În acest studiu am încercat să arăt că reflexiile ecleziologice ale părintelui Iustin sunt

concretizate în meditaţiile teologice despre Hristos-Mântuitorul, Capul ei, de la care Biserica are
fiinţa ei,ceea ce l-a determinat să afirme identitatea între Biserică şi Hristos Cel mort şi înviat,
înalţat la cer; în acord cu corul patristic al Tradiţiei Bisericii, dogmatistul sârb vorbeşte despre
Biserică ca Trup şi icoană a lui Hristos şi interpretează natura teandrică a Bisericii în analogie cu
firile dumnezeiască şi omenească ale Domnului întrupat. În meditaţiile sale ecleziologice
descoperim o preeminenţă a naturii divine a Bisericii faţă de înţelegerea ei ca realitate
sociologică a oamenilor adunaţi în aceeaşi credinţă, structurile externe ale Bisericii jucând un rol
aproape inconsistent în ecleziologia părintelui Iustin. Am subliniat apoi faptul că relaţia
oamenilor cu Hristos este centrală în gândirea teologului sârb, fiindcă în Trupul eclezial al
Domnului întrupat, oamenii sunt mântuiţi prin viaţa sacramentală şi pnevmatică a Bisericii. Ea
continuă opera soteriologică a lui Hristos în istorie prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului,
mădularele vii ale ei participând la fiinţa Bisericii prin încorporarea tainică în Hristos, care este
identică cu încorporarea eclezială, creştinii devenind hristofori.

Keywords
ecleziologie, teandric, încorporare, Duhul Sfânt

ecclesiology, teandric, incorporation, Holy Spirit

Abstract
In this study I have tried to show that Father Justin's ecclesiological reflections are embodied in
the theological meditations of the Christ-Savior, the head of the Church, from which the Church
has its being, which determined it to affirm the identity between the Church and the dead and
resurrected Christ, elevated to heaven; in accord with the patristic choir of Church Tradition,
the Serbian dogmatist speaks of the Church as the Body and icon of Christ and interprets the
teandrical nature of the Church in analogy with the divine and human beings of the incarnate
Lord. In his ecclesiological meditations, we discover a preeminence of the divine nature of the
Church toward its understanding as a sociological reality of the people gathered in the same
faith, the external structures of the Church playing an almost inconsistent role in Father Justin's
ecclesiology. We then emphasized that the relationship of men with Christ is central to the
thinking of the Serbian theologian, because in the ecclesial body of the Incarnate Lord, men are
saved through the sacramental and pnevmatical life of the Church. It continues the soteriological
work of Christ in history through the deifying work of the Spirit, its living members participating
in the being of the Church through the mysterious incorporation in Christ, which is identical to
the ecclesial incorporation, Christians becoming Christophors.