You are on page 1of 2

Antreprenori de succes- Anastasia Soare

Anastasia Soare este una dintre cele mai cunoscute românce, dar şi una dintre
cele mai de succes. Este preferata vedetelor datorita salonului său din Beverly Hills.
Anastasia mai este numită la Hollywood „Regina Sprâncenelor”.

De 18 ani este plecată din România, iar în tot acest timp a reuşit să strângă o
avere de zeci de milioane de dolari numai cu o pensetă. Ea este cosmeticiana la care
toate vedetele cele mai importante şi mai bogate ale Hollywood-ului apelează atunci
când vine vorba de a le pensa sprâncenele.

Românca s-a născut şi a crescut în Constanţa. Fiind influenţată de spiritul creativ


al mamei sale, Victoria Babu, Anastasia a început din ce în ce mai mult să fie interesată
de design şi de schiţele artistice. Tot acest talent şi l-a fructificat înscriindu-se mai târziu
la Facultatea de Arhitectură.
În tot acest timp, a luat mai multe cursuri de cosmetică şi de estetică. Din dorinţa
de a avea un trai mai bun, soţul acesteia a decis să emigreze în Statele Unite ale
Americii, iar la doi ani de la plecarea sa, soţia şi fiica lui l-au urmat.

Ajunsă în America, la numai şase luni a reuşit să îşi găsească o slujbă la un mic
salon cosmetic din Melrose Place unde făcea tratamente faciale şi epilări cu ceară. Aici
salariul său era de 2.000 de dolari pe lună, reuşind să îşi câştige o numeroasă clientelă
selectă.

Prima sa clientă faimoasă pe care a avut-o a fost Talisa Soto care, fiind atât de
încântată de tratamentele oferite de Anastasia, le-a adus şi pe prietenele sale- Cindy
Crawford şi Stephanie Seymour care au fost la fel de încântate. Treptat, Anastasia a ajut
curajul de a-şi întreba clientele dacă nu doresc să le şi aranjeze sprâncenele,
garantându-le o transformare spectaculoasă a feţei în numai 10 minute. Rezultatul
pensatului a fost unul mai mult decât spectaculos.

După doi ani, Anastasia a luat decizia să îşi deschidă singură un salon. Iar această
decizie a fost cât se poate de inspirată. Faima tratamentelor sale, dar mai ales a
pensatului său ajunsese la urechile tuturor vedetelor.

În afară de brandul ei, americanii o iubesc pentru că întruchipează "the american


dream". Fiica unor croitori din Constanţa, ea a părăsit România în timpul comunismului
şi a muncit din greu. Site-ul Bella Sugar povesteşte cum lucra 12 ore pe zi la un salon de
frumuseţe din LA, cu numai o zi liberă pe săptămână.

În timpul zilelor libere mergea la bibliotecă, unde studia schiţele lui Da Vinci.
Interesul ei în înţelegerea percepţiilor de frumuseţe a inspirat-o şi şi-a început propria ei
afacere.

Lucrând ca estetician în diferite saloane de înfrumusețare din Beverly Hills,


Anastasia și-a dezvoltat tehnica ei proprie de aranjare a zonei ochilor, bazată pe
Secțiunea de Aur și îmbinată cu tehnici de îngrijire a pielii. Cu ajutorul clienților fideli
tehnicii ei, Anastasia a deschis primul salon în 1997, pe Bedford Drive în Beverly Hills,
numit Anastasia Beverly Hills. Succesul înregistrat de acest prim salon a dus la
deschiderea celui de-al doilea în Brentwood California, in 2010.

Anastasia și-a extins piața și cu salonul de înfrumusețare Anastasia Brow Studio la


Nordstrom, Sephora și în alte locuri în toată lumea, dar și cu gama de produse proprii
destinate îngrijirii sprâncenelor, pielii, vândute în magazine precum Sephora, Nordstrom,
Ulta și altele.

Ca majoritatea antreprenorilor, Anastasia Soare a avut şi eşecuri, şi provocări.


Dar s-a adaptat rapid şi nu s-a dat bătută, chiar şi atunci când un investitor a renunţat în
ultima clipă. Anastasia este cunoscută ca un personaj absolut fascinant, o femeie extrem
de muncitoare şi perfecţionistă.

Anastasiei Soare a inregistrat in 2012 o cifra de afaceri de ordinul zecilor de


milioane de euro, in Statele Unite, transformandu-se incet, dar sigur, intr-un adevarat
imperiu financiar, condus cu mare atentie de ambitioasa romanca.

Surse: http://www.business24.ro

http://www.cotidianul.ro

http://anastasiasoare.ro

You might also like