You are on page 1of 1

Motto: ” Contemporan cu noi, poetul epocii noastre,Grigore Vieru este poetul simbol

al neamului nostru. De o tristeţe luminoasă,poezia lui Grigore Vieru este


leagănul spiritualităţii romaneşti şi zălog al dăinuirii noastre în timp şi în
spaţiu.”
(Liliana Popuşoi)
Domnia Sa este miracolul proaspat al florilor. Miracolul ce l-am gasit adineaori pe
cînd eram copilă. Grigore Vieru - văzduhul stelei de sus şi al maicii din suflet.
Trecerea timpului mi se face pustie, atunci cînd nu citesc din splendidele-i poezii.
Alături de el dăinuie simtirea liberei speranţe, amîndoi – cititorul şi autorul - plutim
în acelaşi spaţiu.
Grigore Vieru rămîne în amintirea noastră ca o astră nemuritoare, care de fiecare
dată citită şi rasfoită va străluci şi mai tare şi va umple golul pustietăţii din sufletele
noastre, a celoral care-i ducem dorul.
Aceasta lacrima a universului este mai mult decât un poet, este însuşi sufletul
Basarabiei. Pentru el dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezie,
prin frumosul cultivat. Un poet şi un om de mare cultură care a condus într-un fel
destinul culturii basarabene în momente în care noi toţi am disperat. Spiridon
Vangheli a spus: “Vieru a scos spinul nu numai din piciorul lui, ci şi din sufletul a sute
de mii de copii basarabeni, ba mai mult chiar: din sufletul neamului nostru.”.Tot ce e
mai frumos astăzi poartă numele lui Grigore Vieru. El a fost, este şi va rămâne Pilonul
de rezistenţă al Culturii Naţionale. Poetul a ştiut cel mai bine să aşeze alături
cuvintele precum Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei
noastre. Creaţia lui Grigore Vieru aduce dovada forţei sacralizante a poeziei şi
dragostei.
La final, aș vrea să mă refer la creația lui Vieru din punct de vedere a unui
salvator al valorilor umane. Opera lui ne-a menținut demnitatea de neam, ne-a
hrănit-o cu speranță și cu putere de a continua cu fruntea sus. ,,Ne-am ținut veșnic de
limba română într-un deșert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”, zicea
Poetul. Creația viereană a fost și rămâne umbra ecoului care ne-a apărat limba
română și demnitatea de neam.

You might also like