Fructul

Fructul = organ caracteristic angiospermelor. El se

formează din ovar, adesea şi cu participarea altor
elemente ale florii:
-la mac, fructul provine din întregul gineceu;
-la măr participă şi receptacul florii, etc.
Uneori, la fruct se păstrează resturi de caliciu sau,
mai rar, K se dezvoltă protejând fructul (păpălău).
Morfologia şi dezvoltarea fructului
Peretele fructului numit pericarp se împarte în trei
zone - epicarp, mezocarp şi endocarp - a căror
structură variază mult de la o specie la alta.
Epicarpul provine din epiderma ovarului. La
fructele cărnoase, epicarpul apare ca o pieliţă
netedă şi cerificată la măr sau cu peri la piersic;
epicarpul poate fi un ţesut gros, cu buzunare
secretoare de uleiuri eterice, la portocal.
Celulele epicarpului pot conţine pigmenţi ce dau
culoare fructului (viţă de vie).
La fructele uscate, epicarpul poate fi neted, cu
peri la soia, cu ţepi la ricin, cârlige la cornuţi, etc.
Păpălău -
Physalis alkekengi

Cornuţi

Cartof
 1
2 1
3 2
3
4
4

A B C
Componentele fructului la prun (A); lămâi (B); fasole (C); 1 - epicarp;
2 - mezocarp; 3 - endocarp; 4 - sămânţa.

Fructul provenit din ovar inferior are epicarpul şi o

parte din mezocarp rezultate din receptaculul
concrescut cu ovarul, la măr.
Mezocarpul se formează din parenchimul
peretelui ovarian şi constituie, de regulă, partea
cea mai voluminoasă a fructului.
La fructele cărnoase, mezocarpul este parenchim
de depozitare a substanţelor organice (zaharuri la
viţa de vie, grăsimi la măslin, alcaloizi la cartof,
etc.) şi poate avea celule cu cromoplaste (tomate
roşii). La citrice, mezocarpul e redus sub forma
unor pieliţe subţiri.
Mezocarpul fructelor uscate poate conţine şi zone
de sclerenchim (perete dur) care contribuie
uneori, prin modul de orientare a celulelor, la
deschiderea fructelor la maturitate (fasole).
Endocarpul - partea internă a fructului, provenită
din zona ovarului care mărgineşte loculii. Uneori
endocarpul se formează cu participarea
ţesuturilor placentare (pepene verde). La dovleci,
tomate, viţa de vie, endocarpul nu se diferenţiază
de mezocarp formând împreună pulpa fructului.
La citrice, unde mezocarpul rămâne subţire,
endocarpul se dezvoltă puternic umplând în
totalitate fructul.
La Rosaceae (prun), endocarpul e sclerenchimatic
şi închide sămânţa într-un sâmbure tare.
Endocarpul fructelor uscate este subţire, fie lipit
de mezocarp, fie se poate detaşa la maturitate ca
o foiţă membranoasă (fasole). La fructele uscate
de tip cariopsă de la graminee, endocarpul
concreşte strâns cu sămânţa.

Uneori, fructele se dezvoltă fără a avea loc polenizarea

şi fecundarea (partenocarpie), deci fără elementul
bărbătesc. Acest fenomen poate fi natural la unele
soiuri de viţă de vie pentru stafide şi soiuri de bananier
sau artificială (pepenele verde).
 Tipuri de fructe
Forma, mărimea, consistenţa şi alcătuirea
fructelor variază în limite foarte largi de la o specie
la alta. După tipul de ovar din care provin,
participarea altor elemente florale şi consistenţa
lor, fructele sunt clasificate în: fructe simple,
multiple şi compuse, cărnoase sau uscate.

FRUCTE SIMPLE
Fructele simple provin din ovare monocarpelare
sau pluricarpelare sincarpe (cu carpele unite),
adesea cu participarea receptaculului care
concreşte cu ovarul.
Fructe simple cărnoase
- au mezocarp format din parenchim de
depozitare. La maturitate se pot deschide prin
valve (dehiscente) sau pereţii rămân întregi
(indehiscente).
Fructe cărnoase dehiscente:
-capsula cărnoasă la castan se deschide la
maturitate prin trei valve.
Fructe cărnoase indehiscente:
-Drupa provine din ovar monocarpelar şi prezintă
epicarp membranos, mezocarp parenchimatic
(pulpa) şi endocarp sclerificat (sâmburele) ce
protejează singura sămânţă la prun, cireş.
Fructul de nuc este tot o drupă la care, în stadiul
de maturitate, epicarpul şi mezocarpul de culoare
verde se desprind de endocarp.
-Baca provine din ovar cu două sau mai multe
carpele unite: epicarp membranos, mezocarp şi
endocarp cărnoase, nediferenţiate, în care sunt
incluse mai multe seminţe (viţa de vie, tomate).
-Melonida (peponida) provine din ovar tricarpelar
sincarp, la pepeni, dovleci. Epicarpul este îngroşat
şi provine din concreşterea peretelui ovarian cu
receptaculul (ovar inferior); mezocarpul cărnos se
dezvoltă din perele ovarului. Endocarpul se
formează din ţesutul placentar foarte dezvoltat, cu
numeroase seminţe.
-Hesperida este fructul caracteristic citricelor, cu
epicarp gros şi cu glande secretoare, mezocarp
membranos şi endocarp cărnos cu celule mari,
între care se dispun seminţele.
Capsulă cărnoasă
şi flori la castanul
ornamental.
 3 4 5

1 2 A B

Fructul la tomate (A) şi viţă de vie (B): 1 - peduncul; 2 - sepale; 3 - epicarp;

4 - mezocarp; 5 – endocarp cu seminţe.

-Poama provine din ovar cu cinci carpele unite,

concrescut cu receptaculul (măr, păr, gutui). Are
epicarp subţire, mezocarp cărnos şi endocarp care
formează cinci cămăruţe în care sunt adăpostite
seminţele. Din receptacul s-a dezvoltat epicarpul
şi o parte a mezocarpului iar din ovar, partea
internă a mezocarpului şi endocarpul.
2

3
4

7 5
6

A B
Fruct de măr : secţiune transversală (A); secţiune longitudinală (B); 1 -
peduncul; 2 - sepale; 3 - epicarp; 4 - mezocarp; 5 - endocarp; 6 -
seminţe; 7 - fascicule de vase.
 Fructele simple uscate

-au pericarp uscat la maturitate.

Fructe uscate dehiscente au de obicei mai multe
seminţe pe care le eliberează la maturitate.
-Folicula - din ovar monocarpelar şi se deschide
după linia de sudură a carpelei (ca o carte), la
nemţişorul de câmp.
-Păstaia - din ovar monocarpelar şi se deschide
prin două valve (pe linia de sudură a carpelei şi pe
nervura ei mediană; la leguminoase (lat. leguma =
păstaie): fasole, mazăre.
-Silicva seamănă cu păstaia, dar este împărţită în
două loje de un perete median pe care se prind
seminţele. Deschiderea sa are loc de jos în sus prin
două valve, de o parte şi de alta a peretelui
median. Silicva are formă alungită (rapiţă). Dacă
lungimea şi lăţimea fructului sunt aproape egale,
acesta se numeşte siliculă (traista ciobanului).
-Capsula - din ovar multicarpelar, se deschide prin
dinţi, valve, pori sau căpăcel: capsule denticulate,
valvicide, poricide, operculate: garoafă, bumbac,
mac, măselariţă.
 A B C D

E F G H I

Tipuri de fructe simple uscate dehiscente: folicula de nemţişor (A); păstaia

de fasole (B); silicva de rapiţă (C); silicula de traista ciobanului (D); capsula
denticulată de garoafe (E); capsula valvicidă de lalea (F) şi bumbac (G);
capsula poricidă de mac (H); capsula operculată de măselariţă (I).
Folicule la nemţişor
Păstaie la soia

Silicve la Brassicaceae
 Capsulă poricidă la mac
Floare şi fruct la bumbac

Măselariţă
Fructe uscate indehiscente sunt de obicei fructe
cu 1-2 seminţe; nu se deschid la maturitate, astfel
că germinarea acestora are loc direct în fruct. În
cazuri mai rare, există fructe polisperme care nu
se deschid dar se fragmentează astfel că seminţele
se împrăştie învelite în fragmente de pericarp
(lomenta).

-Achena (nuca) - include o singură sămânţă. Are

pericarp lignificat (floarea soarelui). La stejar, nuca
(ghinda) are la bază o cupă din hipsofile.
-Cariopsa - din ovar monocarpelar; are pericarp
lignificat, concrescut cu tegumentul seminţei; la
graminee. Uneori cariopsa rămâne strâns învelită
în palee, la orez.
-Păstaia indehiscentă - ovar monocarpelar, are
pericarp spongios-membranos şi una sau mai
multe seminţe (alune de pământ).
-Samara este un fruct monosperm, la care
pericarpul se prelungeşte cu o aripă lăţită ce ajută
la răspândirea prin vânt (frasin, ulm).
-Lomenta - fruct polisperm, asemănător cu
păstaia; la maturitate se fragmentează, fiecare
segment cu câte o sămânţă (ridiche).
Ghindă la stejar
Samară la ulm
Floare şi fructe la arahide
A B
C D

E F

Fructe simple uscate indehiscente:

achena de cânepă (A) şi floarea soarelui (B);
nuca de stejar (C); cariopsa de grâu (D);
păstaia indehiscentă de arahide (E);
samara de ulm (F).
 FRUCTE MULTIPLE (APOCARPE)
Provin din ovare pluricarpelare apocarpe (carpele
neconcrescute); fiecare carpelă formează câte un
fruct simplu, toate prinse pe acelaşi receptacul.
-Polidrupa este alcătuită din mai multe drupe mici
prinse pe receptacul, la mur.
-Polifolicula - din mai multe folicule, la bujor, spânz.
-Poliachena - mai multe achene pe receptacul tare,
la piciorul cocoşului; pe receptacul cărnos la
căpşuni şi fragi; în interiorul receptaculului cărnos,
de forma unei cupe, la măceş.
-Disamara constă din două samare concrescute,
care la maturitate se pot despărţi sau nu (arţar).
4
3
1
1

2
A B 2 C D
E F
5

Fructe multiple: polidrupă la mur (A); poliachenă la căpşun (B) şi piciorul

cocoşului (C); diachenă la turiţă (D); polifoliculă la bujor (E); disamară la arţar
(F); 1 - receptacul; 2 - sepale; 3 - achena; 4 - drupa; 5 - folicula.
Polifoliculă la spânz
Siconă la smochin
 FRUCTE COMPUSE
provin din inflorescenţe compacte, cu flori dispuse
apropiat. Sunt grupări de fructe simple,
concrescute între ele prin elemente ale florii sau
inflorescenţei. Pot fi cărnoase sau uscate şi au
denumiri specifice.
-Soroza provine din inflorescenţa femeiască (un ax
pe care se dispun drupe mici a căror parte cărnoasă
provine din perigon): dud, ananas.
-Sicona este formată din numeroase achene incluse
în inflorescenţa cărnoasă de forma unei butelii la
smochin.
-Glomerulul se formează din inflorescenţa cu
acelaşi nume şi constă din 2-3 achene apropiate la
care învelişurile florale concresc şi devin tari,
persistente. Este un fruct uscat, caracteristic sfeclei.
A B C

D E

Fructe compuse: soroza la ananas (A) şi dud (B); sicona de smochin (C);
glomerul de sfeclă (D); fruct la cornuţi (E).
 Răspândirea seminţelor şi fructelor
(Diseminarea)
Diseminarea = transportul seminţelor şi fructelor;
asigură densitatea indivizilor şi expansiunea speciei
în zonele ecologice favorabile.
Plantele autochore îşi răspândesc seminţele prin
mecanisme proprii, de obicei la mică distanţă. La
maturitate fructele se deschid brusc şi expulzează
seminţele la distanţă diferită faţă de planta mamă
(păstăile de la leguminoase). Capsulele cărnoase
ale plantei slăbănog (Impatiens noli-tangere) se
deschid brusc, pe timp uscat, şi aruncă seminţele
la 10-15 cm. La alunele de pământ, după
fecundare, pedunculului fructifer se alungeşte şi
introduce fructul în sol.
La plesnitoare (Ecbalium elaterium), fructul de
forma unui mic castravete se separă de peduncul
la maturitate, lăsând un orificiu prin care lichidul
din interior este proiectat sub presiune, împreună
cu seminţele, până la câţiva metri.
Plantele allochore îşi răspândesc seminţele sau
fructele cu ajutorul factorilor de mediu, la distanţe
mari. În funcţie de factorii de mediu există:
Plesnitoare
Slăbănog
 Fructe autochore de slăbănog (A);
plesnitoare (B); 1 - capsula; 2 –
peponida.
A B
1 2

C 1

A B D E

Fructe anemochore de colilie (A); tei (B); pălămidă (C); păpădie (D);
curpen (E); 1 - arista; 2 - bractee; 3 - papus.

Specii anemochore - plante la care diseminarea

se face cu ajutorul vântului. Adaptări: seminţe
foarte mici, uşoare (la orhidee); seminţe cu peri
la plop, salcie; fructe cu peri (papus) la păpădie;
fructe prevăzute cu aripă membranoasă la
arţari; la tei, întreaga inflorescenţă concreşte cu
o bractee.
Unele specii de stepă ca ciulinii se desprind de la
sol prin putrezirea coletului şi sunt rotogolite,
lăsând în urma lor seminţele.
Specii zoochore - diseminarea fructelor şi
seminţelor cu ajutorul animalelor. Adaptări:
a. pentru prinderea de corpul animalelor prin
cârlige, peri rigizi, dinţi pe suprafaţa fructului
(epizoochore): mohor agăţător, cornuţi, turiţă.
b. pericarp sau tegumente rezistente la sucurile
digestive, atunci când sunt consumate de către
animale, păsări (endozoochore): tisă, cireş.
Alte specii zoochore: vâsc (păsări), toporaşi
(furnici), nucul, fagul, stejarul (veveriţe), etc.
Specii hidrochore - răspândirea cu ajutorul
curenţilor de apă (seminţele sau fructele sunt
impermeabile şi au ţesuturi aerifere care le permit
plutirea pe apă): nufăr, palmier de cocos.
Specii antropochore sunt răspândite de către om,
intenţionat, în scopul cultivării, sau accidental.
Specii introduse în Europa pentru cultură (cartof,
porumb, tutun); buruieni introduse accidental:
cuscuta, ambrosia, etc. Cele mai multe buruieni
sunt plante anuale, răspândirea lor fiind asigurată
prin numărul ridicat de seminţe produse.
 Vâsc (Viscum album)
Jir la fag Seminţe cu aril la tisă