Avraam

iubirea sa mistica se inteteste pe tot

parcursul devenirii intr-o spirala evolutiva
ascendenta.

Ca lider spiritual al comunitatii sale el

urmeaza vocea si vointa divina
prin detașarea de lume, prin puritatea inimii,
prin iubirea de Dumnezeu.

Faceti si dovada biblica va rog, asta nu va o

cer ca pe o provocare, ci mai degraba ca sa
invat si eu unde scrie asta despre Avraam.
Dincolo de ce a fost Avraam inainte de a
intalni pe Dumnezeu, este bine sa invatam
de la Avraam care s-a intalnit cu Dumnezeu.
Este de invatat ce inseamna credinta, si ce
inseamna viata traita prin credinta a lui
Avraam. De pilda cand Avraam a fost
chemat sa iasa din tara Haran si sa mearga in
tara Canaanului pentru a fi binecuvantat
acolo, un om cu logica ar fi zis Domnului ca
daca tot vrea sa il binecuvanteze, de ce nu il
binecuvanteaza acolo unde este, de ce El
trebuie si simte sa urmeze voia div
indreptandu-se spre locul indicat de Tatal
ceresc in care sa primeasca binecuvantarea
Sa.

Viata de a lui Avraam a dovedit credinta si

atunci cind a venit o mare foamete in
Canaan, el n-a facut cale intoarsa acolo unde
si-a adunat bogatii, robi si roabe si unde a
prosperat, ci urmat dorinta Domnului luand
calea Egiptului, un traseu nou, dificil si plin
de imprevizibil pentru el. Daca Domnul i-a
cerut sa paraseasca un loc sigur ....in Africa
ca acolo are sa te binecuvanteze, si apoi in
loc de binecuvantari prin Africa sa te
Sfidand glasul ratiunii si al logicii
pragmatice care ii spunea ca acolo unde i-a
mers din plin ar fi putut sa revina spre a
evita foametea. ,,,.. nu gandeste mercantil si
nu este atras de locul unde a trait candva in
belsug. Dar acea solutie ar fi desconspirat o
carenta a credintei sau indoila in ajutorul
divin. nu ar fi trait impacat cu el insusi daca
ar fi dat curs acelui indemn egotic. A trai cu
inima plina de aspiratia comuniunii divine
inseamna mult mai mult pentru el decat
abundenta materiala, stiind cu certitudine ca
si in ciuda vicisitudinilor evenimentiale el va
birui si razbi fara a dispune de acumulari
materiale ci doar bazandu-se pe sprijinul
divin permanent.

1. Avraam a plecat in Ur initial unde slujea

dumnezeulor straini, nu din Haran. Avraam
nu avea cum sa fie altceva decat idolatru
pana s.a intalnit cu Dumnezeu–nu.mi vine
acum un verset anume sa.l citez, dar cand o
sa.mi vina, am sa.l postez.
2. Avraam nu a mers in Egipt datorita
credintei, ci necredintei–nu s.a intors in
Haran sau Ur pt ca erau prea departe–deci nu
datorita credinciosiei,
parerea mea

[ascunde]
Cunoaștere și iubire în mistica sufită
se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și
oameni, respingând, prin urmare, ideea
inaccesibilității lui Dumnezeu.
are la bază apropierea față de Dumnezeu
prin cunoaștere mistică,iubire și asceză.[1]

Dumnezeu este Lumina cerurilor și a

pământului.[2]
Primul lucru creat de Dumnezeu a fost
Intelectul.[3]
Dumnezeu nu a împărțit slujitorilor săi un
lucru mai demn de prețuire decât inteligența.
[4]

Derviși rotitori
Cuprins [ascunde]
1 Origine și etimologie
2 Teme ale sufismului
3 Autori
4 Căile sufismului
5 Reprezentanți ai sufismului
5.1 El-Hallaj, Husayn Mancur
5.2 Rumi Jalal ed-Din
5.3 Ibn 'Arabi, Muhhy-d-din
5.4 al-Ḥakīm at-Tirmidhi, Muhammad ibn
`Ali
6 Vezi și
7 Referințe
8 Legături externe
Origine și etimologie[modificare |
modificare sursă]
Se cunoaște faptul că există mai multe
etimologii ale cuvântului Sufism.

Una dintre aceste etimologii a cuvântului

sufi este suf (lână) care constituia materialul
principal folosit de sufiți în confecționarea
mantiilor albe. Alți exegeți consideră că de
fapt termenul este legat de at-tasawwuf, care
înseamnă în arabă “cale”.

Sufismul a existat cu mult înainte de a fi

desemnat prin numele său.

Denumirea de al-soûfi apare prima dată în

776, fiind atribuită unui ascet irakian. O altă
etimologie leagă cuvântul de termenul arab
sâfa, sâfwa (puritate), în timp ce alții
vorbesc despre cuvântul grecesc sophos,
sophia (înțelepciune) de la care ar deriva.

Sufismul își are originile în spațiul

musulman și scopul său este cunoașterea lui
Dumnezeu Unul, o cunoaștere nu atât
intelectuală, cât una spirituală, prin detașarea
de lume, prin puritatea inimii, prin iubirea de
Dumnezeu.

Sufismul este un mod de viață și de

comportament, o experiență anterioară un
adevărat “pelerinaj spre profunzimi”.[5]

Teme ale sufismului[modificare | modificare

sursă]
Expresiile sufismului țin de iubire și
cunoaștere.

Expresia afectivă este cea care integrează

mai ușor atitudinea religioasă, acesta din
urmă constituind punctul de plecare al
spiritualității islamice.

Limbajul iubirii permite enunțarea

adevărurilor esoterice(orice religie are două
părți: o parte exoterică- adresată întregii
umanități, și o parte esoterică, adică ocultă,
pentru acei puțini care vor să înțeleagă cu
adevărat scopul vieții și originea a tot ceea
ce este lumea și ființa umană) fără a intra în
conflict cu teologia dogmatică. Iar "beția"
iubirii corespunde din punct de vedere
simbolic cu stările cunoașterii. Iubirea
reflectă și ea o frumusețe interioară care este
pecetea Unității în suflet at-tawhid. [tawhid
arab - afirmarea unicității divine (wahid
unic); în mod curent tawhid desemnează
rostirea Mărturisirii de credință,
recunoașterea Unicității și implicit a Unității
divine; în Sufism, rezumă toate gradele de
cunoaștere ale Unității, simbolizând
"unificarea” cu Principiul][6]

Autori[modificare | modificare sursă]

Printre autorii sufiți se regăsesc și unii
precum: Ibn Arabi, Ahmad ibn al-Arif,
Suhrawardi Alep, al-Junayd, Abu-l Hasan
ash-Shadhili (‫)أبو الحسن الشاذلي‬, care manifestă
o atitudine profund intelectuală, ei privind
Realitatea divină ca esența universală a
oricărei cunoașteri. Alții precum: Umar ibn-
al Farid (‫)عمر بن علي بن الفارض‬, Mansur al-
Hallaj și Jalal ud-din Rumi, se exprimă în
limbajul iubirii, Realitatea divină nefiind
pentru ei nimic altceva decât obiectul
nesfârșit al dorinței.

Desigur că acestă diversitate de atitudini în

sufism ar fi condus la supoziția unora cum
că sufiții care utilizează un limbaj intelectual
ar fi preluat concepte străine de Islam din
neoplatonism și nu numai.

Căile sufismului[modificare | modificare

sursă]
Sufismul cunoaște trei căi care corespund
principalelor motive pentru care sufiții
aspiră către Dumnezeu: calea cunoașterii sau
gnoza-(al-ma’ rifah), calea iubirii (al-
mahabbah) și calea fricii (al-khawf).
Hinduismul cunoaște și el trei căi, dar
metodele spirituale sunt diferite față de cele
ale sufismului, care tinde spre sinteza celor
trei acțiuni: calea cunoașterii (jnana) , cea a
iubirii (bhakti) și cea a acțiunii (karma).

În sufism se observă un echilibru între

atitudinile intelectuale și cele afective, de
aici structura generală a Islamului al cărui
fundament este doctrina Unității (at-tawhid),
de unde și orientarea intelectuală care se
impune tuturor variantelor vieții
contemplative; în ceea ce privește iubirea ea
se naște aproape pretutindeni, unde
Realitatea divină este simțită sau
contemplată.

Această chemare la perceperea unității este

exprimată într-un poem de Kuhi din Șiraz

"În târg, în schit

Nu-l văd decât pe Dumnezeu.
În vale și pe munte...
Nu-l vâd decât pe Dumnezeu .
În văd adeseori lângă mine în necazuri,
În noroc sau nenoroc...
Nu-l văd decât pe Dumnezeu.
În post și rugăciune , închinare și
contemplare,
În religia profetului...
Nu-l văd decât pe Dumnezeu .
Deschid ochii și în lumina feței sale, jur
împrejurul meu
În tot ceea ce ochiul descoperă...
Nu-l văd decât pe Dumnezeu.
Ca o lumânare ma topesc la acest foc
În mijlocul acestei văpăi strălucitoare..
Nu-l văd decât pe Dumnezeu.
Eu însumi cu proprii mei ochi nu pot vedea
foarte clar.
Dar atunci când privesc cu ochii lui
Dumnezeu...
Nu-l văd decât pe Dumnezeu.
Mă topesc în neființă, dispar.
Și minune! Sunt pe de-a Întregul Viu..
Nu-l văd decât pe Dumnezeu."
Cunoașterea reală, gnoza, nu implică în
niciun fel o afirmare a mentalului în
detrimentul atitudinii afective; organul său
interior fiind inima (Qalb), centrul secret și
insesizabil al ființei, astfel că iradierea
cunoașterii va îngloba întreaga sferă a
sufletului. Un sufi care a reușit realizarea
unei cunoașteri impersonale se folosește de
limbajul iubirii și respinge orice dialectică
doctrinară; la el "beția" iubirii corespunde cu
stările cunoașterii informale, depășind orice
gândire.

Așadar, nu există problema predominanței a

vreuneia dintre cele două atitudini cea
intelectuală și cea afectivă, amândouă fiind
strâns legate între ele, căci cunoașterea lui
Dumnezeu naște întotdeuna iubire, iar
iubirea presupune o cunoaștere spirituală –
cel puțin indirectă și prin reflex - a
"obiectului iubit”. Iubirea spirituală are ca
obiect Frumusețea divină, care este un
aspect al Infinității, prin acest obiect, dorința
devine lucidă.

Prin obiectul său, Frumusețea, iubirea

coincide virtual cu cunoașterea. Putem
spune că Adevărul și Frumusețea se
constituie drept criteriu reciproc, cu toate că
lumea tinde să se folosească și să aplice în
mod eronat de aceste criterii, întrucât
prejudecățile sentimentale deformează
conceptul de frumusețe, așa cum, pe de altă
parte, raționalismul limitează adevărul.

Se știe că nu există mistic sufit care să nu fi

compus poezii și a cărui proză oricât de
intens afectivă, să nu se transforme, în
anumite locuri, într-un limbaj ritmat cu
imagini poetice. Pe de altă parte, poezii
vestite care cântă iubirea, cum se întâmplă la
Omar ibn al-Farid sau Jalal ad-Din Rumi,
sunt percepute ca fiind formulări
intelectuale.

În ceea ce privește atitudinea de frică (al-

khawf), care corespunde căii acțiunii (karma
în hinduism), ea nu se manifestă direct prin
stilul aparte al expresiei, rolul ei fiind
implicit. Iubirea este superioară fricii, așa
cum cunoașterea este superioară iubirii.

Ahmad ibn al-Arif spunea despre iubire (el-

mahab-bah)că este: " începutul căilor
extincției" (fana) [fana arab - extincție,
evanescență. Desemnează în sufism
extincția limitelor individuale în starea de
Unire cu Dumnezeu. Contrară lui baqa
(subzistență). Apare în versetul coranic
"Totul (pe pământ) este menit stingerii (fan);
nu va rămâne decât fața Domnului tău,
esență a majestății și generozității”.[7] și
colina de pe care se coboară spre treptele
nimicirii (al-mahu) este ultima dintre trepte
unde avangarda simplilor credincioși
întâlnește ariergarda celor aleși).” [8]
De asemenea Ibn Arabi vorbește despre
cunoașterea lui Dumnezeu care nu poate fi
limitată de vreo credință "Cel ce-l adoră pe
Dumnezeu în Soare, văd Soarele și cei ce-l
adoră în lucrurile vii, văd un lucru viu și cei
ce-l adoră în lucrurile neînsuflețite, văd un
lucru neînsufelțit și cei ce-l adoră într-o
ființă unică și fără seamănm îl văd pe cel ce
nu are nimic asemănător Lui. Nu vă
apropiați în mod exclusiv de nicio credință,
altminteri n-o să mai ajungeți să percepeți
întreg Adevărul.” "Those who adore God in
the sun" (says Ibn al-‘Arabi) "behold the
sun, and those who adore Him in living
things see a living thing, and those who
adore Him in lifeless things see a lifeless
thing, and those who adore Him as a Being
unique and unparalleled see that which has
no like. Do not attach yourself" (he
continues) "to any particular creed
exclusively, so that you disbelieve in all the
rest; otherwise, you will lose much good,
nay, you will fail to recognize the real truth
of the matter.” În Coran se precizează
"Oriunde vă veți întoarce acolo este fața lui
Allah".[9]
Ibn Arabi și-a exprimat atitudinea liberală a
credinței chiar într-unul din poemele sale:

"Inima mea este în stare să îmbrace toate

formele,
Este o pășune pentru gazele și o mănăstire
pentru călugării creștini,
Un templu pentru idoli și Kaaba hagiului.
Tablele Thorei și cartea Coranului.
Eu sunt Religia Iubirii
Oriunde cămilele sale mă poartă,
Iubirea și credința mea sunt adevărata
religie.” [10]

De asemenea cunoașterea vine din

iluminare,revelație și inspirație. Sufitul
spune: "Privește în inima ta, pentru că
Împărăția Domnului este cu tine. Acela care
se cunoaște cu adevărat pe sine, acela îl
cunoaște pe Dumnezeu, pentru că inima este
o oglindă în care se reflectă calitațile
divine.” ("Look in your own heart," says the
Sufi, "for the kingdom of God is within
you.", "He who truly knows himself knows
God, for the heart is a mirror in which every
divine quality is reflected.")[11]
În ceea ce privește cunoașterea aparentă,
exterioară și cea spirituală, adevărată cel mai
bun exemplu este povestea lui Junayd;
aceasta stând drept mărturie că legea
teologică aparentă, exterioară se află într-o
strânsă legătură cu adevărul spiritual
intrinsec, acestea neputând funcționa una
fără cealaltă.

A man who had just returned from the

pilgrimage came to Junayd. Junayd said:
"From the hour when you first journeyed
from your home have you also been
journeying away from all sins?" He said
"No." "Then," said Junayd, "you have made
no journey. At every stage where you halted
for the night did you traverse a station on the
way to God?" " No," he replied. "Then," said
Junayd, "you have not trodden the road,
stage by stage. When you put on the pilgrim'
s garb at the proper place, did you discard
the qualities of human nature as you cast off
your clothes?" "No." "Then you have not put
on the pilgrim's garb. When you stood at
‘Arafat, did you stand one moment in
contemplation of God?" "No." "Then you
have not stood at ‘Arafat. When you went to
Muzdalifa and achieved your desire, did you
renounce all sensual desires?" "No." "Then
you have not gone to Muzdalifa. When you
circumambulated the Ka‘ba, did you behold
the immaterial beauty of God in the abode of
purification?" "No." "Then you have not
circumambulated the Ka‘ba. When you ran
between Safa and Marwa, did you attain to
purity (safa) and virtue (muruwwat)?" "No."
"Then you have not run. When you came to
Mina, did all your wishes (muna) cease?"
"No." "Then you have not yet visited Mina.
When you reached the slaughter-place and
offered sacrifice, did you sacrifice the
objects of worldly desire?" "No." "Then you
have not sacrificed. When you threw the
pebbles, did you throw away whatever
sensual thoughts were accompanying you?"
"No." "Then you have not yet thrown the
pebbles, and you have not yet performed the
pilgrimage." [12]
Un om care s-a întors din pelerinaj a venit la
Junayd și acesta l-a întrebat:
"De când ai plecat pentru prima dată de
acasă în călătorie, te-ai îndepărtat și de toate
păcatele?” “Nu” a răspuns el. "Atunci, a
spus Junayd, nu ai făcut nicio călătorie. În
fiecare etapă a popasului făcut de tine
noaptea, ai traversat o etapă în drumul către
Dumnezeu?” “Nu” a răspuns el. "Atunci, a
spus Junayd, nu ai străbătut drumul pas cu
pas. Atunci când te-ai îmbrăcat în straie de
pelerin la locul cuvenit, ai respins calitățile
firii umane și de aceea te-ai lepădat de ele?”
“Nu.” "Atunci nu te-ai îmbrăcat în straie de
pelerin. Când ai poposit la muntele Arafat, ai
avut macar un moment de contemplare a lui
Dumnezeu?” “Nu” "Atunci nu ai poposit la
Arafat. Când ai fost la Muzdalifa să-ți
satisfaci dorințele, ai renunțat la toate
plăcerile lumești?” “Nu.” "Atunci nu ai fost
la Muzdalifa. Când ai înconjurat Ka'ba, ai
observat frumusețea spirituală a lui
Dumnezeu în casa purificării?” “Nu.”
"Atunci nu ai încnjurat Ka'ba. Când te-ai
întreținut între Safa și Marwa, ai atins
puritatea (safa) și virtutea (muruwwat)?
“Nu.”" Atunci nu te-ai întreținut. Când ai
sosit la Mina, toate dorințele (muna) tale au
luat sfârșit?” “Nu.” "Atunci nu ai vizitat încă
Mina. Când ai ajuns la locul sacrificiului și
ai oferit jertfa, ai sacrificat obiectele
dorințelor lumești?” “Nu.” "Atunci nu ai
sacrificat nimic. Când ai aruncat pietricelele,
ai lepădat și gândurile senzuale care te
însoțeau?” ”Nu.” "Atunci nu ai aruncat
pietricelele și nu ți-ai dus la îndeplinire
pelerinajul.”
Reprezentanți ai sufismului[modificare |
modificare sursă]
El-Hallaj, Husayn Mancur[modificare |
modificare sursă]
Executarea lui Hallaj
Maestru sufit persanm adept al iubirii
înflăcărate ’ishq născut în Iran în 857 și
executat la Bagdad în 922 pentru declarația
"Ana el-Haqq”("Eu sunt Adevărul”)
exprimând identificarea sa cu Divinitatea.
Ultimele sale cuvinte au fost "Important
pentru cel ce a atins extazul este că Unul îl
reduce la Unitate.”. Deși prin îndrăzneala
formulărilor sale unitive și-a ridicat
împotrivă atât puterea politică (care acuza
predicația sa de instigare a mulțimii),
teologii oficiali (care îl acuzau de panteism),
cât și maeștrii sufiți (pentru expresia publică
a experiențelor sale spirituale), prestigiul lui
el-Hallaj nu a încetat să crească în lumea
musulmană după moartea sa, influența sa
asupra doctrinei și practicii sufite fiind
esențială.[6]

Rumi Jalal ed-Din[modificare | modificare

sursă]
Mare maestru sufit, născut în Khorassan
1207, mort la Konya în 1273, denumit
Mawlana (Domnul nostru). Adept al căii
contemplative centrat pe iubirea unitivă în
urma întâlnirii cu misteriosul Shams din
Tabriz: "Fusese un savant, a devenit un poet.
Fusese ascet, a ajuns să fie îmbătat de
dragoste, nu de vin, inima celui iluminat nu
bea decât vinul Luminii" spunea fiul său
despre evenimentul decisiv al căii lui Rumi.
A fondat la Konya o confrerie sufită
(tariqah) a "dervișilor rotitori” (denumiți
mawlawiya) a căror tehnică spirituală se
bazează pe puterea transformantă a muzucii
și a dansului sacru (sama): "În ritmurile
muzicii este ascuns un secret. Dacă l-aș
dezvălui, el ar nimici lumea.”

Printre lucrările sale esențiale se află

culegerea de ode închinate iubirii mistice
evocându-l pe maestrul său dispărut Diwan-e
Shams-e Tabrizi, opusul doctrinar în
distihuri Mathnawi, Fihi-ma-fihi (în trad.
franceză "Cartea Înlăuntrului”) și celebrele
catrene Ruba’iyat.[6]

Ibn 'Arabi, Muhhy-d-din[modificare |

modificare sursă]

Ibn Arabi împreună cu doi novici

Cunoscut ca "cel mai mare maestru" (esh-
sheikh el-akbar) al Sufismului. Opera sa
constituie formularea inegalată a doctinei și
experienței contemplative sufite. Născut la
Murcia (în Anadaluzia)în 1165, moare la
Damasc în 1240. Meditațiile și viziunile în
fața Ka'abei dau numele sunnei sale
metafizice "Revelațiile sau "Cuceririle
spirituale de la Mecca" (Futuhat el-
Mekkiyah). Sunt celebre în mediul islamic:
"Nestematele Înțelepciunii" sau "Colierul
Înțelepciunii" (Fușuș el-Hikam)- sinteză a
pozițiilor sale doctrinare și "Interpretul
dorințelor ardente" (Tar juman el-ashwaq)-
culegere de poezii având ca sub iubirea
mistică. Unul din fundamentele doctrinei
sale este Wahdad el-Wujud (Unicitatea sau
Unitatea Existenței universale, a Ființei, a
Realității). Ibn 'Arabi rămâne un reper
esențial pentru calea sufită, numeroși
maeștri comentând lucrările sale.[6]

al-Ḥakīm at-Tirmidhi, Muhammad ibn

`Ali[modificare | modificare sursă]
Muhammad ibn `Ali al-Ḥakīm at-Tirmidhi a
fost un învățat iranian, mort în 898,
supranumit al-Hakim ("Filozoful") pentru că
a folosit formulările filozofiei elenistice. E
cunoscut mai ales pentru Khatam el-Wilayah
("Pecetea sfințeniei") în care dezvoltă
terminologia sufită, așa cum e cunoscută
până astăzi. Tirmidhi vorbește despre
"Polul"(Qutb) ierarhiei sufite și despre
walaya ("prietenia" divină, intimitatea
spirituală cu Dumnezeu) al cărei ciclu
durează până la sfârșitul veacurilor. Autorul
acordă o mare importanță gnozei.[6]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Coran
Islam
Sufism
Ezoterism
Misticism
Referințe[modificare | modificare sursă]
^ DEX 1994
^ Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt
în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006;
24:35
^ Coran, Profetul
^ Ali
^ Henry Corbin History of Islamic
Philosophy KEGAN PAUL
INTERNATIONAL London and New York
in association with ISLAMIC
PUBLICATIONS for THE INSTITUTE OF
ISMAILI STUDIES, London
^ a b c d e Frithjof Schuon Introducere în
spiritualitatea lumii musulmane, Ed.
Humanitas, București, 1994
^ Coran, LV,26
^ Ibn al-‘Arif , Mahasin al-Majalis, text arab,
traducere și comentariu în limba franceză de
Asin Palacios, Paris, 1933
^ Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt
în limba română, Editura Islam, Ed. 5, 2006;
II:109
^ Emile Dermenghem, L’Eloge du Vin,
Poeme Mistique de Omar Ibn al Faridh,
Paris, 1931
^ Reynold A. Nicholson, The Mystics of
Islam, Routledge, Kegan Paul, London,1914
^ Reynold A. Nicholson, The Mystics of
Islam, Routledge, Kegan Paul, London,1914
pg.39,40
Legături externe[modificare | modificare
sursă]
en The Seyyed Hossein Nasr Foundation,
Action Love and Knowledge - The Stages of
the Path of Sufism
en Religion, Sufism and the Path of Love,
April 15, 2013
en Vopus, The Knowledge in the Sufi
literature
en Siddi Muhammad Press, Knowledge of
the Sufi Path
ro Religia dragostei
fr George Grigore Le concept d'amour chez
Ibn 'Arabi
en Correspondences between the Sufi Ideas
of Ibn Arabi and Physics
Categorii: IslamScriitori arabiPoezieFilozofi