”Moartea Occidentului”

Exista pericolul islamizarii Europei ? Intrebarea şi-o pune reputatul profesor de istorie, Naill
Ferguson, de la Universitatea din New York, in jurnalul “New York Times”.
El se foloseste de speculatiile istoricului britanic din secolul XVIII, Edward Gibbon, care, in
lucrarea sa, “Delinul si prabusirea Imperiului Roman”, isi pune intrebarea:
“Ce s-ar fi intamplat daca in batalia de la Poitiers (732), francezii nu ar fi invins armata
invadatoare a musulmanilor ? Oare Europa Occidentala ar fi cazut in mana Islamului ?”
Se stie ca musulmanii doreau sa cucereasca Europa Occidentala pornind din Spania,
ultimele lor forte fiind alungate din aceasta tara in 1492. Pe de alta parte, hoardele
invadatoare ale temutului razboinic nascut in deserturile Asiei – Gingis-Han – au invadat o
parte a Europei (ocolind teritoriul Romaniei), fiind pana la urma invinse, iar inaintarea
Imperiului Otoman in Europa rasariteana (Romania a fost din nou ocolita, exceptand
bataliile purtate pe teritoriul ei) a fost oprita in celebra batalie de la portile Vienei (1683).
Pacat ca acesti istorici “uita” – intentionat sau nu – contributia adusa de domnitorii romani
la oprirea nenumaratelor navaliri, in spatele scutului si sabiei romanului inflorind
civilizatiile din Europa centrala si apuseana…
In anul 2002, omul politic american, Patrick Buchanan, a publicat lucrarea “Moartea
Occidentului”, in care profetea ca “leaganul civilizatiei occidentale” s-ar putea transforma in
“mormantul ei”. La aceasta contribuie doi factori, actuali si in zilele noastre: imigratia din
tarile musulmani si scaderea natalitatii in tarile europene.
Realitatea este ca populatia tarilor europene imbatraneste an de an, ceea ce face imposibila
mentinerea actualului sistem de protectie sociala. In acest timp, tarile musulmane cunosc o
adevarata explozie demografica.”[2]
“Distrugerea rapidă a Europei prin migraţia ce a fost dictată de globalişti
“Cu siguranţă, ţările bogate au încă resurse pentru a masca distrugerea financiară care ia
amploare, dar este doar o chestiune de timp până va ieși totul la suprafață. Politicienii neo-
liberali, acest curent dezvoltat cu ajutorul unor mari concerne americane, vor contribui rapid
la distrugerea Europei.
Sunt 16 motive serioase care trebuie luate în seamă:
1. Creşterea excesivă a populației din Africa… peste 4 miliarde.
2. Războaie civile, războaie generate de religie şi finanțate de marile puteri care produc
arme în neştire, care nu doresc altceva decât un imens profit (de altfel, producția și vânzarea
de armament mai menține în prezent economia SUA pe linia de plutire).
3. Europa nu are o armată care să apere graniţele ei exterioare; navele maritime aflate în
Mediterană nu fac altceva decât să culeagă sutele de mii de emigranţi şi să-i transporte spre
Europa… așadar, au ajuns un fel de transport maritim al emigranţilor, plătit cu bani
europeni.
4. Ţările Africii au devenit şi vor deveni tot mai instabile, la fel ca şi cele din Orientul
Apropiat.
5. Ajutoarele sociale primite de imigranţii ajunşi în Europa sunt de cca. 11,4 ori mai mari
decât venitul lunar al unui african. Oare cine nu doreşte să nu muncească şi să primească
bani pe degeaba, asistenţă socială, locuință etc.? Deja se ştie că peste 20 milioane emigranţi
aşteaptă doar să aibă ocazia să treacă Mediterana.
6. Guvernele europene au ajuns până într-acolo cu prostia lor încât îi tratează mai bine pe
imigranţi decât pe cetăţenii lor. Vezi în primul rând exemplul Germaniei, dar la fel se
petrece şi în Suedia, Olanda, Danemarca etc.
7. Niciun imigrant nu are de ce să se teamă că va fi trimis înapoi în ţara lui de baştină.
Populismul şi idioţenia conducătorilor este atât de mare încât, pentru a nu-şi pierde locul şi
poziţia de „om bun” (dar mai degrabă prost), preferă să accepte acest joc murdar, sub masca
unui așa-zis umanitarism, deşi se ştie că 25 de dolari pe lună i-ar ajuta mai mult pe aceşti
oameni să rămână în ţările lor, decât să li se ofere peste 500 de euro pe lună în Europa.
8. Chiar dacă ruta balcanică este închisă, migranții vor încerca noi căi. Mediterana este
mare. Italia este o altă cale, şi această țară nu face nimic altceva decât să culeagă migranţii
de pe mare şi să-i transporte mai departe. La fel ca Grecia. Motivul? Ele sunt ţări prea sărace
ca să poată suporta financiar milioanele de refugiați. Şi să nu uităm, atât Italia, dar mai ales
Grecia sunt considerate de mai marii de la Bruxelles ţări de mâna a doua, chiar a treia.
Pentru că în mult visata Uniune Europeană există ţări de clasa întâi, cum ar fi Germania,
Franţa, Anglia; ţări de clasa a doua, cum ar fi Spania, Polonia; dar cele mai multe sunt ţări
de mâna a treia – vezi tot blocul estic fost comunist, sau Portugalia, Malta, Grecia şi, mai
nou, şi Italia. Dezastrul acestor ţări este, de fapt, produs de dependenţa de banii europeni, de
Banca Centrală Europeană. O destrămare a Uniunii Europene ar însemna un colaps financiar
imediat pentru aceste ţări slăbite care au fost de mult distruse, sistematic, de marile puteri.
Uniunea Europeană este, de fapt, cea mai mare minciună a secolului, un fel de dictatură
socialistă asemeni celei care a funcţionat mult timp în Uniunea Sovietică. Comenzile venite
de la Bruxelles au ajuns să hotărască hrana şi modul de viaţă a 500 de milioane de oameni.
Merkel, Junker, Hollande… o mână de uzurpatori, împreună cu Banca Europeană şi Banca
Mondială.
9. Naivitatea popoarelor din vestul Europei mai ales – care cred că situaţia lor financiară şi
libertatea câştigată în al Doilea Război Mondial se poate menţine la infinit – este mare. Să
nu uităm că generaţia care a purtat războiul nu mai este, iar cei tineri nu cunosc decât acest
bine al prezentului care înseamnă telefoane mobile, Facebook etc., lucruri pentru care nu au
făcut deloc sacrificii. Părinţii lor se simt datori să le pună totul la dispoziţie pentru a nu mai
suferi din pricina lipsurilor pe care ei le-au avut de îndurat în tinereţe. (Oare cum au reuşit să
supravieţuiască fără telefoane mobile şi Facebook?)
10. Un alt motiv de îngrijorare este acest sentiment puternic cu care mai ales populaţia
germană a fost îndoctrinată: sentimentul de vinovăţie a ceea ce au făcut părinţii sau bunicii
lor – războaie mondiale. Nemţilor li s-a spălat creierul aşa de puternic încât cei de acum se
simt datori să facă bine, să răscumpere greşelile unui dictator care a purtat un război în care
au murit cca. 50 milioane de oameni în întreaga lume (victime raportate în ambele tabere).
Şi acum au ocazia să ajute milioane de emigranţi să ne ocupe. Un al treilea război mondial
nu va mai avea loc pentru că el a început şi se desfăşoară în „pace” şi cu acceptul
milioanelor de oameni „buni”.
11. Să nu uităm nici rolul aşa-ziselor organizaţii neguvernamentale „caritabile” care, de fapt,
pun mai departe paie pe foc şi încurajează acest sistem de autodistrugere – vezi Open
Society Foundation a lui Soros, sau American Jewish Committee, sau nenumăratele
organizaţii creştine din Europa şi America. Să nu uităm nici Facebook-ul şi alte platforme
de socializare, care deja le-au declarat „război” celor care nu încurajează fenomenul
migraţiei. Nu eşti de acord cu politica lor, eşti rasist, eşti neonazist, eşti extremist de dreapta
(pentru că extremiştii de stânga sunt cei buni şi, ca atare, sunt plătiţi să restaureze
democraţia).
12. Legile din ţările Europene nu sunt respectate atunci când este vorba de atacuri ale
persoanelor, furturi și violuri comise de imigranţi. Toate acestea sunt muşamalizate, și deci
încurajate, deoarece fiecare imigrant ştie că orice ar face există o „lege-dipoziţie de sus”
care îl scapă. Aceeași justiţie care condamnă o bătrână de 72 de ani la 3 ani închisoare
pentru că e atât de săracă încât nu-şi permite să plătească un bilet de tramvai când merge la
doctor, închide ochii când miile de azilanţi fură, violează, se plimbă fără bani cu mijloacele
de transport în comun şi taximetre, fac comerţ cu droguri etc.
13. Marile concerne încurajează o Europă fără graniţe, pe motiv că ar avea pierderi de
miliarde. O Europă fără graniţe este profitabilă pentru ei pentru că aduce miliarde de
beneficii: lucrurile produse în ţările sărace europene se vând foarte ieftin, oamenii din ţările
sărace au iluzia că pot fi ajutaţi să aibă un loc de muncă pentru un salariu cu care pot doar
supravieţui, nu şi trăi, dar distrugerile provocate de migraţie, întreţinerea milioanelor de
imigranţi sunt, de fapt, miliarde plătite doar de cei care muncesc şi plătesc impozite. Cei
săraci devin tot mai săraci, cei bogaţi tot mai bogaţi. Între cele două clase nu mai este nimic.
Pătura de mijloc aproape a dispărut. Concernele mari sunt scutite de impozite doar pentru că
ele trebuie să investească şi să creeze locuri de muncă. Dar atunci când au pierderi, aruncă
în şomaj mii de oameni – vezi exemplul Mercedes, Volkwagen, Bosh, Nokia etc. Să nu
uităm şi rolul Băncii Europene care a ajuns să dea marilor concerne credite fără dobândă.
Există o inflaţie puternică în zona Euro care este mascată, pe moment, şi care va duce la cea
mai mare criză financiară, o criză mondială.
14. Un alt motiv serios de îngrijorare este corupţia din mass-media, care a ajuns un
instrument de propagandă pentru partidele aflate la putere, un mod de a spăla creierele
milioanelor de oameni, pentru că o îndoctrinare nu se face de azi pe mâine, ci este nevoie de
timp şi mai ales de repetarea permanentă a sloganurilor. Aproape totul este minciună: despre
numărul imigranţilor, despre delictele comise, despre starea economiei, despre numărul
şomerilor, despre aproape tot. Să nu uităm nici propaganda făcută de vedetele de la
Hoolywood, oameni angajaţi în proiecte umanitare (George Cloney, Angelina Jolie, Jew
Law…) sau miliardarii care, prin donaţii de milioane (vezi Zuckenrberg, Soros, Bill Gates
etc. împreună cu fundaţiile lor), încurajează ocuparea Europei de către imigranţi, în timp ce
ei trăiesc în cetăţi bine apărate de servicii de pază și protecție.
15. Fiecare imigrant care intră ilegal în Europa, în loc să fie condamnat pentru trecere
frauduloasă de frontiere (care nu există de fapt), este primit cu braţele deschise şi
beneficiază de toate drepturile azilului. Dar un fapt deja ştiut este că 95% din imigranţii
ilegali nu au drept de azil şi vin cu documente false.
16. Dar cel mai important aspect este că Islamul are ca scop principal islamizarea Europei,
invadarea ei cu sute de milioane de moslimi şi instaurarea unui stat islamic, un fel de Califat
în care domneşte șaria. Un plan demonic încurajat de politicienii corupţi dar PROŞTI,
pentru că prost trebuie să fie cineva să creadă că într-o Europă ocupată de Islam aceşti
politicieni vor mai putea avea puterea. Sigur, pentru o Merkel la 63 de ani, fără copii, este
tot una dacă le face concesii turcilor și dacă ţara e ocupată de milioane de musulmani. Ea
ştie că în următorii 10 ani încă mai poate rezista cu pensia ei sau… dispare, ca Honecker, în
America Latină. „După mine potopul” e o vorbă din popor. Astfel de oameni îşi au locul în
spatele gratiilor, indiferent că sunt închisori sau spitale de profil.

Apropo, Merkel a declarat de curând că nu renunţă la planul ei . Europa va suferi o

adevărată EXPLOZIE, ceva mai distructivă ca la Hiroshima, un tsunami mai uriaş ca
dimensiune şi durată ca în Thailanda sau Japonia.
Ceasul bombei deja a început să ticăie, iar noi ne citim mai departe corespondenţa pe
Facebook, ne uităm la emisiunile de spălare a creierilor de la televizor, ne necăjim dacă nu
este totul aşa perfect cum ne-am dori să fie, ne gândim în ce ţară ne petrecem concediul, că
Turcia nu mai este sigură, Grecia are probleme, Italia la fel, în Germania sau vestul Europei
sunt prea mulţi imigranţi şi nu se ştie… Așadar, mai bine în Dubai, acolo este sigur, este
frumos şi doar şi noi am dat o mână de ajutor să aibă ei ceea ce au. Sau suntem invidioşi pe
vecinul care are o maşină nouă şi ne gândim cum să primim şi noi un credit profitabil ca să
ajungem în rând cu lumea bună.
Şi în tot acest timp îi lăsăm pe politicienii aleşi în mod democratic să hotărască ei în locul
nostru, cum este mai bine pentru copiii şi copiii copiilor noştri…”
“Viclenia planului Kalergi: genocidul popoarelor europene
Imigrarea în masă este un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de sistem şi pe care
propaganda multietnică se chinuie să îl prezinte ca fiind inevitabil. Însă în realitate nu este
vorba de un fenomen spontan. Ceea ce se încearcă să se prezinte ca fiind fructul ineluctabil
al istoriei, este de fapt un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge
complet chipul bătrânului continent.
Pan-Europa
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideologi ai procesului de intregrare europeană a fost cel
care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj
obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind
tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său este Richard Coudenhove Kalergi.
 El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale
pe cei mai importanţi şefi de stat, care au susţinut şi promovat proiectul său de unificare
europeană.
În 1922, la Viena, Richard Coudenhove Kalergi pune bazele mişcării Paneuropa care are ca
scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de
Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un Guvern Mondial unic.
Cu instaurarea regimurilor fasciste în Europa, planul se deteriorează, iar uniunea
paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi,
mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill,
din loja masonică B’nai B’rith, şi a unor ziare ca New York Times, reuşeşte să obţină
aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.

Esenţa planului Kalergi

În cartea sa Praktischer Idealismus („Idealism practice”), Kalergi afirmă că locuitorii
viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale bătrânului continent, ci o
subumanitate bestializată de amestecul rasial.
El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase
asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de
către elita aflată la putere.
„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de
asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de
personalităţi.”

Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi:

„Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv,
eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă.
Pentru ca Europa să fie dominată cu ușurință de către elită, pretinde transformarea
popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici.
Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa,
trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.
Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin
amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând
principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa minorităţilor prin
intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.
Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale se încredinţau
planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste
proiecte. Şefii politicii europene ştiu bine că el este autorul acestei Europe care se dictează
de la Bruxelless.
Kalergi, necunoscut opiniei publice, pentru istorici şi printre deputaţi este considerat tatăl
tratatului de la Maastricht şi al multiculturalismului.
Noutatea planului său nu este aceea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea
puterii, ci de a pretinde crearea unor ființe subumane, iar mulţumită caracteristicilor
negative ale acestora ca incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şi
acceptarea «rasei nobile».”
De la Kalergi înainte
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse
de inspiraţie ale actualei Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuie
amestecate cu negri şi asiatici pentru a le distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă
metisă se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării
minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare
nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea lui Kalergi a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi, care la
fiecare doi ani se acordă „europeniştilor” care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a
planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibru, cum sunt Angela Merkel
(cancelarul Germaniei) sau Herman Van Rompuy (primul președinte permanent al
Consiliului Europei).
Incitarea la acest genocid se găseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a găzdui
milioanele de imigranţi pentru a compensa natalitatea scăzută din țările europene. Conform
raportului difuzat la începutul noului mileniu (în ianuarie 2000), de departamentul
„Population division” al Naţiunilor Unite, raport intitulat: Emigrări de schimb: o soluţie
pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de
milioane de imigraţi.
Apare un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât deprecisă dacă imigrarea nu este un
plan stabilit în jurul mesei?! Ceea ce rămâne sigur este că natalitatea scăzută ar putea fi uşor
inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile.
La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea
unui patrimoniu genetic diferit, ci în felul acesta doar se accelerează dispariţia lui. Singurul
scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă
de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fundamentul politicilor
oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea
în masă.
G. Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS),
demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde în lume
trebuie să se aplice este limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o
singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală.”
Concluzie
Dacă privim în jur, planul Kalergi pare că s-a realizat în întregime. Suntem martorii
deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii”, susţinută de promotorii mentalităţii
multiculturale, e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în amestecul
rasial, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici. Plaga căsătoriilor mixte produce în
fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”.
Sub dubla presiune a ignoranţei şi a tâmpeniei așa-zisului umanitarism promovat prin
intermediul mijloacelor de comunicare în masă, europenilor li s-a impus negarea propriilor
origini, uitând astfel de propria identitate etnică.
Susţinătorii globalizării se străduiesc prin toate mijloacele să ne convingă că a renunţa la
identitatea noastră etnică e un act progresist şi umanitar, că „rasismul” e greşit, dar numai
pentru că vor ca noi să devenim nişte simpli consumatori orbi.
Mai mult ca oricând este necesar să reacţionăm la minciunile sistemului şi să ne opunem
unei uniformizări forțate.
Nu avem altă alegere, alternativa este sinuciderea etnică.
NOTE
Printre urmaşii din prima clipă ai lui Kalergi sunt şi politicienii cehi Masarik şi Beneş, sau
bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect,
60.000 de mărci. Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorul preşedinte
austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană.
Kalergi însuşi anunţa faptul că politicienii francezi aprobau mişcarea sa pentru a reprima
recuperarea Germaniei. Astfel, prim ministrul francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi
liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la Times, Noel Baker, au
căzut în mrejele acestui conspirator.
În acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie autorul genocidului ceh a 300.000 de sudeţi
germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific.
Până în acest moment el ignorase complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini
pentru restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult
popoarele victorioase, dar a eşuat.
În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad
Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU). Fără să
respecte fundamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York Times şi al New York
Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său.
Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care
aminteşte activitatea sa de după război: „Următorii cinci ani ai mişcării Paneuropene au fost
dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilizarea parlamentelor se forţau guvernele să
construiască Pan-Europa”.
Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub
controlul Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii
supranaţionale, adică antidemocratice.
Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor de sud şi Spaak, liderul
socialist belgian. Kalergi pretinde că vrea să stabilească pacea între poporul german şi cel
francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul criminal de la Versailles.
În anii ’20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene.
Rolul de conducere al lui Kalergi în construirea Europei multiculturale şi în restricţionarea
puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi este
demonstrat prin conferirea premiului „Coudenhove Kalergi” de către cancelarul Helmut
Kohl ca şi mulţumire pentru urmarea planului, ca şi jertfă şi adorare a puterii personajului
din partea masonului şi politicianului european, prim ministru al Luxemburgului, Junker.
În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim
ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte
nume, ca scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg. Printre promotorii
planului Kalergi, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja
masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană.
Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când
l-a primit Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi
colaboratori.Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui
Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania. În anul
1948 Kalergi reuşeşte să convertească „Congresul europarlamentarilor” din Interlaken într-
un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea
europeană”, adică să îi realizeze propriul plan. Tocmai atunci se formează Consiliul
European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de
CIA. (Gerd Honsik, „Planul Kalergi”).