You are on page 1of 137

ALEXANDRU MIHAIL CERNAT

AȚI ÎNFRÂNT!

2014
Amazon Digital Service, Inc.
ASIN: B00IVPK6QY
Copyright © 2014 Alexandru Mihail Cernat
Toate drepturile rezervate.
Ați înfrânt!

CUPRINS

Cuvânt înainte 6

Partea întâi
Cu molitfe sau fără molitfe de Sfântul Vasile, părinte Vasile
Gavrilă ? 14
Cine se miră? 19
Bădilismul, o nouă formă de desfiinţare 24
Adevărul despre slujitorii Mamonei, sau ce anume nu ştie
Turcescu 30
Lecția lui Pavel Coruț 42
Contra conceptului de "marketing religios" 72
Scrisoare deschisă pr. prof. dr. Nicolae D. Necula 78

Partea a doua
Politicianul antisocial 108
ASR Principelui Radu 112
Omenirea la psihiatrie, sau: de ce nu se mai poate face nimic 116
Între rating, manipulare și anomalia ontologică 123

4
Alexandru Mihail Cernat

Notă: Cartea cuprinde articolele publicate de autor începând cu


anul 2006 în http://wordpress.com, respectiv AlterMedia. Sunt
tratate aspecte dezamăgitoare referitoare la unii slujitori ai
altarelor, în general la slujbașii unei stăpâniri compromise și alte
aspecte lamentabile din viața publică. În măsura în care pe viitor
și alte asemenea aspecte vor fi semnalate, acelea vor fi adăugate
celor existente într-o ediție, revăzută.

5
Ați înfrânt!

Cuvânt înainte

Pătrunși de o conștiință adânc-triumfătoare, atinsă


oarecum de vanitate și senilitate în același timp, mai-marii
bisericii românești de astăzi parcurg împreună cu turma cea
cuvântătoare drumul ireversibil al unei disoluții tehnic-
funcționale.
Prin aspectul vetust, paranoid al sorcovitelor apariții
îndelung filmate și mediatizate în mediul televiziunii oficioase a
Patriarhiei Române, precum și din felul de a afișa o anume
prestanță de entitate supremă – în spatele căreia clopoțește
disimulat tonul infailibilității – chiriarhiile bisericești dovedesc
pentru posteritate faptul că s-au înfășurat exact în veșmintele
călăilor lui Iisus, justificându-și necontenit prerogativele treptei
cu o teologie ultimativă.
Avem de-a face cu o specie umană bizară, un soi de
dihănii aflate în captivitatea propriei condiții, care obișnuiesc a
jongla cu lingvistica sofisticată a unei demagogii paternale
împletită perfect cu dulcele glas al falsei evlavii. Nimic din ceea ce
reprezintă ierarhia bisericească de astăzi nu ne poate duce cu
gândul altundeva decât la imaginea fariseilor și a puilor de
năpârci pe care îi osândește Hristos și care în vreme ce se arată
oamenilor drepți și sfinți, ascund pe sub sutane patimi grele și pe
sub culioane încornorări imposibile.
În aparență duhovnicești, culți, onești, credibili – în
realitate cu mult mai puțin valoroși decât babele pe care le
păstoresc – arhiereii timpului încearcă imposibilitatea de a
reprezenta poporul credincios în relație cu un Hristos de la care
se străduiesc asiduu să substituie pentru ei înșiși scaunul slavei
puterii celei din Ceruri. Prin atitudini, prin gestică, prin pretenția
atotstăpânitoare, imaginea liderului religios nu face altceva decât
să-L confiște pe Dumnezeu, astfel că relația de conștiință cu Cel în
numele căruia propovăduiesc nu poate merge mai departe de

6
Alexandru Mihail Cernat

ascunzișurile propriilor mitre princiare. În prezența lor


Dumnezeu nu există, nu mai are loc și nici sens. Vom putea
înțelege asta întocmai din modul în care cultul este închinat de
fapt ierarhiei într-un mod straniu și aberant.
Nu rar mi-a fost dat să aud cum se suprimă laudele și
cântările utreniei îndată ce intră în biserică arhiereul. Dumnezeu e
lăsat de-o parte, pentru ca în locul său să apară figura imperială a
unui Atihrist împopoțonat în slava mundană a unei năzuințe
meschine care așteaptă în zadar mântuirea. Imnurile bisericești
închinate lui Dumnezeu amuțesc. Răsar de-acum pe buzele
mulțimii de țuțeri bisericești odioasele osanale închinate fiarei
care abia își duce armurăria prin mijlocul mulțimii, vreme în care,
de-o parte și de alta a poalelor mantiei sale prelungi, mâini
diaconale târăsc trena cântând cu ignoranță servilă: “Pre Stăpânul
și Arhiereul nostru, Doamne îl păzește”!
Ce poate fi mai dezgustător și mai monstruos? Să te
substitui Stăpânului a toate, să crezi că ești icoana lui Hristos, să
ai conștiința că-L reprezinți pe Hristos, dar să nu poți înțelege că
niciodată Hristos nu S-a purtat astfel. Unde este asinul smerit cu
care Hristos a dorit să nesocotească triumful? Unde este haina cea
sărăcăcioasă? Unde, cumințenia și austeritatea și cucernicia și
frica de Dumnezeu cu care acești fanfaroni, aceste cocote de
paradă își împănează predicile sforăitoare și povețele
atotcunoscătoare?
Stau și mă întreb dacă nu cumva despre aceștia grăia
Hristos cu atâta amărăciune în glas, dacă nu cumva acestora le
mustra fățăria și trufia – înțelegând peste timp cu ce fel de mărire
sfruntată vor nesocoti ei chipul cel blajin și smerit al Învățătorului
lor, de la care n-au putut pricepe nimic niciodată.
Dincolo de a nutri cât de puțină prudență privind
destinul Bisericii lui Hristos, aceste suflete bolnave sălășluiesc
tainic în pântecele chitului unei conveniențe din care nu vor dori
să învieze nicidecum. Încremeniți în scena ireversibilă a unui Iisus
mort, zugrăvit în antimise, păzindu-și mahramele neștiinței lipite
pe ochi, clericii acestui perpetuu rit de înhumare încearcă a-și
răstălmăci propria condiție mângâindu-se cu nostalgia că Hristos

7
Ați înfrânt!

va învia cândva, vreodată. În fapt ei nu sunt altceva decât paznici


ai propriei necredințe, sfetnici ai morții, ostași adormiți la
căpătâiul unei peșteri inaccesibile înțelegerii lor, din care Hristos
a plecat demult.
Au rămas ei în schimb! E vremea lor, vremea unor
cohorte flămânde de mărire și de ghiftuire - o pleiadă de morți
acefali plecați în pribegia către mormintele lor văruite pline de
putrejune.
”Teologia” lor nevrotică va da oricând verdictul
necruțător de începere a “urmăririi canonice” a oricăruia dintre
cei ce vor dori să le înfrunte trufia, sau să le clatine crezul lor
amorțit și îmbâcsit. Recursul la statornicia credinței, altminteri o
nesfârșită rotire în jurul cozii, este sistemul lor confortabil de
valori, unul care să le justifice îngustimea și lipsa de orizont.
Astfel că, în numele unor formulări eterne, promulgate sub clauze
sinodale, ”teologia” lor schilodită, încremenită, seamănă cu un
sicriu în care rând pe rând s-au îngropat generații și generații de
acefali, până când trocul de lemn s-a destrămat invariabil în
colbul și pulberea timpului. Nici cât de puțină dinamică, puțin
fior, puțină gândire contemporană… Nimic din toate astea!
”Teologia” lor ar fi deci o chestiune ce s-a gândit cândva demult,
s-a pecetluit, s-a ferecat în obezi. N-ai nicio șansă s-o atingi! E
moartă, la fel de moartă ca și Hristos cel așezat “veșnic” de către
ei în mormântul sfântului antimis.
Afară de toate acestea, și desigur exceptând cazurile de
popi troglodiți, aud cam peste tot în Biserica lui Dumnezeu
discursuri patetice de un intelectualism demagogic, prins în
capcana prostituării lingvistice, a unei miercoșenii ecleziale
împănate cu superlative și cu metafore inutile. Propovăduirea
evangheliei atinge în aceste inflexiuni accentele unei teologii
regurgitate, refolosite la nesfârșit de către niște oameni timorați
de sistem, totdeauna gata pentru servitute și pentru falsă
plecăciune.
Defectele acestei aglomerări de slujbași sunt perfidia,
ipocrizia de a-și compensa temperamentul meschin, obedient față
de superiori, prin atitudini răscolite de agresivitatea cu care pot fi
8
Alexandru Mihail Cernat

gata oricând să-și execute inferiorii de dragul menținerii poziției


în sistem.
Vorbim aici despre administrația bisericească și despre
schizofrenia cultului, înțelese ca forme ale supremei îndrăciri,
forme de un posibil autism clerical manifestat în opțiuni
reductibile, reflexe. Pe de altă parte, însă, vorbim despre o
inviolabilitate creată sistemic pe osatura condiționării unor
posturi și roluri cărora li se conferă sorginte apostolică și
autoritate canonică și sinodală, deși în resursa lor intimă sunt
niște mânării și niște aranjamente de toată bagatela.
Acest gir de autoritate care dă îndreptățiri și puteri și
măriri și stăpâniri, nu poate fi nimic altceva decât o formă pur
omenească, pur instinctuală și mai degrabă politică de a executa
mortal Ființa Eclezială.
Ivită din mâhnirea de a vedea pustiul credinței din
biserica timpului nostru, din dezgustul pentru tot ceea ce nu
seamănă cu învățătura și viața lui Hristos, din neputința veacului
acestuia, cartea psiho-sociologului teolog Alexandru Mihail
Cernat provoacă conștiința bisericească la o profundă reflecție
asupra destinului credinței. Această carte este un manifest de
principii pe temeiul cărora ne vom simți datori să ne
autoevaluăm, o confruntare de idei onestă, principială, fără de
care conștiința Bisericii nu se va putea curăța și nici nu se va
putea izbăvi de sine. Generațiile cele de mâine vor înțelege, cu
mult mai bine decât cele de acum, necesitatea și rolul sanitar al
deconspirării minciunii și ipocriziei ecleziale. Cred, sunt convins
de altfel, că această luptă împotriva ipocriziei a început-o însuși
Hristos. De aceea a și fost omorât de cei fărădelege.
Cernat încearcă aici un rechizitoriu. Cred că reușește
deplin. Nu e o luptă împotriva Bisericii, ci una împotriva relelor
din ea. Să fim onești cu noi înșine atunci când îl vom citi. De fapt,
dincolo de orice apreciere, dincolo de dispute sau de neînțelegeri,
în aceste rânduri este gândul sublim al unei reconfigurări
credibile. Invit cititorul la o lectură atentă, cu inimă trează și
cuget curat. Rândurile ce vor urma nu intenționează să închidă
lumea bisericii în universul încorsetat al dezbaterilor și al

9
Ați înfrânt!

ciorovăielii, ci doar lansează premizele unei noi frământături.


Împărăția cerurilor asemănatu-s-a cu aluatul pus în mai multe
măsuri… Să dospim, așadar, fiecare dintre noi, în inima nostră
aceste cuvinte, potrivit așteptărilor credinței, în dreptatea și
bunăcuviința Adevărului.

Șerban Enăchescu, teolog

10
Alexandru Mihail Cernat

11
Ați înfrânt!

Partea întâi

12
Alexandru Mihail Cernat

13
Ați înfrânt!

Cu molitfe sau fără molitfe de Sfântul Vasile,


părinte Vasile Gavrilă ?

Iată întrebarea! Și răspunsul B.O.R. nu va întârzia să apară


ferm: de data asta, fără!
O recentă emisiune difuzată de tv. Trinitas, avându-l
invitat pe Pr. Lect. Dr. Vasile Gavrilă, punea în scenă exact această
dilemă, iscată în rândul creștinilor ortodocși români după ce, prin
Hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011, s-a stabilit că la
sfârşitul Sfintei Liturghii din ziua de 1 ianuarie se va oficia slujba
Tedeumului, fără a se citi moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Nu vreau să reiau tema, deja epuizată
prin diverse locuri de scriitori înflăcărați. Doresc numai să remarc
motivația de-a dreptul siderantă cu care distinsul preot lector
doctor, etc. vine în emisiune, vorbind despre speța în cauză. După
părerea domniei sale, molitfele Sf. Vasile nu ar mai trebui citite
nici în biserici și nici în casele credincioșilor, pentru că momentul
este total nepotrivit. Și argumentează năvalnic (încerc să citez):
”domnule, în această zi oamenii petrec, se bea, se mănâncă, se petrece!…
nu este potrivit să citească preotul aceste molitfe în aceste condiții!…”
Am ascultat argumentul acesta și m-am crucit! Adică ce să
înțelegem părinte profesor doctor în teologie? Că misiunea
Bisericii, a dumneavoastră a preoților, încetează când începe
distracția, când Vanghelie dă drumul la paranghelie?! Când dracii
încep să colcăie prin casele și prin sufletele oamenilor? Păi, până
mai ieri, Biserica tocmai cu lupta prin Cruce împotriva diavolului
se legitima în lume. (Amintiți-vă: “Doamne, armă asupra
diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se
cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat
şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării
Tale şi Învierii.”) Pentru că luptând cu acela, ea - Biserica își
salvează turma cea cuvântătoare! Ce să înțelegem? Că brusc,
după ce pf. Daniel fu înscăunat în Deal, s-a schimbat ”planul de
14
Alexandru Mihail Cernat

luptă”. Adică, diavolului i s-au cedat deja teritoriile Bisericii fără


ca aceasta să ”tragă nici măcar un glonț”? Ei, asta-i culmea
culmilor! Deci Biserica cu ce anume se ocupă din acest moment?
Ați sugerat un posibil răspuns la această posibilă întrebare
afirmând de asemenea în emisiunea respectivă, anume că rostul
creștinilor este întâlnirea cu Hristos, cea euharistică! Excelentă
zicere! Ca la carte! Ați continuat însă, cu o altă afirmație, de data
aceasta de-a dreptul aberantă în contextul discuției asupra
oportunității citirii molitfelor Sf. Vasile: ”Rostul nostru nu este să ne
luptăm cu Satan, numai Hristos se luptă cu Satan!” O simplă
deducție logică de clasa 0, ar trebui să vă răstoarne în cap toată
teologia pe care pretindeți (prin titlul de doctor) că o cunoașteți,
anume, că prin ceea ce afirmați, desființați ontologic chiar
molitfele Sfântului Vasile cel Mare, care, se pare, după părerea dv.
deloc teologică, formulată mai sus, le-a scris degeaba! Altfel,
pentru cine le-ar fi scris, dacă nu pentru folosul duhovnicesc al
Bisericii, al preoților, al credincioșilor?!
Părinte Vasile, numai faptul că, întâmplător sau nu,
purtați numele Marelui Vasile mă determină să mă opresc aici în
ceea ce vă privește. Vă asigur însă că felul ăsta de ”teologie”,
dictată de o domnie vremelnică în scaunul patriarhal, nu este
deloc întâmplătoare. Ea concordă (poate nu vă dați seama) cu
îngrozitoarea decadență morală a poporului dreptcredincios (am
început să mă îndoiesc tare de tot de veridicitatea acestei mult
prea generoase sintagme – dreptcredincios), cu cele peste 22 de
milioane de avorturi înregistrate de acest ”dreptcredincios” popor
în acești nemaipomeniți ani de libertate (chiar dv. remarcați că
atunci când ăștia petrec, trebuie lăsați să petreacă!…ce molitfe? Ce
rugăciuni? Ce alte alea?…),
Părinte profesor, nu vi se pare oare ciudat că pe măsură ce
se înmulțesc bisericile și se reduc din lipsă de copii, numărul de
școli, rezultatele d.p.d.v. moral sunt exact pe dos?! Nu vă îmbătați
cu ”apă rece” văzând bisericile dv. de la oraș pline de evlavioși la
moaște. Circulați puțin prin țară, prin adevărata Românie, și
vizitați bisericile de la sate. Când voiți dv. Să vedeți câte doi moși
și o babă moțăind în vreun cotlon de biserică și să înțelegeți că

15
Ați înfrânt!

ceva a dispărut din ecuație… Depopularea satelor, atentatul sever


la adresa familiei creștine pe care de vreun sfert de veac, statul
iresponsabil îl instrumentează cu consimțîmântul vinovat al
B.O.R. (vă sugerez să recitiți numai ”rugăciunea când leapădă
femeia” din molitfelnic, să revedeți cum, pe aceeași balanță
”duhovnicească” femeia care avortează cu bună știință, deci
criminala, este tratată exact ca și cea care din motive
independente de voința, ei pierde sarcina, Biserica tratând sec
aceste două spețe, împreună, cu sintagma ”cu voie sau fără
voie”…fără pic de mesaj educativ, vindecător! – vă dau doar acest
exemplu ca să înțelegeți că știu exact despre ce vorbesc!) și multe
alte fenomene străine de tot de duhul ortodoxiei, face ca politica
sinodală actuală să rămână în istorie ca o mare rușine pe obrazul
Bisericii și poporului român! Și dumneavoastră, cu titluri
teologice importante veniți în emisiune tv și născociți argumente
dintre cele mai stranii ca să ”acoperiți oala”. De ce anume nu aveți
coloană vertebrală, și în numele Sfântului Vasile cel Mare al cărui
nume îl purtați, nu puneți lucrurile la punct, arătând dogmatic și
patristic importanța excepțională pe care aceste sfinte rugăciuni le
au în îndreptarea vieții noastre creștine?! Să arătați fără teamă că
Hotărârea Sfântului Sinod numărul 630/2011 este una insuficient
argumentată teologic, inadecvată, eronată și să propuneți în clar
retragerea ei urgentă?! De ce nu faceți asta? Pentru că vă este frică
de postul cald pe care îl ocupați ca slujitor și cadru didactic
universitar. Când ne vom întâlni poate peste ani, si veți fi deja
scos din demnitățile actuale de către exact acest sistem strâmb pe
care îl slujiți cu lingușire ”teologică”, sper să aveți măcar atunci
tăria să recunoașteți că l-ați trădat pe Hristos! Pe Acela despre a
Cărui împărtășire ne vorbiți acum cu ipocrizie. Dar, tâlharul s-a
mântuit pe cruce, nu-i așa? Mai aveți încă vreme de pocăință!…
Nu aș fi abordat vreodată acest subiect, ca să mă aflu în
treabă, fapt pe care, atunci în 2011 nu l-am făcut dealtfel, dacă
specia teologică pe care o remarc la preotul Vasile Gavrilă nu mi-a
sărit în auz la o emisiune radio Trinitas, de data aceasta venită din
partea unui alt ”mare teolog” contemporan, despre care toată
”oastea cea vestită” de trecători prin facultățile de teologie de pe
16
Alexandru Mihail Cernat

la noi, nu se poate să nu fi auzit: preotul profesor dr. Constantin


Coman. Omul nu ratează niciodată să se vesetască pe sine drept
licențiat în teologie la Atena și fiu duhovnicesc al părintelui
Sofian Boghiu, etc., însă de data aceasta fusese invitatul
A.S.C.O.R. de la Iași unde vorbise nici mai mult nici mai puțin
decât despre rolul femeii și bărbatului în familie. Despre câte
inepții a putut să înșire tinerilor acelora de-a lungul întâlnirii cu
ei, pot fi spuse multe. Mi-au atras atenția însă câteva ziceri
absolut inadecvate pe care ”eruditul” preot profesor încerca să le
vâre în conștiința nevinovatului auditoriu: faptul că femeia
trebuie să trudească în gospodărie, acesta fiind datul ei ontologic,
iar bărbatul, fire contemplativă, trebuie să gândească! La început
m-a umflat râsul, crezând că acolo la Atena părintele cu pricina și-
a exersat din plin spiritul ludic și e pus pe poante. Mi-a înghețat
râsul pe buze când vine vorba la una din întrebările din public,
despre Biserică și dreptate. Eruditul nostru trâmbițează cât să-ți
spagă difuzoarele că (încerc de asemenea să citez): ”la biserică nu
căutăm dreptatea, dreptatea o căutăm la tribunal!” Extraordinar de
adânc! Încă mai reflectez la o asemea năstrușnicie, care împreună
cu zicerea precedentă în care bărbatul, contemplativ de felul lui,
gândește în timp ce femeia muncește, poate duce direct pe scările
primului tribunal, situat între casa căsătoriilor și biserica de
cartier.
Este obositor, nu-i așa? Păi din acest motiv o să închei
repede. Nu mă pot abține însă de remarca finală, cum că indivizi
ca ăștia, plătiți gras de B.O.R., sunt profesorii de teologie ai unei
generații profund neinstruite. (Spunea deunăzi cineva că pe unul,
prin clasa zecea l-au descoperit la seminar că nu știa să citească.
Nu știa nici tabla înmulțirii! (fapt grav pentru un viitor manager
de biserică srl.) Acum omul este primul hirotonit din seria lui de
absolvenți, hirotonit după criterii atât de tainice, că ele nici nu pot
fi lesne grăite!…
Remarca mea banală voia să spună că la așa profesori de
teologie, exact așa slujitori, mult prea mulți pentru un popor de-a
dreptul credul și din ce în ce mai puțin credincios.

17
Ați înfrânt!

În final, vă îndemn părinte Vasile, reluați Omilia a III-a a


Sf. Vasile cel Mare și întăriți-vă în curaj, în duhul celui ce scris-o.
Părinte Constantin, căutați la Matei VI.33 și încercați să
înțelegeți corect noțiunea de dreptate. Tinerii de la Iași, despre
dreptatea lui Dumnezeu v-au întrebat. Neștiind că aceasta poate
fi căutată îndeosebi în Biserică, le-ați deturnat așteptările
trimițându-i la tribunal!…
Încă un sfat sincer: nu vă mai dați în spectacol, în emisiuni
televizate și înregistrate, dacă teologia pe care o știți este săracă și
amputată de autocenzură în perspectiva păstrării privilegiilor de
care beneficiați în prezent! Nu cred că vă este necunoscut faptul
că printre cucerniciile voastre sunt și oameni înalți la suflet, citiți,
cu credință dreaptă, ortodoxă, care însă ”nu și-au plecat
genunchiul lui Baal”. Pe aceștia îi așteptăm să capete și curajul
mărturisirii! De fanfaronadă ne-am săturat! Pocăiți-vă!

5 ianuarie 2014

18
Alexandru Mihail Cernat

Cine se miră?

Ideea unui sindicat preoţesc poate să sune deplasat, însă în


încărcătura de semnificaţii a acestei sintagme oricine poate intui
dezastrul moral instituit de-o vreme încoace în B.O.R., astfel încât,
mult contestata iniţiativă a preoţilor olteni vine acum ca un
necesar şi mult aşteptat spirit de normalitate, nicidecum ca o
năstruşnică incompatibilitate cu sutana preoţească.
Într-un timp năuc în care, în Biserica noastră asistăm
consternaţi la un fel de competiţie medievală pe tema: care are şi
care strânge mai mult, (avere lumească bineînţeles), compeţiţie
angajată însă de către mai marii turmei cuvântătoare cu toate
mijloacele oferite de tehnica modernă, (limuzine de lux, vile,
hoteluri, domenii în ţară şi în străinătate, conturi pe aici şi pe
aiurea, posturi de radio şi televiziune, etc.) pe cine mai poate să
mire că nişte oameni, reuniţi de aceleaşi păsuri, îşi permit să facă
uz de lege şi de prevederile constituţionale pentru a-şi apăra
drepturile?
De-a dreptul ridicolă mi s-a părut intervenţia unui
personaj care dealtfel nu semnează, din 29.05.2008 (11:55), dar
care afirmă tâmp: “Dacă preotul este slujitorul Domnului, împotriva
cui va face grevă, împotriva lui Dumnezeu?” Se înţelege că omul
habar nu are despre ce vorbeşte. De pildă nu are habar că un
preot ortodox este numit pe funcţie cu o patalama care-l instituie
gestionar de bunuri, şi care rasfrânge asupră-i responsabilităţi
administrative faţă de episcopia care l-a pricopsit cu aşa ceva, dar
şi faţă de legile fiscale ale ţării! Cu alte cuvinte, răspunde ca orice
funcţionar public de o gestiune şi dă socoteală pentru ea atât
forului ecleziastic, dar mai ales Statului roman. Desigur, dacă
omitem acest mic aspect, preotul rămâne slujitor al Domnului. Ei,
se-nţelege că grevă nu poţi face decât împotriva ticăloşiei
oamenilor, şi asta când cei care îţi cer socoteală te iau de prost!

19
Ați înfrânt!

Ce poate să mă mire însă la articolul cu pricina este


vigilenţa exagerată a unor personalităţi de notorietate ale Bisericii,
anume: “Înaltul Bartolomeu Anania și părintele Arsenie Papacioc și
părintele Justin Parvu, supranumit în lumea ortodoxă Duhovnicul
Neamului” care “atrage atenția asupra unor influențe externe, negative,
anti-ortodoxe, și indeamnă la păstrarea unității în Biserică.” Mă întreb,
oare aceşti oameni îngrijoraţi chiar n-au habar despre viaţa unui
simplu preot de la ţară? N-au habar despre umilinţa şi
precaritatea în care vieţuiesc majoritatea preoţilor de mir din ţara
asta, sau văd numai popi pricopsiţi, aşa cum sugera înciudat
octogenarul (şi semicentenarul prin Patriarhia Romană), C. Pârvu,
zicând seara trecută pe un post tv despre asta: “Hai că n-am văzut
până acum preot muritor de foame”! Da, încă n-a văzut pentru că ştie
cu precizie în ce mecanism diabolic de autocompromitere intră
preotul atunci când este instalat între parohienii săi de la care va
trebui să-şi cerşească salariul! Ştie foarte bine că mulţi preoţi
neavând din ce să trăiască decent fac taximetrie, dacă nu muncesc
la câmp pe brânci ca acum o sută de ani! Ştie bine că din
slăbiciune omenească alţii au devenit mici japcii în propriile
parohii, de fapt încasatori pentru sfânta episcopie…
Interesantă găselniţa asta cu “influențele externe, negative,
anti-ortodoxe”! Deci cum ridică cineva glăsciorul, gata! Forţele
antiortodoxe colcăie! Absolut penibil, domnilor! Sau prea
cuvioşilor, sau cum doriţi… Aţi rămas într-un reflex dezolant care
califică deja ontologic neimplicarea domniilor voastre în
identificarea şi înlăturarea acestor anormalităţi administrative din
B.O.R. Priviţi cu atenție! Aceşti oameni cer doar drepturi
administrative şi de reprezentare! Ei cer să se revină la
comuniune în Biserica în care, cel puţin de 18 ani, se consolidează
un spirit absolut dictatorial! Ei vor să iasă din umilinţa privării de
dialog cu mai marii lor, vor să se promoveze pe criterii juste, nu
pe pile! Vor să înlăture corupţia care devorează ca un cancer viaţa
Bisericii! Vor lucruri normale în vremuri anormale! Nu cer nimic
antiortodox! Dimpotrivă, cheamă la responsabilitate ierarhii
contaminaţi cu duhuri straine de ortodoxie!

20
Alexandru Mihail Cernat

Luaţi deci seama la asta! Ascultaţi-i ca să-i puteţi înţelege.


Nu puneţi anatema pe ei fără discernământ! Forţele, adevăratele
forţe antiortodoxe si-au făcut deja de cap în Biserică, unde unii
ierarhi s-au îmbogăţit peste măsură, unde din raţiuni străine, s-au
înmulţit facultăţile de teologie în detrimentul total al calităţii
pregătirii teologice, cu acces liber (contra-cost) al unor neaveniţi
în cler, neaveniţi care desigur au putut să-şi cumpere pe bani buni
şi parohii pe măsura aranjamentului!
Acestea toate sunt manifestări antiortodoxe, domnilor, nu
un sindicat constituit la vreme ca să se mai poată stăvili câte ceva
din apucăturile de logofeţi întârziaţi în istorie pe care le
identificăm la unii din ierarhii noştri! Părinte mitropolit
Bartolomeu1, “lupta de clasă” despre care amintiţi trebuia intuită
atunci când, aflat în sedinţă de Sinod şi ştiind ce diferenţe
flagrante toleraţi între preoţii de la oraş şi majoritatea preoţilor de
la ţară, n-aţi luat nicio măsură! Atunci când aţi fost de accord să
desfiinţaţi (prin diluare) adevăratul învăţământ teologic ortodox
de la noi prin înfiinţarea unor facultăţi (de teologie) penibile pe
teritoriul ortodoxiei noastre. Atunci când aţi votat excepţiile din
Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R., excepţii care
dau puteri exagerate episcopului în raport cu preotul de mir,
atunci când aţi girat prin vot ca episcopul şi nu preoţii, să-şi
aleagă protoiereul (de fapt întreaga camarilă), împotriva celor mai
elementare norme de comuniune pe care, iată, le invocaţi. ş.a.m.d.
Să nu uitaţi părinte mitropolit: dacă “Sindicatele sunt forme
de organizare propuse de forțe străine de duhul Bisericii”, majoritatea
sindicaliştilor din ale căror contribuţii legale vă însuşiţi onorabilul
salariu de mitropolit prin grija Statului român, sunt şi fii ai
Bisericii! Deci nu mai deturnaţi sensuri şi nu mai rătăciţi minţile
bieţilor oameni! Ştim, ierarhia are nevoie de supuşi. Ea a pierdut
însă sensul supunerii în Duh şi Adevar. A rămas doar cu rihtusul
unei stapâniri cu orice preţ, unde jertfelnicia şi exemplul personal
(măcar în votul monahal al sărăciei de bună voie) nici nu pot intra

1
Intrucât între timp mitropolitul Bartolomeu a trecut la cele veșnice, nu putem decât să ne
rugăm pentru sufletul său.

21
Ați înfrânt!

în discuţie. Pledoaria pentru imaginea unui preot de acum 100 de


ani este absolut penibilă! Vă deplasaţi în limuzine, locuiţi în
palate, aveţi slugi cu sau fără simbrie şi doriţi cu orice preţ ca
preotul de ţară, (citez viziunea unui călugăr din articolul amintit):
“să facă la miezul nopții un sfânt maslu, când credinciosul este liber și
poate să vina acolo.”
Este clar! Oamenii ăştia habar n-au în ce ţară trăiesc!…
În sfârşit, la fel de jalnică şi penibilă mi se pare şi luarea de
poziţie în comunicatul ASCOR Craiova privind înfiinţarea
sindicatului preoţilor „Păstorul cel Bun”. Total pe dinafara
problemei, tinerii ASCOR craioveni îi trag sus şi tare cu
„ecleziologia”, cu „inflorirea duhovnicească”, cu „arhipăstorii noștrii și
cei carora le suntem fii duhovnicești”, cu „duhul filocalic”, cu recursul
la mădularul care nu poate face grevă, etc în aşa fel încât te
cruceşti cât de departe de realitate sunt bieţii copii, sau până unde
poate să ajungă manipularea din bună credinţă!
Este clar că s-a umplut undeva paharul! Este vremea ca
glasul preoţilor să fie ascultat de către ierarhia ortodoxă de la noi,
nu cu superioritate arogantă ci cu preocupare pentru aşezarea în
matcă a lucrurilor. Este vremea ca ierarhia ortodoxă română să
înveţe să acţioneze pe cauze nicidecum pe efecte, dacă şi-a înţeles
bine menirea, fără să instige împotriva iniţiatorilor acestui for
sindical, pe unii creduli care pot admite că vor rămâne cu morţii
neîngropaţi sau copiii nebotezaţi dacă preoţii fac grevă… Toţi
ştim că aceasta nu se va întâmpla nicăieri pe teritoriul ortodox, iar
acest mijloc de intoxicare rămâne cel mai de jos instrument de
manipulare asupra unui popor şi aşa obosit de hârjoana politică.
Şi asta nu face deloc cinste ierarhilor ortodocşi2.

17 mai 2011

2Despre ce anume s-a ales până la sfârșit de inițiativa preoților craioveni a scris suficient
presa. Lucrurile prezentate aici de noi însă nu s-au schimbat nicidecum!

22
Alexandru Mihail Cernat

crisuadi | iunie 16, 2011 la 8:53 pm |

Excelent articol ! Nu pentru ca este critic, ci, mai ales, pentru


modul civilizat in care este critic. In sfarsit, am si eu un blog
despre ortodoxie sau probleme teologice, decent, bine scris, pe
care – l voi citi cu placere ! Am mai semnalat, la mine pe blog, o
luare de pozitie exemplara a unui doctorand in teologie, afara,
despre moralitatea interventiei pe fetusi…etica avortului etc.
Este adevarat ca mai marii Bisericii, parca prea si-au dat mana cu
cele lumesti, parca prea mult calchiaza apucaturile lumii politice,
dar cine suntem noi sa stim mai bine…? Inca o data felicitari si
mult succes !

23
Ați înfrânt!

Bădilismul, o nouă formă de desfiinţare

Am citit recent cu destulă tristeţe o incredibilă


demonstraţie de desfiinţare. În articolul său intitulat “Prietenul
meu Calinic” apărut în “Ziua” din 17 octombrie, Cristian Bădiliţă
reuşeşte să desfiinţeze ontologic prietenia, chiar înainte ca aceasta
să fi fost instalată. Spun reuşeşte, gândindu-mă la binecunoscuta
maximă: “sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” (N.
Iorga), pentru că pe C. Bădiliţă succesul demonstraţiei sale riscă
să-l poarte la “înălţimea” gropii lui Oatu. După ce mai întâi îşi
revendică prietenia probabil neîmpărtăşită deloc a ierarhului de
la Argeş, face uz cu nonşalanţă de un drept subînţeles care l-ar
îndreptăţi “la prima descindere in România” să consulte personal
dosarul cu pricina, să se convingă el, “autoritatea supremă”, dacă
împricinatul episcop a făcut într-adevăr sau nu, poliţie politică. Şi
dacă a făcut, să poată decide, nu-i aşa? dacă mai rămâne sau nu
prieten cu unul ca acesta.
Aflând ce anume l-a apropiat pe C. Bădiliţă “la cataramă”
de episcopul Calinic: “pasiunea lui pentru literatură şi scris, pentru
taifasuri culturale… nu văzusem încă episcop cântând, superb,
romanţe”, nu m-ar fi mirat să-şi fi dezvăluit şi fascinaţia de a-l fi
văzut pe episcop urinând în dosul unui copac după plimbarea cu
ATV-ul. Sau, de ce nu? făcând ceva la fel de fiziologic…
Extraordinar! Bădiliţă a descoperit că episcopii sunt
oameni! Păi acesta este un lucru grozav pentru “întâmplarea (sau
destinul)” său parizian! Dar nu mă grăbesc să-i împărtăşesc deloc
o atare mare satisfacţie pentru că în spatele inocentului entuziasm
de a fi aflat în ierarul ortodox un om de o naturaleţe debordantă,
C.B. avansează pe piaţă o făcătură josnică de ordin atitudinal.
Fiind sigur pe teza prieteniei episcopale, el trece la comparaţii de
natură psiho-comportamentală vârând în construcţia sa un “alt
bun prieten din Sinod, mitropolitul Corneanu” pentru a sugera prin
24
Alexandru Mihail Cernat

contrast cât de păguboasă a fost “volatilizarea” prietenului său


argeşean “în urma apelurilor CNSAS”. Adică, mental el contrapune
doi reprezentanţi importanţi ai clerului ortodox român, unei
structuri deloc ortodoxe, vădindu-i de la o poştă aceleia
importanţa şi infaibilitatea în raport cu ceştilalţi doi care ar putea
fi nişte indivizi certaţi cu legea…
Nimic mai ordinar! Desfiinţând ontologic prietenia, C.
Bădiliţă încearcă astfel împotriva firii, să înfiinţeze la nivelul
conştiinţei un reflex necondiţionat: temeneaua, plecăciunea
tembelă. Prin asta el va promova umilinţa ca demonstraţie de
stradă, batjocura cu orice preţ, degradarea umană
instituţionalizată, demontarea valorilor creştine, umilirea
ierarhilor ortodocşi şi toate acestea, la picioarele unui Dinescu
devenit peste noapte de timp judecătorul suprem al tuturor celor
văzute şi nevăzute…
Pentru a înţelege mai bine pe cine şi ce anume slujeşte
autorul manualului de anticristologie, (sugestiv, nu?, ideea de
”manual” te va duce oricând cu mintea la ceva care te învață cum
să devii, exact ce dorește și autorul acestui manual, în definitiv,
altfel i-ar fi spus ”mic tratat de anticristologie”, sau ceva de genul
acesta...) distingem dincolo de împăcarea lui Platonopolis cu
filosofia, că un doctorat la Sorbona poate face dintr-un premiat
cu Salomon Reinach, suţinătorul intelectualizant al dosariadei
bardului de Slobozia. După cum însuşi susţine, făcând referire la
acelaşi episcop cu a cărei prietenie se legitimează în mod
exagerat, „pe la sfârşitul lui august l-am rugat, prieteneşte, dar
ultimativ, să ia taurul de coarne, după exemplul Vladicăi Nicolae, şi să
înfrunte bărbăteşte dosariada”… Adică, vedeţi, el şi-a făcut datoria, a
dat chiar ultimatum, pentru că “dosariada” este ceva demn de
înfruntat “bărbăteşte”!…
Cu alte cuvinte, să înţelegem noi că treaba asta cu dosarele
lui Dinescu este o chestiune ce transcende demnitatea unui ierarh
ortodox, că structura cu nume din ce în ce mai sinistru pe care ne-
o vâră grijuliu sub nas este mai presus de orice instituţie
lumească, chiar mai presus de Biserică, instituţie divino-umană.
Acolo trebuie negreşit să mergi pentru a-ţi valida existenţa,

25
Ați înfrânt!

demnitatea, somnul, liniştea, viaţa. Îmaginaţi-vă inchizitorii de


carton pufăind tacticos din ţigară în timp ce bietul Andrei de la
Alba încearcă cu disperare o disculpare nedemnă de înalţimea
demnităţii sale de slujitor al lui Hristos…Jalnică umilire adusă
întregii Biserici Ortodoxe, întru satisfacţia demonică a unor
satrapi care nu se sfiesc să arunce apoi pe piaţă confecţii gen:
“spovedania lui Andreicuţ la CNSAS”, sau “mai am de belit nişte
berbecuţi din sinod” (a se asocia asta cu Dinescu), etc. Halal să ne
fie!… domnule doctor de Sorbona, coautor al ”Les Pères de l’Église
dans le monde d’aujourd’hui” !…
“În fond, curajul mărturisirii il poate egala uneori, ba chiar
depăşi, pe cel al rezistenţei…acum însă văd că CNSAS a dat verdictul,
iar verdictul trebuie respectat”. Siguranţa cu care omul vorbeşte
despre curajul mărturisirii şi despre un verdict care trebuie
respectat, sugerează temeinicia cu care însuşi consideră că numita
structură îşi desfăşoară autoritar şi suprasistemic întreaga
activitate, amestecând voit două planuri distincte, atât structural
cât şi funcţional. Pe de o parte, CNSAS este o alcătuire care
reflectă de la o poştă un anumit spectru politic (şi chiar
confesional – în niciun caz ortodoxie !), ea operând cu metode şi
argumente pur laice, iar, pe de cealaltă parte ierarhia B.O.R.,
reprezentanţii instituţiei divino-umană de însemnătate
indiscutabilă în viaţa societăţii romaneşti trecute, prezente şi
sperăm, viitoare. Nu sunt expert în drept canonic şi nu-mi trebuie
texte bine precizate ca să pot înţelege că instalare unui raport de
subordonare între Biserică şi o putere laică ce se legitimează
politic este o declaraţie de război în gura mare. La acest fel de
nesocotită atitudine laică, Biserica nu poate răspunde printr-
o “mea culpa sinceră si sănătoasă” a vreunui ierarh, prin
“spovedanii” umilitoare, hrănitoare de vanităţi. Mea culpa în faţa
cui? Şi pentru ce? Cine nu intuieşte ce mecanisme sufleteşti au loc
în sufletul unui om pus să călăuzească din responsabilitatea
ierarhică poporul dreptcredincios, nu poate înţelege exerciţiul
chenotic pe care orice călugăr ortodox îl dobândeşte în toată fiinţa
sa. Mea culpa în faţa lui Hristos! Asta da! Asta face orice ierarh,
zilnic. Este un exerciţiu tainic, care nu se trâmbiţează la ştiri la o
26
Alexandru Mihail Cernat

oră de vârf, nu poate fi televizat, nu poate fi mediatizat. Dar,


explicaţi-i asta lui Dinescu după ce a cântat cu taraful “Mambo
Siria” – din Dărvari…
La asemenea decadenţă umană, Biserica nu poate
răspunde decât unitar, în spiritul Tradiţiei şi al Sfintei Scripturi.
Altfel riscă să se autodesfiinţeze în faţa unei provocări demonice
de conjunctură ieftină. Asocierea “academică” a acestei situaţii cu
“mâţa jupuită” ascunsă sub preş sugerată de Bădiliţă nu arată
deloc că vreodată i-ar păsa cumva de “tulburările” vreunui ierarh
ortodox. Dimpotrivă! Dând dovadă de crasă lipsă de respect,
sugerează cinic pe cât s-ar fi vândut prietenul său:“nu s-a vandut
pe nimic, a ajuns episcop”… Aferim prietenie!… Mă tem că prin
aceasta Cristian Bădiliţă, tentat să devină mizantrop, tocmai a
coborât de pe ATV-ul episcopului de Argeş, dar ducând lipsă de
companie a urcat repede în şareta lui Dinescu. A dat, cum s-ar
zice, o prietenie cu miros de vanilie, pe care oricum n-o merita, pe
verdictul cu miros de usturoi al CNSAS.
Regret că nu am avut şansa lui C.B. de a-l fi cunoscut pe
ierarhul Calinic Argeşeanul. M-aş fi bucurat să mă fi numărat
printre “falşii amici” şi “găinarii” care l-ar fi sfătuit să nu-i calce-n
urme lui Andreicuţ. Să ţină demnitatea Bisericii sus, să nu gireze
cu prezenţa sa, cu depoziţia sa, acţiunea unui for laic fără drept
de jurisdicţie bisericească. Dar l-aş mai fi îndemnat, deşi nu cred
că ar fi fost nevoie, să-i ierte pe toţi. Pentru că numai tratarea
acestei ordinare provocări cu distincţie, înţelegere şi iertare “ar fi
extraordinara dovadă că oamenii Bisericii nu stau sub vremile de cârpă,
ci numai sub eternitatea infricoşător-mângâietoare a lui Hristos”, ca să
citez omul până la capăt.
Păcat! După câte ştiu, cidrul normand băut la Paris nu este
verde la culoare. Se pare că cineva vrea să-ncurce paharele.
Domnule Cristian Bădiliţă, nu mai beţi cidru normand! Un ceai de
busuioc împreună cu ierarhul de la Argeş, la ceas de taină, v-ar fi
mult mai potrivit! Cereţi-vă iertare! Sunt sigur că poate să vă ierte.
Este ierarh ortodox. Român.
20 octombrie, 2007

27
Ați înfrânt!

Zob Gheorghe on 22/10/2007 at 10:42 pm


Nu mai este o anticipare ci o constatare a spune că:
SUA prin intermediul aşa-zisei UE implantează instituţii de
executare a planului imperial în diferite ţări slugarnice. Aşa-zisele
emanaţii democratice nu sunt decât infiripari ascunse ale
structurilor imperiale. Ele au rol social şi politic precis determinat
în ierarhia internaţională stabilită de ei.
În această conjunctură creştinii romani nu au un adversar
oarecare, un individ prăpădit sau lingău al Occidentului ci
structuri relativ difuze în care chiar dacă loveşte într-un loc
suportă riposta din altul. În momentul de faţă starea societăţii
poate fi surprinsă numai printr-o reculare reflexivă pentru a evita
ţintele fantomă.
În particular noi nu avem de a face cu persoane responsabile ci cu
fantome sociale şi cu marionete. Nu este exagerat să afirmăm că
există şi grupuri fantomă şi grupuri marionete.
Aşa se explică şi faptul că nici nu se leagă o acţiune concertată
împotriva cuiva.Orice tragere la răspundere ricoşează către
instituţiile UE respectiv ale SUA statul, roman fiind deposedat de
atribuţiile lui definitorii.

Dan on 22/10/2007 at 11:07 pm


Cred ca e o confuzie la mijloc, ori din partea d-lui Badilita, ori
dintr-a d-lui Cernat: nu i se reproseaza episcopului ca nu s-a
“injosit” mergind la CNSAS (e o institutie nelegitima condusa de
indivizi dubiosi precum Dinescu) ci ca nu a recunoscut faptul ca a
colaborat cu Securitatea. Ce l-a impiedicat pe sfintia sa sa-si
marturiseasca public trecutul? Mi-e greu sa cred ca turnind la
Securitate si ascunzind acest fapt timp de 17 ani, a “aparat
demnitatea Bisericii”.

cristicristian on 23/10/2007 at 12:09 pm


Se vorbeste de foarte mult timp despre aceste colaborari cu
securitatea. Pentru cine a avut vreo legatura cu securitatea pe
vremuri lucrurile sunt certe. Cei care au facut politie politica au

28
Alexandru Mihail Cernat

avut grija sa-si spele dosarele sau cel putin sa le faca ascunse
momentan pentru ca de distrus nu cred ca se distrug. Cei care au
“colaborat” adica au dat extemporale nu sunt cu nimic vinovati.
De ce de atatia ani nu s-au dat publicitatii aceste dosare ale
oamenilor publici? Pentru ca trebuie mentinut acest circ
permanent. Sunt convins ca PS Calinic nu a vatamat niciodata pe
cineva prin acele extemporale care de altfel le-au dat cu totii. Se
stie foarte bine ca nu se putea iesi din tara fara aceste metode. Se
stie foarte bine ca si sportivii care treceau granitele tarii dadeau
aceste extemporale si aveau nume de cod.
Badilita in contextul articolului din ziarul Ziua este chiar mitocan
(iertata sa-mi fie expresia). Nu cred ca a verificat vreodata
comentariile cititorilor articolelor sale din presa ca sa vada si
“sfintia” sa ce pareri au oamenii cu referire la tembelismele pe
care le produce.

29
Ați înfrânt!

Adevărul despre slujitorii Mamonei, sau ce


anume nu ştie Turcescu

„Nu puteţi să slujiți lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6:24)

Nu mi-aş fi propus poate, curând, să-mi expun punctul de


vedere în chestiunea acestui fel de slujitori dacă, pur şi simplu
întâmplător, joi 27 august a.c. nu aş fi urmărit emisiunea lui
Robert Turcescu de pe Realitatea FM. Pe scurt, tema emisiunii era
un fel de top al taxelor percepute de slujitorii ortodocşi pe la
nunţi, botezuri şi înmormântări, prin diverse timpuri şi locuri.
Am ascultat întristat intervenţii telefonice în direct, poveşti şi
povestiri, mărturisiri şi atitudini, dar şi comentariile lui Robert,
pline de aplomb jurnalistic atunci când venise vorba, de exemplu,
despre faptul că la o biserică de pe lângă pasajul Unirii din
Bucureşti, un botez se duce pe la 15 milioane lei vechi. O primă
impresie m-a făcut să cred că realizatorul acestei emisiuni, în
totală cunoştinţă de cauză, vrea cu tot dinadinsul să demonstreze
ceva cu topul său, însă curând, ascultând mai bine mersul
emisiunii, mi-am dat seama că omul habar nu are la ce anume s-a
înjugat. O intervenţie oportunistă, vădit ticăloasă, a unui pastor
adventist, care profitând de val declama tâmp că la ei totul e
gratis, că pastorii lor nu percep taxe deloc pentru astfel de oficieri,
(fără să sufle o vorbuliţă despre faptul că la ei tot omul cotizează
congregaţiei cu 10% din venitul personal), il determină pe
Turcescu să-l identifice ca făcând parte din zona “concurenţei”,
astfel separând într-un fel lucrurile şi înţelesurile, sugerând mai
cu mănuşi, mai direct, că de fapt ne aflăm în faţa unei afaceri
ordinare.

30
Alexandru Mihail Cernat

Una peste alta, tot timpul acelei emisiuni m-a incercat un


sentiment profund de jenă pentru că, de fapt acolo se vehiculau
expresii, denumiri şi categorisiri care, direct sau indirect implicau
la modul cel mai compromiţător Biserica Ortodoxă înlăuntrul
căreia mi-am primit cândva botezul. Această umilitoare jenă mă
determină acum să fac, în măsura în care înţeleg eu lucrurile, o
serie de precizări în legătură cu slujitorii de top ai lui Robert
Turcescu.
Pentru început vă propun să admitem distincţia categorică
între adevăraţii preoţi ortodocşi, slujitori ai altarelor şi speţa
compromiţătoare care face obiectul topului alcătuit ad-hoc în
emisiunea sus amintită. Cu intenţia aceasta bună, prin eliminare,
veţi înţelege până la urmă diferenţa dintre un preot ortodox
autentic şi un slujitor năimit, pripăşit la altar, veţi înţelege cam
câţi preoţi de pe la noi mai slujesc lui Dumnezeu şi câţi indivizi de
prin altare slujesc de fapt lui Mamona.
Dar pentru coerenţă, să vedem cam ce fel de om ar trebui
să fie preotul ortodox. Vi s-ar părea exagerat dacă am spera ca
adevăratul preot ortodox să fie un tip decent? Să aibă drept
comandamente fundamentale ale vieţii, pe lângă o credinţă tare şi
câteva virtuţi care să-l ridice în mod evident de la condiţia omului
lumesc? Să fie printre altele un tip smerit, cumpătat şi milos? Ar fi
exact ceea ce se aşteaptă îndeobşte de la un preot. Dintotdeauna
însă, am asociat preoţia ortodoxă cu jertfa hristică şi în mod
natural, în ceea ce mă priveşte, eu caut mai cu seamă la un preot
calitatea aceasta specială: disponibilitatea de a fi jertfelnic. De-a
lungul timpului, acest criteriu nu m-a înşelat niciodată pentru că
în jertfelnicie, oricine, preot sau mirean îşi vădeşte profund
structura interioară, se legitimează ca om autentic.
Altfel spus, eu cred că treapta preoţiei este cu adevărat
una iniţiatică, nu atât pentru modul în care ea este conferită, într-
un anumit cadru eclezastic solemn, ci mai ales pentru modul în
care cel ridicat în această treaptă o şi poate asuma cum se cuvine
în învăţătură şi comportament până la jertfa de sine.
Desigur cuvintele acestea pot părea mult prea grave şi aş
putea fi bănuit că am pretenţii prea mari de la nişte bieţi slujitori

31
Ați înfrânt!

ai altarelor. Nicidecum. Mă gândesc doar că până la jertfa de sine,


un preot autentic, asumându-şi misiunea sa în orice timp şi loc, ar
trebui să poată, să ştie să jertfească puţin din mândrie şi avariţie,
să-şi tempereze mânia şi invidia, să spună întotdeauna adevărul,
să nu fie ipocrit.
Dar să ne întoarcem în realitate, la protagoniştii topului de
pe Realitatea FM. Cauzele care au condus la situaţia „de top” sunt
complexe dar nu imposibil de stabilit. Pe de o parte avem un
sistem care absoarbe suspect de lesne o anumită categorie umană
sub pretextul slujirii la altar, utilizând anumite criterii de care în
sine, numai entitatea conducătoare a acestui sistem se face
responsabilă – este vorba de administraţia bisericească ortodoxă pe
care dintru început o identific separat de ceea ce numim cu toţii în
deplinătatea respectului cuvenit, Biserica Ortodoxă, iar pe de
cealaltă parte avem un spectru foarte încărcat de actanţi la treapta
de slujitor.
Am făcut şi această necesară distincţie întrucât, de-a
lungul timpului am observat că tocmai utilizarea
necorespunzătoare a unor denumiri încurcă rău minţile şi
înţelesurile bieţilor creştini de pe la noi. Cu alte cuvinte, ca să fiu
şi mai clar, aparatul administrativ al B.O.R. nu poate fi confundat
cu B.O.R. în sine. Orice astfel de confuzie întreţinută voit este
manipulatoare şi păguboasă. E ca şi cum în mod ostentativ,
guvernul Boc ar fi confundat cu România, ca să forţăm întrucâtva
nota. De ce insist? Pentru că tocmai datorită acestui mic tertip
neobizantin, Biserica noastră Ortodoxă a avut şi are mult de
suferit. Vom vedea cum şi de ce.
Ca să putem da un răspuns la întrebarea: de ce o slujbă de
botez, pe o criză ca asta, poate să coste până la 15 milioane de lei
vechi? trebuie să înţelegem mecanismele cu care administraţia
bisericească operează în asimilarea, trierea şi repartizarea la altare
a cohortelor de slujitori. Interesant de văzut că tocmai în acest
proces, care până la urmă se vrea unul chiar în regulă, atât
sistemul asimilator, dar mai ales actanţii îşi dau, cum se spune pe
româneşte, „arama pe faţă”, iar în faza de aşezare într-un altar pe
post de preot slujitor, omul ajuns acolo ştie exact în ce raport se
32
Alexandru Mihail Cernat

află cu întreaga structură administrativă bisericească, ştie exact în


ce direcţie poate să o apuce dacă este cazul, cât de vulnerabil sau
cât de bine aşezat se găsește. Intuiţi probabil că ceea ce încerc eu
să sugerez aici este un fel de târguială bizantină care începe însă
doct, cu examene sau cu dosare la admitere, cu examene de an
date şi luate „pe bune”, cu masterate și eventual doctorate, cu tot
ce poate să sugereze că acolo se învaţă carte nu glumă, (cum oare
ar putea să fie altfel?!), că „smeriţii”, „cumpătaţii” şi „miloşii”
slujitori de la Sf. Spiridon Vechi, de exemplu, au ajuns acolo cu
acte în regulă, cu tot meritul şi cu toată căderea cuvenită.
Să nu vă aşteptaţi acum să încep să dezvălui cazuri şi
cazuri în care indivizi străini de elementarele condiţii necesare
accederii la statutul de preot, au pătruns în mod spectaculos prin
diverse altare de pe cuprinsul ţării şi nu numai. Despre cum ar fi
posibil aşa ceva şi cam cât costă „trierea” am sugerat cu ceva
vreme în urmă într-o scrisoare deschisă către decanul de atunci
al Facultății de Teologie de la Bucureşti. Acum voi dezbate însă
numai o singură problemă ridicată şi în emisiunea lui Robert
Turcescu şi anume salarizarea de la stat a clerului ortodox. În
această problemă stă ascuns un înţeles tainic al relaţiei Biserică-
stat pe care atât ierarhia ortodoxă dar şi clasa politică românească
mizează din plin. Dar să urmărim faptele…
Trebuie să precizăm că salariul clerului şi personalului
mirean din B.O.R. este alcătuit din două părţi: una de la bugetul
de stat şi cealaltă din „fonduri proprii”. Este necesar pentru
edificare, să lămurim sintagma „fonduri proprii”, pentru că sub
acoperirea acesteia, sistemul administrativ amintit „rezolvă” ca
prin minune problemele de salarizare ale clerului şi personalului
mirean de pe întreg cuprinsul patriei. La o parohie, „fondurile
proprii” ar fi astfel constituite prin prestaţii de servicii religioase
(nunţi, botezuri, înmormântări, etc.) prin valorificarea de
lumânări şi alte obiecte aflate sub monopol bisericesc şi prin
valorificarea de alte resurse aflate la dispoziţia parohiei
respective. Toate par în regulă până în momentul în care o privire
atentă poate remarca repede că există o diferenţă extrem de
accentuată între modul de constituire a „fondurilor proprii” în

33
Ați înfrânt!

mediul rural în raport cu cel urban. Implicit, aceste „fonduri


proprii” vor determina şi starea financiară reală a celui care
reuşeşte sau nu să le colecteze. De pildă, la oraş putem vorbi de o
dinamică mare a tranzacţiilor cu pretext religios (mai multe
cununii, botezuri, etc), datorate, recunoaştem şi spectaculozităţii
slujbelor susţinute în timbrul eficient al „teatrului naţional de
operetă bisericească”, situaţie în care colectarea fondului propriu
necesar acoperirii cheltuielilor cu salariile şi a tuturor celorlalte
este lesne de realizat. În mediul rural lucrurile stau cu totul în
altfel dacă ar fi să facem referire numai la scăderea dramatică a
natalităţii, la scăderea numerică accentuată a populaţiei. Însă nu
asta mi-am propus să relev. Ceea ce este de interes în problema
noastră se vădeşte uşor, exact în aplicarea criteriilor administraţiei
bisericeşti pentru completarea salariilor preoţilor din mediul rural,
criterii ce apar evidenţiate chiar în statele de plată ale acestora.
Concret, aici un preot paroh putea găsi în statul său de plată,
până la finele anului trecut, un salariu brut alcătuit, cum am spus,
din două părţi pe care le voi exprima deocamdată în procente,
anume: alocare de la buget 55% şi fonduri proprii 45%. Din acest
brut total, Statul va lua înapoi pentru taxe, impozite şi contribuţii
37,6%, lăsând preotului, deci, numai 17,4% din ceea ce a alocat,
salariul net fiind alcătuit în final din acest cuantum de 17,4% la
care adaugăm 45% fonduri proprii (total net 62,4% din brut).
Acum, pe la sfârşitul lunii februarie a.c. se va petrece un
fapt incredibil. Este binecunoscut scandalul multimediatizat al
solicitării dublării salariilor de către cadrele din învaţământ, de
asemenea al celor din sănătate. În timp ce oamenii aceia făceau
grevă şi îşi cereau un asemenea drept, administraţia bisericească
ortodoxă, pe tăcute, comite un act cel puţin suspect de mărire a
salariilor clerului slujitor! Oameni despre care media nu notează
pe undeva că au cerut una ca asta. Statul de plata al lunii martie
marchează „minunea” şi concret, putem afla că la aceeaşi
persoană, brutul a crescut intr-adevăr de 1,75 ori faţă de luna
precedentă. Noua cifră este alcătuită de data aceasta din
următoarele proporţii: alocare de la buget 45,76 % şi fonduri
proprii 54,23%. Din acest nou brut, Statul ia inapoi, cum explic
34
Alexandru Mihail Cernat

mai sus, 44,13%, lăsând preotului numai 1,63% din ceea ce a


alocat, restul rămânând ca sarcină a fondurilor proprii, ducând la
un cuantum net de 55,86% din brutul acela mărit de 1,75 ori.
Acestea sunt cifrele. Să vedem acum semnificaţia lor… politică!
Mai întâi să vedem cam ce înseamnă, aproximativ,
alocarea de la buget pentru salariile clerului de mir ca să putem
înţelege în final „gestul” administraţiei bisericeşti din februarie
2009. Dacă vom considera o medie de salariu brut de circa 1300
lei, înainte de mărirea avută în discuţie, calculăm o alocare
unitară de circa 170 euro de la bugetul de stat. Inmulţind această
sumă cu un presupus număr de 35.000 angajaţi pe statele
administraţiei bisericeşti, obţinem un total de 5,95 milioane euro!
pe care statul român îi alocă lunar administraţiei bisericeşti pentru
salarizarea personalului bisericesc (nu ţinem cont aici de
salarizarea ierarhiei ortodoxe, care face obiectul unei alte
abordări). Din socoteala anterioară înţelegem că Statul lua înapoi
sub formă de taxe, impozite şi contribuţii suma de 4,06 milioane
euro, lăsând în mod real suma de 1,89 milioane euro lunar.
După gestul „strategic” al mai marilor Bisericii, mergând
pe același raţionamentul vom găsi că la o creştere de 1,75 ori a
brutului considerat, Statul va aloca unitar 247 euro, deci un total
de 8,64 milioane euro din care va lua înapoi 8,33 milioane euro,
lăsând în mod real administraţiei bisericeşti suma de 0,31 milioane
euro. Şi iată cum, după un hocus-pocus veritabil, Statul îşi
diminuează lunar cu aproape 1,6 miloane euro subvenţia către
Biserică, iar administraţia bisericească bravează cu această creştere
de salariu pe care probabil numai preoţii din mediul urban şi-au
dorit-o cu adevărat. Dacă ar fi să mergem până la capăt cu
raţionamentul acesta, putem găsi chiar o funcţie care ne poate
indica rata de diminuare a subvenţiei de la stat pe măsură ce
salariul personalului bisericesc poate fi mărit în continuare. Este
de la sine înţeles că va exista un prag de la care statul doar se va
face că subvenţionează, în realitate putând să ia înapoi tot ceea ce
dă, iar de la acel prag în sus, angajatul din cler va strânge
fondurile proprii parohiale pentru a plăti taxe şi impozite.

35
Ați înfrânt!

Acum, să nu credeţi că simularea mea este cea mai


inspirată. De fapt miza nu putea să fie doar 1,6 milioane euro pe
lună… Ei ştiu că sunt departe de adevărul lor…
Ce înseamnă însă acestă cacealma şi pe umerii cui se lasă?
Simplu: la oraş se va resimţi asta în taxele mari pe la nunţi şi
botezuri, iar pe la sate, în preocuparea deloc morală a slujitorilor
care se vor vedea nevoiţi să pună bir pe un segment de populaţie
aflat la limita săraciei, îmbătrânit şi bolnav! Nenumărate cazuri cu
care personal am luat contact vădesc mereu aceeaşi situaţie:
preotul de la ţară nu îşi poate alcătui salariul din fonduri proprii
nici măcar la un sfert din grila avută de noi în discuţie. Nici vorbă
de noua grilă dublă, triplă, cât va fi ea cândva. Acest adevăr este
desigur cunoscut de către mai marii Bisericii care, după cum am
văzut, restituie complicitar statului sume alocate pentru
sprijinirea clerului ortodox, fără să urmărească cu altruistă
aplecare efectele unui astfel de aranjament.
Cum răspund slujitorii altarelor de la sate la o asemenea
găselniţă patriarhală, poate fi lesne de intuit. O parte dintre ei vor
da curs noilor ordine de la „centru” și vor creşte corespunzător
sarcinile privind contribuţia anuală de cult şi taxele la diverse
servicii religioase. Ei vor fi întotdeauna într-un conflict deschis cu
enoriaşii, reproşându-li-se oricând că sunt avari, că nu au frică de
Dumnezeu. Vom vedea că aceste potenţiale acuze pică mănuşă în
mâna orânduirii bisericeşti locale, găsindu-se în asta un
instrument ideal de şantaj, şi prin el, de control al slujitorului din
teritoriu. Pentru această tagmă, orice mesaj, chiar politic fie el, va
fi executat întocmai şi la timp, în fapt un fel de complicitate
ticăloasă în uşa bisericii…
O altă categorie de slujitori vor îmbina primul
comportament cu libera iniţiativă încercând să echilibreze prin
timpul afectat propriilor afaceri, venitul din fondurile proprii cu
venitul din afacerile proprii. Categoria asta se vrea intr-un fel
selectă, pentru că, nu-i aşa?, nu oricine îşi poate permite un mic
magazin în sat, o mică bază de maşini agricole, o minifermă de
vaci, porci, găini, etc. De regulă, pe aceştia, sistemul îi vrea vivaci.
Că nu se ştie niciodată la ce mai pot fi folosiţi…
36
Alexandru Mihail Cernat

O categorie deloc numeroasă este cea a preoţilor slujitori.


Cei adevărați! Ei primesc totul cu mirarea omenească şi cu
înţelegerea duhovnicească, fără să pună biruri pe bieţii ţărani. Îşi
vor implini misiunea independent de ordinele „de sus”, vădind în
viaţa lor vocaţia continuităţii şi normalităţii în slujire. Oameni din
aceştia vom găsi foarte greu, însă exemplul lor ne dă nădejdea că
Biserica Ortodoxă e încă vie!
Dar să ne mutăm puţin atenţia pe situaţia de la oraş, mai
precis din capitală (pe ceilalți îi vom analiza cu altă ocazie), să
vedem ce imperative ale timpului bântuie pe la uşile bisericilor de
cartier.
O simplă discuţie din toamna trecută cu parohul unei
biserici din sectorul 4 m-a făcut să cred că un fel de apocalipsă a
început deja… Am aflat că omul, disperat, vrea să iasă din cler şi
să-şi deschidă butic. Are, zicea, familie de întreţinut şi nu mai
poate face faţă. „Cum, aşa?” zic puţin contrariat, ştiind bine că un
preot de cartier are şi el acolo un venit, peste salariul lunar.
Răspunsul a fost unul prompt şi năucitor: încă de la înscăunarea
noului patriarh, dările parohiei, dar şi ale fiecărui slujitor în parte
au crescut la sume impresionante. Pe lângă subvenţia către postul
de radio „Trinitas”, au apărut alte dări pentru televiziunea
„Trinitas” (într-un singur cuvânt: trinitaxa!...) şi pentru un ziar
pe care il puteţi întâlni fără efort pe întreg cuprinsul ţării într-un
tiraj încă neegalat de vreo altă publicaţie ortodoxă până în prezent
(am răsfoit foaia cu pricina și nu mi-a părut deloc grozavă – cum
altfel ar putea să-ți pară o nouă formă de cult al personalității la
20 de ani după ce tocmai scăpaserăm?!…). Pentru ca sumele să
poată fi pretinse şi colectate, la altare au apărut deja câte, unul,
câte doi, câte…şapte slujitori, suprapuşi în schemă peste cei
arondaţi ceva vreme în urmă, iar treaba asta a ambalat şi mai
mult situaţia. Că slujitorul acela şi-a deschis butic sau nu, e
neinteresant. Interesant devine noul sistem de colectare a unui fel
de dări către „stăpânire” cu precedent doar prin timpuri fanariote
mavroghene. Acum, să nu credeţi că îi ţine cineva cu forţa, „legaţi
de glie” pe vreunii din slujitorii altarelor. Nici vorbă! Cei care
sunt în simbria administraţiei bisericeşti, cel puţin „la centru” nu fac

37
Ați înfrânt!

nimic cu sila. Altfel nu se explică „obsesia imobiliară“ a


Patriarhiei (sintagma nu ne aparține) – o adevărată avalanșă de
construcții cu destinație: locaș de cult, cu orice preț!… Este de la
sine înţeles că s-a negociat totul ca la bâlci şi fiecare, stăpân şi serv
îşi primesc proporţional tributul. Plătitori? Noi, toţi, cei mulţi şi…
neinformaţi, ca să folosesc un eufemism. Așa s-ar explica de ce un
botez ajunge la 15 milioane lei vechi şi o cununie la 25… Până la
urmă această realitate nu mă interesează decât sub două aspecte
urâte ale ei: 1. banii nu sunt fiscalizati! 2. slujbele sunt nişte
rezumate comerciale ale adevăratelor slujbe cărora li se substituie.
Pe de o parte fiscalizarea acestor bani ar goli efectiv bisericile de
asemenea slujitori, pentru că aceştia, în mod oficial nici n-ar mai
putea da un astfel de tribut, nici nu şi-ar mai putea face fiecare
partea din „prada” neștiinței noastre. Din acest motiv Patriarhia
lasă o asemenea ticăloşie să se petreacă fără pic de remuşcare, iar
Statul tace mâlc, știind bine ce instrument grozav de manipulare
electorală adăpostește administrația bisericească… Pe de cealaltă
parte, durata reală a unei slujbe ar deturna neproductiv, nu-i așa?
seria de 10-15 cununii de la uşă care n-ar mai putea fi… solvabile.
O slujbă de cununie, care în realitate poate dura 50 de minute sau
chiar o oră, se perpeleşte în zece minute şi treaba merge înainte la
greu. Frică de Dumnezeu? Poftim? Hai dom’le să fim serioşi!..
Cam asta e domnule Robert Turcescu…

7 septembrie 2009

CYRUS THE A TIVIRUS on 10/09/2009 at 9:10 pm


Frate dragă, mi se pare că se poate explica mai simplu decât
dumneata expui aici.
E spus în Biblie că preotul (şi ajutoarele lui) va trăi din darul ce se
duce la altar de către credincioşi. Pe de altă parte, e ca la orice
meseriaş: talentul (darul sau harul ) aduce clientela, însă trebuie
cultivat (cu metode specifice). Acum, că unii pun supratarife, e la
fel şi în lume cu meşterii. Câştigă cu adevărat însă până la urmă,

38
Alexandru Mihail Cernat

cei care se bazează pe calitatea serviciului, nu pe marketing. Cu o


singură condiţie : credinţa. Pace !

eugenia on 11/09/2009 at 2:21 am


Cea mai de rusine mi se pare taxa pentru Acatist.
Mie mi se pune un nod in gat cand vad fetele aspre ale calugarilor
de la pangar care nu accepta rugaciunile credinciosilor decat
contra unei sume fixe, pe zi, saptamana, 40 de zile si chiar, an!
Daca omul amarat nu poate plati”taxa”, Parintele nu sta de vorba
cu Bunul Dumnezeu in chestiunea necazului?
Ce poate justifica acest crescendo al abuzului la care sunt supusi
crestinii in zona contributiilor banesti?
Insisi preotii vorbesc pe caile media ce si le-au creat despre
excesele comerciale ce nu trebuie sa fie proprii credinciosilor dar
pangarele incep sa arate ca niste raioane de super marcheturi. Nu
grija pentru imbogatirea vietii spirituale este la baza abundentei
de candele cat mai sofisticate, de cruci si cruciulite, ingerasi si fel
de fel de soiuri de tamaie, lumanari si matanii ci marja de profit.
Templul s-a umplut de negustori.
In multe cazuri nici nu se mai pune problema nevoilor financiare
legate de ridicarea unei biserici sau ajutorarea unei comunitati in
dificultate ci pur si simplu de AFACERI ce aduc beneficii
substantiale celor ce le fac sa functioneze in mod esential, pentru
propriul profit.
Pelerinaje cu tinta comerciala, contracte de exclusivitate la
vanzarile de obiecte bisericesti din Grecia, pentru diaspora,
numiri fara concurs pentru posturile din occident a unor
persoane ce nu se disting prin eruditia teologica, experienta si
moralitate ci prin influienta dosarului sustinut la Patriarhie. Pe
langa toate acestea, institutia Patriarhiei am impresia ca traieste
un paradox. A inventat postul de televiziune Trinitas, in mod
insidios retinand credinciosii comozi in fata ecranelor, dar a
sporit ritmul constructiei de salasuri bisericesti ce nu ajung sa se
umple nici macar duminica.

39
Ați înfrânt!

Se simte un soi de febrilitate si nechibzuiala in lucrarea Patriarhiei


care parca si-ar astupa urechile si ar inchide ochii pentru a nu
percepe adevarata criza prin care trece Institutia Bisericii.
Poporul credincios asteapta sa fie insotit spiritual in nelinistile
acestor timpuri de descompunere si primejdie, dar vede cum se
aseaza contabili si negustori la altar .
Grijile sfintiilor lor sunt legate de serele ce si-le vor ridica pentru
uz propriu in afara Bucurestiului, de chivernisirea propriilor
odrasle in posturi cat mai manoase si de preferinta cat mai spre
vest, de incuscrirea profitabila cu cei ce ce au puterea indusa de
ban.
Mahnirea nu este fata de toti slujitorii Bisericii, caci multi au har
si traiesc in rugaciune si in lacrimi pentru fratii lor tulburati de
diavol, muncesc fara preget si au modestia ce le-a cerut-o Insusi
Iisus Hristos.
Daca unii dintre noi indraznim sa aratam ca sunt si atitudini ce ar
trebui sa fie straine ortodoxiei, o facem tocmai pentru ca avem
datoria de a mustra fratele ce din ignoranta sau cu buna stiinta s-
a ratacit pe un drum ce il indeparteaza de Sfanta Treime.

clement on 11/09/2009 at 2:05 pm


Cyrus, expui cu cinism chestiunea. In “mestesugul” acesta nu ai
ce cauta daca ai doar talent manual si negustoresc!
In discutie este pus faptul ca este discreditata legatura dintre
enorias si preot din pricina zornaitului argintilor. Vara ce abia a
trecut a lasat cu gura cascata o mana de credinciosi ce solicitand
citirea unor acatiste Parintelui-Cavaler Seleujean, au primit
raspunsul: ” Ei, daca contribuiti la fondul asociatiei mele….!!!!!”
Cat despre “traitul din dar”, este absolut legitim sa se intrebe
enoriasul de rand asupra consistentei darului primit de un preot
ce tocmai a primit aprobarea de constructie pentru TREI vile pe
strada George Bacovia in Cluj?
Ceea ce irita credinciosul de rand este incapacitatea de a intelege
de ce daca esti un bun jurist, un abil finantist, un doctor priceput,
un mester, ce mai, tii mortis sa ai si onorul acordat hainei

40
Alexandru Mihail Cernat

preotesti?
Te poti adanci in spiritul lecturilor religios-crestine, poti alege
linistea meditatiei fara sa semnezi pe statul de plata al
mitropoliilor, cand esti lamurit ca vei putea descumpani, cel
putin, multi enoriasi?
Nu mostenim pamantul, cum spune inteleptul, atunci de ce sa se
umple de tina preotul ce ar trebui sa se imbrace doar in lumina?

41
Ați înfrânt!

Lecția lui Pavel Coruț

Deşi în ultima vreme chiar nu mă mai miră nimic din ceea


ce văd, aud sau citesc în media românească, un fapt neobişnuit
comis la o televiziune fără nicio viziune dealtfel, mă determină
acum să inserez aici punctul meu de vedere la o asemenea
nemaiîntâlnită şi riscantă atitudine. Pe scurt, sub pretextul deja
consumat al idioţeniei scornite cu denumirea de „flacăra violetă”
şi al „războiului psihologic”, actualmente scriitorul Pavel Coruţ,
invitat ca expert în cele două chestiuni, virează surprinzător de
repede şi cu mult aplomb într-o a treia problematică pe care de
fapt şi-o propusese ab initio, anume denigrarea televizată cu
audienţă maximă a Sfintei Scripturi şi a Fiului lui Dumnezeu. Era
suficient să citeşti banda care însoţea cadrul filmat ca să înţelegi
exact ce vrea omul să spună românilor: anume că Biblia este o
carte plină de blasfemii la adresa lui Dumnezeu, iar Iisus Hristos,
un impostor extremist, fiul unui soldat roman şi al unei evreice,
nicidecum Fiul lui Dumnezeu. Că aşa ceva crede dl. Pavel Coruţ
este grav pentru sufletul său şi în acest sens nutresc speranţa că
va mai avea timp să afle adevărul şi să se salveze, chiar de-ar fi
asta în ultima clipă a vieţii sale, asemenea tâlharului de pe cruce,
dar să debitezi asemenea orori vătămatoare de suflete către un
popor întreg, punându-ţi ca gaj erudiţia în ale scrisului, o oarecare
notorietate dobândită pentru că ai spus uneori adevăruri
incontestabile pe fondul mediatic pestriţ postdecembrist, este cu
mult prea mult.
Dincolo de gestul său rău intenţionat faţă de poporul
român, în mod surprinzător, Pavel Coruţ, prin intervenţia sa
televizată de la OTV, injectează în trupul Bisericii un antibiotic
puternic menit să localizeze şi să estompeze focarele de infecţie.
Dacă această intervenţie invazivă este şi dureroasă, ar trebui să
înţelegem că durerea de acum este cu mult mai mică şi mai

42
Alexandru Mihail Cernat

suportabilă decât cea datorată colapsului, în absenţa unui


asemenea tratament şoc.
Au existat desigur şi luări de poziţie mai mult sau mai
puţin inspirate, unele chiar de o violenţă verbală nedemnă de
statutul de creştin, însă o asemenea problemă cred, nu aşa trebuie
abordată. Faptul că un preot ortodox intrat în polemică în direct
cu P.C., l-a ameninţat pe acesta în mod public cu moartea, imi
confirmă incă o dată în plus, deşi nu ar mai fi fost nevoie, că
Biserica noastră Ortodoxă suferă de o gravă boală şi că din lipsă
de doctor şcolit în propriile instituţii de învăţământ teologic, riscă
să primească, fapt inacceptabil, un tratament administrat cu forţa
de către indivizi căzuţi în apostazie. Şi acest lucru nu mai trebuie
să se întample!
Ce anume reproşează Coruţ, Bisericii noastre? Lăsând la o
parte aspectele doctrinare pe care îşi construieşte întreaga
ofensivă, Coruţ scurmă în grămada de gunoi din spatele
Patriarhiei şi cu meticulozitatea unui flămând căutător de resturi
comestibile, înşiră cazuri flagrante de corupţie, de scandaluri
sexuale, de comportamente în afara legilor bisericeşti, atentând
datorită acestora, la întregul edificiu canonic instituit în Biserică
încă din perioada Sinoadelor ecumenice. Astfel, cu multă abilitate,
pentru faptul că unii preoţi din Biserică sunt avari şi/sau curvari,
(urmând logica miliţianului al cărui şef nu şi-a luat acvariu, fiind
deci homosexual), declară că tot clerul ortodox este de fapt o
gaşcă de impostori, iar poporul român care suportă aşa ceva, o
adunătură de fraieri manipulaţi de aceşti şmecheri care pe alocuri
pot cere fără chitanţă chiar 15 milioane de lei pentru o cununie.
Mai găseşte problema salarizării de la stat a clerului ortodox pe
care o infierează cu articole din Constituţie, predarea religiei în
şcoală pe care o consideră anacronică şi păguboasă, în sfârşit,
ridicarea de nenumărate lăcaşuri de cult pe care în mod răuvoitor
le numeşte şandramale, staţionând cu dezbaterea pe inutilitatea
ridicării unei catedrale a neamului de peste 500 milioane euro,
sugerând că aceşti bani ar fi putut fi utilizaţi pentru finanţarea
unui mare număr de microferme pe teritoriul naţional, spre

43
Ați înfrânt!

propăşirea agriculturii româneşti şi ridicarea din beznă a


neamului său de sorginte ariană.
Pentru că unele dintre aceste probleme nu-mi sunt deloc
străine, pentru că am mai scris despre asta, imi permit să admit că
pe fondul acestei din urmă problematici, „sanitarul B.O.R.” Pavel
Coruţ, poate avea dreptate. Şi asta datorită faptului că
administraţia bisericească (deci nu Biserica) gestionează
îngrozitor de prost toate aceste speţe.
Fără a mai relua cazuistica pavelcoruţiană, notez că o
asemenea blasfemie televizată nu ar fi fost posibilă dacă
administraţia Bisericii neamului nu ar fi comis de-a lungul
ultimilor 20 de ani următoarele erori:
• degradarea învăţământului teologic universitar prin
infiinţarea nejustificată canonic de facultăţi de teologie
fără ţinută intelectuală adecvată, promovând prin acestea
un număr impresionant de „absolvenţi de teologie” fără
chemare către viaţa religioasă, fără demnitate, fără ţinută
moral-creştină, pe foarte mulţi dintre ei ridicându-i prea
repede şi fără merit în treapta preoţiei, generând prin
aceasta, pe de o parte, o sarcină prea grea pe umerii
poporului dreptcredincios, în ceea ce priveşte
remunerarea lor, dar şi o sumedenie de cazuri de încălcare
a legislaţiei bisericeşti, a normelor canonice de vieţuire
creştină, fapt ce a condus la degradarea continuă a
statutului preotului de mir, la diminuarea respectului faţă
de preotul slujitor, la ridiculizarea actului de cult, a
valorilor creştine, a moralei creştine;
• instituirea unei dictaturi ecleziastice (fapt dezvăluit chiar
din înteriorul clerului ortodox), ca o consecinţă a
degradării statutului preotului de mir, a degradării ţinutei
intelectuale a instituţiilor de învăţămânr teologic ortodox,
prin abdicarea de la spiritul sobornicesc bimilenar, şi
reformularea Statutului pentru Organizarea şi
Funcţionarea B.O.R. care va conferi episcopului, respectiv
patriarhului puteri discreţionare, aceştia primind
atribuţiuni nemaiîntâlnite până acum în practica Bisericii –
44
Alexandru Mihail Cernat

situaţie ce provoacă în rândul clerului de mir o adevărată


teroare, comparabilă doar cu cea proprie epocii comuniste
recent apuse, în care frica de partid şi de securitate este
inlocuită cu frica de colegul hrăpăreţ, gata să te vândă, sau
cu frica de protopop, gata să te pârască la episcop, frica de
tot ce poate însemna prezenţa „organului ierarhic
superior” în viaţa de parohie. Rezultatul unei asemenea
„viziuni” de dictat ecleziastic va fi un cler obedient şi
imoral, speriat şi pervertit- mediul ideal pentru a organiza
cursuri de „reciclare”, (ele se numesc în realitate cursuri
de perfecţionare), prilej cu care, se updatează chemarea la
ordine şi se reamintesc caznele şi privaţiunile la care vei fi
supus dacă pierzi cadenţa;
• intreţinerea permanentă a unei relaţii compromiţătoare cu
puterea politică vremelnică, simulând un aşa zis necesar
dialog cu aceasta, în fond afişând obedienţă, acceptând ca
în spaţiul sacru să se consume episoade electorale,
sugerând indirect prin asemenea acţiuni cam cine anume
trebuie votat şi cine, nu;
• punerea în derizoriu a slujbelor religioase prin
participarea clerului ortodox la oficierea unor slujbe de
sfinţire în situaţii cel puţin bizare: sfinţiri de buticuri,
baruri şi restaurante, vestiare şi porţi de fotbal (pare
incredibil să poţi vedea un distins ierarh din Sinod făcând
asta fără pic de regret), fapt ce perverteşte în mintea
creştinului rostul şi menirea slujbei de sfinţire, producând
rătăcire şi nu în ultimul rând multe dezamăgiri;
• supralicitarea cu bună ştiinţă a necesităţii creşterii zestrei
mobile şi imobile a Bisericii, ca miză proprie mai degrabă
epocii feudale, decât timpului modern pe care-l
parcurgem, pe măsura scăderii dramatice a zestrei morale
(mă refer la oameni de valoare moral-creştină) pe care în
mod obligatoriu Biserica trebuie să o deţină, fenomen ce
transformă ridicarea de locaşuri de cult într-o preocupare
care ar releva doar spiritul gospodăresc al unui slujitor, nu
neapărat omul moral, de calitate creştină de care Biserica

45
Ați înfrânt!

are atâta nevoie. Notez că promovarea în cler după


asemenea criterii tinde să adune în structurile ce s-ar dori
solide ale Bisericii, nu neapărat oameni de calitate moral-
creştină ci doar nişte buni antreprenori, tehnicieni
constructori, merceologi, contabili, etc., dar nu preoţi
autentici, nicidecum duhovnici încercaţi în vieţuire
creştină;
• întreţinerea unor focare de corupţie până la nivel înalt,
transformând instituţiile de învăţământ teologic în baze de
tranzitare a banilor nefiscalizaţi, dacă vom face referire
numai la „cheta” universitară, transformând
administraţiile eparhiale într-un fel de „burse comerciale”
pentru licitarea de parohii după reguli rivalizate poate
numai de goana după caftan din Fanarul de odinioară, şi
asta sub acoperirea domestică a „daniei” pentru sfintele
lăcaşuri;
• nu în ultimul rând, menţinerea cu bună ştiinţă a unor
dezechilibre stridente în ceea ce priveşte statutul şi
calitatea de preot slujitor, prin diferenţierea tot mai acută a
modului de retribuire pentru preoţii din mediul rural în
comparaţie cu cei din mediul urban. Aceasta diferenţere
voit croită de la centru face ca la oraşe să se consolideze un
fel de aristocraţie ecleziastică, slujitori cu pretenţii,
arondaţi după logici absconse la altare îmbelşugate, de
unde bineînţeles li se va şi pretinde uzufructul pe potrivă.
Dincolo, în satele îmbătrânite şi pustiite ale patriei, pătura
săracă din cler îşi va împlini menirea slujitoare prin
obsedanta alergătură pentru pâinea cea de toate zilele, de
prea multe ori umiliţi, sau ei înşişi capabili să umilească,
părându-li-se că vor fi făcând asta în numele lui Hristos.

Judecând „la rece”, de la toate acestea până la blasfemia


lui Coruţ nu mai este decât un pas! Mă întreb acum după o logică
implicită: oare ce poate fi mai grav? Să afirmi ce afirmă Coruţ care
pleacă apoi liniştit la Clinceni şi ne lasă în pace, sau să

46
Alexandru Mihail Cernat

propovăduieşti cu ipocrizie şi să-ţi burduşeşti buzunarele cu banii


văduvelor şi orfanilor în numele lui Hristos?!
Şi totuşi ce ar trebui făcut? Poate că cineva din Biserică ar
trebui să cheme “gunoierii” să ridice totuşi “gunoiul” din
“spatele” Patriarhiei. Poate şi pe cei de la “ecarisaj”… Logica
lucrurilor pare simplă, însă şi urmând exact ordinea erorilor
relevate, s-ar putea purcede către o posibilă îndreptare după cum
urmează:
• ridicarea nivelului învăţământului teologic universitar
prin desfiinţarea urgentă a cel puţin 11 facultăţi de
teologie din ţară. Selecţia cadrelor universitare după
criterii academice internaţionale, cu participarea unor
reprezentanţi ai universităţilor teologice de renume din
Biserica Răsăriteană dar şi cea Apuseană;
• revizuirea urgentă a Statutului pentru Organizarea şi
Funcţionarea B.O.R. prin scoaterea tuturor articolelor
neconforme cu spiritul sobornicesc al Bisericii.
Promovarea in rândul clerului de mir a unui spirit frăţesc
autentic în care teama şi delaţiunea să nu mai aibă raţiuni
de proliferare;
• renunţarea definitivă la orice manifestare obedientă şi
compromiţătoare în raport cu puterea politică, păstrarea
unei relaţii strict oficiale cu statul şi cu reprezentanţii
acestuia;
• refuzul oficierii de slujbe religioase, din raţiuni canonice şi
statutare, în locuri şi cu prilejuri necuviincioase, sau la
comanda electorală a vreunei puteri laice;
• separarea activităţii de slujire, de cea de construcţii de
lăcaşuri de cult şi descurajarea promovării în cler prin
„merite” ce ar decurge din posibilitatea financiară a
preotului de a ridica o biserică. Prin acestă practică,
criteriile autentice de selecţie sunt profund eludate, iar
vocaţia preoţească este flagrant confundată cu abilitatea
aspirantului de a strânge o grămadă de bani, uneori prin
orice mijloace;

47
Ați înfrânt!

• în mod firesc, prima măsură, referitoare la creşterea


prestigiului învăţământului teologic universitar va
pondera serios avalanşa de aspiranţi la statutul de preot.
Implicit calitatea intelectuală va diminua orice tentativă de
evaziune. Anticipăm că „cheta” va fi eliminată din
practica universitară şi implicit negoţul cu parohii, din
practica administraţiilor ecleziastice;
• din moment se se pretinde acelaşi comportament canonic
oricărui preot de pe cuprinsul patriei, mi se pare normal
ca sursa de salarizare să fie unică. Altfel fiecare îşi face
local regulile lui şi rezultatele le poate vâna un Pavel
Coruţ… De aceea se impune eliminarea urgentă a tuturor
diferenţelor privitoare la retribuirea clerului, indiferent de
locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Constituirea
urgentă a unui fond de salarizare comun, în care resursele
sa fie cumulate la nivel de Patriarhie, scoaterea de urgenţă
a preotului de mir de sub stigmatul dependenţei
pecuniare de credincioşii avuţi în păstorire. Aplicarea
unor metode transparente de colectare a impozitului religios
(chiar dacă acum acesta este numit contribuţie benevolă de
cult…) Patriarhia poate miza, nu-i aşa? pe faptul că peste
86% dintre români au încredere în Biserică. Dacă au
încredere, probabil vor plăti şi impozitul religios. Numai
sondajul de opinie cu pricina să nu fie decât o făcătură şi
realitatea să fie alta…

Nu în ultimul rând, poate că ar trebui ca administraţia


patriarhală să ia în calcul şi posibilitatea ca preoţia să devină o
indeletnicire misionară benevolă. Să încerce să promoveze acest
„brand”, încurajând preoţii de vocaţie să slujească acolo unde
timpul şi locul le permite, fără să fie timoraţi de gândul că fratele
de potir le poartă sâmbetele pentru că şi-ar putea pierde locul din
acel altar dacă a mai apărut acolo încă un preot slujitor. Cunosc
preoţi medici, avocaţi, ingineri, şi aspiranţi la preoţie din multe
medii intelectuale care şi-ar dori posibilitatea unei slujiri
benevole. Ar trebui ca Biserica să le ofere această posibilitate. Sau
48
Alexandru Mihail Cernat

îi este teamă cuiva din staff-ul administrativ, de preoţia de


excelenţă, adică împlinită doar din dragoste de Hristos?!
Despre ce anume ar trebui plinit şi împlinit în Biserică pot
fi spuse multe. Multe pentru ca un personaj asemenea lui Pavel
Coruţ să nu mai aibă motive să atace Biserica şi pe ierarhii ei atât
de virulent. Cu tot ceea ce s-a spus şi s-a comentat, însă, lecţia pe
care invitatul lui Dan Diaconescuîndirect ne-a dat-o tuturor ar
trebui să ne pună serios la treabă pe toţi, de la vlădică până la
opincă.
În final, nu-mi pot reprima o întrebare aproape firească: de
ce şi-ar permite un om ca Pavel Coruţ să fie atât de caustic la
adresa inalţilor noştri ierarhi? Pe ce se bazează? Probabil pe
lucruri tainice, ştiute de dânsul despre colaborarea unora dintre
ierarhii ortodocşi cu fostul regim totalitar de la Bucureşti pe care
şi domnia sa l-a slujit ca ofiţer de marină, spion, contraspion, etc,
servindu-şi, după cum zice, patria…

3 februarie 2010

atol on 04/02/2010 at 1:08 am


In sfarsit o opinie echlibrata si o analiza la rece.
Sper sa auda cine trebuie.

cristian on 04/02/2010 at 10:29 am


Din nefericire, cam aşa stă treaba fraţilor; aşa că, decât să-l
combatem numaidecât virulent pe Pavel Coruţ (nu zic să n-o
facem într-o modalitate potrivită), mai degrabă ne uităm prin
ograda proprie şi avem grijă, ca să nu-i dăm acestuia nici cel mai
mic motiv pt elucubraţile sale.

Zob on 04/02/2010 at 8:31 pm


Cetăţene Cernat, aţi dovedit seriozitate reluând problema creată
de acţiunea lui Pavel Coruţ.

49
Ați înfrânt!

1. Pavel Coruţ nu atacă numai instituţia bisericii ci şi religia deci


şi conţinutul său, credinţa , spiritul ei.
2. Pavel Coruţ nu atacă numai pe religioşi ci şi pe laici.
Consecinţele atacului său depăşesc chiar prezentul.
3. Anvergura deschiderii sale îi depăşeşte pe bieţii căţei ai
prezentului şi rămâne imun la atacurile sterile şi insignifiante. Cei
care aveţi ceva împotriva lui nu mai aveţi decât să-l omorâţi.
Soluţia este veche.
Nici unul dintre voi nu aţi adus contraargumente la obiecţiile
făcute pe doctrină.
Acum încercaţi jalnic să apăraţi aparenţe. Sunteţi pierduţi în faţa
istoriei. Coruţ nu a vorbit pentru cei prezenţi ci pentru ce ce fi-vor
să fie.
Ia ziceţi voi ce faceţi la angajarea în războiul antirus a poporului
român. Unde vă este creştinismul în acest caz al poziţionării
antiruseşti a armelor americane pe teritoriul român.

enzo on 05/02/2010 at 9:41 am


Zob,
Solidaritatea crestina in cazul unui razboi antirus este aceeasi ca
si cea din razboiul si embargoul Romaniei fata de Iugoslavia de
pe vremea lui Constantinescu.
O alta lectie din atitudinea lui Corut este aceea ca exista o gasca
bine organizata care se ocupa serios de agresarea crestinismului
si a credinciosilor si care va lovi si in continuare.

Liviu Nănău on 05/02/2010 at 2:21 pm


Biserica Ortodoxă suferă de o boală gravă și aceasta se numește
ecumenismul, nicidecum problemele administrative care sunt
evidente dar decurg tocmai din răcirea dragostei de aproapele și
ignorarea învățăturii Sfinților Părinți.
Să mă ierte domnul Alexandru Mihail Cernat, însă articolul mi se
pare foarte periculos și înșelător în limpezirea problemelor cu
care suntem confruntați cu toții ca mădulare ale Lui Hristos. Și

50
Alexandru Mihail Cernat

aici aș vrea să amintesc că toți reprezentăm Biserica și nu ne


putem disocia nici de cei care o administrează.
Critica dumnealui este evazivă și seamănă mai degrabă cu o
chemare la luptă de tip sindicalist sau comunist. Parcă dumnealui
era cu propunerea înființării unui sindicat al preoților înfierând și
atunci scăderile Bisericii… Acestea există, sunt scăderile noastre,
ale acestui popor, ale fiecăruia dintre noi iar soluția nu poate fi
nicidecum administrativă ci o reală întoarcere la Hristos,
depărtarea noastră ca popor de un mod de viață materialist, bazat
pe consum, distracții și trăirea vieții în nepăsare față de
mântuirea sufletească.
Soluția este veche de 2000 de ani și o avem primită de la Hristos
cu preț de sânge.
Comuniștii au venit la putere în numele lor, justificând păcatele
societății și promițând dreptate socială. Rezultatul a fost cumplit,
au adus iadul pe pământ, au distrus, au mutilat, au schimbat din
rădăcini omenirea.
La fel de periculos îmi pare și acum propunerile ce vizează o
anume reorganizare administrativă ce va afecta preoțimea, vagi
în detalii dar care pot da lovitura fatală vieții duhovnicești în
România.
Mi se pare mai degrabă un scenariu clasic: problemă, reacție,
soluție.
Pavel Coruț nu poate fi decât un simplu pion, un nimeni, de
vreme ce s-a angajat deschis în această luptă. Nu poate fi nici
”sanitarul BOR” evident, și nici măcar nu merita vâlva aceasta.
Totul pare regizat…
De-a lungul a 2000 de ani Biserica s-a luptat cu ereziile, căci
acestea au zguduit și clătinat credința în Hristos. La acestea s-a
răspuns demonstrând adevărul dogmelor în cele 7 Sinoade
Ecumenice. Ce a fost de arătat s-a arătat cu prisosință, rămâne de
acum să împlinim.
Viața curată și sfințenia nu au nevoie de ”un fond de salarizare
comun” sau alte propuneri binevoitoare.

51
Ați înfrânt!

Degradarea învâțământului teologic o știm însă nu ”ținuta


intelectuală” este problema ci introducerea unor manuale noi ce
desfigurează și desființează învățătura de credință ortodoxă.
Preoții nu mai sunt preoți tocmai datorită duhului antihristic în
care este educată noua generație.
De aici evident se ajunge și la ”dictatura ecleziastică” ecumenistă,
pornită din vârful ”piramidei” care se îngrijește de multe, de
”unitatea creștină” dar nu vede sodomiștii în mijlocul
Bucureștiului.
Evident că există și o relație cu puterea politică căci una pe alta se
sprijină în marș vesel și vioi către zori de ”nouă eră”.
Slujbele de sfințire a barurilor sunt neînsemnate pe lângă
”concelebrările” cu fast și rugăciunile în comun cu ereticii. Era să
uit ”rugăciunile pentru mediu” (miercuri, 1 septembrie).
Și iată, pe lângă altele, propunerea șoc: ”Selecţia cadrelor
universitare [în învățământul teologic] după criterii academice
internaţionale, cu participarea unor reprezentanţi ai
universităţilor teologice de renume din Biserica Răsăriteană dar şi
cea Apuseană;” – universități de renume din ”Biserica
Apuseană”, cadre??? după criterii academice internaționale??? Aș
putea îndrăzni să propun o mică modificare? Aceasta: preoți
profesori dovediți ortodocși prin faptă și cuvânt. Iar Crezul să fie
scris mare deasupra intrării facultății.
Amintesc încă o dată: nu de străini eretici, catolici, protestanți,
masoni, etc. are nevoie învățământul teologic românesc, ci de
preoți ortodocși curați care deși există nu vor ajunge în acele
posturi sensibile tocmai pentru că acolo este coloana vertebrală a
românismului și ortodoxiei.
Peștele de la cap se înpute iar căderea Bisericii prin ierarhi se
realizează: simplu!
Zob a punctat corect: ce facem cu bazele americane în România?
Doar n-au venit la cules de mușețel! Ce curios că iar ne batem cu
rușii cât de curând… popor ortodox greu încercat de comunismul
iudeo-masonic, poate chiar mai greu decât noi.

52
Alexandru Mihail Cernat

Acest comunism s-a mutat cu bagajele peste Atlantic și după ce a


tocat Serbia se pregătește să toace și România. Știu… președintele
ca și patriarhul lucrează pentru noi, putem dormi liniștiți.

Diogene on 05/02/2010 at 2:47 pm


Foarte frumos acest articol, felicitări autorului !
Găsesc că este absolut genial, cum preluând o „bârfa” (în definitiv
este părerea unui singur om – fie el Pavel Coruț) , ați cizelat-o
dându-i o formă atât de atrăgătoare, mai mult, urcând-o la un
nivel aproape metafizic.
Bravo ! din toată inima…
Acestea spuse, sunt nevoit să admit totuși (urmând aceeași
onestitate intelectuală ca și predecesorii mei ) că respectivul Coruț
nu se înșeală pe toată linia tot asa cum nu va înșelați în
propunerile făcute…
Această problemă este de o delicatețe și de o complexitate infinită
însă putem simplifica mult dacă analizam doar una din frazele
din articol : „Patriarhia poate miza, nu-i aşa? pe faptul că peste
86% dintre români au încredere în Biserică.”
Indiferent dacă sondajul reflectă realitatea sau nu (deși e mai
degrabă nu decât da) problema rămâne neschimbată; și anume că
oamenii au încă încredere în biserică și în loc sa se îndrepte spre
Creator pentru a-i cere sfaturi, se îndreaptă spre o instituție ai
cârei „servitori”(sic) sunt departe de a fi modele de
comportament și gândire pentru ei !

Harkonnen on 05/02/2010 at 9:55 pm


@Zob
Vis-a-vis de amplasarea in Romania a unor elemente ale
sistemului american de aparare antiracheta, da-mi voie sa te
contrazic:
Sistemul este indreptat contra Iranului si are menirea sa-i ajute pe
stapanii americanilor de la Tel Aviv sa doarma linistiti:
1. “axa” finala a scutului trece prin Romania – Bulgaria – Turcia
(vezi amplasarea). Negocierile privind instalarea au inceput prin

53
Ați înfrânt!

2007, aproximativ in perioada cand Iranul a inceput sa fie tot mai


des pomenit ca stat ostil SUA si aliatilor sai (care, oficial, nu mai
considera Rusia un inamic !!!). Aminteste-ti ca mass media
(inclusiv cea romana) incerca acum un an sa ne convinga cum ca
Iranul poate lovi Europa cu rachete balistice nucleare.
2. Rachetele rusesti sunt greu de interceptat (exista sisteme de
contramasuri pentru apararea antiracheta, rachetele au capete
multiple cu traiectorii independente, etc.), mai mult,
probabilitatea de distrugere a tintei de catre “antirachete” este
redusa (vezi scandalul Patriot vs. Scud) in ciuda faptului a ce
trambiteaza yankeii…
3. Submarinele rusesti pot lovi fara probleme din pozitii care fac
dificila detectia initiala a lansarii rachetelor balistice (chiar si din
satelit). Nu mai pomenesc de rachetele de croaziera mai greu de
detectat.
Pe scurt, acest “scut anti-racheta” este un sistem fara prea mare
valoare militara, eficient doar in cazul in care adversarul este o
tara cu capacitate de atac redusa (rachete putine si nu
extraordinar de sofisticate) de ex. Iranul.
Implicatiile politice sunt imense, “scutul” va permite justificarea
continuarii “razboiului contra terorismului”.
Ca tot a luat Obama premiul nobel pentru pace (sic!).
Numai bine !

Ana Pauker on 06/02/2010 at 12:08 pm


Simplu ca buna ziua. Bill Gates nu este cel mai bogat om din
lume…..cel mai bogat e in mod sigur un fabricant de armament
dintre cei care acum confectioneaza si “scutul antiracheta”. Da nu
da bine la “prostime” sa-l pui in fruntea clasamentului. Cum sa
mai faci un ban daca razboiul rece s-a cam incheiat? Pai introduci
o noua frica….terorismul……axa raului….bla bla….Numai asa
poti motiva solid cheltuirea resurselor si banilor publici pentru
inarmare.
Religia, nu credinta in divin, e cel mai eficient mijloc de
manipulare a maselor. De fapt pe manipulare se bazeaza cam

54
Alexandru Mihail Cernat

toate actiunile celor care ne conduc. Corut e unul din putinii care
“tulbura” apele pe fata, in direct si asta deranjeaza……Din pacate
cu o floare nu se face primavara….
M.Ghe. on 06/02/2010 at 3:25 pm
Domnilor toata acesta dezbatere este foarte tragica, pentru ca este
vorba despre viata la general. Deci este o dilema: ori traiesti ca un
animal in stepa, ori te incadrezi in canoanele (legile nescrise a
existentei vietii) care presupune sa fii la zi ce evenimentele
internarionale. Deci in consecinta sa accepti suveranitatea unui
stat puternic care coordoneaza toate (guvern mondial), ori esti
obiedient si asculti de necajitii unei biserici oarecare.
-In consecinta exista doar doua variante de existenta pe acest
taram: 1. Daca ai copii si vrei să-i cresti in spirit moral este bine
sa-i cresteti pe acestia in spiritul religios neagresiv, iar daca nu ai
urmasi sa crezi intr-o viata cinstita, fara nici o credinta.
-Ganditi-va cat timp a trecut de cand omul are constiinta (mii de
ani) cati oameni au decedat, unde sunt unde au avt norocul sa
incapa ca suflete (ca restul este in pamant).

szeppty on 06/02/2010 at 5:26 pm


foarte la obiect comentariul. cam acelasi grad de coruptie bantuia
si prin biserica catolica cand Luther un simplu calugar ce nu
inghitea coruptia a sfasiat-o…cine nu cunoaste istoria risca sa-i
repete greselile…
pe mine ma sperie atitudinea multora dintre voi fata de rusi…
rusii cica sunt fratii nostri ortodocsi…serios? dar invers de ce nu e
valabil?
cand presedintele tarii noastre era la Chisinau cine se intalnea la
Moscova? Kiril cu tovarasu voronin…probabil ca sa se roage la
sfantu tar nicolae ala impuscatu ca sa-i izbaveasca pe saracii
moldoveni de fascistii si tiganii romani…
voi care cu mandrie in glas va numiti ortodocsi practicanti imi
veti da in cap…

55
Ați înfrânt!

aduceti-va aminte ca lupul rus in blana ortodoxiei s-a imbracat de


pe vremea lui Ivan al 3-lea si in numele ortodoxiei ne-au eliberat
de atatea ori…
ma intreb daca maine ar fi razboi cu rusii cum a-ti reactiona? v-ati
ruga probabil ca pravoslavnicii sa ne nimiceasca pe noi
ecumenistii papistasii, vandutii la occidentali?
eu va invit sa fugiti pana la Chisinau sa vedeti pe pielea voastra
cu cata dragoste ortodoxa se uita rusnacii astia la noi, scapale-ar
americanii toate armele lor nucleare in capul lor

dan on 07/02/2010 at 12:55 am


pavel corut este un sarlatan obisnuit cu palavrageala comunista si
cu manipularea ieftina si credibila pe care a invata-to la scoala,
lumea subtire intelectual si manelistii, care se inmultesc ca si
vedetele la tv., casca gura la prostiile debitate de corut, si
popularizeaza niste bazaconii, ca pe timpul lui ceausescu,
dezinformarea va ucide increderea poporului, iar asazisa clasa
politica va face ce-i cere jidovimea asazis ucisa in progromuri :
insclavagirea populatiei, pauperizarea cetatenilor, fuga celor care
au noroc peste hotare, indobitocirea populatiei, care va aplauda
in final orice golan de manelist sau asazis vedeta care va candida
la senat sau deputati- avem deputati si senatori cantareti,
manelisti, analfabeti, gen becali, vanghelie, mazare, cine erau ei
inainte de 89, niste excroci urmariti de militie, ei, acum, sunt
democrati cu ifose, cine erau esca, andreea marin, raduleasca,
inainte de 89, niste c... de hotel in slujba securitatii, acum, sunt ”
vedete” de tv. si de carti de istorie………

A.M. Cernat on 07/02/2010 at 1:54 am


Frate Liviu Nanau, ne intalnim din nou in pagina aceasta, semn
ca nici eu nici fratia ta nu ne-am pierdut speranta ca se mai poate
face ceva. Iti dau dreptate, preotia autentica este solutia ideala
pentru revenirea la normalitate, insa daca ai putina rabdare cu
ceea ce propun eu, ai putea intelege ca este un inceput, o solutie
concreta pentru situatia concreta in care ne aflam. De acord ca

56
Alexandru Mihail Cernat

viata curata si sfintenia nu pot fi conditionate de fondul de


salarizare, asta atunci, cand se va ajunge acolo, la sfintenie si viata
curata. Acum, si acest mic amanunt este important pentru
intrarea in normalitate. Jertfelnicia, viata curata, sfintenia, frate
Liviu nu au nimic a face cu institutionalizarea lui Hristos. Pentru
ca raul cel mare in asta consta, in transformarea trairii interioare,
intimitatii cu Dumnezeu intr-o institutie mult prea laicizata prin
comportament, care are pretentia ca la ea sunt cheile Imparatiei,
cu slujbasi la usa, cu retele informative, cu aristocratie ecleziastica
si plebe ignoranta, masa de manevra. De aici, stiu, ar mai fi un
pas catre erezia protestanta de care ai putea eventual sa ma acuzi
in acest moment. Dar, crede-ma, sunt bine ancorat in preceptele
Bisericii unde am primit botezul din pruncie, insa nu pot sa stau
nepasator cand vad ca punandu-L miza pe Hristos, niste indivizi
cu tupeu isi impropriaza Biserica din care fac si eu parte,
impunand reguli si starnind comportamente straine de tot de
Duhul lui Hristos. Problema punctata de fratia ta este una
generoasa dar cred ca se refera la o alta Biserica nu la una ca
aceasta despre care vorbesc eu. Supralicitarea in exces a laturii
administrative in Biserica diminueaza in exact aceeasi masura
vietuirea curata, sfintenia. Lui Dumnezeu nu poti sa te rogi
contra cost! Asta incerc eu sa spun in formularea degrevarii
slujirii de comertul infloritor de la usile diaconesti. Daca un preot
cu vietuire curata este adus in altarul bisericii unde se incaseaza
2500 RON pe o cununie, omul acela pleaca invartindu-se, pentru
ca va intelege repede raul pe care acesti bani il aduc in Biserica.
Daca insa va fi degrevat de aceasta grija nebinecuvantata, omul
acela isi va spori viata curata. Asta incerc eu sa sugerez. Hai sa ne
intoarcem in timp pe la primele Biserici crestine. Sa vedem ca
acolo nu administrarea bunurilor era preocuparea de capatai ci
sporul duhovnicesc. Acum lucrurile stau exact pe dos si pentru ca
s-a pierdut discernamantul adevaratului scop pentru care exista
Biserica, trebuie luate urgent masuri de revenire la principiile
canonice initiale, care vor promova in primul rand ceea ce spui si
fratia ta: omul cu viata curata. Chiar daca masurile acestea iti vor
parea acum un fel de lupta sindicala. Cred ca este incorect evaluat

57
Ați înfrânt!

demersul meu. Am spus in articolul precedent ca initiativa


sindicala era o reactie normala in contextul unei anormalitati, dar
m-am delimitat clar de o asemenea lucrare in care eu personal
chiar nu am cum sa intru, din motive pe care nu ti le pot
impartasi acum.
Ca sa sfrsesc totusi in duhul pacii, te asigur ca nu la “străini
eretici, catolici, protestanți, masoni, etc” m-am gandit atunci cand
vorbeam despre criterii de selectie academica. Cred ca aceasta
selectie trebuie neaparat facuta, dar nu ei intre ei, pentru ca ar fi
zero barat rezultatul. Da, sunt unii care n-au ce cauta la catedra
facultatii de teologie! Unii ca aceia trebuie trimisi sa invete carte
mai intai, sau sa faca altceva, ce s-or pricepe mai bine, nu
invatamant teologic universitar. Daca mai adaugam aici si ceea ce
spui fratia ta despre manuale care desfigureaza invatatura de
credinta ortodoxa, atunci cu atat mai mult exigentele academice
de selectie pot identifica oameni capabili sa indrepte lucrurile nu
sa le inghita pe nemestecate, pentru ca sunt impuse de vreo
oculta eretica.
Cu voia fratiei tale, despre scutul antiracheta vorbim in alta parte,
nu aici.
Cu prietenie, A.M.Cernat

ionut a on 07/02/2010 at 8:01 pm


Corut a spus numai tampenii… bine l-a pus la punct Gigi… dar
cu facultatile de teologie ce avem? Lasati-le acolo ca sunt bune…

Thalex on 08/02/2010 at 1:05 am


@Liviu Nănău & Co.
Îmi permit o simplä remarcä: frecventez si alte pagini natzionale
ALTERMEDIA (mai ales pe cele germane) si am remarcat (cu
pläcutä surprindere) cä printre comentatori nu a apärut încä nici
un cretin (de-al lor) care sä înjure Biserica Orthodoxä
închipuindu-si cä serveste astfel cauza natziunii sale. Din conträ.
Asta doar asa, în treacät, dela “mädular” la “mädular” …

58
Alexandru Mihail Cernat

PS: niste “manuale noi ce desfigurează și desființează învățătura


de credință ortodoxă” au mai fost introduse si acum vreo 60 de
ani, dar nu-mi amintesc de nicio ortho-reactzie similarä a vreunui
supra-înduhovnicit al epocii la ele. Pânä si Stäniloaie a täcut mâlc
(îndurând martiriul catedrelor succesive ca un adevärat mucenic).

Pr.Alexandru on 08/02/2010 at 1:06 am


Am auzit si eu vorbindu-se despre aparitia acestui pavel curut la
televizor, dar de vazut nu l-am vazut, ca nu ma mai uit de ani de
zile la scarboseniile oteveului.
Am inteles despre ce a vorbit. Da, din pacate, iata cata dreptate
are Dl.Cernat in acest articol. Nici nu ma intereseaza amanuntele
si nici nu ar trebui sa bagam in seama astfel de indivizi ca acesata
care vine sa ne “lumineze” acum, dupa 2000 de ani, cu aburelile
lui. Insa observ cu stupoare ca Dl.Cernat una a dorit sa spuna si
alta au inteles unii.
Da, poate parea oarecum utopica varianta de indreptare a starii
de fapt din Biserica Ortodoxa, insa haideti sa incercam sa vedem
intentia si buna credinta la care face apel Domnia Sa.
Este rusinos si jenant ce se petrece in viata bisericeasca din
Romania, nu are rost sa venim cu exemple. Dl.Cernat poate ca isi
mai aminteste ca acesta a fost principalul motiv pentru care am
plecat din tara. Este promovat in continuare acest sistem
nenorocit de care vorbeste in acest articol, foarte frumos
sistematizat.
Este intru-totul adevarat, incepand cu invatamantul teologic, apoi
cu accederea intr-o parohie, orice promovare, etc. Daca nu se va
schimba din temelii (dar ce zic, macar putin de s-ar schimba !),
atunci nu numai ca nu se va simti nici o imbunatatire a situatiei,
dar aceasta va degenera tot mai mult, cine stie ce vom mai auzi ca
se va mai practica in cadrul acestui sistem.
Intr-adevar, si mijloacele materiale sunt necesare pentru buna
desfasurare a vietii religioase, insa acestea sunt transformate din
mijloace, in…scopuri ! Cand iti vine orice superior in control, ca
sa iesi bine, trebuie sa fii foarte “darnic”, altfel oricat de bine ti-ai

59
Ați înfrânt!

facut datoria pe toate planurile, degeaba, ca tot marginalizat vei fi


si considerat rebel daca nu “sari” asa cum ti se spune.
Insa marea majoritate a preotilor o duc foarte, foarte greu, in mii
si mii de parohii marunte de prin sate. Asta in ciuda impresiei
generale pe care o afiseaza cei din orase, care au mii de
credinciosi arondati. Acestia, pentru a ajunge sau pentru a fi
mentinuti in aceste pozitii, trebuie sa faca asa cu am mentionat,
altfel vor fi trimisi in sate uitate de lume, unde nu isi vor putea
asigura un trai decent.
Da, aceasta remunerare egala sau macar rezonabila a tuturor ar fi
o solutie, oricine orice ar spune. Cea mai buna pastoratie nu poate
fi facuta tot cu gandul la ziua de maine, ce vei pune pe masa
familiei, copiilor, dar nici cu prea multe daruri, care iti ocupa
mintea in continuu.
Stiu, vor zice unii, “hai lasa ca n-am vazut nici un preot muritor
de foame”. Ei, n-ai vazut dumneata, poate esti de la oras. Dar
crede-ma, omule, ca sunt multi care abia au bani de paine ! Si nu
vorbesc din auzite ! Asta in timp ce ierarhul pretinte o dare
“eparhiala” de zeci de milioane de la fiecare parohie ! Din putinul
pe care il au credinciosii si din si mai putinul cu care sprijina
biserica din sat, trebuie negresit sa fie trimisa aceasta dare. Nu
mai vorbim de ultima achizitie auto a ierarhului, ca e strigator la
cer !
Pacat ! Unii s-au gandit ca nu mai pot continua si vor fi nevoiti sa
renunte. Unii chiar au facut-o ! Dar nu au mai rezistat. Si sunt
multi preoti foarte buni la tara. N-or avea ei doctorate de prin
occident, insa au o traire autentica, crestineasca, asa ca in Biserica
Primara. In simplitate, nu in opulenta, ca si foarte multi de la
oras.
Acuma nu inseamna ca toti cei de la oras sunt asa, dupa cum nici
cei de la tara. Dar foarte multi sunt in aceasta situatie.
Cred ca am adus destule argumente in sprijinul a ceea ce a vrut sa
scoata in evidenta Dl.Cernat. Precis, cei care l-au inteles gresit pe
Dumnealui, nu vor fi priceput exact nici ceea ce am vrut sa spun
eu. Totusi am nadejdea ca daca vor fi tot mai multe voci intr-o

60
Alexandru Mihail Cernat

directie, se va schimba ceva. Sigur, poate fi doar un vis, in


conditiile de astazi. Si e la fel in toate eparhiile, credeti-ma.
Dar orice utopie, orice vis s-au implinit intr-o buna zi. Paradoxal,
ar trebui sa-i multumim acelui nemernic ca a venit cu
elucubratiile lui pe ecrane, chiar daca scopul lui era denigrarea
Bisericii. Oricum nu cred ca multi au fost cuprinsi de cele debitate
de el acolo, poate ateii, insa majoritatea iata, sunt interesati de
josniciile din sistemul administrativ al vietii bisericesti, in dauna
vietii duhovnicesti, care, din pacate se pierde din vedere, datorita
celor care inca sunt in acest sistem de pe vremea impuscatului. Si
vor mai fi in continuare acolo, mai ales daca nu vom face nimic si
vom fi partasi cu ei. Vai de cei care nu vor sa accepte Adevarul.
Nu uitati, suntem in Duminica Infricosatoarei Judecati! De
Judecata lui Hristos-Dumnezeu nu vom scapa nici unul dintre
noi!
Felicitari Domnule Cernat !

TIBIMASTER on 08/02/2010 at 12:25 pm


Totu-i praf. Lumea-i cum este. Si ca dansa suntem noi…
Sa privim la modelul chinezesc !

Octavian Branzei on 08/02/2010 at 4:10 pm


Trecînd de la un canal tv la altul, căutînd printre atîtea lături ceva
de văzut, am dat şi peste Coruţ. Am citit “burtierele”, lămuritoare
despre ce putea fi vorba în emisiune şi am trecut mai departe.
Am avut prieteni cărora le plăcea ce scria individul acesta. Au
încercat luni de zile să mă convingă să citesc şi eu. Cînd, în sfîrşit,
au reuşit şi am luat de la ei un text pe care ei îl numeau “carte”, n-
am ajuns să citesc mai mult de 10 pagini pentru că, el fiind
editorul şi nimeni din editură neavînd curajul să corecteze scrisul
“maestrului”, textul era plin de greşeli de exprimare iar biata
limbă română era de-a dreptul schingiuită. Aşa că nu mi-am irosit
unica şi irepetabila viaţă ascultînd un asemenea individ şi am
trecut mai departe. Că se găsesc oameni care să-l ia în serios, ba şi
să-i răspundă, îmi aduce aminte de ce spunea mama, Dumnezeu

61
Ați înfrânt!

să o odihnească: “un prost găseşte întotdeauna un prost mai mare


care să-l admire” şi “un prost aruncă o piatră într-un lac şi zece
înţelepţi se reped să o scoată şi nu reuşesc”… Îmi vine în minte
eroul lui Negruzzi şi zisa lui “Proşti da’ mulţi”, îmi vine în minte
Glossa (“Ce mai vrei cu-a tale sfaturi/Dacă ştii a lor măsură”), îmi
vin în minte statisticile care arată că indiferent cît de mare sau de
mică este o populaţie, procentul celor supradotaţi e mereu acelaşi,
undeva în jur de 2% din respectiva populaţie, îmi vine în minte
faptul că elita, în orice domeniu, este, prin definiţie, o
minoritate…

Patapie on 08/02/2010 at 11:00 pm


@Octavian Branzei
Sa-i fie tarana usoara bietei tale mame, Octavian, insa nu-i
rastalmaci vorbele intelepte adaptandu-le conjunctural pe dos.
Adica, unde ai vazut matale aici prostul mai mare care admira
prostul mai mic? Aici nu e vorba de admiratie monsher, si daca
stai bine cu limba romana precum zici, poti pricepe… Daca ai si
ceva inteligent de zis, zii, daca nu, inapoi, la ce-a de-a
unsprezecea pagina… si lectura placuta!

TIBIMASTER on 09/02/2010 at 3:22 pm


Recunosc ca nu am pus ghilimele atunci cand m-am folosit de
versurile lui Eminescu (nu e important de ce), si prefer doar sa
asist la alte opinii refuzand polemica. Indraznesc sa ma alatur
domnului Branzei in ceea ce priveste elitele si sa adaug ca ma
simt in pericol printre oamenii satului-care tin posturile si merg
regulat la biserica- care se uita cu admiratie la cel mai
pacatos dintre ei (care fura, minte si inseala, dar care isi ascunde
ticalosiile in spatele vorbelor blajine), ei fiind, desigur, la o scara
mai mica, tot niste hoti, dar mai ales neevoluati (ca sa nu spun
prosti si salbatici).

62
Alexandru Mihail Cernat

Pr.Gabriel on 09/02/2010 at 5:08 pm


Problema scolilor teologice cred ca este pusa putin gresit aici, ma
refer la unghiul de vedere. Trebuie sa tinem seama si de faptul ca
Fac. de teologie ortodoxa nu mai furnizeaza doar candidati la
preotie (cum era la inceputul sec.XX) ci se acopera un spectru mai
larg al societatii. De ex., misiunea social-filantropica si didactica
sau arta sacra au luat un avant mare in ultima perioada.
Biserica nu trebuie decat sa se bucure ca formeaza caractere
crestine pt. toate mediile sociale. (si, intr-adevar, chiar avem
nevoie).
Cred, de asemenea, ca problemele ar fi la ceea ce in Ortodoxie se
numeste “practica”, adica trairea celor invatate. O eficientizare a
Fac. de teologie ar fi intr-o implicare mai profunda a realitatilor
duhovnicesti (rugaciunile, participarile la Sf.Slujbe, catehizarea
celor botezati doar cu “numele”-nepracticanti, vizitarea si
incurajarea pelerinajelor spirituale la manastiri). Aici e bogatia
Ortodoxiei, stiinta teologica se acordeaza cu trairea
duhovniceasca, cu punerea in practica acelor asimilate.
Ar trebui sa se acorde o grija deosebita a formarii caracterelor
morale. (disciplinarea simturilor).
Aici cred ca trebuie luptat, nicidecum in partea desfiintarii. Sa nu
amestecam duhurile politice cu Duhul Bisericii.
Doamne ajuta!

uly on 09/02/2010 at 6:56 pm


este tragic ce se intampla in tara aceasta! lumea se uita si traieste
numai cu si prin intermediul televizorului! Mai nou toti imbecilii
fie ei comunisti sau anti comunisti ne dau noua lectii de viata si
de moralitate. ,,Vedete” divortate ne invata pe noi cum sa ne
facem o familie si cum sa ne comportam in intermediul ei iar
ierarhi care vorbesc foarte frumos in predici si la televizor si care
iti rad in fata cand sunt prinsi in flagrant cu anumite delicte.
,,Sfintele Moaste” din Sinodul Bor ar trebui sa-si de-a seama ca,
scaunele lor matasoase nu se compara cu durerea inimilor
preotilor lor de la tara care sufera impreuna cu famililile lor de

63
Ați înfrânt!

foame si de dispretia oamenilor! dar asta nu conteaza atata timp


cat Hristos ne iubeste!
iertati-mi parerea si intreruperea!

Niget on 11/02/2010 at 8:08 pm


Oameni buni, pentru ca toti suntem oameni buni, doar ca ne
amintim din ce in ce mai rar de acest lucru.
1 Poate ca, asa cum este, Pavel Corut, ar trebui invitat sa ofere
replica acestor comentarii.
2 Isus Christosul (cuvantul intrupat) este imposibil sa fie altceva
decat Fiul lui Dumnezeu. Psalmul 81 versetul 6 (Biblia din 1688 –
prima traducere in limba romana, atunci nu se cenzura atat de
mult deoarece erau putini care stiau carte) confirma acest lucru la
sacara larga, dar asta ar insemna in acelasi timp si o
responsabilitate mult prea mare pentru fiecare dintre noi,
neputand accepta si proceda in consecinta, se implineste versetul
7 al aceluias Psalm.
3 Biserica ar trebui sa fie in primul rand un edificiu interior, in
care credinta noastra sa-si gaseasca loc in orice clipa. Ar trebui,
daca tot exista biserici, ca edificiu exterior, sa se permita
oamenilor cu HAR (care dincolo de ceea ce s-a primit este si
crescut in mod constient de catre individ prin actiunile si
gandurile sale de zi cu zi) sa vorbeasca in aceste biserici, deoarece
ele sunt ale oamenilor si pentru oameni, nu ale unui ONG.
4. Fiecare pasare pe limba ei piere! Lasati sa latre cainii, caravana
trece. De ce? Pentru ca fiecare raspunde individual de gandurile
si faptele sale, pentru ca oricare ai fi TU (fratele meu), eu voi
purta cu mine pentru o eternitate ceea ce am facut si doar eu voi
putea sa depasesc propriile obstacole si probleme, pe care evident
ca eu le-am creat.
5 Mereu este tragic ceva, mereu se emite cate o blasfemie, mereu
societatea in care traiti va incerca sa va tina pe loc aruncandu-va
in fata conflicte! Amintiti-va ca cel ce da vreodata socoteala
sunteti voi, amintiti-va ca aceasta lume in care traim este o iluzie

64
Alexandru Mihail Cernat

daca ne este greu sa ne vedem a fi cu totii frati! Iar daca ne vedem


cu totii frati, atunci inseamna ca suntem in aceeasi barca, iar
numai armonia atitudinilor noastre ne va duce cu bine la liman.

Mihail on 17/02/2010 at 7:52 am


Sunt multe de spus despre acest articol. Destule bune, dar și
unele nu chiar așa de bune. Însă ideea de salarizare unică a
preoților și mai ales de a da pe mâna Patriarhiei fondurile de
salarizare este, să mă ierte autorul, o prostie fără margini.
Păi Daniel nu știe cum să mai ia 7 piei de pe fiecare preot, și tu te
gândești să-i dai banii de salarizare pe mână?
Sunt sancționați preoții care nu pun taxe, că ”nu aduc venituri”,
sunt taxe puse pe fiecare preot din parohie, dar și pe parohie
pentru numărul de preoți (!), iar apoi se cer alte taxe pentru ceea
ce se cer și cele dinainte ș.a.m.d. Tot așa, sunt forțați preoții, sub
sancțiuni severe, să facă nenumărate abonamente la Ziarul
Lumina, să dea nenumărate donații la TV Trinitas și Radio
Trinitas, să silească pe enoriași să meargă în excursiile (aka
pelerinajele) Patriarhiei etc.
Preoții care trăiesc smerit, fără să impună taxe, sunt neîncetat
șicanați, certați, sancționați discret sau pe față, chiar până la
mutare în parohii de rang inferior. Și asta chiar dacă au lucrat zi
și noapte pentru credincioșii lor – nu contează, nu aduc venituri!
Și voi vreți să dați Patriarhiei pe mână toți banii Bisericii?!?

Ioan Teodor on 18/02/2010 at 3:36 pm


@Mihail
Stimabile, mirosi de la o posta a popa de cartier si iti permiti sa o
dai pe goarna chiar in jumatea targului! “Prostia fara margini” de
care il acuzi pe autor vadeste exact modul mic si inchistat in care
vedeti voi problema, cei care va burdusiti buzunarele cu banul
vaduvei! Cernat, dupa cum vad, propune unificarea fondului de
salarizare tocmai pentru a va trezi voi cei de la orase, suburbii,
comune limitrofe oraselor mari, cu acelasi fel de salariu ca si cel

65
Ați înfrânt!

de la Noroioasa din Vale, pricepi!? Daca nu, hai ca-ti mai explic o
data: a da Patriarhiei cum zici, tema asta, inseamna sa faci exact
ce trebuie facut in contextul inflatiei de popi pe mp. Adica, sa
degrevezi preotul de la altar de banii credinciosilor, pentru a-l
feri de stigmatul la care face referire autorul si sa determini, in
situatia asta Patriarhia sa salarizeze in mod real clerul pe care l-a
dublat, triplat fara discernamant in ultimii 20 de ani. Pusa intr-o
asemnea situatie, Patriarhia are de ales: 1. te da pe tine afara ca
vrei prea mult de la prosti, si partea ta o va da fortat de
imprejurari, altora care nu au acum nici a zecea parte din cat ai
tu; 2. realizeaza in sfarsit ca sistemul nostru administrativ-
religios, asa cum se prezinta el azi, este o nenorocita facatura si in
consecinta va trece la o reforma administrativa fundamentala in
B.O.R.
Omule, TOTI banii Bisericii sunt in acest moment pe mana
Patriarhiei! Mai putin ceea ce dosesti tu prin buzunare (sperand
ca n-o sa afle nimeni), dar asta e problema ta…
Spun, toti, pentru ca aici este capcana in care va aflati voi popii:
sunteti manipulati ca sa manipulati! Adica sa strangeti Patriarhiei
fondurile pe care vi le cere Daniel (inclusiv ziare, reviste, Trinitas,
etc). Omul asta care semneaza aici, tocmai asta sugereaza: sa isi
stranga Patriarhia SINGURA tributul religios! Nu voi, cei care
sunteti in mijlocul oamenilor si puteti fi oricand banuiti de
necinste!
Cernat, tocmai asta vad ca vrea sa pricepi, sa fie pusa Patriarhia
in situatia de a strange singura acesti bani, adica printr-un sistem
oficializat (fiscal) si de a-i administra corect! Daca nu o va face, in
zece ani, isi va administra “muzeele” cu unii ca tine… Dar numai
atat. Pentru ca, poate nu te-ai lamurit, prostii astia pe care ii
jecmaniti voi “in numele Domnului” se vor imputina, pentru ca
lumea se desteapta, incet-incet, dar sigur…
Daca tot nu pricepi nici acum, ramai acolo unde esti, nu cracni
(pt. ca ala de langa tine te va turna desigur la vreun informator
din reteaua patriarhala) si veti avea de dat in continuare lui
Daniel dari mari cat casa, de vi se va acri de popie! A! o sa

66
Alexandru Mihail Cernat

jecmaniti si voi mai departe pe romanul prost?! Asta, da! Te cred


in stare sa o faci, pentru ca la asta va pricepeti voi cel mai bine!
Dar treaba asta nu va mai dura mult, dupa cum spuneam.
Mi-ar fi rusine sa pun taxele pe care le pui tu acolo unde esti si
apoi sa ma plang de darile lui Daniel…
Mai baieti, cand o sa va vina voua mintea la cap?!…

Pirtea Maria on 24/02/2010 at 10:02 pm


Scrisoare deschisa catre toti crestinii:
Domnul Pavel Corut a fost candva un om al luminii, dar a cazut
si in prezent slujeste intunericului si anticristului. El a venit ca sa
fie un aparator al neamului nostru, fiind sub protectia marilor
strabuni. Dar la un moment dat, o data cu aparitia cartii Sfarsitul
imperiului ascuns, a deviat de la dreapta credinta in care l-au
botezat parintii sai si in care au trait bunicii sai si in care a primit
invataturile strabune. Din acel moment el a devenit alt om, al
raului, al întunericului.
De unde trebuia să fie un apărător al dreptatii, a devenit un
propagandist al intunericului si este un alt Arie si un alt
iconoclast si un alt fals proroc, care se ridica cu hule imposibil de
ascultat la adresa Bunului Dumnezeu in Sfanta Sa Treime.
El era sub protectia Sfantului Arhanghel Varahiil care il calauzea,
ca de aceea personajul sau central din carti este Varain cel din
neamul varainilor, adica din neamul Varahiililor, al Cetelor sale
de Arhangheli.
Pavel Corut este acum in ceata ingerilor cazuti, care a atras pe
multi nestiutori dupa el si care rataceşte pe muti dintre cei mai
mici si inca nedeprinsi in credinta, cu ideile sale gresite si de hula.
El a infiintat un partid – Partidul Vietii Sanatoase, cu care a
cheltuit mult si-a atras adepti, dar acest partid s-a prabusit in
mod lamentabil dintr-un singur motiv: a interzis tuturor celor de
acolo sa vorbeasca de Dumnezeu si de credinta. In consecinta,
Dumnezeu si-a luat mana de pe el si nu a mai reusit sa faca nimic,
deoarece pana la urma cei pacaliti in prima faza s-au dezmeticit si
s-au retras.

67
Ați înfrânt!

Vazand ca nu mai are succes s-a infiltrat pe langa domnul Vadim


Tudor cerand sa-i sustina ideile in campania electorala prin
Partidul Romania Mare, iar urmarea a fost ca s-a prabuşit si
Vadim cu partidul lui in campania respectiva.
In ideile lui gresite a cautat sa o acapareze pe Lavinia Tatomir,
persoana crescuta de mama sa in credintă si respect fata de
Dumnezeu, după cum se poate vedea clar din carţile ei.
Pavel Corut orb si patimas, la toate incercarile de atentionare pe
care i le-a trimis Dumnezeu, a raspuns cu indiferenta sau cu
aroganta, interesat numai de bani cat mai multi obtinuti din
cartile lui defaimatoare, indiferent la cat de mult rau provoaca in
jurul sau. Nu i-a pasat niciodata de aceasta numai de bani, cazut
in lacomie.
Trufia lui a ajuns fără margini, moment in care si-a permis sa
injure prin cartile sale si să batjocorească pe Domnul Iisus
Christos şi pe Maica Domnului si pe Sfinti, lucru care l-a
continuat apoi pe unele posturi de televiziune conduse de oameni
imorali. Folosindu-se de un oarecare dar al vorbirii si al
persuasiunii, a început sa loveasca sistematic în Religia creştina şi
in Ortodoxie in special, neavând nici un fel de cunostinte reale la
bază, ci numai scrierile dezaxate ale unora. Acest om nu intelege
Religia, nu o traieşte şi nu o practica, dar se erijează în mare
reformator al ei.
Ce pune el în loc de credinta noastra străbuna?
Un dumnezeu al lui, gol de continut si de logica, gol de
intelepciune si traditie, ceva nedefinit si nebulos, care nu duce
nicaieri.
In prezent el comite cea mai mare blasfemie posibila la adresa
Cartii Sfinte care este Biblia, pe care o renega cu vehementa, ceea
ce este foarte grav, ca tocmai din neamul nostru s-a ridicat aşa un
anticrist.
Vechiul Testament si apoi Noul Testament sunt cărti de
invatatura profunda, dupa care de-a lungul timpului societatile
umane s-au ghidat, evoluand spiritual din treapta in treapta spre
ceea ce se vede astăzi. Această evolutie insa trebuie sa continue si

68
Alexandru Mihail Cernat

cu generatiile care vor urma, astfel incat poruncile lui Dumnezeu


sa triumfe si viata morala să se generalizeze pe toata planeta.
Cel Care a creat aceasta lume, este si Cel care a dat si Legile dupa
care ea sa se conduca si care sunt obligatorii. Oamenii au
intradevar liberul arbitru, dar numai dupa ce se incadreaza în
respectarea unui barem minim de reguli şi care sunt Cele 10
Porunci. Nu exista nicaieri numai drepturi, fara a avea si un
minim de obligatii!
Aceste invataturi biblice transmise din generatie in generatie prin
crestinism, au fost cele care nu au lasat omenirea pe aceasta
planeta sa alunece in haos.
Acum Pavel Corut ne indeamna sa ne dezicem de toata aceasta
intelepciune si sa ne indreptam vertiginos spre acest haos. Nici
un om cu mintea intreaga nu-l poate urma, iar cei care considera
ca sunt creştini au datoria de a-i lua apararea Domnului Iisus
Christos şi invataturilor Sale, precum si Maicii Domnului.
Pavel Corut, a mai amagit pe multi cu aşa numitul curent al
zamolxienilor, o grupare care i-a urmat ideile greşite si care l-au
dat la o parte pe Dumnezeu Tatal şi pe acel Tron l-au asezat pe
Zamolxe, ca si cum el ar fi Dumnezeu. Aceste idei sunt foarte
gresite si periculoase si merg pana intr-acolo incat vor sa
inregistreze oficial aceasta religie si au chiar si ritualuri in care
casatoresc femei cu mai multi bărbati deodata, ceea ce incalca
grav Legile Statului Roman. In felul acesta ei lovesc de două ori, o
data in crestinism şi apoi in memoria marelui strabun Zamolxe,
care a fost de fapt un trimis ceresc, un precursor, cel care a
pregatit calea crestinismului in Dacia si respectiv in lume.
Zamolxe a fost legatura dintre Dumnezeu si oameni, asa cum
sunt Sfintii din ziua de azi.
Necunoscand si neintelegand nimic din Tainele Bisericii, acest om
orbit de intuneric, cere sa fie cat mai putine Biserici, ceea ce este
foarte gresit, deoarece si un copil de gradinita stie ca omul este
trup fizic şi suflet care nu se vede. De trupul fizic se ocupa lumea
vazuta şi medicina actuala, dar de sufletul nevazut se ocupa
Biserica prin toate randuielile si invataturile ei.

69
Ați înfrânt!

Un singur personaj de trista amintire nu vrea sa auda de Lumina


din Biserica si care curge prin Biserica, care nu vrea sa auda de
curatirea sufletelor de toate petele pacatelor omenesti rezultate
din incalcarea de Lege, si acela este lucifer şi cetele sale de
intunecati. Ce interes are el sa vada Lumina cand lui ii place
numai bezna? Ce interes are el sa vada oameni curati, care se
sfintesc si se lumineaza la minte, cand lui ii place numai mocirla?
Ce interes are el ca oamenii sa-i cinsteasca pe Sf. Arhangheli si
toate Ostirile lor de aparare, cand in fata lor el este neputincios?
Lucifer are nevoie de oameni slabi si rataciti in iluzii desarte ca si
Pavel Corut, care sa huleasca cat mai tare si sa se balaceasca in
noroi cat mai mare şi daca opoate sa murdareasca pe cat mai
multi. Şi stiti de ce? Aceste spirite malefice nu pot trai in
LUMINA, nu se pot hrani cu energii inalte şi nu pot suporta
LUMINA!
Şi aceasta LUMINA curge prin creştinism de peste 2000 de ani! Si
pe aceasta LUMINA CEREASCA A LUI DUMNEZEU IN
SFANTA TREIME nici el, nici cetele lui intunecate si nici acest om
ratacit Pavel Corut nu o vor putea invinge niciodata, caci este
scris pentru cine vrea sa auda in Cartea Sfanta:
,,Si am vazut Cetatea Sfanta, Noul Ierusalim, pogorandu-se din
Cer, de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa, impodobita pentru
mirele ei. Si am auzit din Tron un glas puternic care zicea: Iata
cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va salaslui cu ei şi ei
vor fi poporul Lui şi Insusi Dumnezeu va fi cu ei.”
Si Dumnezeu este cu noi, revenit din nou printre noi si va da
fiecaruia dupa cum merita, iar Noua Cetate care se gateste acuma
este Romania! Nimeni nu se va putea opune acestui Plan Sfant!
Pavel Corut acesta este aratat in Biblie în Apocalipsa si de aceea o
huleste asa de tare, ca oamenii sa nu o citeasca, ca sa nu bage
oamenii de seama si sa se trezeasca la adevar: ,,Si am vazut fiara
si pe imparatii pamantului si ostirile lor adunate, ca sa faca razboi
cu Cel ce sede pe cal si cu Ostirea lui. Si fiara a fost rapusa si cu ea
prorocul cel mincinos, cel ce facea inaintea ei semne cu care
amagea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s-au inchinat
chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in iezerul de foc unde
70
Alexandru Mihail Cernat

arde pucioasa.” Prorocul cel mincinos este Pavel Corut care mai
are un ,,pui” in australia pe Octavian Sarbatoare, slugarnic ucenic
in rau. Soarta lor este clara si de la Dumnezeu data:
,,Si am vazut un Inger pogorandu-se din Cer, avand cheia
adancului si un lant mare in mana lui. Si a prins pe balaur,
sarpele cel vechi, care este diavolul si satana si l-a legat pe mii de
ani!”
Pavel Corut si ai lui sunt o rusine pentru neamului nostru crestin!
Bunul Dumnezeu si Domnul Iisus Christos Mantuitorul nostru al
crestinilor sa fie cu noi si sa mature tot raul din lume si din
neamul nostru!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Matei Monica ( Jitaru ) on 24/04/2010 at 3:40 pm


Buna ziua,
De stiti vreun popa care e dispus sa-si ofere averea si sa traiasca
….pustnic…cu ierburi si rugaciuni….sa ma anuntati.
De e vreun popa ce face minuni…… am o lista prea lunga pentru
cite ar trebui sa existe.
De e vreun popa ce face totul (chiar si pentru un singur om) si nu
cere nimic (banii pentru care nu se taie chitanta, nu se platesc
impozite, etc ) sa ma anunte.
De e vreun popa ce imi ofera mita de la pomelnice sa ma anunte.
Eu personal, nu cunosc nici un popa ce ar face lucrurile de mai
sus.
Matei Monica.
ziarist, fotograf, pictorita.

cupidon on 03/05/2010 at 6:04 pm


@Matei Monica (Jitaru)
Cucoana, aici nu esti la matrimoniale!…

71
Ați înfrânt!

Contra conceptului de "marketing religios"

Apărut ce-i drept, în urmă cu un an în publicația


“Rost”, un titlu bizar pare să ofere societății românești aflată în
cădere liberă și sigură, argumentele că orice pe lumea asta este de
vânzare și că, pare sa nu mai avem nici o limită, dacă nu, chiar și
pe Însuși Dumnezeu nu cumva îL putem vinde și cumpăra după
bunul nostru plac. Autorul acestuia, tânărul Bogdan Aurel
Teleanu (doctor în teologie şi publicist – cum ne asigură
publicația respectivă – ca sa fim siguri ca semnatarul este o
persoană citită și în consecință… neapărat și autoritate în
domeniu), ne oferă nici mai mult nici mai puțin decât cea mai
năstrușnică “producție mentală”, aparută vreodată sub
semnatura unui pretins teolog (și doctor), anume: conceptul de
marketing religios!
Am parcurs cu deosebit interes raționamentul pe care dr.
B.A.T. il construiește plecând de la întrebarea“dacă introducerea
instrumentelor de marketing în Biserică înseamnă o desacralizarea a
modului ei de a acţiona în lume, sau, mai degrabă, o formă de adaptare a
acesteia la condiţiile sociale contemporane ?”, idee ce i-ar fi survenit
după ce a aflat opinia lui Rossman Marlen. In calitate de creștin
ortodox însa, mă simt obligat moral să-l atenționez că, operând cu
terminologia specifică „limbajului economiei moderne”, în
încercarea de a interconexa conceptul de marketing cu acela de
religie, (folosind ca “liant” – “amploarea fenomenului comunicării”),
distinsul domn comite cel putin două erori:
1. Prima eroare: devalorizarea mesajului evanghelic.
Coboară mesajul propovăduit de Domnul Hristos la nivelul
unui bun ce poate fi considerat obiect de schimb, și argumentează
aceasta în mod injust făcând similitudine dintre marketingul
religios şi marketingul valoric, încercând să-i atribuie primului
“virtuțile” celui de-al doilea fără să precizeze în același context
72
Alexandru Mihail Cernat

despre ce valori de schimb discutăm, sugerând totodată


“autoritatea” pe care acest concept l-ar fi primit pentru că
referitor la el ar fi fost preocupări în timp, “începând cu Aristotel şi
terminând cu economiştii clasici, Smith şi Ricardo”. In niciun caz, nu
așa poate Biserica “câştiga credinţa în persoana Mântuitorului Iisus
Hristos şi în învăţătura Sa”! întrucât Însuși Mântuitorul Hristos,
prin atitudinea pe care o are în templu, răsturnând mesele celor
care negustoreau acolo sub același pretext de marketing religios a la
secolul I, infirmă pentru vecie orice asociere între activitatea
comercială și rugaciunea către Dumnezeu. Prin felul de a
amesteca semantic lucrurile, autorul sugereaza creștinului
aspirant la mântuire ca aceasta, putand fi asimilată unei valori de
schimb, aici pe pamant, poate fi cumpărată – ca orice valoare (la
care se gândeau mai ales Smith şi Ricardo), îndemnând indirect la
comiterea păcatului de care s-a facut vinovat Simon Magul, dacă
nu chiar, redeșteptând pretextul meschinelor indulgențe. Nu știu
exact unde a primit botezul Shawchuck Norman, dar autorul
conceptului de “marketing religios”, bazându-se pe constatările
acestuia și sugerând că predica și cateheza, pe de o parte,
dimpreună cu “serviciile religioase în general sunt câteva dintre
produsele, tangible products, care pot face obiectul unor tranzacţii
bisericeşti”, asociindu-le pe acestea cu adevăratele tangible
products, anume: literatura religioasă și obiectele de cult, amestecă
în mod flagrant planurile, confundând voit actul de propovăduire
(catehizare) și rugăciunea (numită pervers în Biserică – serviciu
religios), cu obiectele ce pot fi vândute și la tarabă. O astfel de
“logică” a produs în Biserica noastra degenerarea relației preot-
credincios, tocmai pe considerentul pe care autorul B.A.T. il
promoveaza aici, ajungându-se la anomalii greu de evaluat și de
normat din punct de vedere (măcar) etic.
Totodată, imi permit sa-l previn pe publicistul Teleanu că
remarca lui Fiorentini Giorgio, cum « că aplicarea acestui marketing
în cazul instituţiilor religioase se face „nu atât pentru a intra în logica
comercializării propriului crez religios, ci pentru a manifesta propriile
capacităţi de exprimare a credinţei prin transpunerea în activităţi de
serviciu a propriilor principii religioase…” » nu este deloc prețioasă,

73
Ați înfrânt!

intrucât, dacă va cerceta, o va gasi travestita într-un concept de


bază al mecanismelor oricărei acțiuni de prozelitism sectar. Să nu
încerce deci, sa își salveze opțiunea bibliografică sub textul Sf.
Apostol Iacob, întrucât relația dintre fapte și credință pe care ne-o
propune textul utilizat îndeparteaza dezbaterea de arealul lucrării
banului. Cel puțin nu în accepțiunea mercantilă a problemei așa
cum foarte ușor o poate deduce cititorul din expozeul semnat de
domnia sa.
Deși forțează o concluzie care contrazice tocmai ceea ce am
remarcat și eu mai sus, intercalând prezenţa lui Dumnezeu,
Dreptatea şi Binele absolut unui algoritm care tocmai le exclude
prin legea malefica după care se dezvaluie lumii, știut fiind că
economia de piață în sine este imorală atâta timp cât în cadrul ei
îsi desfașoară mecanismele reguli care fac posibile tranzacții ce
pot ruina în câteva minute economiile unor regiuni de pe glob, ce
pot provoca lovituri de stat, războaie nedrepte sau pot susține și
finanța experiențe științifice distrugatoare, etc., publicistul B.A.T.
eșuează în final cu o ”descoperire” de-a dreptul inacceptabilă,
anume: ”Prin urmare, reţinem aspectul integrativ al marketingului
religios, în sensul că toate celelalte forme de marketing, fără să suporte
modificări, pot fi integrate acestuia”. Prin această remarcă la care nu
știu cine și de ce îl îndeamnă (obligă), autorul riscă sa dea girul cel
puțin interpretării că traficul ilegal (poate fi chiar ideologic – de ce
nu?), de exemplu, ca formă de marketing ”fără să suporte
modificări”, s-ar integra în ceva care ține de prezența lui
Dumnezeu…
Înainte de a trece la cea de-a doua eroare pe care Bogdan
Aurel Teleanu o comite, îl indemn pe acesta sa nu ia de bun tot ce
afirmă Marco Borsa, întrucât nu este o regulă ca Biserica să-și
adapteze limbajul la limbajul economiei moderne. Și-l invit aici să
admită că Biserica poate comunica foarte bine (a dovedit-o în cei
aproape 2000 de ani) cu orice formă de organizare economica a
societăților asupra cărora și-a răsfrânt lucrarea sa, tocmai pentru
că nu a cazut în păcatul la care domnia sa o invita azi. Biserica,
într-adevar trebuie sa-și formeze un mecanism (cu care în nici un
caz nu trebuie sa se confunde) cu ajutorul căruia să poată tranzita
74
Alexandru Mihail Cernat

sistemele economice (insist pe aceasta categorie întrucât conceptul


de marketing aici se simte la el acasă) asigurandu-și
exteriorioritatea materiala, în vederea promovarii valorilor
profunde pe care le deține și pe care le răsfrânge, așa cum am mai
spus, asupra lumii (în niciun caz vânzându-le ca la piața!).
2. Cea de-a doua eroare: deturnarea mesajului
evanghelic.
Aceasta ține tocmai de comunicare. Este impardonabil ca
un teolog să confunde atât de ușor creștinul aspirant la mântuire
cu ceea ce s-ar zice că au reușit să facă dezvoltarea tehnicilor de
comunicare din oameni transformandu-i în „consumatori de
informaţie”. Totodată să interpreteze atât de simplist mesajul
Evangheliei Mantuitorului asociindu-l conceptului de informaţie
religioasă, (probabil îi aparține), gafând în afirmația de neacceptat
că „Interesul faţă de informaţia religioasă, stimulat de circulaţia ideilor
pe piaţa informaţiilor, apropie marketingul religios de marketingul
informativ şi de marketingul ideologic, aplicat cu precădere în politică,
cultură, armată, economie etc.”
Distinsul doctor in teologie ar fi trebuit sa știe că mesajul
Evanghelic, (dealtfel o știe orice elev de seminar), transmite Taine!
Tainele nu se adreseaza rațiunii, deci nu sunt comunicate ca să fie
înțelese în sens rațional, ci primite și asumate cu multă credință.
Ele se adreseaza inimii și efectul lucrarii energiilor necreate este
tocmai transfigurarea ființei umane în Duhul Sfant. Domnia sa
vorbește despre Cuvânt ca despre marfa din raftul unui
suprmarket italian. Mintea omenească nu poate să înțeleagă
rațional lucrarea Duhului Sfant și nici o posibilitate de a o
surprinde în concepte (ca pe o informație de piață) nu-și va putea
cineva aroga. Pe ce ”piață a informațiilor” plasează Bogdan
Teleanu Cuvantul lui Dumnezeu? Pe piața ideologiilor ? Adică,
Cuvantul revelat este o ideologie? Sunt nevoit sa-l atenționez că
asemenea afirmații pot avea implicații de nebănuit sub girul unui
doctor în teologie ortodoxă aflat prin preajma Patriarhiei Române!
Atunci când religia devine ideologie, avem de-a face cu un jihad!
cu obscurantism, cu crimă, cu terorism, cu lucrarea satanei la

75
Ați înfrânt!

modul absolut! Un astfel de mesaj transmite domnia sa Europei,


acum în prag de integrare ? Patriarhul Romaniei știe ?
Mai adaugă printre altele domnia sa: ”Esenţa unui asemenea
marketing, pe care îl definim ca fiind religios, o reprezintă indubitabil
raportarea la Valoarea Supremă, adică la Dumnezeu, care cere în mod
expres amplificarea calităţilor noastre, în special a virtuţii credinţei, cu
scopul de a ne câştiga mântuirea.” Ce anume să ințelegem din asta?
Că ceea ce se intamplă acum în bisericile noastre prin relația
financiară dintre preot și credincioși amplifică în vreun fel
calitățile cuiva, virtutea credinței, mântuind pe cineva prin acele
operații de schimb de tipul: ”eu mă rog pentru tine și asta te costa
atât”?…
Asa nu-L vom găsi niciodată pe Hristos!
Cred ca raționamentul e fals.
Acum la final admit totuși că ambianța prea multor autori
citați cu atâta exuberanță poate fi cauza acestor erori de
interpretare și aștept cu optimism ca autorul să se dezică de
conceptul de ”marketing religios”. Nu e curat și nu ne trebuie.

9 decembrie 2006

gattaca on 10/12/2006 at 12:29 am


sa fim pregatiti de tot ce poate fi mai perfid. Felicitari Altermedia
si D-zeu sa va aiba in paza lui.

cristian on 11/12/2006 at 11:15 pm


...din câte ştiu eu, Iisus Christos nu a dat girul Său
mercantilismului, deci nu văd ce legătură ar avea marketingul
religios (în speţă creştin) cu Evanghelia! Eu îmi amintesc, că
Domnul Iisus a propovăduit dragostea, milostenia, altruismul;
Biserica ne învaţă că bunurile vremelnice (fie ele şi bani, aur) pe
care le deţinem, nu sunt ale noastre, ci noi suntem doar
administratorii lor, pt Dumnezeu, Care ni le-a dat. În ceea ce
priveşte mesajul evanghelic, Tainele săvârşite în Biserică, acestea
toate nu sunt ale noastre, ci tot date ne sunt; în concluzie nu pot

76
Alexandru Mihail Cernat

face obiectul marketingului. Cum vi s-ar părea, să m-apuc eu să


vând bunurile voastre?

77
Ați înfrânt!

Scrisoare deschisă pr. prof. dr. Nicolae D.


Necula
Nota red. (AlterMedia): Dl. Alexandru Cernat, sociolog si “observator religios” ne-a
transmis cu rugamintea a de publica aceasta “Scrisoare deschisa adresata parintelui
profesor dr. Nicolae D. Necula” (decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti), cu subtitlul
“un drept la replica pe care revista ‘Vestitorul Ortodoxiei’ nu l-ar acorda niciodata”.
Intrucat este vorba de aspecte teologice si pastorale, asteptam comentarii de la persoanele
avizate.

Distinse părinte profesor dr. Nicolae D. Necula,


Deşi cu întârziere, după apariţia articolului
dumneavoastră în “Vestitorul Ortodoxiei” numerele 385-386 si
387 a.c., în care v-aţi propus să daţi un răspuns argumentat la
întrebarea „De ce este navetismul preoţilor incompatibil cu
pastoraţia?”, vă scriu în speranţa că veţi avea în vedere şi alte
opinii privitoare la acest fenomen (navetismul preoţesc), dar mai
ales că veţi da dovadă de onestitate creştină până la capăt,
transmiţând pe acelaşi canal media şi soluţiile concrete şi realiste
ce s-ar impune pentru ca fenomenul în sine să fie „limitat sau
eradicat”.
De la început vreau să vă asigur ca sunt întru totul de
acord cu intenţia expozeului dumneavoastră. Bine argumentat şi
sever în acelaşi timp, articolul este bine scris şi aşa cum spuneam,
bine intenţionat. Numai că, din păcate tot conţinutul său nu
scoate în evidenţă decât efectele unui fenomen trist din viaţa
Bisericii noastre, dar nu spune absolut nimic despre cauzele care
l-au generat.
Excluzând ab initio din rechizitoriul dumneavoastră
preoţimea de la oraş, pentru ca întreaga artilerie s-o îndreptaţi
numai asupra preoţilor de la ţară, prin punctul dumneavoastră de
vedere lăsaţi să se întrevadă un aspect îngrijorător atunci când
sugeraţi ca rezolvare un fel de familie preoţească ideală, aşezată
78
Alexandru Mihail Cernat

într-un univers parohial ideal, în care, citez: „preotul se poate


simţi şi poate fi considerat ”părintele duhovnicesc”,”taica
părintele”, parohiei, iar soţia sa ”maica preoteasă”…”. Aspectul
îngrijorător derivă dintr-o anumită duplicitate pe care oricine,
măcar puţin instruit, lecturând articolul, o poate sesiza, anume:
ori sunteţi total desprins de adevărata realitate din teritoriu –
lucru grav pentru un distins preot şi profesor de teologie
(variantă pe care eu o exclud categoric), ori în totală cunoştinţă de
cauză, aplicaţi unei boli profesionale, în postura de doctor, o
reţetă cu o doctorie care ar fi dat rezultate mulţumitoare mai
degrabă în urmă cu un secol, nicidecum azi… şi faceţi asta din
raţiuni care deocamdată îmi scapă.
Pentru că, în calitate de sociolog, dar nu în ultimul rând,
de creştin ortodox, am interacţionat într-un fel sau altul cu
aspecte din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, acumulând în cei
peste douăzeci de ani de activitate profesională o minimă
experienţă în domeniul social, vă asigur că în ceea ce priveşte
subiectul pus în discuţie, sunt bine documentat. Totodată, dovadă
chiar aceste rânduri pe care vi le adresez, îmi doresc la fel de mult
soluţionarea problemelor generate de navetismul preoţesc, spre
marele beneficiu moral al Bisericii unde am primit Sfântul Botez.
Înainte de a-mi formula punctul de vedere asupra acestei
speţe, aş dori să mai remarc în articolul dumneavoastră un aspect
la fel de îngrijorător. Chiar la începutul primei părţi din numerele
385-386, faceţi trimitere la extrasul din hotărârile Sfântului Sinod
în problema navetismului preoţilor, prezentat de pr. Constantin
Pârvu şi pr. dr. Augustin Rusu în Vestitorul Ortodoxiei, an VII
(2006), nr. 379, p2. Dacă cititorul interesat merge la trimiterea
dumneavoastră şi o va lectura, va avea o surpriză foarte
neplăcută: sub semnătura celor doi preoţi indicaţi vor găsi o
înşiruire de extrase din hotărâri sinodale care azi, la şaptesprezece
ani de la despărţirea de regimul totalitar comunist, pun mai
degrabă Sfântul Sinod într-o postură jenantă de criză profundă,
decât într-o lumină înnoitoare a lucrării Sfântului Duh. Şi aceasta
datorită faptului că funcţionarii săi, depăşiţi probabil total de
situaţie, unii chiar prea bătrâni în funcţie şi mentalitate (ex. pr. C.

79
Ați înfrânt!

Pârvu), scot la iveală cu titlu de actualitate, decizii luate de


ierarhia ortodoxă română în situaţii de criză, lucru deplin
recunoscut din 1990 încoace, când alte posibilităţi nu avea la
dispoziţie într-un regim totalitar şi singurele măsuri nu puteau fi
luate decât ţinându-se cont de realitatea existentă atunci, realitate
care azi este cu totul alta.
Dacă dumneavoastră consideraţi că un vicar administrativ
şi un consilier patriarhal pot susţine cu tărie ca actuala
administraţie bisericească să facă uz de hotărâri sinodale luate
între anii 1970-1987, fără să se aibă în vedere contextul total diferit
în care trăim acum, context ce ar permite Bisericii noastre să poată
acţiona după cu totul alte criterii în rezolvarea problemelor ei – fie
chiar şi navetismul preoţesc, atunci eu ar trebui să mă opresc aici.
M-aş opri aici, dar aş mai zăbovi măcar asupra hotărârii nr.
20.084, 17.767, 18.558, 7.465/1973, la care indirect faceţi referire,
remarcând cu tristeţe că atât formularea: „…Prezenţa în parohie va
fi certificată săptămânal, sub semnătură, de către consiliile parohiale
într-o condică specială”, cât şi eventuala ei aplicare în timp (dacă s-a
aplicat vreodată, undeva) pun preotul într-un raport nefiresc cu
comunitatea căreia ar trebui să-i fie după cum spuneţi: ”părintele
duhovnicesc”,”taica părintele”, din moment ce la nivel local, prin
hotărâre sinodală, ierarhia îi stabileşte un fel de organ de
securitate alcătuit din proprii enoriaşi, care să-l urmărească
întocmai ca pe un dizident politic, cu domiciliul forţat…
Nădăjduiesc însă că sunteţi cu mult deasupra unei
asemenea atitudini anacronice şi profund jignitoare la adresa
preotului ortodox şi, în consecinţă putem continua ceea ce v-aţi
propus.
Concret, soluţiile despre care aş dori să vă vorbesc au în
vedere, aşa cum spuneam, cauzele fenomenului şi implicit
acţionarea asupra acestora, ştiut fiind din practica medicală, de
pildă, că tratarea deplină a unei boli nu se produce decât atunci
când, odată cu tratarea bolii ca efect al unei disfuncţii a
organismului, se stabilesc şi cauzele care au produs disfuncţia, iar
tratamentul şi recomandările medicale vor fi astfel prescrise încât
să înlăture total aceste cauze.
80
Alexandru Mihail Cernat

Dacă vom aborda însă, fenomenul navetismului preoţesc


asemenea unei „boli”, atunci va trebui să admitem încă de la
început că această „boală” se dezvoltă pe tulpina unui „virus” pe
care îl producem de vreo şaisprezece ani şi-l răspândim prin chiar
sistemul nostru de învăţământ teologic, fapt ce ar impune măsuri
simple, directe şi imediate aici, în acest areal. Ce anume face ca un
asemenea „virus” (îl numim deocamdată aşa) să prolifereze în
învăţământul teologic? Oportunismul şi corupţia! Lipsa de
vocaţie pentru preoţie, care întâlneşte în mod diabolic lăcomia şi
imoralitatea omului de la catedră. (Repet şi reformulez, vă exclud
cu insistenţă din această categorie). Sociologic vorbind, deşi speţa
ar ţine de economia de piaţă, unde cererea întâlneşte oferta, prin
riscurile înalte pe care le comportă acest gen de trafic, este pus în
pericol sociotipul identitar creştin în spaţiul românesc.
Cel care găseşte oportunitate pentru porţile unei instituţii
de învăţământ teologic, dar în viaţa lui nu vădeşte umbră de
vocaţie pentru slujirea celor sfinte, este „contaminat”. Acest gen
de „boală” face ca aspirantul la preoţie să piardă din punct de
vedere moral discernământul valorii. Astfel, el nu mai poate să
înţeleagă că personalitatea unui lucrător de fabrică sau cea a unui
profesor sau inginer sau medic, reprezintă toate, din punct de
vedere moral, integrităţi la fel de valoroase, care în mecanismul
general al vieţii sociale, cum ar spune Dimitrie Gusti, atât una cât
şi cealaltă se află în forma şi cu mijloacele lor corespunzătoare la
posturi de răspundere la fel de necesare şi de interesante. Prin
oportunismul şi lejeritatea „negocierii”, în perspectiva unei
viitoare activităţi profitabile din care tânărul în cauză exclude
orice constrângere de sistem, (el are mărturii clare din experienţa
avară a predecesorilor săi ajunşi preoţi după acelaşi algoritm),
instituţia de învăţământ teologic îşi va dilua efectivele cu încă un
neavenit pe băncile sălilor de curs, dar îşi va mai adăuga o vină
nescrisă nicăieri, (in nici un caz!), un alt şi alt caz de corupţie între
cadrele sale didactice3!… Ce se va întâmpla cu sumedenia de

3Din păcate, exact pentru asemenea ”ocupații”, distinsul preot profesor doctor Nicolae D.
Necula și-a dat demisia din funcția de decan al Facultății de Teologie Ortodoxă "Patriarhul

81
Ați înfrânt!

absolvenţi care vor cere preoţie? Deschidem un alt registru… Cu


alte personaje. Şi alte „negocieri”, alte oportunităţi, alte cazuri de
corupţie, care de această dată pun în ecuaţie complicitatea.
Distinse părinte profesor, dacă până în acest punct
retrospectiva mea succintă (chiar simbolică) ce ar viza cel puţin
ultimii şaisprezece ani de învăţământ teologic universitar în
România vă pare nerealistă şi rău intenţionată, mă pot opri aici.
Insă ceva îmi spune că-mi veţi da dreptate şi veţi admite că prima
cauză a anomaliilor din Biserica Ortodoxă Română este corupţia
universitară şi traficul de învăţăcei, şi pe această primă
componentă se impun măsuri drastice privitoare la selecţia
tinerilor cu vocaţie pentru preoţie şi nu în ultimul rând pentru
stăvilirea urgentă a corupţiei cadrelor didactice universitare!
Fără să insist prea mult asupra fenomenologiei acestui gen
de alienare, vă prezint pe scurt o prezumtivă situaţie în care la
una din multele facultăţi de teologie din ţară, să presupunem că
am avea pentru fiecare dintre cei patru ani de studiu circa 1000 de
studenţi pe an. Dacă pentru întreaga sesiune din iarnă fiecare
student va scoate din buzunar pentru obişnuita chetă, suma de
500 -550 RON, iar pentru sesiunea de vară vor mai adăuga circa
400 – 450 RON (repet, de la fiecare student), făcând o banală
socoteală de aritmetică, vom găsi că de la studenţii respectivei
facultăţi vor pleca spre corpul profesoral (prin reprezentanţi)

Justinian" din București în iulie 2007, (deci la mai puțin de un an de la momentul în care îi
semnalam aceste nereguli), în urma acuzațiilor că ”ar fi abuzat de funcție pentru a schimba
lucrarea de licență a fiului său. Acesta fusese convocat în săptămâna anterioară de către
Colegiul de etică al Universității din București pentru a da explicații în legătura cu mai
multe sesizări venite din partea unor cadre didactice de la Facultatea de Teologie, care îl
acuzau pe decan că a contribuit la fraudarea licenței în favoarea fiului său.

El a fost acuzat că a participat la redactarea subiectelor de examen, deși legea interzice


acest lucru pe motiv de incompatibilitate. În cadrul examenului de licență din data de 29
iunie 2007, fiul decanului a obținut nota 9,10. Unele cadere didactice din facultate au
susținut că decanul, împreună cu doi profesori au schimbat lucrarea scrisă inițial cu o alta.
Universitatea București a anulat lucrarea de licență.”

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Necula

82
Alexandru Mihail Cernat

aproximativ 3.600.000 – 4.000.000 RON, adică între 1.000.000 şi


1.100.000 EURO pe an! Nu-i aşa că sumele vi se par cam mari?
Chiar şi la jumătate din acestea, (intr-o aproximaţie mai mult
decât binevoitoare), o jumătate de milion de euro încasaţi ca bani
negri, nefiscalizaţi, pe orice neiniţiat într-ale legislaţiei fiscale l-ar
pune pe gânduri… Mai ales atunci când fenomenul acesta nu este
ceva izolat, ci dimpotrivă are proporţii naţionale, timp în care,
nicăieri în lucrările vreunui for administrativ al B.O.R., în vreo
revistă ortodoxă de la noi – cum ar fi chiar „Vestitorul
Ortodoxiei”, nu se suflă o vorbă despre această „minune”.
Dimpotrivă, o preocupare mult mai importantă pentru toţi ar fi
„navetismul preoţesc”, fapt ce m-ar determina să cred, ca simplu
observator de pe margine al acestui mod de a abate atenţia de la
esenţial, că avem de-a face aici, de la un capăt până la celălalt cu o
sfruntată tentativă de manipulare a creştinilor din Biserica Ortodoxă
Română!
Cea de-a doua cauză a anomaliilor din B.O.R. care
implicit generează şi navetismul (ca o consecinţă) este
discriminarea privitoare la statutul preotului de mir. Vă
reamintesc, la acest fel de discriminare aţi recurs şi
dumneavoastră încă de la începutul articolului în discuţie
referindu-vă doar la preoţii de la ţară, excluzând posibilitatea ca
un preot bucureştean, spre exemplu, locuind în sectorul 1 şi
având parohia în sectorul 4, să fie numit tot navetist. În fond şi
acesta din urmă ar fi evaluat ca nelocuind în parohia
încredinţată…
Stimate părinte profesor, nu vi s-ar părea corect ca pentru
o arondare onestă la parohiile din teritoriu, ar fi nevoie să se facă
precizări clare privind statutul preotului de la oraş care se poate
adapta oricând referitor la stabilirea sa în parohie, (cel puţin o
locuinţă cu chirie în cartier se poate găsi relativ uşor) şi statutul
preotului din mediul rural care având şi el familie, copii, o soţie care
probabil nu arată chiar ca o ”maică preoteasă”, (sintagma mă face
să mă gândesc la o persoană în vârstă căreia orice bătrân/bătrână
din parohie să-i poată spune maică fără să o ironizeze prin asta)
dar care are nevoie de confortul minim al unei locuinţe cu apă

83
Ați înfrânt!

curentă, canalizare şi încălzire? (Despre faptul că în mediul rural


şcolile lasă de dorit în această perioadă de necontenită tranziţie şi
orice om raţional şi-ar duce copilul la o şcoală din cel mai
apropiat oraş, nici nu mai vorbim).
Dacă acest statut diferit nu va fi clarificat prin dispoziţii
precise ale Sfântului Sinod, prin dispense, acolo unde este cazul,
referitoare chiar la libera circulaţie a preotului către şi dinspre
familia sa în raport cu parohia, amestecându-se în mod voit
problemele unora cu ale celorlalţi, se va menţine în continuare o
stare de discriminare flagrantă între preoţii de mir, discriminare cu
care nu prea vom putea ajunge în Europa…Cel puţin nu aşa cum
declară oficialităţile B.O.R. că am fi deschişi si bucuroşi să ne
integrăm acolo. Cu alte cuvinte, devenind realişti, am ridica
stigmatul de „navetist” de pe fruntea respectivului preot din
mediul rural, admiţând că şi el ar trebui să beneficieze de un
tratament cel puţin asemănător cu cel al unui preot de la oraş.
Aici problema gravă nu mi se pare „navetismul”,
ci degradarea intelectuală a preotului stabilit în mediul rural,
fenomen care va răsfrânge asupra întregii Biserici o vină greu de
contracarat. Acest fenomen pe care îl studiez în mod special de
câţiva ani buni are strânsă legătură cu prima cauză,
anume corupţia universitară care a făcut ca un individ diletant să
parcurgă (să cumpere) toate etapele „formării” sale intelectuale,
eşuând lamentabil într-un mediu în care astfel „format” nu poate
schimba absolut nimic în bine, nicidecum să propovăduiască
Evanghelia Domnului Hristos.
Să o luăm sistematic şi să urmărim concret, ce face un
preot ajuns undeva într-un sat: nici nu-şi începe bine activitatea şi
constată că singura lui sursă de supravieţuire, pe lângă o tarla
gospodărită prost de vreo asociaţie agricolă care merge în
pagubă, au rămas enoriaşii, de cele mai multe ori, oameni bătrâni
şi nevoiaşi. De la aceştia va trebui să perceapă sume de bani
pentru serviciile religioase, lucru care va duce urgent la un
conflict: „..că sumele sunt prea mari, că e lacom, etc…”. Să vedem
cum va sta acel preot cu salarizarea de la stat. După cum ştiţi,
parohiile trebuie să plătească lunar şi anual anumite dări către
84
Alexandru Mihail Cernat

centrul eparhial. Mai trebuie să-şi facă obligatoriu abonamente la


nişte reviste şi ziare. Toate aceste sume, împreună cu datoriile
către stat pentru salariul preotului, se opresc automat din suma
alocată de la stat pentru salarizarea clerului. Deşi ar părea absurd,
majoritatea preoţilor de la ţară merg să-şi „primească” salariile
aducând de fapt bani de acasă pentru a se putea încheia statul de
plată, cu rest de plată în… minus. De ce se întâmplă aşa? Pentru
că în tot acest aranjament se petrece un paradox: statul alocă o
sumă şi din aceea îşi ia înapoi corespunzător, ce i se cuvine ca
datorii aferente salariilor, Biserica îşi ia contribuţia către organul
superior precum şi contravaloarea ziarelor şi revistelor despre
care v-am amintit, iar preoţii sunt trimişi la uşa enoriaşilor să-şi
cerşească salariile! Fac aici o predicţie deloc îmbucurătoare,
anume că indiferent cu cât va fi crescut în viitor salariul de la stat
pentru clerul slujitor, administraţia bisericească va avea grijă să
crească corespunzător sarcinile parohiilor, astfel încât să fie siguri
că banii alocaţi de stat vor ajunge în vistieria de la centru, în nici
un caz, în buzunarul vreunui preot, drept salariu! De aceea
cerşitul pe la uşa enoriaşilor va rămâne o preocupare de căpătâi a
preoţimii de pe la noi.
Cuvântul nu e deloc deplasat, numai că cerşitului cu
pricina i s-a dat o formă „misionară” spectaculoasă: preotul
trebuie să parcurgă un sat plin de noroaie de la un capăt la altul
pentru că astfel îşi îndeplineşte „misiunea sacră”. Şi chiar dacă e
viscol, dacă este în Ajunul Crăciunului, Ajunul Bobotezei, trebuie
să ia troienele în piept ca acum o sută, două sute de ani… iar
pentru treaba asta, pentru „că aşa s-a pomenit”, va primi de la
fiecare casă, printre cei doi covrigi şi o nucă, nişte bănuţi acolo, cu
care sigur nu reuşeşte să-şi facă nici măcar salariul pe o lună. Va
„reuşi” în schimb să lase în urma sa suspiciunea generală că s-a
pricopsit cu „banul văduvei”! Părinte profesor, ştiţi ce anume
scotoceşte de regulă un revizor contabil prin actele unei parohii?
Dovada că preotul a luat banul acela din mâna văduvei, că şi l-a
însuşit! Că există proba umilinţei în care se găseşte,…nu-i aşa ?
Nu vi se pare cinic, grotesc ?!

85
Ați înfrânt!

Cunosc un caz al unui preot care refuza orice plată în


asemenea ocazii. Rezultatul nu a întârziat prea mult. In afară de
faptul că nu l-a crezut nimeni dintre colegi că n-a luat bani de la
enoriaşi, a fost acuzat la revizia financiar-contabilă că nu şi-a
constituit venituri la parohie din diversele servicii religioase, fapt
care l-a privat de salariu pe mai multe luni la rând.
Şi totuşi, veţi spune: majoritatea preoţilor de la ţară o duc
binişor…Dacă credeţi asta mă provocaţi să abordez o altă
sintagmă „generoasă”, anume: „preotul gospodar”. Distinse
părinte profesor, aţi văzut vreodată cum arată o cocină cu
douăzeci de porci într-o curte de preot? Vă spun eu, e o adevărată
porcărie! Ştiţi cum arată un preot care vinde în piaţă un camion
cu varză? Vă spun eu, ca un adevărat vărzar! Ştiţi ce mirosuri
emană un „prea cucernic” după ce a împrăştiat la câmp câteva
căruţe cu bălegar ?… Cineva parcă a gândit bine, mai dinainte tot
acest scenariu. Neavând alte resurse decât un venit agricol incert şi
nişte bătrâni amărâţi de la care pur şi simplu n-ai ce să pretinzi, ai
de ales: pleci sau rămâi. Pleci undeva unde poţi să-ţi păstrezi
reperele spirituale spre care aspiri, sau rămâi şi te transformi în
porcar, văcar, vărzar…etc, nutrind speranţa că poate, doar copiii
tăi vor reuşi să scape de această damnare. Distanţa între dorinţa
de a-ţi crea un suport material omenesc şi complacerea în
derizoriu este foarte mică. Mulţi nici nu-şi dau seama când au
parcurs-o pentru că îşi pervertesc percepţiile între vaca cu lapte şi
scroafa cu purcei. Lectură? Studiu teologic? Elevaţie spirituală?
„Legăturile permanente cu credincioşii, -vă citez- întâlnirea
zilnică cu ei, interesul pentru problemele şi preocupările lor…”?
Ar fi culmea să-i mai rămână timp pentru aşa ceva celui cu porcii,
sau cu varza, sau cu bălegarul. De fapt, ierarhul locului ştie bine
unde a trimis, pe cine a trimis şi de ce a trimis. Părinte profesor, în
mintea celor care v-au îndemnat să scrieţi articolul în discuţie,
preotul de la ţară trebuie să devină un ţăran agricultor! Să fie un
exemplu de lucrător cu sapa, cu coasa, să fie văzut cum pleacă la
câmp cu uneltele la spinare să-şi strângă fânul. Asta se vrea de la
el! Să stea acolo în parohie, în sat, între porci şi vaci şi să capete
mirosul lor. Cum şi-ar mai ridica astfel glasul, când grijile lui sunt
86
Alexandru Mihail Cernat

acelea ale unui porcar, văcar, etc.?! De problemele Bisericii are


cine să se ocupe, nu-i aşa? el să-şi vadă de păcatele sale…Îmi
povestea cineva că odată, în protoieria de care aparţinea, a
ascultat un dialog şocant: protopopul, el însuşi un porcar-văcar
de frunte, făcea un clasament împreună cu câţiva confraţi mai
apropiaţi, tocmai pe această temă. Criteriile ierarhizării vredniciei
preoţeşti erau tocmai numărul de porci, de vaci, cantitatea de
grâu, de porumb, de poame şi de fân agonisită, etc. Preotului care
mi-a povestit acestea, nu i-a venit sa-şi creadă urechilor. Abia
atunci şi-a dat seama cât de “nevrednic” putea să fie. S-a retras
ruşinat, ştiind bine că prin curtea lui bătea vântul, că singurul său
avut de fapt erau cărţile din bibliotecă – în acest caz, lucru
neinteresant…
Intr-adevăr, stabilirea în parohie este o condiţie la
hirotonire. V-am reamintit (sunt sigur că sunteţi la curent cu toate
acestea) cine se stabileşte de fapt în parohii şi cu ce anume se
îndeletnicesc. Totuşi, de ce anume doreşte ierarhia ca preotul de
la ţară să devină ţăran agricultor? Dacă ducem raţionamentul
până la capăt, am înţelege că acesta este un deziderat complex.
Pentru că un om împovărat de atâtea griji, împovărat poate de
propria sa poftă de pricopseală, nu mai gândeşte. El munceşte.
Ştiţi, sloganul: „noi muncim, nu gândim!” Un om care are astfel
de îndeletniciri, e întotdeauna supus, nu prezintă nici un fel de
pericol. Dacă mai are şi nişte vicii acolo, nişte păcate omeneşti, cu
atât mai bine. „E din popor”. Îl va iubi „poporul”. Şi aparenta
credinţă despre care ar trebui de fapt să discutăm, este garantată
de „pastoraţia” inedită pe care un preot cu douăzeci de porci în
cocină, o poate face.
Cu riscul de a vă întrista şi mai mult, vă reamintesc faptul
că sunt deja notorii o sumedenie de cazuri în care preoţi de-ai
noştri au fost implicaţi în tot felul de scandaluri sexuale, care mai
de care mai spectaculoase. N-aş dori să le enumăr acum, însă vă
întreb, cum e posibil ca un individ cu asemenea patimi să
„zburde” vesel prin Biserica Ortodoxă Română ? Chiar nu se
găseşte cineva să facă ordine în această privinţă, tocmai în
instituţia care propovăduieşte morala creştină?!

87
Ați înfrânt!

Am analizat îndelung şi noi acest aspect nevralgic al


actului pastoral, găsind împlacabil că avem de-a face cu un
fenomen de-a dreptul stupid: din lipsă de duhovnici autentici, din
motive pur şi simplu administrative, pentru ca în fiecare parohie
să aibă cine „să lege şi să dezlege”, de regulă, atunci când un
preot este numit pe post, i se dă şi atributul de duhovnic. Acum,
îmi imaginez un băieţandru care iese din seminarul teologic şi
intră la facultate sperând că numai după vreo doi ani de teologie,
dacă îşi găseşte o consoartă, poate să acceadă la altar, să ceară
hirotonirea şi să ia în primire o parohie. Acesta, dacă se mişcă
repede, poate ajunge preot pe undeva şi pe deasupra, după cum
am arătat şi duhovnic. Vă imaginaţi un tânăr de 22 de ani care
încă nu prea ştie cum e cu viaţa de familie, spovedind o femeie de
30-40 de ani? Vreuna care, cine ştie ce patimi duce cu ea şi care
vine la „spovedit” tocmai pentru că „părinţelul e tânăr şi
frumuşel foc”?… Nişte medici de specialitate ar spune că tânărul
acela încă nu e lămurit din punct de vedere hormonal, încă nu ştie
pe ce lume se află şi nu e nevoie de Freud ca să înţelegem că n-
avem ce să căutăm cu el în preoţie! Ştiţi câţi preoţi din aceştia
însuraţi în pripă sunt la ora asta în divorţ sau chiar divorţaţi
demult? Nu vă spun pentru că puteţi cere părintelui C. Pârvu
centralizatorul de la cabinetul domniei sale. Spun doar atât:
preoţia trebuie dată la maturitate! Maturitatea deplină care
presupune vârsta maturităţii unei căsnicii trainice, încercate de-
a lungul câtorva ani buni. Eu consider că un viitor preot trebuie
să aibă în spate vreo zece ani de căsnicie împreună cu aceea,
alături de care doreşte să înceapă noua sa existenţă de slujitor al
lui Dumnezeu. Dacă tânărul aspirant se căsătoreşte la 22 de ani,
să nu cuteze să intre în cler până la 32 de ani. Dacă până atunci şi-
a dovedit sieşi şi celorlalţi că este un om adevărat, dacă şi-a
înfrânt din patimi, dacă este pregătit, să ceară abia atunci preoţia.
Până acolo sunt multe alte lucruri trebuincioase pe care poate să
le împlinească. Despre asta ar merita să scrieţi în „Vestitorul
Ortodoxiei” !
Distinse părinte profesor, făcând bilanţul ultimelor pagini,
observ că am atins încă un subiect pe care eu îl consider cea de-a
88
Alexandru Mihail Cernat

treia cauză a dezastrului moral din Biserică, situaţie ce implică


şi navetismul preoţesc, anume dependenţa financiară a
preotului de credincioşi, banul în locaşurile de cult.
Cu ceva vreme în urmă am efectuat un studiu la nivelul
parohiilor dintr-o comună din Olt. Scopul studiului, printre altele
a fost şi acela de a stabili dacă preotul, pe lângă activitatea
obişnuită legată de misiunea pastorală, mai prestează şi alte
activităţi extraprofesionale (extramisionare). Deşi studiul se află
sub un regim de confidenţialitate, vă pot dezvălui totuşi ceea ce
am constatat la acest capitol: şase parohii în comună; opt preoţi-
cinci absolvenţi de facultate de teologie, trei încă studenţi; patru
navetişti (în accepţiunea pe care şi dumneavoastră o formulaţi),
patru stabiliţi în parohii, dintre care numai doi erau fii ai satului.
Dintre cei patru navetişti, pe care i-am abordat încă de la început,
doi profesau pe lângă preoţie şi alte activităţi în cadrul unor
instituţii. Unul având şi licenţă de inginer în construcţii, lucra
pentru o societate comercială de profil, câştigând, după cum
afirma, suficient pentru a-şi putea întreţine familia şi a putea
merge şi în parohie la sfârşit de săptămână. Al doilea preda şi
religie la o şcoală generală din oraşul apropiat. Câştiga insuficient
pentru a-şi putea întreţine soţia şi cei doi copii minori cu care
locuia acolo în oraş. Venitul din parohie, am dedus, îi acoperea
nevoile financiare, dar ca şi în alte două cazuri din aceeaşi
comună, se afla în conflict cu enoriaşii pentru că impusese taxe
prea mari la diversele servicii religioase. Ceilalţi doi preoţi
navetişti erau privatizaţi. Unul deţinea o spălătorie auto în oraş,
celălalt ţinea un mic magazin împreună cu soţia. Şi unul şi celălalt
s-au declarat nemulţumiţi de ceea ce câştigau, dar au ţinut să
precizeze că refuză să impună taxe cu sila enoriaşilor din
parohiile unde slujesc, preferând să muncească în acel fel pentru
întreţinerea familiilor lor.
Preoţii stabiliţi în mijlocul enoriaşilor prezentau starea
următoare: cei proveniţi chiar din parohiile pe care le păstoreau
se ocupau cu agricultura. La ei am găsit situaţia pe care v-am
descris-o mai sus. Doar cel care deţinea porci poseda tractor şi, în
parohie lumea îl cunoştea mai mult drept tractorist decât preot

89
Ați înfrânt!

pentru că toată săptămâna presta lucrări agricole la câmp cu


utilajele din dotare. Celălalt, tot fiu al satului unde păstorea,
creştea vite şi cultiva zarzavat. Ajutat de părinţi, îşi construise şi o
casă deosebită între celelalte din sat. Problema celor doi însă erau
taxele mari pe care le puseseră la biserică şi din acest motiv, cu
unii enoriaşi se găseau în conflict deschis, unul fiind chiar
reclamat în mai multe rânduri pentru avariţie. Cele mai
interesante cazuri însă, sunt ceilalţi doi preoţi stabiliţi, aşa cum au
promis la hirotonire, în parohii. (Ei sunt colegi cu ceilalţi doi
privatizaţi, ajunşi acolo în postul II). Primul a debutat locuind cu
chirie la o bătrână din sat, iar după ce bătrâna a decedat, a reuşit
să cumpere de la familia acesteia, la un preţ bun casa cu
gospodăria. Banii pentru această tranzacţie i-a obţinut lucrând ca
zidar şi fierar betonist în comună unde are un renume bun în
această privinţă, fiind recunoscut ca băiat priceput la toate.
Celălalt a fost mai norocos. Biserica avea casă parohială. Totuşi,
fiind o fire docilă şi cu multă jenă pentru activitatea pastorală ce
implică plăţi de la credincioşi, preferă să taie lemne cu drujba,
unor taxe mari impuse credincioşilor. Lumea îl iubeşte, nu pentru
că ar avea copii deştepţi sau pentru că soţia lui, ”maica preoteasă”
ar fi o credincioasă de excepţie (nu frecventează biserica decât la
sărbători mari- profesează ca educatoare în comună, făcând
naveta 7 km), ci pentru că „e băiat sărac” după cum îl
compătimesc enoriaşii. Ceea ce este frapant în cazul ultimilor doi
este că în parohiile lor nu erau percepuţi ca fiind preoţi, ci ca nişte
„băieţi de treabă”, „buni meseriaşi”!…
Finalizez aici dezvăluirile din studiul meu în speranţa că
v-am făcut o oarecare imagine asupra stării de fapt. Concluziile
pot fi trase uşor, dar în esenţă problema rămâne. Anume cauza
unui asemenea fel anormal de a face pastoraţie, este pe lângă lipsa
de chemare pe care cel puţin şase dintre protagoniştii mei o
vădesc neîndoielnic, dependenţa financiară de credincioşi,
situaţie ce trimite preotul în precaritate, iar Bisericii îi procură o
faimă îngrijorătoare.
Deşi nominalizată ca fiind a treia dintre cauzele puse în
discuţie, aceasta de pe urmă, trebuie să recunoaşteţi, le generează
90
Alexandru Mihail Cernat

în mod diabolic pe celelalte două! Dacă un om de proastă calitate


bate la uşa unei facultăţi de teologie, el ştie că odată ajuns preot
trebuie să pună jugul financiar pe viitorii enoriaşi ca să-şi
recupereze banii cu care a corupt întregul personal didactic al
acelei facultăţi de-a lungul anilor „de studiu”, şi nu în ultimul
rând „donaţia” pretinsă de staff-ul administrativ la obţinerea
parohiei. In plus, el ştie că preoţimea de la oraş este favorizată
financiar (mai multe cununii şi botezuri, etc) şi în tot ceea ce va
face pe viitor nu va avea în vedere decât să poată cândva să pună
mâna pe o parohie „grasă” la oraş…
Ce trebuie făcut la acest capitol? Soluţii? Poate ni le spun
pr. Constantin Pârvu şi pr. dr. Augustin Rusu, dacă le vine ceva
în minte. Dacă nu au nici o soluţie, poate că ar fi timpul să se
ocupe cu altceva, iar B.O.R. ar trebui să-şi schimbe total viziunea
asupra modului în care îşi selecţionează staff-ul administrativ.
Este interesant de analizat la nivelul Sfântului Sinod nu
„navetismul preoţesc” ci, cum ar trebui procedat ca preotul să
primească o remuneraţie decentă în parohia pentru care a fost
hirotonit, degrevând bieţii enoriaşi de dările de tip feudal la care
sunt acum supuşi. Un preot adevărat (adică un om cu bun simţ,
un om responsabil) nu va practica navetismul dacă ştie că pentru
reala sa activitate pastorală este remunerat corespunzător. Şi
dimensiunea acestei plăţi o ştie fiecare după măsura jertfelniciei
sale. La ceea ce sunt acum supuşi preoţii, îndeosebi cei din mediul
rural, nu se mai cheamă jertfelnicie ci prostituţie intelectuală!
Ar fi de asemenea interesant de analizat în Sinodul de la
Bucureşti cum poate o instituţie de dimensiunea B.O.R. să se
autofinanţeze, fără să utilizeze pentru asta personalul clerical, ci
unul special pregătit pentru aşa ceva. Poate că ar fi cazul să se
umble puţin şi la programa de învăţământ, să se re-evalueze
oportunitatea fiinţării pe teritoriul naţional a atâtor facultăţi de
teologie, unele de-a dreptul ridicole. Regretatul părinte Petrică
David, cu care am avut onoarea şi plăcerea să mă întreţin
îndelung în discuţii, în multe ocazii, îmi spunea odată (probabil a
mai spus-o şi altora), că ierarhii noştri actuali, prin tolerarea
proliferării acestei mase de neaveniţi în preoţie „au aranjat

91
Ați înfrânt!

Biserica pentru o sută de ani”!… Ce ziceţi părinte profesor, avea


dreptate fostul dumneavoastră coleg?
Închei aici obositoarea mea scrisoare în nădejdea că Bunul
Dumnezeu va deschide minţile celor care diriguiesc treburile
Bisericii Sale şi o va izbăvi pe ea de impostura, ridicolul şi
precaritatea în care au ajuns unii slujitori, prea mulţi nechemaţi.
Vă doresc multă sănătate.
Cu stimă,
Alexandru Mihail Cernat

28 noiembrie 2006

Petre on 02/12/2006 at 11:08 am


Feliitari Altermedia pentru publicarea acestui articol.
Nu mi-as fi imaginat ca preotii pot trai astfel. Ca un preot trebuie
sa-i ceara obolul unui taran care abia isi duce zilele, ca lucreaza cu
tractorul sau porcii…si apoi sa mai fie si elevati spiritual.

herodotnero on 02/12/2006 at 3:55 pm


Exceptional articolul domnului Alexandru Cernat. Este
prezentata o situatie reala si adevarata din viata preotilor din
parohii, situatie care ierarhia nu vrea sa o cunoasca. Scrisoarea
deschisa si adresata pr. prof.Necula, este foarte bine documentata
si privita sub aspectul realitati, nicidecum sub aspectul
minciunilor care se aduc la cunostinta in sedintele lunare de catre
protopopi si apoi prezentate mitropolitilor.
Intrebati orice preot de parohie daca a luat vreodata salariul de la
stat si veti afla ca nu. Toti bani se duc asa cum spunea domnul
Al.Cernat, pe abonamente, fonduri ,si alte cheltuieli din cadrul
episcopiilor.
Felicitari pt aceasta scrisoare. Poate va auzi cineva si se va
sensibiliza, dar nu cred.

toni on 02/12/2006 at 8:47 pm


E un mesaj mediocru scris de un necunoscut .

92
Alexandru Mihail Cernat

Altermedia, chiar va asteptati sa raspunda cineva la un astfel de


mesaj jignitor, calomnios, care trateaza false probleme, scris de un
anonim impotriva unui preot, reputat profesor universitar si
autor a numeroase carti, respectat si iubit ?
Autorul mesajului nu cunoaste suficient nici macar notiunile pe
care le foloseste in scrisoarea sa .
Dreptul la replica, de care se plange ca nu-l obtine in “Vestitorul
Ortodoxiei”, se acorda numai daca in articolul respectiv se aduce
atingere prestigiului sau demnitatii unei persoane, institutii,
organizatii, etc. Simplul fapt ca un cititor nu e de acord cu un
articol dintr-o publicatie, nu acorda drept la replica.
Imaginati-va ca 100 de cititori n-ar fi de acord cu un articol
publicat in “Vestitorul Ortodoxiei”, pai daca publicatia le-ar
include asa zisul “drept la replica”, pana la urma ar ajunge
revista de scandal. Domnul Alexandru Cernat poate avea
pretentia de a i se acorda dreptul la replica doar daca numele sau
a fost amintit in articol intr-un mod care-i lezeaza demnitatea .
Autorul nu cunoaste nici intelesul conceptului de “prostitutie
intelectuala”, care nu se potriveste in nici un fel cu situatia unui
preot care este nevoit sa-si gaseasca o ocupatie, fie in constructii,
fie in agricultura, fie in alt domeniu in care munceste cinstit
pentru a-si suplimenta veniturile insuficiente. Conceptul
“prostitutie intelectuala” se refera la vanzarea constiintei, la o
atitudine luata in schimbul unei sume de bani, etc.
Altermedia, prin publicare acestui mesaj ati reusit doar sa faceti
publicitate unui anonim ce are pretentia ca poate identifica si
chiar gasi solutii la probleme ale Bisericii , desi se vede ca nu are
cunostinte elementare despre ortodoxie, drept canonic, patristica ,
etc.

Adamescu on 02/12/2006 at 9:55 pm


D-l «toni» ar trebui sa realizeze decenta cu care autorul articolului
abordeaza ca un cunoscator problema. Cine l-a jignit pe preotul
profesor Necula? A citit macar articolul? Despre false probleme,
mai usor…, stie si domnia sa ca omul are dreptate. E un balamuc

93
Ați înfrânt!

pe la noi prin facultati de te doare capul! Sau face cumva parte


din staff-ul profesoral al vreunei facultati de teologie? Daca, da,
atunci are motive sa se framante… Nu mai dureaza mult…
Eu am inteles ca dreptul la replica este unul luat in numele celor
vizati de intentia ascunsa si manipulatoare a articolului semnat
de prof. Necula in “Vestitorul Ortodoxiei”, care lezeaza
demnitatea statutului de preot ortodox. Aici nu este vorba despre
100 de cititori ai “Vestitorului Ortodoxiei” (pe care in mod onest,
pun pariu ca dansii nici nu-i au – vara pe gat foaia aia tuturor
parohiilor din tara), ci despre cateva mii de oameni aflati in
situatia de a nu sufla o vorba din teama de repercursiuni. Vor ca
«anonimul» A. Cernat sa iasa in fata si sa-l casapeasca ei? Sa nici
nu o faca ! Ma bucur ca azi am auzit de dansul. Ne trebuie cativa
oameni cu simtul sau de observatie prin Biserica si sunt convins
ca in revistele ortodoxe se va minti din ce in ce mai putin.
Dimpotriva, eu cred ca d-l Cernat tocmai a folosit corect sintagma
prostitutie intelectuala. D-l «toni» admite ca «Conceptul
“prostitutie intelectuala” se refera la vanzarea constiintei , la o
atitudine luata in schimbul unei sume de bani , etc. », pai exact la
asta se refera si autorul scrisorii, la vanzarea constiintei
(majoritatea preotimii de la sate isi vand constiinta necuratului
varand banul “vaduvei si orfanului“ in buzunar. Si asta, cum
explica «anonimul» Cernat, o fac cu bunastiinta ierarhiei care lasa
lucrurile asa !
AlterMedia, felicitari sincere pentru articolul acesta! E de mare
actualitate! Felicitari si d-lui Alexandru Cernat pentru
discernamantul profesional. Unde ati fost domnule pana acum ?

kraken on 02/12/2006 at 10:06 pm


poate fi criticat un presedinte de tara, un politician, ma rog,
oricine, dar sfintiile lor sint sacre. asa au scapat nepedepsiti
episcopii aia pedofili.
Altermedia , prin publicare acestui mesaj ati reusit doar sa faceti
publicitate unui anonim ce are pretentia ca poate identifica si chiar gasi

94
Alexandru Mihail Cernat

solutii la probleme ale Bisericii , desi se vede ca nu are cunostinte


elementare despre ortodoxie , drept canonic , patristica , etc.
Cu asta ai spus tot, toni.
fereasca sfantu sa aiba putere de decizie asupra tarii si poporului,
Biserica si slujitorii ei. cenzura, dictatura.

altermedia_ro on 02/12/2006 at 10:53 pm


Pentru toni: Altermedia exista tocmai in virtutea principiului ca si
“anonimii” au dreptul la opinie. Nu pun in discutie continutul
sau oportunitatea acestei “scrisori deschise”, dar a-l acuza pe
autor ca este “necunoscut” mi se pare cel putin deplasat. (Dan
Ghita)

donjoe on 03/12/2006 at 1:09 am


Am rămas surprins. Chiar ca ateu aveam impresia vagă că
învăţământul religios e fundamental diferit şi separat de cel laic,
că n-are cum să aibă aceeaşi fenomenologie. Dacă lucrurile stau
cum scrie mai sus, însă, văd că şcoala teologică românească suferă
de exact aceleaşi hibe ca şcoala seculară: prea multe instituţii,
prea mulţi studenţi, prea mulţi absolvenţi, mită, corupţie şi în
final incompetenţă generalizată.
Bolnavă ţară. Spun “ţară” pentru că de la învăţământ porneşte
totul. Şi mă întreb dacă nu cumva toată România, nu doar
biserica, o fi “aranjată pe 100 de ani”…

altermedia_ro on 04/12/2006 at 5:18 pm


Un mesaj primit direct prin email:
**********
Mesaj de la: alexandru cotoraci
Catre: contact@altermedia.ro
Mesaj:
Extraordinar de adevarat ! Nu am cuvinte pt. a-mi exprima
bucuria, citind Scrisoarea deschisa a distinsului sociolog
Alexandru Cernat. Contrar comentariilor rautacioase tip “toni”,
pot sa afirm cu tarie ca situatia este EXACT asa cum pertinent o

95
Ați înfrânt!

exprima Domnia Sa. Confirm cele expuse ca unul care am fost in


situatia descrisa si care am luptat impotriva acestui sistem, prin
neparticiparea la acesta, insa tocmai de aceea fiind marginalizat,
poate greseala mea este faptul ca AM RENUNTAT sa mai lupt si
am plecat, am iesit din acest penibil sistem neschimbat odata cu
Revoluitia. Nu vreu sa fac pe martirul, dar am avut mult de
suferit tocmai datorita acestei opozitii fatise, cunoscuta de
superiori. Poate vina mea este ca nu am continuat sa lupt, insa
vazand ca lupt impotriva morilor de vant, fiind si putin
sustinut, am preferat sa plec in tinutul celui care lupta la fel, Don
Quijote de la Mancha !
Mi-as permite o singura corectura intregii Scrisori, anume ca de
fapt, totul pleaca, nu de la nivelul universitar, ci de la nivelul
Eparhiilor, mai precis de la nivelul Consilierilor eparhiali
(bisericesc, cultural, economic!). Vorbesc aici in deplina
cunostinta de cauza. Imi pare rau ca nu am facut mai mult pt. a
afirma asta pe cand eram preot in Romania, oricum am avut mult
de suferit si TOCMAI DIN ACESTA CAUZA AM ALES SA
PLEC!
Consider ca 10 ani a fost prea mult pe acest front, in care am fost
umilit, insa demersul D-lui Cernat mi-a dat curaj si speranta ca in
sfarsit cineva are mult curaj si nefiind in sistem poate ridica
glasul pt. ca adevarul sa iasa la lumina.
Ceea ce m-a facut sa plec din acest sistem a fost faptul ca prea
putini sunt cei care lupta si majoritatea se complac in acesta.
Apoi, al factor este faptul ca acesti nemernici consilieri, care nu
stiu cum isi impun vointa in fata ierarhilor (santaj ?!) sunt
aproximativ la varsta de 50 de ani (sunt acesiasi inca dinainte de
Revolutie !) si nu se intrevede nici o urma de schimbare inca
multi ani !
Cel putin in Eparhia unde am slujit, dar sunt convins ca in toate
Eparhiile e la fel.
La acest nivel cred ca este problema care genereaza aceasta stare
din Biserica si de aceea as dori sa imi prezint dorinta de a-mi
pune la dispozitia Dvs., a minunatului sociolog care este Dl.

96
Alexandru Mihail Cernat

Alexandru Cernat. Macar acum si de aici cred ca trebuie sa


lupt impreuna cu Domnia sa si cu cei care vor si pot s-o faca, spre
insanatosirea morala a Bisericii. Am multe de marturisit in
ajutorul studiilor pe care Domnia Sa le intreprinde in aceasta
directie si m-as bucura sa dau aceste marturii in aceasta
lupta care ma bucur nespus ca a pornit. Bineinteles ca cei in cauza
zic ca au “contra-argumente” si, in aroganta lor, vin cu tot felul
de justificari. Dar sunt convins ca multi preoti se vor alatura
acestui necesar demers si vor inlatura frica repercusiunilor,
marturisind ADEVARUL.
Va asigur ca nici in diaspora nu am venit in alt fel decat prin
incredintarea I.P.S.Mitropolit Iosif, care este un ierarh ce nu
tolereaza un asemenea sistem. De aceea am convingerea ca nu
mai este cazul sa ma tem de vreo repercusiune, acum pot
sa-mi exprim fara frica opinia in legatura cu aceasta plaga jenanta
din Biserica noastra. Este dureros ca necredinciosii sau
superficialii vor afla astfel amanunte din aceasta trista stare de
fapt, insa daca se va continua in acest mod, cu siguranta directia
in care se indreapta Biserica Ortodoxa Romana (si nu numai
Romana!) este din pacate alta decat ar trebui sa fie. Nadajduim ca
numai prin aceasta lupta se va eradica sistemul acesta. Bineinteles
este nevoie si de sprijinul tuturor ierarhilor (unii il arata concret)
de a nu mai permite acestor consilieri (doar sa vrea sa-i inlature,
ca doar n-or fi pe viata !) sa pepetueze la nesfarsit acest sistem.
Nu vreau sa fac nici o aluzie si nici nu am vre-un interes.
Marturisesc ca nu doresc sa ma intorc degraba, am satisfactia
deplina in a-mi desfasura misiunea incredintata aici, la romanii
ortodocsi din Spania, unde, chiar daca e greu din anumite puncte
de vedere, ma simt ca in Biserica Primara, cu diferenta ca aici nu
suntem vanati si ucisi. Mult mai dureros este sa fii persecutat
de ai tai decat de straini, va rog sa ma credeti !
Asadar, felicitand pe D-l Alexandru Cernat pt. curajul de a pune
degetul pe rana, astept cu bucurie solicitarea de a pune la
dispozitia Domniei Sale a tuturor datelor pe care le-ar solicita pt.
intocmirea studiilor incepute in acest sens.

97
Ați înfrânt!

Cu deosebit respect,

pr.Alexandru Cotoraci,

Parohia “Sf.M.Mc.Mina”,
Ciudad Real, Spania.
**********

herodotnero on 04/12/2006 at 10:31 pm


Felicitari, parinte Cotoraci. Numai cel care a trait ,sau traieste
intr-un asemenea sistem poate spune adevarul. Este un mare
adevar spus de domnul Cernat, iar eu fiind in sistem as putea
spune si mai multe, dar, consecintele, ar fi prea mari. De aceea va
sustin, cel putin moral, spuneti totul pe fata.
Preotii de la tara, traiesc timpuri foarte grele, si nimeni nu-i
apara. Nu stiu in ce eparhie ati slujit , dar stiu ce mafie este in
eparhia noastra.NENOROCIRE. Nu cred ca Biserica noastra a
trecut prin asemenea momente, cred ca nici in timpul
comunistilor. Astazi este mai rau ca atunci. Pe preoti nimeni nu-i
mai apara. Doar Bunul Dumnezeu. Vorbeati de consilieri care au
varsta de 50 de ani, ar fi bine sa fie asa , dar la noi nici 30 de
ani,nu au , dar sunt timorati de catre ierarh, si nu au curajul decat
sa puna in practica dispozitiile lui.
De fapt aproape peste tot este la fel, cred ca va aparea o dictatura a
IERARHILOR.
.-ul P.I on 05/12/2006 at 4:30 am
Dl. Toni conchide ca autorul acestei scrisori deschise “nu are
cunostinte elementare despre ortodoxie, drept canonic, patristica ,
etc.” Este de presupus ca dumnealui poseda cel putin cunostinte
elementare in domeniile amintite.
Din moment ce anul acesta este dedicat Sfantului Ioan Hrisostom,
va rog, domnule Toni, sa lecturati o data in plus viata acestui
mare OM!
Subscriu opiniei d-lui Cernat. Am obosit citind despre pseudo-
problemele preotiei in manualele de Teologie Pastorala. Este trist

98
Alexandru Mihail Cernat

ca, poate si alti colegi ai mei (studenti la teologie) au observat,


acestea nu reflecta nici pe departe realitatea. Colac peste pupaza,
cursul dupa care am invatat de curand, pentru examenul la
Teologie Pastorala, era conceput si dactilografiat inainte de ’89 .
(Aceasta reiese din faptul ca denumirile organelor administratiei
de stat mentionate in curs erau cele de dinainte de ’89. Totusi,
cineva isi daduse osteneala sa le CORECTEZE cu PIXULl!!!!)
Cuvinte in plus sunt de prisos.
Va multumesc!

Daria on 05/12/2006 at 12:16 pm


Nu pot să nu remarc unele aspecte tendenţioase din articolul d-
lui Cernat. Deşi dumnealui observă lucruri grave şi reale în
Biserică-corupţia universitară, hirotonirea unor persoane care “nu
prea calcă a preot”, dacă nu chiar împotriva canoanelor care
opresc preoţia în cazul săvârşirii unor păcate grave-nu înţeleg,
totuşi de ce-i aşa mare nenorocire dacă preotul munceşte? Nu
spune Sfântul Apostol Pavel că cine nu munceşte nici să nu
mănânce? Monahii şi monahiile din mănăstiri nu impacă pe
Marta cu Maria? Nu muncesc şi nu-şi fac şi canonul personal de
rugăciune, nu citesc din Sfinţii Părinţi şi din Filocalie ca să nu mai
vorbim de slujbele Bisericii care sunt mult, mult mai dese şi mai
lungi decât slujbele dintr-o parohie??
Domnule Cernat, problema Biserici Ortodoxe în general este
slăbirea credinţei atât la enoriaşi cât şi la preoţi. Preotul de astăzi
nu mai are dragoste, nu mai vrea să se jertfească aşa cum o făcea
preotul de altădată, nu-l mai interesează atât de mult starea
duhovnicească a oamenilor pe care-i păstoreşte şi pentru sufletele
cărora va da socoteală la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.
Exemplul cu preoţii din Olt este total neconcludent, zona de sud a
ţării este vai şi amar la capitolul duhovnicie, pe acolo sătenii sunt
obişnuiţi mai degarbă ca “popa” să bea cu ei la birt, să înjure etc.
Studentul la Teologie visează încă de pe băncile facultăţii la o
maşină “beton”, la o parohie “bună” dar mai puţin la sufletul
bolnav omului. De ce ar fi o problemă faptul că preoteasa trebuie

99
Ați înfrânt!

să aibă serviciu, statutul de preoteasă este un titlu nobiliar?


Preoţia este o jertfă înainte de toate.
Problema remunerării preotului este una reală şi va trebui
reglementată într-un fel dar, domnule Cernat, dumneavostară
ştiţi câţi “preacuvioşi” studenţi teologi trăiesc în concubinaj cu
viitoarele “maici” preotese în studenţie,înainte de nuntă, pentru
ca,mai apoi, să se prezinte la hirotonie fără nici o mustrare de
conşiinţă că, deh, merge şi aşa? Şi apoi se miră că nu-i iubesc
enoriaşii, că-i reclamă, că nu le ajung banii etc.
Să fie preotul cum trebuie, să aibă viaţă curată, dragoste de
oameni şi de Dumnezeu şi va avea şi bani, chiar mai mulţi decât îi
trebuie!

radumag on 06/12/2006 at 1:37 am


Foarte realist articolul scris de domnul Cernat. Din pacate
profesorii de la facultatea de teologie din Bucuresti sunt
preocupati (nu toti) de a ”indopa” pe studenti cu unele date care
nu sunt adaptate cerintei pastoratiei actuale. Dovada si articolul
scris de Pr. prof. Necula care abordeaza aceasta problema intru-
un mod si duh specific Facultatii de teologie din Bucuresti
,nerealist si fara vlaga. Sunt foarte multi tineri teologi care nu stiu
sa se adapteze ,,cerintelor vremii ”(altfel fiind credinciosi), dar
acest lucru,din pacate, nu se invata la facultate. Se pare ca
profesorii sunt mai degraba preocupati de a indopa informatii
tinerilor cu ,,lopata” decat sa prezinte o Biserica vie, dinamica.
Prin aceasta abordare pedagogica riscam ca, Biserica
stramoseasca” sa para invechita. Cunosc tineri care ,dupa ce au
absolvit seminarul teologic liceal si apoi facultatea, si sau angajat
in difeite locuri de munca care nu aveau de-a face cu un mediu
bisericesc, nu sau adaptat sau aceasta adaptare se face cu destula
greutate.In plus profesorii care sunt populari printre tineri si au
priza la acestia sunt inlaturati unul cate unul. In plus am gasit
mai multa intelegere (ptr. diferitele probleme din viata unui
student) la profesorii de alte facultati (ASE, DREPTetc.) decat de
la profesorii din teologie .

100
Alexandru Mihail Cernat

Din pacate este o situatie reala si trebuie gasita o solutie fiindca


riscam ca Biserica lui Hristos sa fie perceputa doar ca o institutie
care nu ofera raspuns la problemele vremii!
Va multumesc!

gabriel on 06/12/2006 at 8:08 pm


1.Studiul este pertinent, demonstrand rigoare stiintifica.
2.Totusi, nici acumularea de informatie nu mantuieste prin ea
insasi, nici lipsa informatiei nu duce neaparat in iad; smerenia,
trairea in Hristos sunt cele care ne ajuta sa dobandim Raiul
Parintele Cleopa a fost cioban la oi si a putut ajunge si unul dintre
cei mai prolifici scriitori ortodocsi si un foarte bun predicator (a
se vedea si viata Sf. Spiridon, Sf. Siluan…).
Important este sa pastram echilibrul intre “Marta” si “Maria”
(dreapta masura a Sfintilor Parinti).
3.Cand noi vom fi niste mireni traitori in Hristos, atunci vom avea
si preoti mai buni; ei mostenesc, inevitabil, tarele societatii din
care provin – ei sunt parintii. fratii, copiii nostri, nu sunt
extraterestri.
Datoria noastra este sa ne rugam pentru noi si pentru ei; diavolul
da lupta mai intai cu ei, cu familia lor, pentru a pierde turma!
Una dintre pedepsele lui Dumnezeu pentru pacatele poporului
este sa-i trimita conducatori rai/ slabi (a se vedea evreii in Vechiul
Testament).

4.Dpdv duhovnicesc, instrumentele psiho-sociologice sunt


ineficace. Nu putem pretinde stiintelor socioumane ceea ce ele nu
pot oferi ! Nu putem circumscrie cu masuri lumesti, realitati
duhovnicesti !
5.Respectul fata de Ierarhie, preoti trebuie sa fie in afara oricarei
discutii, mai putin situatiile de erezie !
… Ar mai fi si altele, dar, deocamdata, ma opresc aici !
Doamne ajuta !
Un mirean care incearca sa fie ortodox,
Psihosociolog Gabriel Prepelita

101
Ați înfrânt!

Petre on 07/12/2006 at 3:22 pm


…smerenia, trairea in Hristos sunt cele care ne ajuta sa dobandim Raiul
5.Respectul fata de Ierarhie, preoti trebuie sa fie in afara oricarei
discutii, mai putin situatiile de erezie !
Dl. Prepelita, respectul si iubirea se câstiga, nu se impun.
Una dintre pedepsele lui Dumnezeu pentru pacatele poporului este sa-i
trimita conducatori rai/ slabi ( a se vedea evreii in Vechiul Testament )
Total fals si nedrept cu un popor care a suferit inainte de 1944 si
dupa. Oare cat timp veti incerca sa impuneti oamenilor (ca
adevar suprem) ceea ce au zis niste evrei acum 2000 de ani? De ce
trebuie sa se simta omul in permanenta vinovat de ceva, sa-i fie
frica de ceva/cineva? Se vede ca da rezultat invatatura iudaica.
Tot asa au procedat si cu nemtii, i-au facut sa se creada vinovati
de holocaust, desi ei, mai ales cei nascuti dupa razboi, nu au nici
o vina. Prefer sa fiu ateu decat sa cred asemenea baliverne
iudaice.

Cezar2006 on 08/12/2006 at 2:12 am


1.Toni sa taca!!!
2.Ma bucur sa citesc asa ceva! Felicitari D-lui Alexandru Cernat si
Redactiei!
3.Il invit pe Pr. Necula si pe toti consilierii sa faca pastoratie intr-
un sat de 35 de familii unde autobuzul vine o data pe an, vara.
Unde la scoala generala invata 3 elevi. Unde credinciosii fac troc
cu produse agricole ca acum 200 de ani. Unde, daca ploua prea
mult sau prea putin, mori de foame.
4.Pana nu se retrag “seniorii “sa-si vada de batranete, mantuire si
sanatate, nu se schimba nimic!!!

gabriel on 09/12/2006 at 1:52 pm


Pentru “Petre ”:
1.Daca sunt de la Dumnezeu, nu este o problema ca unele lucruri
se impun !

102
Alexandru Mihail Cernat

2.A considera ca nenorocirile care ne vin in viata noastra se


datoreaza pacatelor noastre este si conceptia Sfintilor Parinti.
Daca aveti ce aveti cu evreii, nu cred ca nu ii respectati pe Sfintii
si de Dumnezeu purtatorii Parinti !
Pentru toti ceilalti :
Asa cum a sugerat si “radumag”, noi trebuie sa cautam / sa
recomandam solutii de indreptare a lucrurilor (repet, prima
solutie este Rugaciunea smerita si sincera catre Dumnezeu,
pentru ca el sa ne lumineze mintea si inima intru gasirea celei mai
bune solutii !), nu sa incepem sa judecam preotii/ Ierarhia sau sa
ne certam intre noi (este ceea ce isi doreste, de fapt, diavolul, tatal
minciunii !).
Doamne ajuta !

Diaconu on 11/12/2006 at 6:17 pm


Domnul Necula ar fi trebuit sa scrie nu despre navetismul
preotilor ci despre navetismul profesorilor universitari de pe la
universitatile traditionale centrale (precum Bucuresti, Cluj,
Timisoara, Sibiu) spre diverse facultati obscure nou infiintate prin
locuri precum Alba Iulia, Arad,Targoviste, Pitesti, Craiova etc).
Cunosc cazuri de profesori, asa zis “reputati” care semneaza din
greu state de plata pe la astfel de facultati din tzara fara ca macar
sa fi deschis usa vreunui amfiteatru odata pe an. Asta pentru ca
au in locatiile de unde isi primesc nemeritat leafa, diversi asistenti
si lectori care le fac treaba. Daca ar fi onest dl. “reputat” Necula ar
vorbi despre cazul sau si despre cate semnaturi fictive si-a lasat
pe aiurea. Cel putin preotii navetisti fac treaba nu figuratie.
Paul Diaconu.

georgegamma on 02/01/2007 at 3:14 pm


eu am terminat la iasi facultatea e una deosebita, de calitate si
chetele sunt practic inexistente si neglijabile ca valoare.
sunt profesor acum si o apa minerala nu m-ar deranja la o teza,
examen, ceva.

103
Ați înfrânt!

situatia e reala, cu nuante cam dramatice insa solutiile?! parintele


cleopa avea o vorba cu preotul duhovnicesc intr-o parohie mica…
coruptia nu e la facultate, ci prin alte parti, unde nu e coruptie cat
incremenire…
fiti desavarsiti este standardul crestin, ceea ce s-ar traduce cu fiti
perfectionisti, ori prea multi facem treaba de mantuiala,
indiferent de domeniu, si aici este cheia sunt unul din cei ce stau
si lupta parintelui care a plecat: nu se paraseste eparhia din astfel
de motive, daca nu esti alungat efectiv, direct sau prin alta
masura ce asta indica in mod clar postul e tarziu, da ce sa fac,
timp nu prea am

Aleinada on 18/02/2011 at 11:54 am


Problema corupţiei, a “goanei după bani” care o generează
corupând astfl şi oameni “oneşti”, dornici iniţial să se formeze
într-un anumit domeniu făcând performanţă există nu numai în
Bisercă şi mai în toate ramurile şi activităţile societăţii. Din
punctul meu de vedere această categorie de probleme
caracterizează nu Birica Ortodoxă ci poporul român. Aş fi
curioasă să întreb un socioloig cum explică acest fenomen, care
crede că ar fi originea lui.

Vladimir on 13/12/2012 at 11:30 pm


Dupa 6 ani scrisoarea Dl.-ului Al. Cernat este la fel de
transparenta si de valabila… Oare am strabatut vreun pas în cursa
celor “100 de ani”?

104
Alexandru Mihail Cernat

105
Ați înfrânt!

Partea a doua

106
Alexandru Mihail Cernat

107
Ați înfrânt!

Politicianul antisocial

M-am intrebat de multe ori, ce fel de specie umană poate fi


politicianul de carieră, astfel încât, uitându-te în urma lui să poți
vedea consternat numai intrigi, procese, uneori pușcărie, abuzuri,
certuri interminabile, dar ce spun…incăierări ca la ușa cortului,
țepe și delapidări, tunuri cât cuprinde, aranjamente de culise,
sforăraie, manipulări, minciuni de îngheață apele, prostire în față,
lacrimi de crocodil, incultură cu moft intelectual, și încă o mie de
metehne pentru care ne-ar trebui multă vreme întru a le pricepe și
a le da în rost. Curiozitatea asta a mea m-a împins până acolo
unde, pentru a înțelege fenomenul, am apelat direct la câteva
manuale de psihiatrie. Văzusem eu cândva câte o apreciere
tangențială pe ici, pe colo. De pildă tipologiile psihopolitice ale
maestrului Florin Tudose, cu țintă clară, cu protagoniști de soi, în
care, oprindu-vă doar la tulburarea borderline, nu aveți cum să
nu recunoașteți specimenul: ”Dotat cu un activism ieșit din comun,
noul “politician” este un exemplu de impulsivitate și de lipsă de
moderaţie atunci când abordează orice domeniu. Nu se sinchiseşte de
reguli, de adevăr sau de logică, iar lumea pe care o construieşte este cea a
dorinţelor sale, de copil frustrat, care acum se răsfaţă şi este plin de
capricii. Dacă ar fi nevoie de un singur cuvânt care să îl caracterizeze,
acesta cu siguranţă ar fi – confuzie; confundă o grupare politică cu o
echipă de fotbal, dezbaterea politică cu procesul etapei şi alegătorii cu
galeria de club. Valorile morale sunt confundate cu valoarea banilor şi cu
puterea pe care aceştia i-o oferă reputatului preşedinte şi impresar de
fotbal în sezonul de transferuri…”(Florin Tudose – Psihopolitica
recidivă. Ed. Psyche. București, 2004). De remarcat că maestrul
scria așa ceva prin 2004! Intre timp personajul cu pricina a făcut
”furori” pe la Bruxelles, umplându-ne de toată rușinea și încă, se
pare, mai avem de tras4…

4 Astăzi persoana respectivă se află în detenție pentru fapte penale. Nimic de adăugat.

108
Alexandru Mihail Cernat

N-o să parcurgem acum pentru asta, întreaga


problematică psihiatrică. Interesant de văzut, însă, că tulburările
de personalitate au o germinație în chiar tipologia personalității
evaluată ca normalitate. Fiecare tipologie în parte (sunt vreo
șaisprezece, dacă mergem pe mâna lui Jung) păstrează în sine
cauzalități ascunse ale viitoarei posibile tulburări. Vestea nu e
tocmai bună dacă adăugăm la toată treaba asta un indicator cu
care psihologii, de regulă, sondează la o persoană, gradul de
introversie/extraversie, sinceritate/deformarea realității, respectiv
cât de normală/nevrotică poate fi (vezi testul de personalitate
Eysenck). Dacă sunteți melancolic, veți ști sigur că sunteți
introvert, respectiv, dacă sunteți coleric, obligatoriu, extravert. Ei,
dar indiferent în care dintre aceste două temperamente vă
regăsiti, trebuie să știți că testul Eysenk vă poate scora o
vulnerabilitate la o scară de potențial nevrotic sau chiar o tendință
de instabilitate. Ce legătură are aceasta cu ceea ce vreau să spun?
Mergând până la capăt cu exercițiul curiozității mele, am căutat
criteriile care fac corespondența între tipologiile lui Jung și
tulburările de personalitate. Și pentru că Jung și-a făcut bine
treaba, criteriile erau la vedere, anume: modul de înțelegere, de
organizare, decizia și relaționarea. În acest fel, luând din
manualul de psihiatrie fiecare tulburare în parte, le-am așezat
după descriere într-un tabel cu patru coloane, după criteriile
propuse de Jung. Un fel de joacă în care am adus dintr-un fișier
mai vechi și denumirile propuse de Jim Barrett. Când toată
descrierea a fost gata, am putut găsi vulnerabilitățile tuturor
acestor tipologii de personalitate. Nu știu dacă e interesant că
tipologia analistului poate fi schizoidă sau schizotipală, că
exploratorul poate fi narcisiac, executantul - paranoic,
colaboratorul – emoțional-instabil, specialistul – depresiv,
cercetătorul – obsesiv-compulsiv sau anxios, etc., însă extrem de
util este să știm că singura tipologie de personalitate cu tendințe
clare spre un comportament antisocial este cea a politicianului!

109
Ați înfrânt!

Cu probe pe masă!… Păi acum îmi explic multe!… Și n-aș face din
asta un pretext dacă, după cum știința iată că ne deslușește, treaba
asta nu s-ar vedea cu ochiul liber prin parlamentul patriei și prin
partidele lor de toată jalea!
Haideți să vedem acum ”la liniuță” ce înseamnă
tulburarea de personalitate antisocială:
• sfidarea şi violarea normelor, regulilor şi obligaţiilor
sociale;
• conduită insensibilă, arogantă şi dispreţuitoare;
• lipsă de regret, de remuşcare sau a sentimentelor de
culpabilitate;
• disponibilitatea de continuă reiterare a actelor sale
indezirabile;
• iritabilitate, impulsivitate, manifestări clastice şi
agresivitate;
• ignorarea expectaţiilor negative şi a consecinţelor
conduitei sale;
• incapacitatea de a învăţa din experienţe negative;
• tendinţa de a blama şi injuria pe alţii;
• incapacitatea de a menţine relaţii autentice şi durabile;
La acestea mai adăugăm:
• siguranţă de sine;
• aroganţă, supraestimare şi dispreţ pentru muncă,
• aspect şi ţinută corectă, agreabilă;
• volubilitate în comunicare;
• antecedente personale în care distingem minciuna,
înşelăciunea, evaziunea şi
• numeroase acte ilegale sau în orice caz imorale.
(George Ionescu – Tulburările personalității. Ed. Asklepsios,
București, 1997).
Să fie oare întâmplătoare asemănarea cu fapte și persoane
concrete, care de vreo douăzeci și ceva de ani se dau în stambă pe
banii publici, în văzul târgului?
E clar că avem o problema gravă în zona asta! Și problema
nu e la ei, ci la noi. Pentru că răul, acolo, stă confortabil. Nu are a
se poticni de nimeni și nimic. Răul e sistemic. Are buget. Are
110
Alexandru Mihail Cernat

puteri nelimitate. La noi însă, atrofierea discernământului


electoral devine suferință în sine. O suferință care, privită
patologic, răstoarnă orice tentativă de încadrare într-un pattern
alienal. Un posibil diagnostic pentru ceea ce ni se întâmplă nouă
românilor sună de-a dreptul jalnic, însă indiscutabil, adevărat:
”…Astăzi, mai mult ca oricând, constat irevocabil că boala cea mai grea
a acestui popor din care fac și eu parte este credința în vorbe goale. Cu
alte cuvinte este bolnav de credulitate. Se lasă prostit de aceleași
circumstanțe în repetare istorică, care i-au dăunat existența. Se lasă
copleșit de voluptatea minciunilor convenabile…”(Mircea Chelaru,
România moluscă, Ed. Semne, 2012, pag. 20).
Când am parcurs această carte pe care generalul Mircea
Chelaru mi-a dăruit-o la Iași, cu o dedicație care mă onorează, am
înțeles cu amărăciune că lucrurile sunt cu mult mai grave.
Căutam încă de pe atunci cheia unei predicții comportamentale la
politicianul român. Se pare că trebuie să schimb direcția. Să merg
de la efect spre cauză și să înțeleg până la urmă de ce această
specie proliferează în brațele unui popor care a fost cândva viteaz,
iar acum e apatic, cândva credincios, acum credul, popor care a
dat lumii o sumedenie de inteligențe strălucite și acum privește
resemnat cum o adunătură de impostori se luptă prin academii și
ministere să cocoloșească vreun plagiat ticălos, popor care are
olimpici de aur, însă pe canalele mass-media nu aude niciodată
despre ei, ci numai despre cine și de cine a mai divorțat, despre
cine și cui i-a curmat viața la beție, despre violuri și paranghelii,
furturi și potlogării.
Se poate oare diagnostica această ”tulburare de
personalitate” la poporul român? Nu știu. Voi căuta la
caracterizarea dependenței, la axioși, la depresivi… Un lucru însă,
l-am stabilit. Atenție deci, la politicieni!

15 februarie 2013

111
Ați înfrânt!

ASR Principelui Radu

Alteță,

am citit cu interes articolul5 Vostru și încerc un sentiment


de jenă văzând critica din subsol. Nu am înțeles de fapt cui vă
adresați, postând așa ceva acolo? Poporului român?
Intelectualității de pe la noi? Clasei politice? Bisericii? Bugetarilor
cărora puterea le-a aplicat reduceri salariale de 25%, ca pe o
penalizare, că încă nu au părăsit țara asta ca să-și caute locuri de
muncă pe aiurea? Tinerilor? Bătrânilor (care încă își mai pot
aduce aminte câte ceva, prin ceață, despre Casa Regală a
României?) Sau doar consumatorilor de știri postate pe net? Cui
vă adresați Alteță pentru a denunța grava carență de moralitate?
Mă tem că orice demers de conștientizare, chiar și din
partea Voastră, (sau mai ales din partea Voastră) ar trebui început
cu o recapitulare sinceră a realității din trecutul recent (la care
faceți trimitere), și nu numai. Să înțelegem mai întâi cine suntem
și cum stăm? Să știm dacă un discurs politicos ca al Vostru mai
ține la acest public intoxicat politic, dacă buna intenție de care
debordați mai poate mișca conștiințele, care vor mai fi fiind prin
țara asta răvășită, furată, trădată și aproape desființată. După ce
ne lămurim cu asta, putem formula orice mesaj ales, cult,
inteligent, și măcar recuperăm reacții pe care să le admitem ca
fiind juste. Până atunci, însă, riscați comentariile unor anonimi
gen ”krudus”, sau cum se vor fi numind ei pe maidanul
networking, comentarii care, chiar și în acest caz, în mod
surprinzător, spun un adevăr dureros, anume acela că posibilii

5 Se face referire la articolul ASR postat la: https://www.causes.com/causes/487654-uni-i-


salvam-toata-romania/updates/495246-grava-carenta-de-moralitate-articol-scris-de-asr-
principele-radu-al-romaniei-pentru-dece-news

112
Alexandru Mihail Cernat

Voștri cititori vor fi rămas în mare măsură anonimii poporului


acestuia, el însuși riscând să-și piardă încet, dar sigur identitatea.
Nu voi încerca cu niciun chip sa-i explic acestui cetățean
fără cultură ca nici el, nici părinții lui și nici altcineva nu Vă
întrețin cu vreo sumă de bani, că revendicările Casei Regale sunt
tot atât de normale ca și a sa, dacă ar fi avut vreo proprietate
confiscată de stat, și ar fi dorit să și-o recapete. Aiureala cu
abdicarea, nici atât nu aș încerca să i-o scot din cap, întrucât
vedeți bine, este într-un anume trend politico-prezidențial, adică,
se poartă, e la modă. Cât despre felul tâmp în care asociază
”principii” cu ”principe”, profitând de jocul de cuvinte, asta poate
să-i confirme și mai mult anonimatul… în buna cuviință.
Ceea ce voi încerca să vă comunic se referă la esența
percepției asupra unui popor transformat peste noapte de veac
într-o populație gri, o masă de manevră vulnerabilă, niște oameni
dezbinați pe dinăuntru și pe dinafară, cu frici endemice, cu boli
sufletești grave, cu repulsie patologică față de normalitate, dând
dovadă de un masochism politic greu de înțeles chiar pentru
cercetătorii abili într-ale sociologiei. Acestui ”popor” vă adresați
Alteță! Nu știați asta? Ar fi grav, să nu fi știut! De aceea vă
recomand să reevaluați targhetul, să acomodați mesajul pe
frecvența de lucru a populației românești, altfel mesajul rămâne
în ”eter”…
Fac parte din generația Voastră, cea care a învățat la școală
despre cum regalitatea asupritoare a fost alungată de la putere,
cum poporul român astfel mântuit, și-a croit drum nou, etc, etc,
știți tot atât de bine cum era. După 89 am avut ocazia să văd
câteva țări cu veche tradiție monarhică. Într-una dintre acestea
chiar am studiat o vreme. Am înțeles la propriu care este
diferența. Am înțeles de asemenea ce au săvârșit comuniștii de la
noi în decembrie 1947. Și mai ales, după. Am înțeles că au
desființat monarhia din interior. Au desființat respectul față de
calitatea umană, față de simbolurile sacre, față de normalitate! Au
pus în schimb în sufletele oamenilor un egalitarism fără acoperire,
care poate încă asocia în mintea acestui anonim născut in 68, un
Principe cu orice mocofan. Au învățat că poți să ajungi la putere și

113
Ați înfrânt!

fără să știi carte, că poți parveni, că poți să-ți faci loc din coate
până sus, că intelectualii sunt o specie care trebuie exterminată, că
”poporul” e ”suveran”, fără să definească corect nici noțiunea de
popor, nici pe aceea de suveran. Toate acestea, după 89 nu au
dispărut. Dimpotrivă ! Avem un învățământ jenant. Cine a dorit
ca în România să existe semianalfabeți cu diplome universitare, a
reușit cu desăvârșire! Efectul deja îl simțim. Chiar în clasa
politică. Locul ideal de întâlnire al semi-analfabetismului
universitar cu analfabetismul sadea! Mi-e pur și simplu jenă să
spun că sunt român atâta timp cât va exista un Vanghelie primar,
un Copilu’ Minune consiler, un Becali, europarlamentar, etc. Încă
din 1995, de când am demisionat irevocabil din mai multe funcții
politice și publice, trăiesc de la an la an o împovărătoare jenă de a
fi contemporan acestui mod nemaiîntânit de trădare la nivel de
neam! Privesc neputincios și consternat, cum în mediul rural se
cumpără voturi cu doi mici și o bere, și cu multă paranghelie
românească, să meargă ”la suflet” românului…. Prin natura
profesiei, am contact direct cu oamenii satelor noastre, cu
problemele lor, dar și cu cei de la oraș, cu generația aceasta
abandonată de nimbul luptei de clasă pe marile platforme
industriale ale ”epocii de aur”. Și unii și ceilalți își trăiesc propriile
drame. ”Orfelinat” nu cred că este cuvântul cel mai potrivit. Poate
lagăr… Pentru că așa îl percepe un om care a muncit o viață ca să
”înalțe fabrici și uzine”, ajuns acum la bătrânețe istovit și bolnav,
cu o pensie de 300 lei, împins de disperare să lucreze câmpul ca
exact acum un secol. Totul s-a transformat încet, dar sigur într-un
teatru al absurdului. Se clădesc biserici, dar sunt asasinate suflete.
Copiilor li se predă religia în școli, dar și ore de sexologie la vârste
nepermise. Astfel, grava carență de moralitate se învață în școli,
sub ochii noștri, Alteță! Și n-am spus încă nimic depre adevăratul
dezastru.
Nu doresc să Vă dau lecții. Vă respect și Vă admir curajul
de a fi candidat acum trei ani în cursa pentru Cotroceni. Dacă V-
aș fi consiliat eu înainte, sigur V-aș fi sfătuit să nu încercați așa
ceva! Motivul? V-am spus mai sus câte ceva despre asta. Nu
trebuie să fii politolog ca să înțelegi că românii au suferit o
114
Alexandru Mihail Cernat

”mutație genetică” la nivel sufletesc. Experimentul hotărât în


februarie 1945 la Yalta, la care am fost supuși și noi ca popor, le-a
reușit, spre marea noastră nenorocire! Și culmea, unul dintre cei
care au consimțit la așa ceva, a fost să fie tocmai primul ministru
al celei mai respectabile țări de tradiție monarhică. Ghinion?!
Fatalitate?! Nu. Trădare, Alteță! Așa ceva se cheamă, trădare! Și
Majestatea Sa Regele Mihai mă va aproba dureros!…
Ce poate să facă pentru un asemenea popor ruinat moral
ca al nostru, Casa Regală? În primul rând trebuie să convingă. Să
convingă tinerii că valorile monarhiei autentice țin de noblețea
interioară a ființei umane, că aristocrația este în primul rând un
dat spiritual care se dobândește prin cultură și educație, prin
purtare aleasă, prin năzuințe curate spre normalitate, prin
exemplul personal, chiar prin jertfelnicie, la nevoie. Promovați
spiritul acesta aristocratic printre tineri, convingeți-i că nu pot fi
împliniți ca oameni dacă nu adaugă în devenirea lor Etalonul
Regal al disciplinei sufletești, al moralei drepte, al simbolurilor
care-i ancorează în istorie. Numai așa ar fi posibil să fie înlăturată
definitiv de la putere minciuna, trădarea, hoția, proasta cuviință,
etc. Reclădiți Alteță, fundația Casei Regale! Aceasta din oameni,
din valori, din noua aristocrație a bunului simț. Fără ea, o
sumedenie de ”krudus” Vă vor ataca, ridiculizând cele mai sacre
simboluri ale acestui nefericit popor. Și conștiința, cred, nu Vă va
da voie să tolerați așa ceva.

Vă doresc să reușiți!

Cu prețuire,

Alexandru Mihail Cernat


9 august 2011

115
Ați înfrânt!

Omenirea la psihiatrie, sau: de ce nu se mai poate


face nimic

Am primit recent o depeşă tristă. Un amic îmi descrie


scenariul posibil pentru o Românie care pare să nu existe: în
această Românie eşti liber să vorbeşti doar pentru ca structuri
oculte să ştie cu cine au de-a face şi pe cine anume să cumpere sau
să suprime, să dârmonească şi să manipuleze. În această Românie,
pentru a instaura mai uşor, mai repede şi fără revolte sistemul ce i
se pregăteşte, structurile respective au confecţionat artificii
siropoase, gen legionarism, comunism, aviară, discreditări
politice (ex. conflictul artificial creat între cele două palate:
Cotroceni si Victoria) preconizând prin toate astea că românii
acestei Românii, înţelegând că sunt neguvernabili, că nu ştiu să-şi
alcătuiască singuri legile, că sunt corupţi, că sunt idioţi, că nu sunt
buni de nimic şi că nu pot să-şi chivernisească cum trebuie
treburile o să-i roage frumos pe ei să-i guverneze. Şi pentru
această Românie urmează globalizarea circuitului de mărfuri,
globalizarea sistemelor de monitorizare a persoanei, cipurile şi
toate magăriile la care omenirea va fi supusă pe viitor. Într-o
astfel de Românie, joaca de-a referendumul şi de-a suspendarea e
tot o manevră ocultă menită să distragă atenţia de la gravele
efecte ale integrării şi de la presiunile legislative cu care se
confruntă omul de rând. Se va face probabil un lobby puternic
pentru un nou preşedinte (care neapărat să nu fie român) pentru
că românii trebuie să se fi săturat de români într-o astfel de
Românie. Următorul preşedinte (atunci când va fi) va fi un tip
gen primarul de la Sibiu, care a şi început o astfel de campanie
prin proiectul Sibiu – capitală europeană. Vor urma alte şi alte
diversiuni în planul supravegherii persoanei. Răpiri de copii şi
referendum pentru implantarea cipurilor, trecerea la un alt tip de
relaţie financiar-bancară între clienţi şi actanţii economici. Într-o
astfel de Românie, dacă nu ai un nume în baza de date, nu exişti,
116
Alexandru Mihail Cernat

nu intri, nu ieşi, nu mişti, eşti antisocial, deci poţi fi pus în


aşteptare la mititica. Într-o astfel de Românie se va instaura
homosexualitatea ca permis de muncă şi condiţie la promovare.
Într-o astfel de Românie, familia va fi o chestiune desuetă, ba
chiar una care contrazice drepturile omului şi libertăţile lui de
exprimare sexuală. Copiii vor fi intoxicaţi cu programe tv, cu
manifestări gen “haideţi copii să vedem cum se umflă
prezervativele” – acţiuni derulate direct prin grădiniţe, pentru ca
aceştia să devină nişte oameni dezinhibaţi, prezenţi, ştiutori ai
tuturor tainelor omeneşti. Într-o astfel de Românie se va ajunge în
anumite licee la ora de sex asistat, în care tinerii să fie coordonaţi
în arta autocunoaşterii, sau a masajului intim, în timp ce bătrânii
vor fi victime ale intoxicării cu diverse substanţe, prin vaccinare
obligatorie împotriva Alzheimerului sau cine ştie împotriva a ce,
astfel încât rata mortalitaţii să crească la persoanele vârstnice. În
fine, într-o astfel de Romanie rebelii vor fi executaţi la comandă,
adică vor muri ca din întâmplare de pricini diverse, în spatele
cărora se vor afla cauze precise, constatate cu profesionalism
judiciar…
Recunosc, nici nu vreau să ştiu despre o asemenea
Românie care ar aparţine mai degrabă unei omeniri bună de dus
la psihiatru! Totuşi, o realitate evidentă transpare din sumbra
viziune a amicului meu. Balamucul cotidian la care vrem, nu
vrem, luăm parte zilnic, parcă mişcaţi în fire nevăzute de către
păpuşarii de serviciu ai naţiunii, trebuie scrutat în mod etajat
pentru un discernământ autentic. Este clar că praful pe care-l tot
ridicăm în mijlocul târgului de ani buni, se răsuceşte pe mai multe
planuri.
Românul înţelege ce vrea din exact planul în care se află.
Cîndva mi-am imaginat şi eu un scenariu ipotetic: dacă ‘89 n-ar fi
fost… Intuind că de fapt acolo este problema, mi-am propus să
intru imaginar într-un univers paralel al unuia şi altuia care ne
agită fără odihnă felul ăsta de democraţie pe la nas. Vă invit pe
fiecare să faceţi măcar o dată acest exerciţiu mental. Veţi vedea,
putem găsi acolo sursa tuturor răspunsurilor la întrebările care ne
bântuie. Veţi înţelege că, în cazul multor astfel de animatori,

117
Ați înfrânt!

gardurile de sârmă ghimpată ale comunismului au îngrădit în


primul rând ceea ce instinctual le-ar fi “dat pe afară”.
Nu vreau să fac vreo apologie perioadei comuniste (şi
aceasta un experiment ocult, desigur), să mă bănuiţi de vreo
nostalgie întârziată, însă vreau să spun câteva lucruri care mi se
par de natura evidenţei: comunismul ăla turbat şi imbecil, nu
promova desfrâul în şcoli, avea un învăţământ de performanţă
europeană şi nu numai, nimeni dintre cei ce doreau performanţa
nu era îngrădit (numai dacă nu ar fi dorit să-şi foloseasca
potenţialul în slujba altora, situaţie în care şi SUA – campioana
democraţiei, de exemplu, aplică corecţii pe faţă). În general, omul
moral a stat bine, mersi, în pătrăţica lui şi dacă era bun, nu trebuia
să dea proba homo pentru un loc de muncă, nicidecum pentru ca
să fie promovat. Trăiască şi-nflorească era o treabă atât de
caraghioasă, în care nu credea nimeni (am în vedere numai pe cei
sănătoşi la cap), încât, ca şi în cazul bancurilor cu nea Nicu, toată
lumea lua asta în başcălie.
Dimpotrivă, lucrurile care ţineau de valoare (în general
prin ele însele survolând îndărădnicia sistemului) nu ştiu să fi fost
stânjenite cumva. Adică mai pe şleau, dacă erai o capacitate, însă
nu aveai a face în viaţa ta acţiuni care ar fi lezat sistemul d.p.d.v.
politic, puteai sa fii om de ştiinţă, scriitor, om de cultură, etc. şi
după cum am vazut bine, om obişnuit fiind, puteai sa te închini
liniştit în ce biserică voiai pentru că nu venea nimeni sa te salte
din cauza asta6. De fapt, pentru omul religios, omul de rând, care
în general nu interacţiona decât formal cu politica vremii,
comunismul acela sălbatic a prezervat valorile creştine,
paradoxal, negându-le. (Uitaţi-vă cum ni le prezervă acum noua
legislaţie europeană…) Şi a propos de Biserică, încă o realitate
perplexă: comunismul ăla nenorocit a mai reuşit performanţa de a
ţine în frâu pe nişte unii din Biserica patriei, temperându-i,
disciplinându-i! Imaginaţi-vă că îmbogăţiţi notorii din Biserică

6 Referire la perioada anilor 80 în care autorul a fost elev și student.

118
Alexandru Mihail Cernat

după ’89, nu ar fi putut strânge atunci, averile pe care le au acum,


ca i-ar fi luat gaia…

Precizez pentru cei revoltaţi de ceea ce am spus până


acum vorbind despre regimul comunist, că în niciun caz nu admit
vreo eventuală superioritate a acestuia în ceea ce priveşte morala
creştină, ştiind bine că în fond a fost un regim criminal pe care
este bine să-l lăsăm acolo unde îi este locul – la groapa de gunoi a
istoriei…
Problema pusă pe tapet aici are de fapt un singur
argument: libertatea. Libertatea, la căderea regimului comunist, a
fost înţeleasă diferit, în funcţie de percepţie. Percepţia, dincolo de
mecanismele ei primare care trimit spre instinctualitate, la un
anumit nivel de conştiinţă este puternic influentaţă de educaţie,
de elevaţia interioară, dar şi de temperamentul uman. Astfel,
uitându-ne puţin înlauntrul nostru, la cum arătam (unii dintre
noi) atunci, putem să distingem clar în ce raport ne-am situat cu
libertatea, după.
În acest context, cred că sunt cel puţin patru tipologii
umane puternic contrastante, definitorii în raport cu libertatea:

O primă categorie, numeroasă, va fi găsită în “bazinul


electoral” al puterii de după ’89, oricare s-ar fi perindat în toţi
aceşti ani. Omul din această categorie nu se simte în siguranţă
decât cu gloata. Face orice, numai să poată să-şi ducă zilele de azi
pe mâine, să-şi plătească întreţinerea la bloc şi să poată asculta
manele. Dacă poate să stea la vreo coadă pentru mititeii şi cârnaţii
electorali, atunci e fericit. Se simte liber. Şi “libertatea” asta a lui
devine încet-încet adevăratul lagăr în care orice putere şi-ar
închide masa de manevră.

O a doua categorie, este cea a parvenitului de linia a doua,


a treia, a patra, etc. care a marşat imediat exact pe ceea ce sistemul
de tristă amintire nu-l lăsa să facă, utilizând informaţii bine dosite
pentru a-şi strânge imediat o avere de nejustificat nici la ora asta,
tipologie îndeobşte asociată azi cu fosta securitate comunistă, dar,

119
Ați înfrânt!

ştim bine, nu numai. Un astfel de om nu a fost liber nici atunci, nu


va fi liber nici azi pentru că informaţia aducătoare de putere şi
bani l-a pervertit la limită, reducându-l la o arătare hâdă,
instinctuală;

O a treia tipologie este specifică individului nebăgat în


seamă. Omul care nu a făcut atunci performanţă pentru că nu l-a
dus capul, dar bântuit de frustrarea că tocmai asta îi lipseşte,
primeşte momentul ‘89 ca pe o eliberare de propria-i neputinţă.
Primul lucru pe care-l va face un astfel de om este să se gudure pe
lângă vreun descurcăreţ, să înveţe “regulile” noii orânduiri şi
când e cazul, chiar să livreze din proprie iniţiativă spre noii
stăpâni (de aici, de peste ocean, de aiurea) “aspecte preţioase şi
utile” despre oameni şi lucruri, în legătură cu tirania comunista
care, nu-i aşa? i-a pricinuit lui atâtea neajunsuri… Dacă pe un
astfel de ins împrejurarea îl va strecura pe undeva prin vreo
instituţie dependentă de banii publici, este de aşteptat ca omul să
fie vârât până la gât în maşinăria de justificat fonduri care
niciodată n-au ajuns unde ar fi trebuit. În acest sens, va face chiar
“performanţă”. Unul ca acesta va fi la mare căutare în lumea lui.
Şi, uite aşa, de la an la an, simulând performanţa travestită în
minciună, improvizaţie şi delaţiune, devine un om prosper,
pentru ca fiţi siguri, va fi fost îndeajuns plătit pentru toate
serviciile aduse….
Libertatea pentru el este însă prilejul descătuşării fiarei
sălbatice. Un astfel de om nu este în realitate liber nicăieri! El are
întotdeauna un stăpân din umbră care dupa ce l-a ajutat “sa-şi
plătească poliţa” sistemului comunist asupritor, nu va pregeta
niciodată să-i arate pisica discret, aducându-i de fapt aminte că n-
a fost niciodată de capul lui…Un astfel de om este personajul
ideal pentru o lume globalizată, condusă în mod ocult. Un om
şters, statistic, cu personalitate artificială, însă în general un om
periculos pentru climatul de normalitate, în care, atunci când ar fi
pus în proximitatea valorii autentice, ar provoca dezordine, s-ar
manifesta cu violenţă colerică. De notat că această a treia categorie
este mult mai periculoasă decât cea de-a doua.
120
Alexandru Mihail Cernat

În sfârşit, o ultimă categorie este cea a omului care până în


‘89 face în mod onest performanţă şi apoi, cu aceeaşi onestitate
încearcă să se adapteze schimbărilor, (într-o competiţie inegală, în
contextul hoţiei şi tertipurilor mai sus descrise), păstrându-şi
permanent echilibrul realităţii imediate. Neacceptând
compromisul înainte de ‘89, nu-l va accepta nici după. De aceea,
încet-încet va constata că măsura cu care operează sistemul său de
valori este violent răsturnată de o realitate care nu vine din
libertate ci, din efectele pe care aşa zisa libertate le produce
asupra celor din jur! Altfel spus, realizează că libertatea
trâmbiţată afară este de fapt descătuşarea angoaselor, inhibiţiilor
unei categorii de oameni pe care i-a avut tot timpul lângă el, îi ştia
bine, îi compătimea sincer pentru nivelul lor redus, dar, acum
trebuie categoric să se ferească din calea lor ca din faţa unei cirezi
puse pe fugă… Omul acesta se prinde repede că libertatea de care
se face atâta caz este una falsă. Din bun simţ se va refugia în
lucruri mici dar uneori foarte speciale. Făcând aceasta, resimte
puţina satisfacţie a verticalităţii, a independenţei, a ieşirii din
orice fel de constrângere. Bineînţeles că nu va face performanţă în
sensul sistemului său de valori, bineînţeles că va percepe lipsa
performanţei ca neîmplinire, dar, un astfel de om rămâne la
marginea statisticii globalizante. El devine reper. Piatră de hotar.
De la el, înlauntrul lui începe LIBERTATEA!

Desigur nu vom epuiza aşa toate variantele şi ideea nu se


sfârseşte aici. Adevăratul motiv pentru care nu mai putem face
nimic este acesta: suferim de o boală sufletească îngrozitoare! Una
spunem celorlalţi că facem şi alta facem în realitate; una lăsăm la
suprafaţă să se vadă şi alta bojbâcâim prin întunericul propriei
noastre fiinţe, rostuindu-ne adânc suficienţe. Ne gudurăm repede
pe langă unii pe care-i vedem pe val, fiind capabili să vindem,
dacă se poate obţine un preţ bun, pe chiar casnicii noştri. Vrem să
avem trecere înaintea celorlalţi chiar dacă valoarea noastră este
zero barat; suntem capabili pentru asta să punem la bătaie bani
grei – şi aceia caştigaţi urât. Nu mai ştim carte, nu vrem să o

121
Ați înfrânt!

învăţăm pentru că am văzut pe alţii ajunşi, dar de o prostie


înspăimântătoare – ce garanţie a reuşitei mai bună decât asta?! Nu
mai iubim pe nimeni! Dimpotrivă, ura ne hrăneşte şi ne ostoieşte
neîmplinirile de până mai ieri. Ne desfiinţăm mai întâi unii pe
alţii, apoi, încet-încet procesul acesta ne devorează pe fiecare în
parte. Conchid spunându-vă ceva grav: apocalipsa este de fapt
nebunia. Nebunia fiinţei umane atinsă de strechea Mamonei într-
un secol al trădării!
Rugaţi-vă la Bunul Dumnezeu să mă înşel!

20 mai 2007

122
Alexandru Mihail Cernat

Intre rating, manipulare și anomalia ontologică

Lui Mircea Radu, din dragoste…

Stimate domnule Mircea Radu,

deşi sunt un om foarte ocupat, mi-am întrerupt activitatea


obişnuită pentru a vă scrie aceste rânduri. Fac aceasta din
considerente de bun simţ. Şi din responsabilitatea de părinte, tată
al unui copil de vârstă şcolară. Precizez asta ca să aveţi
perspectiva punctului meu de vedere în legătură cu motivul
pentru care vă scriu.
Ne-aţi obişnuit pe noi românii de câţiva ani buni cu un
gen de emisiune de televiziune care, statistic vorbind, prin
impactul emoţional pe care-l produce în rândul majorităţii, are
mare succes. Încet-încet, din prezentator de ştiri cu mult farmec,
aţi urcat în rating trecând la lucruri mult mai omeneşti când, la
bordul deja celebrei caravane, aţi purces la drum prin vieţile
multor oameni, împlinind de ce nu, un fel de “apostolat” al
dragostei. În toată această misiune, buna dumneavoastră intenţie
mi s-a parut un lucru foarte evident. Sincer, ca unul care lucrez cu
sufletele oamenilor, v-am admirat delicateţea şi flerul în multe
situaţii pe care ni le-aţi prezentat şi pe care am avut ocazia să le
urmăresc. Că aţi vrut sau nu, pilotând o astfel de iniţiativă
mediatică, aţi devenit un serios formator de opinie. Şi nu în zona
politicului unde avem dovezi recente clare că lucrurile sunt
instabile şi caragialeşti, ci într-un domeniu vital al unei societăţi
umane, acela al comuniunii. Când spui dragoste, spui iubire
necondiţionată, iubire altruistă, iertare, puritate, afinitate,
compasiune, candoare, dăruire. Oamenii care vă privesc, dincolo
de cancanul mediatic, plăcut ce-i drept unora, năzuiesc totuşi spre
partea care aduce împlinire lăuntrică protagoniştilor

123
Ați înfrânt!

dumneavoastră. De aceea tot ce spuneţi şi susţineţi în faţa unei


ţări întregi are rol formator, ajută indirect la stabilitate, la
înţelegerea valorilor, la discernământ etic. De aceea spuneam că
aţi devenit un formator de opinie, chiar un simbol, aş adăuga.
Acum, revenind la motivul misivei mele, vreau sa vă
atenţionez că azi aţi greşit rău de tot. Ca unul care vă admiră,
după cum afirm mai sus, mă simt obligat moral să vă spun asta.
Domnule Mircea Radu, concesiile proastelor moravuri,
făcute în numele unei libertăţi exacerbate sunt menite să rănească
suflete. Tocmai acele suflete care vă urmăresc cu fidelitate,
năzuind spre echilibru şi împlinire, spre normalitate. Nu vă ţin o
lecţie de morală însă, văzând ce emisiune aţi făcut azi 27 martie
2007, la numai câteva zile după Bunavestire, la numai două
săptămâni până la Sfintele Paşti, ceva mă determină să vă explic
unde este anormalitatea.
Homosexualitatea este acceptată azi ca şi optiune, un
drept fundamental pe care oricine şi-l poate exercita asupra
corpului său. Cel puţin în acest fel ne otrăvesc de ceva vreme
anumite entităţi ce strecoară cu subtilitate în casa unui popor
creştin pe necuratul gol. Am văzut şi am auzit o sumedenie de
argumente care vin sa justifice actul pederast, livrându-l tuturor
ca pe o chestiune de bon ton, (chiar se poartă, nu-i aşa?).
Dumneavoastră înşivă, azi ne-aţi comunicat tuturor că (încerc să
vă citez), “oricine iubeşte sincer poate să vină în emisiunea Din
dragoste“.
Domnule Mircea Radu, refuz să cred că un om instruit aşa
cum vă văd, nu poate să facă deosebirea între iubire şi
perversiune! Şi, mai mult decât atât, amestecând flagrant două
realităţi disjuncte, transmite unei ţări întregi un astfel de mesaj.
Adică un fel de: “dacă doi oameni se iubesc, ce mai contează sexul?”…
Sunt trei perspective în care aş putea să vă argumentez de
ce homosexualitatea este o anormalitate periculoasă. Prima este
perspectiva teologică. V-aş vorbi de Legea divină, de Sodoma şi
Gomora, dar presimt că v-aş vorbi degeaba. Nu voi face asta. Cea
de-a doua perspectivă ţine de psihopatologie și argumentele din
acest domeniu pot confirma că “opţiunea” cu pricina este în fapt
124
Alexandru Mihail Cernat

un aspect deviant explicabil psihanalitic, vădind un conflict


interior sever grefat pe frustrare şi instabilitate emoţională,
specialiştii acestui domeniu încă disputând problema
responsabilităţii, virând verdictul între boala psihică şi
comportamentul antisocial. Nici în acest domeniu n-o să vă
justific nimic.
Va voi explica însă că fiinţa umană este sediul unor
permanente schimburi de informaţie cu exteriorul, şi că îndeosebi,
între bărbat şi femeie acest schimb produce efecte de o mare
importanţă pentru ei înşişi, dar nu în ultimul rând pentru arealul
în care aceştia vieţuiesc. Voluptatea împlinirii în intimitate repetă
mereu actul de creaţie (procreaţie) şi dă sens devenirii lumii. Şi
această împlinire redă ordinea lucrurilor. Ea nu se face la
întâmplare, cu oricine şi oricând. Şi mai ales nu se face în afara
dragostei. De ce? Pentru că împlinirea în afara dragostei nu există.
Actul consumat este doar o scurtcircuitare de pulsiuni care nu
poate închide bucla rostului pentru care acest dar i-a fost hărăzit
omului. Altfel spus, un act strict sexual, nu unul de iubire,
distruge ordinea lumii. Acea lume în care vieţuiesc eu,
dumneavoastră, fiinţele noastre dragi, copiii lumii noastre. E de
prisos să adaug că tocmai procreerea în iubire este confirmarea
împlinirii, dăinuirii, ordinii, devenirii.
Ce poate distruge o legătura homosexuală? În planul în
care încerc să vă chem să pătrundeţi, distruge tot. Este o sursă de
poluare, de exterminare, este moarte!
Dacă vă este cunoscut conceptul de entropie, atunci
imaginaţi-vă că o astfel de relaţie consumată răsfrânge asupra
lumii, în planul cel mai profund, o condamnare entropică. Cum
va fi ea resimţită? Integral. Trebuie să ştiţi că noi oamenii suntem
interconexaţi în acest plan. Trebuie să ştiţi că orice fluctuaţie de
ordine în acest plan ne afectează pe fiecare în parte. Recepţionăm
atât evenimentele de ordine cât şi pe cele de distrugere în plan
genetic, nu în plan senzorial. Pentru că planul acesta este foarte
aproape de subtilitatea genei umane. De aceea, într-o lume
decăzută moral se nasc monştri. Că ei pot apărea la o generaţie, la
două sau la trei, este mai puţin relevant. V-aţi întrebat vreodată

125
Ați înfrânt!

de ce religia creştină în care v-aţi botezat propovăduieşte


monogamia şi luptă împotriva relaţiilor peste fire?
Dar nu numai gena este afectată de acest fel de poluare
entropică. În planul despre care vă vorbesc, aceste “atentate
entropice” pot distruge matricea informaţională a celulelor. Astfel
pot apărea anomalii, degenerări ale ţesuturilor, cancerul. Veţi
spune poate că încă nimeni n-a dovedit asta. Vă spun că este mai
bine pentru dumneavoastră să nu aveţi aceste dovezi niciodată…
în familie. Credeţi-mă pe cuvânt.
Revenind acum la perspectiva din care am început să vă
scriu, vă mai remarc faptul că astfel de emisiuni care
propovăduiesc dragostea “fara frontiere” – (sintagma se preteaza
bine de tot într-o lume ca a noastră, aflată în disoluţie socială şi
morală), pot produce mutaţii severe de comportament, copiilor.
Oferta dumneavoastră neîngrădită grefată pe curiozitatea lor
nativă poate denatura oameni, poate să rateze destine umane,
poate crea catastrofe în anumite familii nepregătite pentru acest
tip de agresiune subliminală. Faceţi un bilanţ just în propria
dumneavoastră fiinţa şi veţi vedea că riscaţi să lăsaţi în urmă mai
multă jale şi pustiu lăuntric decât bucuria unei regăsiri…din
dragoste. Este şocant că în studioul în care aţi prezentat azi
emisiunea au putut fi văzuţi tineri, băieţi şi fete care după ce au
“gustat” o astfel de anomalie ontologică au aplaudat zgomotos ca
şi când ar fi fost martorii unei afaceri absolut în regulă.
Dacă nu aş fi întrezărit în persoana dumneavoastră un om
cu substrat moral, un om rafinat, sensibil, nu v-aş fi scris. Aş fi
aşteptat desigur urmatoarea emisiune temându-mă ca nu cumva
să ne prezentaţi în loc de sărutul păcătos al celor doi nefericiţi
degeneraţi, un teribil act de zoofilie, la care să ne argumentaţi
şocant că omul cu pricina chiar işi iubeşte capra…
Domnule Mircea Radu, vine Paştele. Ce să mai aşteptăm
noi “cei cu prejudecăţi creştine” de la emisiunea “din dragoste”?
Precis, după sărutul a n t i a n a t o m i c pe care l-aţi filmat în
caravană şi l-aţi apreciat ca fiind un gest de adevărată dragoste,
ne veţi îndemna şi de Ziua Învierii, pe toţi: “iubiţi-vă mult!” De
fapt, la ce fel de iubire îndemnaţi dumneavoastră? Ar fi acum
126
Alexandru Mihail Cernat

timpul să daţi românilor un răspuns la această întrebare. Ca să


poată discerne între rating, manipulare si anomalia ontologică.
Cred însă, stimate domn, că nu prea aveţi ce să răspundeţi fiindcă
aţi trădat dragostea! Pe cea adevărată.

Alexandru Mihail Cernat


27 martie 2007″

donjoe on 31/03/2007 at 6:21 pm


“Cea de-a doua perspectivă ţine de psihopatologie si argumentele
din acest domeniu pot confirma că “opţiunea” cu pricina este în
fapt un aspect deviant”
Nu există asemenea “argumente, sunt doar o perdea de fum.
Psihopatologia homosexualilor se datorează (dincolo de cauzele
normale, la care sunt vulnerabili absolut toţi oamenii) în special
urii şi intoleranţei semenilor lor. Culmea, tocmai cei care acuză
incidenţa crescută a dereglărilor psihice la homosexuali sunt
_vinovaţi_pentru_acestea_.
”Alexandru Mihail Cernat este sociolog si “observator religios””
Deci nu psihiatru. De altfel se vede şi din ce scrie că nu e
specialist. Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre
homosexualitate şi bolile psihice.

Jericho on 31/03/2007 at 8:01 pm


@donjoe
“Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre
homosexualitate şi bolile psihice.” …sub presiunea organizatiilor
gen Accept.

Jericho on 31/03/2007 at 8:34 pm


@donjoe
Cum iti explici faptul ca Sigmund Freud, parintele psihanalizei,
considera homosexualitatea si autoerotismul ca boli,
comportamente daunatoare fiintei umane? Daca ale lui conceptii
ti se par invechite, cum se face ca psihanalistii moderni se

127
Ați înfrânt!

debaraseaza doar de acestea, dar restul le iau de bune? Cu alte


cuvinte, credem ce vrem, dar incercam sa transformam credinta
noastra in “stiinta” unanim acceptata, asta-i ideea? Am o
intrebare pt. tine, iarta-ma daca-i prea personala: esti gay?
Si inca un lucru as mai vrea sa te-ntreb, daca nu te superi: de cand
se numeste ura a nu accepta o opinie care este opusa
convingerilor tale? Asta este, eu cred in Dumnezeul lui Avraam,
al lui Isaac si al lui Iacob, Cel care i-a omorat cu foc pe cei din
Sodoma si Gomora pt. pacatul lor; cred in Dumnezeul
propovaduit de Apostolul Pavel, Apostol care zice intr-o epistola
de-a sa ca nici un spurcat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu,
incluzandu-i in lunga lista si pe homosexuali. Daca tu crezi
altceva, nu-i nimic, eu nu te urasc, treaba ta. Poti sa fi
homosexual, betiv, ba daca vrei n-ai decat sa te sinucizi sau mai
stiu eu ce vrei sa faci, dar nu incerca sa-ti implementezi crezul tau
celorlalti, lasa-i pe ei in “ratacirea” lor. Asta e, ti-ai facut datoria,
ne-ai spus ce crezi, daca noi preferam sa fim retardati, nu e vina
ta, ce ai? Uite, noi vrem sa fim prosti, sa adoptam conceptiile
retrograde ale Bisericii, ce-ti pasa tie, e viata ta? OK., iti
multumim, ne-ai spus ce crezi, ne-ai spus “adevarul”, acum lasa-
ne in pace, nu ni-l baga pe gat. O viata avem si noi, cu ce te
deranjeaza pe tine ca vrem sa fim nebuni? Sau poate te atrage
nebunia noastra, incat vrei sa ne urmezi, de te tii atata de noi?
Daca te afecteaza credinta noastra, e problema ta, nu a noastra,
iar atata timp cat n-am vazut pe nimeni arzand pe rug
homosexuali, ucigandu-i sau torturandu-i fizic in vreun fel din
pricina ca sunt gay, nu prea vad ce relevanta are comentariul tau;
doar traim in democratie, nu? Credem ce vrem.

Mihai on 31/03/2007 at 9:59 pm


donjoe, ar trebui sa reiei manualul de logica – clasa a IX-a in caz
ca nu-ti amintesti. Nu TOTI specialistii au scris ce spui tu, ci doar
UNII.

128
Alexandru Mihail Cernat

Iar ce spui tu sunt doar teorii vehiculate. Nimeni nu le-a probat.


Iar teoriile cu cauzele – vai! – genetice s-au dovedit a fi doar
povesti de adormit prepuberi.

cristian on 31/03/2007 at 10:23 pm


Pt donjoe: bla, bla, băiete. Păcat de sufletul tău! Pe cine încerci tu
să păcăleşti: pe noi sau pe tine însuţi???
Mai bine ai lua aminte la cele ce-ţi transmite autorul articolului şi
n-ai mai căuta justificarea unui comportament … nejustificabil
din nici un pdv.

Adamescu on 31/03/2007 at 11:46 pm


lui donjoe…
sa intelegem deci ca dumneata ai fi psihiatru si… gay, sau te-a
apucat dintr-o data grija pentru pederasti si pedofili? Daca esti
psihiatru ar trebui sa pricepi ca omul asta care scrie asa ceva
transmite de fapt crezul, convingerea si atitudinea absolut
normala pe care orice om normal din lumea asta o are in speta
respectiva. Atentie, am spus: normal! La ce fel de “cauze normale,
la care sunt vulnerabili absolut toţi oamenii” faci referire aici? Ai
intemeiat o familie? Ai copii? Traiesti normal? Unde vezi ura si
intoleranta la Cernat, care mi se pare un tip absolut rezonabil in
tot ceea ce spune. Imi pare rau ca n-a fost si mai transant cu
aceasta specie de humanoizi dezaxati ! Care specialisti au decis in
1975? Daca afirmi ceva de genul asta si te crezi erudit, vino cu
argument concret. Daca te referi la “specialistii” carora nu le plac
deloc femeile, inteleg ca deja ai o problema… Daca habar n-ai, nu
mai incalzi calculatorul…
Personal cred ca degenerarea cu pricina tine mai mult de
comportamentul antisocial, de practicarea unor acte peste fire si
(atentie!) mediatizarea lor vatamatoare pentru societatea umana!
“Nespecialistul” Cernat aminteste ceva despre asta. Imi pare rau
ca nu a precizat si el mai multe daca tot a adus vorba, sa ne
lamurim si noi. Sa priceapa odata si odata lumea ca
homosexualitatea poate fi asociata mai degraba cu consumul de

129
Ați înfrânt!

droguri si pentru asta practicantii unei astfel de perversiuni


degenerante trebuie internati in stabilimente de specialitate si
dez-homosexualizati!
Oricum, problema ridicata ramane in picioare. Daca ai un copil si
acesta vede doi barbati sarutandu-se pe gura in public si te
intreaba despre ce poate fi vorba, ce ii spui? Ii spui ca e ceva
normal? Daca ii spui asta inseamna ca ti-ai condamnat propriul
copil la anormalitate. Si atunci e problema ta, a lui, dar si a
societatii in care va miscati! Sau poate ti se pare absolut in regula
sa ai un act sexual cu mama care te-a adus pe lume…Sau, de ce
nu, cu sora, cu fiica si asa mai departe… Chiar nu poti sa faci
diferenta dintre normalitate si comportamentul deviant? Hai, ca
sugerezi a fi un om cu pretentii…
Daca Doamne fereste esti gay, atunci stimabile, nu prea am ce sa-
ti spun decat ca v-ati inmultit in ultima vreme nepermis de mult
si ca e timpul sa va puneti dop. Chiar credeti ca va vom lasa sa ne
pangariti vietile si constiintele copiilor nostri? Va inselati daca
credeti ca o “uniune” europeana poate sa ne impuna tuturor sa
toleram exchibitionismul si pederastia in numele asa ziselor
drepturi pe care le-ati avea de a ne violenta bunele moravuri in
propria noastra batatura. Omule (inca te numesc asa pt. ca mai ai
sanse sa te dregi) cauta o femeie normala, poarta-te normal cu ea,
cucereste-o, dovedeste-i barbatia autentica si luati-va! Daca e
posibil dati nastere unui copil, educati-l sa fie un om intreg,
moral, cu frica de Dumnezeu si peste ani, cand copilul acela iti va
bucura viata, il vei cauta pe Adamescu sa-i multumesti pentru ce
sfat bun iti dadu… Sau poate toate astea ti se par prea greu de
implinit…Si ca e mult mai simplu sa…cu…
Ti-am spus eu mai devreme, treaba e ca drogul… De aceea va
vom oferi stabilimente si asistenta de specialitate…
Hai ca m-am plictisit. Sa fii normal!

arbore on 01/04/2007 at 2:42 am


Personal nu sunt un fan al lui Mircea Radu si nici nu cred ca e atit
de grozav precum il apreciaza autorul articolului. Locul sau este

130
Alexandru Mihail Cernat

alaturi de Andreea Marin, Dan Negru, Mihaela Radulescu, Mihai


Tatulici si alti activisti de partid culturnici, slujitori constiinciosi
ai globalizarii, creatori de platitudini si circ.
De vreme ce M. R. a facut asemenea emisiune abjecta cel mult pot
exclama: SA-TI FIE RUSINE, MIRCEA RADU! Am spus-o, desi
nu cred ca te intereseaza opinia unor oameni normali. Important
pt. tine e ca “iese banu’ ” si nu ca agresezi bunul simt si
moralitatea celor care te urmaresc.
Pt. donjoe: lasa-ne cu “argumentele” tale. Mai bine asculta sfatul
lui Adamescu si ramii mai cistigat. Mult mai cistigat.

yaklantza on 01/04/2007 at 10:48 am


Un comentariu nu departe de topic:
Zilele trecute ma uitam intamplator la o emisiune “Miezul
problemei” in care au fost invitatzi 3 mascarici pt audientza:
Tzantzareanu, Dragomir si Prigoana. La un mnoment dat s-a pus
in discutzie “legalizarea prostitutiei” iar 1 din invitatzi a spus
ceva de genul ”Trebuie legalizata prostitutia deoarece tre sa
creem un cadru mult mai igenic (legislativ.. etc). Asta ar fi si
cauza care ii impiedica pe tinerii masculi sa-si invinga timiditatea
de a apela la serviciile lor, fapt ce ii impinge la homosexualitate”.
Consider ca in multe cazuri acest lucru este perfect valabil, cel
putin din pct de vedere psihologic mi se pare plauzibil, rational.

toni on 01/04/2007 at 5:29 pm


Nu inteleg de ce se discuta atat daca homosexualitatea este sau
nu normala.
Lucruri , altadata evidente , acum trebuie discutate si rediscutate
si rererediscutate , etc.
Cine vrea sa vada daca homosexualitatea este sau nu normala
trebuie sa cumpere un manual de anatomie si sa studieze
functiunile organelor la barbat si la femeie precum si functionarea
si folosirea lor. E suficient. Nu e nevoie de un congres ideologizat
al unor psihiatri sau psihologi.

131
Ați înfrânt!

Cat despre Mircea Radu, nu inteleg de unde atat admiratie din


partea autorului articolului. Mircea Radu este si el o rotita din
complexul mecanism de spalat creiere al televiziunilor romanesti.
Am vazut la “Din dragoste” o poveste in care mama si fiica isi
impartisera un barbat, pana la urma fiica a cedat in favoarea
mamei. Chestia asta e mai “morala” si mai “normala” decat
situatia despre care vorbeste autorul articolului? Mie nu mi se
pare.

gogutza on 02/04/2007 at 6:28 pm


@jericho
donjoe: “Specialiştii au decis deja în 1975 asupra distanţei dintre
homosexualitate şi bolile psihice.” …sub presiunea organizatiilor
gen Accept.
De fapt, cam de cand a pornit ofensiva publica a globalistilor si s-
a hotarat folosirea organizatiilor homosexualilor pentru scindarea
si pervertirea societatii. Jidanii (Rockefeller &co.) au mai folosit
tactica si cu organizatiile feministe, dar acestea n-au reusit sa se
ridice la nivelul de “militanta” agresiva dorit. In schimb,
impertinenta activistilor homosexuali (ca si a altor “minoritati
discriminate”), sub obladuirea globalistilor si organizatiilor
(inclusiv guvernamentale) si mediilor aservite, a reusit
performanta sa atace si afecteze fundamentele morale ale
societatii, fiind folosita ca diversiune (ca multe altele, printre care
si “problema” simbolurilor religioase) pentru abaterea atentiei de
la adevaratele probleme.
Divide et impera…

gogutza on 02/04/2007 at 6:34 pm


Si o legatura referitor la reactia “organului” de stat in PK (police
kingdom):
http://www.dailymail.co.uk/pages/live/articles/news/news.html?i
n_article_id=445996&in_page_id=1770
Oare cat mai dureaza pana se “sesizeaza” si garcea mioritic?

132
Alexandru Mihail Cernat

donjoe on 06/04/2007 at 11:37 pm


“Daca ale lui conceptii ti se par invechite, cum se face ca
psihanalistii moderni se debaraseaza doar de acestea, dar restul le
iau de bune?”
Dacă etalonul tău pentru “psihanalişti moderni” e format din
Cernaţi din ăştia, e clar de unde-ţi vine nedumerirea. (Trebuie să
fie în stare să deosebească afirmaţiile proaste ale lui Freud de cele
bune ca să se numească specialişti.)
“ar trebui sa reiei manualul de logica”
Ia matale mesajul meu la citit, că e mai aproape decât manualul,
şi vezi că n-am scris că “toţi” (dar sugerezi ce vrei, ca să
demontezi argumentul mai uşor, prin eroarea clasică “Straw
Man”, despre care – apropo – probabil nu vei găsi nimic în
manualul de a IX-a).
“sa intelegem deci ca dumneata ai fi” etc.
Adamescule, mamă, lasă tu discuţiile de oameni mari până când
vei învăţa să te referi în special la afirmaţiile făcute şi nu la
interlocutori înşişi (cine sunt, de unde vin etc.). Referiri la
persoană ştie face orice analfabet căruia nu-i place ce spui. Cu
afirmaţiile la obiect merge mai anevoie, din păcate…
“Unde vezi ura si intoleranta la Cernat”
Ce-i, mămică, e prea greu textul meu pentru tine? Nu reuşeşti a
desprinde că vorbeam de manifestări _sociale_ generatoare de
depresie, ţi se pare că-l făceam pe Cernat în special, ca individ,
vinovat de problemele homosexualilor? Păi… limba română… ce
să-ţi mai zic, nene, dacă tu nu deosebeşti pluralul de singular?
“Sa fii normal!”
Mersi de urare. Te asigur, dacă asta-l doare pe sufleţelul tău
nemuritor, că la preferinţele instinctuale reproductive sunt “cu
toate acasă”. Ţi-aş ura şi eu să fii mai normal pe la etaj, da’ cum
nu ne prea înţelegem asupra _normelor_ de referinţă, tare mi-e că
aş ura în pustiu.
Apoi, cât priveşte demonstraţia, aş putea eu să tot aduc
argumente, că în faţa biblicismului nu mai contează nicio
organizaţie medicală, niciun expert. (Sfânta Paranoia cere ca

133
Ați înfrânt!

întotdeauna să fie la mijloc o conspiraţie anti-creştină.) Din


răspunsurile primite n-am înţeles că ar impresiona pe cineva că
declasificarea nu s-a făcut doar la americani, ci şi de către
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (’92), ministerul rus al sănătăţii
(’99) şi Societatea Chineză de Psihiatrie (’01). Poate-mi spune şi
mie cineva ce forţă au protestatarii pederaşti în Rusia şi China, ca
să cred teoria conspiraţionistă anti-medicală sugerată ca
explicaţie pentru aceste declasificări…

boboc on 12/04/2007 at 11:14 pm


ce buna capcana acest subiect…
nu va mai ocupati de lucruri serioase, va ocupati de viata sexuala
a omenirii, ceea ce biserica a facut si face de 2000 de ani…
pentru a manipula masele…. si a le diviza…
firul rosu al vietii, dragostea, a fost proscrisa si va fi daca nu va
treziti la realitate…
homosexualitatea NU ESTE SUBIECT POLITIC…
echitatea , egalitate, justitia, fraternitatea, solidaritatea in fata
ultra kapitalismului anarhic si solbatic, mersul planetei si reactiile
ei la industriile moderne, mersul omenirii spre o viata mai buna
fara razboaie si saracie…
cu ce va incalzaste pe dv domnilor, ca cel de alaturi este
homosexual sau nu?
fie femeie fie barbat…
ce voi traiti TOTI CU TOTI?
viata personala si intima a fiecaruia trebuie respectata fara nici o
discutie…
in viata plantelor si animalelor exista aceasta manifestara fara nici
o indoiala, avem probe in botanica, biologie, stiintele care se
ocupa de viata pe planeta… iar dv veniti sa spuneti ca este
boala…ca Freud… ca OMS, ca china, ca Rusia, ca America, ca
Occidentul ca Orientul… asta exista de cind viata pa planeta
noastra exista…
natura nu are norme…

134
Alexandru Mihail Cernat

noi oamenii am facut normele…pentru o interactiune organizata


intre indivizi … pentru a imbunatatii relatia: intre indivizi cu
constiinta si toata natura, cit si indivizi cu constiinta si indivizi cu
constiinta… ca omul este mai lup pentru om decit lupul pentru
om…
sintem animale cu constiinta si ne dam silinta sa fim care poate
mai tare, la putere si sa dicteze, sa fie sef si sa supuna pe ceilalti…
asta este ….
si asta se numeste JUNGLA CU CONSTIINTA…

Adamescu on 16/04/2007 at 12:04 am


donjoe :
“Adamescule, mamă, lasă tu discuţiile de oameni mari până când
vei învăţa să te referi în special la afirmaţiile făcute şi nu la
interlocutori înşişi (cine sunt, de unde vin etc.). Referiri la
persoană ştie face orice analfabet căruia nu-i place ce spui. Cu
afirmaţiile la obiect merge mai anevoie, din păcate…”
Homojoe, am mai aflat un aspect despre tine, esti ardelean…
Unul care face de ras Ardealul copilariei mele. N-ai invatat sa
citesti si sa scrii corect deloc. N-ai invatat nimic din sfatul meu
bun. Ma iei cu “Adamescule mama…”, probabil esti parte pasiva
in treaba aia rusinoasa pe care o faci cu cine o faci… zici apoi
“mamica”…, semn ca ai reverberari pedofile…, apoi virezi in
“nene”, dovada ca pana la urma iti doresti socializarea…
E clar. Diagnosticul tau poate fi: imaginatie exuberanta,
halucinatii, dificultati de invatare, incordare pe fondul unor
tulburari neurologice care pot provoca dezechilibrul mental. Mai
pot adauga angoasele si fobiile care cred ca la tine survin datorita
unor disfunctii sexuale severe. Acestea au generat boli ale vezicii
urinare, prostatei, posibil hemoroizi…(asa ca atentie la…, mai ia o
pauza!)
“Ţi-aş ura şi eu să fii mai normal pe la etaj…”

135
Ați înfrânt!

Cred ca aici e problema ta cea mai grava, “la etaj”, pentru ca tie
nu-ti vine niciodata liftul…de aici si incetinirea proceselor tale
mentale, ruperea de realitate…depresia, insingurarea,
misoginismul…
Deci, homojoe, si ai tai, chiar daca nu suportati “biblicismul”,
scutiti-ne de palavrageala voastra. Internati-va, tratati-va si apoi
mergeti de va spovediti pentru mizeria pe care o duceti cu voi.
Pana atunci, malc!

136
Alexandru Mihail Cernat

137