Misterul stelei de la Betleem

În seara zilei de 17 iunie anul 2 î.Hr., în toate oraşele din Mesopotamia, se discuta înflăcărat despre un
spectaculos eveniment celest, care putea fi văzut la apus. De câteva săptămâni, planeta Venus părea că
se deplasează spre est, printre stele, pe un traseu ce urma a se încheia printr-o coliziune cu planeta
Jupiter. Iată că în seara acelei zile, spectaculosul fenomen, care aprinsese spiritele şi încălzise
imaginaţia locuitorilor Mesopotamiei, ajunsese la apogeu. Cele două planete erau atât de apropiate
încât, pentru ochiul liber, nu mai păreau a fi două corpuri cereşti, ci unul singur, dar mai strălucitor
decât toate stelele de pe cer. O lumină crepusculară domina întreg cerul către apus, chiar în direcţia
Palestinei.

O asemenea privelişte era absolut unică în viaţa unui om. Iar în Babilon, oraşul în care, timp de secole,
cohorte de învăţaţi se dedicaseră studierii, analizării şi interpretării fenomenelor cosmice, se căuta
acum o explicaţie pentru miracolul de pe cer.
Probabil, dacă la acea vreme ar fi existat mijloacele de comunicare din zilele noastre, evenimentul ar fi
stat pe prima pagină şi ar fi fost ştire de deschidere în buletinele informative, nu doar în Babilon, ci în
toată lumea.
Fără nici o îndoială, spectacolul ceresc oferit de conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter a tulburat
întreaga lume, mai ales că el era observabil din toate părţile pământului locuit la acea vreme.

Când S-a născut Hristos?

Pentru creştinii de la începuturi, faptul că Mesia s-a născut le era suficient. Aflaţi sub permanenta
ameninţare a persecuţiilor, ei sărbătoreau în fiecare zi, în adâncul sufletelor lor, Naşterea, Moartea şi
Învierea Mântuitorului. Pur şi simplu nu aveau nevoie de sărbători prestabilite pentru a mai ieşi din
rutină şi a-şi mai aminti de Dumnezeu cel întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor. Mai degrabă
dintr-un sentiment al trăirii deja în eternitate, al veşniciei coborâte în timp, decât din ignoranţă, primii
creştini nu au reţinut data şi anul de naştere al Mântuitorului.
Sărbătoarea Naşterii Domnului - după cum spun toate manualele de liturgică - este una dintre cele mai
vechi sărbători creştine. În jurnalul ei de călătorie, Sylvia de Bordeaux (sau Egeria) aminteşte în 385
despre manifestările care aveau loc la Betleem şi Ierusalim de Naşterea Domnului, sărbătoare ţinută, la
acea vreme, la data de 6 ianuarie, odată cu Botezul. Nu peste multă vreme, cele două sărbători au fost
separate, Naşterea Domnului serbându-se la data de 25 decembrie.
Raţiunea schimbării a fost aceea - susţin unii cercetători - de a eclipsa o sărbătoare păgână legată de
solstiţiul de iarnă, dedicată soarelui. Alţi cercetători susţin că, dimpotrivă, sărbătoarea păgână a fost
creată pentru a acoperi sărbătoarea creştină. Revenind la problema noastră, se ştie, cu exactitate, când
s-a născut Hristos?

Steaua de la Betleem - conjuncţie a două planete?

Nu, de vreme ce există numeroase supoziţii legate de acest subiect.

Cert este că era creştină - care începe cu anul naşterii lui Iisus - a fost „inventată“ de un călugăr născut,
acum mai bine de 14 secole, în Dobrogea de astăzi, iar anul de graţie 2006 marchează, aşadar, tot
atâţia ani de la Naşterea Mântuitorului. Totuşi, se pare că Sfântul Dionisie Exiguul a greşit ceva în
calculele sale iar astăzi se crede că Mântuitorul s-a născut între anii 6-2 î.Hr. În acest documentar, am
luat în calcul ipoteza că Mântuitorul s-a născut în anul 2 î.Hr., urmând cele afirmate de una dintre cele
mai noi teorii.
De ce anul 2 î.Hr.?
Corelând indiciile furnizate de Evanghelii (steaua, moartea lui Irod cel Mare, recensământul lui
Quirinius) cu cele oferite de izvoarele antice, s-a ajuns la concluzia că anul 2 î.Hr. este, foarte probabil,
anul în care s-a născut Mântuitorul Hristos. Pe lângă acestea, cercetări din ultimii zeci de ani au lansat
ideea că misterioasa stea, de care vorbeşte Evanghelistul Matei, ar fi putut fi, de fapt, efectul creat de
conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter şi nu o cometă sau o supernovă, cum se crezuse înainte.
Ipoteza că steaua de care vorbeşte Evanghelistul Matei a fost un eveniment spectaculos pentru
cunoscători, deci şi pentru magi, dar neglijabil pentru locuitorii Palestinei, ar putea fi susţinută chiar de
textul evanghelic. Versetele 2-3 ale capitolului al doilea al Evangheliei, par a lăsa impresia că Irod nu
remarcase steaua, că află despre stea de la magi.

În antichitate, orice corp luminos era considerat stea

La un simpozion ţinut în anul 1980 la Observatorul astronomic Griffith din Los Angeles s-a discutat
despre acest subiect, iar concluzia a fost aceea că nu este exclus ca misterioasa stea care i-a condus pe
magi la Iisus să fi fost, de fapt, aparenta suprapunere pe bolta cerească a două planete.
Cu ajutorul computerului s-a reuşit, mai apoi, simularea conjuncţiei dintre cele două planete, petrecută
în vara anului 2 î.Hr., iar rezultatul a fost, într-adevăr, uimitor.
Ca urmare a celor discutate la acest simpozion, 600 de planetarii din SUA prezintă astăzi conjuncţia
din 3-2 î.Hr. ca pe o realitate care s-a petrecut în timpul când S-a născut Iisus din Nazaret. (Trebuie
menţionat şi faptul că planetariile sunt instituţii care prezintă realităţi celeste recunoscute ştiinţific, nu
doar scenarii posibile, pentru amuzamentul publicului.)
Totuşi, dincolo de ipotezele lansate de comunitatea ştiinţifică, trebuie să ţinem cont şi de cele afirmate
de izvorul nostru principal, Evanghelia după Matei.
Oare Evanghelistul Matei s-ar fi putut referi la o „simplă“ conjuncţie dintre două planete şi nu la un
fenomen miraculos, atunci când a vorbit despre steaua care i-a condus pe magi la Iisus? Dacă luăm în
calcul faptul că în antichitate noţiunea de stea se aplica nu doar stelelor, ci şi planetelor, răspunsul ar
putea fi afirmativ.

Magii în audienţă la Irod

Care era statutul social şi politic al magilor care au venit la Irod?

Titulatura lor desemna faptul că ei erau astrologi de profesie. Evanghelia după Matei spune că magii
au venit din părţile Răsăritului pentru a se închina Pruncului anunţat de spectaculosul eveniment
astronomic. Este clar că Matei nu i-a privit pe magi ca pe nişte oarecari, ci ca pe nişte persoane cu
autoritate în interpretarea semnelor cereşti. Dacă nu ar fi fost aşa, atunci Irod, autorităţile şi locuitorii
Ierusalimului nu s-ar fi sinchisit de ei.
Dar dacă magii au venit de la curtea regilor persani ori erau membri de marcă ai tagmei religioase
persane, atunci, cu siguranţă, au fost ascultaţi de Irod şi de autorităţile de la Ierusalim cu toată atenţia.
Faptul că nişte înţelepţi veniseră de la 1500 km depărtare, probabil că l-a pus pe gânduri chiar şi pe
crudul Irod.
Istoria ne mai spune că magii, în călătoriile lor, se îmbrăcau exotic, maiestuos şi oricine îşi dădea
seama de statutul lor profesional. Fastul cu care vor fi intrat în Ierusalim (nemenţionându-se numărul
magilor, putem crede că a fost vorba de un întreg alai) se poate să fi fost un alt element care le-a
asigurat facil audienţa la Irod şi la membrii Sinedriului (Curtea Supremă a evreilor).

Magii au fost aduşi la Betleem de un fenomen natural

Dacă conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter, petrecută în data de 17 iunie din anul 2 î.Hr. este steaua
care i-a dus pe magi la Betleem, înseamnă că Iisus S-a născut în iunie? Nu, nicidecum. Conjuncţia
celor două planete i-a determinat pe magi să plece în Palestina, dar nicăieri nu se spune că ei au ajuns
la Betleem exact la acea dată. E posibil ca naşterea Mântuitorului să se fi petrecut chiar şi după mai
multe luni de la data conjuncţiei. Un argument în acest sens îl constituie şi porunca lui Irod de a ucide
toţi pruncii mai mici de doi ani, semn că între naşterea Mântuitorului, venirea magilor la Irod şi decizia
regelui de a ucide toţi pruncii, mai mici de doi ani din Betleem, trecuse ceva vreme.
Aşadar, pare plauzibilă ipoteza că magii au fost aduşi la Betleem de un fenomen natural (ce-i drept, nu
foarte frecvent) întrucât magii, în calitatea lor de astrologi, căutau semne în fenomenele naturale, nu în
cele miraculoase. Dacă n-ar ar fi fost aşa, i-ar fi spus pur şi simplu lui Irod că un înger sau o apariţie
miraculoasă i-a adus la Ierusalim.
Cu toate acestea, este clar că Dumnezeu i-a ajutat, o dată ajunşi în Betleem, să-L găsească pe Pruncul
căutat, iar printr-un înger au fost înştiinţaţi să plece acasă pe alt drum când, în buna lor credinţă,
doreau să meargă la Irod să-i spună bucuroşi că, în sfârşit, L-au aflat pe Iisus.

Mesajul „stelei de la Betleem“

Stea, cometă, supernovă, meteorit ori apariţie supranaturală? Deşi v-am prezentat una dintre cele mai
credibile teorii cu privire la natura stelei despre care vorbeşte Evanghelistul Matei, consensul vizavi de
acest subiect este departe de a se fi realizat.
Pe de altă parte, o explicaţie absolută nici nu ar schimba prea mult datele problemei întrucât mesajul
„stelei de la Betleem“ – oricare ar fi fost natura ei – a fost unul foarte clar: Mesia S-a născut, şi nu doar
pentru poporul ales, ci pentru tot sufletul omenesc.

De unde ştiau magii despre naşterea lui Mesia?

▲Herodot afirma că tagma magilor era originară din cele 6 triburi ale mezilor, fiind o castă
preoţească, asemănătoare leviţilor de la israeliţi. Îndatoririle lor prevedeau oferirea de informaţii
regilor mezi, persani şi babilonieni cu privire la timpul oportun întreprinderii unor acţiuni importante.
Despre rolul lor se vorbeşte chiar şi în Biblie. După deportarea evreilor în Babilon, datorită explicării
unui vis lui Nabucodonosor, profetul Daniel devine mai-marele confreriei magilor (Daniel 5, 11). Aşa
se explică de ce magii din Babilon aşteptau să se nască un rege evreu în preajma secolului I. Cum ştim
şi din cartea omonimă, Daniel profeţise despre instaurarea unei împărăţii mesianice, care se va
răspândi în toată lumea.
Consilierii regali
S-ar părea că magii se bucurau de admiraţia evreilor, nu numai datorită asocierii lor cu profetul Daniel,
cât şi datorită faptului că nu erau idolatri. Magii credeau că puterea divină se manifestă în elemente ale
naturii precum apa, aerul, focul sau pământul, dar nu aveau idoli cărora să se închine.
Filon din Alexandria, un filosof evreu din secolul I, vorbea cu mare admiraţie despre magi şi
considera, datorită pasiunii lor faţă de studiul legilor naturale, că merită să fie consilieri regali. Şi, se
pare, chiar aşa stăteau lucrurile, de vreme ce autori romani precum Plutarh şi Cicero spuneau că magii
erau învăţătorii şi sfătuitorii regilor din Răsărit.
Poate de aceea magii au considerat firesc să-l informeze pe regele Irod cu privire la interpretarea lor
vizavi de neobişnuita apariţie celestă.▲

Era creştină, „inventată“ de un strămoş de-al nostru

▲ Dionisie Exiguul sau Dionisie „cel Mic“ a fost un călugăr originar din Scythia Mică (Dobrogea de
astăzi) şi a trăit în secolele V-VI. Cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o la Roma, unde a fost
stareţul unei mănăstiri. A rămas în istorie ca un renumit traducător de opere teologice din greacă în
latină.
Totuşi, opera cu rezonanţă istorică a Sfântului Dionisie este introducerea calendarului creştin,
împărţind istoria în două perioade – „înainte de Hristos“ şi „după Hristos“. În acel timp, în uz era
calendarul roman care număra anii începând cu data întemeierii Romei. Urmând calculelor făcute,
Dionisie Exiguul a ajuns la concluzia că anul 753 de la întemeierea Romei era anul în care S-a născut
Hristos, adică anul 1 al erei creştine. Calcule ulterioare au arătat că Dionisie se înşelase, iar anul în
care S-a născut Hristos ar varia – după diferite păreri - între anii 6-3 î.Hr., cel mai probabil anul 2 î.Hr.
Cu alte cuvinte, Hristos S-a născut „înainte de Hristos“!
Oricum, această eroare nu mai are o atât de mare importanţă, iar calculul anilor după „era creştină“,
„anii mântuirii“, „anii Domnului“ – inventat de un călugăr născut pe teritoriul ţării noastre! - s-a impus
în toată lumea. Aşadar, anul 2006 este, de fapt, „anul mântuirii 2006“.▲

Cum i-a venit lui Irod ideea să omoare pruncii?

▲ Realizând că a fost înşelat de magi, aflăm din Evanghelie că Irod a hotărât să ucidă toţi pruncii mai
mici de doi ani, în speranţa că va ucide şi viitorul „rege“, pentru care veniseră magii să se închine. Însă
ideea lui Irod de a-şi ucide „rivalul“ încă din faşă, nu era nici pe departe originală.
După spusele lui Iulius Maratus, un confident apropiat de-al lui Augustus Caesar, Senatul Roman a
ordonat uciderea tuturor pruncilor născuţi în anul 63 î.Hr., deoarece visuri profetice şi semne
astrologice indicau faptul că în acel an urma să se nască „regele romanilor“.
Cel puţin în aparenţă, Senatul considera o „blasfemie“ naşterea unui „rege“ în Roma republicană. În
realitate, atât de multă crezare dădeau semnelor astrologice unii dintre senatori, în special ai căror soţii
erau însărcinate, încât au refuzat să înregistreze naşterea fiilor născuţi în acel an, în speranţa că
profeţia se va aplica odraslelor lor. Ironie sau nu, tocmai în acel an (23 septembrie 63 î.Hr.) s-a născut
Augustus (63 î.Hr. – 19 d.Hr.), primul împărat al romanilor.
Faptul că Irod a ordonat, 60 de ani mai târziu, uciderea pruncilor e un semn că astrologia se bucura în
continuare de mare trecere. ▲