuma ilor, otrava molimei i ungând cu ea zidurile
i clan ele de la u i, otr vind cu ea fântâni i
dobitoace. Cine c dea sub b nuiala unor
asemenea orori era pierdut, dac cineva nu-l
avertiza din vreme i nu reu ea s fug : era
pedepsit cu moartea fie de judec tor, fie de gloat .
i, pe deasupra, boga ii d deau vina pe s raci i
invers, ori pe evrei sau pe italieni, sau pe medici.
Într-un ora , Gur -de-Aur privi cu inima
încrâncenat , cum arde toat uli a evreilor, cas
dup cas , o mul ime de gur -casc st tea de jur
împrejur i chiuia, i cei ce încercau, urlând, s
fug , erau goni i cu for a înd t, în fl ri.
Pretutindeni, în demen a fricii i a disper rii,
oameni nevinova i erau omorâ i, ar i, tortura i.
Gur -de-Aur privea cu mânie i scârb , lumea
rea distrus i otr vit , pe p mânt p rea s nu
mai existe bucurie, nevinov ie, iubire. Adeseori se
refugia la petrecerile încinse ale celor dornici de
via , pretutindeni r suna l uta mor ii, în curând
el înv s -i deosebeasc sunetul, adeseori
participa la chefurile acestea dezn jduite,
adeseori cânta el însu i din l ut sau intra în joc,
la lumina faclelor de catran, în nop ile arse de
febr .
Nu sim ea team . Cândva gustase spaima
mor ii, în noaptea aceea de iarn , sub brazi, când
degetele lui Victor se încle taser pe gâtul s u, sau
în troienele i foamea unor zile grele de pribegie.
Dar aceea fusese o moarte cu care puteai lupta,
împotriva c reia te puteai ap ra i chiar se
ap rase, cu mâinile i picioarele tremurânde, cu
stomacul ghior ind de foame, cu trupul secat de
puteri, se ap rase, biruise i sc pase. Îns cu
ciuma nu era de luptat, trebuia s-o la i s i fac
mendrele i s i te predai iar Gur -de-Aur i se
predase de mult. Nu se temea, p rea c nu-i mai
pas de via de când o l sase în urm pe Lene, în
coliba incendiat , de când cutreiera zi dup zi ara
pustiit de moarte. Dar o imens curiozitate îl
mâna i-l inea treaz; nu se s tura s-o priveasc pe
doamna cu coasa la treab , s asculte cântecul
marii treceri, nic ieri nu se d dea în l turi,
pretutindeni îl cuprindea aceea i pasiune t cut ,
de a fi acolo i de a m lui prin iad, cu ochii
deschi i. Mânca pâine muceg it în case pustii,
cânta i bea vin la chefuri demente, culegea floarea
volupt ii, cea repede ofilit , privea în ochii fic i i
tulburi ai femeilor, privea în ochii fic i i tâmpi ai
be ivilor, privea în ochii gata s se sting ai
muribunzilor, iubea femeile dezn jduite, febrile,
ajuta la scoaterea mor ilor din cas , în schimbul
unei farfurii de sup , ajuta la ridicarea unei movile
de p mânt peste cadavrele goale i era pl tit cu doi
bani. Lumea se întunecase i se s lb ticise,
moartea urla cântându- i cântecul iar
Gur -de-Aur îl asculta cu auzul încordat, cu
pasiune arz toare.
inta sa era ora ul me terului Niklaus,
într-acolo îl chema glasul inimii. Lung era drumul
i plin de moarte, plin de ve tejire i pr d. El se
îndrepta într-acolo, trist, ame it de cântecul mor ii,
ruit suferin ei i vaietelor lumii, trist i totu i
înfl rat, cu sim urile toate la pând .
Într-o m stire v zu pe un perete o fresc
proasp t pictat , i sim i nevoia s-o priveasc
îndelung. Era dansul mor ii, zugr vit acolo pe
perete, moartea palid , ciol noas , scotea,
dansând, oamenii din via , pe rege, pe episcop, pe
abate, pe conte, pe cavaler, pe medic, pe ran, pe
tean, îi lua cu ea pe to i, i l utari scheletici îi
înso eau, cântându-le din ciolane g unoase. Ochii
curio i ai lui Gur -de-Aur sorbir imaginea, pentru
a se umple de ea. Iat , un confrate al lui
necunoscut tr sese înv mintele din câte v zuse,
din ravagiile mor ii negre i- i striga asurzitor, în
urechile semenilor s i predica amar despre
condamnarea la moarte a oamenilor. Era bun
pictura, era o predic bun , confratele str in nu
zuse gre it cele ce se petreceau i nu le
înf ase gre it, din tabloul s u s lbatic emanau
un iz i un fior de mormânt. Totu i, nu era ce
zuse i tr ise el, Gur -de-Aur. Aici era pictat
condamnarea la moarte a oamenilor, sever i
implacabil . Îns Gur -de-Aur i-ar fi dorit alt
imagine, cântecul s lbatic al mor ii suna în el cu
totul altfel, nu scheletic i sever, ci mai degrab
dulce i seduc tor, ca o chemare acas , matern .
Acolo unde moartea ridica mâna asupra vie ii,
cântecul nu suna doar asurzitor i r zboinic, ci i
adânc i dr stos, tomnatec i îndestulat, în
vecin tatea mor ii candela vie ii lic rea mai
luminoas , mai intim . Pentru al ii moartea putea
fi un r zboinic, un judec tor sau un c u, un tat
sever – îns pentru el moartea mai era i mam i
iubit , chemarea ei o îmbiere la amor, atingerea ei
un fior de dragoste. Dup ce privi pictura cu
dansul mor ii i plec mai departe, Gur -de-Aur se
sim i atras de me ter i de crea ie cu îndoit
putere. Dar pretutindeni erau popasuri de f cut,
pretutindeni îl a teptau imagini i tr iri noi, el
respira cu n rile tremurânde aerul de moarte,
pretutindeni compasiunea sau curiozitatea îi mai
furau câte un ceas, câte o zi. Trei zile inu la el un
copila de ran care scâncea, îl purt ore întregi
pe umeri, o mogâldea pe jum tate moart de
foame, de cinci sau ase ani, care-i d du mult de
furc i de care abia cu greu izbuti s scape. În
cele din urm o femeie de c rbunar îi lu
ie ul, b rbatul ei murise, voia s aib iar i
un suflet viu în preajm . Zile întregi îl înso i un
câine de pripas, îi mânc din palm , îl înc lzi în
timpul somnului, dar într-o diminea se f cu
nev zut. Îi p ru r u, se obi nuise s -i vorbeasc ;
inuse animalului discursuri pline de cuget ri,
lungi de câte o jum tate de ceas, despre r utatea
oamenilor, despre existen a lui Dumnezeu, despre
art , despre sânii i coapsele unei tinere odrasle de
cavaler pe nume Julie, pe care o cunoscuse
cândva, în tinere ile sale. Pentru c , fire te, în
timpul acestei drume ii prin moarte Gur -de-Aur
cam înnebunise, to i oamenii de pe meleagurile
bântuite de cium erau pu in nebuni, iar mul i
erau nebuni de-a binelea. Pu intel nebun trebuie
fi fost i evreica Rebekka, fata frumoas cu
rul negru i ochii înv ia i, cu care î i pierdu
dou zile.
O g sise pe câmp, în fa a unui or el, st tea
ghemuit lâng ni te d râm turi negre,
carbonizate, i urla, se izbea singur peste fa
i- i smulgea p rul negru. I se f cu mil de p rul
ei, era atât de frumos, îi apuc i îi inu strâns
mâinile furioase, îi vorbi st ruitor, i între timp
de seam c fa a i trupul ei erau de o mare
frumuse e. Î i jeluia tat l care, împreun cu al i
patrusprezece evrei, fusese ars de viu din ordinul
st pânirii, ea izbutise s fug , dar acum se
întorsese dezn jduit , acuzându-se c nu se
sase ars i ea, împreun cu ceilal i. Cu r bdare
îi inu mâinile, care tres reau spasmodic i-i vorbi
cu blânde e, murmur cuvinte miloase i
ocrotitoare, îi oferi ajutor. Ea îi ceru s-o ajute s i
înmormânteze tat l, i culeser din cenu a înc
fierbinte, toate oasele, le c rar spre mijlocul
câmpului, pe ascuns i le acoperir cu rân .
Intre timp se înserase i Gur -de-Aur c ut un loc
de dormit, aranja fetei un culcu într-o p durice de
stejar, îi promise s vegheze i st tu s asculte
cum i culcat ea nu contenea s plâng i s
suspine pân când în sfâr it, adormi. Apoi dormi i
el pu in, i diminea a î i începu încercarea de
cucerire. Îi spuse c nu poate r mâne astfel
singur , î i vor da seama c e evreic i o vor
omorî sau ni te nemernici de vagabonzi o vor
batjocori; iar, în p dure, se a in lupi i igani. El
îns , el e gata s o ia cu dânsul i s o apere deo-
potriv împotriva lupilor i a oamenilor, c ci îi
stârne te mil i ine la ea, fiindc are ochi în cap
i tie ce este frumuse ea, i niciodat nu va r bda
ca aceste pleoape dulci, în elepte, i ace ti umeri
superbi s fie sfâ ia i de fiarele h mesite sau s
ajung pe rug. Ea îl asculta sumbr , apoi s ri din
loc i o rupse la fug . Fu nevoit s goneasc dup
ea i s o prind , ca s -i poat vorbi din nou.
— Rebekka, zise el, vezi doar c nu- i vreau
ul. E ti întristat , te gânde ti la tat l t u, acum
nu vrei s tii de dragoste. Dar mâine sau
poimâine, sau mai târziu, am s te întreb iar i i
pân atunci te ocrotesc i- i aduc de mâncare i nu
ating de tine. Fii trist , cât vreme sim i nevoia
fii. Cu mine vei putea s fii trist sau vesel , s
faci întotdeauna numai ceea ce- i place.
Dar toate erau vorbe azvârlite în vânt. Nu voia
fac nimic, zise ea, încrâncenat i furioas ,
nimic ce i-ar pl cea, niciodat nu se va mai gândi
la ceva ce putea sem na cu pl cerea i, cu cât mai
de grab vor sfâ ia-o lupii, cu atât va fi mai bine
pentru ea. N-are decât s i vad de drum, e în
zadar tot ce-i spune, i a a au rostit prea multe
cuvinte.
— Tu, zise el, tu nu vezi c peste tot e moarte,
în toate casele i ora ele se moare i totu-i plin
de jale? Chiar i furia pro tilor care l-au ars pe
tat l t u nu este decât ananghie i jale, i vine
doar din prea mult suferin . Uite, curând ne ia i
pe noi moartea i o s putrezim în câmp i cu
oasele noastre o s joace zaruri cârti a. Dar înainte
de asta, hai s tr im, s fim buni unul cu altul.
Ah, ar fi atât de p cat de gâtul t u alb i de
piciorul t u mititel! Fat dulce i frumoas , vino cu
mine, nu m ating de tine, nu vreau decât s te
d i s i port de grij !
O mai implor lung vreme i deodat sim i,
singur, cât de inutil este încercarea de a o cuceri
cu vorbe i argumente. T cu i o privi cu triste e.
Fa a ei mândr , regeasc , încremenise într-o
expresie de refuz.
— A a sunte i voi, zise ea pân la urm , cu un
glas plin de ur i de dispre , a a sunte i voi,
cre tinii! Întâi aju i unei fiice s i îngroape tat l,
ucis de oamenii t i – ultima din unghiile lui era
mai de pre decât tine – dar abia s-a ispr vit
înmormântarea i vrei ca fata s i apar in i s i
fac de cap cu tine. A a sunte i voi, mai întâi am
crezut c poate e ti un om bun. Dar cum s fii
bun! Ah, sunte i ni te porci...
În vreme ce vorbea, Gur -de-Aur z ri, arzând în
ochii ei dincolo de ur , ceva ce îl mi i-l ru ina,
i-i merse adânc la inim . Z ri în ochii ei moartea,
dar nu condamnarea la moarte, ci hot rârea de a
muri, puterea de a muri, t cuta supunere,
zuin a de a se d rui i da ascultare chem rii
mântului-mam .
— Rebekka, zise el încet, poate c ai dreptate.
Nu sunt un om bun, de i i-am vrut binele.
Iart -m ! Abia acum te-am în eles.
Sco ându- i boneta o salut cu o plec ciune
adânc , de parc ar fi fost o prin es i cu inima
împov rat , plec ; trebuia s o lase s piar . Mult
vreme r mase înnegurat i nu voi s vorbeasc cu
nimeni. Oricât de pu in se asem nau între ele,
aceast biat copil de evreu atât de mândr , i-o
amintea totu i, într-un fel, pe Lydia, fiica de
cavaler. A iubi astfel de femei însemna suferin .
Dar pentru un timp i se p ru, c nu le iubise decât
pe acestea dou , pe biata, fricoasa Lydia i pe
sfioasa evreic , în cumplita ei am ciune.
Câteva zile se gândi la fata cea brun ,
înv iat , i câteva nop i de-a rândul vis
frumuse ea zvelt , arz toare a trupului ei, care
rea destinat fericirii i înfloririi i totu i, se
ruise mor ii. O, de ce s devin buzele acestea,
sânii ace tia prada „porcilor" i de ce s putre-
zeasc într-un câmp! Nu exista oare o putere, o
vraj care s salveze aceste flori de pre ? Da, exista
o asemenea vraj : ele d inuiau în sufletul s u i
vor fi modelate i p strate pentru ve nicie de
mâinile lui. Cu spaim i cu încântare sim ea cât
de plin de imagini îi este sufletul, cum c toria
îndelungat prin ara mor ii încrustase în el o
sumedenie de chipuri. O, cât îi încorda sufletul
aceast plenitudine, cât de nostalgic jinduia s
cugete în tihn la toate cele ce le purta într-însul,
le lase s se reverse i s se prefac în imagini
durabile! Înc mai arz tor, i mai lacom n zuia
apoi, mereu cu ochii larg deschi i i sim urile
curioase, dar plin de un dor intens dup hârtie i
condei, dup lut i lemn, dup atelier i munc .
Vara trecuse. Mul i d deau asigur ri c o dat
cu toamna sau poate la începutul iernii molima va
conteni. Era o toamn f veselie. Gur -de-Aur
trecu prin inuturi unde nu se mai afla suflare de
om care s culeag poamele, ele c deau din pomi
i putrezeau în iarb ; în alte p i, fuseser jefuite
i stricate de hoarde s lb ticite, fugite din ora e,
pornite s tâlh reasc .
Gur -de-Aur se apropia treptat de inta sa i în
vremea din urm îl cuprinse de multe ori teama c
se va molipsi de cium i va trebui s moar în
cine tie ce grajd. Acum nu mai voia s moar , nu
înainte de a gusta înc o dat fericirea de a sta
într-un atelier, d ruindu-se crea iei. Pentru prima
oar în via lumea i se p rea prea larg i
imperiul german prea întins. Nici un or el frumos
nu-l mai putea ispiti la popas, nici o ncu
dr la nu-l inea locului mai mult de o noapte.
Odat trecu prin dreptul unei biserici, pe
portalul c reia, în ni e adânci, sus inute de mici
coloane decorative se aflau numeroase statui de
piatr din vremuri foarte vechi, figuri de îngeri, de
apostoli i martiri, cum mai v zuse de atâtea ori
pân acum; i în m stirea lui, la Mariabronn,
existau unele figuri de acest fel. Odinioar , în
adolescen , le privise cu pl cere, dar f pasiune;
i se p ruser frumoase i demne, dar pu in prea
solemne, oarecum epene i b trânesc-patriarhale.
Apoi, mai târziu, dup ce la cap tul primei sale
drume ii fusese atât de subjugat i de mi cat de
acea dulce, trist Maic a Domnului cioplit de
me terul Niklaus, g sise c aceste solemne i
str vechi figuri de piatr francone, erau prea
greoaie i rigide i str ine, le privise cu o anumit
superioritate i v zuse în maniera nou a
me terului s u o art mult mai vie, mai cald , mai
însufle it .' Ast zi îns , când se întorcea din lume
înc rcat de imagini, cu sufletul br zdat de
cicatricele i urmele unor aventuri i emo ii
intense, plin de o sfâ ietoare dorin de a medita i
a crea din nou, aceste figuri str vechi, severe, îi
mi car inima
dintr-o dat cu o putere covâr itoare. St tu plin de
cucernicie în fa a venerabilelor statui, în care
continua s tr iasc inima unui timp de mult
apus, în care spaimele i încânt rile încremenite în
piatr ale unor genera ii de mult disp rute
înfruntau, dup veacuri, efemerul. F cu ce nu mai
cuse de nesfâr it de lung vreme, c ut un
confesional, pentru a se m rturisi i a se l sa
pedepsit.
În biseric existau într-adev r confesionale, dar
toate f preo i; muriser , z ceau în spital,
fugiser , se temeau de molipsire. Biserica era
goal , ecoul pa ilor lui Gur -de-Aur r suna sub
bol ile de piatr . Îngenunche în fa a unui
confesional gol, închise ochii i opti spre z brele:
„Bunule Dumnezeu, uit -te ce am devenit. M
întorc din lume i am devenit un om r u, un
fluier -vânt, mi-am irosit anii tinere ii ca un
risipitor, pu in mi-a mai r mas. Am ucis, am furat,
am preacurvit, am trând vit i am luat pâinea de
la gura altora. Bunule Dumnezeu, de ce ne-ai croit
a, de ce ne duci pe astfel de c i? Nu suntem oare
copiii t i? Nu a murit Fiul t u pentru noi? Nu
exist sfin i i îngeri, s ne c uzeasc ? Sau poate
acestea sunt numai pove ti frumoase, n scociri,
care se istorisesc copiilor, pe seama c rora râd
pân i popii? Din pricina ta, Dumnezeule-Tat ,
m-am r cit, r u ai pl dit lumea i r u o ii în
ordine. Am v zut case i str zi pline de mor i care
ceau în ele, am v zut pe boga i cum se z vorau
în casele lor sau fugeau, i pe s raci cum î i l sau
fra ii neîngropa i, cum se b nuiau unul pe altul, i
cum îi omorau pe evrei, ca pe ni te vite. Am v zut,
atâ ia nevinova i suferind i pierind, i atâ ia
oameni r i, înotând în bun stare i-n pl ceri. Oare
ne-ai uitat cu des vâr ire i ne-ai p sit, i-ai
întors fa a de la propria ta crea ie, vrei s ne la i,
pierim cu to ii?"
Oftând, ie i pe sub portalul înalt i z ri figurile
cute, de piatr , îngeri i sfin i, cum st teau slabi
i înal i în straiele lor, cu cutele rigid orânduite,
nemi ca i, de neatins, mai presus de oameni i
totu i pl di i de mâna i de spiritul omului.
St teau acolo sus, în spa iul lor strâmt severi i
surzi, inaccesibili vreunei întreb ri sau rug min i
i, totu i, însemnau o nesfâr it consolare, o
victorie glorioas asupra mor ii i a dezn dejdii,
a cum st teau în demnitatea i frumuse ea lor,
supravie uind, genera iilor muritoare ce se succed
una dup alta. Ah, printre ei ar trebui s stea i
biata, frumoasa evreic Rebekka, i s rmana Lene,
cea care arsese o dat cu coliba, i frumoasa Lydia,
i me terul Niklaus! Îns într-o zi vor sta i ei
astfel i vor dura, el îi va în a acolo i chipurile
lor, care ast zi însemnaser pentru el dragoste i
chin, fric i pasiune, se vor înf a urma ilor ca
imagini f de nume i f poveste, simboluri
calme, t cute, ale vie ii omene ti.

CAPITOLUL XV

Gur -de-Aur î i atinse în sfâr it inta,

trunzând în ora ul dup care jinduise prin
aceea i poart , prin care odinioar , cu atâ ia ani în
urm , p ise pentru prima dat , în c utarea
me terului s u. Înc pe drum, în vreme ce se
apropia de elul s u, îl ajunseser din urm ve ti
din ora ul de re edin episcopal ; tia c ciuma
bântuise i aici, i poate nici nu contenise înc , i
se povesti despre tulbur ri i r zmeri e populare,
i c ar fi venit un guvernator imperial pentru a
instaura ordinea, pentru a emite legi excep ionale
i a ap ra avu ia i via a cet enilor. C ci
episcopul p sise ora ul îndat dup ce izbucnise
molima i locuia departe, într-unul din castelele
sale de la ar . Toate ve tile acestea îl l saser
indiferent pe c tor. Numai de ar mai exista
ora ul i atelierele în care spera s lucreze! Tot
restul nu avea importan pentru el. La sosirea lui,
ciuma era stins , se a tepta întoarcerea
episcopului i lumea se bucura de plecarea
guvernatorului imperial i de revenirea la via a
pa nic , obi nuit .
Când Gur -de-Aur rev zu ora ul, inima îi fu
cuprins de un sentiment al reîntâlnirii, al
întoarcerii acas , ca un val de o intensitate
necunoscut înainte; î i compuse o min
neobi nuit de sever , pentru a se st pâni. Oh,
toate erau la locul lor: por ile, frumoasele fântâni,
vechiul turn m los al catedralei, i cel nou,
zvelt, al bisericii sfintei Maria, sunetul limpede al
clopotelor de la Sfântul Lorenz, pia a cea mare,
plin de str lucire, a ora ului! Oh, ce bine c toate
îl a teptaser ! Nu visase o dat , pe drum, c va
sosi aici i va g si totul schimbat i str in, în parte
distrus i în ruine, în parte de nerecunoscut
datorit unor construc ii noi i unor senine
ciudate, pu in îmbucur toare? Pe când trecea pe
uli i, recunoscând cas dup cas , lacrimile erau
gata s -i izbucneasc . Pân la urm , parc erau,
totu i de invidiat cei sedentari, a eza i în casele lor
frumoase, sigure, tr indu- i via a lor tihnit de
burghezi, împlinit de sentimentul lini titor,
tor de puteri, de a avea o patrie, de a fi acas ,
în odaia sau în atelierul lor, între nevast i copii,
slugi i vecini?
Era o dup -amiaz târzie i pe partea însorit a
str zii, casele, emblemele hangiilor i ale breslelor,
ile sculptate i ghivecele cu flori erau b tute de
razele calde, nimic nu amintea c i în ora ul
acesta bântuise moartea furibund i st pânise
nebunia fricii omene ti. R coros, verde-deschis i
albastru-deschis, curgea sub bol ile sonore ale
podului râul cel limpede; Gur -de-Aur se a ez o
vreme pe parapetul ce m rginea malul, jos, în
cristalul verde, mai lunecau i acum, asemenea
unor umbre, pe ti întuneco i, ori r mâneau
nemi ca i cu gura întoars împotriva curentului; i
acum mai lic reau ici-colo, din crepusculul
adâncimilor, acele lumini slabe, aurii, care
duiesc atâtea i îndeamn atât de intens la
visare. i alte ape lic reau astfel i alte poduri sau
ora e desf tau privirea, totu i lui i se p ru c de
foarte mult vreme nu mai v zuse asemenea
priveli ti, i nu mai tr ise asemenea sim minte.
Dou calfe de m celar mânau, râzând, un vi el,
schimbând priviri i glume cu o slujnicu care
strângea ni te rufe sus, într-un pridvor. Totu i, cât
de repede trecea totul! Nu de mult aici mai
arseser focurile ciumei i domniser slujitorii
mor ii din spitale i acum, iat , via a mergea mai
departe, se râdea i se glumea; i el însu i f cea la
fel, edea aici, încântat de revedere i sim ea recu-
no tin i nutrea chiar i un sentiment de
prietenie fa de cei a eza i la casele lor, de parc
nici nu ar fi existat jalea i moartea, nici Lene i
nici prin esa evreic . Zâmbind, se ridic i porni
mai departe, i abia când se apropie de strada
me terului Niklaus mergând pe drumul pe care,
alt dat , îl b tuse zi de zi, vreme de câ iva ani,
spre atelier, abia atunci începu s simt team i
nelini te, întinse pasul, voia s se înf eze înc
ast zi me terului i s afle ce i cum, nu mai
suporta nici o amânare, i s-ar fi p rut absolut cu
neputin s mai a tepte pân mâine.
Oare me terul s mai fie sup rat pe el? Trecuse
doar atâta vreme, cele petrecute odinioar nu mai
puteau avea vreo însemn tate; i chiar de ar fi s
aib , va birui aceast opreli te. Dac me terul se
mai afl acolo, el i atelierul, toate vor fi în bun
regul . Gr bit se îndrept spre casa bine
cunoscut , de parc în acest ultim ceas ar mai fi
putut pierde ceva, puse mâna pe clan i se sperie
cumplit g sind poarta z vorât . S fie un semn
u? Odinioar nu se întâmpla niciodat s fie
vorit ziua în amiaza mare. Cu vuiet l s cad
ciocanul i a tept . Dintr-o dat sim i în inim o
team cumplit .
Ap ru aceea i slujnic b trân , care îl primise
odinioar , când intrase prima dat în aceast cas .
Nu devenise mai urât , îns mai b trân i mai
neprietenoas , i nu-l recunoscu pe Gur -de-Aur.
Cu voce speriat o întreb de me ter. Ea îl privi
tâmp i neîncrez tor.
— Me terul? Aici nu exist nici un me ter.
Vezi- i de treab , omule, aici nu d m drumul
nim nui!
du s -l împing înd t din poart , el o
apuc de bra i strig la ea:
— Dar vorbe te, Margrit, pentru numele lui
Dumnezeu! Sunt Gur -de-Aur, nu m mai
cuno ti? Trebuie s merg la me terul Niklaus!
Din ochii prezbi i, pe jum tate stin i, nu lic ri
spre el nici un semn de bun-venit.
— Aici nu mai exist nici un me ter Niklaus,
zise ea pe un ton aspru – a murit. C ta i-v de
drum, nu pot sta aici, s flec resc.
În vreme ce totul se pr bu ea în el,
Gur -de-Aur o împinse la o parte pe b trân care
fugea, ipând, în urma lui i o lu în grab , prin
coridorul întunecos, spre atelier. Îl g si z vorât.
Urmat mereu de b trân care se jeluia i-l oc ra,
alerg în sus pe sc ri, z ri în penumbra înc perii
cunoscute sculpturile pe care le adunase Niklaus.
Cu voce tare o strig pe fecioara Lisbeth.
a od ii se deschise i ap ru Lisbeth, i când,
uitându-se mai bine, o recunoscu, înf area ei
stârni jale în inima lui. Dac în casa aceasta, din
clipa în care, spre spaima lui, g sise poarta
închis , totul i se p ruse fantomatic i vr jit,
asemenea unui co mar, acum, la revederea
Lisbethei, îi trecu
într-adev r un fior prin spinare. Frumoasa,
mândra Lisbeth devenise o fat b trân , sfioas ,
încovoiat , cu fa a g lbejit , boln vicioas , cu o
rochie neagr , neîmpodobit , cu privire nesigur i
cu o atitudine speriat .
— Ierta i, zise el, Margrit nu a vrut s -mi dea
drumul s intru. Nu m cunoa te i? Sunt
Gur -de-Aur. Ah, spune i-mi: s fie adev rat c
tat l dumneavoastr a murit?
Din privirea ei v zu c acum îl recunoa te i
totodat în acela i timp, î i d du seama c aici nu
i se p strase o amintire frumoasa.
— A a, sunte i Gur -de-Aur? zise ea i în vocea
ei recunoscu ceva din felul trufa de odinioar .
V-a i ostenit degeaba pân aici. Tat l meu a murit.
— i atelierul? întreb el f s vrea.
— Atelierul? E închis. Dac v c uta i de lucru,
trebuie s v duce i în alt parte.
El încerc s i revin :
— Domni oar Lisbeth, zise prietenos, nu caut
de lucru, voiam numai s v salut, pe me ter i pe
dumneavoastr . M întristeaz atât de mult c
trebuie s aflu toate acestea! V d c a i dus-o greu.
Dac un înv cel recunosc tor tat lui
dumneavoastr , v poate fi cumva de folos,
spune i-mi, ar fi pentru mine o bucurie. Ah,
domni oar Lisbeth, mi se rupe inima c v g sesc
atât de... de covâr it de suferin .
Ea se retrase din u a od ii.
— Mul umesc, zise ov ind. Nu mai pute i s
ne fi i în nici un fel de folos nici lui i nici mie.
Margrit v va conduce.
Glasul ei suna aspru, pe jum tate sup rat, pe
jum tate speriat. Sim i limpede c de-ar fi avut
curajul, l-ar fi dat afar , f cându-l de ru ine.
Ajunser repede jos; b trâna trânti poarta casei
în urma lui i trase z voarele. Izbitura surd a
celor dou z voare îi suna înc în urechi,
asemenea zgomotului cu care se închide capacul
unui co ciug.
Se întoarse umblând agale la parapetul de pe
mal i se a ez în acela i loc, deasupra râului.
Soarele sc tase, un curent de aer rece venea
dinspre ap , rece era i piatra pe care edea. Uli a
de lâng mal devenise t cut , la piciorul podului
 uvoiul apei stârnea vuiet, adâncul se c sca sum-
bru, nu mai sclipea spre el nici un lic r auriu. „Oh,
gândi el, de-a c dea acum peste zid i a disp rea
în râu!" Lumea era din nou plin de moarte. Trecu
un ceas i amurgul se pref cu în noapte. În sfâr it
fu în stare s plâng . edea i plângea, pic turile
calde îi c deau pe mâini i genunchi. Îl plângea pe
me terul mort, plângea frumuse ea disp rut a
Lisbethei, o plângea pe Lene, pe Robert, pe fata de
evreu, plângea tinere ea lui ve tejit , irosit .
Într-un târziu nimeri într-o cârcium în care
odinioar chefuise de multe ori, cu prietenii.
Cârcium ri a îl recunoscu, ceru o bucat de pâine,
ea i-o d du i, prietenoas , îi d du i un pahar cu
vin. Nu fu în stare s înghit nici pâinea, nici
vinul. Noaptea aceea dormi pe o banc acolo
în untru. Cârcium ri a îl trezi de diminea , el îi
mul umi i plec , pe drum mânc bucata de pâine.
Se duse la pia a de pe te, aici se afla casa în
care î i avusese pe vremuri odaia. Lâng fântân ,
câteva neveste de pescar î i ofereau marfa vie, el se
uit lung în putini, la pe tii frumo i, str lucitori. Îi
zuse deseori odinioar , î i aduse aminte c de
multe ori i se f cuse mil de pe ti i se înfuriase
împotriva vânz toarelor i a cump torilor.
Cândva, î i aminti el, pierduse vremea pe aici, la
fel ca i acum într-o diminea , admirase pe tii i-i
comp timise, i fusese foarte trist, trecuse mult
vreme de atunci, i pe râu se scursese mult ap .
Fusese foarte trist, de asta î i aducea bine aminte,
dar ce anume îl întristase atât de mult, nu mai
tia. A a se întâmpl : trece i triste ea, trec i
durerile i dezn dejdile, aidoma bucuriilor, trec,
lesc, î i pierd adâncimea i valoarea, i pân la
urm vine o vreme când nu mai e ti în stare s i
aduci aminte ce anume te-a durut atât de r u. i
durerile p lesc i se ve tejesc. Oare se va ve teji
cândva i- i va pierde însemn tatea i durerea lui
de ast zi, disperarea c me terul era mort, c
murise sup rat pe el i c nici un atelier nu-i
deschidea u a, ca s guste fericirea crea iei i s i
ureze sufletul de povara sa de imagini? Da, f
îndoial , i aceast durere, i acest chin amar, vor
îmb trâni i vor obosi, le va uita i pe ele. Nimic nu
e trainic, nici suferin a.
În vreme ce privea pe tii i se l sa în voia
acestor gânduri, auzi o voce înceat , rostindu-i
prietenos numele.
— Gur -de-Aur, gr i cu timiditate vocea i când
se întoarse c tre ea, v zu stând în fa a lui o fat
tân , cam firav i boln vicioas , îns cu ochi
frumo i, negri: ea îl strigase. N-o cuno tea.
— Gur -de-Aur! E ti chiar tu? întreb vocea
sfioas . De când e ti iar i în ora ? Nu m mai
cuno ti? Sunt Marie.
Totu i n-o cuno tea. Fu nevoit s -i
povesteasc cum c este fiica fostelor sale gazde i
odinioar , la acel ceas din zori, înainte de
plecarea lui, îi fiersese lapte în buc rie. Se
îmbujora, povestindu-i toate astea.
Da, era Marie, copilul am rât, cu încheietura
oldului v mat , care pe vremuri se îngrijise de
el cu atâta dragoste i sfial . Acum îi reveneau
toate amintirile: îl a teptase în diminea a aceea
coroas i fusese atât de trist c pleac , îi
fiersese lapte i el îi d duse o s rutare, pe care ea
o primise lini tit i solemn , ca pe un sacrament.
Niciodat nu se mai gândise la ea. Pe atunci fusese
înc o copil . Acum crescuse mare i avea ochi
foarte frumo i, dar tot mai chiop ta i ar ta cam
pipernicit . Îi d du mâna. Se bucur c , totu i, se
sise cineva în ora care s -l cunoasc i s -l
întâmpine cu drag.
Marie îl lu cu ea, el se împotrivi slab. La
rin ii ei, în odaia în care tabloul s u mai atârna
pe perete i pocalul s u, din sticl rubinie, st tea
 i acuma pe poli a de deasupra c minului, fu silit
ia prânzul i îl poftir s mai z boveasc vreo
câteva zile, erau bucuro i c aveau prilejul s -l
revad . Iar aici afl , ce se întâmplase în casa
me terului s u. Niklaus nu murise de cium , ci
frumoasa Lisbeth fusese cea care se molipsise,
cuse bolnav de moarte i tat l ei o îngrijise
pân când murise el în locul ei; b trânul închisese
ochii înc înainte ca ea s se fi înzdr venit de-a
binelea. Fusese salvat , îns î i pierduse
frumuse ea.
— Atelierul st gol, zise st pânul casei, i
pentru un sculptor vrednic ar fi un c min frumos,
i bani destui. Gânde te-te, Gur -de-Aur! Ea n-ar
zice nu. Nu mai are de ales.
Mai afl i câte ceva din cele petrecute în
vremea ciumei, cum gloata aprinsese întâi un
spital i apoi asaltase câteva case de bog ta i pe
care le jefuise; o vreme nu mai fusese nici un fel de
ordine i siguran în ora , c ci episcopul î i luase
lp a. Atunci împ ratul, care se afla tocmai
prin apropiere, trimisese un guvernator al s u, pe
contele Heinrich. Ei da, era un om energic, cu cei
câ iva c re i i solda i ai s i restabilise ordinea în
ora . Dar acum ar fi într-adev r vremea s i se
ispr veasc guvernarea, episcopul este a teptat s
se întoarc . Guvernatorul pretinsese multe
burghezilor i lumea se s turase i de ibovnica lui,
de Agnes, o muieru plin de draci. M rog, în
curând or s plece, consiliul comunal e de mult
tul s aib pe grumaz, în locul bunului episcop,
un asemenea curtean i r zboinic, care e favoritul
împ ratului i prime te necontenit ambasade i
deput ii, ca un principe.
i-apoi veni rândul musafirului s fie întrebat
despre întâmpl rile prin care trecuse.
— Ah, zise el trist, despre asta nu se vorbe te.
Am fost pe drumuri, i iar i pe drumuri, i
pretutindeni bântuia molima i z ceau mor ii i
pretutindeni oamenii erau nebuni i înr i de
groaz . Am r mas în via , poate c o dat i o
dat voi putea uita toate astea. i acum m întorc,
i me terul e mort! Îng dui i-mi s stau câteva zile
m odihnesc, i-apoi am s plec iar i.
Nu r mase ca s se odihneasc . R mase pentru
era dezam git i nehot rât, pentru c amintirea
vremurilor mai bune îl f cuse s îndr geasc
ora ul, i pentru c dragostea bietei Marie îi pria.
Nu-i putea r spunde, nu-i putea oferi decât
prietenie i mil , totu i adora ia ei t cut i umil
îl înc lzea. Dar, mai mult decât toate acestea, îl
intuia locului nevoia arz toare de a deveni înc o
dat artist, chiar i f atelier, chiar i cu mijloace
improvizate.
Câteva zile Gur -de-Aur nu f cu nimic altceva
decât s deseneze. Marie îi f cuse rost de hârtie i
condei, iar el edea în odaia lui i desena ceas de
ceas, umplea colile mari cu figuri, unele creionate
în grab , altele mig lite cu ging ie i dragoste,
de erta pe hârtie întreag acea carte doldora de
poze pe care o purta în suflet. Desen de multe ori
fa a Lenei, cu zâmbetul pe care-l avusese dup
moartea vagabondului, plin de satisfac ie, de
dragoste i de voluptatea uciderii, apoi fa a Lenei
a cum se transformase în ultima noapte,
începând s se piard în trecerea spre dincolo,
spre nefiin , pornind s se reîntoarc în p mânt.
Desen un copil de ran, pe care odat , îl v zuse
când pe pragul od ii p rin ilor s i, cu pumni orii
strân i. Desen un furgon înc rcat cu mor i i
înaintea lui cele trei gloabe care-l tr geau anevoie,
al turea, dricarii, cu pr jini lungi, cu ochii sticlind
sumbru din t ieturile m tilor negre. O desen
mereu pe Rebekka, copila de evreu, zvelt , cu ochii
negri, cu buzele sub iri, mândre, chipul plin de
durere i de indignare, trupul frumos, tân r, care îi
 ruse anume f urit pentru dragoste, i gura
trufa , amar . Se desen pe sine, ca drume , ca
îndr gostit, ca fugar în fa a mor ii cu coasa, ca
dansator la orgiile celor îngrozi i de cium i
înfometa i de via . Pasionat se plec peste hârtia
alb , zugr vi fa a trufa a fecioarei Lisbeth, a a
cum o cunoscuse odinioar , înf area de ar tare
a b trânei slujnice Margrit, chipul temut i iubit al
me terului Niklaus. În câteva rânduri schi , cu
tr turi sub iri, abia b nuite, o siluet masiv de
femeie, p mântul-mam , ezând cu mâinile în
poal , cu o adiere de zâmbet pe fa , umbrit de
ochii melancolici. Îi f cu nesfâr it de bine aceast
rev rsare, senza ia mâinii care desena, luarea în
st pânire a chipurilor. În numai câteva zile umplu
cu desene toate colile pe care i le adusese Marie.
Din ultima t ie o bucat i pe ea desen , din
numai câteva tr turi de condei fa a Mariei, cu
ochii frumo i, cu gura ei care exprima renun are.
Schi a aceasta i-o d rui.
Desenând, sentimentul de împov rare, de
sufocare i de preaplin din sufletul s u se topise i
se u urase. Atâta vreme cât desena, nu tia unde
se afl , lumea lui nu se mai compunea decât din
masa la care era a ezat, hârtia alb iar, seara,
lumânarea. Acum se dezmetici, î i aduse aminte de
ultimele evenimente tr ite, se vedea, implacabil,
destinat unei noi pribegii i începu s cutreiere
ora ul cu sentimente ciudat de împ ite, pe
jum tate de reîntâlnire, pe jum tate de
bun-r mas.
Cu prilejul uneia din plimb rile acestea întâlni
o femeie, a c rei vedere d du, ea singur , un nou
centru de greutate sentimentelor sale, intrate
altminteri în dezordine. Trecea c lare, o femeie
voinic , b laie, cu ochi alba tri, curio i, pu in reci,
cu m dulare pline, puternice i cu o fa
înfloritoare, pe care se citea pofta de pl cere i de
putere, siguran de sine i curiozitate ascu it a
sim urilor. Se inea pe calul ei murg cu un aer
oarecum trufa i dominator, vizibil obi nuit s
porunceasc , dar nu închizându-se în sine sau
refuzând apropierea, ci, sub ochii reci, n rile
frem toare se deschideau, tuturor miresmelor
lumii, iar gura mare, întredeschis , p rea a fi apt
deopotriv pentru a lua i pentru a d rui. În clipa
în care o z ri, Gur -de-Aur se trezi de-a binelea i-l
cuprinse dorin a de a se m sura cu aceast femeie
mândr . I se p rea o int nobil s-o cucereasc i
a- i pierde via a în drum spre ea nu i s-ar fi p rut
o moarte nepotrivit . Sim i îndat c aceast
leoaic blond avea, asemenea lui, sufletul i
sim urile bogate, gata s primeasc orice furturi,
era tot atât de s lbatic pe cât de ginga ,
cunosc toare a pasiunilor dintr-o str veche
experien mo tenit a sângelui.
Ea trecu c lare, el se uit în urma ei, iar între
cârlion ii p rului blond i gulerul de catifea
albastr z ri, în ându-se zvelt , ceafa ei
viguroas i mândr , totu i acoperit de o piele
catifelat de copil. Era, a a i se p rea, cea mai
frumoas femeie pe care o v zuse vreodat . Voia s
poat cuprinde cu mâna aceast ceaf i s
smulg ochilor taina lor r coros-albastr . Nu-i fu
greu s întrebe cine era. Curând afl c locuia la
castel i era Agnes, iubita guvernatorului, ceea ce
nu-l mir defel, c ci ar fi putut fi îns i
împ teasa. Se opri la jgheabul unei fântâni i- i
ut imaginea oglindit în ap . Chipul lui se
îngem na cu cel al femeii blonde, numai c era din
cale-afar de s lb ticit. Chiar în acea clip se duse
la b rbierul pe care îl cuno tea, i-l convinse cu
vorbe bune, s -i tund p rul i barba i s le
pieptene frumos.
Dou zile dur urm rirea. Agnes ie i din castel,
iar str inul blond a tepta în dreptul por ii i i se
uita cu admira ie în ochi. Agnes ocoli, c lare,
înt riturile i dintre arini ap ru str inul. Agnes se
duse la aurar i la ie irea din atelier îl întâlni pe
str in. Îl fulger , scurt, din ochii ei de st pân , în
vreme ce n rile ei jucau, tremurând. În diminea a
urm toare, când, la ceasul primei ie iri c lare, îl
si iar i la postul s u, îi zâmbi, azvârlindu-i
provocarea. El îl z ri acum i pe conte, pe
guvernatorul imperial; era un b rbat ar tos i
temerar, nu putea s nu-l iei în serios; dar p rul
începuse a-i înc run i i pe fa a lui se înscriseser
grijile, Gur -de-Aur i se sim i superior.
Aceste dou zile îl f cuser fericit, radia de
tinere ea redobândit . Era frumos s i se arate
acestei femei i s -i ofere lupta. Era frumos
i piard libertatea predându-se acestei
frumuse i. Era minunat i captivant sentimentul
de a- i juca via a pe acest singur zar.
În diminea a celei de a treia zile Agnes ie i
lare pe poarta castelului, înso it de un slujitor,
lare i el. Ochii ei se rotir imediat, iscoditor, în
utarea urm ritorului, dornici de lupt i pu in
nelini ti i. Într-adev r, el se i afla aici. Ea expedie
servitorul cu o îns rcinare oarecare, c ri singur ,
încet, mai departe, trecu la fel de încet pe poarta
de jos dinspre pod i str tu în lung podul.
Numai o singur dat î i întoarse privirea în urm .
II v zu pe str in urmând-o. Pe drumul spre
biserica de pelerinaj Sankt Veit, la ora aceasta,
complet pustiu, ea îl a tept . Fu nevoit s a tepte
jum tate de ceas, str inul umbla agale, nu voia
i piard r suflarea. Veni spre ea proasp t i
zâmbitor, inând între din i o crengu , cu o
cea , de culoare ro ie aprins . Ea desc lecase
i- i legase calul, st tea acum rezemat de iedera
care acoperea zidul înalt de ap rare, i se uit
drept în fa a urm ritorului. El se opri cu ochii în
ochii ei, i- i scoase boneta.
 — De ce m urm re ti? întreb ea, ce vrei de la
mine?
— Oh, zise el, mult mai degrab a vrea s i
ruiesc, decât s primesc ceva de la tine. A vrea
m ofer ie în dar, femeie frumoas , ca s faci
cu mine ce pofte ti.
— Bine, am s v d ce-i de f cut cu tine. Dar
dac i-ai închipuit c vei putea culege o floricic
aici, departe de castel, ferit de primejdii, atunci
te-ai în elat. Nu pot iubi decât b rba ii care, la
nevoie, î i risc i via a.
— Porunce te, e ti st pân peste mine.
Ea scoase de la gât, cu mi ri lente, un lan
sub ire, de aur, i i-l întinse.
— Cum te cheam ?
— Gur -de-Aur.
— Frumos, Gur -de-Aur; am s gust cât de
aurie i-e gura. Ascult -m bine; spre sear ai s
ar i acest lan la castel i ai s spui c l-ai g sit.
Nu-l dai din mân , vreau s -l primesc eu îns mi
înapoi de la tine. Vii a a cum e ti, las -i s te
cread cer etor. Dac vreunul dintre servitori te
repede, r mâi calm. Trebuie s tii c am numai
doi oameni de încredere în tot castelul: pe rânda ul
de la cai Max i pe camerista Berta. La unul dintre
ace tia doi trebuie s ajungi, ca s te la i condus
la mine. Fa de to i ceilal i din castel, punându-l
la socoteal i pe conte, poart -te prudent, sunt
du mani. Acum te-am prevenit. Te poate costa
via a.
Îi întinse mâna, el o lu , zâmbind, o s rut cu
ging ie i- i frec încet obrazul de ea. Apoi
ascunse lan ul i plec , luând-o de vale, spre râu
i spre ora . Viile erau ple uvite, frunzele galbene
deau una câte una de pe copaci. Gur -de-Aur
du din cap i surâse când, privind în jos, spre
ora , îl g si prietenos i demn de dragoste. Abia cu
câteva zile în urm fusese atât de trist, pân i
pentru c î i d duse seama c i chinul i
suferin a sunt, trec toare.
Într-adev r, la ceasul acesta chiar i trecuser ,
scuturate ca podoaba aurie a crengilor. I se p rea
niciodat înainte dragostea nu-i str lucise
astfel, ca din fiin a acestei femei, al c rei trup înalt
i a c rei plenitudine de via blond , zâmbitoare,
îi amintea imaginea mamei, a a cum o purtase în
inim odinioar , în adolescen a sa, la Mariabronn.
Înc alalt ieri ar fi socotit cu neputin ca lumea
râd înc o dat spre el cu atâta veselie, s
simt înc o dat uvoiul vie ii, al bucuriei, al
tinere ii curgând atât de plin i de impetuos prin
vinele sale. Ce noroc c mai tr ia, c în toate lunile
acestea de groaz moartea îl cru ase.
Seara se duse la castel. În curtea castelului era
forfot , se scoteau eile de pe cai, curierii alergau
de colo pân colo, un mic grup de preo i i de
demnitari ai bisericii era condus de servitori prin
poarta interioar , i apoi în sus pe sc ri;
Gur -de-Aur încerc s se ia dup ei, dar u ierul îl
re inu. Scoase lan ul de aur i zise c avea
porunc s nu-l înmâneze decât îns i doamnei
sau cameristei. I se d du un slujitor care s -l
înso easc , trebui s a tepte mult timp pe
coridoare. În sfâr it, ap ru o femeie frumoas i
sprinten , care trecu pe lâng el, întrebându-l cu
glas sc zut: „Sunte i Gur -de-Aur?" i-i f cu semn
o urmeze. Disp ru pe t cute printr-o u ,
reap ru dup o vreme i-i f cu semn s între.
Ajunse într-o camer mic , unde mirosea
puternic a bl nuri i a parfumuri dulci i care era
ticsit cu rochii i mantii, p rii de dam edeau
pe suporturi de lemn, tot soiul de înc ri se
în irau într-un sipet deschis. St tu i a tept aici
o jum tate de ceas, adulmec mirosul straielor, î i
petrecu mâna peste bl nuri i zâmbi curios pe
seama tuturor obiectelor frumoase, care atârnau
prin înc pere.
În sfâr it u a interioar se deschise i nu veni
camerista, ci îns i Agnes, într-o rochie
albastru-deschis, cu o bordur de blan alb la
gât. Se îndrept încet spre cel ce o a tepta, pas cu
pas, ochii r coros-alba tri îl priveau cu seriozitate.
— A trebuit s a tep i, zise ea încet. Cred c
acum suntem în siguran . E o deput ie de preo i
la conte, ia masa cu ei i vor avea, desigur, înc
mult vreme de discutat, consf tuirile cu preo ii
sunt întotdeauna lungi. Ceasul ne apar ine, mie i
ie. Fii binevenit, Gur -de-Aur.
Se aplec spre el, buzele ei jinduitoare se
apropiar de ale lui, se cunoscur în t cere, într-o
prim s rutare. Încet îi cuprinse cu mâna
grumazul. Ea îl conduse în dormitorul ei, era o
înc pere cu tavan înalt, puternic iluminat . Pe o
mas st tea preg tit mâncarea, se a ezar , ea îi
puse, grijulie în fa pâinea i untul, pu in carne,
i-i turn vin alb într-un pahar frumos, alb strui.
Mâncar , b ur amândoi din acela i pocal
alb strui, mâinile lor se jucar , una cu alta, parc
încercându-se.
— De unde vii în zbor, îl întreb ea, frumoasa
mea pas re? E ti r zboinic sau muzicant sau doar
un biet vântur ar ?
— Sunt tot ce vrei, râse el încet, sunt cu totul al
u. Sunt muzicant, dac vrei, i tu e ti dulcea
mea l ut i când îmi a ez degetele pe gâtul t u i
cânt pe tine, auzim îngerii cântând. Haide,
dragostea mea, nu am venit s i m nânc
cozonacul gustos, nici s i beau vinul alb, am
venit numai de dragul t u.
Încet el îi trase blana alb de la gât i-i scoase,
cu mângâieri, straiele de pe trup. Afar , dincolo de
pere i, poate curtenii i popii î i ineau
consf tuirile, poate servitorii se strecurau pe
coridoare cu pas tiptil i secera îngust a lunii
apunea pe dup copaci, îns aman ii nu mai tiau
nimic de toate acestea. Pentru ei înflorea para-
disul, atra i unul spre cel lalt, împleti i unul cu
cel lalt, ei se pierdur în noaptea înmiresmat ,
zur lic rind, tainele florilor ei albe, culeser cu
mâini ginga e, pline de recuno tin , poamele sale
râvnite. Niciodat înainte nu cântase l utarul pe o
asemenea l ut , niciodat înainte nu r sunase
uta sub degete atât de viguroase i de tiutoare.
— Gur -de-Aur, îi opti ea la ureche, încins .
Oh, ce vr jitor e ti! De la tine, dulcele meu odor de
aur, a vrea s am un copil. Dar i mai mult mi-ar
pl cea s mor din pricina ta. Soarbe-m , iubitule,
tope te-m , ucide-m !
Lui îi vibr adânc în gâtlej un sunet al fericirii,
când v zu cum se tope te, cum se-nmoaie
asprimea din ochii ei reci. Asemenea unui tremur
ginga , unei ginga e mor i, prin adâncul ochilor ei
trecu în zbor o înfiorare, stingându-se precum
fiorul argintiu pe pielea unui pe te muribund,
pal-auriu precum lic rul acelor str luciri de vraj
din profunzimile râului. În clipa aceasta i se p ru
îl cople te întreaga fericire pe care o poate tr i
un om.
Îndat dup aceea, în vreme ce ea mai st tea cu
ochii închi i, tremurând el se scul încet i- i
îmbr straiele. Cu un oftat îi opti la ureche:
— Frumoasa mea comoar , te p sesc. Nu
vreau s mor, nu vreau s fiu omorât de conte.
Întâi vreau s te fac pe tine, i pe mine, înc o dat
la fel de ferici i, ca ast zi, înc o dat , i înc de
multe ori...
mase culcat , în t cere, pân ce Gur -de-Aur
se îmbr . Apoi el întinse încet plapuma peste
dânsa i îi s rut ochii.
 — Gur -de-Aur, zise ea. Oh, de ce trebuie s
pleci? Vino mâine din nou! Dac e vreo primejdie,
i dau de tire. Vino iar, vino mâine iar!
Trase de funia unui clopot. În u a od ii pline de
hainele ei, îl lu în primire camerista i-l conduse
afar din castel. Bucuros i-ar fi dat un galben; o
clip îi fu ru ine de s cia lui.
Spre miezul nop ii ajunse în pia a de pe te i- i
ridic privirea spre casa gazdelor lui. Era târziu,
pesemne c toat lumea dormea i va fi nevoit s
petreac noaptea afar . Spre uimirea lui g si u a
casei deschis . Se strecur tiptil în untru i
închise poarta în urm . Drumul spre odaia lui
trecea prin buc rie. Aici era lumin . Lâng o
lamp mic de ulei, la masa din buc rie, edea
Marie. Tocmai a ipise, dup ce a teptase dou , trei
ceasuri. La intrarea lui se sperie i s ri de la locul
ei.
— Oh, zise el, Marie, mai e ti treaz ?
— Sunt treaz , zise ea. Altfel ai fi g sit casa
vorât .
— Îmi pare r u, Marie, c m-ai a teptat. S-a
cut atât de târziu... Nu fi sup rat pe mine.
— Nu sunt sup rat niciodat pe tine,
Gur -de-Aur. Sunt numai trist .
— S nu fii. De ce e ti trist ?
— Ah, Gur -de-Aur, a vrea s fiu s toas i
frumoas i voinic . Atunci n-ar trebui s te mai
duci noaptea prin case str ine, ca s iube ti alte
femei. Atunci ai r mâne o dat i la mine, ai fi i
cu mine dr gu .
Nici o speran nu suna în glasul ei blând, i
nici o am ciune, ci numai triste e. St tu încurcat
lâng dânsa, sim ea atâta mil fa de ea, nu tia
ce s -i spun . Cu b gare de seam , î i a ez mâna
pe capul ei i o mângâie pe p r, ea st tu i nu rosti
nici o vorb , mâna lui îi stârni fiori, plânse pu in,
se îndrept iar i i zise sfioas :
 — Du-te acum i te culc , Gur -de-Aur. Am
spus prostii, am fost somnoroas . Noapte bun !

CAPITOLUL XVI

Gur -de-Aur petrecu pe dealuri o zi de fericit

ner bdare. De-ar fi avut un cal, ar fi f cut în
aceast zi un drum la m stire, la frumoasa
Madon a me terului s u; sim ea dorin a s o
revad i de asemenea i se p rea c noaptea
trecut îl visase pe me terul Niklaus. Ei bine, mai
târziu, î i va împlini i aceast dorin . Chiar dac
fericirea dragostei cu Agnes ar ine numai scurt
vreme, chiar dac va duce la un deznod mânt
nedorit – ast zi era în floare, n-avea voie s piard
nici o f râm din ea. Ast zi nu voia s vad pe
nimeni, nici s i se distrag aten ia, voia s pe-
treac ziua molcom de toamn , afar , sub copaci
i sub nori. Îi spuse Mariei c are de gând s fac o
plimbare prin împrejurimi i se va întoarce
probabil târziu, s -i dea o bucat zdrav de
pâine pentru drum i seara s nu vegheze de
dragul lui. Ea nu-i r spunse, îi umplu buzunarele
cu pâine i mere, îi netezi cu peria haina veche, ale
rei g uri le peticise chiar din prima zi, i-l l
plece.
El trecu, plimbându-se, peste râu i urc dealul
prin viile pustii, pe drumuri abrupte, în trepte,
sus, se pierdu în p dure i nu conteni s urce,
pân ce ajunse pe ultima coam de deal. Aici
soarele str lucea palid printre trunchiurile
copacilor ple uvi, mierlele stârnite neau din fa a
lui zburând spre tufi uri, se piteau i priveau spre
el din desi cu ochi negri, str lucitori, iar jos,
departe, râul curgea într-un arc albastru i ora ul
se întindea, mititel ca o juc rie, de acolo pân sus
nu mai ajungea nici un sunet, în afar de dang tul
clopotelor, la ceasurile de rug ciune. Aici, pe
creast , se aflau din vremuri str vechi, p gâne
mici movile i valuri de p mânt n dite de iarb ,
poate fuseser înt rituri, poate morminte. Se l
pe una din aceste movile, aici putea edea pe loc
uscat, în iarba fo nitoare a toamnei cuprinzând cu
vederea întreaga vale larg i chiar dincolo de râu,
dealurile i mun ii, lan dup lan , pân în zare,
unde mun ii i cerul se întâlneau într-un joc
albastru i nu se mai puteau deosebi Picioarele
sale c lcaser tot cuprinsul acestui inut i înc
mult mai departe decât putea r zbate ochiul, toate
aceste meleaguri, care acum nu mai erau decât
dep rtare i amintire, fuseser cândva apropiere i
prezent. În codrii ace tia dormise de sute de ori, se
hr nise cu boabe, fl mânzise i tremurase de frig,
peste aceste coame de mun i i fâ ii de câmpie
colindase, fusese vesel i trist, proasp t i ostenit.
Undeva, în dep rtarea aceasta, dincolo de zborul
privirii, z ceau osemintele arse ale bunei Lene,
undeva, pe acolo, mai putea h dui i acum
camaradul s u Robert, dac nu-l r pusese între
timp ciuma: undeva, acolo, z cea mort Victor i,
undeva, în dep rt ri vr jite, se afla m stirea
anilor s i de tinere e, se în a castelul cavalerului
cu cele dou fiice frumoase, alerga s rac i
ituit , biata Rebekka, sau poate se pr dise.
Toate locurile acestea, multe, împr tiate în lume,
câmpiile i p durile acestea, ora ele i satele,
cet ile i m stirile, to i ace ti oameni, fie c mai
erau vii, fie c muriser , el îi tia prezen i în
sufletul s u i lega i între ei în amintirea lui, în
dragostea, în remu carea, în nostalgia sa. Iar dac
mâine moartea îl va ajunge i pe el din urm , toate
acestea, se vor risipi iar i în neant i se vor
stinge, toat cartea sa cu poze, plin de femei i
iubiri, dimine i de var i nop i ale iernii. Oh, era
timpul s mai f ureasc ceva, s mai dureze i s
lase în urm ceva, care s -i supravie uiasc .
Din aceast via a, din pribegiile lui, din to i anii
tr i de când plecase în lume, nu s-au ales pân
ast zi decât pu ine roade. Au r mas cele câteva
statui pe care le cioplise cândva, în atelier, mai
ales acel Ioan, i apoi aceast carte cu poze,
aceast lume ireal din capul s u, frumoasa i
dureroasa lume de imagini a amintirilor. Oare va
izbuti s salveze câte ceva din aceast lume
untric , sco ând-o din sine? Sau va continua
întotdeauna la fel: mereu ora e noi, peisaje noi,
femei noi, tr iri noi, imagini noi, înghesuite unele
peste altele, din care lui nu-i r mânea decât
aceast nelini tit împov rare a inimii, pe cât de
chinuitoare, pe atât de frumoas ?
Era într-adev r ru inos s fii astfel dus de nas
de via , era de râs i de plâns! Ori tr iai, î i l sai
sim urile s i fac de cap, sugeai cât puteai la
sânul eternei mame-Eva – i atunci puteai gusta,
ce-i drept, volupt i supreme, dar nu aveai nici o
ap rare împotriva efemerului; erai ca o ciuperc de
dure, ast zi împestri at de culori frumoase, dar
putrezit mâine. Ori te ap rai, te închideai într-un
atelier i c utai s înal i vie ii fugare un monument
– i atunci trebuia s renun i la via , nu mai erai
decât o unealt , st teai într-adev r în slujba
nepieirii, dar în acela i timp te uscai i- i pierdeai
libertatea, plenitudinea i pl cerea vie ii. A a se
întâmplase cu me terul Niklaus.
Ah, i via a întreag nu c ta sens cu
adev rat, decât dac putea dobândi i una i alta,
dac via a nu era ciopâr it de acest searb d
ori-ori! S crezi f s pl te ti cu pre ul vie ii! S
tr ie ti f a renun a, totu i, la noble ea crea iei!
Oare nu era cu putin ?
Poate c existau oameni care izbuteau a a ceva.
Poate c existau so i i p rin i c rora, fidelitatea,
nu f cea s le piar pl cerea sim urilor? Poate c
existau sedentari, c rora lipsa libert ii i a
primejdiilor nu le seca, totu i, inima? Poate. De
zut înc nu v zuse niciunul.
Toat existen a p rea s se întemeieze pe
dualitate, pe contrarii; erai femeie sau b rbat,
vagabond sau burghez, ra ional sau sim itor –
nic ieri nu puteai tr i concomitent inspira ia i
expira ia, b rb ia i feminitatea, libertatea i
ordinea, instinctul i spiritul, întotdeauna unul
trebuia pl tit cu pierderea celuilalt, i întotdeauna
i unul i cel lalt erau la fel de importante i
demne de a fi dorite! Femeile aveau poate o soart
mai u oar . Pe ele natura le pl dise astfel, încât
pl cerea î i aducea ea îns i fructul i din fericirea
dragostei se n tea copilul. La b rbat aceast
fertilitate simpl era înlocuit de o etern
nostalgie. Oare Dumnezeu care le orânduise pe
toate în felul acesta a fost sup rat sau du nos,
a râs pe seama propriei sale crea ii? Nu, nu a
putut fi sup rat, dac a f urit cerbii i c prioarele,
pe tii i p rile, p durea, florile, anotimpurile.
Dar fisura str tea, totu i, crea ia lui, a adar fie
ea era neizbutit i imperfect , fie c Dumnezeu
avusese inten iile sale anume tocmai cu acest gol
i cu aceast nostalgie s dit în existen a
omeneasc , fie c era vorba de o s mân aruncat
de du man, de p catul originar. Dar de ce s fie
aceast nostalgie i insatisfac ie un p cat? Nu din
ea se isca oare tot ce este frumos i sacru, tot ce
omul a creat i i-a redat lui Dumnezeu, în chip de
ofrand a recuno tin ei sale?
Ap sat de gânduri, î i întoarse privirea spre
ora , z ri pia a de pe te, podurile, bisericile,
cl direa consiliului. i, iat , acolo era i castelul,
mândrul palat episcopal, în care acum guverna
contele Heinrich. Sub acele turnuri i acoperi uri
alungite locuia Agnes, locuia frumoasa, regeasca
sa amant , care ar ta atât de trufa , dar care în
dragoste era în stare s se uite pe sine, se putea
rui atât de des vâr it. Cu bucurie se gândi la ea,
cu bucurie i plin de gratitudine î i aduse aminte
de noaptea trecut . Pentru a tr i fericirea nop ii
trecute, pentru a putea ferici aceast femeie
minunat , a fost nevoie de întreaga lui via , de
toat înv tura primit din partea femeilor, de
toat drume ia i suferin ele, toate nop ile când î i
croise pârtie prin z pad , toat prietenia i
intimitatea cu animalele, cu florile, cu copacii, cu
apele, cu pe tii i fluturii. A fost nevoie de sim urile
ascu ite în volupt i i primejdii, de traiul f
tâi, de toat lumea de imagini, adunate
în untrul s u vreme de mul i ani; cât timp via a
lui era o gr din în care înfloreau asemenea flori
vr jite ca Agnes, nu avea voie s se plâng .
Toat ziua o petrecu pe în imile tomnatice,
umblând, odihnindu-se, mâncând pâine,
gândindu-se la Agnes i la seara ce va s vin . La
ceasul amurgului fu din nou în ora i se apropie
de castel. Se f cuse r coare i casele îl priveau cu
ferestrele ca ni te ochi calmi, ro ii; întâlni un mic
cortegiu de b ie i care cântau i purtau înfipte în
vârfurile unor be e, sfecle scobite în care t iaser
fe e de oameni, iar în untrul lor b gaser lumin ri
aprinse. Mica mascarad avea ceva iernatic,
Gur -de-Aur zâmbind privi în urma ei. Mult
vreme se învârti în jurul castelului. Ceata de popi
mai z bovea înc aici, la una sau alta din ferestre
se z rea câte unul dintre domnii clerici. În sfâr it
izbuti s se strecoare în untru i s o g seasc pe
camerista Berta. Iar i fu ascuns în înc perea care
slujea de garderob , pân ce Agnes ap ru i-l
conduse cu delicate e, în camer . Cu ging ie îl
întâmpin chipul ei minunat, cu ging ie, dar
nicidecum bucuros; era trist , îngrijorat ,
însp imântat . Fu nevoit s se str duiasc mult,
pentru a o înveseli cât de cât. Încetul cu încetul
rut rile i cuvintele sale de dragoste îi insuflar
pu in încredere.
— tii s fii atât de dr gu , zise ea,
recunosc toare. Ai sunete atât de catifelate în gât,
pas rea mea, când e ti dr stos i gungure ti i
flec re ti. Mi-e ti drag, Gur -de-Aur. De-am fi
departe de aici! Nu-mi mai place aici defel, i a a
se ispr vesc toate curând, contele e rechemat,
azi-mâine se va reîntoarce prostul acela de episcop.
Contele este furios ast zi, l-au chinuit popii. Ah,
numai s nu dea cu ochii de tine! N-ai mai avea
nici un ceas de tr it. M tem grozav pentru via a
ta!
În amintirea lui r rir sunete pe jum tate
pierdute – oare nu mai auzise cântecul acesta, în
vremuri îndep rtate? Astfel îi vorbise cândva Lydia,
atât de iubitoare i de speriat , atât de
ginga -trist . Astfel venise, nop ile, în odaia lui,
plin de dragoste i de fric , plin de griji, de
imaginile teribile ale spaimei. El asculta cu pl cere
cântecul ginga -tem tor. Ce-ar fi dragostea f
inuiri Ce-ar fi dragostea f primejdii
Cu blânde e o trase pe Agnes la sine, o
mângâie, îi inu mâna, îi susur cuvinte îmbietoare
în ureche, îi s rut sprâncenele. Îl mi ca i-l
încânta c o g sise atât de speriat i de îngrijat
din pricina lui. Ea îi primi alint rile cu
recuno tin , aproape umil , se lipi, dr stoas ,
de el, dar nu se-nveseli.
i deodat , tres ri violent, în apropiere se auzi
o u trântindu-se, i pa i repezi îndreptându-se
spre odaie.
— Pentru numele lui Dumnezeu, este el! strig
ea disperat . E contele. Repede, prin c ru po i
scapi. Repede! Nu m tr da!
Îl i împinse în camera plin de haine, unde
mase singur, bâjbâind prin întuneric. De dincolo
îl auzi pe conte, vorbind cu Agnes, cu glas ridicat.
i pip i drumul printre straie, spre u , calc f
zgomot, pas cu pas. Ajunse în dreptul u ii care
dea în coridor i încerc s o deschid încet.
Abia în clipa aceasta, g sind u a z vorât pe din
afar , se sperie i el, i inima începu s -i bat
lbatec i dureros. Putea fi o întâmplare
nefericit , poate cineva s fi închis u a, dup ce el
intrase aici. Dar nu credea. C zuse într-o capcan ,
era pierdut; cineva trebuie s -l fi v zut pe când se
strecura în untru. Îl va costa capul. St tea în întu-
neric tremurând i fulger tor î i aduse aminte de
cuvintele ei de desp ire: „Nu m tr da!" Nu, nu o
va tr da! Inima lui b tea s lbatic, dar hot rârea
luat îl înt ri, î i încle cu înc ânare din ii.
Toate s-au petrecut în numai câteva clipe.
Acum u a de dincolo se deschise i din odaia lui
Agnes intr contele, cu un sfe nic în stânga i cu
spada goal în dreapta. În aceea i clip ,
Gur -de-Aur smulse din cuiere, cu o mi care
gr bit , câteva din rochiile i mantiile atârnate
împrejur, i le azvârli pe bra . S fie socotit ho ,
poate c a a mai avea o sc pare.
Contele îl z rise imediat. Se apropie încet de el.
— Cine e ti? Ce cau i aici? R spunde,
altminteri izbesc.
— Ierta i-m , opti Gur -de-Aur, sunt un om
rac i voi sunte i atât de boga i! V dau totul
înapoi, domnule, tot ce am luat, privi i!
i a ez mantiile pe p mânt.
— A a, va s zic ai furat? N-a fost în elept s i
ri ti via a pentru o mantie veche. E ti cet ean al
ora ului?
— Nu, domnule, sunt un pribeag. Sunt un om
rac, ve i avea indulgen ...
— Înceteaz ! Vreau s tiu, dac , pân la urm ,
ai fost atât de obraznic încât ai avut inten ia s-o
plictise ti pe doamna. Dar cum i a a vei fi
spânzurat, nu mai trebuie s cercet m i asta.
Furtul ajunge.
tu cu violen în u a încuiat i strig :
— Sunte i aici? Deschide i!
a fu deschis de afar , trei o teni st teau
preg ti i, cu spada tras .
— Lega i-l bine, strig contele, cu o voce
nepl cut din pricina ironiei i trufiei. E un
vagabond care a furat. Pune i-l la loc sigur i
mâine diminea spânzura i haimanaua.
Lui Gur -de-Aur i se legar mâinile, f ca el
se apere. A a fu condus prin coridorul lung, în
jos, pe sc ri, prin curtea interioar , un slujitor le
lumina calea, cu un felinar. În dreptul u ii
ferecate, rotunde, a unei pivni i, se oprir ,
începur s discute i s oc rasc , lipsea cheia; un
tean lu felinarul, iar slujitorul fugi înd t, s o
caute. St tur astfel trei oameni înarma i i unul
legat, i a teptar în fa a u ii. Cel cu felinarul,
curios, lumin fa a prizonierului. În clipa aceasta
trecur pe lâng ei venind dinspre capel doi
dintre numero ii preo i afla i ca oaspe i la castel;
se oprir în fa a grupului, privind amândoi cu
aten ie scena nocturn : cei trei o teni, omul legat,
care st teau locului i a teptau.
Gur -de-Aur nu b de seam nici preo ii, nu
se uit nici la str jile sale. Nu putea vedea decât
lumina, care tremura slab , dar îi era inut
aproape de ochi i-l orbea. Iar în dosul luminii,
într-un crepuscul de oroare, mai z rea ceva, ceva
form , imens, fantomatic: pr pastia, sfâr itul,
moartea. St tea nemi cat cu privirea fix ,
nev zând i neauzind nimic. Unul din preo i
schimb , cu insisten , câteva oapte cu o tenii.
Când auzi c omul urma s moar i c ar fi ho ,
întreb dac i se adusese un confesor. Nu, i se
spunse, tocmai fusese prins asupra faptei.
 — Atunci, zise preotul, diminea , înainte de
misa matinal , voi veni la el cu sfintele taine i-i
voi asculta confesiunea. R spunde i fa de mine
dac îl ve i duce la pierzanie mai înainte. Cu
domnul conte voi vorbi în seara asta. Omul poate fi
ho , totu i are dreptul la un confesor i la sfintele
taine, ca orice cre tin.
tenii nu îndr znir s -l contrazic . Îl
cuno teau pe domnul cleric, era una din cinstitele
fe e ale deput iei, îl v zuser de mai multe ori
ezând la masa contelui. i apoi, de ce s nu-i
îng duie bietului vagabond prilejul s i
rturiseasc p catele?
Domnii plecar . Gur -de-Aur r mase locului,
privind în gol. În sfâr it, sosi slujitorul cu cheia i
deschise. Prizonierul fu condus într-o pivni
boltit , coborî cele câteva trepte împleticindu-se i
cl tinân-
du-se. O mas i ni te scaune, cu trei picioare,
speteaz , st teau vrai te pe aici, era o s li
de la gura unei pivni e de vinuri. Îi împinser un
sc unel lâng mas i-i spuser s se a eze.
— Mâine diminea vine un pop , ai s te po i
rturisi, îi zise unul din o teni. Apoi se duser i
închiser cu grij u a cea grea.
— Las -mi lumina, prietene, se rug
Gur -de-Aur.
— Nu, fr ioare, ai putea pune la cale vreo
tic lo ie. O s mearg i a a. Fii cuminte i
împac -te cu soarta. i apoi, cât vreme arde
asemenea lumin ? Într-un ceas tot s-ar stinge.
Noapte bun !
mase deci singur în întuneric, ezând pe
sc una ; î i puse capul pe mas . Îi era incomod s
stea a a, leg turile de la încheietura mâinii îl t iau
dureros, dar aceste senza ii p trunser numai
într-un târziu în con tiin a lui. La început ezu pur
i simplu, cu capul culcat pe mas ca pe butucul
 ului, c ci îl mâna impulsul de a face cu trupul
i cu sim urile, ceea ce se impusese acum inimii
sale: s se predea inevitabilului, s se supun
condamn rii la moarte.
O ve nicie st tu astfel, jalnic încovoiat, i
încerc s ia asupr i ceea ce îi fusese impus, s
accepte aceast porunc , s-o respire, s se umple
de ea. Era sear , începea noaptea iar sfâr itul
acestei nop i îi va aduce i lui sfâr itul. Asta
trebuia s încerce a în elege. Mâine nu va mai tr i.
Va fi spânzurat, va fi un obiect pe care se vor a eza
rile i din care vor ciuguli, va fi ceea ce fusese
me terul Niklaus, ce fusese Lene, pref cut în
cenu odat cu coliba, ce fuseser to i cei pe care
îi v zuse z când prin casele pustiite de moarte i
pe furgoanele gemând de cadavre. Nu era u or s
accepte i s se lase p truns de gândul acesta. De
fapt era imposibil s -l accepte. Erau prea multe, de
care înc nu se desp ise, de la care înc nu- i
luase bun-r mas. Ceasurile acestei nop i îi erau
date pentru a o face.
Trebuia s i ia r mas bun de la frumoasa
Agnes, niciodat nu va mai vedea trupul ei înalt,
rul ei senin, însorit, ochii ei reci, alba tri,
niciodat cl tinarea i tremurul trufiei în ochii
ace tia, niciodat dulcele puf auriu de pe pielea ei
parfumat . Bun-r mas ochi alba tri, bun-r mas
gur umed i frem toare! Sperase s o mai
rute de multe ori. Oh, chiar ast zi pe dealuri, în
soarele de toamn târzie, cum se gândise la ea,
cum fusese al ei, cum o dorise! Dar trebuia s i ia
mas bun i de la dealuri, de la soare, de la cerul
albastru pres rat cu nori albi, de la copaci i
duri, de la drume ie, de la ceasurile zilei i
anotimpurile anului. Poate c Marie mai edea
treaz i acum, biata Marie, cu ochii ei buni,
dr sto i i cu mersul ei chiop tat, edea i
 tepta, adormea în buc rie i se trezea din nou
iar Gur -de-Aur nu mai venea acas .
Ah, i hârtia i condeiul i n dejdea tuturor
chipurilor pe care mai voise s le f ureasc ! S-au
dus, s-au dus! i n dejdea într-o revedere cu
Narcis, cu dragul s u apostol Ioan, i la ea era
nevoit s renun e.
i mai trebuia s i ia bun-r mas de la propriile
sale mâini, de la propriii s i ochi, de la foame i
sete, mâncare i b utur , de la dragoste, de la
cântecul l utei, de la somn i de teptare, de la
toate. Mâine va zbura o pas re prin v zduh i
Gur -de-Aur nu o va mai vedea, o fat va cânta la
fereastr i el nu o va mai auzi cântând, râul va
curge, pe tii cei întuneco i vor înota în t cere, se
va isca vântul i va m tura frunzi ul galben, c zut
la p mânt, vor str luci soarele i un întreg cer de
stele, tineri se vor îndrepta spre t anele de joc,
peste mun ii îndep rta i se va a terne primul om t
– i totul va continua, to i copacii î i vor culca
umbra al turi de ei, to i oamenii vor privi veseli
sau tri ti, din ochii lor vii, câinii vor l tra, vacile
vor mugi în grajduri prin sate i totul se va petrece
dânsul, nimic nu-i va mai apar ine, va fi
smuls de lâng toate.
Sim i în n ri mirosul câmpului în zori, gura i se
umplu de gustul vinului nou, dulce i al alunelor
tari, proasp t culese, prin inima lui fr mântat
zbur o amintire, un reflex luminos al acestei lumi
pline de culori, pe când se pierdea în adâncuri i- i
lua bun-r mas, întreag via a cea frumoas i
nebun mai str luci o dat , prin toate sim urile
sale, i el se chirci de durerea ce izbucnise
într-însul i sim i cum se rostogolesc din ochii s i
o lacrim dup alta. Hohotind se l în voia
valului, lacrimile îi curser violent, se pr bu i
sându-se în voia unei nesfâr ite dureri. O, voi v i
i mun i p duro i, voi pâraie în crânguri verzi de
arini, voi fetelor, voi seri cu lun pe poduri, o, tu,
frumoas , radioas lume a imaginilor, cum s te
las! Plângând z cea cu capul pe mas , ca un copil
alinare. Din n pasta care-i cuprinsese inima
se în un oftat, un bocet de implorare: „O,
mam , o, mam !"
i când rosti numele de vraj , din adâncurile
amintirilor sale îi r spunse o imagine, imaginea
mamei. Nu e figura mamei din gândurile i visele
sale de artist, ci imaginea propriei sale mame,
frumoas i vie, cum n-o mai v zuse din vremea
stirii. Spre ea î i îndrept jelania, c tre ea î i
plânse aceast insuportabil suferin a
condamn rii sale la moarte, ei i se d dea cu totul,
ei îi d ruia p durea, soarele, ochii, mâinile, ei îi
înapoia toat fiin a i via a lui, a ezându-le în
mâinile materne.
Adormi printre lacrimi; epuizarea i somnul îl
îmbr ar matern. Dormi un ceas sau dou , i
astfel evad din jale.
Când se trezi, sim ea dureri intense.
Încheieturile legate ale mâinilor îl ardeau
chinuitor, dureri sfâ ietoare îi înjunghiau spatele i
grumazul. Se îndrept cu cazn , î i reveni i- i
du din nou seama de situa ia în care se afla. De
jur-împrejurul s u era bezn des vâr it , nu tia
cât vreme dormise, nu tia câte ceasuri îi mai
mâneau de tr it. Poate chiar în clipa urm toare
vor veni s -l ia, spre a-l duce la moarte. Apoi î i
aduse aminte c i se promisese un preot. Nu
credea c rug ciunile acestuia îi pot fi de mare
folos. Nu tia dac o dezlegare i iertare de p cate
chiar i complet l-ar mai putea duce în ceruri. Nu
tia dac exist un cer i un Dumnezeu-tat , i o
judecat , i o eternitate. În privin a acestor lucruri,
i pierduse de mult vreme orice fel de certitudine.
Dar fie c exista o ve nicie, fie c nu, el nu o
dorea, nu râvnea la nimic, decât la aceast via de
aici, nesigur i trec toare, la aceast respira ie, la
aceast s luire în propria piele, nu voia nimic
decât s tr iasc . Turbând de mânie se ridic ,
bâjbâi cl tinându-se prin întuneric, pân la zid,
mânând în picioare se rezem de perete i începu
se gândeasc . Trebuia totu i s existe o
sc pare! Poate c sc parea era preotul, poate va
putea fi convins de nevinov ia lui i va pune o
vorb bun pentru el sau îl va ajuta s ob in un
gaz ori s fug ? Se cufund p tima în aceste
gânduri, iar i i iar i. i chiar dac nu se alegea
nimic, tot nu voia s renun e, jocul înc nu putea
fi pierdut. Va încerca deci, întâi, s -l câ tige pe
preot, î i va da cea mai mare silin s -l farmece,
-l înc lzeasc , s -l conving , s -l flateze. Preotul
era singura carte bun din jocul s u, toate celelalte
posibilit i erau numai vise. Totu i puteau exista
întâmpl ri i potriviri, c ul se putea îmboln vi,
funia spânzur torii se putea rupe, se putea ivi o
posibilitate neprev zut de evadare. În orice caz,
Gur -de-Aur refuza s moar ; zadarnic încercase
se lase p truns de acest destin i s -l accepte,
nu izbutise. Se va ap ra, va lupta pân la sfâr it, îi
va pune piedic paznicului, îl va îmbrânci pe
u, î i va ap ra via a pân în ultima clip , cu
ultimul strop de sânge. Oh, de l-ar putea convinge
pe pop s -i dezlege mâinile! Cu asta ar câ tiga
nesfâr it de mult.
Între timp încerc , ne inând seam de dureri,
i road frânghiile cu din ii. Cu furioas
încordare izbuti, dup o vreme cumplit de lung ,
le mai sl beasc , cel pu in a a i se p ru. St tea
gâfâind în noaptea temni ei sale, bra ele i palmele
umflate îl dureau grozav. Când î i recâ tig
suflarea, se strecur pip ind, de-a lungul pere-
telui, tot mai departe, cercet pas cu pas zidul
umed al pivni ei, în c utarea unei muchii ascu ite.
i aduse aminte de treptele pe care se împleticise,
când p trunsese în beci. Le c ut i le g si.
Îngenunche i încerc s frece frânghia de una din
muchiile de piatr ale sc rilor. Mergea greu, în
locul frânghiei nimereau pe piatr încheieturile
mâinilor, îl dureau ca focul, sim ea cum curge
sângele. Dar nu se l . Când, printre u i prag,
se z ri o dung jalnic din lumina cenu ie a
zorilor, izbutise. Frânghia era rupt , o putea
desface, avea mâinile libere. Dup aceea îns , abia
izbuti s i mi te degetele, avea palmele umflate i
amor ite iar bra ele în epenite pân sus, la umeri.
Trebui s le dezmor easc , le sili s se mi te,
pentru ca sângele s le str bat iar i. C ci acum
avea un plan care i se p rea potrivit.
Dac nu va izbuti s -l conving pe pop s -l
ajute, atunci presupunând c vor fi l sa i singuri
chiar i numai o f râm de timp va fi nevoit s -l
omoare. Cu unul din scaune, de pild . De
sugrumat nu-l putea sugruma, nu avea destul
putere în mâini i în bra e. Va s zic , îl va izbi cu
scaunul în cap, va îmbr ca repede straiele
preo ti i astfel înve mântat va sc pa! Pân când
ceilal i vor g si mortul, el va ie i din castel i apoi
va fugi, va fugi! Marie îl va primi în cas i îl va
ascunde. Trebuia s încerce. Avea o posibilitate.
Niciodat în via a lui Gur -de-Aur nu pândise
astfel mijirea zorilor, n-o a teptase, n-o dorise, nu
se temuse de ea, ca în ceasul acesta. Tremurând
de încordare i hot râre, urm ri cu ochi de
vân tor, cum pl pânda dung de lumin de sub
devenea, încetul cu încetul, mai luminoas . Se
întoarse la mas i se str dui s ad pe taburet în
a fel, cu mâinile între genunchi, încât lipsa
frânghiilor s nu poat fi observat de la bun
început. De când avea mâinile libere, nu mai
credea c va muri. Era hot rât s r zbat , chiar
dac lumea întreag ar fi trebuit s se fac nd ri.
Era hot rât s tr iasc , fie ce-o fi, cu orice pre .
 rile îi tremurau de dorin a de libertate i de
via . i, cine tie, poate c -i va veni în ajutor
cineva din afar ? Agnes era femeie i puterea ei nu
era prea mare, poate îi lipsea i curajul; era posibil
-l lase în voia sor ii. Dar îl iubea, poate totu i
avea s întreprind ceva. Poate c afar d dea
târcoale camerista Berta i nu era i un rânda de
cai, despre care ea îi spusese c avea încredere în
el? Iar dac nu apare nimeni i nu prime te nici un
semn, î i va pune planul în aplicare. Dac d gre ,
îi omoar pe paznici cu scaunul, doi sau trei sau
câ i vor fi. De un avantaj era sigur: ochii i se
obi nuiser cu înc perea întunecoas , acum
recuno tea sau b nuia în bezn toate formele i
contururile, pe când ceilal i vor fi orbi i în primul
moment.
edea ghemuit la mas , febril, cump nind exact
ce avea de spus preotului, ca s -i câ tige ajutorul,
ci cu asta trebuia s înceap . Totodat observ
cu l comie cum în cr tura u ii lumina cre tea
încet. Clipa de care, cu ceasuri în urm , se temuse
cumplit, o râvnea acum cu ardoare, o a tepta
ner bd tor; nu mai putea suporta mult vreme
încordarea aceasta teribil . Pe de alt parte
puterile sale, aten ia, hot rârea i vigilen a sa
aveau s scad treptat. Era bine ca paznicul i
preotul s vin curând, cât vreme starea de
încordat preg tire, voin a ferm de a se salva, mai
erau destul de intense.
În sfâr it lumea de afar se trezea, în sfâr it se
apropia du manul. Pe pietrele cur ii r sunar pa i,
cheia fu vârât i r sucit în broasc , dup
îndelungata t cere de moarte fiecare dintre
zgomotele acestea îi r suna în urechi ca un tunet.
Acum u a cea grea se urni încet, se deschise
pu in i scâr âi din balamale. P i în untru un
preot, f înso itor, f paznic. Intr singur,
purtând un sfe nic cu dou lumân ri. Iat c toate
se petreceau totu i altminteri decât î i închipuise
prizonierul.
i ce straniu i emo ionant: preotul care
intrase, în urma c ruia mâini nev zute
împinseser u a la loc, purta straiele ordinului
stirii din Mariabronn, inuta binecunoscut ,
de acas , cea purtat odinioar de abatele Daniel,
de pater Anselmus, de pater Martin!
Vederea ei îi cutremur , miraculos, inima, fu
nevoit s i fereasc privirea. Apari ia acestor
straie ale m stirii putea f dui ceva
îmbucur tor, putea fi un semn bun. Dar poate c
totu i nu exista alt cale decât omorul. Î i încle
din ii. I-ar veni foarte greu s -l omoare pe acest
frate de ordin.

CAPITOLUL XVII

— udat fie domnul Iisus Hristos – zise

rintele i a ez sfe nicul pe mas . Gur -de-Aur
murmur r spunsul, inând privirea a intit în jos.
Preotul t cea. St tu în a teptare i t cu, pân
ce Gur -de-Aur se nelini ti i ridic ochii,
cercet tor, spre omul din fa a lui.
rbatul acesta, v zu el acum spre tulburarea
lui, purta nu numai hainele p rin ilor de la
Mariabronn, ci i însemnele demnit ii de abate.
I se uit abatelui drept în fa . Era o fa slab ,
iat dur i limpede, cu buzele foarte sub iri. Era
o fa pe care o cuno tea. Ca vr jit privi
Gur -de-Aur la fa a aceasta, ce p rea modelat în
întregime de spirit i voin . Cu o mân nesigur
apuc sfe nicul, îl ridic i-l apropie de fa a
str inului, ca s -i vad ochii. Îi v zu i sfe nicul
tremur în mâna lui când îl a ez la loc.
 — Narcis! opti el, abia auzit. Totul începu s se
învârteasc în jurul lui.
— Da, Gur -de-Aur, cândva m-am numit
Narcis, dar a trecut mult timp de când nu mai port
numele acesta, tu n-ai cum s tii. De la
hirotonisire m cheam Ioan.
Gur -de-Aur era cutremurat pân în adâncul
inimii. Lumea întreag se schimbase dintr-o dat ,
iar pr bu irea brusc a încord rii sale
supraomene ti amenin a s -l sufoce, tremura,
ame ise i î i sim ea capul gol ca o b ic , iar
stomacul i se chircise. Ochii îi ardeau, i abia î i
st pânea hohotul de plâns. S izbucneasc în
hohote, s se pr bu easc în lacrimi, în le in –
dup asta jinduia, în aceast clip , toat fiin a lui.
Dar din profunzimile amintirilor sale de
tinere e, evocate de vederea lui Narcis, se în a un
semnal: cândva, în adolescen , plânsese i d duse
frâu liber lacrimilor în fa a acestui chip sever,
frumos, în fa a acestor ochi întuneco i,
atot tiutori. N-avea voie s-o fac din nou. Iat c
acum, în clipa cea mai ciudat a vie ii sale, Narcis
ap ru din nou ca o stafie, probabil pentru a-l salva
– i tocmai acum s izbucneasc iar i în plâns
sau s le ine? Nu, nu, nu. Se inu tare. Î i înfrân
inima, î i sili stomacul s se lini teasc , î i izgoni
ame eala din cap. Nu-i era îng duit s v deasc
sl biciune.
Cu vocea me te ugit st pânit , reu i s spun :
— Trebuie s -mi îng dui s te numesc mai
departe Narcis.
— M po i numi astfel, dragul meu! Nu vrei
-mi dai mâna?
Gur -de-Aur se st pâni din nou. Î i rosti
spunsul. Pe un ton b ie os-înc ânat i u or
batjocoritor, exact cum vorbise uneori pe vremea
când era colar.
 — Iart -m , Narcis! spuse el rece i pu in
blazat. V d c ai devenit abate. Eu îns tot un
vagabond am r mas. i afar de asta, discu ia
noastr , oricât de binevenit îmi este, nu va putea,
din p cate, s dureze prea mult. C ci uite, Narcis,
sunt osândit la spânzur toare i într-un ceas, sau
poate mai repede, voi fi spânzurat. i-o spun
numai ca s tii cum stau lucrurile.
Fa a lui Narcis r mase netulburat . Nota
aceasta u or b ie oas , l ud roas în atitudinea
prietenului, îl amuza mult i-l mi ca totodat . Îns
mândria ascuns , care-i interzicea lui Gur -de-Aur
-i cad la piept plângând, o în elegea i o
încuviin a din tot sufletul. Într-adev r, i el î i
închipuise revederea altminteri, dar acum era cu
des vâr ire de acord cu aceast comedioar . În
nici un fel nu s-ar fi putut strecura Gur -de-Aur
mai repede la loc, în inima lui.
— Ei da, zise el, f când de asemenea pe
nep torul. De altfel, în privin a spânzur torii te
pot lini ti. E ti gra iat. Am misiunea de a- i
comunica asta i de a te lua cu mine. C ci aici în
ora , nu mai ai voie s z bove ti. Vom avea deci
timp destul s ne povestim amintirile. Vrei s -mi
dai, în sfâr it, mâna?
i întinser mâinile, i le inur strânse vreme
îndelungat , i se sim ir adânc mi ca i, dar în
cuvintele lor asprimea aparent i comedia mai
st ruir o bun bucat de vreme.
— Bine, Narcis, prin urmare vom p si acest
ad post prea pu in onorabil i am s m al tur
suitei tale. Te întorci la Mariabronn? Da? Foarte
frumos. i cum? C lare? Excelent Deci va fi nevoie
de un cal i pentru mine.
— Îl vom primi, amice, i chiar peste dou
ceasuri pornim la drum. Oh, dar ce mâini ai!
Pentru Dumnezeu, sunt zgâriate i umflate, i
pline de sânge! O, Gur -de-Aur ce i-au f cut?
 — S nu mai vorbim despre asta, Narcis.
Singur mi-am r nit mâinile în felul acesta. Eram
legat i a trebuit s m eliberez. Crede-m c n-a
fost u or. De altfel ai fost destul de curajos c ai
intrat la mine, f înso itor.
— De ce curajos? Doar nu era nici un pericol...
— O, numai pericolul neînsemnat s fii omorât
de mine. C ci a a îmi f cusem socotelile. Mi se
spusese c vine un preot. L-a fi omorât i a fi
fugit în hainele lui. Planul era bun.
— Va s zic nu voiai s mori? Voiai s te aperi
de moarte?
— Bineîn eles c voiam. Fire te, nu puteam
nui, c preotul vei fi tocmai tu.
— Oricum, zise Narcis ov ind, a fost un plan
destul de urât.
Într-adev r ai fi fost în stare s omori un preot,
care venea la tine s i asculte m rturisirea?
— Pe tine, nu, Narcis, sigur c nu, i poate c
nici pe altul dintre p rin i, dac purta rasa de la
Mariabronn. Dar pe un alt preot, da, nu te îndoi.
Dintr-o dat glasul îi deveni trist i sumbru.
— N-ar fi fost primul om pe care l-am omorât.
cur . Amândoi avur un sentiment de
penibil stânjeneal .
— Despre lucrurile acestea, zise Narcis cu glas
rece, vom avea prilejul s vorbim mai târziu.
Odat , dac vei vrea, vei putea s mi te
rturise ti. Sau îmi vei putea povesti câte ceva
din via a ta. i eu am unele lucruri s i povestesc.
bucur dinainte. Mergem?
— Înc o clip , Narcis! Mi-am amintit ceva, i
anume c odat te-am numit totu i Ioan.
— Nu te în eleg.
— Nu, fire te c nu. Fiindc nu tii înc nimic.
S-a întâmplat cu câ iva ani în urm , atunci i-am
dat eu numele de Ioan, i ai s -l por i întotdeauna!
ci mai de mult am fost sculptor i cioplitor în
lemn i am de gând s reîncep. Iar cea mai bun
statuie pe care am cioplit-o la vremea aceea, în
lemn, un tân r în m rime natural , e imaginea ta,
îns nu l-am numit Narcis, ci Ioan. Este apostolul
Ioan sub cruce.
Se scul i porni spre u .
— Va s zic te-ai mai gândit la mine? întreb
Narcis încet.
Tot atât de încet r spunse Gur -de-Aur.
— O, da, Narcis, m-am gândit mereu la tine.
Mereu. Izbi cu putere în l turi u a grea, diminea a
palid privi
în untru. Nu mai vorbir nimic. Narcis îl lu cu
el, în odaia lui de oaspe i. Un c lug r tân r,
înso itorul s u, preg tea bagajul pentru drum.
Gur -de-Aur primi ceva de mâncare, mâinile îi fur
sp late i bandajate u or. Curând se aduser caii.
Când înc lecar , Gur -de-Aur zise:
— Mai am o rug minte. S apuc m pe drumul
care duce prin pia a de pe te, acolo mai am ceva
de orânduit.
Pornir c lare i Gur -de-Aur î i plimb
privirea de-a lungul tuturor ferestrelor castelului,
jduind s-o mai z reasc la una din ele pe
Agnes. Dar n-o mai z ri. Trecur c lare prin pia a
de pe te. Marie fusese foarte îngrijorat din pricina
lui. Î i lu r mas-bun de la ea i de la p rin ii ei, le
mul umi de o mie de ori, promise s mai revin
cândva i plec . M rie r mase locului, sub bolta
por ii, uitându-se dup c re pân când îi pierdu
din ochi. Apoi chiopat încet, înapoi, spre cas .
rir câte i patru: Narcis, Gur -de-Aur,
lug rul cel tân r i un rânda de cai, înarmat.
— Î i mai aduci aminte de c lu ul meu, Bless,
întreb Gur -de-Aur, care se afla în grajdul vostru,
la mân stire?
— Desigur. Acum n-ai s -l mai afli i,
bineîn eles, nici nu te-ai a teptat la asta. Sunt vreo
 apte sau opt ani de când am fost nevoi i s ne
desp im de el.
— i- i mai aduci aminte
— Da, îmi aduc aminte.
Gur -de-Aur nu se întrista de moartea lui
Bless, c lu ul s u. Era bucuros c Narcis cuno tea
atât de precis soarta lui Bless, el care niciodat nu
se interesa de animale i, f îndoial , nu
cunoscuse vreodat numele unui alt cal al
stirii. Faptul acesta îl bucur nespus.
— Ai s râzi de mine, începu el din nou, pentru
prima fiin din m stirea voastr , de care am
întrebat, a fost bietul c lu . N-a fost frumos din
partea mea. De fapt, voisem s te întreb despre cu
totul altceva, în primul rând despre abatele nostru,
Daniel. Dar mi-am închipuit c e mort, de vreme ce
tu e ti urma ul lui. i am vrut s evit dintru
început s vorbim numai de mor i. În clipa asta nu
înclin s vorbesc despre moarte, din pricina nop ii
trecute i din pricina ciumei, am v zut prea multe
din nenorocirile ei. Dar cum tot am ajuns acolo, i
o dat oricum trebuie s aflu, spune-mi, când i
cum a murit abatele Daniel, l-am respectat foarte
mult. i mai spune-mi dac pater Anselmus i
pater Martin mai sunt în via . Sunt preg tit s
aud orice. Dar fiindc ciuma te-a cru at cel pu in
pe tine, sunt mul umit. De i niciodat n-am crezut
ai fi mort, am crezut cu t rie în revederea
noastr . Îns credin a poate în ela, din p cate
mi-am dat seama de asta. Nici pe me terul meu
Niklaus, sculptorul, nu mi-l puteam închipui mort,
m-am bizuit cu totul pe faptul c o s -l reg sesc i
o s lucrez din nou cu el. i totu i, pân ce am
sosit, murise.
— Î i pot spune în dou cuvinte, zise Narcis.
Abatele Daniel a murit acum opt ani, f a fi
bolnav i f a avea dureri. Eu nu sunt urma ul
lui, sunt abia de un an abate. Urma ul a fost pater
Martin, fostul director al colii noastre, a murit
anul trecut, nici nu împlinise înc aptezeci. i nici
pater Anselmus nu mai tr ie te. Te-a iubit mult, de
multe ori te-a pomenit. În ultimul timp nu mai
putea umbla deloc i chiar i întins în pat se
chinuia; a murit de dropic . Da, ciuma a bântuit i
la noi, au murit mul i. S nu mai vorbim de asta!
Mai ai i altele de întrebat?
— Desigur, multe. Mai întâi de toate cum ai
ajuns aici, în re edin a episcopal i la
guvernatorul imperial?
— E o poveste lung i te-ar plictisi, e vorba de
politic . Contele e unul din favori ii împ ratului i,
în anumite probleme, împuternicitul s u, i în
clipa de fa , între împ rat i ordinul nostru exist
unele neîn elegeri care trebuie aplanate. Ordinul
trimis cu o delega ie, care urma s trateze cu
contele. Succesul a fost neînsemnat.
cu, i Gur -de-Aur nu întreb mai departe.
i nici nu trebuia s afle c ieri sear , când Narcis
îi ceruse contelui via a lui Gur -de-Aur, ea
trebuise pl tit cu unele concesii fa de
neînduplecatul guvernator imperial.
Mergeau c ri la drum întins; curând
Gur -de-Aur sim i oboseala i numai cu cazn se
mai inea în a.
Dup o bun bucat de vreme, Narcis îl întreb :
— Este adev rat c ai fost arestat pentru ho ie?
Contele sus inea c te-ai strecurat în castel, chiar
în incinta interioar i c ai furat.
Gur -de-Aur râse:
— Da, p rea într-adev r c sunt ho . De fapt
îns aveam întâlnire cu amanta contelui; a tiut
îndoial i asta. Chiar m uime te c mi-a dat
drumul.
— Ei bine, a acceptat s discut m.
Nu izbutir s parcurg distan a prev zut
pentru ziua aceea. Gur -de-Aur era prea epuizat,
mâinile lui nu mai puteau ine h urile. Se
încartiruir într-un sat; el se b îndat în pat,
avu pu in febr , a a c mai r mase i a doua zi
culcat. Apoi se sim i din nou în stare s c reasc
mai departe. Dup aceea, pe nesim ite, mâinile i se
vindecar , i începu s -i plac drumul acesta
lare. Nu mai c rise de mult! Învie, redeveni
tân r i vioi, pe unele por iuni de drum se lua la
întrecere cu rânda ul i în ceasurile când se
înn deau la vorb îl asalta pe prietenul s u Narcis,
cu o sut de întreb ri ner bd toare.
Narcis le punea calm, dar totu i bucuros; era
din nou vr jit de Gur -de-Aur, îi pl ceau
întreb rile sale vehemente, copil roase, pline de
nem rginit încredere în spiritul i în elepciunea
prietenului.
— O întrebare, Narcis: a i ars i voi, vreodat ,
evrei?
— S ardem evrei? Cum am putea? Doar la noi
nu exist evrei.
— A a-i. Dar spune: ai fi în stare s arzi evrei?
i închipui c s-ar putea întâmpla un asemenea
lucru?
— Nu, de ce a face-o? M socote ti un fanatic?
— În elege-m , Narcis! Vreau s spun: î i po i
închipui c , într-o împrejurare anume, ai da ordin
ca ni te evrei s fie omorâ i sau, cel pu in, i-ai da
încuviin area? C ci atâ ia duci, primari, episcopi i
al i demnitari au dat asemenea porunci.
— Nu a da un astfel de ordin. În schimb, îmi
pot închipui o situa ie în care a fi nevoit s
privesc i s rabd o asemenea cruzime.
— Ai r bda-o, deci?
— Desigur, dac nu mi-ar fi dat puterea s-o
împiedic... Probabil c ai v zut odat cum au fost
ar i ni te evrei, nu-i a a, Gur -de-Aur?
— Ah, da.
 — Ei, i ai împiedicat o asemenea fapt ?... Nu...
Vezi?
Gur -de-Aur istorisi am nun it povestea
Rebekk i, se înc lzi vorbind i deveni p tima .
— A adar, încheie el violent, ce fel de lume mai
e i asta, în care suntem nevoi i s tr im? Nu un
iad? Nu e revolt toare i hidoas ?
— Desigur. Dar a a e lumea.
— A a! strig Gur -de-Aur, sup rat. i de câte
ori mi-ai afirmat odinioar c lumea este divin , c
e o armonie de cercuri în centrul c rora troneaz
Creatorul i c ceea ce exist e bun, i a a mai
departe. Spuneai c st scris în Aristotel sau în
sfântul Toma. Sunt foarte dornic s aud cum
explici tu aceast contradic ie.
Narcis râse.
— Memoria ta e uimitoare, i totu i te-a în elat
pu in. L-am venerat întotdeauna f rezerve pe
Creator, ca fiind des vâr it, dar niciodat crea ia.
Nu am negat niciodat r ul din lume. C via a pe
mânt ar fi armonioas i dreapt , i c omul ar
fi bun, dragul meu, n-a sus inut înc niciodat un
gânditor adev rat. Dimpotriv faptul c pl smuirile
i n zuin ele inimii omene ti sunt rele, asta st
scris r spicat în Sfânta Scriptur i ni se confirm
zi de zi.
— Foarte bine. Acum, în sfâr it, v d cum
în elege i voi, c rturarii, lucrurile acestea. Va s
zic omul este r u i via a pe p mânt e plin de
tic lo ii i de porc rii, cu asta sunte i de acord.
Dar undeva, dincolo de toate acestea, în gândurile
i în manualele voastre, exist dreptatea i per-
fec iunea. Sunt prezente, pot fi dovedite, numai c
nu se face uz de ele.
— Ai adunat mult n duf împotriva noastr , a
teologilor, drag prietene! Dar tot nu ai devenit un
cuget tor, le z ce ti pe toate. Va trebui s mai
înve i câte ceva. Îns de ce spui c nu facem uz de
ideea de dreptate? În fiece zi i în fiece ceas o
facem. Eu, de exemplu, sunt abate i am de
condus o m stire i lucrurile ce se petrec în
aceast m stire sunt tot atât de pu in
des vâr ite i f prihan ca i cele din lumea din
afar . Totu i noi opunem în permanen p catului
originar, ideea drept ii i c ut m s m sur m
via a noastr imperfect cu m sura ei i încerc m
îndrept m r ul i s a ez m via a noastr
într-un raport constant cu Dumnezeu.
— Ah, da, Narcis. Doar nu vorbesc despre tine,
i nici nu vreau s spun c n-ai fi un bun abate.
Dar m gândesc la Rebekka, la evreii ar i, la
gropile comune, la marea moarte, la str zile i
od ile în care z ceau, duhnind, cadavrele
ciuma ilor, la toat aceast pustietate îngrozitoare,
la copiii r ci i, r ma i de pripas, mizeri, la câinii
de paz , mor i de foame în lan , – i când m
gândesc la toate acestea i v d în fa aceste
imagini, m doare inima i mi se pare c mamele
noastre ne-au n scut pentru o lume disperat de
crud i de diabolic i ar fi fost mai bine dac nu
ne n teau i dac Dumnezeu nu ar fi creat
aceast lume teribil i Mântuitorul nu ar fi trebuit
se lase crucificat f rost, pentru dânsa.
Narcis încuviin prietenos spusele prietenului
u.
— Ai dreptate întru toate, zise el cu c ldur ,
descarc -te, spune-mi totul. Dar într-o privin te
în eli foarte tare: socote ti c ceea ce roste ti tu
aici sunt gânduri. Ei bine, nu, sunt sentimente!
Sentimentele unui om împov rat de oroarea
existen ei. Îns , nu uita c acestor sentimente
triste i dezn jduite li se opun altele cu totul
diferite! Când te sim i bine pe bidiviul t u i
re ti printr-un inut frumos sau când e ti,
destul de u uratic, ca s te strecori seara în castel
i s-o curtezi amanta contelui, atunci lumea i-a
schimbat înf area pentru tine i toate casele
ciumate i to i evreii ar i nu te pot împiedica s
cau i pl cerea. Nu-i a a?
— Desigur, a a e. Tocmai pentru c lumea e
atât de plin de moarte i de groaz , caut mereu
-mi consolez inima i s culeg florile frumoase,
care cresc în mijlocul acestui iad. G sesc pl cerea
i pentru un ceas uit ororile. Dar datorit acestui
lucru ele nu exist mai pu in.
— Ai formulat foarte bine ceea ce sim i. Va s
zic te descoperi tr ind împrejmuit de moarte i de
groaz , de aceea evadezi în pl cere. Dar pl cerea e
durat , ea te leap din nou în de ert.
— Da, a a este.
— A a li se întâmpl celor mai mul i dintre
oameni, numai c pu ini sunt cei ce simt cu t ria
i violen a ta, i pu ini simt nevoia de a deveni
con tien i de aceste sentimente. Dar spune-mi
totu i: în afar de acest du-te vino, disperat, între
pl cere i groaz , în afar de aceast leg nare între
voluptatea vie ii i sentimentul mor ii – , nu ai
încercat nici o cale?
— Ba da, fire te. Am încercat calea artei. i-am
spus doar c , printre altele, am devenit i artist.
Într-o zi, s fi fost vreo trei ani de când colindam
prin lumea larg , i petrecusem tot timpul în
drume ie, am descoperit într-o mân stire o Maic a
Domnului, de lemn, atât de frumoas i vederea ei
m-a mi cat atât de mult, încât am întrebat i l-am
utat pe me terul care o cioplise. L-am g sit, era
un me ter vestit; am devenit înv celul lui i am
lucrat câ iva ani la el.
— Mai târziu îmi vei povesti mai multe despre
asta. Dar ce anume i-a adus i a însemnat pentru
tine arta?
— Înfrângerea vremelniciei. Am v zut c din
sminteala i din dansul macabru al vie ii omene ti,
ceva r mâne în urm i supravie uie te: operele de
art . Se trec i ele, probabil, cândva, ard sau se
stric sau sunt distruse. Dar, oricum,
supravie uiesc multor vie i omene ti i alc tuiesc,
dincolo de clip , un imperiu t cut al imaginilor i
lucrurilor sfinte. S i aduci obolul la f urirea lui
mi se pare un lucru bun i alin tor, c ci constituie
aproape o eternizare a ceea ce este efemer.
— Îmi place foarte mult ce-mi spui,
Gur -de-Aur. Sper c vei mai f uri multe opere
frumoase, am încredere în puterea ta i sper c vei
fi mult vreme oaspetele meu la Mariabronn i-mi
vei îng dui s i încropesc acolo un atelier;
stirea noastr de mult timp nu a mai avut un
artist. Dar cred c defini ia ta nu epuizeaz ceea ce
este miraculos în art . Cred c arta nu se reduce la
aceea c prin piatr , lemn i culori, ceva existent
dar muritor, este smuls mor ii i f cut s dureze
mai mult timp. Am v zut multe opere de art ,
mul i sfin i i multe Madone, despre care nu cred
ar fi doar simple reprezent ri fidele ale unui om
anume, care a tr it cândva aievea, i ale c rui
forme sau culori au fost p strate de artist.
— Aici ai dreptate, strig Gur -de-Aur
înfrigurat, nici nu a fi crezut c pricepi atât de
bine arta! Imaginea originar a unei opere de art
izbutite nu este o figur real , vie, de i o astfel de
figur poate constitui imboldul pentru f urirea ei.
Imaginea originar nu este carne i sânge, ci spirit.
Este o imagine, a c rei patrie se afl în sufletul
artistului. i în mine. Narcis, tr iesc asemenea
imagini, pe care sper s le reprezint cândva i s i
le ar t.
— Cât e de frumos! i acuma, dragul meu, f
tii, te-ai aventurat pe t râmul filozofiei i ai
rostit unul din secretele ei.
— Râzi de mine.
— O, nu. Ai vorbit despre „imaginile originare",
adic despre imagini care nu exist nic ieri
altundeva, decât în spiritul creator îns , pot fi
întrupate în materie, devenind astfel vizibile. Mult
înainte ca o pl smuire artistic s devin vizibil i
dobândeasc realitate, ea este prezent , ca
imagine în sufletul artistului! Iar aceast imagine,
aceast „imagine originar " este întocmai ceea ce
vechii filozofi numesc o „idee".
— Da, sun destul de adev rat.
— Bun, iar dac vorbe ti despre idei i despre
imagini originare, atunci treci în lumea spiritual ,
în lumea noastr , a filozofilor, i a teologilor i
admi i c în mijlocul acestui confuz i dureros
câmp de b lie al vie ii, în mijlocul acestui dans
macabru, nesfâr it i lipsit de sens al existen ei
trupe ti, este prezent spiritul creator. Uite, acestui
spirit din tine m-am adresat întotdeauna, de când
ai venit la mine, i erai numai un copil. La tine
spiritul acesta nu este al unui cuget tor, ci al unui
artist. Dar este spirit, i el va fi cel ce- i va ar ta
ie irea din haosul sumbru al lumii sim urilor, din
ve nicul balans între voluptate i disperare. Ah,
dragul meu, sunt fericit c te-am auzit rostind
aceast m rturisire. Am a teptat-o de atunci, de
când l-ai p sit pe dasc lul t u Narcis i ai g sit
curajul s fii tu însu i. Acum putem fi din nou
prieteni.
În ceasul acesta, lui Gur -de-Aur i se p rea c
via a lui dobânde te un sens, ca i cum ar privi-o
de sus, i i-ar deosebi limpede cele trei mari trepte:
dependen a de Narcis i desprinderea de el –
vremea libert ii i a pribegiei – i întoarcerea,
revenirea la el însu i, începutul maturit ii i al
roadelor.
Viziunea se pierdu iar i. Dar g sise acum acel
raport cu Narcis, care i se cuvenea, i care nu mai
era un raport de dependen , ci unul de libertate i
reciprocitate. Acum putea fi, oaspete al acestui
spirit superior, f a se umili, deoarece cel lalt
recunoscuse în el pe egalul s u, creatorul. Se
bucura înc de pe acum, în timpul acestei
torii, cu o dorin sporit mereu de ner bdare,
va putea s i se reveleze, s -i înf eze lumea
lui l untric prin opere, prin imagini create de
dânsul. Îns câteodat îl cuprindeau îndoielile.
— Narcis, îl preveni el, m tem c de fapt tu nu
tii pe cine duci cu tine la m stire. Nu sunt
lug r i nici nu am de gând s devin. Cunosc
cele trei mari leg minte i cu s cia sunt bucuros
de acord, dar nu iubesc nici castitatea, nici
supunerea; virtu ile acestea nu mi se par a fi
destul de b rb te ti. Iar din cucernicie, n-a r mas
nici urm în mine, de ani de zile nu m-am rugat,
nici nu m-am m rturisit, nici nu m-am împ rt it.
Narcis r mase calm.
— Pari s fi devenit un p gân. Dar noi de asta
nu ne temem. Nu te mai mândri cu nenum ratele
tale p cate. Ai dus obi nuita via lumeasc , ai
zit porcii asemenea fiului r citor, nu mai
cuno ti legea i ordinea. F îndoial c ai deveni
un c lug r deplorabil. Dar eu nu te invit s intri în
ordin; te invit doar s fii musafirul nostru i s i
aranjezi la noi un atelier. i înc ceva: nu uita c
atunci, în anii no tri de tinere e, eu am fost cel
care te-a trezit i te-a l sat s pleci, afar , în via a
lumeasc . Dac ai devenit bun sau r u, nu e ti tu
singurul r spunz tor, dup tine mai port i eu
spunderea. Vreau s v d ce ai devenit; mi-o vei
ar ta prin cuvinte, prin via , prin operele tale.
Dup ce mi-o vei fi ar tat i dac atunci voi g si,
cumva, c l ca ul nostru nu este un loc potrivit
pentru tine, voi fi primul care te va ruga s -l
se ti din nou.
Gur -de-Aur era cuprins de admira ie de fiecare
dat când prietenul s u vorbea astfel, când se
comporta ca un abate, cu aceast siguran calm
i nuan de ironie la adresa oamenilor de lume i
a vie ii lume ti, pentru c atunci se putea vedea ce
devenise Narcis: un b rbat. Un b rbat al spiritului
i al bisericii, e adev rat, cu mâini delicate i fa
de erudit, dar un b rbat plin de siguran i curaj,
un conduc tor, unul care purta r spunderi. Acest
Narcis-b rbat nu mai era tân rul de alt dat , nici
blândul, reculesul apostol Ioan iar pe acest nou
Narcis, b rbat i cavaler, voia s -l recreeze cu
mâinile sale. Multe statui îl a teptau: Narcis,
abatele Daniel, pater Anselmus, me terul Niklaus,
frumoasa Rebekka, frumoasa Agnes i înc atâ ia
al ii, prieteni i du mani, vii i mor i. Nu, el nu
voia s devin frate de ordin, nici pios, nici înv at,
voia s creeze opere: iar gândul c patria sa de
odinioar , din tinere e, va fi patria acestor opere, îl
ferici.
rir prin toamna târzie, r coroas , într-o zi
în care, de diminea , copacii ple uvi erau greu
înc rca i de promoroac , trecur c lare printr-un
inut întins, v lurit cu por iuni de mla tini ro cate,
pustii, i contururile zidurilor lungi de dealuri
reau ciudat de evocatoare i cunoscute, i apoi
ajunser la o p dure înalt , de frasini, la un pârâu
i la o ur veche, la vederea c rora inima lui
Gur -de-Aur fu s getat de o bucuroas nelini te;
recunoscuse dealurile peste care c rise,
odinioar , cu frumoasa fiic de cavaler, Lydia, i
câmpul peste care cândva, izgonit i adânc
întristat, plecase spre dep rt ri, prin ninsoarea
firav . Ap rur pâlcurile de arini, i moara i
castelul; cu o stranie durere recunoscu fereastra
od ii de scris, unde atunci, în fabuloasele vremuri
ale tinere ii sale, îl ascultase pe cavaler
povestindu- i pelerinajul i apoi trebuise s -i
corecteze frazele latine ti. Intrar c lare în curte,
era unul din popasurile prev zute ale c toriei.
Gur -de-Aur îl rug pe abate s nu pomeneasc
aici numele s u i s -l lase s m nânce cu
rânda ul, la masa slujitorilor. A a i f cur .
trânul cavaler nu mai exista, i nici Lydia, în
schimb unii dintre vân tori i servitori mai erau
aceea i iar în cas tr ia i guverna, al turi de so ul
ei, o foarte frumoas , mândr i autoritar doamn
nobil , Julie. i acum mai era uluitor de frumoas ,
foarte frumoas , i pu in aspr ; nici ea, nici
slujitorii nu-l recunoscur pe Gur -de-Aur. Dup
gustare, în amurg, se strecur c tre gr din , privi,
peste gard, straturile preg tite pentru iarn , se
strecur la u a grajdului i arunc o privire spre
caii din untru. Dormi împreun cu rânda ul de
cai, pe paie, i povara amintirilor îi ap pieptul,
se trezi de multe ori. O, cât de f râmi at i
neroditoare z cea în urma lui propria sa via ,
bogat în imagini superbe, dar spart în atâtea
cioburi, atât de s rac în valoare, atât de s rac în
iubire! Diminea a, la plecare, î i ridic privirea cu
team spre ferestre, în speran a s-o mai z reasc o
dat pe Julie. La fel î i rotise privirea nu de mult,
în curtea re edin ei episcopale, ca s vad dac se
mai ar ta Agnes. Dar ea nu venise i nici Julie nu
se mai ar . Din asemenea momente, gândi el, se
alc tuia toat via a sa: desp iri, fugi, uit ri,
tept ri, cu mâinile goale i cu inima înghe at .
Toat ziua îl ap sar gândurile, nu scoase nici un
cuvânt, st tu sumbru în a... Narcis îl l în voia
lui.
Iat îns c se apropiau de inta lor i dup
câteva zile i ajunser . Pu in înainte s înceap a
ri turnul i acoperi urile m stirii, trecur
lare peste acelea i câmpuri pietroase, pe care el,
o, cu cât vreme în urm , c utase, cândva,
pojarni pentru pater Anselmus, i devenise
rbat în bra ele ig ncii Lise. Apoi trecur c lare
prin poarta de la Mariabronn i desc lecar sub
castanul italian. Cu duio ie atinse Gur -de-Aur
trunchiul copacului i se aplec s ridice una din
cojile cr pate i epoase, care z ceau pres rate,
brune i ofilite, pe p mânt.

CAPITOLUL XVIII

În primele zile Gur -de-Aur locui chiar în

stire, într-o chilie pentru musafiri. Apoi, la
cererea lui, i se d du o odaie într-unui din
acareturile care împrejmuiau, ca pe o pia de târg,
curtea întins ,
fa -n fa cu fier ria.
Revederea îl înv luia într-o vraj atât de
intens , încât el însu i r mânea câteodat uimit.
Nimeni nu-l cuno tea, în afar de abate, nimeni nu
tia cine este; oamenii de aici, fra i i laici
deopotriv , tr iau într-o ordine riguroas i fiind
ocupa i, îl l sau în pace. Dar îl cuno teau copacii
din curte, îl cuno teau portalurile i ferestrele,
moara i roata de ap , dalele de pe coridoare,
tufele ve tede de trandafir din patio, cuiburile de
barz de pe hambarul de grâu i refectoriu. Din
fiecare col adia spre el parfumul trecutului s u, al
primei sale tinere i, dulce i emo ionant, dragostea
îl mâna s revad totul, s reasculte toate sune-
tele, clopotul de vecernie i dang tul de duminic ,
fo netul întunecatului pârâu al morii, printre
malurile sale înguste, acoperite de mu chi,
zgomotul sandalelor pe dalele de piatr , sunetul
leg turii de chei seara, când fratele portar se ducea
închid . Pe lâng rigolele de piatr , în care se
scurgea apa ploii de pe acoperi ul refectoriului de
laici, n deau i acum acelea i buruieni m runte,
ria cucului i limba oii, i b trânul m r din
gr dina fier riei mai avea i acum crengile la fel de
sucite, întinse pân departe. Îns mai puternic
decât orice îl mi ca de fiecare dat clopotul colii,
când î i f cea auzit clinchetul i când, la ceasul lor
de r gaz, to i elevii m stirii d deau buzna de-a
valma, pe sc ri, în jos, i-n curte. Cât de tinere i
prostu e i dr la e erau chipurile lor de
ie andri – fusese oare i el,
într-adev r, cândva atât de tân r, de neghiob, de
frumu el i de copil ros?
Dar, pe lâng aceast m stire
binecunoscut , el g si i una aproape
necunoscut , îi s ri în ochi înc din primele zile i
dobândi din ce în ce mai mult însemn tate pentru
el, îmbinându-se cu imaginea celeilalte
binecunoscute. C ci chiar dac m stirii nu i se
ad ugase nimic nou, chiar dac toate erau aidoma
ca pe vremea când fusese elev i, înainte de asta,
de o sut i mai bine de ani, totu i el nu le mai
vedea, cu ochii colarului. Vedea i sim ea
propor iile construc iilor, bol ile bisericii, vechile
picturi, statuile de piatr i de lemn de pe altare,
din portaluri, i de i nu vedea nimic care s nu fi
fost i pe vremuri în acela i loc, totu i, abia acum
pentru prima oar vedea frumuse ea acestor
lucruri i spiritul care le pl dise. Vedea vechea
Maic a Domnului, de piatr , în capela superioar ,
o îndr gise de pe când era b ie andru i o
desenase, dar abia acum o vedea cu ochi treji i- i
dea seama c era o oper minunat , pe care
n-ar fi putut dep i nici cu cea mai frumoas , cea
mai izbutit dintre lucr rile sale. i asemenea
lucruri minunate mai existau, multe, i nici unul
din ele nu st tea acolo singuratic, i nu era
întâmpl tor, ci fiecare î i avea obâr ia în acela i
spirit i st tea printre str vechile ziduri, coloane i
bol i ca în patria sa fireasc . Ceea ce fusese cl dit,
ltuit, pictat, tr it, gândit i înv at aici în câteva
sute de ani, crescuse dintr-un singur trunchi,
dintr-un singur spirit i toate se potriveau unele cu
altele, precum crengile unui copac.
 În mijlocul acestei lumi, a acestei unit i calme,
viguroase, Gur -de-Aur se sim ea acum foarte
runt, i cel mai m runt atunci când îl vedea pe
abatele Ioan, pe prietenul s u Narcis, luând
hot râri i guvernând în aceast ordine atât de
solid i, totu i, atât de lini tit-prietenoas . Oricât
de mare ar fi fost deosebirea între abatele Ioan,
eruditul cu buze sub iri i abatele Daniel, firesc i
bun în simplitatea lui, fiecare dintre ei slujea,
totu i, aceea i unitate, aceea i idee, aceea i ordine,
prin ea î i dobândise rangul, i aducea drept
ofrand propria sa persoan . i prin asta sem nau
tot atât de bine, ca i prin însemnele func iei i
straie.
În centrul m stirii sale, Narcis deveni în ochii
lui Gur -de-Aur uluitor de mare, de i nu se purta
totu i cu el altfel decât ca o gazd i ca un prieten.
Curând abia mai îndr zni s -i spun „tu" i
„Narcis".
— Ascult , abate Ioan, îi zise el odat , încetul
cu încetul va trebui totu i, s m obi nuiesc cu
noul t u nume. Trebuie s i spun c -mi place
mult aici, la voi. Aproape c a avea poft s i fac
o confesiune i, dup ce termin cu isp irea, s rog
a fi primit ca frate laic. Îns vezi, atunci s-ar
ispr vi cu prietenia noastr ; tu ai fi abatele i eu
fratele laic. Dar s tr iesc pur i simplu al turi de
tine, s m uit la munca ta, iar eu s nu fiu i s
nu înf ptuiesc nimic, asta nu mai pot suporta. i
eu a vrea, din toat inima, s lucrez i s i ar t
ce sunt i ce pot, ca s vezi dac a meritat sau ba
m dezlegi din funia spânzur torii.
— M bucur de ce-mi spui, r spunse Narcis,
rostindu- i cuvintele i mai precis, i mai atent
decât în alte d i. Po i începe oricând s i aranjezi
atelierul, am s trimit îndat vorb fierarului i
dulgherului
 i îndeplineasc toate dorin ele. Dispune de
materialul de lucru
care-l g se ti aici, pe loc! întocme te o list cu cele
ce trebuie comandate afar i aduse, prin c i.
i acum ascult ce cred eu despre tine i despre
inten iile tale! Trebuie s -mi acorzi pu in timp ca
m exprim; eu sunt c rturar i a vrea s încerc
i înf ez problema din punctul meu de
gândire, nu am alt limbaj decât acesta. Va s zic ,
urm re te din nou ce- i spun, ca în anii de demult,
când
m-ai ascultat adeseori, cu atâta r bdare.
— Încerc s te urm resc. Vorbe te...
— Adu- i aminte, cum înc din vremea când
erai elev în coala noastr î i spuneam câteodat
te socotesc un artist. Pe atunci mi se p ruse c
ai putea deveni poet; la lectur i scris aveai o
anumit aversiune fa de no iuni i abstrac ii i
din limb iubeai îndeosebi cuvintele i sunetele
rora le erau proprii calit i senzual-poetice, adic
acele cuvinte care te f ceau s i imaginezi ceva.
Gur -de-Aur îl întrerupse.
— Iart -m , dar no iunile i abstrac iile, pe care
tu le preferi, nu sunt i ele reprezent ri, imagini?
Sau, pentru gândire folose ti i iube ti într-adev r
cuvintele dincolo de care nu ne putem închipui
nimic? Se poate oare gândi f a ne reprezenta
ceva?
— E bine c întrebi! Desigur c se poate gândi
reprezent ri! Gândirea nu are absolut nimic
de-a face cu reprezent rile. Ea nu se consum în
imagini, ci în no iuni i formule. Exact acolo unde
înceteaz imaginile, începe filozofia. Doar pe tema
aceasta ne certam atât de des odinioar , când
eram tineri: pentru tine lumea consta din imagini,
pentru mine din no iuni. Î i spuneam mereu c e ti
inapt s devii gânditor, i- i mai spuneam c asta
nu înseamn o sc dere, pentru c în schimb e ti
un suveran pe t râmul imaginilor. Fii atent, am
i deslu esc acestea. Dac , atunci, în loc s fugi
în lume, deveneai un gânditor, ai fi putut stârni un
dezastru. C ci ai fi fost un mistic. Pe scurt i poate
cam general spus, misticii sunt acei gânditori care
nu se pot desprinde de reprezent ri, adic de fapt
nu sunt gânditori. Sunt arti ti ascun i: poe i f
versuri, pictori f penel, muzicieni f sunete.
Se g sesc printre ei spirite nobile, înzestrate cu
multe daruri, dar to i, f excep ie, sunt ni te
oameni neferici i. Un astfel de om ai fi putut deveni
i tu. În loc de asta, slav Domnului, ai devenit
artist i ai pus st pânire pe lumea imaginilor în
care po i fi creator i st pân, în loc s r mâi, ca
gânditor, împotmolit la jum tatea drumului.
— M tem, zise Gur -de-Aur, c nu voi reu i
niciodat s -mi alc tuiesc o no iune despre lumea
ta de gândire, în care se cuget f reprezent ri.
— O, ba da, vei reu i imediat. Ascult :
gânditorul încearc s cunoasc i s înf eze
esen a lumii prin logic . El tie c ra iunea noastr
i unealta ei, logica, sunt instrumente imperfecte –
la fel cum un artist în elept tie prea bine c
penelul sau dalta sa nu vor putea exprima
niciodat în chip des vâr it fiin a str lucitoare a
unui înger sau a unui sfânt. Totu i amândoi
încearc , gânditorul ca i artistul, fiecare în felul
lui. Nu pot i nu au voie altfel. C ci un om care
încearc s se realizeze cu darurile ce-i sunt date
de la natur , face lucrul cel mai important,
singurul lucru cu sens pe care-l poate face. De
aceea î i spuneam atât de des odinioar : nu
încerca s -l imi i pe cuget tor sau pe ascet, ci fii tu
însu i, încearc s te realizezi pe tine însu i.
— Te în eleg, a a, pe jum tate. Dar ce
înseamn de fapt: s te realizezi?
— Este o no iune filozofic , n-o pot exprima
altfel. Pentru noi, discipolii lui Aristotel i ai
Sfântului Toma, cea mai înalt dintre toate
no iunile este existen a des vâr it . Existen a
des vâr it este Dumnezeu. Tot ce mai exist pe
lâng el, exist numai pe jum tate, numai par ial,
este în devenire, este amestecat, const din posibi-
lit i. Dumnezeu îns nu este amestecat, este
unul, el nu con ine posibilit i, ci este în întregime
realitate. Dar noi suntem trec tori, suntem în
devenire, suntem posibilit i, pentru noi nu exist
des vâr ire, nu exist existen deplin . Acolo îns
unde p im de la poten la fapt , de la posibilitate
la realizare, acolo suntem p rta i la adev rata
existen , devenim cu un grad mai asem tori cu
ceea ce e des vâr it, dumnezeiesc. Asta înseamn :
a se realiza. Tu trebuie s cuno ti procesul acesta,
din proprie experien . E ti doar artist i ai creat
multe chipuri. Ei bine, dac m car o singur
asemenea figur i-a izbutit
într-adev r, dac ai eliberat imaginea unui om de
am nunte întâmpl toare i ai adus-o la o form
pur – atunci tu, ca artist, ai realizat aceast
imagine uman .
— Am în eles.
— M vezi, prietene Gur -de-Aur, într-un loc i
într-o func ie în care naturii mele i se u ureaz ,
întrucâtva, s se realizeze. M vezi tr ind într-o
comunitate i o tradi ie care mi se potrivesc i m
ajut . O m stire nu este cerul, e plin de
imperfec iune, totu i o via de m stire, dus
cum se cuvine, este pentru oameni de felul meu
mult mai propice decât via a lumeasc . Nu vreau
vorbesc despre cele morale, dar chiar i numai
practic vorbind, gândirea pur , al c rei exerci iu i
a c rei profesare este datoria mea, cere o anumit
ap rare de lume. Deci mie, aici, în casa noastr ,
mi-a fost mult mai u or s m realizez decât i-a
fost ie. Admir mult faptul c ai g sit totu i o cale
 i ai devenit artist. C ci ie i-a fost infinit mai
greu.
Gur -de-Aur ro i, stingherit de laud , dar i de
bucurie. Pentru a abate discu ia, îl întrerupse pe
prieten:
— Cele mai multe, din câte ai vrut s -mi spui,
le-am putut în elege. Un lucru îns tot nu vrea
-mi intre în cap: anume ce nume ti tu „gândirea
pur ", adic a a-zisa gândire f imagini, i
operarea cu vorbe care nu te las s i reprezin i
nimic.
— Ei bine, dintr-un singur exemplu te po i
muri. Gânde te-te la matematic ! Ce reprezent ri
con in numerele? Sau semnele plus i minus? Ce
imagini con ine o ecua ie? Nici una! Când rezolvi o
problem de aritmetic sau de algebr , nu- i ajut
nici o reprezentare, ci îndepline ti, un exerci iu
formal în cadrul unor forme de gândire înv ate.
— A a este, Narcis. Dac -mi a terni un rând de
numere i de semne, pot str bate desi ul lor f
nici o reprezentare, m pot l sa condus de plus i
minus, de ridic ri la p trat sau de paranteze i a a
mai departe i pot rezolva problema. Vreau s zic –
am putut cândva, acum n-a mai putea. Dar
nu-mi închipui c rezolvarea unor asemenea
probleme formale ar avea vreo alt valoare decât
cea a unui exerci iu de ra ionare pentru elevi. E fo-
lositor s înve i s socote ti. Dar mi s-ar p rea
lipsit de noim i copil ros ca un om s stea toat
via a lui aplecat peste asemenea calcule i s
acopere la nesfâr it hârtia cu iruri de cifre.
— Te în eli, Gur -de-Aur, pentru c presupui
acest harnic socotitor ar rezolva mereu numai
alte i alte probleme de coal , primite de la un
dasc l oarecare. Dar el î i poate pune întreb rile i
singur, ele se pot isca în el asemenea unor for e
care-l constrâng. Trebuie s fi m surat i calculat
matematic multe spa ii reale i fictive, pân s
cutezi a aborda problema spa iului ca gânditor.
— Ei da. Îns problema spa iului, ca problem
de gândire pur , nici nu mi se pare, de fapt, o tem
pentru care un b rbat s i iroseasc munca i
anii. Pentru mine cuvântul „spa iu" nu înseamn
nimic i nu merit s -i d ruie ti nici un gând, cât
vreme nu-mi închipui un spa iu real, bun oar
spa iul astral; a-l privi pe acesta i
a-l m sura, mi se pare, într-adev r, o sarcin deloc
nedemn .
Zâmbind, Narcis interveni:
— De fapt tu vrei s spui c nu pre uie ti defel
gândirea, în schimb pre uie ti aplicarea gândirii
asupra lumii practice i vizibile. Î i pot r spunde:
nou nu ne lipsesc prilejurile de a pune în aplicare
gândirea, nici voin a de a o face. De pild ,
gânditorul Narcis i-a pus de sute de ori în aplicare
rezultatele gândirii sale, atât în cazul prietenului
Gur -de-Aur, cât al fiec ruia dintre c lug rii s i i
o face ceas de ceas. Dar cum anume ar putea
„aplica" ceva, ce nu ar fi înv at i nu ar fi exersat
înainte? Doar i artistul î i exerseaz necontenit
ochiul i fantezia i noi îi recunoa tem i îi pre uim
exerci iul, chiar dac el se exprim apoi numai în
pu ine opere reale. Nu po i s respingi gândirea ca
atare, în schimb s -i accep i „aplicarea"!
Contradic ia e limpede. Deci îng duie-mi s cuget
în tihn i judec -mi gândirea dup efectele ei, la
fel cum i eu am s judec calitatea ta de artist,
dup operele tale. Tu e ti acum nelini tit i iritat,
pentru c între tine i operele tale mai sunt
opreli ti. D -le de o parte, caut sau cl de te- i un
atelier i porne te la înf ptuirea operelor tale!
Multe probleme se vor rezolva astfel de la sine.
Gur -de-Aur nici nu- i dorea ceva mai bun.
si lâng poart o înc pere, care st tea goal
i se potrivea pentru atelier. Îi comand
dulgherului o mas de desenat i alte ustensile, pe
care i le schi exact. Întocmi o list de obiecte pe
care c ii m stirii urmau s i le aduc , unul
câte unul, din ora ele mai apropiate, o list lung .
La dulgher i în p dure cercet toate stocurile de
lemn t iat, î i alese multe buc i i puse s fie
rate, bucat cu bucat , în gr dina n dit de
iarb din dosul atelierului, unde le depozit ca s
se usuce i încropi cu mâna lui, un acoperi
deasupra lor. De asemenea lucr mult la fierar, pe
al c rui fiu, un tân r vis tor, îl vr ji de-a binelea
i-l câ tig de partea lui. Împreun cu acesta pier-
dea acum câte o jum tate de zi la forj , la nicoval ,
la covat de r cire i la piatra de tocit; f urir aici
toate cu itele de cioplit, drepte i curbe, toate
ile, sfredelele i r zuitoarele, de care avea
nevoie pentru prelucrarea lemnului. Erich, fiul
fierarului, un tân r cam de dou zeci de ani, deveni
prietenul lui Gur -de-Aur, îl urma i îl ajuta
pretutindeni i era plin de zel i curiozitate.
Gur -de-Aur îi promise c -l va înv a s cânte din
ut , ceea ce tân rul dorea din tot sufletul i, de
asemenea, c îi va îng dui s i încerce puterile i
la cioplit. Când, la r stimpuri, Gur -de-Aur nu se
sim ea în largul s u sau era deprimat de m stire
sau de apropierea lui Narcis, lâng Erich avea
prilejul s se învioreze, c ci acesta îl iubea cu
sfial i-l admira ne rmurit. Adeseori îl ruga s -i
povesteasc despre me terul Niklaus i despre
ora ul de re edin al episcopului; Gur -de-Aur o
cea cu pl cere din când în când i apoi, deodat ,
se minuna el singur c sta s istoriseasc ,
asemenea unui b trân, c toriile i faptele lui din
trecut, când de fapt via a lui abia urma s înceap .
Nimeni nu- i d dea seama c în lunile din
urm se schimbase i îmb trânise mult peste anii
i, c ci nu-l cunoscuser dinainte. Pesemne c
mizeriile pribegiei i ale vie ii nesigure îl
consumaser înc din primii ani; apoi îns vremea
ciumei, cu nenum ratele ei orori i, la urm ,
prizonieratul la conte i acea noapte de groaz din
beciul castelului îl zguduiser pân în str funduri,
sând ici-colo câte o urm : fire c runte în barba
blond , cute sub iri pe fa , perioade de somn
nes tos i, câteodat , în untru, în inim , o
anumit oboseal , o sl bire a poftei i a
curiozit ii, sentimentul c ldu , cenu iu, c a
gustat destule i e prea s tul. În timp ce- i
preg tea munca, în discu iile cu Erich, în vreme ce
lucra la fierar i la dulgher, se dezghe a, devenea
vioi i tân r, îl admirau i-l îndr geau cu to ii, îns
din când în când i nu rareori se întâmpla s ad
câte o jum tate de ceas sau chiar un ceas întreg
obosit, surâz tor i visând, prad apatiei i
indiferen ei.
Foarte important era pentru el întrebarea cu
ce anume s i înceap munca. Prima lucrare, pe
care dorea s-o realizeze aici i cu care n jduia s
spl teasc ospitalitatea mân stirii, nu trebuia s
fie ceva întâmpl tor, a ezat undeva, în v zul celor
curio i, ci, asemenea operelor str vechi din
incint , s in în întregime de construc ia
mân stirii i de via , s devin o parte a ei. Ar fi
vrut de pild s fac un altar sau un amvon, dar
nici pentru unul, nici pentru cel lalt nu era nici
spa iu, nici nevoie. G si în schimb, altceva. În
refectoriul p rin ilor exista o firid în at , în care
în timpul meselor un frate tân r citea întotdeauna
din vie ile sfin ilor. Aceast firid era neîmpodobit
. Gur -de-Aur hot rî s îmbrace accesul la pupitru
i pupitrul însu i cu o ornamenta ie de lemn,
sem nând cu aceea a unui amvon, cu figuri, unele
pe jum tate în relief, i altele, câteva, aproape
complet degajate. Î i împ rt i planul abatelui,
care-l l ud i-l încuviin .
 Când, în sfâr it munca putu începe – se
ternuse z pada i trecuse Cr ciunul – via a lui
Gur -de-Aur îmbr o form nou . Pentru
stire era ca i disp rut, nimeni nu-l mai
vedea, la cap tul orelor de coal nu mai a tepta
roiul elevilor, nu mai hoin rea prin p dure, nu se
mai plimba prin patio. Mesele le lua acum la morar
– nu mai era acela i, pe care odinioar , ca elev, îl
vizitase adeseori. Iar în atelier nu admitea picior de
om, afar de ajutorul s u, Erich; în unele zile nu-i
adresa nici acestuia vreo vorb .
Pentru prima sa lucrare, galeria lectorului,
întocmise, dup o îndelungat cugetare, urm torul
plan: din cele dou p i care alc tuiau lucrarea,
una trebuia s reprezinte lumea, cealalt verbul
divin. Partea inferioar , scara, crescând dintr-un
trunchi gros de stejar i r sucindu-se în jurul s u,
avea s reprezinte crea iunea, imagini din natur
i din via a simpl a patriarhilor. Partea
superioar , balustrada, urma s poarte imaginile
celor patru evangheli ti. Unuia dintre ei inten iona
-i dea înf area r posatului abate Daniel,
altuia a r posatului pater Martin, urma ul s u iar
în figura lui Luca voia s -l eternizeze pe me terul
u Niklaus.
du peste greut i mari, mai mari decât î i
închipuise. Ele îi pricinuir griji, îns erau griji
pl cute, î i pe ea opera cu încânt ri i dezn dejdi,
ca pe o femeie pudic , se lupta cu ea încrâncenat
i cu ging ie, precum se lupt un pescar cu o
tiuc mare, orice rezisten îl înv a ceva i îl
sensibiliza mai mult. Uit tot restul, uit de
stire, uit aproape i de Narcis. Acesta se
nimeri de câteva ori pe acolo, dar nu i se ar tar
decât ni te desene.
În schimb într-o zi Gur -de-Aur îl surprinse cu
rug mintea de a-i asculta confesiunea.
 — Pân acum n-am fost în stare, m rturisi el,
mi s-a p rut c sunt prea neînsemnat, i a a
m-am sim it destul de umilit în fa a ta. Acum m
simt mai bine, am munca mea i nu mai sunt un
nimeni. i, de vreme ce îmi duc via a aici, într-o
stire, vreau s m supun ordinii.
Se sim ea destul de puternic pentru a înfrunta
ceasul acesta i nu voia s -l mai amâne. Iar în
traiul recules al primelor s pt mâni, în emo ia
tuturor revederilor i amintirilor de tinere e, ca i
în povestirile pe care i le tot cerea cu rug min i
Erich, privirea retrospectiv asupra vie ii sale
dobândise, o anumit ordine i limpezime.
Narcis îl primi f solemnitate la confesiune.
Ea dur în jur de dou ceasuri. Cu fa a neclintit
abatele ascult aventurile, suferin ele i p catele
prietenului s u, puse câteva întreb ri, nu-l
întrerupse niciodat i ascult impasibil i acea
parte a confesiunii, în care Gur -de-Aur îi
rturisi i spulberarea credin ei sale în dreptatea
i bun tatea lui Dumnezeu. Multe din m rturisirile
celui ce se confesa, îl emo ionau, î i d dea seama
cât de profund fusese zguduit i speriat i cât de
aproape de pieire fusese, câteodat . Apoi îi venea
iar i s zâmbeasc i era mi cat de nevinov ia
copil roas p strat de prietenul s u, c ci îl
descoperea îngrijat i plin de c in pentru unele
gânduri pu in pioase, care, în compara ie cu
propriile sale dubii i abisuri de gândire, erau
inofensive.
Spre uimirea lui Gur -de-Aur, ba chiar spre
dezam girea lui, confesorul nu consider p catele
sale prea grave, dar îl admonest i îl pedepsi f
cru are pentru c neglijase s se roage, s se
rturiseasc i s se împ rt easc . Îi impuse
canonul ca, înainte de a primi împ rt ania, s
tr iasc vreme de patru s pt mâni cump tat i
cast, s asculte în fiecare diminea slujbe i în
fiece sear s recite de trei ori Tat l nostru i un
imn marianic.
Dup aceea îi spuse:
— Te previn i te rog s nu iei prea u or acest
canon. Nu tiu dac mai cuno ti exact textul
slujbei. Va trebui s -l urm re ti cuvânt cu cuvânt
i s te d ruie ti în elesului lor. Tat l nostru i
câteva imnuri, am s le recit eu însumi, chiar
ast zi, împreun cu tine i am s i indic spre care
cuvinte i sensuri trebuie s i îndrep i, în mod cu
totul deosebit, aten ia. S nu reci i i s nu ascul i
sfintele cuvinte a a cum se recit i se ascult
cuvintele omene ti. De câte ori te surprinzi c
în iri pur i simplu cuvintele, i asta se va
întâmpla mai des decât ai crede, adu- i aminte de
ceasul acesta i de faptul c te-am prevenit, începe
de la cap t i roste te cuvintele astfel i
prime te-le astfel în inim , precum î i voi ar ta.
Fie c a fost o coinciden fericit , fie c abatele
înaintase atât de mult în tiin a sufletului
omenesc, fapt este c din aceast confesiune i din
acest canon rezult pentru Gur -de-Aur o perioad
de împlinire i de pace, care îl ferici profund. În
toiul muncii sale, înc rcat de încord ri, griji i
satisfac ii, el se afl în fiecare diminea i sear ,
gra ie exerci iilor spirituale u oare, dar împlinite
cu con tiinciozitate, eliberat de emo iile zilei i
transpus cu întreaga lui fiin într-o ordine
superioar , care-l smulgea din singur tatea
primejdioas a creatorului incluzându-l, în
împ ia lui Dumnezeu ca pe unul dintre copiii
Lui. Chiar dac trebuia s înfrunte solitar lupta
pentru opera sa i s -i d ruiasc toat pasiunea
sim urilor i sufletului, totu i ceasul de reculegere
îl conducea de fiecare dat înapoi, la inocen .
Sc pând adesea de furie sau de ner bdare, sau
transfigurat pân la voluptate, în timp ce lucra în
exerci iile pioase se cufunda ca într-o ap adânc ,
 coroas , care-l sp la de trufia entuziasmului, ca
i de trufia dezn dejdii.
Nu reu ea întotdeauna. Câteodat seara, dup
ceasuri de munc înfierbântat nu g sea lini tea i
concentrarea necesar , de câteva ori uit exerci iile
i de mai multe ori, în vreme ce se str duia s le
aprofundeze, îl opri i-l chinui ideea c a recita
rug ciuni este, la urma urmelor, o str danie
copil reasc fa de un Dumnezeu care nu exist
sau care nici nu-l poate ajuta. I se plânse
prietenului.
— Continu , zise Narcis, ai promis i trebuie
i împline ti promisiunea. Nu ai de ce s te
întrebi dac Dumnezeu î i ascult rug ciunea, sau,
dac , acel Dumnezeu, pe care i-l po i reprezenta
exist în fond sau nu. i nici n-ai de ce te gândi c
str daniile tale sunt copil roase. În compara ie cu
cel c tre care ni se îndreapt rug ciunile, toate
faptele noastre sunt copil roase. În timpul exer-
ci iilor s i interzici cu des vâr ire aceste gânduri
neroade, de b ie andru. Roste te- i Pater noster-ul
i imnul marianic, d ruie te-te cuvintelor,
încarc -te de ele, la fel cum bun oar , în timp ce
cân i din gur sau la l ut , nu urm re ti cine tie
ce gânduri în elepte sau deduc ii, ci execu i un
sunet sau o pozi ie a degetelor pe cât po i de curat
i des vâr it. În vreme ce cânt , nimeni nu st s
se gândeasc dac este sau nu de folos cântecul
lui, ci cânt pur i simplu. La fel trebuie s te i
rogi.
i din nou reu i. Din nou eul s u încordat i
setos se stingea în ordinea înalt , din nou
cuvintele venerabile treceau peste el i prin el,
asemenea stelelor.
Cu mare mul umire abatele observ c dup
trecerea timpului prev zut pentru canon i dup
primirea sacramentelor, Gur -de-Aur continu s
îndeplineasc exerci iile zilnice, s pt mâni i luni
de-a rândul.
Între timp, lucrarea înainta. Din stâlpul gros al
sc rii în spiral crescu, parc nind dintr-un
izvor, o mic lume de figuri, de plante, de animale
i oameni, cu un tat Noe la mijloc, printre frunze
de vi i ciorchini, o adev rat carte cu poze, o
laud a crea iei i a frumuse ii ei, desf urându-se
liber ca într-un joc, dar condus de o tainic
ordine i disciplin . În decursul acestor luni
nimeni nu v zu lucrarea afar de Erich, care îi
dea o mân de ajutor i nu mai nutrea alt gând
decât acela de a deveni la rândul s u artist în
anumite zile nici el nu avea voie s calce în atelier.
În alte zile Gur -de-Aur se ocupa de dânsul, îl ins-
truia i-i îng duia s i încerce mâna, încântat de
a avea al turi un suflet credincios, un înv cel.
Dac lucrarea va fi gata i va izbuti, pl nuia s -l
cear tat lui s u i s -l creasc , s -l in pe lâng
el, ca ajutor permanent.
La chipurile evangheli tilor lucra în zilele sale
cele mai bune, când toate erau armonioase i nu
se sim ea chinuit de nici o îndoial . Cel mai bine
izbutea, a a i se p rea, statuia c reia îi
împrumutase tr turile abatelui Daniel, o iubea
mult, c ci fa a ei radia inocen i bun tate. De
figura me terului Niklaus era mai pu in mul umit,
de i Erich tocmai pe acesta o admira mai mult.
Aceast statuie v dea discordie sufleteasc i
triste e, p rea plin de planuri de crea ie înalt i,
în acela i timp, plin de cunoa tere dezn jduit
a nimicniciei crea iei, de triste e dup unitatea i
nevinov ia pierdut .
Când abatele Daniel fu gata, îl puse pe Erich s
cure e atelierul. Acoperi restul lucr rii cu pânze i
ez în lumin numai aceast figur . Apoi se
duse la Narcis i, deoarece îl afl ocupat, a tept
cu r bdare pân în a doua zi. Atunci, la ceasul
amiezii, îl conduse pe prietenul s u în atelier, pân
în fa a sculpturii. Narcis st tu i privi. St tu i- i
îng dui un r gaz, privind figura cu aten ia i
meticulozitatea c rturarului. Gur -de-Aur se afla
în spatele lui, t cea i se str duia s i struneasc
furtuna inimii. „Oh, gândi el, dac unul din noi doi
nu rezist acum, e foarte r u. Dac lucrarea mea
nu este destul de bun sau dac el nu o poate
în elege, atunci toat munca mea de aici i-a
pierdut valoarea. Ar fi trebuit s mai a tept."
Minutele îi p rur ceasuri, se gândea la ziua în
care me terul Niklaus inuse în mân primul s u
desen, de încordare î i încle una de alta mâinile
fierbin i i umede.
Narcis se întoarse spre el i în aceea i clip
Gur -de-Aur se sim i mântuit. Pe fa a îngust a
prietenului vedea înflorind ceva ce nu mai înflorise
din anii tinere ii: un zâmbet, unul aproape sfios, pe
aceast fa impregnat de spirit i voin , un
zâmbet de dragoste i de d ruire, un lic r ca i
cum solitudinea i mândria acestei fe e ar fi fost
pentru o clip str punse i din ea ar str luci
numai expresia unei inimi pline de dragoste.
— Gur -de-Aur, zise Narcis, foarte încet,
cump nindu- i i acum cuvintele, desigur nu te
tep i din partea mea s devin, dintr-o dat ,
cunosc tor de art . Nu sunt i tu tii bine asta.
Nu- i pot spune nimic despre arta ta, ca s nu- i
par ridicol. Dar, îng duie-mi s i spun un sigur
lucru: la prima privire am recunoscut în acest
apostol pe abatele nostru Daniel i nu numai pe el,
ci i tot ce el însemnase, pe atunci, pentru noi:
demnitate, bun tate, simplitate. A a cum st tuse
posatul Daniel în fa a venera iei noastre
tinere ti, la fel st acum din nou în fa a mea i
laolalt cu dânsul tot ce ne-a fost sfânt pe atunci i
ce ne face neuitat vremea aceea. Cu aceast
imagine, mi-ai f cut un dar bogat, prietene, mi l-ai
redat pe abatele nostru Daniel, dar în afar de asta
mi te-ai dezv luit pentru prima oar , în întregime.
Acum tiu cine e ti. S nu mai vorbim despre asta,
nu mi-e îng duit. O, Gur -de-Aur, am avut parte i
de ceasul acesta!
Era lini te în înc perea cea mare. Gur -de-Aur
vedea c prietenul s u este mi cat pân în adâncul
sufletului. Stinghereala îi t ia respira ia.
— Da, zise el scurt, m bucur. Dar acum e
într-adev r timpul s te duci la mas .

CAPITOLUL XIX

Doi ani lucr Gur -de-Aur la opera aceasta i

din al doilea an Erich îi fu repartizat ca ajutor
permanent. În cioplitura sc rilor f uri, cu
inspira ie, un mic paradis, pl di cu încântare
un frumos desi de copaci, crengi înfrunzite i
ierburi, cu p ri pe ramuri, i pretutindeni printre
ele, r reau trupuri i capete de animale. În mij-
locul acestei gr dini primordiale, pa nice,
îmbel ugate în verdea , reprezenta câteva scene
din via a patriarhilor. Rareori î i întrerupse munca
sârguincioas . Rareori se ivea câte o zi, în care îi
era cu neputin s lucreze, în care nelini tea sau
plictisul îl f ceau s se dep rteze de opera sa.
Atunci i-o d dea elevului în grij , iar el umbla sau
rea prin împrejurimi, respira în p dure
mireasma îmbietoare a libert ii i a vie ii de
vagabond, î i c uta câte o ncu , se ducea i la
vân toare i z cea cu orele în iarb , neputându- i
lua ochii de la ogivele alc tuite de vârfurile
copacilor, de la tufele s lbatice ale ferigilor i
grozamei. Niciodat nu lipsea mai mult de o zi sau
dou . Apoi se apuca de lucrare, cu înnoit pasiune
sculpta cu voluptate desi ul vegetal, dezghioca
atent i ginga capete de oameni din lemn, cresta
cu t ieturi viguroase câte o gur , un ochi, o barb
pletoas . Afar de Erich numai Narcis mai
cuno tea opera, intra de multe ori aici, atelierul îi
devenea, la r stimpuri, înc perea cea mai drag
din m stire. Privea cu bucurie i cu uimire.
Acolo cre tea i înflorea ceea ce prietenul s u
purtase ani în ir în inima lui nelini tit ,
înc ânat i copil roas , o crea ie, o mic lume
ce ie ea acum la suprafa : poate un joc, dar cu
siguran nu mai pu in pre ios decât jocul logicii,
al gramaticii i al teologiei
Îngândurat, el zise odat :
— Înv multe de la tine, Gur -de-Aur. Încep a
în elege ce este arta. Înainte vreme, în compara ie
cu gândirea i cu tiin a, nu mi se p rea demn de
luat în serios. Gândeam cam a a: „Întrucât omul
este un amestec îndoielnic de spirit i materie,
întrucât spiritul îi deschide cunoa terea celor
ve nice, iar materia, îl coboar i-l înl uie de
ceea ce este trec tor, el ar trebui s se dep rteze de
sim uri i s n zuiasc spre t râmul spiritual,
pentru a- i în a via a i a-i da sens". „Din
obi nuin m pref ceam a pre ui arta, dar de fapt
eram trufa i o priveam de sus. Abia acum v d
câte c i exist spre cunoa tere i îmi dau seama c
drumul spiritului nu este singurul i, poate, nici
cel mai bun. Este drumul meu, desigur; voi
continua s -l urmez. Îns pe tine te v d pe drumul
opus, pe drumul sim urilor cum prinzi la fel de
profund taina existen ei i o exprimi mult mai viu
decât sunt în stare cei mai mul i dintre gânditori.
— În elegi acum, zise Gur -de-Aur, c nu pot
pricepe ce poate fi gândirea f reprezentare?
— Am în eles de mult. Gândirea noastr este o
permanent abstractizare, o întoarcere a privirii de
la sim uri o încercare de construire a unei lumi
pur spirituale. Tu îns îndr ge ti tocmai ce e mai
nestatornic i muritor, i proclami sensul lumii
tocmai în ceea ce este efemer. Tu nu- i întorci
privirea de la aceste lucruri vremelnice, tu li te
ruie ti, i prin d ruirea ta ele cap valoare
suprem , devin egale cu cele ve nice. Noi,
cuget torii, încerc m a ne apropia de Dumnezeu,
sc zând lumea din flinta lui. Tu te apropii de El,
iubindu-i crea ia i creând-o din nou. i una i
alta sunt lucr ri umane i imperfecte, dar arta este
mai nevinovat ...
— Nu tiu, Narcis. Dar se pare c voi, gânditorii
i teologii, reu i totu i mai bine s-o scoate i la
cap t cu via a, s v ap ra i de dezn dejde. De
mult nu te mai invidiez pentru tiin a ta, prietene,
dar te invidiez pentru lini tea, pentru
netulburarea, pentru pacea ta.
— N-ar trebui s m invidiezi, Gur -de-Aur. Nu
exist pace a a cum o concepi tu. Pacea exist ,
desigur, dar nu una care s luie te mereu în noi
i nu ne mai p se te. Exist numai o pace care
se cucere te, prin lupte neîncetate i trebuie
recucerit zi de zi. Tu nu m vezi luptând, nu-mi
cuno ti nici lupta din timpul studiului, nici lupta
din chilia de rug ciuni. E bine c nu le cuno ti. Tu
vezi numai c sunt mai pu in supus toanelor decât
tine i socote ti c asta înseamn pace. Este îns
lupt , lupt i sacrificiu, ca orice via adev rat ,
ca i a ta.
— S nu ne cert m pentru asta. Nici tu nu vezi
toate luptele mele. i nu tiu dac po i în elege ce e
în inima mea la gândul c , în curând, lucrarea
aceasta va fi terminat . Va fi luat de aici i pus
acolo unde îi e locul, eu voi primi câteva laude i
apoi m voi întoarce într-un atelier gol, despuiat,
întristându-m de tot ce nu mi-a izbutit în
lucrarea mea, de tot ce voi, ceilal i, nu pute i
vedea, i voi fi în sufletul meu tot atât de gol i de
jefuit ca i atelierul.
 — Poate c -i a a, zise Narcis, i nici unul dintre
noi nu-l poate în elege în întregime pe cel lalt. Îns
to i oamenii, care sunt de bun -credin , au ceva
în comun i anume faptul c pân la urm ne
ru inam de operele noastre, c trebuie s o lu m
iar i i iar i de la cap t, c sacrificiul trebuie
mereu adus din nou.
Câteva s pt mâni mai târziu, lucrarea lui
Gur -de-Aur era terminat i în at la locul ei.
Se repet acum ceea ce încercase cândva mai de
mult: opera lui trecu în posesia celorlal i, fu
contemplat , judecat , l udat , i se aduser elogii
i onoruri; dar inima lui i atelierul r maser goale
i nu mai tia dac opera meritase sacrificiul. În
ziua dezvelirii fu invitatul p rin ilor, se oferi un
banchet în cinstea lui i se servi cel mai vechi vin
din pivni ele mân stirii; Gur -de-Aur înghi i
pe tele gustos i vânatul, dar mai mult decât vinul
vechi, îl înc lzi participarea i bucuria cu care
Narcis salut opera i cinstirea ei de c tre ceilal i.
O nou lucrare, dorit i comandat de abate,
era gata proiectat , un altar pentru capela Mariei
din Neuzell, care inea de m stire i unde un
lug r din Mariabronn slujea ca preot. Pentru
acest altar Gur -de-Aur voia s sculpteze o statuie
a Mariei, în care inten iona s eternizeze una din
figurile de neuitat ale tinere ii sale, frumoasa,
mereu nelini tita fiic de cavaler, Lydia. În rest,
îns rcinarea avea prea pu in importan pentru
el, îns p rea potrivit pentru ca Erich s i fac
dintr-însa lucrarea lui de calf . Dac Erich se
dovedea vrednic, va dobândi în el, pentru
totdeauna un bun colaborator, care îl va putea
înlocui i elibera pentru acele opere, care ele
singure îl mai interesau într-adev r. C ut acum
cu Erich lemn potrivit pentru altar i-l puse pe
iat s -l preg teasc . Gur -de-Aur îl l sa adesea
singur, reîncepuse hoin relile i plimb rile lungi
prin p dure; când, odat , lipsi mai multe zile în
ir, Erich îi raport abatelui absen a sa, iar abatele
se temu i el ca prietenul lui s nu fi plecat pentru
totdeauna. Între timp el se întoarse, lucr vreme de
o s pt mân la statuia Lydiei, apoi reîncepu s
hoin reasc . Era ap sat de griji; de când ispr vise
lucrarea cea mare, în via a lui se înst pânise
dezordinea, lipsea de la mesa matinal , era
profund nelini tit i nemul umit. Acum se gândea
mult la me terul Niklaus, întrebându-se dac el
însu i nu va deveni curând asemenea lui Niklaus,
harnic, destoinic i deplin cunosc tor al
me te ugului, dar v duvit de libertate i de
tinere e. Deun zi, o mic aventur îl pusese pe
gânduri. În timpul hoin relilor sale, întâlnise o
ncu tân , Francisca pe nume, care-i
pl cuse mult i pe care se str duise s-o farmece,
a c i pusese în aplicare toat arta de cuceritor,
dobândit odinioar . Fata asculta cu pl cere
flec reala lui, râdea încântat de glumele sale, dar
îi respinse ispitirile i pentru prima oar sim i c
apare b trân în ochii unei femei tinere. Nu se mai
duse pe acolo, dar nu putuse uita. Francisca avea
dreptate, se schimbase, o sim ea el însu i, i nu
cele câteva fire c runte ivite pretimpuriu sau cele
câteva cute de sub ochi erau pricina, ci mai mult
ceva din fiin a i din starea lui de spirit; se
descoperi b trân, se descoperi teribil de
asem tor cu me terul Niklaus. Se observ cu
nepl cere i d du din umeri; devenise neliber i
sedentar, nu mai era nici vultur, nici iepure,
devenise un animal de cas . Hoin rind prin
dure, c uta mai mult mireasma trecutului,
amintirea c toriilor de odinioar , decât o nou
pribegie i o nou libertate, le c uta cu jind i cu
suspiciune, asemenea unui câine care adulmec o
urm pierdut . Iar dup ce z bovea pe drumuri o
zi sau dou , dup ce colinda i chefuia pu in, ceva
îl atr gea irezistibil înapoi, acas , avea con tiin a
înc rcat , sim ea c -l a teapt atelierul, se sim ea
spunz tor pentru altarul început, pentru lemnul
preg tit, pentru ajutorul s u Erich. Nu mai era
liber, nu mai era tân r. Î i propuse cu hot râre ca
atunci când Lydia –Maria va fi terminat , s
întreprind o c torie i s mai guste înc o dat
via a de drume . Nu era bine s tr iasc atâta
vreme într-o m stire, numai printre b rba i. O fi
bine pentru c lug ri, pentru el îns , nu. Cu
rba ii se putea discuta frumos i în elept, aveau
în elegere pentru munca unui artist, dar restul,
flec reala, ging ia, jocul, dragostea, pl cerea f
gânduri – toate acestea nu înfloreau printre
rba i; pentru ele era nevoie de femei, de
drume ie, de hoin real i de imagini mereu
înnoite. Aici, totul în jurul s u era cenu iu i grav,
greoi i b rb tesc i i se strecurase i lui în sânge,
molipsindu-l.
Gândul la viitoarea c torie îl consola; se inea,
cuminte, de munc , pentru a se elibera cât mai
curând. i pe m sur ce f ptura Lydiei ie ea
treptat din lemn, venind parc spre el, i mâna lui
cea ca ve mântul s cad în cute severe de pe
genunchii ei nobili, îl însufle i o bucurie intim i
dureroas , o nostalgic iubire pentru aceast
imagine, pentru chipul frumos, sfios de fat ,
pentru amintirea de odinioar , pentru prima sa
dragoste, primele sale c torii, pentru tinere ea
sa. Lucra cucernic la imaginea ginga , o sim ea
legat de tot ce avea mai bun în fiin a lui, de
tinere ea sa, de cele mai delicate dintre amintirile
sale. Era o fericire s -i modeleze gâtul plecat, gura
prietenos-trist , mâinile fine, degetele lungi, cupele
frumos boltite ale unghiilor. Cu admira ie i cu
respectuoas dragoste privea i Erich statuia, ori
de câte ori avea prilejul.
 Când fu aproape terminat , o ar abatelui.
Narcis zise:
— E cea mai frumoas oper a ta, dragule, în
toat m stirea
n-avem nimic cu care s-ar putea asem na.
Trebuie s i m rturisesc c în lunile acestea din
urm am fost de câteva ori îngrijorat din pricina ta.
Te vedeam nelini tit i suferind i când disp reai i
lipseai mai mult de o zi, m gândeam, câteodat ,
cu grij : „Poate c nu se mai întoarce". Iar acum, ai
cut aceast statuie minunat . Sunt bucuros i
mândru de tine!
— Da, zise Gur -de-Aur, sculptura a ie it
destul de bine. Dar acum ascult -m , Narcis!
Pentru ca lucrarea aceasta s izbuteasc , a fost
nevoie de toat tinere ea mea, de drumurile, de
dragostele mele, de str dania mea de a cuceri
femeile... Aceasta este fântâna din care m-am
ad pat. Fântâna va seca în curând, inima mi se
usuc . Voi ispr vi aceast Maria, dar apoi îmi voi
lua concediu o bun bucat de vreme, nu tiu
pentru cât timp, ca s -mi caut din nou tinere ea i
toate cele câte mi-au fost dragi odat . Po i în elege?
Ei, da! tii, am fost oaspetele t u i nu m-am l sat
niciodat pl tit pentru munca mea...
— i-am oferit plat , îl întrerupse Narcis.
— Da, i acum primesc. Îmi voi comanda haine
noi iar când vor fi gata, am s te rog s -mi dai un
cal i câ iva taleri, apoi voi pleca în lume. Nu-mi
spune nimic, Narcis, i nu fi trist. Nu c nu mi-ar
pl cea aici, nic ieri nu a putea-o duce mai bine. E
vorba de altceva. Ai s -mi împline ti dorin a?
Nu se mai vorbi mult despre acest subiect.
Gur -de-Aur î i comand un rând de haine simple,
de c rie, i cizme i pe când se apropia vara, o
ispr vi pe Maria, de parc ar fi fost ultima lui
lucrare; cu grij plin de dragoste d du mâinilor,
fe ei, p rului, ultima lor des vâr ire. P rea chiar
oarecum c t neaz plecarea, de parc mereu
s-ar fi l sat cu pl cere, înc pu in re inut de aceste
ultime, delicate neteziri ale statuii. Trecu zi dup zi
i el tot mai avea de orânduit câte ceva. De i
apropiata desp ire îl durea, Narcis mai zâmbea
câteodat pe seama îndr gostirii lui Gur -de-Aur i
a neputin ei sale de a se rupe de chipul Mariei.
Gur -de-Aur îl lu totu i, prin surprindere
într-o zi, venind brusc s i anun e plecarea.
Luase hot rârea peste noapte. În costumul cel
nou, cu o beret nou pe cap, veni la Narcis ca
i ia r mas bun. Se m rturisise i se
împ rt ise cu pu in timp în urm . Acum venea
-i spun adio i s i ia binecuvântarea de drum.
Amândurora le venea greu s se despart , i
Gur -de-Aur se pref cea a fi mai aspru i mai
netulburat decât se sim ea în inima lui.
— Am s te rev d? întreb Narcis.
— O, da, dac frumosul t u cal nu-mi rupe
gâtul, ai s m revezi cu siguran . Altminteri n-ar
mai exista nimeni care s te numeasc Narcis i
i dea b taie de cap. Te po i bizui pe asta. Nu
uita s veghezi asupra lui Erich. i s nu se ating
nimeni de statuia mea. Precum am hot rât, va
mâne la mine în odaie i te rog s nu dai cheia
din mân .
— Te bucuri de c toria asta? Gur -de-Aur avu
un tremur al pleoapelor.
Ei, m-am bucurat, a a e întotdeauna. Dar acum,
când trebuie s încalec i s plec, mi se pare totu i
mai pu in vesel decât credeam. Ai s râzi de mine,
dar nu-mi vine deloc u or s m despart, i
aceast leg tur m nec je te. E ca o boal ,
oamenii tineri i s to i n-o
cunosc. Me terul Niklaus era i el a a. Dar s nu
mai p vr gim de poman ! Binecuvânteaz -m ,
dragul meu, vreau s pornesc...
Înc lec i se duse.
 În gândurile sale, Narcis era foarte preocupat de
prietenul s u, î i f cea griji din pricina lui i-i
ducea dorul. Oare va mai întoarce pas rea care î i
luase zborul, acest fluier -vânt ce-i era atât de
drag? Iat c omul acesta, ciudat i iubit, a pornit
din nou pe drumul lui încâlcit, lipsit de voin ,
hoin re te iar i prin lume avid i curios,
urmându- i instinctele violente, sumbre, un copil
mare furtunos i nes ios. Dumnezeu s -l
ocroteasc , întoarc -se teaf r. Din nou zbura de
colo pân colo fluturele acesta, din nou p tuia,
ademenea femei, î i c uta pl cerile, va ajunge
poate iar i la crim , în primejdii i-n închisoare i
se va pr di. Câte griji putea pricinui acest b iat
blond, care se jeluia c îmb trâne te i te privea cu
asemenea ochi de copil! Cât de mult trebuia s te
temi pentru soarta lui! i, totu i, Narcis se bucura
din toat inima pentru el. În fond, îi pl cea c
acest copil înd tnic era atât de greu de
îmblânzit, c avea asemenea toane, c acum
evadase din nou i- i tocea coarnele, gonind de
colo pân colo.
În fiecare zi, la un ceas sau altul, gândurile
abatelui se întorceau c tre prietenul s u, cu
dragoste i nostalgie, cu recuno tin i griji,
câteodat cu îndoieli i repro uri. Oare nu ar fi
trebuit s -i dezv luie în mai mare m sur
prietenului s u cât de mult îl iubea, cât de pu in
l-ar fi dorit altfel, cât de bogat devenise prin el i
prin arta lui? Îi spuse prea pu in din toate acestea,
poate mult prea pu in – cine tie dac nu l-ar fi
putut re ine?
Dar prin Gur -de-Aur nu devenise doar mai
bogat. Prin el devenise în acela i timp mai s rac,
mai s rac i mai slab i era desigur bine c nu-i
ar tase prietenului s u acest adev r. Lumea în
care tr ia i în care se sim ea acas , lumea lui,
via a de mân stire, func ia, erudi ia lui, cl direa
frumos orânduit a ideilor sale, fuseser adeseori
puternic zguduite i puse sub semnul îndoielii de
acest prieten. Nu exista dubiu: din unghiul de
vedere al mân stirii, al ra iunii i al moralei, via a
lui era mai bun , mai dreapt , mai constant , mai
orânduit i exemplar , era o via a ordinii i a
slujirii severe, un sacrificiu continuu, o n zuin
mereu înnoit spre limpezime i dreptate, era cu
mult mai curat i mai bun decât via a unui
artist, a unui vagabond i a unui muieratic. Dar
privind de sus, din unghiul de vedere al Domnului
– oare într-adev r ordinea i disciplina unei vie i
exemplare, renun area la lume i la fericirea
sim urilor, îndep rtarea de murd rie i de sânge,
retragerea în filozofie i reculegere, erau ele mai
bune decât via a lui Gur -de-Aur? Oare omul
fusese creat într-adev r pentru a duce o via
surat , ale c rei ceasuri i rânduieli erau
însemnate de clopotele care chemau la rug ciune?
Oare omul fusese creat într-adev r pentru a-i
studia pe Aristotel i pe Toma de Aquino, pentru a
ti grece te, pentru a- i sugruma sim urile i
pentru a fugi din lume? Nu fusese creat de
Dumnezeu cu sim uri i instincte, cu tenebre
sângeroase, cu aptitudinea p catului, a volupt ii
i a disper rii? În jurul acestor întreb ri se roteau
gândurile abatelui, când z boveau la prietenul s u.
Da, i poate c nu era doar mai copil ros i mai
omenesc s duci o via ca Gur -de-Aur, poate c
la urma urmei era i mai temerar i mai grandios
te la i în voia curentului crâncen i a smintelii,
comi i p cate i s iei asupra ta urm rile lor
amarnice, în loc s duci, al turea de lume, o via
curat , cu mâinile sp late, s i plantezi o
frumoas gr din cu gânduri pline de armonie i
umbli f de p cat printre straturile ei ocrotite.
Poate era mai greu, mai curajos i mai nobil s
colinzi cu înc rile rupte prin p duri i pe
drumuri, s rabzi soarele i ploaia, foamea i
nevoia, s te joci cu bucuriile sim urilor i s le
pl te ti cu suferin a.
Oricum, Gur -de-Aur îi ar tase c un om
chemat la fapte mari se poate cufunda pân
departe de tot în sminteala sângeroas , ame it a
vie ii, se poate n cl i în colb i în sânge, f a
deveni, totu i m runt i trivial f a ucide
dumnezeiescul din el, c poate r ci prin bezne
adânci f ca lumina divin i puterea creatoare
se sting în sanctuarul sufletului s u. Narcis
privise adânc în via a tulbure a prietenului s u,
îns nici dragostea, nici respectul fa de el nu-i
sc zuser . O, nu, iar de când v zuse ie ind de sub
mâinile p tate ale lui Gur -de-Aur aceste splen-
dide imagini, t cute i totu i vii, transfigurate de o
form i o ordine l untric , aceste fe e însufle ite,
radiind de duh, aceste plante i flori nevinovate,
aceste mâini ce implorau sau binecuvântau, toate
aceste atitudini îndr zne e i blânde, orgolioase
sau sfinte, tia bine c în aceast inim
nestatornic de artist i de seduc tor, s luia un
bel ug de lumin i de har divin.
În discu iile lor, nu-i fusese greu s par
superior prietenului, s opun pasiunii lui
disciplina i ordinea gândurilor sale. Îns fiece mic
gest al oric reia dintre statuile lui Gur -de-Aur,
fiece ochi, fiece gur , fiece lujer i fiece cut de
ve mânt, nu însemnau ele mai mult, nu erau mai
adev rate, mai vii i de neînlocuit, decât orice
performan , a unui cuget tor? Artistul acesta, a
rei inim era atât de plin de înd tnicie i
suferin , nu în ase el pentru nenum ra i
oameni, prezen i i viitori, întruchip ri ale
suferin ei i n zuin elor lor, simboluri spre care se
puteau îndrepta rug ciunile i venera ia, spaimele
i nostalgia celor f de num r, pentru a g si în
ele alinare, încuviin are i îmb rb tare?
 Zâmbind i totu i trist, Narcis î i aduse aminte
de toate momentele, începând din tinere ea lor
timpurie când îl îndrumase i-l d sc lise pe
prietenul s u. Prietenul îi primise sfaturile cu
recuno tin , acceptase de fiecare dat ,
superioritatea i pozi ia lui de conduc tor. i apoi,
i oferise în t cere, operele n scute din furtuna i
chinurile vie ii sale biciuite: nu cuvinte, nu
doctrine, nu l muriri, nu avertismente, ci via
adev rat , în at pe culmi. În schimb, cât de
rac era el însu i, cu tiin a, cu disciplina sa
monahal , cu dialectica sa!
Acestea erau întreb rile, în jurul c rora se
învârteau gândurile lui Narcis. Cum, cu mul i ani
în urm , intervenise, violent i zguduitor, în
tinere ea lui Gur -de-Aur a ezându-i via a într-un
spa iu nou, la fel îl încercase acum prietenul care,
de la reîntoarcerea sa, îl zguduise, îl împinsese
tre îndoieli i cercetare de sine. Era egalul s u;
Narcis nu-i d duse nimic ce s nu i se fi întors cu
sporit d ruire.
Prietenul plecat c lare în dep rt ri îi l sa r gaz
de cugetare. S pt mânile treceau, de mult înflorise
castanul, de mult frunzi ul de un verde fraged i
ptos al fagilor devenise întunecos, des i aspru,
de mult poposiser berzele pe turnul de la poart ,
clociser , scoseser pui i-i înv aser s zboare.
Cu cât Gur -de-Aur întârzia mai mult, cu atât
Narcis vedea mai limpede ce-i d ruise prezen a lui.
Avea câ iva c lug ri înv i în m stire, un
cunosc tor al lui Platon, un dasc l eminent de
gramatic , unul sau doi teologi subtili. Erau
printre monahi, câteva inimi fidele, de
bun -credin , care luau totul în serios. Dar nu
avea nici unul care s fi fost egalul s u, nici unul
cu care s se fi putut m sura. Acest dar pre ios i-l
cuse numai Gur -de-Aur. Îi venea tare greu s se
lipseasc din nou de el. Se gândea cu dor la cel
dus departe.
Adeseori trecea pragul atelierului, îl încuraja pe
ucenicul Erich care continua munca la altar i
tepta cu team i n dejde întoarcerea me terului
u. Câteodat abatele descuia odaia lui
Gur -de-Aur, în care se afla Maria, ridica grijuliu
pânza de pe statuie i z bovea în fa a ei. Nu-i
cuno tea obâr ia, Gur -de-Aur nu-i spusese nicio-
dat povestea Lydiei. Dar sim ea, î i d dea seama
acest chip feciorelnic tr ise vreme îndelungat
în inima prietenului s u. Poate a sedus-o, poate a
în elat-o i a p sit-o. A luat-o îns cu sine, a
strat-o în sufletul s u, cu mai mult credin
decât cel mai bun dintre so i i pân la urm ,
poate dup ani mul i, în care n-o mai v zuse o
dat m car, f urise aceast f ptur frumoas de
fat atât de înduio toare iar în chipul, în
atitudinea, în mâinile ei, cuprinsese întreaga
ging ie, admira ie i dorin ale unui îndr gostit.
i în sculpturile pupitrului de lectur din
refectoriu citea câte ceva din povestea prietenului
u. Era povestea unui vagabond, a unui om al
instinctelor, a unui dezr cinat i necredincios,
dar ce r sese din toate acestea, ce se vedea aici,
era în întregime bun i credincios, era plin de o
dragoste vie. Cât de tainic era via a aceasta, cât
de vijelioase i tulburi îi curgeau uvoaiele i cât de
nobile i de limpezi se alegeau la sfâr it rezultatele!
Narcis se lupt . În cele din urm învinse, nu
deveni infidel propriului s u drum, nu neglij
nimic din îndatoririle sale severe. Dar suferea din
pricina pierderii i de asemenea din pricin c
recunoscuse ce mult îi era legat inima de acest
prieten, inim care nu trebuia, de fapt, s apar in
decât lui Dumnezeu i misiunii sale.
 CAPITOLUL XX

Vara trecu, macul i alb strelele, neghina i

ochiul boului se ve tejir i se scuturar , broa tele
din ele teu t cur iar berzele zburau în înaltul
cerului, preg tindu-se s i ia bun-r mas. Atunci,
Gur -de-Aur se întoarse!
Sosi într-o dup -amiaz , pe o ploaie molcom i
nu intr în m stire, ci de la poart se duse drept
în atelierul s u. Venise pe jos, f cal.
Erich se sperie când îl v zu intrând. De i îl
recunoscuse de la prima privire i inima îi b tea
bucuroas , totu i b iatului i se p ru c acela ce se
întorsese era cu totul alt om: un Gur -de-Aur fals,
cu mul i ani mai b trân, cu fa a pe jum tate
stins , pr fuit , cenu ie, cu tr turile supte, ni te
tr turi bolnave, suferinde, pe care nu se citea
totu i durere, ci mai degrab un zâmbet, un
zâmbet binevoitor, b trân, r bd tor. Mergea greu,
se târa i p rea a fi bolnav i foarte obosit.
Acest Gur -de-Aur schimbat, str in, privi
ciudat în ochii tân rului s u ajutor. Nu f cea caz
de întoarcerea sa, se purta de parc tocmai ar fi
ie it din odaia al turat , de parc n-ar fi lipsit
decât o f râm de timp. Întinse mâna i nu avu
nimic de spus, nici un salut, nici o întrebare, nici o
povestire. Zise numai:
— Trebuie s dorm. P rea a fi teribil de obosit.
Îl trimise pe Erich de acolo i se duse în odaia lui,
de lâng atelier. Aici î i scoase bereta, o sc din
mân , î i trase înc rile i se îndrept c tre pat.
În fundul od ii î i z ri, Madona înf urat în
pânze; d du din cap spre dânsa, dar nu se duse
-i scoat pânzele i s -i dea bine e. În schimb se
strecur pân la ferestruic , îl z ri pe Erich afar ,
teptând speriat i îi strig :
 — Erich, nu trebuie s spui nim nui c-am
venit. Sunt foarte obosit. E timp i mâine pentru
asta!
Apoi se întinse, în pat cu hainele pe el. Dup
câtva timp, fiindc nu-i venea somnul, se scul , se
duse, greoi, pân la perete unde atârna o oglind
mic i se c ut într-însa. Atent se uit la cel
care-l privea din oglind : un Gur -de-Aur obosit,
un b rbat ostenit i b trân i ve ted, cu barba
înc run it bine. Cel ce privea spre el din p tratul
mic i tulbure al oglinzii era un om b trân, cam
neîngrijit, o fa binecunoscut , dar totu i str in ,
rea ca de pe alt lume, p rea c nu prea are
leg tur cu el. Îi aducea aminte de unele dintre
fe ele pe care le cunoscuse pu in, de me terul
Niklaus pu in, de b trânul cavaler care odinioar îi
comandase ve minte de paj, pu in de sfântul Iacob
din biseric , de b trânul, b rbosul sfânt Iacob
care, sub p ria de pelerin, era atât de str vechi i
de cenu iu i, totu i, ar ta bine i vesel.
Cercet cu grij chipul din oglind , de parc ar
fi inut cu tot dinadinsul s afle cât mai multe
despre acest str in, îi f cu semn din cap i îl
recunoscu: da, era el însu i, imaginea corespundea
felului cum se sim ea acum. Se întorsese din
torie un b rbat b trân, i cam apatic, un om
nu prea ar tos, cu care nu te puteai f li, dar nici
nu puteai avea ceva împotriva lui i care, la
urma-urmelor, îi era pe plac: avea pe fa a lui ceva
ce Gur -de-Aur cel dinainte, cel dr gu , nu
avusese, în ciuda ostenelii i a b trâne ii, se
întip rise o tr tur de mul umire, sau mai
bine-zis de lini te. Râse încet, ca pentru sine, i
zu c i imaginea din oglind râdea: frumos
fârtat adusese cu el din c torie! Jerpelit i pârlit
se întorsese iar i acas , din mica sa escapad în
care î i pierduse nu numai calul, traista de drume
i talerii, dar mai irosise i altceva: tinere ea,
 tatea, încrederea în sine, ro ea a din obraji i
for a din priviri. Totu i imaginea îi pl cea: acest
fl u tomnatec, b trân i f vlag , din oglind ,
îi era mai drag decât Gur -de-Aur cel de odinioar .
Era mai b trân, mai vl guit, mai jalnic, dar mai
pu in aprig, mai împ cat, te puteai în elege mai
bine cu el. Râse i strânse una din pleoapele
ve tede. Apoi se culc la loc, pe pat i de ast dat
adormi.
În ziua urm toare, în timp ce edea în odaia sa,
aplecat peste mas i încerca s deseneze pu in,
Narcis veni s -l vad . Se opri în u i zise:
— Mi s-a spus c te-ai întors. Slav Domnului,
bucur mult. Cum tu nu m-ai c utat, vin eu la
tine. Te deranjez de la lucru?
i mai aproape, Gur -de-Aur se îndrept ,
ridicându-se de lâng hârtie i-i întinse mâna. De i
Erich îl preg tise, Narcis se sperie pân în adâncul
inimii de felul în care ar ta prietenul s u. Acesta îl
primi cu un zâmbet prietenos.
— Da, sunt din nou aici. Te salut, Narcis, e
ceva vreme de când nu ne-am v zut. Iart -m c
nu te-am vizitat înc .
Narcis îl privi în ochi. La rândul lui, v zu nu
numai jalnica ofilire a acestui chip, ci i cel lalt
lucru, acea tr tur ciudat de pl cut , de calm,
chiar de indiferen , de resemnare i senin tate
vesel de mo neag. Experimentat în deslu irea
fe elor omene ti, el v zu, de asemenea, c acest
Gur -de-Aur atât de înstr inat i de schimbat nu
mai era întru totul prezent, fie c sufletul i se
dep rtase mult de realitate i umbla pe c ri de
vis, fie c st tea în pragul ce duce spre t râmul de
dincolo.
— E ti bolnav? întreb cu pruden .
— Da, sunt i bolnav. M-am îmboln vit înc de
la începutul c toriei, din primele zile. Dar
-n elegi, n-am vrut s m întorc imediat acas .
 i fi râs zdrav n pe socoteala mea dac m-a fi
ar tat în poart atât de repede i mi-a fi scos
iar i cizmele de c rie. Nu, n-am vrut asta. Am
mers mai departe, am mai h duit un pic i
mi-era ciud c nu mi-a izbutit c toria. Prea
m-am l comit. Ei bine, mi-era ru ine. În sfâr it,
cred c ai în eles, tu e ti un om atât de în elept.
Iart -m , ai întrebat ceva? Parc ar fi o vraj , uit
mereu despre ce-i vorba. Îns isprava aceea cu
mama, ai reu it-o bine. M-a durut tare, dar...
Morm itul i se stinse într-un zâmbet.
— Te vom înzdr veni iar i, Gur -de-Aur, nu
vei duce lips de nimic. Cum de nu te-ai întors din
drum, îndat ce a început s i mearg r u? De noi
nu trebuie s i fie ru ine. Ar fi trebuit s te întorci
imediat.
Gur -de-Aur râse.
— Da, acum îmi aduc aminte cum a fost. Nu
am îndr znit s m întorc, pur i simplu. i-am
spus doar c mi-era ru ine. Acum îns am venit
Acum m simt iar i bine.
— Ai avut dureri?
— Dureri? Da, am destule. Dar vezi tu, durerile
sunt folositoare, ele mi-au b gat min ile în cap.
Acum nu-mi mai este ru ine, nici m car în fa a ta.
Atunci când m-ai vizitat în temni , ca s -mi
salvezi via a, a trebuit s -mi încle tez f lcile,
fiindc m ru inam îngrozitor. Dar acum, toate
astea au trecut.
Narcis îi puse mâna pe bra i el t cu în aceea i
clip , i închise, zâmbind, ochii. Adormi pa nic.
Tulburat, abatele alerg s -l cheme pe medicul
casei, pe pater Anton, pentru a-l îngriji pe bolnav.
Când revenir , Gur -de-Aur edea, dormind, la
mas . Îl a ezar în pat, i medicul r mase lâng el.
Îl g si bolnav f n dejde. Fu dus într-una din
od ile pentru bolnavi, Erich fu pus s -l vegheze zi
i noapte.
 Povestea ultimei sale c torii n-o aflar în
întregime niciodat . Unele am nunte le istorisi el,
altele se puteau ghici. Adesea z cea apatic, uneori
avea febr i vorbea aiurea, alteori era lucid i în
asemenea clipe era chemat de fiecare dat Narcis,
pentru care aceste ultime convorbiri cu
Gur -de-Aur însemnau foarte mult.
Unele fragmente din relat rile i m rturisirile
lui Gur -de-Aur le-a transmis Narcis, altele
ucenicul:
— Când mi s-au iscat durerile? Înc de la
începutul c toriei mele. C ream prin p dure i
m-am pr bu it, cu cal cu tot, am c zut într-un
pârâu i am z cut în apa rece toat noaptea. Aici,
în untru, unde mi-am rupt coastele, aici
luiesc durerile de atunci. Nu m aflam înc
prea departe de m stire, dar nu-mi pl cea s m
întorc, a fost într-adev r o copil rie, îns m
gândeam c ar fi caraghios. Am c rit deci mai
departe, i când n-am mai putut c ri, c ci m
durea prea r u, am vândut c lu ul i am z cut
mult vreme într-un spital.
Acum r mân aici, Narcis, s-a ispr vit cu
ritul. S-a ispr vit cu drume ia. S-a ispr vit cu
dansul i cu muierile. Ah, altminteri a fi lipsit mai
mult, ani întregi. Dar când am v zut c în lume nu
mai exist bucurii pentru mine, m-am gândit:
înainte de a fi nevoit s cobor în rân , vreau s
mai desenez pu in i s mai sculptez câteva statui,
ci de o bucurie trebuie s am parte i eu!
Narcis îi spuse:
— Sunt foarte fericit c te-ai întors. Mi-ai lipsit
atât de mult, m-am gândit în fiecare zi la tine i de
nenum rate ori mi-a fost team c n-ai s mai vrei
te-ntorci niciodat .
Gur -de-Aur cl tin din cap:
— Ei, n-ar fi fost mare pagub .
 Narcis, cu inima arzând de durere i dragoste,
se aplec încet spre el i f cu acum ceea ce nu
cuse nicicând, în anii îndelunga i ai prieteniei
lor, atinse p rul i fruntea lui Gur -de-Aur cu
buzele. Întâi mirat, apoi mi cat, Gur -de-Aur b
de seam ce se întâmplase.
— Gur -de-Aur, îi opti prietenul la ureche,
iart -m c nu i-am putut spune mai devreme. Ar
fi trebuit s i-o spun atunci, când am venit la tine,
în închisoare, la re edin a episcopal , sau când
mi-a fost dat s i v d primele sculpturi, sau, cine
tie când, alt dat . Las -m s i spun azi, cât de
mult te iubesc, cât de mult ai însemnat,
dintotdeauna, pentru mine, cât mi-ai îmbog it
via a. Nu va avea mare pre pentru tine. E ti
obi nuit cu dragostea, pentru tine ea nu-i ceva rar,
ai fost iubit i r sf at de atâtea femei. La mine e
altfel. Via a mea a fost s rac în dragoste, mi-a
lipsit ce este mai bun. Abatele nostru, Daniel, mi-a
spus o dat c m socote te trufa , probabil c
avusese dreptate. Nu sunt nedrept fa de oameni,
str duiesc s fiu drept i r bd tor cu ei, dar de
iubit, nu i-am iubit vreodat . Dintre doi înv i ai
mân stirii, cel mai înv at mi-e mai drag; niciodat
n-am iubit un înv at mai slab, în ciuda sl biciunii
sale. Dac totu i tiu ce este iubirea, atunci, ie
i-o datorez. Pe tine te-am putut iubi, pe tine
singur, între oameni. Tu nu- i po i da seama ce
înseamn asta. Înseamn izvorul dintr-un de ert,
copacul înflorit dintr-un pustiu. ie singur î i sunt
dator, c nu mi s-a uscat inima, c mi-a r mas un
suflet, care mai poate fi atins de har!
Gur -de-Aur zâmbi fericit i cam stingherit. Cu
glasul încet, calm, pe care-l avea în ceasurile sale
de luciditate, zise:
— Dup ce m-ai sc pat atunci de
spânzur toare, pe când c ream spre cas , te-am
întrebat de calul meu, Bless, i tu mi-ai dat
 muriri. i am v zut c tu, care altminteri abia
deosebe ti un cal de altul, te-ai ocupat de c lu ul
Bless. Am în eles c ai f cut-o de dragul meu i
m-am bucurat mult. Acum v d c într-adev r a a
a fost i
NARCIS I GUR -DE-AUR 281
într-adev r m iube ti. i eu te-am iubit
întotdeauna, Narcis, jum tate din via a mea a fost
o încercare de a te cuceri. tiam c i tu ii la
mine, dar niciodat n-am n jduit c mi-o vei
spune, om mândru cum e ti. Acum mi-ai spus-o,
în clipa aceasta în care nu mi-a mai r mas altceva,
în care drume ia i libertatea, lumea i femeile
m-au p sit. Primesc darul t u i- i mul umesc.
— Te gânde ti mereu la moarte? întreb Narcis.
— Da, m gândesc la ea i la ceea ce a devenit
via a mea. În fraged tinere e, pe când mai eram
elevul t u, am dorit s devin un om la fel de
spiritualizat ca tine. Tu mi-ai ar tat c nu aceasta
mi-era chemarea. Atunci m-am azvârlit de partea
cealalt a vie ii, cea a sim urilor i femeile m-au
ajutat s -mi g sesc în ele pl cerea, sunt atât de
dornice i de lacome. Dar n-a vrea nicidecum s
vorbesc despre ele cu dispre , i nici s bârfesc
pl cerea sim urilor, c ci am fost adeseori foarte
fericit. De asemenea am avut i norocul s aflu c
bucuria sim urilor poate fi îmbog it cu sufletul.
De aici se na te arta. Acum îns s-au stins ambele
fl ri. Nu mai doresc fericirea volupt ii – i n-a
mai dori-o, chiar dac femeile ar alerga i ast zi
dup mine. i nici s creez opere de art nu mai
doresc, am cioplit destule chipuri, num rul lor nu
conteaz . Mi-a venit vremea s mor. Nu m
împotrivesc i-s chiar curios.
— De ce curios? întreb Narcis.
— Ei bine, e poate o prostie din partea mea. Dar
sunt într-adev r curios s v d cum este. Nu lumea
de dincolo, Narcis, la ea m gândesc prea pu in i
dac mi-e îng duit s-o spun deschis, nu mai cred
în ea. Nu exist cel lalt t râm. Copacul uscat e
mort pentru totdeauna, pas rea degerat nu se
mai întoarce vreodat la via i tot atât de pu in
omul, dup ce a murit. Poate ne mai gândim un
timp la el, dup ce-a plecat dintre noi, dar nici asta
nu ine prea mult. Nu, sunt curios în privin a
mor ii din pricina credin ei mele sau a visului meu
m aflu pe drum spre mama. Sper c moartea
va fi o mare fericire, o fericire la fel de mare, ca cea
a primei împliniri în dragoste. Nu m pot desp i
de gândul c în locul mor ii cu coasa va veni mama
mea, care m va lua din nou la dânsa i m va
conduce înapoi, în nefiin i în nevinov ie.
La una din ultimele sale vizite, dup ce vreme
de câteva zile Gur -de-Aur nu mai spusese nimic,
Narcis îl g si iar i treaz i vorb re .
— Pater Anton e de p rere c trebuie s ai
dureri mari. Cum izbute ti, Gur -de-Aur, s le
înduri atât de lini tit? Mie mi se pare c acum i-ai
sit pacea...
— Vrei s spui pacea cu Dumnezeu? Nu, pe
aceea n-am g sit-o. Nu vreau pace cu el. A f cut
lumea r u, n-avem de ce o l uda i lui, probabil,
prea pu in îi pas dac eu îl laud ori ba. R u a mai
cut lumea. Dar cu durerile din pieptul meu am
cut pace, asta a a-i. Mai de mult suportam greu
durerile, i, de i uneori credeam c îmi va veni
or s mor, a fost o gre eal . Când era cât pe ce
fie serios, în noaptea aceea din închisoarea
contelui Heinrich, s-a v dit limpede: pur i simplu
nu puteam muri, eram înc mult prea puternic i
lbatic, ar fi trebuit s -mi zdrobeasc fiecare
dular în parte, de câte dou ori. Acum îns , e
altfel.
Vorba îl ostenea, glasul îi sl bi. Narcis îl rug
se cru e.
 — Nu, zise el, vreau s i povestesc. Mai înainte
mi-ar fi fost ru ine s i-o spun. Are s i vin a
râde. tii, când am înc lecat i am plecat de aici,
nu m-am dus chiar f nici o int . Auzisem un
zvon, cum c Heinrich contele ar fi iar i în ar i
l-ar înso i iubita lui, Agnes adic . Ei bine, ie nu
i se pare important i ast zi nici mie nu mi se mai
pare; dar atunci, vestea m fripsese grozav, nu m
mai gândeam la nimic, decât la Agnes; a fost cea
mai frumoas femeie pe care am cunoscut-o i am
iubit-o, voiam s-o rev d, i s mai fiu o dat fericit
cu ea. Am tot c rit, i dup o s pt mân am
sit-o. Acolo, în ceasul acela s-a petrecut
schimbarea mea. Va s zic am g sit-o pe Agnes,
frumuse ea ei nu era cu nimic umbrit , am g sit-o
i am g sit prilejul s m ar t i s -i vorbesc. i,
închipuie te- i, Narcis: nu mai voia s tie de mine!
Eram prea b trân pentru ea, nu mai eram destul
de frumos i de vesel, nu-i mai puteam da nimic.
Cu asta de fapt, c toria mea ajunsese la cap t.
Am c rit îns mai departe, n-am vrut s m
întorc la voi atât de dezam git i ridicol, i cum
ream a a, puterea i tinere ea i în elepciunea
m-au p sit de-a binelea, c ci am c zut cu cal cu
tot într-o vâlcea, într-un pârâu, mi-am rupt
coastele i am r mas, z când în ap . Atunci am
cunoscut, pentru prima oar , adev ratele dureri.
În c dere am sim it rupându-mi-se ceva în untru,
în piept i ruptura m-a bucurat, am auzit-o cu
pl cere i am fost mul umit de ea. Z ceam acolo în
ap i în elegeam c trebuie s mor, dar era cu
totul altminteri decât fusese atunci, la închisoare.
N-aveam nimic împotriv , moartea nu mi se mai
rea ceva r u. Sim eam aceste dureri puternice,
pe care le încerc de atunci încoace atât de des, i
deodat am avut un vis sau o viziune, cum vrei
-i spui. Z ceam i sim eam în piept o durere
arz toare i m ap ram i ipam, când am auzit un
glas râzând – un glas pe carie nu-l mai auzisem
din copil rie. Era glasul mamei mele, un glas
adânc de femeie, plin de voluptate i de dragoste.
i atunci am v zut-o pe ea, pe mama, care st tea
lâng mine i m inea în poal , îmi deschisese
pieptul i- i afundase degetele adânc printre
coastele mele, pentru ca s -mi elibereze inima.
Când am v zut i am în eles asta, nu m-a mai
durut nimic. i acum, când durerile revin, tiu c
nu sunt dureri, nu sunt du mani; sunt degetele
mamei, care îmi scot inima. Se str duie te de zor.
Câteodat strânge i geme parc de voluptate.
Câteodat râde i murmur vorbe ginga e. Câteo-
dat nu st lâng mine, ci sus, pe cer, îi v d fa a
printre nori, o v d plutind, mare cât un nor, i
zâmbind trist , iar zâmbetul ei trist m soarbe
i-mi suge inima din piept. Mereu vorbea despre
ea, despre mama lui.
— Mai tii? întreb el într-una din ultimele zile.
Cândva o uitasem pe mama, dar tu mi-ai
amintit-o. i atunci m-a durut grozav, de parc
boturi de jivine mi-ar fi ros m runtaiele. Pe atunci
mai eram tineri, eram ni te b ie i frumo i. Dar
mama înc de pe atunci m-a strigat i a trebuit s-o
urmez. Ea e pretutindeni. A fost iganca Lise, a fost
frumoasa Madon a me terului Niklaus, a fost
via a, dragostea, voluptatea, a fost i frica, foamea,
instinctul. Acum e moartea i î i înfige degetele în
pieptul meu...
— Nu vorbi prea mult, dragule, îl rug Narcis,
teapt pân mâine.
Gur -de-Aur îl privi în ochi cu zâmbetul s u,
acel zâmbet nou, pe care îl adusese din c torie,
care era atât de b trânesc i de fragil totodat i
care p rea uneori pu in n uc, alteori exprima
numai bun tate i în elepciune.
— Dragul meu, opti el, nu pot a tepta pân
mâine. Trebuie s -mi iau r mas-bun de la tine i la
desp ire, trebuie s i spun totul. Ascult -m
înc o clip . Voiam s i vorbesc despre mama,
cum î i ine degetele încle tate de inima mea. Mul i
ani visul meu cel mai îndr git i mai tainic a fost
cioplesc figura mamei, ea a fost cea mai sfânt
dintre toate imaginile mele, o purtam mereu în
mine, cu mine, o figur plin de iubire i de tain .
Cu pu in vreme în urm mi-ar fi fost cu totul de
neîndurat gândul c a putea muri f a-i fi
modelat chipul; via a mea toat mi-ar fi p rut
zadarnic . i acum, prive te ce ciud enie, în loc
ca mâinile mele s-o modeleze i s-o pl deasc ,
ea e cea care m modeleaz i m pl de te. Î i
ine mâinile în jurul inimii mele i mi-o smulge i
gole te de sânge i m ademene te c tre
moarte, i o dat cu mine moare i visul meu,
figura cea frumoas , imaginea mamei-Eva. O mai
d înc i dac a avea putere în mâini, a
uri-o. Dar ea nu vrea, nu vrea s dezv lui vederii
taina ei. Vrea mai degrab s mor. Mor bucuros,
fiindc ea îmi u ureaz moartea.
Narcis îi ascult cutremurat cuvintele, trebui s
se plece adânc peste fa a prietenului s u pentru a
mai putea în elege ce spune. Unele frânturi le
auzea neclar, pe altele le auzea bine, dar sensul lor
îi r mânea ascuns.
Bolnavul mai deschise o dat ochii i privi
îndelung fa a prietenului. Î i lu r mas-bun de la
el, cu ochii. i cu o mi care de parc ar fi încercat
clatine din cap, opti:
— Dar, Narcis, oare cum ai s mori tu, c ci tu
n-ai mam ? F mam nu se poate iubi. F
mam nu se poate muri.
Ce murmur dup aceea nu se mai putu
în elege. În ultimele dou zile, Narcis st tu zi i
noapte lâng patul s u, privindu-l cum se stinge.
Ultimele cuvinte ale lui Gur -de-Aur îl ardeau în
inim , ca un fier înro it.
—--------------------