Cercetătorii de la Queen's University Belfast au condus o echipă internaţională către o descoperire

revoluţionară care sugerează că undele magnetice care străbat Soarele sunt elementul cheie care stă
la baza încălzirii atmosferice şi a emiterii de vânturi solare.

În 1942, inginerul şi savantul suedez Hannes Alfvén a prezis existenţa unor noi tipuri de unde care apar
datorită interacţiunii dintre magnetism şi plasmă, studiu care a făcut ca cercetătorul să câştige Premiul
Nobel în 1970, scrie Phys.org.

„Mult timp, oamenii de ştiinţă au prezis că undele lui Alfvén se deplasează spre sus plecând de la
suprafaţa solară pentru a se desprinde în mai multe straturi, eliberând cantităţi enorme de energie sub
formă de căldură. În ultimul deceniu, savanţii au putut dovedi existenţa undelor, dar până acum nu
există nicio dovadă directă care să arate capacitatea lor de a transforma mişcarea în căldură”, a
precizat David Jess de la Queen's University Belfast. „Studiul nostru deschide o nouă cale în
înţelegerea modului în care acest fenomen ar putea fi folosit în domenii precum reactorele de energie
sau dispozitive medicale”.

Studiul a inclus date de observaţii în rezoluţie înaltă de la Dunn Solar Telescope din New Mexico, SUA,
şi de la Solar Dynamics Observatory al NASA. Astfel, cercetătorii au putut analiza cele mai puternice
câmpuri magnetice care apar în petele solare. Aceste pete se remarcă prin câmpuri magnetice intense
similare cu instrumentele medicale pentru RMN.

„Prin separarea luminii solare în culorile constituente, echipa noastră internaţională a putut examina
comportamentul anumitor elemente din tabelul periodic care se găsesc în atmosfera solară, precum
calciul sau fierul”, a precizat Samuel Grant de la Queen's. „Odată ce aceste elemente au fost extrase,
au fost detectate explozii puternice de lumină. Acestea erau markerii undelor Alfvén care îşi
converteau energia în unde de şoc, într-o manieră similară în care avioanele supersonice creează o
explozie atunci când depăşesc viteza sunetului. Undele de şoc se propagă apoi în plasma
înconjurătoare, producând căldură extremă. Utilizând supercomputere, am putut analiza datele şi am
putut arăta pentru prima dată în istorie că undele Alfvén sunt capabile să crească temperatura plasmei
mult peste temperatura lor normală”.