Revistă de cultură istorică

Preot dr. Valentin Bugariu
(Birda)
Viața bisericească în Banat în
timpul păstoririi patriarhului
Justinian Marina (1948-1977).
Studiu de caz
scopul trudei zilnice, locuință care nu era un simplu
adăpost, ci spațiul plămădirii, constituirii și întreținerii
vetrei familiale. Primul atac s-a dat împotriva acestei
valori perene, omul trebuia dezrădăcinat, mutat uneori fizic
pentru a putea mai apoi să fie folosit în scopul creării unei
societăți anonime condusă de un Partid care era minoritar.
Pentru a controla deci, a fost înființată Securitatea condusă
în prima fază de Pantiușa Bodnarenco, iar la Ministerul de
Interne a activat Alexandru Nikolski.

Biserica Ortodoxă Română din Banat și-a continuat

activitatea și după abolirea monarhiei și a încetării vieții
democratice în Europa de Est. Au apărut la sfârșitul
războiului două blocuri politice care au împărțit Europa
în două, fiecare dintre aliați și-au creat o zonă economică,
politică și socială în care s-au manifestat până la căderea
comunismului din această zonă în 1989. În Vestul
continentului s-a implementat Planul Marschall în mai
1947, iar în Est, s-a constituit Cominformul (Biroul
Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești) în
septembrie 1947, cu scopul de a dirija partidele comuniste.
Prin abolirea monarhiei constituționale a fost dizolvat
parlamentul și a fost proclamată Republica Populară
Română, devenită începând din 1965 Socialistă. În locul
parlamentului a apărut Marea Adunare Națională cu o
singură cameră legislativă, iar ca for executiv guvernul
republicii.
Partidul a acționat cu rapiditate pentru a transforma
România, urmând modelul sovietic și folosind normele
și practicile staliniste. Naționalizarea intreprinderilor
industriale, a băncilor și a societăților de asigurări, a
minelor și intreprinderilor de transport în iunie 1948, nu
numai că a permis introducerea planificării centralizate
cantitative, ci și distrugerea bazei economice a celor
stigmatizați ca dușmani de clasă. S-au confiscat totodată
micile proprietăți agricole. Peste noapte Miliția a acționat și
a scos 17.000 de familii din casele lor și le-a mutat în zone
de reașezare. Pământurile confiscate, au totalizat aproape 1
milion de hectare. Din biblioteci și librării au fost epurate
titlurile incomode iar activitățile ziariștilor, scriitorilor
și muzicienilor au fost puse sub controlul Secției de
Agitație și Propagandă (Agitrop) a Comitetului Central de
Partid. Învățământul a avut aceeași soartă, au fost epurate
manualele și profesorii, iar istoria a fost rescrisă de Mihai
Roller. Tot în învățământ au fost introduse ca materii de
studiu: Limba rusă, Istoria și Geografia U.R.S.S1.
Pentru a controla populația, în special pe cei care
continuau să încerce să-și salveze gospodăria și acareturile,
care aveau în gândirea tradițională românească de atunci
1 Dennis Deletant, România sub regimul comunist, trad.
Delia Răzdolescu, Editura Fundația Academia Civică, București,
1997, p. 68-69.
A existat o rezistență armată în Munți în perioada
1945-1962, până când ultimul partizan a fost ucis în
Munții Banatului. Pentru atingerea obiectivelor propuse
s-a introdus prin Codul Muncii din 30 mai 1950, munca
forțată devenită prin cosmetizare patriotică impusă
elevilor, studenților, soldaților. Au beneficiat de această
,,binefacere” și clericii și elevii școlilor teologice până
la prăbușirea comunismului: Mulți preoți au participat la
strângerea recoltei de porumb, sfeclă și cartofi prin muncă
personală, împreună cu familiile lor, între aceștia amintim:
Augustin Butaș - Bencec, Valeriu Corbuș - Hodoni,
Ioan Cibian – Birda, Gheorghe Simu – Gătaia, Octavian
Găvan – Sculea, Ioan Sucineanțu - Șemlacu Mare, Traian
Rămneanțu – Macedonia, Petru Turlici - Șipet, Traian
Iorghi - Șuștra, Ioan Drăgan – Curtea în județul Timiș:
Petru Șefănuț - Remetea Pogănici, Ioan Ardelean – Duleu,
Romulus Popovici – Brebu, Cornel Mezinca – Zăgujeni,
Ioța Berbentea – Moceriș, Pavel Coadă – Ciclova Montană,
Aurel Mihailovici – Sasca, Gheorghe Pleavă – Comorâște
în județul Caraș-Severin.
Elevii Seminarului Teologic din Caransebeș au
efectuat un număr de peste 20.000 ore de muncă în cadrul
unităților agricole din Valea Timișului și Caransebeș. Au
sortat, încărcat și descărcat diferite produse ale centrului
de fructe Caransebeș și stațiunii pomicole Păltiniș2.
2 ,,Contribuția preoților, credincioșilor și elevilor
seminariști la lucrările agricole de toamnă”, în ,,Mitropolia

Pag. 29
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
La începutul anilor 50 s-au format lagăre de muncă
care au fost răspândite în întreaga țară în care au fost
cantonați 80.000 de persoane, dintre care jumătate au fost
la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Deportările din Banat
realizate în Noaptea de Rusalii a anului 1951 a avut ca titlu:
,,Planul de evacuare a zonei de frontieră cu Iugoslavia, pe
o fâșie de 25 de km, a elementelor care prezintă un pericol
prin prezența lor în zonă”. Au fost vizate nu mai puțin de
40.320 de persoane din zonă care au fondat sate în Bărăgan
cu școală, biserică și cimitir.
După moartea lui Stalin, noul lider moscovit,
Hrusciov a demascat crimele antecesorului său. După doar
3 ani, în 1956 a avut loc revolta maghiară cu demonstrații
în principalele centre universitare din România: București,
Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Tot cu acest prilej al
slăbirii terorii s-a început a se propaga un comunism
autohton printr-o separare economică și nu ideologică de
Uniunea Sovietică. Cu acest prilej au fost retrase trupele
sovietice din România (1958) și consilierii K. G. B. din
țară (1964), a fost scoasă obligativitatea studierii limbii
ruse, a fost închis Institutul Maxim Gorki din București
și a fost încurajat consumul. Ultima măsură a regimului
dejist a reprezentat-o eliberarea deținuților politici din
România (1964). Între aceștia au fost: arhierei, preoți,
diaconi, monahi, profesori de teologie, consilieri eparhiali
și protopopi, mireni angajați în misiunea Bisericii precum
și credincioși ortodocși.
După moartea lui Gheorghiu – Dej în martie
1965, noul șef de stat Nicolae Ceaușescu a devenit
primul președinte al Republicii (1974-1989) a continuat
liberalizarea începută de înaintașul său. S-a simțit o ridicare
a nivelului de trai prin ridicarea consumului, construirea de
blocuri până în 1971, când prin mini-revoluția culturală se
va ajunge an de an la situația primilor ani ai comunismului
românesc prin ideologie și control, nu însă prin teroarea
închisorilor și deportărilor care au avut acum doar un
Banatului”, nr. 4-6 / 1977, p. 432.
Pag. 30
caracter personal.
Această situație politică va influența activitatea
cotidiană a Bisericii. A fost scoasă din sfera vieții publice,
Biserica s-a restrâns doar în lăcașul de cult al fiecărei
confesiuni, exceptând cultul greco-catolic care a fost
desființat și trecut în Biserica Ortodoxă cu protopopi
și preoți, unii fiind aleși arhierei (cazurile lui Teofil
Herineanu de la Cluj și Visarion Aștileanu de la Arad), alții
au fost avansați în administrația eparhială și învățământul
teologic, iar cei mai mulți au rămas în vechile parohii. Au
fost interzise manifestările credinței cum sunt pelerinajele,
prezența membrilor Bisericii la Ziua Națională, la debutul
lucrărilor Parlamentului devenit ad-hoc Marea Adunare
Națională, la începutul cursurilor școlare. Cu alte cuvinte
activitatea a fost restrânsă la cult, învățământ teologic
pentru formarea personalului bisericesc, carte bisericească.
Din învățământul public a fost scoasă din programa
școlară ora de religie, au fost închise mai multe mănăstiri
și biserici, au fost scoase în afara legii asociațiile creștine
de tipul Oastei Domnului, a Societății Femeilor Ortodoxe,
a fost interzisă orice mișcare religioasă, cum a fost ,,Rugul
Aprins” de la București. Membrii acestei mișcări participau
la Sfânta Liturghie, la cateheză, și apoi se întruneau să
discute cărți religioase. Au fost naționalizate bunurile
bisericești. Alături de terenurile agricole au fost preluate
și construcțiile și un întreg inventar viu și mort aferent
culturii pământului. Or, aceste construcții și inventarul,
spre deosebire de sesiile propriu-zise, aparțineau cultelor
religioase. Organele Ministerului Agriculturii au trecut în
patrimoniul statului și bunuri care aparțineau preoților3.
Doar în Episcopia Râmnicului și Argeșului au fost
confiscate 18 case parohiale care au devenit: dispensare,
sedii ale Miliției, magazii de lemne și cereale. În Eparhia
Buzăului a fost rechiziționat sediul Școlii de Cântăreți
care a devenit adăpost pentru Școala de Contabili. Au fost
scoase icoanele din sălile de clasă, locul acestora a fost
luat de portretele demnitarilor, au fost dizolvate eparhii,
închise facultăți de teologie, iar în toată această perioadă
s-a exercitat un control asupra tipăriturilor (cărți, reviste,
pastorale) au trebuit să obțină din partea puterii cunoscutul
,,B. (un) T. (de tipar)”.
În această situația Biserica reclama un întîistătător
capabil de a comunica cu puterea și a putea apăra instituția
de dispariție fizică și spirituală. Înscăunarea patriarhului
Justinian Marina la 6 iunie 1948 a fost văzut ca un act
providențial4. Patriarhul Justinian a fost singurul om care
putea face față situației de la Patriarhie5.
3 Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul
deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București, 2005, p. 214.
4 † Teoctist, Mitropolitul Olteniei, ,,Pe treptele împlinirii”,
în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1329.
5 Redacția, ,,Sărbătorirea Preafericitului Patriarh
Justinian cu prilejul a zece ani de slujire arhierească”, în ,,Biserica

A fost singurul ierarh al vremii care a fost încredințat
de puterea regimului comunist dar și durata viețuirii
acestuia. În creionarea acestei credințe ne vom folosi de
mărturia patriarhului făcută unui colaborator apropiat:
,,…Voi sunteți tineri, credeți că vin americanii. Eu nu voi
încerca să vă stingheresc în credința voastră; voi credeți ce
vreți. Politica Bisericii însă o fac eu, iar eu sunt convins că
americanii nu vin, sau cel puțin nu vin curând, că această
stăpânire comunistă este de durată, iar strategia Bisericii
trebuie să fie o strategie pe termen lung. Strategia pe
termen scurt presupune confruntarea cu un dușman inegal
și, eventual, martiri. E posibil și acest lucru. Sunt câteva
exemple în Bulgaria și alte exemple în Rusia, dar eu vreau
pe durata acestei stăpâniri preoții mei să nu fie în pușcărie,
ci în bisericile lor, să facă Liturghie pe cât este posibil”6.
Această credință a animat întreaga arhipăstorire a
Patriarhului Justinian vreme de 29 de ani (1948-1977).
Selectiv vom puncta realizările din perioada de patriarhat
pentru ca mai apoi să le putem identifica în viața Bisericii
Ortodoxe Române din Banat. A dat Bisericii Ortodoxe un
Statut de organizare și funcționare însoțit de regulamente
(1948). Prin această veritabilă constituție ecleziastică
se impuneau două principii de bază: autocefalia față de
celelalte Biserici Ortodoxe și autonomia față de Stat. Prin
ultimul principiu Biserica își reglementează, conduce și
administrează prin organe proprii – Adunarea Eparhială,
Consiliul Eparhial, Adunarea Parohială și Consiliul
Parohial – afacerile religioase, culturale, fundaționale și
epitropești7.
A organizat învățământul teologic în 3 institute
teologice de grad superior la București, Sibiu și Cluj, până
în 1952 când cel de la Cluj s-a contopit cu cel de la Sibiu;
6 seminarii teologice și școli de cântăreți. Pentru nevoile
cultului, a activității didactice dar și pentru formarea
duhovnicească a reorganizat și utilat Tipografia Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă care a tipărit: Biblia sau
Sfânta Scriptură, în două ediții: 1968 și 1975; Noul
Testament cu psalmii (1949; 1951 și 1972); Mica Biblie
(1972). În vederea tipăririi patriarhul a fost sprijinit de
profesorii de teologie de la București, împreună au diortosit
și au uniformizat slujbele bisericești. Au fost îmbogățite
unele cărți de cult, au apărut și în extras altele. În cazul
Molitfelnicului care a apărut în 3 ediții: 1950, 1967 și
1971 a fost diortosit de patriarh, graiul rugăciunilor fiind
Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 714.
6 Bartolomeu Anania, ,,Amintiri despre Patriarhul
Justinian”, în vol. Biserica în misiune. Patriarhia Română la ceas
aniversar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2005, p. 530. (Se va prescurta în
continuare ,,Amintiri despre Patriarhul…”).
7 Iorgu I. Ivan, ,,Organizarea și administrarea Bisericii
Ortodoxe Române în ultimii 50 de ani (1925-1975)”, în ,,Biserica
Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1418.
Revistă de cultură istorică
introduse Acatistului Domnului Iisus Hristos, al Bunei
Vestiri, Paraclisele Maicii Domnului, Rânduiala sfințirii
crucii care se așează la mormânt și Rânduiala înfierii de
copii. Un extras din această carte o reprezintă Rânduiala
primirii la Ortodoxie a celor de alte credințe (1966). Tot
un extras din Molitfelnic este Aghiasmatarul, care a fost
tipărit în trei prilejuri: 1950, 1967 și 1971.
O carte de învățătură alcătuită de patriarh este
Tâlcuirea Evanghelilor și Cazaniilor duminicilor de
peste an (1960, 655 p.). În 1971 a apărut Acatistierul cu
acatistele Sfinților Români canonizați în 1955-1956. Tot
ca urmare a dorinței de uniformizare a apărut manualul de
Tipic bisericesc (1976)8.
A purtat grijă față de bisericile din Patriarhie și
diaspora, unele au fost ridicate, altele reparate și consolidate
cu bani din Fondul Central Misionar. Pentru împodobirea
cu pictură a lăcașelor de cult a fost înființată Comisia de
Pictură de la Patriarhia Română. A reorganizat Școala
de Pictură bisericească, care a avut în această perioadă
de patriarhat 200 de pictori și restauratori și vreo 160 de
zugravi, între care îi amintim pe Prof. Gh. Popescu, N.
Stoica, I. Keber, Gh. Vânătoruu, Arhim. Sofian Boghiu, I.
Vass, iar între profesorii care au ținut prelegeri îi amintim
pe I. D. Ștefănescu și Gh. Popescu-Vâlcea. Tot în purtarea
de grijă amintim: îmbunătățirile tipografice, primele fabrici
de lumânări, cămine pentru oaspeți și magazine eparhiale
pentru desfacerea obiectelor produse9.
Patriarhul Justinian a scăpat de la pieire trei biserici
de lemn, monumente istorice, pe care le-a mutat în trei
locuri deosebite: biserica din Cermegești, biserica Schitului
Dragoslavele și biserica Schitului de la Techirghiol. Tot
acum s-a zidit de temelie paraclisul Mănăstirii Antim10.
O grijă specială a arătat-o Patriarhul Justinian
diasporei românești din Europa și America, Australia,
Noua Zeelandă, parohiilor românești din Iugoslavia și
Ungaria, a celor din Bulgaria, a așezămintelor monahale
din Țara Sfântă și Muntele Athos. Acolo unde a fost necesar
a trimis preoți în marea majoritate profesori de teologie,
doctori și doctoranzi în teologie care au contribuit la
dezvoltarea vieții bisericești ortodoxe românești, unii cum
e cazul pr. prof. Alexandru Ciurea întemeiind noi parohii
românești în Nordul Europei. A vizitat și slujit în unele
biserici, a trimis pictori, mobilier liturgic, a ridicat troițe,
8 Ene Braniște, ,,Tiparul și cartea bisericească în cei
cincizeci de ani de Patriarhat (1929-1975)”, în ,,Biserica Ortodoxă
Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1439; 1446.
9 Teodor Bodogae, ,,Grija Patriarhiei Române pentru
lăcașurile sale de cult în ultimii 50 de ani”, în ,,Biserica Ortodoxă
Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1459.
10 Zaharia Bâlbâie, Olimp N. Căciulă, I. Gagiu, Victor
Brătulescu, V. Câmpineanu, Al. Cerna-Rădulescu, Iorgu Ivan,
,,Zece ani de slujire arhierească a Preafericitului Patriarh
Justinian”, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 767.
Pag. 31
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
cărți de cult și rugăciuni, calendare bisericești, veșminte
și obiecte de cult, materiale de colportaj, abonamente la
revistele centrale bisericești, eparhiale, exemplare din
Noul Testament și fonduri bănești�.
Pentru preoți au fost organizate cursuri de îndrumare
pastorală și misionară, examene de capacitate preoțească și
definitivare precum și conferințe preoțești administrative
și de orientare. În parohii au apărut bibliotecile parohiale,
s-au organizat arhivele bisericești la nivel parohial. În
mănăstiri s-au organizat ateliere meșteșugărești care au
suplinit lipsa fondurilor proprii necesare funcționării
acestora.
Atât clerilor de mir cât și cinului monahal,
patriarhul Justinian cerea firescu slujirii benevol asumate:
,,Preoțimea trebuie să înțeleagă ˂˂strigătul omenirii după
samarineanul izbăvitor>>, care trebuie să fie Biserica. În
gândul Preafericitului Patriarh, aceasta nu este o figură
(de stil n. n.) sau o amintire evanghelică; este o stare de
fapt, ce cheamă Biserica la o datorie socială care ține
de misiunea ei între oameni. […] Îi vrem să fie preoți
adevărați; să predice Evanghelia Domnului Hristos și să
țină sus lumina evanghelică. Acolo vom căuta pe preoți și
în jurul lor vom găsi poporul. […] Preafericirea Sa dorește
un monahism luminat și activ, stăruitor în rugăciune și
muncă, pilduitor prin evlavie și prin proprie agonisire a
celor de trebuință. ˂˂E nevoie să reînviați în mănăstiri atât
viața de rugăciune, cât și cea de muncă, și să le îmbinați
pe amândouă astfel ca, în obștile voastre să fie și partea
Martei și a Mariei… Căutați să deveniți duhovnici buni
și oaze de mângâiere pentru credincioși. Veți ajunge în
situația de a vă căuta mulțime de credincioși, în momentul
în care veți fi călugări adevărați… Toate aceste daruri le
veți dobândi, în clipa în care veți convinge pe deplin de
măreția chemării voastre>>”11.
Una din preocupările patriarhului Justinian a fost
și aceea de a asigura clerului o justificare profesională a
slujirii liturgice. De asemenea, a smuls o aprobare de la
stăpânire. Biserica să-și creeze ceea ce s-a numit ,,fonduri
proprii”, anume ca, pe lângă puținul pe care-l plătea Statul,
Biserica să-și poată realiza venituri prin mijloace proprii
și să le administreze propriu. Aceste fonduri proprii se
păstrează până astăzi și sunt ctitoria patriarhului Justinian.
A fost o luptă, folosindu-și creditul politic (pe lângă
Gheorghiu-Dej n. n.) de care am vorbit, pentru salarizarea
preoților. Ne spunea: ,,Nu banii mă interesează, pentru
că aceștia vor fi foarte puțini: 50 de lei, mă interesează
statutul social al preotului și siguranța lui în societate”12.
11 Dumitru Gh. Radu, ,,Grija Bisericii Ortodoxe Române
față de comunitățile ortodoxe române de peste hotare”, în
,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1464.
12 Teodor M. Popescu, ,,Concepția ortodoxă despre
slujirea arhierească în gândirea Preafericitului Patriarh Justinian”,
în ,, Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 678; 683; 694.
Pag. 32
În părțile Banatului este atestată din vremuri vechi
Mitropolia Timișoarei încă din veacul al XV-lea, între
titularii acestui scaun vlădicesc se numără și Sfântul Iosif
cel Nou de la Partoș. Din veacul al XVIII-lea, aceasta a
cazut sub influență sârbească. Revoluția din 1848 cere și
despărțirea ierarhică de sârbi și alegerea unui ierarh român
al Timișoarei, până la realizarea acestui deziderat a fost
ales un vicar mitropolitan.
Înfrăntă revoluția, capii acesteia se refugiază iar
situația ierarhică rămâne pe mai departe așa. Odată cu
reactivarea Mitropoliei Ardealului de către Sfântul Ierarh
Andrei Șaguna au fost reactivate și două eparhii sufragane:
a Caransebeșului (1865) și a Aradului. Parohiile românești
din județul Timiș au fost împărțite între cele două
episcopii până în 1939, când este înființată Episcopia
Timișoarei, ca sufragană a Mitropoliei Ardealului. La
12 iunie 1940 (întronizat pe 25 martie 1941) a fost ales
noul episcop eparhiot în persoana dr. Vasile Lăzărescu,
episcopul Caransebeșului. De numele acestui ierarh se
leagă trei evenimente majore din viața eparhiei timișorene:
terminarea apoi sfințirea Catedralei Mitropolitane (1946),
ridicarea Eparhiei la rangul de Arhiepiscopie (1947) și
canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. (1956).
Odată instaurat regimul comunist între eparhiile
desființate a fost și cea a Caransebeșului, titularul acesteia
Veniamin Nistor a fost pensionat în februarie 1949, iar
eparhia s-a contopit cu cea a Timișoarei.
Din 1947 Mitropolia Banatului s-a format din
Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Caransebeșului. La
14 iulie 1948 în cadrul Mitropoliei este primită Episcopia
Aradului. După desființarea Episcopiei Caransebeșului s-a
format Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului.
În perioada păstoririi Patriarhului Justinian (1948-
1977), Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
au fost dr. Vasile Lăzărescu (1947-1961) și dr. Nicolae
Corneanu (1962-2014).
Potrivit Statului de Organizare, întreaga activitate a
Bisericii se realizează prin colaborare între clerici și mireni
în Adunarea Eparhială, forul legislativ al unei Eparhii.
Adunarea Eparhială a fost convocată în fiecare an, la
finalul lunii ianuarie. Se păstrează o astfel de mărturie din
25 ianuarie 1953. Adunarea s-a desfășurat după oficierea
Sfintei Liturghii și chemarea Sfântului Duh la Catedrala
Mitropolitană. Cu acest prilej a fost săvârșit și un parastas
pentru mecenații și binefăcătorii Mitropoliei.
După otpustul slujbei religioase, membrii Adunării
Eparhiale s-au întrunit în sala de primire de la reședința
mitropolitană. A fost desemnat ca secretar general al
sesiunii prot dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ,
iar ca secretari de ședință membrii dr. Nicolae Ursu și
dr. Petre Fărcuțiu. Raportorul comisiei bisericești prot
ic. stavr. R. Ancușa a prezentat proiectul de hotărâre cu

privire la ,,Raportul general al secției administrativ –
bisericești pe anul 1952, iar Adunarea hotărăște: aprobă
modificările teritoriale ale protopopiatelor: Reșița, Oravița,
Lugoj, Caransebeș, Deta și Timișoara, ratifică înființarea
protopopiatului Făget și a abrobat trecerea protopopiatului
Lipova la Arhiepiscopia Timișoarei.
Raportorul comisiei culturale prof. dr. Nicolae Ursu
a prezentat proiectul de hotărâre a secției. S-au evidențiat
tipăriturile eparhiale: revista ,,Mitropolia Banatului”,
,,Îndrumătorul tipiconal” și ,,Calendarul de perete”13.
Tot în cadrul Adunării Eparhiale s-au analizat modul
în care s-a făcut catehizarea fiind unul ,,mulțumitor”, ia act
cu bucurie de hotărârea Sfântului Sinod din 28 februarie
1950 prin care în rândul sfinților români a fost canonizat și
Cuviosul Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului.
Adunarea invită cu acest prilej Consiliul Arhiepiscopesc
să intervină pentru evacuarea și reînapoierea caselor
parohiale, de prezent ocupate14.
În anul 1954 a fost organizată a doua astfel de
Adunare, după noul Statut. Au fost aleși:
Clerici: Ioan Crăciunel, paroh, Timișoara, Ioan
Geția, pensionar, Timișoara, dr. Iuliu Rațiu, consilier
administrativ, Iacob Crețiu, consilier administrativ, dr.
Marcu Bănescu, consilier administrativ, prot. Ioan Nicola,
paroh Oravița, arhid. dr. Nicolae Corneanu, consilier
administrativ, prot. Gh. Bihoi, Oravița, Gh. Păleanu, paroh
Câlnic, Remus Olariu, paroh Prisaca.
Mireni: dr. Petru Groza, președintele Prezidiului
Marii Adunări Naționale, Ioan Moangă, președintele
Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional
Timișoara, Grigore Achimescu, agricultor Mehadia,
Dimitrie Cuzma, profesor Făget, Vasile Roșu, Sfatul
Popular Timișoara, Simion Hanțilă, meseriaș Caransebeș,
dr. Petru Fărcuțiu, funcționar Sfat Popular Timișoara,
Ilie Turmigan, agricultor Denta, dr. Iosif Petric, avocat
Timișoara, Ioan Drăgoescu, agricultor Chelmac, deputat
în Marea Adunare Națională, Gh. Ususan, agricultor
Lipova, dr. Nicolae Ursu, profesor Timișoara, Gh. Berariu,
directorul Poștei, Lugoj, Ioan Sucigan, agricultor Iam,
Nicolae Izvenar, muncitor Anina, Constantin Cristoi,
muncitor Dognecea, Dimitri Tismănaru, muncitor Reșița,
Pantea Păunescu, agricultor Lenauheim, Valeriu Chita,
agricultor Saravale.
Reprezentanți în Adunarea Națională Bisericească:
pr. Ioan Crăciunel, dr. Petru Groza, Ioan Moangă.
Membrii în Consiliul Eparhial: prot. Ioan Crăciunel,
prot. Iacob Crețiu, pr. Ioan Teodorovici-Maidan , dr. Iosif
Petric, dr. Petre Fărcățiu, prof. dr. Nicolae Ursu, Vasile
Roșu, Petre Drăgoescu, prof. Nicolae Apostolescu.
13 Bartolomeu Anania, ,,Amintiri despre Patriarhul…”,
p. 533.
14 ,,Adunarea Eparhială”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.
1-3 / 1953, p. 93.
Revistă de cultură istorică
Membrii în Consistoriul Eparhial: prot. Isaia Suru,
paroh Caransebeș, pr. Ștefan Șora, paroh în Timișoara II,
pr. Ilie Adamescu, paroh Domașnea, pr. Adrian Groza,
paroh Găvojdia, pr. Trifu Dan, paroh Ghilad15.
La doar un an de
la constituire, Adunarea
Eparhială face un bilanț
al primului an cu realizări
frumoase. Amintim doar
câteva: Școlii de cântăreți i
s-a acordat o subvenție de
21.809,68 lei; la Institutele
Teologice din București
și Sibiu, Eparhia a trimis
39 studenți, acordând
19 burse, 13 semiburse
și 3 ajutoare speciale în
valoare de 22.205 lei; s-au
distribuit gratuit peste
1000 cărți de rugăciuni, s-a
editat și desfăcut în parohii
calendarele pe 1955 și s-au
dat studenților în Teologie, ca premiu, mai multe sute de
cărți teologice; s-a editat buletinul oficial ,,Mitropolia
Banatului”; s-a început zidirea mai multor biserici (ex.
Baloșești, Armădia și s-a continuat edificarea altora (ex.
Fratelia A); fondul de credit și ajutor al clerului a acordat
împrumuturi în valoare de 216.000,80 lei, ajutoare de
înmormântare pentru decedați în valoare de 10.250 lei;
s-au acordat ajutoare văduvelor de preoți și celor lipsiți în
valoare de 25.630,84 lei16.
Raportorul comisiei de organizare a Adunării
Eparhiale din 1959, Dr. Iosif Petric prezintă ,,Raportul
special privitor la înființarea parohiei Uivar”17.
La ultima Adunare Eparhială prezidată de
mitropolitul Lăzărescu, s-au aprobat alte câteva hotărâri:
desființarea protopopiatelor Ciacova și Gătaia și comasarea
acestora într-un singur oficiu protopopesc la Deta. S-au
acordat ajutoare studenților și elevilor teologi și a luat act
de mersul lucrărilor la căminul Seminarului Teologic18.
În 9 decembrie 1962 s-a întrunit și constituit prima
Adunare Eparhială sub președenția dr. Nicolae Corneanu,
noul mitropolit, ales și întronizat de Patriarhul Justinian la
Timișoara. Adunarea a ales ca reprezentanți în Adunarea
Națională Bisericească pe preotul I. Goanță, dr. Nicolae
15 ,,Alegerile de membri în Adunarea Eparhială”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-7 / 1954, p. 19-22.
16 ,,Bilanțul unei activități rodnice”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 4-6 / 1955, p. 34-35.
17 ,,Adunarea Eparhială”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.
5-6 / 1959, p. 59.
18 ,,Sediunea Adunării Eparhiale”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 1-4 / 1962, p. 135-137.
Pag. 33
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
Apostolescu, dr. N. Bihoi, iar în Consiliul Eparhial au fost
desemnați protopopii Ioan Olariu și Gh. Bihoi, preotul N.
Paștiu, dr. N. Apostolescu, dr. N. Bihoi, dr. P. Fărcățiu, M.
Popescu, dr. Al. Radivoevici și dr. T. Dejeu19.
Sesiunea Adunării Eparhiale întrunită în 12
decembrie 1965 a punctat primele realizări de după
1962: Realizările de la catedrală, organizarea bibliotecii
și a arhivei eparhiale, precum și îmbogățirea Colecției
de Artă Veche cu obiecte, cu piese de valoare artistică și
istorică, cu manuscrise și obiecte de artă. Secția Culturală
amintește de apariția Cărții de rugăciuni aflat sub tipar.
Tipărirea acesteia este considerată un eveniment cultural
al Eparhiei20.
În 30 octombrie 1966, la sediile oficiilor protopopești
au avut loc alegeri pentru o nouă Adunare Eparhială pentru
anii 1966-1970. Datele referitoare la următoarele Adunări
ale reprezentanților Eparhiei sunt mai puține. În 1971 prot.
Ioan Olariu a fost însărcinat să dea citire raportului general
(practică păstrată până astăzi și împlinită de vicarul-
administrativ). Rapoartele au fost întocmite pe 3 secții:
administrativ-bisericească, cultural-socială și economic-
gospodărească.
Lucrările Adunării Eparhiale din 3 decembrie 1973
au fost precedate de slujba obișnuită a Doxologiei, oficiată
în noua biserică din reședința mitropolitană. În cadrul
acesteia Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae a hirotesit
întru protopopi PP.CC. Părinți Cornel Pleșu și Florin
George, cărora în cursul anului 1972 li s-a încredințat
conducerea oficiilor protopopești din Timișoara și Deta21.
La Adunarea Eparhială din 1973 s-au prezentat
realizările din anul trecut. S-au terminat 3 biserici, iar
în prezent se continuă lucrări la alte 6 lăcașuri de cult,
s-au reparat 67, iar în 8 s-au executat lucrări de pictură.
Lucrări gospodărești s-au efectuat la 36 de case parohiale,
unele dintre acestea fiind noi. S-au finalizat lucrările de
construcție a unei noi aripi a Seminarului Teologic din
Caransebeș, cuprinzând sală de festivități, sufragerie cu
toate anexele corespunzătoare, executarea altor noi lucrări
de amenajare a așezământului de la Timișeni, s-a amenajat
un nou sediu protopopesc la Caransebeș, reparații la
Catedrala Mitropolitană și debutul unor lucrări de extindere
a birourilor de la Centrul Eparhial. Au fost înșiruite cu
acest prilej realizările intreprinderilor eparhiale, mai ales
ale Tipografiei arhidiecezane și Atelierului de lumânări,
precum și ale Fondului de într-ajutorare eparhial care a
luat ființă la începutul anului22.
19 ,,Adunarea Eparhială”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.
1-2 / 1963, p. 102.
20 ,,Sesiunea Adunării Eparhiale”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 1-3 / 1966, p. 140.
21 ,,Lucrările Adunării Eparhiale”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 1-3 / 1973, p. 156.
22 ,,Lucrările Adunării Eparhiale”, în ,,Mitropolia
Pag. 34
Alegerile pentru Adunarea Eparhială din 1974 a
propus membrii grupați pe circumscripții electorale în
număr de 9. (Practica aceasta a alegerii pe circumscripții
se păstrează și astăzi n. n.): I. Circumscripția Timișoara
– preot Dimitrie Băloni, dr. Gheorghe Oprea, prof. dr.
Nicolae Apostolescu; II. Circumscripția Sânnicolau
Mare – preot Nicolae Paștiu, dr. Alexandru Fodor,
arhitect Sorin Moldovan, III. Circumscripția Deta – preot
Gheorghe Simu, dr. Petru Fărcuțiu, dl. Petru Săraru; IV.
Circumscripția Lugoj – preot Ioan Munteanu, dl. Filaret
Barbu, dr. Iuliu Pora; V. Circumscripția Făget – preot
Iulian Lăzărescu, dr. Petru Rămneanțu, dl. Aurel Țona; VI.
Circumscripția Reșița – preot Victor Toldi, prof. Dimitrie
Cusma, dl. Ioan Martin; VII. Circumscripția Caransebeș -
preot Simion Stanca, dr. Teodor Dejeu, dl. Ioan Pascotă;
VIII. Circumscripția Mehadia – preot Ieremia Ghita, dr.
Iancu Feneșan, dl. Zaharia Pervescu; IX. Circumscripția
Oravița – preot Iancu Tilcă, dr. Gheorghe Ciulei, dl. Eugen
Cucu; X. Circumscripția Bozovici – preot Pavel Bogoevici,
prof. Vasile Vărădean, dl. Ilie Bihoi.
În Adunarea Națională Bisericească au fost aleși:
Arhim. dr. Timotei Seviciu, prof. dr. Nicolae Apostolescu,
dr. Gheorghe Oprea.
Consiliul Eparhial a fost compus din preoții:
Dimitrie Băloni, Ieremia Ghita, Nicolae Paștiu, mireni: dr.
Teodor Tejeu, dr. Petru Fărcuțiu, arhitect Sorin Moldovan,
dr. Gheorghe Oprea, prof. Vasile Vărădean.
Consistoriul Eparhial a fost compus din preot
Gheorghe Geția (președinte), preot dr. Traian Coșeriu și
preot Ioan Drăgoi (membrii) și preot Nicolae Bucur și
preot Axente Moise (supleanți).
Raportul general al Eparhiei a fost citit de arhim.
Timotei Seviciu. Din acesta a reieșit că sunt în construcție
sau finalizate 7 biserici, 5 în lucrări de pictură, iar în 12 case
parohiale s-au efectuat lucrări de întreținere. S-a evidențiat
totodată bilanțul intreprinderilor eparhiale, ca de exemplu
Atelierul de lumânări a realizat un câștig de 3.657,324 lei,
apoi Depozitul de obiecte bisericești cu un venit total de
1.528,462 lei. Bugetul Eparhiei a fost de 15 milioane lei�.
Sesiunea Adunării Eparhiale din 1975 s-a desfășurat
în noua sală de festivități a Centrului Eparhial din
Timișoara.
Ultima Adunare Eparhială din această perioadă
a fost cea din 5 decembrie 1976. În cadrul acesteia
părintele vicar-administrativ Ilie Maier a amintit câteva
din realizările anului: consolidarea picturii la catedrala
mitropolitană, construirea unui nou oficiu protopopesc la
Timișoara, renovarea clădirii istorice ,,Hanul Poștei” ce
adăpostește Protopopiatul Ortodox Lugoj. S-a înzestrat
tipografia eparhială din Timișoara cu utilaj tipografic. La
Seminarul Teologic din Caransebeș s-a început ridicarea
Banatului”, nr. 1-3 / 1974, p. 150.

unei biserici de incintă, a fost amenajată o sală de lectură și
o bibliotecă și s-a întocmit documentația pentru ridicarea
unui nou corp de clădire care va adăposti Școala de
Cântăreți23.
Pentru problemele generale ale celor două eparhii
ale Mitropoliei, s-a întrunit Sinodul mitropolitan care
a analizat și soluționat astfel de nevoi ivite în viața
bisericească. Sinodul mitropolitan din 13 februarie 1975, a
luat în considerare activitatea Școlii de cântăreți bisericești
și a Seminarului teologic din Caransebeș, munca redacției
și administrației revistei ,,Mitropolia Banatului”, modul
cum își îndeplinește sarcinile tipografia mitropolitană și
alte chestiuni curente. Cei doi ierarhi (Nicolae și Visarion
Aștileanu n. n.) au făcut propuneri de înălțare în grad a unor
preoți merituoși24. Buna colaborare între cei doi ierarhi s-a
concretizat în vizite frățești, slujiri liturgice și grijă față
de nevoile Seminarului: Preasfinția Sa Visarion a făcut o
vizită frățească Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae la
marele praznic al Catedralei Mitropolitane din Timișoara,
Sfinții Trei Ierarhi. La Sf. Liturghie au săvârșit o hirotonie
de preot și o hirotesie de iconom.
În după amiaza zilei, Înalții ierarhi au vizitat
Seminarul Teologic și au luat parte la sărbătoarea patronilor
învățământului teologic. A continuat cu o conferință a C.
Părinte profesor Dorel Pogan, apoi cu recitări din operele
Sfinților Trei Ierarhi. În aceeași zi la rugăciunea serii,
Preasfințitul Episcop Visarion a vorbit elevilor despre
Taina Preoției.
În următoarea zi, Înalții Ierarhi s-au ocupat
îndeaproape de bunul mers al școlii, vizitând clasele,
căminul, asistând la orele de curs, luând apoi masa
împreună cu corpul didactic și elevii. În după amiaza
zilei a avut loc o ședință a consiliului profesoral, care a
dezbătut amănunțit probleme privind programul didactic
și duhovnicesc-educativ al seminarului25.
Presa bisericească a timpului consemnează
evenimentul canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de
la Partoș cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la mutarea la
cele veșnice, a Sfântului Cuvios al Banatului.
Pentru ducerea la împlinire a acestei hotărâri
sinodale, Înaltpreasfințitul Vasile Lăzărescu a făcut primele
demersuri pentru aprobarea deshumării, întocmirea
Procesului Verbal și slujbele religioase săvârșite cu acest
prilej. A fost obținută aprobarea Centrului Antiepidemic
Regional din Timișoara (cu adresa nr. 3253 din 30 august
1956) a admis ,,exhumarea, trasportarea și reînhumarea
osemintelor Sfântului Iosif cel Nou din mănăstirea Partoș
23 ,,Alegerile pentru Adunarea Eparhială”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 10-12 / 1974, p. 741-742.
24 ,,Lucrările Adunării Eparhiale”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 4-6 / 1977, p. 423.
25 ,,Ședință a Sinodului mitropolitan”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 1-3 / 1975, p. 102-103.
Revistă de cultură istorică
în catedrala din Timișoara pe data de 8 septembrie 1956”.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile a dat dispoziții pentru
executarea actului deshumării osemintelor Sf. Iosif, cu
respectarea prescripțiilor rituale, statornicite în proiectul
de ceremonial, întocmit de Comisia instituită de Sf. Sinod
(compusă din P. S. Episcop Antim Târgovișteanul, vicar
patriarhal, președinte delegat, PP. CC. Pr. Prof. Liviu
Stan și Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, membri și Pr. consilier
Dr. Gheorghe Soare, secretar, din care au făcut parte, ca
delegați ai Sf. Arhiepiscopii a Timișoarei, și PP. CC. Dr.
Gheorghe Cotoșman, vicar arhiepiscopesc și Dr. Marcu
Bănescu, consilier administrativ)26.
Primele acțiuni de deshumare a Sfântului Iosif au fost
realizate în 25 și 31 mai 1955 în prezența Înaltpreasfințitului
Mitropolit Vasile a PP. CC. Vicar Dr. Gheorghe Cotoșman,
consilier Dr. Marcu Bănescu, protopop Porfir Crisciu,
preot Ioan B. Mureșianu, ieromonah Nectarie Pintilie,
monahia Fervonia Comănac și a mare mulțime de
credincioși, constatându-se ,,existența moaștelor Sfântului
Iosif, răspânditoare de bun și plăcut miros”27.
În 6 septembrie 1956 în prezența C. Prot. Marcu
Bănescu, consilier eparhial, a protosinghelului Ieronim
Balintoni, exarh al mănăstirilor din Banat, protopopului
Porfir Crisciu al Ciacovei, preotului Tiberiu Mărgineanțu,
administratorul Catedaralei din Timișoara, a stareților
de la Săraca și Partoș și al preoților din Denta, Banloc,
Obad, Petroman, diaconi și epitropi catedrali, mulțime de
credincioși a fost realizată deshumarea Cuviosului Iosif.
Din ,,Procesul-Verbal” întocmit cu acest prilej aflăm
următoarele: ,,La nivelul moaștelor s-au găsit rămășița
unui piron de fier, lung de 11 cm., măcinat de vreme, cu
urme din lemnul sicriului, din care nu s-a păstrat nimic, iar
în regiunea pieptului, un rest de metal oxidat cu urme de
decor, lung de 3 cm. și lat de 5 mm. probabil brațul unei
cruci.
Osemintele ce nu au fost clintite, pe deplin păstrate,
până în cele mai mici amănunțimi și arătând o ființă de
statură potrivită, în lungime de 165 cm., au fost acoperite
cu giulgi curat, - rămânând aici în rugăciune și priveghere,
cinstiții ieromonahi”28.
La 6, 7, 8 septembrie 1956 au fost oficiate slujbe
religioase în prezența Mitropolitului Vasile care ,,a vegheat
26 ,,Colaborarea ierarhilor Mitropoliei Banatului”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1974, p. 366.
27 Gheorghe Cotoșman, ,,Canonizarea Mitropolitului
Iosif II al Timișorii (1650-1656). Proclamarea solemnă a
canonizării. Marile festivități religioase de la Timișoara.
Aniversarea a 10 ani de la sfințirea Catedralei Mitropoliei
Banatului”, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, an VI, nr. 10-12, 1956,
p. 29. (Se va prescurta în continuare ,,Canonizarea Mitropolitului
Iosif…”.
28 Gheorghe Cotoșman, ,,Canonizarea Mitropolitului
Iosif…”, p. 27.
Pag. 35
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
toată noaptea, - cea din 6 sept. n. n. - alături de călugări,
preoți și credincioși, preamărind în cântări de laudă, în
rugăciuni și în meditație adâncă. Pe marele și Sfântul său
înaintaș din măritul Scaun mitropolitan al Timișoarei, la
care, după trei secole, se pregătește a se reîntoarce”29. Pe
8 septembrie la orele 830 a fost oficiată Sfânta Liturghie în
fața mormântului proaspăt deschis, unde se aflau moaștele
Sfântului Iosif. După terminarea Sfintei Liturghii,
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile, ajutat de Preacuviosul
Protos. Ieronim Balintoni, înveșmântați cu toate odăjdiile,
au început să scoată, cu toată pietatea, sfintele oseminte
binemirositoare din mormânt și să le așeze, în aceeași
poziție, în racla provizorie, confecționată din lemn de brad
la Timișoara30.
După rostirea rugăciunii de călătorie, camionul
Mitropoliei în care a fost așezat trupul Sf. Iosif a fost pus
în mișcare la orele 1400. În Timișoara moaștele, au fost
așteptate de credincioși între care cronica evenimentului
i-a consemnat pe Preasfințitul Episcop pensionar Policarp
Morușca și P. C. Pr. dr. Ștefan Lupșa, profesor la Institutul
de Grad Universitar din Sibiu.
Solemnitățile de canonizare au fost organizate
la Timișoara în 6, 7 și 8 octombrie 1956. La acestea au
participat: Preafericitul Patriarh Justinian, Înaltpreasfințitul
Iustin Moisescu al Ardealului, Înaltpreasfințitul Firmilian
Marin al Olteniei, Înaltpreasfințitul Vasile, Preasfințiții
Episcopi: Nicolae Colan al Clujului, Iosif Gafton al
Râmnicului și Argeșului, Valerian Zaharia al Oradiei,
Andrei Moldovan al Americii, Teofil Herineanu al
Romanului și Hușilor, Antim Târgovișteanul și Teoctist
Botoșăneanul, episcopi-vicari patriarhali. Au mai fost
prezenți la acest eveniment: PP. CC. Ioan Gagiu, directorul
Administrației patriarhale, Pr. Prof. Dr. Ioan Coman,
rectorul Institutului Teologic de grad Universitar din
București, Traian Belașcu, vicarul Arhiepiscopiei Sibiului,
dr. Gheorghe Lițiu, vicarul Episcopiei Aradului.
Cu acest prilej istoricul Gheorghe Cotoșman, în două
rânduri în 6 și 8 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii la
priceasnă a rostit cuvinte de învățătură din viața Sfântului
Iosif, așa cum a fost ea consemnată de Damaschin Udra
și egumenul Nichifor al Partoșului. Aceste mărturii deși
puse la îndoială de unii cercetători, constituie, până acum
singurele însemnări biografice despre viața Sfântului, pe
baza cărora Biserica Ortodoxă Română i-a întocmit slujba
și l-a canonizat31.
Sâmbătă 6 octombrie s-a întrunit Sfântul Sinod la
reședința mitropolitană din Timișoara, pentru proclamarea
canonizării. PP. CC. Vicari Gheorghe Cotoșman și
Gheorghe Lițiu au adus, icoana Sfântului Ierarh Iosif cel
29 Gheorghe Cotoșman, ,,art. cit…”, p. 36.
30 Gheorghe Cotoșman, ,,art. cit”., p. 37.
31 ,,Art. cit”., p. 37-38.
Pag. 36
Nou de la Partoș, executată în ulei pe placaj în mărime
naturală de prof. Anastase Demian, pictorul catedralei.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile a citit Tomosul
de canonizare care glăsuia: ,,Hotărâm împreună cu Duhul
Sfânt, ca de acum înainte, Părintele nostru Iosif, să se
numere cu sfinții și să se cinstească cu toată cuviința în
rândul sfinților Ierarhi, în cuprinsul Mitropoliei Banatului,
cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Drept zi de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel
Nou, așezăm ziua de 15 septembrie și orânduim ca numele
lui să fie trecut în Sinaxar și în calendarul bisericesc, la
ziua arătată”32.
Tomosul canonizării a fost citit de Preafericitul
Patriarh Justinian, duminică 7 octombrie la Sfânta Liturghie.
La priceasnă panegiricul a fost rostit de Mitropolitul
Vasile: ,,…Încercând să înșiruim pe Sfântul Iosif cel Nou
în ceata sfinților români, cu toată smerenia ni-am îngăduit
să credem că aducerea sfintelor sale oseminte în Catedrala
noastră mitropolitană și așezarea lor spre cinstire evlaviei
sufletului bănățean creștin, tocmai la împlinirea a zece ani
de la târnosirea acestui sfânt locaș, nu este o coincidență
întâmplătoare. Bunul Dumnezeu, care a ajutat poporul
nostru dreptcredincios din Banat, să ridice, din dărnicia sa
și cu ajutor acordat cu multă solicitudine de Conducătorii
Țării noastre, acest sfânt locaș, învrednicindu-ne să
adăugăm astăzi la podoaba materială a catedralei noastre
podoaba nevestejită a sfințeniei unui din întâistătătorii
din trecut ai Mitropoliei noastre, cu existență milenară,
ne prilejuiește nouă tuturor, slujitorilor și credincioșilor
Bisericii bănățene, luarea de îndemnuri și hotărâri pentru
sporirea credinței și adâncirea vieții noastre creștinești,
după pilda Sfântului, mereu prezent între noi cu duhul, cu
darul de nestricăciune și făcător de minuni al cinstitelor
sale moaște, ca și cu frumusețea sfințeniei sale cerești.
Această prezență sfântă, cu darul de a spori credința și
virtutea noastră va fi o mărturie a vechimei Mitropoliei
noastre, restaurată acum zece ani, o solire către ceruri,
ocrotitoare a permanenței ei pe aceste meleaguri pentru
sfințirea și mântuirea celor ce, cu credință și cu cucernicie,
se adună între sfințitele ei ziduri și în preajma raclei lui
izvorâtoare de daruri…”33.
Trupul Sf. Iosif a fost spălat cu toată pietatea
de Înaltpreasfințitul Mitropolit Iustin. După aceasta,
osemintele au fost așezate în racla confecționată de
sculptorul Grigore Dumitrescu din București din lemn
32 Ștefan Toma, ,,Date noi referitoare la viața și cultul
Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș”, în vol. Slujitor al Bisericii
și al neamului Pr. Prof. Mircea Păcurariu la 70 de ani, Editura
Renașterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 431. (Se va prescurta în
continuare ,,Date noi referitoare la viața și cultul Sfântului
Iosif…).
33 Gheorghe Cotoșman, Canonizarea Mitropolitului
Iosif…”, p. 76.

de palisandru, tisă și lămâi�. Pe capac este sculptat în
lemn de lămăi, chipul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou
mort, înveșmântat în toate odăjdiile arhierești, purtând
mitra pe cap, în mâna dreaptă având cârja, iar în stânga
metaniile. Fața capacului unde este chipul Sfântului, e
acoperit cu cristal, fixat cu o baghetă cu oțel argintat. Pe
spațiul liber, în formă de sul desfăcut, de sub picioarele
Sfântului Iosif, este săpată în lemnul de lămâi, următoarea
inscripție: În anul 1956 cu binecuvântarea Preafericitului
Patriarh Justinian și din porunca Î. P. Sf. Mitropolit Vasile
al Timișoarei…”34. Racla din lemn de brad provizorie, și
prosoapele care au șters osemintele arse în prealabil, iar
cenușa a fost depusă în mormântul de la Partoș.
Chiar cu realizări notabile în organizarea și
consolidarea Eparhiei Timișoarei apoi a Arhiepiscopiei
Timișoarei și Caransebeșului, Înaltpreasfințitul Mitropolit
Vasile Lăzărescu a fost o victimă a regimului comunist.
Prin intermediul unor informatori de la Centrul Eparhial,
vlădica Vasile a fost supus unor permanente presiuni care
s-au încheiat cu o verificare contabilă și apoi cu trimiterea
acestuia la mănăstire întâi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus
și apoi la Cernica unde trece la cele veșnice la 21 februarie
1969.
Sf. Sinod a decis în ceea ce-l privește pe mitropolitul
bănățean, ,,îndepărtarea... din funcție. Pentru reculegere și
căutarea sănătății sale se trimite la mănăstirea ,,Sâmbăta
de Sus” din Arhiepiscopia Sibiului, unde se va muta până
la 31 decembrie 1961...”.
Din punct de vede canonic, Sinodul a comis o
gravă eroare cu mitropolitul Lăzărescu. Îndepărtarea din
scaun nu implică și vacantarea postului și nici alegerea
unui nou titular. Lăzărescu a fost îndepărtat temporar din
funcție, așa cum un preot este trimis la o mănăstire pentru
a ispăși o pedeapsă, ca apoi, după ispășirea ei, să se poată
întoarce în parohie cu toate drepturile legale. Din punct
de vedere canonic, mitropolitul Banatului rămânea în
funcție, deoarece nu a fost judecat, nici depus din treaptă
sau caterisit.
Fără să fi fost vinovat de către o insistență ori să
se emis o sentință de condamnare pe numele său, a fost
totuși pedepsit cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea
,,Brâncoveanu”. Din județul Brașov. Apoi, cazul nu a fost
introdus în Consistoriu, așa cum se procedează de regulă
în cazul abaterilor, ci Sinodul a primit un dosar pregătit de
către Securitate, ca fundament al acuzării prin care trebuia
scos vinovat. Conform spuselor lui Lăzărescu, ,,Sinodul a
făcut și el ce a putut. Mi s-a spus – mărturisea Mitropolitul
– că acuzatorul meu este Departamentul Cultelor, ori în
clipa în care Departamentul cere condamnarea mea, nu se
mai putea face nimic”35.
34 Gheorghe Cotoșman, ,,art. cit”., p. . 93-94.
35 Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al
Revistă de cultură istorică
În locul vacantat forțat de autoritatea politică a
fost ales dr. Nicolae Corneanu, episcopul eparhiot al
Aradului (1960-1961), colaborator al mitropolitului
Vasile în demnitatea de consilier eparhial și profesor de
teologie la Caransebeș. Noul arhiepiscop și mitropolit a
obținut 70 de voturi din 72 ale Sf. Sinod. În urma acestui
rezultat Preafericitul Patriarh Justinian l-a proclamat ales
pe Preasfințitul dr. Nicolae Corneanu. După care a rostit
următoarea cuvântare:
Preasfințite Părinte Episcop Nicolae,
Cu deosebită dragoste îți împărtășesc bucuria ca
astăzi, Colegiul Electoral Bisericesc – întrunit pentru
completarea scaunului vacant de Arhiepiscop al Timișoarei
și Mitropolit al Banatului – te-a ales pe Preasfinția Ta ca
întâi stătător al Mitropoliei de la granița de vest a țării.
Proclamând acest rezultat al votului Colegiului Electoral
Bisericesc, prin care noi vedem exprimându-se deopotrivă
voia lui Dumnezeu cel Atotputernic și vrerea clerului și
credincioșilor Bisericii noastre, ne exprimăm satisfacția că
turma dreptcredincioasă din marea și frumoasa Mireopolie
a Banatului a fost încredințată spre păstorire unui păstor
cu adevărat vrednic de înalta chemare ce i s-a făcut, căci
slujirea arhierească este o chemare de la Dumnezeu,
fiindcă alegătorii sunt organelor prin care se manifestă
Pronia divină, iar aleși sunt numai acei pe care Dumnezeu
îi socotește vrednici să-I slujească Lui și sfintei Sale
Biserici, în duh și în adevăr.
Știm și mărturisim că Preasfinția Ta nu ai dorit să iei
pe umerii tineri ai Preasfinției Tale povara cârmuirii unei
mitropolii, în care sunt atâtea răni de vindecat. Știm iarăși
că chibzuința omenească poate socoti că ar fi fost de folos
ca Preasfinția Ta să fi rămas timp mai îndelungat în fruntea
Eparhiei Aradului, pentru a dobândi mai multă experiență
în conducerea treburilor bisericești”.
Duminică, 4 martie 1962, a avut loc la Timișoara,
solemnitatea investiturii și întronizării Înaltpreasfințitului
Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. La orele 8 au
sosit în gara Timișoara înalții oaspeți în frunte cu Justinian,
Patriarhul, Firmilian al Olteniei, Teoctist Botoșăneanul,
mai mulți consilieri patriarhali între care și preotul dr.
Dumitru Fecioru. Între profesori îl amintim pe Ioan G.
Coman, reputatul patrolog român.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPSS Mitropolit
Firmilian al Olteniei, P.S. Teofil al Clujului, Valerian al
Oradiei. P. S. Episcop-vicar Teoctist Botoșăneanul a citit
de pe solee gramata patriarhală. Preafericitul Patriarh
Justinian i-a înmânat noului ales cârja mitropolitană36.
Banatului (1894-1969). Monografie istorică, Editura Universității
din Oradea, Oradea, 2011, p. 197-198.
36 Redacția, ,,Alegerea, înmânarea Decretului de
Confirmare, investitură și înscăunarea I.P.S.S. Dr. Nicolae
Corneanu, Mitropolitul Banatului”, în ,,Mitropolia Banatului”,
nr. 1-4 / 1962, p. 7; 17-20.
Pag. 37
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
Noul mitropolit al Banatului a păstrat amintirea
antecesorului său la cârma Mitropoliei. Cu prilejul
funeralilor vlădicii Vasile, mitropolitul Nicolae a rostit
necrologul. Evenimentul petrecerii din această viață a
mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost consemnată în
presa eclesiastică bănățeană: În seara zilei de vineri, 21
februarie 1969 s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani
în mănăstirea Cernica Înaltpreasfințitul Vasile Lăzărescu.
Mitropolitul adormit a fost așezat în biserica parohială din
Cornești (Jadani). În răstimp la catedrala mitropolitană s-a
săvârșit duminică 23 februarie, după Sf. Liturghie slujba
de pomenire în cadrul căreia a cuvântat Înaltpreasfințitul
Mitropolit Nicolae.
Funeraliile au avut loc în miercurea celei dintâi
săptămâni a Postului Mare, adică în 26 februarie în biserica
din Cornești. Aici, la orele 11, un sobor alcătuit din 13
preoți și 2 diaconi au săvârșit Sf. Liturghie a Darurilor mai
înainte sfințite după care a început slujba prohodului. La
momentul potrivit ÎPSS Nicolae a rostit necrologul. Au
mai vorbit P. C. Părinte Gheorghe Clecan de la Stamora
Română, județul Timiș, fost coleg de școală al decedatului
și un credincios. Apoi sicriul a fost depus în cripta familiară
alături de osemintele părinților săi37.
La soroacele întătinate a fost pomenit cu prilejul
împlinirii a 5 ani de la moarte (1974). Numele mitropolitului
Vasile a fost pomenit în fiecare an la Duminica Tuturor
Sfinților după otpustul Sf. Liturghii într-o slujbă de
pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii Mitropoliei
Banatului trecuți la cele veșnice alături de clericii Dimitrie
Țichindeal, Dimitrie Stoichescu, Ignatie Vuia, Nicolae
Tincu-Velia și binefăcătorii: Petru, Andrei și Alexandru
Mocioni, Emanuel Ungureanu�.
Din februarie 1976 la cererea Înaltpreasfințitului
Nicolae a fost instalat primul episcop-vicar eparhial cu
titlul ,,Lugojanul”. Acesta a activat în cadrul Arhiepiscopiei
Timișoarei și Caransebeșului până în 1984 când a fost
numit episcop eparhiot la Arad, ulterior arhiepiscop (2009).
Cu delegație chiriarhală vizitează mănăstirile și parohiile
eparhiei, binecuvântând și târnosind bisericile după lucrări
de reparație.
S-au efectuat lucrări de întreținere și de extindere
a clădirilor Centrului Eparhial xare sub păstorirea
Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae a primit un nou
corp de clădire care adăpstește sala de festivități, arhiva,
biblioteca, birouri administrative. Între primele măsuri
amintim mutarea depozitului de obiecte bisericești și
a muzeului eparhial de la Caransebeș la Timișoara. La
Caransebeș a fost istalat în clădirea diecezană atelierul de
lumânări.
Noua clădire de la Timișoara a fost dată în folosință
37 ,,Trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Vasile
Lăzărescu”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1969, p. 344.
Pag. 38
în 1976. Spațiul suplimentar creat îl constituie o sală mare
de ședințe ai cărei pereți vor fi împodobiți cu scene pictate
în frescă iar geamurile cu vitralii, încăperi necesare arhivei
și acrivităților legate de conservarea ei în condiții optime,
de cercetare a documentelor ce le deține, apoi două săli
nou amenajate pentru bibliotecă și consultarea fondului
de carte, publicații și manuscrise, șapte birouri afectate
serviciului economic, mai multe camere de oaspeți,
magazii38.
S-a introdus încălzirea centrală prin racordarea
la sistemul de termoficare a orașului. Au fost efectuate
lucrări de zugrăveli în toate încăperile. A fost achiziționate
mobilier și covoare unde a fost cazul. Curtea reședinței
a fost pavată cu piatră, iar parcul a fost amenajat. La
Caransebeș s-au făcut lucrări de zugrăveli și vopsire, au
fost cumpărate covoare noi39.
După o funcționare doar de 5 ani la Caransebeș,
atelierul de lumânări a fost mutat la Timișoara într-o
clădire terminată sub ,,patronajul” Î.P.S. Nicolae. Din luna
decembrie a fost numit aici responsabil P. C. Părinte Ioan
Popeți. În dorința de a salva un monument istoric de artă
bisericescă, Întâistătătorul Mitropoliei a mutat biserica de
lemn a satului Hodoș în incinta Centrului Eparhial. Biserica
a fost înzestrată cu cele necesare desfășurării cultului. Pe
parcurs s-a confecționat un iconostas nou executat de
meșterul Filimon Moraru din Sânandrei – Simeria într-un
stil popular adecvat întregului ansamblu; același a sculptat
în lemn de stejar, un candelabru, câte două sfeșnice, strane,
tetrapoade și aplice. La locurile potrivite s-au așezat icoane
aparținând unor zugravi autohtoni. Obiecte de cult cu grijă
alese, covoare și alt mobilier au completat inventarul
bisericii. Pentru asigurarea încălzirii pe vreme de iarnă s-a
făcut racordul la sistemul de încălzire centrală.
Altă realizare recentă o constituie amenajarea
noului local pentru tipografie în imobilul eparhial alături
de care se află atelierul de lumânări. Deodată cu aceasta
s-a procurat utilaj nou și modern ca spre exemplu linotyp
cu variate matrițe, o mașină plană etc., au fost angajați
lucrători cu înaltă calificare40.
La subsolul catedralei mitropolitane a fost așezată
Colecția eparhială de artă bisericească care număra
la această dată 870 piese. S-a dorit popularizarea
exponatelor, intrarea acestora în circuitul cultural, în
atenția cercetătorilor. Pentru a realiza acest lucru Colecția
a fost deschisă vizitării cu începere de la 1 iulie41.
38 ,,Pomenirea ctitorilor Mitropoliei Banatului”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-12 / 1976, p. 756.
39 ,,Extinderea imobilului Centrului Eparhial”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1976, p. 284.
40 ,,Lucrări gospodărești la Centrul Eparhial”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1965, p. 449.
41 ,,Lucrări gospodărești la Centrul Eparhial”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1972, p. 283.

Alături de lucrările de la Centrul Eparhial au fost
finalizate lucrări la sediile protopopiatelor. Pentru sediul
protopopesc din Timișoara, la stăruința Preonoratului
Părinte Cornel Pleșu, cu contribuția parohiilor și a
Centrului Eparhial a fost dat în folosință un nou sediu.
Clădirea are trei nivele. Demisolul cuprinde arhiva,
depozitul de lumânări și garajul; parterul se compune din
trei încăperi pentru birouri, o sală de așteptare și trecere spre
sala de ședințe; etajul în fine este rezervat protopopului42.
În cazul Protopopiatului Lugoj găzduit de o clădire
veche de trei veacuri care a fost un han sau stație de
poștalioane de unde a primit și denumirea de ,,Hanul
Poștei”. Tradiția locului amintește că aici ar fi poposit
Mihai Viteazul în drum spre Praga; sau Alexandru Ioan
Cuza spre exil în 1866.
S-au depus stăruințe pentru a reda construcției
caracterul de epocă asugurându-i în același timp viabilitatea.
În acest scop s-au făcut consolidarea temeliilor, zidurilor
și planșeelor, refacerea întregului acoperiș, a tâmplăriei,
tencuielilor interioare și exterioare, pardoselilor, la care se
adaugă îmbunătățirile necesare în interior care să-i asigure
o funcționalitate corespunzătoare, instalație electrică, apă,
canal și introducerea încălzirii centrale.
Cheltuielile au fost integral suportate de Direcția
Patrimoniului Cultural – Național43.
În atenția Mitropoliei au stat: catedrala în care
au fost efectuate lucrări succesive de consolidare și
înfrumusețare, monumentele istorice (vechile mănăstiri
și bisericile de lemn din zona Făgetului), bisericile de
parohie, casele parohiale, cimitirele confesionale. S-au
ridicat noi biserici și case prohiale cu sprijinul Patriarhului
Justinian prin Fondul Central Misionar, a Mitropoliei,
al Statului și efortul comunităților parohiale. S-au
pictat numeroase lăcașuri de cult cu sprijinul pictorilor
din Comisia de Pictură a Patriarhiei Române. În toate
acestea ierarhii însoțiți de consilierii administrativi au
binecuvântat aceste lucrări, preoții au primit în cele mai
multe cazuri distincții (protopresbiteri onorifici, iconomi
stavrofori, iconomi, sachelari), în unele cazuri Patriarhul
Justinian le-a oferit crucea patriarhală. În această situație
de întreținere și împodobire continuă s-au aflat și bisericile
care au aparținut Bisericii Greco-Catolice și fără de care
nu ar fi rezistat eroziunii timpului.
Tot ierarhii au slujit în aceste biserici fie cu prilejul
târnosirii, fie cu alte prilejuri: a unor hirotonii sau hirotesii,
a aniversării unor ani de la ridicarea lăcașului de cult –
40, 50, 100, 200 de ani. Dacă într-o biserică s-a săvârșit
liturghia, în cea filială sau în cea din imediata vecinătate s-a
săvâșit Vecernia. Nu au fost puține cazurile când în drum
42 ,,Reorganizarea Colecției eparhiale de veche artă
bisericească”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1971, p. 502.
43 ,,Construirea unui nou sediu protopopesc la
Timișoara”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1976, p. 286.
Revistă de cultură istorică
spre destinația de slujire, ierarhul a poposit în bisericile
ivite în cale și a asistat la slujba Utreniei. Cu toate aceste
ocazii a ținut predici și cateheze, a oficiat acolo unde a fost
cazul slujbe de pomenire pentru ctitori și preoții trecuți
la Domnul. Pentru a dinamiza viața bisericească au fost
cazuri în care a asistat la lucrările Consiliului Parohial,
iar cele ale Consiliului Eparhial au fost ținute în alt oraș
decât reședința mitropolitană. Două momente deosebite
de pastorație le-au reprezentat praznicele Crăciunului și
Paștilor când s-a slujit în cele 3 zile în 3 orașe: Timișoara,
Caransebeș și Lugoj. Vom încerca să punctăm câteva din
aceste popasuri duhovnicești.
La catedrala mitropolitană s-au făcut lucrări
de reparație a acoperișului și introducere a sistemului
de încălzire centrală în 1964. Aceste prime măsuri de
întreținere au fost urmate de curățirea și consolidarea
picturii executate de Anastase Demian. Aceste lucrări au
fost realizate pe 2.220 mp. pictură frescă și 3.800 mp.
pictură tempera ornamentală44.
Primele acțiuni de restaurare a monumentelor
istorice datează din vremea păstoririi Înaltpreasfințitului
Vasile, când pentru început au fost făcute lucrări prin
Departamentul Cultelor la biserica din Lipova, turnul
Sf. Nicolae – Lugoj, biserica mănăstirească din Partoș și
biserica parohială din Comloșu Mare45.
În parohia Lipova s-au renovat exteriorul bisericii
mănăstirești – biserica monument istoric –, cele două
case parohiale și s-a refăcut sala de ședințe a Consiliului
Parohial, care servește și ca local pentru întrunirea celor
două coruri bisericești. Lucrările de renovare menționate
au costat aproape 50.000 lei din care care 33.000 lei s-au
primit din partea Comisiei Monumentelor Istorice46.
Prima din bisericile de lemn din zona Făgetului
supusă unor lucrări de repații capitale este cea din Dubești.
Acestea au fost posibile prin jertfelnicia protosinghelului
Grigoraș Cleopa și cu sprijinul credincioșilor47.
Lucrări de consolidare au fost efectuate și la
biserica din Cebza și Hezeriș (1962) și biserica Sfântul
Ioan Botezătorul din Caransebeș. La cea din urmă biserică
s-a schimbat învelitoarea lemnoasă a bisericii și s-a
montat tablă zincată în valoare de 17.000 lei prin efortul
enoriașilor48. În anul 1964 Departamentul Cultelor a virat
44 ,,Restaurarea unui vechi monument istoric”, în
,,Mitropolia Banatului”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976,
p. 582.
45 ,,Curățirea și consolidarea picturii de la catedrala
mitropolitană”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976, p. 581.
46 ,,Monumente isrorice bisericești restaurate”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1958, p. 192.
47 ,,Renovări”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1957,
p. 272.
48 ,,Renovări”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-2 / 1960,
p. 118.
Pag. 39
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
sume de bani pentru lucrări la Mănăstirea Săraca, Lipova,
Bătești, Margina și Șoimoș.
Cu aceste sume s-au terminat și finisat lucrări la
bisericile de lemn din Bătești, Curtea și Marginea, prot.
Făget; Seliște, Troaș și Șoimoș și Lipova (prot. Lipova). La
Mănăstirea Săraca din Șemlacu Mic s-au terminat reparații
exterioare și a învelitorii, prin Direcția de Sistematizare,
Arhitectură și Proiectarea în Construcții a Regiunii Banat,
s-au întreprins studii geotehnice în vederea consolidării,
fiind întreprinse lucrări pentru construirea și consolidarea
zidului împrejmuitor49. Din fonduri proprii s-au făcut lucări
la bisericile din Brășteni (1778), unde s-a făcut spălarea
picturii, Ticvaniu Mic (1747), Partoș (sec. XVIII), Marga
(sec. XVIII) și Teregova (1782).
Însemnate lucrări de restaurare prin refacerea
fundaților cu subzidiri, înlocuirea tălpilor, consolidarea
pereților din bârne, apoi refacerea lemnăriei de acoperiș
și înlocuirea învelitorii din șindrilă la bisericile din
Povegirna, Crivina de Sus, Dragomirești, Românești, Zolt
și Topla. S-au restaurat toate clopotnițele, iar la Povegirna
și Crivina de Sus s-au refăcut și tencuielile interioare și
exterioare, dușumelele, apoi s-au înlocuit ușile și ferestrele.
De asemenea peste tot s-au realizat trotuare și rigole pentru
scurgerea apelor. S-au mai întreprins lucrări de întreținere
la biserica din Oloșag50.
Acolo unde a slujit ierarhul a fost însoțit de un
colaborator apropiat, prot. Dr. Marcu Bănescu și prot.
Dr. Gheorghe Cotoșman au fost aleși de IPS. Vasile în
majoritatea cazurilor, prot. Ion B. Mureșianu, pr. ic. stavr.
Ilie Maier sau protopopul locului pentru IPS. Nicolae. Cel
dintâi dintre însoțitorii menționați lasă memoriei hârtiei
note de călătorie, un fragment de veritabilă literatură
bănățeană: ,,...Am trecut, cu mașina, bariera orașului.
Din purpura crepusculară țâșnește potopul de lumină
strălucitoare, inunând ˂˂pusta bănățeană>>. Privim, cu
nesațiu, întinsul ogoarelor proaspăt arate. Pusta bănățeană
pare încremenită în imensitatea și monotonia ei. Așa pare
celor cae n-o cunosc. Cine-și adâncește ochiul în imensitatea
ei, cine încearcă să-i prindă șoaptele, cine izbutește să-i
înregistreze freamătul, o îndrăgește pentru totdeauna...
Atâtea vietăți mișună în ierburile ei grase. Atâte semințe
germinează în pământul ei fertil... Primăvara, vara sau
toamna, pusta pare mereu aceeași. Și totuși... este mereu
alta... Mireasma brazdelor de primăvară... Bogăția de aur a
grânelor... Răsăritul și apusul soarelui... Nopțile cu lună...
Toamnele cu funigei...”51.
Târnosiri și binecuvântări de biserici:
49 ,,Reparații la biserici și case parohiale”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 9-10 / 1962, p. 575.
50 ,,Restaurări de monumente istorice”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 10-12 / 1966, p. 739.
51 ..Lucrări de conservare la Monumentele istorice”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1970, p. 204-206.
Pag. 40
1951: Petroșnița (prot. Caransebeș); Cuptoare-
Secu (prot. Reșița); Budinț (prot. Lugoj); Giroc (prot.
Timișoara); Zăgujeni (Reg. Severin); Dalboșeț (Raionul
Almăj); Mănăștur (prot. Lugoj); Săceani (prot. Lugoj);
Ianova (prot. Timișoara); Sf. Ilie de la Izvor; Ohaba
Forgaci (prot. Lipova);
1952: Răchita (prot. Lugoj); Plugova (Reg.
Mehadia); Obad (prot. Deta); Ohaba Mâtnic (prot.
Caransebeș); Prilipeț (Almăj); Șopotu Vechi (Almăj); Jupa
(Caransebeș); Leucușești52; Bucoșnița (Caransebeș);
1953: Timișoara II; Tomești (prot. Făget); Stejar
(raionul Lipova); Tapia (Lugoj); Ciclova Română
(Oravița); Chișoda (prot. Timișoara);
1954: Remetea Pogănici (casă parohială), Reșița;
Sudriaș-Jupani (Făget); Balinț (Lugoj); Remetea Luncă
(Făget);
1955: Bolvașnița (Caransebeș); Gladna Română
(Făget); Vârciorova (Caransebeș); Saravale (prot.
Sânnicolay Mare); Milova (Lipova); Ciacova (Deta);
Lunga (Sânnicolau Mare); Giulvăz (Timișoara); Bărăteaz
(Sânnicolau Mare); Toc (prot. Lipova); Secaș (Lipova);
Rudăria (Caransebeș); Valea Bistrei (Caransebeșului);
1956: Sălciua; Honorici; Sânandrei;
1957: Lipova; Murani; Borlovenii Vechi; Iam;
Lalașinț (Lipova); Fiscut (Lipova); Satu Mic (Lugoj);
1958: Maciova (Caransebeș); Tomești (Făget);
Periam (Sânnicolau Mare); Hăuzești (Făget); Dubova
(prot. Orșova); Lăpușnicel (Bozovici); Câmpuri-Surduc
(prot. Deva);
1959: Pârova (Bozovici); Drăgoiești (Lugoj);
Seceani (Lipova);
1960: Cladova (Făget).
În cadrul acestor slujbe solemne s-au binecuvântat
lucrări de consolidare, de pictură în unele cazuri (Hăuzești),
s-au așezat Sfinte Moaște acolo nu erau, au fost hirotoniți
slujitori ai altarului. Spre exemplu la Liturghia arhierească
de la Sânandrei a fost hirotonit în treapta preoției, diaconul
Traian Mihailovici pentru parohia Petrila, cunoscut
publicist și membru al Academiei de Științe din Berlinul
de Est (1963). De remarcat că în 3 cazuri: Săceani, Sălciua
și Tomești e vorba de biserici noi. Peste tot Ierarhul Vasile
însoțit de colaboratori a avut parte de o caldă primire,
iar răspunsurile liturgice au fost date de coruri sătești, la
Lipova de cele două coruri alternativ.
Nu au fost uitați nici preoții care au slujit ani
îndelungați Biserica. La sărbătoarea Sfântului Prooroc
Ilie Tesviteanul, hramul bisericii din Jebel a fost distins cu
brâu roșu bătrânul preot Ioan Ionescu. Este răsplata unei
munci făcute în ogor duhovnicesc, a unuia care de 52 de
ani a cinstit și a servit preoția. Momentul a fost mișcător
52 Marcu Bănescu, ,,Itinerar pastoral… Note din carnetul
unui însoțitor”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1958, p. 65-66.

căci Arhipăstorul însuși a ținut să încingă pe venerabilul
preot cu semnul distincției53.
1962: Gladna Montană (Făget);
1964: Chișoda (casă parohială); Timișoara-
Fratelia; Bobda (lucrări de reparații și pictură); Nădrag
(pictură nouă); Știpănari (Oravița); Cuvin (Lipova); Utvin
(Timișoara); Borlovenii Noi (Almăj);
1965: Cernăteaz; Grădinari; Ianova; Doclin; Uliuc;
Giroc; Broșteni; Jdioara;
1966: Chișoda; Buzad; Armădia (Lugoj);
1967: Reșița Română; Sălciua Nouă (Timișoara);
capela cimitirului din Lipova; Hisiaș;
1968: Petroman (pictură nouă, Deta); Racovița;
Jena; Bucovăț (Lugoj); Parța; Stamora Română; Timișoara
II / 3 (Timișoara); Sârbova (Lugoj);
1969: Putna (Almăj); Oravița; Sânnicolau Mare;
Coșarii (azi Chizdia); Valcani (pictoră nouă);
1970: Jimbolia; Ghilad (Deta); Săcălaz (Timișoara);
Voiteg; Gaiu Mic (Deta); Rădmănești (Lugoj); Balinț
(Lugoj); Sinersig (Lugoj); Târnova (Reșița); Deta; Susani
(Făget); Goruia (Reșița); Alioș (Timișoara); Glimboca
(Reșița);
1971: Herendești (Lugoj); Becicherecul Mic
(Timișoara);
1972: Reșița Română II; Dubești; Marga
(Caransebeș); Târnova (Reșița); Orțișoara (Timișoara);
1973: Lăpușnicul Mare (Băile Herculane); Crivina
de Sus (Făget); Bocșa Montană; Cănicea (Reșița); Prisaca
(Caransebeș); Cebza (Deta); Țerova; Ezeriș (Reșița);
1974: Ohaba Română (Făget); Ohaba Forgaci
(Lugoj); Fibiș (Timișoara); Ferendia; Gătaia (Deta);
Breazova (Făget); Duleu (Reșița); Cireșu (Lugoj); Grabați
(Sânnicolau Mare);
1975: Checea Română (Timișoara); Bârna (Făget);
Feneș (Caransebeș); Coșteiu de Sus (Făget); Valedeni
(Reșița); Vrani (Oravița); Var (Caransebeș); Luncani
(Făget);
1976: Berini (Lugoj); Colonia Gătaia; Clopodia
(Deta); Moldovița (Oravița); Orțișoara;
1977: Zăgujeni (Caransebeș); Balinț (Lugoj); Sacu
(Caransebeș); Valea Lungă (Lugoj).
În această perioadă s-au realizat reparații, unele
capitale la unele biserici, altele au fost pictate de pictori
din Comisia de Pictură a Patriarhiei: Gh. Vânătoru, Andrei
și Elvira Dascălu la Reșița și Ieremia Profeta la Vasiova.
S-a încurajat și pictura locală. În acest timp au pictat Victor
Jurca din Lugoj secondat de Simion Băcală la Petroman și
Doina Duma la Valcani. Prin prijinul Patriarhiei, Centrului
Eparhial și efortul credincioșilor s-au realizat lucrări de
53 Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolitul dr. Vasile
Lăzărescu (1947-1961). 70 de ani de la întronizare, Editura
Partoș, Timișoara, 2017, p. 69-82.
Revistă de cultură istorică
întreținere la biserici din filiile unor parohii. Demn de
reținut este biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”,
filia parohia Sculea. Pe Sfânta Evanghelie Întâistătătorul
Banatului consemnează actul târnosirii: ,,Astăzi, duminică
5 noiembrie 1976, am târnosit biserica nou costruită din
Parohia Sculea – Colonie. Edificarea acestui sfânt lăcaș s-a
făcut prin grija și jertfa vrednicului preot Octavian Găvan,
ajutat de consiliul și comitetul parohial, de toți credincioșii.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor, preot și parohieni,
dăruindu-le, viață îndelungată și bogat spor duhovnicesc.
† Nicolae, Mitropolitul Banatului”�.
A fost redat în presa bisericească chiar tipicul slujbei:
S-a început slujba sfințirii bisericii după ritualul îndătinat
cu înconjurare, citirea sfintelor evanghelii și a rugăciunilor
prescrise, stropirii cu aghiasmă și ungerii cu sfântul mir în
cele patru laturi ale sale. Înlăuntrul lăcașului de închinare
a urmat așezarea sfintelor moaște, îmbrăcarea prestolului
și sfințirea altarului, naosului și pronaosului”54 urmată de
Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Î. P. S. Nicolae
sau prin delegație de P. S. Timotei Lugojanul asistat de
protopopul zonei, parohul locului, preoți din parohiile
vecine. Cu această ocazie a binecuvântării unor lucrări,
cea de pictură de la Orțișoara au slujit P. S. Germain de
Saint Dénis și alți membri ai delegației Episcopiei Catolice
Ortodoxe Franceze55. Cu prilejul Liturghiei arhierești
oficiată în parohia Cliciova a slujit împreună cu ierarhul,
părintele prof. Dr. I. G. Coman de la Institutul Teologic din
București.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotoniți noi
slujitori ai altarelor, iar alții pentru vrednicie au fost
hirotesiți.
Au fost realizate prin achiziționare și construcție
4 case parohiale. Cele de la Lugojel și Găvojdia au fost
sfințite de I. P. S. Nicolae. La cea din urmă a oferit distincție
preotului Petru Iana cu prilejul acestei realizări dar și a
împlinirii a 70 de ani de viață. Părintele Iana a fost închis
în timpul regimului comunist pentru sprijinirea activității
de rezistență din Munții Banatului.
O notă nouă a descinderii chiriarhale în localitățile
din Arhiepiscopie este primirea ierarhului în bisericile
surori, în cea sârbă la Becicherecul Mic dar și în cele
catolice din Voiteg și Jamu Mare reînodându-se astfel o
veche tradiție care dăinuia din perioada interbelică atunci
când episcopul Caransebșului s-a bucurat de o astfel de
primire chiar și din partea comunităților evanghelice din
sate în care românii erau minoritari.
Ierarhul Mitropoliei Banatului a fost vizitat în
această perioadă de ierarhi din Sfântul Sinod din Ardeal
54 Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia.
Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011,
p. 41-42.
55 ,,Itinerar pastoral”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12
/ 1970, p. 781.
Pag. 41
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
dar și din diasporă, de ierarhi ortodocși dar și catolici,
reprezentați ai Mișcării Ecumenice, dar și pelerini. Vom
prezenta cronologic aceste delegații:
1956: Mitropolitul Iustin Moisescu, noul mitropolit
al Ardealului însoțit de Pr. Prof. Dr. Sofron Vlad, rectorul
Institutului Teologic din Sibiu au făcut o vizită la Timișoara.
Ierarhul ardelean a participat la Sfânta Liturghie, iar
părintele Vlad a predicat la catedrala mitropolitană.
Cu ocazia Lunii Prieteniei Română-Sovietice o
delegație rusă a vizitat Catedrala mitropolitană. Din această
delegație a făcut parte și A. M. Lazarev, ministrul Culturii
R. S. S. Moldovenești. Acesta s-a interesat îndeaproape
de arhitectura, pictura, sculptura și istoricul bisericii.
Toate lămuririle necesare au fost date de părintele Tiberiu
Mărgineanu, administratorul catedralei.
1966: Un grup de studenți teologi din Anglia conduși
de preotul Eduard Scotter, secretarul Mișcării studenților
creștini din Marea Britanie au fost primiți la Centrul
Eparhial de arhim. Timotei Seviciu. Aceștia au participat
la Sfânta Liturghie în 21 iulie la catedrala mitropolitană.
Tot în vizită la Centrul Eparhial a fost și Rev. Pastor J.
N. Ondra, secretarul general al Conferinței Creștine pentru
Pace.
1967: Între 19 și 20 august reședința eparhială
a fost vizitată de către Preasfințitul Episcop Nicolae
Macariopolski, rectorul Academiei Duhovnicești ,,Sf.
Climent”, P. Cuv. Arhim. Ilarion și P. C. Părinte Nicolae
Goranov, din partea Patriarhiei Bulgare și Eminența Sa dr.
Miroslav Novak, patriarhul Bisericii Husite Cehoslovace.
Pe 20 august oaspeții bulgari au slujit la catedrala
mitropolitană, iar patriarhul husit a asistat la slujba
religioasă.
1968: În 8 iunie o delegație a Patriarhiei Moscolei
compusă din I. P. S. S. Filaret al Kievului și Galiției, exarh
al Ucrainei, pe I. P. S. S. Arhiepiscop Vladimir al Berlinului
și Europei Centrale, exarh al Patriarhiei Moscovei, pe P.
On. Părinte Prot. Pavel Statov, al Episcopiei Chișinăului și
P. C. Protodiacon Nicolae Dimitriev de la Patriarhie a fost
primită de Î. P. S. Nicolae. Oaspeții au vizitat două parohii
timișorene, Muzeul Banatului, orașul. În după-amiaza zilei
au participat la slujba Vecerniei în parohia Fibiș.
În 2-3 septembrie Preasfințitul Episcop Jean de St.
Denis, al Eparhiei Catolice Ortodoxe din Paris. Oaspetele a
vizitat așezăminte bisericești din Timișoara și Caransebeș.
Sâmbătă, 5 noiembrie Arhiepiscopia a fost vizitată
de Preasfințitul Părinte Victorin Ursache, episcopul
Episcopiei Române Misionare din America. Oaspetele
a slujit la catedrala mitropolitană hirotonind un diacon
în treapta preoției. A participat la slujba Vecerniei și a
Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș la
aceeași biserică. Însoțit de chiriarh, Preasfințitul Victorin
a vizitat Seminarul Teologic din Caransebeș. Ca semn de
Pag. 42
prețuire Î. P. S Nicolae a dăruit oaspetelui său un engolpion
și o icoană cu chipul Sfântului Iosif.
1969: În cursul lunii februarie Centrul Eparhial a fost
vizitat preotul catolic dr. Ernest Cristoph Suttner, asistent
la Facultatea de Teologie din Würzburg (R. F. Germană). În
10-11 martie au poposit la reședința mitropolitană pastorul
dr. Gerhard Bassarak, profesor de teologie evanghelică
în Berlinul răsăritean însoțit de ziaristul catolic Daniel
Michel Madeen din Statele Unite.
1970: Î. P. S. Nicolae a fost vizitat în 5 decembrie
de preotul romano-catolic dr. Albert Rauch, secretar al
Episcopiei din Regensburg însoțit de studenți teologi. La
Praznicul Crăciunului a poposit la Timișoara profesorul
Girom Lesli Newville din cadrul Episcopiei Misionare
Române din America, auditor al cursurilor Institutului
Teologic din București.
1971: Pe 8 iunie au sosit la Timișoara un grup de
șase persoane aparținând ,,Societății Biblice” din Anglia
(The British and Foreign Bible Society) condus de Rev.
Kenneth Gray. Grupul a vizitat catedrala și Seminarul
Teologic. Au participat la orele de curs la disciplinele
biblice.
În zilele de 16-17 iunie a vizitat la Timișoara
pastorul danez Alf Johansen din Nimofte, care a învățat
limba română și se afla la capătul unei călătorii de studii.
La dineul oficial a participat și P. C. Părinte Prof. Dr.
Ioan Zăgrean de la Institutul Teologic din Sibiu. Un alt
oaspete a fost Rev. H. Hill care a vizitat mai multe biserici
participând la Liturghia arhierească oficiată la Mehadica.
Între 8-14 august, Keith Hitchins de la Universitatea
din Illionis a consultat arhiva mitropolitană pentru
elaborarea unor studii. Preasfințitul Episcop Victorin a
vizitat colecția muzeală, atelierul de lumânări, mănăstirea
Săraca, a slujit sf. Liturghie la Timișeni și Vecernia la
Pădureni.
Igmar af Hällström din Turku (Finlanda), participant
la Cursurile de Vară de la Sinaia a vizitat Timișoara pe
31 august. În 20 septembrie un grup de preoți ortodocși
români din Iugoslavia conduși de P. Pn. Părinte Prot. Aurel
Uroș, iar în 23 septembrie dr. Ioan Cocioba, medic în New
Yorg au fost oaspeții Î. P. S. Nicolae.
1972: Între 17-19 iunie Dr. Gerhard Heintze,
episcopul Bisericii Luterane din Braunschweig, R. F.
Germană urmat în 4-7 august de dl. Ignace Pecksstadt,
avocat de confesiune ortodoxă din Eeclo, Belgia; 10-12
septembrie: Dr. Karl Foitzik de la Augustana Hochschule
din Neundettelsan, R. F. G însoțit de un grup de studenți
teologi din Heidelberg și Marburg; 23-25 septembrie:
Preasfințitul Episcop Germain Hardy de la Episcopia
Catolică Ortodoxă din Franța.
1973: Eminența Sa dr. Kovaks Lajos, episcopul
Bisericii Unitariene din România însoțit de soție și

2 colaboratori au poposit la reședința chiriarhală din
Timișoara. Oaspeții au vizitt catedrala, Colecția de Artă și
alte câteva obiective din oraș.
1974: În zilele de 10 și 11 ianuarie, Arhiepiscopia
Timișoarei și Caransebeșului a găzduit pe Preasfințitul
Justinian Maramureșeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului și Clujului, însoțit de P. C. Părinte
Augustin Stanciu. Între obiectivele vizitate cu acest prilej se
numără Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cu colecția
muzeală ce o adăpostește, apoi atelierul de lumânări,
tipografia arhidiecezană, depozitul de obiecte bisericești,
birourile centrului eparhial, așezământul de la Timișeni,
iar mai la urmă bisericile parohiale din Lugoj, Catedrala
din Caransebeș și Seminarul Teologic din localitate, unde
Preasfinția Sa a ținut elevilor în cadrul rugăciunii de seară
un cuvânt de de zidire sufletească56.
1975: Între 29 și 31 ianuarie Preasfințitul
Episcop al Oradiei a vizitat Arhiepiscopia Timișoarei și
Caransebeșului la invitația Înaltpreasfințitului Nicolae,
Mitropolitul Banatului. În 30 ianuarie ierarhii au ajuns
la Școala de cântăreți și Seminarul teologic unde școala
și-a sărbătorit hramul. Programul artistic a constat din
coruri, lecturi și o expunere prezentată de P. C. Părinte
Eugen Iancu, duhovnicul școlii. În 31 ianuarie ierarhii
au participat la cursuri. Ultima oră i-a întrunit pe toți în
sala festivă unde Preasfințitul Episcop Vasile a rostit o
amplă expune privind îndatoririle religioase și cetățenești
ale preoților și credincioșilor în lumina istoriei Bisericii
Ortodoxe Române57.
În zilele de 15-17 noiembrie Î. P. S. Victorin a
vizitat pe omologul său bănățean. A participat în orașul
de pe Bega la Sf. Liturghie, slujba Vecerniei și Acatistul
Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
În atenția conducerii eparhiale au stat mănăstirile.
Chiar dacă activitatea acestora nu a mai cunoscut
strălucirea din trecut în vetrele monalele s-au făcut lucrări
de consolidare și au apărut construcții noi, s-au organizat
ateliere meșteșugărești, s-au prăznuit hramurile prin
Liturghii arhierești în cadrul cărora au fost hirotoniți și
hirotesiți mai mulți candidați. Mănăstirile au fost certetate
de ierarhii eparhiei, oaspeți din afara țării.
Cererea Înaltpreasfințitului Vasile înaintată Sfântului
Sinod a fost aprobată la 5 octombrie 1950 și astfel s-au pus
bazele Schitului ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de lângă
Bogâltin. În ziua de 8 iulie 1955 a fost sfințită biserica
schitului de Înaltpreasfințitul Vasile care a fost însoțit de
doi colaboratori de la Centrul Eparhial.
În 24 noiembrie 1957 prin delegație chiriarhală
părintele dr. Gheorghe Cotoșman, vicar eparhial a
56 ,,Itinerar pastoral”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 /
1972, p. 655.
57 ,,Înaltă vizită la Timișoara”, în ,,Mitropolia Banatului”,
nr. 1-3 / 1974, p. 153.
Revistă de cultură istorică
sfințit paraclisul nou zidit cu hramul ,,Sfânta Cuvioasă
Parascheva”. Cu acest prilej protosinghelul Ieronim
Balintoni, exarhul mănăstirilor a săvârșit actul tunderii în
monahism a trei surori din această mănăstire: Tecla Coban,
Ileana Popescu și Paraschiva Faur58.
După mutarea moaștelor Sfântului Iosif în Catedrala
Mitropolitană prin grija Înaltpreasfințitului Vasile a fost
refăcut mormântul Sfântului din mănăstirea Partoșului
(1958). Lucrările de zidire au fost vegheate de protopopul
dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ.
În anul 1954 s-a înființat un atelier de răsucit fire și
bobinat la Mănăstirea Timișeni-Șag.
Mănăstirile Izvorul Miron, Vasiova, Piatra Scrisă,
Cebza și-au serbat hramurile prin delegații ierarhului fie
protopopul zonei, fie profesori de teologie de la Seminarul
Teologic. În anii 70 hramurile au reînceput să ia o amploare
vizibilă chiar dacă nu au mai atins bogăția ceremonialului
din perioada interbelică.
În ziua de 6 august 1976, a avut loc prăznuirea
hramului la Sf. Mănăstire ,,Săraca” - Șemlacu Mic, din
protopopiatul Deta. În preziua hramului s-a oficiat Vecernia,
Utrenia cu Priveghere, Acatistul Maicii Domnului, al
Domnului nostru Iisus Hristos și al Sf. Iosif cel Nou de
la Partoș. Tot în această zi a fost sfințită apa, prinoasele și
maslul de obște.
Sosirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae a
fost așteptată de soborul preoților și de credincioși, după
care a început a doua Sfânta Liturghie în cadrul căreia au
fost hirotesiți întru iconomi preoții Cornel Lugojan de la
parohia Jebel, Gheorghe Rămneanțu de la parohia Denta
și Silviu Mioc de la parohia Opatița, toate în protopopiatul
Deta59.
Cultura bisericească a rămas în vremea păstoririi
Patriarhului Justinian singura formă de misiune practică.
În cadrul Mitropoliei Banatului și-a derulat activitatea
Seminarul teologic, a apărut revista eparhială ,,Mitropolia
Banatului”, s-au desfășurat conferințe preoțești de
orientare și administravive, cursuuri pentru obținerea
gradelor preoțești (promovare), cursuri de îndrumare
misionară, examene de capacitate preoțească. Centrul
Eparhial a luat hotărâri de păstrare a fondului arhivistic, de
înființarea bibliotecilor bisericești, grija față de pregătirea
viitorilor preoți în dobândirea cunoștiințelor pentru a le
putea transmite prin predică și cateheză și slujire, măsuri
în ceea ce privește cântarea de obște.
S-au luat măsuri în direcția cântării în comun a
credincioșilor, prin convocarea cântăreților bisericești în
întruniri pe protopopiate, stăruindu-se la uniformizarea
58 ,,Vizită frățească”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 /
1975, p. 102.
59 ,,Sfințirea paraclisului Sfintei Mănăstiri de maici
Sfântul Ilie de la Izvor, Vasiova”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr.
1-3 / 1958, p. 201.
Pag. 43
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
cântărilor liturgice prin efectuarea de exerciții sub
îndrumarea unor persoane competente. S-a dispus citirea
Apostolului cu fața spre credincioși. Apoi, s-a inițiat
obiceiul ca acolo unde slujeau doi preoți unul dintre
ei să rostească de pe solee cu poporul Crezul, până la
generalizarea acestei practici. Rostirea sau cântarea în
comun a rugăciunii Tatăl nostru de către cei prezenți
în sfântul locaș a devenit un fapt frecvent. Oficierea
Liturghiei cu ușile împărătești deschise a oferit o imagine
mai cuprinzătoare a misterului liturgic. Exista practica ca
acolo unde funcționau coruri anumite imne să fie cântate
alternativ cor-popor. La rostirea predicilor, avându-se în
vedere trebuința de a nu discrimina credincioasele, s-a
recurs la formula: ,,Iubiți credincioși și credincioase”.
Tematica predicilor și catehezelor ce se rosteau obligatoriu
se impunea a fi afișată la intrarea în biserică60.
La Caransebeș, în locul Academiei Teologice
funcționează după 1948 o Școală de cântăreți bisericești
pentru pregătirea personalului bisericesc, tinerii care
doreau să studieze Teologia o puteau urma la Institutele
Teologice din Sibiu, București și Cluj, la ultimul până în
1952 când acesta s-a contopit cu cel sibian.
Școala de cântăreți din Caransebeș s-a aflat în
permanența grijii Mitropoliei Banatului. La Școala de
cântăreți deschiderea anului școlar s-a făcut într-un local
frumos, curat, luminat, potrivit înzestrat cu mobilierul
necesar cancelariilor, claselor de curs și dormitoarelor. De
asemenea și capela școlii a fost înfrumusețată cu mai multe
și frumoase icoane sfinte61.
Efortul despus de Centrul Eparhial a fost răsplătit
prin rezultate bune și foarte bune la învățătură, înființarea
unui cerc literar cu eficiente inițiative didactice. Toate
acestea ne sunt mărturistite de o cronică culturală: În anul
1953-1954 elevii înscriși au urmat cursurile școlii, în mod
regulat, toți fiind bursieri ai Arhiepiscopiei Timișoarei și
Caransebeșului, ai Episcopiei Aradului, Arhiepiscopiei
Craiovei, Arhiepiscopiei Sibiului și Episcopiei Oradiei. La
examenele ce s-au dat în cursul lunii iunie s-au prezentat
toți elevii, reușind cu bine, în afară de 3 care au fost amânați
pe toamnă. Examenul de diplomă s-a ținut în zilele de 9
și 10 iulie sub președenția P. On. Părinte dr. Sofron Vlad,
rectorul Institutului Teologic din Sibiu, ca delegat al Î. P. S.
Mitropolit Vasile al Banatului.
Activitatea școlară a elevilor a fost bogată. Ea nu
s-a redus doar la orele de curs, meditație, servicii divine, ci
a inclus și serbări (7 la număr), ședințe în cadrul cercului
60 ,,Prăznuirea hramului unor așezăminte mănăstirești”,
în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-12 / 1976, p. 754.
61 Vasile Petrica, ,,Înaltpreasfințitul Mitropolit
Dr. Nicolae Corneanu și înnoirea liturgică”, în Episcopia
Caransebeșului, Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014).
Omagiul caransebeșenilor la un an de la trecerea în veșnicie,
Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2005, p. 24.
Pag. 44
literar, excursii (ca spre pildă la Sarmisegetuza), ore de
lectură la bibliotecă62.
Urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 25. 09. 1955,
școlile de cântăreți au dost transformate în Seminarii
teologice cu durata de școlarizare de 5 ani. Primele două
clase au fost prevăzute să fie de cântăreți bisericești
(absolvenții lor putând fi numiți cântăreți de strană), iar
ultimele trei clase, de seminar teologic; absolvenții acestei
școli primeau dreptul de a puteau fi hirotoniți preoți pentru
parohiile de categoria a III-a sau, în cazuri deosebite,
și la cele de categoria a II-a. Noua școală cuprindea un
număr de 7 catedre; de asemenea, numărul disciplinelor a
sporit cu ore de limbi clasice, moderne, Istoria Universală,
Îndrumări misionare și Pastorală63.
Corpul didactic a fost format din foști profesori
ai Academiei Teologice din Caransebeș, doctori și
doctoranzi în teologie, preoți cu o bună pregătire teologică
și pedagogică. Directorii acestei instituții de învățământ
teologic au fost: prot. Prof. Dr. Zeno Munteanu (1949-
1962); prot. Prof. Gheorghe Neda (1963-1966); Diac.
Prof. Drd. Dumitru Abrudan (1966-1971); prot. Prof. Ioan
Teodorovici (1971-1974); Afinoghen Levițchi (1974-1975)
și Dorin Jacotă (1976-1978). Iar între profesori amintim
pe: prododiacon Cornel Olariu, preot Ilie Câmpeanu,
Constantin Vladu, preot Adrian Clievici, preot Cornel
Mezinca, Siviu Anuichi, Diac. Sorin Cosma, Preot Nicolae
Belean, Preot Pavel Marcu și alții. Școala a avut duhovnic,
bibliotecar, pedagog și casier.
Situația elevilor înscriși și care au urmat cursurile
au avut creșteri și scăderi numerice până în vremea
anilor 1970 când au fost scoase la concurs locuri pentru
fiecare eparhie: a Timișoarei și Caransebeșului, Aradului
și Oradiei la care s-au adăugat locuri pentru elevii veniți
din Vicariatul Ortodox Sârb din Timișoara și elevii din
parohiile românești din Banatul iugoslav: 1956-1957: 25
elevi admiși; 1958-1959: 126 elevi; 1959-1960: 116 elevi;
1960-1961, o scădere de 48 elevi; 1963-1964: 77 elevi;
1964-1965: 80 elevi; 1965-1966: 69 elevi; 1967-1968: 122
elevi; 1968-1969: 153 elevi; 1969-1970: 195 elevi; 1970-
1971: 265 elevi; 1971-1972: 115 elevi; 1973-1974: admiși
28 elevi; 1974-1975: 54 de elevi admiși și 293 în toate
clasele; 1975-1976: 42 elevi admiși.
O atenție deosebită dincolo de sprijinul material
oferit de eparhii, un moment deosebit l-au reprezentat
examenele de admitere și de absolvire (diplomă) a elevilor.
Acestea au fost conduse de Înaltpreasfințitul Nicolae,
ierarhii Aradului și Oradiei, profesori de teologie de la
Institutul Teologic din Sibiu: Nicolae Neaga, Iorgu Ivan,
Grigore T. Marcu, Milan Șesan, Ioan Zăgrean.
62 ,,De la Școala de Cântăreți”, în ,,Mitropolia Banatului”,
nr. 1-3 / 1956, p. 109.
63 ,,Pregătirea viitorilor cântăreți bisericești și preoți”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1954, p. 50.

În cadrul școlii a activat Cercul de lectură, condus
de Cornel Olariu care a comemorat scriitorii români,
a organizat conferințele și serbările școlare. În prima
perioada a seminarului a funcționat și Organizația A. R.
L. U. S. În ședințele Asociației Române pentru srângerea
legăturilor cu Uniunea Sovietică au fost tratate și teme
științifice. În anul 1963 elevul Aurel Jivi a prezentat
referatul ,,Importanța zborurilor în Cosmos”64.
Un rol deosebit în dezvoltarea Seminarului l-a avut
Mitropolitul Nicolae Corneanu, fost profesor aici între
1956-1959. Aici prin grija sa s-au ridicat două noi corpuri
de clădire, o biserică pentru rugăciune și practica liturgică.
A fost dotată și mereu îmbunătățită biblioteca instituției
care de la 400 de volume în 1955 a ajuns 9.400 de volume
și 1.200 de periodice în 1967. S-a ocupat îndeaproape de
personalul didactic și duhovnicesc aducând aici absolvenți
ai cursurilor de doctorat dar și duhovnici apreciați așa cum
a fost Paulin Lecca. Ierarhul bănățean a fost prezent nu de
puține ori la orele de curs, la cele de rugăciune și ședințele
consiliilor profesorale. A invitat aici ierarhi ai Bisericii
Ortodoxe, reprezentanți ai altor Biserici, profesori de
teologie care au propus elevilor conferințe și meditații.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În această
perioadă s-au pregătit viitori ierarhi și preoți. În șirul
absolvenților vom aminti pe clasicistul Emil Dumitrescu,
profesor universitar la Universitatea din Craiova; Remus
Rus și Aurel Jivi, profesori de teologie la București și
Sibiu.
Tot prin burse și semiburse elevii își puteau continua
pregătirea la Institutul Teologic. Majoritatea absolvenților
de Seminar Teologic de la Caransebeș s-au îndreptat
spre Institutul Teologic din Sibiu, puțini au optat pentru
cel din București și unii l-au absolvit pe cel din Cluj, așa
cum a fost cazul preotului Iulian Oprișoni de la parohia
Temerești, protopopiatul Lugoj, a obținut titlul de licențiat
în teologie cu media ,,Foarte Bine”65.
Potrivit prevederilor Regulamentului învățământului
teologic, Institutul Sibian pregătea tineri din Mitropolia
Ardealului și Banatului. Viitorii studenți erau recrutați doar
dintre absolvenții de seminar. Cu toate acestea, neexistând
o ,,tradiție” a seminarilor în Ardeal, Institutul sibian a
primit și absolvenți de liceu66. Între candidații admiși și
apoi absolvenți mai apoi s-a numărat și Dan Ilie Ciobotea,
actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, absolvent
de liceu din Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului,
student teolog între 1970-1974.
De o grijă specială s-au bucurat studenții teologi
bănățeni și elevii care au urmat cursurile Seminarului
64 Pavel Marcu, Istoricul Seminarului…, p. 112.
65 ,,Licențiat în teologie”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4
/ 1952, p. 9.
66 Mircea Păcurariu, 230 de ani de învățământ teologic la
Sibiu (1786-2016), Editura Andreiană, Sibiu, 2016, p. 191.
Revistă de cultură istorică
Teologic Special de la Curtea de Argeș, ierarhul Banatului
a fost prezent la cursuri și examenele învățăceilor, s-a
întreținut cu tinerii teologi aflând de realizările acestora pe
tărâm educațional.
După absolvire cei care aveau aplecare spre studiu
urmau cursurile de magisteriu (doctorat) organizate doar
de Institutul Teologic din București pe o perioadă de doi
ani de cursuri la forma de zi cu susținerea unor examene.
În perioada patriarhului Justinian din Banat a obținut titlul
de doctor în teologie arhim. Timotei Seviciu cu tema:
,,Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei
în lumina tendințelor actuale de apropiere dintre Biserica
Ortodoxă și Bisericile vechi orientale” în 4 iunie 1972.
Potrivit rezoluției Preafericitului Părinte Patriarh Justinian
comisia examinatorie prezidată de Înaltpreasfințitul
Mitropolit Nicolae al Banatului a fost formată din
următorii profesori ai Institutelor Teologice din București
și Sibiu: Ioan G. Coman (referent principal), Isidor
Todoran, Milan Șesan, Ioan Rămureanu, Dumitru Fecioru.
Alexandru Elian. În fața celor prezenți Înaltpreasfințitul
Mitropolit Nicolae l-a proclamat pe P. Cuv. Arhimandrit
Timotei Seviciu, ,,doctor în teologie” cu calificativul
,,excepțional”67.
La absolvire studilor teologice majoritatea
absolvenților au optat pentru parohie, alții au fost reținuți
în învățământul teologic, cum a fost cazul lui Aurel Jivi,
numiți profesori la seminariile teologice sau funcționari la
Centrele Eparhiale. Cei care optau pentru parohie, potrivit
Statutului de Organizare și funcționare a Bisericii mai se
prezentau la un examen de capacitate preoțească (echivalent
examenului de titularizare pe post în învățământ), iar dacă
obțineau note de trecere erau numiți preoți la parohie.
Examenul s-a ținut în fața sinodului mitropolitan
format din ierarhii celor două eparhii, vicarul administrativ
al eparhiei și profesori de teologie. Între membrii Comisiei
de examinare selectiv amintim: Înaltpreasfițitul Mitropolit
Nicolae, arhim. Timotei Seviciu, prot. Gheorghe Cotoșman,
prot. Zeno Munteanu și Constantin Vladu.
Conferințele preoțești și administrative au fost
pentru toți clericii mijloace de îmbogățire a cunoștiințelor
teologice, de formare continuă. Acestea s-au desfășurat la
sediile protopopești din Arhiepiscopie sau prin comasare
în 5 centre: Timișoara, Oravița, Lugoj, Caransebeș și
Lipova (1966). Ele au beneficiat de prezența Mitropolitului
Nicolae, a episcopului-vicar, a consilierilor Centrului
Eparhial: Victor Vlăduceanu (1952); Nicolae Corneanu;
(1953); Gheorghe Coroșman (1963); Ion B. Mureșianu;
Gruia Ignea (1971); profesorilor de teologie: Ștefan Lupșa
(1953); Dumitru Călugăr; Nicolae Neaga; Milan Șesan;
Ioan Zăgrean (1970); Ioan Ică (1974) și Mircea Păcurariu
67 ,,Proclamare de ˂˂Doctor în Teologie>>”, în
,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1973, p. 555.
Pag. 45
MORISENA, anul III, nr. 2 (10)/2018
(1977). La aceste conferințe au mai participat deputații
Adunării Eparhiale dar și elevi seminariști din anul al
V-lea.
Tematica acestor conferințe dincolo de probleme
impuse cum ar fi lupta pentru pace, a tratat și chestiuni
practice legate de viața parohiei: ,,Importanța
monumentelor de artă bisericească și păstrarea lor.
Îndatoririle preotului” (1965); ,,Orientări noi în lucrarea
pastorală a preotului” (1965); ,,Preotul îndrumător al
vieții morale a credincioșilor” (1969); ,,Cultul ortodox
factor de sprijinire a bunelor relații dintre oameni” (1972);
,,Problema uniformizării cultului: cântarea comună în
Biserică – contribuții la unificarea spirituală a Bisericii
Ortodoxe Române” (1973); ,,Predica în zilele noastre”
(1974); ,,Preotul, factor esențial în pastorație” (1975). Tot
cu același caracter au fost și unele conferințe administrative
care au întărit cunoștiințele primite în cadrul celor dintâi:
,,Modul corect de a se oficia servicile religioase” (1970) și
,,Modalități practice de conlucrare a preotului cu Adunarea,
Consiliul și Comitetul parohial” (1973).
Prin cadrul conferințelor preoțești clericii au fost
înștiințați de rolul patriarhului Justinian în susținerea
Bisericii: ,,Contribuția preoților la îndrumarea cetățenească
a credincioșilor în lumina apostolatului social” (1966)
și ,,Apostolatul social în Biserica Ortodoxă Română la
împlinirea a 75 de ani ai Preafericitului Justinian” (1976).
Blamat de unii și apreciat de alții, ,,Apostolatul
social” al Patriarhului Justinian s-a dorit de autor a fi
un imbold dat preotului de a ieși din spațiul liturgic,
de a fi prezent în societate în tămăduirea suferințelor
credincioșilor, crearea unei legături speciale între preot și
păstoriții săi, o sigură familie.
Apostolatul social al Preafericitului Părinte Patriarh
Justinian izvorăște direct din apostolatul său evanghelic.
Dimensiunile și frumusețea realizărilor Sale obștești-
ortodoxe sunt opera unei credințe viguroase, a revărsării
continue a puterii Sfântului Duh și a unui impuls misionar
fără oprire, ca acela al Sfinților Apostoli după Cincizecime.
Opera Preafericirii Sale a înflorit și a rodit sub dogoarea
și roua continuă a Rusaliilor. N-a gândit, nu s-a rugat și
n-a lucrat niciodată numai pentru Preafericirea Sa singur,
ci totdeauna pentru toți fii săi sufletești, pentru creștinii
de pretutindeni. Asemeni Sfântului Vasile cel Mare,
Preafericitul Patriarh a creat așezăminte bisericești, ca cele
de la mănăstirile Dealu și Viforâta, a organizat Casă de
ajutor și Casă de pensii, Fondul Central Misionar, ateliere
de lucru în unele mănăstiri și burse pentru elevii seminariști
și studenții Institutelor Teologice. A dezvoltat o bogată
cultură teologică, prin repunerea în valoare a vechilor
picturi bisericești de sute de ani, unicate în arta mondială,
apoi prin reîmprospătarea artei picturale și arhitecturale
cu prilejul zidirii de noi biserici și prin publicarea a mii
Pag. 46
de pagini de cărți de cult, de știință și reflecție teologică
pentru masele de credincioși68.
În pregătirea continuă a preoților au stat cursurile
și examenele pentru definitivarea și promovarea pe post;
cursuri de îndrumări misionare. La inițiativa conducerii
Eparhiei s-au ținut conferințe care au analizat predica
dar și cântarea bisericească prin participarea preoților și
cântăreților bisericești.
La parohii și-au continuat activitate acolo unde
au existat sau au fost înființate noi coruri. La Timișoara
a activat Corul Mitropoliei Banatului, Corul Preoților,
coruri parohiale: ,,Doina” (Iosefin), ,,Speranția” (Fabric),
,,Înălțarea” (Elisabetin), Timișoara II, Corul Ion Vidu
din Lugoj. Aceste coruri au dat răspunsurile la Sfânta
Liturghie dar au oferit și concerte de colinde și pricesne.
Mai mult decât atât au existat colaborări cu Opera de Stat
din București, iar la catedrala mitropolitană au evoluat
Petre Ștefănescu-Goangă și Arta Florescu. La Seminarul
teologic din Caransebeș a existat Corul elevilor condus de
prof. Constantin Vladu.
O realizare deosebită a reprezentat-o însă cântarea
corală sătească. Având modelul Corului Plugarilor din
Chizătău, în perioada de după cel De-al Doilea Război
Mondial au apărut noi formații corale: Babșa (1952),
Petroman (1953), Toc (Lipova), Buziaș (1956), Borlova,
Valea Boului, Bouțarul Superior, Bouțarul Inferior, Zlagna,
Sacul (Caransebeș, 1956) și Mâtnicul Mare (1958).
Nu a fost abandonată icoanele, cartea veche
bisericească precum și alte obiecte de cult din trecut.
La subsolul catedralei prin grija Î. P. S. Nicolae a fost
organizată Colecția de Artă Veche Bisericească din
Timișoara. Aici au fost expuse icoane realizate de Nedelcu
Popovici, Gheorghe Diaconovici, Ioan Zaicu și Constantin
Daniel precum și mai multe tipărituri69.
Icoanele au fost valorificate prin expoziții la Muzeul
de Artă din București, șase realizări din veacurile XVII-
XVIII și două manuscrise din veacul al XIV-lea dar și
peste hotare la Novi-Sad unde au fost expuse 29 de piese
executate de Grigore Zugravul (uși împărătești, 1745),
Nedelcu Popovici (Iisus binecuvântând și Fecioara cu
Pruncul, 1769), Mihai Popovici (Iisus binecuvântând,
1802), Gheorghe Diaconovici (crucifix, 1825) precum și
alți meșteri identificați sau anonimi70.
Cenzura statului s-a aplincat la producțiile
68 Ioan G. Coman, ,,Apostolatul social în Biserica
Ortodoxă Română la a 75-a aniversare a Preafericitului Patriarh
Justinian”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976, p. 327-328.
69 ,,Muzee bisericești”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-10
/ 1962, p. 577.
70 ,,Icoane din Colecția eparhială la Muzeul de Artă
de la București”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1966, p.
146; ,,Expoziție de icoane vechi la Novi-Sad”, în ,,Mitropolia
Banatului”, nr. 10-12 / 1970, p. 194.
 Revistă de cultură istorică

tiparului, cărți și reviste bisericești. În locului revistelor dezvoltat pe liniile statornicite de acesta. S-au sfințit și
și foilor eparhiilor au apărut revistele mitropolitane cu un binecuvântat biserici, a fost susținută ridicarea unor noi
conținut diversificat: Editorial, studii de teologie biblică, lăcașe liturgice în comunități sărace prin Fondul Central
sistematică, istorică și practică, îndrumări omiletice, Misionar, tinerii, preoții, profesorii și publiciștii au fost
catehetice, pastorale și misionare, cronica activităților motivați să contribuie la temeluirea vieții bisericești. La
eparhiale și prezentări bibliografice. aceasta putem adăuga prețuirea Patriarhului Justinian
Din anul 1950 oficiosul Arhiepiscopiei Timișoarei dată Baisericii Bănățeni prin trecerea în rândul sfinților
și Caransebeșului și Episcopiei Aradului și-a schimbat a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și întronizarea
titulatura în ,,Mitropolia Banatului”. La Caransebeș a Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae (1962). Preoții care
continuat vechiul buletin eparhial cu o nouă titulatură au suferit din pricina regimului comunist au fost reprimiți
,,Foaia Arhidiecezană” (iunie 1950 – mai 1951) redactată în parohii și învățământul teologic, de același tratament
de Silviu Anuichi. s-au bucurat și clericii greco-catolici și bisericile în care au
Revista mitropolitană a apărut inițiat în 6 numere slujit.
pe an (1951), pentru ca numărul acesteia să fluctueze
permanent: 7 apariții anuale (1951-1952); 4 (1953; 1955-
1957; 1965-1975; 1977); 5 (1954; 1958; 1962-1964); 6
(1959); 3 (1960-1961; 1976).
Sarcina supravegherii tiparului a revenit rând pe rând
consilierilor eparhiali și ierarhului Mitropoliei: Nicolae
Corneanu (1951-1956), Gheorghe Perva (1951-1960),
Victor Vlăduceanu (1956-1962), Nicolae Vesa (1960-
1961), Petru Sălăgeanu (1961-1962), Ion B. Mureșianu
(1962-1965), Gheorghe Cotoșman (1965-1975), Traian
Timotei Seviciu (1969-1975), Petru Dorobanțu (1974-
1978)71.
Publicația a reușit să suplinească lipsa cărților
tipărite, cuprinsul fiecărui număr conținând materiale
necesare preoților în pregătirea conferințelor preoțești, în
cea a predicilor și catehezelor din duminici și sărbători.
Rubrica ,,Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșeșului”
este o cronică a activităților cotidiene a Bisericii Ortodoxe
din Banat.
Între colaboratorii permanenți amintim: ierarhi,
profesori de la Institutele Teologice din București și
Sibiu, profesori onorari de la vechile facultăți de teologie
din perioada interbelică, consilieri eparhiali, profesori la
Seminarul Teologic din Caransebeș, cercetători (istorici de
artă, doctoranzi) și preoți.
Cuprinsul revistei este format din studii biblice
(Arheologie, istorie, exegeză); sistematice (Dogmatică,
Morală, Istoria Religiilor, Ecumenism); istorice (Istoria
Bisericească Universală, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, Patrologie, Istoria Bizanțului); practice
(Liturgică, Catehetică, Omiletică, Muzică bisericească).
La cele 4 ramuri ale Teologiei ortodoxe amintim contribuții
semnificative de istorie și spiritualitate bănățeană.
În perioada anilor 1948-1977, în vremea când
Biserica Ortodoxă Română a fost condusă de Preafericitul
Patriarh Justinian Marina, Mitropolia Banatului s-a
71 Florin Dobrei, Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia)
Banatului” (1944-1947; 1951-2011). Repere monografice, Editura
Academiei Române, Centrul de Studii transilvane / Editura
Învierea, Timișoara, 2013, p. 62.

Pag. 47